Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2838/2015 AI generated

Admissibility of cassation appeal against order rejecting motion to correct material errors of appellate decision

Case Number Decizia nr. 2838/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed as inadmissible an appeal filed by a party against a ruling of the Ploiești Court of Appeal, thereby leaving the lower court's decision rejecting a motion to correct, clarify, and complete a final civil judgment and an order in effect. The dispute concerned a procedural challenge where the appellant sought to correct material errors in a previous appellate decision and an associated court order, but the lower court had rejected the motion on the grounds that Article 281 of the Code of Civil Procedure does not permit correcting substantive judicial errors or addressing non-pronouncement on a cause of action. Relying on Articles 125 and 128 of the Constitution and Article 2813(1) of the Code of Civil Procedure, the High Court determined that the appealed order was issued by a court of appeal (recurs) and, consequently, the underlying decisions were no longer subject to an appeal in cassation, rendering the appellant's recourse legally inadmissible under Article 312(1) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 281 C. proc. civ, art. 128 din Constituție, art. 2813 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of cassation appeal against order rejecting motion to correct material errors of appellate decision: The dispute concerned a procedural challenge where the appellant sought to correct material errors in a previous appellate decision and an associated court order, but the lower court had rejected the motion on the grounds that Article 281 of the Code of Civil Procedure does not permit correcting substantive judicial errors or addressing non-pronouncement on a cause of action. Relying on Articles 125 and 128 of the Constitution and Article 2813(1) of the Code of Civil Procedure, the High Court determined that the appealed order was issued by a court of appeal (recurs) and, consequently, the underlying decisions were no longer subject to an appeal in cassation, rendering the appellant's recourse legally inadmissible under Article 312(1) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
grounds for cassation Civil Procedure Code procedural orders correction of material error constitution appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 281 C. proc. civ
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pe calea reglementată de dispozițiile art. 281 C. proc. civ.
art. 128 din Constituție
(3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
art. 2813 alin. (1) C. proc. civ
Dispozițiile art. 2813 alin. (1) C. proc. civ.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2838/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, la data de 29 ianuarie 2015, A. a solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea Deciziei civile nr. 5459 din 19 noiembrie 2014 și îndreptarea erorilor strecurate în încheierea din 14 ianuarie 2015, ambele hotărâri fiind pronunțate de Curtea de Apel Ploiești.

2. Hotărârea instanței sesizată cu cererea de îndreptare eroare materială

Prin încheierea de la data de 11 februarie 2015, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială atât a deciziei, cât și a încheierii menționate mai sus.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pe calea reglementată de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. nu pot fi îndreptate eventuale greșeli de judecată care privesc fondul pricinii și nici eventuala nepronunțare asupra unui capăt de cerere.

3. Recursul formulat de A.

Împotriva încheierii din data de 11 februarie 2015, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel a declarat recurs A., criticând hotărârea pronunțată ca netemeinică și nelegală.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că încheierea atacată a fost pronunțată de o instanță de recurs.

Dispozițiile art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. prevăd faptul că încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 2811, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea.

Având în vedere că Decizia nr. 5459 din 19 noiembrie 2014 și încheierea din 14 ianuarie 2015 au fost pronunțate de o instanță de recurs, aceste hotărâri nu mai au deschisă calea de atac a recursului, întrucât nici decizia și nici încheierea în discuție nu mai au această cale de atac.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2015.

Procesat de GGC - GV