Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 311/2015 AI generated

Inadmissibility of appeal against irreprovable appellate decision on salary rights under O.U.G. 27/2006

Case Number Decizia nr. 311/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the underlying claim. The dispute involved an action challenging the Minister of Justice’s order regarding the calculation of a specific salary coefficient and a 20% indemnity increase for a judicial employee, which the lower court had dismissed as time-barred and based on an admission of knowledge through salary receipt. The decisive legal basis was Article 36 of Emergency Government Ordinance No. 27/2006, which renders decisions of the appellate court in administrative disputes concerning salary rights under that regime irreprovable (final and appeal-proof), confirming that the filing of an appeal against such an irreprovable decision is procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006, art. 129 din Constituție; Inadmissibility of appeal against irreprovable appellate decision on salary rights under O.U.G. 27/2006: Conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, reclamantul avea posibilitatea de a contesta modul de stabilire a drepturilor salariale în termenul de 15 zile de la data comunicării acestora la organele de conducere.

Keywords

AI generated
judicial law evidentiary orders calculation of salary filing of a claim appealability of interlocutory decision disputed claim

Cited Legislation

AI generated
art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006
Conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, reclamantul avea posibilitatea de a contesta modul de stabilire a drepturilor salariale în termenul de 15 zile de la data comunicării acestora la organele de conducere.
art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006
Conform prevederilor art. 36 din O.U.G.
art. 129 din Constituție
Exercitarea căilor de atac, conform art. 129 din Constituție, se face în condițiile legii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 311/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11 martie 2013, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., anularea parțială a Ordinului ministrului Justiției nr. 1981/c din 23 august 2006 (art. 5) cu privire la stabilirea cu 1 august 2006 a indemnizației de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 15 și o majorare a indemnizației de 20%; emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 19 și o majorare a indemnizației cu 20% începând cu 1 august 2006.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 3070 din 15 octombrie 2013 Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul A. ca inadmisibilă.

Instanța de fond a constatat că reclamantul a formulat plângere cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea modului de stabilire a drepturilor salariale.

Totodată, instanța de fond a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantului privind necomunicarea Ordinul ministrului Justiției nr. 1981/2006, cu motivarea că acesta a avut cunoștință de drepturile salariale stabilite prin aceea că a încasat lunar salariul începând cu anul 2006 până la data pensionării.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul A. a declarat recurs arătând că hotărârea Curții de Apel București este nelegală și netemeinică, motivarea acesteia fiind contradictorie și determinată de un probatoriu insuficient.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

1. Argumentele de drept relevante;

Instanța de fond în urma analizării probelor, în mod corect a constatat că reclamantul a formulat plângerea cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea modului de stabilire a drepturilor salariale.

Totodată, instanța de fond a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantului privind necomunicarea Ordinului ministrului Justiției nr. 1981/2006, cu motivarea că acesta a avut cunoștință de drepturile salariale stabilite prin aceea că a încasat lunar salariul începând cu anul 2006 până la data pensionării.

Conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, reclamantul avea posibilitatea de a contesta modul de stabilire a drepturilor salariale în termenul de 15 zile de la data comunicării acestora la organele de conducere.

Potrivit art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006, împotriva hotărârilor organelor de conducere ale B., C., se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curții de Casație și Justiție, sau după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri, iar hotărârile pronunțate sunt irevocabile.

Asupra constituționalității textului de lege menționat, prin mai multe Decizii (nr. 407/2008, nr. 727/2007), Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate invocate, constatând că "nicio dispoziție constituțională nu prevede că accesul liber la justiție înseamnă accesul nelimitat la toate structurile judecătorești și nici faptul că toate procesele trebuie să parcurgă toate gradele de jurisdicție. Exercitarea căilor de atac, conform art. 129 din Constituție, se face în condițiile legii.

Ulterior, față de dispozițiile art. 7 alin. (2) din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, lege unitară de salarizare, care stabilește criterii unice de realizare a ierarhiei salariului de bază, indemnizații, etc, Curtea Constituțională și-a nuanțat practica în sensul că interdicția de a apela la un al doilea grad de jurisdicție în litigiile privind drepturile salariate este lipsită de un temei obiectiv și rezonabil care să justifice diferența de tratament juridic.

Având în vedere textele legale arătate și ținând cont că recurentul și-a întemeiat contestația pe art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006 se poate observa că recursul declarat împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3070 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.