Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2097/2016 AI generated

Revision for contradiction between judgments on same enforcement file denied for lack of identity of object, cause, and parties

Case Number Decizia nr. 2097/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, leaving the lower court's refusal to grant a petition for revision in force. The dispute involved a party attempting to revise a final judgment from 2015 on the grounds that it contradicted an earlier final judgment from 2009, both arising from execution objections in distinct cases linked to the same enforcement file. The decisive legal basis was Article 322(1)(7) of the Civil Procedure Code, under which the court held that the revision was inadmissible because the two rulings did not satisfy the requirement of triple identity (same parties, object, and cause), as the earlier judgment addressed the merits of the case while the later judgment concerned procedural aspects of the title execution, thereby lacking the contradictory nature necessary to breach the authority of res judicata.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Revision for contradiction between judgments on same enforcement file denied for lack of identity of object, cause, and parties: The dispute involved a party attempting to revise a final judgment from 2015 on the grounds that it contradicted an earlier final judgment from 2009, both arising from execution objections in distinct cases linked to the same enforcement file. The decisive legal basis was Article 322(1)(7) of the Civil Procedure Code, under which the court held that the revision was inadmissible because the two rulings did not satisfy the requirement of triple identity (same parties, object, and cause), as the earlier judgment addressed the merits of the case while the later judgment concerned procedural aspects of the title execution, thereby lacking the contradictory nature necessary to breach the authority of res judicata.

Keywords

AI generated
revision of a judgment civil dispute procedural objections enforcement of ruling grounds for cassation legal aspects

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
Decizia civilă nr. 132/2016
Prin Decizia civilă nr. 132/2016 din 1 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a respins cererea formulată de revizuentul A.
Decizia nr. 219/2015
Jurisdictional basis for precautionary seizure measures under presidential order in civil litigation
Decizia nr. 249/2009
Dismissed appeal confirms consumer-protection order detailing information duties creates no new offenses.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

The legal basis cited for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2097/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 132/2016 din 1 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a respins cererea formulată de revizuentul A. având ca obiect revizuirea Sentinței nr. 1946/2015 din 13 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2012* și a Deciziei nr. 219/2015 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a-II-a civilă, în Dosarul nr. x/215/2012*.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut că prin cererea de revizuire formulată de revizuentul A. la 09 noiembrie 2015 și motivată la 22 ianuarie 2016, s-a invocat contrarietatea mai multor hotărâri referitoare la aceeași cauză, arătându-se că există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de instanțe diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat, respectiv că Decizia nr. 219/2015 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a-II-a civilă în Dosarul nr. x/215/2012* încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 249 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Dolj, secția comercială.

Analizând cererea de revizuire referitoare la contrarietatea Sentinței nr. 1946/2015 din 13 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Craiova și a Deciziei nr. 219/2015 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a-II-a civilă, în Dosarul nr. x/215/2012*, cu Sentința nr. 1954/2009 și Decizia nr. 249/2009 pronunțate în Dosarul nr. x/215/2008, instanța a apreciat a fi neîntemeiată.

Astfel, ca o chestiune prealabilă, s-a reținut că potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cum Sentința nr. 1946/2015 din 13 februarie 2015 a Judecătoriei Craiova pronunțată în dosarul x/215/2012* a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, doar ea poate face obiectul revizuirii în condițiile în care Decizia nr. 219/2015, pronunțată în același dosar, în calea de atac a recursului, prin care s-a respins recursul ca nefondat, nu poate face obiectul revizuirii, practica judiciară fiind constantă în sensul că o astfel de hotărâre, nu intra în sfera noțiunii de "hotărâre care evocă fondul", condiție obligatorie pentru promovarea unei cereri de revizuire.

Examinând cererea de revizuire a Sentinței nr. 1946/2015 din 13 februarie 2015 în raport de Sentința comercială nr. 1954 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 249 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Dolj, secția comercială, instanța a constatat a fi neîntemeiată, în cauză neputându-se aprecia că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri pronunțate întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, obiectul litigiilor fiind diferit.

Astfel, s-a reținut că, cererea având ca obiect contestație la executare în Dosarul nr. x/215/2008, în care s-a pronunțat Decizia nr. 249 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Dolj a vizat actele de executare, respectiv înființare poprire efectuate în dosarul de executare nr. x/E/2008 al BEJ B. la data de 14 aprilie 2008, în timp ce în Dosarul nr. x/215/2012*, în care s-a pronunțat Decizia nr. 219 din 29 octombrie 2015 a Tribunalului Dolj, s-a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite în perioada 23 noiembrie 2011 - 22 iunie 2012, obiectul cererii fiind astfel diferit de primul dosar.

De altfel, s-a mai constatat că și situația juridică reținută de instanțe în cele două dosare este diferită. Astfel, dacă în Dosarul nr. x/215/2008 s-au invocat de către contestatoare aspecte care vizau fondul cauzei, în Dosarul nr. x/215/2012* au fost invocate aspecte ce țin de executarea titlului ce a stat la baza întocmirii dosarului de executare nr. x/E/2008.

În consecință, s-a reținut că nu se poate aprecia că prin pronunțarea Sentinței nr. 1946/2015 din 13 februarie 2015 de către Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2012*, irevocabilă prin Decizia nr. 219/2015 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 1954 din 6 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 249 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Dolj, secția comercială).

Împotriva Deciziei civile nr. 132/2016 din 1 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a formulat recurs revizuentul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea cererii de revizuire, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentul a susținut, în esență, că instanța a aplicat greșit legea având în vedere că cele două hotărâri evocate în cuprinsul cererii de revizuire sunt contradictorii, ambele dosare au avut aceleași părți, același obiect, respectiv contestație la executare, și privesc același dosar de executare, nr. xE/2008.

După reiterarea pe larg a istoricului cauzei, a mai susținut recurentul că în ambele dosare s-au invocat aspecte care vizează fondul cauzei iar prin soluțiile pronunțate, este evidentă contrarietatea celor două hotărâri.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul revizuentului A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 3021 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condițiile în care punctele 10 și 11 ale normei precitate au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 și respectiv O.U.G. nr. 138/2000.

Este de reținut, de asemenea, că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, modalitatea în care instanța a analizat probele administrate în cauză, precum și situația de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, se constată că deși prin memoriul de recurs s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., singura critică ce poate face obiectul analizei instanței de recurs, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 același cod vizează interpretarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reține că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, cauză și aceleași părți.

Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Așa fiind, din examinarea deciziei recurate, se constată că instanța de revizuire a analizat cele două hotărâri pretins contradictorii și a reținut că acestea nu conțin elementele caracteristice lucrului judecat, respectiv nu este întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, obiectul litigiilor fiind diferit.

Astfel, s-a reținut că dacă în Dosarul nr. x/215/2008 s-au invocat aspecte care vizau fondul cauzei, în Dosarul nr. x/215/2012* au fost invocate aspecte ce țin de executarea titlului ce a stat la baza întocmirii dosarului de executare nr. x/E/2008, considerente pentru care s-a apreciat că prin pronunțarea Sentinței nr. 1946/2015 din 13 februarie 2015 de către Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2012*, irevocabilă prin Decizia nr. 219/2015 din 29 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 1954 din 6 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/215/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 249 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Dolj, secția comercială.

În acest context, se constată că dezlegarea dată de instanța de revizuire este temeinică și legală, nefiind întrunită condiția existenței triplei identități sub aspectul obiectului celor două cauze, iar argumentele recurentului nu relevă nicio încălcare sau aplicare greșită a legii de natură a conduce la modificarea deciziei recurate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 132/2016 din 1 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2016.

Procesat de GGC - ED