Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3551/2003 AI generated

Irrevocability of appellate court orders and inadmissibility of further appeal against suspension of execution ruling

Case Number Decizia nr. 3551/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the creditor university against the appellate court's decision, leaving in force the order suspending the temporary execution of the trial court's judgment. The dispute concerned a request by a private limited liability company to suspend the execution of a first-instance sentence that declared the absolute nullity of an association-in-participation contract with a public university and ordered the company's eviction from a building. The appellate court had previously granted the suspension after the company posted a required bond, but the university appealed, arguing procedural defects and the merits of the nullity. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because the appellate court had issued its decision as a court of appeal, and under Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, judgments rendered on appeal are irrevocable and cannot be challenged by further appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 300 C. proc. civ, art. 403 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Irrevocability of appellate court orders and inadmissibility of further appeal against suspension of execution ruling: Pentru a pronunța această încheiere, instanța de recurs a reținut, în esență, că, în totalitatea lor, excepțiile invocate de intimata, Universitatea A.I.C. Iași, nu sunt fondate, astfel că, în contextul în care obiectul cererii îl constituie suspendarea executării unei hotărâri definitive și executorii atacate cu recurs și, cum petenta a achitat și cauțiunea de 15.000.000 lei, cererea de suspendare este admisibilă, raportat la dispozițiile art. 300 alin. (2) și (3) și art. 403 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract suspension of sentence eviction order procedural orders civil judgment limited liability company
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 iunie 2002, petenta SC C.I. SRL Iași, a solicitat suspendarea execuției vremelnice a sentinței nr. 506/C din 16 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Iași, până la judecarea recursului declarat de petentă, în calitate de recurentă, împotriva sus menționatei sentințe.

În motivarea cererii, petenta a susținut că, prin sentința nr. 506 din 16 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Universitatea A.I.C. Iași, în contradictoriu cu pârâții SC C.I. SRL Iași și Ministerul Educației și Cercetării București, constatându-se nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat, la data de 13 februarie 1998, între Ministerul Educației Naționale (în prezent, Ministerul Educației și Cercetării) și SC C.I. SRL Iași și, ca urmare, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară și evacuarea pârâtei, SC C.I. SRL Iași, din imobilul C.U. situat în Iași str. C.I. nr. 9.

Hotărârea, fiind executorie, a fost atacată cu recurs și, separat, s-a solicitat de către pârâta, SC C.I. SRL, suspendarea executării, în temeiul art. 300 C. proc. civ., petenta susținând, în esență, că respectivul contract de asociere în participațiune nu este lovit de nulitate.

Prin încheierea din 3 iunie 2002, Curtea de Apel Iași a hotărât astfel:

- Respinge excepțiile invocate de Universitatea A.I.C. Iași.

- Admite cererea formulată de SC C.I. SRL Iași, privind suspendarea executării vremelnice a sentinței nr. 506/E din 16 aprilie a Tribunalului Iași.

- Dispune suspendarea executării silite a sentinței nr. 506/E din 16 aprilie 2002 a Tribunalului Iași, până la soluționarea recursului declarat de SC C.I. SRL Iași împotriva sus menționatei hotărâri.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de recurs a reținut, în esență, că, în totalitatea lor, excepțiile invocate de intimata, Universitatea A.I.C. Iași, nu sunt fondate, astfel că, în contextul în care obiectul cererii îl constituie suspendarea executării unei hotărâri definitive și executorii atacate cu recurs și, cum petenta a achitat și cauțiunea de 15.000.000 lei, cererea de suspendare este admisibilă, raportat la dispozițiile art. 300 alin. (2) și (3) și art. 403 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri din 3 iunie 2002 a Curții de Apel Iași a declarat recurs, Universitatea A.I.C. Iași, care, prin motivele scrise, a reluat susținerile din întâmpinare, referitoare la excepția netimbrării suficiente a cererii, în raport cu capetele de cerere, pentru care se solicită suspendarea executării, prematuritatea cererii și, implicit, lipsa de obiect a acesteia, din moment ce recurenta nu a solicitat punerea în executare a sentinței atacate cu recurs, precum și inadmisibilitatea cererii în raport cu dispozițiile legale invocate în sprijinul admiterii acțiunii [art. 280 sau 582 alin. (2) C. proc. civ.].

Pe fond, recurenta invocă netemeinicia și nelegalitatea încheierii, raportat la modul în care intimata, SC C.I. SRL Iași, și-a onorat obligațiile contractuale, cu referire la lipsa prezentării din partea acesteia a oricărei documentații de natură investițională, situație în care, în mod corect s-a constatat nulitatea contractului de asociere și s-a dispus evacuarea acesteia din imobilul în care și-a desfășurat activitatea.

În consecință, recurenta, Universitatea A.I.C. Iași, solicită admiterea recursului, desființarea încheierii atacate și respingerea cererii de suspendare vremelnică a executării sentinței nr. 506/E din 16 aprilie 2002 a Tribunalului Iași.

Recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri irevocabile, hotărârile date în recurs, chiar dacă, prin acestea, s-a soluționat fondul pricinii.

În speță, Curtea de Apel Iași a pronunțat încheierea din 3 iunie 2002, ca instanță de recurs și, deci, această încheiere este irevocabilă, potrivit textului de lege sus menționat și, ca atare, încheierea nu mai era susceptibilă de a fi atacată cu recurs, acesta este inadmisibil.

Așa fiind și ținând cont că încheierea atacată cu recursul de față este irevocabilă, deci, nerecurabilă, recursul declarat de Universitatea A.I.C. Iași împotriva acesteia urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea, Universitatea A.I.C. Iași, împotriva încheierii din 3 iunie 2002, pronunțată, în dosarul nr. 2024/2002, de Curtea de Apel Iași ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2003.