Convictions upheld for asset-stripping fraud ring; appeals rejected as unfounded.

Decizia nr. 509/RC/2016

Asupra recursurilor în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2858 din 16 decembrie 2014 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul cu nr. x/3/2006, în baza art. 386 C. proc. pen. anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, după cum urmează:

1. Pentru inculpatul A.:

- din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969 în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen.;

- din infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și continuată prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- din infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup de crimă organizată, prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen.;

- din două infracțiuni de spălare de bani prevăzute de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 și respectiv art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (forma în vigoare anterior datei de 01 februarie 2014), în două infracțiuni de spălare de bani prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) și respectiv art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

2. Pentru inculpatul B.:

- din infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969 în infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen.;

- din două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și continuată prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, într-o infracțiune de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoana vătămată fiind SC C. SA), și respectiv o infracțiune de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoana vătămată fiind SC D. SA);

- din două infracțiuni de inițiere și constituire a unui grup de crimă organizată, prevăzute de art. 7 lit. a) din Legea nr. 39/2003, într-o infracțiune de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen. (persoana vătămată fiind SC C. SA) și respectiv o infracțiune de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (persoana vătămată fiind SC D. SA);

- din două infracțiuni de spălare de bani prevăzute de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma în vigoare anterior datei de 01 februarie 2014), în două infracțiuni de spălare de bani prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

3. Pentru inculpatul E.:

- din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și continuată prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată prevăzută de art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- din infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (forma în vigoare anterior datei de 01 februarie 2014), în infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

4. Pentru inculpata F.:

- din infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen.;

- din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și continuată prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată prevăzută de art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

5. Pentru inculpatul G.:

- din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și continuată prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată prevăzută de art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

6. Pentru inculpatul H.:

- din infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și continuată prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 cu ref. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 si art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- din infracțiunea prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

7. Pentru I.:

- din infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată și continuată prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 cu ref. la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- din infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup de crimă organizată, prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că, în ce privește infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. pentru săvârșirea căreia a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv infracțiunile de complicitate la înșelăciune prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. pentru săvârșirea cărora au fost trimiși în judecată inculpații B. și F., nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

I.1. În baza art. 244 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

3. În baza art. 367 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

4. În baza de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

5. În baza de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - respectiv 6 ani și 4 luni închisoare - inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de 11 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 03 martie 2006 la 29 august 2006.

II. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (persoana vătămata fiind SC D. SA), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

1. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

3. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 si art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

4. În baza art. 367 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

5. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

6. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - respectiv 7 ani si 8 luni închisoare - inculpatul urmând să execute în total 13 ani si 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii și arestării preventive de la 04 aprilie 2006 până 14 aprilie 2006 inclusiv, și de la 16 mai 2006 până la 03 iunie 2006 inclusiv.

III. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (persoana vătămată fiind SC D. SA), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

1. În baza art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 si art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi director sau administrator de societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi director sau administrator de societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite - respectiv 1 an si 8 luni închisoare - inculpatul urmând să execute în total 6 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi director sau administrator de societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

IV. 1. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi membru al consiliului de administrație, respectiv director al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară dreptul de a fi aleasa în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi membru al consiliului de administrație, respectiv director al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatei ca pedeapsa accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 367 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi membru al consiliului de administrație, respectiv director al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - respectiv 2 ani Și 2 luni închisoare - inculpata urmând sa execute în total 5 ani si 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat Și dreptul de a fi membru al consiliului de administrație, respectiv director al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

V. 1. În baza art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi administrator de societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 367 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi administrator de societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite - respectiv 1 an si 8 luni închisoare - inculpatul urmând să execute în total 6 ani si 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi administrator de societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

VI. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului H. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (persoana vătămată fiind SC D. SA), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

1. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi director de societate comercială, pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

VII. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului I. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. (persoana vătămata fiind SC D. SA), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

1. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul I., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în forma continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi administrator de societate comercială, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă promovată de partea civilă SC C. SA Onești prin lichidator judiciar SC J. SRL.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen. au fost obligați în solidar inculpații A. (acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC K. SA), B. (acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC L. SRL prin administrator judiciar CII M. și SC N. SRL prin administrator judiciar SC O. IPURL), F. și G., să plătească părții civile SC C. SA Onești prin lichidator judiciar SC J. SRL la plata sumei de 1.388.282.035.715 lei (138.828.203,6 lei), la care s-au adăugat majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

S-a lua act că persoana vătămată SC D. SA Onești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a luat act că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) a renunțat la acțiunea civilă în procesul penal (Dosar nr. x/2006).

S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă promovată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) împotriva inculpatului I. și a părților responsabile civilmente SC K. SA și SC L. SRL (Dosar conexat nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția I penală).

S-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă promovată de SC P. SRL Timișoara.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la fiecare dintre inculpații E., B., H. și I. suma de 34.360.644,175 lei (în total 137.442.576,7 lei), dobândită prin săvârșirea infracțiunilor și care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate SC D. SA Onești.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanțele procurorului din datele de 12 ianuarie 2005 (Dosar nr. x/P/2003 - filele 43-55, vol. 24 d.u.p.), 15 decembrie 2005 (Dosar nr. x/D/P/2005, filele 222-225, vol. 24 d.u.p.), 19 ianuarie 2006 (filele 192-203, vol. 24 d.u.p.), 17 aprilie 2006 (filele 283-300, vol. 24 d.u.p.), 18 aprilie 2006 (filele 264-282, vol. 24, d.u.p.), 23 iunie 2006 (filele 368-386, vol. 24, d.u.p.) si 04 iulie 2006 (filele 310-330, vol. 24 d.u.p. - cu mențiunea că suma de 15.224.450 lei asupra căreia s-a instituit sechestrul a fost transferată din contul aparținând SC N. SRL în contul deschis de administratorul judiciar SC R. IPURL la SC S. SA - Sucursala Kiseleff), asupra bunurilor aparținând inculpaților B., A., E. și parților responsabile civilmente SC T. SRL. SA București (actualmente SC L. SRL prin administrator judiciar CII M.) și SC K. SA.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați fiecare dintre inculpații A. (acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC K. SA), B. (acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC L. SRL prin administrator judiciar CII M. și SC N. SRL prin administrator judiciar SC O. IPURL), F., G., H. și I. la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (în care s-au inclus și cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale).

În esență, instanța de fond a reținut că, inculpații B. și A. au conceput și pus în aplicare un plan infracțional al cărui scop era acela ca societățile ai căror administratori de fapt sau de drept erau, respectiv SC T. SRL București, SC U. SRL București și SC K. SA Timișoara, să dobândească poziții cheie în relațiile cu această societate, care să le permită însușirea resurselor financiare pe care aceasta urma să le acumuleze. Între SNP V. SA - Sucursala Arpechim, în calitate de cedent și SC K. SA Timișoara, prin inculpatul A., în calitate de cesionar (în solidar cu SC X. SA și SC Z. SA, în calitate de fidejusori) s-a încheiat contractul de cesiune de creanță din 4 iunie 2002, prin care creanța în valoare de 345.388.619.239 lei (10.307.954 dolari SUA), deținută asupra SC C. SA Onești a fost preluată de către SC K. SA Timișoara care, în acest fel, a devenit creditorul acestei societăți (vol. 15, filele 323-331, vol. 17, filele 98-108, vol. 38, filele 46-56 d.u.p.).

Prin urmare, dat fiind faptul că SC K. SA Timișoara a dobândit calitatea de creditor la SC C. SA Onești, inculpatul A. a emis la datele de 5 iunie și 6 iunie 2002 împuternicirile (vol. 46, fila 166, vol. 44, fila 236 d.u.p.), prin care îi dădea dreptul inculpatului B., ca în numele SC K. SA Timișoara, să semneze orice documente necesare, în vederea recuperării creanței pe care această societate o deținea asupra SC C. SA Onești, a participării în numele acesteia la administrarea specială a societății și la implicarea sa în privatizarea acesteia.

În continuare, partea responsabilă civilmente SC K. SA Timișoara, prin adresa din 5 iunie 2002 (vol. 46, fila 165 d.u.p.), semnată de inculpatul A., i-a comunicat SC C. SA Onești că este creditorul său cu suma de bani mai sus menționată, preluată prin contractul de cesiune de creanță din 2002, solicitându-i acesteia să își achite datoria, deoarece în caz contrar vor fi percepute penalități și dobânzi.

În acest moment, un rol activ în activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați a început să dețină inculpata F., care trebuind să asigure intrarea SC K. SA Timișoara și SC T. SRL București în relațiile cu SC C. SA Onești, la data de 20 iunie 2002, în calitate de director al Direcției Economice, a întocmit un referat în atenția Consiliului de Administrație, în care preciza că între SC C. SA Onești și SC K. SA Timișoara s-a purtat o corespondență vizând solicitarea acestei societăți de a-i fi plătită datoria, în sumă de 345.388.619.239 lei.

Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de distribuție exclusivă inculpații B. și A. au creat cea de-a doua condiție necesară pentru continuarea activității infracționale, în sensul că au reușit să relaționeze SC T. SRL București în cadrul relațiilor comerciale de vânzare-cumpărare de produse petroliere cu SC C. SA Onești, determinând această societate să fie dependentă de modalitatea de distribuție și plată hotărâtă de SC T. SRL București.

Contractul de vânzare-cumpărare cu distribuție exclusivă din 05 iulie 2002 a fost avizat și de către administratorul special de la acea dată al SC C. SA Onești, inculpatul G., așa cum s-a reținut și în expertiza financiar contabilă dispusă în cauză, acestea fiind semnate și negociate de inculpații F. și B.

Tribunalul a reținut că, urmare a încheierii tuturor acestor contracte, SC C. SA Onești a dobândit o dependență financiară și comercială, pe de o parte față de SC K. SA Timișoara în calitate de debitor al acesteia iar, pe de altă parte, față de SC T. SRL București, în calitate de distribuitor exclusiv al său.

Cei doi inculpați B. și A. prin SC U. SRL București și SC K. SA Timișoara au dobândit două noi poziții de decizie cu privire la SC C. SA Onești, prin care puteau să-și impună voința în legătură cu această societate, nu numai în calitate de creditori sau distribuitori exclusivi ai acesteia, ci și în calitate de acționari ce împreună dețineau 95% din acțiuni. Inculpații au beneficiat din interiorul societății de largul sprijin al inculpaților G. în calitate de administrator special, care împreună cu F. au determinat încheierea contractelor de distribuție exclusivă de produse petroliere dintre SC C. SA Onești și SC T. SRL București, contracte care au permis acumularea unei creanțe de aproximativ 1.400 miliarde lei, care în final a ajuns să fie transferată în patrimoniul SC K. SA Timișoara.

Cu referire la contractul de cesiune de creanță din 5 septembrie 2003, încheiat între SC C. SA Onești, în calitate de cedent, prin inculpata F., SC K. SA Timișoara, în calitate de cesionar, prin inculpatul A. și SC T. SRL București, în calitate de debitor cedat, prin inculpatul I., a reținut că obiectul acestui contract consta în predarea de către SC C. SA Onești a creanței în valoare de 1.434.911.670.083 lei către SC K. SA Timișoara, consolidată în valută în cuantum de 43.081.384 dolari SUA, sumă ce reprezenta datoria restantă a debitorului cedat SC T.

SRL București față de SC C. SA Onești. Deși în cadrul art. 4 din contract, părțile prevăzuseră că suma mai sus menționată, ce reprezenta valoarea totală a creanței cedate, trebuia să fie achitată de către SC K. SA Timișoara urmare a recuperării ei de la SC T. SRL București, referitor la termenul de plată, inculpații nu au prevăzut un interval de timp în interiorul căruia să se realizeze acest lucru. Această situație a fost posibilă datorită faptului ca inculpata F. nu a reprezentat interesele SC C. SA Onești cu ocazia negocierii acestui contract, ci voința celor doi acționari, motiv pentru care a consimțit la această situație.

Referitor la condițiile premergătoare încheierii acestui contract, s-a constatat că la dispoziția inculpatei F., Serviciul Financiar al SC C. SA Onești prin martora Y., la data de 11 august 2003 a întocmit nota (vol. 50, fila 193 d.u.p.) prin care se aducea la cunoștința Consiliului Director că între SC C. SA Onești și SC T. SRL București s-au derulat operațiuni comerciale de vânzare cu distribuție exclusivă carburanți, urmare cărora la 04 august 2003 SC T. SRL București avea o datorie față de SC C. SA Onești în sumă de 1.434.911.670.083 lei.

În plus, prin aceeași informare s-a propus spre aprobare Consiliului Director încheierea unui contract de cesiune de creanță între SC K. SA Timișoara, ca cesionar, SC C. SA Onești, ca cedent și SC T. SRL București, ca debitor cedat, ce urma să aibă ca obiect cedarea sumei de 1.434.911.670.083 lei. Practic, prin această informare, inculpata F. a declanșat ultima etapă din planul de activitate infracțională preconizat de inculpații B. și A. încă din anul 2002, confirmându-se premeditarea cu care cei doi acționari ai SC C. SA Onești, SC U.

SRL București și SC K. SA Timișoara, au înțeles să acționeze și care de-a lungul timpului, prin intermediul inculpaților F. și G., au reușit să impună adoptarea la nivelul societății a unor contracte și a altor documente care în final au avut menirea de a justifica necesitatea predării acestei sume.

Instanța de fond a arătat că se poate constata că încheierea contractului de cesiune de creanță nr. 260 bis a fost impusă de acționarii majoritari ai SC C. SA Onești, care independent de dezavantajele și pierderile pe care le-a avut de suferit această societate, au dispus încheierea acestui contract, după cum de altfel a afirmat si inculpata F. cu prilejul audierii.

Astfel, în actele contabile și în evidențele SC C. SA Onești a fost consemnat ca fiind încheiat la data de 05 septembrie 2003 contractul de cesiune de creanță între SC K. SA Timișoara, în calitate de cesionar, SC C. SA Onești, în calitate de cedent și SC T. SRL București, în calitate de debitor cedat, având ca obiect datoria de 1.434.911.670.083 lei, așa cum au dorit și solicitat inculpații B. și A.

Cu referire la contractul de garanție reală mobiliară din 25 noiembrie 2003 încheiat între SC C. SA Onești, prin inculpata F. și SC K. SA Timișoara prin inculpatul A., având ca obiect garantarea executării contractului de cesiune de creanță din 5 septembrie 2003 în valoare de 1.434.911.670.083 lei (43.081.384 dolari SUA), instanța de fond a reținut că valoarea acordată de raport unei acțiuni aparținând SC A.A. SA Onești de 1.987.000 lei/acțiune, prin contractul de garanție reală mobiliară din 25 noiembrie 2003, din analiza acestuia precum și din celelalte probe administrate în cauză, a rezultat că această valoare a fost supraevaluată, în mod voit de către inculpatul A. și partea responsabilă civilmente SC K. SA Timișoara, ajutați fiind de inculpatul G., care au indus în eroare experții evaluatori cu privire la întocmirea raportului și scopul pentru care acesta urmează să fie folosit.

Conform planului și înțelegerii pe care inculpații B. și A. o aveau, de a găsi garanțiile necesare pentru contrabalansarea datoriei pe care SC T. SRL București o avea față de SC C. SA Onești, acest pachet de acțiuni trebuia să ajungă în posesia SC K. SA Timișoara la data de 1 octombrie 2003 între SC T. SRL București, reprezentată de inculpatul I. și SC K. SA Timișoara, reprezentată de inculpatul A. s-a semnat contractul de cesiune de creanță nr. 306 în baza căruia prima societate îi cesiona celei de-a doua creanța în valoare de 26.622.051.792 lei pe care o avea asupra debitorului cedat SC B.B. SA, vizând pachetul de acțiuni de 43% deținute la SC A.A. SA Onești, unde o acțiune avea o valoare de 75.608 lei. Tribunalul a reținut că în economia activității infracționale, acest contract de cesiune de creanță nu este altceva decât o liberalitate pe care SC T. SRL București a făcut-o către SC K. SA Timișoara, ca parte integrantă a înțelegerii preexistente între inculpații B. și A., ca împreună să acționeze în vederea obținerii resurselor financiare aparținând de drept SC C. SA Onești.

După ce au încheiat cele două contracte de cesiune de creanță din 5 septembrie 2003 și de garanție reală mobiliară din 25 noiembrie 2003 inculpații B., A. și părțile responsabile civilmente SC T. SRL București și SC K. SA Timișoara au constatat că s-a realizat cadrul necesar pentru ca datoria de 1.400 miliarde lei pe care SC C. SA Onești o avea de încasat de la SC T. SRL București să intre în patrimoniul SC K. SA Timișoara.

În aceste condiții, deși contractul de cesiune de creanță nr. 260 bis nu prevedea un termen în interiorul căruia SC K. SA Timișoara ar fi trebuit să înceapă să achite creanța către SC C. SA Onești în valoare de 1.434.911.670.083 lei, la datele de 26 noiembrie 2003 și 04 decembrie 2003 SC C. SA Onești, prin inc. F. a emis două notificări către inc. A., prin care îl informa pe acesta că în termen de 6 zile de la primirea lor să achite către SC C. SA Onești suma de 3.590.115 dolari SUA reprezentând contravaloarea primei plăți din prețul cesiunii, conform contractului de cesiune de creanță nr. 260 bis/5 septembrie 2003 și a contractului de garanție reală mobiliară din 25 noiembrie 2003.

Prin adresa din 15 ianuarie 2004, inculpatul A. în numele SC K. SA Timișoara a comunicat inculpatei F. faptul că nu poate onora angajamentele asumate prin contractul de cesiune de creanță nr. 260 bis și „invita” SC C. SA Onești să execute contractul de garanție reală mobiliară pentru recuperarea creanței. Aceeași „invitație” o învedera SC K. SA Timișoara și cu privire la SC B.B. SA Dărmănești

Urmarea infracțională a tuturor acestor activități desfășurate de inculpații A. și B. a reprezentat-o încheierea notei de stingere a datoriei dintre SC T. SRL București și SC C. SA Onești, conform căreia între aceste două societăți nu mai exista niciun fel de creanță sau debit, urmare a încheierii contractului de cesiune de creanță din 5 septembrie 2003.

Prin Nota ce justifica înregistrarea în contabilitatea SC C. SA Onești a contractului de cesiune de creanță nr. 260 bis și a sentinței civile nr. 214/2 februarie 2004, în conformitate cu art. 44 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1753/2004 privind aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv, privind evaluarea titlurilor de valoare, s-a constatat că acțiunile SC A.A. SA Onești ce au fost înregistrate la o valoare de 1.987.000 lei au fost supraevaluate și că o acțiune a acestei societăți valorează în realitate 145.012 lei, motiv pentru care s-a constituit un provizion de pierdere aferent tranzacțiilor mai sus menționate, în sumă de 1.344.470.287.235 lei.

Odată încheiat contractul de cesiune de creanță din 5 septembrie 2003, SC K. SA Timișoara a devenit astfel creditorul SC T. SRL București cu suma de 1.434.911.670.083 lei. La rândul său, urmare a unor relații comerciale de vânzare-cumpărare produse petroliere, derulate anterior intrării în vigoare a contractului mai sus menționat, SC K. SA Timișoara era debitoare față de SC T. SRL București cu suma de 831.492.862.194 lei.

De asemenea, la datele de 19 ianuarie 2005 și 6 octombrie 2005 cele două societăți SC T. SRL București și SC K. SA Timișoara au mai încheiat procese-verbale de punctaj vizând datorii reciproce existente între ele (vol. 15, filele 303-304, vol. 44, filele 24-25).

Mai mult decât atât, din situația vizând facturile emise de SC T. SRL București către SC K. SA Timișoara și care au făcut obiectul compensării prin contractul de cesiune de creanță din 5 septembrie 2003 (puse la dispoziția organului de urmărire penală) se confirmă faptul că urmare a compensării SC K. SA Timișoara a devenit creditorul SC T. SRL București cu suma de 603.418.708.889 lei, aspect care confirmă intenția inculpaților B. și A. de a găsi surse financiare care să le permită continuarea activității propriilor societăți, având drept scop lipsirea de resurse financiare a SC C. SA Onești.

S-a mai reținut că, pentru a disimula sursa ilicită a banilor, inc. A. a încheiat, la data de 31 decembrie 2003, un contract de cesiune de acțiuni cu martorul C.C., conform căruia SC K. SA Timișoara urma să achiziționeze pachetul de 85,6% acțiuni de la SC D.D. SA Hunedoara, stabilindu-se un preț de cesiune de 220 miliarde lei.

Urmare a încheierii acestui contract, practic partea responsabilă civilmente SC K. SA Timișoara a consemnat scriptic în actele contabile, că deține 85,6% din acțiunile aparținând SC D.D. SA Hunedoara, achiziționate la prețul de 220 miliarde lei, preț ce a fost plătit de către inc. A. (cu titlu de creditare societate) și partea responsabilă civilmente SC K. SA Timișoara, acesta urmând să-și recupereze de la societate creditarea făcută. Din probele administrate a rezultat faptul că la 31 decembrie 2003 în contabilitatea SC K. SA Timișoara s-a înregistrat stingerea obligației de plată de 216.976.000.000 lei față de C.C. pentru contravaloarea titlurilor de participare achiziționate de SC K. SA Timișoara de la acesta, și implicit se confirmă obligația societății față de inc. A. pentru restituirea sumei mai sus menționate.

În concluzie, s-a constatat faptul că pentru a putea retrage și a folosi în scop personal suma rezultată din contractul de cesiune de creanță din 2003, primită în mod nelegal de la SC T. SRL București, inc. A. a încheiat un contract de cesiune de acțiuni cu martorul C.C., vizând SC D.D. SA prin care s-a fixat un preț supraevaluat a acțiunilor achiziționate, de aprox. 220.000.000.000 lei. Practic, inculpatul a conceput această activitate infracțională deoarece a dorit să disimuleze și să ascundă sursa ilicită de proveniență a sumelor de bani, pentru ca ulterior să o poată folosi în interes personal și pentru a crea o aparență de legalitate pentru sumele de bani nelegal obținute.

În raport cu SC C. SA Onești vizând inducerea în eroare a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului cu privire la realizarea investițiilor asumate prin contractul de privatizare din 9 iunie 2003, instanța de fond a reținut că planul infracțional conceput de inculpații A. și B. a fost acela de a reuși să determine auditorul autorizat, SC E.E. SRL Onești, să constate fizic virarea sumei de 195.021.698.075 lei către SC C. SA Onești (reprezentând cuantumul total al investițiilor tehnologice, de mediu și de capital de lucru asumate prin contract), prin ascunderea față de acesta a sursei de proveniență a sumei de bani mai sus menționată.

Astfel, în aparență se constata că SC K. SA Timișoara și-a realizat obligațiile investiționale asumate prin contractul de privatizare din 19 iunie 2003, când în realitate sursa acestor sume virate nu corespundea nici clauzelor asumate prin contract de această societate și nici dispozițiilor legale enunțate mai sus SC K. SA Timișoara prin martorul F.F., la datele de 11 martie 2004, 12 martie 2004, 15 martie 2004 și 17 septembrie 2004 a emis către SC T. SRL București, în atenția inculpatului B., mai multe adrese prin care dispunea ca această societate să vireze următoarele sume de bani, către SC C. SA Onești, având drept justificare contractul de cesiune de creanță: 62.838.750.000 lei, 61.717.329.989 lei, 60.840.800.888 lei, 6.307.000.000 lei, 90.188 dolari SUA, totalizând suma de 195.021.698.075 lei (vol. 15, filele 259-260, 215-216, 218-220, 222, 224, 226, 228, 315, vol.17, filele 59, 60, 62, 64, 68, vol. 44, filele 47, 49, 51, 52, 54).

Urmare a acestor ordonări, la rândul său SC T. SRL București a emis ordinele de plată din 11 martie 2004, din 12 martie 2004 și din 15 martie 2004 prin care a virat către SC C. SA Onești sumele care i-au fost dispuse, în cuantum de 195.021.698.075 lei cu justificarea „plată la ordinul SC K. SA Timișoara pentru contravaloare investiții mediu, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 18/9 iunie 2003 încheiat cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului” (vol.15, filele 219, 221, 223, 225, 227, 230, vol.17, filele 61, 63, 69, vol.44, filele 48, 50, 53, 55, 56).

Odată virate sumele de bani mai sus menționate, prin adresa din 30 martie 2004 SC C. SA Onești prin inculpata F. a confirmat SC T. SRL București plata făcută la ordinul SC K. SA Timișoara, prin ordinele de plată din 11 martie 2004, din 12 martie 2004, din 15 martie 2004, sume de bani ce au reprezentat contravaloarea investițiilor de natură tehnologică și tehnică, de mediu și capital de lucru, asumate de SC K. SA Timișoara, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 9 iunie 2003, conform clauzelor contractuale prevăzute de art. 9.13, 14.1, 12.5 și 13.1 (vol. 15, filele 213-214, 272-273).

Deși aceste sume au fost virate în considerarea obligației rezultate din contractul de cesiune de creanță din 5 septembrie 2003, pentru a crea posibilitatea justificării realizării obligațiilor investiționale asumate de SC K. SA Timișoara prin contractul de vânzare-cumpărare din 9 iunie 2003 încheiat cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în fapt SC T. SRL București, prin inculpatul B. a dispus virarea acestor bani direct într-un cont aparținând SC C. SA Onești, despre care avea cunoștință că este gajat în favoarea SC G.G. SA, în sensul că toate încasările prezente și viitoare de pe acest cont reveneau exclusiv acestei societăți, fără ca SC C. SA Onești să poată face opoziție în vreun fel (societate de asemenea controlată de inc. B. care era recunoscut drept unicul reprezentant al acesteia în România).

Prin urmare, analizând documentele care au fost puse la dispoziția organelor de urmărire penală de către SC T. SRL București, instanța de fond a reținut că unicul temei în baza căruia această societate a acceptat ordonările de plată ale SC K. SA Timișoara, mai sus menționate, a fost contractul de cesiune de creanță, deoarece odată cu intrarea în vigoare a acestuia toate celelalte debite și creanțe existe între cele două societăți au fost compensate, rămânând o datorie a SC T. SRL București față de SC K. SA Timișoara în sumă de 603.418.708.889 lei.

Urmare a celor menționate, la datele de 14 ianuarie 2004 și 16 martie 2004, auditorul SC E.E. SRL Onești, prin martora x, a emis certificatele prin care se atesta că în conformitate cu O.G. nr. 25/2002, SC K. SA Timișoara și-a achitat obligația investițiilor de mediu, de natură tehnică și tehnologică și infuzie de capital, asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 9 iunie 2003 la pct. 14.1, 13.1 și 12.5.

Ca atare, se poate constata că inculpata F., prin modalitatea în care a prezentat documentele financiar contabile auditorului SC E.E. SRL Onești, a reușit să convingă această societate să emită documente ce nu atestau o stare de fapt reală, inducând astfel Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului în eroare, în sensul că așa cum rezultă din adresa din 11 august 2004, această instituție în baza certificatelor emise de auditor a constatat realizate în totalitate obligațiile investiționale asumate de SC K. SA Timișoara, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 18/9 iunie 2003.

Față de cele expuse, instanța de fond a constatat că inculpații A. împreună cu inculpații B. și F. au reușit să inducă în eroare Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului - Departamentul Postprivatizare în legătură cu îndeplinirea obligațiilor de investiții asumată de SC K. SA Timișoara prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 09 iunie 2003, în sensul că suma de bani achitată de SC T. SRL București la ordinul SC K. SA Timișoara nu a provenit din sursa proprie sau atrasă a acestei societăți, ci a avut ca bază de justificare juridică contractul de cesiune de creanță din 2003, sens în care așa-zisele investiții au reprezentat în realitate banii SC C. SA Onești.

Cu referire la situația de fapt ce vizează relațiile comerciale nelegale derulate de partea responsabilă civilmente SC T. SRL București, prin inculpatul B., ajutat fiind de inculpatul E., H. și I., în raport cu SC D. SA Onești, instanța a reținut că în relația cu inculpatul B., inculpatul E. a acordat numeroase facilități societăților reprezentate de acesta și pentru care inculpatul avea drept de decizie, respectiv SC T. SRL București și SC G.G. SA SUA Delawere, în legătură cu încheierea, negocierea și derularea contractelor comerciale de livrare de combustibil. În acest sens, s-a apreciat că din analiza contractelor încheiate de aceste societăți rezultă că, în mod nelegal, inculpații B. si E. au stabilit condiții vădit dezavantajoase pentru SC D. SA Onești cu privire la termenele scadente pentru achitarea cantităților de combustibil livrate, în condițiile în care aferent acestor tranzacții rafinăria era obligată, conform dispozițiilor legale să achite accize și T.V.A. în termene strict stabilite. Inculpatul H. a fost în perioada care interesează cauza directorul comercial de la SC T. SRL București și persoana de încredere a inculpatului B., cel care transpunea în contracte inițiativele infracționale ale acestuia, contracte care ulterior produceau efecte și deveneau opozabile părților.

La rândul său, inculpatul I., a fost în perioada 18 decembrie 2003-30 iulie 2004 administratorul de drept al SC T. SRL București, fiind numit în această funcție de inculpatul B., persoana care la nivelul acestei societăți impunea atât politica de personal, cât și relațiile comerciale în care urma să se angreneze SC T. SRL București.

Folosindu-se de aceste calități, inculpații B., E., H. și I., prin acte frauduloase, cu încălcarea directă și cu știință a normelor interne de încheiere și derulare a contractelor și implicit atribuțiilor de serviciu, au inițiat și încheiat mai multe contracte comerciale de vânzare-cumpărare și acte adiționale la acestea, prin care s-a cauzat un prejudiciu la nivelul SC D. SA Onești în valoare de aprox. 1.374.425.766.776 lei.

De asemenea, în scopul de a crea o aparență de legalitate a contractelor încheiate, inculpații E. și B. au dispus înregistrarea acestora în contabilitatea SC D. SA Onești și SC T. SRL București.

Încercând a găsi o modalitate de a obține benzină și motorină de la SC D. SA Onești, societate pe care o controla prin intermediul inculpatul E., fără însă a achita efectiv produsele respective, inculpatul B. a conceput „o strategie” care să facă posibil acest lucru, folosindu-se în acest sens de influența pe care o avea în relația cu inculpatul E. și în raport cu SC D. SA Onești, din punct de vedere al societății agreate și favorizate de acționarul ce deținea aproximativ 90% din acțiunile rafinăriei, "Consorțiul H.H. LDA și SC I.I. SA".

De comun acord cu inculpatul E., inculpatul B. a stabilit un plan infracțional prin care, urmare a derulării unor relații financiare și comerciale nelegale, timp de aproximativ un an de zile, SC T. SRL București urma să achiziționeze pe baza unor contracte de vânzare-cumpărare cu clauză de exclusivitate, produse petroliere constând în benzină și motorină de la SC D. SA Onești, pentru care însă urma să nu achite prețul.

În acest sens, pentru a se acorda o aparență de legalitate tranzacției, cele două părți, SC D. SA Onești și SC T. SRL București, urmau să încheie mai multe contracte de vânzare-cumpărare prin care prima societate urma să-i vândă celei de-a doua produse petroliere, contracte care trebuiau încheiate cu respectarea tuturor normelor de legalitate ca formă și fond, astfel încât să nu ridice semne de întrebare din partea conducerii executive a rafinăriei, a terțelor persoane și a acționarilor minoritari cu privire la legalitatea lor.

Prima instanță a reținut că inculpații B. și E. au elaborat un plan infracțional care s-a derulat în următoarele etape:

- într-o primă fază inculpatul E. a inițiat și semnat cu SC T. SRL București două contracte de vânzare-cumpărare produse petroliere din 14 februarie 2003 și din 23 mai 2003, contracte față de care s-a respectat procedura de încheiere instituită la nivelul SC D. SA Onești, acestea fiind semnate și cunoscute de toți factorii de decizie ai rafinăriei și care au constituit pentru SC T. SRL București baza legală pentru a scoate produsele petroliere din rafinărie (vol.77, filele 13-16, 19-22, 301-304, 306-310, vol.156, filele 27-30, 39-42 d.u.p.);

- al doilea pas l-a constituit semnarea într-un cadru privat, de către inculpatul E. numai cu reprezentantul SC T. SRL București, după ce în prealabil s-a înțeles cu privire la acest lucru cu inculpatul B., a două acte adiționale, fără număr, aferente acestor contracte, prin care le modifica substanțial conținutul.

- următorul pas în obținerea rezultatului urmărit a aparținut inculpatul B. și a constat în găsirea modalității prin care la nivelul SC D. SA Onești să se constituie o datorie către SC T. SRL București, într-o sumă echivalentă cu suma datorată de societatea sa pentru produsele primite, timp de un an de zile aproximativ, cuantificată la nivelul sumei de 1300 miliarde lei.

S-a constatat astfel că, în baza celor două contracte de vânzare-cumpărare produse petroliere cu clauză exclusivă, SC T. SRL București a achiziționat de la SC D. SA Onești, în martie - octombrie 2003 produse petroliere în valoare de 1.374.425.766.776 lei, pe care nu le-a achitat, deoarece conform planului infracțional stabilit de inculpații E. și B. și în baza poziției privilegiate acordate, aceștia au reușit să creeze cadrul cu aparență de legalitate necesar prin încheierea nelegală a celor două acte adiționale ce prorogau termenul de plată pentru data de 31 decembrie 2003.

În paralel cu această activitate infracțională derulată de inculpatul E., la rândul său inculpatul B. a constituit premisele necesare realizării celei de-a doua părți a activității infracționale, respectiv crearea artificială a unei datorii a SC D. SA Onești față de SC T. SRL București care să contrabalanseze datoria acestei societăți față de rafinărie, realizată în baza contractelor de vânzare-cumpărare mai sus menționate.

Din toate documentele care au fost avute în vedere la administrarea acestei probe s-a constatat că SC D. SA Onești a achiziționat de la SC T. SRL București utilaje tehnologice, terenuri fără construcție și terenuri cu construcții, în sumă de 1.417.666.180.000 lei (echivalentul a 36.822.498 euro) în condițiile în care prețul real de achiziție al acestora era de 175.359.230.000 lei (echivalentul a 4.554.785 euro).

Cu referire la schimbarea încadrării juridice data faptelor prin actul de sesizare, inclusiv prin prisma aplicării legii mai favorabile s-a reținut că, inculpații au fost trimiși in judecata pentru comiterea mai multor infracțiuni in concurs iar tratamentul sancționator reglementat de disp. art. 39 alin. (1) C. pen. impune aplicarea unui spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite la pedeapsa cea mai grea ce va fi aplicată (spre deosebire de legea veche in care sporul era facultativ), legea nouă urmează a fi considerată mai favorabilă deoarece per ansamblu permite aplicarea unei pedepse rezultante mai reduse.

S-a reținut că activitatea de instigare la încălcarea atribuțiilor de serviciu desfășurată de inculpatul A. a vizat două persoane care, la data de 05 iulie 2002 (când s-au semnat contractele de vânzare-cumpărare cu distribuție exclusivă) aveau calitatea de „funcționari publici”, astfel încât încadrarea juridica a faptei este cea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Împrejurarea că la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță din 05 septembrie 2003 și de garanție reală mobiliară din 25 noiembrie 2003 inculpații G. si F. au pierdut calitatea menționată (deoarece pachetul majoritar de acțiuni al statului fusese preluat de SC K. SA în luna iunie 2003) nu este de natură să conducă la scindarea infracțiunii continuate de instigare la abuz în serviciu, având în vedere că încheierea acestor contracte a fost preconizată de inculpați încă din anul 2002 când s-au pus de acord să acționeze concertat împotriva intereselor SC C. SA, luarea hotărârii infracționale privind modalitatea de acțiune care a fost planificată până în cel mai mic detaliu (ce a vizat si perfectarea convențiilor la care s-a făcut referire mai sus) situându-se ca timp înainte de transferul de proprietate a pachetului de 51% acțiuni deținut de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în favoarea SC K. SA.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune/complicitate la înșelăciune pentru săvârșirea căreia inculpații A., B. și F. au fost trimiși în judecată, s-a apreciat de către instanța de fond că s-a consumat la data de 11 august 2004, când Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a constatat în mod oficial realizarea obligațiilor investiționale asumate de SC K. SA Timișoara în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 09 iunie 2003 (situație nereală, după cum se va detalia ulterior), dată de la care a început să curgă termenul de prescripție specială al răspunderii penale calculat conform art. 155 alin. (4) C. pen. cu ref. la art. 154 alin. (1) lit. d) din același cod (în speță, 10 ani). În mod normal, termenul de prescripție urma a se considera împlinit pe data de 11 august 2014, însă la această dată menționată trebuie să fie adăugată perioada de aproximativ 10 luni în care dosarul cauzei a fost înaintat și s-a aflat pe rolul Curții Constituționale în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate pentru care s-a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional în vederea soluționării acesteia (mai exact, 9 luni si 28 de zile), situație în care se poate observa cu ușurință că prescripția specială este departe de a se fi împlinit până la data pronunțării sentinței apelate.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere limitele speciale prevăzute de normele de incriminare, dimensiunile și amploarea activității infracționale ce rezultă din modalitatea de săvârșire, atitudinea inculpaților care au negat în mod constant săvârșirea infracțiunilor in pofida numeroaselor probe care le atestau fără dubiu vinovăția, conduita procesuală adoptată de aceștia care au contribuit semnificativ la trenarea soluționării dosarului pentru o perioada îndelungată de timp.

Instanța a constatat că acțiunea civilă formulată de lichidatorul SC C. SA este fondată numai în parte, întrucât așa cum rezultă din probele administrate în cauză, prejudiciul cauzat acestei părți se compune din suma de 195.021.698.075 lei ce reprezintă obligațiile investiționale asumate de SC K. SA Timișoara prin contractul de privatizare din 09 iunie 2003 (suma care în realitate aparținea de drept SC C. SA), și suma de 1.193.260.337.735 lei ce reprezintă creanța nelegal trecută din patrimoniul SC C. SA în patrimoniul SC K. SA Timișoara prin contractul de cesiune de creanță din 05 septembrie 2003.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, apelanții inculpați E., B., A., F., G., H. și I. și părțile responsabile civilmente SC K. SA și SC L. SRL și părțile civile SC C. SA Onești, prin lichidator judiciar SC J. SRL, și partea civilă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului).

Prin Decizia penală nr. 862/A din data de 08 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism și de inculpații A., B., F., G. și H. împotriva sentinței penale nr. 2858 din 16 decembrie 2014 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul cu nr. x/3/2006.

S-a desființat, în parte, sentința penală nr. 2858 din 16 decembrie 2014 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul cu nr. x/3/2006 și rejudecând:

I.1. În baza art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. raportat la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 79 alin. (3) C. pen., a art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 36 alin. (1) C. pen., precum și a art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a art. 5 C. p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

3. În baza art. 367 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

4. În baza de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

5. În baza de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 9 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - respectiv 5 ani și 10 luni închisoare - inculpatul urmând să execute în total 12 ani și 7 luni închisoare.

În baza art. 45 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 03 martie 2006 până la data de 29 august 2006.

II.1. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

3. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

4. În baza art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

5. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

6. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - respectiv 7 ani închisoare - inculpatul urmând să execute în total 14 ani închisoare.

În baza 45 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsa accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii și a arestării preventive de la data de 04 aprilie 2006 până la data de 14 aprilie 2006 inclusiv, și de la data de 16 mai 2006 până la data de 03 iunie 2006 inclusiv.

III.1. În baza art. 297 C. pen. cu ref. la art. 308 și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 36 alin. (1) C. pen. și a art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite - respectiv 2 ani și 4 luni închisoare - inculpatul urmând să execute în total 9 ani și 10 luni închisoare.

În baza 45 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

IV.1. În baza art. 297 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

2. În baza art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite - respectiv 1 an și 6 luni închisoare - inculpatul urmând să execute în total 8 ani și 6 luni închisoare.

În baza 45 C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsa accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe durata executării pedepsei.

V. În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat, printre altele, de la inculpații B., E., H., I. și de la părțile responsabile civilmente SC L. SRL (prin administrator judiciar CII M.) și SC N. SRL (prin administrator judiciar SC O. IPURL) suma de 137.442.576,7 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunilor și care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate SC D. SA Onești, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. și de la partea responsabilă civilmente SC K. SA, de la inculpatul B. și de la părțile responsabile civilmente SC L. SRL (prin administrator judiciar CII M.) și SC N. SRL (prin administrator judiciar SC O. IPURL) și de la inculpații F. și G. suma de 162.993.336,8 lei (143.491.167 lei + 19.502.169,8 lei), care nu a servit la despăgubirea persoanei vătămate SC C. SA, la care s-au adăugat majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 33 alin. (1) și (3) din Legea nr. 656/2002 modificată rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 21.697.600 lei, reprezentând valoarea creanței dobândite de inculpat față de SC K. SA.

X. În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 și a art. 249 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanțele procurorului din datele de 12 ianuarie 2005 (Dosar nr. x/P/2003 - filele 43-55, vol. 24 d.u.p.), 15 decembrie 2005 (Dosar nr. x/D/P/2005, filele 222-225, vol. 24 d.u.p.), 19 ianuarie 2006 (filele 192-203, vol. 24 d.u.p.), 17 aprilie 2006 (filele 283-300, vol. 24 d.u.p.), 18 aprilie 2006 (filele 264-282, vol. 24, d.u.p.), 23 iunie 2006 (filele 368-386, vol. 24, d.u.p.) și 04 iulie 2006 (filele 310-330, vol. 24 d.u.p. - cu mențiunea ca suma de 15.224.450 lei asupra căreia s-a instituit sechestrul a fost transferată din contul aparținând SC N. SRL în contul deschis de administratorul judiciar SC R. IPURL la SC S. SA - Sucursala Kiseleff), asupra bunurilor aparținând inculpaților B., A., E. și părților responsabile civilmente SC T. SRL. SA București (actualmente SC L. SRL prin administrator judiciar CII M.) și SC K. SA, măsură pe care a instituit-o, respectiv a extins asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând tuturor inculpaților și tuturor părților responsabile civilmente, inclusiv asupra conturilor, a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară și asupra activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acționari) sau administratori, situate în țară sau în străinătate, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, după cum urmează:

- până la concurența sumei de 184.690.936,8 lei (162.993.336,8 lei + 21.697.600 lei), la care s-au adăugat majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îl privește pe inculpatul A.;

- până la concurența sumei de 162.993.336,8 lei, la care s-au adăugat majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce privește partea responsabilă civilmente SC K. SA și inculpații F. și G.;

- până la concurența sumei de 300.435.913,5 lei (137.442.576,7 lei + 162.993.336,8 lei), la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce privește inculpatul B. și părțile responsabile civilmente SC T. SRL. SA București (actualmente SC L. SRL prin administrator judiciar CII M.) și SC N. SRL București (prin administrator judiciar SC O. IPURL);

- până la concurența sumei de 137.442.576,7 lei, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce privește inculpații E., H. și I.

În cursul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii s-a stabilit și destinația sumei de 15.224.450 lei, asupra căreia s-a instituit sechestrul din 04 iulie 2006 (filele 310-330, vol. 24 d.u.p.), care a fost transferată din contul aparținând SC N. SRL în contul deschis de administratorul judiciar SC R. IPURL la SC S. SA - Sucursala Kiseleff), având în vedere că asupra acestei sume de bani a fost menținut sechestrul prin sentința penală nr. 2858 din data de 16 decembrie 2014 a Tribunalului București, secția I penală, iar în măsura în care s-a dispus de emolumentul acestui transfer se vor sechestra bunuri până la concurența sumei cuprinse în ordinul de sechestru.

În baza art. 250 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpaților sau părților responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de persoanele păgubite, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii prezentei decizii, sumele de bani datorate de debitori urmând a fi consemnate la dispoziția organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate organului de executare în termen de 24 de ore de la consemnare.

În baza art. 251 C. proc. pen. și art. 129 alin. (6) C. proc. fisc., s-au desemnat ca organe însărcinate cu punerea în executare efectivă a măsurilor asigurătorii și a măsurilor de siguranță dispuse prin prezenta organele de cercetare penală (desemnate de procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală) și Administrația Finanțelor Publice, care vor colabora cu:

a) Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiției, în calitate de Oficiu Național pentru Recuperarea Creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile;

b) Agenția Națională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Național al Registrului Comerțului;

d) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Națională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Națională a României;

h) Inspectoratul General al Poliției Române;

i) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituție publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum și a celor care fac obiectul confiscării speciale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații E. și I. și de părțile responsabile civilmente SC K. SA și SC L. SRL și părțile civile SC C. SA Onești, prin lichidator judiciar SC J. SRL, și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), împotriva sentinței penale nr. 2858 din 16 decembrie 2014 a Tribunalului București pronunțată în Dosarul cu nr. x/3/2006.

S-au respins, ca rămase fără obiect, contestațiile formulate de către inculpatul A., inculpatul G., partea responsabilă civilmente SC K. SA și intimații J.J. și SC K.K. SA, prin lichidator judiciar SC L. SPRL, împotriva măsurilor asigurătorii dispuse prin încheierea de ședință din data de 11 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

S-au respins, ca nefondate, cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de partea responsabilă civilmente SC K. SA și de inculpatul E.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați fiecare dintre apelanții-inculpați E. și I. și fiecare dintre apelantele-părți responsabile civilmente SC K. SA și SC L. SRL, la plata a câte 20.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., s-au obligat fiecare dintre părțile civile SC C. SA Onești (prin lichidator judiciar SC J. SRL) și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) la plata a câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Instanța de control judiciar, prin raportare la probatoriul administrat în cauză în ambele etape procesuale, a apreciat că instanța de fond a analizat și stabilit corect situația de fapt reținută în sarcina tuturor inculpaților. În esență, a constatat referitor la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat creat în scopul devalizării SC C. SA și prejudicierii intereselor financiare ale SC D. SA Onești reținută în sarcina inculpaților, că fapta există iar vinovăția inculpaților a fost dovedită, însă cu privire la activitățile desfășurate în perioada februarie - octombrie 2003, de către inculpatul B. împreună cu inculpații E., I. și H. în vederea obținerii frauduloase de fonduri financiare, a căror sursă ilicită a fost disimulată, prin încheierea cu încălcarea atribuțiilor de serviciu de către inculpatul E. a unor contracte comerciale nelegale, fiind posibilă decapitalizarea SC D. SA Onești cu suma de 1.374.425.766.776 lei, s-a apreciat că de la momentul epuizării infracțiunii, octombrie 2003 și cel al pronunțării deciziei, s-a împlinit termenul de prescripție specială de 10 ani.

Referitor la activitățile desfășurate de către inculpați în scopul devalizării SC C. SA s-a reținut, în concret, că în luna iunie 2002, inculpatul A. împreună cu inculpatul B. au inițiat constituirea unui grup infracțional la care au aderat ulterior și inculpații F. și G., membrii grupului au urmărit, în perioada iunie 2002 - decembrie 2004 să obțină în mod fraudulos fonduri financiare a căror sursă ilicită a fost disimulată prin încheierea cu încălcarea atribuțiilor de serviciu de către F. și G., a unor contracte comerciale nelegale, fiind astfel posibilă decapitalizarea SC C. SA Onești cu suma de 1.434.911.670.083 lei.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune pentru săvârșirea căreia a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv infracțiunile de complicitate la înșelăciune pentru săvârșirea cărora au fost trimiși în judecată inculpații B. și F., s-a arătat că, prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul A. împreună cu inculpații B. și F. au indus în eroare Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului - Departamentul Postprivatizare în legătură cu îndeplinirea obligațiilor asumate de SC K. SA Timișoara prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 9 iunie 2003 de a efectua investiții tehnologice, de mediu și de capital de lucru la SC C. SA Onești, în sensul că au comunicat acestei instituții, prin intermediul auditorului SC E.E. SRL Onești, realizarea lor din sursele proprii și atrase ale SC K. SA Timișoara, în condițiile în care acestea în realitate au fost realizate cu banii proprii ai SC C. SA Onești, mai precis ordonarea de plată pe care inculpatul A. a dispus-o în numele SC K. SA Timișoara către SC T. SRL București, societate al cărei administrator de fapt era inculpatul B., având la bază contractul de cesiune de creanță din 2003, contract nelegal încheiat, cauzându-se prin această infracțiune un prejudiciu în patrimoniul SC C. SA Onești în valoare de 195.021.698.075 lei.

În esență, s-a reținut că planul infracțional gândit de inculpați a fost acela de a reuși să determine auditorul autorizat, SC E.E. SRL Onești, să constate fizic virarea sumei de 195.021.698.075 lei către SC C. SA Onești, reprezentând cuantumul total al investițiilor tehnologice, de mediu și de capital de lucru asumate prin contract (sens în care SC T. SRL București a emis la solicitarea SC K. SA ordinele de plată din 11 martie 2004, din 12 martie 2004 din 15 martie 2004, prin care a virat către SC C. SA Onești sumele care i-au fost dispuse, plăți ce au avut la baza contractul de cesiune de creanță), prin ascunderea față de acesta a sursei de proveniență a sumei de bani mai sus menționată, pentru ca ulterior auditorul autorizat să emită documente ce nu atestau o stare de fapt reală, cu consecința inducerii în eroare a Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.

Astfel, pe baza certificatelor emise la datele de 14 ianuarie 2004 și 16 martie 2004 de către auditorul SC E.E. SRL Onești, prin care se atesta că, în conformitate cu O.G. nr. 25/2002, SC K. SA Timișoara și-a achitat obligația investițiilor de mediu, de natură tehnică și tehnologică și infuzie de capital asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 09 iunie 2003, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a constatat - prin adresa din 11 august 2004 - că au fost realizate în totalitate obligațiile investiționale asumate de SC K. SA Timișoara în baza contractului menționat, aspect reconfirmat și prin nota din 30 septembrie 2004 aparținând Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului - Departamentul Postprivatizare.

Totodată, instanța de control judiciar, contrar susținerilor apărării a apreciat că infracțiunea de înșelăciune/complicitate la înșelăciune pentru săvârșirea căreia inculpații A., B. și F. au fost trimiși în judecată s-a consumat la data de 11 august 2004, când Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a constatat în mod oficial realizarea obligațiilor investiționale asumate de SC K. SA Timișoara în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 09 iunie 2003, dată de la care a început să curgă termenul de prescripție specială a răspunderii penale calculat conform art. 155 alin. (4) C. pen. cu ref. la art. 154 alin. (1) lit. d) din același cod (în speță, 10 ani). Termenul de prescripție urma a se considera împlinit pe data de 11 august 2014, însă la această dată trebuie să fie adăugată perioada de aproximativ 10 luni în care dosarul cauzei a fost înaintat și s-a aflat pe rolul Curții Constituționale în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate pentru care s-a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional în vederea soluționării acesteia (mai exact, 9 luni și 28 de zile), situație în care se poate observa cu ușurință că prescripția specială nu s-a împlinit încă (urmând a interveni abia la data de 9 iunie 2015).

Totodată, s-a mai reținut că, din probele administrate în cauză nu rezultă că s-ar fi cauzat un prejudiciu în dauna Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului - actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului prin săvârșirea infracțiunilor în raport de care cei 7 inculpați urmează a fi condamnați, astfel că, singurele entități prejudiciate fiind SC C. SA și SC D. SA Onești.

Cu referire la infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, în sarcina inculpatului A. s-a reținut că pentru a putea sustrage și folosi în scop personal suma de 1.434.911.670.083 lei rezultată din încheierea nelegală a contractului cesiunii de creanță nr. 260 bis, acesta a încheiat un contract de cesiune de acțiuni cu martorul C.C. vizând achiziționarea unui pachet de 86,5% acțiuni aparținând SC D.D. SA Hunedoara, prin care s-a fixat un preț supraevaluat al acțiunilor achiziționate, de 220 miliarde lei, realizând acest lucru deoarece a dorit să disimuleze și să ascundă sursa ilicită de proveniență a sumelor de bani pe care ulterior i-a folosit în scop personal, utilizând suma de 50 miliarde lei ce i-a fost restituită de societate cu titlu de rambursare creditare.

În legătură cu prima infracțiune de spălare de bani s-a arătat că aceasta vizează participarea inculpatului A., alături de inculpatul B., la realizarea unor circuite financiare frauduloase bazate pe relații comerciale nelegale, iar cea de-a doua se referă la ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței sumei de aproximativ 220 mld lei prin încheierea unui contract de cesiune de acțiuni cu o altă persoană, acțiunile întreprinse de inculpat reprezentând fapte penale diferite.

S-a mai reținut de către instanța de control judiciar în legătură cu SC D. SA Onești că, rezultatul întregii activități infracționale desfășurate de inculpații B., E., H. și I. a constat în încheierea la datele de 04 decembrie 2003 și 05 decembrie 2003 a procesului-verbal de stingere a datoriilor dintre SC D. SA Onești și SC T. SRL București pentru suma de 1.374.425.766.776 lei precum și a ordinelor de compensare vizând aceeași sumă reciproc datorată de cele două părți, una celeilalte, rezultate pe de o parte din livrările de produse petroliere primite și neachitate de SC T. SRL București de la SC D. SA Onești, iar pe de altă parte din contravaloarea terenurilor, stațiilor de distribuție și utilajelor supraevaluate achiziționate de SC D. SA Onești de la SC T. SRL București.

Sub aspectul laturii civile, instanța de control judiciar reținut că din probele administrate rezultă că inculpatul B. controlează atât societățile ce dețin pachetul majoritar de acțiuni la SC C. SA, cât și una din societățile înscrise la masa credală a SC C. SA, cu o creanță de un cuantum foarte ridicat, ca atare, nimeni nu poate sa obțină foloase beneficiind de pe urma propriilor sale fapte ilicite și nici să se apere valorificând un asemenea temei și, ca efect al aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de către SC C. SA prin lichidator judiciar SC J. SRL.

Având în vedere că nu este posibilă despăgubirea părții civile din motive obiective, instanța de apel a dispus confiscarea sumei de bani, la care se adăugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, având în vedere că regimul sumelor de bani supuse confiscării speciale este cel aplicabil creanțelor bugetare, după cum rezultă din dispozițiile art. 574 C. proc. pen.

În ceea ce privește confiscarea produsului infracțional în conformitate cu art. 112 C. pen., instanța a avut în vedere că recuperarea produsului infracțiunii este parte integrantă a procesului penal, obiectivul fiind acela de a readuce în circuitul civil bunurile obținute în mod nelegal prin săvârșirea de infracțiuni, cât și beneficiile obținute de infractor din fructificarea produselor directe ale infracțiunii.

Legat de prima infracțiune de spălare de bani s-a apreciat că vizează participarea inculpatului A., alături de inculpatul B., la realizarea unor circuite financiare frauduloase bazate pe relații comerciale nelegale (este vorba despre „schimbarea” sau „transferul” de bunuri - în speță, achitări de debite sau compensări reciproce a datoriilor între societățile controlate de inculpați având drept scop ascunderea originii ilicite a sumei obținute în mod nelegal din patrimoniul SC C. SA), iar cea de-a doua, se referă la ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței sumei de aproximativ 220 mld. lei prin încheierea unui contract de cesiune de acțiuni cu o altă persoană, în speță numitul C.C.

Referitor la cea de-a doua infracțiune de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului A., s-a apreciat că operațiunile juridice derulate între SC K. SA Timișoara (prin inculpatul A.) și SC D.D. SA (prin numitul C.C.) au fost în realitate unele fictive, fapt dovedit de constatarea tehnico-științifică întocmită de specialiștii Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism și raportul de expertiză financiar-contabilă din 25 iulie 2006, stabilindu-se că prețul negociat de inculpatul A. cu numitul C.C. pentru pachetul de 85,6% acțiuni la SC D.D. SA Hunedoara nu a avut o existență reală și obiectivă, fiind cu mult superior valorii efective a acțiunilor tranzacționate.

Ca atare, a apreciat că, în cauză, confiscarea produselor infracțiunii de spălare a banilor este o măsură aptă să prevină acumularea unor stimulente financiare care să faciliteze comiterea unor noi infracțiuni, dar să și protejeze economia licită, de vreme ce veniturile dobândite prin săvârșirea de infracțiuni ajung în bugetul statului și, pe cale de consecință, a dispus confiscarea de la inculpații B., E., H., I. și de la părțile responsabile civilmente SC L. SRL (prin administrator judiciar CII M.) și SC N. SRL (prin administrator judiciar SC O. IPURL) suma de 137.442.576,7 lei RON, dobândită prin săvârșirea infracțiunilor în dauna SC D. SA Onești și care nu servește la despăgubirea persoanei vătămate SC D. SA Onești, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. și de la partea responsabilă civilmente SC K. SA, de la inculpatul B. și de la părțile responsabile civilmente SC L. SRL (prin administrator judiciar CII M.) și SC N. SRL (prin administrator judiciar SC O. IPURL) și de la inculpații F. și G. suma de 162.993.336,8 lei care nu servește despăgubirii persoanei vătămate SC C. SA, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății. Suma de bani menționată anterior este echivalentă valoarea cumulului aritmetic dintre suma de 19.502.169,8 lei ce reprezintă obligațiile investiționale asumate de SC K. SA Timișoara prin contractul de privatizare din 09 iunie 2003 si suma de 143.491.167 lei ce reprezintă creanța nelegal trecută din patrimoniul SC C. SA în patrimoniul SC K. SA Timișoara.

În baza art. 33 alin. (1) și (3) din Legea nr. 656/2002 modificată rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 21.697.600 lei, reprezentând valoarea creanței dobândite de inculpat față de SC K. SA prin săvârșirea de către acesta a infracțiunii de spălare a banilor, respectiv pentru a putea sustrage și folosi în scop personal suma rezultată din încheierea nelegală a contractului cesiunii de creanță, a încheiat un contract de cesiune de acțiuni cu martorul C.C. vizând achiziționarea unui pachet de 86,5% acțiuni aparținând SC D.D. SA Hunedoara, prin care s-a fixat un preț supraevaluat al acțiunilor achiziționate, de 220 miliarde rol, din care se scade valoarea sumelor plătite către C.C. de către SC K. SA, realizând acest lucru deoarece a dorit să disimuleze și să ascundă sursa ilicită de proveniență a sumelor de bani pe care ulterior i-a folosit în scop personal, utilizând suma de 50 miliarde rol ce i-a fost restituită de societate cu titlu de rambursare creditare.

Împotriva hotărârii instanței de apel, au formulat cereri de recurs în casație, după cum urmează: la data de 30 iulie 2015, inculpatul A., la data de 06 august 2015, inculpatul E., la data de 06 august 2015, subscrisele SC M.M. SRL, SC N.N. SRL, SC O.O. SRL și SC P.P. SRL, la data de 11 august 2015, subscrisele SC R.R. SA, SC S.S. SA, SC T.T. SA, SC U.U. SA, SC V.V. SRL, SC X.X. SRL SC K. SA, SC Z.Z. SA, SC Y.Y. SA, SC A.A.A. SA, SC B.B.B. SA, SC C.C.C. SA în insovență, SC D.D.D. SRL și SC D.D. SA, la data de 11 august 2015, subscrisele SC E.E.E. SRL, SC F.F.F. SRL, SC G.G.G. SRL, SC H.H.H. SRL, SC I.I.I. SRL, SC J.J.J. SRL, SC K.K.K. SRL, SC L.L.L. SRL, SC M.M.M. SRL, la data de 12 august 2015, inculpații B. și G., la data de 13 august 2015, SC K. SA, reprezentată prin SC N.N.N. IPURL.

1. Inculpatul A., în cuprinsul cererii a indicat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin motivele de recurs în casație, s-a solicitat:

- în temeiul art. 440 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.;

- în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii atacate;

- în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. admiterea recursului în casație și casarea atât a Deciziei penale nr. 862/A din 8 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cât și a sentinței penale nr. 2858 din data de 16 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, raportat la prevederile art. 448 alin. (3) C. proc. pen. cu consecința achitării inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului în casație și înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii cu același conținut.

În ceea ce privește primul caz de casare invocat, având în vedere condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu art. 5 C. pen., în acest context, s-a precizat că Legea nr. 39/2003 a intrat în vigoare în data de 01 martie 2003, prin urmare, încadrarea presupusei activități infracționale desfășurate în perioada 2002 - 01 martie 2003, în conținutul art. 7 din Legea nr. 39/2003 (și ulterior în art. 367 alin. (2) C. pen.), reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - "Nicio pedeapsă fără lege", art. 2 C. pen. din 1969 și ale art. 1 C. pen. potrivit cărora legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni și nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită. S-a precizat că deși au fost invocate aceste critici în cursul judecării apelului, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a respins acest temei de achitare.

S-a precizat că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat - comisă în modalitatea constituirii - nu este o infracțiune continuă, momentul săvârșirii fiind cel la care grupul a luat ființă. Ca atare, în măsura în care grupul a fost creat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003, el nu poate intra sub incidența art. 7 din această lege, chiar dacă grupul exista încă la momentul intrării în vigoare a legii. Pe cale de consecință, în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii acesteia.

Cel de-al doilea caz de casare a fost invocat întrucât instanța de apel a aplicat pedepse complementare și accesorii în alte limite decât cele prev. de art. 66 C. pen. Astfel, instanța de apel a constatat numai greșita aplicare a pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen., "dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României", însă a omis să se pronunțe asupra nelegalei aplicări a pedepsei complementare sub aspectul interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, critici care nu au fost invocate pe calea apelului, întrucât pedeapsa complementară cu acest conținut a fost aplicată de către instanța de apel prin decizia penală nr. 862/A din data de 8 iunie 2015.

Potrivit C. pen., titlul III cap. 1 intitulat "categoriile pedepselor" sunt pedepse principale (art. 53), accesorii (art. 54) și complementare (art. 55) și în lipsa unei referiri exprese la o anumită categorie de pedepse, cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. trebuie interpretat ca referindu-se la aplicarea tuturor acestor categorii de pedepse.

Sub un prim aspect, s-a precizat că instanța nu a motivat alegerea și aplicarea conținutului pedepselor complementare în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen.

De asemenea, pedeapsa complementară și accesorie cu acest conținut au fost greșit aplicate atât instanța de fond, cât și instanța de apel care i-au interzis inculpatului dreptul de a fi administrator - calitate pe care nu o deținea în momentul în care se reține că ar fi comis faptele infracționale, acesta deținând doar calitatea de președinte al Consiliului de Administrație la SC K. SA.

Totodată, prin aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi asociat sau acționar într-o societate comercială instanța de apel a adus o gravă atingere dreptului de proprietate garantat de Constituție.

Raportat la prevederile legale din art. 2, art. 66 C. pen., cât și art. 44, 53 din Constituția României - rezultă fără îndoială că instanța de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condițiile în care, limitele prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. se referă la dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Or, în opinia recurentului inculpat, calitatea de acționar sau asociat (adică aceea de proprietar al unor acțiuni) nu poate fi asimilată în nicio situație cu funcția, profesia, meseria sau activitatea de care s-a folosit inculpatul în săvârșirea infracțiunii - orice altă interpretare reprezentând o analogie evidentă în defavoarea inculpatului.

Mai mult, instanța de apel a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi „beneficiar real" într-o societate comercială, fără a preciza, în mod concret, înțelesul noțiunii, presupunând că instanța a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, în sensul că prin beneficiar real se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacție ori o operațiune.

Însă, din conținutul Legii nr. 656/2002, nu rezultă obligativitatea și nici măcar posibilitatea aplicării unei pedepse complementare cu acest conținut - interzicerea dreptului de a fi "beneficiar real" într-o societate comercială, noțiunea de "beneficiar real" se referă numai la dispozițiile care au legătură cu prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului.

2. Prin cererile de recurs în casație formulate de subscrisele SC M.M. SRL, SC N.N. SRL, SC O.O. SRL și SC P.P. SRL și SC E.E.E. SRL, SC F.F.F. SRL, SC G.G.G. SRL, SC H.H.H. SRL, SC I.I.I. SRL, SC J.J.J. SRL, SC K.K.K. SRL, SC L.L.L. SRL, SC M.M.M. SRL, prin avocat ales O.O.O. și SC R.R. SA, SC S.S. SA, SC T.T. SA, SC U.U. SA, SC V.V. SRL, SC X.X. SRL SC K. SA, SC Z.Z. SA, Sc Y.Y. SA, SC A.A.A. SA, SC B.B.B. SA, SC C.C.C. SA în insovență, SC D.D.D. SRL și SC D.D. SA, au indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind contestată măsura asiguratorie a confiscării speciale care, în opinia recurentelor subscrise, din perspectiva principiului legalității substanțiale (art. 23 alin. (1)2 din Constituție, art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 și 2 C. pen.) și procedurale (art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 2 din C. proc. pen.) pun pe plan de egalitate pedepsele și măsurile de siguranță (ca sancțiuni de drept penal), procedurile penale de fond, măsurile preventive sau măsurile asigurătorii.

Prin motivele de recurs în casație, subscrisele au solicitat:

- sesizarea Curții Constituționale, prin încheiere, cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prev. de art. 144 lit. d) din Constituție și art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și jurisprudența Curții.

De asemenea, s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., aplicabil potrivit art. 14 din Legea nr. 47/1992.

- în temeiul art. 440 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, apreciind îndeplinite condițiile prev. de art. 434-438 C. proc. pen.

- în temeiul art. 441 C. proc. pen. suspendarea executării hotărârii atacate

- în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și înlăturarea ca nelegală a instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului (referitor la confiscarea specială) aplicat recurentelor, în calitate de societăți comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acționari) sau administrator.

S-a precizat că împotriva recurentelor s-au inițiat proceduri de executare silită, de către organele fiscale fiind indicat ca titlu executoriu „Sentința penală nr. 2858/PI din 16 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 862/A din 08 iunie 2015 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, în condițiile în care nu au fost parte la procesul penal, nefiind citate vreodată în cauză, în nicio calitate și nici nu se menționează vreun element de identificare al acestora, în vreun act procesual efectuat în cadrul acelei cauze, motiv pentru care drepturile legitime ale acestora au fost vătămate prin măsurile dispuse pentru prima dată de instanța de apel.

S-a arătat că acestea nu au deschisă calea contestării măsurii asigurătorii potrivit art. 250 C. proc. pen., atunci când măsura este dispusă de judecător, textul permițând doar contestarea modului de aducere la îndeplinire, iar nu și contestarea măsurii asigurătorii înseși, neavând deschisă nici calea apelului, deoarece măsura sechestrului nu a fost pusă în discuție nici în judecata în primă instanță și nici în apel luându-se de instanța de apel direct prin decizia definitivă și nu prin încheiere pe parcursul judecării apelului, neexistând cadrul legal al verificării proporționalității ingerinței conform standardelor de protecție ale drepturilor omului.

S-a precizat că singura cale procedurală prin care societățile recurente pot contesta legalitatea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului împotriva bunurilor recurentelor, este recursul în casație chiar dacă societățile recurente nu au fost parte sau participanți, până în acest moment, în procesul penal, fiind eludate garanțiile procedurale și încălcate drepturile terților de bună credință, din perspectiva unui proces echitabil, a dreptului la respectarea bunurilor și la un remediu efectiv - art. 1 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 44 din Constituție.

În ceea ce privește solicitarea sesizării Curții Constituționale ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 438 alin. (1) pct. 12 combinat cu art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prin raportare la 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 și art. 44 din Constituție în lumina art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a considerat că textul este neconstituțional și neconvențional întrucât exclude contestarea greșitei aplicări a legii privind confiscarea specială sub pretextul că este "doar" o măsură asiguratorie raportat la o sancțiune de drept penal / măsură de siguranță, iar nu o pedeapsă.

S-a mai invocat aspectul că această critică nu a făcut obiectul judecății apelului, întrucât extinderea măsurii sechestrului asigurător asupra activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acționari) sau administratori, situate în țară sau în străinătate a fost aplicată prin Decizia penală nr. 862/A din 8 iunie 2015.

De altfel, în doctrină s-a apreciat că pot fi invocate pe calea recursului în casație erorile comise chiar de instanța de apel, care, firește, nu au putut fi invocate pe calea apelului și se încadrează în cazurile de recurs în casație (a se vedea Nicolae Volonciu ș.a., N.C.P.P. comentat, Editura Hamangiu, București 2014, pag. 1107).

Mai mult, s-a invocat ipoteza din art. 397 C. proc. pen., care stipulează instituirea direct, chiar prin decizia de apel, a măsurii asigurătorii sub forma sechestrului, dar exclusiv privind reparațiile civile, per a contrario, nefiind posibilă instituirea măsurii asigurătorii a confiscării speciale sau a confiscării extinse, măsura sechestrului asigurător având caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunță în procesul principal. De altfel, din perspectiva legislației procedurii fiscale, respectiv art. 129 C. proc. fisc., măsura confiscării speciale sau de confiscare extinsă putea fi dispusă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești penale, putând fi contestată în instanță.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că în mod greșit instanța de apel, printr-o hotărâre definitivă a dat bunurilor indisponibilizate o destinație care nu este prevăzută de lege (garantarea confiscării speciale dispuse față de o altă persoană) și a dispus confiscarea sumelor de bani care ar fi reprezentat prejudiciul adus părții civile SC C. SA (a cărei acțiune civilă a fost respinsă de către instanță) și care nu servesc la despăgubirea acesteia, suma reprezentând valoarea creanței dobândite de A. față de SC K. SA.

Subscrisele recurente au apreciat că nu se pot confisca decât bunuri identificate sau identificabile ca fiind de natura celor vizate de textul legal, cu privire la care organele de urmărire penală sau instanța de judecată au cercetat și, respectiv, au stabilit, fără putință de tăgadă și pe bază de probe că au fost produse în urma sau în legătură cu săvârșirea infracțiunii, din exploatarea bunurilor suspuse confiscării, cu atât mai mult cu cât măsura afectează bunurile unor terți.

De asemenea, s-a precizat că prin măsura dispusă, instanța de apel a încălcat Directiva 2014/42/UE privind punerea sub sechestru și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor în Uniunea Europeană, mai precis art. 8 care prevede garanțiile și drepturile inclusiv ale terților afectați în mod direct de măsura confiscării bunurilor, cu precădere dreptul de a fi citat, dreptul la un proces echitabil, garantarea formulării unei căi de atac în fața instanței superioare, posibilitatea de a beneficia de apărare și de a pretinde drepturi asupra bunurilor sechestrate.

În drept, s-au invocat disp. art. 6, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului combinat cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 34 și 35 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Au fost anexate înscrisuri.

3. Inculpatul E., în cuprinsul cererii a indicat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 și 12 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal și s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin motivele de recurs în casație, s-a solicitat:

- admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul E., în temeiul art. 440 C. proc. pen., fiind îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.

- în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării Deciziei penale nr. 862/A din 8 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

- în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admiterea recursului în casație și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel din perspectiva laturii penale și a laturii civile.

În esență, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, s-a invocat că inculpatul E. nu avea calitatea de funcționar public, iar potrivit art. 258 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. era necesară plângerea penală prealabilă a persoanei vătămate, în lipsa acesteia putând fi dispusă doar o sancțiune de natură civilă sau patrimonială.

De asemenea, s-a precizat că, din actele Dosarului de urmărire penală nr. x/P/2005 a rezultat că persoana vătămată SC D. SA Onești nu a înțeles să formuleze plângere penală prealabilă față de E.

Totodată, recurentul a susținut că fapta prev. de art. 367 C. pen. (art. 7 din Legea nr. 39/2003) nu era prevăzută de legea penală, nefiind descrisă fapta prin identificarea modalității de constituire a grupului, a acordului membrilor grupului, a rolului fiecăruia dintre membrii acestuia, însă instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 7 din Legea nr. 39/2003 în art. 367 C. pen. pentru ca o faptă ce nu era prevăzută de legea veche să se regăsească în legea nouă.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, s-a susținut că instanța de fond s-a pronunțat prin hotărâre sub aspectul constatării intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat fără a pune în discuția părților intervenirea acestui caz de încetare a procesului penal potrivit art. 16 lit. f) C. proc. pen., încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil, lipsindu-l de posibilitatea de a-și exprima poziția cu privire la continuarea procesului penal pentru această infracțiune potrivit art. 18 C. proc. pen.

De asemenea, s-a criticat, în esență, că deși inculpatul a solicitat în fața instanței de apel continuarea procesului penal potrivit art. 18 C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (art. 367 C. pen.), instanța de apel nu a analizat acest motiv de apel neadministrând vreo probă în sensul celor solicitate de inculpat.

Din perspectiva celui de-al treilea caz de casare invocat respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în esență, s-a susținut că instanța de apel a aplicat disp. art. 297 coroborat cu art. 309 C. pen. și în mod greșit a stabilit o pedeapsă maximă de 10 ani și 6 luni închisoare, mai mare decât pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru reținerea art. 246 C. pen., art. 2481 C. pen. anterior rap. la art. 258 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, nepunând în discuție incidența art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Constituționala în analizarea motivelor ce stau la baza determinării legii penale mai favorabile, în cauză, legea penală mai favorabilă fiind C. pen. din 1969.

4. Inculpat B., în cuprinsul cererii a indicat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., și anume, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În susținerea cererii, în esență, în ceea ce privește infracțiunea de constituire și aderare la un grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a arătat că, întrucât aceasta nu era în vigoare în iunie 2002, dată la care se reține că inculpatul B. ar fi constituit împreună cu inculpatul A. grupul în vederea obținerii frauduloase de fonduri ilicite pentru perioada de referință iunie 2002-decembrie 2004, această infracțiune nu poate fi reținută în sarcina inculpatului. Motiv pentru care, soluțiile pronunțate de Tribunalul București și Curtea de Apel București s-au pronunțat cu încălcarea principiului neretroactivității legii și contravin deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională.

De asemenea, prin motivele de recurs în casație, s-a mai invocat greșita condamnare a inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., întrucât nu era prevăzută de legea penală, deoarece, atât la data la care s-a pronunțat soluția pe fondul cauzei cât și la data la care Curtea de Apel București a pronunțat soluția în apel, partea vătămată, cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpaților B. și A. era Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în calitate de proprietar al SC C. SA în perioada de referință, respectiv 09 iunie 2003. Astfel că, procedând la introducerea SC C. SA ca parte vătămată în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, Curtea de Apel București a adăugat nepermis la lege.

Motiv pentru care, a considerat admisibilă cererea, fiind incident cazul de recurs in casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., și anume, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, și, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație și rejudecând cauza, să se dispună încetarea procesului penal față de inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a susținut greșita condamnare a inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art. 47 raportat la art. 297 cu ref. la art. 309 Cp. (persoana vătămată fiind SC C. SA) și respectiv o infracțiune prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 C. pen. cu referire la art. 308 și 309 C. pen. (persoana vătămată fiind SC D. SA).

În concluzie, în acord cu studiile de specialitate, a apreciat că, atunci când un grup infracțional organizat se constituie în vederea comiterii uneia sau mai multor infracțiuni precis determinate, nu se poate reține un concurs de infracțiuni, ci un concurs de calificări incompatibile între infracțiunea de constituire a grupului și instigarea la infracțiunea în vederea comiterii căreia s-a constituit grupul, dacă actul de instigare este săvârșit asupra altui membru al aceluiași grup.

Soluția recurentului inculpat a fost în acord cu cea a prof. univ. dr. P.P.P. în sensul că, în situația în care, în urma intervenirii unei legi noi, care face ca fapta imputată inculpatului să nu mai întrunească elementele constitutive ale infracțiunii reținute inițial (lege mai favorabilă sub imperiul C. pen. anterior, respectiv lege de dezincriminare în contextul C. pen. în vigoare), nu este posibilă schimbarea încadrării juridice într-o altă infracțiune, care la data săvârșirii, era susceptibilă de a fi reținută în concurs (ideal sau real) cu cea dintâi. În acest caz, necesitatea creării cadrului procesual urmăririi celei de-a doua infracțiuni impunea recurgerea la mecanismul extinderii cercetării penale în raport de noua infracțiune, în caz contrar, pentru noua infracțiune neexistând o urmărire penală începută în cauză.

Totodată, prin motivele de recurs în casație s-a invocat incidența cazului prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege cu referire la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată inculpatului prin aplicarea obligatorie a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fiind considerată nelegală prin încălcarea dispozițiilor imperative prev. de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen. care prevăd că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile, situație neincidentă în speță, întrucât toate infracțiunile concurente reținute în sarcina inculpatului B. au fost săvârșite anterior datei de 01 februarie 2014.

Astfel, s-a solicitat admiterea în principiu a recursului in casație formulat considerând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prev. licitat admiterea recursului în casație și, rejudecând cauza înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv a sporului de o treime din totalul pedepselor aplicate inculpatului B.

5. Inculpatul G.,în cuprinsul cererii a indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., și anume, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu precizarea că cererea vizează latura penală a cauzei.

S-a solicitat în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație și rejudecând cauza încetarea procesului penal față de inculpatul G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave întrucât nu avea calitatea de funcționar public și chiar dacă exercita un mandat acordat de către instituția Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, însărcinarea acestuia era în serviciul societății comerciale SC C. SA care nu era o autoritate publică și nici persoană juridică care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică, în sensul art. 176 C. pen.

Referitor la comiterea de către inculpatul G. a infracțiunii de constituire și aderare la un grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a precizat că această infracțiune nu era în vigoare în perioada iunie 2002, când se reține că inculpatul G. împreună cu inculpații A., B. și F. a desfășurat o susținută activitate infracțională în vederea obținerii frauduloase de fonduri ilicite pentru perioada de referință iunie 2002-decembrie 2004.

Astfel, față de cele expuse anterior, s-a considerat admisibilă cererea, fiind incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., și anume, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - infracțiunea de constituire și aderare la un grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu era în vigoare în iunie 2002 motiv pentru care, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație și rejudecând cauza încetarea procesului penal față de inculpatul G., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a grupului de crimă organizată.

În susținerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin reținerea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse s-a aplicat inculpatului G. o pedeapsă rezultantă nelegală de 8 ani și 6 luni închisoare prin încălcarea dispozițiilor imperative prev. de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen.

În esență, prin motivele de recurs în casație, s-a precizat că cerința amintită anterior este imperativă și condiționează aplicarea dispozițiilor prev. de art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. de împrejurarea obiectivă că cel puțin una din infracțiunile din structura pluralității să fi fost comisă sub legea nouă, respectiv după data de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a C. pen. (a se vedea Decizia nr. 154 din 4 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție), însă toate infracțiunile concurente reținute în sarcina inculpatului G. au fost săvârșite anterior datei de 01 februarie 2014, motiv pentru care tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni constatat nu putea fi decât acela prevăzut de legea veche (art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior).

Fata de cele expuse anterior, s-a considerat admisibilă cererea, în cauză fiind incident cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului in casație și rejudecând cauza înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv a sporului de o treime din totalul pedepselor aplicate inculpatului G..

În temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate.

6. Subscrisa SC K. SA reprezentata prin SC N.N.N. IPURL și SC R.R.R. SPRL, în cuprinsul cererii a indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin motivele de recurs în casație, s-a solicitat:

- admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în temeiul art. 440 C. proc. pen..

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., precum și a dispozițiilor art. 14 alin (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 21 alin. (1) și (4), art. 25 alin. (1) și (2), art. 86, art. 87 alin. (2), art. 436 alin. (1) lit. c) și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

- în temeiul art. 441 C. proc. pen. suspendarea executării Deciziei penale nr. 862/A din 08 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București.

- în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul înlăturării obligației de plată în sumă de 162.993.336,8 lei ca urmare a confiscării de la partea responsabilă civilmente SC K. SA, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. și care nu servea despăgubirii persoanei vătămate SC C. SA.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 438 alin. (1) pct. 12 rap. la art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. coroborat cu art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a invocat privarea SC K. SA de posibilitatea formulării unui recurs în casație și de a beneficia de dreptul la un recurs efectiv câtă vreme măsura de siguranță a confiscării speciale s-a dispus nelegal de către instanța de apel.

S-a susținut că măsura de siguranță a confiscării se putea lua numai față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, potrivit art. 107 alin. (2) C. pen., ceea ce înseamnă că, fără a fi o pedeapsă, confiscarea specială are caracter penal și punitiv, deci este o sancțiune de drept penal, intrând în noțiunea europeană autonomă de "penal", prevăzută de art. 6 și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din perspectiva principiului legalității, art. 23 alin. (12) din Constituție, art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 și 2 C. pen. pun pe plan de egalitate pedepsele și măsurile de siguranță (ca sancțiuni de drept penal).

Dacă art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este interpretat ca excluzând măsura confiscării speciale de la promovarea recursului în casație, sub pretextul că este "doar" o sancțiune de drept penal/măsură de siguranță, iar nu o pedeapsă, atunci textul este și neconstituțional, dar și neconvențional.

De asemenea, s-a susținut că art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este neconstituțional în măsura în care deși împotriva părții responsabile civilmente s-au dispus măsuri cu caracter penal, prin dispunerea măsurii confiscării în temeiul art. 112 lit. e) C. pen. partea responsabilă civilmente poate formula cerere de recurs în casație referitor la latura penală numai atunci când soluția din latura penală a influențat soluția din latura civilă, iar nu și în toate cazurile.

Pe de altă parte, dacă recursul în casație ar privi numai pedepsele, care sunt reglementate de art. 53 - art. 55 C. pen., iar nu și confiscarea specială, care, potrivit art. 108 și art. 112 C. pen., nu este o pedeapsă, ci o măsură de siguranță, atunci, recursul în casație nu ar putea fi exercitat de către partea în privința căreia s-a luat măsura de siguranță a confiscării, aceasta nefiind trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni participând în proces doar ca parte responsabilă civilmente.

Prin urmare, recurenta subscrisă a considerat din perspectiva principiului legalității, art. 23 alin. (12) din Constituție - ca particularizare a art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție -, interpretat în lumina art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că pune pe plan de egalitate pedepsele și măsurile de siguranță (ca sancțiuni de drept penal).

În concluzie, recurenta subscrisă prin avocat a susținut că art. 438 alin. (1) pct. 12 combinat cu art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în măsura în care se interpretează ca excluzând de la recursul în casație confiscarea specială, sub pretextul că este "doar" o sancțiune de drept penal, măsură de siguranță, iar nu o pedeapsă, sunt neconstituționale, contravenind art. 1 alin. (3) și (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție, interpretate - conform art. 20 alin. (1) din Constituție - în lumina art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, au mai fost invocate următoarele:

- neconstituționalitatea dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 21 alin. (1) și (4), art. 25 alin. (1) și (2), art. 86 și art. 87 alin. (2) C. proc. pen., în măsura în care s-ar interpreta că ele permit luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale față de partea responsabilă civilmente, prin raportare la art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, interpretate - potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție - în lumina art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a învederat că procedural, ar fi contrar dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, consacrate de art. 21 și art. 24 din Constituție, interpretate - conform art. 20 alin. (1) din Constituție în lumina art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca părții responsabile civilmente, care nu are drepturi și nu se poate apăra în procesul penal decât sub aspectul acțiunii civile, să i se poată aplica o sancțiune de drept penal (confiscarea specială), care ține de soluționarea acțiunii penale.

- neconstituționalitatea dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 21 alin. (1) și (4), art. 25 alin. (1) și (2), art. 86 și art. 87 alin. (2) C. proc. pen., în măsura în care s-ar interpreta că ele permit luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale față de partea responsabilă civilmente, prin raportare Ia art. 44 din Constituție, interpretat - potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție - în lumina art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

- neconstituționalitatea dispozițiilor art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție, interpretate - potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție - în lumina art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dacă art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. se interpretează în sensul că permit confiscarea specială și de la o persoană care nu a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, atunci textele sunt contradictorii, deci imprecise, adică neconstituționale.

- neconstituționalitatea dispozițiilor art. 107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., prin raportare la art. 44 din Constituție, interpretat - potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție - în lumina art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai invocat excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 combinat cu art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în raport și de dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care având un caracter prealabil, sa apreciat a fi de competența instanței judecătorești învestite cu chestiunea principală (recursul în casație), în temeiul plenitudinii de jurisdicție a instanțelor judecătorești.

Prin Încheierea nr. x/RC din 22 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis în principiu, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați E., A., B. și G. și de recurenta parte responsabilă civilmente SC K. SA, reprezentată prin SC N.N.N. IPURL și SC R.R.R. SPRL împotriva Deciziei penale nr. 862/A din data de 08 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea recurentelor SC M.M. SRL, SC N.N. SRL, SC O.O. SRL, SC P.P. SRL, SC E.E.E. SRL, SC F.F.F. SRL, SC G.G.G. SRL, SC H.H.H. SRL, SC I.I.I. SRL, SC J.J.J. SRL, SC K.K.K. SRL, SC L.L.L. SRL, SC M.M.M. SRL, SC R.R. SA, SC S.S. SA, SC T.T. SA, SC U.U. SA, SC V.V. SRL, SC X.X. SRL SC K. SA, SC Z.Z. SA, Sc Y.Y. SA, SC A.A.A. SA, SC B.B.B. SA, SC C.C.C. SA, SC D.D.D. SRL și SC D.D. SA împotriva Deciziei penale nr. 862/A din data de 08 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

S-a respins solicitarea recurenților inculpați E., A. și G. privind suspendarea executării Deciziei penale nr. 862/A din data de 08 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul E., în sumă de 520 lei, a rămas în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A., B. și G., în sumă de câte 130 lei, au rămas în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați I., H. și F., în sumă de câte 520 lei, a rămas în sarcina statului.

S-a reținut că, admiterea, în principiu, a recursurilor în casație este condiționată de constatarea că motivele pe care acestea se sprijină sunt dintre cele prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Prin raportare la cazurile și motivele de recurs în casație invocate, astfel cum au fost dezvoltate de către inculpați E., A., B. și G. și de partea responsabilă civilmente SC K. SA, reprezentată prin SC N.N.N. IPURL și SC R.R.R. SPRL, prin apărători, s-a apreciat că acestea se circumscriu cazurilor de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 și 12 C. proc. pen. și pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prev. de art. 21 alin. (3) din Constituția României se impune ca examinarea și pronunțarea asupra fondului cauzei să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen.

Astfel, s-a apreciat că cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați E., A., B. și G. și de recurenta parte responsabilă civilmente SC K. SA, reprezentată prin SC N.N.N. IPURL și SC R.R.R. SPRL îndeplinesc condițiile de formă prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație, ținând totodată seama că prin Decizia nr. 591/2015 a Curții Constituționale s-a declarat neconstituțională sintagma „dacă cererea este vădit nefondată” din cuprinsul art. 440 C. proc. pen.

Referitor la solicitarea recurentei parte responsabilă civilmente SC K. SA, reprezentată prin SC N.N.N. IPURL și SC R.R.R. SPRL privind sesizarea Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate (107 alin. (2) și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., precum și a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 21 alin. (1) și (4), art. 25 alin. (1) și (2), art. 86, art. 87 alin. (2), art. 436 alin. (1) lit. c) și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.) și neconvenționalitate (art. 438 alin. (1) pct. 12 combinat cu art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), judecătorul cauzei a constatat că cererea formulată de partea responsabilă civilmente SC K. SA de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate și neconvenționalitate nu poate face obiectul verificărilor în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., soluția justificându-se raportat la obiectul verificărilor etapei filtru a recursului în casație, pentru argumentele deja expuse anterior, or, discutarea excepțiilor și pronunțarea asupra acestora presupune o judecată desfășurată în ședință publică, în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, dispoziții procedurale aplicabile doar în cea de-a doua etapă a recursului în casație, ulterioară admiterii în principiu a cererii de recurs în casație.

Pe cale de consecință, având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de recurs în casație formulată de partea responsabilă civilmente, judecătorul cauzei a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale urmează a fi examinată în etapa ulterioară admiterii în principiu a cererii, cu ocazia judecării căii extraordinare de atac.

În ceea ce privește solicitarea părții responsabile civilmente SC K. SA reprezentată prin SC N.N.N. IPURL și SC R.R.R. SPRL, de suspendare a executării hotărârii recurate, Înalta Curte a apreciat că textul de lege nu stipulează obligativitatea luării unei astfel de măsuri în etapa admisibilității în principiu și, în raport de soluția pronunțată față de cererea de recurs în casație formulată de partea responsabilă civilmente SC K. SA, constată că cererea de suspendare a executării hotărârii recurate care vizează latura civilă a cauzei este prematur introdusă, urmând a fi pusă în discuție ulterior, cu ocazia judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

II. În ceea ce privește cererile de recurs în casație formulate la datele de 06 și 11 august 2015, de subscrisele SC M.M. SRL, SC N.N. SRL, SC O.O. SRL și SC P.P. SRL și SC E.E.E. SRL, SC F.F.F. SRL, SC G.G.G. SRL, SC H.H.H. SRL, SC I.I.I. SRL, SC J.J.J. SRL, SC K.K.K. SRL, SC L.L.L. SRL, SC M.M.M. SRL, prin avocat ales O.O.O. și SC R.R. SA, SC S.S. SA, SC T.T. SA, SC U.U. SA, SC V.V. SRL, SC X.X. SRL SC K. SA, SC Z.Z. SA, Sc Y.Y. SA, SC A.A.A. SA, SC B.B.B. SA, SC C.C.C. SA în insolvență, SC D.D.D. SRL și SC D.D. SA, prin avocat ales S.S.S., s-a reținut că acestea nu îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că recurentele nu au avut calitate procesuală în hotărârea atacată pentru a o putea ataca cu recurs în casație.

În ceea ce privește solicitarea subscriselor, de suspendare a executării hotărârii recurate, însă, judecătorul cauzei a constatat că, în raport de respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casație și de dispozițiile art. 440 C. proc. pen., potrivit cărora obiectul primei etape a recursului în casație este strict prevăzut și limitat de legiuitor la verificarea cererii de recurs numai în ceea ce privește termenul de declarare a recursului, îndeplinirea condițiilor prev. de art. 434 C. proc. pen. referitoare la hotărârile supuse recursului în casație, art. 436 alin. (1), (2) și (6) C. proc. pen. referitoare la persoanele care pot formula cerere de recurs în casație, art. 437 C. proc. pen. privind motivarea recursului în casație și art. 438 C. proc. pen. referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație, cererea formulată de recurentele subscrise de suspendare a executării hotărârii recurate are caracter subsecvent admiterii în principiu a cererii de recurs în casație, putând fi luată în discuție în etapa ulterioară admiterii în principiu.

Referitor la solicitarea subscriselor privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în raport de soluția pronunțată cu privire la cererile de recurs în casație, judecătorul cauzei a constatat că formularea oricărei cereri care excede verificărilor strict și limitativ prevăzute de lege în art. 440 C. proc. pen. nu poate fi examinată în etapa verificării admisibilității cererii de recurs în casație, legiuitorul menționând expres obiectul examinării în procedura de filtru a admisibilității în principiu a cererilor.

III. Referitor la cererea inculpaților E., A. și G. privind, suspendarea executării hotărârii până la soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte a apreciat că, în cauză, nu se impune suspendarea executării hotărârii, motivele invocate, prin ele însele, nefiind de natură a justifica o astfel de măsură, întrucât acestea urmează a fi cenzurate cu prilejul judecării în fond a recursurilor în casație.

Examinând pe fond, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursurile în casație declarate de inculpații A., E., G. și B. precum și de partea responsabilă civilmente SC K. SA, Înalta Curte, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor arătate în continuare:

Înalta Curte reține că, pe calea recursului în casație, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, se realizează o analiză a ilegalităților, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege, a hotărârilor definitive pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel și nu poate viza rezolvarea unei cauze penale ci sancționarea sentințelor și deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și uniformității jurisprudenței.

Cu alte cuvinte, recursul în casație vizează verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul fiind îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin prisma cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Această limitare a recursului în casație nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv, astfel cum este reglementat în art. 13 din Convenție cât timp inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercitat o cale de atac efectivă, respectiv apelul, în cadrul căreia au putut să-și formuleze apărările. De altfel, Curtea europeană a statuat că art. 13 din Convenție vizează existența căi de atac, reamintind că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, în limitele impuse de cazurile de casare prevăzute de lege.

1. În considerarea acestor aserțiuni de ordin teoretic se constată că, inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., conform cărora o hotărâre este suspusă casării în situațiile în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, respectiv „i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege„.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat de către instanța de control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 47 rap. la art. 297 și art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 79 alin. (3), art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) și art. 5 C. pen., spălare a banilor (2 fapte) prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) și art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (2) cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Cu referire la infracțiunea de constituirea grupului infracțional organizat s-a reținut, în concret, că în luna iunie 2002, inculpatul A. împreună cu inculpatul B. au inițiat constituirea unui grup infracțional la care au aderat, ulterior, și inculpații F. și G., membrii grupului au urmărit, în perioada iunie 2002 - decembrie 2004 să obțină în mod fraudulos fonduri financiare a căror sursă ilicită a fost disimulată prin încheierea cu încălcarea atribuțiilor de serviciu de către F. și G., a unor contracte comerciale nelegale, fiind astfel posibilă decapitalizarea SC C. SA Onești cu suma de 1.434.911.670.083 lei.

Inculpatul A. a solicitat achitarea sa sub aspectul comiterii infracțiunii de constituirea unui grup infracțional, întrucât la momentul reținut de cele două instanțe ca fiind cel al constituirii grupului, iunie 2002, fapta nu era incriminată în Legea nr. 39/2003, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 martie 2003. În consecință, activitățile desfășurate de inculpați în perioada iunie 2002 - 1 martie 2003, în realizarea grupului infracțional organizat nu au relevanță penală, opinie exprimată și în doctrină de către unii autori care au susținut că această infracțiune nu este una continuă ci una instantanee care se consumă în momentul realizării elementului material al laturii obiective, respectiv, inițiere, constituire sau aderare.

Raportat la criticile invocate de recurentul inculpat, se constată că acestea vizează lipsa prevederii într-o normă penală a activității infracționale reținută de către ambele instanțe în sarcina inculpatului A., aspecte ce țin de tipicitatea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat. Or, lipsa suprapunerii situației de fapt pe elemente ce țin de tipicitatea infracțiunii, astfel cum este prevăzută de lege, poate conduce la constatarea incidenței pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., în sensul larg al noțiunii „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Ca atare, având în vedere scopul recursului în casație astfel cum este reglementat de prevederile art. 433 C. proc. pen., care stabilesc că examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte menționează că pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de legea penală, instanța de recurs în casație are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel - care nu poate fi schimbată.

Or, în cauză, atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut, în mod corect, în considerarea jurisprudenței instanței supreme și conținutului normei de incriminare din art. 367 C. pen., care a preluat conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 7, art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen. din 1969, că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este o infracțiune continuă, durează atâta timp cât durează existența grupului și se consideră a fi săvârșită în momentul epuizării activității grupului și nu al realizării acțiunilor ce compun elementul material al infracțiunii. Cu alte cuvinte, infracțiunea prev. de art. 367 C. pen. îmbracă forma unei infracțiuni continue, grupul infracțional organizat presupunând o acțiune de constituire, alături de aderarea și sprijinire, care se prelungește în timp până la momentul intervenției unei acțiuni contrare, ce o va întrerupe.

Totodată, s-a mai reținut de către instanța de control judiciar că fiecare dintre inculpați a avut un rol bine determinat în realizarea scopului urmărit, respectiv, decapitalizarea SC C. SA Onești, inculpații uzând de calitățile pe care le dețineau în cadrul societăților comerciale. Astfel, în cazul inculpatului A. s-a reținut că, împreună cu inculpatul B. și folosindu-se de calitatea și poziția sa dominantă de acționar majoritar cu 51% acțiuni și creditor, i-a determinat pe inculpații F. și G. să încheie în mod nelegal, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, contractele de vânzare - cumpărare cu distribuție exclusivă din 5 aprilie 2003, prin care creanța în sumă de 1.434.911.670.083 lei, deținută de această societate asupra SC T. SRL București, a fost trecută nelegal în contul SC K. SA Timișoara, primind în schimb un pachet de 90% acțiuni la SC A.A. SA Onești, cu o valoare supraevaluată.

Așadar, față de elementele faptice stabilite definitiv de către instanța de apel și caracterul continuu al infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, reținut în mod corect de instanța de control judiciar, Înalta Curte apreciază critica recurentului inculpat ca fiind neîntemeiată, activitățile desfășurate de inculpatul A. în perioada iunie 2002 - decembrie 2004 în modalitatea descrisă în cele ce preced, se circumscriu conținutului constitutiv la infracțiunii prev. de art. 367 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, pentru considerentele arătate urmează a fi respins recursul în casație al inculpatului A. sub acest aspect.

În cauză, recurentul inculpat a invocat și cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

În considerarea aspectelor de ordin teoretic expuse anterior, privind scopul recursului în casație și care au deplină aplicabilitate și în analiza criticilor circumscrise de inculpat pct. 12, Înalta Curte având în vedere jurisprudența în materie constată că, textul vizează nu doar erorile care se produc urmare stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei ce depășește sau se situează sub limitele legale speciale ci și erorile care privind regimul sancționator în ansamblul său, incluzând aici, executarea pedepsei principale și/sau aplicarea/executarea pedepselor complementare și accesorii.

În esență, recurentul inculpat a invocat faptul că instanța nu și-a motivat decizia în alegerea și aplicarea conținutului pedepselor complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., iar prin interzicerea exercițiului dreptului „de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a fi asociat, acționar, administrator sau beneficiar real într-o societate comercială” instanța de control judiciar a aplicat inculpatului A. pedepse complementare și accesorii în alte limite decât cele prevăzute de lege. În acest sens, a arătat că, pe de o parte, că art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. se referă la interzicerea exercițiului dreptului de a exercita funcția, profesia, meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, ca atare, niciuna dintre noțiuni nu cuprinde calitatea de administrator sau acționar. Pe de altă parte, a mai invocat faptul că instanța de apel nu a precizat, în mod concret, în ce constă interzicerea exercițiului dreptului de a fi beneficiar real într-o societate comercială, doar se poate presupune că a avut în vedere art. 4 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, dispoziție care nu definește expres această noțiune și vizează doar acele situații care au legătură cu prevenirea spălării banilor și finanțarea terorismului (art. 11 din Legea nr. 656/2002).

Prealabil, analizării criticilor de nelegalitate a pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpatului A., Înalta Curte constată că, aspectele vizând lipsa motivării instanței de control judiciar privind stabilirea și aplicarea acestor pedepse excede sferei verificărilor ce pot fi efectuate de către instanța supremă în analiza recursului în casație din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În analiza criticilor recurentului inculpat vizând nelegalitatea pedepselor complementare și accesorii, Înalta Curte constată că, în conținutul art. 66 alin. (1) lit. g)) C. pen. sunt enumerate drepturile ce pot interzise unei persoane cu titlu de pedeapsă complementară și accesorie, printre care se înscrie și cel privind exercitarea activității de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Din conținutul normelor de incriminare pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., doar în cazul infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu se prevede, corelativ pedepsei principale, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercițiului unor drepturi, pentru celelalte fapte reținute în sarcina inculpatului stabilirea și aplicarea pedepselor complementare și accesorii este lăsată la latitudinea instanței.

În cauză, instanța de control judiciar a apreciat în raport de natura și gravitatea faptei că se impune stabilirea în sarcina inculpatului A. și a pedepselor complementare și accesorii printre care și cea prevăzută în conținutul art. 66 lit. g)) C. pen. Sub aspectul conținutului acestei măsuri, instanța de control judiciar a apreciat că activitățile infracționale au fost desfășurate de inculpatul A. în legătură cu societatea comercială SC C. SA Onești, aflată în curs de privatizare, unde deținea 51% acțiuni și creditor, pentru a obține pentru SC K. SA Timișoara creanța de 1.434.911.670.083 lei iar pentru a sustrage și folosi în scop personal această sumă, rezultată din încheierea nelegală a contractului 260 bis, a încheiat un contract de cesiune de acțiuni cu martorul C.C. privind achiziționarea unui pachet de 86,5%, acțiuni supraevaluate de la SC D.D. SA Hunedoara, în sumă de 220 miliarde lei, utilizând suma de 5 miliarde lei în scop personal, restituită de societate cu titlu de rambursare creditare.

De asemenea, a mai reținut că, în perioada iunie 2002-decembrie 2004, inculpatul A. a participat împreună cu inculpatul B., la realizarea unor circuite financiare frauduloase bazate pe relații comerciale nelegale, asimilate infracțiunii de spălare a banilor, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, reciclând în această manieră suma de 1.193.260.337.735 lei.

Ca atare, criticile recurentului inculpat privind aprecierea greșită a instanței de control judiciar asupra întinderii sferei noțiunii de „exercitarea activității” în sensul includerii și a calității de beneficiar legal este o chestiune ce ține de interpretarea și aplicarea legii asupra căreia instanța de apel a apreciat și excede limitelor analizei ce poate fi făcută în calea extraordinară de atac a recursului în casație ce vizează doar verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De altfel, în ceea ce privește infracțiunea de spălarea banilor se constată, astfel cum a relevat și recurentul inculpat că, în conținutul art. 4 din Legea nr. 656/2002 este definită această noțiune, iar critica privind neindicarea de către instanța de control judiciar a ipotezei concrete care îl vizează pe inculpatul A. nu poate fi primită în contextul în care în descrierea situației faptice reținute și care conturează conținutul celor două infracțiuni prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și art. 29 alin. (1) lit. b) din legea specială, rezultă calitatea în care inculpatul a acționat și care se încadrează în conținutul noțiuni de beneficiar real, astfel cum este definit de norma din legea specială. De altfel, chiar recurentul inculpat relevă în argumentele invocate că interpretarea instanței este corectă doar prin raportare la definiția noțiunii de beneficiar real, dată în art. 4 din legea specială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că recursul în casație formulat de inculpatul A. este nefondat și sub acest aspect.

2. Referitor la criticile formulate de inculpatul E. întemeiate pe cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 8 și pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În concret, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, a invocat că faptul că la acel moment nu avea calitatea de funcționar public și împrejurarea că potrivit art. 258 alin. (2) C. pen. în cazul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. era necesară plângerea penală prealabilă a persoanei vătămate, or, din actele Dosarului de urmărire penală nr. x/P/2005 a rezultat că persoana vătămată SC D. SA Onești nu a înțeles să formuleze plângere penală prealabilă față de E.

O altă critică circumscrisă aceluiași caz de casare, comună cu cea a inculpatului A. a vizat împrejurarea că infracțiunea prev. de art. 367 C. pen. (anterior, art. 7 din Legea nr. 39/2003) nu era prevăzută de legea penală. Totodată, a mai susținut că, nefiind descrisă fapta prin identificarea modalității de constituire a grupului, a acordului membrilor grupului, a rolului fiecăruia dintre membrii acestuia, instanța a dispus, în mod eronat, schimbarea încadrării juridice din art. 7 din Legea nr. 39/2003 în art. 367 C. pen., în condițiile în care dacă o faptă ce nu era prevăzută în vechea reglementare nu se poate aprecia că se regăsește în conținutul normei penale noi și, ca atare, nu poate justifica o schimbare a încadrării juridice.

Referitor la prima critică a recurentului inculpat E. se constată că, în sarcina acestuia s-a reținut că, în perioada februarie - octombrie 2003, în calitate de director general și administrator unic cu puteri lărgite în cadrul SC D. SA, calități conferite de către Adunarea Generală a Acționarilor la data de 2 februarie 2002, împreună cu inculpații B., H. și I., prin acte frauduloase, folosindu-se, cu încălcare directă și cu știință a nomelor interne de încheiere și derulare a contractelor și implicit a atribuțiilor de serviciu, au inițiat și încheiat mai multe contracte comerciale de vânzare - cumpărare și acte adiționale la acestea, prin care au cauzat societății SC D. SA un prejudiciu în valoare de aprox. 1.374.425.766.776 lei, scopul urmărit fiind dobândirea de către firmele inculpatului B. de produse petroliere de la SC D. SA Onești fără a achita efectiv aceste produse.

În acest sens, s-a reținut că, la sfârșitul lunii septembrie 2003, între SC T.T.T. LTD Marea Britanie, reprezentată de inculpatul B., consorțiul H.H. LDA și SC I.I. SA, reprezentată de Iacubov Corneliu, s-a încheiat actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 2001, privind pachetul de acțiuni de la SC D. SA Onești, împrejurare în care cu acordul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, firma SC T.T.T. LTD Marea Britanie a devenit acționar cu 45% acțiuni iar, ulterior, în anul 2004 cu 90% acțiuni. S-a mai reținut că, inculpatul B. avea control și cunoștea situația economică a SC D. SA Onești, din luna februarie 2003, când SC U.U.U. SRL București, viitor administrator al rafinăriei, a fost împuternicită de acest inculpat pentru auditarea societății SC D. SA, în vederea preluării pachetului de acțiuni de către SC T.T.T. LTD Marea Britanie.

Tot în sarcina inculpatului E. s-a mai reținut că, în paralel cu această activitatea infracțională menționată, împreună cu inculpatul B., a creat artificial datorii ale SC D. SA Onești față de SC T. SRL București care să contrabalanseze datoria acestei societăți față de rafinărie, realizată în baza contractelor de vânzare-cumpărare, actelor adiționale la aceste contracte (din 14 februarie 2003 și din 23 mai 2003, actele adiționale încheiate la 28 februarie 2003 și 02 iunie 2003) și acceptarea la data de 30 septembrie 2003 a achiziționării de către rafinărie a unor utilaje, terenuri și stații de distribuție carburanți de la SC T. SRL București la prețuri supraevaluate.

În mod corect s-a reținut de către instanțele inferioare că SC D. SA Onești a fost privatizată în anul 2001, prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni deținut de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (59,9%) de către consorțiul format din SC I.I. SA (deținută de V.V.V.) și H.H. LDA, astfel că, la data încălcării atribuțiilor de serviciu astfel cum au fost reținute în sarcina acestuia, respectiv inițierea și încheierea, în mod nelegal, a contractelor de vânzare-cumpărare cu distribuție exclusivă din 14 februarie 2003 și din 23 mai 2003 și a actelor adiționale încheiate la 28 februarie 2003 și 02 iunie 2003 precum și acceptarea la data de 30 septembrie 2003 a achiziționării de către rafinărie a unor utilaje, terenuri și stații de distribuție carburanți de la SC T. SRL București la prețuri supraevaluate, inculpatul E., în exercitarea atribuțiilor de administrator unic și director general al SC D. SA Onești, nu avea calitatea de funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (1) si 2 C. pen. Totodată, a mai reținut faptul că activitățile desfășurate de inculpat au fost efectuate în cadrul unei societăți comerciale, persoană juridică în sensul art. 308 C. pen.

Prin urmare, în mod justificat atunci când a analizat, în mod global, criteriile privind aplicarea legii penale mai favorabile a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în art. 297 rap. la art. 308 și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu fiind preluate în integralitate în N.C.P.

Analizând criticile formulate de inculpat din perspectiva lipsei calității cerute de lege subiectului activ al infracțiunii de abuz în serviciu, cu referire la calitatea de funcționar public, critici ce pot fi analizate din perspectiva pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte constată că autor al infracțiunii de abuz în serviciu poate fi atât un funcționar public cât și de către o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Or, inculpatul E. în calitate de administrator unic și director general al SC D. SA Onești a inițiat și încheiat, în mod nelegal, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, contractele de vânzare-cumpărare cu distribuție exclusivă din 14 februarie 2003 și din 23 mai 2003 împreună cu actele adiționale încheiate la 28 februarie 2003 și 2 iunie 2003 prin care, SC D. SA Onești a fost vădit defavorizată deoarece, fapt ce a permis ca, în mod nelegal, SC T. SRL București să achiziționeze produse petroliere în perioada februarie-noiembrie 2003, fără a le achita prețul, creându-se astfel o datorie față de SC D. SA Onești în sumă de 1.374.425.766.776 lei. Totodată, în aceeași calitate și prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, a acceptat la data de 30 septembrie 2003 achiziționarea de către rafinărie a unor utilaje, terenuri și stații de distribuție carburanți de la SC T. SRL București la prețuri supraevaluate pentru a se compensa datoria acesteia de 1.374.425.766.776 lei. Prin urmare, prin activitățile desfășurate în cadrul societății comerciale SC D. SA Onești, inculpatul E. îndeplinește cerința de a fi subiect activ calificat al infracțiunii de abuz in serviciu cu consecințe deosebit de grave, fiind, la momentul semnării contractelor, administrator unic cu puteri lărgite și director general al unei persoane juridice în sensul art. 308 C. pen., îndreptățit să semneze actele juridice ce formează obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016, trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, (…) constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”, iar în dispozițiile alin. 4) teza finală ale aceluiași articol, se precizează în mod expres, că deciziile Curții Constituționale „au putere numai pentru viitor.”

În cauză, decizia penală prin care s-a dispus condamnarea inculpatului E. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave a fost pronunțată la data de 8 iunie 2015, anterior pronunțării și publicării în M. Of. al României a deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) C. pen. și ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, adoptată de instanța de contencios constituțional (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016), ale cărei efecte se întind numai ex nunc. Ca atare, pornind de la limitele legale și scopul recursului în casație care vizează îndreptarea erorilor de drept comise de către curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, respectiv verificarea hotărârii din perspectiva legalității raportat la cazurilor de casație expres prevăzute de art. 438 C. proc. pen., se constată că nici din această perspectivă argumentele invocate de recurentul inculpat nu pot fi primite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul în casație formulat de inculpatul E. sub acest aspect.

Cât privește critica recurentului inculpat circumscrisă cazului de casare prev. de art. 438 pct. 8 C. proc. pen. se constată că, în cauză, a fost dispusă de către instanța de fond o soluție de încetare a procesului penal față de inculpat sub aspectul comiterii infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat determinat de împrejurarea că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Pentru a constata acest motiv de nelegalitate, respectiv existența sau nu a unei cauze de încetare a procesului penal trebuie analizat prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii atacate, dacă s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal în sensul că nu a intervenit în cauză prescripția răspunderii penale.

Referitor la fapta de constituire a unui grup infracțional organizat privind SC D. SA Onești s-a reținut în baza probatoriului administrat că, în perioada februarie - octombrie 2003, inculpatul B. împreună cu inculpații E., I. și H. au desfășurat o activitate infracțională în scopul obținerii frauduloase de fonduri financiare, a căror sursă ilicită a fost disimulată, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu de către inculpat a unor contracte comerciale nelegale, fiecare inculpat are un rol determinat în realizarea scopului urmărit, fiind posibilă decapitalizarea societății SC D. SA Onești cu suma de 1.374.425.766.776 lei.

Or, în cauză, atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar au reținut că, deși probele administrate în cauză au dovedit implicarea infracțională a inculpaților în modalitatea expusă în considerentele deciziei, relevând atât existența faptei cât și vinovăția acestora, s-a apreciat că acțiunea penală nu mai poate fi exercitată deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale, având în vedere că de la data epuizării infracțiunii, octombrie 2003, și până la data pronunțării deciziei, 8 iunie 2015, s-a împlinit termenul de prescripție specială al răspunderii penale.

Ca atare, criticile formulate de recurentul inculpat în sensul că nu a avut posibilitatea să-și exprime poziția cu privire la continuarea procesului penal pentru această infracțiune, potrivit art. 18 C. proc. pen., nu se circumscriu cazului de casare prevăzut la pct. 8. Analizând critica recurentului inculpat din perspectiva limitelor stabilite de art. 438 pct. 8 C. proc. pen., respectiv a constatării incidenței unei cauze care înlătură răspunderea penală se constată că, în mod justificat, s-a apreciat de către instanța de control judiciar că, la data pronunțării deciziei, 8 iunie 2015, raportat la data epuizării infracțiunii, octombrie 2003, termenul de prescripție specială al răspunderii penale, de 10 ani, s-a împlinit.

O altă critică a recurentului inculpat a vizat aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, circumscrisă pct. 12 al art. 438 C. proc. pen., cu referire la faptul că instanța de apel i-a stabilit o pedeapsă mai mare în considerarea legii penale mai favorabile ca fiind legea penală nouă, or, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. și la art. 258 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 erau inferioare.

Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul critică modalitatea de interpretare și aplicare a legii penale mai favorabile de către instanța de control judiciar, care nu pot face obiectul verificărilor de către instanța de recurs în casație, având în vedere scopul acestei căii extraordinare de atac.

Față de aceste considerente, urmează a se dispune respingerea recursului în casație formulate de E. ca nefondat.

4. Neîntemeiate sunt și criticile recurentului inculpat G. care au fost circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 și 12 C. proc. pen.

O primă critică a recurentului inculpat G. a vizat împrejurarea că fapta de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanța de control judiciar nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu avea calitatea cerută de lege subiectului activ calificat al infracțiunii, aceea de funcționar public. Faptul că exercita un mandat acordat de către instituția Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, însărcinarea sa era în serviciul societății comerciale SC C. SA care nu era o autoritate publică și nici persoană juridică care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică, în sensul art. 176 C. pen.

Pentru aceleași considerente de ordin teoretic expuse și în cazul inculpatul E., Înalta Curte apreciază că aceste critici pot fi verificate în cadrul cazului de casare prevăzut la pct. 7, în analiza elementelor ce țin de tipicitatea infracțiunii.

În sarcina inculpatului G. s-a reținut, printre altele că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constând în aceea că, în perioada 2002-2003, la instigarea inculpaților A. și inculpatul B., în calitate de director general, președinte al Consiliului de Administrație și administrator special al societății SC C. SA Onești a încheiat în mod nelegal, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, contractele de vânzare - cumpărare cu distribuție exclusivă din 5 iulie 2002, de cesiune de creanță din 2003 și de garanție reală imobiliară din 25 octombrie 2003, prin care creanța de 1.434.911.670.083 lei deținută de această societate asupra SC T. SRL București a fost trecută nelegal în patrimoniul SC K. SA Timișoara, primindu-se în schimb pachetul de 90% acțiuni al SC A.A. SA Onești, cu o valoare supraevaluată.

Astfel, cum a reținut și instanța de control judiciar, din actele dosarului rezultă că, la data de 25 februarie 2002, acționarii SC C. SA Onești erau: Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, acționar majoritar cu 51% acțiuni, SIF X.X. SA cu 43% acțiuni și alți acționari iar societatea făcea parte din programul PSAL. În acest context, acționarul majoritar prin Ordinul nr. 11 din 5 septembrie 2002 a instituit procedura de administrare specială în vederea privatizării SC C. SA Onești, potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 137/2002, inculpatul G. fiind numit administrator special.

Ca atare, la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni din 9 iunie 2003 prin care pachetul de 51% acțiuni deținute de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului au fost trecute în proprietatea SC K. SA Timișoara, inculpatul G. a realizat o însărcinare în realizarea obiectului de activitate al uneia dintre entitățile enumerate în art. 175 alin. (1) lit. c) (operator economic-persoană juridică cu capital majoritar de stat), fiind în serviciul unei instituții publice, respectiv Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 175 alin. (2) C. pen.

În concret, activitatea desfășurată de inculpatul G., în calitate de director general, președinte al Consiliului de Administrație și administrator special al societății SC C. SA Onești, astfel cum a fost descrisă în cele ce preced, se circumscrie noțiunii de funcționar public, conform art. 147 raportat la art. 145 C. pen. din 1969.

Față de aceste argumente, raportat la situația de fapt reținută de către instanța de control judiciar și care nu poate face obiectul cenzurii în această calea de atac, urmează a fi respins recursului în casație sub acest aspect.

Referitor la cea de-a doua critică a recurentului inculpat în legătură cu infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat, circumscrisă aceluiași caz de casare, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în luna iunie 2002, a aderat la grupul infracțional organizat constituit de inculpați A. și B., grup infracțional a cărui activitate s-a desfășurat în perioada iunie 2002 - decembrie 2004, la instigarea cărora și împreună cu inculpata F., a ajutat și urmărit ca cei doi inculpați să obțină în mod fraudulos fonduri financiare, încheind în mod nelegal, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu contracte comerciale ce au permis decapitalizarea SC C. SA Onești cu suma de 1.434.911.670.083 lei.

Reiterând aceleași aspecte de ordin teoretic expuse în cazul inculpatului A. privind caracterul continuu al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și având în vedere elementele faptice reținute de către instanța de control judiciar cu privire la această infracțiune, Înalta Curte apreciază critica recurentului inculpat ca fiind neîntemeiată și urmează să respingă recursul și sub acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată și critica recurentului inculpat G., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., în sensul că i-ar fi fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege având în vedere că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., dispoziții care condiționează aplicarea dispozițiilor prev. de art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. de împrejurarea obiectivă că cel puțin una din infracțiunile din structura pluralității să fi fost comisă sub legea nouă, situație care nu se găsește în cauză.

Raportat la criticile recurentului inculpat se constată că aspectele relevate de acesta nu pot face obiectul verificărilor de către instanța de control judiciar în cadrul cazului de casare prev. de pct. 12 și nici al altui caz de casare dintre cele enumerate în conținutul art. 438 C. proc. pen., întrucât are în vedere aplicarea și interpretarea unor dispoziții legale de către instanța de apel, cu referire în cauza de față la apreciere criteriilor care au determinat incidenței legii penale mai favorabile și care în accepțiunea instanței de apel a fost considerată într-o interpretare globală ca fiind legea penală nouă.

În consecință, pentru toate aceste argumente urmează a fi respins recursul în casație formulat de către inculpatul G. și sub acest aspect.

Având în vedere soluția ce urmează a fi dispusă în cauză o analiză a solicitării recurentului inculpat privind suspendarea executării hotărârii atacate nu se mai justifică.

5. La rândul său, inculpatul B. a invocat în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., împrejurarea că a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional, deși la momentul când se susține de către acuzare că ar fi comis actele de constituire a grupului, iunie 2002, acestea nu erau incriminate în vreo normă penală nici ulterior, până la data de 1 martie 2003 când a intrat în vigoare Legea nr. 39/2003, ca atare, în raport de momentul comiterii actelor de constituire ce i se rețin în sarcină se poate aprecia că fapta nu era prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că, referitor la activitatea inculpatului B. s-a reținut că, în luna iunie 2002, acesta împreună cu inculpatul A. a inițiat constituirea unui grup infracțional la care au aderat ulterior și inculpații F. și G., membrii grupului au urmărit, în perioada iunie 2002 - decembrie 2004, să obțină în mod fraudulos fonduri financiare a căror sursă ilicită a fost disimulată prin încheierea, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu de către F. și G., a unor contracte comerciale nelegale, fiind astfel posibilă decapitalizarea SC C. SA Onești cu suma de 1.434.911.670.083 lei.

Reiterând încă o dată aprecierea că aspectele relevate de recurent se subsumează elementelor de tipicitate ale infracțiunii și pot face obiectul verificărilor prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. și, de asemenea, având în vedere considerațiile de ordin teoretic privind caracterul continuu al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, ce durează atâta timp cât durează existența grupului dar și faptul că infracțiunea se consideră a fi săvârșită în momentul epuizării activității grupului, activitate care în cauză a încetat în decembrie 2004, Înalta Curte, raportat la situația faptică descrisă în cele ce preced, nu poate reține criticile formulate de inculpatul B. și urmează să respingă recursul sub acest aspect.

O altă critică subsumată aceluiași caz de casare a vizat împrejurarea că inculpatul B. a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală, cu referire la infracțiunea de înșelăciune, având în vedere că atât la data la care s-a pronunțat soluția pe fondul cauzei cât și la data la care Curtea de Apel București a pronunțat soluția în apel, persoană vătămată în perioada de referință, respectiv 09 iunie 2003, era Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de proprietar al SC C. SA, Astfel că, procedând la introducerea SC C. SA ca persoana vătămată în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, instanța de apel a adăugat nepermis la lege. Totodată, a susținut că față de poziția procesuală a Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin cererea depusă în ședință publică la data de 23 februarie 2007, prin care a arătat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, se impunea pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal.

Criticile recurentului inculpat vizează, în esență, cadrul procesul și împrejurările faptice stabilite de către instanța de control judiciar, ca atare, în considerarea limitelor judecății recursului în casație, Înalta Curte constată că, această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a insuficientei stabiliri a adevărului rezultat al unei urmăriri penale sau cercetări jude­cătorești necorespunzătoare, întrucât instanța de casare nu procedează la o nouă judecată, ci verifică exclusiv conformitatea hotărârii cu normele legale (dispozițiile legii materiale și procesuale).

Prin urmare, introducerea în cauză în calitate de persoană vătămată în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, reținută în sarcina inculpatului B., a societății SC C. SA Onești, reprezintă aprecierea instanței în stabilirea cadrului procesual și participanților la procesul penal, aspecte asupra cărora instanța de control judiciar s-a pronunțat și care nu pot face obiectul verificărilor în cadrul recursului în casație din perspectiva niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Referitor la susținerea recurentului inculpat în sensul că, în mod eronat, instanța de control judiciar nu a dispus încetarea procesului penal, Înalta Curte constată că, această critică nu se circumscrie limitelor verificărilor ce pot fi realizate prin prisma pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., ce impun verificarea împrejurărilor care au condus la pronunțarea unei soluții de încetare a procesului de către instanța de control judiciar și nu efectuarea unei analize din perspectiva stabilirii existenței unor împrejurări faptice care ar fi putut conduce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului dar nesocotite de către instanța de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul în casație formulat de inculpatul B. și sub acest aspect.

Cea de-a treia critică a recurentului inculpat a fost circumscrisă cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar în dezvoltarea motivelor s-a susținut faptul că au fost încălcate de către instanța de apel dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, în sensul greșitei aplicării a legii penale mai favorabile și aplicării nejustificate a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, având în vedere că toate infracțiunile concurente, reținute în sarcina inculpatului B., au fost săvârșite anterior datei de 01 februarie 2014.

Înalta Curte în considerarea acelorași argumente relevate și în cazul inculpatului G., constată, raportat la criticile recurentului inculpat B., că aspectele invocate de acesta nu pot face obiectul verificărilor de către instanța de control judiciar în cadrul cazului de casare prev. de pct. 12 și nici al altui caz de casare dintre cele enumerate în conținutul art. 438 C. proc. pen. , întrucât are în vedere aplicarea și interpretarea unor dispoziții legale de către instanța de apel, cu referire în cauza de față la apreciere criteriilor care au determinat incidenței legii penale mai favorabile și care în accepțiunea instanței de apel a fost considerată într-o interpretare globală ca fiind legea penală nouă.

În consecință, pentru toate aceste argumente urmează a fi respins recursul în casație formulat de către inculpatul B. și sub acest aspect.

6. Neîntemeiate sunt și criticile formulate de societatea SC K. SA reprezentata prin SC N.N.N. IPURL și SC R.R.R. SPRL, întemeiate pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. În concret, recurenta partea responsabilă civilmente a solicitat înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv înlăturarea obligației de plată în sumă de 162.993.336,8 lei, urmare a confiscării de la SC K. SA Timișoara, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., având în vedere că nu servea ca despăgubirii persoanei vătămate SC C. SA Onești.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a mai arătat că, SC K. SA nu a fost trimisă în judecată și nu a fost condamnată, a participat însă în procesul penal ca parte responsabilă civilmente față de împrejurarea că SC C. SA Onești s-a constituit parte civilă și a solicitat despăgubiri de la inculpații din cauză, printre care și inculpatul A., respectiv de la societatea SC K. SA, în calitate de parte responsabilă civilmente. Cum în cauză acțiunea civilă promovată de partea civilă SC C. SA Onești a fost respinsă, în opinia recurentei a încetat și calitatea de partea responsabilă civilmente a SC K. SA și, pe cale de consecință, nu se putea dispune confiscarea de la acesta a sumei de 137.442.576,7 lei.

Sfera de aplicabilitate a acestui caz de casare se limitează la erorile care se produc urmare stabilirii unor pedepse neprevăzute de legea penală sau unei durate a pedepsei peste limitele speciale, respectiv la erorile la regimul sancționator în ansamblul său astfel cum este definit de norma penală, cu referire la executarea pedepsei principale și al aplicării și executării pedepselor complementare și accesorii.

Ca atare, susținerile recurentei în sensul analizării caracterului de sancțiune penală, în sens larg, a măsurii confiscării speciale și posibilitatea dispunerii ei numai față de persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, exced verificărilor instanței de casație fiind elemente ce țin de aplicarea și interpretarea legii și asupra cărora instanța de control judiciar s-a pronunțat în considerentele deciziei. Mai mult, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cea de-a doua infracțiune de spălare a banilor reținută în sarcina inculpatului A., s-a stabilit ca și împrejurare faptică, de către instanța de apel, că operațiunile juridice derulate între SC K. SA Timișoara și SC D.D. SA au fost fictive, în scopul ascunderii sau disimulării adevăratei naturi a provenienței sumei de aproximativ 220 mld lei, astfel că, era necesară confiscarea produselor infracțiunii de spălare a banilor, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate criticile formulate de partea responsabilă civilmente SC K. SA.

Pe cale de consecință, având în vedere argumentele expuse pe larg în cele ce preced, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. urmează a fi respinse, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații E., G., B., A. și de partea responsabilă civilmente SC K. SA împotriva Deciziei penale nr. 862/A din data de 08 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții - inculpați E., G., B. și A. la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum și pe recurenta - parte responsabilă civilmente SC K. SA la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții - inculpați E., G., B. și A., în sumă de câte 130 lei, rămân în sarcina statului, precum și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații - inculpați I. și H., în sumă de câte 520 lei iar, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata - inculpată F., în sumă de 130 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații E., G., B., A. și de partea responsabilă civilmente SC K. SA împotriva Deciziei penale nr. 862/A din data de 08 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006.

Obligă recurenții - inculpați E., G., B. și A. la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta - parte responsabilă civilmente SC K. SA la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții - inculpați E., G., B. și A., în sumă de câte 130 lei, rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații - inculpați I. și H., în sumă de câte 520 lei, rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata - inculpată F., în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2016.