Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 895/2015 AI generated

Revision petition against public service reserve order declared inadmissible for lack of material jurisdiction

Case Number Decizia nr. 895/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined material jurisdiction, ordering the referral of the case to the competent Court of Appeal for resolution, thereby leaving the prior final decision on the merits in force. The dispute involved a civil servant challenging an administrative order placing him in reserve following a public service exam, where he had received the lowest score among three candidates after a reduction of posts; the lower courts had previously dismissed his claims for annulment and reinstatement, and his subsequent appeal for cancellation was rejected because his arguments did not fit the strict legal grounds for such an extraordinary remedy. The decisive legal basis for this procedural ruling is Article 323(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that a petition for revision (revizuire) must be filed with the court that rendered the final judgment subject to challenge, establishing that the Court of Appeal, rather than the Supreme Court, holds exclusive competence to examine the admissibility of the revision request under Articles 322(2) and (5).

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 318 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 158 alin. (1) C. proc. civ, art. 159 pct. 2 C. proc. civ, art. 129 din Constituție; Revision petition against public service reserve order declared inadmissible for lack of material jurisdiction: The dispute involved a civil servant challenging an administrative order placing him in reserve following a public service exam, where he had received the lowest score among three candidates after a reduction of posts; the lower courts had previously dismissed his claims for annulment and reinstatement, and his subsequent appeal for cancellation was rejected because his arguments did not fit the strict legal grounds for such an extraordinary remedy. The decisive legal basis for this procedural ruling is Article 323(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that a petition for revision (revizuire) must be filed with the court that rendered the final judgment subject to challenge, establishing that the Court of Appeal, rather than the Supreme Court, holds exclusive competence to examine the admissibility of the revision request under Articles 322(2) and (5).

Keywords

AI generated
dismissal of civil servant grounds for revision grounds for cassation referral for lack of jurisdiction procedural orders legal reserve

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 323 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declining jurisdiction, as it establishes that the request for revision must be addressed to the court that issued the final decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 895/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. x/91/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. Vrancea, a solicitat anularea Ordinului nr. 2316131 din 15 septembrie 2011, a Ordinului nr. S/2330614, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă și examenul desfășurat, suspendarea executării ordinului de trecere în rezervă, până la soluționarea definitivă a cauzei, reintegrarea în funcția avută anterior trecerii în rezervă și plata retroactivă a drepturilor salariale de la eliberarea din funcție, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea plângerii prealabile și inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant în lipsa unei proceduri prealabile efectuate în termen.

Prin sentința civilă nr. 1073 din 21 martie 2012, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. Vrancea, privind suspendarea executării ordinului de trecere în rezervă până la soluționarea definitivă a fondului cauzei, apreciindu-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1235/2012, Tribunalul Vrancea a respins excepțiile invocate, precum și restul cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 4989 din 09 octombrie 2012, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva celor două sentințe, fiind menținută soluția pronunțată de prima instanță. În motivarea acestei soluții au fost analizate toate criticile formulate de reclamant referitoare la nepublicarea Ordinului nr. 600/2005 și la caracterul efectiv al reducerii unor posturi.

Pe fondul cauzei, curtea a reținut că a operat o reducere de posturi de la 373 la 333, fiind organizat chiar și un concurs pentru ocuparea posturilor vacantate și a constatat că a fost pusă la dispoziția candidaților tematica și bibliografia examenului și că din cei trei participanți reclamantul a obținut nota cea mai mică.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul A., care prin criticile sale a reiterat aceleași motive susținute în cererea de chemare în judecată, precum și în declarația de recurs.

În dezvoltarea motivelor contestației sale în anulare, contestatorul a susținut că instanța de recurs a interpretat și a aplicat greșit legea.

Prin Decizia nr. 4608 din 8 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată contestația în anulare a Deciziei nr. 4989 din 09 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/91/2011, formulată de contestatorul A. și a obligat contestatorul să plătească intimatului suma de 246,17 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că nici una dintre criticile formulate de contestator nu se încadrează în dispozițiunile strict și limitativ enunțate de art. 317 și 318 C. proc. civ., că, deși contestatorul a invocat în mod generic dispozițiunile art. 318 C. proc. civ., acesta nu a indicat în concret nici unul dintre motivele contestației sale, limitându-se doar la reiterarea criticilor care deja au fost analizate de către instanțe.

Pentru aceste considerente, apreciind că aceste critici aduse hotărârii contestate sunt nefondate și nu se încadrează în cazurile menționate de lege în care o hotărâre judecătorească poate fi retractată, curtea a respins contestația în anulare ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire contestatorul A., prin reprezentant C., invocând dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac formulate revizuentul redă istoricul cauzei și invocă dispozițiile legale pe care le consideră incidente.

Înainte de a analiza motivele invocate în calea de atac formulată, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte reține că se impune declinarea competenței de soluționare, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., „când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, iar potrivit dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ., „necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad”.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare sunt stabilite numai prin lege.

Din aceste norme constituționale rezultă că legiuitorul are dreptul și libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate pot exercita căile ordinare și extraordinare de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

În raport de motivarea cererii de revizuire, competența de soluționare a căii extraordinare de atac exercitate împotriva Deciziei nr. 4608 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, aparține Curții de Apel Galați, în temeiul art. 323 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.

În aceste condiții, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 4608 din 8 octombrie 2013 va fi soluționată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, care are competența de a analiza îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a unei astfel de cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii revizuire formulată de revizuentul A., prin reprezentant C., împotriva Deciziei nr. 4608 din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.