Annulment of salary reimbursement decision based on invalidating prior promotion order and disproportionate interference with property rights

Decizia nr. 437/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în fața primei instanțe;

Reclamanta A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 97 din 11 iunie 2012 emisă de către B. - F., solicitând anularea acesteia ca fiind netemeinică și nelegală.

2. Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 235/2013 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul C., (fost B.), a anulat Hotărârea nr. 97 din 11 iunie 2012 emisă de către B. - F.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește mențiunile privind drepturile salariale la care se referă dispoziția contestată, analiza și recuperarea acelor drepturi salariale acordate ca urmare a promovării reclamantei, având în vedere caracterul nelegal al dispozițiilor de modificare a actului administrativ prin care a fost promovată reclamanta, și acestea sunt nelegale.

Că și în situația în care promovarea reclamantei ar fi fost modificată legal, drepturile salariale tot nu pot fi restituite deoarece aceasta a îndeplinit efectiv atribuțiile specifice funcției în care a fost promovată și pentru care, prin lege sunt stabilite drepturile salariale specifice funcției. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a fost de bună-credință în legătură cu promovarea sa în funcția de execuție, iar în practica sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009) a reținut constant obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general si cel personal, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, în prezenta cauză disproporția rezultând din faptul că reclamanta a exercitat efectiv atribuțiile funcției de ofițer specialist II în intervalul avut în vedere de Dispoziția nr. 5026/2011.

Instanța în analizarea Hotărârii nr. 97 din 11 iunie 2012, a reținut că aceasta a fost dată în aplicarea Dispoziției inspectorului general al D. nr. 5026 din 31 octombrie 2011, dispoziție anulată irevocabil.

În atare situație, cum actul administrativ în aplicarea căruia a fost dată Hotărârea nr. 97 din 11 iunie 2012, a fost anulat, reținându-se caracterul nelegal al acestuia se impune anularea și a acestei din urmă hotărâri.

3.Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul C. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, instituția recurentă redă dispozițiile legale incidente pricinii și precizează că, de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 0154/2010, intimata-reclamantă a beneficiat de o promovare într-o funcție prevăzută cu grad profesional cu patru trepte mai mare decât gradul profesional deținut, contrar prevederilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că a ocupat funcția de ofițer specialist II și nu cea de ofițer principal I.

Urmare acestei situații de fapt, prin dispoziție de personal individuală, s-a revenit în parte la dispoziția de promovare, în sensul respectării dispozițiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, conform cărora polițiștii se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au, potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor.

Pe de altă parte, recurentul susține că actul care a produs intimatei-reclamante presupusa vătămare este Decizia de imputare nr. 243726 emisă de D. și necontestată în cauza de față, prin Hotărârea Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor nr. 97/2012 fiind soluționată plângerea intimatei-reclamante împotriva hotărârii E. Așadar, instanța de fond omite să analizeze admisibilitatea cererii de chemare în judecată în raport cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin Dispoziția inspectorului general al D. nr. 5026 din 31 octombrie 2011,începând cu data de 1 septembrie 2011, s-a revenit în parte și s-a modificat Dispoziția D. nr. 2277 din 1 mai 2010, în sensul că începând cu data de 1 mai 2010, inspectorul principal de poliție A. se numește în funcția de ofițer principal I (c.i.=4,50), prevăzută cu gradul profesional de comisar de poliție și beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare încadrării ipotetice în funcția similară la 31 decembrie 2009, respectiv de ofițer principal I (c.i. =4,20), prevăzută cu gradul profesional de comisar de poliție. Celelalte drepturi salariale avute se mențin, în condițiile legii.

Noile drepturi salariale stabilite în prezenta dispoziție, se aplică începând cu data de 1 septembrie 2011, prin raportare la nivelul bazei de calcul pentru luna octombrie 2010 - majorate în condițiile legii.

În aceeași dispoziție s-a prevăzut că pentru perioada cuprinsă între 1 mai 2010 și 1 septembrie 2011, eventualele sume nedatorate vor fi stabilite de către o comisie de cercetare administrativă, în condițiile legii.

Dispoziția inspectorului general al D. nr. 5026 din 31 octombrie 2011 a fost pusă în aplicare, constatându-se că reclamanta a încasat necuvenit suma de 982 lei, reprezentând prejudiciu cert creat în defavoarea D., sumă care a fost plătită lunar în perioada 1 mai 2010 - 1 septembrie 2011, prin Decizia de imputare nr. 243726 din 13 ianuarie 2012 emisă de D., imputându-se reclamantei suma de 724 lei reprezentând drepturi salariale încasate nedatorat în perioada 1 septembrie 2010 - 31 august 2011, stabilindu-se totodată darea în scădere a sumei de 258 lei pentru perioada 1 mai 2010 - 31 august 2010.

Împotriva Deciziei de imputare nr. 243726 din 13 ianuarie 2012,a formulat contestație reclamanta, contestație care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 244796 din 9 martie 2012 de către D. - E.

Împotriva Hotărârii nr. 244796 din 9 martie 2012, reclamanta a formulat plângere, plângere respinsă prin Hotărârea nr. 97 din 11 iunie 2012, hotărâre contestată în instanță.

Prin sentința civilă nr. 100 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de apel Bacău, în Dosar nr. x/32/2011, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul D. și s-a anulat Dispoziția inspectorului general al D. nr. 5026 din 31 octombrie 2011, prin Decizia nr. 3376 din 03 Octombrie 2013 a Curții de apel Bacău, sentința civilă nr. 100 din 24 aprilie 2012 devenind irevocabilă, prin respingerea recursului formulat de D.

S-a reținut în considerentele sentinței civile nr. 100 din 24 aprilie 2012, că la data emiterii Dispoziției nr. 5026 din 31 octombrie 2011, reclamanta îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea funcției de ofițer specialist II, Dispoziția nr. 5026/2011 fiind nelegală sub acest aspect.

Curtea de Apel Bacău a apreciat în mod just - în opinia Înaltei Curți - faptul că Hotărârea atacată nr. 97 din 11 iunie 2012 a fost dată în aplicarea Dispoziției inspectorului general al D. nr. 5026 din 31 octombrie 2011, dispoziție anulată irevocabil.

În atare situație, cum actul administrativ în aplicarea căruia a fost dată Hotărârea nr. 97 din 11 iunie 2012 a fost anulat, reținându-se caracterul nelegal al acestuia, s-a impus anularea și a acestei din urmă hotărâri.

Față de situația de fapt examinată și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta curte reține temeinicia și legalitatea soluției judecătorului fondului.

Pe de altă parte, Înalta Curte remarcă faptul că motivele de recurs înfățișate de către instituția pârâtă vizează inadmisibilitatea acțiunii, întrucât Hotărârea nr. 97/2012 emisă de F. nu ar avea caracter de act administrativ prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Independent de împrejurarea că solicitarea recurentului-pârât de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este formulată doar în fața instanței de recurs, întrucât, în fața instanței de fond, prin întâmpinare, instituția pârâtă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, Înalta Curte reține că, în speță, decizia contestată are caracter de act administrativ.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

De altfel, în motivele de recurs nici nu se expun argumente pertinente pentru care actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. împotriva sentinței nr. 235/2013 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015.