Inadmissibility of appeal against final order on delay in civil proceedings
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a party against a 2016 decision of the First Civil Section, thereby upholding the lower court's ruling that the underlying order regarding a complaint about procedural delay was not subject to any legal remedy. The case involved a procedural challenge where the appellant attempted to lodge a cassation appeal against an in-chamber judgment that had resolved a complaint regarding the delay in the resolution of a civil lawsuit. Relying on the mandatory provision of Article 525(1) of the Civil Procedure Code, which establishes that such decisions concerning procedural delays are not subject to any form of judicial control or reform, the court determined that the appeal violated the principle of legality and the public order norms governing jurisdiction and admissibility, concluding that no statutory basis existed for judicial review of the specific judgment type at issue.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 126 alin. (2) din Constituția; Inadmissibility of appeal against final order on delay in civil proceedings: în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia civilă nr. 44/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 19 octombrie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A. împotriva Încheierii nr. 1715 din camera de consiliu de la 29 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
Potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.”
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva încheierii prin care secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei plângeri formulate împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat o contestație privind tergiversarea soluționării procesului, formulată de A.
Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 525 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., încheierea atacată în speță nu este supusă niciunei căi de atac, nemaiputând fi supusă reformării, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății nu este admisibil.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Încheierii nr. 1715 din camera de consiliu de la 29 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2017.