Termination of public officer's service relationship: material competence of first-instance tribunals versus appellate courts

Decizia nr. 1023/2015

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27 noiembrie 2014, sub nr. x/1/2014, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună;

- anularea Deciziei nr. 29 din 01 octombrie 2014 emisă de pârât;

- reintegrarea în funcția publică și obligarea pârâtului la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei până la data reintegrării, cu dobânda aferentă de la data introducerii acțiunii, până la data plății.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 29 din 01 octombrie 2014 emisă de instituția angajatoare, s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică de execuție de comisar clasa II, grad profesional superior, în cadrul C. Craiova - D. Gorj, începând cu data de 01 octombrie 2014.

În temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, în calitate de membru de sindicat, reclamantul a solicitat organizației să îl reprezinte în justiție în vederea anulării actului administrativ contestat.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 106 din Legea nr. 188/1999 și art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, arătând că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea flagrantă a legii.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curții de Casație și Justiție, în raportat de prevederile ar.97 C. proc. civ. și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, arătând că cererea de față este de competența tribunalului, având în vedere obiectul litigiului.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției cu motivarea că autoritatea pârâtă este o instituție publică subordonată E., organ de specialitate al administrației publice centrale, actul contestat fiind emis în regim de putere publică, în aplicarea Ordinului E. nr. 385/2014.

Înalta Curte de Casație și Justiție, deliberând cu prioritate asupra excepției de necompetență materială, reține următoarele:

Reclamantul A. a dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 29 din 01 octombrie 2014 emisă de C. Craiova - D. Gorj, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu și eliberarea din funcția publică de execuție de comisar clasa II, deținută în cadrul autorității pârâte, cu consecința reintegrării în funcție și plata drepturilor salariale.

Cu alte cuvinte, litigiul de față are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, reclamantul având calitatea de funcționar public.

Potrivit normele de competență derogatorii instituite prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificat prin art. 4 din Legea nr. 2/2013 „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Așadar, dispozițiile legale precitate stabilesc în favoarea tribunalelor o plenitudine de competență materială în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, indiferent de rangul autorității pârâte.

Astfel fiind, competența materială de soluționare a cauzei de față revine Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, specialitate, instanța în a cărei circumscripție domiciliază reclamantul, conform prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Susținerea reprezentantei reclamantului, în sensul că litigiul de față este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță de fond, în raport de rangul autorității pârâte, este lipsită de suport legal.

Art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 stabilește care este instanța competentă pentru soluționarea litigiilor de contencios administrativ, în funcție de poziționarea autorității publice pârâte în cadrul sistemului organelor administrației publice, textul normativ indicând ca instanțe de fond tribunalul sau curtea de apel.

Or, în nicio situație, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi instanță de fond.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea la Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul C. Craiova, în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2015.