Admissibility of direct judicial challenge to immigration entry ban without prior administrative refusal; inapplicability of EU free movement decree to non-EU nationals

Decizia nr. 3214/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.11.2013, sub nr. x/2/2013, reclamantul A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - pronunțarea unei hotărâri în baza art. 32 din O.U.G. nr. 102/2005 prin care să se dispună ridicarea interdicției privind circulația pe teritoriul României, măsură ce a fost dispusă împotriva sa prin ordonanța nr. 498/II-05/2005 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 725 din 4 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă, reținând că acesta s-a adresat direct instanței cu cererea de ridicare a interdicției.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că sentința cuprinde motive contradictorii, instanța arătând că litigiul se soluționează conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, referindu-se la dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., dar omițând să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 22 alin. (2), precum și ale art. 3 și 4 din cod.

A mai susținut recurentul reclamant că O.U.G. nr. 102/2005 și O.U.G. nr. 194/2002 nu se exclud una pe cealaltă, ci se completează, ambele acte normative transpunând directive europene emise în realizarea aceluiași obiectiv, și anume respectarea principiului liberei circulații a persoanelor pe teritoriul Europei.

A criticat și interpretarea instanței privind pierderea de către recurentul reclamant a drepturilor câștigate la C.E.D.O. pe motiv că a depus cererea de revizuire tardiv.

De asemenea, a arătat că nu poate fi primită nici susținerea instanței de fond conform căreia măsura declarării ca indezirabil a reclamantului nu a fost desființată sau înlăturată până în prezent, de vreme ce, cu privire la această măsură, s-a pronunțat de către C.E.D.O. hotărârea din 15.02.2011, prin care s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenție, precum și a art. 1 din Protocolul nr. 7.

Or, instanța trebuia să constate că actul care îl împiedica pe străin să intre și să rămână pe teritoriul național a fost desființat prin efectele hotărârii mai sus menționate.

A mai precizat că îndeplinește cumulativ condițiile art. 32 alin. (1), (2) din O.U.G. nr. 102/2005, motiv pentru care este îndreptățit să solicite ridicarea interdicției de ședere pe teritoriul României.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 9.06.2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În ședința publică din 20.10.2015, reprezentantul intimatului pârât a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Referitor la excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de intimatul pârât motivat de împrejurarea că s-a împlinit între timp termenul de 10 ani pentru care s-a aplicat măsura interdicției, Înalta Curte apreciază că prioritară este examinarea excepției inadmisibilității, admisă de către instanța de fond, numai în legătură cu o acțiune admisibilă putându-se pune problema constatării rămânerii fără obiect.

În continuare, analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se constată că invocarea acestuia nu este justificată.

Astfel, recurentul reclamant încearcă să inducă ideea unei motivări contradictorii, citând trunchiat și dând o interpretare proprie considerentelor sentinței primei instanțe.

Or, motivarea contradictorie în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate se referă la situația în care hotărârea cuprinde, atât motive care susțin soluția de respingere a acțiunii, cât și motive care justifică soluția contrară, precum și la situația în care considerentele hotărârii sunt în vădită contradicție cu soluția pronunțată prin dispozitiv, ceea ce - în mod evident - nu este cazul în speță, instanța de fond analizând și motivând, în fapt și în drept, soluția, chiar dacă recurentul reclamant nu este de acord cu această motivare.

Nici invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Instanța de fond a soluționat acțiunea reclamantului pe cale de excepție, constatând în mod temeinic și legal că acțiunea este inadmisibilă,având în vedere că, din economia prevederilor art. 8 și art. 18 ale Legii nr. 554/2004, rezultă că - în materia contenciosului administrativ - obligația de a face (de a emite un act administrativ sau de a efectua o operațiune administrativă) este subsidiară constatării unui refuz al autorității publice de a soluționa o cerere în acest sens.

Or, recurentul reclamant a adresat direct instanței de judecată cererea sa de ridicare a interdicției.

Pe de altă parte, contrar opiniei recurentului reclamant, actul prin care i s-a interzis să se afle pe teritoriul României timp de 10 ani nu a fost desființat prin efectul hotărârii de condamnare a statului român de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Existența hotărârii C.E.D.O. nu a fost negată de către instanța de fond, dar valorificarea efectelor acesteia nu poate avea loc decât în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, pentru a înlătura măsura interdicției dispusă prin ordonanța nr. 498/II-5/05 din 21 februarie 2005, rămasă definitivă prin sentința nr. 380 din 3.03.2005 a Curții de Apel București, recurentul reclamant a avut la îndemână calea extraordinară de atac a revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul reclamant a exercitat această cale de atac, care însă a fost respinsă din motive imputabile părții, respectiv ca tardivă.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, mai reține că dispozițiile O.U.G. nr. 102/2005 nu erau aplicabile în speță, recurentul reclamant nefiind cetățean al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene ori membru de familie al unui astfel de cetățean, iar legiuitorul nu a prevăzut că acest act normativ ar „completa” prevederile O.U.G. nr. 194/2002.

Pe de altă parte, o acțiune în contencios administrativ pentru obținerea ridicării interdicției întemeiată pe refuzul autorității administrative (în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004) presupune, în primul rând, existența unei cereri adresate autorității în acest sens.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt rezultată din actele dosarului.

Menținerea soluției de admitere a excepției inadmisibilității face de prisos examinarea excepției rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de intimatul reclamant.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 725 din 4 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2015.