Aircraft accident insurance subrogation: appeal dismissed, joint liability of air traffic control and airport operators affirmed

Decizia nr. 69/2017

Prin Sentința civilă nr. 2.592 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA, și a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții I. SA; au fost obligate pârâtele la plata sumei de 2.956.637,04 dolari SUA (8.803.091 RON) daune și 723.227,87 dolari SUA (în lei la cursul BNR din ziua plății), dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data de 8 martie 2013 și în continuare până la achitarea efectivă; au fost obligate de asemenea pârâtele la plata sumei de 96.201,83 RON taxa judiciară de timbru și cheltuieli martori și 22.380 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) onorariu de avocat, onorariu de expert.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 15 iunie 2009 sub nr. x/3/2009, reclamantele B., C., D., E., F., G., H., au chemat în judecată pe pârâții J. și SC A. RA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor la:

- plata sumei de 2.956.637,04 dolari SUA (la data introducerii cererii reprezentând 8.803.091 RON la cursul 1 dolar SUA = 2.9774 RON) reprezentând daunele acoperite de către reclamanți și achitate de către aceștia pentru reparațiile realizate la aeronava K. operată de către compania L. și cauzate de incidentul aviatic produs la data de 14 iunie 2006 pe Aeroportul Internațional M. din București în care a fost implicată;

- dobânda legală calculată până la data plății efective a acestei sume;

- cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorarii avocat și alte costuri.

Pârâta SC A. RA a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

1. în principal:

a. admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca promovată de persoane fără calitate procesuală activă;

b. admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință respingerea cererii ca prematur formulată;

c. admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

d. admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

2. în subsidiar, în cazul în care se va trece peste aceste excepții, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta J. SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

- admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și respingerea pretențiilor acestora împotriva pârâtei ca fiind prescrise;

- respingerea cererii ca nefiind întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Prin Încheierea de ședință de la data de 1 martie 2010 instanța a unit cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA, a respins excepția prematurității formulării acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și a calificat ca apărare de fond excepția inadmisibilității.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul s-a pronunțat cu prioritate, în condițiile art. 137 C. proc. civ., cu privire la excepția lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA, invocate prin întâmpinare și pe fond, reținând:

Instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în regres pentru despăgubiri solicitate persoanelor vinovate de producerea incidentului, în condițiile subrogării în drepturile asiguratului în condițiile art. 1106 - 1108 C. civ., potrivit art. 107 și 149 pct. 2 și 5 din Legea nr. 105/1992.

În soluționarea excepției lipsei calității procesuale active invocată de pârâta SC A. RA prin întâmpinare la data de 1 septembrie 2009, Tribunalul a reținut că Polița nr. x și Contractul de subscriere depuse la dosar certifică faptul că asigurarea a fost încheiată de către N. în calitate de broker de asigurare, "prim asigurător" fiind O. reclamanta precizând că "Asigurătorul pentru Austria a fost desemnat societatea O. Austria și în subsidiar pentru Europa a fost O. Londra".

Pârâta a susținut că acțiunea nu putea fi promovată decât de asiguratorul inițial O. Austria.

Polița încheiată acoperea riscurile pentru pierderi și pagube cauzate avionului în timpul zborului sau la sol, în condiții de pace sau război; sumele pe care asiguratul a fost obligat să le plătească ca despăgubire pentru răspunderea civilă în raport cu terți păgubiți.

A fost vorba de o poliță combinată cu limita unică, asigurat fiind L. și/sau P., având ca prim asigurător O. și fiind însoțită de un Contract de subscriere.

Potrivit Certificatului de asigurare emis la 26 septembrie 2006 de către N. s-a precizat că, în calitate de Broker de asigurare, a încheiat asigurarea cu anumiți subscriitori de la societatea Q. și cu anumite societăți de asigurare în numele L. și/sau P.‚ la pct. 1.2 menționându-se că asiguratorii vor avea dreptul la beneficiul recuperării în ceea ce privește oricare proprietate pentru care a fost făcută o decontare.

Din probatoriul administrat Tribunalul a reținut astfel că, având în vedere obiectul și valoarea asigurării, precum și calitatea asiguraților, mai mulți subscriitori au acoperit câte o parte din riscul asigurat - în dreptul român echivalent ar fi operațiunea de "coasigurare" - contractul fiind încheiat cu șapte (inițial nouă) subscriitori de la societatea Q. și cu anumite societăți de asigurare, procentele subscrise fiind: B. 10%; C. 8%; D., E. 15%; F. 7%; G. 6%; O. UK 50%; H. 4%.

În urma incidentului, asiguratul a prezentat o cerere de despăgubire prin broker, iar reasiguratorii, la cererea beneficiarului au achitat prin broker suma de 2.956.637,04 dolari SUA contravaloare reparații realizate la aeronava K.

După depunerea cererii de despăgubire, brokerul inițial N. a fost schimbat cu Q. și apoi cu S.

Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală în condițiile art. 998 - 999 C. civ. de asigurator care s-a subrogat în drepturile asiguratului nu în condițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 (neinvocate și inaplicabile în speță), ci în virtutea subrogării legale în drepturile asiguratului potrivit art. 1106 - 1108 C. civ.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că reclamanții au justificat calitatea procesuală activă, excepția fiind respinsă ca neîntemeiată.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC A. RA prin întâmpinare la data de 1 septembrie 2009 a avut în vedere faptul că pretențiile reclamanților s-au întemeiat pe omisiunea controlorilor de trafic SC A. RA de a aduce la cunoștința piloților aeronavei avariate, faptul că pragul de aterizare al pistei nr. 25 al Aeroportului M. era decalat urmare a unor lucrări executate în primii 800 de metri ai pistei. Controlorii de trafic aerian transmit aeronavelor ce efectuează manevre pe aeroport informații aeronautice furnizate de către T., informații emise pentru a asigura siguranța și securitatea traficului aerian.

Tribunalul a reținut că, în speța de față, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, s-a pus în discuție responsabilitatea ambelor pârâte în ceea ce privește respectarea condițiilor legale privind siguranța traficului aerian, în sensul respectării obligațiilor controlorilor de trafic de atenționare cu privire la zona incidentului - referitor la pârâta SC A. RA, responsabilitatea și respectarea marcajelor pentru pista cu prag decalat - ce îi incumba pârâtei I. SA.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că reclamanții au justificat calitatea procesuală pasivă în cazul pârâtei SC A. RA ca fiind cea obligată de a respecta dispozițiile legale în ceea ce privește siguranța traficului aerian.

În soluționarea litigiului dedus judecății Tribunalul a reținut că aeronava K., operator aerian L. zborul din direcția Kiev, la data de 14 iunie 2006 ora locală 14.16, a aterizat pe pista 25 a Aeroportului Internațional M., ieșind de pe acesta în lateral dreapta, în urma incidentului aeronava înregistrând serioase avarii datorate lucrărilor care se desfășurau pe pista 25 a Aeroportului Internațional M.

Deși inițial aterizarea trebuia să aibă loc pe pista 07, piloților li s-a comunicat de către controlorii de trafic că aterizarea va avea loc pe pista 25, din direcția opusă, din cauza unui vânt de coadă care ar fi împiedicat aterizarea în condiții optime pe pista programată.

Aeroportul M. dispune de o singură pistă ce poartă denumirea 07, atunci când operațiunea de decolare-aterizare se face într-un sens și 25 când această operațiune se efectuează în sensul celălalt.

Avionul a fost pilotat de către U. - căpitan și V., ambii cu experiență deosebită de peste 10.000 ore de zboruri comerciale.

Operatorul aerian L. a încheiat polițe de asigurare pentru aeronave, printre care și Polița nr. x, aferentă aeronavei implicată în incidentul ce a avut loc la data de 14 iunie 2006.

Polița a fost încheiată prin brokerul N. și avea drept obiect riscuri privind fuzelajul și piesele de schimb, asigurare împotriva riscurilor de război și a altor pericole privind fuzelajul pentru perioada 15 septembrie 2005 - 15 septembrie 2006, în calitate de asigurat figurând L. și/sau P.

Din expertiza efectuată în cauză în condițiile art. 201 C. proc. civ. coroborat cu restul probatoriului administrat în cauză - înscrisuri, declarații de martori și interogatoriu - Tribunalul a reținut existența a trei factori convergenți ce au contribuit la producerea incidentului din 14 iunie 2006, având la bază erori cumulative:

1. Neîndeplinirea obligațiilor controlorilor de trafic;

2. Neîndeplinirea obligațiilor privind conformitatea marcajelor pistei;

3. Neîndeplinirea obligațiilor de informare de către piloți.

Astfel, în temeiul art. 998 și 999 C. civ. Tribunalul a apreciat că în speța de față au fost întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, astfel:

a) existența unui prejudiciu

Este vorba de sumele de bani achitate reprezentând contravaloarea reparațiilor aeronavei K., care a făcut obiectul acestui incident aeronautic.

Prejudiciul a fost cert în sensul existenței sale, nu eventual, era actual și nu a fost reparat încă.

b) existența faptei ilicite.

În ceea ce privește pârâta SC A. RA a fost vorba de omisiunea de a comunica echipajului informațiile necesare unui zbor în siguranță, nerespectându-se frazeologia obligatorie conform AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06.

În cazul Aeroportului Internațional X. se va avea în vedere neconformitatea marcajelor de pe pistă cu cerințele de marcaje prevăzute la pct. 5.2.4.10, Anexa 14 ICAO, Vol. 1 și dispozițiile art. 28 alin. (1) din C. aerian.

c) existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu

În mod evident, inacțiunea pârâtelor constând în nerespectarea frazeologiei obligatorii și a marcajelor pistei au condus la producerea prejudiciului ce se cerea a fi acoperit.

d) existența vinovăției

Vinovăția pârâtelor s-a manifestat sub forma culpei "neglijență și imprudență" în accepțiunea dispozițiilor art. 999 C. civ.

În ceea ce privește cotele procentuale de culpă, potrivit raportului de expertiză, deși s-a menționat că era vorba de erori cumulative și că ordinea importanței erorilor nu putea fi stabilită, fiecare participant din lanțul de erori constituind un factor cheie, au fost avute în vedere următoarele procente de culpă ce au condus la accident: echipajul de zbor - 30%; organul de trafic SC A. RA - 28%; I. SA - 27%, alte părți neimplicate în litigiu - 15%.

Deși din probatoriul administrat rezultă că echipajul a folosit o procedură care nu mai era în vigoare și nu a respectat limita de altitudine, aspect care ar fi putut să fi determinat neobservarea marcajelor privind pragul decalat - chiar contradictoriu, combinat cu marcajele vechi privind pragul nedecalat, instanța a reținut însă că după accident comisia a găsit la bordul aeronavei procedura de apropiere NDB la pista 25 pentru prag nedecalat - aspect reținut prin Raport în contradicție cu declarațiile martorului Y., iar din transcriptul comunicațiilor nu rezulta că echipajul pregătea aterizarea pentru pista 25 cu prag decalat, rezultând clar că era pregătit pentru aterizare pe pista 07.

Totodată s-a reținut din declarația pilotului comandant că nu a avut la dispoziție documentul AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06, că era foarte clar conținutul și dacă ar fi avut cunoștință de el, incidentul nu s-ar mai fi produs.

Aceste aspecte coroborat cu cadrul procesual stabilit de reclamanți a determinat instanța să aprecieze că nu era competentă în a se pronunța cu privire la culpa piloților decât în măsura în care ar fi condus la exonerarea de răspundere a pârâtelor, astfel încât a reținut doar solidaritatea pârâtelor în condițiile art. 1003 C. civ. "Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire", urmând ca pârâtele să se îndrepte în consecință împotriva altor persoane sau părți care nu sunt implicate în litigiu pentru a determina eventuala culpă a acestora și responsabilitatea în acoperirea unei cote din prejudiciu.

În raport de apărările pârâtelor Tribunalul a reținut că asiguratorii s-au subrogat în drepturile asiguratului operator al aeronavei, îndreptățit să își recupereze paguba de la persoanele vinovate, nefiind vorba de propria culpă a asiguratului și neexistând nici o împrejurare care să înlăture vinovăția pârâtelor în condițiile în care pe de o parte pretinsa culpă a piloților nu a fost singulară și nici stabilită cu certitudine, la producerea prejudiciului au concurat mai mulți factori, așa cum s-a menționat mai sus, iar pe de altă parte polița de asigurare acoperea pagubele cauzate avionului.

În ceea ce privește natura Poliței s-a constatat că avea obiect riscuri privind fuzelajul și piesele de schimb, asigurare împotriva riscurilor de război și a altor pericole privind fuzelajul, răspunderea civilă a asiguratului decurgând din operațiunile sale de zbor, inclusiv răspunderea civilă pentru terți, pentru pasageri, bagaje etc., pentru perioada 15 septembrie 2005 - 15 septembrie 2006, în calitate de asigurat figurând L. și/sau P. În consecință, a fost vorba în mod evident de o poliță care a acoperit pe de o parte pagube cauzate avionului în timpul zborului sau la sol, în timp de pace sau război, iar pe de altă parte sumele pe care asiguratul era obligat să le plătească ca despăgubire terților.

Tribunalul nu a reținut susținerile pârâtei I. SA privind clauza de nerăspundere - în condițiile în care din transcript rezulta că pista inițială pregătită era 07, controlorul a indicat la 01.44.08 - "va fi pista 25 pt. voi" la ora 1.53.09 piloții au solicitat pista 07 și după comunicarea intensității vântului s-a luat pista.

Clauza de nerăspundere constând în consimțământul victimei are în vedere situația în care victima prejudiciului a fost de acord, încă înainte de producerea faptei, ca autorul acestei fapte să acționeze într-un anumit mod, deși exista posibilitatea cauzării unei pagube. Astfel, nu s-a putut susține că alegerea pistei 25 pentru aterizare în loc de pista 07 avea valoarea unei clauze de nerăspundere, operatorul sau chiar piloții fiind de acord că în urma acestei alegeri se va produce un incident.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul, reținând dispozițiile legale evocate, a admis cererea și a obligat pârâtele la plata sumei de 2.956.637,04 dolari SUA (8.803.091 RON) cu titlu de daune.

Cu privire la petitul accesoriu referitor la dobânda legală, Tribunalul a reținut dispozițiile art. 2 și 4 din O.G. nr. 9/2000 și a avut în vedere faptul că răspunderea delictuală este integrală, dispunând în consecință obligarea pârâtelor și la plata sumei de 723.227,87 dolari SUA (în lei la cursul BNR din ziua plății) dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data de 8 martie 2013 și în continuare până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. Tribunalul a obligat pârâtele - ca părți care au căzut în pretenții - la plata sumei de 96.201,83 RON taxa judiciară de timbru (OP din 04 septembrie 2009 - 91.217 RON) și cheltuieli martor; 22.380 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând onorariu de avocat - 7.760 euro, onorariu de expert - 13.310 euro și cheltuieli decontate martor - 1.310 euro.

Împotriva Sentinței civile nr. 2.592 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a făcut apel I. SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu Compania sa ca nefiind întemeiată, și obligarea intimatelor reclamante în solidar la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în etapa fondului și în cea a apelului pentru următoarele motive:

Împotriva Sentinței civile nr. 2.592 din data de 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a făcut apel și apelanta SC A. RA, solicitând admiterea apelului formulat și drept consecință, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 2.592 pronunțată la data de 1 aprilie 2013 în Dosarul nr. x/3/2009 de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii formulată de către intimatele-reclamante.

1. Pe cale de excepție:

a) ca fiind promovate de persoane fără calitate procesuală activă;

b) ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. Pe fondul cauzei:

a) în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

b) în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Analizând apelurile prin prisma motivelor de apel expuse, Curtea de Apel a constatat că nu sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse.

În primul rând, s-au clarificat reglementările legale aplicabile, având în vedere că este vorba despre un raport juridic de drept privat cu element de extraneitate, întrucât, chiar dacă producerea faptului ilicit s-a realizat pe teritoriul românesc, atât proprietarul și utilizatorul aeronavei, cât și asiguratorii acesteia sunt persoane juridice străine.

În cauză sunt aplicabile din acest punct de vedere dispozițiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în forma în vigoare la data producerii faptului ilicit, respectiv la data de 14 iunie 2006.

Competența instanței române reținută, în mod corect, de către prima instanță este prevăzută de dispozițiile art. 149 pct. 2 și 5 din Legea nr. 10/1992. Această competență este atrasă dacă "sediul pârâtului, persoană juridică, se află în România", respectiv dacă "locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligații extracontractuale sau efectele sale se află în România".

Art. 143 din această lege dispune că: "Dispozițiile legii române referitoare la rutele și securitatea zborului în spațiul aerian român se aplică oricărei aeronave, independent de statul înmatriculării, precum și echipajului și călătorilor aflați la bord." Aceste dispoziții legale se coroborează cu prevederile normelor internaționale în materie la care România a aderat.

Cu privire la actul ilicit, dispozițiile care reglementează raportul juridic sunt prevăzute la art. 107 din lege astfel: "Legea statului unde are loc un fapt juridic stabilește dacă acesta constituie un act ilicit și îl cârmuiește îndeosebi în ceea ce privește: a) capacitatea delictuală; b) condițiile și întinderea răspunderii; c) cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere și de împărțire a răspunderii între autor și victimă; d) răspunderea comitentului pentru fapta prepusului; e) natura daunelor care pot să dea loc la reparație; f) modalitățile și întinderea reparației; g) transmisibilitatea dreptului la reparație; h) persoanele îndreptățite să obțină reparația pentru prejudiciul suferit."

Aceste prevederi legale se coroborează și cu cele prevăzute în Secțiunea a II-a a Legii nr. 105/1992 intitulată "Legea aplicabilă în procesele de drept internațional privat", respectiv art. 158: "Capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părțile în proces este cârmuită de legea sa națională", art. 159: "În procesele privind raporturi de drept internațional privat instanțele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres. Legea română stabilește și dacă o anumită problemă este de drept procedural sau de drept material", art. 160: "Obiectul și cauza acțiunii civile, în procesele privind raporturi de drept internațional privat, sunt determinate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios. După aceeași lege se determină calitatea procesuală a părților".

Față de aceste dispoziții legale, se constată că, în cauză, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, legea procedurală română aplicabilă de către instanțele române competente să judece cauza este C. proc. civ. 1865, iar legea de drept material aplicabilă raporturilor juridice deduse judecății este Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, completată cu dispozițiile C. civ. 1864, ambele în forma în vigoare la data de 14 iunie 2006.

În soluționarea apelurilor, față de dispozițiile art. 298 coroborat cu art. 137 C. proc. civ., au fost analizate cu prioritate acele motive de apel ce cuprind reluarea excepțiilor invocate la fond și respinse de către prima instanță.

Astfel, unul dintre motivele de apel invocate de către apelanta SC A. RA S.A. se referă la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor.

În primul rând, se arată în esență că acțiunea este întemeiată pe subrogarea în drepturile asiguratului, iar reclamantele nu se pot subroga direct în drepturile asiguratului, acestea fiind reasiguratori ai poliței de asigurare. Doar asiguratorul O. Austria se poate subroga direct în drepturile asiguratului, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, având calitate procesuală activă. Totodată, consideră că s-a reținut eronat că subrogarea în drepturile asiguratului s-a realizat nu în condițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, ci în temeiul subrogării legale în drepturi, potrivit art. 1106 - 1108 C. civ. Dreptul de subrogație invocat de reclamante nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 1108 C. civ., astfel că greșit nu s-au aplicat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995. Contractului de asigurare îi sunt aplicabile prevederile dreptului austriac, care nu a fost avut în vedere la lămurirea calității reclamantelor.

Curtea a constatat că, chiar dacă potrivit Poliței de asigurare având ca asigurat pe L., în calitate de operator al aeronavei în cauză, precum și conform contractului de subscriere în care apare în calitate de prim asigurator O. și de subscriitori ai poliței de asigurare intimatele reclamante, acestea ar avea calitatea de coasiguratori sau de reasiguratori ai poliței de asigurare, reclamantele au calitate procesuală activă în cauză.

Față de dispozițiile art. 160 din Legea nr. 105/1992, calitatea procesuală a părții este determinată de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios, în cauză, calitatea procesuală a reclamantelor este determinată de dispozițiile Legii nr. 136/1995 completate cu cele ale C. civ. 1864.

În situația în care reclamantele au calitatea de coasiguratori (calitate reținută de către prima instanță), având în vedere dispozițiile art. 451 din Legea nr. 136/1992 care definesc coasigurarea ca fiind operațiunea prin care doi sau mai mulți asiguratori subscriu același risc, fiecare asumându-și o cotă parte din acesta, subrogarea acestora în drepturile asiguratului despăgubit se realizează în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995 conform cărora: "În limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, ...".

Și în situația în care reclamantele au calitatea de reasiguratori, reasigurarea fiind, conform art. 46 din Legea nr. 136/1995, operațiunea de asigurare a unui asigurator de către alt asigurator, primul fiind reasigurat, iar al doilea reasigurator, operează subrogarea reasiguratorului în drepturile reasiguratului în locul căruia s-a făcut plata, potrivit art. 1108 pct. 3 C. civ. 1864. Potrivit acestui text de lege, "Subrogația se face de drept: ... 3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes a o desface". Însă, reasiguratul este de fapt asiguratorul care beneficiază de dreptul de subrogare în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, drept prevăzut de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995. Se deduce că reasiguratorul care, prin plata indemnizației de asigurare, se subrogă în toate drepturile reasiguratului asigurator, se subrogă și în dreptul acestuia prevăzut de art. 22 din Legea nr. 136/1995 de a recupera paguba de la cei răspunzători de producerea ei.

Deci, indiferent de calitatea reclamantelor de coasiguratori sau de reasiguratori, nemaiavând importanță dacă instanța de fond nu a clarificat calitatea acestora potrivit legii străine (dreptul austriac), potrivit legii române, acestea au calitate procesuală activă în cauză, aspect reținut în mod corect de către prima instanță.

În al doilea rând, apelanta susține că reclamantele nu au dovedit că despăgubirea achitată asiguratului a fost achitată efectiv de acestea. În acest sens, arată că nu s-a probat achitarea prejudiciului de către reclamante pentru a opera subrogarea, ordinele de plată fiind achitate de către o persoană fizică, Z., fără a fi demonstrată legătura cu reclamantele. Totodată, menționează că, potrivit Adresei din 3 septembrie 2009, despăgubirea a fost achitată de broker, nu de reclamante, iar între suma solicitată de 2.956.637,04 dolari SUA și cea dovedită de 2.945.960,76 dolari SUA există o diferență de 10.676,28 dolari SUA.

Faptul că pe dovezile privind plata despăgubirii figurează în calitate de plătitor o persoană fizică nu este de natură să conducă la concluzia că această plată nu a fost efectuată de către intimatele reclamante. Acestea au arătat că subscrierea de către ele a poliței de asigurare s-a realizat prin intermediul brokerului agreat de părți, N., iar plățile referitoare la despăgubire s-au realizat prin intermediul Brokerului către L., asiguratul și operatorul aeronavei. Confirmarea de către asigurat a primirii sumei de 2.956.637,04 dolari SUA reprezentând despăgubiri de asigurare cauzate de producerea evenimentului asigurat, respectiv avarierea aeronavei la data de 14 iunie 2006, coroborată cu dovezile de plată depuse la dosar reprezintă proba suficientă și concludentă cu privire la achitarea despăgubirii de către intimatele reclamante.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii, din documentele de plată depuse la dosar de intimate, reiese suma solicitată și achitată de acestea cu următoarele ordine de plată: din 18 octombrie 2006 în valoare de 950.400 dolari SUA, din 3 noiembrie 2006 în valoare de 39.600 dolari SUA, din 14 ianuarie 2008 în valoare de 960.000 dolari SUA, din 22 ianuarie 2008 în valoare de 520.000 dolari SUA, din 5 februarie 2008 în valoare de 204.230,52 dolari SUA, din 21 februarie 2008 în valoare de 7.676,28 dolari SUA, 23 februarie 2009 în valoare de 263.742,03 dolari SUA și din 21 februarie 2009 în valoare de 10.989,21 dolari SUA.

Tot în cadrul motivului de apel referitor la calitatea procesuală activă a reclamantelor, se încadrează și critica formulată de apelanta I. cu privire la natura polițelor de asigurare. Apelanta susține că este vorba despre contracte de asigurare de tip CASCO pentru răspundere, considerând că asiguratul a încheiat asigurarea pentru a se proteja de pretențiile împotriva sa formulate de cei prejudiciați de el, urmărindu-se acoperirea prejudiciului creat de asigurat proprietarului aeronavei. Mai arată apelanta că reclamantele asiguratori nu au despăgubit terțe persoane de prejudiciul creat de asigurat, ci l-au despăgubit pe asigurat de prejudiciul produs sieși, precum și că deoarece beneficiarul asigurării a fost despăgubit de asiguratori, nu mai are de ce să promoveze o astfel de acțiune, nemaiexistând drept de regres al asiguratorului.

Raționamentul apelantei nu poate fi reținut, deoarece aceasta face o confuzie între asigurarea de bunuri (cum este asigurarea CASCO) și asigurarea de răspundere civilă. Asigurarea de bunuri are ca obiect obligația asiguratorului de a plăti asiguratului sau beneficiarului asigurării o despăgubire la producerea riscului asigurat, risc ce a avut drept consecință avarierea sau distrugerea bunului asigurat. Asigurarea de răspundere civilă are ca obiect obligația asiguratorului de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite.

Polița de asigurare din cauză are natura juridică a unui contract de asigurare complex ce are ca obiect atât asigurarea de bunuri cât și asigurarea de răspundere civilă. Obiectul asigurării de bunuri constă în fuzelajul și toate piesele de schimb ale aeronavei K., pentru toate riscurile ce ar determina deteriorarea acestora. În nici un caz nu se poate considera, astfel cum susține apelanta I. că obiectul prezentei cauze ar consta în pretinderea unei sume reprezentând despăgubirea rezultată dintr-o asigurare de răspundere civilă, nefiind vorba despre asigurarea pentru prejudiciul cauzat de către asigurat unor terțe persoane.

Apelanta SC A. RA critică și greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a sa. Arată că potrivit Regulamentului Circulației Aeriene și Serviciilor de Trafic Aerian (pct. 4.6.4.1.) controlorul de trafic aerian are obligația de a comunica pilotului starea suprafeței pistei și a altor corpuri străine ce pot prezenta pericol temporar. Controlorul de trafic aerian a comunicat datele referitoare la siguranța traficului aerian conform informărilor aeronautice, executând întocmai atribuțiile de serviciu.

Motivul de apel nu este întemeiat, deoarece cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC A. RA, în mod legal a reținut prima instanță că aceasta are calitate procesuală pasivă, fiind obligată de a respecta dispozițiile legale în ceea ce privește siguranța traficului aerian.

Susținerile referitoare la executarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către controlorul de trafic aerian reprezintă apărări ce țin de soluționarea pe fond a acțiunii în răspundere civilă delictuală și au fost analizate o dată cu motivele de apel privind modul de soluționare a fondului cauzei.

Apelanta SC A. RA a mai invocat greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii. Astfel, a arătat că greșit s-a apreciat de către instanța de fond îndeplinirea condițiilor art. 998 - 999 C. civ., nefiind vorba despre actele făcute de organele persoanei juridice conform art. 35 alin. (2) și (3) din Decretul nr. 31/1954. Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. este inadmisibilă. Instanța de fond a calificat excepția inadmisibilității ca apărare de fond, dar nu a analizat-o în cadrul sentinței apelate.

Calificând excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. ca apărare de fond și analizând în considerentele hotărârii apelate întrunirea condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, reținând îndeplinirea acestor condiții, nu se poate considera că instanța de fond nu a analizat această apărare.

Cu privire la motivul de apel prin care se reiterează excepția inadmisibilității acțiunii, s-a constatat că excepția nu este întemeiată, sens în care în mod corect a reținut și prima instanță.

Aceasta având în vedere că, potrivit principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanța de judecată este obligată, înainte de toate, să asigure calificarea juridică exactă a acțiunii.

Față de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", rezultă că regula este că instanța nu poate schimba din oficiu doar obiectul cererii deduse judecății.

Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată atât de cauza juridică, referitoare la fundamentul, temeiul juridic al cererii, și care poate fi stabilită în mod corect de către judecător în sensul calificării juridice exacte a cererii de chemare în judecată, după punerea în discuția părților a acestei calificări, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cât și de cauza acțiunii, constând în scopul urmărit de către reclamant și explicat prin motivele speciale care au determinat partea să acționeze.

Se deduce că instanța de judecată nu este ținută de temeiul juridic arătat de reclamant în cererea de chemare în judecată, ci doar de obiectul acțiunii, adică de pretenția concretă a reclamantului și de cauza acțiunii, reprezentată că scopul urmărit prin exercitarea dreptului la acțiune în justiție.

Mai mult, instanța este obligată să asigure calificarea corectă din punct de vedere juridic a cererii de chemare în judecată și să verifice întrunirea condițiilor legale în raport de temeiul juridic stabilit astfel, prin raportare la pretenția reclamantului, la motivele și probele invocate de părți.

În cauză, se constată că în mod eronat acțiunea a fost întemeiată de reclamante pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, deoarece nu este vorba despre fapta organelor de conducere sau de reprezentare ale apelantelor pârâte, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice. Temeiul juridic corect este cel prevăzut de dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală a comitenților pentru faptele prepușilor, având în vedere că faptele reclamate ca fiind ilicite și cauzatoare de prejudicii intimatelor reclamante nu au fost săvârșite de organele de conducere și cu drept de reprezentare a apelantelor pârâte, ci de către prepușii (angajații) acestora în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, sens în care s-a reținut și de către prima instanță.

Chiar dacă instanța de fond nu a stabilit corect textul de lege ce se referă la tipul de răspundere civilă delictuală aplicabil în speță, aceasta a analizat aceeași formă a răspunderii civile, respectiv răspunderea civilă delictuală, care presupune verificarea îndeplinirii acelorași condiții ale răspunderii delictuale, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția.

Sub acest aspect, al obligației instanței de fond de a califica juridic corect acțiunea, adică de a indica temeiul de drept aplicabil în speță și având în vedere analizarea de către această instanță a acelorași condiții legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, nu este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii reiterată ca motiv de apel de către apelanta SC A. RA.

Critici referitoare la greșita stabilire a situației de fapt și la greșita apreciere a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale de către instanța de fond se regăsesc atât în apelul formulat de către I. cât și în apelul declarat de SC A. RA.

Cu privire la condiția existenței prejudiciului, apelanta I. susține inexistența acestuia, motivat de faptul că asiguratul, L., nu este proprietarul aeronavei asigurate, proprietar fiind W.. Astfel, avarierea aeronavei nu ar produce prejudicii operatorului acesteia, căci el doar o exploatează, ci proprietarului aeronavei. Singurul prejudiciu produs proprietarului ar fi beneficiul nerealizat pe perioada derulării reparațiilor. Apelanta SC A. RA consideră că prejudiciul nu este cert, pentru să nu s-a făcut dovada plății efective a indemnizației de asigurare din conturile reasiguraților în contul asiguratorului, documentele de plată depuse la dosar certificând doar achitarea unor sume în contul asiguratului de către broker.

Cu privire la susținerea apelantei I. referitoare la faptul că prejudiciul solicitat nu s-ar fi produs în patrimoniul asiguratului care a încasat indemnizația de asigurare, L., care este și operatorul aeronavei, ci în patrimoniul proprietarului aeronavei, W., se constată că nu este întemeiată, prima instanță reținând corect producerea prejudiciului în patrimoniul operatorului aeronavei care are și calitatea de asigurat.

Astfel, din Contractul de închiriere și utilizare încheiat între W., în calitate de proprietar al aeronavei K., și L., în calitate de chiriaș al acesteia, reiese (art. 5.1) obligația L. "de a suporta toate costurile avionului de service și mentenanță (în special mentenanță, întreținere curentă, revizii, reparații generale și reparații uzuale)".

Dacă, potrivit acestui contract, proprietarul aeronavei este responsabil de asigurarea motoarelor aeronavei, respectiv propulsoare de tip "POWER-BY-THE HOUR" (art. 5.1), operatorului aeronavei îi revine obligația de a încheia contract de asigurare atât pentru răspunderea civilă obligatorie (pagube aduse persoanelor și bunurilor) (art. 6.1), cât și pentru toate riscurile, casco, precum și o asigurare privind riscuri de război (inclusiv riscuri de furt, confiscare și deposedare) (art. 6.2).

Se deduce că, potrivit raporturilor juridice stabilite prin contractul de închiriere a aeronavei, operatorului chiriaș L. îi revine obligația contractuală de a asigura mentenanța avionului și de a efectua reparațiile necesare, inclusiv în caz de accidente aviatice, sens în care tot acestuia îi incumbă și obligația încheierii unei asigurări atât de răspundere civilă obligatorie, cât și CASCO, de bunuri, pentru eventualele pagube aduse aeronavei. În executarea acestor obligații contractuale a fost încheiată polița de asigurare din cauză, pentru riscuri privind fuzelajul și piesele de schimb, poliță în care calitate de asigurat are L., operatorul aeronavei.

Reiese că, atâta timp cât obligația reparării aeronavei în situația producerii unei pagube cauzate de un accident aviatic este stabilită prin contractul de închiriere în sarcina operatorului aeronavei, L., și nu a proprietarului acesteia, producerea pagubei ca urmare a accidentului aviatic are loc în patrimoniul operatorului aeronavei care este obligat contractual să asigure și să suporte costurile de reparare a aeronavei și nu în patrimoniul proprietarului aeronavei.

Referitor la susținerea apelantei SC A. RA potrivit căreia nu s-a probat certitudinea prejudiciului produs în patrimoniul intimatelor reclamante, pe motiv că nu s-a dovedit efectuarea plății de către acestea către asigurator, se constată că nu este întemeiată.

Astfel, cum s-a reținut de către prima instanță și cum reiese și din documentele de plată depuse la dosar, plata despăgubirii s-a realizat de către intimatele reclamante prin intermediul Brokerului de asigurare, sumele de bani fiind depuse de către un reprezentat al Brokerului, persoană fizică, în contul asiguratului, respectiv operatorul aeronavei, L. Încasarea indemnizației de asigurare a fost și confirmată de către asigurat, nefiind contestată sub aspectul cuantumul pagubei. Faptul că achitarea indemnizației de asigurare nu s-a realizat întâi către asigurator, O. Europe, urmând ca acesta ulterior să plătească despăgubirea către asigurat, ci s-a efectuat direct către asigurat nu are relevanță în cauză, sub aspectul susținerii neîndeplinirii condiției caracterului cert al prejudiciului pentru motivul că intimatele reclamante nu ar fi achitat despăgubirea. Prejudiciul invocat de intimatele reclamante este cert, fiind produs în patrimoniul lor, deoarece acestea au achitat indemnizația de asigurare, neavând importanță dacă aceasta a fost achitată direct către asigurat sau asiguratorului.

Cu privire la fapta ilicită, ambele apelante critică reținerea de către instanța de fond a săvârșirii de către prepușii lor a vreunei fapte ilicite. Apelanta I. susține că și-a îndeplinit, prin angajații săi, obligația de informare a operatorilor și de marcare a șantierului în cadrul căruia se efectuau lucrările la pista 25. Conform susținerilor apelantei SC A. RA, controlorul de trafic aerian a oferit echipajului aeronavei toate informațiile necesare referitoare la pista 25 de aterizare programată potrivit Regulamentului Circulației Aeriene și al Serviciilor de Trafic Aerian (pct. 4.6.4.1), fiind furnizată informația cuprinsă în AIRAC AIP SUP 01/06.

Criticile formulate de către apelante nu sunt întemeiate, în mod corect reținând instanța de fond săvârșirea faptelor ilicite de către prepușii pârâtelor, potrivit probatoriului administrat în cauză.

Astfel, din întreg probatoriul administrat în cauză și în special din raportul de expertiză tehnică specialitatea aeronautică au reieșit cauzele producerii accidentului aviatic din data de 14 iunie 2006 ce a determinat avarierea aeronavei K.: necunoașterea decalării pragului pistei 25 a aerodromului LRBS de către echipajul aeronavei; nerespectarea frazeologiei obligatorii prin AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06 de către organul de trafic în etapa de apropiere pentru aterizare a aeronavei pe pista 25 cu prag decalat a aerodromului București Băneasa LRBS; nerespectarea reglementărilor ICAO Anexa 14 Aerodromuri de către I. referitoare la realizarea marcajelor pentru pista 25 cu prag decalat a LRBS.

Rezultă că fapta ilicită săvârșită de către prepușii SC A. RA constă în nerespectarea de către controlorul de trafic aerian a frazeologiei obligatorii menționată în AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06 în etapa de apropiere pentru aterizare a aeronavei pe pista cu prag decalat a aerodromului, respectiv a frazei: "Atenție, lucrări la pista pe direcția 25. Prag decalat cu 800 metri". Fapta ilicită omisivă a prepusului apelantei SC A. RA constă în necomunicarea către piloți a decalării pragului de aterizare pe pista 25 cu 800 metri, fiind comunicată doar lungimea pistei de aterizare de 2400 metri.

Fapta ilicită săvârșită de către prepușii I. constă în nerespectarea reglementărilor ICAO cu privire la efectuarea corespunzătoare a marcajelor pentru evidențierea lucrărilor de șantier de pe pista 25. În acest sens, s-a arătat de către expert că "nu au fost acoperite/șterse marcajele existente pentru pista normală 25, și nu au fost realizate în totalitate marcajele pentru prag decalat conform prevederilor Anexei 14 ICAO".

Cu privire la existența legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite ale prepușilor apelantelor pârâte și prejudiciul produs prin avarierea aeronavei, se constată că nu pot fi reținute criticile în sensul inexistenței acestei legături, reținută în mod întemeiat de către instanța de fond. Această concluzie reiese din faptul că faptele ilicite omisive de nerespectarea de către pârâte a obligațiilor menționate mai sus de comunicare către piloții aeronavei a pragului decalat al pistei 25 și respectiv de marcare regulamentară a porțiunii de pe pista 25 pe care se efectuau lucrări de șantier au avut rol determinant în producerea accidentului aviatic din data de 14 iunie 2006 soldat cu avarierea aeronavei K.

În ceea ce privește culpa, vinovăția pârâtelor cu privire la săvârșirea de către prepușii acestora a faptelor ilicite reținute se constată că nu se pot reține susținerile apelantelor pârâte în sensul neîntrunirii acestei condiții pentru antrenarea răspunderii delictuale a lor în calitate de comitenți. Faptele ilicite omisive de necomunicare de către controlorul de trafic aerian a decalării pragului de aterizare a pistei 25 și de neefectuare regulamentară a marcajelor pentru semnalizarea lucrărilor de șantier ce se realizau la pista 25 au fost săvârșite de către prepușii apelantelor pârâte în condițiile în care vinovăția acestora îmbracă forma culpei, a greșelii prin nerespectarea unor prevederi legale și regulamentare.

Ambele apelante au criticat nereținerea de către instanța de fond și a faptei ilicite a piloților constând în necunoașterea configurației pistei de aterizare și, ca urmare, a culpei acestora în producerea accidentului corespunzătoare unui procent de 30% stabilit prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea aeronautică.

Cu privire la această critică, se constată că în raportul de expertiză efectuat la instanța de fond s-a arătat că piloții s-au informat incomplet, neconformându-se în totalitate reglementărilor aeronautice în vigoare, în etapa premergătoare zborului, asupra condițiilor de aterizare la aeroportul de destinație, respectiv nu au consultat informațiile din înscrisul intitulat AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06. Această faptă a piloților de încălcare a obligației de informare cu privire la starea aeroportului de aterizare a fost considerată de expert ca reprezentând una dintre cauzele accidentului aviatic. S-a apreciat că necunoașterea de către piloți a decalării pragului pistei 25 a aerodromului cu 800 metri a condus împreună cu faptele ilicite ale pârâtelor la producerea accidentului aviatic, culpa piloților fiind apreciată că ar fi contribuit la accident în proporție de 24% (procent revizuit în completarea raportului de expertiză tehnică efectuată în apel).

Însă, în ceea ce privește reținerea unei eventuale fapte ilicite a piloților și a unei eventuale culpe a acestora în producerea accidentului aviatic din 14 iunie 2006, Curtea a apreciat că nu pot fi luate în considerare sub acest aspect concluziile raportului de expertiză.

Această considerație rezultă din aspectul ce reiese din probatoriul administrat în sensul că, întrucât aterizarea aeronavei pe aerodromul Băneasa era programată să se realizeze pe pista nr. 7, piloții aveau obligația de a se informa cu privire la configurația și starea pistei programate de aterizare. Cu câteva minute înainte de aterizare, piloții au fost informați de controlorul de trafic aerian despre schimbarea pistei de aterizare, motivat de existența unor condiții meteorologice nefavorabile, comunicându-se că aterizarea se va efectua pe pista nr. 25. În aceste condiții în care s-a realizat schimbarea pistei de aterizare cu câteva minute înainte de aterizare nu se poate considera că piloții au avut la dispoziție suficient timp pentru a se informa corespunzător cu privire la configurația și starea pistei nou comunicate pentru efectuarea aterizării. Din acest punct de vedere nu mai are relevanță dacă piloții aveau cu ei informările aeronautice cu privire la starea aeroportului, neavând timp suficient pentru a se informa cu privire la starea noii piste de aterizare.

În această situație, se constată că nu se poate reține existența unei fapte ilicite a piloților constând în încălcarea obligației de informare cu privire la pista de aterizare. Aceasta având în vedere că pista pe care aceștia au fost îndrumați să aterizeze le-a fost anunțată cu puțin timp anterior aterizării, iar obligația piloților de informare nu putea privi decât pista programată de aterizare, alta decât cea pe care s-a realizat în mod efectiv aterizarea.

Ca urmare, nu se poate reține vreo faptă ilicită și vreo culpă a piloților decurgând din încălcarea obligației de informare cu privire la starea unei piste de aterizare ce nu fusese programată pentru aterizarea aeronavei.

Având în vedere că nu se poate considera că ar exista vreo culpă a piloților cu privire la producerea accidentului aviatic din 14 iunie 2006, nu pot fi reținute susținerile apelantelor potrivit cărora culpa pentru producerea accidentului aviatic și a prejudiciului ar aparține în totalitate sau majoritar sau chiar parțial piloților, ca prepuși ai asiguratului și, ca urmare, asiguratul nu și-ar putea invoca propria culpă pentru obținerea indemnizației de asigurare.

Apelanta pârâtă I. invocă în cadrul unei critici a sentinței apelate existența unei cauze exoneratoare de răspundere delictuală, respectiv consimțământul asiguratului la săvârșirea faptei ilicite. În acest sens, arată că piloții s-ar fi "răzgândit" cu privire la pista de aterizare, respectiv ar fi ales pista 25 în loc de pista 7 și că ar fi fost înștiințați de lungimea pistei de aterizare nr. 25. Susține că solicitarea din partea piloților de aterizare din direcția pistei 25 și confirmarea cunoașterii lungimii acesteia echivalează cu consimțământul victimei pentru aterizarea pe pista nr. 25, ceea ce este de natură să înlăture răspunderea delictuală a pârâtelor.

Această critică nu este întemeiată, întrucât din situația de fapt corect reținută de instanța de fond nu rezultă existența vreunui consimțământ al prepușilor asiguratului pentru săvârșirea faptelor ilicite de către prepușii pârâtei. În primul rând, este eronată susținerea apelantei referitoare la solicitarea piloților de aterizare pe pista 25, această pistă fiind indicată piloților spre aterizare de către controlorul de trafic aerian invocându-se condiții meteorologice nefavorabile pentru aterizarea pe pista programată inițial nr. 7. În al doilea rând, confirmarea de către piloți a cunoașterii lungimii de aterizare a pistei nr. 25 nu reprezintă o confirmare a cunoașterii stării acestei piste și a faptului că pe o porțiune de 800 de metri se efectuau lucrări, fiind decalat pragul de aterizare.

Întrucât faptele ilicite săvârșite de către prepușii pârâtelor sunt inacțiuni, fapte omisive, de neîndeplinire a unor obligații legale sau regulamentare, nu se poate reține existența vreunui acord al prepușilor asiguratului păgubit cu privire la comiterea acestor fapte ilicite. Acordul piloților de aterizare pe pista indicată de controlorul de trafic aerian sau confirmarea acestora a cunoașterii lungimii pistei pe care au fost îndrumați să aterizeze după ce această lungime a pistei le-a fost comunicată în prealabil de către același controlor de trafic aerian nu pot fi apreciate ca reprezentând consimțământ al prepușilor asiguratului prejudiciat pentru săvârșirea de către prepușii pârâtelor a faptelor ilicite omisive constând în nerespectarea de către aceștia a unor obligații legale sau regulamentare.

Se deduce că nu poate fi reținută cauza de exonerare de răspundere civilă delictuală invocată de către apelantă, cauză constând în acordul păgubitului pentru săvârșirea faptei ilicite.

O altă critică de nelegalitate care se regăsește în ambele apeluri se referă la eronata obligare în solidar a pârâtelor la plata prejudiciului, în condițiile în care în raportul de expertiză tehnică specialitatea aeronautică sunt stabilite în mod distinct procente de culpă pentru fiecare parte responsabilă de producerea accidentului, fiecare pârâtă trebuind să fie obligată la suportarea prejudiciului proporțional cu procentul de culpă stabilit în sarcina sa. Consideră că greșit instanța reține solidaritatea pârâtelor conform art. 1003 C. civ., fiind greșită opinia instanței de fond în sensul că nu este competentă să se pronunțe asupra culpei piloților sau a altor persoane implicate în accidentul aviatic.

Este evident că instanța de fond trebuia să analizeze toate faptele ilicite și culpabile aflate în legătură de cauzalitate, deci care au determinat accidentul aviatic în cauză, în vederea aprecierii asupra cuantumului prejudiciului la care ar putea fi obligate pârâtele. Nu pot avea relevanță faptele chiar ilicite care au fost evidențiate în raportul de expertiză ca fiind favorizante pentru producerea accidentului aviatic, pentru că nu se poate aprecia că există o legătură de cauzalitate, de determinare între acestea și prejudiciul produs prin intervenirea riscului asigurat constând în accidentul aviatic.

În situația în care, astfel cum s-a arătat, în mod întemeiat instanța de fond nu a reținut culpa concurentă a piloților ca prepuși ai asiguratului în producerea accidentului aviatic, sigurele fapte ilicite ce pot fi reținute că au cauzat accidentul aviatic sunt cele săvârșite de către prepușii apelantelor pârâte și pentru care acestea răspund în calitate de comitenți, potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ.

Răspunderea civilă delictuală a pârâtelor a fost în mod legal apreciată de instanța de fond a fiind o răspundere solidară, în conformitate cu prevederile art. 1003 C. civ. care dispune: "Când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire".

Având în vedere aceste considerente, Curtea de Apel București secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 1.140A din 15 iulie 2015 a constatat că apelurile nu sunt fondate.

Împotriva acestei decizii au declarant recurs pârâtele I. SA și SC A. RA.

Cererea de recurs formulată de pârâta SC A. RA a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În temeiul acestor motive de nelegalitate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării deciziei recurată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamante, pe cale de excepție ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă și ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei, în principal respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel pornind de la analiză eronată a situației de fapt, a respins ambele apeluri, încălcând astfel dispozițiile legale privind principiul contradictorialității, al disponibilității și al dreptului la apărare și aplicând greșit dispozițiile legale în ceea ce privește subrogarea reasigurătorilor în dreptul asigurătorilor și în materia răspunderii civile delictuale.

În primul rând, susține greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA.

Se arată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții și-au întemeiat acțiunea în regres pentru despăgubirile solicitate persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, pe drepturile derivate din subrogarea în drepturile asiguratului - operatorului. În speță, reclamanții pretind a avea calitatea de reasiguratori ai asiguratului - operator L.

Reclamanții au susținut că aveau calitatea de reasiguratori ai asigurătorului inițial O. Europe , însă s-a constatat faptul că din numărul celor 7 reclamanți din acțiunea promovată, nu s-au regăsit toți în cele 9 subscrieri ale poliției.

Având în vedere calitatea pretinsă de reclamanți de reasiguratori ai asigurătorului inițial, pârâta a arătat că acțiunea în regres promovată pentru recuperarea despăgubirilor achitate, nu putea fi formulată decât de asigurătorul inițial O. Europe, acesta din urmă având legitimare procesual activă derivând din subrogarea în drepturile asiguratului.

Pentru a analiza existența calității procesuale active a pretinșilor reasiguratori, s-a făcut referire la dispozițiile legale în vigoare la data producerii accidentului aviatic, în materia reasigurărilor. În funcție de efectele contractului de reasigurare, precum și de inexistența subrogării reasiguratorilor în dreptul asiguratului, acțiunea în pretenții promovată direct împotriva presupuselor persoane responsabile de producerea incidentului, a fost formulată de către persoane fără calitate procesuală activă.

Calitatea procesuală activă nu putea fi una solidară, atât timp cât reasiguratorii au plătit daunele în limita subscrierilor. Reclamanții nu au indicat suma achitată cu titlu de indemnizație de asigurare de către fiecare reasigurator. Nici ordinele de plată atașate dosarului nu au fost de natură să dovedească efectuarea plății de către reasiguratori, deoarece nu a fost menționată persoana juridică din contul căreia s-a efectuat transferul bancar al sumelor reprezentând indemnizațiile de asigurare.

Conform legii române, indemnizația de asigurare se achită de către reasigurator asigurătorului, iar acesta din urmă, la rândul său transferă sumele către asigurat.

În toate cazurile și în toate variantele, contractul de reasigurare produce efecte numai între părțile contractante (asigurător și reasigurator), fiind o res inter alios acta acta aliis neque nocere, neque prodesse potest față de asigurați și față de alți terți. În acest sens, legea română în materia asigurărilor și reasigurărilor, precizează că "reasigurarea nu stinge obligațiile asigurătorului și nu stabilește nici un raport juridic între asigurat și reasigurator" (art. 47).

Reasigurarea nu creează nici un raport juridic între asigurat (care este terț față de contractul de reasigurare) și reasigurator. Având în vedere că între reclamanți și asiguratul L. nu existau raporturi contractuale care să justifice subrogarea reasiguratorilor în drepturile asiguratului, promovarea acțiunii în regres de către pretinșii reasiguratori împotriva terțului responsabil de producerea faptei cauzatoare de prejudicii este inadmisibilă.

Astfel, în limitele indemnizației plătite în asigurarea de daune doar asigurătorul direct se subrogă în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei (art. 22) din Legea nr. 136/1995.

În aceeași lumină, reasiguratorul nu are acțiune derivată din subrogație împotriva persoanei responsabile; efectele contractului de reasigurare se mărginesc, în lipsa unei dispoziții legale sau stipulații contractuale, la raporturile dintre părți.

Față de aceste dispoziții, se consideră astfel ca pretinșii reasiguratori, reclamanți în prezenta acțiune nu aveau deschisă calea unei acțiuni în pretenții direct împotriva persoanei pretins responsabile de producerea accidentului, SC A. RA, neaplicându-se dispozițiile subrogației legale pe care aceștia și-au întemeiat calitatea procesual activă.

Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, aceștia neavând deschisă calea unei acțiuni în regres contra persoanei pretins responsabile de producerea accidentului.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. RA, recurenta-pârâtă a susținut că aceasta reiese din faptul că controlorul de trafic aerian care a ghidat aeronava avariată în data de 14 iunie 2006, a executat întocmai atribuțiile de serviciu, aducând la cunoștința echipajului aeronavei restricțiile consemnate în informările aeronautice NOTAM emise de T. Astfel, la data de 14 iunie 2006 în vigoare era Informarea Aeronautică NOTAM AIRAC AIP AMDT din data de 1 iunie 2006, referitoare la decalarea pragului pistei 25 cu 800 m, la dispoziția operatorilor rămânând din distanța totală a pistei de 3.200 m, doar 2.400 m, urmare a eliminării suprafeței în construcție.

În consecință, SC A. RA nu a putut fi considerată parte din raportul juridic delictual pe care îl susțin reclamanții, atât timp cât controlorul de trafic aerian a adus la cunoștința piloților aeronavei informațiile în vigoare transmise de către T., referitoare la distanța disponibilă pentru aterizare de 2.400 m. Cu alte cuvinte, pretinsul prejudiciu suferit de reclamanți nu a putut fi efectul unei acțiuni sau inacțiuni a SC A. RA sau a personalului acesteia.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 998 - 999 și art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ., încălcând în acest mod principiul disponibilității, fiind obligată să se pronunțe în limitele investirii sale.

În mod nelegal a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de recurentă, având în vedere că nu poate fi atrasă răspunderea pârâtei în temeiul răspunderii pentru fapta proprie. Cu toate acestea, excepția inadmisibilității a fost respinsă, iar aceste argumente nu au produs efecte.

Mai susține că în cauză, fapta presupus ilicită, care a generat producerea accidentului aviatic, nu atrage răspunderea civilă delictuală a SC A. RA pentru fapta proprie, iar ca atare o acțiune îndreptată împotriva SC A. RA în baza temeiul juridic invocat de către reclamanți, respectiv art. 998 - 999 din vechiul C. civ. este inadmisibilă întrucât:

- activitatea pretins contrară legii - faptul ilicit nu a fost desfășurat de organele persoanei juridice, în exercitarea atribuțiilor stabilite prin lege sau prin actul de înființare;

- fapta culpabilă nu a fost săvârșită cu prilejul exercitării funcției de conducere sau administrare a persoanei juridice;

- reclamanții nu au făcut proba elementelor definitorii ale răspunderii civile delictuale - prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție - pornind de la fapta ilicită a organelor de administrare sau conducere ale A.

Pentru aceste motive, apreciază că acțiunea promovată de către intimatele-reclamante nu se subsumează dispozițiilor art. 998 - 999 din vechiul C. civ., în speță nefiind demonstrată culpa organelor de conducere ale A. în producerea accidentului aviatic, motiv pentru care acțiunea promovată trebuie respinsă ca inadmisibilă.

În continuare, recurenta-pârâtă formulează critici în legătură cu faptul că în cauză nu s-a demonstrat îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nici în persoana pârâtei SC A. RA, nici în persoana prepusului.

Astfel, menționează că în vederea reținerii răspunderii civile delictuale, este necesară demonstrarea existenței cumulativă a celor patru condiții, respectiv:

- existența prejudiciului;

- existența faptei ilicite a controlorului de trafic;

- existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;

- existența culpei controlorului de trafic în comiterea faptei ilicite.

În ceea ce privește prejudiciul suferit pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer întrunite unele condiții, respectiv: să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.

Apreciază că prejudiciul reclamat nu este cert, deoarece ordinele de plată atașate cererii de chemare în judecată nu sunt de natură să confirme că reclamanții ar fi achitat efectiv suma ce face obiectul pretențiilor acestora.

Astfel, reiterează faptul că, din documentul depus la dosar de reclamanți reiese fără echivoc faptul că nu reclamanții au achitat indemnizația de asigurare, ci Broker-ul de asigurări N., conform declarației asiguratului L.

Conchide că nu poate fi reținută existența prejudiciului suferit de către cei șapte reclamanți, atât timp cât aceștia nu au dovedit că suma solicitată a fost efectiv achitată de către ei, operatorului aeronavei.

În ceea ce privește fapta ilicită arată că pentru obligarea la plata despăgubirilor este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Consideră că în procesul examinării faptei ilicite ca element al răspunderii civile delictuale, instanța trebuie să aibă în vedere obiectivarea, manifestarea de voință exterioară a unei atitudini de conștiință și voința unei persoane.

Menționează în continuare că, controlorul de trafic aerian al SC A. RA care a dirijat aeronava K. în efectuarea manevrelor pentru aterizare, a oferit echipajului aeronavei toate informațiile referitoare la condițiile de navigabilitate, meteorologice, precum și cele referitoare la pista de aterizare 25 programată, așa cum dispune Regulamentul Circulației Aeriene și al Serviciilor de Trafic Aerian, în vigoare la data accidentului, la punctul 4.6.4.1.

Precizează că, controlorul de trafic aerian a informat aeronava la aterizare despre distanța disponibilă la aterizare a pistei 25 a Aeroportului Băneasa, iar aeronavei i s-a transmis, conform transcrierii dialogului ce a avut loc la data de 14 iunie 2006 între controlorul de trafic aerian și comandantul aeronavei, faptul că distanța disponibilă la aterizare (landing distance available) era de 2.400 m din totalul distanței pistei nr. 25, 3.200 m.

Arată că din conținutul Suplimentului AIRAC AIP SUP 01 din 11 mai 2006, reiese tocmai stabilirea distanței disponibile de aterizare a aeronavelor pe pista 25 a Aeroportului Băneasa, respectiv 2.400 m, și conform transcrierii convorbirii între turnul de control - controlorul de trafic aerian al SC A. RA și comandantul aeronavei K. se observă faptul că a fost furnizată informația conținută în AIRAC AIP SUP 01 din 11 mai 2006, referitor la pragul decalat cu 800 m al pistei 25, controlorul de trafic aerian aducând la cunoștința comandantului aeronavei despre cei 2.400 m ai pistei disponibili la aterizare.

În opinia sa, este absurd să rețină culpa controlorului de trafic aerian în sensul că nu a utilizat frazeologia "ATENȚIE, LUCRĂRI LA PISTĂ PE DIRECȚIA 25. PRAGUL DECALAT CU 800 M" în condițiile în care însuși comandantul aeronavei a confirmat controlorului de trafic aerian faptul că distanța disponibilă de aterizare îi este cunoscută.

Subliniază că transcriptul convorbirilor demonstrează tocmai faptul că piloții aeronavei sunt cei care pe de o parte nu au pregătit zborul așa cum prevăd reglementările aeronautice în vigoare, iar pe de altă parte, la momentul efectuării manevrei de apropiere pe Aeroport nu au respectat procedura de apropiere standard și nici nu au acordat atenție informațiilor furnizate de către controlorul de trafic aerian.

Face în acest sens, referire la Raportul de expertiză aeronautică elaborat în cauză de către dl AA. și la Suplimentul raportului de expertiză în care expertul a reținut în sarcina piloților aeronavei numeroase culpe identificate în procesul informării anterior zborului, precum și în timpul zborului.

Conchide că, analizând comentariile expertului vis-a-vis de maniera piloților de abordare a procedurii de apropiere și de aterizare pe pista 25 a Aeroportului, față de unicul reproș adus controlorului de trafic aerian în sensul că nu ar fi precizat frazeologia "ATENȚIE, LUCRĂRI LA PISTĂ PE DIRECȚIA 25. PRAGUL DECALAT CU 800 M", este evident disproporționată culpa care a fost reținută în sarcina A.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu arată că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a cauzat acel prejudiciu.

Susține că preciza anterior, că principalii vinovați de producerea accidentului sunt piloții aeronavei, care conform Regulamentului RACR - RA - Regulile Aerului, Ediția nr. 1/2001 în Cap. 4, parag. 4.11 au "responsabilitatea prevenirii abordajelor cu alte aeronave precum și a ciocnirilor cu obstacole de la sol revine echipajului aeronavei".

De asemenea, mai arată că orice pilot comandant de aeronavă are obligația de a consulta anterior plecării în zbor informații referitoare la prognozele meteorologice, restricțiile de rută, restricțiile aeroportului de aterizare. Arată mai departe că personalul operațiunilor de zbor are obligația de a se informa înaintea zborului, consultând informațiile aeronautice esențiale pentru siguranța, regularitatea și eficiența navigației aeriene. Subliniază că RACR - AIS - Serviciile de informare aeronautică, Ediția 1/2005 conține referiri la obligația piloților de a consulta Pachetul de Informații Aeronautice Integrate și a hărților aeronautice relevante ale aeroportului de plecare și de destinație.

Susține că inclusiv în declarația pilotului comandant al aeronavei K., U., atașată dosarului cauzei, este menționată studierea de către acesta a Informării Aeronautice primite la KIEV, informare care susține comandantul nu conținea nici un indiciu despre vreo problemă la aeroport.

Menționează și obligația echipajului aeronavei de a studia toate informările aeronautice în vigoare la data de 14 iunie 2006 pentru Aeroportul M. Arată că reclamanții nu au depus a dosarul cauzei "schema temporară a terenului" la care face referire pilotul comandant al aeronavei, schemă de natură a demonstra dacă lucrările de construcție pe pista 25 au fost semnalizate.

Menționează că piloții aeronavei K., în declarațiile acestora atașate dosarului cauzei, fac referire la o serie de informații furnizate de către controlorul de trafic aerian la aterizare. Conchide că, li s-a transmis starea meteo, precum și distanța disponibilă a pistei 25 pentru aterizare, iar controlorul de trafic a informat aeronava despre distanța de 2.400 m a pistei 25 disponibilă pentru aterizare. Susține că urmare a producerii accidentului, piloții au afirmat faptul că li s-a comunicat în mod eronat de către controlorul de trafic distanța disponibilă pentru aterizare, respectiv 2400 m, omițând a li se comunica decalarea cu 800 m a pragului de aterizare, dar, informația controlorului de trafic privind "landing distance available - LDA" - distanța de aterizare disponibilă de 2.400 m este corectă conform AIRAC AIP SUP 01 din 11 mai 2006, incluzând și cei 800 m prag decalat urmare a lucrărilor efectuate la pista 25.

Mai susține că, contrar susținerilor piloților aeronavei, referitoare la studierea amănunțită a Informărilor Aeronautice - NOTAM și ale hărților aerodromului de aterizare, controlorul de trafic a transmis informația corectă aeronavei implicate în coliziune, iar distanța totală a pistei 25, conform AIP este de 3200 m, iar la data de 14 iunie 2006, distanța disponibilă de aterizare era de 2.400 m, fără cei 800 m prag decalat.

Arată că instanța de judecată poate observa faptul că din hărțile anexă la AIRAC AIP SUP 01 din 11 mai 2006 poate fi constatată realitatea celor comunicate de către controlorul de trafic, prezentându-se pista de aterizare 25 a Aeroportului Băneasa cu distanța disponibilă pentru manevre de 2.400 m, urmare a decalării pragului de aterizare cu 800 m.

Concluzionează că reclamanții nu au dovedit legătura de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta ilicită atât timp cât nu a fost efectuată o expertiză specializată în domeniul accidentelor de aviație din care să reiasă cauza sau cauzele producerii accidentului. Arată că expertiza la care fac referire reclamanții, efectuată de către BB. și pe ale cărei concluzii își întemeiază pretențiile, se referă exclusiv la avariile suferite de către aeronavă, nu și la cauza producerii acestora, și care ar legitima o acțiune îndreptată împotriva persoanelor responsabile.

În ceea ce privește vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, precizează că a patra condiție a cărei existență nu este probată de către reclamanți este cea a vinovăției autorului faptei ilicite. Susține că în analiza vinei celui care a cauza prejudiciul, importantă este latura subiectivă a faptei, respectiv atitudinea subiectivă pe care autorul ei a avut-o față de faptă și de urmările acesteia, la momentul la care a săvârșit-o.

Astfel, arată că potrivit principiului general, art. 1169 C. civ., sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine persoanei prejudiciate, deoarece ea este cea care reclamă în fața justiției.

În opinia sa, având în vedere că nu există faptă ilicită, controlorul de trafic aerian informând echipajul aeronavei K. despre pragul decalat cu 800 m al pistei 25, menționând distanța corectă disponibilă a pistei, respectiv 2.400 m, nu poate fi vorba de o culpă a acestuia în săvârșirea faptei.

Menționează neglijența piloților aeronavei implicați în accident de a nu studia cu atenție AIP - Aeronautical Information Publication, respectiv hărțile aeronautice și informările aeronautice puse la dispoziție de către România.

În concluzie, pe fondul cauzei, învederează că reclamanții nu au dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale a A., fapt ce impune respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

O altă critică adusă deciziei recurată a vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1003 C. civ. privind răspunderea solidară a ambelor pârâte, în condițiile în care culpa comună a fost efectiv și concret stabilită.

Constatând culpa controlorului de trafic aerian al A. în producerea accidentului, a obligat A. să acopere și prejudiciul derivat din culpa constatată a piloților aeronavei și ale altor persoane implicate.

Concluzionează mai departe că, instanța fondului ar fi trebuit să dispună obligarea pârâtelor la acoperirea prejudiciului prin raportare la procentul de culpă stabilit în producerea accidentului, urmând a avea în vedere procentele de culpă stabilite de expert și să aprecieze asupra cuantumului obligației de plată a fiecărei pârâte, excluzând posibilitatea obligării în solidar a pârâților să acopere prejudiciul.

Din punct de vedere al motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, interpretând contractul dintre asigurator și reasigurator în raport de legea română, care nu era aplicabilă în cauză.

Ultima critică adusă deciziei atacate este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în raport de nemotivarea hotărârii și existența unor motive contradictorii.

Se arată că instanța de apel a motivat într-o manieră superficială hotărârea, înlăturând cu ușurință apărările părții, din acest punct de vedere încălcând dreptul la un proces echitabil.

Cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă I. SA a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată și respingerea acțiunii, în subsidiar, admiterea în parte a recursului, modificarea hotărârii în sensul obligării pârâtei la suportarea prejudiciului suferit de intimate proporțional culpei.

Se arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

În ceea ce privește prejudiciul, apreciază că este inexistent.

Apreciază că asiguratul (L.) căruia i se substituie intimații-reclamanți, nu este proprietarul aeronavei asigurate. Precizează că proprietarul acestei aeronave este W., așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar.

În opinia sa, avarierea unei aeronave nu produce prejudicii operatorului său, căci el doar o exploatează, ci proprietarului acesteia, și singurul prejudiciu pe care l-ar putea încerca operatorul (echivalentul navlositorului) este beneficiul nerealizat pe perioada derulării reparațiilor (aspect ce face obiectul altui dosar). Susține că prejudiciul cauzat de deteriorarea aeronavei este și rămâne în patrimoniul celui ce deține proprietatea asupra ei și nu în patrimoniul operatorului, care doar o exploatează.

Având în vedere așadar că piloții personal au solicitat aterizare din direcția 25 și au confirmat cunoașterea lungimii disponibile pentru aterizare, se află în prezența unui consimțământ al victimei pentru executarea acestei manevre și în condițiile detaliate, situație în care chiar dacă s-a ajuns la producerea de pagube, caracterul ilicit al faptei este înlăturat și, odată cu el este înlăturată și răspunderea. Conchide că se află în prezența unei clauze de nerăspundere.

Recurenta-pârâtă mai susține că, în Raportul de expertiză judiciară specialitatea aeronautică elaborat în cauză, cu Suplimentul acestuia, au fost determinate procentele de culpă în producerea accidentului aviatic, stabilite de expert astfel:

- Echipajul de zbor al aeronavei K. înregistrată OE - GFA: 30%;

- Organul de Trafic Aerian - SC A. RA: 28%;

- SC J. (predecesoarea I.): 27%;

- Alte părți care NU sunt implicate în litigiu (Operatorul suport operațional/servicii etc.): 15%

Arată că din cele stabilite de către expertul specialist, la care instanța a apelat tocmai pentru că a apreciat utilă părerea sa și căruia i s-a trasat (a se vedea încheierea de încuviințare a obiecțiunilor) și obligația de a dimensiona culpele, este evident faptul că în cauză este exclusă posibilitatea obligării în solidar a pârâților să acopere întreg prejudiciul înregistrat de operatorul L., în condițiile în care 45% din culpă li se atribuie piloților și Operatorul L., T., Companii suport operațional/servicii.

Învederează că, culpa piloților a fost efectiv și concret stabilită atât în Raportul de expertiză întocmit în cauză, acestora atribuindu-li-se cel mai mare procent de culpă în producerea accidentului (30%, față de 28% și 27% atribuite pârâtelor), cât și prin Raportul Comisiei Tehnice de Investigații a Ministerului Transporturilor în care se reține necunoașterea/nerecunoașterea de către echipaj a configurației pistei.

Concluzionează că este evidentă și dovedită culpa piloților în producerea accidentului și, mai mult decât atât, aceasta este privită și tratată ca o culpă determinantă și nu favorizantă, motiv pentru care este inadmisibil și nelegal ca cele două pârâte să suporte și cuantumul aferent culpei piloților, procent de culpă care a fost stabilit în cadrul probatoriul administrat în cauză.

În aceeași ordine de idei, afirmă că este contrar legii argumentul instanței de fond în sensul că "pârâtele să se îndrepte în consecință împotriva altor persoane sau părți care nu sunt implicate în litigiu pentru a determina eventuala culpă a acestora și responsabilitatea în acoperirea unei cote de prejudiciu." Consideră că ceea ce nu a fost reținut cu rea-credință de către instanța de fond este faptul că atât culpa și responsabilitatea piloților, a Operatorului L., a Autorității Aeronautice Civile Române, a Companiilor suport operațional/servicii au fost determinate și stabilite în concret în prezentul litigiu.

Pornind de la cele expuse, opinează că nu pârâtele au deschisă acțiunea în regres împotriva piloților, a Operatorului L., a Autorității Aeronautice Civile Române, a Companiilor suport operațional/servicii, ci chiar intimatele-reclamante, pentru procentul de culpă stabilit fiecărei persoane din cele menționate mai sus.

În opinia sa, instanța fondului ar fi putut cel mult, prin raportare la materialul probator administrat, să dispună obligarea pârâtelor la acoperirea prejudiciului prin raportare la procentul de culpă stabilit în producerea accidentului, urmând a avea în vedere procentele de culpă stabilite de expert și să aprecieze asupra cuantumului obligației de plată a fiecărei pârâte, excluzând posibilitatea obligării în solidar a pârâților de a acoperi tot prejudiciul.

Susține că evident prezentul paragraf nu-și propune asumarea de către compania sa a concluziilor raportului de expertiza, căci așa cum a mai arătat se consideră nevinovată de producerea vreunui prejudiciu, însă, ceea ce dorește să învedereze instanței de apel, este maniera părtinitoare aplicată de instanța fondului, manieră manifestată prin înlăturarea unei probe pe care ea însăși o încuviințase și o apreciase utilă.

În combaterea cererilor de recurs, intimatele-reclamante au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, răspunzând punctual criticilor invocate.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă SC A. RA este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Cu referire la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor, Înalta Curte constată că în mod corect a fost reținută calitatea procesuală activă, indiferent de calitatea reclamantelor de coasiguratori sau de reasiguratori.

Se reține că operatorul aerian societatea L. a încheiat o poliță de asigurare pentru mai multe aeronave, printre care și aceea care a fost implicată în incidentul din data de 14 iunie 2006, Polița de asigurare pentru asigurarea de răspundere civilă împotriva tuturor riscurilor privind fuzelajul și piesele de schimb și asigurare împotriva riscurilor de război și a altor pericole privind fuzelajul, polița încheiată prin brokerul de asigurare N. Asigurătorul pentru Austria a fost desemnat societatea O. Austria și, în subsidiar, pentru Europa a fost O. Londra.

Riscurile referitoare la această poliță au fost reasigurate ulterior, așa cum se procedează de obicei în materia asigurărilor de aviație, pe piața londoneză prin Q., de către mai mulți reasiguratori, care au subscris anumite procente din riscuri, urmând a încasa proporțional cote din prima de asigurare și a contribui în același mod la despăgubirile datorate în cazul producerii riscului asigurat.

Reasiguratorii la cererea beneficiarului și pe baza dovezilor prezentate de acesta, au achitat pentru reparațiile efectuate la aeronava suma totală de 2.956,637.04 dolari SUA, reprezentând contravaloare reparații realizate la aeronava K., reparații ale daunelor produse din culpa pârâtelor, deoarece nu au anunțat în nici un fel existența unor probleme la pista 25 a Aeroportului în ziua de 14 iunie 2006.

Plata astfel realizată de către reasiguratori, așa cum rezulta din dovezile de plată depuse în anexa la prezenta cerere, a adus și subrogarea reasiguratorilor în locul operatorului aeronavei care era îndrituit inițial la recuperarea daunelor de la persoana/persoanele-responsabile, astfel încât se justifica calitatea procesuală activă a reclamantelor, care au dobândit prin subrogație legală drepturile asiguratului/beneficiarului asigurării entităților vinovate de producerea acestui incident și a prejudiciului corelativ.

În ceea ce privește aplicabilitatea legii române în baza prevederilor Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în cazul faptului juridic ilicit cauzator de prejudiciu, legea română este legea care cârmuiește raportul juridic legat de această răspundere, astfel cum rezultă și din art. 107 din această lege.

În aceste condiții, în această speță legea română se aplica atât cu privire la capacitate, în speță prima instanță reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 136/1995 și calitatea de coasigurători a reclamantelor.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a analizat și calitatea procesuală activă a reclamantelor, prin prisma calității de reasigurător, conferită de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 136/1995, situație în care operează subrogarea reasigurătorului în drepturile reasiguratului în locul căruia s-a făcut plata.

Concluzia instanței de apel, fundamentată pe raționamentul juridic explicitat se constată că este legală, și în consecință se reține că indiferent de calitatea reclamanților potrivit legii străine sau legii române, aceștia au calitate procesuală activă în cauză.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. RA, Înalta Curte apreciază că pârâtele sunt răspunzătoare civil pentru daunele cauzate din culpa lor și a căror plată face obiectul prezentei cauze, iar susținerile referitoare la executarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către controlorul de trafic aerian, reprezintă apărări de fond care nu sunt supuse cenzurii instanței de control, acestea constituind atributul suveran instanței de fond.

Analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă în ce privește respingerea excepției inadmisibilității, Înalta Curte constată că s-a susținut pe de o parte încălcarea principiului disponibilității, din punct de vedere al calificării temeiului juridic al acțiunii de către instanța de fond și inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere că aceasta nu se subsumează dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

Critica privind depășirea limitelor cererii de chemare în judecată este nefondată.

Deși acțiunea de față a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. instanța poate modifica cauza acțiunii.

În speța de față, instanța de fond a procedat la calificarea corectă a cererii de chemare în judecată și a verificat întrunirea condițiilor în raport de temeiul juridic invocat, având în vedere că în cauză este vorba de fapta organelor de conducere sau reprezentare ale pârâtelor.

Critica este oricum lipsită de relevanță în condițiile în care în speță a fost analizată îndeplinirea condițiilor cerute de răspunderea civilă delictuală, acestea fiind aceleași și în situația răspunderii pentru fapta proprie, cât și în cea a comitenților pentru fapta prepușilor.

În ce privește criticile referitoare la greșita apreciere a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte cu titlu prealabil arată că aceste critici sunt comune cu cele care se regăsesc în recursul declarat de pârâta I. SA București, urmând a fi analizate prin considerente comune.

Cu privire la aspectele legate de greșita aplicare a legii în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte reține următoarele:

În ce privește prejudiciul, recurenta-pârâtă SC A. RA a susținut că prejudiciul nu este cert, întrucât nu s-a făcut dovada plății de către reclamante către asigurator.

Astfel cum a reținut și instanța de apel, plata despăgubiri s-a făcut de către reclamante prin intermediul unui Broker de asigurare, sumele de bani fiind depuse de către un reprezentant al brokerului persoană fizică, încasarea indemnizației de asigurare fiind confirmată de asigurat.

Plata indemnizației de asigurare de către reclamante, face dovada caracterului cert al prejudiciului.

Recurenta-pârâtă I. SA București susține inexistența prejudiciului din punct de vedere al faptului că asiguratul nu este proprietarul navei avariate, iar avarierea navei nu produce prejudicii operatorului acesteia.

Critica este nefondată. Prejudiciul ca element al răspunderii civile delictuale, reprezintă paguba sau dauna suferită de o persoană ca urmare a actului ilicit al unei alte persoane, aceasta din urmă fiind obligată să-l acopere. Este lipsit de relevanță în patrimoniul cui s-a produs prejudiciul, ceea ce interesează fiind existența și întinderea lui. Faptul că reclamantele au acoperit prejudiciul către operatorul aeronavei, care avea calitatea de persoană asigurată conform poliței și nu față de proprietarul acesteia este lipsit de relevanță față de existența prejudiciului.

Polița de asigurare a fost încheiată având ca obiect acoperirea tuturor riscurilor cu privire la daunele produse aeronavei sau terților din operarea acesteia. Reclamantele din prezenta cauză, în calitate de asiguratori, urmăresc să își recupereze sumele plătite asiguratului în baza poliței de asigurare, sume achitate cu titlu de despăgubire din asigurare pentru costurile de reparații ale aeronavei.

Este de observat că brokerul de asigurare nu poate avea legitimare procesuală să solicite plata sumelor plătite de el către asigurat, deoarece acesta doar a transferat sumele depozitate la el de către asiguratori.

În consecință, în condițiile în care s-a făcut dovada achitării unor sume de bani către operatorul aeronavei indicat ca beneficiar al poliței de asigurare și titular al dreptului de a fi despăgubit pentru daunele produse aeronavei, nu se poate afirma inexistența prejudiciului produs reclamantelor din culpa pârâtelor.

Existența prejudiciului a fost dovedită prin dovezile de achitare a sumelor de bani reprezentând contravaloarea reparațiilor aeronavei K., care a făcut obiectul acestui incident aeronautic, în condițiile descrise mai sus. Acest prejudiciu a fost cert - sumele de bani achitate de către reasiguratori către operatorul aeronavei - și nu a fost reparat încă nici total nici parțial. Conform prevederilor legislației romane în materie, prejudiciul solicitat a fi reparat trebuie să fie cert în sensul existenței sale ca și în privința posibilității de evaluare, neputând fi vorba în nici un caz de un prejudiciu eventual, deoarece din probatoriul depus rezulta că acest prejudiciu ce se solicita a fi acoperit a fost produs exclusiv prin fapta pârâtelor și era actual, deja produs la data la care solicita repararea acestuia.

În ce privește fapta ilicită, Înalta Curte constată că ambele recurente critică decizia instanței de apel, invocând o cauză exoneratoare de răspundere, invocând consimțământul asiguratului la comiterea faptei ilicite.

Este evidentă confuzia recurentelor în ce privește consimțământul dat la producerea pagubei și consimțământul dat pentru executarea unei anumite manevre, ceea ce nu a fost cazul în situația de față.

Fără a depăși limitele conferite de specificul acestei căi extraordinare de atac, nefiind permisă antamarea aspectelor de temeinicie, precum cele legate de interpretarea probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că au fost stabilite cauzele producerii accidentului aviatic, fiind nerespectarea de către controlorul de trafic aerian a frazeologiei obligatorii menționată în AIRAC AIP SUPPLEMENT 01 06 în etapa de apropriere pentru aterizare a aeronavei pe pista cu prag decalat a aerodromului.

În mod corect instanța de apel nu a reținut în sarcina piloților încălcarea obligației de informare cu privire la starea pistei de aterizare, în condițiile în care schimbarea acesteia s-a realizat cu câteva minute înainte de aterizare, astfel încât nu se poate reține vreo faptă ilicită și vreo culpă a piloților.

De altfel, faptele ilicite reprezentând inacțiuni, acestea nu puteau determina vreun acord al piloților la comiterea acestor fapte ilicite, astfel încât cauza exoneratoare de răspundere nu poate fi reținută.

În consecință, fapta ilicită a prepusului SC A. RA constă în necomunicarea către piloți a decalării pragului de aterizare pe pista 25 cu 800 m, iar fapta ilicită a prepușilor I. București constă în nerespectarea reglementărilor ICAO cu privire la efectuarea corespunzătoare a marcajelor pentru evidențierea lucrărilor de șantier pe pista 25.

Era obligația legală a pârâților, ca entități parte la traficul aerian civil și responsabile pentru asigurarea desfășurării acestuia în siguranță, să asigure cele mai bune condiții și să informeze piloții și echipajele cu privire la condițiile specifice existente pe aeroport la momentul aterizării, în caz contrar fiind obligați să suporte consecințele.

În consecință, în această cauză, fapta ilicită a reprezentat încălcarea de către pârâte a normelor de drept care stabilesc obligații legale în sarcina pârâtelor.

În ce privește vinovăția, Înalta Curte constată că aceasta se manifestă sub forma culpei, sub forma neglijenței și imprudenței, fiind determinată de faptele omisive ale comitenților.

În ce privește existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu - după cum se menționează în doctrina curentă, atât o acțiune cât și o inacțiune pot fi cauzatoare de prejudicii. În cazul de față a fost evident faptul că inacțiunea pârâtelor a fost singura cauză pentru producerea prejudiciului ce se cerea a fi acoperit, astfel încât criticile formulate din acest punct de vedere sunt nefondate.

În ce privește critica care se referă la greșita obligare în solidar a recurentelor la plata daunelor cauzate de accident, Înalta Curte constată că aceasta este comună ambelor recursuri, urmând a fi analizată prin considerente comune.

Dispozițiile art. 1003 coroborat cu art. 1049 C. civ. și art. 42 C. com. stabilesc obligația persoanelor răspunzătoare de comiterea unei fapte ilicite de a răspunde solidar pentru acoperirea prejudiciului, răspundere fundamentată pe ideea de garanție obiectivă acordată victimelor unei fapte ilicite pentru recuperarea prejudiciului.

În condițiile în care nu s-a demonstrat existența unei cauze exoneratoare de răspundere, reținerea unei culpe parțiale în lipsa culpei concurente a piloților nu poate fi făcută.

Deși se face trimitere la concluziile raportului de expertiza efectuat în cauză, concluziile acestuia pe de o parte nu pot constitui obiect de analiza în această etapă procesuală, iar pe de altă parte, constatările experților au fost evaluate de către instanță, pe baza situației de fapt și a probatoriului administrat.

Cu privire la motivul de recurs reprezentat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă SC A. RA a susținut că instanța de apel a schimbat natura actului juridic dedus judecății și anume contractul de asigurare în raport de legea română, care nu era aplicabilă în cauză.

Înalta Curte observă că argumentele legate de legea aplicabilă în cauză au fost invocate și în sprijinul admiterii excepției lipsei calității procesuale active, instanța făcând trimitere și la argumentele evocate în analiza acestei critici.

În ceea ce privește aplicabilitatea legii române, în baza prevederilor Legii nr. 105/1992, în cazul faptului juridic ilicit cauzator de prejudicii, legea română este cea care cârmuiește raportul juridic legat de această răspundere.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 110 și art. 111 din Legea nr. 105/1992, care dispun în sensul că "Dispozițiile art. 107 - 110 se aplică în mod corespunzător oricărei forme de răspundere izvorâtă din fapte ilicite, dacă nu dispune expres altfel în secțiunile următoare".

În aceste condiții este evident că în această speță legea română se aplică cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale.

În ce privește calitatea recurentelor de asigurător/reasigurător, astfel cum s-a reținut este lipsit de relevanță juridică calitatea reclamantelor potrivit legii străine, în condițiile în care în ambele situații operează subrogarea asiguratorului/reasiguratorului în drepturile asiguratului în locul căruia s-a făcut plata.

Cu privire la celelalte susțineri ale recurentei-pârâte SC A. RA subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitoare la analizarea superficială a motivelor de apel invocate se reține că instanța de apel, menținând în tot sentința de fond a adoptat o motivare expresă și explicită, așa încât hotărârea este la adăpost de critică din acest punct de vedere.

Instanța de apel a examinat motivele de apel prin prisma apărărilor formulate de părți relevante în raport de obiectul acțiunii, considerentele instanței fiind clare și explicite, exprimând rațiunile avute în vedere la adoptarea soluției astfel că, nu se poate susține cu temei că motivarea deciziei este superficială sau insuficientă sau că apărările părții nu au fost efectiv analizate.

Cea de a doua ipoteza de nemotivare susținută de recurenta-pârâtă, cu privire la existența unor considerente contradictorii în dezlegarea este de asemenea nefondată.

Considerentele instanței nu conțin nicio contradicție și sunt în deplină concordanță cu soluția adoptată, de respingere a apelului promovat de recurenta-pârâtă.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursurile declarate de pârâtele I. SA și SC A. RA împotriva Deciziei civile nr. 1.140A din 15 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele I. SA și SC A. RA împotriva Deciziei civile nr. 1.140A din 15 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - N