Copyright ownership of EU-funded training project: collective work status and allocation of authorship rights to initiating legal entity under Law No. 8/1996

Decizia nr. 326/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2012 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Fundația C. Timișoara, constatarea calității lor de coautori ai lucrării "D.", înregistrată ca "proiect" pe numele reclamanților la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. x din 29 noiembrie 2011 și folosită de aceștia la formularea și depunerea în formă electronică, specifică cererii de finanțare a proiectului înregistrat la AM POSDRU, prin care reclamanții au solicitat în numele și în beneficiul pârâtei o finanțare nerambursabilă de peste 4.000.000 euro al cărei cuantum reprezintă o medie de 5% din valoarea finanțării nerambursabile obținute de 4.000.000 euro; să se constate folosirea, în prezent, de către pârâtă a lucrării fără un acord scris sau contract încheiat cu reclamanții și, deci, fără a avea vreun drept de utilizare, încălcând astfel Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor, în pofida notificării conținând solicitarea de a înceta folosirea acestei lucrări, transmise în numele reclamanților, în atenția reprezentantului legal al pârâtei, la data de 23 ianuarie 2012.

Reclamanții au solicitat a se constata, totodată, că prin atitudinea pârâtei, evidențiată prin acțiunile reprezentantului său legal, numitul E., au fost privați de posibilitatea de a beneficia de drepturile morale și materiale ce le revin în calitate de autori ai operei de creație intelectuală descrise mai sus.

De asemenea, au solicitat să se constate că pârâta, prin folosirea fără drept a lucrării create și depuse online de reclamanți în numele acesteia, a obținut beneficii materiale în cadrul proiectului POSDRU nr. 55196 din 18 august 2009, a cărui finanțare a fost aprobată în data de 28 aprilie 2010 de către AM POSDRU în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU 2007-2013 (2007RO051PO001), Axa Prioritară 2 "Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii, Domeniul Major de Intervenție 2.3. Acces și participare la formare profesională continuă", proiect în baza căruia s-a procedat la încheierea contractului de finanțare nr. E5971 AZ din 20 iulie 2010 semnat de pârâtă cu DG AM POSDRU.

Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata unor daune materiale în sumă de 600.000 euro, respectiv suma de 2.736.000,00 lei, (echivalentul în lei al sumei solicitate la cursul BNR de 1 euro = 4.56 lei din data de 19 iulie 2012), reprezentând, conform art. 139 lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată), triplul sumelor care ar fi fost legal datorate conform uzanțelor pieței de consultanță-pentru servicii privind formularea de cereri de finanțare cu fonduri structurale, precum și să se dispună instituirea unui sechestru asigurător asupra conturilor bancare ale pârâtei în vederea asigurării reparării pagubei ce le-a fost pricinuită reclamanților prin încălcarea drepturilor de autor; aducerea la cunoștința pârâtei a încălcării legii drepturilor de autor și răspunderea pe care această faptă o atrage prin continuarea acțiunilor de multiplicare neautorizată a conținutului operei protejate prin legea de autor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorariul avocațial și onorarii de experți.

În subsidiar, reclamanții au solicitat solicită obligarea pârâților la plata sumei de 461.000 euro (200.000 + 261.000 euro), respectiv suma de 2.102.160 lei (echivalentul în lei al sumei solicitate, la cursul BNR de 1 euro = 4.56 lei din data de 19 iulie 2012), reprezentând valoarea sumei legal datorate conform uzanțelor pieței de consultanță pentru servicii privind formularea de cereri de finanțare cu fonduri structurale, al cărei cuantum se ridică la o medie de 5% din valoarea finanțării nerambursabile obținute de 4.000.000 euro (adică 200.000 euro), la care se adaugă valoarea drepturilor salariate neîncasate de reclamanți pe perioada de 25 luni care au rămas neplătite din cele 36 de luni alocate proiectului (10.440 euro brut/lună venit net plus impozitul cuvenit X 25 luni rămase = 261.000 euro), reprezentând câștigul nerealizat de către aceștia ca urmare a renunțării de către pârâtă la plata serviciilor de consultanță oferite de reclamanți pentru proiectul creat de reclamanți și utilizat de pârâtă.

S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro, (respectiv suma de 456.000 lei, echivalentul în lei a sumei solicitate, pentru cursul BNR de 1 euro = 4.56 lei din data de 19 iulie 2012), reprezentând despăgubiri pentru daunele morale cauzate de folosirea fără acordul scris al reclamanților a operei proprietatea intelectuală a acestora, fără menționarea autorilor lucrării, precum și pentru prejudicierea imaginii și bunului renume al reclamanților, în calitate de experți cu recunoaștere internațională; ridicarea de la sediul pârâtei cu scopul protejării dovezilor legate de săvârșirea faptei de utilizare și multiplicare fără drept a operei de creație intelectuală în cadrul proiectului POSDRU, a tuturor înregistrărilor electronice asociate acestui proiect și a e-mail-urilor primite pe adresa (...), (...) în perioada Mai 2009 - Martie 2012; păstrarea de către reclamanți a calculatoarelor folosite pe perioada angajării de pârâtă în cadrul proiectului menționat, cu scopul prezervării și utilizării datelor și informațiilor create de aceștia, relative la acest proiect, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, această măsură fiind necesară în vederea asigurării dovezilor privind constatarea stării de fapt, în baza art. 139 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 8/1996 se solicită luarea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 8/1996, art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 10 lit. a), b), c), art. 12, art. 13, lit. a), b) și f), art. 15 alin. (1) și (2), art. 16, art. 24, art. 25, art. 138 alin. (2) și art. 139 alin. (1), (2), (3) lit. a) și b), alin. (6), alin. (10) din Legea nr. 8/1996 și art. 274 C. proc. civ.

Pârâta Fundația C. Timișoara și-a exprimat poziția procesuală în cauză prin întâmpinarea depusă la dosar, în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței funcționale a secției I civile și, pe cale de consecință, declinarea competenței în favoarea secției a II-a civile a Tribunalului Timiș, pe de o parte, respectiv a secției litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Timiș, pe de altă parte.

Pârâta a mai invocat excepția insuficientei timbrări a cererii, solicitând astfel anularea acțiunii, ca insuficient timbrată.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamanți ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Aceeași pârâtă Fundația C. Timișoara a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat antrenarea în proces și a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor ca pârât în cererea incidentală.

În contradictoriu cu reclamanții, a solicitat constatarea că lucrarea în litigiu nu reprezintă o operă de creație intelectuală care să beneficieze de protecția dreptului de autor nefiind opera literară, artistică sau științifică în sensul Legii nr. 8/1996 republicată; constatarea că reclamanții-pârâți reconvenționali nu beneficiază de dreptul de autor nici moral și nici patrimonial asupra lucrării intitulate "D." raportat la inexistența în speță a unei opere de creație intelectuală și implicit a unui drept de autor (coautor) în persoana reclamanților-pârâți, în sensul Legii nr. 8/1996; constatarea lipsei unui coautorat în sensul prevăzut de Legea nr. 8 din 1996 față de reclamanții-pârâți A. și M. și neincidența în cauză a prevederilor Legii nr. 8/1996 și, pe cale de consecință, să se dispună radierea din Registrul Național de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) a înregistrării proiectului "D.", înscris sub nr. x din 29 noiembrie 2011 pe numele reclamanților-pârâți A. și B., raportat la inexistența în speță a unei opere de creație intelectuală și implicit a unui drept de autor (coautor) în persoana reclamanților-pârâți, în sensul Legii nr. 8/1996; cu cheltuieli de judecată.

În drept, pârâta-reclamantă a fost invocat prevederile art. 119 și următoarele art. 274 C. proc. civ., art. 5. art. 7, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, art. 4 din O.U.G. nr. 25/2006.

Reclamanții au depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În apărare, aceștia au arătat că opera în litigiu are caracterul unui proiect științific, așadar, o operă prevăzută de lege, înregistrată la O.R.D.A.

Reclamanții-pârâți au învederat că apreciază că prevederile art. 7 din Legea nr. 8/1996 nu sunt limitative, așa cum a susținut pârâta.

Lucrarea elaborată de ei este o operă de creație intelectuală, o operă originală, și este rezultatul unui proces complex, aceasta stând la baza semnării contractului de finanțare a proiectului pârâtei, la aproape un an după elaborarea lucrării, respectiv la data de 20 iulie 2010.

Prevalându-se de prevederile art. 148 din Legea nr. 8/1996, reclamanții au arătat că operele înregistrate în Registrul Național de Opere, administrat de O.R.D.A. constituie un mijloc de probă pe care legea îl pune la dispoziția titularilor de drepturi pentru a dovedi existența și conținutul unei opere.

Pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Fundația C. Timișoara, invocând, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a arătat că înregistrarea, de către un solicitant, a unei opere de creație intelectuală în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A. nu este constitutivă de drepturi de autor, este facultativă și se face contra cost, potrivit tarifelor stabilite în cuprinsul art. 13 din H.G. nr. 1086/2008, aceasta fiind efectuată în baza unei declarații pe propria răspundere a solicitantului.

Pârâtul a menționat că în Registrul Național de Opere se înregistrează opere de creație intelectuală și nu drepturile de autor asupra operelor de creație intelectuală, precum și că existența și conținutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă, în acord cu prevederile art. 148 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Se arată de asemenea că O.R.D.A. nu poate fi parte în proces, neavând calitate procesuală și nici nu poate fi ținut să răspundă cu privire la constatarea faptului că lucrarea «D.» nu este operă de creație intelectuală în sensul Legii nr. 8/1996, având în vedere că oficiul nu poate radia din Registrul Național de Opere lucrarea sus-menționată, înregistrată de reclamanți, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Pârâtul a precizat că nu există prevederi legislative care să cuprindă "condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de o operă pentru a beneficia de protecția dreptului de autor" și nici "o minimă verificare cu privire la natura, originalitatea și autorii operei.". O verificare a unei opere de creație intelectuală cu privire la natura, originalitatea și autorii operei ar impune, pe de o parte, existența unei baze de date care să cuprindă toate operele de creație intelectuală create în întreaga lume, de la începuturile ei și până la data efectuării verificării și, pe de altă parte, accesul O.R.D.A. la această bază de date. Pentru a putea fi încadrată în domeniul operelor științifice, o operă de creație intelectuală nu trebuie să conțină elemente de noutate științifică.

A învederat pârâtul că Oficiul nu constată dacă reclamanții beneficiază de drepturi de autor morale sau patrimoniale asupra lucrării sus-menționate, raportat la inexistența unei opere de creație intelectuală și, implicit, a unui drept de autor, precum și că O.R.D.A. nu poate nici confirma și nici infirma lipsa unui coautorat față de reclamanți, în sensul Legii nr. 8/1996.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 8/1996 și ale Codului de procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 08 ianuarie 2014, instanța a respins excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Tribunalului Timiș, invocată de pârâtul Fundația C. Timișoara.

La termenul din data de 19 februarie 2014, instanța a respins excepția insuficientei timbrări a acțiunii introductive, invocate de pârâtul Fundația C. Timișoara și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, invocată de acest pârât.

Prin Sentința civilă nr. 292/PI din 11 februarie 2015 pronunțată în Dosar nr. x/30/2012 a Tribunalului Timiș s-a respins cererea principală formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei Fundația C. Timișoara; s-a respins și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Fundația C. Timișoara, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți A. și B. și pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței.

În termen, împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel reclamanții-pârâți și pârâta-reclamantă, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, fiecare pentru propriile sale argumente în fapt și în drept.

În apel, a fost încuviințată cererea pârâtei de efectuare a unei expertize în specialitatea proprietate intelectuală - dreptul de autor și drepturi conexe, ambele părți formulând obiective la care expertul să răspundă; după obținerea listelor cu specialiști în domeniu, pentru efectuarea lucrării, în cauză, a fost numit dl. conf. univ. dr. F., ulterior înlocuit, la cererea acestuia, cu dl. G., desemnat prin tragere la sorți din lista aflată la dosarul cauzei; părților le-a fost încuviințată participarea unor experți-parte: pentru reclamanți dl. H., iar pentru pârâtă dl. I.

Obiectivele expertizei încuviințate au fost următoarele:

1. care sunt părțile din lucrarea înregistrată la O.R.D.A. pe care pârâta le-a conceput, dezvoltat și introdus în mod expres în textul adus la cunoștința publică în formă electronică de către reclamanți;

2. să se arate dacă și în ce condiții exista posibilitatea ca pârâta (sau angajații acesteia) să poată beneficia de drepturi de autor ca urmare a introducerii de informații generale în cadrul cererii de finanțare și nu în cadrul proiectului înregistrat la O.R.D.A.;

3. să se precizeze dacă există deosebiri radicale de oricare dintre categoriile descrise în cadrul art. 9 din Legea nr. 8/1996 a lucrării înregistrate la O.R.D.A. de către reclamanți;

4. să se indice dacă opera creată de reclamanți se înscrie în categoria operelor descrise în art. 1 alin. (1) al Legii nr. 8/1996;

5. Să se procedeze la stabilirea apartenenței lucrării înregistrate la O.R.D.A. ca operă de creație intelectuală, ca "proiect" definit ca atare în cadrul art. 7 lit.

b) din Legea nr. 8/1996, alături de manuale școlare și comunicări;

6. Să se precizeze dacă se poate afirma că lucrarea asupra căreia se pretinde dreptul de autor (înscrisă de reclamanți sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A.) este încorporată proiectului înregistrat la AM POSDRU, pe numele pârâtei;

7. Să se menționeze dacă partea descriptivă a proiectului înregistrat la AM POSDRU, pe numele pârâtei, se suprapune (ca și conținut) lucrării asupra căreia se pretinde dreptul de autor (înscrisă de reclamanți sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A.);

8. să se precizeze dacă lucrarea înscrisă de reclamanți sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A. prezintă elemente de originalitate științifică în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, iar în caz afirmativ să fie indicate;

9. cu privire la verificarea caracterului original al lucrării - în ceea ce privește subiectul, obiectul și conținutul proiectului, să se precizeze dacă proiectul poartă exclusiv amprenta reclamanților dl. A. și d-na B. sau poartă și amprenta pârâtei și a partenerilor fundației;

10. cu privire la verificarea caracterului original al lucrării, - dacă se poate izola aportul reclamanților în elaborarea părții descriptive a proiectului ce a câștigat finanțare, de aportul pârâtei și al partenerilor acesteia;

11. Să se precizeze dacă lucrarea în speță cu privire la care reclamanții invocă un drept de proprietate intelectuală reprezintă un studiu de specialitate științifică (tratat, curs, proiect științific, documentație științifică), respectiv este o lucrare generatoare de cunoaștere sau reprezintă fixarea în scris a unei idei, a unui procedeu de formare profesională (procedeu transcris în conformitate cu ghidul aplicantului lansat prin programul POSDRU Axa prioritară 2.3., în baza informațiilor primite de la pârâta C. Timișoara și parteneri și în colaborare permanentă cu aceștia, sub coordonarea directorului Fundației;

12. să se precizeze dacă lucrarea asupra căreia se pretinde dreptul de autor (înscrisă de reclamanți sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A.) aparține domeniului științei resurselor umane (în cazul în care expertul apreciază că există o atare știință) și 13. în condițiile existenței unor standarde privind forma și conținutul cererii de finanțare, să se precizeze dacă poate fi catalogată cererea de finanțare drept o creație intelectuală.

La data de 25 ianuarie 2016, s-a depus și înregistrat la instanță un raport separat cu privire la obiectivele stabilite de instanță întocmit de dl. prof. univ. dr. I., în calitate de expert-parte al pârâtei iar, la 25 februarie 2016, s-a depus lucrarea de specialitate în domeniul drepturilor de autor efectuată de dl. G., aceasta fiind semnată atât de dl. G. cât și de dl. H. (expert-parte al reclamanților) care, cu privire la o parte dintre obiective, a formulat și opinii separate față de dl. G.

Ulterior, s-au depus la dosar de către părți obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză efectuat, iar reclamanții au solicitat să se înlăture de către instanță lucrările efectuate de dl. I., intitulate "Păreri deosebite" și "Raport separat", cu motivarea că sunt depuse în mod neprocedural și, în consecință, sunt lovite de nulitate, întrucât nu au fost incorporate în raportul expertului principal; s-a mai arătat că lucrarea a fost depusă anterior expertizei judiciare, iar expertul-parte al pârâtei (I.) a refuzat colaborarea cu expertul principal.

Răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanță a fost depus la data de 6 mai 2016.

Prin Decizia civilă nr. 278 din 11 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, ale Legii nr. 8/1996, raportat la probatoriul administrat în cele două cicluri procesuale, față de dispozițiile art. 295 și urm. C. proc. civ., a reținut următoarele:

Pronunțându-se prioritar cu privire la excepțiile invocate de reprezentantul reclamanților în legătură cu lucrarea intitulată "Raport separat" a dl. expert I. (în sensul de a fi anulată această lucrare și de a fi sancționat expertul, cu motivarea încălcării cu rea-credință a drepturilor procesuale privind efectuarea expertizei), instanța de apel a constatat că depunerea separată a lucrării efectuate nu constituie motiv de anulare a acesteia și nici de sancționare a expertului-parte al pârâtei, față de dispozițiile art. 201 și urm. C. proc. civ. și cele ale O.G. nr. 2/2000.

În acest sens, instanța de apel a reținut că prevederile art. 201 C. proc. civ. stabilesc că, în domenii strict specializate, instanța poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități sau specialiști din domeniul respectiv, iar punctele de vedere ale acestora vor fi prezentate fie în cameră de consiliu, fie ședință publică.

De asemenea, alin. (5) al aceluiași text de lege prevede că la efectuarea expertizei pot participa și experți desemnați de părți.

Faptul că dl. I. a depus raportul separat de cel al expertului G., nu echivalează cu neparticiparea sa la efectuarea lucrării având în vedere că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de dl. I. (Curtea de Apel Timișoara), raportul separat întocmit în cauză a fost înmânat d-lui expert G. la sediul biroului acestuia, la data de 14 decembrie 2015 (conform procesului-verbal întocmit la acea dată de dl. G., în cuprinsul căruia s-a precizat că expertul parte a avut deja acces la toate documentele necesare întocmirii opiniei separate).

Curtea de apel a apreciat că depunerea în mod separat a lucrării nu este în contradicție cu dispozițiile art. 201 și urm. C. proc. civ., câtă vreme conținutul ei răspunde obiectivelor stabilite de către instanță. În raport de dispozițiile art. 35 din O.G. nr. 2/2000, experților tehnici judiciari care se fac vinovați de abateri comise în exercitarea activității de expert, li se pot aplica sancțiuni de către Biroul de control de expertize tehnice judiciare însă, potrivit celor menționate, s-a apreciat că nu sunt întemeiate cererile formulate de reclamanți privind anularea lucrării efectuată de expert I. și de sancționare a acestuia, întrucât modul în care acesta și-a materializat opinia nu are caracterul unei abateri disciplinare sau al unei nulități procedurale.

Referitor la criticile reclamanților aduse hotărârii atacate, instanța de apel a constatat că principala critică vizează nerecunoașterea de către tribunal a contribuției lor exclusive în elaborarea lucrării în litigiu.

Sub acest aspect, curtea de apel a constatat că, raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, corect a reținut tribunalul că lucrarea intitulată "D." înregistrată sub nr. x din 29 noiembrie 2011 la O.R.D.A., este incorporată proiectului înregistrat la AM POSDRU pe numele pârâtei, pentru obținerea cererii de finanțare nerambursabilă, finanțare ce a fost aprobată la 28 aprilie 2010.

Instanța de apel a reținut că în cauză nu a fost dovedită susținerea că lucrarea a fost realizată, de la idee până la forma sa finală, printr-o muncă de creație exclusivă a reclamanților (situație în care, în opinia acestora, ar beneficia de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 8/1996).

În acest sens, s-a arătat că art. 24 din Legea nr. 8/1996 prevede că dreptul de autor asupra operei literare, artistice sau științifice, se naște din momentul creării operei, or, în cauză s-a dovedit prin probatoriul administrat (inclusiv declarațiile martorilor E. și J.), că reclamantul a prezentat reprezentantului pârâtei, în luna mai 2009, o idee de proiect, însă nu s-a confirmat susținerea că metoda inovativă de formare asociată domeniului renovării sustenabile a fost rezultatul muncii de concepție exclusive a reclamanților, întrucât pârâta, prin angajații săi, K. și J. (audiați ca martori în cauză), a pus la dispoziția reclamaților toate informațiile solicitate, iar în perioada întocmirii proiectului (scrierii acestuia) reprezentanții pârâtei au colaborat activ cu reclamanții pentru dezvoltarea ideii inițiale și pentru transformarea ei într-un proiect finanțabil.

Curtea de apel a reținut că martorul K. (dosar tribunal, vol. III) a învederat că i-a fost prezentat în cursul lunii iunie 2009 de către dl. E. că a avut loc astfel o întâlnire la care s-a discutat despre elaborarea unui proiect - Cerere de finanțare pentru implementarea unui proiect pe axa 2-3 POSDRU.

Pârâta a arătat că au fost identificate 7 tipuri de cursuri pe care putea să le implementeze prin proiect, a luat legătura cu parteneri pentru a-i implica în proiect - iar aceștia au acceptat și au stabilit grupurile țintă, informații pe care le-a transmis ulterior reclamanților, care le-au valorificat.

Același martor a arătat că, din partea pârâtei, la elaborarea proiectului au participat mai multe persoane, și că proiectul nu putea fi elaborat de către reclamanți fără datele furnizate de pârâtă și nici fără activitatea tuturor persoanelor implicate și fără expertiza partenerilor.

Aceleași aspecte au fost relevate și de martorii E. și J., care au arătat că, la realizarea proiectului ce viza pregătirea profesională pentru anumite meserii, au participat și parteneri naționali și străini, fiind vorba de o muncă colectivă la elaborarea proiectului și că, într-adevăr, metoda pregătirii profesionale prin video-conferință a fost ideea reclamanților, însă toate persoanele ce-au participat la implementarea proiectului au fost remunerate conform contractelor individuale de muncă. De asemenea, ei au furnizat reclamanților toate datele legate de proiect, de la începutul cursurilor până la certificare.

Curtea de apel a apreciat că declarațiile martorilor se coroborează cu concluziile d-nei expert L., consultată cu ocazia judecății în fond (vol. III, dosar tribunal), conform cărora, proiectul în litigiu este rezultatul muncii colective și nu individuale, iar ideile proiectului sunt autentice.

S-a reținut a fi corectă susținerea apelanților-reclamanți în sensul existenței unei idei de proiect din partea acestora, precum și faptul că gestionarea scrierii proiectului, s-a convenit a le fi încredințată (dovadă fiind și faptul că, până la momentul finanțării, s-a aflat pe calculatoarele lor), însă, raportat la cele anterior menționate, nu se poate conchide că furnizarea informațiilor și a celorlalte contribuții din partea pârâtei nu ar fi constituit un aport la fel de important la desăvârșirea proiectului ce a primit apoi finanțare.

Instanța de apel a apreciat că lucrarea în litigiu este o operă colectivă și că dreptul de autor aparține pârâtei, rezultă din coroborarea probelor administrate în fața ambelor instanțe, dar și din interogatoriul luat reclamanților, care au învederat că nu ar fi putut obține încheierea unui contract de finanțare pentru proiectul POSDRU/80/2.3/55896 în nume propriu și că la redactarea lucrării din cauză, pârâta a fost cea care a furnizat toate informațiile necesare, rezultând astfel că ideea de proiect sub forma sa de lucrare, nu putea fi lansată în cadrul programului AM POSDRU și nici acceptată la finanțare, fără colaborarea cu pârâta.

În consecință, curtea de apel a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că lucrarea este o operă de creație intelectuală colectivă, iar dreptul de autor asupra acestei opere aparține fundației pârâte.

Curtea de apel a înlăturat ca nefondată critica reclamanților cu referire la faptul că nu au fost administrate probe care să demonstreze calitatea de subiect al dreptului de autor al pârâtei și nici caracterul de operă colectivă conferit lucrării, în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, s-a reținut în mod întemeiat că lucrarea în speță (înscrisă sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A. de către reclamanți), este incorporată Proiectului înregistrat la AM POSDRU pe numele fundației pârâte, pentru obținerea cererii de finanțare nerambursabilă, finanțare ce a și fost aprobată în 28 aprilie 2010. Lucrarea a fost înscrisă în Registrul O.R.D.A. ulterior finalizării și înscrierii proiectului la AM POSDRU pe numele fundației, respectiv ulterior admiterii cererii de finanțare a pârâtei, motiv pentru care, curtea de apel a constatat că este neîntemeiată susținerea reclamanților în sensul că proiectul a fost creat anterior întâlnirii dintre reclamanți și reprezentantul pârâtei, că este rezultatul muncii de creație intelectuală exclusive a acestora.

A fost înlăturată ca nefondată critica adusă hotărârii atacate de către pârâta apelantă în sensul că soluția asupra cererii reconvenționale a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, raportat la starea de fapt (respectiv că s-a reținut greșit că lucrarea înregistrată la O.R.D.A. constituie operă științifică, în sensul art. 7 din lege).

Pentru a stabili dacă lucrarea în litigiu are caracterul unei opere de creație intelectuală originală, științifică, protejată de lege, prima instanță a dispus efectuarea unei lucrări de specialitate de către un expert, iar instanța de apel a încuviințat cererea pârâtei de efectuare a expertizei, expertiză ce a fost realizată de dl. expert G. și de cei doi experți asistenți, dl. I. și dl. H..

Prima instanță, raportat de concluziile expertizei, a reținut că originalitatea proiectului rezidă în cursurile de formare oferite grupurilor țintă, efect al stabilirii unor curricule comune și al transferului de know-how de la partenerii naționali și străini, circumscrise etapelor de concepere și implementare a proiectului.

În apel, între obiectivele ce au stat la baza expertizei dispuse de instanță în calea de atac, a fost și cel prin care se solicita experților să precizeze dacă lucrarea înscrisă de reclamanți sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A., prezintă elemente de originalitate științifică, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996.

Curtea de apel a constatat că prin lucrarea de expertiză efectuată în cauză, dl. expert G. a învederat că, întrucât proiectul în speță se referă la un domeniu de specialitate ce excede competențele sale în materia drepturilor de autor, nu se poate pronunța în cauză asupra originalității științifice a lucrării. În schimb, expertul asistent dl. H., prin opinie separată, a învederat că lucrarea îndeplinește criteriul originalității, prin modul în care este structurată și prin conținut.

Cu referire la acest din urmă aspect, dl. expert a învederat că originalitatea se justifică prin prin modul original de analiză și argumentare a necesității proiectului, a identificării grupului țintă și a necesităților specifice acestuia, prin structura și tipul cursurilor ce urmează a fi furnizate, a modului original de implementare, care poartă amprenta personalității autorilor (prin felul în care sunt utilizate managementul distribuit, portalul de cunoaștere și a elementelor de video-conferință), având drept scop transferul omogen de cunoștințe realizate în cadrul proceselor sincrone de învățare desfășurate simultan în mai multe locații din țară, conectate la un sistem de video-conferință proiect, activitatea ce s-a efectuat în absența oricărei promisiuni de remunerare, în ideea că reclamanții vor fi implicați.

Dl. expert I. (expertul-parte al pârâtei), cu privire la același obiectiv, a precizat că analiza Proiectului reclamanților nu confirmă existența unor elemente de originalitate (creativitate) științifică sau că acesta ar purta "amprenta personală a reclamanților."

Dat fiind că experții și-au exprimat diferit punctul de vedere în raport de obiectivul menționat mai sus (cerința originalității), instanța de apel a avut în vedere opinia concordantă exprimată în cauză prin cele două rapoarte, astfel încât, din coroborarea concluziilor expertizei întocmită la prima instanță cu cele ale expertului H. (expert-parte al reclamanților în apel), care confirmă caracterul de originalitate a lucrării, rezultă că se confirmă aspectul reținut de prima instanță.

Totodată, curtea de apel a avut în vedere și doctrina în materie, conform căreia, din analiza dispozițiilor legale în domeniu, se desprind trei condiții de care depinde vocația la protecție în cadrul dreptului de autor și anume: opera să fie originală, rezultat al activității de creație intelectuală; opera să îmbrace o formă concretă de exprimare și să fie susceptibilă de a se aduce la cunoștința publică, originalitatea fiind astfel o condiție esențială de protecție al unei opere ce constituie obiectul dreptului de autor.

Raportat la cele menționate, instanța de apel a constatat că aceste aspecte au fost corect valorificate de prima instanță care a stabilit caracterul original al lucrării, dar și caracterul colectiv al creării ei, dovedit prin probe.

Pe de altă parte, s-a reținut că faptul că lucrarea în litigiu se circumscrie domeniului științei managementului resurselor umane - constatat de prima instanță -, este confirmat și de răspunsul expertului H. la obiectivul nr. 12 din lucrarea de specialitate dispusă în cauză (dosar apel).

Un alt aspect asupra căruia experții au avut opinii diferite, a fost cel referitor la anterioritatea (sau nu) a lucrării din litigiu comparativ cu cererea de finanțare; referitor la acest aspect, curtea de apel a constatat că prin întreg probatoriul administrat s-a reținut că nu s-a dovedit că lucrarea din litigiu a existat ca atare anterior colaborării cu pârâta (respectiv în forma dezvoltată și adaptată unui proiect finanțabil).

În ceea ce privește aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 139 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996, instanța de apel a constatat că s-a reținut în mod întemeiat de către tribunal că aceste dispoziții legale referitoare la acordarea de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii nu pot fi aplicate în cauză.

Curtea de apel a mai reținut că în speță nu s-a probat încălcarea de către pârâtă a vreunui drept recunoscut și protejat de Legea nr. 8/1996 care să aparțină exclusiv reclamanților, nu s-a făcut dovada că a folosit fără drept proiectul acestora, și nici că și-a asumat obligația de acordare a unor beneficii pentru colaborarea cu reclamanții la lucrarea respectivă, altfel decât în condițiile încheierii unui contract de muncă după primirea finanțării (lucru care s-a și întâmplat). În ceea ce privește activitatea de redactare a lucrării, din probele dosarului nu a rezultat decât că - la fel ca și pentru personalul fundației pârâte implicate în proiect -, această activitate s-a efectuat în absența oricărei promisiuni de remunerare, dar în ideea că reclamanții vor fi integrați în echipa de implementare a proiectului, ceea ce, de asemenea, s-a realizat.

A fost înlăturată ca nefondată și susținerea pârâtei în sensul că proiectul în cauză reprezintă, în realitate, o copie a proiectului pârâtei înregistrat la AM POSDRU sub nr. x, iar nu o operă de creație intelectuală (cu motivarea că aportul lor s-a rezumat la o simplă activitate de completare a unei cereri de finanțare), având în vedere considerentele arătate, dar și de faptul că, atât în doctrina străină cât și în cea românească, s-a reținut că lipsa de noutate a unei opere nu o lipsește de originalitate, și că originalitatea nu trebuie confundată cu noutatea, întrucât ea este un criteriu subiectiv - în timp ce noutatea este unul obiectiv; or, această valență a lucrării fost probată în cauză, astfel cum s-a arătat.

În ceea ce privește cererea pârâtei de radiere a lucrării din litigiu din Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A., instanța de apel a constatat că ea nu este întemeiată, întrucât înregistrarea unei opere de creație intelectuală în Registrul Național administrat de O.R.D.A., - care în cauză are calitate procesuală pasivă, conform art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, - nu este constitutivă de drepturi de autor, și, prin urmare, nu poate justifica prin ea însăși un temei pentru pretențiile reclamanților (la a căror admitere pârâta s-a opus constant).

Față de considerentele arătate, curtea de apel a respins ca nefondate ambele apeluri formulate în cauză, în baza art. 297 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au promovat recurs reclamanții-pârâți A. și B. și pârâta-reclamantă Fundația C. Timișoara.

1. Recurenții-reclamanți-pârâți A. și B. s-au prevalat de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând însă, prin memoriu de recurs, și ample motive de netemeinicie a deciziei recurate, sens în care au invocat prevederile art. 3041 C. proc. civ.

Având în vedere că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată este pronunțată de o instanță de apel, iar nu în primă instanță (astfel încât părțile au beneficiat de calea de atac devolutivă - apelul), Înalta Curte va reda și analiza criticile recurenților în sinteză, și numai în măsura în care cele susținute sunt de natură a crea simpla aparență a încadrării lor în ipotezele de nelegalitate pe care aceștia le-au indicat, încadrarea efectivă în ipotezele de nelegalitate invocate fiind o chestiune ce ține de analiza pe fond a recursului).

Recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată doar în condițiile și pentru motivele strict și limitativ prevăzute de lege prin norme de ordine publică de la care nici părțile sau instanța nu se pot abate, recursul nefiind o cale devolutivă de atac, ci una prin care se declanșează controlul judiciar al hotărârii atacate exclusiv din perspectiva legalității.

În primul rând, recurenții contestă nerecunoașterea de către instanța de apel a contribuției lor exclusive la elaborarea (conceperea) lucrării intitulate "D.", înregistrată ca "proiect" pe numele nostru la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. x din 29 noiembrie 2011" și folosită de recurenți la formularea și depunerea în forma electronică specifică, a cererii de finanțare a proiectului înregistrat la AM POSDRU.

Recurenții învederează că în cuprinsul cererii de apel ca și în actele de procedură pe care le-au depus, au precizat explicit terminologia pe care au folosit-o, însă instanța de apel, în formularea argumentelor și concluziilor din cuprinsul motivării a decis să utilizeze în mod echivoc termeni precum: lucrare, operă, proiect, proiect înregistrat, proiect POSDRU/80/2.3/55896, referindu-se când la Proiectul în litigiu, când la Cererea de Finanțare.

Pe cale de consecință, argumentele instanței de apel sunt mai mult decât ambigue, iar concluziile curții de apel, de neînțeles (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Se arată de către recurenți că cererea de finanțare este un document transmis în urma completării formularului online aflat pe site-ul finanțatorului și pe care orice entitate care dorește să obțină finanțarea ideii sale de proiect trebuie să-l întocmească, în termenii și condițiile impuse de finanțator.

Proiectul este lucrarea în sine, rezultatul muncii de creație intelectuală. Punerea lui în practică nu necesită neapărat un finanțator dacă organizația are resursele necesare desfășurării tuturor activităților; însă, dacă nu există resursele necesare implementării, se apelează la un finanțator.

În analiza acestei critici, instanța de apel nu se pronunță asupra lucrării în litigiu, ci, în mod nejustificat, se pronunță, ca și prima instanță, tot asupra cererii de finanțare (art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ.).

Sub acest aspect, recurenții învederează că, în fapt, constatarea tribunalului referitoare la împrejurarea faptul că opera în litigiu este încorporată cererea de finanțare este corectă, întrucât acest lucru a fost confirmat de întreg probatoriul administrat în cauză și întărit de concluziile raportului de expertiză în domeniul dreptului de autor (unica probă administrată de instanța de apel); recurenții, în continuarea memoriului de recurs analizează, din perspectivă proprie, fiecare răspuns al experților la obiectivele expertizei administrate în apel (ceea ce nu ar putea fi reapreciat în această etapă procesuală, acestea fiind critici de netemeinicie), motiv pentru care nu vor fi reproduse în cuprinsul prezentei decizii.

Se mai susține de către recurenți că afirmația curții de apel referitoare la faptul că opera a fost creată pentru obținerea "pe numele pârâtei" a unei finanțări nerambursabile este contrară adevărului și contravine flagrant deontologiei de acordare a finanțărilor europene; o astfel de concluzie subliniază încă o dată neînțelegerea de către instanță a specificului tematicii supuse analizei, fiind absurd a se reține că cineva concepe un proiect pentru obținerea unei cereri.

Proiectul nu a fost conceput pentru obținerea finanțării nerambursabile, ci pentru a acoperi nevoia de formare a grupului țintă în domeniul renovării sustenabile.

Finanțarea nerambursabilă a fost obținută în urma analizei ideii de proiect, a cărei necesitate și oportunitate au fost detaliate în formularul online al cererii de finanțare.

Tocmai de aceea, susțin recurenții că au specificat în numeroase rânduri că proiectul în sine a existat anterior completării formularului cererii de finanțare și că existența proiectului a fost indispensabilă pentru completarea acesteia.

Recurenții dezvoltă ample critici împotriva concluziei instanței de apel cu privire la "lipsa de dovezi" în privința coautoratului reclamanților; cum nici aceste critici nu combat legalitatea deciziei recurate, ci sunt critici de netemeinicie cu privire la pretinsa apreciere a materialului probator administrat în cauză, în opoziție cu aprecierea probelor pe care recurenții o propun (context în care aceștia procedează inclusiv la analizarea depozițiilor martorilor audiați în dosar), Înalta Curte nu găsește necesar a le reda, având în vedere că ele nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții susțin că deși instanța de apel recunoaște că au prezentat pârâtei în luna mai 2009 ideea de proiect (dezvoltată pe baza metodei inovative de formare), în același timp, consideră că nu se confirmă faptul că metoda de formare este rezultatul muncii exclusive de concepție a reclamanților, întrucât pârâta, prin angajații săi, a colaborat cu aceștia la realizarea cererii de finanțare sau la "transformarea ideii inițiale într-un proiect finanțabil."

Se afirmă de către recurenți că opera exista ca atare și era protejată de lege, indiferent de aducerea ei la cunoștința reprezentantului pârâtei și indiferent de transformarea ei într-o cerere de finanțare și independent de împrejurarea dacă, în urma solicitării de fonduri europene, ideea ar fi fost sau nu finanțată.

Prevederile Legii nr. 8/1996 nu condiționează protecția operei de punerea sa execuție, opera fiind recunoscută și protejată "independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată", potrivit art. 1 alin (2) al Legii nr. 8/1996 - text omis a fi aplicat de instanța de apel, iar dreptul de autor asupra operei se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare - art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Opera în litigiu este o operă de sine stătătoare și beneficiază de protecția legii indiferent dacă "ideea de proiect ca și lucrare (cum a numit instanța de apel rezultatul muncii de creație intelectuală a reclamanților) este pusă în implementare sau nu, indiferent dacă este implementată din fonduri proprii sau din surse atrase (de la un potențial finanțator), iar dreptul lor de autor asupra operei s-a născut din momentul conceperii proiectului (chiar și în fază neterminată).

Curtea de apel însă a decis să nu recunoască faptul că lucrarea a fost realizată în coautorat exclusiv de către reclamanți, întrucât, în lipsa oricăror probe, susține că pârâta a colaborat "activ" cu reclamanții la realizarea proiectului.

Contrar prevederilor legale, curtea de apel a condiționat recunoașterea actului de creație și a efortului creator al recurenților, mai arată aceștia, de realizarea unei opere complete (în sensul de finalizate) și cu o anumită structură (în speță, o structură impusă de finanțator pentru acordarea de fonduri în vederea punerii în executare a acesteia).

În consecință, recurenții consideră că prin decizia pronunțată, instanța de apel s-a poziționat deasupra legii, a creat justificări în afara cadrului legal depășindu-și atribuțiile și i-a lipsit de o dreaptă judecată.

În continuarea memoriului de recurs, recurenții analizează paragraf cu paragraf considerentele deciziei recurate și argumentele redate de instanța de apel. Înalta Curte nu a identificat însă nicio critică de nelegalitate în această analiză a recurenților, de natură a putea fi încadrată în vreunul dintre motivele de recurs invocate de aceștia sau în oricare altă teză de nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susținerile recurenților fiind exclusiv critici de netemeinicie a hotărârii recurate, întrucât acestea constituie negarea celor afirmate de instanța de apel sau, dimpotrivă, afirmarea celor negate de curtea de apel în analiza materialului probator al cauzei; prin urmare, și acestea sunt critici de netemeinicie și prin care recurenții reiau și reinterpretează elementele situației de fapt a cauzei.

Totodată, recurenții susțin că toate argumentele sunt construite pe interpretarea declarațiilor pârâtei, instanța de apel ignorând cu desăvârșire atât probele materiale depuse la dosar (a căror autenticitate și integralitate au fost certificate prin expertiza informatică), cât și concluziile raportului de expertiză în domeniul dreptului de autor, ca probă unică administrată de instanța de apel, a cărei necesitate și pertinență au fost justificate de curtea de apel tocmai prin specificitatea tematicii supuse judecății.

Recurenții susțin că prin înscrisurile administrate în cauză, prin mărturiile reprezentanților pârâtei au dovedit că întreaga muncă de concepție a proiectului, de la ideea de proiect (în forma inițială) până la proiectul în forma finală, incorporat în cererea de finanțare, le-a aparținut.

Munca de dezvoltare și transformare a ideii inițiale de proiect a reprezentat efortul de creație intelectuală exclusiv al recurenților și s-a bazat pe colaborare și comuniune de idei având un scop comun: acela de a formula cât mai bine un proiect ce avea să înglobeze o metodă de formare hibrid pe care doreau să o introducă ulterior în patrimoniul tehnicilor educaționale.

Munca de concepție a proiectului (ce a fost înglobat integral în formularul cererii de finanțare) a fost finalizată în data de 7 august 2009, anterior încărcării operei în formularul online al cererii de finanțare.

"Colaborarea activă" a intimatei cu recurenții pentru "dezvoltarea ideii inițiale și transformarea ei într-un proiect finanțabil" a constat în furnizarea de informații specifice pârâtei și partenerilor săi, informații necesare pentru completarea părții descriptive a formularului cererii de finanțare ori informații administrative de interes general cu privire la acesta și partenerii ei (forma de organizare și funcționare, număr de angajați, activități curente, date contabile, reprezentanți legali etc.), elemente ce se regăsesc numai în partea descriptivă a cererii de finanțare.

Datele statistice specifice pârâtei și partenerilor săi (cu privire la nr. de cursanți potențial a fi instruiți, numărul și denumirea cursurilor pe care fiecare partener le poate implementa etc.) erau necesare pentru dimensionarea bugetului cererii de finanțare, respectiv a sumei totale solicitate finanțatorului.

Astfel cum și raportul de expertiză a stabilit, din întreaga documentație avută în vedere la efectuarea expertizei, nu a rezultat că pârâta C. Timișoara ar fi conceput, dezvoltat și introdus vreun element în proiectul înregistrat de recurenții-reclamanți în RNO administrat de O.R.D.A.

Cererea de finanțare înregistrată la AM POSDRU este o operă comună care are în componență două părți distincte, după cum urmează: - partea introductivă care cuprinde date furnizate și posibil a fi implementate, pe lângă recurenți și de către angajații C. Timișoara; partea descriptivă (Descriere proiect I și Descriere proiect 2) care coincide într-o proporție covârșitoare spre integralitate la nivel de conținut cu proiectul înregistrat în RNO administrat de O.R.D.A., avându-i coautori pe recurenți.

Aportul intimatei vizează partea introductivă a cererii de finanțare, în calitatea sa de titular al bazei de date, fiind coautor (partea introductivă) alături de recurenți.

Prin urmare, singurele elemente ce țin de implicarea pârâtei sunt reprezentate de furnizarea de informații necesare cererii de finanțare (care nu sunt incluse în proiectul înregistrat la O.R.D.A.), date preluate prin copiere și care nu constituie un efort creativ intelectual de natură a duce la protecția conferită de lege.

Practic, activitatea intimatei-pârâtei s-a concretizat în furnizarea de date cerute de reclamanți referitoare la resurse umane, materiale, elementul creativ, intelectual, generator al unei creații originale, lipsind cu desăvârșire.

Faptul că furnizarea de informații nu reprezintă un proces de creației intelectuală și că legiuitorul prevede în mod expres categoriile de informații care nu pot beneficia de protecția dreptului de autor rezultă din dispozițiile art. 9 din Legea nr. 8/19961, ceea ce demonstrează că, în speță "colaborarea activă" cu pârâta nu poate fi catalogată drept o muncă de creație intelectuală.

Recurenții susțin că, în consecință, "contribuția creatoare a pârâtei la transformarea ideii inițiale într-un proiect finanțabil", dincolo de faptul că este contrazisă de toate probele administrate, constituie o argumentare falsă a curții de apel pentru a justifica lipsa coautoratului lor, argumentare făcută prin încălcarea prevederilor Legii nr. 8/1996 (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.).

În continuarea motivelor de recurs, recurenții procedează la o reanalizare în detaliu a întregului material probator al cauzei, din perspectivă proprie, respectiv a probei cu expertiză informatică administrată la prima instanță, a interogatoriilor administrate la tribunal, a expertizei în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe administrată în apel (analizând punctual răspunsul experților la fiecare obiectiv și obiecțiune), precum și a înscrisurilor cauzei, pentru argumentarea aportului lor creator și exclusiv la crearea operei și negarea oricărei contribuții creatoare a intimatei la realizarea proiectului.

Recurenții reiterează argumentul că la dosar nu există nicio dovadă scrisă, care să ateste că intimata a participat la conceperea, la formularea sau la scrierea proiectului, astfel încât nicio amprentă a participării sale la crearea, dezvoltarea sau scrierea proiectului nu poate fi regăsită în proiectul realizat de aceștia.

În ceea ce privește coautoratul exclusiv al recurenților la realizarea operei în speță (lucrarea înregistrată la O.R.D.A. ca proiect), precum și faptul că se poate face distincție clară între munca lor de creație pentru concepția proiectului și rolul pârâtei de furnizor de informații pentru completarea părții introductive a cererii de finanțare, concluzia este fără echivoc în sensul că proiectul înregistrat la O.R.D.A. cu nr. x din 29 noiembrie 2011 este o operă comună de creație intelectuală a recurenților în timp ce cererea de finanțare este o operă comună realizată de mai mulți autori, în care pot fi identificate două părți: a). partea introductivă - care conține datele de identificare ale intimatei C. Timișoara, datele partenerilor de afaceri etc., fiind realizată în coautorat de C. Timișoara prin angajați, M. și N., distingându-se drept posibil coordonator al colectivului de autori recurentul (centralizarea informațiilor, structurarea acestora, completarea cererii) și b). partea descriptivă (Descrierea Proiectului 1 și Descrierea Proiectului 2) care este realizată în coautorat de către recurenții-reclamanți M. și N.

Cererea de finanțare înregistrată la AM POSDRU conține într-o proporție covârșitoare (spre integralitate) la capitolele: Descrierea Proiectului și Descrierea Proiectului 2 conținutul Proiectului înregistrat în RNO administrat de O.R.D.A. eu nr. x din 29 noiembrie 2011.

Ca atare, recurenții consideră că opera de creație intelectuală - cerere de finanțare înregistrată la AM POSDRU este o operă comună realizata de 3 autori, potențialul coordonator al lucrării fiind N., utilizarea operei sub orice formă creând premisele unui drept la remunerație în favoarea autorilor.

Recurenții arată că instanța de apel a constatat că "reprezentanții pârâtei au colaborat activ cu reclamanții pentru dezvoltarea ideii inițiale și transformarea ei într-un proiect finanțabil", constatare deosebit de importantă din perspectiva recunoașterii de către instanța de apel a existenței operei inițiale (pe care o numește "idee inițială" și ulterior "idee de proiect ca și lucrare") și a transformării ei într-o operă derivată, și anume, cererea de finanțare - pe care o numește "proiect finanțabil".

Astfel, curtea de apel a confirmat existența operei inițiale a recurenților și transformarea ei într-o operă derivată, cererea de finanțare, denumită "proiectul finanțabil".

În sensul susținerilor anterioare, recurenții invocă dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, afirmând că tot ei sunt titularii operei derivate.

Modalitatea de completare a unei cereri pe formulare tip, dar și existența acestor formulare tip, nu exclud însă munca de creație în conceperea și realizarea proiectului prin crearea, structurarea, dezvoltarea conținutului proiectului în sine, elemente care în mod obligatoriu poartă amprenta creației intelectuale și a personalității autorului.

Existența unei creații intelectuale este susținută și de faptul că nu toate cererile de finanțare sunt admise, astfel că diferența este făcută aportul creator al autorilor conținutului cererilor de finanțare și nu de formularele și instrucțiunile de completare a acestora.

Aceste formulare ale unei cereri de finanțare și instrucțiunile de completare a acestora sunt simple acte administrative (prevăzute de art. 9 - asemenea hotărârilor judecătorești, actelor normative, actelor de natură politică, etc.) ce nu beneficiază de protecția reglementată de Legea nr. 8/1996, putând fi incorporate neîngrădit în orice operă; în același sens, a opinat și expertul H. (raport de expertiză)

În speță, acceptarea cererii de finanțare ca operă, conduce la acceptarea faptului că aceasta este o operă derivată din opera originară, cu completări de date administrative.

Cererea de finanțare a fost creată ca o dezvoltare a proiectului inițial. aceasta fiind în fapt o lucrare derivată a operei inițiale, înregistrată la O.R.D.A. de reclamanți și care aparține de drept tot reclamanților.

Recurenții reiterează susținerea că o simplă idee nu beneficiază de protecție legală, însă opera care cuprinde o idee beneficiază, în ansamblul sau de protecția legală.

Încadrarea operei în litigiu în categoria operelor colective și recunoașterea dreptului de autor în favoarea intimatei, s-au realizat în baza interpretării greșite de către instanța de apel a unui act juridic dedus judecății căruia instanța i-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

În opinia recurenților, actul juridic dedus judecății îl reprezintă opera în litigiu, respectiv proiectul înregistrat la O.R.D.A. și nu formularul cererii de finanțare.

În acest context, cu încălcarea legii, instanța de apel modifică rolul, natura și înțelesul vădit al documentului online prin care recurenții-reclamanți au solicitat la AM POSDRU alocarea fondurilor nerambursabile (de peste 4 milioane euro) în beneficiul intimatei-pârâte - cererea de finanțare online.

Prin modificarea substanțială a înțelesului lămurit și vădit al cererii de finanțare, ca document oficial (act în formă electronică prin care au fost solicitate fondurile necesare implementării proiectului conceput și descris de recurenți), curtea de apel a interpretat greșit rolul cererii de finanțare ca fiind un obiectiv sau un scop în sine și a motivat câteva acțiuni imposibil de realizat și absurde, din perspectivă temporală, dar și ilogice.

În acest sens, se face referire la considerentul prin care instanța de apel a constatat că, raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, s-a reținut corect de către tribunal că lucrarea intitulată "D.", înregistrată sub nr. x din 29 noiembrie 2012 la O.R.D.A., este incorporată proiectului înregistrat la AM POSDRU pe numele pârâtei pentru obținerea cererii de finanțare."

Recurenții susțin că în mod complet greșit instanța de apel a afirmat în mod repetat, că "lucrarea (...) este încorporată proiectului (...) pentru obținerea cererii de finanțare", ceea ce conduce la ipoteza absurdă că: "cererea de finanțare era un deziderat urmărit de reclamanți deoarece, aceștia, în scopul de a "obține cererea de finanțare" au incorporat lucrarea (înscrisă sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere, administrat de O.R.D.A.) în proiectul de la AM POSDRU, ipoteză absurdă.

Eliminând interpretarea greșită a naturii și a rolului deținut de cererea de finanțare și respectând adevărul (evidențiat faptic prin probele depuse) legat de inexistența în anul 2009 a documentului AM POSDRU, în opinia recurenților, rezultă în mod evident că lucrarea creată de aceștia a fost inclusă în cererea de finanțare și astfel, împreună cu informațiile furnizate de pârâtă, aceasta acțiune a condus la obținerea finanțării Proiectului înregistrat la AM POSDRU.

În scopul detalierii argumentației anterioare, recurenții arată că cererea de finanțare online este un document electronic, a cărei formă specifică se poate accesa online, de pe serverul AM POSDRU (numai) de către cei care dețin codul unic de acces și că:

Cererea de finanțare, se completează online prin introducerea în spațiile goale, dedicate a unor descrieri pentru:

a) partenerii propuși.

b) proiectul propus spre implementare (cu prezentarea unei analize a situației și nevoilor existente, soluțiile propuse, obiective, acțiuni și metodologie, descrierea managementului proiectului, a rezultatelor imediate și a celor pe termen lung, etc.), precum și

c) o descriere a bugetului solicitat.

După completare, cererea de finanțare se transmite online, către Autoritatea de Management a POSDRU pentru a fi evaluată.

În continuare, recurenții descriu etapele și procedura legală de evaluare a unei astfel de cereri de finanțare din fonduri europene.

Se arată că și prin raportul de expertiză întocmit de expert G., s-a reținut că proiectul înregistrat la RNO administrat de O.R.D.A. cu nr. x din 29 noiembrie 2011 se regăsește în proporție covârșitoare spre integralitate în cererea de finanțare, respectiv la capitolele descrierea proiectului 1 și descrierea proiectului 2.

De asemenea, recurenții mai arată că, inițial, curtea de apel a admis că dezvoltarea, sau "gestionarea" proiectului s-a realizat doar de către reclamanți, de pe "calculatoarele lor", însă, ulterior, în mod indirect și fără dovezi, afirmă contrariul, omițând a face referire la declarațiile fără echivoc ale martorilor care au afirmat că nu ei au scris proiectul. Acest fapt ar fi fost imposibil de realizat de altfel, de vreme ce angajații pârâtei au recunoscut că nu au avut acces nici la lucrarea aflată pe calculatoarele reclamanților și nici la codul de acces pentru completarea online a formularului cererii de finanțare.

Mai mult decât atât, pentru justificarea deciziei sale, instanța de apel a folosit argumente inexistente în cadrul dispozițiilor legale specifice lucrării ce este supusă dezbaterii în prezenta speță (Legea nr. 8/1996) precum "cântărirea importanței" aportului părților.

În acest sens, curtea de apel a pus în balanță, pe de o parte, aportul reclamanților demonstrat prin probe și recunoscut de instanță: munca de concepție a operei - "existenta ideii de proiect din partea reclamanților" și "gestionarea scrierii proiectului", iar, pe de altă parte, aportul pârâtei - "furnizarea de informații și a celorlalte contribuții ale pârâtei", fără însă a se specifica, în cuprinsul deciziei sale, în ce constau "celelalte contribuții din partea pârâtei."

În consecință, pe de o parte, există realitatea constatată și recunoscută (faptul că ideea de proiect și gestionarea scrierii lui a aparținut reclamanților), iar pe de altă parte, incertitudinea faptului că furnizarea de informații și "contribuțiile" nedefinite ale pârâtei ar putea constitui un aport la fel de important, astfel încât, nemotivat și nejustificat, instanța de apel decide că balanța trebuie înclinată în favoarea incertitudinii, pronunțându-se în favoarea pârâtei.

În acest context, recurenții arată că apreciază că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Se mai arată că motivarea cuprinse argumente contradictorii și formulări ambigue de tipul "coroborarea probelor", fără a specifica probele, cu atât mai mult cu cât probele citate în decizie la paragrafele anterioare contravin scopului pentru care instanța le-a utilizat demonstrând coautoratul reclamanților în munca de concepție a lucrării în speță. În formularea argumentelor, instanța utilizează în mod discreționar probele, eliminând toate dovezile atașate de reclamanți sub forma documentelor probatorii, lipsindu-i astfel de o dreaptă judecată.

Deși a considerat că expertiza în domeniul dreptului de autor și a drepturilor conexe reprezintă o probă necesară și pertinentă în dosar, dată fiind specificitatea cauzei, în formularea concluziilor sale instanța de apel a eliminat în totalitate concluziile acestui raport de expertiză, iar afirmațiile reclamanților din cuprinsul interogatoriului sunt interpretate discreționar.

Recurenții susțin că instanța de apel nu a motivat înlăturarea ca nefondată a criticii lor din motivele de apel "cu referire la faptul că nu au fost administrate probe care să demonstreze calitatea de subiect al dreptului de autor al pârâtei".

Potrivit art. 6 din Legea nr. 8/1996: "(1) Este operă colectivă opera în care contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, data fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.

(2) În lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată."

Se arată de către recurenți că din perspectiva art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, pârâtei nu i se poate atribui dreptul de autor, întrucât opera în litigiu (proiectul înregistrat la O.R.D.A. și incorporat cererea de finanțare) a fost creată din inițiativa reclamanților, dezvoltarea ideii de proiect le-a aparținut, iar opera a fost creată sub numele lor.

În concordanță cu probatoriul administrat, în perioada concepției proiectului în forma inițială (nefinalizată, numită idee de proiect), recurenții nu cunoșteau fundația pârâtă, iar în perioada dezvoltării ideii inițiale (după prezentarea ideii de proiect fundației pârâte), recurenții au fost singurii care au realizat munca de transformare operei până la forma finală (cea incorporată în cererea de finanțare); pe de altă parte, atât în perioada concepției lucrării inițiale, cât și ulterior, în perioada dezvoltării acesteia, recurenții nu au fost angajații pârâtei și nu au operat către pârâtă o cesiune a dreptului de autor, potrivit art. 39 și 42 din Legea nr. 8/1996.

Faptul că dreptul de autor asupra operei nu poate fi atribuit pârâtei este susținut și de concluziile raportului de expertiză în domeniul dreptului de autor, realizat de expertul principal dl. G. și expertul parte dl. H., în calitate de specialiști în domeniul mai sus amintit, lucrare din ale cărei concluzii recurenții citează.

Recurenții-reclamanți solicită Înaltei Curți să constate că prin acțiunile întreprinse de pârâtă s-au creat suficiente condiții pentru aplicarea art. 139 lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu privire la plata de despăgubiri pentru daunele morale produse atât anterior demarării procesului, cât și pe tot parcursul acestuia, astfel încât, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu acest titlu, solicitată prin cererea de chemare în judecată, pretenție a cărei respingere nu a fost explicit motivată de instanța de apel.

Nerecunoașterea de către instanța de apel a contribuției exclusive a recurenților la elaborarea (conceperea) lucrării în litigiu este netemeinică și nelegală.

În aceste condiții, constatarea curții de apel a lipsei dovezilor pentru reținerea coautoratului lor reprezintă o sfidare actului de justiție, un afront la adresa realității și a tuturor raționamentelor logice fiind formulată prin denaturarea gravă a adevărului, excluderea declarațiilor relevante ale martorilor și ignorarea concluziilor raportului de expertiză în domeniul dreptului de autor.

Prevederile Legii nr. 8/1996 nu condiționează protecția operei de punerea sa execuție, opera fiind recunoscută și protejată "independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată" [art. 1 alin. (2) al Legii nr. 8/1996], iar dreptul de autor asupra operei se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Cu toate acestea, contrar prevederilor legale, instanța de apel a condiționat recunoașterea actului de creație și a efortului creator al recurenților de realizarea unei opere complete (finalizate) și cu o anumită structură (în speță, a structură impusă de un finanțator pentru acordarea de fonduri în vederea punerii executare a acesteia).

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții susțin că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (decizia recurată).

Prin argumentele redate, instanța de apel confirmă efortul creator exclusiv al reclamanților, ceea ce este în dezacord cu concluzia privind lipsa coautoratului lor.

Mai mult decât atât, și argumentele sunt contradictorii, instanța de apel raportându-se în mod discreționar la probele cauzei, amintind numai probele în favoarea pârâtei și ignorând celelalte probe - înscrisuri și concluziile raportului de expertiză IT.

"Colaborarea activă" a pârâtei cu recurenții-reclamanți pentru dezvoltarea ideii inițiale și transformarea ei într-un proiect finanțabil este indusă în mod fals de instanța de apel pentru a crea imaginea unui efort creator din partea pârâtei, acesta constituind un fals argument introdus de instanță pentru a justifica ulterior atribuirea dreptul de autor asupra operei lor în favoarea pârâtei.

"Colaborarea activă" a pârâtei cu reclamanții pentru "dezvoltarea ideii inițiale și transformarea ei într-un proiect finanțabil" a constat în furnizarea de informații specifice pârâtei și partenerilor săi, informații necesare pentru completarea părții descriptive a formularului CF:

Recurenții mai arată că raportul de expertiză în domeniul dreptului de autor probează susținerile lor referitoare la faptul că "aportul" pârâtei a constat în furnizarea de informații și că aceasta nu a avut niciun fel de "contribuție" la munca de concepție a lucrării în speță (opera înregistrată la O.R.D.A. ca proiect).

Faptul că furnizarea de informații nu reprezintă un proces de creație intelectuală, rezultă din aceea că legiuitorul prevede în mod expres categoriile de informații care nu pot beneficia de protecția dreptului de autor (art. 9 din Legea nr. 8/1996), demonstrează că, în speță "colaborarea activă" cu pârâta nu poate fi catalogată drept muncă de creație intelectuală.

Pe cale de consecință, "contribuția creatoare a pârâtei la transformarea ideii inițiale într-un proiect finanțabil", dincolo de faptul că este contrazisă de probele cauzei, constituie o argumentare falsă a instanței de apel pentru a justifica lipsa coautoratului reclamanților, argumentare făcută prin încălcarea prevederilor Legii nr. 8/1996.

Întreg probatoriul administrat, coroborat cu constatările instanței de apel, conduc la concluzia că opera în litigiu este o operă realizată în coautorat exclusiv de către recurenții-reclamanți, iar argumentele curții de apel nu pot constitui o motivare valabilă pentru recunoașterea dreptului de autor în favoarea pârâtei, mai arată recurenții.

În finalul memoriului de recurs, recurenții reiau critica pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând că încadrarea operei în litigiu în categoria operelor colective și recunoașterea dreptului de autor în favoarea pârâtei, s-au realizat în baza interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, căruia instanța de apel i-a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, actul juridic dedus judecății îl reprezintă opera în litigiu -proiectul înregistrat la O.R.D.A., iar nu formularul cererii de finanțare.

Autorul unei opere este întotdeauna o persoană fizică ce poate avea un aport intelectual la crearea ei, situație în care o persoană juridică niciodată nu poate fi autor al unei opere și nici beneficiar al drepturilor morale de autor.

În aceste condiții, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cum greșit a stabilit instanța de apel, care a reținut în mod eronat caracterul de operă colectivă al lucrării din cauză, recunoscând dreptul de autor în favoarea pârâtei.

2. Recurenta-pârâtă Fundația C. Timișoara, prin memoriul său de recurs, s-a prevalat de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că, prin formularea recursului, tinde la modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, astfel: să se admită în totalitate cererea sa reconvențională, astfel încât să se constate că lucrarea intitulată "D.", nu reprezintă o operă de creație intelectuală care să beneficieze de protecția dreptului de autor, nefiind operă științifică, în sensul Legii nr. 8/1996 republicată; să se constate că recurenții-reclamanți nu beneficiază de dreptul de autor nici moral și nici patrimonial asupra lucrării intitulate "D." raportat la inexistența în speță a unei opere de creație intelectuală și implicit a unui drept de autor (coautor) în persoana acestora, în sensul Legii nr. 8/1996; să se constate lipsa unui coautorat în sensul prevăzut de Legea nr. 8 din 1996 față de reclamanții-pârâți și lipsa de incidență în speță a prevederilor Legii nr. 8 din 1996; să se dispună radierea din Registrul Național de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) a înregistrării proiectului "D.", înscris sub nr. x din 29 noiembrie 2011 pe numele reclamanților.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată este parțial netemeinică și nelegală.

Astfel, pe temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se arată că decizia recurată prin care a fost respins ca nefondat și apelul său, a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii acestuia, în sensul interpretării lucrării în litigiu drept o operă de creație intelectuală protejată de legea dreptului de autor (iar nu o creație intelectuală fără protecția Legii nr. 8/1996), precum și cu aplicarea greșită a legii raportat la starea de fapt - în sensul că în mod eronat instanța de apel a reținut că lucrarea înregistrată de pârâți la O.R.D.A. constituie operă științifică, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996.

În ciuda faptului că instanța de apel a reținut în mod corect că lucrarea analizată este o lucrare colectivă, care reprezintă rezultatul muncii în echipă atât a reclamanților, cât și a recurentei-pârâte (și a partenerilor săi implicați în proiect), în ciuda faptului că instanța a reținut corect că lucrarea înregistrată de reclamanți la O.R.D.A. este parte desprinsă (integrată în) din Proiectul înregistrat la AM POSDRU pe numele recurentei-pârâte, aceeași instanță a reținut în mod eronat că opera în litigiu este o operă științifică ce cade sub protecția Legii nr. 8/1996, interpretând eronat și conținutul actului juridic dedus judecății și aplicând greșit în speță Legea nr. 8/1996.

Recurenta-pârâtă susține, la rândul său, că actul juridic dedus judecății este lucrarea intitulată "D." înscrisă de intimați sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A.

Acest act juridic este un înscris ce conține o serie de informații compilate și sintetizate sub forma unei cereri/proiect, cu respectarea cerințelor generale și specifice din Ghidului solicitantului (aferent cererilor de proiecte), pentru ca proiectul descris în acest act să fie înscris la AM POSDRU2 2007 - 2013, în scopul obținerii unei finanțări europene nerambursabile pe o axă specifică - în cazul de față Axa Prioritară 2-3.

Proiectul (Cerere de finanțare) înregistrat în 18 august 2009 la AM POSDRU pe numele recurentei-pârâte a fost aprobat spre finanțare la data de 28 aprilie 2010.

Proiectul și implicit partea descriptivă a acesteia (lucrarea în litigiu) reprezintă o prezentare a cererii de finanțare înregistrată la AM POSDRU. Este o lucrare care, din punct de vedere al conținutului, expune un demers de formare profesională, managerială, care, prin structură și tematică, tinde spre adaptabilitatea pe piața muncii a participanților din grupul țintă.

În opinia recurentei-pârâte, lucrarea este incontestabil rezultatul unei activități intelectuale, dar nu reprezintă o operă originală de creație intelectuală în domeniul științific, protejată de legea dreptului de autor.

În analizarea raportului juridic litigios, deosebit de importantă este distincția între munca intelectuală, efortul intelectual - care nu se bucură de protecția dreptului de autor (cu titlu de exemplu efectuarea unor exerciții, a unor statistici, compilarea unui material, scrierea unui proiect conform unui ghid de completare etc.) și creația intelectuală - care se bucură de protecția legii, tocmai pentru că însumează efortul inovator al gândirii autorului, inspirația și geniul acestuia.

În acest context, recurenta-pârâtă susține că instanța a reținut în mod greșit originalitatea, ceea ce constituie un element esențial pentru calificarea unei lucrări drept operă în sensul art. 1, 7, 24 din Legea nr. 8/1996; caracterul inovator, ca și criteriu pretins de Ghidul solicitantului pentru aprobarea finanțării (originalitate de care se bucură cererea de finanțare) se identifică cu criteriul originalității.

Recurenta susține că originalitatea necesară unui proiect pentru a obține finanțarea europeană nu coincide cu originalitatea despre care face vorbire legea dreptului de autor. Așa fiind, instanța de apel (ca și prima instanță) a schimbat sensul termenului de "originalitate", interpretând, astfel, greșit lucrarea dedusă judecății ca aparținând domeniului dreptului de autor și, deci, intrând sub protecția conferită de Legea nr. 8/1996; în sensul opiniei sale, recurenta-pârâtă face trimitere la opinia expertului său parte dl. I. din cuprinsul căreia citează.

Recurenta pârâtă solicită Înaltei Curți să înlăture ca neîntemeiate considerentele instanței de apel care omologhează concluziile expertului asistent al reclamanților, domnul H., coroborându-le cu cele ale specialistei L. (audiată de prima instanță), deși primul expert are în vedere criteriul originalității impus de Legea nr. 8/1996, iar doamna L. a dezvoltat criteriul de inovare impus de Ghidul aplicantului - exemplele la care fac trimitere ambii specialiști, fiind aspecte de inovare pe care le atinge cererea de finanțare.

Ca atare, recurenta-pârâtă reiterează faptul că instanța este chemată să se pronunțe cu privire la caracterul original al lucrării în litigiu sub aspectul prevederilor art. 1, art. 7 și art. 24 din Legea nr. 8/1996, fiind irelevantă împrejurarea că lucrarea în litigiu prezintă elemente de autenticitate și inovare pentru obținerea unei finanțări nerambursabile.

În consecință, solicită Înaltei Curți să rețină că lucrarea reclamanților se încadrează în prevederile art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, care nu conferă protecție juridică "ideilor, teoriilor, conceptelor, descoperirilor științifice, procedeelor, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare a acestora."

În opinia sa, decizia instanței de apel prin care s-a deturnat sensul și conținutul lucrării reclamanților dintr-o lucrare destinată obținerii unei finanțări nerambursabile, care evident nu se bucură de protecția juridică a Legii nr. 8/1996, într-o lucrare - operă originală de creație intelectuală protejată de Legea nr. 8/1996 -, se impune a fi modificată de către instanța de recurs, dându-se eficiență prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai susține că instanța de apel a deturnat și sensul termenului "științific" atunci când a apreciat că lucrarea în litigiu este o operă originală științifică, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece există o diferență considerabilă între domeniul științei managementului resurselor umane, căruia i se circumscrie lucrarea reclamanților ca și procedeu de formare profesională și caracterul științific al unei opere originale de creație intelectuală, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 8/1996.

Pentru acreditarea teoriei potrivit cu care lucrarea în litigiu este o operă științifică protejată de Legea nr. 8/1996, ar fi fost necesar ca această lucrare să fie fundamentată științific, să indice sursele de informare, să fie rezultatul activității de cercetare științifică a reclamanților. Nu numai că reclamanții nu au fundamentat științific lucrarea lor, nu au indicat surse de informare și nici nu se întemeiază pe o activitate proprie de cercetare științifică, dar aceștia au încălcat, prin demersul lor, prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, care sancționează "confecționarea de rezultate sau date, respectiv raportarea de rezultate sau date fictive, care nu sunt rezultatul real al unei activități de cercetare-dezvoltare."

Recurenta-pârâtă apreciază drept superficială și nefundamentată concluzia instanței de apel potrivit cu care ne aflăm în prezența unei opere originale științifice, în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 pentru simplul motiv că lucrarea reclamanților este un demers în domeniul managementului resurselor umane; contraargumentul pe care pe care recurenta îl invocă privește semnificația termenului "științific" din cuprinsul expresiei "opere științifice" folosite în construcția normei de la art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 - care trebuie coroborată cu art. 36 alin. (4) și cu art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000; pentru ca o lucrare să fie științifică, trebuie să se bazeze pe principiile științei, adică să cuprindă un ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii; or, lucrarea în cauză poate fi considerată o operă științifică numai în măsura în care cunoștințele din domeniul abordat sunt originale, adică sunt rezultatul activității creative a autorului.

Pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că în mod eronat instanța de apel a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile art. 1, art. 7, art. 24 din Legea nr. 8/1996 - care reglementează opera originală de creație intelectuală.

După cum deja a arătat, lucrarea înregistrată de reclamanți în Registrul Național de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) sub nr. x din 29 noiembrie 2011 nu reprezintă o operă originală de creație intelectuală care să intre în sfera obiectului dreptului de autor, în viziunea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Instanța de apel a ignorat faptul că lucrarea în litigiu nu se bucură de originalitate nici sub aspectul criteriului subiectiv despre care a făcut vorbire în cuprinsul motivării; concepția subiectivă din doctrină asupra condiției originalității consideră că opera este demnă de protecție doar în cazul în care diferă de ceea ce este cunoscut, opera trebuind să aibă caracter de unicat.

Or, lucrarea reclamanților înregistrată la O.R.D.A. nu relevă un aport creator propriu al acestora care să suplimenteze, prin valoarea sa, patrimoniul intelectual preexistent.

În speță, proiectul care a fost înregistrat pe numele reclamanților la O.R.D.A nu reprezintă o operă originală, întrucât nu se poate izola sau identifica absolut nicio contribuție personală a reclamanților la crearea acesteia.

După cum s-a precizat în doctrină, "sursa activității creatoare este imaginația autorului. A face un act original înseamnă "a alege, a analiza, a compara, a ezita, a face apel la toate sursele de gust, inteligență, sensibilitate, într-un cuvânt, a crea în mod personal."

Recurenta-pârâtă susține că probele științifice administrate în cauză - cu referire la audierea de către prima instanță a specialistului în resurse umane - d-na L. și lucrarea de specialitate în domeniul dreptului de autor - Raport separat și Păreri deosebite - întocmite de expertul asistent dl. prof. univ. dr. I. - trebuie coroborate, iar ele converg către aceeași teză: lucrarea în litigiu este o cerere de finanțare nerambursabilă, care corespunde criteriilor Ghidului solicitantului, aducând o plus valoare și legitimând finanțarea, dar nu este o operă originală de creație intelectuală în domeniul științific.

Se mai arată că în mod corect instanța a înlăturat (indirect), dintre probele pe care s-a întemeiat, lucrarea specialistului dl. G. - pe considerentul că dl. G. s-a autodeclarat necompetent în a se pronunța asupra originalității științifice a lucrării; acestui motiv i se adaugă, în opinia recurentei, o serie de alte argumente care justifică înlăturarea acestei probe din materialul probator relevant - motive care, pe de o parte, constată incompatibilitatea d-lui G. de a se pronunța în cauză (el fiind reprezentantul legal al O.R.D.A.), iar pe de altă parte, lipsa de calității profesionale care să îl califice drept "personalitate" sau "specialist în domeniul dreptului de autor", în sensul art. 201 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta opinează că proiectul reclamanților înregistrat la O.R.D.A. nu întrunește niciuna dintre cele două condiții care ar trebui întrunite cumulativ pentru a se bucura de protecția legii, aspecte confirmate și de opinia specialiștilor care s-au exprimat în cauză în fața celor două instanțe de fond, conform art. 201 alin. (3) C. proc. civ. - d-na prof. L. și dl. prof. I.

Recurenta arată că lipsa de originalitate a lucrării în litigiu este probată de: inexistența unei activități de creație a reclamanți, în sensul Legii nr. 8/1996, aceasta neputând fi considerată operă literară, artistică sau științifică, întrucât pretinsa operă reprezintă doar o copie - fragment din proiectul recurentei-pârâte înregistrat la AM POSDRU; lipsa unui spirit novator: contribuția reclamanților la realizarea proiectului înregistrat la AM POSDRU (folosit fără drept de intimați și înregistrat la O.R.D.A. sub nr. x din 29 noiembrie 2012), s-a rezumat la o simplă activitate de completare a unei cereri de finanțare în vederea realizării unui proiect care avea ca scop recalificarea forței de muncă din domeniul construcțiilor; ideea care a stat la baza proiectului nu era nouă, ea s-a bazat pe experiența anterioară a recurentei-pârâte; au existat și înainte astfel de metode de calificare; această activitate nu întrunește condițiile necesare pentru a considera raportul în discuție ca fiind o operă derivată; elaborarea proiectului pe baza cunoștințelor în domeniu ale recurentei-pârâte, respectiv prin valorificarea informațiilor, cunoștințelor și experienței sale acumulate în întreprinderea unor astfel de activități, care excedează protecția conferită prin dreptul de autor, reclamanții fiind cei care au adus la îndeplinire o activitate de centralizare și sistematizare a informațiilor, urmată de tehnoredactarea proiectului pe baza înscrisurilor și informațiilor furnizate de recurenta-pârâtă, urmând structura și forma prevăzută de ghidul aplicantului, sub stricta supraveghere și coordonare a recurentei-pârâte; lipsa unei înțelegeri prealabile între reclamanți, necesară pentru existența unui așa-zis coautorat - aceștia nu au prezentat o înțelegere preexistentă care să ateste modul în care înțeleg să colaboreze pentru realizarea unei opere și nici nu au stabilit o cotă de participare la activitatea de creație. În realitate, nici nu puteau să producă în cauză astfel de înscrisuri, deoarece activitatea lor nu a fost o activitate de creație a unei opere originale în sensul Legii nr. 8/1996, act normativ invocat în mod abuziv.

Recurenta-pârâtă susține că reclamanții au promovat acțiunea din cauza de față cu rea-credință, aceștia speculând dispozițiile legii dreptului de autor în favoarea lor, cu ignorarea totală a necesității îndeplinirii condițiilor cerute de lege imperativ și cumulativ pentru incidența art. 7 din Legea nr. 8/1996 care reglementează opera originală științifică.

În considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut în mod nefundamentat că lucrarea reclamanților prezintă elemente de originalitate științifică în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, făcând trimitere la opinia specialistului L. (din care reține trunchiat o serie de afirmații) și la opinia specialistului parte H., opinii care, în decizia curții de apel, potrivit considerentelor, converg.

Instanța de apel a înlăturat în mod greșit singurul punct de vedere științific documentat în domeniul dreptului de autor - exprimat și argumentat temeinic de către dl prof. univ. dr. I. (specialist parte) - pentru simplul motiv că nu coincide cu opinia celorlalți specialiști.

Dimpotrivă, recurenta apreciază că opinia d-lui prof. I. se completează cu cea a d-nei specialist prof. L., astfel încât, se solicită instanței de recurs a aprecia drept inconsistentă și arbitrară decizia instanței de apel de a da eficiență anumitor argumente și concluzii ale specialistului audiat de prima instanță (L.) și de a ignora alte concluzii ale aceluiași specialist; omologând proba, instanța de apel trebuia să preia toate concluziile specialistului și să le interpreteze în mod unitar.

În demonstrarea celor anterior solicitate, recurenta-pârâtă arată că, sub aspectul originalității, se poate observa că specialistul face trimitere la caracterul inovator reclamat de Ghidul solicitantului, iar nu la originalitatea unei opere de creație intelectuală; sub aspectul caracterului științific, același specialist are o concluzie ignorată de instanță, și care exclude categoric caracterul științific al lucrării în litigiu etc.

Literatura de specialitate a statuat că individualitatea unei opere științifice se apreciază prin originalitatea științifică, respectiv prin capacitatea omului de știință de a găsi, pentru ideile sale, o exprimare precisă și exactă.

Se consideră că "opera științifică este protejată prin drept de autor dacă dovedește un standard minim de performanță creativă" - iar această condiție presupune în mod cert un efort de lungă durată al cercetătorului, efort axat pe documentare, analiză și sinteză."

Recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs să constate că lucrarea reclamanților nu poate fi considerată operă științifică în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 și pentru că acesteia îi lipsesc "elemente esențiale" pentru existența oricărei opere științifice, precum: "planul" sau "proiecția operei", "documentații", "analize", "aplicații", "experimente", "rezultate", "evaluări", "aparatul critic", "lista bibliografică" etc.

Dacă s-ar valida raționamentul instanței de apel (care își însușește opinia primei instanțe), ar însemna că orice cerere de finanțare pentru realizarea unui proiect cu finanțare europeană aprobată în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 (AM POSDRU), deci care a răspuns implicit cerințelor de noutate/inovație, reprezintă operă științifică.

Într-o altă critică, recurenta-pârâtă susține că în mod eronat instanța de apel apreciază incidente în cauză prevederile art. 1 coroborate cu art. 6 din Legea nr. 8/1996 - care reglementează operele colective din domeniul dreptului de autor.

Recurentă nu contestă caracterul colectiv al proiectului care a câștigat finanțarea și deci, implicit, al lucrării "D.", înscrisă de intimați sub nr. x din 29 noiembrie 2011 în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A., ci contestă caracterul de operă științifică de creație intelectuală a lucrării sus menționate.

În concluzie, indiferent că lucrarea în litigiu reprezintă materializarea unui proiect comun, a unei munci aparținând unui întreg colectiv, lipsind caracterul de operă originală de creație intelectuală în domeniul științei, nu pot fi incidente în cauză prevederile art. 6 ale Legii nr. 8/1996.

Se mai arată de către recurentă că sub aspectul anteriorității, în mod corect instanța de apel a reținut că lucrarea reclamanților este parte din proiectul fundației recurente și nu a existat anterior proiectului său. Proiectul reclamanților are ca dată certă data înregistrării în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A., deci data de 29 noiembrie 2011, în timp ce cererea de finanțare a Fundației are ca dată certă data de 18 august 2009.

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă, cu puterea evidenței, că documentul depus la O.R.D.A. de către reclamanți se bazează exclusiv pe rezultatele activității și experienței profesionale acumulate anterior de către recurenta-pârâtă, sens în care exemplifică.

Cu privire la pretențiile pecuniare ale reclamanților-intimați, recurenta susține că acestea sunt nefondate.

Analizând probele administrate în cauză și reținând că proiectul în litigiu nu reprezintă o operă protejată în sensul legii (având în vedere și argumentele punctuale de mai sus), recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs să respingă ca nefondate și pretențiile subsidiare ale reclamanților, care plecau de la premisa existenței unei protecții legale în ceea ce privește proiectul în cauză. Pe cale de consecință, solicită să fie respinse ca nefondate pretențiile reclamanților de a li se recunoaște calitatea de autori exclusivi ai unei opere protejate și, de asemenea, ca nefondate, și pretențiile de a li se acorda repararea drepturilor morale și patrimoniale.

În subsidiar, în cazul în care și instanța de recurs va reține că este vorba în speță de o operă protejată în sensul Legii nr. 8/1996, recurenta-pârâtă solicită a se reține că intimații reclamanți nu pot fi considerați autori exclusivi ai proiectului, că acesta a fost rezultatul unei munci colective (la care au contribuit atât reprezentanții pârâtei, cât și partenerii transnaționali pe care aceasta i-a cooptat în proiect), precum și că nu se poate stabili contribuția individuală a fiecărui participant la realizarea lucrării.

Cu privire la radierea lucrării în litigiu din registrul național de opere administrat de oficiul român pentru drepturile de autor (O.R.D.A.), recurenta-pârâtă susține că referitor la această înscriere a arătat că aceasta are loc pe propria răspundere a solicitantului și nu valorează o constituire/recunoaștere a dreptului de autor asupra unei opere; în acest sens, recurenta-pârâtă arată că a făcut trimitere la prevederile art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și art. 4 din O.G. nr. 25/2006, actualizată, privind întărirea capacității administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Această înscriere a proiectului de către Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.DA.) a unei pretinse opere, nu a implicat din partea O.R.D.A. nici măcar o minimă verificare cu privire la natura, originalitatea și autorii operei, respectiv cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de o operă pentru a beneficia de protecția dreptului de autor, astfel încât, a condus la situația în care se folosesc fără drept (creând o aparență a dreptului de autor prin înscrierea la O.R.D.A.) diverse lucrări care nu sunt protejate de legislația dreptului de autor, așa cum este cazul în speță.

Or, în acord cu susținerile sale din prezentele motive de recurs, recurenta-pârâtă solicită a se reține ca fiind dovedită și, în consecință, întemeiată, urmare a întreg probatoriului administrat în cauză, cererea sa de radiere a acestei înscrieri în Registrul Național de Opere administrat de O.R.D.A., întrucât lucrarea dedusă judecății nu se încadrează în ceea ce Legea nr. 8/1996 definește ca fiind o operă științifică.

Potrivit legii, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor ideile, teoriile, conceptele, descoperirile și invențiile conținute într-o operă, oricare ar fi modul de prelucrare, de scriere, de explicare sau de exprimare.

În consecință, recurenta consideră că se impune obligarea pârâtei intimate O.R.D.A. la radierea din Registrul Național de Opere pe care îl administrează a înregistrării proiectului "D.".

În caz contrar, reclamanții ar beneficia de o înregistrare care nu corespunde realității de fapt și juridice și ar valida o expresie a relei-credințe de care aceștia au dat dovadă prin înregistrarea pro causa a lucrării din litigiu și prin promovarea acestui proces.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale reclamanților, iar recurenții-reclamanți la cele ale recurentei pârâte, fiecare dintre părți formulând concluzii de respingere a recursului părții adverse ca nefondat. Și intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturi de Autor a formulat întâmpinare prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la cererea formulată de pârâtă având ca obiect radierea proiectului în litigiu din Registrul Național de Opere pe care îl administrează în baza dispozițiilor art. 148 din Legea nr. 8/1996.

Cum calitatea procesuală pasivă a O.R.D.A. a fost confirmată în cauză de ambele instanțe de fond în raport de dispozițiile art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte constată că soluția adoptată cu privire la această excepție este intrată sub autoritate de lucru judecat, astfel încât instanța de recurs nu poate aprecia asupra legalității dezlegării acestei excepții, în lipsa unui recurs al pârâtului O.R.D.A. prin care să fi fost formulate critici de nelegalitate cu privire la soluția dată excepției menționate; în plus, excepția de fond a lipsei calității procesuale pasive, excepție absolută nu a fost invocată pentru prima dată înaintea instanței de recurs.

Nu au fost administrate alte probe în această etapă procesuală.

Recursurile formulate sunt nefondate, potrivit celor ce succed.

Din perspectiva ambelor recursuri formulate în cauză, Înalta Curte constată necesară stabilirea premiselor de analiză a criticilor formulate de reclamanți și pârâtă, premise care privesc cererile formulate în cauză de fiecare dintre părți, dar și soluțiile pronunțate de instanțele de fond, în raport cu obiectul învestirii lor.

În esență, recurenți-reclamanți au solicitat, cu valoarea unor cereri principale, constatarea calității de coautori asupra lucrării intitulate "D.", înregistrată ca "proiect" pe numele lor la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. x din 29 noiembrie 2011 și folosită de reclamanții înșiși la formularea și depunerea în formă electronică, specifică cererii de finanțare, a proiectului înregistrat la AM POSDRU, prin care reclamanții au solicitat - în numele și în beneficiul pârâtei - o finanțare nerambursabilă de peste 4.000.000 euro; să se constate folosirea, în prezent, de către pârâtă a lucrării fără un acord scris sau contract încheiat cu reclamanții și, deci, fără a avea vreun drept de utilizare, încălcând astfel Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor, în pofida notificării conținând solicitarea de a înceta folosirea acestei lucrări, transmisă de reclamanți, în atenția reprezentantului legal al pârâtei, la data de 23 ianuarie 2012 etc. (reclamanții au formulat și alte cereri accesorii, astfel cum rezultă din expozeul deciziei de față).

Recurenta-pârâtă, la prima instanță, a depus întâmpinare împotriva pretențiilor reclamanților, contestând calitatea acestora de coautori ai operei menționate, invocând pe cale de apărare (întrucât nu a formulat pretenții proprii împotriva reclamanților, astfel cum au reținut și instanțele de fond) împrejurarea că lucrarea în litigiu nu reprezintă o operă de creație intelectuală care să beneficieze de protecția dreptului de autor nefiind opera literară, artistică sau științifică în sensul Legii nr. 8/1996 republicată; să se constate că reclamanții nu beneficiază de dreptul de autor nici moral și nici patrimonial asupra lucrării în litigiu, raportat la inexistența în speță a unei opere de creație intelectuală și, implicit, a unui drept de autor (coautor) în persoana acestora, în sensul Legii nr. 8/1996; constatarea lipsei unui coautorat în sensul prevăzut de Legea nr. 8 din 1996 față de reclamanții-pârâți A. și M. și neincidența în cauză a prevederilor Legii nr. 8/1996.

Pe calea cererii reconvenționale, formulate în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pârâta a solicitat obligarea acesteia la radierea din Registrul Național de Opere administrat de pârâtul O.R.D.A. a înregistrării proiectului "D.", înscris sub nr. x din 29 noiembrie 2011 pe numele reclamanților-pârâți A. și B., raportat la inexistența în speță a unei opere de creație intelectuală și implicit a unui drept de autor (coautor) în persoana acestora, în sensul Legii nr. 8/1996; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 292/PI din 11 februarie 2015, prima instanță a respins ca neîntemeiată atât cererea principală formulată de reclamanți, cât și cererea reconvențională a pârâtei Fundația C. Timișoara.

Instanța de apel a confirmat soluția adoptată de prima instanță și a respins ca nefondate apelurile ambelor părți.

În ceea ce privește cererea principală, instanțele de fond au reținut că lucrarea intitulată "D.", înregistrată ca "proiect" pe numele reclamanților la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. x din 29 noiembrie 2011 reprezintă o operă științifică, în sensul dispozițiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

În aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din același act normativ, s-a constatat că lucrarea în cauză reprezintă o operă colectivă, iar dreptul de autor asupra acesteia aparține pârâtei.

Și soluția asupra cererii reconvenționale a fost confirmată, reținându-se că înregistrarea unei opere de creație intelectuală în Registrul Național administrat de O.R.D.A., - care în cauză are calitate procesuală pasivă, conform art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, - nu este constitutivă de drepturi de autor, și, prin urmare, nu poate justifica prin ea însăși un temei pentru pretențiile reclamanților (la a căror admitere pârâta s-a opus constant).

Față de aceste dezlegări ale instanțelor de fond, Înalta Curte constată că pârâta, prin motivele sale de recurs, în cea mai mare parte reia susținerile formulate în apărare împotriva pretenției reclamanților de a fi recunoscuți ca autori exclusivi ai lucrării în litigiu, în condițiile în care, prin decizia recurată instanța de apel a adoptat o soluție ce îi este favorabilă pârâtei, confirmând că, în cauză, dreptul de autor asupra lucrării științifice - operă colectivă - aparține acesteia, astfel cum a rezultat din aplicarea combinată a prevederilor art. 7 lit. b) și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Ca atare, Înalta Curte constată că acele critici prin care pârâta contestă caracterul de operă de creație intelectuală a lucrării ce face obiectul cauzei, susținute pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (contestând întrunirea cerinței originalității și însuși caracterul științific al lucrării), reprezintă critici lipsite de interes procesual (întrucât eventuala reținere a caracterului fondat al acestora, nu i-ar aduce pârâtei niciun folos practic) și, mai mult decât atât, sunt critici formulate exclusiv împotriva considerentelor deciziei recurate, ceea ce, în concepția Codului de procedură civilă de la 1865 nu era permis; cu referire la calificarea operei, Înalta Curte constată că nu se identifică vreo dispoziție în dispozitivul deciziei instanței de apel sau, indirect, al sentinței adoptate de tribunal și confirmată de curtea de apel, de natură a putea fi atacată prin exercitarea recursului sau prin formularea unor critici de nelegalitate punctuale.

Din cauza acestor impedimente procedurale, susținerile pârâtei formulate pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi analizate de această instanță de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că pârâta a formulat și susțineri prin care se opune pretențiilor reclamanților de a fi despăgubiți în conformitate cu art. 139 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, pretenție care, de asemenea, nu a fost admisă de instanțele de fond; ca atare, și aceste critici din memoriul de recurs al pârâtei sunt lipsite de obiect sau de interes procesual, întrucât nu au un corespondent în soluția adoptată de instanța de apel, astfel încât să fie susceptibile de verificarea legalității în etapa procesuală a recursului.

În acest context, se impune precizarea că, deși astfel calificate criticile anterioare ale pârâtei, având în vedere caracterul unitar al căii de atac, în cauză nu operează fie sancțiunea procedurală a lipsei de interes a căii de atac în întregul ei, fie a inadmisibilității acesteia ori chiar a nulității recursului acestei părți, întrucât aceasta a formulat și critici întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la soluția confirmată de instanța de apel cu privire la cererea reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtului O.R.D.A. la radierea din Registrul Național de Opere a înregistrării proiectului "D.", înscris sub nr. x din 29 noiembrie 2011 pe numele reclamanților A. și B.

Pe fondul ei, această critică este nefondată, astfel încât, Înalta Curte va înlătura și motivul de recurs formulat de pârâtă pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel cum corect a constatat instanța de apel, înregistrarea unei opere în Registrul Național de Opere nu are caracter constitutiv, ci reprezintă o înregistrare facultativă, contra cost.

Lipsa caracterului constitutiv al unei astfel de înregistrări înseamnă că atare înscriere a unei opere în acest registru nu este de natură a constitui decât un mijloc de dovadă a operei și a calității de autor asupra acesteia, cu valoarea unei prezumții simple de autorat, susceptibilă de dovadă contrară.

Soluția anterioară se desprinde din interpretarea coroborată a dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 148 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"(1) În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înființează Registrul Național de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă și se face contra cost, potrivit normelor metodologice și tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2) Existența și conținutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă."

Or, soluția pronunțată în cauza de față (însă numai după decizia adoptată în prezenta cale de atac, dată de la care autoritatea de lucru judecat operează cu efecte depline), reprezintă răsturnarea acestei prezumții simple ce operează în favoarea reclamanților, câtă vreme acestora nu li s-a recunoscut calitatea de coautori ai Proiectului înregistrat la O.R.D.A., ci dreptul de autor pentru această operă colectivă a fost stabilit în favoarea recurentei-pârâte (având în vedere și considerentele ce urmează în evaluarea recursului reclamanților); în consecință, instanța de apel în mod legal a confirmat soluția de respingere a cererii reconvenționale.

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei-reclamante.

Referitor la recursul reclamanților, se impune a se relua precizarea că, în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora: "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să analizeze cauza sub toate aspectele."

Decizia recurată a fost pronunțată de o instanță de apel, iar nu în primă instanță, astfel că recursul cu care este învestită Înalta Curte de Casație și Justiție este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce rezultă din interpretarea a contrario a prevederilor art. 3041 C. proc. civ.

Ca atare, instanța de recurs nu poate proceda la analizarea cauzei sub toate aspectele, astfel că nu vor fi analizate nici criticile de netemeinicie neîncadrate de către recurenți în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici acele critici care, deși încadrate de recurenți într-unul dintre motivele de casare pe care s-au întemeiat în promovarea recursului, nu constituie veritabile critici de nelegalitate și nici nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre celelalte motive reglementate de art. 304 C. proc. civ. și neinvocate de reclamanți.

Din cea din urmă categorie fac parte criticile prin care recurenții-reclamanți susțin greșita apreciere de către instanța de apel a materialului probator al cauzei (înscrisuri, declarații de martori, interogatorii și expertize) fie sub aspectul concluziilor reținute, fie sub aspectul stabilirii situației de fapt, critici formulate sub aparența dezvoltării unui motiv de recurs dintre cele invocate de către recurenți: art. 304 pct. 6, 7. 8 și 9 C. proc. civ.

De asemenea, este util a fi precizat că instanța de recurs este ținută a analiza criticile de nelegalitate, iar nu să răspundă fiecărui argument al recurenților.

Recursul nu este o cale devolutivă de atac, ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează un control de legalitate a hotărârii recurate pe baza unor motive dintre cele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. prevede privește situația în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Din perspectiva acestei ipoteze de nelegalitate, recurenții au pretins că instanța de apel a analizat pretenția lor de a fi declarați coautori exclusivi cu referire la cererea de finanțare, iar nu Proiectul lor înregistrat la O.R.D.A. sub nr. x din 29 noiembrie 2011.

Critica formulată nu este fondată, întrucât, astfel cum reiese din expozeul deciziei de față, instanța de apel a analizat lucrarea intitulată "D." înregistrată sub nr. x din 29 noiembrie 2011 la O.R.D.A. pe numele reclamanților și integrată în cererea de finanțare formulată în numele pârâtei în proiectul înregistrat la AM POSDRU pentru obținerea unei finanțări nerambursabile din fonduri europene, finanțare ce a fost probată la 28 aprilie 2011.

Ca atare, asupra lucrării menționate reclamanții au pretins recunoașterea dreptului de coautori, lucrare care, în cadrul situației de fapt deduse judecății, astfel cum a fost reținută de instanțele de fond pe baza probelor administrate în cauză, apare și în celelalte două ipostaze - Proiect înregistrat la O.R.D.A. de către reclamanți sub nr. x din 29 noiembrie 2011 și, în același timp, este încorporată și constituie partea descriptivă a cererii de finanțare a proiectului la AM POSDRU, formulată în numele pârâtei.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a făcut confuzie între lucrarea menționată, proiectul înregistrat la O.R.D.A. de reclamanți și cererea de finanțare a proiectului formulată în numele pârâtei, ci s-a pronunțat cu referire la lucrarea menționată, calificând-o, în baza art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, drept o operă de creație intelectuală colectivă din categoria operelor științifice, operă cu privire la care a constatat că dreptul de autor aparține fundației pârâte, în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat și va fi înlăturat ca atare.

Nici critica dezvoltată pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Din acest punct de vedere, recurenții susțin că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În dezvoltarea acestei critici, recurenții pretind că actul juridic dedus judecății îl reprezintă lucrarea "D." înregistrată sub nr. x din 29 noiembrie 2011 la O.R.D.A. pe numele lor, iar instanța de apel, interpretând în mod greșit acest act juridic nu le-a recunoscut calitatea de coautori, stabilind că dreptul de autor aparține pârâtei; de asemenea, recurenții, în mod contradictoriu, s-au referit și la pretinsa greșită interpretare a cererii de finanțare ca fiind (și aceasta) actul juridic dedus judecății, ceea ce nu poate fi reținut.

Cele susținute de recurenți pe temeiul acestui motiv de recurs nu sunt susceptibile de încadrare în această teză de nelegalitate.

Astfel, o operă, obiect al dreptului de autor, nu reprezintă un act juridic susceptibil a fi dedus judecății, ci opera este însuși obiectul dreptului de autor, generată fiind printr-un fapt juridic, anume crearea ei, fapt juridic ale cărui efecte sunt reglementate de legea specială în materie, concluzie ce se desprinde din dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) - "Opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștință publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată" și conform art. 24 alin. (1) - "Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare."

Mai mult decât atât, și potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 rezultă că înregistrarea operei în Registrul Național de Opere are aptitudinea de a constitui un mijloc de probă a operelor realizate în România, în timp ce existența și conținutul operei se pot dovedi prin orice mijloace de probă - regim probator specific faptelor juridice, iar nu actelor juridice.

Astfel, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 8/1996: "(1) În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înființează Registrul Național de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă și se face contra cost, potrivit normelor metodologice și tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului."

În consecință, Înalta Curte constată că prin formularea criticilor menționate, recurenții-reclamanții tind la reaprecierea materialului probator al cauzei în scopul stabilirii unei alte concluzii cu privire la titularul dreptului de autor asupra lucrării menționate și, ca atare, nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Aprecierea materialului probator al cauzei și stabilirea situației de fapt deduse judecății este atributul exclusiv al instanțelor de fond, în timp ce, potrivit legii, instanța de recurs nu are decât atributul exercitării unei cenzuri de nelegalitate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nefiind posibilă, în mod legal, reaprecierea probelor sau stabilirea ori schimbarea situației de fapt reținute în cauză.

Contrar celor susținute de către recurenții-reclamanți pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de apel nu a invocat în cuprinsul considerentelor deciziei recurate motive străine de natura cauzei și nici motive contradictorii.

Dimpotrivă, în considerentele expuse, instanța de apel pornește de la stabilirea situației de fapt a cauzei printr-o analiză atentă și coroborată și a probelor administrate în ambele faze procesuale, a determinat aspectele contestate de părți prin motivele de apel cu care a fost învestită, a identificat normele de drept incidente în cauză și a expus raționamentul aplicării textelor incidente la speță, în analiza criticilor formulate de părți și în justificarea soluției adoptate; de asemenea, terminologia folosită este în concordanță cu etapa corespunzătoare a demonstrației juridice efectuate de curtea de apel: idee, lucrare, proiect înregistrat la O.R.D.A., cerere de finanțare a Proiectului înregistrat la AM POSDRU.

Mai mult decât atât, instanța de apel a făcut o expunere clară a ipostazelor operei ai cărei coautori s-au pretins reclamanții, astfel cum deja s-a arătat.

Înalta Curte va înlătura ca nefondate și criticile susținute de către recurenții-reclamanți din perspectiva ipotezei de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În primul rând, aceștia contestă nerecunoașterea de către instanța de apel a contribuției lor exclusive la elaborarea (conceperea) lucrării intitulate "D.", înregistrată ca "proiect" pe numele lor la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. x din 29 noiembrie 2011" și folosită de recurenți la formularea și depunerea în forma electronică specifică, în numele pârâtei, a cererii de finanțare a proiectului înregistrat la AM POSDRU.

În ceea ce privește calificarea lucrării ca fiind o operă științifică, în temeiul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, recurenții nu formulează critici, astfel încât acest aspect este unul necontestat în cauză (criticile pârâtei relative la această chestiune fiind deja înlăturate, potrivit celor arătate în analiza recursului acestei părți).

Ceea ce contestă însă recurenții este aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din lege și, în consecință, atribuirea dreptului de autor asupra lucrării în favoarea pârâtei, lucrare calificată ca fiind o operă colectivă.

Contrar celor susținute de către recurenți, Înalta Curte constată că instanța de apel, în analiza realizată, nu a condiționat recunoașterea dreptului de autor de existența unei opere finite și nu a avut în vedere, în această analiză, și etapele intermediare ale elaborării lucrării, ceea ce, în opinia recurenților, este de natură a încălca dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, anterior citate.

Înalta Curte apreciază că, referindu-se la modalitatea de creare, de realizare și la etapele elaborării lucrării în litigiu, instanța de apel s-a preocupat de analizarea elementelor de fapt relevante pentru reținerea obiectului protecției dreptului de autor - lucrarea în litigiu și demonstrarea faptului juridic generator de drepturi de autor, în evoluția lui; în plus, curtea de apel s-a plasat în limitele învestirii sale și implicit ale primei instanțe prin cererea de chemare în judecată, reclamanții înșiși pretinzând recunoașterea dreptului de autor asupra operei finite - lucrarea "D.", înregistrată ca "proiect" pe numele lor la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor sub nr. x din 29 noiembrie 2011" și folosită de recurenți la formularea și depunerea în forma electronică specifică, a cererii de finanțare a proiectului înregistrat la AM POSDRU.

În acest context, apar a fi lipsite de relevanță pentru cauză referirile recurenților la forme anterioare celei finite cu privire la care au declanșat prezentul litigiu, fiind susțineri lipsite de obiect.

Totodată, instanța de apel nu a condiționat recunoașterea dreptului de autor de punerea în executare a proiectului, ci, situația de fapt dedusă judecății a inclus aspecte ce au privit atât crearea operei, cât și utilizarea ei prin completarea online a cererii de finanțare, utilizare pentru care nu se poate susține că nu a existat acordul reclamanților, câtă vreme completarea online a cererii a fost realizată în numele pârâtei de către reclamantul A., singurul care a avut codul unic de acces în acest scop.

În consecință, instanța de apel în mod legal a analizat cauza pornind de la obiectul dedus judecății, cu deplina respectare a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În evaluarea elementelor de fapt ale cauzei, a stabilit pe baza probelor administrate, că aportul diferitelor persoane care au participat la elaborarea lucrării nu pot fi departajate (inclusiv cele ale reclamanților), recurentului-reclamant fiindu-i încredințat mandatul scrierii, redactării proiectului în vederea folosirii acestuia pentru completarea cererii de finanțare.

Măsura în care alte persoane - colaboratori sau din cadrul personalului angajat al pârâtei (unii dintre aceștia audiați ca martori în cauză) - au contribuit creator la conceperea proiectului nu reprezintă un element definitoriu în calificarea operei și stabilirea caracterului ei de operă colectivă; pe de altă parte, reținerea "contribuției active" și a altor persoane decât reclamanții, din nou, reprezintă un element al situației de fapt și asupra căruia această instanță de recurs nu poate face verificări, fiind aspecte referitoare la temeinicia deciziei recurate, Înalta Curte nefiind abilitată de lege în sensul reaprecierii materialului probator al cauzei.

În aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 8/1996 esențial este că aportul coautorilor formează un tot, iar contribuția personală a fiecărui coautor nu poate fi delimitată, astfel încât, fiecăruia să i se poată atribui un drept distinct asupra ansamblului operei create.

Ca atare, cum instanța de apel a identificat și contribuția altor persoane la elaborarea lucrării, alături de contribuțiile reclamanților care nu au putut fi precis determinate și reținute ca fiind exclusive, într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 a stabilit caracterul de operă colectivă a lucrării în litigiu, fiecare dintre cei care au participat la elaborarea lucrării având calitatea de coautori.

În plus, potrivit art. 6 alin (2) din Legea nr. 8/1996: "În lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată."

Pentru stabilirea dreptului de autor în favoarea unei persoane juridice ce îndeplinește criteriile prevăzute de textul citat nu este indispensabil ca anumiți angajați sau colaboratori ai acesteia să aibă în mod efectiv un aport creator la elaborarea operei colective, ci este suficient ca persoana juridică însăși să fi avut inițiativa, să își fi asumat responsabilitatea realizării operei și opera să fi fost creată sub numele acesteia; din acest punct de vedere, nu se poate reține că în raport de ponderea aportului fiecăruia dintre coautori, instanța de apel a atribuit dreptul de autor pârâtei, aspect care, de altfel, este irelevant.

Pe de altă parte, dezlegarea anterioară are efectul atribuirii dreptului de autor în mod direct în patrimoniul unei persoane juridice în condițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și este diferită de situația încheierii unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (potrivit art. 39 și urm. din aceeași lege), ceea ce reprezintă doar o transmitere a drepturilor patrimoniale de autor de la autorul însuși sau de la un titular de drept de autor, iar nu nașterea acestora direct în patrimoniul persoanei juridice.

Recurenții-reclamanți contestă concluzia instanței de apel în aplicarea art. 6 alin. (2) din legea nr. 8/1996, în sensul că dreptul de autor nu poate fi atribuit unei persoane juridice cum este pârâta, ci numai unei persoane fizice - cel/cei care au creat opera -, în absența unei convenții a părților cu privire la acest aspect.

Înalta Curte constată că această susținere contrazice însuși textul anterior citat care prevede posibilitatea stabilirii dreptului de autor nu numai în favoarea unei persoane fizice, ci și a unei persoane juridice și, în plus, aceștia confundă calitatea de autor cu noțiunea juridică de titular al dreptului de autor, art. 6 alin. (2) din lege având în vedere cea din urmă accepțiune.

Într-adevăr, calitatea de autor al unei opere literare, artistice sau științifice nu o poate avea decât una sau mai multe persoane fizice, realizarea unei opere fiind un proces intelectiv, creator ce poartă atributul originalității, însușiri specifice exclusiv unei persoane fizice.

În acest sens prevede și art. 3 alin. (1) din legea dreptului de autor - "Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera."

În schimb însă, art. 3 alin. (2) din lege are în vedere calitatea de titular al dreptului de autor, de care, în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia persoanele juridice sau alte persoane fizice decât autorul, aceștia putând deveni titulari ai dreptului de autor.

Potrivit acestei norme: "În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecția acordată autorului persoanele juridice și persoanele fizice, altele decât autorul."

În consecință, din acest punct de vedere instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, recunoscând în favoarea pârâtei calitatea de titular al dreptului de autor asupra operei colective analizate.

În afară de calitatea subiectului de drept (persoană fizică sau juridică), aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din lege, impunea stabilirea împrejurării că acea operă colectivă a fost creată din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele respectivei persoane juridice căreia i se recunoaște calitatea de titular de drept de autor.

Or, pe baza materialului probator al cauzei administrat în ambele faze procesuale, instanța de apel a reținut că pârâta este cea care a coordonat întregul proces de elaborare a lucrării după prezentarea de către recurenți a acestei idei pârâtei, în luna mai 2009, chiar reclamanții susținând încă din motivarea cererii de chemare în judecată că pârâta, după acceptarea ideii acestora, era cea care își dădea acordul pentru fiecare etapă intermediară în elaborarea proiectului până la forma finită a acestuia și completarea cererii de finanțare.

Mai mult decât atât, scopul elaborării acestei lucrări a fost acela de a se solicita fonduri europene nerambursabile în cadrul programului AM POSDRU în domeniul managementul resurselor umane, prin completarea online a unei cereri de finanțare, în numele pârâtei, în cuprinsul căreia trebuia descris proiectul și prin urmare, în care lucrarea trebuia a fi încorporată.

Deși prin motivele de recurs recurenții contestă acest aspect de fapt al cauzei (care nu ar putea fi reapreciat în această etapă procesuală), Înalta Curte constată că atare susținere este în contradicție cu însuși petitul cererii de chemare în judecată și cu întreaga argumentare expusă de către reclamanți în motivarea acțiunii introductive, confirmată de probele administrate în dosar, instanța de apel făcând referire, sub acest aspect, și la răspunsul reclamantului la interogatoriu.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, recurenții susțin că lucrarea în litigiu constituie opera originară, în timp ce cererea de finanțare care o încorporează, constituie o operă derivată ai cărei coautori exclusivi sunt, sens în care au invocat dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996.

Atare susținere este făcută de către reclamanți pentru prima dată în recurs, astfel încât pentru motivul formulării ei omisso medio nu poate fi analizată, date fiind prevederile art. 316 rap. la art. 294 alin. (1) și 295 alin. (1) C. proc. civ.

Oricum, nici acest argument nu ar fi de natură a conduce la o altă soluție cu privire la lucrarea amintită, întrucât tot recurenții sunt cei care au afirmat că au completat online cererea de finanțare în numele pârâtei, recurentul reclamant fiind singurul care a deținut codul unic de acces pentru completarea online a formularului, astfel cum deja s-a arătat.

Mai mult decât atât, cu ocazia completării online a cererii de finanțare formulate a avut loc aducerea la cunoștința publică a lucrării, împrejurare care atrage incidența prezumției de autorat în favoarea aceleiași pârâte, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996: "Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică."

Prin litigiul de față, recurenții-reclamanți au tins la răsturnarea acestei prezumții (ce a devenit operantă anterior înscrierii Proiectului lor în Registrul Național de Opere, fără efect constitutiv), prezumția care însă nu a fost răsturnată, întrucât aceasta, unită cu probele cauzei, au confirmat că dreptul de autor aparține pârâtei.

În absența modificării soluției adoptate de instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt fără obiect susținerile recurenților-reclamanți privind aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, text invocat pentru solicitarea unor despăgubiri pentru o pretinsă folosire fără drept a operei de către pârâtă.

Potrivit soluției pronunțate, recurenții/reclamanți sunt, alături de alte persoane, coautori ai lucrării, operă colectivă, însă, având în vedere că titularul dreptului de autor asupra acestei opere colective este pârâta, exploatarea operei nu poate avea loc decât în condițiile prevăzute de lege; ca atare, titularul dreptului de autor are plenitudinea drepturilor patrimoniale de autor stabilite de Legea nr. 8/1996 și a exercitării lor, situație în care o poate utiliza el însuși sau poate autoriza terții în vederea utilizării, în oricare dintre formele reglementate de lege.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat și recursul formulat de reclamanți.

Atât recurenta-pârâtă, cât și recurenții-reclamanți, la momentul concluziilor pe fondul recursurilor, au arătat că înțeleg să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții-pârâți A. și B. și de pârâta-reclamantă Fundația C. Timișoara împotriva Deciziei nr. 278 din 11 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2017.

Procesat de GGC - CT