Challenge to irrevocable appellate tax decision: admissibility of extraordinary appeal and formal validity of written renunciation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's motion to accept a written renunciation of the appeal and rejected the underlying appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's final decision in favor of the defendant tax authority. The dispute involved a challenge to a final appellate judgment regarding tax law enforcement, where the appellant, also acting as representative for co-appellants, attempted to renounce the appeal via a written request sent by mail after the lower court had already rendered an irrevocable decision. The court held that the written renunciation was formally invalid under Article 246 of the Civil Procedure Code because it lacked authentic form and verified intent, and further ruled that the appeal was inadmissible because the impugned appellate decision was irrevocable, violating the specific admissibility conditions of Article 299(1) of the Civil Procedure Code, which restrict appeals to specific categories of non-final or appealable judgments.
Legislator headnote
AI generatedart. 246 C. proc. civ, art. 246 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ; Challenge to irrevocable appellate tax decision: admissibility of extraordinary appeal and formal validity of written renunciation: The dispute involved a challenge to a final appellate judgment regarding tax law enforcement, where the appellant, also acting as representative for co-appellants, attempted to renounce the appeal via a written request sent by mail after the lower court had already rendered an irrevocable decision. The court held that the written renunciation was formally invalid under Article 246 of the Civil Procedure Code because it lacked authentic form and verified intent, and further ruled that the appeal was inadmissible because the impugned appellate decision was irrevocable, violating the specific admissibility conditions of Article 299(1) of the Civil Procedure Code, which restrict appeals to specific categories of non-final or appealable judgments.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the procedural basis for the final decision.
Cited in the dispositive as the substantive legal ground for declaring the appeal inadmissible due to the irrevocable nature of the prior judgment.
Full text
Decizia nr. 232/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 490/R/Cont Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta A. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, împotriva Sentinței civile nr. 1943 din 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/109/2012, intimați fiind reclamanții B., în nume personal și cu procură de reprezentare pentru C., D. și E.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B. în nume personal și cu procură de reprezentare pentru C. și D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ulterior, printr-o cerere distinctă, recurentul-reclamant B., în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților C. și D. și E. a depus, la dosar, la data de 30 decembrie 2014, prin poștă, precizări și concluzii scrise în cuprinsul cărora a arătat că înțelege să renunțe la judecata recursului și totodată a solicitat să se ia act de acest lucru.
Înalta Curte analizând cu prioritate cererea formulată de recurent constată că aceasta nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 246 C. proc. civ. și urmează să o respingă ca atare.
Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
În speța de față reclamantul nu a fost prezent în ședința publică pentru a renunța verbal la judecată. Acesta a depus o cerere scrisă la instanță, în cadrul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă și de asemenea a făcut precizări privind renunțarea la recursul promovat. Cererea scrisă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ca instanța să ia act de aceasta întrucât nu a fost făcută în forma autentică, motiv pentru care nu se poate stabili dacă această cerere trimisă prin corespondență reprezintă voința recurentului B., atât în nume personal cât și pentru ceilalți participanți pentru care avea mandat de reprezentare.
Asupra inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Curtea de Apel soluționând cererea formulată a pronunțat o hotărâre irevocabilă.
Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, recurentul nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".
Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.
Cum Decizia nr. 490/R/Cont a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca inadmisibil.
În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant B., în nume propriu și în calitate de mandatar al recurenților-reclamanți C., D. și E., de a se lua act de renunțare la judecarea recursului.
Respinge recursul declarat de reclamantul B., în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților C., D. și E., împotriva Deciziei civile nr. 490/R/Cont din 4 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2015.