Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1255/2004 AI generated

Recourse against retrial order in misappropriation case declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 1255/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals declared by two defendants as inadmissible, thereby leaving in force the Court of Appeal’s decision to annul the first-instance judgment and order a retrial. The case involved a criminal appeal where defendants challenged a procedural ruling that had invalidated a conviction for misappropriation of funds and complicity in misappropriation, citing absolute nullity due to violations of evidentiary and defense rights; the defendants sought the Supreme Court to address the change in legal qualification of the offenses. Relying on Article 3851(e) of the Code of Criminal Procedure, the court held that decisions ordering a retrial are not subject to ordinary appeal, rendering the recourse legally impermissible, and consequently imposed judicial costs on each defendant, with the official counsel's fee advanced by the Ministry of Justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 76 lit. b) C. pen, art. 862 C. pen, art. 863 alin. (1) C. pen, art. 865 C. pen, art. 81 C. pen, art. 83 C. pen; Recourse against retrial order in misappropriation case declared inadmissible: S-a luat act că partea vătămată Spitalul municipal Odorheiu Secuiesc nu s-a constituit parte civilă în cauză, s-a stabilit că parte civilă în cauză este C.N.A.S. București și, în conformitate cu dispozițiile art. 14, art. 17 și art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar să plătească acestei părți civile suma de 1.171.953.222 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Keywords

AI generated
misappropriation of funds violation of procedural rights evidentiary orders absolute nullity of judgment appealability of remand decision right to legal counsel
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 119 din 24 aprilie 2003, Tribunalul Harghita a dispus condamnarea inculpaților:

- F.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 3021 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 861 și art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., urmând să se prezinte trimestrial la Serviciul de reintegrare socială și supraveghere Harghita.

Inculpatului i s-a atras atenția să respecte dispozițiile art. 864 și art. 865 C. pen.

Timpul arestului preventiv a fost dedus din durata pedepsei aplicate de la 22 ianuarie la 19 aprilie 2002.

- T.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de delapidare de fonduri, prevăzută de art. 26, raportat la art. 3021 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Prin aceeași hotărâre judecătorească au fost condamnați și inculpații J.A., T.M.A., B.A.

S-a luat act că partea vătămată Spitalul municipal Odorheiu Secuiesc nu s-a constituit parte civilă în cauză, s-a stabilit că parte civilă în cauză este C.N.A.S. București și, în conformitate cu dispozițiile art. 14, art. 17 și art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar să plătească acestei părți civile suma de 1.171.953.222 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata a câte 4.260.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, alături de alți inculpați, T.A. a înlesnit cu intenție fapta coautorilor F.L. și T.M. de a schimba destinația unor fonduri bănești în sumă de 12 miliarde lei, fără respectarea prevederilor legale, cauzându-se, astfel, o perturbare deosebit de gravă a activității economico – financiară a Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc.

Curtea de Apel Târgu – Mureș, prin decizia penală nr. 192/ A din 26 noiembrie 2003, a admis apelurile declarate de partea civilă C.N.A.S., de inculpați și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și, desființând în tot hotărârea atacată, a dispus rejudecarea cauzei, pe fond, de către prima instanță, Tribunalul Harghita.

Instanța de control judiciar a constatat că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută conform dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., și a dispus ca, în rejudecarea cauzei, să fie analizate considerentele deciziei, dar și probatoriul administrat în faza de urmărire penală, apărările formulate de inculpați, cererile părții civile și Ministerului Public, dispozițiile legale incidente, inclusiv cele prevăzute de art. 5 – art. 7 din C.E.A.D.O.L.F.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații F.L. și T.A., solicitând admiterea acestora, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru a pune în discuția părților cererea formulată de schimbare a încadrării juridice.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 3851 lit. e) C. proc. pen., deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de curțile de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu pot fi atacate cu recurs.

Prin urmare, recursul declarat de inculpații F.L. și T.A. este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare, legea neprevăzând această cale de atac ordinară împotriva deciziei curții de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.

Recurenții urmează a fi obligați, fiecare în parte, la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații F.L. și T.A. împotriva deciziei penale nr. 192/ A din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2004.