Eligibility of supplementary works in EU-cofinanced projects: scope of ex-ante approval and application of strict eligibility exceptions under procurement rules

Decizia nr. 641/2015

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe;

1. Cadrul procesual;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. x/113/2010, reclamantul A. Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea Deciziei nr. 73 din 28 ianuarie 2010 și a Procesului-verbal din 3 noiembrie 2009 emise de pârât și exonerarea reclamantului de obligația de plată a sumei de 3.996 675,06 euro.

Prin sentința nr. 519 din 25 martie 2010, Tribunalul Brăila a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, unde Dosarul a primit nr. unic x/44/2010.

Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 113/2011 a respins ca nefondată contestația.

Prin Decizia civilă nr. 2648/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. Brăila, dispunându-se casarea sentinței civile nr. 113/2011 a Curții de apel Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 6/2013, instanța de control judiciar a dispus și introducerea în cauză a C. - D., reprezentat de E.

2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 198 din 3 octombrie 2013, pronunțată în fond după casare (Dosar nr. x/44/2010*), Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. Brăila în contradictoriu cu pârâții E. și C. (fost B.) și, în consecință, a anulat Decizia nr. 73 din 28 ianuarie 2010 privind soluționarea contestației depusă de A. Brăila, în calitate de beneficiar al măsurii F. Brăila, și Procesul verbal încheiat de B. din 3 noiembrie 2009, exonerându-l pe reclamant de plata sumei de 3.946.675,06 euro și obligând pe pârâtul C. la plata sumei de 8.820 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cele două acte administrativ-fiscale atacate, s-a stabilit și menținut în sarcina reclamantului un debit de 3.946.675,06 euro, deoarece lucrările contractate si efectuate în baza Addendum-ului nr. 1 la Contractul nr. 2 au fost apreciate ca neeligibile.

Instanța de fond a constatat că Procesul-verbal din 03 noiembrie 2009, înregistrat la E. - B., a fost încheiat cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 3 alin. (1) lit. g), h), i) din H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare precum și a fondurilor de cofinanțare utilizate necorespunzător.

Astfel, procesul verbal nu este motivat în drept și este încheiat împotriva unei persoane care nu are calitatea de a răspunde fiscal și financiar, nefiind parte în contract și neasumându-și niciodată obligația de a suporta costurile constatării neeligibilității Addendum-ului nr. 1.

Totodată, a constatat instanța că, în conținutul procesului-verbal, nu se arată care sunt neregulile, în sensul prevederilor O.G. nr. 79/2003, a căror constatare îndreptățește organul de control să procedeze la recuperarea sumei declarate neeligibile.

Concluziile procesului verbal încalcă prevederile Secțiunii 3 a Ghidului Eligibilității Cheltuielilor în Contextul Proiectelor Cofinanțate din F., emis de către B. în luna martie 2005, în conformitate cu care, "Dacă selectarea proiectului, procesul de contractare și oferta sunt aprobate exante de către Comisie, cheltuielile sunt eligibile de finanțare din fondurile de asistență" (art. 12 alin. (1) din Regulamentul Consiliului nr. 1266/99 din 21 iunie 1999).

Rezultă că, în toate cazurile în care modalitatea de contractare a fost supusă aprobării Delegației Comisiei Europene, cheltuielile respective sunt eligibile pentru finanțare comunitară, iar încheierea Addendum-ului 1 a fost aprobată de Delegația Comisiei Europene, care a transmis în acest sens adresa din 22 mai 2006, potrivit căreia "cererea se încadrează în prevederile PRAG și ale Memorandumului de Finanțare".

Din probele aflate la dosar, instanța de fond a reținut că lucrările suplimentare au fost necesare, inseparabile obiectiv și economic de contractul inițial și generate de cauze neprevăzute, exterioare voinței reclamantului.

3. Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul E., în nume propriu și pentru pârâtul C. - D.

Recurentul pârât a invocat următoarele motive de recurs:

3.1. Prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), respectiv prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din Cod, întrucât nu a arătat motivele „pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Astfel, nu s-a pronunțat cu privire la apărările pârâtului din întâmpinare/notele scrise, referitoare la:

- efectele juridice ale Declarației notariale din 01 iunie 2007 prin care intimatul - reclamant și-a asumat obligația de a achita orice cheltuială declarată ca fiind neeligibilă de către finanțator - angajament unilateral, deci irevocabil;

- „condiția impusă" la semnarea Actului adițional - (Nota de fundamentare din 09 iulie 2007 aprobată de ministrul finanțelor publice condiționa întocmirea actului adițional de asumarea unei obligații de către Primăria Municipiului Brăila).

3.2. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a arătat, în esență, că:

Instanța de fond a apreciat greșit că este răspunderea sa exclusivă să suporte efectele declarării ca „neeligibile" a cheltuielilor suplimentare, întrucât B., iar nu A. Brăila a înaintat către Delegația Comisiei Europene cererea de derogare. Nu a indicat însă vreun temei legal care putea să fundamenteze un demers al A. Brăila să solicite direct finanțatorului suplimentarea lucrărilor.

De asemenea, au existat două proceduri de aprobare distincte (ex ante și ex post), dar instanța de fond nu a făcut distincția cuvenită între acestea.

Mai mult, hotărârea atacată nu prezintă împrejurarea că, în cadrul controlului ex ante, prin adresa Delegației Consiliului Europei la București din 22 mai 2006 acest organism "informează, în principiu, că cererea de derogare (de la procedurile standard) este in conformitate cu prevederile PRAG si cele ale Memorandumului de finanțare". Or, „în principiu” nu echivalează cu un angajament unilateral irevocabil.

Referitor la reținerea încălcării prevederilor legale referitoare la motivarea procesului verbal de constatare, recurentul-pârât a arătat că indicarea incompletă a temeiului de drept nu poate atrage nulitatea actului administrativ, în acest sens fiind jurisprudența instanței supreme.

A precizat că intimatul reclamant A. Brăila si-a asumat obligația de plată a sumelor reprezentând cheltuieli neeligibile printr-un act juridic unilateral, iar potrivit principiului irevocabilității, actului unilateral nu i se poate pune capăt prin simpla manifestare de voința in sens contrar a autorului actului.

Esențial este și faptul că, în preambulul Actului adițional, este menționată expres ca temei Hotărârea A. nr 192 din 31 mai 2007.

Neregula în sensul art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 este reprezentată de angajarea unor lucrări suplimentare și încredințarea directă a acestora unui operator economic, cu încălcarea prevederilor PRAG, iar toate constatările din procesul verbal atacat sunt, practic, o sinteză a celor constatate de Comisia Europeană și de Autoritatea de Audit.

B. nu are competența de a analiza/cenzura poziția Comisiei Europene, neputând să infirme constatările acesteia din Minuta întocmită cu ocazia audierilor din martie 2009 prin care s-a stabilit caracterul separabil al lucrărilor.

Autoritatea de audit a constatat și faptul că prețul lucrărilor de canalizare este cu 230% mai mare ca în contractul inițial, iar prețul lucrărilor de drumuri cu 157% mai mare, în timp ce expertul nu a expus calculul sau raționamentul în baza cărora a afirmat că executarea separată a lucrărilor ar fi determinat un cost suplimentar aproape dublu.

A invocat recurentul pârât, ca temei legal al recursului, și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs;

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, solicitând - față de motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - respingerea acestuia ca inadmisibil si nefondat.

Inadmisibilitatea a argumentat-o prin faptul că nu se poate dispune decât o singură dată casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, ceea ce s-a întâmplat deja prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2648 din 29 mai 2012.

Acest prim motiv de recurs este si nefondat, deoarece la pag. 5 alin. (3) și (4) se regăsește expressis verbis menționat motivul pentru care instanța de fond nu si-a însușit apărarea recurentului-pârât privind întemeierea calității reclamantului de persoana responsabilă în baza Hotărârii A. Brăila nr. 192 din 31 mai 2007 si a Declarației primarului nr. 359 din 01 iunie 2007.

Referitor la condiția impusă de B. la semnarea Actului adițional - asumarea unei obligații de către Primăria Municipiului Brăila - a arătat că aceasta nu a fost și nu putea fi legal invocată, deoarece Primăria Municipiului Brăila nu a avut și nu are personalitate juridică, o astfel de condiție fiind nulă absolut din acest motiv.

Referitor la al doilea motiv de recurs (prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), a susținut intimatul reclamant că,din interpretarea prevederilor Secțiunii 3 a Ghidului, conform cărora "Dacă selectarea proiectului, procesul de contractare si oferta sunt aprobate ex ante de către Comisie, cheltuielile sunt eligibile de finanțare din fondurile de asistență” (art. 12 (1) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 1266/99/CE din 21 iunie 1999), rezultă că în toate cazurile in care modalitatea de contractare a fost supusa aprobării Delegației Comisiei Europene, cheltuielile respective sunt eligibile pentru finanțare comunitară.

A mai arătat că greșit se susține recuperarea sumei respective de la autoritatea locală, A. Brăila, în condițiile în care B. a fost și este organismul responsabil cu implementarea măsurii F., cu licitațiile și corectările potrivit pct. 2 lit. a) din Secțiunea a II-a - Anexa 3.2. la Memorandumul de Finanțare. Faptul că A. Brăila a avut calitatea de beneficiar local nu își găsește corespondent in prevederile legale incidente.

În conținutul procesului-verbal nu se arată care sunt neregulile, in sensul prevederilor O.G. 79/2003 privind controlul si recuperarea fondurilor comunitare, precum si a fondurilor de cofinanțare utilizate necorespunzător, a căror constatare îndreptățește organul de control să procedeze la recuperarea sumei declarate neeligibile.

Față de inexistența unei nereguli, stabilirea obligației de plata in sarcina intimatului reclamant excedează prevederilor legale care circumscriu cadrul recuperării fondurilor comunitare utilizate necorespunzător.

A reiterat intimatul reclamant, referitor la temeinicia acțiunii, aspectele considerate relevante pentru legalitatea Actului adițional nr. 1 și, implicit, pentru netemeinicia procesului verbal de constatare, concluzionând că instanța de fond a reținut corect îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Prag.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cât privește nemotivarea hotărârii atacate, aspect invocat de recurentul pârât în susținerea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte arată că instanța de judecată nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 5 raportate la cele ale art. 261 pct. 5 C. proc. civ. impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, arătând argumentele pentru care au fost respinse cererile părților, iar nu fiecare susținere a acestora.

Or, în speță, această cerință este, evident, îndeplinită, din examinarea considerentelor sentinței rezultând că instanța de fond a analizat și motivat punctual, în fapt și în drept, soluția pronunțată inclusiv cu privire la relevanța Declarației autentificate din 01 iunie 2007 și a Hotărârii A. nr. 192/31 mai 2007.

Referitor la al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurentul pârât a formulat mai multe critici subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care sunt întemeiate.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. g), h) și i) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007.

Potrivit acestor dispoziții legale, procesul-verbal de constatare trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente: temeiul de drept; descrierea contextului in care s-au produs neregulile, actele normative încălcate; creanța bugetară, penalitățile și dobânzile prevăzute în contractele economice/acordurile încheiate în conformitate cu procedurile de implementare sau, după caz, costurile bancare și accesoriile calculate potrivit prevederilor legale în vigoare, cu defalcarea acestora pe bugetele afectate, inclusiv fondurile europene.

Contrar afirmațiilor intimatului reclamant, însușite și de instanța de fond, Procesul-verbal de constatare din 03 noiembrie 2009, contestat în cauză, a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de H.G. nr. 1306/2007.

Este adevărat că, potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocată și de intimatul reclamant,destinatarilor deciziilor care le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a-și face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care administrația intenționează să își întemeieze decizia.

În același context, însă, prin hotărârea pronunțată la 26 martie 1987 în cauza Comisia contra Consiliului Europei, Curtea a admis că absența unei trimiteri la o dispoziție determinată din Tratat nu constituie un viciu de formă atunci când temeiul juridic poate fi determinat cu ajutorul altor elemente ale actului.

Or, în cuprinsul procesului verbal au fost indicate situația de fapt reținută și normele legale considerate ca fiind încălcate, acest fapt rezultând din examinarea cap. 6 - Prezentarea aspectelor constatate și cap. 7 - Prevederi legale și contractuale încălcate (art. 5 din Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea și extinderea rețelei de canalizare și construirea unei stații de epurare a apelor uzate în municipiul Brăila, România", ratificat prin O.G. nr. 17/2001; art. 5.7 din Ghidul Practic al Procedurilor de Contractare pentru Acțiunile Externe ale Uniunii Europene - Prag).

În plus, se menționează și constatările Raportului de audit nr. 40224/AP din 13 februarie 2009 al autorității de audit din cadrul Curții de Conturi care au fost avute în vedere și poziția exprimată de Comisia Europeană.

Prin urmare, intimatul reclamant nu a fost privat de dreptul la apărare, întrucât a luat cunoștință de faptele imputate și a cunoscut ce apărări este necesar să formuleze în raport cu acestea și cu reglementările indicate în procesul verbal.

Nu poate fi reținută ca întemeiată nici susținerea intimatului reclamant în sensul că, în conținutul procesului-verbal, nu se arată care sunt neregulile, in sensul prevederilor O.G. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

Neregula este definită de art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 ca fiind ”orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.

Procesul verbal indică fapta ce constituie neregulă în sensul art. 2 lit. a) din ordonanță, în speță aceasta fiind reprezentată de încălcarea dispozițiilor art. 5 - Respectarea legilor și politicilor Comunității din Memorandumul de finanțare (în conformitate cu care „Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante ale acordurilor europene”), precum și cele ale art. 5.7 din Ghidul Practic al Procedurilor de Contractare pentru Acțiunile Externe ale Uniunii Europene, prin angajarea unor lucrări suplimentare și încredințarea directă a acestora unui operator economic, fără a fi îndeplinite condițiile pentru incidența situației de excepție admise de Ghid, ceea ce a condus la efectuarea de cheltuieli considerate neeligibile.

Într-adevăr, lucrările suplimentare ce au făcut obiectul Actului adițional nr. 1 au fost atribuite fără respectarea prevederilor relevante din Ghidul Practic:necesitatea atribuirii lucrărilor suplimentare să fie determinată de o cauza neprevăzută; lucrările suplimentare să fie inseparabile din punct de vedere tehnic și economic de contractul inițial; valoarea acestora să nu depășească 50% din valoarea contractului inițial.

Nici susținerea intimatului reclamant întemeiată pe prevederile Secțiunii 3 a Ghidului emis de către B. în luna martie 2005, în conformitate cu care, "Dacă selectarea proiectului, procesul de contractare și oferta sunt aprobate ex ante de către Comisie, cheltuielile sunt eligibile de finanțare din fondurile de asistență", care a stat la baza concluziei instanței de fond în sensul că „în toate cazurile în care modalitatea de contractare a fost supusă aprobării Delegației Comisiei Europene, cheltuielile respective sunt eligibile pentru finanțare comunitară” nu poate fi primită de instanța de recurs.

În acest sens, este de observat că neeligibilitatea cheltuielilor a fost stabilită de către finanțator - Comisia Europeană - care, în cadrul audierii Statului Membru (România), a reținut încălcarea Procedurii de achiziții specifică proiectelor de cooperare la granițele externe ale Uniunii Europene (Prag), iar nu de către B.

Astfel, după aprobarea ex ante, Comisia a stabilit - în urma audierii reprezentanților statului român și verificării documentelor - faptul că ”Nu toate condițiile prevăzute de PRAG au fost respectate de autoritățile naționale când au decis să acorde in mod direct lucrările suplimentare. Nu toate condițiile cumulative din clauza 5.7 din Prag au fost respectate. Lucrările suplimentare nu au legătură cu străzile care au fost incluse inițial in Contractul de lucrări nr 2, acestea au fost introduse pentru a acoperi deficiențe din Specificațiile Tehnice ale dosarului licitației”. Așadar nu este vorba de „circumstanțe de neprevăzut", ci de „proiectare si planificare deficitare".

Poziția revizuită (ex post) a Comisiei Europene este exprimată și justificată în cuprinsul Minutei întocmite cu ocazia procedurii de audiere din luna martie 2009:”Comisia și-a revizuit în totalitate poziția în baza informațiilor noi și a clarificărilor oferite de autoritățile naționale. De fapt, Comisia a ajuns la concluziile preliminare în baza informațiilor oferite de Statul Membru, care acum par confuze si contradictorii. Prezumția inițială a Comisiei a fost că părți din străzile care au fost inundate au fost incluse în obiectul inițial al Contractului de lucrări nr. 2”.

Față de împrejurările menționate, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a conformat deciziei de casare și a dispus, în rejudecare, efectuarea unei noi expertize, însă nu a reținut aspecte esențiale pentru cauză care rezultau din ansamblul probelor administrate (inclusiv din conținutul raportului de expertiză întocmit).

Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există o neregulă în sensul O.G. nr. 79/2003, întrucât lucrările suplimentare ce au făcut obiectul Actului Adițional la Contract au devenit necesare din cauze neprevăzute (având în vedere dezastrul lăsat în unele cartiere de inundațiile din anul 2005, precum și inundațiile ulterioare din 2006, cu efecte negative asupra sistemului de colectare a apelor uzate din contractual inițial) și erau inseparabile de obiectul inițial al contractului.

Necesitatea lucrărilor nu a fost contestată de părți și este susținută de expertul tehnic judiciar prin prisma faptului că, urmare a inundațiilor, sistemul de colectare a apelor uzate care constituie obiectul Contractului F. poate fi afectat prin: transportul apelor uzate cu material in suspensie si colmatarea canalelor existente sau construite prin măsura F.; refularea in spațiu public a colectoarelor la depășirea debitului capabil; costuri importante pentru operatorul de apă-canal.

Din punct de vedere tehnic unele zone din rețeaua suplimentară au fost considerate inseparabile tehnic de rețeaua prevăzută in contractul F., pentru că:existența colectoarelor din str. x „impune cote obligate datorită lipsei de capacitate a colectorului x”;datorită pantelor descrescătoare de la Nord spre Sud, descărcarea canalelor de pe străzile x, spre colectorul din str. y ar fi condus la adâncimi de 4-5 m; pe strada x exista o porțiune de 125 m care primește ape pluviale superficiale de la cele 2 capete ale străzii aflate la cote superioare, iar „această situație creează un luciu de apă care blochează funcționarea colectorului”; faptul că străzile x au pante intre 5%o si 10%o, partea descendentă a fiecărei străzi debușând într-o intersecție(piață) de minim 3 străzi, „a impus execuția colectoarelor cu pante corelate cu cele ale străzilor prevăzute in Contractul F.”

Chiar și în adresa Inginerului G. din 27 ianuarie 2006, invocată de instanța de fond, se menționează că: "Ploile in număr record din vara anului 2005 au cauzat inundări grave pe o serie de străzi care fuseseră anterior considerate cu risc scăzut si nu fuseseră astfel incluse in măsura F. inițială (așadar, nici in contractul de lucrări nr. 2). Acum se consideră că este necesar sa se asigure canalizare pe aceste străzi pentru a evita riscul de inundare pe viitor".

Prin urmare, lucrările suplimentare nu aveau nicio legătură cu obiectul inițial al contractului, nu erau ”absolut necesare pentru finalizarea acestuia”, scopul lor fiind de fapt acela de a acoperi deficiențe din specificațiile tehnice ale dosarului licitației. Or, responsabilitatea în ceea ce privește circumstanțierea obiectului măsurii F. în Municipiul Brăila aparține - așa cum susține recurentul pârât, intimatului reclamant, care - la momentul întocmirii documentației - a apreciat că nu se impune includerea străzilor în programul de reabilitare.

În mod eronat, instanța de fond nu a reținut deci faptul esențial relevat de expertiza tehnică, coroborat cu punctul de vedere al Comisiei Europene, în sensul că aceste străzi nu au fost avute în vedere la întocmirea studiului de fezabilitate/proiectului inițial, deși necesitatea includerii lor trebuia și putea fi cunoscută, precum și faptul că în legătură cu o parte dintre străzile cuprinse în planul aferent Addendum-ului 1, expertul tehnic însuși a constatat și susținut că ”pot fi separate tehnic”, astfel că soluția pronunțată încalcă art. 5 din Memorandumul de finanțare ratificat prin O.G. nr. 17/2001 și dispozițiile art. 5.7 din Prag, care prevăd că: "Autoritatea Contractantă nu poate in nicio situație sa majoreze bugetul contractului inițial sau să fie de acord cu/să stabilească lucrări care nu erau acoperite de Specificațiile Tehnice din oferta inițiala si contractul ulterior. Singura excepție de la aceasta regula este pentru lucrări suplimentare care nu sunt incluse in contractul inițial dar care, prin circumstanțe neprevăzute, devin necesare pentru lucrările prevăzute inițial a fi efectuate, cu condiția ca acordarea sa fie efectuată către contractantul care deja efectuează lucrările respective.

- dacă aceste lucrări nu pot fi separate din perspectiva tehnică sau economică de contractul principal fără să se producă inconveniente majore pentru Autoritatea Contractantă;

- dacă aceste lucrări, deși separabile de executarea contractului inițial, sunt absolut necesare pentru finalizarea acestuia.

Acest lucru ar trebui să rămână cu titlu de excepție și nu trebuie folosit pentru acoperirea deficiențelor în specificațiile tehnice ale dosarului licitației. Cu toate acestea, costul agregat al contractelor acordate pentru lucrări suplimentare nu trebuie sa depășească 50% din suma contractului principal”.

Și apărarea intimatului reclamant în sensul că greșit se pretinde recuperarea sumei respective de la autoritatea locală, A. Brăila, calitatea de beneficiar local negăsindu-și corespondent in prevederile legale incidente, iar Primăria Municipiului Brăila neavând personalitate juridică este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, “primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile A. și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”.

Or, Declarația din 1 iunie 2007 poartă antetul Primăriei Municipiului Brăila, dar este semnată de către Primar, în calitate de organ executiv al unității administrativ-teritoriale care este beneficiar local, iar în ceea ce privește Hotărârea nr. 192 din 31 mai 2007, menționată expres ca temei în preambulul Actului adițional nr. 1, aceasta este emisă de A. Brăila, care, în calitate de organ deliberativ al beneficiarului local menționat în contract, a semnat Acordul de implementare din 22 aprilie 2004 pentru măsura F. Brăila (cu modificările ulterioare), neputându-se susține în mod valabil că acesta nu putea să-și asume răspunderea pentru suportarea cheltuielilor declarate neeligibile pe motiv că nu avea calitatea de ”parte contractantă”.

Înalta Curte mai constată că nu se identifică, nici în privința Deciziei nr. 73 din 28 ianuarie 2010, de soluționare a contestației administrative formulate de intimatul reclamant împotriva Procesului verbal de constatare din 03 noiembrie 2009, motive de anulare, prin acest act administrativ expunându-se situația de fapt constatată și făcându-se o analiză temeinică a tuturor aspectelor de fapt și de drept care au condus la concluziile menționate în cuprinsul ei, astfel că nu se justifică nici soluția primei instanțe de anulare a acestei decizii.

În consecință, instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt rezultată din actele dosarului, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 fiind întemeiat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia;

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul E., în nume propriu și pentru pârâtul C. - D., și, în consecință, va modifica în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul E., în nume propriu și pentru pârâtul C. - D., împotriva sentinței nr. 198 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. Brăila prin primar, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2015.