Robbery conviction affirmed: forced escort and threat constitute objective element under Art. 211 Penal Code

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 273 din 29 august 2003 a Tribunalului Brăila, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie.

Au fost aplicare dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., iar în temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 2781 din 12 decembrie 2000 a Judecătoriei Brăila, urmând ca aceasta să fie adăugată la pedeapsa de 5 ani închisoare, la cât a fost condamnat prin hotărârea nr. 273/2003 a Tribunalului Brăila, recurentul urmând să execute în total 7 ani închisoare.

Totodată, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive și inculpatul a fost obligat să plătească unei părți civile despăgubiri și statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în ziua de 27 februarie 2003, în jurul orelor 15,30, inculpatul a mers la un internat aflat în orașul Brăila, unde la mesele cu calculatoare lucrau diverse persoane. Profitând de acest fapt, el a mers la operator, l-a luat de reverul hainei și l-a dus forțat la locul unde se afla casa de marcat „cerându-i bani”.

Ajungând în acel loc, inculpatul a deschis-o și la protestele operatorului, l-a amenințat că îl calcă în picioare.

Din sertarul casei de marcat el a luat suma de 86.000 lei, iar la plecare l-a atenționat că va avea de-a face cu el, dacă va spune cuiva cele întâmplate.

În aceeași zi inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliție și fiind percheziționat s-a găsit asupra lui suma de 70.000 lei.

Fratele inculpatului a acoperit paguba produsă de acesta, astfel încât administratorul nu a mai solicitat despăgubiri civile.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia nr. 683 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Galați.

Împotriva acestor soluții, inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul a susținut că hotărârile nu sunt legale, întrucât în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie, deoarece din probele administrate nu rezultă că el a comis o asemenea faptă penală.

Considerând și că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Analizând hotărârile pronunțate se constată că ele sunt legale și temeinice sub toate aspectele.

Astfel, din probele dosarului (declarația părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor R.C., I.L. și C.I.S.) care au fost complet administrate și corect interpretate, rezultă, fără putință de tăgadă că inculpatul M.F. a comis fapta imputată, pentru care a fost condamnat.

Instanța reține că depozițiile acestora exprimă adevărul, întrucât din dosar nu reiese că aceștia ar fi interesați să-l acuze pe nedrept. De fapt nici inculpatul nu a declarat că ar fi în dușmănie cu partea vătămată și cu martorii menționați.

Acțiunile inculpatului, de a lua de rever pe operator și de a-l fi condus forțat la casa de marcat, și după ce și-a însușit suma de bani de a-l avertiza să tacă, întrucât în caz contrar va avea de a face cu el, constituie latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen., pentru că prin aceste activități, care constituie o amenințare a creat victimei o temere, care a pus-o în imposibilitatea de a se apăra.

Ca atare, fapta imputată există și bine au procedat instanțele condamnându-l pentru comiterea ei.

Pedeapsa aplicată a fost bine individualizată, ea reflectând corect gradul de pericol social al faptei și făptuitorului.

Sub acest aspect este de relevat că infracțiunea comisă prin natura ei prezintă un pericol social concret sporit, determinat de natura și caracterul calificat al ei, precum și de modul cum a săvârșit-o.

Totodată instanțele au ținut seama și de persoana făptuitorului, care nu a recunoscut comiterea faptei și care a mai suferit o condamnare, fără a fi recidivist, dar care dovedește perseverență infracțională și că scopul educativ al pedepsei anterioare nu și-a atins scopul educativ.

Este evident, deci, că pedeapsa rezultantă, astfel cum a fost stabilită și aplicată de instanțe, potrivit art. 72 C. pen., este de natură să asigure aducerea la îndeplinire cerințelor art. 52 C. pen. (scopul educativ și de prevenție generală).

Latura civilă a procesului penal a fost bine rezolvată.

Astfel, potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu este obligat să-l repare.

Ca atare, autorul infracțiunii este cel care trebuie să desdăuneze pe victimă. Faptul că o altă persoană a reparat paguba, nu duce la concluzia că inculpatul urmează să fie absolvit de plata despăgubirilor civile, deoarece în caz contrar partea vătămată nu ar avea titlu executor asupra sumei de bani primită.

Împrejurarea că instanțele nu au constatat că prejudiciul a fost acoperit sau nu au menționat că obligă pe inculpat la plata despăgubirilor civile și să ia act de repararea pagubei nu duce la concluzia că hotărârile nu sunt legale pentru că, așa cum s-a arătat, paguba trebuie reparată numai de către autorul infracțiunii și nu de o altă persoană.

De fapt, problema respectivă, constatarea că prejudiciul a fost acoperit, nu poate constitui un motiv de recurs care să determine casarea parțială a unei hotărâri, ci reprezintă o situație care se rezolvă numai cu ocazia punerii în executare a sentinței.

În consecință, recursul urmează să fie respins.

Întrucât recurentul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se deducă durata prevenției.

Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul M.F., împotriva deciziei nr. 683 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Galați, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada prevenției 29 martie 2002 – 22 octombrie 2002 și durata arestării preventive de la 28 februarie 2003 la 26 februarie 2004.

Obligă pe inculpat să plătească statului 1.500.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2004.