Appeal against denial of maintenance-table copies and damages quashed as inadmissible against final ruling.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision, which had affirmed the trial court's dismissal of the action; the claimant had sought release of certified copies of maintenance tables and compensation of at least 1,000,000 RON from the local administration and the Interior Ministry. The dispute arose from a request for public documents and tort damages, with the lower courts rejecting the claim and the claim against the Ministry for lack of passive standing. The decisive legal basis was that the appealed decision was final and irrevocable under Article 377(2)(4) of the Civil Procedure Code, as a ruling issued in an appeal, and thus did not fall within the categories of judgments subject to appeal under Article 299(1); consequently, the appeal was inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 128 din Constituție, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Appeal against denial of maintenance-table copies and damages quashed as inadmissible against final ruling: The dispute arose from a request for public documents and tort damages, with the lower courts rejecting the claim and the claim against the Ministry for lack of passive standing. The decisive legal basis was that the appealed decision was final and irrevocable under Article 377(2)(4) of the Civil Procedure Code, as a ruling issued in an appeal, and thus did not fall within the categories of judgments subject to appeal under Article 299(1); consequently, the appeal was inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as inadmissible, because the decision was final and not subject to appeal.
Procedural basis for the court's decision to reject the appeal.
Cited as a procedural reference for handling the inadmissibility issue.
Full text
Decizia nr. 3522/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea formulată la data de 11.01.2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Sectorului 3, prin Primarul B., și Ministerul Administrației și Internelor, prin ministrul C., solicitând să i se comunice copie certificată „conform cu originalul” a tabelului de întreținere pe lunile august, septembrie, octombrie 2010 și actele aferente întreținerii pe luna martie 2010 și obligarea pârâților să-i plătească în solidar daune de minim 1.000.000 RON, sumă care constituie prejudiciu direct și delictual pentru care se constituie parte civilă.
Prin sentința civilă nr. 4523 din 18 iunie 2014 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, (în cel de al doilea ciclu procesual, prin trimiterea cauzei spre rejudecare) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor prin Ministru C. și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți.
Hotărârea atacată.
Prin decizia nr. 1169 din 26 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 4523 din 18 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, (fosta secția a IX-a contencios administrativ și fiscal), în Dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria Sector 3 București, prin Primarul B., și Ministerul Administrației și Internelor prin Ministru C., ca nefondat.
Recursul
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că hotărârea atacată reprezintă un grosolan fals intelectual și un uz de fals comis pentru a mușamaliza alte infracțiuni grave comise de PCAB.
Procedura în fața instanței de recurs
Intimatul pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat in temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., inadmisibilitatea căii de atac.
Considerentele și soluția instanței de recurs.
Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs este irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora „Sunt hotărâri irevocabile: 4. hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.
C. proc. civ. reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului.
Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.
Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre pronunțată de curtea de apel irevocabilă.
Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, recurentul reclamant nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Cum decizia nr. 1169 din 26 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil.
Temeiul hotărârii instanței de recurs.
În consecință, pentru considerentele arătate și față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1169 din 26 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2015.