Decizia nr. 249/A/2016 AI generated

Decizia nr. 249/A/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Case Number Decizia nr. 249/A/2016

Court / Authority Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Jurisdiction

Romania (RO)

Decision Date 2016-06-08

Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Legislator summary

AI generated

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, apelanta A., inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., părţile civile Municipiul Timişoara prin primar, SC K. SRL Timişoara, partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 10/PI din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/59/2010, constată următoarele:

Legislator headnote

AI generated

art. 386 C. proc. pen, art. 288 alin. (1) C. pen, art. 291 C. pen, art. 293 C. pen, art. 286 C. pen, art. 75 lit. a) C. pen; Decizia nr. 249/A/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: - participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

Keywords

AI generated

art. 386 C. proc. pen art. 288 alin. (1) C. pen art. 291 C. pen art. 293 C. pen art. 286 C. pen art. 75 lit. a) C. pen

Cited Legislation

AI generated

art. 386 C. proc. pen

10/PI din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

art. 288 alin. (1) C. pen

- art. 288 alin. (1) C. pen.

art. 291 C. pen

- art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

art. 293 C. pen

- art. 293 C. pen. din 1969;

art. 286 C. pen

- art. 286 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

art. 75 lit. a) C. pen

din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen.

art. 287 C. pen

- art. 287 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

art. 292 C. pen

- art. 292 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41-42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

Cited Case Law

AI generated

Decizia nr. 12/2014

Jurisdiction for challenging Audit Chamber decisions: primacy of statutory rules over internal regulations assigning appeal competence to district courts.

Decizia nr. 2/2014

Special restitution law bars common-law claim to invalidate state title; appeal dismissed as unfounded.

Decizia nr. 265/2014

Appeal against annulment dismissal for retrial petition declared inadmissible

Decizia nr. 21/2014

Execution of European Arrest Warrant: Rejection of identity objection based on script discrepancies and deference to executing state for merits defenses

Decizia nr. 171/2015

Expropriation compensation reduced via wrong valuation method – quashed and remanded for retrial.

Decizia nr. 3557/2012

Exclusion of war prisoners from political victim compensation under Law No. 221/2009 due to non-political character of WWII captivity

Full text

Prin sentinţa penală nr. 10/PI din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. s-a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C. prin avocat din infracțiunile prevăzute de:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen. din 1969;

- art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic.art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 293 C. pen. din 1969;

- art. 286 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 287 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 292 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41-42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplic art. 41-42 C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen din 1969. şi art. 41- 42 C. pen. din 1969;

- art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969;

- art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 215 C. pen. din 1969 combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen. din 1969 iar prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969, rap la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969;

Toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. din 1969;

În infracțiunile prevăzute de:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.

- art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 26 raportat la art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 26 raportat la art. 293 C. pen. din 1969;

- art. 26 raportat la art. 286 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 26 raportat la art. 287 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 292 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41-42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41-42 C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. din 1969. şi art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969;

- art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969.

În aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. s-a stabilit. c)ă legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului C. este C. pen. actual, astfel încât calificarea juridică a infracțiunilor în baza acestui C. pen. este următoarea:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen.;

- trei infracțiuni de uz de fals sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen.;

- o infracțiune de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

- o infracțiune de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

- o infracțiune de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale false sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- patru infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

- trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

- două infracţiuni de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

- o infracţiune de înşelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (2) C. pen.;

- tentativă la săvârşirea infracțiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.;

- participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. fost L., pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea a patru infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

În baza art. 67 din C. pen., i s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea a trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (2) C. pen.;

În temeiul art. 65 din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru tentativă la săvârşirea infracțiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 10 (zece) ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus reținerea şi arestul preventiv din 04 mai 2010 până în 18 mai 2011.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. s-a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D. prin avocat, din infracțiunile prevăzute de:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen. din 1969;

- art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic.art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 291 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 293 C. pen. din 1969;

- art. 286 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 287 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969, şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 291 C. pen. din 1969cu aplic art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 292 C. pen. din 1969. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

Toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi 34 C. pen. din 1969;

În infracțiunile prevăzute de:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen. din 1969;

- art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic.art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 26 raportat la art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- art. 26 raportat la art. 293 C. pen. din 1969;

- art. 26 raportat la art. 286 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 287 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 292 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41-42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplic art. 41-42 C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 289 C. pen. din 1969 şi art. 41-42 C. pen. din 1969

- art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

În aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. s-a stabilit. c)ă legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului D. este C. pen. actual, astfel încât calificarea juridică a infracțiunilor în baza acestui C. pen. este următoarea:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 320 alin. (1) C. pen.;

- trei infracțiuni de uz de fals sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen.;

- o infracțiune de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

- o infracțiune de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

- o infracțiune de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- patru infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

- trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

- două infracţiuni de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D., pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. art. 320 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea a patru infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

În baza art. 67 din C. pen., i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru săvârşirea a trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 4 (patru) ani şi 10 (zece) luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus reținerea şi arestul preventiv din 14 iunie 2010 până în 18 mai 2011.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a înlăturat aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prevăzută de art. 286 C. pen. din 1969 pentru inculpatul E.

În aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. s-a stabilit, că legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului E. este C. pen. actual, astfel încât calificarea juridică a infracțiunilor în baza acestui C. pen. este următoarea:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 320 alin. (1) C. pen.;

- două infracțiuni de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

- o infracțiune de falsificare a instrumentelor oficiale prev. și ped. de art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- două infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- două infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

- două infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E., pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. art. 320 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale prev. și ped. de art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea a două infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

În baza art. 67 din C. pen., i s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., i s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul E. pentru săvârşirea a două infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 5 (cinci) ani şi 8 (opt) luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus reținerea şi arestul preventiv din 05 mai 2010 până în 14 martie 2012.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiunilor reţinute în sarcina inculpatului M. este C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M., pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal ponit împotriva inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal ponit împotriva inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal ponit împotriva inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 31 C. pen. din 1969 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 248 C. pen. din 1969.

În aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiunilor reţinute în sarcina inculpatului G., este C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 248 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal ponit împotriva inculpatului G. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplic.art. 41 - 42 C. pen. din 1969, şi uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969.

În aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. s-a stabilit. c)ă legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului H. este C. pen. actual, astfel încât calificarea juridică a infracțiunilor în baza acestui C. pen. este următoarea:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

- participaţie improprie la fals intelectual prev. de ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

- tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.;

- uz de fals prev. de ped. de art. 323 alin. (1) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H., pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul H. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul H. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual prev. de ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul H. la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de ped. de art. 323 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului H. pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 6 (şase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 2 (doi) ani închisoare în regim de detenţie.

În aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. s-a stabilit. c)ă legea penală mai favorabilă aplicabilă infracțiuni reținute în sarcina inculpaţilor J., I., B. şi F. este C. pen. actual, astfel încât calificarea juridică a infracțiunii în baza acestui C. pen. este neglijenţă în serviciu, prev şi ped. de art. 298 alin. (1) C. pen.

În baza art. 80 C. pen. s-a renunţat la aplicarea pedepsei în ce-i priveşte pe inculpaţii J., I., şi F., asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş.

În baza art. 81 C. pen. i s-a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii J., I. şi F. un avertisment cu atenţionarea acestora asupra conduitei lor viitoare şi a consecinţelor la care se expun dacă mai comit infracţiuni.

În baza art. 82 alin. (3) C. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor asupra anulării renunţării la aplicarea pedepsei în cazul în care în termen de 2 ani de la rămânerea definitive a hotărârii se descoperă că anterior rămânerii definitive a hotărârii, au mai săvârşit infracţiuni.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 83 alin. (1), alin. (3) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1), lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., rap. la art. 88 C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

S-a constatat că Municipiul Timișoara prin primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș nu au calitatea de parte responsabilă civilmente.

În baza art. 25 C. proc. pen. rap. 998, 999 C. civ. anterior, s-a admis acțiunea civilă formulată de Municipiul Timișoara prin primar, sens în care au fost obligaţi inculpații C., E. și D. în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 323.126 euro cu titlu de daune materiale.

În baza art. 25 C. proc. pen. rap. 998, 999 C. civ. anterior s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de SC K. SRL, sens în care a fost obligat inculpatul C. la plata către partea civilă a sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale și 100.000 euro cu titlu de daune morale.

S-a menţinut contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 01 septembrie 2006 la B.N.P., N. și încheiat între O. prin mandatar C. și P.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat dispoziția de restituire cu număr fals 2456 din 04 iunie 2005 pretins a fi emisă de Primarul Municipiului Timișoara în favoarea inculpatului E.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a constatat că au fost anulate contractele din 29 iunie 2006, autentificate la B.N.P., R., prin sentința civilă nr. 2465 din 2 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/325/2009, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-au anulat planurile de situație cu privire la imobilele situate în str. ... și str. ..., pretins a fi întocmite de ing. S.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-au anulat procurile judiciare pretins emise de notarul T. din Pecs Ungaria în favoarea mandantului E., la data de 08 iunie 2006 și respectiv 22 iunie 2006, precum și traducerea legalizată a acestora.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat dispoziția de restituire cu număr fals din 04 iunie 2005 pretins a fi emisă de primarul Municipiului Timișoara în favoarea persoanei inexistente U.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a constatat că dreptul de proprietate a lui U. înscris în C.F. sub B1 privind imobilul situat în Timișoara, a fost radiat prin restabilirea situației anterioare conform sentinței civile nr. 20579 din 09 octombrie 2011 a Judecătoriei Timișoara.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat cardul de identitate, pretins a fi eliberat de autoritățile ungare pe numele persoanei inexistente U.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-au anulat planurile de situație cu privire la imobilele situate în str. ..., pretins a fi întocmite de ing. S.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat procura pretins a fi emisă de V. și X. pe seama numitului Z., tradusă și legalizată din 14 iulie 1995 de Notariatul de Stat Timiș.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 iulie 1995 de Notariatul de Stat Timiș între V., X., pin mandatar Z., în calitate de vânzători și Y. și A.A., în calitate de cumpărători.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 06 octombrie 1995 de Notariatul de Stat Timiș între Y. și A.A., în calitate de vânzători și B.B. și C.C., în calitate de cumpărători.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 octombrie 1995 de Notariatul de Stat Timiș între B.B. și C.C., în calitate de vânzători și D.D. în calitate de cumpărător.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 03 octombrie 1996 de B.N.P., E.E., între D.D., în calitate de vânzător și F.F. și G.G., în calitate de cumpărători.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 ianuarie 1997 de B.N.P., E.E., între F.F. și G.G., în calitate de vânzători și H.H. și I.I., în calitate de cumpărători.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 ianuarie 1997 de B.N.P., E.E., între H.H. și I.I., în calitate de vânzători și J.J., în calitate de cumpărător.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 aprilie 1997 de B.N.P., E.E., între J.J., în calitate de vânzător și K.K., cu privire la imobil construcții și L.L. cu privire la teren, în calitate de cumpărători.

S-a dispus restabilirea situației anterioare de C.F. în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al numiților V. și soția X. de sub C.F. Timișoara.

În baza art. 112 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 15.000 euro de la inculpatul D.

În baza art. 22 alin. (3) din O.G. nr. 2/2000 au fost obligaţi inculpații C., D., M. și partea civilă SC K. SRL să plătească în termen de 5 zile, către Biroul Local de Expertize Judiciare Timiș următoarele sume: 9.000 lei în contul expertului judiciar în specialitatea insolvență M.M., 7.650 lei în contul expertului judiciar în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare N.N., 1.500 lei în contul expertului judiciar în specialitatea topografie O.O.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus încetarea măsurii asigurătorii prin ridicarea sechestrului asupra imobilelor:

- din Timişoara, jud. Timiş, proprietatea lui F. şi soţia P.P., înscris în C.F., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. Timişoara, instituit prin ordonanţa din 18 octombrie 2010;

- din Timişoara, jud. Timiş, C.F. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) proprietatea lui I. - căsătorită, bun propriu,. instituit prin ordonanţa din 20 octombrie 2010;

- din Timişoara, jud. Timiş, proprietatea lui J. - bun propriu, înscris în C.F., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. Timişoara. instituit prin ordonanţa din 19 octombrie 2010.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menținut măsura asiguratorie prin instituirea sechestrului asupra imobilului din C.F. Ghiroda, cu 7614 mp (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) proprietatea lui D. - necăsătorit, instituit prin ordonanţa din 19 octombrie 2010, până la achitarea despăgubirilor la care a fost obligat și respectiv până la plata sumei dispusă cu titlu de confiscare.

În temeiul art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 20.000 lei, inculpatul D. la plata sumei de 17.000 lei, inculpatul E. la plata sumei de 15.000 lei, inculpații B., F., I., J. la plata a câte 4.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul H. la plata sumei de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 22 octombrie 2010 în Dosarul nr. 157/P/2008, s-a dispus:

- trimiterea în judecată a inculpaţilor: C., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. şi ped. de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen.; art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 215 C. pen. combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen. iar prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi 34 C. pen.; D., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. şi ped. de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. şi art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi 34 C. pen. şi E., sub aspectul comiterii infr. prev. şi ped. de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. şi art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 - 42 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi 34 C. pen.

- punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor: M., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. şi ped. de: art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen.; art. 323 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 25 rap la art. 248 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi 34 C. pen.; G., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. şi ped. de: art. 292 cu aplic.art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 248 C. pen.; art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi 34 C. pen.; B., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de: art. 249 alin. (2) C. pen.; F., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de: art. 249 alin. (2) C. pen.; H., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. şi ped. de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 26 rap. art. 293 alin. (1) C. pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen.; art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi 34 C. pen.; J., sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de: art. 249 alin. (2) C. pen. şi I., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. şi ped. de:art. 249 alin. (2) C. pen.

În primul rând procurorul de caz a prezentat câteva chestiuni preliminarii, şi anume faptul că în Timişoara, imobilele naţionalizate prin Decretul-Lege nr. 92/1950 sau prin alte decrete de expropriere, îndeobşte cele situate în Zonele Centrale şi care au aparţinut „de regulă” etnicilor germani şi evrei, au trezit interesul „mafiei imobiliare” întrucât, în mare parte, foştii proprietari ai acestor case au emigrat în alte ţări (Germania, SUA, Israel, etc.), alţii au decedat între timp, iar în unele cazuri, moştenitorii acestora nu au manifestat dorinţa de recuperarea lor.

În speţă, aceste imobile naţionalizate sau expropriate au trecut în proprietatea Statului Român sau în administrarea Primăriei Municipiului Timişoara, conform extraselor de C.F. existente la dosar.

S-a menţionat că, cercetările penale au stabilit, că, în prealabil, au fost obţinute date concludente referitoare la lista imobilelor naţionalizate prin Decretul-Lege nr. 92/1950, acte uşor de obţinut întrucât Tabelul-anexă (emis pentru fiecare judeţ din România la acest act normativ) a stat la baza intabulării proprietăţilor în favoarea Statului Român şi în administrarea Primăriei Municipiului Timişoara şi a fost prima dovadă cerută de instanţe şi Primărie în dovedirea calităţii procesuale a celor care au revendicat aceste proprietăţi. Totodată, s-a arătat că această Listă - anexă la Decretul-Lege nr. 92/1950 privind imobilele din municipiul Timişoara a putut fi uşor confruntată cu Lista cererilor de retrocedare cu date concrete pe străzi, cu C.F.-uri şi nr. top, postată pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara coroborată cu faptul că la acea dată „orice persoană putea solicita de la Serviciul de C.F. un extras C.F. pentru informare”.

S-a subliniat că, obţinerea de date primare cu privire la situaţia imobilelor naţionalizate şi expropriate din Timişoara, cerute la retrocedare şi „per a contrario” a celor nerevendicate, era un exerciţiu destul de accesibil oricărei persoane - în schimb, pentru derularea activităţilor ulterioare, stabilite ca infracţiuni constând din obţinerea documentaţiei justificative şi în primul rând a actului administrativ (dispoziţia sau decizia primarului), prin care se dispunea restituirea unor astfel de imobile urmată de intabularea în C.F. şi apoi înstrăinarea lor - se necesita parcurgerea mai multor etape prin intervenţia sau atragerea în acest lanţ infracţional a unor funcţionari publici (de la primărie, C.F. şi notari publici) ce aveau în atribuţiile lor de serviciu întocmirea actelor specifice dobândirii şi înstrăinării unor proprietăţi, ca cele din speţă.

De asemenea, s-a arătat că cercetările penale au stabilit. c)ă, după ce, au fost obţinute datele referitoare la astfel de imobile nerevendicate, pe considerentul că nu au fost depuse cereri de restituire, acestea aparţinând, de regulă, etnicilor germani, s-a acţionat în toate situaţiile la întocmirea de acte false pentru a intra în posesia lor, aşa după cum s-a constatat şi în cazul celor două dispoziţii de restituire plăsmuite.

S-a apreciat că situaţia mai jos reiterată cu privire la justa restituire a imobilului din Timişoara, demonstrează premeditarea faptelor penale săvârşite în legătură cu cele trei imobile situate în vecinătatea celui menţionat din Timişoara, care au făcut obiectul dispoziţiei de restituire false din 04 noiembrie 2005, cât şi a celor două imobile din Timişoara, care au făcut obiectul dispoziţiei de restituire false din folosirea unor ştampile contrafăcute aplicate pe acestea, cât şi pe cele două documentaţii cadastrale false.

În plus, s-a subliniat rolul pozitiv al presei scrise şi audio-vizuale din Timişoara, care, în urma unui reportaj jurnalistic din 22 februarie 2008 a surprins pe făptuitorii C. şi H. însoţiţi de intermediarul R.R., ieşind din locaţia „Ştrandul Termal” din Timişoara, datorită întreruperii consumării faptei în legătură cu înstrăinarea celor două imobile din Timişoara, prin intervenţia părţii vătămate S.S., care a semnalat faptele Primăriei Municipiului Timişoara, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş, cât şi Poliţiei şi Parchetului.

Procurorul a învederat că acesta a fost punctul declanşator al urmăririi penale în dosarul cu nr. de mai sus, fiind înregistrate şi primele plângeri penale din partea Primăriei Municipiului Timişoara şi Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş referitoare la falsul actelor privind terenurile din C.F. (vol. I fila76-77, fila 47). La scurt interval au fost extinse cercetările penale prin rezoluţia din 03 noiembrie 2008 (vol. II fila 8) şi cu privire la o altă dispoziţie de restituire falsă din 04 noiembrie 2005.

Mai departe, s-a arătat că, au fost continuate cercetările penale de data aceasta prin stabilirea completă al aceluiaşi „modus operandi”- în sensul că, făptuitorii au avut acea dispoziţie de restituire reală cu documentaţia cadastrală aferentă folosită ca model în plăsmuirea celor două dispoziţii de restituire cu documentaţiile cadastrale aferente.

Cu referire la fapta de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave reţinută în sarcina inculpatului C., referitor la imobilul din Timişoara, de asemenea, s-a menţionat rolul pozitiv al „reportajului jurnalistic” - cu menţiunea că fapta respectivă a fost pe larg mediatizată în mai multe articole din ziarul din anul 1996 (vol. III, fila 430-433) - date apoi preluate de organele de poliţie, însă înregistrate ca reclamaţii administrative (R.S.) - apoi ataşate două adrese privind acest imobil şi care emană de la Primăria Municipiului Timişoara, la Dosarul nr. x/6851/2003 al Poliţiei Municipiului Timişoara pentru ca apoi să nu apară soluţionat în Dosarul nr. x/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, fapta nefiind cuprinsă în rechizitoriu şi nici în sentinţa penală nr. 80 din 16 februarie 2010 din Dosrul nr. x/63/2004 al Tribunalului Dolj (vol. III, fila 282-283, 298-325).

În fapt, s-a reţinut că, la data de 04 noiembrie 2005, prin dispoziţia de restituire dată în baza Legii nr. 10/2001 şi semnată de primarul şi secretarul Primăriei Timişoara s-au retrocedat în natură, două terenuri intravilane, de 370 mp din C.F., Timişoara, către numita T.T. şi de 1.238 mp din C.F. - Timişoara, către T.T. şi U.U. - stabilindu-se că aceştia au calitatea de moştenitori ai proprietarilor tabulari din cele două C.F.-uri.

În această dispoziţie de restituire reală din 04 noiembrie 2005 s-a arătat că au fost avute în vedere propunerile emise de factorii de decizie din Primăria Municipiului Timişoara şi conţinute în următoarele acte: procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului din 15 iulie 2003; referatul Direcţiei de urbanism din 11 ianuarie 2005 şi referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, din 13 octombrie 2005.

Aceste acte au fost ridicate, aflându-se la dosarul intern de restituire a imobilelor de mai sus înregistrat sub nr. x la Direcţia patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara (vol. nr. 17).

Din originalul dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 s-a observat că acest act a fost înmânat fiului lui T.T. pe nume V.V., care a fost desemnat mandatarul acesteia, la data de 10 noiembrie 2005.

Cercetările penale au stabilit. c)ă martorul V.V. a fost investit prin două procuri judiciare de către mama sa T.T. şi U.U. (surdo mut) să se ocupe de formalităţile de intabulare a acestei dispoziţii de restituire.

Drept urmare, în aceeaşi zi, la data de 10 noiembrie 2005, V.V. a formulat o cerere de înscriere a dispoziţiei de restituire reală din 04 noiembrie 2005, conform Legea nr. 10/2001, pe care o înregistrează la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş - Serviciul de C.F. din 10 noiembrie 2005.

Cererea a fost soluţionată de registrator X.X. şi asistent registrator Z.Z., fiind respinsă prin Încheierea de respingere din 14 noiembrie 2005 cu următoarea motivare: „din studiul cărţilor funciare rezultă că parcelele înscrise în cele două cărţi urmează a fi dezmembrate, dezmembrare impusă şi de dispoziţia mai sus amintită. Astfel, văzând că petentul nu a depus la dosar documentaţia tehnică de dezmembrare şi dovada neatacării la Tribunalul Timiş în termen de 30 de zile de la comunicarea ei, în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, faţă de prevederile art. 51 din Legea nr. 7/1996 se respinge cererea înaintată de V.V., cu notarea respingerii în C.F. şi cu comunicarea soluţiei către V.V., T.T. şi U.U.”

Martorul V.V. a primit încheierea de respingere a cererii de intabulare şi a înţeles că nu are documentaţia de dezmembrare, sens în care s-a adresat martorului Y.Y., având în vedere că acesta, în calitate de persoană fizică autorizată de O.N.C.G.C., având certificatul de autorizare s-a ocupat de efectuarea unor schiţe şi planuri referitoare la acest imobil, cât şi a întocmit memoriul justificativ la Dosarul intern constituit la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. x şi care privea „Documentaţia de revendicare teren în baza Legii nr. 10/2001 din Timişoara, (vol. XVII).

Martorul Y.Y. a fixat în actele întocmite amplasarea terenului solicitat la restituire, menţionând că parcelele revendicate au front la trei străzi şi anume str. ..., şi str. ....

S-a stabilit. c)ă martorul Y.Y. nu avea abilitarea legală de a întocmi documentaţia cadastrală pentru C.F. (neavând categoria „A”) sens în care l-a tot amânat pe martorul V.V. cu finalizarea actelor, iar între timp a devenit funcţionar public, angajat la primărie - sectorul drumuri.

Din declaraţia martorului Y.Y. s-a reţinut că s-a preocupat de întocmirea documentaţiei cadastrale a terenului din Timişoara, şi cu această ocazie a constatat că, în vecinătate se află şi cele trei terenuri din străzile ... şi str. ... şi l-a înştiinţat pe V.V. că aceste terenuri nu aparţin antecesorilor lui, acesta cunoscând şi faptul că, iniţial i s-a respins lui V.V. cererea de intabulare a dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 prin încheierea de C.F. din 2005, pentru lipsă documente cadastrale. În plus, s-a avut în vedere că martorul V.V. era şi el interesat de aceste terenuri întrucât a donat statului respectiv Primăriei Municipiului Timişoara o bucată de teren din cel revendicat şi restituit (pentru stradă, reţele subterane) şi dorea să primească teren în compensarea acestuia şi nu despăgubiri băneşti.

Martorul Y.Y. a precizat că a ţinut legătura cu V.V. care l-a contactat în mai multe rânduri pentru a finaliza documentaţia cadastrală, sens în care a apelat la martorul A.A.A. - inginer topo, care avea şi categoria „A” la Autorizaţia sa, fiind competent să întocmească astfel de acte. S-a constatat că, martorul A.A.A., la rugămintea lui Y.Y., s-a ocupat de finalizarea documentaţiei cadastrale şi obţinerea vizelor, rezultând că majoritatea actelor întocmite au fost preluate din dosarul lui Y.Y. Martorul A.A.A. i-a predat în final, documentaţia cadastrală lui Y.Y. în două exemplare, rezultând că acesta din urmă i-a înmânat-o inculpatului C., pentru simplul motiv că acesta i-a spus că este cumpărătorul terenurilor. Această documentaţie i-a fost înmânată lui C., de către martorul Y.Y. la data de 15 februarie 2006.

Cercetările penale au stabilit, că inculpatul C. era interesat de terenurile aparţinând lui V.V. şi U.U. încă din luna ianuarie 2006, întrucât vizitase familia U.U. din Timişoara, la data de 28 ianuarie 2006 când au încheiat o convenţie bilaterală de vânzare-cumpărare a cotei lor de proprietate din Timişoara (un act sub semnătură privată) obligându-se să se ocupe de formalităţile de intabulare a deciziei de restituire reale din 04 noiembrie 2005.

Astfel, s-a stabilit, că C., fără drept, a primit de la martorul B.B.B. documentaţia cadastrală întocmită de martorul ing. topo C.C.C., după care a apelat la martora D.D.D. - care avea firmă privată de arhitectură proiectare, intermedieri şi imobiliare denumită SC E.E.E. SRL Timişoara - pentru ca aceasta să se ocupe de intabularea deciziei de restituire. C., o cunoştea pe martora D.D.D. încă din anul 1990, întrucât îi rezolvase multe probleme cu caracter imobiliar, la început acesta neştiind să interpreteze conţinutul unui înscris referitor la proprietate (având cunoştinţe minime de citit şi scris). S-a precizat de către procurorul de caz faptul că activitatea de intabulare parcurge două etape şi anume, cea referitoare la „Cadastru” şi care priveşte verificarea şi recepţionarea unei documentaţii cadastrale prevăzute în dispoziţiile legale în materie, iar a doua etapă priveşte activitatea de la C.F. de înscrierea drepturilor în Coala de C.F.

Noile reglementări au instituit fluxul continuu Cadastru direct C.F. pentru a fluidiza activitatea şi a evita posibile erori (la Timişoara această activitate s-a introdus abia în martie 2007 odată cu stabilirea în aceeaşi locaţie a compartimentului „Cadastru” cu cel de „C.F.”).

Ca atare, pentru a întabula această documentaţie cadastrală (pe care nu a avut-o iniţial martorul V.V.) se impunea şi o adresă de la Primăria - Direcţia Patrimoniu (la care fusese depusă şi documentaţia cadastrală de către ing. topo A.A.A.), către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Serviciul de C.F.

Fiind vorba de o dezmembrare cu o porţiune de teren pentru stradă, Direcţia Patrimoniu din Primăria Timişoara a înaintat-o la Direcţia Urbanism - Serviciul Banca de Date Urbane pentru verificare. Acest serviciu certifica valabilitatea documentaţiei prin aplicarea ştampilei dreptunghiulare „Anexă la Certificatul de urbanism” cu semnătura Arhitectului şef.

S-a dedus că această documentaţie s-a întors de la Direcţia urbanism - Bnca de Date Urbane - dar, totodată, s-a semnalat că, fiind vorba de construcţii demolate se impune obţinerea Adeverinţei de nefuncţionare pentru ca acestea să fie radiate din C.F. dar, numai după depunerea unei documentaţii prevăzute de lege.

În cuprinsul actului de sesizare, s-a reţinut că Direcţia Patrimoniu din Primăria Timişoara a ignorat aceste dispoziţii legale şi a întocmit adresă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş şi contrar legii, a înmânat-o lui C. care a semnat de preluarea ei. Inculpatul C. a negat preluarea cererii şi a solicitat efectuarea unei expertize grafologice care, s-a observat că, confirmă că semnătura depusă pe adresă a fost executată de acesta.

Ca atare, s-a constatat că atât documentaţia cadastrală, recepţionată şi verificată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cât şi adresa de la Primărie către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară au ajuns în posesia lui C., care le-a înmânat martorei D.D.D. pentru a fi depuse în vederea întabulării dispoziţiei de restituire reală din 04 noiembrie 2005, aşa după cum s-a obligat cu prilejul încheierii acelei convenţii bilaterale de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2006 cu numitul U.U.

Martora D.D.D. a arătat că era în posesia unor formulare tipizate de „cereri de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară” având sigla „Cabinet notari publici R.” şi a utilizat această procedură cu consimţământul acestor notari publici, dat fiindcă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, C.F., se rezolvau cu prioritate cererile depuse de notarii publici.

Aceasta a completat cererea de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ca şi cum ar proveni de la cabinetul notarial de mai sus, cererea a fost procesată după care, din căsuţa notarilor publici aflată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a ridicat Încheierea de intabulare din 20 februarie 2006, Decizia de restituire nr. 2446 din 04 noiembrie 2005 pe care împreună cu cele două C.F.-uri le-a predat lui C.

Martorul V.V. din Oradea, a venit la Timişoara şi potrivit declaraţiei sale, a ridicat un exemplar din documentaţia cadastrală de la martorul inginer topo Y.Y. (care a fost finalizată de inginer topo A.A.A.),dar, când s-a deplasat la C.F. a constatat că Decizia de restituire din 04 noiembrie 2005 a fost întabulată de C., prin intermediul martorei D.D.D. şi sub sigla „Cabinet notari publici R.” După ce C., a intrat în posesia celor două C.F.-uri eliberate de C.F. în urma admiterii cererii de intabulare din data de 20 februarie 2006 şi care i-au fost predate de martora D.D.D. la trei zile, în data de 23 februarie 2006, la iniţiativa lui C., J.J., concubina acestuia, cumpără terenul aparţinând lui U.U. cu suma de 86.700 lei, după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public F.F.F. prin Încheierea din 23 februarie 2006.

S-a remarcat că, deşi, C., a fost cel care a încheiat convenţia de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu U.U., datorită faptului că era cetăţean german, la acea dată (în anul 2006), nu putea cumpăra terenuri în România, motiv pentru care în actul autentificat de vânzare-cumpărare apare la cumpărător concubina sa J.J. S-a constatat că acest fapt este dovedit, în continuare întrucât J.J. i-a dat mandat concubinului său C., să vândă acest teren către G.G.G. de la firma SC K. SA, aspect observat din Încheierea de autentificare din 09 iunie 2006 a notarului public N.. Terenul a fost vândut cu suma de 105.00 lei (obţinând un profit de 19.300 lei), iar în continuare şi G.G.G. a vândut acest teren către propria sa firmă SC K. SA cu suma de 630.000 lei (echivalentul a 180.000 euro), pe care îl cumpărase ca persoană fizică cu 105.000 lei. În continuare, firma de mai sus, pe baza evaluării rezultată din actul de vânzare-cumpărare a contractat un împrumut mare de la o bancă pentru a edifica blocuri de locuinţe.

Din probe s-a mai constatat că martorul V.V., deşi a fost vizitat la Oradea de către C., împreună cu concubina sa J.J., pentru a-l determina să-i vândă şi cota sa parte din terenul situat în Timişoara, comunicându-i martorului că personal, s-a ocupat de intabularea dispoziţiei de restituire din 2005 - a fost refuzat categoric de către V.V., acesta fiind la rândul său supărat întrucât el fusese primul mandatat de coproprietarul U.U. şi el dorea să cumpere cota acestuia.

În cele din urmă, V.V. a vândut cota sa din terenul retrocedat tot către SC K. SA cu suma de 183.000 euro, după cum rezultă din declaraţia acestuia, actul fiind autentificat de notarul public din Timişoara, H.H.H.

Procurorul a apreciat că implicarea inculpatului C., în obţinerea documentaţiei cadastrale de mai sus şi intabularea dispoziţiei de restituire demonstrează că acesta cunoştea toate căile de parcurs în obţinerea unei dispoziţii de restituire, a unei documentaţii cadastrale, în formularea unei cereri de intabulare şi apoi a actelor ce trebuie prezentate notarului public pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare, rezultând că, în speţa de mai sus, acesta a luat la cunoştinţă în mod direct, de faptul că, lângă terenul din Timişoara, se află învecinate alte trei terenuri din străzile ... şi str. ..., care n-au făcut obiectul unor cereri de retrocedare, rezultând că faptele infracţionale au fost comise cu privire la acestea, cu premeditare concomitent cu derularea activităţii de intabulare în legătură cu dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005.

Cu referire la înstrăinarea celor trei imobile aferente dispoziţiei de restituire false din 04 noiembrie 2005 s-a reţinut că activitatea de amăgire în sensul prezentării ca adevărate a unei fapte mincinoase în legătură cu reali proprietari ai terenurilor, a fost comisă doar de inculpatul C. care a dus tratative de vânzarea acestora de unul singur cu reprezentanţii SC K. SA, urmare procurii speciale primite de la vărul său O., care a figurat formal ca şi cumpărător al terenurilor de la mandatarul cetăţean maghiar E. S-a remarcat că aceste probe rezultă şi din declaraţiile martorilor P., G.G.G. (vol. II, fila 398-399) care au predat preţul de 215.000 euro lui C. (vol. V fila 38-39, 42-83).

De asemenea, s-a reţinut că la cealaltă dispoziţie de restituire din 04 noiembrie 2005, participanţii la comiterea infracţiunii de tentativă la înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave sunt conform probelor administrate inculpatul C. şi învinuitul H., acesta din urmă acceptând cu bună ştiinţă, în primul rând calitatea de interpret de limbă maghiară, fără să aibă calificare necesară şi fără să-l cunoască pe falsul U., fără să îi ia datele de contact pentru a comunica cu acesta, într-un cuvânt, acceptând cu intenţie demonstrată şi calitatea de mandatar (vol. XV fila 3-12, 14, 17, 19-21, 23). Conform procurii judiciare speciale, autentificată de notarul public L.L.L.L. din 11 februarie 2008, învinuitul H. este cel care, în baza îndrituirii legale, a participat sub forma coautoratului cu inculpatul C. şi au oferit spre vânzare cele două terenuri rezultate din dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005.

Ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de tentativă la înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave, s-a învederat că inculpatul C. urma să încaseze preţul celor două terenuri şi a fost prezent la locaţia (Ştrandul Termal) unde urma să se realizeze tranzacţia alături de H., urmare tratativelor purtate anterior datei stabilite pentru autentificarea actelor la notarul public I.I.I. - dintre intermediarul acestora în persoana martorului R.R. şi intermediarii lui S.S. în persoana numiţilor J.J.J., K.K.K. (vol. II fila 354-361, 378-397).

În opinia procurorului, probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul C. a fost iniţiatorul constituirii unei asocieri, în scopul săvârşirii de infracţiuni apoi această idee a fost comunicată inculpaţilor D. şi E., cât şi învinuiţilor H., M. şi cetăţeanului maghiar L.L.L., pentru ca, în cele din urmă, să acţioneze cu scopul vădit de a plăsmui cele două dispoziţii de restituire imobile, de a le întabula fraudulos şi apoi de a le înstrăina prin autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare la notarii publici, cu ajutorul unor procuri false şi toate aceste activităţi frauduloase au avut ca finalitate cauzarea Primăriei Municipiului Timişoara a unei pagube de 1.393.524 lei, ce reprezintă echivalentul a 323.136 euro.

S-a apreciat că nu s-a putut reţine că făptuitorii au acţionat într-un grup organizat conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, întrucât aceştia s-au constituit într-un grup formal, ocazional, în scopul comiterii imediate de infracţiuni şi care nu a avut continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Astfel, s-a concluzionat că, este demonstrat fără putinţă de tăgadă că inculpatul C. a intrat în posesia dispoziţiei de restituire reală şi a documentaţiei cadastrale, moment în care iniţiază această asociere în vederea comiterii de infracţiuni în sensul că, l-a atras pe coinculpatul D. căruia i-a predat aceste documente, fapt recunoscut de cei doi făptuitori, iar potrivit declaraţiei inculpatului D., C. i-a propus: „să-i facă ceva asemănător” adică o decizie cu documentaţie aferentă şi pentru cele trei terenuri, aflate în vecinătatea celui cumpărat de el de la numitul U.U. (act autentificat legal la notarul public F.F.F. (vol. V fila 27-31).

Inculpatul D. s-a declarat de principiu, de acord cu cele propuse de inculpatul C. spunându-i că o să verifice cum poate să realizeze aceste falsuri (vol. XI filele 98-100).

Drept urmare, l-a rugat pe inculpatul M. să verifice la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş, ce acte se necesită la intabularea unei dispoziţii de restituire, cât şi i-a solicitat să îi procure C.F.-urile in extenso Timişoara. În continuare, inculpatul D. a luat legătura cu cetăţeanul maghiar L.L.L., căruia i-a propus „afacerea” şi acesta a fost de acord să-i confecţioneze ştampile, sigilii şi parafe, în concret, toate instrumentele oficiale falsificate şi care se regăsesc în dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005 şi pe documentaţia cadastrală aferentă cât şi pe cele două procuri judiciare emise aparent de notarul dr.T.

După ce a obţinut aceste date şi a realizat înţelegerea cu cetăţeanul maghiar L.L.L., a luat legătura cu inculpatul C. şi i-a prezentat situaţia, spunându-i că va plăsmui actele solicitate de acesta şi, în acest sens, are nevoie de originalul dispoziţiei de restituire reală din 04 noiembrie 2005. Martora D.D.D. a formulat o cerere în nume personal şi a înregistrat-o la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş în data de 10 aprilie 2006, solicitând eliberarea „Deciziei nr. 2446 din 04 noiembrie 2005 în original”. S-a menţionat de către procuror faptul că, această dispoziţie de restituire în original, nu a fost în posesia lui C., fiind depusă anterior pentru intabulare de către V.V., (mandatatul iniţial al lui U.U. - surdomut), căruia, în primă etapă i-a fost respinsă intabularea pentru lipsă documentaţie cadastrală, în 10 noiembrie 2005. C. a profitat de respingerea întabulării şi a încheiat cu U.U., o convenţie bilaterală de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2006 prin care U.U. se angajează să-i vândă terenul din Timişoara, iar C. i-a promis că se va ocupa de finalizarea întabulării, pe care nu reuşise să o facă V.V. Astfel, cu ajutorul martorei D.D.D., C. a intabulat această decizie prin reînnoirea cererii care fusese respinsă depunând în acest sens documentaţia cadastrală lipsă.

Ca atare, C. nu a fost în posesia originalului dispoziţiei de restituire (ci numai a unor copii) aşa cum i-a cerut inculpatul D. şi, ca atare, martora D.D.D. a obţinut-o de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (cu menţiunea că acest aspect rezultă din actele depuse în copie în vol. V filele 105-126, cât şi actele originale ridicate şi anexate ca şi corp delict). S-a mai arătat că această dispoziţie în original a fost predată inculpatului D. în data de 11 aprilie 2006.

În continuare, în expunerea stării de fapt, procurorul a arătat că inculpatul D. s-a deplasat cu această dispoziţie de restituire din 04 noiembrie 2005, precum şi cu documentaţia cadastrală în original, ce i-a fost dată de la C., care a primit-o de la martorul Y.Y. şi realizează copii profesioniste-color, la o societate din Timişoara.

S-a menţionat că aceste copii color stau la baza realizării instrumentelor oficiale false (sigilii, ştampile, parafe - folosite de primărie, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ingineri topo autorizaţi şi notari români şi unguri).

Procurorul a reţinut că toate etapele desfăşurării acestor activităţi infracţionale sunt stabilite de comun acord cu C. care, fiind iniţiatorul principal al asocierii, a fost de acord cu desfăşurarea tuturor activităţilor pentru ca, în final, să fie şi beneficiarul produsului infracţional şi anume, cele trei terenuri ale Primăriei Municipiului Timişoara în valoare de 323.126 euro.

De asemenea, a reţinut că inculpatul D. a recunoscut modalitatea în care a conceput pe calculator cele două dispoziţii de restituire false (vol. XI fila 98-100).

S-a constatat astfel că, iniţial, a plăsmuit prima dispoziţie de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 şi anume, a avut ca model dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005 şi după conţinutul acesteia a purces la redactarea falsurilor după cu urmează:

S-a precizat totodată că din studiul comparativ efectuat cu ochiul liber s-a putut constata că actele invocate în cele două dispoziţii de restituire false se regăsesc şi în cuprinsul dispoziţiei de restituire reală din 04 noiembrie 2005, de a cărei intabulare s-a preocupat C., după cum urmează: procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului din 15 iulie 2003; referatul Direcţiei de urbanism din 11 ianuarie 2005 şi referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din 13 octombrie 2005.

De asemenea, s-a precizat că în ambele dispoziţii de restituire false, se face trimitere la acelaşi Dosar intern cu nr. x, cunoscând faptul că pentru fiecare imobil s-a constituit un singur dosar intern de restituire (cu menţiunea că se află în vol. VII, fila 233).

Procurorul a precizat că, pe lângă faptul că cele două dispoziţii de restituire cuprind date false vizibile la o primă analiză comparativă s-a demonstrat şi faptul că, potrivit raportului de expertiză criminalistică din 08 aprilie 2009 „parafele ce redau semnăturile primarului M.M.M. şi secretarului N.N.N., precum şi impresiunile de ştampilă cu menţiunile „România jud. Timiş mun. Timişoara - primar” de pe cele două dispoziţii au fost aplicate în original cu ajutorul unor parafe şi ştampile contrafăcute (prin confecţionarea în fals a unor ştampile şi parafe cu conţinut asemănător celor autentice).

În plus, s-a menţionat că, din preambulul celor două dispoziţii de restituire false din 04 noiembrie 2005 rezultă că beneficiarii restituirilor sunt moştenitorii care şi-au dezbătut succesiunea, nu la sediul notarului public din raza de competenţă a imobilului ci în străinătate, respectiv la Judecătoria Secţia 12 Budapesta şi Judecătoria Secţia 2 Solnok, iar în dispoziţia nr. 2456 s-a indicat moştenitoare doamna Z.Z.Z. în calitate de fiică, fără a se indica actele în baza cărora i s-a recunoscut această calitate, cu totul contrar şi dispoziţiilor Legii nr. 105/1992 şi ale Legea nr. 36/1995 şi a Decretului nr. 505/1958 pentru ratificarea Tratatului între România şi Ungaria privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale.

Astfel, procurorul a făcut trimitere la art. 66 ; la lit. b) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat „moştenirea este supusă „în ce priveşte bunurile imobile (…) legii locul unde fiecare din aceste bunuri este situat” şi că la art. 65 din aceeaşi lege se stipulează că „Formele arătate în art. 64 (de publicitate) precum şi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sunt supuse legii statului unde acesta se găseşte situat (…).”

În ceea ce priveşte modul de redactare al celor două dispoziţii de restituire false din 04 noiembrie 2005 s-a învederat că nu se respectă conţinutul unor modele orientative stabilite în mod expres în Anexele 1, 2 şi 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, specificându-se că o dispoziţie sau decizie este un act administrativ şi este structurată în două mari părţi şi anume preambulul şi dispozitivul (a se vedea adresa primarului municipiului Timişoara din 18 decembrie 2008). În plus, s-a învederat de către procuror faptul că, radierea construcţiilor din C.F.-uri de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu respectă condiţiile impuse de Legea nr. 50/1991 referitore la eliberarea acelei Autorizaţii de nefuncţionare emisă de Direcţia urbanism prin Serviciul Banca de Date Urbane şi în plus, radierea construcţiilor nu era menţionată în dispozitivul celor două dispoziţii de restituire, deoarece aceasta este partea ce se execută dintr-un act administrativ.

Ca atare, s-a opiniat că, fără putinţă de tăgadă s-a stabilit. c)ă cele două dispoziţii de restituire ambele din 04 noiembrie 2005 sunt false în întregime, începând cu numărul dat acestora şi care în evidenţele primăriei se regăsesc la alte imobile după cum urmează: dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 în evidenţele primăriei priveşte imobilul situat în Timişoara, cu Dosarul intern nr. x şi cu proprietarii O.O.O., P.P.P. şi R.R.R. iar, dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 găsită în evidenţele primăriei, priveşte imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. Chişoda, privind pe S.S.S., cu Dosarul intern nr. x.

De asemenea, s-a precizat că activităţile infracţionale desfăşurate şi iniţiate de inculpatul C. la care s-au asociat pe parcurs şi ceilalţi făptuitori sunt structurate pe fiecare dispoziţie de restituire ce cuprind imobile existente în municipiul Timişoara după cum urmează:

1.Dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 cuprinde trei extrase C.F. cu cinci proprietari tabulari după cum urmează:

a). C.F. Timişoara cu suprafaţa de 309 mp - beneficiari fiind: T.T.T., domiciliat în Ungaria; U.U.U., domiciliată în Ungaria, în cota de 4/16 parte; V.V.V. domiciliată în Ungaria, în cota de 8/16 parte.

b). C.F. Timişoara, în suprafaţă de 308 mp - beneficiar X.X.X., domiciliată în Germania;

c). C.F. Timişoara în suprafaţă de 316 mp - beneficiar Z.Z.Z., domiciliată în Germania.

S-a subliniat că, aceşti cinci proprietari tabulari sunt cuprinşi în trei C.F.-uri diferite şi potrivit legislaţiei române nu trebuiau trecuţi într-o singură dispoziţie de restituire, aspecte ce ţinea de legalitate şi trebuia observat de funcţionarii Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Serviciul de C.F.

Procurorul a constatat că urmărirea penală a demonstrat că cei cinci proprietari tabulari cu datele trecute în această dispoziţie de restituire sunt persoane inexistente aşa după cum rezultă din adresele eliberate de Primăria Municipiului Arad, din 24 noiembrie 2008 şi Direcţia de evidenţă a persoanelor din cadrul Consiliului Local Timişoara.

În acest sens, a avut în vedere următoarele: inculpatul D. a recunoscut că, în prealabil, a obţinut datele mandatarului cetăţean maghiar inculpat E., actele de identitate ale acestuia fiindu-i trimise pe fax la adresa sa, din restaurantul din Gyula Ungaria - administrator Y.Y.Y., de către cetăţeanul maghiar L.L.L.

Inculpatul cetăţean maghiar E. a recunoscut cum a fost recrutat în Ungaria de către L.L.L. şi cum i-au fost luate actele de identitate (cartea de identitate, paşaportul, cartea de domiciliu, etc.), fiindu-i restituit după un anumit timp doar paşaportul. Aşadar, s-a reţinut că inculpatul D. a intrat în posesia datelor inculpatului E., urmare fax-ului trimis de L.L.L., rezultând din declaraţia martorului Y.Y.Y. că fax-ul a fost trimis fără ştirea sa, fapt confirmat şi de inculpatul D. (D. a arătat că nu mai este în posesia aparatului fax personal la care i-a ajuns documentele lui E., fiind distrus de acesta). Având datele lui E., precum şi originalul dispoziţiei de restituire reală din 04 noiembrie 2005, D., absolvent de studii juridice, a plăsmuit în fals, în întregime, cele două dispoziţii de restituire. Acesta a declarat că având în faţă extrasele C.F. „in extenso” obţinute de inculpatul M., de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a urmărit rubricaţia din dispoziţia reală şi a transpus în fals notificările făcute aparent de persoanele îndreptăţite, arătând că numerele notificărilor sunt scrise urmare celor din dispoziţia reală, trecând anii 2001 şi 2002 şi pe E. drept mandatar al acestor notificări cu domiciliul în Ungaria.

De asemenea, s-a reţinut că E., în declaraţia dată (vol. X, fila 3-15) a arătat că în anii 2001-2002 nu i-a cunoscut pe L.L.L. şi nici pe D., neavând la acea dată această adresă de domiciliu - totul fiind fals, iar D. a arătat că nu a dat importanţă faptului că a trecut în această dispoziţie de restituire cinci proprietari tabulari din trei C.F.-uri diferite în sensul că, în C.F. existau trei coproprietari (T.T.T., U.U.U., V.V.V.) care puteau aparent să coexiste în aceeaşi dispoziţie de restituire, dar în nici un caz, Legea nr. 10/2001 cu metodologia legală de aplicare nu permitea cuprinderea în aceeaşi dispoziţie de restituire a altor notificatori fără să existe legătura de coproprietate dintre aceştia.

S-a opiniat că intenţia făptuitorilor, având iniţiativa manifestă a inculpatului C., a fost aceea de a se obţine actele false pentru a intra în posesia celor trei terenuri din C.F. Timişoara, care erau alăturate terenului deja cumpărat de C. prin concubina sa, de la U.U. (vol. V, fila 27-31). Odată plăsmuită această dispoziţie de restituire, de către inculpatul D., acesta a datat-o cu scrisul său aplicând „din 04 noiembrie 2005” afirmând că a dat număr în continuarea celei reale din 04 noiembrie 2005 (a se vedea Raportul de expertiza scrisului vol. XVII filele 211-234). Apoi, inculpatul D. s-a deplasat în Ungaria, având asupra sa şi documentaţia cadastrală falsificată pentru a obţine şi a aplica instrumentele falsificate menţionate. După ce D. a obţinut copiile color profesioniste, atât de pe dispoziţia de restituire reală, cât şi de pe documentaţia cadastrală, având şi o copie color de pe ştampila ing. topo autorizat S. (decedat între timp) - existentă la domiciliul său de pe o documentaţie dintr-o vânzare anterioară, s-a deplasat în Ungaria pentru a realiza cele stabilite cu numitul L.L.L.

Inculpatul D. a recunoscut că este autorul plăsmuirii celor două dispoziţii de restituire false, iar cu referire la documentaţia cadastrală a arătat că a apelat la o persoană de sex feminin, tânără, absolventă de studii superioare în materie, care i-a făcut aceste planuri (în prezent această persoană a emigrat în străinătate).

Cu cele două dispoziţii de restituire false, cu documentaţiile cadastrale aferente, conform declaraţiilor sale, care s-a constatat de către procuror că se coroborează cu întreg materialul probator, s-a deplasat în Ungaria şi urmare celor stabilite cu L.L.L., a aplicat ştampilele cu sigiliu şi toate parafele pe cele două dispoziţii de restituire, cât şi pe documentaţia cadastrală aferentă. A arătat că, nu a adus în ţară aceste instrumente oficiale falsificate întrucât i-a fost teamă. A recunoscut că scrisul aplicat pe ştampila „Primăria Municipiului Timişoara - Anexă la Certificatul de urbanism din 09 februarie 2006, din 16 februarie 2006 de pe ştampila Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - înregistrat, de pe ştampila Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din 20 februarie 2006” cât şi semnăturile „arhitect şef”, „inginer J.J.J.J.J.J.J.J.”, semnătura „ing.S.” au fost depuse prin imitare, cu suprapunerea acestora, pe geam, pe actele originale. În aceeaşi manieră a acţionat şi în cazul dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 şi a documentaţiei cadastrale aferente.

În ceea ce priveşte ştampila primarului ce conţine stema României, s-a reţinut că a fost realizată tot cu o ştampilă contrafăcută, dar a trebuit să confecţioneze şi parafa cu semnăturile primarului şi a secretarului pe care să le aplice întocmai (în prezent, după săvârşirea acestor fapte, cei doi oficiali au renunţat la această modalitate de semnătură şi a aplicat semnătura originală pe actele de retrocedare).

Odată realizate actele false, urma procedura întabulării lor pentru a putea fi valorificate şi a crea modalitatea aparentă legală de a fi introduse în circuitul civil.

Procurorul a reţinut astfel că, C. împreună cu D. şi L.L.L., pe parcurs fiind ajutaţi şi de M., la procurarea extraselor C.F. in extenso şi cu participarea lui E., au pus în aplicare plăsmuirea celor două procuri judiciare, aparent emise de dr.T. din Pecs, Ungaria, având asupra lor actele de identitate ale inculpatului cetăţean maghiar E.. În acest sens, s-a avut în vedere faptul că inculpatul D. a recunoscut că la plăsmuirea celor două procuri judiciare s-a folosit de un model de procură din România care a fost tradusă în limba maghiară de către A.A.A.A. şi apoi au fost realizate în fals cele două procuri, pe care de asemenea, au fost aplicate în fals sigiliul notarului dr. T., cât şi stema Ungariei alăturată semnăturii traducătorului autorizat maghiar. Astfel, s-a constatat că prima procură judiciară din 08 iunie 2006, plăsmuită în limba maghiară, a fost tradusă în limba română prin deplasarea lui D. la traducătorul autorizat A.A.A.A.. Având procura tradusă din care rezulta că E. este mandatat să întabuleze dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, cât şi documentaţia cadastrală aferentă, D. a recunoscut că a descărcat de pe internet un model de cerere de înscriere către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, privind intabularea actelor, a pus o persoană neidentificată să completeze cererea, iar pe E. să o semneze. Toată această documentaţie a fost predată împreună cu cererea lui M., care conform înţelegerii, s-a deplasat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - C.F. pentru a fi înregistrată. Această documentaţie a fost predată lui B., asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care a arătat constant că inculpatul M. este cel care i-a adus lucrarea (vol. VIII, fila 14-24), fapt confirmat şi de inculpatul D., acesta menţionând însă că inculpatul M. îi acorda consultaţii juridice plătite pentru firmele sale şi că acesta nu avea cunoştinţă de falsurile respective. Declaraţia inculpatului D. a fost apreciată de procuror ca subiectivă sub acest aspect şi a înlăturat-o ca atare, pe considerentul că firmele sale (la care îi oferea consultanţă juridică inculpatul M.) - nu aveau în obiectul de activitate intermedieri de întabulări la C.F., nefiind făcută nici o dovadă scrisă în acest sens.

În plus, s-a avut în vedere că inculpatul M., odată ce s-a prezentat la inculpatul B. a realizat, ca jurist, despre ce act este vorba, adresându-se lui B. şi cerându-i intabularea documentaţiei false.

Privitor la această opinie, s-a reţinut că, la data de 14 iunie 2006, la ghişeul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la primirea actelor pentru intabulare era de serviciu inculpatul B., acestuia i-a fost înmânată cererea şi actele anexate de învinuitul M., pe cererea de înscriere întocmită figura numai T.T.T., prin mandatar E.. Inculpatul B. a aplicat la rubrica „data” (prevăzută în partea de jos - colţul stânga al cererii) cu datiera personală de culoare verde închis - „14-iun-2006” - şi această cerere cu documentaţia anexă a predat-o a doua zi la asistentul registrator B.B.B.B. (fiind interzis să-şi repartizeze lucrări în ziua în care era de serviciu). Deşi a predat lucrarea colegei sale, şi-a repartizat-o personal prin înscrierea iniţialei „P” (de la Petru) apoi, B.B.B.B. a scris nr. Lucrării, a semnat şi i-a predat-o (vol. VIII, filele 293-296) după ce registratorul C.C.C.C. a pus nr. de înregistrare cu pixul roşu (vol. VIII filele 449-456).

Procurorul a reţinut că problema ce a suscitat discuţii a fost generată de faptul că, inculpatul E. şi-a recunoscut semnătura aplicată pe această cerere, dar probele administrate conduc spre două variante şi anume: inculpatul D. a declarat că a luat un formular de pe internet de „cerere de înscriere” pe care a dus-o în Ungaria şi acolo, după ce a fost completată a fost semnată de E. (putând exista şi explicaţia de ce s-a greşit prin inserarea C.F. şi de ce nu s-a completat şi „Obiectul înscrierii” cu menţionarea dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 cât şi necompletarea „achitării tarifului de (…) prin chitanţa nr. (…), dovada de achitare - factura existând abia în 15 iunie 2006). O altă variantă este oferită de E. care arată că a semnat două seturi de acte la notarul public existând posibilitatea aducerii cererii de înscriere de la C.F. - aflată în posesia lui B. pentru a fi semnată de acesta.

S-a mai reţinut că inculpatul B. a arătat, de asemenea că această lucrare, ca de altfel şi restul actelor stăteau în fişetul său deschis chiar şi 1 an de zile, instituţia neavând spaţiu, la acea dată, pentru depunerea celor finalizate în arhiva Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Aceste împrejurări au fost raportate în final şi la activitatea infracţională a inculpatului M., remarcându-se că acesta, după ce a achitat taxa de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din 15 iunie 2006 (lucrare primită de B. din 14 iunie 2006) nu a completat nici această rubrică din cerere şi, în plus, având studii juridice nu a făcut nicio altă completare pe cererea respectivă dându-şi seama de manevrele utilizate de D. în obţinerea acestor acte.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul M. a adoptat acelaşi „modus operandi” în relaţiile de colaborare cu D. şi într-un alt dosar existent pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prilej cu care l-a însoţit pe D. la instrumentarea unui alt act notarial de către notarul public I. şi când a ridicat actul de vânzare-cumpărare autentificat, având la bază o altă procură falsă pe seama unui alt cetăţean maghiar, (fapta fiind comisă cu câteva luni înainte prezentelor fapte şi anume în 27 martie 2006).

Procurorul a reţinut, în continuare că, asistentul registrator B., după ce şi-a administrat personal lucrarea, ocolind sistemul legal de repartizare instituit la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - C.F., a procedat la întocmirea proiectului de Încheiere de C.F. care a purtat acelaşi nr. cu cel dat la înregistrarea lucrării şi aceeaşi dată şi a dispus admiterea cererii cu înscrierea dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 a Primăriei Municipiului Timişoara. S-a menţionat în acest sens că, potrivit dispoziţiilor legale, asistentul registrator era obligat să ataşeze la cerere, colile de C.F. referitoare la obiectul înscrierii şi să analizeze dacă cele pretinse pot fi întabulate raportate şi la documentaţia anexată coroborate cu înscrierile din Colile de C.F. Urmărirea penală a stabilit, că B. a soluţionat prin încălcarea sarcinilor de serviciu acordând un „plus petit” în soluţionarea cererii. Astfel, s-a dedus că prin cerere doar T.T.T., prin E. a solicitat înscrierea în C.F. S-a constatat că nu rezultă că şi ceilalţi proprietari din cele două C.F.-uri diferite X.X.X. şi D.D.D.D. şi-au manifestat dorinţa de intabulare, fiind ignorat principiul disponibilităţii existent în această materie, precum şi faptul că lucrările de CF se fac la cerere conform Legii nr. 7/1996. S-a apreciat că sunt pregnante încălcările sarcinilor de serviciu, de natura infracţională a neglijenţei în serviciu, observându-se că la C.F.-ul privind pe X.X.X. a fost trecut în cerere greşit, ceea ce impunea ca asistentul registrator să invite partea pentru a-şi preciza corect imobilul.

Din declaraţia martorului Z.Z., asistent registrator (vol. VIII, fila 286-287) s-a constatat că acesta când opera intabularea unei dispoziţii de restituire cerea obligatoriu la Primăria Municipiului Timişoara, care era proprietarul bunului să se pronunţe şi asupra radierii construcţiei.

Procurorul a reţinut că potrivit legii în cazul radierii construcţiilor se impune prezentarea unei autorizaţii (sau adeverinţe) de nefuncţionare eliberată de Primăria Timişoara - Direcţia urbanism, serviciul B.D.U., din care să rezulte că această construcţie a fost demolată; nu era suficientă depunerea documentaţiei cadastrale ce consemna demolarea construcţiei şi nici prezenţa dispoziţiei de restituire din care rezulta demolarea construcţiei întrucât era menţionată demolarea construcţiei pentru justificarea calcului despăgubirilor,dar niciodată în dispozitivul unei dispoziţii de restituire nu a fost menţionată expres formula „se constată construcţiile demolate”. Analizând cele două dispoziţii de restituire false s-a dedus că demolarea construcţiilor se necesita (ca şi în cazul dispoziţiei reale) pentru calculul despăgubirilor băneşti,dar, în partea dispozitivă (Dispun) nu este inserată formula „Se constată demolarea construcţiilor”, întrucât pentru această activitate există un alt cadru legal prevăzut de Legea nr. 50/1991 (a se vedea vol. II filele 300-304).

În aceste împrejurări, procurorul a considerat că dispunerea de către asistentul registrator B., prin „plus petit” a menţiunilor că: „se radiază construcţiile demolate” se constituie într-o încălcare vădită a obligaţiilor de serviciu.

De asemenea, s-a avut în vedere faptul că asistentul registrator B. a arătat că a luat această măsură întrucât rezultă din dispoziţia de restituire că aceste construcţii au fost demolate,dar, în acelaşi timp, nu a observat că dispoziţia în întregul ei este neconformă cu legea.

Astfel, s-a concluzionat că, nu se pot cuprinde mai multe proprietăţi ce se retrocedează către proprietari diferiţi (cu excepţia celor în stare de coproprietate) - încălcări de lege dezvoltate la capitolul „cadrul legal (…)”.

În opinia procurorului, asistentul registrator a ignorat faptul că nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001, dreptul Statului câştigat prin succesiune vacantă ca în cazul proprietarului D.D.D.D.: asistentul registrator a ignorat faptul că pentru a fi dovedită calitatea de moştenitor legal a unui imobil situat în România, certificatul de moştenitor trebuie eliberat de un notar român şi nu ca cel din speţă eliberat în Germania la Bonn.

De asemenea, s-a remarcat că, documentele de identitate prezentate şi verificate a fi trimise pe fax şi acceptate de B., fiindu-i predate de inculpatul M., sunt incomplete şi nu relevă adresa de domiciliu a lui T.T.T. şi nici a lui E., date impuse de Legea nr. 7/1996 întrucât încheierile de C.F. cu extrasele de C.F. aferente trebuiau comunicate celor care au făcut cererea de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Procura judiciară aparent emisă în Ungaria de dr. T. a fost acceptată, fără nr. de înregistrare şi fără să aibă stema Ungariei, fiind depusă o altă stemă, respectiv cea a „drapelului militar maghiar”.

În final, s-a reţinut că, faţă de toate aceste încălcări de lege, atât asistentul registrator, cât şi F. ca registrator, au beneficiat de o constantă consultanţă juridică din partea compartimentului juridic de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cât şi a registratorului şef, în dezlegarea problemelor ce suscită interpretări şi abateri de la lege.

Procurorul a remarcat că asistentul registrator B. nu a întocmit referatul de piedici pentru a reţine aceste probleme ce necesită discuţii, cu atât mai mult cu cât această dispoziţie de restituire apare plăsmuită, în întreg conţinutul ei, în mod grosolan şi, în plus, acea documentaţie cadastrală, falsă şi incompletă (în acest sens făcându-se trimitere la modelul de întocmire a planurilor cadastrale conţinute în M. Of., vol. VIII, filele 471-501) - nu era necesară a fi ataşată, întrucât nu era vorba de dezmembrare a terenurilor respective. În opinia procurorului, toate acestea puteau crea suspiciuni vădite din partea celor doi funcţionari publici de la C.F., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care să-i conducă la respingerea cererii de intabulare.

De asemenea a observat că deşi asistentul registrator B. trebuia să facă cuvenitele menţiuni în cele trei C.F.-uri, după ce încheierea era semnată de registrator F., acesta a făcut operaţiunea de îndată în cele trei C.F.-uri, după care a prezentat încheierea din 15 iunie 2006 la registratorul F. împreună cu întreaga documentaţie, iar acesta a semnat încheierea fără să facă nici o verificare legală.

A mai precizat organul de urmărire penală faptul că, încheierea de C.F. nu este valabilă fără semnătura registratorului (asimilat unui judecător potrivit procedurii necontencioase) - care are obligaţia să verifice legalitatea şi realitatea celor consemnate în Încheiere, cât şi a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia.

Raportat la cele arătate, s-a menţionat că, registratorul F. nu a verificat cuprinsul încheierii şi documentaţia anexă ci, pur şi simplu a semnat, încălcând prin aceasta atribuţiile de serviciu ce rezultă din fişa postului şi din actele normative aplicabile în materie.

Odată fiind emisă această încheiere, B., conform celor stabilite cu inculpatul M., i-a remis acestuia un exemplar din încheiere, precum şi cele trei extrase de C.F. şi, totodată, a comunicat încheierea la Primăria Municipiului Timişoara.

S-a dedus că această încheiere a fost comunicată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş la Primăria Municipiului Timişoara, la data de 22 iunie 2006 (fiind repartizată la compartimentul juridic, respectiv inculpatei J. - vol. XVII filele 15, 16-17, 50-51). S-a apreciat că, inculpata J., din neglijenţă, nu a verificat încheierea din 15 iunie 2006 şi respectiv dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 a Primăriei Municipiului Timişoara, prin raportare la dispoziţia cu acelaşi nr. existentă la Primăria Municipiului Timișoara - Direcţia Patrimoniu, sens în care putea constata că mai există o dispoziţie cu acelaşi nr.,dar care vizează pe alţi beneficiari şi priveşte despăgubiri băneşti şi nu restituirea în natură a celor trei terenuri.

Deşi i-a fost repartizată legal această lucrare, dând dovadă de încălcarea evidentă a atribuţiilor de serviciu, inculpata J. a întocmit referatul (vol. VII, fila 15), pe care l-a înregistrat la 23 iunie 2006, consemnând în conţinutul lui: „că nu se impune formularea unei plângeri împotriva încheierii din 2006”. Acest referat a fost contrasemnat de şef birou A.A.A.A.A.A.A. şi aprobat întocmai de primarul dr.ing. M.M.M. Procurorul a constatat că inculpata s-a apărat cu aceea că, a fost superficială în verificarea acestei situaţii dat fiindcă, a dat pur şi simplu un telefon şi i s-a comunicat că există o astfel de dispoziţie şi că fiind aglomerată în lucrări nu a mai aşteptat să i se comunice în scris cele discutate telefonic.

S-a apreciat că susţinerea inculpatei nu se verifică şi nu poate fi acceptată întrucât lucrarea i-a fost repartizată în data de 22 iunie 2006, iar acel referat a fost întocmit în data de 23 iunie 2006, constatându-se graba în soluţionarea lucrării. Deşi s-a admis faptul că, urmare descoperirii faptei la nivelul Primăriei Municipiului Timişoara au fost luate măsuri pentru intrarea în legalitate formulându-se acţiuni civile la Judecătoria Timişoara, s-a apreciat că toate acestea nu justifică activitatea infracţională a inculpatei, care, în opinia procurorului a dat dovadă de neglijenţă în înfăptuirea sarcinilor de serviciu.

S-a reţinut, astfel, în sarcina acesteia săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen., cu motivarea că prin activitatea sa a generat cauzarea pagubei corespunzător valorii celor trei imobile în sumă de 323.126 euro. Astfel, s-a avut în vedere faptul că, comunicarea încheierii s-a făcut cu Primăria în data de 22 iunie 2006, iar inculpata avea la dispoziţie 15 zile pentru a ataca încheierea respectivă şi a preîntâmpina autentificarea actelor de vânzare-cumpărare a celor trei terenuri la notarul public I., care s-au făcut în data de 29 iunie 2006.

S-a mai precizat faptul că, inculpatul D. nu şi-a pus problema că s-ar fi putut ocaziona vreo piedică din partea Primăria Municipiului Timişoara, prin comunicarea acelei Încheieri de C.F. care ar fi putut fi desfiinţată printr-o plângere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, acesta acţionând în continuare conform celor stabilite în cadrul asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Astfel, inculpatul M. i-a predat cele trei C.F.-uri împreună cu Încheierea de C.F. din 15 iunie 2006, iar acesta i le-a comunicat şi inculpatului C. şi având şi cea de-a doua procură judiciară în limba maghiară pe numele lui E., a procedat conform sarcinilor stabilite cum să acţioneze în continuare, grupul fiind format de D., C., M., E. şi L.L.L.

Iniţial, inculpatul D. s-a deplasat cu inculpatul M. la notarul public I. înaintea datei de 29 iunie 2006, pentru a-i prezenta documentaţia necesară autentificării vânzării-cumpărării, având asupra lor şi procura judiciară emisă în limba maghiară.

Notarul public I. le-a comunicat faptul că procura judiciară trebuie tradusă în limba română, şi că este necesar să obţină cele trei C.F.-uri la zi, de asemenea şi certificatele fiscale aferente, stabilind să revină cu procura tradusă şi fixează totodată data de 29 iunie 2006 ca zi de autentificare a celor trei contracte cu prezenţa obligatorie a părţilor contractante.

Inculpatul C., în privinţa căruia organul de urmărire penală a apreciat că este iniţiatorul asocierii şi a stabilit de la început că este beneficiarul celor trei terenuri, a luat cunoştinţă de acest termen şi a stabilit, cu inculpatul D., ca vărul său O. din Gătaia să apară în calitate de cumpărător al terenurilor.

S-a constatat că, în această etapă, probele administrate relevă mai multe ipostaze, astfel, notarul public I. a arătat că, în curtea şi în incinta sediului notarial i-a remarcat şi identificat şi pe inculpatul C. şi inculpatul M. Inculpatul D. a arătat că s-au purtat doar discuţii telefonice de pe un mobil „roming” şi nu cu nr. de Germania cu inculpatul C. şi că, această etapă a prezenţei lui O. la notarul public R., a fost stabilită cu acesta de către C., doar prin telefon.

Conform celor declarate de C., martorul O. i-a urmat ordinele telefonice, fiind adus la notarul public de către taximetristul E.E.E.E. trimis de D.

În legătură cu suma de 120.000 euro despre care s-a consemnat în actele notariale că a fost predată lui E., procurorul a constatat că există câteva neconcordanţe. Astfel, s-a avut în vedere că inculpatul C. a arătat că mama sa din Timişoara, i-a predat lui D. suma de 120.000 euro şi că, martorul O. a fost dus la mama sa după autentificarea actelor. Inculpatul D., în cele din urmă a negat că a primit suma de 120.000 euro, deşi la început a arătat că i-a predat-o lui E. Pe de altă parte s-a constatat că, inculpatul E. a negat constant primirea acestei sume de bani, iar din declaraţia traducătorului autorizat A.A.A.A. (decedată) s-a dedus că nu a semnat şi Încheierea de autentificare a celor trei contracte şi posibil să nu-i fi tradus corect lui E. şi despre predarea sumelor respective. S-a reţinut că, prin încheierea de autentificare ce trebuia tradusă lui E., notarul public a luat consimţământul părţilor şi a întrebat părţile despre cunoaşterea conţinutului actului inclusiv şi dacă a fost predată suma în discuţie. Nefiind aplicată ştampila traducătorului autorizat pe cele trei încheieri de autentificare, coroborate şi cu susţinerile lui A.A.A.A. care a recunoscut modalitatea în care a făcut traducerea, s-a reţinut că inculpatului E. nu i-a fost explicat de către notarul public că este vorba de „primirea a câte 40.000 euro pentru fiecare contract de vânzare-cumpărare”.

S-a observat că inculpatul D., în ultimele declaraţii date a arătat că, el a primit pentru serviciile făcute de la C. suma de aproximativ 30.000 euro, din care a predat o parte şi lui L.L.L. pentru falsificarea celor două procuri şi a tuturor instrumentelor oficiale, rămânând cu cca 10.000 euro. Acesta a negat constant că nu a primit suma de 120.000 euro de la inculpatul C. şi nu a predat nici un ban lui E. Inculpatul E. a arătat că a făcut acest serviciu de a figura în cele două procuri judiciare în limba maghiară şi de a semna cele trei contracte de vânzare-cumpărare pe motiv că L.L.L. i-a promis un loc de muncă în Ungaria.

S-a apreciat că, indiferent de poziţionarea inculpatului C. în curtea sediului notarial a B.N.P., R. în data de 29 iunie 2006 - rămâne dovedită iniţierea întregii activităţi infracţionale, constituită într-o asociere în vederea comiterii de infracţiuni din iniţiativa lui C. - în scopul final de a intra în posesia celor trei terenuri din Timişoara, care erau poziţionate în continuarea imobilului din Timişoara, (din care o parte se afla deja în proprietatea lui C. prin concubina sa).

S-a stabilit. c)ă după intabularea dispoziţiei de restituire reală, C., prin concubina sa a cumpărat o cotă parte de la U.U. şi că, celălalt coproprietar V.V. nu a vrut să-i vândă acestuia terenul pe care îl dobândi-se prin restituire, iar în cele din urmă, V.V. şi-a vândut partea sa de proprietate în luna aprilie 2006 la SC K. SA.

Organul de urmărire penală a remarcat că, chiar şi în această situaţie, inculpatul C. a dus tratative cu reprezentanţii SC K. SA, pentru a-i vinde suprafaţa de teren pe care au achiziţionat-o de la V.V. În acest context, s-a opiniat că, autentificarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare din 29 iunie 2006 a fost făcută de inculpata I. şi conform celor stabilite, la notarul public s-a prezentat la data respectivă O., adus în Timişoara de la Gătaia, de către taximetristul E.E.E.E., iar inculpatul mandatar cetăţean maghiar E. a fost aşteptat la Arad de către inculpatul D. şi adus în Timişoara. Din probele administrate s-a dedus că notarul public I., prin încălcarea sarcinilor de serviciu a autentificat cele trei contracte de vânzare-cumpărare aferente C.F.-urilor.

În acest sens, s-au avut în vedere prevederile art. 70 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 710/C din 05 iulie 1995.

Procurorul a reţinut că, deşi inculpatul D. şi inculpatul M. rezultă că i-au prezentat toată documentaţia, spre verificare, notarului public I., cu două zile înaintea datei de 29 iunie 2006, aceasta nu a verificat dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 sau nu a cerut-o, putând uşor constata falsul grosolan al dispoziţiei. De asemenea, s-a constatat că nu a cerut să fie depus procesul verbal de punere în posesie care face dovada deplină a proprietăţii consfințite prin dispoziţia de restituire. De asemenea, notarul public nu a cerut cele trei certificate fiscale şi cel puţin nu a luat măsuri pentru ca acestea să fie legal ataşate. A susţinut că i-au fost prezentate, dar cercetările penale au stabilit. c)ă acestea nu se regăsesc ca număr în evidenţele din cadrul Direcţiei fiscale a Primăriei Timişoara şi consecutiv nu apare că s-a plătit impozitul aferent de către acei beneficiari. În acest sens, Primăria Timişoara, prin Direcţia fiscală s-a constituit parte civilă cu suma de 468 lei (vol. XII, fila 168) care a fost plătită de inculpată cu chitanţele depuse în vol. XII filele 232-236. Notarul public I., de asemenea nu a verificat realitatea procurii judiciare în limba maghiară emisă aparent de notarul public T. în data de 22 iunie 2006 şi tradusă în limba română la B.N.P., F.F.F.F., la data de 28 iunie 2006. (vol. XII, fila 67).

În legătură cu posibilitatea notarului român de a verifica conţinutul unei procuri judiciare emise în străinătate s-au reţinut următoarele:

Din recomandările U.N.N.P. din România comunicate la toate Camerele Notarilor Publici Judeţene rezultă că nu există o metodologie specială pentru a verifica autenticitatea acestora. S-a recomandat însă că notarul public român poate lua legătura directă cu notarul străin pentru verificări. Astfel, în cursul urmăririi penale, în speţă, s-a accesat site-ul Listei cu notarii din Ungaria stabilindu-se că există notarul dr. T. dar, cu o altă adresă decât cea din procură, lucru care era la îndemâna şi a notarului public I., care era legată la reţeaua „internet”, situaţie în care putea să constate că în procură este trecut un alt sediu al notarului maghiar decât cel postat pe site.

În altă ordine de idei, s-a reţinut că potrivit art. 9 din Ordinul nr. 710/C/1997: „sigiliul notarului public cuprinde stema României, numele, prenumele şi calitatea de notar public precum şi localitatea unde îşi are sediul biroul său notarial (…)”, iar potrivit art. 13 din Decretul nr. 505/1958 privind Tratatul dintre România şi Ungaria se statuează asupra sigiliului oficial, în sensul că: „actele care au fost întocmite sau certificate de un organ de stat sau de către o persoană oficială pe teritoriul uneia din părţile contractante, în limitele competenţei lor, în forma stabilită de legile în vigoare, şi prevăzute cu sigiliul oficial, sunt valabile pe teritoriul celeilalte Părţi contractante fără vreo altă certificare. Aceasta este valabil şi pentru semnăturile care sunt legalizate conform prevederilor legale ale uneia din Părţile contractante.

Actele care pe teritoriul unei părţi contractante se consideră ca fiind acte oficiale, sunt socotite şi pe teritoriul celeilalte Părţi contractante ca având forţa juridică a actelor oficiale.”

S-a concluzionat, privitor la această chestiune că, numai observând stema aplicată pe colţul stâng sus al procurii judiciare în limba maghiară, că notarul public dr. T. apare cu alt sediu decât cel de pe site şi că procura nu are nr. de înregistrare, îşi putea da seama că procura este un act imperfect, situaţie în care trebuia să refuze autentificarea actelor.

În plus, s-a opiniat că, asupra valabilităţii actelor prezentate, notarul public putea apela şi la colaboratorii externi pentru a evita autentificarea greşită (art. 38 din Ordinul nr. 710/C/1995).

Procurorul a constatat că urmărirea penală a stabilit, aceste încălcări ale atribuţiilor de serviciu din coroborarea actelor existente şi ridicate de la notarul public I. şi anume cele trei contracte de vânzare-cumpărare în original care nu au mai fost transmise părţilor, întrucât nu s-a mai prezentat nimeni să le ridice împreună cu Încheierea de C.F. din 15 iunie 2006 cu actele anexă ridicate de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş, cu procurile traduse în limba română, cu menţiunea că procura din 22 iunie 2006 a fost ridicată doar în traducerea în limba română de la B.N.P., F.F.F.F.

Ca atare, s-a reţinut că, toată documentaţia aferentă celor trei contracte de vânzare-cumpărare înregistrată la notarul public I., a dispărut, aceasta susţinând că nu o poate comunica procurorului şi că posibil să fi fost inundată şi distrusă cu această ocazie. În opinia procurorului, această variantă de apărare a notarului public denotă că era conştient că a autentificat cele trei contracte de vânzare-cumpărare cu încălcarea legii, prin nesocotirea unor norme legale absolut obligatorii în activitatea notarială şi care au avut drept consecinţă, prin fapta de gravă neglijenţă, cauzarea unei pagube în dauna Primăriei Timişoara de 323.126 euro.

În consecinţă, nu a fost primită susţinerea inculpatei legată de dispariţia prin inundaţie a documentaţiei respective întrucât nu a denunţat inundaţia posibil venită de la etajul superior. De asemenea, s-a reţinut că nu se verifică nici apărarea că au existat cele trei certificate fiscale care i-au fost trimise de inculpatului G., prin intermediul inculpatului M., întrucât nu se regăsesc pur şi simplu ca fiind eliberate în evidenţele primăriei.

Inculpatul D. a arătat că după autentificarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare, cumpărătorul O. - persoană interpusă de C., a fost transportată de martorul E.E.E.E. înapoi la Gătaia, iar acesta a predat inculpatului C. cele trei contracte şi cele trei C.F., arătând că aceasta i-a fost înţelegerea cu inculpatul C. de a intra în posesia celor trei terenuri cunoscând din discuţiile cu el că doreşte dezvoltarea unui proiect imobiliar care să îi aducă venituri constante şi sigure. A susţinut că, nu a cunoscut în nici un moment că C. a dorit înstrăinarea celor trei terenuri, nu a participat la nici o negociere legată de vânzarea celor trei terenuri nu a cunoscut nici faptul că C. şi-a vândut partea sa de teren din Timişoara, în 09 iunie 2006 şi cu atât mai mult cele trei terenuri achiziţionate în modul prezentat mai sus şi vândute în 01 septembrie 2006, la SC K. SA Timişoara.

De asemenea, s-a constatat că nici reprezentaţii SC K. SRL, prin martorii G.G.G. jr. şi P. sn, nu au confirmat că tratativele cu privire la vânzarea celor trei terenuri au fost duse cu inculpatul D. ci personal cu inculpatul C.

În concluzie, constatând că activitatea infracţională referitoare la cele trei terenuri se constituie într-o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni compusă din inculpaţii C., D. E. şi inculpatul M. precum şi martorul L.L.L. care s-a epuizat la data de 29 iunie 2006, iar în continuare săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna SC K. SA, din data de 01 septembrie 2006, s-a reţinut doar în sarcina inculpatului C.

Referitor la această infracţiune cu consecinţe deosebit de grave în dauna SC K. SA s-a reţinut că această societate cunoştea cele trei terenuri, fiind în apropierea terenului pe care îl cumpărase de la V.V. şi pentru care demarase aprobările la primărie în vederea ridicării unor blocuri de locuinţe (existând şi dovezi că au încercat să le obţină prin concesionare de la proprietarul - Primăria mun. Timişoara). Cu toate acestea, s-a remarcat că probatoriul nu a decelat, în nici un moment că SC K. SRL Timişoara a cunoscut că inculpatul C. a intrat în posesia celor trei terenuri prin acte false mai ales că porţiunea de teren cumpărată de la V.V. a avut ca bază tot o dispoziţie de restituire cât şi de altfel la data de 09 iunie 2006 a cumpărat de la J.J. prin mandatar C. şi cealaltă cotă parte din dispoziţia de restituire reală din Timişoara.

Deşi s-a admis faptul că SC K. SRL era interesată de achiziţionarea acestor trei terenuri oferite de C. pentru a realiza o suprafaţă mai mare în ridicarea acelor blocuri,dar în nici un moment, s-a apreciat că nu se poate conchide că această societate cunoştea tranzacţiile frauduloase ale lui C. împreună cu făptuitorii menţionaţi şi descrise mai sus.

Astfel, s-a precizat că odată intabulate cele trei terenuri şi apoi vândute aparent legal la un notar public către cumpărătorul O. cu emiterea unei procurii judiciare pe seama lui C. care a prezentat toate aceste acte reprezentaţilor SC K. SRL, a fost în măsură să o asigure pe SC K. SRL, de stabilitatea unui act juridic notarial nepus la îndoială astfel încât, oferirea spre vânzarea a celor trei terenuri de către inculpatul C. nu au trezit nici o suspiciune părţii civile mai ales că actele următoare au fost autentificate la un alt notar public N. (vol XIV - filele 2 - 8, 32-54, 77-80).

S-a menţionat că în vol. nr. XIV au fost depuse de SC K. SRL, o serie de acte sub semnătură privată din care rezultă că SC K. SRL, dorea să cumpere cele trei terenuri încă din luna august 2006 şi a recurs la încheierea unor acte din care rezultă că este vorba de un împrumut de la C. cu scopul de a garanta plata preţului care a fost plătit în rate începând cu 24 august 2006 până în 16 octombrie 2006 în total 215.000 euro, conform calcului de la fila 15 cu toate că actul la notarul public N. a fost autentificat la 01 septembrie 2006 (fila 47).

În schimb, s-a reţinut că C. cunoscând modul în care a ajuns în proprietatea celor trei terenuri rezultă că a prezentat asociaţilor P. şi G.G.G. de la SC K. SRL, o faptă mincinoasă drept adevărată în sensul că el este proprietarul legal, respectiv mandatarul celor trei terenuri pe care doreşte să le înstrăineze fără nici problemă astfel că a indus în eroare pe această societate cauzându-i o pagubă de 213.000 euro cu care se constituie parte civilă.

S-a avut în vedere de către procuror că, în scriptul de la fila 2 din vol. 14 SC K. SRL s-a constituit parte civilă cu această sumă actul fiind semnat de administratorul special şi asociat G.G.G. şi de asociat G.G.G.

S-a dedus că partea civilă SC K. SRL, menţionată în actul respectiv a intrat în stare de insolvenţă urmare acestei fapte, cauză ce se dezbate sub nr. Dosar nr. x/30/2006 la Tribunalul Timiş. Pentru a clarifica calitatea procesuală de parte civilă a lui P. a fost audiat martorul G.G.G.G. fila 92-104 care a depus o serie de acte doveditoare şi din care s-a reţinut că P. are calitatea de administrator special şi asociat al SC K. SA şi abilitarea legală de a se constitui ca parte civilă în dosarul penal aşa cum rezultă din actul de constituire depus la Parchet în data de 03 mai 2010. În concluzie, s-a reţinut că activitatea de inducere în eroare, prin prezentarea unei fapte mincinoase ca adevărate cu consecinţa unei pagube de 213.000 euro a fost comisă doar de inculpatul C., întrunind elementele constitutive ale infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

S-a menţionat de asemenea că, referitor la inculpatul C. nu au putut fi luate în cursul procesului de către procuror nici o măsură asiguratorie prin instituirea unui sechestru asupra bunurilor sale imobile (conform art. 163-166 C. proc. civ.), întrucât acesta nu avea la acel moment niciun bun imobil pe numele său toate acestea fiind evidenţiate pe seama concubinei sale J.J., transmise şi fiului acestuia. În această situaţie, s-a considerat că partea civilă SC K. SRL, faţă de proprietăţile lui J.J. care în fond aparţin şi lui C. are la îndemână acţiunea pauliană, existând prejudicierea părţii civile cât şi o fraudă din partea debitorului inculpat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua dispoziţie de restituire falsă din 04 noiembrie 2005, din actele administrate în cauză s-a reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul D. a arătat că, în acelaşi moment al luării hotărârii împreună cu C. de a plăsmui prima dispoziţie de restituire din 04 noiembrie 2005, acesta din urmă i-a propus să acţioneze în acelaşi mod şi cu privire la cele două terenuri din Timişoara. C. i-a comunicat că ştie de cele două terenuri întrucât sunt în vecinătatea terenului unui bătrân (H.H.H.H., vol. 2 filele 388-389) şi care este de acord să-i vândă o suprafaţă din gradina sa pentru a-şi lărgi imobilul în vederea construirii unui bloc. Din declaraţia martorului Ţirnea Silviu s-a dedus că inculpatul C. l-a vizitat la domiciliu în vara anului 2007, oferindu-i şi o sumă de bani pentru vânzarea terenului său, ocazie cu care i-a predat şi nişte planuri de situaţie în care apar evidenţiate şi parcelele din Timişoara, fiind în vecinătatea grădini sale cât şi extrase de C.F. în extenso. A arătat că a avut ca agent imobiliar pe numita J.J.J.J.J. care s-a ocupat de vânzarea terenurilor sale. Acesta a refuzat să vândă terenul lui C.

Drept urmare inculpatul C. a fost în măsură să-i predea lui D. toate coordonatele descrise în aceste planuri şi cu privire la terenurile din Timişoara. Despre aceste două terenuri inculpatul D. a aflat situaţia amănunţită odată cu plăsmuirea dispoziţiei de restituire din 7/04 noiembrie 2005 întrucât a cuprins dezmembrarea suprafeţei de teren din C.F. şi anume top care a rămas în acelaşi C.F. în suprafaţă de 135 mp s-a înscris în C.F. în proprietatea Statului Român înainte de restituire. Cele prezentate privitor la dezmembrarea operată încă în anul 1991 rezultă din C.F. - în extens - o care potrivit celor declarate de inculpatul D. i-a fost obţinut de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş de către învinuitul M.

Inculpatul D. a susţinut că aceste două planuri aferente dispoziţiei de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 au fost executate tot de aceeaşi persoană de sex feminin,dar s-a stabilit. c)ă ele nu respectă întrutotul dispoziţiile legale specifice unor astfel de lucrări şi evidenţiate ca obligatorii conform planurilor publicate în M. Of. (vol. VIII, filele 471-501). În speţă s-a verificat faptul că aceste început de documentaţie cadastrală apare sub forma Planşei nr. 1 şi 2 fără a avea menţionat „în carţus” (care este gol - alb) - numele inginer topo şi fără a avea ştampilele cu vizele şi verificările corespunzătoare de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş şi primărie. Aceste planşe nr. 1 şi 2 incomplete au fost folosite în obţinerea certificatului de urbanism cât şi a certificatelor fiscale la Primăria Timişoara.

Ca şi în cazul precedent inculpatul D. după ce inculpatul M. i-a adus cele două C.F. in extens-o” i-a solicitat tot acestui inculpat să-i intabuleze dispoziţia de restituire falsificată din 04 noiembrie 2005 la care a anexat şi documentaţia cadastrală compusă din plan la nr. 1 şi 2 de data aceasta toate actele având încorporate toate instrumentele oficiale falsificate prin contrafacere (ştampile, semnăturii, parafe etc.).

Inculpatul M. s-a deplasat la C.F. în data de 19 decembrie 2007 după ce a plătit serviciul de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară conform facturii din 18 decembrie 2007 cu această documentaţie primită de la inculpatul D. şi a luat legătura cu inculpatul B.. Inculpatul B. a preluat documentaţia fără să-i pretindă inculpatului M. să formuleze o cerere de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară iar inculpatul M. conştient de falsitatea actului nu a completat o astfel de cerere luând măsuri de a şterge orice probă scrisă cu privire la participaţia sa penală.

Drept urmare, inculpatul B. a determinat pe delegata notarială I.I.I.I. să completeze o cerere de înscriere ca şi cum ar proveni de la B.N.P., Asociaţi J.J.J.J., potrivit cu care acest birou notarial a cerut intabularea dispoziţiei cu imobilul identificat în C.F. Delegatul notarial nu a completat rubrica cu „actul juridic care justifică cererea, completând doar că s-a achitat tariful conform facturi din 18 decembrie 2007”. În opinia procurorului, această modalitate de a fi depuse cereri printr-un birou notarial a determinat şi încălcările de lege prezente pentru că s-a acceptat o cerere de la B.N.P., Asociaţi J.J.J.J. fără a avea nr. de înregistrare de la acest birou, fiind aplicată doar ştampila acestui B.N.P., fără semnătura notarului şi fără a fi menţionată data.

Ministerul Public a arătat că I.I.I.I. a recunoscut împrejurările în care a completat cererea, sub sigla B.N.P., J.J.J.J., arătând că este rudă cu inculpatul B. prin soţia acestuia B. Ilse şi că ambele lucrează la acest birou notarial. După ce a completat cererea, I.I.I.I. a arătat că a depus-o la registratura Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - C.F. iar registratoarea C.C.C.C. a înregistrat-o din 19 decembrie 2007, stabilind termenul de soluţionare în 04 ianuarie 2008 fără să observe că s-a plătit taxă de urgenţă trecând-o în partida asistentei registratoare K.K.K.K. şi registrator F.. Inculpatul B. a urmărit lucrarea a luat-o din partida cu actele repartizate lui K.K.K.K. şi s-a deplasat la registratorul inculpat F. care i-a realocat-o.

S-a apreciat că rezultă cu pregnanţă că inculpatul M., absolvent de studii juridice a cunoscut faptul că activităţile de C.F. se fac la cerere,dar a omis cu bună ştiinţă să formuleze şi să semneze o cerere de înscriere pentru a nu lăsa nici o urmă privitoare la participaţia sa. Inculpatul B. a primit această documentaţie şi observând lipsa cererii acţionează în modul sus arătat cunoscând că pentru cererile care provin de la un notar public există o procedură specială, mai rapidă de rezolvare conform Protocolului încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi U.N.N.P.R. din 2004.

Ca atare prin încălcarea atribuţiilor de serviciu inculpatul B. a recurs la această procedură a acceptării unei cereri de la B.N.P., J.J.J.J. bazat şi pe legătura de rudenie cu I.I.I.I. pentru ca apoi tot prin încălcarea sarcinilor de serviciu şi prin sprijinul acordat de registrator învinuit F. şi-a adjudecat lucrarea în modul prezentat mai sus.

La fel ca la dispoziţia de restituire, asistentul registrator inculpatul B. a scos cele două colii de C.F. şi contrar sarcinilor de serviciu nu a observat că nu s-a solicitat radierea construcţiilor cu atât mai mult cu cât în dispoziţia de restituire s-a precizat la modul general că „se acordă despăgubirii pentru construcțiile demolate” fără să se numească din care imobil cu „top”, iar în încheierea din 20 decembrie 2007 „se demolează expres de pe top (plus petit) şi fără să se pretindă o adeverinţă de funcţionare de la primăria mun. Timişoara”.

Apoi, s-a constatat că nu a observat că certificatele de moştenitor sunt emise de instanţe străine şi nu de notarul public român de la locul situării imobilului.

Cei doi inculpaţi nu au observat că sunt cerute la restituire doar imobilului din top, fiind admisă cererea - rezultând că în preambulul dispoziţiei de restituire nu s-a cerut prin notificare în special topul s-a înscris în alt C.F. - teren nesolicitat de U. expres prin notificare,dar pentru care se propune despăgubiri, în cuprinsul fals al dispoziţiei.

Asistentul registrator a prezentat încheierea cu documentaţia anexată la registratorul F. care dând dovadă de neglijenţă o semnează fără obiecţie. Inculpatul B. a comunicat încheierea împreună cu cele două extrase C.F., inculpatului M.,dar a omis cu bună ştiinţă, în opinia procurorului, să comunice încheierea cu Primăria Timişoara.

S-a reţinut că atât asistentul registrator B. cât şi registratorul F. şi-au încălcat în mod repetat sarcinile de serviciu, prin acordarea de plus petit fără a fi solicitate prin cererea de înscriere şi fără a avea documente justificative şi prin faptul că nu au verificat aspectele vizibile privind dovedirea calităţii de moştenitor a lui U., acesta prezentând certificat de moştenitor emis la o instanţă din Budapesta şi Szolnok. Cei doi funcţionarii publici au acceptat cererea de înscriere fără semnătura notarului public B. cunoscând de astfel modalitatea în care a acceptat să rezolve lucrarea prin metoda arătată.

Aşadar, s-a reţinut că, inculpatul D. a primit încheierea din 20 decembrie 2007 împreună cu cele două extrase C.F. de la inculpatul M. pe care le-a predat inculpatului C. Inculpatul C. fiind în posesia celor două extrase C.F. în care apărea ca proprietar U., s-a considerat că, iniţial s-a gândit ca aceste terenuri să şi le-a menţinut întrucât purtase tratative cu H.H.H.H. pentru a cumpăra şi parte din grădina acesteia. S-a constatat că este confirmat şi faptul că inculpatul C. a făcut deplasări în această locaţie iar în cele din urmă s-a dus şi la notarul public L.L.L.L. pentru a-i face calculul privitor la taxele notariale pentru o eventuală cumpărare a celor două terenuri. În acelaşi timp inculpatul C. a luat măsuri, oferind terenurile spre vânzare şi prezentându-le la mai mulţi agenţi imobiliari personal sau prin interpuşi.

Astfel, s-a concluzionat că, inculpatul C. a oferit cele două terenuri agentului imobiliar, care la rândul ei l-a oferit martorului M.M.M.M. iar martorul N.N.N.N., de asemenea a oferit terenurile unui investitor a spaniol tot la recomandarea lui C. S-a dedus, astfel că pentru a oferi garanţii depline cu posibilitatea edificării unui bloc de locuinţe pe cele două terenuri inculpatul C. i-a cerut martorului N.N.N.N. să obţină de la Primăria mun. Timişoara - Direcţia de urbanism un certificat de urbanism.

S-a apreciat că, probele de la dosar (vol. 2 filele 307-338) confirmă faptul că martorul N.N.N.N. a obţinut certificatul de urbanism din 25 ianuarie 2008 potrivit cu care se certifică posibilitatea executării unei construcţii. S-a subliniat că martorul N.N.N.N. a primit de la C. cele două planuri de situaţie cu „cartuşul gol” referitor la rubrica de identificare a inginerului topo care a executat cele două lucrări.

Conform înţelegerii stabilite şi în funcţie de rolurile asumate de fiecare participat la acest fapte penale descrise mai sus, a urmat faza creării „în persoană” a numitului U., întrucât până la această dată apărea numai scriptic în actele falsificate reuşind intabularea prin procedeul menţionat al folosiri unei cereri de înscriere sub sigla B.N.P., O.O.O.O. (la această faptă neimpunându-se prezenţa lui U. şi nici a formulări unei cereri de înscriere sub nume personal - fapt cunoscut şi de învinuitul M.).

Inculpatul D. în înţelegere cu inculpatul C. a reuşit cu ajutorul lui L.L.L. din Ungaria să obţină o filă ce cuprindea o aşa zisă copie de pe cartea de identitate a inculpatului U. Conform probelor administrate, această copie nu era valabilă întrucât conform dispoziţiilor legale din legile maghiare nu are semnătura titularului iar documentul apare eliberat în 15 decembrie 2000. Din procesul verbal de experiment judiciar efectuat în cauză (vol 15 pag. 38-52) s-a observat că acest formular cu asemenea rubricaţie a fost folosit de autorităţile maghiare începând cu data de 09 aprilie 2001, iar din copia depusă în vol. 16 - fila 19, s-a observat că documentul este emis în 15 decembrie 2000.

Inculpaţii D., C. şi inculpatul M. cunoşteau faptul că pentru cumpărarea şi vânzarea celor două terenuri se impunea obţinerea unei certificat fiscal de la Primăria mun. Timişoara Direcţia Fiscală cât şi în primul rând terenurile trebuiau impuse în vederea impozitării lor. Drept urmare înaintea datei de 04 ianuarie 2008, inculpatul G. a acceptat să primească toate actele referitoare la impunerea şi eliberarea unui certificat fiscal (aceste acte au fost ridicate de la Primăria Municipiului Timişoara după cum urmează: două extrase C.F., dispoziţia din 04 noiembrie 2005 cât şi copia de pe aşa zisa carte de identitate a lui U.).

Inculpatul G. a susţinut că cererea pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală a fost completată de inculpatul M. şi că tot acesta a semnat şi pentru preluarea certificatului în 09 ianuarie 2008. Ulterior G. a revenit şi arătat că inculpatul M. s-a retras la o oarecare distanţă de acesta şi posibil să fi pus pe o altă persoană să completeze şi să primească un exemplar din certificatul fiscal (vol. 16 fila 17-18).

Expertiza grafologică dispusă în cauză din 04 noiembrie 2010 (vol. 18 fila 16-67), a conchis că scrisul de pe cele două acte nu are ca scriptor nici pe inculpatul G. şi nici pe inculpatul M.

Inculpatul G. a recunoscut că a ocolit sistemul legal de registratură a unităţii şi a aplicat personal din 08 ianuarie 2008, pe cerere, apoi a completat certificatul fiscal din 08 ianuarie 2008 l-a semnat la rubrica întocmit şi nu la mai prezentat conducătorului organului fiscal ec. P.P.P.P.

Din declaraţia martorului P.P.P.P. fila 43 -45, a rezultat că acest act, nepurtând semnătura sa nu era valabil în totalitate. S-a constatat că acest certificat fiscal avea termen de valabilitatea până în 31 ianuarie 2008.

Procurorul a reţinut că potrivit normelor legale pentru a se pute elibera un certificat fiscal cele două terenuri trebuia declarate la impunere sens în care inculpatul G. având asupra sa toată documentaţia a completat personal cele două declaraţii de impunere pe seama falsului U. şi le-a datat 04 ianuarie 2008 (vol. 16 fila 20 - 23).

Cu privire la persoana care i-a predat inculpatului G. întreaga documentaţie necesară impunerii terenului şi eliberării certificatului fiscal probele administrate au fost enumerate după cum urmează:

În opinia procurorului, s-a stabilit. c)u certitudine că intabularea celor două terenuri la C.F. a fost cerută de inculpatul M. şi efectuată cu ajutorul inculpaţilor B. şi F. şi că urmare acestei intabulării inculpatului M. i s-a predat încheierea de intabulare din 20 decembrie 2007 împreună cu cele două extrase C.F. Din documentaţia prezentată în vol. 16 filele 16-31 s-a dedus că cele două extrase C.F. au fost predate inculpatului M. în data de 27 decembrie 2007 odată cu o copie de pe dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 care a fost înregistrată pentru intabularea la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, din 19 decembrie 2007. Această dispoziţie de intabularea constatată falsă era necesară ca act pentru completarea celor două Declaraţii de impunere de la fila 20 şi 23 din vol. 16.

În acest sens, s-a avut în vedere declaraţia olografă dată de inculpatul D. din vol. 11-fila 18 care a arătat că a plăsmuit cele două dispoziţii de restituire doar pe fiecare, într-un singur exemplar şi fără a face copii. S-a apreciat că acest lucru explică faptul că la inculpatului G. i-a fost prezentată o copie a dispoziţiei de restituire, din 04 noiembrie 2005 care a fost obţinută de la inculpatul B. întrucât aceasta poartă numărul de înregistrare din 19 decembrie 2007 (vol 16 fila 27). Ca atare, s-a opiniat că, fără putinţă de tăgadă această dispoziţie a fost obţinută de la inculpatul B., care a făcut intabularea la cererea inculpatului M. acesta din urmă acţionând în asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni cu inculpaţii D. şi C.

Fiind probată preluarea acestei dispoziţii de restituirea de la inculpatul B. şi depusă la inculpatul G. în vederea impunerii şi eliberării certificatului fiscal s-a concluzionat că activitatea infracţională legată de actele respective a fost desfăşurată în cooperare cu inculpatul C. întrucât înainte de tranzacţia de la „Ştrandul Termal din Timişoara” din 22 februarie 2008, martorul R.R. a solicitat de la inculpatul C. un nou certificat fiscal pentru că cel din 08 ianuarie 2008 era expirat şi astfel inculpatul G. a mai eliberat un certificat fiscal în data de 30 ianuarie 2008 (fila 45 vol. 16), care i-a fost adus lui R.R. de către inculpatul C.

S-a conchis, privitor la acest aspect că, inculpatul G. a completat în fals cele două declaraţii de impunere precum şi cererea din 07 ianuarie 2008 prin trecerea fictivă a numărului din 08 ianuarie 2008, iar infracţiunile continuate de fals în declaraţii au fost urmate şi de cele două certificate fiscale cu date false urmare activităţii acestuia de falsificarea celor două înscrisuri oficiale cu prilejul întocmirii lor.

S-a mai reţinut că inculpatul G. a acceptat o cerere a unui cetăţean străin U. fără ca să pretindă o împuternicire legală, creând condiţii favorizatoare care au dus la imposibilitatea descoperirii falsului U. şi acţionând cu încălcarea abuzivă a sarcinilor de serviciu.

Inculpatul D. a declarat că la Direcţia Fiscală a municipiului Timişoara a fost prezentată doar o copie de pe un act fals ce se voia a justifica o carte de identitate a lui U.,dar că aceasta era incompletă şi trebuia finalizată prin prezentarea acelei persoane la notarul public român care urma să autentifice o procură judiciară cu ajutorul căreia inculpatul C. să intre în proprietatea celor două terenuri cuprinse în dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005. Acesta, a apreciat procurorul, a confirmat că L.L.L. din Ungaria nu l-a mai putut prezenta pe cel din fotografia depusă pe copia actului de identitate şi prezentată la Primăria mun. Timişoara - Direcţia Fiscală şi astfel au fost obligaţi să creeze un alt personaj U. şi care să se prezinte fizic la notarul public L.L.L.L. din România.

Inculpatul C., conform înţelegerii cu inculpatul D. au stabilit data prezentării noului U. fals la notarul public - învinuita L.L.L.L., şi anume în 11 februarie 2008, dată la care D. cunoştea faptul că U. îi va vinde terenurile lui C. sau îi va da procură întrucât conform celor stabilite, inculpatul C. urma să ridice construcţii pe cele două terenuri şi să mai cumpere o bucată de teren din grădina lui H.H.H.H.. S-a constatat astfel că, din probe nu rezultă că inculpatul D. nu a cunoscut despre evenimentele ce s-au desfăşurat după întocmirea procurii judiciare din 11 februarie 2008 la notarul public L.L.L.L.

S-a dedus, însă că inculpatul C. beneficiase în mai multe rânduri de prestaţii notariale la B.N.P., L.L.L.L. şi astfel în dimineaţa zilei de 11 februarie 2008 s-a prezentat la acesta solicitându-i la început consultaţii notariale, în sensul stabiliri taxelor notariale în cazul în care cumpără cele două terenuri, având deja stabilit. c)ă o persoană cu datele lui U. s-a prezentat la notarul public pentru încheierea acestor acte. Întrucât nu i-a convenit taxele notariale stabilite i-a solicitat învinuitei L.L.L.L. să-i îi întocmească o procură judiciară legală prin care U. să mandateze o persoană pentru a vinde aceste terenuri.

Iniţial, inculpatul C. a apelat la martorul Isfănuţ Ioan de la care a solicitat cartea de identitatea depunând copia color la dosarul notarial ce viza procura judiciară autentificată de învinuita L.L.L.L.. Pe parcurs de comun acord cu notarul public şi-a dat seama că U. este cetăţean maghiar si că se impunea aducerea unui interpret de limbă maghiară. Învinuita L.L.L.L. a susţinut că era spre sfârşitul programului şi de aceea a apelat la interpretul H. care era desemnat şi ca mandatar, dar din verificările efectuate, data de 11 februarie 2008, era o zi de luni şi nimic nu justifica respectarea întrutotul a dispoziţiilor legale în materia folosirii interpreţilor.

S-a concluzionat de procuror că notarul public L.L.L.L. a acţionat în consens cu inculpatul C. dându-şi seama de clandestinitatea personajului U. şi nu putea să piardă ocazia prezenţei în România a lui U. venit din Ungaria. Inculpatul D. a arătat că potrivit înţelegerii cu C. a fost adusă din Ungaria persoana care s-a dat drept U. şi că acesta a venit împreună cu L.L.L. oprindu-se cu maşina pe care a parcat-o în faţa Agenţiei Tarom din Timişoara.

Inculpatul D. a luat legătura telefonică cu inculpatul C. şi l-a condus pe U. până în faţa intrării la Judecătoria Timişoara unde a fost aşteptat de inculpatul C. care l-a preluat pe U. deplasându-se cei doi la notarul public L.L.L.L.

S-a concluzionat că inculpatul D. s-a reîntors la locul de parcare unde îl lăsase şi pe L.L.L. urmând ca cei doi să îl aştepte şi pe U. când acesta va reveni de la notarul L.L.L.L.

În opinia procurorului, desfăşurarea evenimentelor a demonstrat că falsul U. prezentat la notarul public nu cunoştea limba română, aspect ce a impus aducerea unui interpret şi în aceste condiţii de comun cu notarul public s-a renunţat la mandatarul N.N.N.N. şi s-a introdus în scenă inculpatul H. care a fost acceptat atât în calitate de mandatar cât şi de interpret a lui U..

Din declaraţiile inculpatului H. vol. 15 filele 3-25 s-a reţinut că acesta nu stăpânea termenii juridicii maghiari şi nu avea pregătirea necesară pentru a fi folosit ca interpret. Din actele ridicate de la notarul public L.L.L.L. (vol. 9 filele 57, 148-155), s-a constatat că cererea pentru autentificarea procurii speciale a fost completată de învinuita L.L.L.L. şi semnată de U.,dar interpretul H. nu a formulat nici o cerere prin care să fie acceptat ca interpret sau în cel mai bun caz să contrasemneze cererea lui U.

De asemenea, s-a constatat că încălcarea dispoziţiilor legale de către învinuita L.L.L.L. rezidă şi în aceea că nu a putut desluşi ce acte de identitate i-au fost prezentate de U. confundând o carte de identitate maghiară cu o carte de rezident, de aici rezultând şi faptul că nu a identificat corect pe U. şi nu a fost ajutată în această activitate de interpretul H., ceea ce a condus la opinia procurorului că în procura specială a trecut pe U. cu un CNP - românesc de la un alt act notarial (vol. 9 filele 160 -168).

De asemenea, s-a constatat că în procura specială nu rezultă că învinuita L.L.L.L. a certificat calitatea de interpret de limbă maghiară a inculpatului H. consemnând ca acesta este „cunoscător şi vorbitor al limbii române”. Faţă de situaţia redată, s-a conchis că, notarul public a nesocotit îndatoririle legale întocmind un act formal prin neidentificarea corectă a mandantului U. cu atât mai mult cu cât inculpatul H. a afirmat că notarul public avea desfăşurată pe masă toată documentaţia ce privea şi dispoziţie falsă.

Totodată, s-a constatat că activitatea superficială a notarului public rezidă şi în aceea că a acceptat copia de pe actele de identitate a lui U. (dovedite false) fără să fie certificate contrar art. 139 C. pen.civ. În plus, s-a remarcat că pe încheierea de autentificare din 11 februarie 2008, nu este semnătura interpretului H. ceea ce a condus la opinia procuorului că învinuita L.L.L.L. nu a dispus să i se citească şi să-i fie tradus actul în limba maghiară de către numitul H., nerezultând în ce modalitate a făcut identificarea lui U.

Încălcarea dispoziţiilor legale de către învinuita L.L.L.L. s-a constatat şi din activităţile ulterior desfăşurate, în sensul că fiind sesizată de notarul public I.I. referitor la valabilitatea procurii judiciare şi că aceasta conţine un CNP românesc a procedat la întocmirea în fals a încheierii de rectificare din 22 februarie 2008 în care a consemnat că elimina CNP - românesc, greşind şi de această dată prin faptul că a arătat că U. fiind cetăţean maghiar nu are CNP cu totul greşit întrucât din copia de la dosar (fila 150 vol. 9) rezultă că CNP - ul U.

Această încheiere de rectificare poate a fost privită ca un act formal, „pro causa” întrucât în registrul general notarial (fila 242 - 251 vol. 9), încheierea priveşte autenticul din 2008 (fiind vizibilă contrafacerea consemnărilor la fila 320 vol. 9). De asemenea, s-a reţinut că învinuita L.L.L.L. a încălcat flagrant dispoziţiile legale privind modalitatea de efectuare a unor rectificări notariale impunându-se aducerea tuturor exemplarelor procurii judiciare cu ataşarea încheierii de rectificare şi apoi comunicarea actului către parte.

În acest sens, s-a precizat că, în speţă U. fiind cetăţean maghiar actul trebuia să îi fie comunicat prin Judecătoria Timişoara.

S-a reţinut însă că notarul public, osebit de aceste încălcării de lege, a fost indus în eroare la prezentarea celor două acte de identitate cu aparenţă de legalitate având în vedere că inculpatul D. a arătat că a vizualizat aceste documente pe care i le-a cerut lui U. şi le-a considerat la prima vedere ca perfecte sub aspectul falsificării lor. S-a mai reţinut că inculpatul H. a acceptat calitatea de mandatar, deşi nu cunoştea termenii juridici maghiari, în ideea de a obţine un comision. Acesta a cunoscut cuprinsul procurii din care rezulta că va putea vinde cele două terenuri, că va încasa preţul stabilit şi cu toate acestea nu a luat nici o dată de contact de la U. acceptând modul clandestin în care s-a lucrat bazându-se doar pe inculpatul C.

În egală măsură, s-a avut în vedere că inculpatul H. cunoştea despre cele două terenuri din Timişoara şi ştia că sunt oferite spre vânzare chiar de către acesta lui S.S..

Inculpatul C. a motivat că actele au rămas asupra lui H. şi că acesta le-a avut şi la deplasarea făcută la Ştrandul Termal.

Din declaraţia martorului R.R. (filele 281-290, vol. 2) procurorul a reţinut că i-a fost solicitat un împrumut în euro de către inculpatul C. întrucât a pierdut o sumă mare de bani la ruletă şi că poate oferi drept garanţie cele două terenuri din Timişoara. Martorul R.R. a făcut investigaţii cu privire la potenţiali cumpărători şi astfel i-a găsit pe martorii K.K.K. şi J.J.J. - (vol. 2 filele 378-386), care s-au declarat interesaţi de cele două terenuri.

Astfel, s-a dedus că cele două persoane de etnie arabă l-au contactat pe conaţionalul S.S. care a acceptat să poarte tratative cu intermediarul R.R. (vol. 2 fila 353 - 361). Din sesizarea formulată de S.S. s-a constatat că în jurul datei de 20 februarie 2008 s-a întâlnit la Ştrandul Termal cu R.R. care i-a predat două extrase C.F. cu referire la cele două terenuri, o procură specială de vânzare un certificat fiscal şi un plan de situaţie a zonei. Acesta s-a deplasat la cele două terenuri care i-au plăcut şi a negociat preţul la suma de 600.000 euro, a reţinut actele care au fost predate cu o cerere la notarul public I.I.I., pentru a verifica legalitatea actelor în vederea autentificării contractelor de vânzare cumpărare.

Cu procesul verbal din 10 iunie 2008 (vol. 9 fila 177-192) au fost ridicate în copie actele depuse de cumpărătorul S.S. la notarul public I.I.I. constatându-se că pe lângă procura judiciară din 11 februarie 2008 a fost depusă şi dispoziţia falsă din 04 noiembrie 2008 obţinută de la C.F. unde a fost înregistrată cât şi al doilea certificat fiscal din 30 ianuarie 2008 care a fost eliberat de învinuitul G.

Din declaraţia martorei I.I.I., (vol. 9 filele 147), s-a constatat că i-a solicitat lui S.S. şi procesul verbal de punerea în posesie. Totodată S.S. având suspiciuni în legătură cu cele două terenuri a luat legătura cu R.R.R.R. de la Direcţia Patrimoniu din Primăria Timişoara care i-a comunicat că dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 este un act fals fiind o dublură a unei dispoziţii reale înregistrate la primărie.

În această situaţie, cunoscând că actele prezentate sunt false, martorul S.S., a denunţat fapta verbal la Parchetul Tribunalului Timiş la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la Primărie cât şi la Structura Teritoriala a Direcția Generală Agricolă Timiş, solicitând surprinderea în flagrant a făptuitorilor menţionaţi. Văzând că nu se doreşte organizarea flagrantului martorul S.S. revoltat de curajul făptuitorilor de a întocmi acte false pe seama autorităţilor şi instituţiilor locale ale Statului i-a convocat pe făptuitori în data de 22 februarie 2008 în locaţia „Ştrandul Termal” luând măsuri ca prezenţa persoanelor respective să fie filmată.

La data de 22 februarie 2008 la Ştrandul Termal au sosit inculpatul C., inculpatul H. şi intermediarul R.R. care ştia că S.S.i este cumpărătorul terenurilor având şi acesta ca intermediar pe cei doi conaţionali arabi.

La Ştrandul Termal cele două persoane de etnie arabă menţionată mai sus, au comunicat inculpatului C., inculpatului H. şi lui R.R. că actele sunt false şi nu se mai impune prezentarea părţilor la notarul public I.I.I. La ieşirea din Ştrandul Termal cei trei au fost filmaţi şi apoi despre faptele comise s-a relatează pe larg în mass - media cu prezentarea imaginilor în care au fost surprinşi cei doi făptuitori împreună cu R.R.

Procurorul a reținut că probele prezentate au confirmat faptul că s-a încercat înşelarea lui S.S. cu suma de 600.000 euro, întrucât preţul a fost discutat cu intermediarul lui C. şi anume cu R.R. care ştia că C. are nevoie de o sumă de bani şi a oferit cele două terenuri, iar R.R. cunoştea faptul că tranzacţia a fost continuată cu intermediarii lui S.S.

Ca atare, s-a considerat că, chiar dacă fapta de inducere în eroarea prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase s-a făcut în etape cu aceşti intermediari, nu se poate conchide că nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în speţă aceasta rămânând în faza de tentativă prin descoperirea actelor false şi întreruperea activităţii infracționale.

În ceea ce priveşte participanţii la această infracţiune, s-a constatat că ei se regăsesc în persoana inculpatului C. şi a inculpatului H. rezultând că activitatea inculpatului D. s-a epuizat odată cu prezentarea falsului U. urmarea înţelegerii cu C. în sensul că acesta va cumpăra cele două terenuri.

Cu referire la participaţia penală a inculpatului H. s-a reţinut că probele administrate demonstrează acţionarea acestuia cu intenţie manifestă atât la întocmirea actului fals la notarul public, la acceptarea să participe în calitatea de interpret fără a stăpâni termenii juridici maghiari şi în continuare să figureze în calitate de mandatar la vânzarea celor două terenuri, fără să cunoască pe U., şi să stabilească cum îi va preda banii.

S-a observat că susţinerea acestuia nu se verifică în sensul că ar fi contribuit doar formal la această vânzare şi că notarul public urma să încaseze bani întrucât cele afirmate sunt contrare procurii judiciare întocmite cu clauze bine definite privind atribuţiile mandatarului astfel că sunt întrunite pe deplin în sarcina acestuia şi elementele constitutive ale tentativei la înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave.

În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de participaţie improprie la fapta de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pentru care a fost începută urmărea penală prin rezoluţia din data de 23 iunie 2010, din materialul probator administrat în cauză conţinut în vol. III şi IV, procurorul a reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul C. împreună cu alte persoane de etnie rromă, în principal rude cu acesta au reuşit după anul 1990 să-şi stabilească domiciliul în Germania şi chiar cetăţenia, iar în România să-şi achiziţioneze imobile astfel încât deplasarea acestora dintr-o ţară în alta în spaţiul european nu mai constituia o problemă.

Din rechizitoriul întocmit sub nr. Dosar nr. x/P/1994 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara s-a dedus că inculpatul C. în anul 1994 a sosit în Timişoara din Germania provocând un scandal într-un imobil achiziţionat în cote părţi de tatăl său cu dorinţa manifestă de a-i obliga pe coproprietari să părăsească imobilului pentru ca aceştia să-l ocupe în întregime. În sarcina lui C. au fost reţinute comiterea infracţiunilor prev. şi ped. art. 192 alin. (2), art. 180 alin. (1) şi art. 217 alin. (1) C. pen. (vol. 4, filele 403-406).

Procurorul a considerat că, comportamentul abuziv şi violent avea ca scop intimidarea proprietarilor rămaşi în imobilele parţial achiziţionate de unii cetăţeni de etnie rromă, care pe parcurs a devenit o regulă, prezentă constant în cotidianul timişorean.

Observând că inculpatul se deplasa cu mare uşurinţă din Timişoara în Germania s-a constatat că la data de 07 iunie 1995, cu prilejul unei vizite în Germania a conceput cu ajutorul unor persoane rămase neidentificate o procură judiciară în limba germană, potrivit cu care soţii V. şi X. l-au împuternicit pe numitul Z. din Bocşa Română să vândă imobilul din Timişoara, cu grădina de 1.200 mp, Z. este bunicul concubinei sale J.J.

Inculpatul C. s-a prezentat cu această procură la traducătorul autorizat S.S.S.S. pe care a tradus-o fiind autentificată semnătura traducătorului de către notarul de stat din 14 iulie 1995. Cercetările penale au stabilit, că Z. (care s-a constatat că a decedat) nu a fost niciodată plecat în Germania rezultând că acesta a figurat formal atât în procura întocmită cât şi apoi şi apoi la Notariatul de Stat Timiş cu ocazia autentificării vânzării cumpărării din 17 iulie 1995.

Astfel s-a reţinut că, în baza acestei procure false, C. a organizat acţiunea de înstrăinarea a imobilului, în mod formal pe seama lui Z. prin cumpărarea tot formală de către menajera sa, Y., conform contractului de vânzare cumpărare întocmit la fostul Notariat de Stat Timiş de către notarul de stat T.T.T.T. din 17 iulie 1995.

Din actele originale ridicate de la fostul Notariat de stat s-a observat că martora D.D.D., prezentă la această tranzacţie, a ridicat şi depus extrasul de C.F. reprezentând acest imobil după care notarul de stat T.T.T.T. a autentificat actul de vânzare cumpărare fără să solicite ca această procură judiciară să respecte disp. art. 52 alin. (2) din Ordinul nr. 96/C din 07 februarie 1973 şi să reţină la dosar în original sau în copie procura în limba germană.

S-a mai observat că, conform aceluiaşi „modus operandi” inculpatul C. nu apărea în acte ca şi cumpărător al unor astfel de imobile, folosind de fiecare dată persoane interpuse şi de regulă în final pe concubina sa J.J.

S-a stabilit. c)ă, în această activitate infracţională inculpatul a beneficiat de consultanţă juridică oferită de avocaţi şi în special de sprijinul acordat de martora Popescu Aurora care l-a iniţiat în desluşirea şi interpretarea dreptului de proprietate cuprins în C.F.

În legătură cu acest imobil s-a reţinut că, din varii motive nu s-a intabulat în C.F. Timişoara, dreptul Statului Român, urmare actului de naţionalizare prin Decretul-Lege nr. 90/1952,dar, a fost dovedit că Statul Român a intrat în posesia faptică a imobilului pe care l-a administrat prin Primăria Municipiul Timişoara şi entităţile sale subordonate la un nr. de 10 persoane fizice şi la două persoane juridice rezultând că, în curtea imobilului de 1.202 mp, un nr. de 5 persoane şi-au construit garaje care au devenit proprietatea lor personală în urma cumpărări lor de la Oficiul de Cadastru și Valorificarea de Locuințe Timiş.

Potrivit Decretului nr. 115/1938, Statul Român nu era obligat să-şi intabuleze dreptul în C.F. în cazul exproprierii şi naţionalizării, această operaţiune fiind obligatorie în situaţia în care erau încheiate acte juridice de înstrăinare, constatându-se că dreptul Statului Român opera în virtutea decretului Lege nr. 92/1950. În plus, s-a reţinut că, aşa după cum rezultă din art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului. S-a constatat astfel că, acest imobil a fost în proprietatea Statului român conform Decretului Lege nr. 92/1950 şi că începând cu 24 noiembrie 1998, prin Legea nr. 213/1998 s-a dispus că există domeniul privat al Statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi care nu fac parte din domeniul public.

Ca atare în anul 1995, imobilul de mai sus aparţinea Statului Român în domeniul public al Primăriei Timişoara.

Cu toate acestea, profitând de faptul că Statul Român nu a fost intabulat şi urmare procurii false aparent emise în Germania (reţinând procurorul că din rezultatul comisiei rogatorii efectuate în Germania rezultă cu prisosinţă falsitatea actului - vol. 3 fila 66), s-a autentificat în fals contractul de vânzare cumpărare dintre Z. şi numita Y., la Notariatul de Stat al Judeţului Timiş în data de 17 iulie 1995.

Probele au stabilit, că numita Y. era menajera inculpatului C. şi a acceptat formal să figureze ca şi cumpărătoare întrucât în realitate nu s-a predat nici o sumă de bani lui Z. din Bocşa ce apărea în fals că este mandatar al proprietarilor tabularii H.H. (decedaţi la aceea dată).

Din actele ridicate atât de la fostul Notariat de stat cât şi ulterior de la notarii publici s-a conchis că, inculpatul C. a pus la cale vânzarea în cascade a acestui imobil cu scopul vădit de a da o aparenţă de legalitate pentru că, in final, să obţină câştigul substanţial din ultima vânzarea făcută către cumpărătorul K.K.

Astfel s-a constatat că, odată intabulată Y. în calitate de proprietar al acestui imobil, inculpatul C. a determinat-o să formuleze către Primăria Municipiului Timişoara - SC U.U.U.U. SA o cerere potrivit cu care aceasta împreună cu soţul său Constantin A.A. fac cunoscut instituţiei de mai sus că sunt proprietarii imobilului din C.F. situat în Timişoara.

Soţii A.A., îndrumaţi de C. au arătat că vor respecta toate drepturile chiriaşilor. Procurorul a remarcat, în continuare că, fiind induşi în eroare prin prezentarea unei fapte mincinoase ca adevărate, conducerea SC U.U.U.U. SA necunoscând că inculpatul C. s-a folosit de o procură falsă prin care a intrat în proprietatea acestui imobil, a procedat după cum urmează:

La data de 07 septembrie 1995 din 26 septembrie 1995, SC U.U.U.U. SA a comunicat soţilor A.A., că a luat la cunoştinţă că aceştia au devenit proprietari şi drept urmarea le-a predat lista cu titularii contractelor de închiriere celor care locuiau în imobil precum şi fişele locative ale apartamentelor.

S-a constatat că predarea efectivă a acestui imobil nu a fost făcută nici în momentul întocmirii rechizitoriului, reuşindu-se doar operaţiunea de scoatere din evidenţă a acestui mijloc fix. Fiind în posesia contractelor de închiriere inculpatul C. a început să ceară chiriaşilor să plece din imobil, prezentându-se ca fiu a soţilor A.A.

În continuare, în numele soţilor A.A. imobilul a fost vândut soţilor C.C. prin încheierea de autentificare din 06 octombrie 1995 la Notariatul de stat al jud. Timiş. La fiecare act autentificat a fost prezentă, alături de inculpatul C. şi martora D.D.D. În continuare, în aceeaşi lună dar în 30 octombrie 1995, s-a operat vânzarea imobilului de către soţii C.C. către D.D., conform încheierii de autentificare din 7 octombrie 1995.

Apoi, s-a constatat că, D.D. a vândut imobilul lui F.F., actul fiind încheiat la notarul public E.E. din 03 octombrie 1996 rezultând şi de data aceasta că extrasul C.F. a fost obţinut de martora D.D.D. la solicitarea inculpatului C. iar cererea către notarul public a fost, de asemenea, completată de martora D.D.D.

La data de 17 ianuarie 1997 soţii F.F. au vândut acest imobil soţilor H.H., cererea fiind de asemenea completată la solicitarea inculpatului C. de către D.D.D.. Procurorul a menţionat că apariţia cumpărătorilor H.H. a fost determinată de articolele apărute în ziar, în legătură cu falsul procurii din Germania ceea ce l-a determinant pe inculpatul C. să-i caute pe soţii H.H. la Arad şi să-i determine să participe la întocmirea formală a acestui contract de vânzare cumpărare.

În continuare, soţii H.H. au vândut acest imobil la 7 zile lui J.J. concubina lui C., fapt dedus din încheierea din 17 ianuarie 1997. Cererea a fost, de asemenea, completată de martora D.D.D. În cele din urmă, J.J. a vândut imobilul lui K.K. prin încheierea din 17 aprilie 1997 respectiv clădirea iar terenul în suprafaţă de 1.202 mp a fost cumpărat de L.L. din com. Berzeasca, sat Liubcova, jud. Caraş Severin.

Din prezentarea acestor acte de vânzare cumpărare, s-a observat că au fost întocmite în mod formal pentru ca inculpatul C. să beneficieze de câştigul final în sumă de 300.000.000 lei, corespondentul a 73.655,78 DM, toate acestea prin procura falsă, aparent emisă în Germania.

Astfel, s-a precizat de către procuror că în cuprinsul celor 7 contracte de vânzare cumpărare au fost trecute preţuri modice în echivalentul transformat în DM după cum urmează: în iulie 1995 - 20.618,56 DM, în octombrie 1995 - 18.844,22 DM, în octombrie 1996 - 98.222,63 DM, în ianuarie 1997 - 15.532,77 DM, în 24 ianuarie 1997 - 14.455,04 DM, iar în 17 aprilie 1997 - 73.655,78 DM.

Procurorul a mai remarcat că probele au stabilit. c)ă, până la vânzarea către cumpărătorul K.K. şi L.L. nici una din sumele menţionate ca preţ al imobilului nu au fost plătite, ceea ce demonstrează falsul contractelor de vânzare cumpărare dirijate toate de C. care a făcut aceste vânzări în cascadă cu scopul de a obţine în final produsul infracţional sub prezentarea unei aparenţe legale.

S-a considerat că, cu toate acestea şi ultimul act de vânzare-cumpărare dintre J.J. şi K.K. şi L.L. cuprinde elemente de fraudă la lege întrucât K.K. nu putea cumpăra terenuri în România fiind apatrid iar L.L. care apare ca şi cumpărător nu a dat nici un ban, rezultând că întreaga sumă a fost plătită de K.K.. Procurorul a conchis că, prin fraudarea legii şi acest contract este lovit de nulitate absolută impunându-se anularea lui.

Cu referire la introducerea soţilor H.H. în această „inginerie imobiliară” procurorul a apreciat că trebuie reţinut că aceştia au cumpărat formal bunul de la soţii F.F., fără să-i predea nicio sumă de bani, pentru ca apoi, dorind să-i reducă la tăcere şi să nu reclame faptele penale au fost îndemnaţi să vândă imobilul lui J.J. în schimbul preţului modic de 50.000.000 lei echivalentul a 14.455,04 DM. În final acceptând că C. a plătit soţilor H.H. suma de 14.455,04 DM, s-a ales în final cu un câştig de 73.655, 78 DM.

Privitor la această faptă, au fost audiaţi martora I.I. şi fiul acesteia care au arătat că nu mai doresc să se constituie parte civilă şi nu mai au nici o pretenţie cu privire la acest imobil. S-a constatat de procurorul de caz că Statul Român, prin Primăria Municipiului Timişoara, a fost indus în eroare prin prezentarea ca proprietar al imobilului în persoana lui Y. care a acţionat fără vinovăţie instigată de C.. Înscrierea în C.F. şi autentificarea contractului de vânzare cumpărare cu Z. a fost făcută printr-un act fals - procura judiciară din Germania - şi prin abuzul Notariatului de stat al jud. Timiş, - în persoana notarului T.T.T.T., astfel încât în sarcina inculpatului C. s-a reţinut participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prin instigarea lui Y. care a comis fapta fără vinovăţie.

În cuprinsul rechizitoriului s-a precizat că, imobilul, deşi scos din evidenţa mijloacelor fixe, nu a fost predat conform actelor prezentate lui Y. În opinia procurorului, tabloul oferit de faptele de mai sus relevă cum prin folosirea unor acte false inculpatul C. s-a substituit instituţiilor abilitate care nu i-au protejat pe chiriaşi şi astfel aceştia au fost nevoiţi pe rând să părăsească imobilul deşi contractele erau valabile şi reînnoite până în 1999.

Procurorul a subliniat că C. i-a obligat şi pe cei cinci proprietarii de garaje care le-au cumpărat cu forme legale să le părăsească nemaicontând faptul că unii dintre ei au primit nişte despăgubirii modice de la acesta, întrucât maniera de acţionare a acestuia, în plin centrul Timişoarei sub ochii autorităţilor abilitate este de neacceptat. S-a apreciat totodată că, se poate discuta şi de un comportament neadecvat al funcţionarilor din Primăria Timişoara constând din neluarea măsurilor legale de verificare a situaţiei cu privire la acest imobil mai ales după ce a fost semnalat cazul în presa locală, dar, s-a constatat că în privinţa acestora s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Faţă de cele arătate, procurorul a apreciat că sub aspectul laturii civile se impune desfiinţarea tuturor contractelor de vânzare cumpărare ca fiind false, având viciile de fond menţionate, ceea ce duce la nulitatea acestora.

În situaţia ultimului contract, fiind încheiat cu fraudarea legii, întrucât L.L. figurează formal ca proprietară a terenului, s-a stabilit, că numita Momiţa Bona se va îndrepta, eventual pe cale civilă împotriva inculpatului C. şi J.J., fiind apreciat în acest dosar penal ca şi cumpărător de rea credinţă.

În cuprinsul actului de sesizare al instanței, s-a menţionat cadrul legal aplicabil activităţii desfăşurate de fiecare făptuitor în parte, care, s-a apreciat că a fost încălcat cu consecinţa săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

I. Cadrul legal aplicabil intabulării în C.F. a Decretului de naţionalizare nr. 92/50 şi Decretului de expropriere nr. 395/1985 cu privire la imobilele din C.F. Timişoara.

Prin încheierea nr. 1721/1956 dată de Tribunalul Popular al oraşului Timişoara, secţia de C.F., s-a dispus, în baza adresei din 1956 a Sfatului Popular al oraşului Timişoara, a tabelelor anexe precum şi în baza tabelului anexă la Decretul-Lege nr. 92/1950 ca asupra imobilelor situate în oraşul Timişoara, mai jos descrise, să se intabuleze dreptul de proprietate în conformitate cu Decretul-Lege nr. 92/1950, cu titlu de naţionalizare în favoarea Statului Român şi în folosinţa Sfatului Popular al oraşului Timişoara după cum urmează:

- fila 22 - imobilul din C.F. situat în Timişoara, proprietatea lui V.V.V.V.

S-a reţinut că intabularea Statului Român şi în folosinţa Sfatului Popular al oraşului Timişoara, potrivit Decretului-Lege nr. 92/1950 s-a făcut în etape, în baza mai multor adrese ale fostului Sfat Popular al oraşului Timişoara astfel că, pe lângă încheierea din 1956 au fost solicitate şi alte intabulări legale, după cum urmează;

- prin Încheierea de C.F. din 09 mai 1963 s-a intabulat în C.F., în baza Decretului nr. 92/1950, Statul Român ca proprietar (asupra imobilului foştilor proprietari X.X.X.X. şi Z.Z.Z.Z.);

- prin Decretul nr. 395/1985, în scopul construirii a 900 apartamente, s-a dispus exproprierea cu trecerea în proprietatea Statului Român şi în administrarea directă a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Municipiului Timişoara, terenurile în suprafaţă de 25.859 mp, construcţiile în suprafaţă de 7.368,49 mp, potrivit planului de situaţia anexat, printre care figurează la poziţia:

- nr. 7 imobilul din Timişoara str. ..., C.F.;

- nr. 8 imobilul din Timişoara str. ..., C.F.

Exproprierea dispusă prin Decretul nr. 395/1985 a fost operată doar în C.F. - la poziţia 4, dispunându-se prin încheierea din din 24 martie 1986 şi „radierea construcţiilor conform Decretului nr. 395/1985”.

II. Cadrul legal aplicabil intabulării în C.F. a Decretului de expropriere nr. 44/1986 cu privire la imobilele din C.F. Timişoara.

Din cuprinsul Decretului de expropriere nr. 44/1986 s-a dedus că, în scopul construirii în municipiul Timişoara a unui nr. de 1.570 apartamente în zona de locuinţe „str. ... - str. ...- str. ...” s-au expropriat şi s-au trecut în proprietatea statului terenurile din Timişoara în suprafaţă de 42.436 mp şi construcţiile de 28.338,66 mp, printre care şi cele din C.F., făcându-se menţiunile corespunzătoare în cele două C.F.-uri în care figurau ca proprietari tabulari, înainte de expropriere, după cum urmează:

- C.F. - proprietari tabulari T.T.T., U.U.U. şi V.V.V.;

- C.F. - proprietar tabular X.X.X.;

- C.F. - proprietar tabular D.D.D.D., Statul Român s-a intabulat ca proprietar în urma succesiunii vacante din 1963.

S-a reţinut, în acest sens că, de plano - terenurile din C.F. - puteau face obiectul Legii nr. 10/2001, referitoare la restituirea în natură în baza cererilor de retrocedare formulate legal de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora, fiind vorba de proprietăţi naţionalizate şi expropriate.

Văzând că, în schimb, în C.F. a figurat ca proprietar D.D.D.D. - cu menţiunea succesiune vacantă cu intabularea Statului Român în anul 1963 şi, ca atare, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că, legal succesiunea vacantă urmează să fie anulată pe cale judecătorească.

Totodată, s-a reţinut că, potrivit Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică, toate suprafeţele din cele 5 cărţi funciare; (în afară de 135 mp din top), constituie domeniul public al Primăriei Municipiului Timişoara conform Hotărârea Consiliului Local nr. 313/2005 şi H.G. nr. 849/2009.

III. Cadrul legal al proprietăţii Statului asupra imobilului din Timişoara.

La data de 21 august 1950, prin adresa nr. 2601, Întreprinderea locuinţe şi localuri Arad a făcut cunoscut Comitetului provizoriu al comunei urbane, Secţia de gospodărie locală Timişoara că „în anexa la decretul pentru naţionalizare imobile din Arad, următoarele 7 imobile din Timişoara figurează ca naţionalizate;

1) la poziţia 295 - V. - Timişoara;

S-a solicitat luarea măsurilor cuvenite pentru trecerea în proprietatea statului a imobilelor respective.

Din Încheierea C.F. din 1956 s-a dedus că a fost efectuată această operaţiune cu privire la cele 6 imobile,dar că, la imobilul cu nr. poştal - administrativ 52, fost 40, din Timişoara, această operaţiune s-a greşit, după cum urmează:

- a fost intabulat în favoarea Statului Român, atât imobilul de la nr. 40 şi 52 din Timişoara, dar în alte C.F.

Cu toate erorile de intabulare, Statul Român, prin Primăria Municipiului Timişoara (anterior prin entităţile care au administrat imobilul şi anume Y.Y.Y.Y. şi RA U.U.U.U. SA) a înregistrat „ope legis” clădirea plus terenul ca mijloc fix al acesteia, comportându-se ca proprietar după cum rezultă din ultimele contracte de închiriere din 1994, prelungite până în anul 1999.

Astfel, s-a apreciat că, în ceea ce priveşte calitatea de proprietar al Statului Român, în administrarea Primăriei Municipiului Timişoara este demonstrată de Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1999 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care dispune că: art. 6 alin. (1) „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale, la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”, iar în art. 6 alin. (3) se dispune că „instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului”.

Verificând legile în vigoare la data preluării acestui imobil de către stat, s-a făcut trimitere la prevederile art. 26 din Decretul nr. 115/1938, art. 11 din Constituţia din 1948, art. 7 din Constituţia din 1952, art. 7 din Constituţia din 1965 care defineşte proprietatea publică, art. 135 alin. (3) şi (4) din Constituţia din 1991, art. 136 alin. (3) din Constituţia din 2003.

Din adresele Primăriei Municipiului Timişoara (vol. III), s-a concluzionat că imobilul din Timişoara, în mod nelegal a fost predat inculpatului C. prin Y., prin inducerea în eroare a conducerii fostei RA U.U.U.U. SA, aflată în subordinea Primăriei Municipiului Timişoara. S-a reţinut că, odată cu apariţia Legii nr. 10/2001 care permitea retrocedarea acestui imobil către proprietarii tabulari, Primăria Municipiului Timişoara nu a înregistrat nici o cerere de restituire, urmaşii proprietarilor tabulari H.H. nu au acţionat pe calea justiţiei pentru retrocedarea imobilului, iar la data întocmirii rechizitoriului, conform declaraţiilor date, de urmaşii proprietarilor tabulari nu s-a solicitat revendicarea imobilului şi nu mai aveau nicio pretenţie în această privinţă.

Totodată, s-a constatat că Primăria Municipiului Timişoara prin adresa de la fila 470 vol. III s-a constituit parte civilă cu suma de 505.000 euro cât şi cu chiria neîncasată începând cu anul 1995.

IV. Cadrul legal al formulării notificărilor la Legea nr. 10/2001 şi al emiterii dispoziţiei de restituire

Făcând trimitere la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege, art. 5 (b) din Hotărârea nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, redate în cuprinsul rechizitoriului, procurorul a apreciat că aceste dispoziţii legale nu au fost respectate în speţă.

Astfel, a reţinut că pentru cele două dispoziţii de restituire constatate false trebuiau făcute 4 notificări şi nu 2 notificări, după cum urmează:

A) - dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 se referă la restituirea a două imobile cu 2 proprietari tabulari diferiţi;

1) - imobil din C.F. Timişoara, proprietari X.X.X.X. şi Z.Z.Z.Z. şi;

2) - imobil din C.F. Timişoara, proprietar V.V.V.V..

B) - dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 se referă al 3 cărţi funciare cu 3 imobile, cu proprietari diferiţi.

3) - C.F. - proprietari T.T.T., U.U.U. şi V.V.V. în cote părţi;

4) – C.F. - proprietar X.X.X.;

5) - C.F. - proprietar D.D.D.D. nu se impunea notificarea (fiind succesiune vacantă nu putea face obiectul restituirii conform Legea nr. 10/2001, impunându-se o acţiune în restituire pentru anulare succesiune vacantă).

În consecinţă, s-a apreciat că în mod legal, fără punctul 5) trebuiau întocmite patru notificări şi corelativ să se disjungă fiecare caz în parte (art. 21 alin. (5) lit. b) din Normele metodologice cuprinse în H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 de aplicare unitară a Legii nr. 210/2001).

Din textele de lege menţionate s-a concluzionat că, fiecare caz de restituire trebuia să facă obiectul unui dosar de retrocedare (proprietarii ce au cote părţi dintr-u imobil prevăzuţi la pct. 3) putând formula o singură notificare), întrucât art. 22 din Legea nr. 10/2001 se referă la „ restituirea în natură a imobilului”, iar art. 21(5) lit. b) din H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 vorbeşte de „disjungerea fiecărui caz - deci pentru fiecare imobil”.

Falsul celor două dispoziţii de restituire, în opinia procurorului, este demonstrat după cu urmează:

În evidenţa Primăriei Municipiului Timişoara - Direcţia patrimoniu din 04 noiembrie 2005, la rubrica „nr. dispoziţie de restituire şi data” se regăsesc înregistrate următoarele date:

1.- Direcţia patrimoniu Legea nr. 10/2001 - acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Timişoara,;

2.- din 04 noiembrie 2005 - Direcţia patrimoniu Legea nr. 10/2001 - notificarea referitoare la imobilul situat în Timişoara.

Drept urmare, s-a reţinut că cele două dispoziţii de restituire din 04 noiembrie 2005, de mai sus, au fost emise de Primăria Municipiului Timişoara şi se regăsesc în evidenţe dar, se referă la alte imobile şi cuprind acordarea de măsuri reparatorii şi nu restituirea în natură, astfel că, s-a concluzionat că dispoziţiile de restituire privind imobilele din Timişoara, reprezintă dubluri ale celor reale, fiind în întregime false.

S-a mai observat că, în acelaşi registru, la rubrica „nr. dispoziţie şi data emiterii” se găseşte şi dispoziţia din 04 noiembrie 2005 care are prevăzut la rubrica „obiectul dispoziţiei” restituirea în natură şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Timişoara, opiniindu-se că această dispoziţie de restituire din 05 noiembrie 2005 a fost elementul de bază care a stat la falsificarea celor două dispoziţii de restituire enunţate din 04 noiembrie 2005 după cum urmează:

- Dosarul intern de la primărie la dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005 începe cu nr. x;

- la cele 2 dispoziţii de restituire false, deşi diferite, ambele au acelaşi nr. de Dosar intern „nr. x”;

-la dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005 sunt menţionate următoarele verificări şi constatări:

1. Procesul verbal privind starea de fapt a imobilului din 15 iulie 2003;

2. Referatul Direcţiei de urbanism din 11 ianuarie 2005;

3. Referat Comisiei de aplicare a Legea nr. 10/2001, nr. SC/2005/17624 din 13 octombrie 2005.

Procurorul a reţinut că, deşi cele două referate şi procesul verbal, relevă aspecte privind imobilul din Timişoara, sunt cuprinse identic şi în cele 2 dispoziţii de restituire false, ceea ce demonstrează că au fost făcute de acelaşi scriptor.

De asemenea, s-a reținut că, falsul celor două dispoziţii de restituire a fost facilitată şi de uşurinţa cu care se puteau obţine colile de C.F. pentru consultare şi respectiv obţinerea extraselor de C.F. de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, nefiind pus în aplicare la arhiva Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, sistemul nominal, scris de consultare a Coalei de C.F., cât şi de eliberare a extraselor de C.F. Acest aspect rezultă şi din adresa Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din 05 octombrie 2010 pct. 3.

S-a motivat de către procuror că acest lucru al uşurinţei cu care se putea consulta Coala de C.F., este demonstrat astfel:

În dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005, s-a inserat faptul că în C.F. de 588 mp şi top de 135 mp. Acest top de 135 mp din Timişoara, s-a înscris în C.F., pentru care s-a arătat că se cuvin despăgubiri.

În consecinţă, s-a reţinut că aceste date inserate în dispoziţia falsă au fost preluate din Coala de C.F. sau extras C.F. in extenso de la poziţia 5-6-7 şi în plus, din documentaţia ridicată de la Primărie - compartiment arhivă din 15 septembrie 2010 şi de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară conform procesului verbal din 15 septembrie 2010 rezultând că dezmembrarea şi transferul în alt C.F. a parcelei de 588 mp de 135 mp - s-a făcut în anul 1991, situaţie în care nu se mai impunea inserarea lor într-o nouă documentaţie de dezmembrare conţinută în Planşa nr. 1 şi nr. 2 (de asemenea false) şi acceptate de B. şi F..

Referitor la dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire - au fost avute în vedere prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 („de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite”) şi ale art. 3 lit. a) „sunt îndreptăţite (…) la restituire (…) lit. a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”, şi prin urmare s-a constatat că în cele două dispoziţii de restituire false sunt evidenţiate ca persoane îndreptăţite următorii:

a) - În dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 - T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X. şi Z.Z.Z. (persoane dovedite ca inexistente cu aceste date). Referitor la D.D.D.D. s-a arătat că, a decedat şi este moştenită de fiica sa Z.Z.Z., potrivit certificatului de moştenitor eliberat de Judecătoria Secţiei 35 Bonn în Dosar nr. x/340/1963 la data de 10 aprilie 1963.

b) - În dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 - s-a arătat că notificatorul U. este persoană îndreptăţită în baza următoarelor acte doveditoare:

- certificat de moştenitor eliberat de Judecătoria Secţiei XII Budapesta în Dosarul nr. x/VII/340/1978 la data de 13 iunie 1978 şi;

- certificat de moştenitor eliberat de Judecătoria Secţiei II Solnok în Dosar nr. x/1983 la data de 28 martie 1983.

Ca atare, s-a constatat că s-au încălcat dispoziţiile legale care reglementează procedura succesorală cu referire la bunurile imobile ce se află pe teritoriul României, trecându-se certificate de moştenitori obţinute la Bonn şi Budapesta, după cum urmează:

Pentru a fi persoană îndreptăţită în calitate de moştenitor al proprietarului tabular, moştenirea trebuie să se dezbată conform art. 66 lit. b) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, lit. b) în ce priveşte bunurile imobile şi fondul de comerţ, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat” iar potrivit art. 68 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici „în cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în ţară, procedura succesorală se poate îndeplini de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut bunurile cele mai importante ca valoare”.

De asemenea, s-au reţinut prevederile art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 305/1958 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Ungaria privind asistenţa juridică în cauze civile, familiale şi penale în sensul că „succesiunea bunurilor imobile se reglementează de legea acelei Părţi contractante pe teritoriul căreia se află bunurile”.

V. Cadrul legal privind obligativitatea întocmirii documentaţiei cadastrale şi în ce situaţie se anexează la dispoziţia de restituire, având în vedere cele două dispoziţii de restituire false din 04 noiembrie 2005. Despre fluxul integrat între Cadastru şi C.F.

S-a precizat că Ordinul nr. 946 din 12 octombrie 2000 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind întocmirea documentaţiei cadastrale tehnice necesare la înscrierea în C.F., conţine dispoziţii referitoare la obligativitatea acestei documentaţii cadastrale „în caz de dezlipire” şi că acest ordin a fost abrogat prin Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în C.F.

În art. 2 alin. (1) lit. b) din acest ordin se arată că „documentaţiile cadastrale, denumite în continuare documentaţii, stau la baza înscrierii în C.F. a actelor şi faptelor juridice referitoare la: lit. b) imobile care necesită documentaţie pentru dezlipire”.

În speţă, la cele două dispoziţii de restituire false au fost depuse documentaţii cadastrale (de altfel, incomplete) care nu se necesitau, având de altfel numere false de înregistrare la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi numere false aplicate în urma recepţionării lor de către ing. Langa de la compartimentul de cadastru.

Totodată, s-a constatat că, prin adresa din 05 octombrie 2010, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş a conchis că „în situaţia celor două dispoziţii la care faceţi referire în adresa dvs., precizăm că nu era obligatorie depunerea documentaţiilor cadastrale, acestea având doar rolul unor planuri de situaţie”.

S-a reţinut astfel că, fluxul integrat se referă la actele care necesită documentaţii cadastrale şi presupune că odată înregistrată, această documentaţie, spre recepţie nu se mai eliberează petentului decât după ce a fost înscrisă în C.F.

În cazul dezmembrărilor, etc., fluxul întrerupt presupune înregistrarea şi avizarea documentaţiei cadastrale în prima etapă, iar apoi, după înregistrarea actului în baza căruia se operează documentaţia respectivă, se ataşează la act documentaţia şi se soluţionează înscrierea în C.F. prin încheierea C.F.

Din cuprinsul adresei din 05 octombrie 2010 a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş s-a reţinut că, la lucrarea din 2007, nu se pune problema fluxului integrat deoarece documentaţia cadastrală este recepţionată după implementarea fluxului integrat din mai 2007, nefiind vorba de altfel de o dezlipire care impunea o documentaţie corespunzătoare şi că s-a arătat că această documentaţie a fost depusă doar la registratură pentru serviciul de publicitate imobiliară, nefiind transmisă de la cadastru către C.F.

VI. Cadrul legal al radierilor din cărţile funciare;

Având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, s-a reţinut că regula este că, titularul dreptului notat în C.F., în scopul opozabilităţii, poate solicita radierea înscrierilor din C.F.

De asemenea, au fost enunţate prevederile art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 115/1938, ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, constatându-se că în speţă, Statul Român, care este titularul drepturilor de proprietate în C.F., nu a cerut radierea construcţiilor din C.F. şi la baza radierilor operate nu a stat o autorizaţie de nefuncţionare, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, după cum urmează:

Art. 7 alin. (12) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii dispune că: „autorizaţiile de construire/desfiinţare se emit numai pe baza unei documentaţii complete (…)” iar art. 8 alin. (2) din aceeaşi lege dispune că: „autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii (…)”.

Art. 27 pct. 7 din Legea nr. 27 din 17 mai 1994 republicată, privind impozitele şi taxele locale dispune că „autorizaţia de desfiinţare (…) a construcţiilor (…) se taxează cu 0,1% din valoarea impozabilă a acestora”.

Raportând cadrul legal al „radierii construcţiilor” în funcţie de adresa din 05 octombrie 2010 a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş, s-a dedus că în unele situaţii Primăria Municipiului Timişoara considera că, la radierea acestora poate sta ca justificare şi cele cuprinse în dispoziţia de restituire,dar, se constata că în astfel de situaţii, prin adresa trimisă de primărie la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară se menţiona despre această radiere, situaţiile însă, fiind de altfel foarte rare, întrucât operaţiunea de radiere trebuie să aibă la bază acea autorizaţie de nefuncţionare eliberată de primărie în baza unor documente justificative prevăzute de actele în vigoare menţionate mai sus.

VII. În ceea ce privește cadrul legal privind obligativitatea respectării dispoziţiilor legale la întocmirea unei cereri de înscriere în C.F. şi a emiterii încheierii de intabulare, s-a reţinut că potrivit art. 47(5) din Legea nr. 7/1996: „înscrierile în C.F. se efectuează la cererea părţilor interesate (…)” iar în alin. (7) se dispune că: „înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini pot fi cerute: a)de mandatarul general al celui îndrituit; b) de oricare dintre titularii aceluiaşi drept”.

Procurorul a reţinut, astfel că, o cerere de înscriere în C.F. care vizează notarea unui drept de proprietate trebuie făcută de toţi proprietarii chiar dacă au un mandatar comun întrucât se impune acordul părţii la care se referă dreptul intabulat. În speţă, s-a constatat că dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 priveşte imobilele din trei cărţi funciare cu un număr de cinci proprietari astfel încât, fiecare trebuia să îşi exprime consimţământul la intabulare întrucât art. 44 din Legea nr. 7/1996 dispune că: „mai mulţi proprietari nu pot fi înscrişi în aceeaşi C.F. decât dacă se găsesc în cazul coproprietăţii, caz în care se va arăta partea indiviză a fiecărui proprietar”. Drept urmare, cererea de înscriere înregistrată din 15 iunie 2006, de către T.T.T., prin mandatar E., putea fi acceptată în privinţa înscrierii doar cu referire la imobilul din C.F. Timişoara, unde acesta se află în stare de coproprietate cu U.U.U. şi V.V.V., rezultând că în C.F. (identificat greşit) titularul cererii de înscriere T.T.T. nu este proprietar, sens în care cererea trebuia făcută legal de Z.Z.Z. şi X.X.X., nefiind nici un raport de coproprietate între T.T.T., Z.Z.Z. şi X.X.X.

S-a concluzionat, astfel că, este interzis registratorului de C.F. să dispună efectuarea de înscrieri în C.F. fără ca persoana îndreptăţită să fi solicitat acest lucru. Conform principiului neutralităţii (disponibilităţii), decurge ca un corolar şi regula potrivit căreia registratorul de C.F. nu poate acorda petiţionarului mai mult decât a cerut (nec ultra petitum - de exemplu, a cerut numai înscrierea provizorie, deşi în temeiul actului care stă la baza efectuării înscrierii, ar fi putut solicita intabularea (s-a făcut trimitere în acest sens la Tratatul de publicitate imobiliară - vol. II de Marian Nicolae - 2006, pag.198), iar nerespectarea principiului neutralităţii, adică dispunerea efectuării înscrierii din oficiu, fără cererea părţii interesate atrage nulitatea înscrierii efectuate (op.cit. fila 199).

Prin actul de sesizare al instanței s-a mai reţinut că, un alt principiu aplicabil este cel al legalităţii, în sistemul noilor cărţi funciare care comportă două aspecte: legalitatea formală şi legalitatea materială, care se întregesc şi se presupun reciproc.

Cerinţele legalităţii formale se referă la obiectul înscrierilor de C.F. (ce se poate înscrie - care este competenţa registratorului), iar cel al legalităţii materiale priveşte modul de rezolvare a cererii de înscriere de către registrator.

Astfel, s-a reţinut că, registratorul care are calificarea juridică şi experienţă juridică în activitatea de publicitate imobiliară este îndreptăţit şi totodată, obligat să cerceteze din oficiu dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege. Aceste cerinţe sunt, în esenţă, „elemente de formă şi de fond ale actului” a cărui înscriere se cere; examinarea capacităţii şi calităţii părţii care cere înscrierea şi examinarea validităţii actului din punct de vedere material şi formal (op cit. fila 204).

În primul rând, registratorul cercetează dacă acela care a introdus personal cererea de înscriere are calitatea de a solicita înscrierea sau dacă o altă persoană solicită înscrierea are calitatea de reprezentant legal ori de mandatar ori, în fine, dacă poate solicita înscrierea fără să aibă nevoie de împuternicire (cazul notarului public, de ex., în baza art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996).

În speţă, s-a constatat că, atât registratorul, cât şi asistentul registrator, au acceptat că U. este succesorul proprietarilor tabulari din C.F., fără să observe faptul că U. nu putea moşteni terenurile prin certificatul de moştenitor eliberat de Judecătoria Budapesta, iar în dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, Z.Z.Z. nu putea moşteni pe mama sa prin certificatul de moştenitor eliberat de Judecătoria Bonn şi, în plus, că succesiunea vacantă nu putea face obiectul de restituire la Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a reţinut că cei doi funcţionari publici nu au verificat şi constatat din oficiu, dacă sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi admise cererile pe baza înscrisurilor anexate, a cuprinsului C.F.-urilor şi dacă cel care solicita înscrierea are calitatea de reprezentant ori de mandatar, ceea ce a condus la acceptarea celor două cereri de înscriere din 15 iunie 2006 şi din 19 decembrie 2007, cu menţiuni incomplete prezentate de procuror după cu urmează:

- la cererea de înscriere din 15 iunie 2006, aceasta a fost formulată de T.T.T., fără a fi menţionate toate datele de stare civilă ale acestuia cât şi a mandatarului E.

Obiectul înscrierii nu a fost nominalizat şi chiar necompletat, în sensul că se cere intabularea dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005, iar la rubrica „imobil” s-a trecut „C.F. Timişoara”.

La cererea de înscriere înregistrată din 19 decembrie 2007 nu a fost menţionat actul juridic care justifică cererea şi ce acte se anexează. De asemenea, la rubrica „imobil” au fost menţionate numai cele două C.F., fără a se trece şi cele patru numere top.

În nici una din aceste cereri nu s-a solicitat radierea construcţiilor.

Ca atare, s-a conchis că B. şi F. trebuiau să examineze dacă înscrisurile prezentate de petiţionari arată exact drepturile ce urmează a fi dobândite, întrucât emiterea încheierilor de C.F. se sprijină doar pe cereri şi actele ce le însoţesc.

De asemenea, s-au avut în vedere prevederile art. 48 (1) din Legea nr. 7/1996 în conformitate cu care „în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea (…) prin încheiere”.

Astfel, s-a reţinut că înscrierea unui drept în C.F. şi apelul împotriva încheierii de intabulare se circumscriu procedurii necontencioase (în acest sens solicitându-se a se vedea „Cadastru şi Publicitate Imobiliară” Culegere de practică judiciară - Buc. 2009 de Manuela Tăbăraş şi Mădălina Constantin, pag. 155), iar încheierea în materie necontencioasă poate fi asemuită cu un act administrativ,dar ea se apropie mai mult de o hotărâre judecătorească decât de un act administrativ, întrucât ea este emisă în cadrul unor reguli de procedură civilă, care se întregesc cu dispoziţiile de procedură contencioasă, fiind susceptibilă de apel şi recurs. (A se vedea Ion Deleanu - Tratat de procedură civilă, vol. II, pag. 306).

VIII. referitor la cadrul legal privind completarea declaraţiei de impunere persoane fizice şi de eliberarea unui certificat fiscal s-au enunţat următoarele texte legale: art. 4, 11 şi 16 din Legea nr. 27/17 mai 1994 republicată, privind impozitele şi taxele locale.

În legătură cu certificatul de atestare fiscală s-a constatat că acesta este reglementat de art. 112 şi 113 din O.G. nr. 92/2003 (C. proc. fisc.) specificând la art. 113 alin. (5) că acesta se cere la înstrăinarea unor imobile, iar în lipsa lui actele întocmite sunt nule de drept.

Totodată, s-a reţinut că O.G. nr. 92/2003 dispune la art. 2 asupra raportului C. proc. fisc. cu alte acte normative, iar în alin. (3) arată că „unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ.”. În art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 se arată că „dacă la organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor solicita ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi”, iar reprezentarea unui contribuabil printr-un împuternicit „mandatar” rezultă din art. 18 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

În speţă, s-a reţinut că inculpatul G. funcţionar la Direcţia fiscală din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara a nesocotit aceste dispoziţii legale şi a completat personal cele două decizii de impunere pentru imobilul din C.F., şi a acceptat cererea falsă pe numele cetăţeanului maghiar U., fără să pretindă împuternicirea legală. Astfel, cererea cetăţeanului maghiar U. pentru eliberarea certificatului fiscal s-a constatat a fi incompletă, nefiind indicate toate datele, respectiv domiciliul acestuia cu indicarea corectă a străzii în care locuieşte (trecându-se str. Okmanyroda, din Budapesta, ceea ce înseamnă str. „Starea civilă”). A acceptat copie de pe actul de identitate în limba maghiară al lui U. vădit fals, fără semnătura titularului, stabilindu-se conform Procesului verbal de constatare ridicare formulare şi experiment judiciar că, un astfel de document se putea obţine cu uşurinţă prin accesarea site-ului ce conţine astfel de formulare în limba maghiară care apoi a fost completat în fals şi depus în copie xerox.

S-a conchis că, inculpatul G. a eliberat certificatul fiscal din 08 ianuarie 2008, ocolind sistemul de înregistrare al unităţii şi dând un nr. fals cererii, iar certificatul fiscal nu a fost semnat legal de conducătorul unităţii director P.P.P.P., ca de altfel şi certificatul fiscal din 30 ianuarie 2008 eliberat în aceeaşi modalitate de învinuitul menţionat.

IX. Cadrul legal al folosirii interpreţilor în activitatea notarială, a obligaţiilor acestora şi al remunerării activităţii prestate avut în vedere de procuror a fost următorul: art. 2 din Legea nr. 36/1995 privind pe notarii publici; art. 43 alin. (1) din aceeaşi lege şi art. 57(1) din Ordinul nr. 710/C/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, dispun că: „toate actele notariale se îndeplinesc la cerere”; art. 47 din Legea nr. 36/1995; art. 38 alin. (2) din Ordinul nr. 710/1995.

În speţă, s-a constatat că, cu nesocotirea dispoziţiilor legale de mai sus, notarul public L.L.L.L. a folosit la autentificarea procurii speciale din 11 februarie 2008, în calitate de interpret, pe numitul H., care nu a semnat nicio cerere adresată B.N.P., L.L.L.L., cu privire la participarea sa ca interpret de limbă maghiară, acesta fiind desemnat totodată şi ca mandatar al cetăţeanului maghiar U. şi nu a verificat dacă interpretul posedă cunoştinţe de limbă maghiară în specialitatea ştiinţe juridice şi dacă are autorizaţie în acest sens, eliberată de Ministerul Justiţiei, rezultând că nu este etnic maghiar şi nu a absolvit studiile în limba maghiară neavând nici ca obiect de studiu limba maghiară în clasele absolvite.

Cererea formulată de H. pentru a participa în calitate de interpret în această fază a activităţii notariale sau semnarea pe cererea formulată de U. la notarul public era forma legală ce trebuia urmată de notarul public cu încheierea consecutivă a unei convenţii (contract civil) cu H., în calitate colaborator extern pentru plata serviciilor efectuate. Ca atare, s-a reţinut de către procuror că activitatea notarului public L.L.L.L. privind autentificarea procurii speciale din 11 februarie 2008, cu încălcarea dispoziţiilor legale este demonstrată după cum urmează:

- nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la întocmirea unei cereri şi semnarea ei de interpret din care să rezulte că acesta va presta activitatea, întocmind corelativ şi o convenţie civilă în acest sens;

- nu a întocmit un proces-verbal din care să rezulte, după efectuarea prestaţiei, pentru care a fost încheiat contractul civil, că activitatea de interpret a fost efectuată, actul fiind anexat la calculul valoric şi plata prestaţiei interpretului conform art. 11 şi 12 din Ordinul nr. 1054 din 27 iulie 2005 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Suprem al Magistraturii, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcția Națională Anticorupție, organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, raportat la Ordinul nr. 1341/C din 20 septembrie 2005 privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreţilor autorizaţi.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 59 din O.G. nr. 70/1995, actul notarial se constată prin încheiere, iar în cazul procurii speciale pentru încheierea unor acte de vânzare-cumpărare, legea prevede forma autentică, iar înscrisul va fi redactat numai de notari, avocaţi, consilieri juridici (art. 44 din legea nr. 36/1995, art. 67 din O.G. nr. 710/C/1995).

În această situaţie, s-a reţinut că la autentificarea procurii speciale conform art. 58 din Legea nr. 36/1995, notarul era obligat să stabilească, în primul rând identitatea părţilor - respectiv şi a mandantului U.. În speţă, s-a constatat că notarul public L.L.L.L. a nesocotit art. 49 din Legea nr. 36/1995 şi 58 din O.G. nr. 710/C/1995 şi nu a menţionat codul numeric personal (CNP) al persoanei fizice U., nedând eficienţă art. 50 din Legea nr. 36/1995 care dispune că: „în cazul în care notarul public nu cunoaşte părţile, este obligat să se convingă de identitatea acestora, stabilită după caz, prin: a) acte de identitate sau legitimaţii oficiale prevăzute cu semnătură, ştampilă şi fotografia posesorului.”

În acelaşi context, s-a remarcat că, în cazul dat, U. s-a prezentat cu o copie de pe cartea de identitate maghiară,dar, pe aceasta nu figurează nici domiciliul şi nici CNP-ul posesorului. U. a mai depus pe acea filă în xerox, o copie de pe cartea sa de identitate, şi o copie de pe cartea de domiciliu maghiară pe care era trecut şi codul numeric personal al acestuia (solicitând a se vedea şi datele comunicate de Punctul de Contact Cenad-Kiszonbor). S-a apreciat că, notarul public, din neglijenţă, a trecut un CNP de la o altă persoană - cetăţean român şi nu CNP-ul ce se afla trecut pe cartea de domiciliu maghiară, afirmând că a preluat de la U. o Carte de rezident maghiar şi nu o carte de domiciliu (a se vedea declaraţia dată de L.L.L.L. la Camera Notarilor Publici Timişoara). S-a apreciat că, necunoscând semnificaţia acestei cărţi de domiciliu prezentate, cât şi cuprinsul ei în limba maghiară, notarul public era dator să traducă acest act pentru a-şi îndeplini obligaţia principală de „identificare personală a părţilor”.

În egală măsură, s-a reţinut că potrivit art. 60 din Legea nr. 36/1995, în vederea luării consimţământului, după citirea actului, notarul public întreabă părţile dacă au înţeles conţinutul actului şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor. Ca atare, s-a reţinut că până la luarea consimţământului părţilor de către notar (inclusiv al mandantului cetăţean maghiar E.) procura întocmită nu are nici o valoare, întrucât părţile pot reveni.

De asemenea, reţinând că procura specială este asimilată unui act autentic şi potrivit art. 1171 C. civ.: „actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut”, în speţă, s-a remarcat că nu s-a materializat această etapă obligatorie a identificării părţilor cu consemnarea tuturor datelor cerute de lege şi nici a „luării consimţământului” prin intermediul interpretului H., întrucât pe Încheierea de autentificare nu apare semnătura interpretului H., ceea ce creează dubii asupra respectării şi îndeplinirii acestor dispoziţii legale de către notarul public.

Cu referire la folosirea interpretului de către notarul public I., în cazul celor trei contracte de vânzare-cumpărare autentificate din 29 iunie 2006 de către aceasta, s-a reţinut că, pentru instrumentarea acestor acte a fost depusă procura judiciară în limba maghiară şi tradusă în limba română privind pe mandatarul E., de către traducătorul autorizat A.A.A.A.

Având în vedere Nota de relaţii întocmită de traducătorul autorizat A.A.A.A.A. în 05 octombrie 2010, s-a concluzionat că procura în limba maghiară din 08 iunie 2006, folosită la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş a fost emisă în aceleaşi condiţii ca şi procura din 22 iunie 2006 (existentă doar în formula tradusă şi legalizată la notar de către acelaşi traducător A.A.A.A. - întrucât originalul a dispărut din mapa notarului I.) - prezintă o serie de particularităţi nespecifice limbii maghiare referitoare la elemente esenţiale ale înscrierii - ceea ce îi dădea dreptul traducătorului să refuze efectuarea traducerii şi demonstrează faptul că falsificarea celor două procuri s-a făcut în mod grosolan. În plus, s-a avut în vedere că, inculpatul D. a declarat că a folosit ca instrument o procură în limba română pe care a tradus-o în limba maghiară şi a predat-o complicelui pentru a fi falsificată.

Procurorul a reţinut că, cu toate acestea, deşi putea observa inadvertenţele constând în folosirea neadecvată a unor termeni din limba maghiară, traducătoarea A.A.A.A. a tradus cele două procuri, adaptând sensul cuvintelor, într-un limbaj corect, specific termenilor juridic din limba română.

S-a reţinut că traducătoarea a trecut peste aceste inadvertenţe cuprinse în cele două procuri în limba maghiară, dat fiind faptul că se cunoştea cu inculpatul D.. Referitor la folosirea lui A.A.A.A. ca interpret de către notarul public I., în instrumentarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare, urmează a se vedea încălcarea cadrului legal prezentat mai sus, privind pe notarul public L.L.L.L.. În plus, s-a reţinut că traducătoarea A.A.A.A., în declaraţia dată în 24 septembrie 2009 a recunoscut că nu şi-a pus semnătura pe „Încheierile de autentificare din 29 iunie 2006”, ceea ce, în opinia procurorului, denotă că nu a fost de faţă când notarul public a identificat părţile şi le-a luat consimţământul (reţinându-se că a menţionat de altfel, că sarcina identificării părţilor revine notarului public) - că de altfel, nici nu poate afirma că E. a fost prezent în momentul traducerii celor trei contracte.

S-a concluzionat astfel că, nefiind aplicată semnătura interpretului pe Încheierea de autentificare din 11 februarie 2008 emisă de către notarul public L.L.L.L. şi nici pe cele trei încheieri de autentificare din 29 iunie 2006 a notarului public I., demonstrează că actele încheiate de notarii publici au nesocotit dispoziţiile legale de mai sus şi că actele încheiate sunt lovite de nulitate absolută.

În plus, s-a constatat că, din cuprinsul procurii şi al Încheierii de autentificare din 11 februarie 2008 nu rezultă că interpretul H. este cunoscător al limbii maghiare, menţionându-se că este doar „cunoscător al limbii române” şi ca atare, notarul a acceptat formal pe acest interpret. Din procesul verbal de efectuare a unui experiment judiciar în prezenţa unui traducător autorizat şi a unui martor asistent cunoscător al limbii maghiare rezultă că interpretul H. nu a fost în măsură să traducă conţinutul procurii.

În concluzie, s-a apreciat că nefiind aplicată semnătura interpretului H. pe Încheierea de autentificare din 11 februarie 2008 emisă de către notarul public L.L.L.L. şi nici a traducătorului/interpretului A.A.A.A. pe cele trei încheieri de autentificare din 29 iunie 2006 a notarului public I., demonstrează că actele încheiate de notarii publici au nesocotit dispoziţiile legale de mai sus şi astfel sunt lovite de nulitate absolută.

X. Cadrul legal al îndreptării erorilor materiale cu referire la procura autentificată din 11 februarie 2008 la notarul public L.L.L.L.

S-a făcut trimitere, la prevederile art. 53 din Legea nr. 36/1995, ale art. 61 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 710/C din 05 iulie 1995 şi s-a precizat că, în speţă, notarul public L.L.L.L., urmare primei adrese din 22 februarie 2008, trimisă notarului public I.I.I., conform cu care i-a solicitat, în scris, dacă procura din 11 februarie 2008 privind pe mandantul U. a fost sau nu revocată şi comunicându-i-se că a fost menţionat greşit CNP-ul acestuia, purcede la întocmirea Încheierii de rectificare din 22 februarie 2008.

În această încheiere s-a arătat că, din oficiu, constată strecurarea unei erori materiale în sensul că U. s-a trecut că are CNP şi că, în realitate, fiind cetăţean maghiar, nu are CNP.

Procurorul a reţinut că cele consemnate nu corespund adevărului întrucât, un cetăţean maghiar are CNP, iar în speţă, CNP-ul lui U. pe actul denumit „Cartea de domiciliu” este următorul:. Această menţiune de rectificare poartă din 22 februarie 2008,dar, în registrul general notarial la acest nr., sub denumirea de „Încheiere de rectificare” se face raportul la un alt act autentic din 2008.

În acest context, s-a avut în vedere şi faptul că, îndreptarea erorilor materiale se poate face după prezentarea tuturor exemplarelor actului, iar în speţă, procura specială judiciară din 11 februarie 2008 a fost întocmită în 3 exemplare, din care, 2 s-au eliberat părţii, iar Încheierea de rectificare s-a întocmit în 4 exemplare din care, s-au eliberat 2 exemplare dar, nu se menţionează către cine.

S-a precizat, în acelaşi context că, în mod legal, notarul public trebuia să solicite trimiterea celor 2 exemplare şi să întocmească Încheierea de rectificare, iar apoi să le recomunice părţii şi că întrucât mandatarul este cetăţean maghiar, domiciliat în Budapesta, iar rectificarea făcându-se din oficiu, notarul public nu a putut face dovada că a cerut restituirea celor 2 exemplare ale procurii pe care să le trimită acestuia împreună cu Încheierea de rectificare, reţinându-se totodată că procedura de comunicare a actelor cu cetăţeni străini se poate face, atât personal, iar în lipsă conform art. 33 din Legea nr. 189/2003 - prin intermediul Judecătoriei Timişoara.

XI. În ceea ce priveşte cadrul legal al cumpărătorilor de bună credinţă în cazul imobilului din Timişoara, s-a reţinut că la data de 17 iulie 1995, C. prin persoana interpusă Y., (menajera sa), după ce a obţinut contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de notarul public T.T.T.T., cu privire la imobilul din Timişoara, a determinat-o, cu intenţie, pe Y., care a săvârşit fapta din culpă, să se prezinte la Primăria Municipiului Timişoara - SC U.U.U.U. SA , cu o cerere scrisă în care să menţioneze că este noul proprietar tabular aşa cum rezultă din C.F., anexând extras C.F., încheierea de autentificare din 17 iulie 1997, traducerea procurii emisă aparent în Germania pe seama lui Z. şi copie de pe procura „Vollmacht” şi să solicite predarea tuturor contractelor de închiriere existente la această societate. Primăria Municipiului Timişoara - „RA U.U.U.U. SA” Timişoara a înregistrat această cerere din 02 august 1995 şi fiind indusă în eroare prin prezentarea actelor de mai sus, aparent legale, a procedat la predarea listei cu titularii contractelor de închiriere care locuiesc în acest imobil împreună cu adresa din 26 septembrie 1995, primită de Y. sub semnătură în data de 27 septembrie 1995.

Aceste contracte de închiriere încheiate de RA U.U.U.U. SA Timişoara privitor la 10 apartamente şi 2 spaţii cu altă destinaţie, erau prelungite cu chiriaşii de drept, până în anul 1999 ,,dar RA U.U.U.U. SA Timişoara, fiind indusă în eroare, prin prezentarea acelei fapte mincinoase că C., prin persoana interpusă a intrat legal în posesia imobilului, predă fără nici o verificare contractele respective. Pentru a valorifica acest imobil, C. pune la cale o „inginerie imobiliară” şi înstrăinează succesiv acest imobil, în mod formal, unor rude ale sale şi anume:

La mai puţin de 3 luni de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre Z. mandatar aparent al proprietarilor tabulari în baza procurii aparent emisă în Germania şi constatată falsă (Z. nefiind plecat nici un moment în Germania la acea dată) şi C., prin persoane interpuse soţii A.A., înstrăinează imobilul soţilor C.C. cu suma de 30 milioane lei echivalentul a 20.618,56 DM. Preţul imobilului nu a fost achitat în întregime de soţii C.C., motiv pentru care se face următoarea tranzacţie de vânzare-cumpărare.

Prin rechizitoriu s-a reţinut, astfel că, deşi imobilul apare înstrăinat în acte, această tranzacţie este formală întrucât, tot C. începe acţiunea de evacuare a chiriaşilor, fiind ajutat şi de funcţionarii de la Primăria Municipiului Timişoara care trimite adrese scrise la fiecare chiriaş cu data de 11 octombrie 1995, făcându-le cunoscut că imobilul este proprietatea lui B.B. și Y. şi că Statul Român nu a fost intabulat în C.F.

În aceeaşi lună octombrie 1995, tot sub atenta supraveghere a inculpatului C., imobilul a fost vândut lui D.D. de către soţii C.C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 octombrie 1995 la notarul public B.B.B.B.B., cu suma de 98.222,63 DM. D.D. a înstrăinat, la rândul său, acest imobil, tot cu suma de 98.222,63 DM, echivalentul a 210 milioane lei, numitului F.F., contractul fiind autentificat din 03 octombrie 1996. S-a avut în vedere că martorul F.F. a arătat că nu a plătit nici o sumă de bani lui D.D. prin fiul său C.C.C.C.C., contractul fiind formal, rezultând deci că nici D.D. nu a plătit preţul lui C.C., în fapt vânzările fictive fiind dirijate de inculpatul C.

În continuare, soţii F.F. au vândut acest imobil soţilor H.H. şi I.I. cu suma de 15.532,77 DM, echivalentul a 50 milioane lei, contractul fiind autentificat din 17 ianuarie 1997. Nici soţii H.H. nu au plătit preţul stipulat în contract pentru că în acea perioadă era desfăşurată o anchetă jurnalistică, făcându-se cunoscut opiniei publice că Z. nu a putut fi mandatat de soţii H.H. din Germania pentru că aceştia erau decedaţi. Aflând despre cele publicate în presă, C. a obţinut adresa din Arad a urmaşilor proprietarilor tabulari şi s-a deplasat în acea localitate unde a propus fiului şi norei proprietarului tabular să accepte această cumpărare şi vânzare fictivă.

Drept urmare, soţii H.H. au vândut imobilul lui J.J. - concubina lui C., prin Încheierea de autentificare din 24 ianuarie 1997 la notarul public E.E. cu suma de 14.455,04 DM, echivalentul a 50 milioane lei. În final, şi J.J., prin C., a vândut imobilul în data de 17 aprilie 1997 prin Încheierea de autentificare la notarul public E.E. cu suma de 73.655,78 DM, echivalentul a 300 milioane lei. Procurorul, în acest context, a menţionat că, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 aprilie 1997, J.J. figurează ca şi vânzătoare, iar la cumpărători sunt K.K. - apatrid, pentru casa cu 1 etaj şi L.L. pentru terenul în suprafaţă de 1.202 mp, în mod formal, pe motiv că terenurile nu puteau fi cumpărate de cetăţenii străini sau apatrizi rezultând că preţul total a fost primit de la cei doi cumpărători, fără ca notarul să identifice suma dată de fiecare.

Din examinarea acestor vânzări succesive, dirijate de C., s-a constatat că preţul iniţial de 30 milioane lei, menţionat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 iulie 1995, a fost trecut fictiv, întrucât C. este autorul procurii judiciare false emise aparent în Germania, iar în continuare, prin „ingineriile imobiliare” de mai sus a intra ilegal în posesia sumei de 300 milioane lei, prin conversie D.E.M. rezultând suma de 73.655,78 DM.

S-a concluzionat astfel că, nici unul din vânzătorii şi cumpărătorii imobilului nu pot fi catalogaţi de bună credinţă, impunându-se desfiinţarea tuturor contractelor de vânzare cumpărare cu încheierile de autentificare care sunt evidenţiate în înscrisurile originale ridicate şi ataşate ca şi „corp delict” urmate de,,restabilirea situaţiei anterioare de C.F”.

XII. În ceea ce priveşte cadrul legal din România aplicabil unei procuri judiciare străine folosită la Notariatul de Stat înainte de adoptarea Legii nr. 36/1995, s-a reţinut art. 109 din Legea nr. 36/1995 şi s-a constatat că procura judiciară (Vollmacht) aparent emisă în Germania pe seama lui Z. de către proprietarii tabulari H.H., este cu data de 07 iunie 1995 şi a fost folosită în data de 17 iulie 1995, la Notariatul de Stat Timiş şi, ca atare, erau aplicabile dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Ordinul nr. 96/C din 07 februarie 1073 pentru actualizarea şi simplificarea Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat emis în temeiul art. 3 din Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat care dispune că: „notarul nu poate lua în considerare înscrisul care emană de la organele din alte ţări, decât dacă semnăturile care angajează acele organe sunt supralegalizate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României în ţara respectivă sau de către Ministerul Afacerilor Externe al României”.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile art. 55 care statuează în sensul că: „înscrisurile privitoare la reprezentare rămân la dosar în original sau în copie legalizată”, în speţă, s-a constatat că Notariatul de Stat Timiş, prin notar T.T.T.T., a încălcat aceste dispoziţii legale şi nu a pretins supralegalizarea semnăturii de pe procură de către Oficiul Consular al României în Germania. S-a constatat că fapta comisă de notarul public de fals şi abuz în serviciu este prescrisă.

XIII. Cadrul legal aplicabil obligaţiei notarului public L.L.L.L. de a identifica părţile participante la actul notarial şi cum se reflectă scriptic această activitate, reţinut de procuror a fost următorul: art. 104 C. proc. civ., art. 50 lit. a) din Legea nr. 36/1995 constatându-se că, în speţă, notarul public L.L.L.L. a solicitat mandatarului U. să îi prezinte actele de identitate şi anume C.I. şi cartea de domiciliu, dar a omis ca aceste acte în copie, să fie certificate de parte, contrar art. 139 C. proc. civ.(dovedindu-se ulterior a fi false) şi că a încălcat dispoziţiile art. 62 (3) din O G. nr. 710/1995 în sensul că: „notarul public va viza toate anexele menţionând în cuprinsul actului că acestea fac parte integrantă din înscris”.

În plus, s-a reţinut de către procuror că se impunea să traducă acea Carte de domiciliu maghiară, dovedindu-se că nu i-a cunoscut conţinutul prin faptul că a confundat-o cu o Carte de rezident şi, în plus, n-a remarcat că titularul acestui act posedă şi CNP (în acest sens, se menţionează că în încheierea de îndreptare a erorii materiale, notarul public L.L.L.L. a reţinut că: „cetăţeanul maghiar U. nu are CNP”).

Aceste diligenţe, cât şi cele legate de folosirea interpretului autorizat, stabilite de altfel într-un cadru legal definit, în opinia procurorului, ar fi putut conduce sigur la descoperirea în această fază a „falsului U.” În plus, s-a remarcat că activitatea notarului public s-a desfăşurat într-o zi de luni - 11 februarie 2008, iar graba în autentificarea actului în aceeaşi zi, nu era cu nimic justificată.

XIV. Cadrul legal aplicabil în falsificarea ştampilelor, a stemei ţării reprodusă pe sigiliile autorităţilor publice, pe acte oficiale în condiţiile stabilite de Guvernul României şi valabilitatea lor pe teritoriul celeilalte Părţi contractante conform Decretului nr. 505/1958 pentru ratificarea Tratatului între România şi Ungaria privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale.

Procurorul a reţinut că textele care incriminează aceste falsuri sunt prevăzute de art. 286 şi art. 287 C. pen. şi condiţionează ca înscrisurile să emane de la o autoritate publică la care se referă art. 145 C. pen. În art. 150 alin. (2) C. pen. se arată că prin „înscris oficial” se înţelege orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau care aparţine unei asemenea unităţi.

De asemenea, s-a reţinut că în art. 145 C. pen., se prevede că prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care potrivit legii sunt de interes public.

Coroborând aceste prevederi legale, s-a constatat că legiuitorul stabileşte înţelesul termenului „public” şi în raport de ceea ce se referă la „serviciile de interes public”.

De asemenea, s-a reţinut că, potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome, concluzionându-se astfel că rezultă fără echivoc că înscrisul întocmit şi autentificat de un birou notarial este un înscris oficial în sensul legii penale.

În consecinţă, s-a constatat că este îndeplinită condiţia cerută de art. 145 şi prevăzută de art. 286 C. pen. că înţelesul termenului „public” se referă şi la serviciile de interes public prestate de notarul public.

În ceea ce priveşte celelalte unităţi la care se referă art. 145 C. pen., şi care intră în obiectul material al infracţiunii prev. de art. 286 şi art. 287 C. pen., s-a reţinut că nu sunt discuţii referitoare la Primăria Municipiului Timişoara şi Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş.

Privitor la ştampilele de pe cele două procuri judiciare aparent emise în limba maghiară din 08 iunie şi 22 iunie 2006 s-a făcut trimitere la art. 13 din Decretul nr. 505/1958, care statuează asupra valabilităţii actelor urmare Tratatului dintre România şi Ungaria.

Astfel, s-au reţinut următoarele: „actele care au fost întocmite sau certificate de un organ de stat sau de către o persoană oficială pe teritoriul uneia din părţile contractante, în limitele competenţei lor, în forma stabilită de legile în vigoare, şi prevăzute cu sigiliul oficial, sunt valabile pe teritoriul celeilalte Părţi contractante fără vreo altă certificare. Aceasta este valabil şi pentru semnăturile care sunt legalizate conform prevederilor legale ale uneia din Părţile contractante.

Văzând dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 102 din 21 septembrie 1992 privind stema ţării şi sigiliul statului potrivit cărora: „stema României va fi reprodusă pe sigiliile autorităţilor publice, pe acte oficiale. în condiţiile stabilite de Guvernul României.”, în speţă, s-a constatat că stema ţării România a fost reprodusă atât pe cele două dispoziţii de restituire, cât şi pe celelalte sigilii ale autorităţilor publice, aplicate pe actele false, iar în ceea ce priveşte cele două procuri în limba maghiară a fost reprodusă stema Ungariei, cu excepţia stemei din antetul celor 2 procuri în limba maghiară aplicate în colţul stânga sus.

De asemenea, s-a reţinut că art. 9 din O.G. nr. 710/C din 05 iulie 1995 statuează că: „sigiliul notarului public cuprinde stema României, numele, prenumele şi calitatea de notar public precum şi localitatea unde îşi are sediul biroul său notarial…”, iar această dispoziţie legală a fost raportată în cazul notarului dr.T. la art. 13 din Decretul nr. 505/1958.

În drept, procurorul a concluzionat că faptele penale descrise mai sus, comise de inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor după cum urmează:

Inculpatul C., fost Cîrpaci, zis C.:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

- art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 - 42 C. pen. - fals material în înscrisuri oficiale, prin contrafacerea şi alterarea în orice mod a celor două dispoziţii de restituire, a documentaţiei cadastrale, a procurilor judiciare emise în Ungaria;

- art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. - uzul de fals prin folosirea documentelor falsificate;

- art. 293 C. pen. - prin prezentarea sub o identitate falsă pe falsul U. în faţa notarului public L.L.L.L.;

- art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. - coautorat împreună cu inculpatul D. şi L.L.L. la infracţiunea de falsificarea instrumentelor oficiale;

- art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen. - pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false;

- art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. constând din fals în declaraţii prin declararea necorespunzătore a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la notarii publici I., L.L.L.L. şi la Direcţia Fiscală a Primăriei Mun. Timişoara;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave - constând în participaţia improprie sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarii publici I. şi art. 249 alin. (1) C. pen. pentru notarul public L.L.L.L.;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notari publici I. şi L.L.L.L., cu referire la obţinerea celor două încheieri de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.;

- art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. constând din de uz de fals a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.

- art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave săvârşite în dauna SC K. SA;

- art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 215 C. pen. combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen. iar prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. - participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prev. de legea penală de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie.

S-a reținut că fapta de înşelăciune a fost comisă prin instigarea menajerei sale Y. în data 02 august 1995 - imobilul fiind proprietate publică a Statului Român iar prin modificările aduse prin Legea nr. 140/1996, art. 229 a devenit art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

- art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. - tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna lui S.S.

inculpatul D.:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

- art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. - uzul de fals prin folosirea documentelor falsificate;

- art. 293 C. pen. - prin prezentarea sub o identitate falsă pe falsul U. în faţa notarului public L.L.L.L.;

- art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. - coautorat împreună cu inculpatul C. şi L.L.L. la infracţiunea de falsificarea instrumentelor oficiale;

- art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen. - pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave - constând în participaţia improprie sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarii publici I. iar pentru L.L.L.L. cu referire la art. 249 alin. (1) C. pen.

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notari publici I. şi L.L.L.L., cu referire la obţinerea celor două încheieri de CF, a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.;

- art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. constând din uz de fals la folosirea (uzul) celor două încheieri de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.

inculpatul E.:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

- art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. - uzul de fals prin folosirea documentelor falsificate;

- art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. - coautorat împreună cu inculpatul C. şi L.L.L. la infracţiunea de falsificarea instrumentelor oficiale;

- art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. - pentru săvârșirea infracţiuni de folosirea instrumentelor oficiale false;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen. şi art. 41 - 42 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarul public I. cu referire la obţinerea încheierii de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile;

Inculpatul M.:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

- art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. - uzul de fals prin folosirea documentelor falsificate;

- art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. constând din fals în declaraţii prin declararea necorespunzătore a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, notarul public I. şi la Primăria Mun. Timişoara - Direcţia Fiscală;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarul public I. cu referire la obţinerea încheierii de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile;

- art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. constând din uz de fals cu referire la folosirea (uzul) celor două încheieri de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile;

- art. 25 rap la art. 248 C. pen. instigare la fapta de abuz în servicu comisă de inculpatul G.;

Inculpatul G.:

- art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.- constând din falsificarea celor două cerficate fiscale cu prilejul întocmirii acestora;

- art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.,- uzul de fals al celor două certificate fiscale;

- art. 248 C. pen. abuzul în serviciu contra intereselor publice - prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu;

- art. 292 cu aplic.art. 41 - 42 C. pen.,- constând din fals în declaraţii - prin completarea celor două formulare de declaraţii de impunere din 04 ianuarie 2008 pe seama falsului U..

Inculpatul B.:

- art. 249 alin. (2) C. pen. - neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Inculpatul F.: art. 249 alin. (2) C. pen. - neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave

Inculpatul H.:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

- art 26 rap. art. 293 alin. (1) C. pen. - prin prezetarea sub o identitate falsă a învinuitului U. în faţa notarului public L.L.L.L.;

- art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. de către notarul public L.L.L.L.;

- art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. constând uz de fals a procurii judiciare eliberată de notarul public L.L.L.L.;

- art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. - tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna lui S.S.

Inculpata J. - neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen.

Inculpata I., art. 249 alin. (2) C. pen.

Învinuita L.L.L.L.- art. 249 alin. (1) C. pen.

Cu privire la învinuitul U. faţă de care a fost începută urmărirea penală din 03 noiembrie 2008 pentru art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 291 C. pen. s-a dispus de către procuror scoaterea de sub urmărire penală pe considerentul că este necunoscut cu aceste date personale.

În ceea ce priveşte inculpaţii D., E. şi M. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna SC K. SRL şi a tentativei la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave privind pe inculpaţii D. şi M., procurorul reţinând că din probele administrate se constată că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale acestor infracţiuni (lipsind latura obiectivă).

Pe latură civilă, în cuprinsul rechizitoriului, s-au reţinut următoarele:

În speţă s-a constituit parte civilă Primăria Municipiului Timişoara cu contravaloarea celor trei terenuri din Timişoara evidențiate în C.F. situate în str. ..., echivalentul a sumei de 323.126 euro. Au fost luate măsuri asiguratorii în vederea recuperării pagubei prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor I., B. F. şi J. şi s-a precizat că se vor aplica prevederile art. 14 lit. a) C. proc. pen. rap la art. 346 C. proc. pen. prin restabilirea situaţie anterioare săvârşirii infracţiunii odată cu desfiinţarea tuturor actelor false din C.F. din Timişoara.

Referitor la paguba produsă SC K. SRL în sumă de 215.000 euro s-a constatat că toate bunurile inculpatului C. au fost de la început trecute în proprietatea concubinei sale urmând ca partea civilă să uzeze de îndestularea sa printr-o acţiune civilă pauliană la Judecătoria Timişoara.

S-a menţionat că prejudiciul se constituie pe seama SC K. SRL în preţul plătit pentru cele trei terenuri în sumă de 213.000 euro sens în care, s-a subliniat că cele arătate în constituirea de parte civilă (constând şi din alte pagube) se vor aprecia în funcţie de împrumuturile mari luate de la bănci cu raportare la o altă evaluare mai mare a acestui teren. În acest context, s-a reţinut că împrumuturile mari care nu au mai putut fi plătite au condus, în parte, la intrarea în stare de insolvenţă a societăţii, situaţie care nu poate fi atribuită în întregime pe seama faptei comise de C. cu consecinţa faptei de înşelăciune şi constituită sub forma unui Beneficiu nerealizat.

Referitor la imobilul din Timişoara, s-a precizat că urmează a se desfiinţa toate contractele de vânzare cumpărare şi evidenţiate în C.F. Timişoara datorită neîndepliniri condiţiilor de formă şi fond a actelor vânzătorilor şi cumpărătorilor de rea credinţă, aspecte determinate, în primul rând, de existenţa procurii false şi de modalitatea în care inculpatul C. a pus la cale acele vânzării succesive.

În final s-a reţinut că s-a produs o pagubă prin abuzul cu consecinţe deosebit de grave şi neglijenţa în serviciu în sumă de 323.126 euro.

În ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave reţinute în sarcina inculpatului C. prin totalizarea pagubelor s-a estimat un prejudiciu de 213.000 + 505.000 = 718.000 euro.

În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor şi învinuiţilor, s-a reţinut că inculpatul C., este cetăţean german în urma căsătoriei sale cu o persoană de cetăţenie germană, de care a divorţat ulterior, iar din relaţia sa de concubinaj cu J.J. au rezultat trei copii, unul major şi doi minorii.

S-a reţinut că acesta a fost parţial sincer invocând de fiecare dată că este doar cumpărătorul celor trei terenuri şi că în ceea ce priveşte imobilul din Timişoara, a arătat că deşi a adoptat maniera vânzării succesive a bunului, a despăgubit pe foştii chiriaşi şi proprietari ai garajelor, menționându-se că instanţa urmează a reţine modalitatea de concepere a acestei infracţiunii prin folosirea unei procurii false, a unei persoane interpuse şi erijarea sa, prin substituire instituţiilor statului.

Totodată, s-a precizat că, nu se poate trece cu vederea temerea indusă chiriaşilor şi proprietarilor prin modul de acţionarea a inculpatului aceştia văzându-se fără nici o apărare din partea organelor statului şi pe lângă stresul cauzat de părăsirea imobilului în condiţiile respective, inevitabil s-au produs şi consecinţe morale şi psihice.

S-a mai constatat cu privire la inculpatul C., că este înregistrat cu antecedente penale în România, dar nu este recidivist.

În ceea ce priveşte inculpatul D., s-a reţinut că este o persoană tânără absolvent de studii juridice de etnie maghiară şi întreprinzător particular, a acceptat cu uşurinţă propunerile infracţionale ale inculpatului C. cu care derulase anterior mai multe afaceri comerciale imobiliare şi că, deşi C. a fost iniţiatorul asocieri în vederea săvârşirii de infracţiuni faptele nu se puteau realiza fără sprijinul eficient şi profesionist dat de acesta.

S-a subliniat că inculpatului D. i s-a pus la dispoziţie de procuror, de la început, tot probatoriul administrat şi acesta a manifestat dorinţa de a coopera cu procurorul, după ce prin raportul de expertiza criminalistică grafologică s-a constatat că scrisul de pe cele două dispoziţii şi de pe documentaţia cadastrală îi aparţine. De asemenea a fost determinat la cooperare şi de existenţa faxului trimis acestuia cu datele lui E. comunicat de la restaurant.

Totodată, s-a menţionat că, în acest context al existenţei probelor certe de vinovăţie penală, inculpatul D. a dat declaraţii ample referitoare la toate etapele de săvârșirea a infracţiunilor cât şi cu privire la contribuţia fiecărui participant în parte.

Procurorul a arătat că recunoaşterea inculpatului urmează a se aprecia ca atare întrucât a condus în final la evidenţierea împrejurărilor comiterii infracţiunilor şi a vinovăției participanţilor penali.

S-a adăugat că inculpatul D. nu este înregistrat cu antecedente penale.

Cu privire la inculpatul E., s-a reţinut că este cetăţean maghiar a recunoscut sincer comiterea faptelor arătând că a fost atras în această activitate infracțională de L.L.L. care i-a promis un loc de muncă în Ungaria, iar cooperarea sa cu L.L.L. şi D.D.D.D.D. a determinat şi comiterea altei fapte de înşelăciune în Ungaria, la momentul întocmirii rechizitoriului cei doi fiind încarceraţi în Ungaria iar el a fost sancţionat pentru fapta respectivă cu o pedeapsă cu suspendare (vol. XIX privind comisiile rogatorii internaţionale).

Privitor la inculpatul M., s-a precizat că nu a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, afirmând că acesta acorda consultaţii juridice la firmele lui D., adăugându-se că participaţia sa penală este stabilită fără putinţă de tăgadă potrivit probatoriului administrat. S-a menţionat că, este absolvent de studii juridice, are un copil minor iar soţia sa este încadrată la Oficiul De Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş (după săvârşirea infracţiunilor), nu era înregistrat cu antecedente penale.

S-a mai precizat că, pentru a se sustrage de la măsura asiguratorie în vederea instituiri sechestrului judiciar şi-a înstrăinat imobilul situat în Timişoara, la data de 10 septembrie 2010, la numita E.E.E.E.E. (C.F. - provenită din conversia pe hârtie a C.F. Timişoara) şi că la data întocmirii rechizitoriului acesta locuia în imobilul respectiv ceea ce demonstrează comportamentul premeditat al acestuia rezultat şi din modul cum a participat la săvârşirea faptelor penale.

Privitor la inculpatul G., s-a arătat că a recunoscut faptele comise menţionând că a urmărit în principal să aducă venituri la bugetul primăriei şi s-a bazat pe învinuitul M. în sensul că acţionează legal şi că nu este înregistrat cu antecedente penale.

Cu privire la inculpatul B., s-a reţinut că a recunoscut modalitatea în care a întocmit actele false ce intrau în competenţa sarcinilor sale de serviciu arătând că, a fost disponibilizat, măsură luată şi în considerarea faptului că a fost sancţionat disciplinar pentru necomunicarea încheierii de C.F. din 20 decembrie 2007 către Primăria Municipiul Timişoara şi că nu este înregistrat cu antecedente penale.

Privitor la inculpatul F., s-a precizat că, potrivit legii este funcţionarul public în calitate de registrator care dă gir unei încheieri de C.F., a recunoscut că nu a verificat cele două încheieri de C.F. cu documentaţia anexă din cauza vol.ui mare de lucrării încrezându-se în profesionalismul asistentului registrator B. şi că nu este înregistrat cu antecedente penale.

Referitor la inculpatul H., s-a reţinut că a recunoscut faptele susţinând că participaţia sa penală s-a datorat interpretării greşite referitoare la calitatea sa de mandatar şi neoferirea explicaţiilor legale de către notarul public L.L.L.L., nu este înregistrat cu antecedente penale nici în România şi nici în Germania.

Privitor la inculpata J., s-a reţinut că a recunoscut fapta arătând că s-a datorat comunicării doar telefonice a datelor referitoare la dispoziţia falsă fără să verifice existenţa celor două dubluri şi să acţioneze în instanţă potrivit obligaţiilor de serviciu şi că nu este înregistrată cu antecedente penale.

În privinţa inculpatei I., s-a reţinut că a arătat că inculpaţii D. şi M., ambii colegi de facultate cu aceasta au fost clienţi fideli ai B.N.P., sens în care a fost neglijentă în verificarea actelor prezentate de aceştia şi că este înregistrată cu antecedente penale.

Privitor la învinuita L.L.L.L., s-a reţinut că referitor la folosirea interpretului a susţinut că, nu este obligatoriu ca acesta să aibă abilitarea legală, rezultând că interpretul - învinuit H. nu deţinea minime, cunoștințe în stăpânirea unor termeni juridici maghiari.

S-a mai precizat că, referitor la posibilitatea identificării falsului U. urmează a se avea în vedere şi declaraţia inculpatului D. care arată că actele prezentate de U. şi falsificate în Ungaria constituiau o imitaţie perfectă, greu de observat cu ochiul liber.

S-a precizat că nu este înregistrată cu antecedente penale.

Privitor la învinuita I.I.I.I., se arată că a avut un comportament sincer fiind determinată de inculpatul B. la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii şi că nu este înregistrată cu antecedente penale.

Măsurile procesuale luate în cauză;

Inculpatul C. a fost reţinut şi arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 5 din 04 mai 2010, arestarea fiind prelungită de instanţă periodic până la data de 28 octombrie 2010 inclusiv, conform Încheierii penale nr. x/PI/CC din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Inculpatul D. a fost reţinut şi arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 12 din 14 iunie 2010, arestarea fiind prelungită de instanţă periodic până la data de 28 octombrie 2010 inclusiv, conform Încheierii penale nr. x/PI/CC din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Inculpatul E. a fost arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 6 din 05 mai 2010, devenit mandat european de arestare şi pus în executare conform încheierii penale din 07 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara prelungit conform până la data de 28 octombrie 2010 inclusiv, conform Încheierii penale nr. x/PI/CC din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.

Situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă:

- declaraţiile inculpaţilor C., fost L., D., E., J., B., F., G., M., H., I.

- declaraţiile martorilor: F.F.F.F.F., vol. 2 filele 291-292, N.N.N.N., vol 2 fila 293-295, G.G.G.G.G., vol. 2 filele 77-78, H.H.H.H.H., vol 2 filele 300-304, S.S. vol. 2 filele 353-359, J.J.J., vol. 2 filele 378 - 382, K.K.K., filele 383-386, H.H.H.H. vol. 2 filele 388-389, I.I.I.I.I., vol. 2 fila 391, J.J.J.J.J. vol. 2 filele 393-395, K.K.K.K.K., vol. 2 filele 396-397, Y., vol. 4 filele 65-70, A.A., vol. 3 filele 131-133, L.L.L.L.L., vol. 3 fila 170, M.M.M.M.M., vol. 3 filele 419-420, N.N.N.N.N., vol. 3 filele 441-443, O.O.O.O.O. vol. 3 filele 455-456, D.D.D., vol. 4 filele 71-73 şi vol. 5 filele 88-104, P.P.P.P.P. fila 74-75, vol. 4, R.R.R.R.R., filele 77-79, S.S.S.S.S. vol. 4 filele 80-81, T.T.T.T.T., vol. 4 fila 82-83, U.U.U.U.U., vol. 4 filele 84-85, S.S.S.S., vol. 4 filele 93-94, V.V.V.V.V. vol. - 4 filele 101-102, X.X.X.X.X., vol. 4 filele 105-106, Z.Z.Z.Z.Z., vol. 4 filele 108-109, Y.Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A.A., vol. 4 filele 114-115, 119-120, B.B.B.B.B.B., vol. 4 filele 121, C.C.C.C.C.C., vol. 4 filele 123-125, L.L., vol. 4 fila 126, D.D.D.D.D.D. vol. 4 filele 128-129, K.K., vol. 4 filele 130-131, E.E.E.E.E.E. vol. 4 filele 132-113, B.B., vol. 4 filele 134-134, C.C., vol. 4 filele 136-137, H.H., vol 4 filele 138-140, I.I., vol 4 filele 157-166, F.F.F.F.F.F. vol. 5 filele 1-2, G.G.G.G.G.G. vol. 5 fila 3-4, V.V. vol. 5 filele 5-7, H.H.H.H.H.H. vol. 5 filele 9-10, I.I.I.I.I.I., vol. 5 filele 12-14, 17, J.J.J.J.J.J. vol. 5 filele 20-22, U.U., vol. 5 filele 23-24, F.F.F., vol. 5 filele 40-41, O., vol. 5 filele 176-177, K.K.K.K.K.K., vol. 5 filele 195-195, L.L.L.L.L.L., vol. 5 filele 197-198, M.M.M.M.M.M., vol. 5 filele 246-248, I.I.I.I. vol 8 filele 263-270, N.N.N.N.N.N., vol. 8 filele 282-285, O.O.O.O.O.O. vol 8, filele 286-287, K.K.K.K. vol. 8 filele 288-289, P.P.P.P.P.P., filele 290-296 vol. 8, R.R.R.R.R.R. vol 8 filele 297-298, S.S.S.S.S.S. vol. 8 filele 299-300, C.C.C.C., vol. 8 filele 449-456, L.L.L.L. vol 9 filele 57-58, 82-83, T.T.T.T.T.T., vol. 9 filele 137-138, I.I.I., vol. 9 filele 139-147, U.U.U.U.U.U., vol 11, filele 133-134, P.P.P.P., vol 16 filele 43-44, M.M.M. vol 17 filele 9-10, V.V.V.V.V.V.vol 17, filele 22-24, X.X.X.X.X.X., vol. 17 filele 25-26, Z.Z.Z.Z.Z.Z., vol. 17 filele 27-29, Y.Y.Y.Y.Y.Y. vol. 17 filele 30-31, A.A.A.A.A.A.A., vol. 17 filele 44-47, B.B.B.B.B.B.B., vol. 17 filele 149-150, G.G.G., vol 14 filele 4-8, P. vol 14 filele 85-86, 90-91, G.G.G.G., fila 92 vol. 14, C.C.C.C.C.C.C., vol 12 filele 69-70, D.D.D.D.D.D.D. vol.

12. filele 22-23, E.E.E.E.E.E.E. vol. 12 filele 25-26.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. x/59/2010 la data de 26 octombrie 2010.

La dosar s-a ataşat Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

I. În cursul cercetării judecătorești au fost administrate probe, respectiv:

1. au fost audiaţi inculpaţii C. (fila 39 şi fila 71 vol. 3), D. (fila 75 vol. 3), E. (fila 90 vol. 3), H. (fila 117 vol. 3), B. (fila 119 vol. 3), F. (fila 120 vol. 3), M. (fila 121 vol. 3), I. (fila 155 vol. 3), J. (fila 157 vol. 3), G. (fila 158 vol. 3).

2. au fost audiaţi martorii propuşi prin rechizitoriu: F.F.F.F.F. (fila 217), N.N.N.N. (fila 255, vol. 3), G.G.G.G.G. (fila 216, vol. 3), H.H.H.H.H. (fila 215, vol. 3), S.S. (fila 213, vol. 3), J.J.J. (fila 12, vol. 6), K.K.K. (filele 383-386 vol. 2), H.H.H.H. Timişoara (fila 256, vol. 3), I.I.I.I.I. (fila 212, vol 3), J.J.J.J.J. (fila 315, vol. 3), K.K.K.K.K. (fila 313, vol. 3), Y. (filele 65-70, vol. 4), A.A. (fila 317, vol. 3), L.L.L.L.L. (vol. 3, fila 170), M.M.M.M.M. (fila 257, vol. 3), N.N.N.N.N. (fila 316, vol. 3), O.O.O.O.O. (fila 35 vol. 4), D.D.D. (fila 312, vol. 3), P.P.P.P.P. (fila 317, vol. 3), R.R.R.R.R. (fila 36 vol. 4), S.S.S.S.S. (fila 39 vol. 4), T.T.T.T.T. (fila 38 vol. 4), U.U.U.U.U. (fila 140, vol. 4), S.S.S.S. (fila 40 vol. 4), V.V.V.V.V. (fila 37 vol. 4), X.X.X.X.X. (fila 238, vol. 4), Z.Z.Z.Z.Z. (fila 194, vol. 4), Y.Y.Y.Y.Y. (fila 139, vol. 4), B.B.B.B.B.B. (fila 121 vol. 4), C.C.C.C.C.C. (filele 123-125 vol. 4), L.L. (fila 136 vol. IV), D.D.D.D.D.D. (vol. 4 fila 137), K.K. (fila 136, vol. 4), E.E.E.E.E.E. (fila 179, vol IV), H.H. (fila 138, vol. 4), I.I. (fila 193, vol. 4), F.F.F.F.F.F. (fila 192, vol. 4), G.G.G.G.G.G. (fila 191 vol. 4), V.V. (fila 195, vol. 4), H.H.H.H.H.H. (fila 239, vol. 4), I.I.I.I.I.I. (fila 237, vol. 4), J.J.J.J.J.J. (fila 236, vol. 4), U.U. (filele 23-24, vol. 5), F.F.F. (fila 240, vol. 4), K.K.K.K.K.K. (fila 23 vol 5), L.L.L.L.L.L. (fila 22, vol 5), M.M.M.M.M.M. (fila 272, vol. 4), I.I.I.I. (fila 71, vol. 4), N.N.N.N.N.N. (fila 273, vol. 4), O.O.O.O.O.O. (fila 270, vol. 4), K.K.K.K. (fila 268, vol. 4), P.P.P.P.P.P. (fila 269, vol. 4), R.R.R.R.R.R. (fila 301, vol. 4), S.S.S.S.S.S. (fila 302, vol. 4), C.C.C.C. (fila 300, vol. 4), L.L.L.L. (fila 299, vol. 4), T.T.T.T.T.T. (fila 300, vol. 4), I.I.I. (fila 31, vol 5), U.U.U.U.U.U. (fila 33, vol 5), P.P.P.P. (fila 21, vol. 5), M.M.M. (fila 32, vol 5), V.V.V.V.V.V.(fila 129, vol. 5), X.X.X.X.X.X. (fila 59, vol. 5), Z.Z.Z.Z.Z.Z. (fila 60, vol. 5), Y.Y.Y.Y.Y.Y. (fila 61 vol. 5), A.A.A.A.A.A.A. (fila 131, vol. 5), B.B.B.B.B.B.B. (fila 130, vol. 5), G.G.G. (fila 152, vol. 5), P. (fila 204, vol. 5), G.G.G.G. (fila 218, vol. 5), C.C.C.C.C.C.C. (fila 241, vol. 5), D.D.D.D.D.D.D. (fila 240 vol. 5), E.E.E.E.E.E.E. (fila 239 vol. 5).

Totodată, s-au audiat martorii propuşi de inculpaţi: F.F.F.F.F.F. (fila 58, vol. 6), G.G.G.G.G.G. (fila 59, vol. 6), H.H.H.H.H.H. (fila 60, vol. 6), X.X. (fila 182, vol. 6), I.I.I.I.I.I. (fila 183, vol. 6), R.R. (fila 184, vol. 6), J.J.J.J.J.J.J. (fila 185, vol. 6), K.K.K.K.K.K.K. (fila 186, vol. 6), E.E. (fila 234, vol. 6), N.N.N. (fila 281, vol. 6), L.L.L.L.L.L.L. (fila 284, vol. 6).

S-a omis audierea următorilor martorii: B.B. (filele 134-134, vol. 4), C.C., Buziaş (filele 136-137, vol. 4), O. (filele 176-177, vol. 5), datorită imposibilităţii audierii acestora.

II. În cauză s-au constituit părţi civile după cum urmează:

1. SC K. SRL (fila 63, vol. 1) cu suma de 6.000.000 euro din care:

- 215.000 euro reprezentând valoarea de achiziţie a terenului;

- 3.000.000 euro, reprezentând contravaloarea apartamentelor care nu pot fi finalizate şi vândute datorită neeliberării certificatului de existenţă a construcţiei de către Primărie;

- 1.000.000 euro reprezentând dobânzile şi penalităţile bancare din care 360.000 euro pentru Banc Post pentru creditul acordat în vederea edificării construcţiilor, iar restul pentru alte două bănci Banca Română de Dezvoltare şi Marfina Bank pentru imposibilitatea achitării creditelor datorită blocajului financiar;

- 50.000 euro cheltuieli declanşate de procesele penale şi civile;

- 500.000 euro, reprezentând profitul nerealizat datorită nevânzării apartamentelor;

- 1.235.000 euro daune morale.

2. Partea civilă Primăria Municipiului Timişoara prin cererea aflată la fila 200, vol. 1, a precizat daunele solicitate.

3. P. (fila 66) (administrator special al SC K. SRL) cu suma de 300.000 euro, constând în 200.000 euro daune morale și 100.000 euro pentru neîncasarea dividendelor. Ulterior, prin adresele comunicate instanței, P. precum şi G.G.G., au precizat că înţeleg să renunţe la pretenţiile civile (filele 202, 245 şi 246 vol. 1).

III. Avocatul ales al păţii civile SC K. SA Timişoara a solicitat introducerea în cauză în calitate de părţi responsabile - civilmente a Primăriei Municipiului Timişoara şi a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş (fila 200, vol. 1).

Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 07 februarie 2011, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş şi a Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

IV. În faza de judecată au fost invocate excepții după cum urmează:

Inculpatul C. prin avocat ales a formulat următoarele excepţii:

- excepţia nulităţii absolute a sesizării instanţei pentru nerespectarea termenului de 5 zile privind comunicarea rechizitoriului (fila 9, vol. 1);

- cerere în care invocă neregularitatea actului de sesizare (fila 198, vol. 1). Cererea a fost respinsă prin încheierea din data de 15 martie 2011 (fila 357, vol. 1).

- excepţia necompetenţei organelor de urmărire penală (fila 365, vol. 1), apreciind că aceasta ar fi trebuit să aparţină Direcția Națională Anticorupție, prejudiciul fiind mai mare de 1.000.000 euro, care a fost respinsă prin încheierea pronunţată la data de 15 martie 2011 (fila 357, vol. 1).

- cerere (fila 228 vol. 2) de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale având în vedere că pentru 5 din infracţiuni nu s-a dispus punerea în mişcarea a acţiunii penale, respectiv pentru fals privind identitatea - s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru instigare si nu autorat, la fel uz de fals pentru participație improprie și nu autorat, pentru falsificarea instrumentelor oficiale și nu pentru reținerea și a agravantei prev. de art. 75 lit. a) C. pen., aceleaşi motive fiind invocate şi în privinţa infracțiunilor folosirea instrumentelor oficiale şi fals în declarații. Excepţia invocată a fost respinsă prin încheierea pronunţată la data de 19 octombrie 2011 (fila 268, vol. 2).

Inculpatul D. prin avocat ales a formulat următoarele excepţii:

- excepţia nulităţii absolute prin cererea formulată pentru termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2010 (astfel cum s-a consemnat în încheierea aflată la fila 87, vol. 1), fiind respinsă prin încheierea pronunţată la data de 15 martie 2011 (fila 357, vol. 1).

- excepţia nulităţii absolute prin cererea formulată;

Inculpatul M., prin avocat ales a formulat:

- cererea (aflată la fila 341, vol. 1) prin care a solicitat restituire a cauzei la Parchet pentru încălcarea dreptului la apărare, susţinând că organul de urmărire penală a efectuat acte de urmărire penală în lipsa apărătorului său (ex. audierea celorlalți inculpați și a lui O.), deşi a cerut expres să fie înştiinţat, pentru vicierea procedurii de prezentare a urmăririi penale deoarece nu s-a acordat un termen pentru studierea dosarului, refuzul acordării unui termen (de procuror) în vederea pregătirii apărării, refuzul audierii unui martor, refuz administrare probe - confruntare. Cererea a fost respinsă prin încheierea pronunţată la data de 15 martie 2011 (fila 357, vol. 1).

V. Inculpatul D. a precizat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei, solicitând judecata conform art. 3201 C. proc. pen. din 1969 (fila 12, vol. 2).

Examinând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, s-au reţinut următoarele:

Actul de inculpare prezintă iniţial anumite fapte care nu au legătură cu faptele deduse judecăţii, nu au caracter penal, însă au fost prezentate în rechizitoriu întrucât constituie împrejurările în care inculpatul C. a aflat despre terenurile situate în Timişoara.

Prezentând relevanţă în ceea ce priveşte circumstanțele luării hotărârii infracționale, şi instanţa a descris pe scurt aceste împrejurări, astfel cum au fost reținute prin prisma declaraţiilor inculpatului C. şi a martorilor audiaţi cu privire la aceste împrejurări.

Martorul V.V. (vol. 4, fila 195 u.p.) a arătat în declaraţiile sale că fost împuternicit de către mama sa T.T., precum şi de numitul U.U. să se ocupe de retrocedarea în natură a două suprafeţe de teren situate în Timişoara, de 370 mp, evidenţiat în C.F. Timişoara, aparţinând numitei T.T. şi de 1.238 mp din C.F. Timişoara, aparţinând numitei T.T. şi numitului U.U.

Prin dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, terenul a fost restituit în natură.

Mandatarul proprietarilor, martorul V.V. a formulat şi cerere de intabulare a dreptului de proprietate adresate Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară, cerere care a fost respinsă pe motiv că era necesară depunerea unui plan de dezmembrare.

Martorul l-a contactat atunci pe Y.Y., care se ocupase de documentaţia cadastrală încă din faza iniţială a revendicării terenurilor.

Martorul Y.Y. (vol. 5, fila 154 u.p.) a arătat că, întrucât devenise funcţionar public, nu putea semna documentaţia şi a apelat la numitul A.A.A. Documentaţia astfel întocmită a fost depusă la Primărie - pentru a se primi un aviz din cadrul Direcţiei Patrimoniu - Serviciul Urbanism. S-a certificat existenţa parcelelor și împrejurarea că terenurile sunt retrocedate, documentaţia fiind astfel o anexă a dispoziţiei de restituire.

În timpul derulării acestor operaţiuni legate de intabularea dispoziţiei de restituire din /2005, inculpatul C. a aflat incidental despre faptul că numitul U.U. are un teren de vânzare pe strada .... Informaţia i-a fost oferită de un anume M.M.M.M.M.M.M. (declaraţia inculpatului C. - fila 39, vol. 3 p.i.). Inculpatul a arătat că de la fiica numitului U.U. a aflat că martorul V.V. se ocupă de intabulare, având împuternicire în acest sens.

Inculpatul s-a arătat interesat de achiziţionarea terenului, astfel că între acesta și U.U. s-a încheiat mai întâi un antecontract de vânzare cumpărare pentru suma de 20.000 euro.

Totodată, s-a mai reţinut că inculpatul C., după ce a negociat cu martorul U.U., s-a interesat şi de stadiul documentaţiei, inculpatul contactându-l pe Y.Y., aspect ce rezultă din declaraţia martorului Pascu, care a recunoscut că în data de 15 februarie 2006 i-a înmânat inculpatului C., documentaţia cadastrală, fără a putea preciza însă, dacă era deja avizată sau nu.

După primirea acestei documentaţii, inculpatul C. a luat legătura cu martora D.D.D., pe care o cunoştea de mai mulţi ani şi cu care a mai colaborat deoarece martora avea firmă de intermedieri imobiliare. Inculpatul i-a solicitat martorei să se ocupe de intabularea dispoziţiei de restituire, precizând totodată că s-a mai formulat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară o astfel de cerere, dar a fost respinsă pentru lipsa documentaţiei. Martora D.D.D. precizează în declaraţia sa (fila 88, vol. 5 u.p.) că dispoziţia de restituire 2446/04 noiembrie 2005 şi documentaţia cadastrală i-a fost înmânată de C., dar că este posibil ca aceasta să fi fost însoţit de U.U. la momentul preluării actelor. Că inculpatul C. a fost în posesia documentaţiei şi că acesta a preluat-o sub semnătură prin intermediul martorului Y.Y. rezultă şi din împrejurarea că a semnat pentru primire, iar semnătura aparţine inculpatului, expertiza grafoscopică întocmită în cauză confirmând acest aspect (vol XVIII fila 3 şi următoarele u.p.).

Martora D.D.D. a fost cea care s-a ocupat de intabularea dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005. Şi în declaraţia sa (fila 88, vol. 5 u.p., vol 2, fila 312 primă instanţă) a arătat că avea o bună colaborare cu Birou Notar Public R. şi în baza acestei înţelegeri, folosea cu acordul notarei E.E. formulare de înscriere în C.F. ştampilate cu ştampila B.N.P., pe care le completa personal. Folosea acest mod de lucru deoarece cererile formulate de notarii publici erau procesate cu prioritate.

La data de 20 februarie 2006, cererea de intabulare a fost admisă, martora D.D.D. ridicând încheierea de C.F. şi extrasele C.F. pe care le-a înmânat inculpatului C. Martora nu a putut preciza dacă printre documente se afla şi dispoziţia de restituire. Ulterior, verificările efectuate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară au dovedit împrejurarea că martora D.D.D. a depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în vederea întabulării, adresa din 7 februarie 2006 emisă de Primăria municipiului Timişoara, dispoziţia din 04 noiembrie 2005, extrase C.F., două planşe, dar şi că ulterior, în cursul lunii aprilie 2006 a solicitat eliberarea Deciziei de restituire în original în schimbul unei copii legalizate, depunând ulterior la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară copia legalizată. Tot cu aceeaşi ocazie, martora a solicitat şi copia documentaţiei. Nu a precizat cine i-a solicitat originalul dispoziţiei şi documentația, însă este sigură că a predate-o proprietarului (în luna aprilie 2006 proprietar pe 1/2 din teren fiind J.J., după cum se va arăta în continuare).

Reluând firul evenimentelor B.cute în luna februarie 2006, rezultă din probele administrate că după eliberarea celor două extrase C.F., prin intermediul martorei D.D.D., inculpatul a achiziţionat (prin persoana interpusă - J.J., concubina sa) terenul aparţinând lui U.U., pentru care a achitat suma de 86.700 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public F.F.F. prin încheierea din 23 februarie 2006.

C. a arătat că nu a putut cumpăra terenul pe numele său deoarece, fiind cetăţean german, la acea dată nu putea achiziţiona terenuri în România.

În aceeaşi perioadă, martorul V.V. a aflat că dispoziţia de restituire a fost deja întabulată. Cu această ocazie, martorul nu a aflat cine s-a ocupat de intabularea dispoziţiei, însă era interesat de rezolvarea acestei probleme deoarece dorea să cumpere şi partea lui U.U. Conform declaraţiei acestui martor (vol. 5, fila 5 u.p.) în acea perioadă a fost contactat de inculpatul C., ulterior întâlnindu-se cu acesta şi cu concubina lui, J.J., când a aflat că J.J. este proprietara a 1/2 din 1.238 mp din C.F., adică partea ce a aparţinut lui U.U. şi că doreşte să achiziţioneze de la martor cealaltă suprafaţă de teren, precum şi suprafaţa de 370 mp, din C.F., inculpatul spunând totodată că l-a ajutat la intabulare. I-a propus totodată să încheie o promisiune de vânzare şi să-i vândă inculpatului acel teren. Martorul a refuzat încheierea unei asemenea convenţii precum şi solicitarea inculpatului de a-i fi vândut terenul, deranjat de faptul că U.U. a vândut terenurile numitei J.J., deşi cunoştea faptul că martorul dorea să cumpere acel teren.

În final, martorul V.V. a vândut acest teren printr-o firmă de intermedieri imobiliare către SC K. SRL, iar la data vânzării J.J. încă figura proprietar pentru 1/2 din ternul în suprafaţă de 1.238 mp.

Tot martorul V.V. a arătat în declaraţie că expertul Y.Y. a întocmit un plan de situaţie cuprinzând şi nr. Topo despre care i-a spus iniţial că au aparţinut tot mătuşii sale. Astfel, martorul s-a interesat la C.F. că cele două numere cadastrale sunt în C.F. - str. ..., proprietar Statul Român, prin succesiune vacantă de la D.D.D.D., C.F., str. ... - proprietar Statul Român, prin expropriere Decret nr. 44/1986 de la T.T.T., U.U.U. şi V.V.V. Martorul precizează că a luat legătura cu U.U.U. în Germania, care i-a spus că se va ocupa de retrocedarea terenului, dar ulterior aceasta nu a întreprins nicio măsură.

După vânzarea terenului către SC K. SRL de către U.U., la rândul său C. în calitate de mandatar al concubinei sale, J.J., a vândut terenul achiziţionat de la U.U. către G.G.G., asociat la SC K. SRL.

I. Referitor la dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2006

La începutul anului 2006, inculpatul D. a intenţionat să cumpere un imobil situat pe strada Braşov din Timişoara, imobil care aparţinea inculpatului C. Inculpatul dorea să achiziţioneze acest imobil pe firma sa, motiv pentru care a intenţionat contractarea unui credit, dar a fost refuzat de bancă, pe motiv că terenul aparţine Statului Român. Purtând astfel de tratative cu inculpatul C., D. a aflat despre intenţiile lui C. de a dezvolta un proiect imobiliar din Timişoara, unde achiziţionase un teren. Rezultă că în momentul derulării acestor discuţii, inculpatul nu vânduse încă terenul către SC K. SA, dar îl informase pe inculpatul D. că cealaltă bucată de teren a fost achiziţionată de SC K. SA, dar că în vecinătatea acestor parcele se află şi altele care nu au fost revendicate de proprietari sau moştenitori. Inculpatul C. a afirmat chiar că a încercat să-i caute şi s-a interesat la primărie dacă terenurile au fost revendicate (declaraţia inculpatului D. fila 55, vol. XI u.p.).

Dorea inculpatul C. ca achiziţionând parcelele vecine, să determine SC K. SA să-i vândă partea achiziţionată (de la V.V., situaţie prezentată supra).

Cu această ocazie au avut loc primele discuţii în legătură cu mijloacele frauduloase de obţinere a acestor terenuri, respectiv posibilitatea de plăsmuire a unui certificat de moştenitor, a unui fals vânzător al acestor terenuri, a unei dispoziţii de restituire falsă.

Nu s-a putut stabili cu exactitate care dintre cei doi inculpaţi au conceput modul de săvârşire a faptei şi căruia dintre ei a fost ideea săvârşirii acesteia deoarece cu privire la aceste aspecte, doar inculpatul D. a dat declaraţii (vol. XI, fila 55 şi următoarele u.p. şi vol. 3, fila 75 dosar p.i.).

Inculpatul C. a susţinut că nu cunoaşte nimic despre plăsmuirea documentelor necesare întabulării terenului respectiv şi că inculpatul D. l-a sunat pe G.G.G. pentru a-i propune vânzarea terenului (fila 39 dosar p.i., vol. 3).

Cu toate acestea, G.G.G., audiat în calitate de martor a arătat că terenurile din str. ... şi str. ... i-au fost propuse spre vânzare numai de C., nu de altă persoană şi nici prin intermediar (vol. XIV, filele 4-8, vol. XI, fila 99 u.p. şi vol. 5, fila 152 PI).

Odată luată hotărârea infracţională, D. a început să facă demersurile pentru falsificarea documentelor în vederea achiziţionării frauduloase a terenului de către C.

Astfel, în perioada februarie - aprilie 2006, inculpatul D. a luat legătura cu numitul L.L.L., cetățean german, o cunoştinţă de-a sa care i-a propus la un moment dat vânzarea unor motociclete în leasing cu acte false.

În această fază, inculpatului D. i se predau de către inculpatul C. mai multe documente, însă nu şi dispoziţia de restituire originală, care este predată inculpatului D. în luna aprilie 2006, după ce iniţial aceasta a fost obţinută în schimbul unei copii legalizate de către martora D.D.D. (în modalitatea prezentată supra). Este cert că dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005 a fost predată de D.D.D. lui C. deoarece fostul proprietar U.U. a arătat că nu a avut o asemenea solicitare, iar în aprilie 2006, cu privire la acest teren era deja proprietar SC K. SA, care nu avea relaţii cu biroul de intermedieri vânzări imobile al numitei D.D.D.

În această modalitate, de la inculpatul C., dispoziţia originală din 04 noiembrie 2005, a ajuns la inculpatul D. care avea nevoie de ea, atât pentru plăsmuirea dispoziţiei false din 04 noiembrie 2005, cât şi pentru a o prezenta în original sau în copie color numitului L.L.L., care urma să se ocupe de confecţionarea ştampilelor. În rechizitoriu se reţine că inculpatul D. i-ar fi solicitat inculpatului M. să obţină extrase C.F. nr. vechi, referitoare la aceste imobile, aspect care nu rezultă din nici o probă. Nu rezultă din declaraţia inculpatului D. că i-ar fi cerut inculpatului M. să obţină extrasele CF, iar acesta din urmă nu recunoaşte niciun fel de implicare.

Inculpatul D. a luat astfel legătura cu L.L.L. căruia i-a spus că îl interesează doar ştampilele, conţinutul dispoziţiei putând fi efectuată în România. După câteva zile, L.L.L. l-a sunat pe D., comunicându-i că poate confecționa ştampilele cu sigla Primăriei şi semnăturile primarului şi secretarului. Inculpatul D. l-a informat pe inculpatul C. despre demersurile efectuate, informându-l că dispoziţia de restituire o va realiza pe calculator.

Totodată, s-au înţeles ca inculpatul C. să-i aducă inculpatului D. extrasele C.F., ceea ce s-a şi întâmplat după câteva zile pentru ca inculpatul D. să menţioneze proprietarii.

Intrând în posesia extraselor C.F., inculpatul D. a conceput şi plăsmuit dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005. În dispoziţia de restituire a trecut numele proprietarilor cu excepţia numitei D.D.D.D. în locul căreia a trecut-o pe Z.Z.Z. (în calitate de moştenitor). Având ca model dispoziţia de restituire reală din 4 noiembrie 2005, inculpatul D. a făcut referire la aceleaşi documente (procesul verbal privind starea imobilului din 15 iulie 2003, referatul Direcţiei de Urbanism din 11 ianuarie 2005, referatul Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 nr. SC/2005 - 17624 din 13 octombrie 2005.

Dispoziţia falsă face referire la acelaşi dosar intern 293 + 760.

Din preambulul dispoziţiei false s-a reţinut că numita Z.Z.Z. şi-a dezbătut succesiunea la Judecătoria secţia 35 Conn, la data de 10 aprilie 1963, deşi potrivit legii moştenirea trebuia dezbătută în România, fiind vorba de imobile.

Dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005 se referă la un imobil situat în Timişoara, şi cu proprietari O.O.O., P.P.P. şi R.R.R., iar dispoziţia de restituire falsă din

a) C.F. Timişoara cu suprafaţa de 309 mp - beneficiari fiind:

- T.T.T., domiciliat în Ungaria, în cotă de 4/16 parte;

- U.U.U., domiciliată în Ungaria, în cota de 4/16 parte;

- V.V.V. domiciliată în Ungaria, în cota de 8/16 parte.

b) C.F. Timişoara, în suprafaţă de 308 mp - beneficiar X.X.X., domiciliată în Germania;

c) C.F. Timişoara, în suprafaţă de 316 mp - beneficiar Z.Z.Z., domiciliată în Germania, 5301 Bonn, str. Plittersdorfer, nr. 54.

Tot lui L.L.L. i-a cerut şi întocmirea procurilor necesare. Astfel, după plăsmuirea dispoziţiei de restituire, inculpatul D. s-a deplasat din nou în Ungaria pentru ca acolo să aplice ştampilele cu sigla Primăriei şi semnăturile primarului şi secretarului, fiindu-i teamă să le introducă în ţară. Odată ajuns în Ungaria i-a lăsat numitului L.L.L. numele proprietarilor şi adresele astfel cum au fost trecute în dispoziţia falsificată pentru a găsi o persoană care să fie împuternicită să se ocupe de intabularea dispoziţiei de restituire şi apoi altă procură prin care să fie mandatat să înstrăineze terenurile respective. Această persoană este inculpatul E.

Totodată a solicitat ca datele mandatarului găsit să-i fie transmise prin fax la adresa sa, din restaurantul Maestro din Gyula a cărui administrator era amicul său.

După primirea datelor persoanei găsite de L.L.L. pentru a fi împuternicit să întabuleze şi să înstrăineze terenurile, acesta le transmite inculpatului D., prin fax copia cărţii de identitate a inculpatului E., pentru a fi completată dispoziţia de restituire falsă în partea de preambul cu datele mandatarului care ar fi depus notificările în baza Legii nr. 10/2001, de retrocedare a celor trei terenuri.

Cu privire la cei cinci proprietari înscriși în cele trei cărţi funciare se reţine că aceştia nu au putut fi identificaţi şi nici nu s-a putut stabili dacă mai sunt în viaţă. Pe parcursul urmăririi penale, martorul V.V. a arătat că, fiind interesat a achiziţiona el acele terenuri, a încercat să găsească proprietarii tabulari pentru ca aceştia să formuleze cereri de retrocedare, dar nu a reuşit decât să ia legătura cu U.U.U. telefonic, aceasta aflându-se cu domiciliul în Germania şi nu în Ungaria, aşa cum s-a susţinut prin dispoziţia falsă.

Inculpatul E. a arătat în declaraţia sa, (fila 4, vol. 10 u.p., fila 90 vol. 3 P.I.) că l-a cunoscut pe L.L.L. şi D.D.D.D.D. în februarie 2006, când aceştia i-au propus un loc de muncă şi le-a predat copia mai multor acte de stare civilă printre care şi paşaportul, respectiv cartea de identitate. Astfel, după obţinerea copiei cărţii de identitate, aceasta a fost transmisă prin fax la restaurantul din Gyula, pentru a ajunge în posesia inculpatului D., aşa cum s-a arătat mai sus.

D. a luat un model de procură în limba română pe care l-a tradus în maghiară cu ajutorul martorei A.A.A.A. şi s-a deplasat în Ungaria cu procura unde i-a cerut lui L.L.L. să-i facă o procură cu datele celor cinci beneficiari din dispoziţia de restituire pe care să o prezinte în Timişoara la notarul public, în final fiind întocmite două procuri de către inculpatul E., una din 08 iunie 2006 prin care era mandatat să întabuleze dispoziția de restituire falsă și una din 22 iunie 2006 prin care era mandatat să vândă aceste terenuri.

La revenirea în România, inculpatul a luat legătura cu C. pentru a-l informa cu privire la stadiul în care se găseşte activitatea infracţională.

Inculpatul D. a susţinut că în această perioadă a apelat la un colaborator de-al său, inculpatul M. pentru a întabula dispoziţia de restituire în C.F., însă nu a fost posibil, fiind necesare şi planurile cadastrale.

După acest impediment, inculpatul C. i-a adus lui D. planurile cadastrale ale terenului din strada ... pentru a le avea drept model.

Instanţa a reţinut că această comunicare a planurilor ar fi putut avea loc după data de 10 aprilie 2006, acesta fiind scopul pentru care martora D.D.D. s-a deplasat la C.F., obţinând din dosarul de C.F. în care s-a intabulat dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005, atât această dispoziţie în original, cât şi originalul planurilor cadastrale, aspecte ce au fost descrise amănunţit mai sus, actele fiind ridicate în original de către martoră la data de 10 aprilie 2006.

Astfel, instanţa a apreciat că în perioada 10 aprilie 2006 - 29 iunie 2006 (când s-au încheiat contractele de vânzare cumpărare) s-a finalizat activitatea de falsificare a documentelor necesare întabulării şi înstrăinării celor trei terenuri ce fac obiectul activităţii infracţionale.

Primind documentaţia cadastrală cu privire la terenul din Ştefan cel Mare 53, ce a făcut obiectul dispoziţiei de restituire reală din 04 noiembrie 2005, inculpatul D. şi-a dat seama că are nevoie de un specialist pentru a efectua acele planuri.

Astfel, inculpatul D. a apelat la o cunoştinţă de a sa, a cărei identitate exactă nu o cunoaşte, dar care la momentul audierii în faza de urmărire penală a inculpatului, era plecată din ţară de mai mult timp. Inculpatul i-a pus la dispoziţie extrasele C.F. in extenso.

Această persoană a întocmit documentaţia cadastrală, iar inculpatul a efectuat copii color a documentaţiei adusă de C. - pentru a fi vizualizate ştampila Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar pentru ştampila inginerului topo S. a făcut o copie color a unor planuri pe care le deţinea inculpatul D. cu privire la unele terenuri din Ghiroda.

Inculpatul s-a deplasat din nou în Ungaria unde i-a cerut lui L.L.L. să confecţioneze acele ştampile.

Inculpatul D. a recunoscut în declaraţia sa că a plăsmuit dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, iar ulterior primirii datelor inculpatului E., a completat datele acestuia ca fiind mandatarul care a efectuat notificările în baza Legii nr. 10/2001. a folosit ca model dispoziţia de restituire reală din 04 noiembrie 2005 pe care a primit-o de la C.. La momentul în care a inserat în dispoziţia de restituire falsă persoana inexistentă Z.Z.Z. ca fiind moştenitoarea proprietarului tabular D.D.D.D., nu cunoştea împrejurarea că aceasta ar fi trebuit să-i dezbată succesiunea în România.

Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul D. s-a deplasat în Ungaria cu dispoziţia de restituire falsă şi planurile cadastrale întocmite de persoana neidentificată din Arad.

În Ungaria a aplicat: ştampila primarului şi ştampila cu semnătura acestuia, ştampila cu semnătura secretarului, iar pe documentaţia cadastrală a aplicat ştampila primăriei, ştampila Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi ştampila cu sigla inginerului S.. A completat dispoziţia de restituire falsă, scriind cu mâna sa nr. dispoziţiei şi data de emitere.

A primit totodată procura falsă din 08 iunie 2006 prin care E. era împuternicit de către proprietarii tabulari şi moştenitoarea falsă Z.Z.Z. să întabuleze dispoziţia de restituire. Instrucţiunile referitoare la întocmirea acestei procuri au fost date lui L.L.L. de către inculpatul D. Acesta i-a spus să treacă aleatoriu datele din cărţile de identitate, să insereze împrejurarea că proprietarii tabulari sunt născuţi în România,dar au domiciliul în Ungaria sau Germania.

Inculpatul D. a precizat că i-a plătit lui L.L.L. suma de 10.000 de euro, pentru realizarea acestor falsuri, bani care i-a primit de la C. A mai menţionat că, având toate documentele falsificate, a luat legătura cu M. pentru a se ocupa de intabulare. Inculpatul D. a declarat atât în faza de judecată, cât şi în faza de urmărire penală că inculpatul M. s-a ocupat de intabularea dispoziţiei false de restituire din 04 noiembrie 2005, dar că în nici un moment nu i-a spus acestuia că documentaţia este falsă.

În legătură cu acest aspect, inculpatul M. a negat că s-ar fi ocupat la cererea lui D., de intabularea acestei documentaţii. Referitor la implicarea inculpatului M. în operaţiunea înscrierii în C.F. a acestei dispoziţii, instanţa a reţinut câteva aspecte, apreciate ca esenţiale, faţă de susţinerea inculpatului M. referitoare la neimplicarea sa în această operaţiune.

Astfel, inculpatul M. a negat împrejurarea că ar fi depus vreo cerere de intabulare a acestei dispoziţii (vol. 13, filele 7 - 44 u.p., vol. 3, fila 121 P.I.). A arătat în mod constant că nu a depus nici o cerere de intabulare la C.F., că a avut un contract de colaborare cu D., dar că el se ocupă doar de extrase C.F. pentru Oficiul Registrului Comerţului şi nu de intabulare şi nu a primit de la inculpatul D. nici un fel de documentaţie pentru intabularea vreunei dispoziţii de restituire.

Instanţa nu a putut stabili cu exactitate persoana care a depus cererea de înscriere în C.F., acest aspect, respectiv implicarea în această activitate a inculpatului M., urmând a fi analizată ulterior cu prilejul stabilirii vinovăţiei fiecărui inculpat referitor la faptele reţinute în sarcina lor.

Este de necontestat că cererea de înscriere a dispoziţiei false de restituire din 04 noiembrie 2005 cu documentaţia aferentă, semnată în numele mandatarului E. a fost depusă la data de 14 iunie 2006 şi repartizată la data de 15 iunie 2006. Inculpatul B. a arătat că a scris pe cerere litera „P” de la Petru şi nr. „100” ce reprezintă numărul de lucrări ce-i erau alocate, după care a dat cererea la înregistrare. În faza de urmărire penală (fila 10, vol. VIII u.p.) inculpatul B. a declarat că se proceda la realocarea unei lucrări, când erau rugate de persoane cunoscute sau în cazul unor lucrări urgente, astfel încât fiecare lucrător are cam 400 - 500 lucrări realocate pe an.

Astfel, inculpatul B. este cel care a înscris în C.F. dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 şi a emis încheierea din 15 iunie 2006 semnată de inculpat şi contrasemnată de registratorul F.. Despre comunicarea încheierii, inculpatul B. a arătat într-una din declaraţii că i-a înmânat-o personal lui M., iar în altă declaraţie, că a fost lăsată la biroul de expediţii unde putea fi ridicată de cel care avea bileţelul cu numărul de înregistrare.

Inculpatul B. a întocmit lucrarea de înscriere în C.F. a dispoziţiei de restituire şi a admis cererea prin încheierea mai sus amintită, fără a efectua o minimă verificare a înscrisurilor depuse şi dacă este posibilă înscrierea acestor drepturi faţă de menţiunile inserate în Cărţile Funciare.

În primul rând, s-a reţinut că s-a formulat o singură cerere, deşi dispoziţia de restituire se referea la proprietari înscriși în trei cărţi funciare iar între aceştia nu există o legătură de coproprietate.

Apoi, una din persoanele titulare a cererii de restituire era o aşa zisă moştenitoare care şi-a dezbătut succesiunea în Ungaria şi nu în România, aşa cum prevede legea pentru imobilele situate în ţară.

În sfârşit, nu în ultimul rând, inculpatul B., în calitate de asistent registrator nu a observat că în două din cărţile funciare, imobilele obiect al dispoziţiei de restituire erau în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere, respectiv succesiune vacantă.

Inculpatul B. a arătat în declaraţiile sale (fila 18, vol. 8 u.p.) că nu cunoştea împrejurarea că acele terenuri nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001.

După întocmirea încheierii de C.F., aceasta a fost comunicată şi Primăriei Timişoara, modalitatea în care a ajuns în posesia inculpatului D., fiind incertă. Astfel acesta susţine că i-a fost adusă împreună cu extrasul C.F. de către M., însă acesta din urmă neagă implicarea sub orice formă.

Înainte de a proceda la demersurile făcute în continuare de inculpaţii D. şi C. în scopul însuşirii de către acesta din urmă a terenurilor obţinute în acest mod fraudulos, se impune a face unele menţiuni cu privire la circuitul acestui document în cadrul Primăriei Timişoara şi a obligaţiei persoanei responsabile de a verifica înscrisul şi a demara procedurile legale, în caz de nelegalitate.

Încheierea C.F. din 22 iunie 2006 în registratura Primăriei Timişoara, iar în aceeaşi zi şeful de birou, A.A.A.A.A.A.A. a repartizat-o inculpatei J. pentru a fi procesată. Inculpata a arătat (filele 2-3, 78, vol. XVII) că a sunat la direcţia Patrimoniu (dar nu mai ţine minte cu cine a vorbit) şi i s-a spus că totul este în regulă întrucât există o dispoziţie de restituire cu acel număr. A considerat astfel lucrarea închisă şi a întocmit un referat prin care a propus neformularea vreunei căi de atac (plângere), contrasemnat de şeful de birou şi primarul municipiului Timişoara.

Inculpatul D. l-a anunţat prin telefon pe C. despre împrejurarea că terenurile au fost întabulate în baza dispoziţiei de restituire.

Trebuie menţionat că în această perioadă, inculpatul era deja plecat în Germania. Nu s-a putut stabili exact data plecării inculpatului C. în Germania, însă instanța nu reţine că acesta ar fi plecat în Germania în luna martie, aşa cum a susţinut inculpatul în declaraţia sa, întrucât acesta a fost cel care în luna aprilie a preluat cererea de restituire reală nr. 2446/4 noiembrie 2005 şi documentaţia cadastrală în original de la numita D.D.D. (în modalitatea arătată mai sus, în cuprinsul considerentelor). Cu toate acestea, în declaraţia din faza de urmărire penală, D. declară că i-a arătat actele înainte de plecarea în Germania.

Inculpatul D. a arătat în declaraţia sa că la ultima deplasare pe care a făcut-o, a preluat şi procura falsă din 22 iunie 2006 prin care E. a fost mandatat de proprietarii tabulari să vândă cele trei terenuri situate în Timişoara, cuprinse în C.F. Timişoara.

Inculpatul C. i-a transmis inculpatului D. că terenurile vor fi cumpărate de către un văr de-al său din Gătaia, lăsându-i lui D. datele de contact şi adresa acestuia.

În rechizitoriu s-a reţinut că anterior datei de 29 iunie 2006 inculpatul D. s-a deplasat la notar împreună cu M., la notarul I., care, văzând actele, a precizat că procura trebuie tradusă în limba română, extrasele C.F. să fie la zi şi că sunt necesare certificatele fiscale aferente, extrasele C.F. la zi şi procura tradusă în limba română.

Deşi, notarul public a declarat că în curtea sa au fost şi inculpaţii C.,dar şi M., probele administrate relevă împrejurarea că inculpatul C. se afla în Germania la data respectivă, iar inculpatul M. nu a fost prezent nici la discuţiile avute anterior şi nici la data autentificării contractului, aspecte ce rezultă din declaraţiile inculpatului D.

Acesta a arătat că notara a stabilit data autentificării contractelor la 29 iunie 2006.

Inculpatul a mai menţionat în declaraţia sa, că notara i-a cerut doar traducerea procurii, procură pe care a tradus-o cu ajutorul traducătorului autorizat A.A.A.A., care a fost prezentă şi la autentificarea actelor.

D. l-a anunţat pe C. despre ziua programată la notar pentru autentificare. Prin discuţiile telefonice au stabilit. c)a numitul E.E.E.E., cumnatul lui D. să se deplaseze în Gătaia pentru a-l aduce pe O., rudă cu inculpatul C. să achiziţioneze terenurile de la mandatarul E., iar inculpatul D. să se deplaseze la Arad pentru a-l prelua pe falsul mandatar, inculpatul E., care a venit din Ungaria în Arad, adus de L.L.L.

Inculpatul D. a procedat în consecinţă şi s-a deplasat în Arad în dimineaţa zilei de 29 septembrie 2006, unde, într-o staţie de benzină s-a întâlnit cu L.L.L. şi E., acesta din urmă urcând în autoturismul lui D., în drum spre Timişoara.

Astfel, la întoarcerea în Timişoara, inculpaţii D. şi E. s-au întâlnit cu martorii O. şi Roşca Teodor, ultimul având doar rolul de şofer.

La notarul public au intrat: D., inculpatul E., fals mandatar al beneficiarilor dispoziţiilor de restituire, persoana interpusă O. şi traducătoarea A.A.A.A.

Inculpatul D. declară că a fost de faţă când traducătoarea i-a citit lui E. conţinutul contractelor, dar acesta nu prea a fost atent şi a semnat fără obiecţiuni. De asemenea, conţinutul contractului i-a fost citit şi lui O., inculpatul D. precizând faptul că a observat că acesta nu este o persoană neinstruită.

Referitor la această tranzacţie, inculpatul C. a declarat că într-adevăr a vrut să cumpere acele terenuri, dar nu a participat în niciun fel şi nu i-a cerut lui D. să falsifice vreun act cu privire la acele terenuri, că acele terenuri i-au fost oferite spre vânzare de către D., el neştiind că e ceva în neregulă cu acele terenuri şi că a apelat la ruda sa O. pentru că la acel moment se afla în Germania pentru a rezolva unele probleme familiale.

Susţinerea inculpatului C. că inculpatul D. a primit de la mama sa suma de 120.000 euro pentru achiziţionarea terenurilor nu este susţinută de nici o probă. Astfel, din declaraţia inculpatului E. rezultă că nu a primit nici o sumă de bani de la cumpărător şi nici de la D.. A susţinut că a semnat toate acele acte având în vedere că avea încredere în D., acesta fiindu-i prezentat ca avocat şi fiindcă i s-a promis un loc de muncă.

De asemenea, D. a declarat în mod constant că nu a primit nici o sumă de bani de la mama inculpatului C. pentru acest teren şi că numitul E. nu a încasat nici o sumă de bani din vânzarea terenurilor, ci probabil a primit nişte sume de bani de la L.L.L., care primise de la C., prin intermediul lui D. suma de 10.000 euro pentru implicarea sa infracţională.

La data de 29 iunie 2006, inculpata I. autentifică următoarele contracte de vânzare cumpărare:

- contractul din 29 iunie 2006 între E., în calitate de mandatar al numitei X.X.X. şi O., având ca obiect teren în suprafaţă de 308 mp, înscris în C.F. Timişoara, situat administrativ în Timişoara, dobândit în baza Legii nr. 10/2001, cu preţul de 40.000 euro;

- contractul din 29 iunie 2006 între E., în calitate de mandatar al numitei Z.Z.Z. şi O., având ca obiect teren în suprafaţă de 316 mp, înscris în C.F., situat administrativ în str. ..., dobândit în baza Legii nr. 10/2001, cu preţul de 40.000 euro;

- contractul din 02 iunie 2006, între E., în calitate de mandatar al numiţilor T.T.T., U.U.U. şi V.V.V. şi O., având ca obiect teren în suprafaţă de 309 mp, înscris în C.F. Timişoara, situat administrativ în Timişoara, dobândit în baza Legii nr. 10/2001, cu preţul de 40.000 euro.

Autentificarea celor trei contracte de vânzare - cumpărare de către inculpata I. s-a făcut înainte de împlinirea termenului de 15 zile de atacare a Încheierii de înscriere din 15 iunie 2006, fără a verifica titlurile de proprietate ale înstrăinătorului, fără dovada punerii în posesie, fără a fi în posesia certificatelor fiscale.

După perfectarea acestei tranzacţii frauduloase, inculpatul D. îl anunţă pe C. despre succesul operaţiunii. În perioada următoare (iulie - august 2006) inculpatul C. a revenit în ţară, unde în calitate de mandatar al persoanei interpuse O. începe negocierile cu asociatul G.G.G. în vederea vânzării către aceştia a terenului dobândit în modalitatea prezentată, având în vedere că vânduse şi cealaltă parte (dobândită de la U.U.) către SC K. SRL Construcţii şi aflase că şi martorul V.V. procedase în aceeaşi modalitate.

Pentru a-şi asigura plata preţului, inculpatul a încheiat încă din luna august 2006 un contract de împrumut, prin care preţul contractului de 215.000 euro a fost plătit înainte.

La data de 01 septembrie 2006 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 01 septembrie 2006, autentificat la B.N.P., N. Astfel, la încheierea acestui contract, inculpatul C. a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv că acționează ca mandatar al adevăratului proprietar când în realitate, acesta cunoştea că a obţinut terenul prin mijloace frauduloase.

II. Referitor la dispoziţia falsă din 04 noiembrie 2005:

Prin rechizitoriu s-a reţinut că, în acelaşi moment al luării hotărârii de a plăsmui dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, inculpatul C. în acord cu inculpatul D. a iniţiat şi falsificarea celei de-a doua dispoziţii, referitor la o suprafaţă de teren situată administrativ în str. .... De asemenea, în declaraţia dată în faza de urmărire penală (vol. XI, fila 56) inculpatul D. a arătat că după ce s-a întors din Ungaria pentru a rezolva problema mandatarului, în timp ce i-a comunicat inculpatului C. stadiul în care se află cu falsificarea primei dispoziţii de restituire, a fost informat de către acesta că mai există un teren în apropierea unor blocuri şi a unui hotel, care se află în aceeaşi situaţie juridică şi doreşte să construiască în acel loc un bloc de locuinţe, astfel că vrea să se procedeze la fel şi cu acel teren.

Cu toate acestea, în faza de judecată, inculpatul D. a declarat (vol. 3, fila 75 P.I.) că la venirea din Germania, inculpatul C. i-a spus că doreşte să se procedeze în acelaşi mod şi cu un teren, situat în Timişoara. Această declaraţie se coroborează şi cu cele menţionate în declaraţia din faza de urmărire penală (vol. XI, fila 60) în care arată inculpatul D. că s-a ocupat de această dispoziţie după vânzarea celor trei terenuri (ce au făcut obiectul dispoziţiei false din 04 noiembrie 2005) la notarul R., însă ştia despre această activitate infracţională ce urma să fie realizată, deoarece l-a anunţat pe L.L.L. că va fi vorba de două dispoziţii de restituire false.

Faţă de data întabulării în C.F. a dispoziţiei de restituire false din 04 noiembrie 2005, instanţa a reţinut că activitatea de falsificare a acestei dispoziţii, a planurilor cadastrale aferente, a avut loc în perioada iulie 2006 - decembrie 2007, fără a se putea preciza exact data pentru fiecare activitate în parte, deoarece declaraţiile inculpatului D. detaliază mai mult cu privire la activităţile întreprinse în vederea plăsmuirii documentaţiilor şi mai puţin în ceea ce priveşte datele exacte când a avut loc efectiv.

În dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005, inculpatul D. l-a trecut ca moştenitor pe numitul U., moştenitor al proprietarilor tabulari V.V.V.V., Z.Z.Z.Z. şi X.X.X.X.

Dispoziția de restituire reală din 04 noiembrie 2005 privește un imobil situat administrativ în Timișoara, înscris în C.F. Chișoda, privind pe S.S.S. cu Dosarul intern nr. x.

La fel ca în cazul dispoziţiei de restituire falsă din 04 februarie 2005, şi în această dispoziţie falsă, inculpatul D. a făcut referire la Dosarul intern nr. x plus, la procesul verbal privind starea imobilului din 15 iulie 2003, referatul Direcţiei de Urbanism din 11 ianuarie 2005 şi referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, nr. SC 2005 - nr. 17624 din 13 octombrie 2005, inserate în dispoziţia de restituire reală nr. 2446 din 04 noiembrie 2005 pe care a avut-o drept model.

Inculpatul D. a luat legătura cu L.L.L. pentru a găsi o persoană care să se substituie falsului U. şi acesta i-a trimis copia (faţă - verso) a unui act de identitate pretins a fi eliberat de autorităţile ungare nr. 651202 BA, datele acestui act de identitate fiind inserate de inculpatul D. în dispoziţia de restituire falsă. Această copie a actului de identitate a fost ataşată şi unei cereri adresate Primăriei Timişoara pentru obţinerea unui certificat de urbanism.

Pentru întocmirea documentaţiei cadastrale, inculpatul a apelat tot la persoana, rămasă neidentificată - T.T.T.T. din Arad, care a întocmit acea documentaţie, iar actul fals de identitate pe numele U. a fost întocmit în Ungaria de către L.L.L.

De asemenea, inculpatul D. s-a deplasat în Ungaria pentru aplicarea pe documentele falsificate a ştampilelor care au fost confecţionate deja pentru prima dispoziţie de restituire falsă.

Despre modalitatea în care inculpatul C. a aflat de terenul din strada Romulus nr. 42 - 44, rezultă din declaraţia martorului H.H.H.H. (vol. 2, filele 383 - 389 u.p.) cu care inculpatul C. a negociat să-i vândă o bucată de teren pentru a lărgi suprafaţa şi a construi un bloc de locuinţe.

Martorul a susţinut că inculpatul C. l-a vizitat în vara anului 2007, ocazie cu care martorul i-a predat inculpatului şi nişte planuri de situaţie în care apar evidenţiate şi parcelele din strada ....

Această declaraţie reprezintă o probă suplimentară pentru stabilirea împrejurării că activitatea infracţională referitoare la falsificarea dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 a avut loc ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect terenurile vizate de dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005.

Planşele cadastrale incomplete au fost folosite pentru obţinerea certificatului de urbanism, însă pentru intabularea dispoziţiei de restituire, planșele au fost ştampilate, semnate, parafate.

Inculpatul D. a susţinut şi de această dată că inculpatul M. s-a ocupat de obţinerea cărţilor funciare in extenso şi tot el a fost acela care s-a ocupat de depunerea cererii privind înscrierea în C.F. a dispoziţiei de restituire falsă din 04 noiembrie 2005.

Nici cu privire la înscrierea acestei dispoziţii, inculpatul M. nu a recunoscut că s-a ocupat el. Inculpatul D. a afirmat şi cu privire la această dispoziţie de restituire falsă că inculpatul M. nu cunoştea împrejurarea că dispoziţia este falsă.

Referitor la operaţiunea de înscriere în C.F. a acestei dispoziţii de restituire, prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul M. a achitat la data de 18 decembrie 2007 taxă de urgenţă pentru CF. şi a luat legătura cu B. la data de 19 decembrie 2007, căruia i-a lăsat dispoziţia de restituire falsă precum şi documentaţia cadastrală, fără a completa cererea de înscriere. Inculpatul B. a preluat documentele şi factura şi a apelat la martora I.I.I.I. pentru a completa cererea. Totodată, mai trebuie precizat că inculpatul M. a susţinut că în perioada respectivă s-a aflat în afara localităţii Timişoara, la domiciliul părinţilor săi.

Din declaraţia martorei I.I.I.I. (fila 264, col. VIII u.p. şi fila 71, vol. 4 dosar p.i.) a arătat că a fost rugată de B. să completeze o cerere de înscriere în C.F., cu sigla B.N.P., J.J.J.J., având în vedere că martora avea astfel de cereri tip, conform sarcinilor de serviciu, fiind desemnată să ridice lucrări de la C.F. şi să depună cereri pentru acest birou notarial. B. i-a predat documentaţia. I.I.I.I. a fost de acord cu completarea acestei cereri, iar după completare a depus-o la registratură.

Inculpatul B. pentru a arătat modalitatea în care el a soluţionat această cerere, deşi în perioada respectivă lucrările erau repartizate aleatoriu, iar lucrarea a fost repartizată asistentului registrator R.R.R.R. şi registrator F. Inculpatul B. a luat lucrarea de la Registratură şi l-a rugat pe F. să-i repartizeze lui lucrarea iar acesta a aprobat, a barat în dreptul asistentului registrator R.R.R.R. şi a scris B.. Inculpatul a efectuat lucrarea, declarând că a predat încheierea de C.F. şi extrasele C.F. lui M., afirmând în altă declaraţie că i-a comunicat-o, iar în altă declaraţie că le-a depus în nişa rezervată notarului O.O.O.O.

S-a reţinut prin rechizitoriu, că şi în acest caz inculpatul B. a ignorat şi de această dată împrejurarea că moştenirea era dezbătută în Germania şi nu în România. Astfel, nu a observat că sunt cerute la restituire imobilele cu nr. top şi admite cererea, transcris în alt C.F., deşi nu e cerut, se acordă despăgubiri. Încheierea din 20 decembrie 2007 este vizată de registratorul F. fără obiecţiuni.

Referitor la depunerea acestei documentaţii, se impune a preciza că inculpatul M. a negat participarea sa sub orice formă la depunerea vreunei cereri de înscriere sau a documentaţiei pentru înscrierea dispoziţiei false din 04 noiembrie 2005.

După înscrierea în C.F., inculpatul D. l-a anunţat pe inculpatul C. despre înscrierea dispoziţiei false în C.F. În acest timp, înainte de prezentarea la notar pentru procura încheiată de falsul proprietar U., inculpatul C. s-a gândit iniţial să menţină terenul pentru el deoarece în acea perioadă se afla în tratative cu martorul H.H.H.H. (filele 246-248, vol. V,u.p.) să cumpere o parte de teren din grădina acestuia, dar negocierea cu acesta neconducând la nici un rezultat oferă terenurile spre vânzare prin mai mulţi agenţi imobiliari. Totodată, prin intermediul martorului N.N.N.N. obţine şi un certificat de urbanism pin care se certifică posibilitatea edificării unei construcţii.

Tot în etapa oferirii terenurilor sper vânzare de către C., pe lângă certificatul de urbanism, sunt obţinute de la Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara şi certificatele fiscale.

La data de 04 ianuarie 2008, inculpatul G. a primit o cerere referitoare la impunere însoțită de cele două extrase C.F. şi copia actului de identitate a lui U. Referitor la persoana care a completat declaraţia de impunere şi cererea de eliberare a certificatului fiscal, inculpatul G. (filele 2-6, vol. XVI u.p.) a arătat că a fost completată de inculpatul M. şi tot el a şi semnat pentru preluarea certificatului fiscal în 09 ianuarie 2008, după ce a fost întocmit certificatul de către inculpatul G.

Inculpatul G. a mai arătat că, văzând că nu s-a făcut declaraţie de impunere, a completat el aceste declaraţii. Ulterior, după întocmirea expertizei grafoscopice, inculpatul G. (filele 10-12, vol. XVI) a revenit asupra declaraţiei, susţinând că inculpatul M. s-a retras la o oarecare distanţă şi e posibil să fi completat altcineva cererea.

Inculpatul M. nu a recunoscut că s-a deplasat singur sau cu alte persoane la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara pentru a obține certificatele fiscale din 30 ianuarie 2008 și respectiv 09 ianuarie 2008, arătând că cererile formulate în numele lui U. nu au fost scrise și nici semnate de către el.

În rechizitoriu s-a reținut că declarațiile de impunere privitoare la imobilele situate în Timișoara, str. Romulus, nr. 42-44 au fost completate de către inculpatul G..

Între timp, L.L.L. l-a sunat pe inculpatul D. şi i-a spus că nu mai poate să-l aducă pe falsul U. cu privire la care i-a trimis copia actului de identitate fals, astfel că urma să aducă o altă persoană în România pentru a semna actele. Inculpatul D. a comunicat toate aceste lucruri lui C. care i-a spus că vrea să cumpere acele terenuri pentru el, dar că va trebui să desemneze un mandatar din familia lui, întrucât inculpatul C., fiind cetățean german, nu putea cumpăra terenul pe numele său.

Împreună cu C. au stabilit data prezentării la notar pentru întocmirea procurii, astfel că la data de 11 februarie 2008, L.L.L. a venit cu falsul U., iar inculpatul D. i-a aşteptat la intrarea în Timişoara. Inculpatul D. a mai precizat că a constatat că falsul U. este una şi aceeaşi persoană cu cea existentă pe cartea de identitate şi că are asupra sa o carte de domiciliu, comparând actele acestuia cu cele ale lui L.L.L., pentru a observa dacă par veritabile. A constatat totodată că această persoană nu este una și aceeași cu persoana a cărei fotografie era inserată în copia actului de identitate primită pentru completarea dispoziției de restituire.

S-au deplasat apoi spre B.N.P., L.L.L.L., iar în faţa Judecătoriei Timişoara l-a sunat pe C., unde acesta a venit şi l-a luat pe U.. Inculpatul D. s-a întors la locul de parcare al autoturismului, unde l-a aşteptat pe falsul U..

Referitor la întâlnirea de la notar din 11 februarie 2008, din declarația inculpatului D. rezultă că acesta a fost informat că inculpatul intenționează să achiziționeze printr-o persoană interpusă aceste terenuri întrucât dorea să mai cumpere o bucată de teren de la martorul H.H.H.H. și să construiască un bloc de locuințe. Înainte de a se întâlni cu falsul U., inculpatul C. la deplasat la B.N.P., L.L.L.L. unde a cerut mai întâi calculul taxelor notariale pentru cumpărarea acestui teren, însă ulterior, s-a răzgândit și a cerut notarului să încheie o procură prin care beneficiarul dispoziției de restituire, respectiv U., să mandateze o persoană a vinde aceste terenuri, lăsând notarei o copie a actului de identitate privind pe martorul N.N.N.N. Potrivit declarației sale (fila 277, vol. II u.p. și fila 255, vol. 3 P.I.) acesta văzuse planurile terenurilor înainte de încheierea procurii și, văzând că actele sunt în regulă, în calitatea lui de agent imobiliar le-a oferit spre vânzare unor spanioli. Totodată, a fost de acord cu propunerea lui C. de a fi mandatar pentru vânzarea terenului, gândindu-se că va câștiga un comision. Cu toate acestea, ulterior inculpatul C. l-a interpus pe inculpatul H. pentru a fi mandatarului falsului proprietar, având în vedere și împrejurarea că acesta din urmă cunoștea limba maghiară.

Inculpatul H. a arătat în declarația sa (vol. XV, fila 3 u.p. și vol. 3, fila 117 P.I.) că nu stăpânea bine termenii juridici în limba maghiară. El a susținut că a acceptat această procură deoarece i-a cunoscut pe numiții U. din C.F. S-a reținut totodată că inculpatul H. a fost implicat în oferirea spre vânzare a acestor terenuri înainte de întocmirea procurii, oferind terenul spre vânzare numitul S.S.

Din probele administrate a rezultat că la întocmirea procurii, notarul L.L.L.L. a comis o eroare materială, în sensul că la datele falsului U. nu a trecut C.N.P. din actul de identitate maghiar, rămânând în actul oficial C.N.P. românesc al unei alte persoane. Din declarația acestui inculpat s-a mai reținut și împrejurarea că la autentificarea procurii, notarul a avut în dosar și dispoziția de restituire, astfel încât el a fost în măsură să observe că aceasta nu este întocmită în conformitate cu legea. De asemenea, notarul nu a făcut minime verificări ale actului de identitate al numitului U., rezultând că actul de identitate folosit corespundea unui model folosit de autoritățile ungare după data de 09 aprilie 2001, în schimb la eliberarea actului este trecută data de 15 ianuarie 2000.

Instanța a reţinut că inculpatul H. și-a dat seama de clandestinitatea acestei persoane întrucât, chiar prin declarația sa arată că numitul U. era vorbitor al limbii maghiare și cetățean maghiar, deși proprietarii tabulari pe care el îi cunoscuse erau etnici germani.

Totodată, notarul a acceptat copia actului de identitate a lui U. fără să fie certificată conform cu originalul, procedând la autentificarea încheierii din 11 februarie 2008 prin care H. a fost împuternicit la înstrăinarea terenurilor, din procură nerezultând că actul ar fi fost tradus și în limba maghiară. S-a reținut că față de notarul L.L.L.L. s-a pronunțat în faza de urmărire penală o soluție de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în baza dispozițiilor C. pen. și a C. proc. pen. anterior, soluție pe care aceasta a atacat-o la instanța de judecată, în cadrul procesului penal reținându-se că notarul L.L.L.L. nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiuni.

După întocmirea procurii rezultă că din activitatea martorului R.R. și a inculpatului H. s-au găsit persoane interesate de achiziționarea acestui teren.

Martorul R.R. a declarat că el a cunoscut inițial că inculpatul C. dorește să ia un împrumut și să garanteze cu acest teren. A afirmat că a prezentat terenurile și altor persoane interesate și că actele legate de acel teren i-au fost predate de C. Din acest punct de vedere apare ca fiind nereală declarația inculpatului C. care a arătat că pe U. l-a cunoscut în februarie 2008 într-un local din Timișoara, că a intrat în vorbă cu el în limba germană și a văzut că are niște planuri cu privire la terenuri, propunându-i să-i fie mandatar și să le vândă. A susţinut că între timp a aflat că au o cunoștință comună, pe H. și au hotărât să îl împuternicească pe acesta cu privire la vânzarea terenului.

Martorul R.R. a mai arătat că nu știe în ce modalitate au hotărât să se deplaseze la ștrandul Termal,dar știa că S.S. sau J.J.J. erau interesați de terenul respectiv.

Înainte de data stabilită pentru negocieri, martorul R.R. s-a deplasat la ștrandul termal lăsând actele în legătură cu cele două terenuri, acte pe care le primise de la C. În data de 22 februarie 2008, martorul J.J.J.J.J. a fost sunat pentru a se deplasa la ștrandul Termal și ulterior la notarul public pentru perfectarea actelor.

Paralel cu această activitate, potențialul cumpărător S.S., s-a deplasat la notarul public I.I.I. unde a lăsat copia procurii, a dispoziției de restituire și a certificatului fiscal din 30 ianuarie 2008, rezultând din declarația acestuia cât și a notarului public că este necesar și procesul verbal de punere în posesie.

I.I.I. a arătat în declarația sa (fila 139, vol. IX u.p., fila 31, vol. 5 P.I.) că a preluat actele de la S.S. și i-a spus că e necesar și procesul verbal de punere în posesie și i-a solicitat acestuia să verifice la primărie dacă imobilul nu este în litigiu întrucât i s-a părut ciudat faptul că dispoziția de restituire este din 2005 și a fost întabulată abia în 2007, notarul L.L.L.L. a solicitat și informații de la B.N.P., L.L.L.L. pentru a verifica dacă procura nu este revocată. A mai arătat că i s-a părut ciudat faptul că a fost inserată mențiunea că actul a fost tradus în limba maghiară dar totodată că „mandatarul cunoaște limba română”. A mai menționat că nu a finalizat autentificarea contractului de vânzare cumpărare a imobilelor evidențiate în C.F. 15 întrucât a fost sunată de către potențialul cumpărător S.S. care i-a comunicat că dispoziția de restituire este falsă.

Probele administrate au dovedit împrejurarea că la momentul întâlnirii din data de 22 februarie 2008 la ștrandul Termal, martorii S.S., J.J.J. precum și martorul K.K.K. cunoșteau deja că intabularea în C.F. s-a făcut în baza unei dispoziții de restituire falsă. Martorul S.S. a arătat că a aflat acest lucru de la martorul V.V.V.V.V., funcționar public în cadrul Primăriei Timișoara - Direcția Patrimoniu. Potențialul cumpărător și colaboratorii săi au luat legătura cu un ziarist, care a montat cu acordul lui, o cameră de filmat în locația unde a avut loc întâlnirea.

La ștrandul Termal s-au deplasat inculpatul C., inculpatul H. și martorul R.R.. Din declarația martorului S.S. (vol. II, filele 353-359 u.p., vol. 3, fila 213 p.i.) rezultă că a primit actele terenului de la martorul R.R. care i-a adus ulterior și certificatul fiscal. Aflând, în modalitatea arătată, despre faptul că actele erau false, a stabilit întâlnirea de la ștrandul Termal și prezența simultană a presei datorită împrejurării că i s-a părut că organele în drept să se autosesizeze față de aceste fapte nu au luat măsuri legale pentru prinderea în flagrant a celor implicați. A menţionat că inculpatul C. și-a explicat prezența la întâlnire prin faptul că el va încasa banii întrucât U. are o socoteală cu el dintr-o afacere.

La rândul său, martorul J.J.J. (fila 379 ș.u. vol. II u.p., fila 12 vol. 6 P.I.) a susținut cele arătate de S.S. arătând că, văzându-l pe C. l-a întrebat ce caută acolo și acesta i-a răspuns că este afacerea lui. Martorul a mai precizat că, după ce le-a adus la cunoștință că știu despre faptul că dispoziția de restituire este falsă a sesizat faptul că inculpatul H. cunoștea că actele sunt false și i-a spus că a fost chemat de C. și că urma să facă și el un ban, aceștia recunoscând că au oamenii lor care au obținut acele acte false.

III. În sarcina inculpatului C., prin rechizitoriul Parchetului s-au mai reținut și următoarele:

Imobilul situat administrativ în Timișoara, a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, în proprietatea statului.

Din probele administrate rezultă că, la vremea respectivă, din eroare, acest imobil a fost trecut în Anexa cu privire la naționalizarea imobilelor din Arad. La data de 21 august 1950 acest lucru a fost adus la cunoștința Comitetului Provizoriu al Comunei Urbane - Timișoara, organ îndrituit a prelua dreptul de proprietate al statului de către Întreprinderea Locuințe și Localuri Arad. Astfel, este înștiințat acest comitet că în Anexa - Arad a Decretului nr. 92/50, la poziția 295 este trecut imobilul situat administrativ în Timișoara, strada Diaconovici Loga, proprietar V..

Din încheierea de C.F. aflată la vol. IV filele 70 și următoarele rezultă că s-a dispus cu privire la înscrierea în C.F. a dreptului statului, referitor la acest imobil, însă din eroare înscrierea a fost făcută în C.F. asupra imobilului situat în Bd. ..., deși trebuia făcută în C.F., str. ....

Dată fiind această eroare, anterior anului 1995, în C.F. a imobilului din str. ... au rămas înscriși cu privire la dreptul de proprietate numiții V. și soția născută X.

În anul 1995, inculpatul C. a conceput cu ajutorul unei persoane rămasă neidentificată o procură judiciară prin care soții V. și soția X., împuternicesc pe numitul Z., din Bocșa Română (bunicul concubinei inculpatului) să vândă acest imobil.

Inculpatul a tradus această procură și semnătura traducătorului este autentificată sub nr. 28395 din 14 iulie 1995 de către Notariatul de Stat. Cercetările au stabilit. c)ă numitul Z. (decedat) nu fusese plecat niciodată în Germania.

În perioada respectivă cumpărătoarea imobilului, martora Y. era menajera inculpatului C.. Din declarația acesteia (vol. IV fila 66 u.p.) rezultă că a fost contactată de C., care a rugat-o să treacă o casă pe numele său, asigurând-o că nu o să fie nici o problemă și că, ulterior o va vinde imediat. Martora a arătat că nu a primit niciun exemplar din contractul de vânzare cumpărare, că nu i-a plătit nici o sumă de bani vânzătorului și că nu a primit nici o sumă de bani de la inculpatul C.. Folosind datele martorei Y. și a soțului său A.A., inculpatul C., printr-o persoană rămasă neidentificată, a depus în fals o adresă către Primărie prin care arată că ei sunt proprietarii acestui imobil și că vor respecta drepturile chiriașilor. A menţionat că, ulterior, în luna octombrie 1995 s-a prezentat din nou la notar pentru a vinde acest imobil, contractul de vânzare cumpărare încheindu-se cu numiții B.B. căsătorită cu C.C. Menționează că nu a primit niciun ban din această vânzare și că s-a prezentat singură la notar deoarece soțul său era la lucru în străinătate.

Audiați în faza de urmărire penală martorii B.B. și C.C. au declarat că sunt rude cu inculpatul C. și că în cursul anului 1995, tatăl inculpatului C. le-a propus să cumpere un imobil situat în Timișoara. Ei susțin că aveau disponibil suma de 120.000 - 130.000 DM și că restul banilor ar fi fost completați de numitul Fănică, tatăl inculpatului C..

Instanța a reţinut că declarația acestor inculpați este contrazisă de martora Y. care a arătat că a fost o persoană interpusă și că nu a primit nici un ban la vânzarea acestui imobil.

Numiții B.B. și C.C., la rândul lor au vândut două săptămâni mai târziu imobilul către numita D.D., aspect din care rezultă că și aceștia erau tot persoane interpuse, că nu au plătit vreun preț pe imobilul respectiv, neavând nici o intenție să dobândească o proprietate în Timișoara. La momentul efectuării cercetărilor în faza de urmărire penală, numita D.D. era decedată.

Martorul Z.Z.Z.Z.Z. a afirmat că recunoaște semnătura bunici sale D.D. pe actul de vânzare, însă nu s-a plătit un preț deoarece C. i-ar fi spus tatălui martorului, numitului Stăniș Teodor că îi dă casa și va plăti banii când va putea. Tot din declarația acestui martor a rezultat că tatăl său avea însă luați bani împrumut cu camătă de la inculpatul C. și că, în final a trebuit să îi predea în contul acestor datorii toate afacerile sale și pus de către C. să vândă acest imobil către numiții F.F. și G.G. în 03 octombrie 1996.

În această perioadă inculpatul C. a aflat că există un posibil moștenitor al acestui imobil în persoana numitului H.H. și care a decedat în 1998. Din declarația numitei I.I., soția acestui moștenitor, rezultă că a fost chemată în Timișoara de către C. și că a semnat în aceeași zi (cu toate că sunt date diferite) atât contractul de vânzare cumpărare prin care ea împreună cu soțul cumpără de la F.F. și G.G. cât și contractul de vânzare cumpărare prin care ei vând acest imobil numitei J.J. Martora nu a putut preciza dacă soțul ei a primit vreo sumă de bani din efectuarea acestei tranzacții.

Ultimul cumpărător al imobilului înscris în C.F., numitul K.K. a arătat că este cumpărător de bună credință a imobilului și a plătit suma de 400.000.000 lei către numita J.J. pentru achiziționarea acestui imobil iar numita L.L. este proprietara terenului întrucât fiind apatrid nu putea cumpăra teren în România. Din probele administrate a rezultat că numita L.L. nu a plătit niciun ban pe terenul achiziționat fiind o persoană interpusă. În faza de judecată, martora L.L. nu a putut fi audiată, însă a fost audiată în faza de urmărire penală, (fila 126, vol. IV) și a declarat că nu a plătit nici o sumă de bani pentru terenul achiziționat întrucât ea este săracă.

Prin rechizitoriu s-a reținut că Statul român a fost indus în eroare prin prezentarea ca proprietari ai imobilului în persoana numitei Y. care a acționat fiind determinată de inculpatul C., în legătură cu această faptă, reținându-se în sarcina inculpatului C. participație improprie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Probatoriul administrat mai relevă împrejurarea că inculpatul C. nu a respectat dreptul chiriașilor și aceștia au fost obligați să părăsească imobilele deși aveau contractele de închiriere până în 1999.

Martorul M.M.M.M.M. (vol. III file 419-420 u.p., vol. 3 fila 257 dosar P.I.) a declarat că locuiește într-un bloc de pe strada ..., în spatele căruia au fost construite cinci garaje poziționate la limită sau și pe terenul imobilului de pe str. .... În perioada 1991-1995 proprietarii au reușit să cumpere acele garaje. A declarat că în anul 1995 în luna septembrie în curtea imobilului de pe strada ... a apărut inculpatul C. prezentându-se ca proprietar al imobilului,dar și ca al terenului, prezentându-le o împuternicire, o copie a acesteia fiind lăsată la numitul N.N.N.N.N.N.N., chiriaș al apartamentului, situat în imobilul de pe str. .... Martorul M.M.M.M.M., cunoscător al limbii germane a luat această procură, în copie, și a făcut verificări la notarul făcut pe ea, ulterior primind un răspuns că acel notar nu a încheiat niciodată procura respectivă. A arătat că C. s-a comportat ca un proprietar și era interesat să evacueze locatarii cât și proprietarii garajelor. Chiriașii au fost infirmați și de către RA U.U.U.U. SA despre noii proprietari Y. și Constantin iar C. le-a comunicat că este rudă cu proprietarii tabulari. Martorul a mai arătat că întrucât acești proprietari tabulari nu s-au prezentat niciodată, chiriașii și proprietarii garajelor au fost convinși că sunt persoane interpuse. Martorul a detaliat modalitatea în care chiriașii au fost mutați din imobil de către inculpatul C., iar ulterior a început presiuni asupra proprietarilor de garaje. Martorul, deși deținea dovada că procura este falsă a cedat presiunii inculpatului C. și a eliberat acel garaj. A menţionat că a dărâmat garajele fără autorizare întrucât, deși era proprietar, nu și-a dat acordul pentru astfel de autorizație de demolare.

De asemenea, martora N.N.N.N.N. (fila 442 vol. III u.p., fila 316 vol. 3 P.I.) a detaliat modul în care fiecare chiriaș a părăsit imobilul ca urmare a presiunilor făcute de C.

Având în vedere numărul mare al inculpaților în prezentul dosar, numărul mare al infracțiunilor reținute în sarcina acestora precum și necesitatea de a analiza în cazul fiecărui inculpat legea penală mai favorabilă, instanța a apreciat că se impune analizarea încadrării juridice a individualizării pedepselor și a executării pedepsei rezultante pe fiecare inculpat în parte. Cu toate acestea, înainte de a analiza încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina fiecărui inculpat se impune a analiza întrunirea elementelor constitutive a infracțiunii de constituire a unui grup organizat respectiv asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

După cum s-a putut observa din rechizitoriu Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, procurorul a reținut că faptele descrise la punctul I, respectiv faptele care au condus la falsificarea dispoziției de restituire din 04 noiembrie 2005 au fost săvârșite prin asocierea dintre inculpații C., D., E., M. și învinuitul L.L.L., reținându-se în sarcina primilor patru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969. Cu privire la faptele reținute în sarcina inculpaților și descrise la punctul II, procurorul a reținut că s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni inculpații C., D., E., M., H. și învinuitul L.L.L.

Prin Decizia nr. 12/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că dispozițiile art. 323 C. pen. din 1969 se regăsesc în incriminarea prevăzută de art. 367 C. pen., nefiind dezincriminată.

Motivarea instanţei supreme porneşte de la premiza că, ambele infracţiuni sancţionau pluralitatea constituită şi impuneau aceleaşi condiţii pentru ca aceasta să poată fi reţinută. A reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, doctrina şi jurisprudenţa defineau asocierea prin aceleaşi elemente care se regăseau în art. 2 lit. a), respectiv grupare de persoane, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice privind ierarhia şi repartizarea atribuţiile, elemente care dovedesc existenţa structurii organizatorice şi deosebesc pluralitatea constituită de cea ocazională. A mai decis instanţa supremă că, deşi în practica judiciară s-au exprimat opinii în sensul că ar exista diferenţe între cele două infracţiuni şi în ceea ce priveşte modul de organizare a pluralităţii constituite (dezvoltare pe verticală în cadrul grupului şi pe orizontală în ipoteza art. 323 C. pen. anterior, o mai bună organizare şi roluri prestabilite în carul art. 7 spre deosebire de art. 323 C. pen. anterior, în realitate textele de lege în discuţie nu justifică asemenea distincţii.

Prin urmare, reţinând că, ambele infracţiuni presupun o structură organizatorică, instanţa supremă a apreciat că art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 C. pen. anterior se regăsesc în noua reglementare în art. 367 C. pen.

Potrivit art. 323 C. pen. din 1969 „Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).”

Potrivit art. 367 C. pen. „Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.(…).

Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.”

Din prevederile legale menționate rezultă că pentru a fi in prezența unui grup infracțional organizat este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții.

În primul rând, este necesar ca grupul să fie format din trei sau mai multe persoane și sa funcționeze pe o anumită perioadă de timp și în mod coordonat. Cu privire la modul coordonat de funcționare, este nevoie ca în cadrul grupului să existe o subordonare ierarhică, prestabilită, în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracțiunii. De asemenea, caracterul coordonat presupune planificare, organizare, control cât și procurarea de instrumente, mijloace specifice.

O altă condiție esențială pentru existența grupului infracțional organizat este ca acesta să nu aibă un caracter ocazional, ci să fie constituit pe baza unui „studiu” prealabil care să aibă în vedere anumite calități, însușiri și specializări ale membrilor acestuia.

În fapt, grupul trebuie să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activității infracționale, o așa zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite și reguli de comportare specifice unei unități structurate.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, aceasta constă în acțiunea de inițiere sau constituire a un grup infracțional, fie de aderare sau sprijinire a acestuia.

Constituirea implică asocierea și înțelegerea mai multor persoane în scopul de a ființa în timp și de a pregăti și organiza infracțiuni prevăzute de lege. Inițierea presupune nu numai concepția, ci și activități de materializare a ideii, respectiv lămuriri, întruniri, consfătuiri, planuri, etc.

Aderarea la grup se realizează prin exprimarea consimțământului expres al unei persoane de a face parte din structura infracțională, în timp ce sprijinirea grupului presupune furnizare de asistență, ajutor și sfaturi în vederea săvârșirii infracțiunilor.

Sub aspectul laturii subiective, fapta este săvârșită cu intenție directă, calificată prin scop, în sensul că persoana trebuie să știe și să fie de acord cu înființarea, aderarea și sprijinirea grupului, știind că urmează a fi comise infracțiuni și trebuie să urmărească comiterea uneia sau mai multor infracțiuni.

Din actul de acuzare nu rezultă structura ierarhică a grupului, nu se indică, în concret, momentul la care avut loc înțelegerea infracțională, care ar fi fost cei trei inculpați care s-au asociat și momentul adoptării planului infracțional, nu se descrie existența unei structuri organizate, care acționează coordonat și după reguli bine stabilite.

Probele administrate în cursul procesului penal relevă împrejurarea că inițial înțelegerea în vederea săvârșirii de infracțiuni a avut loc între inculpații C. și D. În cauza de față, pluralitatea de infractori a avut un caracter ocazional. D. a fost cel care l-a găsit pe învinuitul L.L.L. pentru a-l sprijini în realizarea falsurilor. Faptul că acesta îl înștiința pe inculpatul C. despre stadiul activității infracționale nu dovedește faptul că era subordonat inculpatului C., relatările sale fiind făcute în vederea colaborării și nu datorită unei subordonări.

Analiza elementelor probatorii în cazul fiecărui inculpat în parte ce va fi făcută în cele ce urmează va dovedi împrejurarea că implicarea unora dintre inculpați nu este dovedită.

Pluralitatea de făptuitori este, aşadar, una ocazională şi nu constituită, determinată de necesitatea finalizării activităţii infracţionale.

Este evident că nu orice infracţiune comisă de trei sau mai multe persoane împreună realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, iar în condiţiile în care o astfel de situaţie premisă realizează conţinutul constitutiv al formei agravate a unei infracţiuni, cum este situaţia în speţă, comiterea în concurs a celor două infracţiuni este exclusă.

Inculpatul C. a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriu pentru următoarele infracțiuni:

1. - art. 323 alin. (1), (2) C. pen.- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

2. - art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 - 42 C. pen. - fals material în înscrisuri oficiale, prin contrafacerea şi alterarea în orice mod a celor două dispoziţii de restituire, a documentaţiei cadastrale, a procurilor judiciare emise în Ungaria;

3. - art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. - uzul de fals prin folosirea documentelor falsificate;

4. - art. 293 C. pen. - prin prezentarea sub o identitate falsă pe falsul U. în faţa notarului public L.L.L.L.;

5. - art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. - coautorat împreună cu inculpatul D. şi L.L.L. la infracţiunea de falsificarea instrumentelor oficiale;

6. - art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen. - pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false;

7. - art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. constând din fals în declaraţii prin declararea necorespunzătore a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la notarii publici I., L.L.L.L. şi la Direcţia Fiscală a Primăriei Municipiului Timişoara;

8. - art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave - constând în participaţia improprie sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarii publici I. şi art. 249 alin. (1) Cp pentru notarul public L.L.L.L.;

9. - art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notari publici I. şi L.L.L.L., cu referire la obţinerea celor două încheieri de CF, a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.;

10. - art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. constând din de uz de fals a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.;

11. - art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave săvârşite în dauna SC K. SA;

12. - art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 215 C. pen. combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen. iar prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. - participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prev. de legea penală de către o persoană care comite aceea faptă fără vinovăţie;

13. - Fapta de înşelăciune a fost comisă prin instigarea menajerei sale Y. în data 02 august 1995 - imobilul fiind proprietate publică a Statului Român iar prin modificările aduse prin Legea nr. 140/1996, art. 229 a devenit art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.;

14. - art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. - tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna lui S.S..

Instanța a apreciat că față de starea de fapt reținută în rechizitoriu,dar și de către instanță se impune, anterior identificării legii penale mai favorabile, stabilirea corectă a încadrării juridice, potrivit reglementărilor în vigoare la data emiterii rechizitoriului.

Astfel, în ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, instanța a reţinut că inculpatul C. a fost cel care a pus la dispoziția inculpatului D., dispoziția reală de restituire, planurile cadastrale,dar nu a săvârșit acte materiale de autorat în ce privește falsificarea acestor documente, motiv pentru care activitatea sa se circumscrie acțiunilor specifice complicelui și nu autorului, astfel încât în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 se impune a fi reținută aplicarea dispozițiilor art. 26 C. pen. din 1969.

În cea privește infracțiunea de uz de fals în formă continuată prev. și ped de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv folosirea acestor documente falsificate (dispoziții de restituire documente cadastrale), activitatea inculpatului C. se circumscrie acțiunilor specifice complicelui și nu autorului întrucât actele nu au fost depuse de acesta în vederea producerii consecințelor juridice la autoritățile reținute în actul de inculpare, inculpatul sprijinind doar această activitate.

Aceeași formă de participație a complicității a fost reținută și în privința infracțiunilor de falsificare a instrumentelor oficiale și de folosire a instrumentelor oficiale, întrucât probele administrate relevă împrejurarea că ștampilele au fost contrafăcute de către L.L.L. și folosite de către D., ajutorul dat de inculpat fiind dat doar prin punerea la dispoziție a modelului instrumentelor oficiale falsificate. Astfel, în privința infracțiunilor prev. de art. 286 și 287 C. pen. din 1969 aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 s-au reţinut prevederile art. 26, în ceea ce îl privește pe inculpatul C..

Relativ la prezentarea sub o identitate falsă a persoanei inexistente U. în fața notarului L.L.L.L. a putut fi reținută doar în sarcina celui care își declină o asemenea identitate iar cei care au ajutat la săvârșirea acestei infracțiuni nu pot fi decât complici, motiv pentru care și în ceea ce privește această infracțiune, în sarcina inculpatului C. a fost reținută săvârșirea faptei sub forma complicității.

Instanța a avut în vedere împrejurarea că de la data săvârșirii infracțiunii s-au succedat mai multe legi penale și s-a impus în cazul fiecărui inculpat în parte a stabili legea penală mai favorabilă. Legile penale care s-au succedat în timp de la data săvârșirii faptelor sunt următoarele: C. pen. din 1969, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 63/2012; C. pen. din 1969 după modificările aduse prin Legea nr. 63/2012 și C. pen. actual intrat în vigoare la 01 februarie 2014. Incidența modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012 va fi analizată exclusiv cu privire la modificarea termenului de prescripție special prevăzut de art. 124 C. pen. din 1969, legea neaducând modificări C. pen. în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunilor ori a limitelor de pedeapsă cu privire la infracțiunile deduse judecății. În această situație, instanța s-a referit în continuare la C. pen. din 1969 ca fiind cel anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012, pe care îl va compara cu actualul C. pen., în determinarea legii penale mai favorabile.

La stabilirea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 5 C. pen. în interpretarea dată de Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 06 mai 2014 publicată în M. Of. din 20 mai 2014, prin care s-a stabilit. c)ă „dispozițiile art. 5 C. pen. sun constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.”

În concret, instanța trebuie să determine legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului în raport de toate elementele care concură la stabilirea acesteia, respectiv condițiile de incriminare, întrunirea elementelor constitutive, limitele de pedeapsă, incidența prescripției și a altor instituții cum ar fi: concursul de infracțiuni, circumstanțe atenuante sau agravante, fiind necesar a stabili în ansamblu legea penală mai favorabilă.

De altfel, este obligatorie aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. din 20 mai 2014, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale.

Este adevărat că prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că, în aplicarea art. 5 C. pen., prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, stabilind mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile în două etape, urmând ca mai întâi să se identifice dispoziţiile mai blânde cu privire la pedeapsă din legi succesive, iar apoi să se aleagă legea mai favorabilă în cazul prescripţiei răspunderii penale prin luarea în considerare a tuturor prevederilor incidente din cuprinsul aceleiaşi legi (durata termenului, întreruperea şi suspendarea cursului de prescripţie).

Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. din 20 mai 2014 s-a stabilit. c)ă „dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile”.

Existenţa acestor două decizii a determinat formularea următoarei sesizări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 475 C. proc. pen., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretat în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă, în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv şi faţă de care s-a împlinit prescripţia răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată art. 5 prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă faţă de care prescripţia răspunderii penale nu este împlinită, în interpretarea dată aceluiaşi text legal prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale. În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, principiul legalităţii pedepsei permite ca, în situaţii precum cea în speţă, după revirimentul jurisprudenţial din 20 mai 2014, să se aplice o condamnare în ipoteza în care, la momentul dezbaterilor judiciare răspunderea penală era prescrisă şi participanţii la procesul penal nu au avut nicio dispută asupra acestei chestiuni?”.

Prin Decizia nr. 21/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of., din 13 noiembrie 2014, s-a răspuns acestei întrebări stabilindu-se că dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, din chiar cuprinsul dispozitivului acestei decizii, obligatorii, rezultă fără putinţă de tăgadă că, în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv, cum este și situația din dosarul de față, art. 5 C. pen. se aplică în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale. Aceasta înseamnă că nu se pot combina dispoziții de favoare din legile penale succesive astfel încât, nu se poate lua în considerare durata pedepsei prevăzută de legea nouă și termenul de prescripție al răspunderii penale din art. 122 și 124 C. pen.1969 (anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012), chiar dispozitivul Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 21/2014 opunându-se unei asemenea interpretări.

Deși dispozitivul este suficient de clar în acest sens, considerente deciziei și mai evidente, arătând expres că Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi-a încetat efectele, începând cu data de 20 mai 2014 când a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 şi astfel nu mai poate fi aplicată raporturilor juridice născute anterior datei de 1 februarie 2014, dar nesoluţionate definitiv până la data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional, întrucât, nu reprezintă lege penală mai favorabilă.

Acest proces complex de stabilire a legii penale mai favorabile presupune analizarea existenței fiecărei infracțiuni și a individualizării pedepsei, pentru fiecare infracțiune, în baza fiecărei legi succesive, numai în acest mod putând fi identificată legea penală mai favorabilă.

Pentru a proceda în acest fel, instanța trebuie să determine, totodată, calificarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului în baza noului Cod, această calificare fiind necesară întrucât, în baza C. pen. din 1969 s-au reținut unele din infracțiuni ca fiind săvârșite în formă continuată, iar C. pen. actual definește infracțiunea continuată și a reținut că aceasta este continuată atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp,dar în realizarea aceleași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleași infracțiuni.

Prin urmare, procedând la calificarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului C., instanța a stabilit. c)ă în baza N.C.P. aceasta este următoarea:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., constând în punerea la dispoziția lui D. a dispoziției reale de restituire din 04 noiembrie 2005 și a planurilor cadastrale comisă în perioada ianuarie - aprilie 2006 și punerea la dispoziție a planurilor cadastrale, comisă în august 2006.

- trei infracțiuni de uz de fals sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., constând în ajutorul dat la folosirea documentelor falsificate prin depunerea documentației la C.F. (iunie 2006); ajutorul dat la folosirea documentelor falsificate prin depunerea documentației la C.F. (decembrie); ajutorul dat la folosirea documentelor falsificate prin depunerea documentației la notarul I. (iunie 2006).

- o infracțiune de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen., constând în depunerea documentelor false la notarul L.L.L.L. (februarie 2008).

- o infracțiune de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen., constând în ajutorul dat prezentării sub o identitate falsă a lui U. în fața notarului L.L.L.L. (februarie 2008).

- o infracțiune de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., constând în punerea la dispoziția lui D. a dispoziției de restituire reală din 04 noiembrie 2005 pe care acesta a înmânat-o lui L.L.L. care a confecționat ștampilele cu semnătura primarului, a secretarului și sigla Primăriei Timișoara (aprilie - iunie 2006).

- două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale false sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., constând în sprijinul dat pentru folosirea instrumentelor falsificate pe două dispoziții false de restituire, respectiv o faptă săvârșită în aprilie 2006 și una în august 2006.

- patru infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., referitor la declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iunie 2006 și decembrie 2007, la notarul I. (iunie 2006) și la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (ianuarie 2008).

- trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen., constând în înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și F. (iunie 2006, decembrie 2007) și notarul public I. (iunie 2006).

- trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen., constând în înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și F. (iunie 2006, decembrie 2007) și notarul public I. (iunie 2006).

- două infracţiuni de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen., constând în folosirea contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile (septembrie 2006) și în folosirea procurii judiciare emisă de notarul L.L.L.L. (februarie 2008).

- o infracţiune de înşelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (2) C. pen., constând în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv prezentarea ca adevăratul proprietar a numitului O. la încheierea contractului de vânzare cumpărare cu SC K. SA Construcții S.A (septembrie 2006).

- tentativă la săvârşirea infracțiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen., constând în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv prezentarea ca adevăratul proprietar a numitului U. la negocierea în vederea încheierii unui contract de vânzare cumpărare cu S.S. (februarie 2008).

- participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 244 alin. (2) C. pen., constând în determinarea numite Y. de a se prezenta ca adevărata proprietară a imobilului situat în str. ....

Stabilind astfel calificarea juridică în baza N.C.P., instanța a procedat la analizarea fiecărei infracțiuni în parte și la individualizarea pedepselor în baza fiecărui cod cu incidența tuturor instituțiilor aplicabile în cauză, numai în acest mod putând determina legea penală mai favorabilă. Legea penală mai favorabilă a fost determinată în concret, așa cum s-a arătat, cu privire la toate instituțiile incidente, una dintre ele fiind cea a prescripției.

Procedând astfel, instanța a avut în vedere la individualizarea pedepselor, în baza C. pen. anterior, prevederile art. 72 C. pen. din 1969 respectiv art. 74 C. pen. actual.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen. din 1969: „La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.

De asemenea, art. 74 C. pen. prevede că: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială”.

Inculpatul nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa. Astfel, potrivit declarației date în fața instanței (fila 39 și fila 71, vol. 3 P.I.), inculpatul a arătat că îl cunoaște pe D. încă din anul 1990, prin anii 2000 i-a vândut o mașină, știa că face afaceri imobiliare. În 1998 a cumpărat un imobil de la familia Sala. Numitul T.T. era nepotul lui M.M.M.M.M.M.M., familia avea multe imobile și mulți moștenitori. De la acesta a aflat că martorul U.U. are un teren spre vânzare pe str. .... A vorbit cu acesta prin intermediul fiicei și a aflat că V.V. are împuternicire pentru revendicare și intabulare, și totodată că inițial intabularea a fost respinsă după câteva zile (într-o vineri) a încheiat cu aceștia un contract neautentificat pentru suma de 20.000 euro din care le-a dat 5.000 euro avans, restul la notar, iar luni s-au prezentat la d-na D.D.D., care se ocupa de dezmembrări.

A susţinut că toate actele terenului erau la U.U. După o săptămână, D.D.D. i-a chemat la B.N.P., O.O.O.O.O.O.O., unde s-a încheiat contractul. Nu cunoaște cum s-a intabulat terenul. A vrut să cumpere și partea cealaltă pentru care avea împuternicire T.T., dar nu s-au înțeles la preț, discuția având loc prin februarie - martie. După câteva zile a venit la el D. și l-a întrebat dacă nu vrea să cumpere acel teren și o casă situată pe str. ..., căci are nevoie de bani, lăsându-i actele pentru a se interesa de credit. Apoi la sfârșitul lunii martie a plecat în Germania, de unde i-a trimis lui D. 14-15 tiruri de materiale de construcții cumpărate de la o firmă în faliment În aprilie a fost sunat de G.G.G., cu oferta de a cumpăra terenul de la U.U., acesta spunându-i că a cumpărat și de la T.T.

S-au înțeles cu privire la suma de 30.000 euro și i-a dat procură concubinei pentru vânzare. I-a dat procura lui P. și peste 2-3 zile a venit cu concubina să semneze contractul în jurul datei de 12 mai. A semnat un teanc de hârtii, fără să știe ce reprezintă, primind prețul în două tranșe. În luna iunie, fiind întrebat de D. ce a făcut cu terenul, inculpatul i-a spus că l-a vândut lui P. Atunci D. i-a sunat pe U.U. să îl întrebe dacă nu dorește să cumpere și terenul liber de lângă. Inițial P. a spus că nu are bani.

I-a propus lui C. să cumpere el terenul și apoi să îl cumpere P. de la el. A fost de acord, dar fiindcă era în Germania, cumpărător figura O., un văr de al său. Prețul a fost de 120.000 euro. În luna august a fost la P. să discute despre vânzarea terenului. I-a spus că are nevoie de bani să-și plătească angajații și i-a dat împrumut suma de 195.000 euro. Atunci Crăciun i-a făcut procură pentru vânzarea terenului la notar L.L.L.L.. În contract s-a trecut 215.000 euro, dar a primit efectiv 35.000 euro. A fost de acord să fie trecută acea sumă, dar să nu plătească nici o taxă.

A mai arătat că nu i-a dat niciodată lui D. dispoziția de restituire a terenului lui U.U. În cursul lunii ianuarie sau februarie 2008 a cunoscut într-un local din Timișoara o persoană pe nume U. care prezenta altora niște planuri. A intrat în vorbă cu el și l-a întrebat dacă nu-i vinde acele terenuri. Discuția a purtat-o în germană deoarece acela nu cunoștea bine limba română. A văzut că terenul e prea scump și i-a propus să-i dea o procură pentru a-l vinde pentru el. Atunci l-a contactat pe Ișfănuț Ionuț, despre care știa că se ocupă de vânzarea de terenuri și au plecat la B.N.P., L.L.L.L. Notarul a luat buletinul lui U. și a lui Ișfăcuț și le-a spus să vină peste 2 ore. În acest timp a aflat de la U. că au o cunoștință comună, pe numitul H. și U. a propus să-l împuternicească pe acesta, procedând în consecință. Nu-l cunoaște pe E., nu a adus nici o procură din Germania pentru imobilul din str. .... A considerat că tranzacțiile făcute cu terenuri au fost în regulă. Nu i-a cerut lui D. să-i facă rost de vreo procură falsă din Ungaria. Nu a avut niciodată originalul și nici copia Deciziei de restituire a terenului lui U.U., ci doar încheierea de respingere la C.F. Nu a propus nimănui vânzarea terenului din strada ..., nu i-a spus niciodată lui D. că a mai făcut astfel de afaceri și nu a avut probleme, nu-l cunoaște pe M. și nu a lucrat ca jurist pentru el. Nu a primit decât 35.000 euro pentru teren, iar suma de 195.000 euro i-a dat-o împrumut familiei P.

Probele administrate, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, astfel cum au fost reținute la stabilirea stării de fapt relevă împrejurarea că inculpatul C. a avut o implicare activă în ceea ce privește activitatea de plăsmuire a celor două dispoziții reale de restituire, respectiv el a fost cel care a pus la dispoziția lui D. dispoziția de restituire reală și documentele cadastrale primite în aprilie 2006 prin martora D.D.D., a cunoscut și sprijin activitatea de falsificare a acestora precum și cea de falsificare a instrumentelor oficiale, ideea săvârșirii infracțiunilor aparținându-i. Susținerea inculpatului că inculpatul E. ar fi primit 120.000 euro de la O., bani proveniți de la mama inculpatului nu este susținută de probele administrate, inculpatul D. declarând că nu a primit nicio sumă de bani de la mama inculpatului iar în ziua încheierii contractelor D. s-a deplasat la Arad iar șoferul care l-a adus pe O. nu a făcut nicio deplasare la domiciliul mamei inculpatului C. De asemenea, nu s-au confirmat susținerile inculpatului privind modul în care a aflat despre terenul din strada ..., probele administrate ducând la împrejurarea că terenul a fost oferit spre vânzare de inculpat sau intermediarii acestuia, încă înainte de a fi încheiată procura judiciară, dată în care inculpatul susține că l-a cunoscut întâmplător pe U.

Astfel, în ce privește infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped. de art. 323 C. pen. din 1969, respectiv art. 367 C. pen., instanța a detaliat deja mai sus motivele pentru care, în privința acestei infracțiuni s-ar impune achitarea inculpatului, atât în baza C. pen. anterior cât și în baza C. pen. actual, în cauză fiind vorba de o pluralitate ocazională și nu de una constituită.

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, instanța a reținut că potrivit C. pen. din 1969, aceasta este comisă în formă continuată, activitatea infracțională fiind desfășurată în perioada ianuarie - august 2006. C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 288 C. pen., cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în februarie 2014.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 320 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus două infracțiuni sub forma complicității, una comisă în aprilie 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în aprilie 2016 și una comisă în august 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în august 2016.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 320 alin. (1) C. pen. a reținut că inculpatul C. se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicității și procedând la individualizarea pedepsei pentru aceste două infracțiuni, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse de 1 an pentru fiecare dintre ele, neexistând motive de aplicare a pedepsei spre minim, față de atitudinea de nerecunoaștere a inculpatului, comportamentul său procesual și gravitatea acestor infracțiuni, activitățile ulterioare falsificării dispozițiilor de restituire și a planurilor cadastrale, având consecințe deosebit de grave.

Cu privire la infracțiunea de uz de fals, prin rechizitoriu s-a reținut forma continuată a acesteia, acte materiale începute în iunie 2006, epuizate în decembrie 2007, inculpatul C. participând sub forma complicității pentru motivele deja analizate mai sus.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 291 C. pen., cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în iunie 2015.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 323 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul C. se face vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni de uz de fals sub forma complicității, constând în sprijinirea activității de folosire la C.F. a documentației falsificate (o infracțiune comisă în iunie 2006 și una în decembrie 2007) și folosirea documentelor falsificate la notarul public I. (iunie 2006). Procedând la individualizarea pedepsei pentru aceste trei infracțiuni, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 6 luni pentru fiecare dintre ele, neexistând motive de aplicare a pedepsei spre minim, pentru considerentele deja arătate.

Astfel, folosirea acelor documente false avut consecințe din cele mai grave determinând înscrierea unor aspecte nereale în cărțile funciare în baza celor două dispoziții de restituire false și a înstrăinării unor terenuri de către o altă persoană decât adevăratul proprietar.

Petru infracțiunea de uz de fals, reținută în sarcina inculpatului, sub forma autoratului, constând în depunerea documentelor false la notarul L.L.L.L. pentru întocmirea procurii judiciare false prin care falsul U. împuternicește inculpatul H. în vederea înstrăinării ternului din str. Romulus, instanța a reţinut că în baza C. pen. din 1969, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în august 2015.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 323 alin. (1) C. pen. a reținut că inculpatul C. se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni de uz de fals în calitate de autor, fapta fiind descrisă mai sus. Instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 8 luni.

În ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea, instanța a reţinut că inculpatul C. a comis această infracțiune sub forma complicității în februarie 2008. C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 293 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 26, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în august 2015.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 327 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus infracțiunea săvârșită sub forma complicității, comisă în februarie 2008, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în februarie 2018.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 327 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității și procedând la individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 1 an, neexistând motive de aplicare a pedepsei spre minim.

În ceea ce privește infracțiunea de falsificarea instrumentelor oficiale, instanța a reţinut că inculpatul a comis această infracțiune sub forma complicității în aprilie 2006 când inculpatul a pus la dispoziția lui D. dispoziția de restituire reală din 04 noiembrie 2005 care a fost folosită de L.L.L. pentru confecționarea ștampilelor cu sigla Primăriei Timișoara, semnătura primarului și secretarului.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 286 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 26, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 6 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în octombrie 2013.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 317 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus infracțiunea săvârșită sub forma complicității, comisă în aprilie 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în aprilie 2016.

Este adevărat că această infracțiune a fost reținută în baza V.C.P., în formă continuată, însă instanța a apreciat că în baza N.C.P. nu s-a impus reținerea a două infracțiuni de falsificare instrumente oficiale sub forma complicității deoarece instrumentele oficiale falsificate de către L.L.L. au fost folosite atât la dispoziția falsă de restituire din 04 noiembrie 2005 cât și la dispoziția falsă de restituire din 04 noiembrie 2005.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 317 alin. (1) C. pen. a reținut că inculpatul C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității și procedând la individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, având în vedere că sunt incidente și prevederile art. 77 lit. a) privind săvârșirea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună (inculpatul C., inculpatul D. și învinuitul L.L.L.). Potrivit dispozițiilor art. 78, în cazul existenței circumstanțelor agravante, instanța a putut aplica o pedeapsă până la maximul special.

Este adevărat că, potrivit actualelor reglementări, instanța poate aplica și o pedeapsă cu amenda fiind prevăzută ca sancțiune alternativă, însă având în vedere consecințele care au fost generate de săvârșirea acestei infracțiuni, respectiv crearea unei aparențe de realitate a dispozițiilor false de restituire prin folosirea și aplicarea instrumentelor oficiale false precum și prevederile art. 78 C. pen., mai sus enunțate, instanța a apreciat că doar pedeapsa închisorii este aptă să satisfacă exigențele art. 74 C. pen. și nu există motive de aplicare a unei pedepse spre minim.

În ceea ce privește infracțiunea de folosire a instrumentelor oficiale, instanța a reținut că inculpatul a comis această infracțiune sub forma complicității în perioada aprilie 2006 - august 2006, când inculpatul, după ce a pus la dispoziția lui D. dispoziția de restituire reală din 04 noiembrie 2005 a cunoscut faptul că ștampilele confecționate de L.L.L. cu sigla Primăriei Timișoara, semnătura primarului și secretarului vor fi folosite pentru două dispoziții de restituire falsificate.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 287 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 26, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, săvârșită în formă continuată, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în februarie 2014.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 317 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus două infracțiuni săvârșite sub forma complicității, una comisă în aprilie 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în aprilie 2016 și una comisă în august 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în august 2016.

Astfel, dacă în cazul infracțiunii de falsificare de instrumente oficiale a fost reținută o singură infracțiune sub forma complicității întrucât instrumentele falsificate au fost confecționate o singură dată de către L.L.L., în ce privește însă infracțiunea de folosire a acestor instrumente s-au săvârșit două acte materiale, motiv pentru care în baza N.C.P. nu a putu fi reținută forma continuată ci două infracțiuni distincte săvârșite la datele când instrumentele oficiale falsificate au fost aplicate efectiv pe cele două dispoziții de restituire.

Întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 318 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul C. se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale sub forma complicității și procedând la individualizarea pedepselor pentru aceste infracțiuni, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de câte 6 luni închisoare, având în vedere că sunt incidente și prevederile art. 77 lit. a) privind săvârșirea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună (inculpatul C., inculpatul D. și învinuitul L.L.L.). Potrivit dispozițiilor art. 78, în cazul existenței circumstanțelor agravante, instanța a aplicat o pedeapsă până la maximul special. La individualizarea și proporționalizarea pedepselor pentru aceste infracțiuni, instanța a avut în vedere aceleași considerente pe care le-a analizat în cazul infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale.

Prin Rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 75 lit. a) C. pen. din 1969. Activitatea săvârșită de inculpat pentru reținerea acestei infracțiuni în formă continuată se referă la declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în iunie 2006 - decembrie 2007 la notarul I. (iunie 2006) și Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (ianuarie 2008). Și în cazul acestei infracțiuni, în baza C. pen. din 1969 termenul de prescripție s-a împlinit.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 292 C. pen. din 1969, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 2 ani. În cazul acestei infracțiuni, săvârșită în formă continuată, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-ne așa cum am arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în iulie 2015.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 326, termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus patru infracțiuni săvârșite la datele descrise mai sus, astfel încât pentru două infracțiuni termenul de prescripție se împlinește în iunie 2016 și o infracțiune, în decembrie 2017 și pentru cea de-a patra infracțiune, în ianuarie 2018.

În ce privește reținerea acestor infracțiuni în sarcina inculpatului, instanța a apreciat că se impune achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât dacă o persoană folosește un înscris fals în fața unei autorități în vederea producerii de consecințe juridice, în sarcina acestuia poate fi reținută doar infracțiunea de uz de fals nu și cea de fals în declarații, întrucât infracțiunea de uz de fals exclude prin însăși conținutul său existența în concurs a infracțiunii de fals în declarații.

Față de inculpat a mai fost reținută infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave săvârșită cu participație improprie și în formă continuată prev. și ped. de art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 constând în înlesnirea în orice mod cu intenție la săvârșirea din culpă a infracțiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 de către funcționarii publici B. și F. și notarul public I. și art. 249 alin. (1) C. pen. din 1969 pentru notarul public L.L.L.L.

C. pen. anterior reglementează această infracțiune cu o pedeapsă de la 5 ani la 15 ani închisoare (art. 2481). Astfel, potrivit prevederilor art. 31 C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intenție la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.

Prin urmare, dacă în sarcina funcționarilor publici mai sus amintiți se reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, răspunderea inculpatului pentru participația improprie la o astfel de infracțiune săvârșită din culpă atrage răspunderea pentru fapta săvârșită cu intenție, aceasta fiind prevăzută de art. 2481 C. pen. din 1969. Încadrarea juridică dată faptei în baza C. pen. anterior este corectă, având în vedere că dispozițiile art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 leagă reținerea agravantei de producerea unor consecințe deosebit de grave care, potrivit art. 146 din același Cod constă într-o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen. ori altei persoane juridice sau fizice.

S-a apreciat, astfel că, încadrarea juridică potrivit V.C.P. este corectă, prejudiciul produs municipiului Timișoara prin fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu fiind de 323.000 euro, sumă ce se încadrează în dispozițiile art. 146 C. pen. din 1969.

Dacă instanța ar urma să aprecieze că în cauză C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă și constatând limitele de pedeapsă prevăzute de acest cod ca fiind de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi ar constata, totodată, că forma continuată a infracțiunii ar putea fi reținută cu privire la neglijența în serviciu săvârșită de funcționarii publici B. și F. și notarul I. cu excluderea actului material în privința notarului public L.L.L.L. deoarece, în privința acesteia, chiar dacă în faza de urmărire penală a primit o amendă administrativă reținându-se fapta, dar apreciindu-se lipsa în concret a pericolului social, ulterior aceasta a fost absolvită de orice vină prin soluționarea de către instanță a plângerii sale.

Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., termenul de prescripție specială în ce privește această infracțiune este de 12 ani și se socotește de la ultimul act material care a fost săvârșit în decembrie 2007, ceea ce înseamnă că în baza V.C.P., termenul de prescripție se va împlini în decembrie 2019 și în cazul aprecierii acestei legi ca fiind cea mai favorabilă se impune analizarea prevederilor art. 72 C. pen. și individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța apreciind că dată fiind persoana inculpatului care nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, pericolul social al acesteia prin prisma consecințelor infracțiunii, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fiecare act material din cuprinsul formei continuate se impune aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, neexistând nici un motiv pentru orientarea spre minim a pedepsei și nici incidența unei circumstanțe atenuante.

Așa cum s-a arătat mai sus, în baza C. pen. actual, în sarcina inculpatului au fost reținute trei infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 297 C. pen., constând în înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și F. (una în iunie 2006 și una în decembrie 2007) și a notarului public I. (iunie 2006).

C. pen. actual reglementează participația improprie în aceeași modalitate, în sensul că răspunde penal persoana care, cu intenție, înlesnește, determină sau ajută o altă persoană la săvârșirea unei infracțiuni din culpă. Participantul se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție (fapta comisă cu intenție fiind încadrată în prevederile art. 297 C. pen. cu o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani).

În ce privește această infracțiune nu au putut fi reținute prevederile art. 309 C. pen., întrucât nu sunt întrunite condițiile privind consecințele deosebit de grave, astfel cum sunt ele definite în art. 183 C. pen.

În cazul acestor trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 154 lit. c) și 155 alin. (4) C. pen., termenul de prescripție specială este de 16 ani, rezultând, în mod evident, că acesta nu s-a împlinit.

Necesitând individualizarea pedepselor pe fiecare lege penală aplicabilă în timp, în vederea identificării legii penale mai favorabile, se impune, în consecință, ca instanța să procedeze și la individualizarea pedepselor în baza N.C.P. Evaluând în consecință dispozițiile art. 74 C. pen., instanța, față de criteriile deja analizate pentru celelalte infracțiuni precizate mai sus, a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru fiecare din cele trei infracțiuni de abuz în serviciu sub forma participației improprii este în măsură să conducă la conștientizarea de către inculpat a gravității faptelor comise și să aibă drept efect revocarea acesteia.

Văzând prevederile art. 297 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat că se impune ca pedeapsa accesorie nu numai interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică a cărei aplicare este obligatorie, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen. dar și interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, drepturi care vor fi interzise și ca pedeapsă accesorie.

Prin actul de inculpare, relativ la aceeași activitate săvârșită de inculpat s-a reținut și săvârșirea sub forma participației improprii a infracțiunii de fals intelectual în formă continuată prev. și ped. de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Așa cum s-a detaliat mai sus, în baza N.C.P. și aceste infracțiuni în formă continuată ar consta în trei infracțiuni de fals intelectual sub forma participației improprii prev. și ped. de art. 52 raportat la art. 321 C. pen. cu aceleași date de săvârșire a faptelor, detaliate la infracțiunea de participație improprie la săvârșirea abuzului în serviciu.

S-a reținut că potrivit C. pen. anterior, pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea acestei infracțiuni este de la 6 luni la 5 ani. Având în vedere că în baza C. pen. din 1969, infracțiunea este reținută în formă continuată și că ultimul act material este săvârșit în decembrie 2007, termenul de prescripție specială este de 7 ani și jumătate potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. și s-a împlinit în iunie 2015.

N.C.P. prevede pentru infracțiunea prevăzută de art. 321, pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare, astfel încât termenul de prescripție specială, astfel cum este reglementat de art. 154 alin. (1) lit. d) și 155 alin. (4) C. pen. s-ar împlini pentru două infracțiuni în iunie 2016 și pentru o infracțiune în decembrie 2017.

Astfel, analizând în concret activitățile reținute ca întrunind elementele constitutive ale acestei infracțiuni, instanța reține că potrivit art. 321 C. pen., falsul intelectual constă în „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări.”

Instanța a reţinut că în ceea ce privește săvârșirea din culpă sau fără vinovăție a acestei infracțiuni de către funcționarii publici B. și F. și notarul public I., acțiunile acestora cu prilejul întocmirii înscrisurilor oficiale au fost reținute sub forma culpei ca fiind infracțiunea de neglijență în serviciu, astfel că aceleași acte materiale nu pot fi reținute ca fiind săvârșite o dată din culpă și o dată fără vinovăție. Fiind stabilit, astfel, că cei trei au întocmit actele oficiale pe baza unor acte false, din culpă, aceeași activitate nu poate întruni elementele constitutive a două infracțiuni. Prin urmare, nu poate fi reținută nici participația improprie la o faptă care nu există. În baza acestor considerente, instanța a achitat inculpatul C. pentru trei infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În sarcina inculpatului C. s-a mai reținut, prin actul de inculpare săvârșirea infracțiunii de uz de fals a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile (septembrie 2006) și a încheierii de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L. (februarie 2008), prev. și ped. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. din 1969. Fiind condamnat inculpatul pentru alte acte materiale de uz de fals, instanța a analizat deja cuantumul termenelor de prescripție, astfel că va reține că ultimul act material pentru infracțiunea analizată este comisă în februarie 2008, astfel că termenul de prescripție specială implementat de C. pen. din 1969 s-a împlinit în august 2015.

În baza C. pen. actual actele materiale descrise pentru infracțiunea de uz de fals constituie două infracțiuni de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen., constând în aceea că inculpatul a folosit cele trei contracte de vânzare cumpărare false, prin O. achiziționa cele trei terenuri, în luna septembrie 2006, în fața notarului public N. care a autentificat contractul de vânzare cumpărare dintre inculpat, în calitate de mandatar și partea civilă SC K. SA și a doua infracțiune constând în folosirea procurii judiciare prin care a fost mandatată persoana inexistentă U. în scopul de a vinde terenul din strada ... către S.S., comisă în februarie 2008.

Stabilind anterior că în baza N.C.P. infracțiunile de uz de fals nu s-au prescris, instanța a procedat la individualizarea pedepselor în baza art. 74 C. pen. și față de criteriile deja analizate, a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la câte 5 luni închisoare pentru infracțiunile de uz de fals analizate.

Infracțiunea de înșelăciune comisă în dauna părții civile SC K. SRL a fost încadrată juridic în baza C. pen. din 1969 în prevederile art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu o pedeapsă de la 10 ani la 20 ani închisoare. C. pen. din 1969 reglementează termenul de prescripție specială al acestei infracțiuni în prevederile art. 122 alin. (1) lit. a) și 124 C. pen. din 1969, cuantumul acesteia fiind de 22 ani și 6 luni, astfel încât prescripția specială nu s-a împlinit.

Infracțiunea este încadrată corect în dispozițiile legale ale C. pen. anterior, instanța reținând că prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (calitatea de proprietar a lui O.) a fost făcută cu prilejul încheierii unui contract respectiv acela prin care inculpatul C., în calitate de mandatar a vândut cele trei terenuri situate administrativ în Timișoara, către SC K. SA și a produs consecințe deosebit de grave cu un prejudiciu mai mare de 200.000 lei prev. de art. 246 C. pen. din 1969.

Procedând la individualizarea pedepsei, față de prevederile art. 72 C. pen. din 1969, instanța a reţinut că fapta inculpatului C. este deosebit de gravă. Astfel, pe un teren care ar fi aparținut de drept Municipiului Timișoara, partea civilă fiind de bună credință și apreciind că achiziționează de la adevăratul proprietar a dezvoltat un proiect de locuințe pe acele terenuri, în mod legal pe baza unei autorizații de construcție, unele din locuințe fiind vândute pe baza unor antecontracte de vânzare cumpărare către persoane fizice sau juridice.

Inculpatul C. și-a însușit suma de bani obținută din vânzarea acestor terenuri, în mod fraudulos.

Instanța a apreciat că, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. din 1969 se impune aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare.

C. pen. actual reglementează pedepse mult mai blânde pentru infracțiunea de înșelăciune, iar calificarea juridică a acestei infracțiuni este, așa cum s-a arătat, în prevederile art. 244 alin. (2) C. pen. cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, termenul de prescripție specială de 10 ani stabilit. conform art. 155 alin. (1) lit. d) și 155 alin. (4) C. pen., urmând a se împlini în septembrie 2016, instanța apreciind că fapta a fost săvârșită prin mijloace frauduloase constând în folosirea actelor de vânzare cumpărare prin care se atesta, în mod fraudulos, calitatea de proprietar a lui O.

Raportat la prevederile art. 74 C. pen. și respectiv la consecințele săvârșirii faptei, la mijloacele folosite pentru atingerea scopului infracțional și la persoana inculpatului, instanța a apreciat că se impune, ținând cont și de conduita inculpatului în cursul procesului penal, aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare concomitent cu aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani cu interzicerea acelorași drepturi ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.

Termenele de prescripție specială pentru infracțiunea de înșelăciune fiind deja analizate, instanța a procedat la analizarea întrunirii elementelor constitutive și respectiv a individualizării pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune rămasă în fază de tentativă, comisă de inculpat în luna februarie 2008.

Astfel, instanța a reţinut că inculpatul C., împreună cu persoana împuternicită H. au prezentat documentația cadastrală și extras de C.F. cu privire la terenul din strada ..., mai multor persoane cu scopul de a vinde acest teren, inculpații cunoscând faptul că persoana înscrisă în C.F., U., nu există în realitate sub această identitate și că acesta nu are calitatea de proprietar al terenurilor respective.

Dintre potențialii cumpărători, numitul S.S. a părut interesat, însă acesta împreună cu martorii K.K.K. și J.J.J. au prezentat actele spre verificare notarului public I.I.I. și au întreprins ei propriile verificări, constatându-se, așa cum rezultă din starea de fapt și probele administrate că potențialul cumpărător a aflat despre împrejurarea că actele sunt false, astfel că săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă consumată nu a mai avut loc datoriră faptului că numitul S.S. a denunțat faptele inculpaților și a demascat pe aceștia în cadrul întâlnirii avute la ștrandul Termal în biroul martorului J.J.J., în data de 22 februarie 2008.

Fiind dovedită săvârșirea infracțiunii sub forma tentativei, instanța, procedând la individualizarea pedepsei în baza C. pen. anterior, a stabilit o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru tentativa la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în baza C. pen. actual, pentru criteriile deja analizate a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Pentru infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune constând în determinarea numitei Y. de a se prezenta ca adevărata proprietară a imobilului din str. ..., faptă comisă în octombrie 1995, aceasta a fost încadrată juridic în baza C. pen. din 1969 în prevederile art. 31 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5). Astfel, rezultă din starea de fapt prezentată la pct. III că prin procura falsă pe numele lui Z. (decedat) acesta din urmă vinde imobilul din str. ..., numitei Y., persoană interpusă de către inculpatul C., aceasta fiind menajera lui. S-a dovedit, astfel, modul de operare a inculpatului C., în sensul că a urmărit să nu figureze în actele de vânzare cumpărare, iar pe parcursul vânzărilor simulate doar concubina sa J.J. apare în unul dintre actele de vânzare cumpărare.

Fapta a fost săvârșită de către inculpat în scopul însușirii pe nedrept a acestui imobil cu privire la care s-a arătat în considerente că erorile comise de funcționarii publici la momentul apariției Decretului nr. 92/50, au condus la omisiunea de înscriere a dreptului statului în C.F. Așa cum s-a reținut și prin rechizitoriu, dreptul de proprietate al statului cu privire la acest imobil opera chiar și fără înscriere în C.F. Prin urmare, acțiunea întreprinsă, fără vinovăție, de Y. de a vinde un bun care de drept era al statului român, fiind determinată de C. se circumscrie infracțiunii de înșelăciune sub forma participației improprii, încadrarea juridică în baza V.C.P. fiind corectă, valoarea imobilului fiind peste 200.000 lei, fiind aplicabile astfel, dispozițiile alin. (5) alin. (1), art. 215 C. pen. din 1969.

În baza V.C.P. termenul de prescripție specială este astfel de 22 ani și 6 luni și se va împlini în aprilie 2018, fapta nefiind prescrisă. Luând în considerare prevederile art. 72 C. pen. din 1969, dar și împrejurarea că de la comiterea faptei s-a scurs un timp foarte îndelungat, la individualizarea pedepsei, instanța s-a orientat spre minimul special de 10 ani închisoare.

Așa cum s-a arătat mai sus, C. pen. actual reglementează pedepse mult mai blânde pentru infracțiunea de înșelăciune (1 - 5 ani), încadrarea juridică fiind cea prevăzută de art. 244 alin. (2), astfel că raportat la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), termenul de prescripție specială pentru această infracțiune s-a împlinit în luna octombrie 2006.

Efectuând un examen comparativ al pedepselor stabilite pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului (cele care nu s-au prescris) în baza C. pen. din 1969 s-a observat că aplicând dispozițiile art. 33 lit. a) și 34 lit. b), pedeapsa cea mai grea, ca pedeapsă rezultantă este cea de 12 ani închisoare, pedeapsă care se impune a fi sporită cu 4 ani față de numărul mare al infracțiunilor rămas chiar și în urma prescrierii celor mai multe dintre ele.

Pentru pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, în baza N.C.P., deși în număr mai mare ca urmare a recalificării juridice și cu mai puține infracțiuni prescrise, pedeapsa rezultantă ar fi compusă din pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare plus sporul obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) și 39 lit. d) C. pen., ceea ce ar conduce la o pedeapsă de executat de 10 ani și 4 luni închisoare, cu mult redusă față de pedeapsa de 16 ani aplicabilă în baza V.C.P.

Prin urmare, instanța a reținut că în cazul inculpatului C., legea penală mai favorabilă este actualul C. pen., în baza căruia îl va condamna pe inculpat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, astfel cum au fost stabilite în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și raportat la modalitatea de individualizare pentru fiecare dintre ele, astfel cum a fost analizată mai sus.

Inculpatul D. a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriu pentru următoarele infracțiuni:

1. art. 323 alin. (1), (2) C. pen.- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

2. art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 - 42 C. pen. - fals material în înscrisuri oficiale, prin contrafacerea şi alterarea în orice mod a celor două dispoziţii de restituire, a documentaţiei cadastrale, a procurilor judiciare emise în Ungaria;

3. art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. - uzul de fals prin folosirea documentelor falsificate;

4. art. 293 C. pen. - prin prezentarea sub o identitate falsă pe falsul U. în faţa notarului public L.L.L.L.;

5. art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. - coautorat împreună cu inculpatul C. şi L.L.L. la infracţiunea de falsificarea instrumentelor oficiale;

6. art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen. - pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false;

7. art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. constând din fals în declaraţii prin declararea necorespunzătore a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la notarii publici I., L.L.L.L. şi la Direcţia Fiscală a Primăriei Mun. Timişoara;

8. art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave - constând în participaţia improprie sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarii publici I. iar pentru L.L.L.L. cu referire la art. 2491 alin. 1 C. pen.;

9. art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notari publici I. şi L.L.L.L., cu referire la obţinerea celor două încheieri de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.;

10 art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. constând din uz de fals la folosirea (uzul) celor două încheieri de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.

Instanța a apreciat că față de starea de fapt reținută în Rechizitoriu, dar și de către instanță s-a impus, anterior identificării legii penale mai favorabile, stabilirea corectă a încadrării juridice, potrivit reglementărilor în vigoare la data emiterii rechizitoriului.

Astfel, în ce privește infracțiunea de uz de fals în formă continuată prev. și ped de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. din 1969, respectiv folosirea acestor documente falsificate (dispoziții de restituire documente cadastrale), activitatea inculpatului D. se circumscrie atât acțiunilor specifice autorului cât și complicelui.

Aceeași formă de participație a complicității a fost reținută și în privința infracțiunii de falsificarea a instrumentelor oficiale, întrucât probele administrate relevă împrejurarea că ștampilele au fost contrafăcute de către L.L.L. și doar folosite de către D., ajutorul dat de inculpat fiind dat doar prin punerea la dispoziție a modelului instrumentelor oficiale falsificate, model primit de la inculpatul C.. Astfel, în privința infracțiunii prev. de art. 286 C. pen. din 1969 aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 și art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 s-au reţinut prevederile art. 26, în ceea ce îl privește pe inculpatul D.

Relativ la prezentarea sub o identitate falsă a persoanei inexistente U. în fața notarului L.L.L.L. poate fi reținută doar în sarcina celui care își declină o asemenea identitate iar cei care au ajutat la săvârșirea acestei infracțiuni nu pot fi decât complici, motiv pentru care și în ceea ce privește această infracțiune, în sarcina inculpatului D. a fost reținută săvârșirea faptei sub forma complicității.

Pentru a determina legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului D., instanța trebuie să determine, totodată, calificarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului în baza noului Cod, această calificare fiind necesară întrucât, în baza C. pen. din 1969 s-au reținut unele din infracțiuni ca fiind săvârșite în formă continuată, iar C. pen. actual definește infracțiunea continuată și reține că aceasta este continuată atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleași infracțiuni.

Prin urmare, procedând la calificarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului D., instanța a stabilit. c)ă în baza N.C.P. aceasta este următoarea:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 320 alin. (1) C. pen., constând în falsificarea dispoziției de restituire din 04 noiembrie 2005, comisă în ianuarie - aprilie 2006 și a dispoziției de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 comisă în august 2006;

- trei infracțiuni de uz de fals sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., constând în ajutorul dat la folosirea documentelor falsificate prin depunerea documentației la C.F. (iunie 2006); ajutorul dat la folosirea documentelor falsificate prin depunerea documentației la C.F. (decembrie 2007); ajutorul dat în vederea depunerii documentelor false la notarul L.L.L.L. (februarie 2008).

- o infracțiune de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen., constând în depunerea documentelor falsificate la notarul I. (iunie 2006).

- o infracțiune de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., constând în punerea la dispoziția lui L.L.L. a dispoziției de restituire reală din 04 noiembrie 2005, primită de la C. a cărui model a folosit lui L.L.L. care a confecționat ștampilele cu semnătura primarului, a secretarului și sigla Primăriei Timișoara (aprilie - iunie 2006).

- două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., inculpatul D. fiind cel care a aplicat instrumentele falsificate pe două dispoziții false de restituire, respectiv o faptă săvârșită în aprilie 2006 și una în august 2006.

- două infracţiuni de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen., una constând în folosirea încheierii de C.F. prin care s-a intabulat dreptul de proprietate a lui E. (iunie 2006) și una constând în folosirea încheierii de C.F. prin care s-a intabulat dreptul de proprietate a lui U.

Stabilind astfel calificarea juridică în baza N.C.P., instanța a procedat la analizarea fiecărei infracțiuni în parte și la individualizarea pedepselor în baza fiecărui cod cu incidența tuturor instituțiilor aplicabile în cauză, numai în acest mod putând determina legea penală mai favorabilă. Legea penală mai favorabilă va fi determinată în concret, așa cum s-a arătat, cu privire la toate instituțiile incidente, una dintre ele fiind cea a prescripției.

Și în cazul inculpatului D., având în vedere succesiunea în timp a legilor penale, instanța a avut în vedere la individualizarea pedepselor atât prevederile art. 72 C. pen. din 1969 cât și prevederile art. 74 C. pen., procedând la individualizarea concretă pe fiecare infracțiune în parte pentru a stabili în final legea penală mai favorabilă.

Prin declarația dată la fila 12 din vol. 2 P.I. inculpatul D. a arătat că recunoaștere în totalitate starea de fapt reținută în rechizitoriu, arătând că se prevalează de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. din 1968. Ulterior pin încheierea din 09 mai 2013 (un alt complet de judecată), instanța a respins cererea, motivele reținute fiind legate de împrejurarea că nu s-ar putea dispune disjungerea cauzei, inculpatul fiind trimis în judecată și pentru asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Ulterior, inculpatul D. a fost audiat, declarația sa fiind consemnată la fila 75 vol. 3 P.I. În esență, inculpatul şi-a menţinut declarațiile de recunoaștere date în faza de urmărire penală și susține că C. i-a arătat actele de restituire a lui U. și i-a solicitat să găsească pe cineva în Ungaria care să facă astfel de acte și să se substituie moștenitorilor, o persoană din Ungaria. A apelat la L.L.L., pe care îl cunoștea, care a falsificat procura și ștampilele de pe procură, iar cu privire la arestul documentelor a apelat, la propunerea lui L.L.L. la o persoană din Arad.

Pentru aceste servicii inculpatul i-a dat 30.000 euro, din care 15.000 i-a dat lui L.L.L., care a plătit-o și pe acea. Pe M. l-a rugat să se ocupe de intabulare și obținerea certificatului fiscal, nu reține să-fi spus lui M. că actele sunt false. După ce a primit încheierea de C.F. și extrasul, l-a sunat pe C., care era în Germania și i-a spus de vânzare se va ocupa o rudă de-a sa O. La data stabilită, s-au prezentat la B.N.P., R., E., L.L.L., O., E. fiind cumpărătorul. De față era și traducătorul A.A.A.A. Traducătoarea i-a citit lui E. tot contractul.

La venirea lui C., i-a dat contractul. Nu a intenționat să vândă cuiva terenul, nu a discutat cu reprezentanții SC K. SRL. Construcții. Nu a știut că C. va vinde terenul mai departe. El s-a prezentat la notar doar la încheierea contractului, în rest s-a ocupat M., acesta a păstrat contactul cu notarul. Nu mai știe câte persoane au avut exemplar al contractului. E posibil ca pentru terenul din str. ... să-i fi cerut lui L.L.L. două procuri. Nu știe cine a semnat cererea de intabulare. La notar nu s-a dat nici o sumă de bani. El nu a luat o sumă de 120.000 euro de la mama inculpatului pentru plata acestui teren.

L.L.L. i-a dat o sumă de bani lui E., dar nu știe cât. Dispozițiile false au fost întocmite de el și numita T.T.T.T., iar planurile le-a făcut T.T.T.T.. Știa că L.L.L. se ocupă de falsuri pentru că ia-propus înainte să cumpere pe firmă niște motociclete cu acte cu probleme. La venirea din Germania, C. i-a spus că dorește să obțină în același mod acte pentru un teren din strada .... S-a procedat în același mod. De data asta, inculpatul C. a dorit să se facă o procură, nu o vânzare, procura fiind făcută pe numele lui H.

Nu a fost la notariat, când s-a făcut procura. Copia pașaportului lui E. a fost transmisă prin fax la firma sa. Pe U. l-a cunoscut, când L.L.L. a adus în România pentru întocmirea procurii. El a făcut legătura între cei doi și inculpatul C. Nu știe dacă U. cunoștea altă limbă în afară de maghiară, el a discutat cu U. în maghiară. Nu a fost la notarul L.L.L.L. la întocmirea procurii.

Relativ la declarația inculpatului dată în condițiile art. 3201 C. proc. pen. din 1968, instanța a reţinut că nu există nici un impediment de a reține în favoarea inculpatului prevederile art. 396 alin. (1) C. proc. pen. (procedura recunoașterii vinovăției) deoarece motivele avute în vedere de instanță la respingerea cererii (un alt complet de judecată) sunt în fapt motive de respingere a unei cereri de disjungere și nu de aplicare a procedurii simplificate.

În consecință, după analizarea întrunirii elementelor constitutive și a existenței infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului D., instanța a procedat la individualizarea pedepselor între limitele prevăzute de lege reduse cu 1/3, potrivit art. 396 C. proc. pen.

Probele administrate, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, astfel cum au fost reținute la stabilirea stării de fapt relevă împrejurarea că inculpatul D. a avut o implicare activă în ceea ce privește activitatea de plăsmuire a celor două dispoziții reale de restituire, respectiv el a fost cel care a falsificat cele două dispoziții de restituire, a găsit persoana (rămasă neidentificată) care a falsificat documentațiile cadastrale, l-a introdus în activitatea infracțională pe L.L.L. care a falsificat procurile în limba maghiară și a confecționat instrumentele oficiale false. Inculpatul D. a participat atât la determinarea notarilor publici de a încheia actele oficiale neconforme cu realitatea cât și la determinarea registratorilor de C.F. în acest scop, depunând la notarii publici și funcționarii Cărții Funciare documente false. Instanța a avut în vedere nu numai împrejurarea că inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa,dar și că prin declarațiile sale date atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată s-a conturat cu exactitate starea de fapt și contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunilor.

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, instanța a reţinut că potrivit C. pen. din 1969, aceasta a fost comisă în formă continuată, activitatea infracțională fiind desfășurată în perioada ianuarie - august 2006. C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 288 C. pen., cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în februarie 2014.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 320 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus două infracțiuni sub forma autoratului, una comisă în aprilie 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în aprilie 2016 și una comisă în august 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în august 2016.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 320 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul D. se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale constând în falsificarea celor două dispoziții de restituire și procedând la individualizarea pedepsei pentru aceste două infracțiuni, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare pentru fiecare dintre ele.

Cu privire la infracțiunea de uz de fals, prin Rechizitoriu s-a reținut forma continuată a acestuia, acte materiale începute în iunie 2006, epuizate în februarie 2008, inculpatul D. participând sub forma complicității și autoratului pentru motivele deja analizate mai sus.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 323 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus trei infracțiuni sub forma complicităţii, una comisă în iunie 2006 constând în ajutorul dat la folosirea documentelor falsificate prin depunerea documentației la C.F., una comisă în decembrie 2007 în același mod cu referire la cea de a doua dispoziție de restituire, precum și ajutorul dat în vederea depunerii documentelor false la notarul public L.L.L.L. (februarie 2008), cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în iunie 2016, în decembrie 2017 și respectiv în februarie 2018.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 323 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul D. se face vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni de uz de fals sun forma complicității. Procedând la individualizarea pedepsei pentru aceste trei infracțiuni, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 3 luni pentru fiecare dintre ele, având în vedere criteriile de individualizare deja arătate, recunoașterea faptelor prin incidența art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Petru infracțiunea de uz de fals, reținută în sarcina inculpatului, sub forma autoratului, constând în depunerea documentelor false la notarul R. pentru întocmirea contractelor de vânzare cumpărare dintre falsul proprietar E. și O., instanța a reţinut că în baza C. pen. din 1969, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în decembrie 2013.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 323 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul D. se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni de uz de fals în calitate de autor, fapta fiind descrisă mai sus. Instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse de 3 luni.

În ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea, instanța a reţinut că inculpatul a comis această infracțiune sub forma complicității în februarie 2008. C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 293 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 26, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în august 2015.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 327 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus infracțiunea săvârșită sub forma complicității, comisă în februarie 2008, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în februarie 2018.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 327 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității și procedând la individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea de falsificarea instrumentelor oficiale, instanța a reţinut că inculpatul a comis această infracțiune sub forma complicității în aprilie 2006 când inculpatul D. a pus la dispoziția lui L.L.L. dispoziția de restituire reală din 04 noiembrie 2005, primită de la C., care a fost folosită de L.L.L. pentru confecționarea ștampilelor cu sigla Primăriei Timișoara, semnătura primarului și secretarului.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 286 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 26, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 6 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în octombrie 2013.

Este adevărat că această infracțiunea a fost reținută în baza V.C.P., în formă continuată, însă instanța a apreciat că în baza N.C.P. nu se impune reținerea a două infracțiuni de falsificare instrumente oficiale sub forma complicității deoarece instrumentele oficiale falsificate de către L.L.L. au fost folosite atât la dispoziția falsă de restituire din 04 noiembrie 2005 cât și la dispoziția falsă de restituire din 04 noiembrie 2005.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 317 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității și procedând la individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, având în vedere că sunt incidente și prevederile art. 77 lit. a) privind săvârșirea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună (inculpatul C., inculpatul D. și învinuitul L.L.L.). Potrivit dispozițiilor art. 78, în cazul existenței circumstanțelor agravante, instanța poate aplica o pedeapsă până la maximul special.

Este adevărat că, potrivit actualelor reglementări, instanța poate aplica și o pedeapsă cu amenda, fiind prevăzută ca sancțiune alternativă, însă având în vedere consecințele care au fost generate de săvârșirea acestei infracțiuni, respectiv crearea unei aparențe de realitate a dispozițiilor false de restituire prin folosirea și aplicarea instrumentelor oficiale false precum și prevederile art. 78 C. pen., mai sus enunțate, instanța a apreciat că doar pedeapsa închisorii este aptă să satisfacă exigențele art. 74 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de folosire a instrumentelor oficiale, instanța a reţinut că inculpatul a comis această infracțiune sub forma autoratului în perioada aprilie 2006 - august 2006, când inculpatul, după ce a primit de la C. dispoziția de restituire reală din 04 noiembrie 2005 a predat-o lui L.L.L. și a cunoscut faptul că ștampilele confecționate de L.L.L. cu sigla Primăriei Timișoara, semnătura primarului și secretarului vor fi folosite pentru două dispoziții de restituire falsificate.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 317 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus două infracțiuni săvârșite sub forma autoratului, una comisă în aprilie 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în aprilie 2016 și una comisă în august 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în august 2016.

Astfel, dacă în cazul infracțiunii de falsificare de instrumente oficiale a fost reținută o singură infracțiune sub forma autoratului întrucât instrumentele falsificate au fost confecționate o singură dată de către L.L.L., însă în ce privește infracțiunea de folosire a acestor instrumente s-au săvârșit două acte materiale, motiv pentru care în baza N.C.P. nu poate fi reținută forma continuată ci două infracțiuni distincte săvârșite la datele când instrumentele oficiale falsificate au fost aplicate efectiv pe cele două dispoziții de restituire.

Întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 318 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul D. se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale sub forma complicității și procedând la individualizarea pedepselor pentru aceste infracțiuni, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de câte 6 luni închisoare, având în vedere că sunt incidente și prevederile art. 77 lit. a) privind săvârșirea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună (inculpatul C., inculpatul D. și învinuitul L.L.L.). Potrivit dispozițiilor art. 78, în cazul existenței circumstanțelor agravante, instanța poate aplica o pedeapsă până la maximul special. La individualizarea și proporționalizarea pedepselor pentru aceste infracțiuni, instanța a avut în vedere aceleași considerente pe care le-a analizat în cazul infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale.

Prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. din 1969. Activitatea săvârșită de inculpat pentru reținerea acestei infracțiuni în formă continuată se referă la declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în iunie 2006 - decembrie 2007 la notarul I. (iunie 2006) și Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (ianuarie 2008). Și în cazul acestei infracțiuni, în baza C. pen. din 1969 termenul de prescripție s-a împlinit.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 292 C. pen. din 1969, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 2 ani. În cazul acestei infracțiuni, săvârșită în formă continuată, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în iulie 2015.

În ce privește reținerea acestor infracțiuni în sarcina inculpatului, instanța a apreciat că se impune achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a), întrucât dacă o persoană folosește un înscris fals în fața unei autorități în vederea producerii de consecințe juridice, în sarcina acestuia a fost reținută doar infracțiunea de uz de fals nu și cea de fals în declarații, întrucât infracțiunea de uz de fals exclude prin însăși conținutul său existența în concurs a infracțiunii de fals în declarații.

Față de inculpat a mai fost reținută infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave săvârșită cu participație improprie și în formă continuată prev. și ped. de art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969 constând în înlesnirea în orice mod cu intenție la săvârșirea din culpă a infracțiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 de către funcționarii publici B. și F. și notarul public I. și art. 249 alin. (1) C. pen. din 1969 pentru notarul public L.L.L.L.

C. pen. anterior reglementează această infracțiune cu o pedeapsă de la 5 ani la 15 ani închisoare (art. 2481). Astfel, potrivit prevederilor art. 31 C. pen. săvârșirea nemijlocită, cu intenție de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de executare altă persoană se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție. De asemenea, determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intenție la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.

Prin urmare, dacă în sarcina funcționarilor publici mai sus amintiți se reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, răspunderea inculpatului pentru participația improprie la o astfel de infracțiune săvârșită in culpă atrage răspunderea pentru fapta săvârșită cu intenție, aceasta fiind prevăzută de art. 2481 C. pen. din 1969. Încadrarea juridică dată faptei în baza C. pen. anterior este corectă, având în vedere că dispozițiile art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 leagă reținerea agravantei de producerea unor consecințe deosebit de grave care, potrivit art. 146 din același Cod consta într-o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen. ori altei persoane juridice sau fizice.

S-a apreciat, astfel că, încadrarea juridică potrivit V.C.P. este corectă, prejudiciul produs Municipiului Timișoara prin fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu fiind de 323.000 euro, sumă ce se încadrează în dispozițiile art. 146 C. pen.

Dacă instanța ar urma să aprecieze că în cauză C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă și constatând limitele de pedeapsă prevăzute de acest cod ca fiind de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi ar constata, totodată, că forma continuată a infracțiunii ar putea fi reținută cu privire la neglijența în serviciu săvârșită de funcționarii publici B. și F. și notarul I. cu excluderea actului material în privința notarului public L.L.L.L. deoarece, în privința acesteia, chiar dacă în faza de urmărire penală a primit o amendă administrativă reținându-se fapta,dar apreciindu-se lipsa în concret a pericolului social, ulterior aceasta a fost absolvită de orice vină prin soluționarea de către instanță a plângerii sale.

Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., termenul de prescripție specială în ce privește această infracțiune este de 12 ani și se socotește de la ultimul act material care a fost săvârșit în decembrie 2007, ceea ce înseamnă că în baza V.C.P., termenul de prescripție se va împlini în decembrie 2019 și în cazul aprecierii acestei legi ca fiind cea mai favorabilă se impune analizarea prevederilor art. 72 C. pen. și individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța apreciind că dată fiind persoana inculpatului care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, pericolul social al acesteia prin prisma consecințelor infracțiunii, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fiecare act material din cuprinsul formei continuate se impune aplicarea unei pedepse de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, față de gravitatea faptei neputând proceda la aplicarea unei pedepse spre minim.

Necesitând individualizarea pedepselor pe fiecare lege penală aplicabilă în timp, în vederea identificării legii penale mai favorabile, se impune, în consecință, ca instanța să procedeze și la individualizarea pedepselor în baza N.C.P. Evaluând în consecință dispozițiile art. 74 C. pen., instanța, față de criteriile deja analizate pentru celelalte infracțiuni precizate mai sus, a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru fiecare din cele trei infracțiuni de abuz în serviciu sub forma participației improprii este în măsură să conducă la conștientizarea de către inculpat a gravității faptelor comise și să aibă drept efect revocarea acesteia.

Văzând prevederile art. 297 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat că se impune ca pedeapsa accesorie nu numai interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică a cărei aplicare este obligatorie, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen.,dar și interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, drepturi care vor fi interzise și ca pedeapsă accesorie.

Astfel, analizând în concret activitățile reținute ca întrunind elementele constitutive ale acestei infracțiuni, instanța a reţinut că potrivit art. 321 C. pen., falsul intelectual constă în „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări.”

Prin urmare, nu a putut fi reținută nici participația improprie la o faptă care nu există.

În baza acestor considerente, instanța a achitat inculpatul D. pentru trei infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În sarcina inculpatului D. s-a mai reținut, prin actul de inculpare săvârșirea infracțiunii de uz de fals a încheierii de C.F. comisă prin depunea acestora la notarul I. în vederea autentificării contractelor de vânzare cumpărare dintre E. și O., comise în iunie 2006, una constând în folosirea încheierii de Carte Funciare prin care s-a intabulat dreptul de proprietate a lui U. în vederea emiterii procurii judiciare, astfel că a reţinut că ultimul act material pentru infracțiunea analizată este comisă în februarie 2008, astfel că termenul de prescripție specială implementat de C. pen. din 1969 s-a împlinit în august 2015.

În baza C. pen. actual actele materiale descrise pentru infracțiunea de uz de fals constituie două infracțiuni de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen., constând în aceea că inculpatul a folosit încheierea de autentificare prin care s-a intabulat dreptul de proprietate a lui E. în luna iunie 2006 în fața notarului I. și a doua constând în folosirea încheierii de C.F. prin care s-a intabulat dreptul de proprietate a lui U., comisă în februarie 2008.

Stabilind anterior că în baza N.C.P. infracțiunile de uz de fals nu s-au prescris, instanța a procedat la individualizarea pedepselor în baza art. 74 C. pen. și față de criteriile deja analizate, a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la câte 3 luni închisoare pentru infracțiunile de uz de fals analizate.

Pentru pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, în baza N.C.P., deși în număr mai mare ca urmare a recalificării juridice și cu mai puține infracțiuni prescrise, pedeapsa rezultantă ar fi compusă din pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare plus sporul obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 lit. d) C. pen., ceea ce ar conduce la o pedeapsă de executat de 4 ani și 10 luni închisoare, cu mult redusă față de pedeapsa de 5 ani și 6 luni aplicabilă în baza V.C.P.

Prin urmare, instanța a reţinut că în cazul inculpatului D., legea penală mai favorabilă este actualul C. pen., în baza căruia îl va condamna pe inculpat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, astfel cum au fost stabilite în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și raportat la modalitatea de individualizare pentru fiecare dintre ele, astfel cum a fost analizată mai sus.

Inculpatul E. a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriu pentru următoarele infracțiuni:

1. art. 323 alin. (1), (2) C. pen.- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

3. art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. - uzul de fals prin folosirea documentelor falsificate;

4. art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. - coautorat împreună cu inculpatul C. şi L.L.L. la infracţiunea de falsificarea instrumentelor oficiale;

5. art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. - pentru săvârșirea infracţiuni de folosirea instrumentelor oficiale false;

6. art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. constând din fals în declaraţii prin declararea necorespunzătore a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, notarul public I.;

7. art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave - constând în participaţia improprie sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarii publici I. şi L.L.L.L.;

8. art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarul public I. cu referire la obţinerea încheierii de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile.

Instanța a apreciat că față de starea de fapt reținută în rechizitoriu,dar și de către instanță se impune, anterior identificării legii penale mai favorabile a face câteva precizări. Astfel, instanța a reţinut că inculpatul a fost cooptat în activitatea infracțională în momentul apariției necesității de a întocmi procuri judiciare prin care o persoană (inculpatul E.) să fie împuternicită să întabuleze, respectiv să vândă terenurile la care se referă dispoziția falsă de restituire nr. 2456 din 04 noiembrie 2005. Astfel, rolul inculpatului E. a fost, în această primă fază, acela de a întocmi cele două procuri judiciare. Ulterior, inculpatul a fost de acord să vândă aceste terenuri cu toate că știa că nu este mandatarul proprietarilor către numitul O., cu toate că nu a primit nicio sumă de bani pentru această vânzare, aspect ce rezultă din chiar declarația sa.

Pentru a determina legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului E., instanța trebuie să determine, totodată, calificarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului în baza N.C.P., această calificare fiind necesară întrucât, în baza C. pen. din 1969 s-au reținut unele din infracțiuni ca fiind săvârșite în formă continuată, iar C. pen. actual definește infracțiunea continuată și a reţinut că aceasta este continuată atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp,dar în realizarea aceleași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleași infracțiuni.

Prin urmare, procedând la calificarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului E., instanța a stabilit, că în baza N.C.P. aceasta este următoarea:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 320 alin. (1) C. pen., referitor la procurile judiciare din 08 iunie 2006 și 22 iunie 2006;

- două infracțiuni de uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen., referitoare la folosirea documentelor false la intabularea dispoziției false de restituire nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 (probele administrate dovedind faptul că inculpatul a semnat cererea către C.F., aspect ce rezultă din expertiza criminalistică efectuată în acest scop) faptă comisă la data de 14 iunie 2006 și folosirea documentelor false în fața notarului public I. la întocmirea celor trei contracte de vânzare cumpărare, faptă comisă în 29 iunie 2006;

- o infracțiune de falsificare a instrumentelor oficiale prev. și ped. de art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (cu referire la sigla statului ungar aplicată pe cele două procuri);

- două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. cu privire la aplicarea efectivă a siglei statului ungar pe cele două procuri;

- două infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., constând în declarațiile corespunzătoare adevărului în fața funcționarilor Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și a notarului public I.;

- două infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen., constând în înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și F. (iunie 2006) și notarul public I.. Cu referire la reținerea a două infracțiuni, instanța reține că deși s-a făcut referire în rechizitoriu și la notarul public L.L.L.L., probele administrate relevă împrejurarea că E. nu a avut nici o contribuție la falsificarea celei de-a doua dispoziții de restituire falsă;

- două infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen., constând în înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și F. (iunie 2006) și notarul public I.. Cu referire la reținerea a două infracțiuni, instanța reține că deși s-a făcut referire în rechizitoriu și la notarul public L.L.L.L., probele administrate relevă împrejurarea că E. nu a avut nici o contribuție la falsificarea celei de-a doua dispoziții de restituire falsă.

Stabilind astfel calificarea juridică în baza N.C.P., instanța a procedat la analizarea fiecărei infracțiuni în parte și la individualizarea pedepselor în baza fiecărui cod cu incidența tuturor instituțiilor aplicabile în cauză, numai în acest mod putând determina legea penală mai favorabilă. Legea penală mai favorabilă va fi determinată în concret, așa cum s-a arătat, cu privire la toate instituțiile incidente, una dintre ele fiind cea a prescripției.

Și în cazul inculpatului E., având în vedere succesiunea în timp a legilor penale, instanța a avut în vedere la individualizarea pedepselor atât prevederile art. 72 C. pen. din 1969 cât și prevederile art. 74 C. pen., procedând la individualizarea concretă pe fiecare infracțiune în parte pentru a stabili în final legea penală mai favorabilă.

Prin declarația dată la fila 90 din vol. 3 P.I. inculpatul E., a arătat că L.L.L. i-a fost prezentat de D.D.D.D.D., ca fiind o persoană de încredere care derulează tot felul de afaceri. L.L.L. Zlolt l-a sunat apoi și i-a spus că are un prieten în România, avocat, o persoană foarte serioasă, dar care s-a încurcat în afacerile lui L.L.L. și l-a rugat să îl ajute. După 10 zile au venit în Arad, unde l-a cunoscut pe D., acesta l-a luat în mașina lui și au plecat la Timișoara la notar, L.L.L., venind cu mașina lui. În biroul notarului i s-au spus mai multe nume, dar nu știa ce reprezintă, dar el era liniștit pentru că înăuntru era un notar și un avocat. L.L.L. i-a spus că persoana care trebuia să se prezinte la notar era în Germania. A semnat două seturi de acte, un set de acte legat de cărți funciare. La Parchet i-a fost arătat un act care conține numele său, dar nu el l-a semnat. Despre a-l doilea set de acte, inculpatul D. i-a spus că e vorba de niște bani pe care D. i-ar fi dat, ceea ce nu este adevărat. Înainte de a semna traducătoarea i-a spus ce conține actul, respectiv că e vorba de terenuri. Actele au mai fost semnate de un țigan slab. D. a ieșit din birou la un moment dat, dar nu știe dacă înainte au după semnarea actelor. Procura emisă pe numele său a văzut-o doar la Parchet, nu a primit bani și e sigur că nu i s-a apus că actul conține mențiuni cu privire la sume e bani. A înțeles că prin ceea ce făcea, îi ajuta pe L.L.L. și D., care erau parteneri de afaceri. Nu avea cunoștință că acele acte erau false, are 8 clase de școală generală și 3 de profesională. La notar traducătoarea i-a spus că e vorba de niște terenuri și că vinde acele terenuri, i-a tradus câți mp și pe numele cui este făcut actul. Nu știe când a ajuns actul său de identitate la L.L.L.. Nu cunoaște ceilalți inculpați și L.L.L. nu i-a spus concret despre ce se va întâmpla la notariat, dar l-a asigurat că nu vor fi probleme, cu traducătoarea a vorbit mai mult despre familie.

În consecință, după analizarea întrunirii elementelor constitutive și a existenței infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului E., instanța a procedat la individualizarea pedepselor între limitele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Probele administrate, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, astfel cum au fost reținute la stabilirea stării de fapt relevă împrejurarea că inculpatul E., a avut o implicare activă în ceea ce privește activitatea de plăsmuire a celor două procuri, respectiv el a fost cel care întocmit procurile judiciare din 08 iunie 2006 și 22 iunie 2006. Inculpatul E. a participat atât la determinarea notarului public de a încheia actele oficiale neconforme cu realitatea cât și la determinarea registratorilor de C.F. în acest scop, depunând la notarul public și funcționarii Cărții Funciare documente false. Instanța a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a recunoscut parțial faptele reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, instanța a reţinut că potrivit C. pen. din 1969, aceasta este comisă în formă continuată, activitatea infracțională fiind desfășurată în perioada 08 - 22 iunie 2006. C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 288 C. pen., cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în decembrie 2013.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 320 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus două infracțiuni sub forma autoratului, comisă în 8 iunie 2006, și respectiv 22 iunie 2006 cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în iunie 2016.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 320 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul E. se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale constând în falsificarea celor două procuri judiciare și procedând la individualizarea pedepsei pentru aceste două infracțiuni, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru fiecare dintre ele.

Cu privire la infracțiunea de uz de fals, prin rechizitoriu s-a reținut forma continuată a acesteia, acte materiale fiind comise în luna iunie 2006, inculpatul E. fiind autorul acestor infracțiuni prin prezentarea înscrisurilor oficiale false în fața funcționarilor publici B. și F. și în fața notarului public I.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 323 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul E. se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals sub forma complicității. Procedând la individualizarea pedepsei pentru aceste două infracțiuni, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 6 luni pentru fiecare dintre ele, având în vedere criteriile de individualizare deja arătate, recunoașterea parțială a faptelor.

Astfel, folosirea acelor documente false avut consecințe din cele mai grave determinând înscrierea unor aspecte nereale în cărțile funciare în baza dispoziției de restituire falsă și a înstrăinării unor terenuri de către o altă persoană decât adevăratul proprietar.

În ceea ce privește infracțiunea de falsificarea instrumentelor oficiale, instanța a reţinut că inculpatul a comis această infracțiune sub forma autoratului, în sensul că inculpatul a falsificat sigla cu stema statului ungar.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 286 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 26, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 6 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în decembrie 2013.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 317 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus infracțiunea săvârșită sub forma autoratului, comisă în iunie 2006, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în iunie 2016.

Este adevărat că această infracțiunea a fost reținută în baza V.C.P., în formă continuată, însă instanța a apreciat că în baza N.C.P. nu se impune reținerea a două infracțiuni de falsificare instrumente oficiale întrucât instanța a reținut falsificarea stemei statului ungar, o singură dată, aceasta fiind doar folosită de două ori.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 317 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul E. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma autoratului și procedând la individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, având în vedere că sunt incidente și prevederile art. 77 lit. a) privind săvârșirea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună (inculpatul cunoscând că în activitatea infracțională sunt implicați inculpatul D. și învinuitul L.L.L.). Potrivit dispozițiilor art. 78, în cazul existenței circumstanțelor agravante, instanța poate aplica o pedeapsă până la maximul special.

Este adevărat că, potrivit actualelor reglementări, instanța poate aplica și o pedeapsă cu amenda, fiind prevăzută ca sancțiune alternativă, însă având în vedere consecințele care au fost generate de săvârșirea acestei infracțiuni, respectiv crearea unei aparențe de realitate a procurilor judiciare prin aplicarea și folosirea instrumentelor oficiale false precum și prevederile art. 78 C. pen., mai sus enunțate, instanța a apreciat că doar pedeapsa închisorii este aptă să satisfacă exigențele art. 74 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de folosire a instrumentelor oficiale, instanța a reţinut că inculpatul a comis această infracțiune sub forma autoratului în 08 iunie 2006 și 22 iunie 2006, când a aplicat sigla statului ungar pe cele două procuri judiciare.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 287 C. pen. din 1969, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 3 ani. În cazul acestei infracțiuni, săvârșită în formă continuată, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în decembrie 2013.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 317 alin. (1), termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus două infracțiuni săvârșite sub forma autoratului, comise în 8 iunie 2006 și 22 iunie 2016, cu privire la care termenul de prescripție se împlinește în iunie 2016.

Astfel, dacă în cazul infracțiunii de falsificare de instrumente oficiale a fost reținută o singură infracțiune sub forma autoratului întrucât instrumentele falsificate au fost confecționate o singură dată de către inculpat, însă în ce privește infracțiunea de folosire a acestor instrumente s-au săvârșit două acte materiale, motiv pentru care în baza N.C.P. nu a putut fi reținută forma continuată ci două infracțiuni distincte săvârșite la datele când instrumentele oficiale falsificate au fost aplicate efectiv pe cele două procuri judiciare.

Întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 318 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul E. se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de folosire a instrumentelor oficiale și procedând la individualizarea pedepselor pentru aceste infracțiuni, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de câte 6 luni închisoare, având în vedere că sunt incidente și prevederile art. 77 lit. a) privind săvârșirea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună (inculpatul D. și învinuitul L.L.L.). Potrivit dispozițiilor art. 78, în cazul existenței circumstanțelor agravante, instanța poate aplica o pedeapsă până la maximul special. La individualizarea și proporționalizarea pedepselor pentru aceste infracțiuni, instanța a avut în vedere aceleași considerente pe care le-a analizat în cazul infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale.

Prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 75 lit. a) C. pen. din 1969. Activitatea săvârșită de inculpat pentru reținerea acestei infracțiuni în formă continuată se referă la declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și la notarul I. (iunie 2006). Și în cazul acestei infracțiuni, în baza C. pen. din 1969 termenul de prescripție s-a împlinit.

C. pen. din 1969 reglementează această infracțiune în prevederile art. 292 C. pen. din 1969, cuantumul limitelor de pedeapsă fiind de la 3 luni la 2 ani. În cazul acestei infracțiuni, săvârșită în formă continuată, în baza dispozițiilor art. 124 C. pen. din 1969 (referindu-se așa cum s-a arătat la C. pen. din 1969 anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 63/2012) termenul de prescripție specială, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 și art. 124 C. pen. din 1969 este de 7 ani și jumătate și s-a împlinit în decembrie 2013.

C. pen. actual reglementează această infracțiune în dispozițiile art. 326, termenul de prescripție specială se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4), iar instanța a reținut, potrivit considerentelor arătate mai sus două infracțiuni săvârșite la datele descrise mai sus, astfel încât pentru aceste infracțiuni termenul de prescripție se împlinește în decembrie 2016.

În ce privește reținerea acestor infracțiuni în sarcina inculpatului, instanța a apreciat că se impune achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a), întrucât dacă o persoană folosește un înscris fals în fața unei autorități în vederea producerii de consecințe juridice, în sarcina acestuia poate fi reținută doar infracțiunea de uz de fals nu și cea de fals în declarații, întrucât infracțiunea de uz de fals exclude prin însăși conținutul său existența în concurs a infracțiunii de fals în declarații.

Față de inculpat a mai fost reținută infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave săvârșită cu participație improprie și în formă continuată prev. și ped. de art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 constând în înlesnirea în orice mod cu intenție la săvârșirea din culpă a infracțiunii prev. de art. . 249 alin. (2) C. pen. din 1969 de către funcționarii publici B. și F. și notarul public I. și art. 249 alin. (1) C. pen. din 1969 pentru notarul public L.L.L.L.

Instanța a arătat deja, cu prilejul analizării situației inculpatului E. că inculpatul nu a avut nici o contribuție în ceea ce privește falsificarea celei de-a doua dispoziții de restituire și deci nu s-a putut reține actul material referitor la neglijența în serviciu săvârșită de notarul L.L.L.L.

Prin urmare, dacă în sarcina funcționarilor publici mai sus amintiți se reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, răspunderea inculpatului pentru participația improprie la o astfel de infracțiune săvârșită din culpă atrage răspunderea pentru fapta săvârșită cu intenție, aceasta fiind prevăzută de art. 2481 C. pen. din 1969. Încadrarea juridică dată faptei în baza C. pen. anterior este corectă, având în vedere că dispozițiile art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 leagă reținerea agravantei de producerea unor consecințe deosebit de grave care, potrivit art. 146 din același Cod consta într-o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen. ori altei persoane juridice sau fizice.

S-a apreciat, astfel că, încadrarea juridică potrivit V.C.P. este corectă, prejudiciul produs Municipiului Timișoara prin fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu fiind de 323.000 euro, sumă ce se încadrează în dispozițiile art. 146 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., termenul de prescripție specială în ce privește această infracțiune este de 12 ani și se socotește de la ultimul act material care a fost săvârșit, respectiv 29 iunie 2006, ceea ce înseamnă că în baza V.C.P., termenul de prescripție se va împlini în iunie 2018 și în cazul aprecierii acestei legi ca fiind cea mai favorabilă se impune analizarea prevederilor art. 72 C. pen. și individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța apreciind că dată fiind persoana inculpatului care a recunoscut parțial faptele reținute în sarcina sa, pericolul social al acesteia prin prisma consecințelor infracțiunii, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fiecare act material din cuprinsul formei continuate se impune aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni, față de gravitatea faptei neputând proceda la aplicarea unei pedepse spre minim.

Așa cum s-a arătat mai sus, în baza C. pen. actual, în sarcina inculpatului au fost reținute două infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 297 C. pen., constând în înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și F. (14 iunie 2006) și a notarului public I. (29 iunie 2006).

În cazul acestor două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 154 lit. c) și 155 alin. (4) C. pen., termenul de prescripție specială este de 16 ani, rezultând, în mod evident, că acesta nu s-a împlinit.

Văzând prevederile art. 297 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat că se impune ca pedeapsa accesorie nu numai interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică a cărei aplicare este obligatorie, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen.,dar și interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, drepturi care vor fi interzise și ca pedeapsă accesorie.

Așa cum s-a detaliat mai sus, în baza N.C.P. și aceste infracțiuni în formă continuată ar consta în două infracțiuni de fals intelectual sub forma participației improprii prev. și ped. de art. 52 raportat la art. 321 C. pen. cu aceleași date de săvârșire a faptelor, detaliate la infracțiunea de participație improprie la săvârșirea abuzului în serviciu.

S-a reţinut că potrivit C. pen. anterior, pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea acestei infracțiuni este de la 6 luni la 5 ani. Având în vedere că în baza C. pen. din 1969, infracțiunea este reținută în formă continuată și că ultimul act material este săvârșit în iunie 2006, termenul de prescripție specială este de 7 ani și jumătate potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. și s-a împlinit în decembrie 2013.

N.C.P. prevede pentru infracțiunea prevăzută de art. 321, pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare, astfel încât termenul de prescripție specială, astfel cum este reglementat de art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 155 alin. (4) C. pen. s-ar împlini pentru cele două infracțiuni în iunie 2016.

Prin urmare, nu a putut fi reținută nici participația improprie la o faptă care nu există.

În baza acestor considerente, instanța a achitat inculpatul E., pentru două infracțiuni de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Pentru pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, în baza N.C.P., deși în număr mai mare ca urmare a recalificării juridice și cu mai puține infracțiuni prescrise, pedeapsa rezultantă ar fi compusă din pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare plus sporul obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 lit. d) C. pen., ceea ce ar conduce la o pedeapsă de executat de 5 ani și 8 luni închisoare, cu mult redusă față de pedeapsa de 7 ani aplicabilă în baza V.C.P.

Prin urmare, instanța a reţinut că în cazul inculpatului E., legea penală mai favorabilă este actualul C. pen., în baza căruia îl va condamna pe inculpat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, astfel cum au fost stabilite în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și raportat la modalitatea de individualizare pentru fiecare dintre ele, astfel cum a fost analizată mai sus.

Inculpatul M. a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriu pentru următoarele infracțiuni:

1. art. 323 alin. (1), (2) C. pen.- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

3. art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. - uzul de fals prin folosirea documentelor falsificate;

4. art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. constând din fals în declaraţii prin declararea necorespunzătore a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, notarul public I. şi la Primăria Mun. Timişoara - Direcţia Fiscală;

5. art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave - constând în participaţia improprie sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarul public I.;

6. art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen şi art. 41 - 42 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., F. şi notarul public I. cu referire la obţinerea încheierii de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile;

7. art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. constând din uz de fals cu referire la folosirea (uzul) celor două încheieri de C.F., a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile;

8. art. 25 rap la art. 248 C. pen. instigare la fapta de abuz în serviciu comisă de inculpatul G.

Prin declarația dată la fila 121 vol. 3 P.I., inculpatul nu a recunoscut nici una din faptele reținute în sarcina sa. A precizat că referitor la tranzacția din 29 iunie 2006, nu a fost la B.N., R., nu a luat nici un document, nu a semnat nici o cerere, nu a ridicat nici un document, referitor la dispoziția de restituire din 14 iunie 2006, arată că nu a fost niciodată în posesia planurilor cadastrale și nu a luat astfel de acte la C.F. Îl cunoaște pe D., cu care a avut relații strict profesionale. Cererile la C.F. le-a făcut întotdeauna în numele firmei cu ștampilă și semnătură, nu se ocupa de întabulări ci numai de extrase C.F. pentru Oficiul Registrului Comerțului. Referitor la dispoziția de restituire din decembrie 2007, nu a avut-o în posesie, nu a dus-o la inculpatul B., nu a cerut inculpatului G. nici un certificat fiscal, nu a completat nici o astfel de cerere și nici nu a semnat de primire. Nu a falsificat nici un document. Deși la dosar este un înscris despre care se susține că l-a semnat în data de 07 ianuarie 2008, susține că la acea dată nu se afla în Timișoara, ci la domiciliul părinților săi.

Instanța a reţinut că în cazul acestui inculpat examenul comparativ al celor două legi care s-au succedat în timp nu necesită acțiuni de individualizare a pedepselor în baza fiecărui cod în parte, având în vedere soluția spre care s-a orientat instanța în ceea ce privește infracțiunile care nu sunt prescrise în baza C. pen. anterior.

Efectuându-se un examen complex cu privire la termenele de prescripție în baza V.C.P., referitor la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea încă o dată a împlinii termenelor de prescripție în baza V.C.P. și stabilește că termenul de 7 ani și 6 luni s-a împlinit în cazul acestor infracțiuni după cum urmează: octombrie 2013 pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 288 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969; iunie 2015 pentru infracțiunea de uz de fals prev. și ped. de 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969 și iulie 2015 pentru infracțiunea de fals în declarații prev. și ped. de art. 292 C. pen. din 1969.

Cu referire la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, instanța a reţinut aceleași considerente care au fost deja analizate, în sensul că în cauză nu s-a făcut dovada constituirii unei pluralități de infractori care au colaborat în sensul stabilirii sarcinii ce revine fiecăruia în vederea săvârșirii de infracțiuni, rezultând că, în speța de față a fost vorba de o pluralitate ocazională.

Analizând infracțiunile de abuz în serviciu în formă calificată și fals intelectual, cu privire la care s-a reținut participația improprie a inculpatului, instanța a analizat deja, în cazul celorlalți inculpați participația improprie la fals intelectual și pentru aceleași considerente instanța a reţinut că fapta nu există.

Rămâne, deci, a analiza dacă inculpatul se face vinovat de participație improprie la abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 31 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969. Referitor la această infracțiune s-a reținut prin actul de inculpare că prin activitatea sa, inculpatul a determinat și înlesnit săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B., F. și notarul public I.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul nu a recunoscut sub nici o formă implicarea sa în activitatea infracțională descrisă în rechizitoriu. Acesta pretinde că nu a fost niciodată la C.F. și nici la Direcția Fiscală, nefiind implicat în activitatea de intabulare a celor două dispoziții de restituire și nici în obținerea certificatului fiscal.

Dacă, în ceea ce privește activitatea de falsificare a dispozițiilor de restituire instrumentelor oficiale, documentelor cadastrale, procurilor judiciare ce au constituit obiect al infracțiunilor deduse judecății, nu rezultă din Rechizitoriu, dar nici din probele administrate implicarea inculpatului în această activitate, cu privire la prezența acestuia la C.F., la Direcția Fiscală, există anumite declarații a căror conținut va fi analizat de instanță.

Astfel, inculpatul B. a declarat că cererile de intabulare a dispozițiilor falsificate i-au fost aduse de către inculpatul M. Cu toate acestea, declarațiile lui B. nu au fost întotdeauna consecvente, în sensul că acesta a declarat, fie că cererile au fost aduse de o persoană importantă, fie de M. sau D.D.D., fără să își amintească exact care dintre ei, în final B. arătând că este sigur că au fost aduse de M. Și cu privire la expedierea încheierii de C.F., B. nu este consecvent în declarații, arătând fie că le lăsa la biroul de expediții, fie că le-a înmânat lui M.

S-ar putea aprecia că aceste declarații s-ar corobora cu declarațiile lui D., în sensul că și acesta a precizat în mod constant că numitul M. este cel care s-a ocupat de intabularea dispozițiilor false de restituire. Cu toate acestea, prezintă relevanță declarația inculpatului D., în sensul că nu i-a spus niciodată inculpatului M. că acele dispoziții de restituire și documentele anexate ar fi false.

Este adevărat că, față de probatoriul administrat, instanța nu a putut stabili fără putință de tăgadă, dacă inculpatul M. este cel care s-a deplasat la C.F. pentru depunerea documentației și a cererilor de intabulare, având în vedere și împrejurarea că expertiza criminalistică efectuată în cauză îl exclude ca autor al cererii de intabulare din iunie 2006 iar cererea din decembrie 2007 a fost completată de martora I.I.I.I. De asemenea, cu privire la deplasarea sa la C.F. și Direcția Fiscală, în decembrie 2007, ianuarie 2008, a fost audiat la cererea inculpatului martorul G.G.G.G.G.G.G. (fila 86, vol. 6) care a confirmat împrejurarea că în acea perioadă inculpatul nu se afla în municipiul Timișoara.

De altfel, și cu privire la eliberarea certificatului fiscal, inculpatul D. a arătat că nu i-a solicitat acest lucru lui M., dar cu toate acestea, inculpatul G. a susținut că cererea a fost formulată de inculpatul M. Nu poate fi reținută această faptă în sarcina inculpatului M. deoarece nici declarațiile inculpatului G. nu sunt consecvente, în sensul că inițial a susținut că cererea a fost completată de către inculpatul M., iar ulterior, în urma efectuării expertizei grafoscopice a susținut că e posibil ca nu inculpatul să fi completat cererea.

Instanța nu a putut reține prezența inculpatului la Direcția Fiscală deoarece inculpatul D. a declarat că nu l-a trimis, certificatul fiscal s-a aflat în posesia martorului R.R. care a declarat că l-a primit de la C., iar din probatoriul administrat nu rezultă să fi existat vreo legătură de colaborare între M. și C. S-a mai reţinut că expertiza criminalistică îl exclude pe acesta ca autor al scriptului de primire „certificat fiscal” (fila 17 şi urm. vol. XVIII u.p.).

De asemenea, prezența inculpatului M. la notarul R. la data perfectării celor trei contracte de vânzare cumpărare între E. și O. este amintită de către inculpata R., toți ceilalți inculpați excluzând prezența acestui inculpat la notar. Instanța nu a putut reține ca fiind veridică declarația inculpatei R. pe motiv că aceasta a mai declarat că de față a fost și inculpatul C., deși din toate probele administrate rezultă că la acea dată inculpatul C. se afla în Germania. În faţa instanţei inculpatul nu a mai susţinut prezenţa lui M. la data de 29 iunie 2006 de la notar.

În consecință, în favoarea inculpatului operează principiul „in dubio pro reo”, în sensul că singura declarație care apare veridică este cea a inculpatului D. privind implicarea inculpatului în activitatea de intabulare (pe care inculpatul M. nu o recunoaște) însă chiar reținând această declarație, inculpatul D. a declarat în mod constant că inculpatul M. nu avea cunoștință de falsificarea documentelor și nici nu și-ar fi permis să îi spună despre această falsificare, inculpatul M. fiind juristul cu care colabora.

În rechizitoriu s-a reținut că inculpatul M., fiind de profesie jurist, i-ar fi fost foarte ușor să observe că documentele sunt false. Instanța a reţinut că și în situația în care inculpatul M. ar fi fost cel care a depus actele, nu a putut fi avută în vedere prezumția că acesta le-ar fi și citit.

În consecință, față de considerentele arătate, instanța a reţinut că inculpatul M. nu a determinat sau înlesnit săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și F. și de către notarul public I., impunându-se astfel, achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Prin considerentele analizate, s-a reținut totodată că nu a putut fi dovedită, fără putință de tăgadă, prezența inculpatului la Direcția Fiscală pentru înscrierea și obținerea certificatului fiscal în luna ianuarie 2008, însă pentru considerentele ce vor fi analizate în cazul inculpatului G. referitor la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (respectiv că fapta reținută în sarcina lui G. nu este prevăzută de legea penală) și întrucât nu se poate reține instigarea unei persoane decât pentru săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, se impune achitarea inculpatului M. pentru infracțiunea de abuz în serviciu sub forma instigării prev. și ped. de art. 25 rap. la art. 248 C. pen. din 1969.

Faţă de soluţiile de achitare şi incidenţa prescripţiei speciale, C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă.

Inculpatul G. a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriu pentru următoarele infracțiuni:

1. art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.- constând din falsificarea celor două certificate fiscale cu prilejul întocmirii acestora;

2. art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.,- uzul de fals al celor două certificate fiscale;

3. art. 248 C. pen. abuzul în serviciu contra intereselor publice - prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu;

4. art. 292 cu aplic.art. 41 - 42 C. pen.,- constând din fals în declaraţii - prin completarea celor două formulare de declaraţii de impunere din 04 ianuarie 2008 pe seama falsului U.

Prin declarația dată de către inculpat, la fila 158 vol. 3 P.I., acesta a arătat că cererea pentru eliberarea certificatului fiscal a fost adusă de M. în 07 ianuarie 2008, susținând că atunci când a verificat, a observat că era vorba de un dosar nou, completând el declarațiile de impunere și că, din greșeală, a trecut numărul certificatului fiscal de la o altă lucrare ce se afla pe biroul său. Menționează că inculpatul M. a ridicat certificatul fiscal în 09 ianuarie 2008, iar el nu a studiat în amănunt conținutul documentelor. A menţionat că referitor la eliberarea celui de-al doilea certificat fiscal din 30 ianuarie 2008 era o practică, în senul că se eliberau fără cerere dacă erau eliberate în aceeași lună. Inculpatul G. a susținut că numitul M. a semnat de primire și a scris cu mâna lui „am primit azi un exemplar”, aspecte care au fost infirmate de expertiza criminalistică întocmită în cauză care a concluzionat că scrisul nu aparține inculpatului M.

În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969, și art. 292.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969, instanța a arătat deja, în cazul celorlalți inculpați că termenele de prescripție pentru aceste infracțiuni este de 7 ani și jumătate și față de data reținută în rechizitoriu că s-au săvârșit aceste fapte (ianuarie 2008) rezultă că termenul de prescripție specială s-a împlinit în iulie 2015. Întrucât pentru aceste infracțiuni termenul de prescripție specială s-a împlinit și dată fiind soluția spre care se orientează instanța pentru celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, a apreciat că în cazul inculpatului G., C. pen. din 1969 este legea penală mai favorabilă.

Falsul intelectual constă în falsificarea unui înscris cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări. Prin rechizitoriu s-a reținut că aceste fapte constau în falsificarea celor două certificate fiscale cu prilejul întocmirii acestora.

Instanța a reţinut că această infracțiune nu există, impunându-se achitarea inculpatului întrucât pentru a exista infracțiunea de fals intelectual inculpatul trebuie să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau să omită inserarea unor date sau împrejurări. Certificatul fiscal atestă faptul că imobilele sunt înscrise în evidența Direcției Fiscale și că în privința acestora este achitat impozitul pe terenuri. Din probele administrate rezultă faptul că imobilele au fost înscrise în evidența Direcției Fiscale și că impozitul a fost achitat, prin urmare împrejurările constate în certificatele fiscale sunt corespunzătoare adevărului. Este adevărat că imobilele în cauză nu aparțineau de drept numitului U., însă certificatele fiscale nu au rol în dovedirea proprietății. Astfel s-a impus achitarea inculpatului G. pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

Relativ la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. din 1969, instanța a reţinut că în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu inculpatul și-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle sale, în sensul că nu a înregistrat legal cererea și că a completat declarațiile de impunere în locul persoanei solicitante, însă această activitate nu a produs consecința solicitată de art. 248 C. pen. din 1969 respectiv nu a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al Direcției Fiscale și nici o pagubă patrimoniului acesteia, întrucât, așa cum s-a arătat, instituția a încasat impozitul pe terenurile respective, neproducându-se nici o pagubă, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, fapta săvârșită de inculpat fiind mai degrabă o abatere disciplinară pentru care inculpatul a fost sancționat, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în faza de urmărire penală.

Inculpatul H. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu pentru următoarele infracțiuni:

1. art. 323 alin. (1), (2) C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

2. art 26 rap. art. 293 alin. (1) C. pen. - prin prezentarea sub o identitate falsă a învinuitului U. în faţa notarului public L.L.L.L.;

3. art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen. - constând din participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma de determinări, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. de către notarul public L.L.L.L.;

4. art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. constând uz de fals a procurii judiciare eliberată de notarul public L.L.L.L.;

5. art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. - tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna lui S.S.

Pentru a determina legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului H. instanța trebuie să determine, totodată, calificarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului în baza noului Cod, această calificare fiind necesară întrucât, în baza C. pen. din 1969 s-au reținut unele din infracțiuni ca fiind săvârșite în formă continuată, iar C. pen. actual definește infracțiunea continuată și reține că aceasta este continuată atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp,dar în realizarea aceleași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleași infracțiuni.

Prin urmare, procedând la calificarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului H., instanța a stabilit. c)ă în baza N.C.P. aceasta este următoarea:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;constând în ajutorul dat pentru prezentarea sub o identitate falsă a falsului U. în fața notarului public L.L.L.L.;

- participaţie improprie la fals intelectual prev. de ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.; prin aceea că înlesnit întocmirea de către notarul public săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu de către notarul public L.L.L.L. la întocmirea procurii pe numele său;

- tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.; prin inducerea în eroare a numitului S.S. cu privire la împrejurarea că terenurile din strada ... sunt vândute de altă persoană decât adevărații proprietari;

- uz de fals prev. de ped. de art. 323 alin. (1) C. pen.; cu privire la procura judiciară emisă de L.L.L.L.

În declarația dată la fila 117, vol. 3 p.I., inculpatul H. a arătat că a cunoscut familia U., care a deținut terenurile din str. ..., copilărind împreună. El a fost sunat de C., doar pentru a asigura traducerea și U. i-a fost prezentat ca moștenitorul familiei U. a prezentat notarului L.L.L.L. un înscris, din care el a tradus doar termenii uzuali, necunoscând cei juridici. Nu a semnat nici un înscris, aflând ulterior că s-a încheiat o procură pe numele său și a numitului P.P.P.P.P.P.P., în prezent decedat. Notarul făcuse deja o procură pe numele lui Ișfănuț, dar i-a comunicat că va face o procură pe numele său deoarece Ișfănuț nu știe limba maghiară, acesta din urmă era și el la notar.

C. aștepta pe holul unde erau secretarele. A precizat că ulterior s-a făcut o procură falsă prin care el îl reprezenta pe P.P.P.P.P.P.P. Nu a avut suspiciuni că ceva nu era în regulă, întrucât a văzut actele terenului în mâna notarului. U. i-a spus că bătrânii au decedat și a scos certificatul de moștenitor. Știa că familia U. pe care a cunoscut-o era de etnie germană sau evrei, dar discuția a avut-o în limba maghiară. A luat de la notar actele, certificatul de urbanism, C.F., certificatul fiscal și s-a dus la S.S. să-i propună terenul spre vânzare.

După câteva zile, C. a spus că a fost contactat de oamenii lui S.S. și să se întâlnească în Piața .... Acolo, C. i-a spus că el nu reprezintă pe nimeni, căci procura lui e falsă și i-a arătat procura făcută pentru el ca reprezentant a lui P.P.P.P.P.P.P. La ștrandul termal, unde a avut loc întâlnirea i-a așteptat un anume R.R.R.R.R.R.R. și bodyguardul lui. C. i-a spus că ei nu vor să dea prețul cerut pe teren, iar inculpatul i-a propus să ia legătura cu proprietarul. R.R.R.R.R.R.R. le-a spus că a verificat actele și că sunt false.

C. a plecat, și inculpatul a rămas pentru a afla ce s-a întâmplat. A mai precizat că notarul l-a întrebat dacă e traducător autorizat, dar i-a spus că nu e. După ce s-a întors din Germania, a aflat că trebuie să se prezinte la procuror. S-a dus mai întâi la notar și această i-a spus că e vorba despre ceva formal. Din presă și de la notar a aflat că mai avea o procură de la U.. Notarul i-a cerut să nu-i spună procuroarei că s-a mai întâlnit cu U. și în luna noiembrie. Nu avea cunoștință de suma cu care trebuia să se vândă terenul, Când a prezentat terenul amicilor arabi, le-a spus că terenul îl va vinde C., pe care ei îl cunoșteau.

Referitor la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. și ped. de art. 323 C. pen. din 1969, respectiv art. 367 C. pen., instanța a detaliat deja mai sus motivele pentru care, în privința acestei infracțiuni s-ar impune achitarea inculpatului, atât în baza C. pen. anterior cât și în baza C. pen. actual, în cauză fiind vorba de o pluralitate ocazională și nu de una constituită.

Astfel, întrucât în baza N.C.P., termenul de prescripție nu s-a împlinit, instanța, analizând prevederile art. 327 alin. (1) C. pen. a reţinut că inculpatul H. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității și procedând la individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, neexistând motive de aplicare a pedepsei spre minim.

Referitor la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual sub forma participației improprii s-a reţinut că potrivit C. pen. anterior, pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea acestei infracțiuni este de la 6 luni la 5 ani. Având în vedere că actul material este săvârșit în februarie 2008, termenul de prescripție specială este de 7 ani și jumătate potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. și s-a împlinit în august 2015.

Cu prilejul întocmirii procurii judiciare, notarul L.L.L.L. a menționat că U. este proprietarul terenurilor, iar inculpatul cunoștea că acest lucru este nereal, el acceptând totodată să fie împuternicit de U., cu toate că și satele acestuia, chiar false erau menționate greșit în procură, notarul inserând CNP ul unui cetățean român.

Fiind dovedită săvârșirea infracțiunii sub forma participației improprii, instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Despre implicarea inculpatului H. în această activitate și despre împrejurarea că inculpatul cunoștea că U. nu e adevăratul proprietar rezultă din probele administrate, inculpatul cunoscând familia U. înscrisă în C.F., care erau de etnie germani, iar falsul nepot al acestora era maghiar.

Inculpatul era îngrijorat față de această situație, arătând că inculpatul C., l-a liniștit spunându-i că de fapt el reprezintă o altă persoană și nu pe U. (referitor la împrejurarea că i se atribuise de notarul public un CNP românesc lui U.).

Infracțiunea de înșelăciune rămasă în faza tentativei a fost încadrată juridic în baza C. pen. din 1969 în prevederile art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu o pedeapsă de la 10 ani la 20 ani închisoare. C. pen. din 1969 reglementează termenul de prescripție specială al acestei infracțiuni în prevederile art. 122 alin. (1) lit. a) și art. 124 C. pen. din 1969, cuantumul acesteia fiind de 22 ani și 6 luni, astfel încât prescripția specială nu s-a împlinit.

Astfel, instanța a reţinut că inculpatul C., împreună cu persoana inculpatul H. au prezentat documentația cadastrală și extras de C.F. cu privire la terenul din strada ..., mai multor persoane cu scopul de a vinde acest teren, inculpații cunoscând faptul că persoana înscrisă în C.F., U., nu există în realitate sub această identitate și că acesta nu are calitatea de proprietar al terenurilor respective.

C. pen. actual reglementează pedepse mult mai blânde pentru infracțiunea de înșelăciune, iar calificarea juridică a acestei infracțiuni este,a șa cum s-a arătat, în prevederile art. 244 alin. (2) C. pen. cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, termenul de prescripție specială de 10 ani stabilit. c)onform art. 155 alin. (1) lit. d) și 155 alin. (4) C. pen., urmând a se împlini în februarie 2018, instanța apreciind că fapta a fost săvârșită prin mijloace frauduloase constând în folosirea procurii judiciare false.

Fiind dovedită săvârșirea infracțiunii sub forma tentativei, instanța, procedând la individualizarea pedepsei în baza C. pen. anterior, a stabilit o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru tentativa la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în baza C. pen. actual, pentru criteriile deja analizate va stabili o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

Se impune a preciza că martorul J.J.J. a arătat că după ce le-a adus la cunoștință că știu despre faptul că dispoziția de restituire este falsă a sesizat faptul că inculpatul H. cunoștea că actele sunt false și i-a spus că a fost chemat de C. și că urma să facă și el un ban, aceștia recunoscând că au oamenii lor care au obținut acele acte false.

În ce privește infracțiunea de uz de fals, au fost analizate termenele de prescripție a acestei infracțiuni, reținând că în baza art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. din 1969 termenul de prescripție specială s-a împlinit în august 2015.

Infracțiunea de uz de fals este prevăzută de C. pen. actual în art. 323 alin. (1) C. pen., termenul de prescripție specială se va împlini în februarie 2018, însă instanța a reținut că actul material constând în folosirea procurii judiciare false a constituit mijlocul fraudulos de săvârșirea a infracțiunii de înșelăciune rămasă în faza tentativei, astfel încât același act material nu poate constitui și infracțiunea de uz de fals, motiv pentru care se impune achitarea inculpatului.

J., I., B. şi F.

În sarcina acestora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. și ped. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969.

Încadrarea juridică dată faptei în baza C. pen. anterior este corectă, având în vedere că dispozițiile art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 leagă reținerea agravantei de producerea unor consecințe deosebit de grave care, potrivit art. 146 din același Cod constă într-o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen. ori altei persoane juridice sau fizice.

Instanța a reținut că pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune, în baza C. pen. din 1969 este de la 2 la 10 ani închisoare. Prin urmare, această lege ar putea constitui lege penală mai favorabilă doar în cazul în care termenul de prescripție specială s-ar fi împlinit.

Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. b) și art. 124 C. pen., termenul de prescripție specială în ce privește această infracțiune este de 15 ani și se socotește de la data săvârșirii infracțiunilor, respectiv iunie 2006, ceea ce înseamnă că în baza V.C.P., termenul de prescripție se va împlini în iunie 2021.

C. pen. actual reglementează neglijența în serviciu în prevederile art. 298 C. pen. și se sancționează cu o pedeapsă între 3 luni - 3 ani închisoare sau amendă.

În consecință, este evident că legea penală nouă este mai favorabilă și a fost aplicată în cazul fiecărui inculpat.

Prin declarația inculpatului B. aflată la fila 119, vol. 3, acesta a arătat, referitor la dispoziția de restituire din decembrie 2007 că a fost adusă de M., pe care îl cunoștea de 10 ani. Avea dispoziția de restituire în original și planul cadastral. Inițial a refuzat, dar ulterior la insistențele lui M. a dat curierului de la B.N.P., O.O.O.O. actele primite și i-a cerut să le depună cu o cerere de la acest birou. Cererea nu a fost semnată. Cererea a fost repartizată numitei R.R.R.R., a luat cererea și s-a dus cu ea la registrator să-i fie lui realocată, acesta fiind de acord. Realocările se făceau destul de rar. A operat intabularea și după 2 zile i-a comunicat-o lui M. Nu a apucat să comunice încheierea primăriei. Dispoziția se referea la imobilul de pe strada ..., intabularea trebuia făcută pe numele noului proprietar U.. A crezut în autenticitatea actelor. Lucrarea era cu taxă de urgență, l-a ajutat pe M. deoarece îl cunoștea. Nu conta cine a depus cererea, important era să fie intabulat cel din dispoziția de restituire, iar în baza dispoziției de restituire putea radia construcțiile. Nesemnarea cererii nu era un caz izolat, ca de altfel nici cerea incompletă. Nu era obligatorie depunerea actului de identitate al proprietarului, iar verificările actelor erau numai cu privire la formă. A avut și alte lucrări necomunicate. Delegatul notarial B.N.P., O.O.O.O. este fiica verișoarei primare a soției sale, care l-a rândul său lucra la B.N.P., O.O.O.O. Nu D.D.D. i-a adus actele. Referitor la dispoziția din 2006, actele i-au fost aduse în original tot de M., împreună cu o cerere semnată de E., titularul cererii. Lucrarea i-a fost repartizată aceleiași colege și realocată lui. A fost efectuată în termen de 7 zile și s-au efectuat toate comunicările. Inculpatului M. i-a dat două sau trei extrase C.F. și încheierea, dar nu știe cine a semnat fila de comunicare. Nu s-a gândit că sunt acte false.

Prin declarația inculpatului F. aflată la fila 120, vol. 3, (P.I.), acesta a menționat, referitor la dispoziția de restituire din 2006, că repartizarea lucrărilor nu se făcea aleatoriu ci manual după o listă a registratorilor aflată la ghișeu. Lucrarea nu a fost realocată de el lui B., ci aceasta ia fost repartizată direct de P.P.P.P.P.P., la cererea lui B. Deși lucrările sunt generate pe calculator, registratorul confirma conținutul lor. A menţionat că un act oficial care confirma inexistența construcției era suficient pentru radierea acesteia, iar în privința dispozițiilor de restituire, atât Primăria Timișoara, cât și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară le-au comunicat ca radierea se face pe baza dispoziției de restituire care atesta inexistența construcției. Autorizația de nefuncționare nu este aplicabilă imobilelor demolate anterior Legii nr. 50/1991. Cererea a fost făcută de o persoană care reprezenta proprietarii, dar privea trei imobile din cărți funciare diferite. Nu a observat nereguli referitoare la procura maghiară, care era tradusă și legalizată. Referitor la dispoziția din decembrie 2007. A menţionat că realocările erau rare ca situații, dar nu ca și număr a aprobat realocarea lucrării pentru că numita R.R.R.R. avea biroul la etajul 1, era plătită taxa de urgență, a văzut că cererea provine de e la birou notarial și probabil K.K.K.K. lipea de la birou. De la birourile notariale nu se cererea și nu e cer procuri sau împuterniciri pentru fiecare operațiune. Nu i se poate reproșa că nu a observat că dezbaterea succesiunii nu s-a făcut în România, deoarece intabularea s-a făcut pe baza unui act administrativ și nu cu titlu de moștenire. Cererile provenite de la Birourile notariale purtau doar ștampilă, fără semnătură.

Prin declaraţia dată, aflată la fila 157, vol. 3 P.I., inculpata J. a arătat că la data de 22 iunie 2006 i-a fost repartizată o lucrare venită de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Exista o cutumă a serviciului în care îşi desfăşura activitatea, o procedură nescrisă, potrivit căreia a şi procedat în sensul că a cerut telefonic informaţii privind dispoziţia de restituire de la Direcţia Patrimoniu, care avea în păstrare acesta documente. I s-a confirmat telefonic că există o dispoziţie cu numărul înscris în documentul pe care îl aveam în faţă. Nu se obişnuia să se ceară date şi despre beneficiarii dispoziţiilor de restituire. A presupus că a doua zi a întocmit referatul prin care propunea să nu se formuleze plângere împotriva încheierii de C.F. De regulă se întocmeau repede referatele privind întabulările unor documente emanate de la instituţia în care lucra, respectiv de la primărie. A menţionat că a formulat plângere cu privire la dispoziţia de restituire a imobilelor din str. ..., respinsă ca inadmisibilă pe motivul că dispoziţia era falsă şi trebuiau urmate alte căi şi că nu avea ca obligaţie să verifice conţinutul dispoziţiei ci doar existenţa ei. A mai menționat că dintre inculpaţii îl cunoaşte doar pe colegul său de la Direcţia Fiscală, inculpatul G.

Prin declaraţia dată, inculpata I., aflată la fila 155 vol. 3 dosar P.I., a precizat că, înainte cu două zile de autentificarea actului în 29 iunie 2006, s-a prezentat la biroul său notarial inculpatul D., care i-a prezentat o dispoziţie de restituire şi acte translative de proprietate privind cele trei terenuri situate în str. ... precum şi o procură în limba maghiară despre care i-a spus să o traducă în limba română. I-a comunicat şi preţul vânzării pentru calculul taxelor notariale. Întrucât mandatarul era cetăţean maghiar care nu cunoştea limba română, i-a solicitat să prezinte şi un interpret de limbă maghiară autorizat.

La data de 29 iunie 2006 programată s-au prezentat inculpatul D., cumpărătorul J.J.J.J.J., mandatarul E. şi traducătorul A.A.A.A. Nu a reţinut ca în biroul său să fi intrat şi D., cu menţiunea că spaţiul încăperii respective este mic. A cerut actele de identitate ale părţilor, iar autorizaţia traducătorului o avea deja la birou deoarece a mai fost prezentată şi cu alte ocazii. A procedat la identificarea părţilor, a înmânat un exemplar din cele trei contracte de vânzare - cumpărare interpretei pentru a le traduce mandatarului.

În timp ce traducătoarea îi citea mandatarului conţinutul actului, amândoi stând pe canapea, era faţă în faţă cu cumpărătorul şi îi citea acestuia conţinutul actului în limba română. La întrebarea sa, cumpărătorul a afirmat că ştie ce cumpără, iar prin interpret, la întrebarea sa, mandatarul a afirmat că a promis preţul. Banii nu s-au dat în faţa sa. I-a explicat cumpărătorului ce obligaţii îi revin la administraţia financiară în privinţa declarării proprietăţii, a procedat la semnarea documentelor (inclusiv traducătorul).

Inculpata a precizat că dispoziţia de restituire avea toate aparenţele unei dispoziţii reale, purtând ştampilă, semnătură olografă, cu menţiunea că a mai văzut astfel de dispoziţii cu ocazia autentificării altor acte de vânzare - cumpărare. Faptul că a fost înscrisă în C.F. i-a confirmat că aceasta corespunde realităţii. A susţinut că nici o dispoziţie din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 nu interzic transferul dreptului de proprietate în absenţa procesului - verbal de predare - primire şi că certificatul de moştenitor doar atestă această calitate de persoană îndreptăţită la moştenire şi nu realizează însăşi dezbaterea moştenirii.

Nu i-a trezit suspiciuni nici faptul că s-a dispus restituirea prin aceeaşi dispoziţie a mai multor imobile către mai multe persoane, fiindcă mai există astfel de dispoziţii reale, iar pentru unul din terenuri s-a dispus restituirea în cote indivize către mai multe persoane, iar parcelele erau alăturate. Au existat şi certificatele fiscale despre care a şi menţionat în cuprinsul contractului. A precizat că în rândul notarilor nu există o practică unitară cu privire la menţionarea sau nu în cuprinsul actului despre existenţa certificatului fiscal, în opinia sa, importantă fiind existenţa lui la dosar.

Certificatele fiscale nu prezentau numere de înregistrare, însă acesta nu era un lucru neobişnuit pentru aceea perioadă în care au mai fost emise certificate fiscale fără număr de înregistrare şi de către alţi inspectori. La momentul acela nu exista vreo obligaţie legală a notarului pentru a verifica existenţa sau valabilitatea (revocarea) procurii, nici în România şi nici în străinătate. A mai precizat că un astfel de sistem a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007 care prevede verificarea procurilor doar pe teritoriul României.

Atât inculpata cât şi traducătorul care lucra încă de pe vremea notariatului de stat nu şi-au dat seama că stema de pe procură nu ar fi cea oficială a statului maghiar şi una militară. Nu i-a trezit suspiciuni nici faptul că procura nu purta număr de înregistrare, adăugând că în activitatea sa a mai întâlnit procuri întocmite în străinătate care să poarte numere de înregistrare, dar care erau semnate şi ştampilate de notar. A considerat că nu era obligată să verifice pe internet existenţa sau inexistenţa cabinetului notarial care figura ca emitent al procurii, întrucât un asemenea program de traducere a intrat în vigoare abia în anul 2008 iar pe de altă parte, apreciază că nu ar fi fost relevantă căutarea pe internet, argumentând că singura neconcordanţă ar fi fost cea legată de adresa sediului, lucru peste care aş fi trecut cu vederea pentru că era posibil să fi intervenit o schimbare în acest sens, iar datele de pe internet să nu fie actualizate.

Nici telefonic nu putea lua legătura cu notarul străin deoarece nu cunoaşte limba maghiară şi nu ştie în ce măsură notarul străin ar fi dat informaţii prin telefon, cu mențiunea că notarilor români nu le este permis să furnizeze date prin telefon, ţinând de secretul profesional. Cu privire la neprezentarea documentelor anexă la contract a arătat că răspunsul l-a dat asociata sa, notarul E.E., care răspunde de arhivă în luna octombrie 2007 şi care s-a adresat cu o cerere către Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului pentru a aproba predarea a circa 1000 dosare de autentificare, pentru care a expirat termenul de păstrare prevăzut în nomenclatorul arhivistic, spre a fi distruse, fiind lucrări din perioada 1995 - 2006.

În luna decembrie 2007 a primit această aprobare iar actele le-a predat în 16 ianuarie 2008 la SC S.S.S.S.S.S.S. SRL pentru distrugere. La momentul reluării activităţii în acel an, respectiv 7 ianuarie 2008, notarul E.E. a constatat că sediul fusese inundat de către vecini de la etajul superior şi la contactat pe proprietarul acestuia. Din partea proprietarilor a venit unchiul acestora, numitul T.T.T.T.T.T.T. Asociata sa a spus că datorită inundaţiei era necesară reorganizarea arhivei, respectiv mutarea documentelor la etajul superior.

Inculpata a declarat, privitor la acest aspect că se afla în concediu în perioada aceea, iar singura explicaţie pentru dispariţia documentelor a constat în aceea că era posibil ca acestea să fi fost aşezate peste cele selectate pentru distrugere. A aflat de aceste evenimente în 14 ianuarie 2008 când s-a întors la serviciu. Asociata sa a întocmit un proces - verbal pentru a se constata inundaţia pe care l-a prezentat la camera notarilor, unde nu s-a considerat necesar a fi înregistrat ci doar a se lua la cunoştinţă de acesta.

Inculpata R. a mai afirmat, în declaraţia dată că îl cunoaşte pe inculpatul M. întrucât acesta venind cu clienţi la cabinetul său, acesta fiind şi cel care l-a adus şi pe inculpatul D., căruia i-a autentificat anterior trei contracte şi mai multe declaraţii şi procuri pentru înfiinţarea de societăţi comerciale. De regulă M. venea împreună cu D.,dar au fost situaţii în care M. o suna şi la biroul său venea doar D. Nu reţine dacă la 29 iunie 2006 a venit sau nu şi M. El venea la biroul nostru cam la fiecare două zile, fiind o prezenţă obişnuită. Acesta nu i-a adus şi nu a ridicat acte legate de contractul din 29 iunie 2006. Pe inculpatul G. îl cunoaşte tot cu ocazia întocmirii de către biroul la care lucrează a unor acte pentru el. Ştiind unde lucrează îl mai ruga să plătească impozitele sau să aducă certificate fiscale pentru imobilele pe care le cumpărau sau le vindeau personal, cei din cadrul biroului. Nu există nici o obligaţie legală ca în cazul lipsei procesului verbal de predare primire să se vândă doar nuda proprietate. Au încheiat un contract pentru un apartament vândut de Oficiul Județean de Cadastru și Valorificarea Locuințelor şi pentru care nu exista proces verbal de predare primire şi pentru care s-a aprobat intabularea. În legătură cu incidentul privind procura a arătat că a mai fost cercetată şi sancţionată administrativ de către Parchet, cu privire la alte procuri, respectiv o singură procură. Nu există norme care să oblige notarul să verifice dispoziţia de restituire, aceasta fiind un act autentic. A afirmat că traducătorul îi traducea mandatului conţinutul actului, întrucât acesta era rolul interpretului. Cu ocazia încheierii actului din 29 iunie 2006 inculpatul C. nu a fost prezent la sediul biroului, respectiv nici în încăperea cu destinaţie de birou şi nici pe holul sediului. Nu şi-a mai amintit valoarea taxelor şi nu ştie cine le-a plătit, plata făcându-se la casierie. Nu a putut preciza, cine a adus certificatele fiscale la birou, presupunând că inculpatul D.

Instanța a reţinut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 298 alin. (1) C. pen. în sarcina inculpaților J., I., B. și F.

Astfel, potrivit art. 298 alin. (1) C. pen. neglijența în serviciu constă în „încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice”.

Cu privire la inculpatul B., instanța a reţinut că acesta ar fi trebuit să observe că pentru fiecare imobil trebuia pronunțată o decizie de restituire, respectiv în dispoziția de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 se referă la trei Cărți Funciare distincte, iar dispoziția de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 se la două Cărți Funciare distincte. În cuprinsul dispozițiilor se fac referiri la calitatea de moștenitor dobândită în străinătate de către persoana inexistentă Z.Z.Z. și de către persoana inexistentă U., deși moștenirea trebuia dezbătută conform art. 66 lit. b) din Legea nr. 105/1992, în România. Totodată, s-a observat că cererea a fost făcută doar de către T.T.T. prin mandatar E. în cazul dispoziției de restituire falsă din 04 noiembrie 2005, și s-a operat înscrierea în trei Cărți Funciare cu referire și la alți proprietari, contrar dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 7/1996. S-a mai reținut că inculpatul a ocolit sistemul legal de repartizare, acesta declarând că era o practică a serviciului de C.F. de a i se realoca 400 - 500 de cereri, operate pentru cunoștințe sau pentru unele cabinet notariale. Activitatea inculpatului de radiere a construcțiilor cu privire la dispoziția de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 nu i s-a reținut ca element constitutiv al neglijenței în serviciu deoarece s-a stabilit. c)ă la nivelul municipiului Timișoara, în acord cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară se proceda la radierea construcțiilor în cazul în care se constata în dispoziția de restituire că aceasta nu mai există (declarația martorei X.X., fila 182, vol. 6 P.I. și Cojocaru Ioan, fila 121, vol. 6 P.I.). În schimb, asistentul registrator, B. nu a observat că, în ceea ce privește cererea dispoziția de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 se prevede acordarea de despăgubiri pentru construcții și nu se constată inexistența acestora. S-a mai reținut că în trei din Cărțile Funciare era trecut dreptul statului prin expropriere și vacanță succesorală, acestea fiind excluse de la retrocedare în baza Legii nr. 10/2001.

În favoarea inculpatului a fost reținută împrejurarea că în perioada respectivă au existat foarte multe lucrări alocate fiecărui asistent registrator, că acesta urmărind să fie operativ.

La individualizarea sancţiunii aplicabile inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. Instanţa a avut în vedere în favoarea inculpatului atitudinea parțial sinceră a acestuia în faţa instanţei şi organelor de urmărire și împrejurarea inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 298 C. pen., este de natură a realiza scopul pedepsei.

În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 83 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare stabilită în sarcina inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe durata termenului de supraveghere, în baza art. 86 alin. (1) C. pen., a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să se comunice Serviciului de Probaţiune Timiș.

Instanţa de fond a apreciat că prin conduita sa inculpatul a dovedit un grad mare de dezinteres pentru normele ce reglementează activitatea sa de serviciu dând dovadă de superficialitate.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Referitor la inculpata I., instanța a reţinut că aceasta a susținut că, în vederea întocmirii contractelor de vânzare cumpărare i-au fost prezentate de către părți, cu câteva zile înainte de perfectarea contractelor, însă aceasta nu a procedat la verificarea documentelor, în sensul că dacă ar fi citit dispoziția de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 ar fi observat inadvertențele acesteia, respectiv în principal aceea că pentru unul din beneficiari s-a dezbătut succesiunea în Ungaria deși aceasta cunoștea că pentru imobile, dezbaterea succesorală este supusă legii locului unde acestea se află. De asemenea, la dosar nu se afla adeverința de punere în posesie a proprietarilor și nici certificatele fiscale. Cu toate că inculpata a susținut că certificatele fiscale se aflau la dosar, acest lucru nu a putut fi dovedit, inculpata precizând în fața instanței că, posibil dintr-o eroare, în cursul anului 2008, acest dosar a fost predat, din eroare, împreună cu alte dosare, Arhivelor Naționale, fiind depășit termenul de păstrare.

De asemenea, la încheierea contractelor, inculpata nu s-a asigurat de realitatea celor consemnate, de verificarea primirii prețului de către vânzător, de împrejurarea că toate persoanele cunosc cu siguranță ceea ce semnează, din probele administrate rezultând că numitul O. era „o persoană neinstruită”.

Instanța a mai avut în vedere conduita inculpatei, comportamentul sincer în faza de judecată, dar și împrejurarea că aceasta a mai fost sancționată administrativ pentru neglijența în serviciu.

În ceea ce îl privește pe inculpatul F., instanța a reținut că acesta a avut calitatea de registrator și că era obligat să verifice lucrările efectuate de asistenții registratori. Probele administrate au relevat împrejurarea că verificările efectuate au fost pur formale. Registratorul trebuia și putea să observe erorile grave ale dispozițiilor de restituire false,dar mai ales împrejurarea că unele dintre terenuri nu puteau fi retrocedate în baza Legii nr. 10/2001 întrucât se aflau în proprietatea statului, în expropriere sau succesiune vacantă. Registratorul nu trebuia să accepte realocarea lucrărilor, fiecare lucrare de C.F. revin a fi efectuate de către cel căruia i s-a repartizat, fără a permite efectuarea lucrărilor peste rând, prin realocare, pentru anumite persoane sau notari publici.

În circumstanțiere, a avut în vedere împrejurarea că în perioada aceea erau foarte multe lucrări la C.F., că existau doar doi registratori care semnau zilnic sute de încheieri (declarația martorului U.U.U.U.U.U.U., fila 185, vol. 6 P.I.).

În ceea ce o privește pe inculpata J., instanța a reținut că, din probele administrate rezultă că lucrarea privind încheierea de intabulare a dispoziției de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 i-a fost repartizată și a fost verificată superficial de către inculpată. Astfel, din chiar încheierea de C.F., rezultă că s-a dispus cu privire la înscrierea dreptului de proprietate în mai multe Cărți Funciare cu privire la persoane între care nu exista o legătură de coproprietari, din referatul întocmit rezultând că inculpata a făcut referire doar la proprietarul T.T.T., nu și cu privire la ceilalți beneficiari. Dacă verificarea s-a făcut așa cum a susţinut inculpata, telefonic, aceasta ar fi avut posibilitatea să se intereseze și de numele proprietarilor întrucât pentru această activitate mai trebuiau alocate doar câteva secunde.

În favoarea inculpatei s-a reţinut că în perioada respectivă datorită numărului mic de juriști și a numărului mare de cereri de retrocedare (circa 7.000) fiecare jurist avea, de asemenea, 50 - 60 dosare pe lună în instanță, având în răspundere și una sau două din direcțiile primăriei precum și efectuare de audiențe (declarația martorului Cojocaru Ioan fila 121, vol. 6 P.I).

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa a apreciat că infracţiunea de neglijență în serviciu reținută în sarcina inculpaților J., R. și F. prezintă o gravitate redusă, având în vedere modul şi împrejurările în care a fost comisă, activitățile reținute în sarcina acestora, astfel că s-a apreciat că, în raport de persoana inculpaților, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestora.

De asemenea, s-a constatat din fişa de cazier judiciar a inculpaților J., R. și F., că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, cu privire la aceștia nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care sunt judecați; aceștia nu s-au sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului, iar maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii 3 ani, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen, aceștia se bucură de reputaţie, fiind la prima încălcare a legii penale.

În baza art. 81 C. pen. a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii J., I. și F. un avertisment cu atenţionarea acestora asupra conduitei lor viitoare şi a consecinţelor la care se expun dacă mai comit infracţiuni.

În baza art. 82 alin. (3) C. pen. a atras atenţia inculpaţilor asupra anulării renunţării la aplicarea pedepsei în cazul în care în termen de 2 ani de la rămânerea definitive a hotărârii se descoperă că anterior rămânerii definitive a hotărârii, au mai săvârşit infracţiuni.

Acțiunea civilă;

Instanța a reținut că activitatea acestor inculpați, J., I., B. și F., a fost de natură să producă o vătămare a dreptului de proprietate al Municipiului Timișoara asupra terenurilor situate în Timișoara, însă paguba efectivă de 323.126 euro a fost produsă prin faptele inculpaților C., E. și D. care, cu intenție, au determinat acești funcționari să nu acționeze potrivit îndatoririlor de serviciu și întrucât, există legătură de cauzalitate între faptele inculpaților și prejudiciul produs, văzând și prevederile art. 998, 999 C. civ. anterior, a dispus obligarea acestora la plata prejudiciului de 323.126 euro către Municipiul Timișoara prin primar.

Întrucât nu a reţinut existența legături de cauzalitate între faptele de neglijență în serviciu ale funcționarilor publici și prejudiciul produs Municipiului Timișoara, instanța a constatat totodată că Municipiul Timișoara prin primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș nu au calitate de părți responsabile civilmente.

Probele administrate în cursul procesului penal au dovedit împrejurarea că SC K. SA a fost de bună credință la semnarea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 938 din 01 septembrie 2006 încheiat între O. prin mandatar C. și P. reprezentant al SC K. SA. Buna credință a părții civile a fost constatată și prin sentința civilă nr. 2465 din 02 octombrie 2013 a Tribunalului Timiș dată în Dosar nr. x/325/2009, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014 a Curții de apel Timișoara, irevocabilă. În acest sens, s-a reţinut că potrivit art. 28 alin. (2) din C. proc. pen., „hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă, nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale,a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acestuia.” În consecință, referitor la celelalte aspecte cum ar fi buna credință a părții civile (căreia nu i-a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare) și cuantumul prejudiciului au dobândit autoritate de lucru judecat iar instanța penală nu le poate modifica.

În schimb, având în vedere că instanța a reținut vinovăția inculpaților D., E. și C., aceștia au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 323.126 euro cu titlu de daune materiale către Municipiul Timișoara prin primar, constatându-se că prin sentința civilă mai sus amintită au fost anulate contractele din 29 iunie 2006 și a menținut contractul de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește prejudiciul produs SC K. SRL Construcții S.A de către inculpatul C. prin infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina acestuia, instanța a reţinut că acesta a fost reparat în parte prin menținerea contractului de vânzare-cumpărare dar, cu toate acestea instanța trebuie să repare integral prejudiciul și să aprecieze toate efectele dăunătoare produse părții civile prin fapta inculpatului.

Instanța a stabilit. c)uantumul despăgubirilor cuvenite părții civile prin stabilirea unui cuantum rezonabil acordat, în echitate, având în vedere că în cauză, așa cum s-a putut observa, expertul contabil a fost în imposibilitate de a întocmi expertiza contabilă. Cu toate acestea, expertiza în insolvență (vol. 9, fila 118 ș.u. P.I.) a fost în măsură să ofere instanței elemente suficiente pentru stabilirea prejudiciului suferit de partea civilă, expertul în insolvență concluzionând că starea de insolvență a SC K. SA se datorează, în principal, neeliberării autorizației de funcționare de către Primăria municipiului Timișoara ca urmare a sesizării falsurilor cu privire la terenuri, aspect care a condus la oprirea vânzării apartamentelor. Relativ la aceste elemente, instanța a reţinut că SC K. SRL Construcții nu a mai beneficiat de profit și nu a putut achita datoriile către bănci, urmând a fi obligat inculpatul C. la plata către această parte civilă a sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale (800.000 euro profit nerealizat și 300.000 euro dobânzi bancare).

Cu toate că infracțiunea de înșelăciune este, în principal, producătoare de prejudicii materiale și nu morale instanța a reţinut că acest fel de prejudiciu nu este exclus și întrucât fapta inculpatului C. a condus la intrarea în insolvență a părții civile ca în perioada respectivă acea dezvoltate multe proiecte imobiliare, s-a apreciat că i se cuvine acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 euro.

Văzând prevederile art. 404 alin. (4) lit. g) și art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța a procedat la anularea înscrisurilor false după cum urmează:

- dispoziția de restituire cu număr fals din 04 iunie 2005 pretins a fi emisă de primarul Municipiului Timișoara în favoarea inculpatului E.;

- planurile de situație cu privire la imobilele situate în str. ..., pretins a fi întocmite de ing. S.;

- procurile judiciare pretins emise de notarul T. din Pecs Ungaria în favoarea mandantului E., la data de 08 iunie 2006 și respectiv 22 iunie 2006, precum și traducerea legalizată a acestora;

- dispoziția de restituire cu număr fals din 04 iunie 2005 pretins a fi emisă de primarul Municipiului Timișoara în favoarea persoanei inexistente U.;

- cardul de identitate pretins a fi eliberat de autoritățile ungare pe numele persoanei inexistente U.;

- planurile de situație cu privire la imobilele situate în str. ..., pretins a fi întocmite de ing. S.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a constatat că dreptul de proprietate a lui U. înscris în C.F. sub B1 privind imobilul situat în Timișoara, a fost radiat prin restabilirea situației anterioare conform sentinței civile nr. 20579 din 09 octombrie 2011 a Judecătoriei Timișoara.

Referitor la imobilul situat în Timișoara, instanța a stabilit în cuprinsul stării de fapt faptele imputate inculpatului C. cu privire la acest imobil, dar și împrejurarea că faptele s-au prescris, constatând că se impune încetarea procesului penal. Cu toate acestea, văzând prevederile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța fiind obligată a se pronunța asupra restabilirii situației anterioare, constată pentru motivele arătate la stabilirea stării de fapt că toate aceste contracte sunt fictive, că persoanele care au cumpărat respectiv revândut imobilul sunt persoane interpuse de către inculpatul C. pentru a acoperi ilegalitatea comisă cu prima vânzare bazată pe o procură falsă, imobilul fiind vândut deși se afla în proprietatea statului, așa cum s-a arătat.

Nici unul dintre dobânditori nu a fost de bună credință, deși ultimul a arătat că i-a plătit inculpatului suma de bani înscrisă în contract, instanța a reţinut că nu a fost dovedit acest aspect. Mai mult, din cuprinsul ultimului contract de vânzare-cumpărare s-a reţinut că terenul este cumpărat de L.L., aceasta arătând în faza de urmărire penală, în declarația sa că nu a plătit nici o sumă de bani, contractul fiind astfel lovit de nulitate absolută, pentru lipsa prețului, în totalitate.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a anulat:

- procura pretins a fi emisă de V. și X. pe seama numitului Z.

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 iulie 1995 de Notariatul de Stat Timiș între V., X., pin mandatar Z., în calitate de vânzători și Y. și A.A., în calitate de cumpărători.

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 06 octombrie 1995 de Notariatul de Stat Timiș între Y. și A.A., în calitate de vânzători și B.B. și C.C., în calitate de cumpărători.

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 octombrie 1995 de Notariatul de Stat Timiș între B.B. și C.C., în calitate de vânzători și D.D. în calitate de cumpărător.

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 03 octombrie 1996 de B.N.P., E.E., între D.D., în calitate de vânzător și F.F. și G.G., în calitate de cumpărători.

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 16 ianuarie 1997 de B.N.P., E.E., între F.F. și G.G., în calitate de vânzători și H.H. și I.I., în calitate de cumpărători.

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 ianuarie 1997 de B.N.P., E.E., între H.H. și I.I., în calitate de vânzători și J.J., în calitate de cumpărător.

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 aprilie 1997 de B.N.P., E.E., între J.J., în calitate de vânzător și K.K., cu privire la imobil construcții și L.L. cu privire la teren, în calitate de cumpărători.

A dispus restabilirea situației anterioare de C.F. în sensul reînscrierii direptului de proprietatea al numiților V. și soția X. de sub, C.F. Timișoara.

Deși s-a reținut în situația de fapt că imobilul aparține statului român conform Decretului Lege nr. 90/52, instanța penală nu a putut dispune înscrierea dreptului de proprietate al statului român deoarece acest aspect nu face obiectul procesului penal, în baza dispozițiilor legale precitate instanța putând dispune doar asupra restabilirii situației anterioare, urmând ca Municipiul Timișoara prin primar să procedeze la efectuarea demersurilor legale cu privire la proprietatea statului.

În baza art. 112 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea sumei de 15.000 euro de la inculpatul D., sumă pe care acesta a primit-o pentru activitatea infracţională de la C..

În baza art. 22 alin. (3) din O.G. nr. 2/2000 a obligat inculpații C., D., M. și partea civilă SC K. SRL să plătească în termen de 5 zile, către Biroul Local de Expertize Judiciare Timiș următoarele sume: 9.000 lei în contul expertului judiciar în specialitatea insolvență M., 7.650 lei în contul expertului judiciar în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare N.N., 1.500 lei în contul expertului judiciar în specialitatea topografie O.O., având în vedere că aceşti inculpaţi au solicitat efectuarea expertizelor judiciare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a dispus încetarea măsurii asigurătorii prin ridicarea sechestrului asupra imobilelor:

- din Timişoara, jud. Timiş, proprietatea lui F. şi soţia P.P., înscris în C.F., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. Timişoara, instituit prin ordonanţa din 18 octombrie 2010;

- din Timişoara, jud. Timiş, C.F. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) proprietatea lui I. - căsătorită, bun propriu,. instituit prin ordonanţa din 20 octombrie 2010;

- din Timişoara, jud. Timiş, proprietatea lui J. - bun propriu, înscris în C.F., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. Timişoara. instituit prin ordonanţa din 19 octombrie 2010 - întrucât inculpaţii nu au fost obligaţi pe latură civilă la despăgubiri.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsura asiguratorie prin instituirea sechestrului asupra imobilului din C.F. Ghiroda, cu 7614 mp (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) proprietatea lui D. - necăsătorit, instituit prin ordonanţa din 19 octombrie 2010, până la achitarea despăgubirilor la care a fost obligat și respectiv până la plata sumei dispusă cu titlu de confiscare.

În temeiul art. 274 C. proc. pen. a obligat inculpatul C. la plata sumei de 20.000 lei, inculpatul D. la plata sumei de 17.000 lei, inculpatul E. la plata sumei de 15.000 lei, inculpatul H. la plata sumei de 6.000 lei, inculpații B., F., I., J. la plata a câte 4.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., parte din cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

De asemenea, a dispus plata sumei de 1.040 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, cu titlu de onorariu avocat oficiu, câte 520 lei pentru fiecare avocat.

Împotriva sentinţei penale nr. 10/PI din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, apelanta A., inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., părţile civile Municipiul Timişoara prin primar, SC K. SRL Timişoara, partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Municipiului Timişoara.

În motivarea căii de atac, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a susținut, în esență, că sentinţa penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/59/2010:

I.- este netemeinică, potrivit art. 72 din V.C.P., respectiv art. 74 din N.C.P., sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute, concursul de infracţiuni reţinut sau pedeapsa pentru infracţiunea continuată, precum şi efectele circumstanţelor agravante.

S-a solicitat aplicarea unor pedepse severe tuturor inculpaţilor, având în vedere circumstanţele reale şi personale ale acestora. Totodată, s-a apreciat că, potrivit art. 5 din N.C.P., legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor este V.C.P., având în vedere: pedeapsa care se aplică infracţiunilor săvârşite în concurs, pedeapsa pentru infracţiunea continuată, pedeapsa în caz de recidivă, modalităţile de executare a pedepselor, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenele de prescripţie etc.

În susținerea acestui motiv de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a făcut o amplă prezentare a hotărârii atacate, iar, față de susținerile instanței a apreciat că că, soluţia dispusă este nelegală şi netemeinică, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţile martorilor şi inculpaţilor, care nu s-au modificat, precum şi expertizele care au completat probatoriul administrat.

Totodată, în motivele de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că, din starea de fapt descrisă în rechizitoriu a rezultat că, prin dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, s-au retrocedat 2 terenuri intravilane în Timişoara, în suprafaţă de 370 mp şi 1238 mp, către numita T.T. şi numitul U.U., aceştia având calitatea de moştenitori. Numita T.T. l-a mandatat pe fiul său, V.V., să se ocupe de întocmirea actelor.

Inculpatul C. a primit documentaţia cadastrală de la martorul B.B.B. şi a apelat la martora D.D.D. (pe care o cunoştea din anul 1990, deoarece i-a rezolvat şi alte probleme imobiliare), care avea firmă, pentru a se ocupa de intabularea deciziei de restituire. Pentru intabulare, era necesară o adresă de la Primăria Timişoara - Direcţia Patrimoniu, către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, după depunerea documentaţiei cadastrale. Această adresă s-a întocmit fără obţinerea adeverinţei de nefuncţionare pentru radierea construcţiilor şi a fost preluată de inculpatul C. Deşi acesta a negat, din expertiza grafologică, efectuată în cursul urmăririi penale, a rezultat că, semnătura îi aparţine. Aşadar, actele referitoare la terenurile intravilane au fost înmânate de către inculpatul C. martorei D.D.D., după ce, în data de 28 ianuarie 2006, acesta a încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare cu numitul U.U. Martora D.D.D. a completat un formular tipizat, de cerere de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, având sigla „Cabinet Notari Public R.", apoi a ridicat încheierea de intabulare din 20 februarie 2006 şi cele două C.F. - uri, pe care le-a predat inculpatului C.

În data de 23 februarie 2006, la iniţiativa lui C., concubina acestuia, J.J., a cumpărat terenul numitului U.U., cu suma de 86.700 lei, potrivit contactului de vânzare-cumpărare autentificat (încheiere din 23 februarie 2006). Inculpatul C., la data întocmiri actului, era cetăţean german, iar legea română nu îi permitea să deţină terenuri în proprietate. Ulterior, numita J.J. i-a dat mandat inculpatului C. să vândă acest teren numitului G.G.G., de la firma SC K. SA, cu suma de 105.000 lei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat (încheierea din 09 iunie 2006). În continuare, numitul G.G.G. a vândut acest teren către propria firmă, SC K. SA, cu suma de 630.000 lei, echivalentul a 180.000 de euro. Firma SC K. SA, ulterior, a accesat credite deja bănci, pentru a construi blocuri de locuinţe. Numitul V.V. a vândut terenul său tot firmei SC K. SA cu suma de 183.000 de euro, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare, la Baia Mare.

Lângă terenul de pe str. ..., se aflau 3 terenuri, pe str. ..., care nu au făcut obiectul unor retrocedări, astfel că, inculpatul C. a premeditat faptele penale pentru cele 3 terenuri, fiind întocmită dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005, apoi, pentru cele 2 terenuri de pe str. ..., s-a întocmit dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005.

Probele administrate în cauza au dovedit că inculpatul C. i-a predat inculpatului D. documentaţia cadastrală, primită de la martorul V.V.V.V.V.V.V., şi i-a propus să facă „ceva asemănător" pentru cele 3 terenuri învecinate. Acesta a fost de acord şi l-a rugat pe inculpatul M. să verifice la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş ce acte sunt necesare pentru intabularea unei dispoziţii de restituire şi să îi procure, in extenso, C.F. -urile Timişoara. Inculpatul D. a luat legătura cu numitul L.L.L., căruia i-a propus să îi confecţioneze ştampile, sigilii şi parafe, instrumente oficiale falsificate.

Inculpatul D., în data de 11 aprilie 2006, a predat dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, în original, de la martorul D.D.D., care a obţinut-o prin cererea completată personal, la data de 10 aprilie 2006, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Având aceste acte, au fost realizate instrumentele oficiale false, de către numitul L.L.L., şi dispoziţiile de restituire false, întocmite de inculpatul D., precum şi cele 2 procuri judiciare false, emise aparent de notarul Dr. T., din Ungaria. Cele 2 dispoziţii de restituire false, din 04 noiembrie 2005, au fost dovedite prin Raportul de expertiză criminalistică din 08 aprilie 2009. Din preambulul celor 2 dispoziţii de restituire false a rezultat că beneficiarii sunt moştenitori care şi-au dezbătut succesiunea în străinătate, şi nu la sediul notarului public din raza de competenţă a imobilului. Cei 5 proprietari tabulari, cu datele indicate, sunt persoane inexistente, aşa cum rezultă din adresa din 24 noiembrie 2008, eliberată de Primăria Arad - Direcţia de Evidenţă a Populaţiei.

Inculpatul D. a obţinut datele de identitate ale inculpatului E. de la numitul L.L.L., transmise prin fax, la restaurantul din Gyula - Ungaria.

Inculpatul E. a recunoscut că i-a înmânat actele numitului L.L.L., care i le-a restituit ulterior.

Inculpatul D. a recunoscut, în declaraţiile date, cum a plăsmuit în fals cele 2 dispoziţii de restituire, având extrasele C.F. „in extenso", obţinute de la inculpatul M., pe care a aplicat ştampile şi sigilii false, cât şi pe documentaţia cadastrală. Apoi, acesta a plăsmuit cele 2 procuri judiciare false, pe care a aplicat în fals sigiliul notarului Dr. T. şi stema Ungariei, semnătura traducătorului autorizat. Inculpatul D. s-a folosit de un model de procură din România, care a fost tradusă în limba maghiară de către numita A.A.A.A. (traducător autorizat). Astfel, prima procură judiciară, din data de 08 iunie 2006, plăsmuită în limba maghiară, a fost tradusă în limba română, de către numita A.A.A.A. (traducător autorizat), din care a rezultat că, inculpatul E. a fost mandatat să intabuleze dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 şi documentaţia cadastrală.

Inculpatul E. a semnat cererea de intabulare către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care împreună cu documentaţia a fost predată de către inculpatul D., inculpatului M.

Inculpatul M. s-a deplasat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi a predat documentaţia inculpatului B., asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş - C.F., la data de 14 iunie 2006. Inculpatul D. l-a cunoscut pe inculpatul M. în anii anteriori şi a susţinut că acesta îi dădea consultaţii juridice. A doua zi, inculpatul B. i-a predat documentaţia registratorului B.B.B.B., dar, în fapt, şi-a repartizat lucrarea, înscriind pe aceasta iniţiala „P". Inculpatul M. este cel care a achitat taxa la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în data de 15 iunie 2006. Inculpatul B. nu a întocmit referatul de piedici, iar încheierea din 16 iunie 2006 a fost semnată de registratorul F., care nu a verificat legalitatea acesteia, fiind comunicată la data de 22 iunie 2006, la Primăria Timişoara. Ulterior, lucrarea a fost repartizată inculpatei J., consilier juridic, care din neglijenţă nu a verificat dispoziţia de restituire şi a întocmit referatul, din data de 23 iunie 2006, consemnând că, nu se impune formularea unei plângeri împotriva încheierii. Acest referat a fost semnat de şeful de birou A.A.A.A.A.A.A. şi aprobat de primarul M.M.M.

Din probele administrate a rezultat că inculpatul M. a predat cele 3 C.F. - uri şi încheierea din 15 iunie 2006, inculpatului D., iar acesta din urmă le-a predat lui C.. Inculpaţii D. şi M. s-au deplasat la notarul public I., au predat documentaţia şi procura judiciară pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare. Notarul le-a comunicat că procura trebuie tradusă în limba română, C.F. - urile trebuie actualizate şi sunt necesare şi certificatele fiscale, fiind stabilită ziua de 29 iunie 2006, pentru autentificare. Inculpaţii D. şi C. au stabilit. c)a terenul să fie cumpărat de O. (verişorul lui C.). Inculpatul C. a susţinut că, mama sa i-a dat inculpatului D. suma de 120.000 de euro, însă acesta din urmă a negat, arătând că a primit doar 30.000 de euro, din care 10.000 de euro i-a dat numitului L.L.L. În data de 29 iunie 2006, au fost încheiate cele 3 contracte de vânzare - cumpărare, de către notarul public I. Cele 3 contracte de vânzare - cumpărare, împreună cu C.F. - urile aferente, au fost predate inculpatului C. În data de 01 septembrie 2006, cele 3 terenuri au fost vândute firmei SC K. SA Timişoara, de către inculpatul C., în baza unei procuri, cu suma de 215.000 de euro (fila 47 dosar u.p.).

Cea de a doua dispoziţie de restituire falsă, din 04 noiembrie 2005, a fost întocmită de inculpatul D. în acelaşi mod, pentru cele 2 terenuri din Timişoara. Inculpatul D. i-a cerut inculpatului M. cele 2 C.F. uri in extenso şi să intabuleze dispoziţia de restituire falsă. În data de 18 decembrie 2007, inculpatul M. a plătit taxele la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar în data 19 decembrie 2007, a luat legătura cu B., asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş - C.F., căruia i-a predat documentele fără cerere. In aceste condiţii, inculpatul B. a determinat-o pe numita I.I.I.I., delegat notar, să completeze o cerere, ca şi cum aceasta ar proveni de la B.N.P., Asociaţii O.O.O.O., iar ulterior cererea a fost depusă la registratura Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Registratoarea C.C.C.C. a înregistrat cererea, din 19 decembrie 2007, şi a repartizat-o asistentei registratoare K.K.K.K. şi registratorului F. În aceste condiţii, inculpatul B. a urmărit lucrarea şi a mers la inculpatul F. pentru a-i realoca lucrarea. A fost întocmită încheierea din 20 decembrie 2007, aceasta fiind semnată de inculpatul F., fără a face verificări. Încheierea, împreună cu cele 2 extrase C.F., au fost predate inculpatului M., care ulterior le-a predat inculpatului D., iar acesta din urmă le-a predat inculpatului C.

În data de 04 ianuarie 2008, inculpatul G. a acceptat să primească actele depuse de inculpatul M., pentru certificatul fiscal. Acesta a semnat cererea şi a primit certificatul (fila 17-18 vol. XVI). Inculpatul G. a recunoscut că nu a mai prezentat certificatul conducătorului organului fiscal şi a completat personal cele 2 declaraţii de impunere, pe seama falsului U., în data de 04 ianuarie 2008. Acelaşi inculpat a trecut fictiv pe cererea din data de 07 ianuarie 2008, din 08 ianuarie 2008. În data de 11 februarie 2008, s-a prezentat noul U., fals, la notarul public L.L.L.L., pentru a întocmi o procură judiciară legală, prin care acesta a mandatat pe numitul H. să vândă terenurile. Ulterior, s-a prezentat interpretul H., care era desemnat şi mandatar, semnând actele, care au rămas la el.

Din declaraţia martorului R.R. (fila 281-290 vol. II) a rezultat că inculpatul C. i-a cerut un împrumut, în euro, deoarece a pierdut o sumă mare de bani la ruletă şi i-a oferit drept garanţie cele 2 terenuri din Timişoara. 44. Martorul a făcut investigaţii cu privire la potenţialii cumpărători, fiind găsit martorul S.S., în data de 20 februarie 2008. Martorul R.R. i-a predat martorului S.S. cele 2 extrase C.F., o procură de vânzare, un certificat fiscal şi planul de situaţie, negociind şi preţul de 60.000 de euro. În vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare, actele au fost predate notarului I.I.I. Urmare demersurilor martorului S.S., s-a constatat că, dispoziţia de restituire era falsă, astfel că nu a mai fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

În data de 07 iunie 1995, inculpatul C. a conceput o procură judiciară în limba germană, potrivit căreia soţii V. şi X. l-au împuternicit pe Z., din loc. Bocşa Română, să vândă imobilul de pe str. .... Numitul Z. era bunicul concubinei sale, J.J. Acesta, la data de 17 iulie 1995, a vândut imobilul numitei Y. (menajera inculpatului C.), dată la care a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare. Statul Român nu a fost intabulat ca proprietar al imobilului. În data de 07 septembrie 1995, Primăria Timişoara a comunicat soţilor A.A. lista privind chiriaşi imobilului. În aceste circumstanţe, inculpatul C. s-a prezentat chiriaşilor ca fiind fiul soţilor A.A. şi le-a cerut să plece din imobil. Soţii A.A. au vândut apartamentele, fiind încheiate 7 contracte de vânzare - cumpărare false.

În motivele de apel s-a arătat că starea de fapt descrisă în rechizitoriu a fost susţinută de probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi de cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv expertizele de specialitate efectuate.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, prin rechizitoriu s-a reţinut că, Primăria Mun. Timişoara s-a constituit parte civilă cu contravaloarea celor trei terenuri din Timişoara, evidenţiate în C.F., situate în str. ... şi str. ..., echivalentul a sumei de 323.126 euro. Au fost luate măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei, prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile ale învinuiţilor I., B., F. şi J. S-a solicitat aplicarea prevederile art. 14 lit. a) C. proc. pen. rap la art. 346 C. proc. pen.,, prin restabilirea situaţie anterioare săvârşirii infracţiunii, odată cu desfiinţarea tuturor actelor false din C.F. din Timişoara.

Cu referire la paguba produsă SC K. SRL, în sumă de 215.000 euro, prin rechizitoriu, s-a constatat că toate bunurile inculpatului C. au fost de la început trecute în proprietatea concubinei sale, urmând ca partea civilă să uzeze de îndestularea sa, printr-o acţiune civilă pauliană, la Judecătoria Timişoara. S-a menţionat că prejudiciul se constituie pe seama SC K. SRL, în preţul plătit pentru cele trei terenuri, în sumă de 213.000 euro, sens în care cele arătate în constituirea de parte civilă (constând şi din alte pagube) se vor aprecia în funcţie de împrumuturile mari luate de la bănci, cu raportare la o altă evaluare mai mare a acestui teren. De astfel împrumuturile mari care nu au mai putut fi plătite au condus, în parte, la intrarea în stare de insolvenţă a societăţii, situaţie care nu poate fi atribuită în întregime pe seama faptei comise de C., cu consecinţa faptei de înşelăciune şi constituită sub forma unui beneficiu nerealizat.

La termenul din data de 04 decembrie 2015, a fost ataşată, la dosarul cauzei, sentinţa civilă nr. 2465 din 22 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/325/2009. Instanţa a admis, în parte, acţiunea principală, formulată de reclamantul Municipiul Timişoara, prin primar, în contradictoriu cu pârâţii T.T.T., Z.Z.Z., X.X.X., U.U.U., V.V.V., O., SC K. SA, prin administrator judiciar SC X.X.X.X.X.X.X. SPRL, și a constatat că dispoziţia din 04 noiembrie 2005, emisă de primarul Municipiului Timişoara, în baza căreia s-au intabulat pârâţii în C.F.-urile:

Timişoara, nu este valabilă, respectiv nu a fost emisă de primarul Municipiului Timişoara. S-a dispus radierea pârâţilor T.T.T., U.U.U., V.V.V. din C.F. Timişoara, a pârâtei Z.Z.Z. din C.F., a pârâtei X.X.X. din C.F. În rest, a fost respinsă acţiunea principală. S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC K. SA, prin administrator judiciar SC X.X.X.X.X.X.X. SPRL, şi s-a constatat dreptul de proprietate al pârâtei SC K. SA asupra imobilului constând în complex de locuinţe, spaţii comerciale şi servicii în regim de înălţime S+P+6E+Er edificat în Timişoara, pe terenul înscris în C.F.

Timişoara, în suprafaţă de 893 mp. S-a dispus intabularea dreptului în C.F. menţionată, cu titlu de edificare. Prin Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014, Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/59/2013, a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Timişoara, prin primar, împotriva sentinţei nr. 2465 din 22 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/325/2009, a schimbat în parte sentinţa apelată şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate din 29 iunie 2006, la B.N.P., R., încheiate între vânzătorii T.T.T., Z.Z.Z., X.X.X., U.U.U., V.V.V., prin mandatar E., şi cumpărătorul O..

S-a dispus radierea pârâtului O. din C.F. Timişoara. A fost obligat pârâtul O. la plata sumei de 323.136 euro sau echivalentul în lei, la data plăţii, cu titlu de despăgubiri, către reclamantul Municipiul Timişoara, prin primar. Prin Decizia nr. 2027 din 02 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/59/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Municipiul Timişoara, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, împotriva Deciziei nr. 34 din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara.

Primăria Municipiului Timişoara s-a constituit parte civilă cu suma de 323.126 euro, reprezentând contravaloarea celor trei terenuri din Timişoara, evidenţiate în C.F., situate în str. ... şi str. ....

În cursul cercetării judecătoreşti s-a efectuat Raportul de expertiză tehnică judiciară, din care a rezultat că, la obiectivul nr. 1, „estimarea valorii de piaţă a terenului intravilan, în suprafaţă de 893 mp., situat în str. ... şi str. ..., la nivelul anului 2007", expertul tehnic Z.Z.Z.Z.Z.Z.Z. a stabilit. c)ă valoarea acestuia este 83.600 euro, echivalentul a 283.200 lei. Cu privire la obiectivul nr. 4, „estimarea valorii de piaţă a terenului intravilan, în suprafaţă de 2.050 mp., situat în str. ..., la nivelul anului 2007", acelaşi expert a stabilit. c)ă valoarea de piaţă estimată este de 280.850 euro, echivalentul a 951.460 lei. Cu privire la obiectivul nr. 5, „valoarea de circulaţie şi de inventar a imobilului situat pe str. ..., în perioada iulie - august 1995 şi în prezent", expertul nu s-a pronunţat. Expertul tehnic N.N., la obiectivul nr. 1, a stabilit. c)ă valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 893 mp., raportat la ianuarie - februarie 2007, este de 626.886 de lei, nefiind comunicată, din partea Primăriei, valoarea de inventar şi valoarea de impozitare a terenului. Acelaşi expert, la obiectivul nr. 4, a stabilit. c)ă, valoarea unitară de piaţă a terenului este de 639.489 euro, echivalentul a 2.164.800 lei, pentru suprafaţa de 2.050 mp., deşi, din expertiza topografică, suprafaţa este de 2.476 mp. La obiectivul nr. 5, expertul N.N. a stabilit. c)ă valoarea de circulaţie a suprafeţei de teren de 1.202 mp., la nivelul anului 1995, este de 328.522.226 lei, echivalentul a 162.634 dolari, iar valoarea imobilului construcţie nu a fost precizată, faţă de documentele ataşate. Expertul tehnic Y.Y.Y.Y.Y.Y.Y., la obiectivul nr. 1, a stabilit. c)ă valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 893 mp., este de 83.591euro. Acelaşi expert, la obiectivul nr. 4, a stabilit. c)ă, valoarea unitară de piaţă a terenului este de 639.489 euro, echivalentul a 2.164.800 lei, pentru suprafaţa de 2.050 mp., deşi, din expertiza topografică, suprafaţa este de 2.476 mp. La obiectivul nr. 5, expertul Y.Y.Y.Y.Y.Y.Y. a stabilit, că, valoare de circulaţie a suprafeţei de teren de 1.202 mp., la nivelul anului 1995, este de 328.522.226 lei, echivalentul a 162.634 dolari, iar valoarea imobilului construcţie nu a fost precizată, faţă de documentele ataşate.

Cu referire la imobilul din Timişoara, s-a solicitat să se desfiinţeze toate contractele de vânzare - cumpărare, evidenţiate în C.F. Timişoara, datorită neîndepliniri condiţiilor de formă şi fond a actelor vânzătorilor şi cumpărătorilor de rea credinţă, aspecte determinate de existenţa procurii false şi de modalitatea în care inculpatul C. a pus la cale acele vânzării succesive. Din Raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit în cauză, a rezultat că experţii au evaluat doar terenul, valoarea de circulaţie a suprafeţei de teren de 1.202 mp., la nivelul anului 1995, fiind de 328.522.226 lei, echivalentul a 162.634 dolari, iar valoarea imobilului construcţie nu a fost precizată, faţă de documentele ataşate. Totodată, s-a solicitat restabilirea situaţiei anterioare a imobilului din str. ..., care a aparţinut Statului Român, fiind în domeniul public al Primăriei.

S-a solicitat instanţei să se reţină că, s-a produs o pagubă, prin abuzul cu consecinţe deosebit de grave şi neglijenţă în serviciu, în suma de 323.126 euro.

În ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, reţinute în sarcina inculpatului C., prin totalizarea pagubelor, rezultă un prejudiciu de 213.000 + 505.000 = 718.000 euro.

II. - este netemeinică, sub aspectul achitării inculpaţilor C., D., E., M., G. şi H., având în vedere probatoriul administrat.

Prima instanţă, analizând rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a reţinut că, din actul de acuzare nu a rezultat structura ierarhică a grupului şi nu s-a indicat în concret momentul la care a avut loc înţelegerea infracţională între inculpaţii care s-au asociat şi momentul adoptării planului infracţional, nu s-a descris existenţa unei structuri organizate care a acţionat coordonat şi după reguli bine stabilite. Probele administrate au relevat împrejurarea că, iniţial înţelegerea, în vederea săvârşirii de infracţiuni, a avut loc între inculpaţii C. şi D., pluralitatea de infractori a avut un caracter ocazional. Inculpatul D. a fost cel care l-a găsit pe învinuitul L.L.L., pentru a-l sprijini în realizarea falsurilor, iar acesta îl înştiinţa pe inculpatul C. despre stadiul activităţii infracţionale. Instanţa a reţinut că, acest aspect nu dovedeşte că, inculpatul D. era subordonat inculpatului C., astfel că, relatările erau făcute în vederea colaborării şi nu datorită subordonării. în acest context, instanţa a susţinut că, implicarea inculpaţilor nu este dovedită, iar pluralitatea de făptuitor este una ocazională şi nu constituită, determinată de necesitatea finalizării activităţii infracţionale. Deşi instanţa a făcut trimitere la Decizia nr. 12/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că, dispoziţiile prev. de art. 323 C. pen. din 1969 se regăsesc în incriminarea prev. de art. 367 C. pen., nefiind dezincriminată, totuşi a dispus achitarea inculpaţilor pentru această infracţiune.

Motivarea instanţei supreme a pornit de la premiza că ambele infracţiuni sancţionau pluralitatea constituită şi impuneau aceleași condiţii pentru ca aceasta să fie reţinută. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit. c)ă faptele prevăzute de art. 323 C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se regăsesc în incriminarea din art. 367 din C. pen., nefiind dezincriminate. Doar în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane, prev. în art. 367 alin. (6) din C. pen., devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 din C. pen., privind legea penală de dezincriminare, sunt aplicabile şi în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituite infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

În motivele de apel s-a susţinut că sentinţa penală este netemeinică sub aspectul achitării dispuse pentru infracţiunea prev. de art. 367 C. pen., în contextul Deciziei nr. 12/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a probelor administrate în cauză. Din rechizitoriul întocmit a rezultat că, faptele care au condus la falsificarea dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 au fost săvârşite prin asocierea dintre inculpaţii C., D., E., M. şi inculpatul L.L.L. Din probele administrate a rezultat că inculpaţii s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni, prima etapă infracţională, cu privire la cele 3 terenuri, s-a epuizat la data de 29 iunie 2006, iar, în continuare, a fost săvârşită infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în dauna SC K. SRL, din data de 01 septembrie 2006.

Probele administrate în cauza au dovedit că inculpatul C. a predat inculpatului D. documentaţia cadastrală, primită de la martorul V.V.V.V.V.V.V., şi i-a propus să facă „ceva asemănător" pentru cele 3 terenuri învecinate. Acesta a fost de acord şi l-a rugat pe inculpatul M. să verifice la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş ce acte sunt necesare pentru intabularea unei dispoziţii de restituire şi să îi procure, in extenso, C.F. - Timişoara. Inculpatul D. a luat legătura cu numitul L.L.L., căruia i-a propus să îi confecţioneze ştampile, sigilii şi parafe, instrumente oficiale falsificate.

Inculpatul D., în data de 11 aprilie 2006, a predat dispoziţia de restituire nr. 2446/04 noiembrie 2005, în original, de la martorul D.D.D., care a obţinut-o prin cererea completată personal, la data de 10 aprilie 2006, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Având aceste acte, au fost realizate instrumentele oficiale false de către numitul L.L.L., şi dispoziţiile de restituire false, întocmite de inculpatul D., precum şi cele 2 procuri judiciare false, emise aparent de notarul Dr. T., din Ungaria. Cele 2 dispoziţii de restituire false din 04 noiembrie 2005 și din 04 noiembrie 2005 au fost dovedite prin Raportul de expertiză criminalistică din 08 aprilie 2009.

Din preambulul celor 2 dispoziţii de restituire false rezultă că, beneficiarii sunt moştenitori care şi-au dezbătut succesiunea în străinătate, şi nu la sediul notarului public din raza de competenţă a imobilului. Cei 5 proprietari tabulari, cu datele indicate, sunt persoane inexistente, aşa cum rezultă din adresa din 24 noiembrie 2008, eliberată de Primăria Arad - Direcţia de Evidenţă a Populaţiei. Inculpatul D. a obţinut datele de identitate ale inculpatului E. de la numitul L.L.L., transmise prin fax, la restaurantul din Gyula - Ungaria.

Inculpatul E. a recunoscut că i-a înmânat actele numitului L.L.L., care i le-a restituit ulterior. Inculpatul D. a recunoscut, în declaraţiile date, cum a plăsmuit în fals cele 2 dispoziţii de restituire, având extrasele C.F. „in extenso", obţinute de la inculpatul M., pe care a aplicat ştampile şi sigilii false, cât şi pe documentaţia cadastrală. Apoi, acesta a plăsmuit cele 2 procuri judiciare false, pe care a aplicat în fals sigiliul notarului Dr. T. şi stema Ungariei, semnătura traducătorului autorizat. Inculpatul D. s-a folosit de un model de procură din România, care a fost tradusă în limba maghiară de către numita A.A.A.A. (traducător autorizat).

Astfel, prima procură judiciară, din data de 08 iunie 2006, plăsmuită în limba maghiară, a fost tradusă în limba română, de către numita A.A.A.A. (traducător autorizat), din care a rezultat că inculpatul E. a fost mandatat să intabuleze dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 şi documentaţia cadastrală. Inculpatul E. a semnat cererea de intabulare către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care împreună cu documentaţia a fost predată de către inculpatul D., inculpatului M. Inculpatul M. s-a deplasat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi a predat documentaţia inculpatului B., asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş - C.F., la data de 14 iunie 2006.

Inculpatul D. l-a cunoscut pe inculpatul M. în anii anteriori şi a susţinut că acesta îi dădea consultaţii juridice. A doua zi, inculpatul B. i-a predat documentaţia registratorului B.B.B.B., dar, în fapt, şi-a repartizat lucrarea, înscriind pe aceasta iniţiala „P". Inculpatul M. este cel care a achitat taxa la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în data de 15,06.2006. Inculpatul B. nu a întocmit referatul de piedici, iar încheierea din 16 iunie 2006 a fost semnată de registratorul F., care nu a verificat legalitatea acesteia, fiind comunicată la data de 22 iunie 2006, la Primăria Timişoara.

Ulterior, lucrarea a fost repartizată inculpatei J., consilier juridic, care, din neglijenţă, nu a verificat dispoziţia de restituire şi a întocmit referatul din data de 23 iunie 2006, consemnând că nu se impune formularea unei plângeri împotriva încheierii. Acest referat a fost semnat de şeful de birou A.A.A.A.A.A.A. şi aprobat de primarul M.M.M. Din probele administrate a rezultat că inculpatul M. a predat cele 3 C.F. - uri şi încheierea din 15 iunie 2006, inculpatului D., iar acesta din urmă le-a predat lui C. Inculpaţii D. şi M. s-au deplasat la notarul public I., au predat documentaţia şi procura judiciară pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.

Notarul le-a comunicat că procura trebuie tradusă în limba română, C.F. -urile trebuie actualizate şi sunt necesare şi certificatele fiscale, fiind stabilită ziua de 29 iunie 2006, pentru autentificare. Inculpaţii D. şi C. au stabilit. c)a terenul să fie cumpărat de O. (verişorul lui C.). Inculpatul C. a susţinut că mama sa i-a dat inculpatului D. suma de 120.000 de euro, însă acesta din urmă a negat, arătând că a primit doar 30.000 de euro, din care 10.000 de euro i-a dat numitului L.L.L. În data de 29 iunie 2006, au fost încheiate cele 3 contracte de vânzare-cumpărare, de către notarul public I.

Cele 3 contracte de vânzare -cumpărare, împreună cu C.F. - urile aferente, au fost predate inculpatului C. În data de 01 septembrie 2006, cele 3 terenuri au fost vândute firmei SC K. SA Timişoara, de către inculpatul C., în baza unei procuri, cu suma de 215.000 de euro (fila 47 dosar u.p.). Cea de a doua dispoziţie de restituire falsă, din 04 noiembrie 2005, a fost întocmită de inculpatul D. în acelaşi mod, pentru cele 2 terenuri din Timişoara. Inculpatul D. i-a cerut inculpatului M. cele 2 C.F. uri in extenso şi să intabuleze dispoziţia de restituire falsă.

În data de 18 decembrie 2007, inculpatul M. a plătit taxele la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar în data 19 decembrie 2007, a luat legătura cu B., asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş - C.F., căruia i-a predat documentele fără cerere. În aceste condiţii, inculpatul B. a determinat-o pe numita I.I.I.I., delegat notar, să completeze o cerere, ca şi cum aceasta ar proveni de la B.N.P. Asociaţii O.O.O.O., iar ulterior cererea a fost depusă la registratura Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Registratoarea C.C.C.C. a înregistrat cererea, din 19 decembrie 2007, şi a repartizat-o asistentei registratoare K.K.K.K. şi registratorului F..

În aceste condiţii, inculpatul B. a urmărit lucrarea şi a mers la inculpatul F. pentru a-i realoca lucrarea. A fost întocmită încheierea din 20 decembrie 2007, aceasta fiind semnată de inculpatul F., fără a face verificări. Încheierea, împreună cu cele 2 extrase C.F., au fost predate inculpatului M., care ulterior le-a predat inculpatului D., iar acesta din urmă le-a predat inculpatului C.. În data de 04 ianuarie 2008, inculpatul G. a acceptat să primească actele depuse de inculpatul M., pentru certificatul fiscal. Acesta a semnat cererea şi a primit certificatul (fila 17-18 vol.

XVI). Inculpatul G. a recunoscut că nu a mai prezentat certificatul conducătorului organului fiscal şi a completat personal cele 2 declaraţii de impunere, pe seama falsului U., în data de 04 ianuarie 2008. Acelaşi inculpat, a trecut fictiv pe cererea din data de 07 ianuarie 2008, din 08 ianuarie 2008. În data de 11 februarie 2008, s-a prezentat noul U., fals, la notarul public L.L.L.L., pentru a întocmi o procură judiciară legală, prin care acesta a mandatat pe numitul H. să vândă terenurile. Ulterior, s-a prezentat interpretul H., care era desemnat şi mandatar, semnând actele, care au rămas la el.

Din declaraţia martorului R.R. (fila 281-290 vol. II) a rezultat că inculpatul C. i-a cerut un împrumut, în euro, deoarece a pierdut o sumă mare de bani la ruletă şi i-a oferit drept garanţie cele 2 terenuri din Timişoara. Martorul a făcut investigaţii cu privire la potenţialii cumpărători, fiind găsit martorul S.S., în data de 20 februarie 2008. Martorul R.R. i-a predat martorului S.S. cele 2 extrase C.F., o procură de vânzare, un certificat fiscal şi planul de situaţie, negociind şi preţul de 60.000 de euro. În vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare, actele au fost predate notarului I.I.I..

Urmare demersurilor martorului S.S., s-a constatat că dispoziţia de restituire era falsă, astfel că nu a mai fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Infracţiunea prev. de art. 367 C. pen. constă în iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Legiuitorul a definit grupul infracţional organizat în alin. (6), prin care se înţelege grupul structurat, format de 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. În motivele de apel, procurorul a apreciat că, din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite toate condiţiile prev. de art. 367 C. pen. Inculpaţii au săvârşit mai multe infracţiuni, au comunicat între ei pe toată perioada cât au desfăşurat activitatea infracţională, au transmis înscrisuri, s-au întâlnit în vederea încheierii actelor şi au primit bani pentru săvârşirea unor infracţiuni, astfel că achitarea dispusă de instanţă este fără suport temeinic. Așadar, Parchetul a susținut că, inculpaţii C., D., E., M. şi H. au săvârşit infracţiunea prev. de art. 367 C. pen., respectiv art. 323 alin. (1) şi (2) din V.C.P., şi a solicitat condamnarea acestora.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 C. pen., şi s-a susţinut condamnarea pentru această infracţiune, faţă de considerentele expuse mai sus.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C., pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. Instanţa a apreciat că, dacă o persoană foloseşte un înscris fals în faţa unei autorităţi, în vederea producerii de consecinţe juridice, în sarcina acestuia poate fi reţinută doar infracţiunea de uz de fals, nu şi cea de fals în declaraţii, deoarece infracţiunea de uz de fals exclude, prin însăşi conţinutul său, existenţa în concurs a infracţiunii de fals în declaraţii. Parchetul a susținut că inculpatul a săvârşit aceste infracţiuni şi a solicitat condamnarea acestuia, având în vedere că, din probele administrate rezultă că inculpatul a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la notarii publici I., L.L.L.L. şi la Direcţia Fiscală a Primăriei Municipiului Timişoara.

Instanţa a dispus, în baza art 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit.

a) C. proc. pen., achitarea inculpatului C., pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen. Instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută participaţia improprie, la o faptă care nu există. Instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte săvârşirea din culpă sau fără vinovăţie a acestei infracţiuni de către funcţionarii publici B., F. şi notarul public I., acţiunile acestora cu prilejul întocmirii înscrisurilor oficiale, au fost reţinute sub forma culpei, ca fiind infracţiunea de neglijenţa în serviciu, astfel că, aceleaşi acte materiale nu pot fi reţinute ca fiind săvârşite o dată din culpă şi o dată fără vinovăţie, fiind stabilit. c)ă cei 3 au întocmit acte oficiale, pe baza unor acte false, din culpă, astfel că, aceeaşi activitate nu poate întruni elementele constitutive a 2 infracţiuni.

S-a susţinut că încadrarea juridică din rechizitoriu a fost corectă, constând în participarea improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpa a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (2) din V.C.P., de către funcţionarii publici B., F. şi notarii publici I. şi L.L.L.L., cu referire la obţinerea celor 2 încheieri de CF, a încheierilor de autentificare, a contractelor de vânzare - cumpărare a celor 3 imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L..

Totodată, instanţa a avut posibilitatea să dispună schimbarea încadrării juridice din art. 31 alin. (1) din V.C.P. rap. la art. 289 C. pen. din V.C.P. şi art. 41 - 42 din V.C.P., în art. 31 alin. (1) din V.C.P. rap. la art. 249 C. pen. din V.C.P. şi art. 41 - 42 din V.C.P., respectiv art. 52 C. pen. rap. la art. 298 din N.C.P. În literatura de specialitate şi în practica judiciară, pentru existenţa participaţiei penale este necesară o înţelegere cu privire la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, iar instigatorul sau numai complicele să acţioneze conştient, urmărind săvârşirea faptei şi cooperând în acest scop cu autorul, acesta din urmă putând să acţioneze din culpă sau fără vinovăţie.

Persoana care săvârşeşte nemijlocit fapta penală este şi rămâne autorul, chiar dacă nu răspunde penal. Faţă de aceste aspecte, s-a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru aceste infracţiuni.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., achitarea incjulpatului D., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 C. pen., susţinând că, este vorba de o pluralitate ocazională şi nu una constituită. S-a solicitat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune, faţă de considerentele expuse cu privire la achitarea inculpatului C., pentru aceeași infracţiune.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului D., pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. Cu privire la această achitare, instanţa a susţinut aceleaşi argumente ca şi în cazul inculpatului C. Procurorul a susţinut că inculpatul a săvârşit aceste infracţiuni şi s-a solicitat condamnarea acestuia, având în vedere că, din probele administrate rezultă că acesta a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la notarii publici I., L.L.L.L. şi la Direcţia Fiscală a Primăriei Municipiului Timişoara.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului D., pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen. Cu privire la această infracţiune, instanţa a reţinut, ca şi în cazul inculpatului C., că nu poate exista participaţie improprie la o fapta care nu există. Faţă de argumentele expuse cu privire la achitarea inculpatului C. s-a solicitat condamnarea inculpatului D. şi pentru aceste infracţiuni.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 C. pen., susţinând că a fost vorba de o pluralitate ocazională şi nu de una constituită. S-a solicitat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune, faţă de considerentele expuse cu privire la achitarea inculpaţilor C. şi D., pentru aceeași infracţiune.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului E., pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. Instanţa a susţinut că se impune achitarea inculpatului întrucât, dacă o persoană foloseşte un înscris fals în faţa unei autorităţi, în vederea producerii de consecinţe juridice, în sarcina acestuia poate fi reţinută doar săvârşirea infracţiunii de uz de fals, nu şi cea de fals în declaraţii, întrucât infracţiunea de uz de fals exclude prin însăşi conţinutul său existenţa în concurs a infracţiunii de fals în declaraţii. În motivele de apel, Parchetul a precizat că inculpatul a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la notarul public I., şi de aceea a apreciat că se impune condamnarea şi pentru această infracţiune.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului E., pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen. Şi cu privire la acest inculpat, instanţa a reţinut că nu poate exista participaţie improprie la o faptă care nu există. Procurorul a susţinut, în motivele de apel, că soluţia instanţei a fost netemeinică, deoarece participaţia improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din V.C.P., de către funcţionarii publici B., F. şi notarul public I., cu privire la obţinerea încheierii de C.F., a încheierilor de autentificare, a contractelor de vânzare-cumpărare a celor 3 imobile, subzistă. Așadar, s-a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune.

Instanţa a dispus, în baza art. 396, alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului H. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 C. pen. Instanţa a reţinut că, este vorba de o pluralitate ocazională şi nu una constituită, iar fapta nu există. În motivele de apel, Parchetul a observat că, la ceilalţi inculpaţi, instanţa a dispus achitarea pentru această infracţiune în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală. Și în acest caz procurorul a susţinut că achitarea este netemeinică şi a solicitat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune, deoarece, aşa cum s-a arătat şi la ceilalţi inculpaţi, această infracţiune a fost săvârşită, iniţiatorul constituirii unei asocieri în scopul săvârşirii de infracţiuni fiind inculpatul C., care a comunicat cu ceilalţi, cu scopul vădit de a plăsmui cele 2 dispoziţii de restituire a imobilelor, de a le intabula fraudulos şi apoi de a le înstrăina, prin autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare la notarii publici, cu ajutorul unor procuri false. Toate activităţile frauduloase care s-au desfăşurat, au avut ca finalitate cauzarea unei pagbe de 323.136 euro Promăriei Municipiului Timişoara.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului H., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. Instanţa a reţinut că actul material, constând în folosirea procurii judiciare false, a constituit mijlocul fraudulos de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune, rămasă în faza tentativei, astfel încât, acelaşi act material nu poate constitui şi infracţiunea de uz de fals. Însă, procurorul a susţinut că sentinţa penală este netemeinică, deoarece inculpatul a săvârşit această infracţiune prin folosirea procurii judiciare eliberate de notarul public L.L.L.L., aşa cum rezultă din probele administrate.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) din V.C.P. Instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada constituirii unei pluralităţi de infractori, care au colaborat în sensul stabilirii sarcinii ce revine fiecăruia, în vederea săvârşirii de infracţiuni, rezultând că, în speţă, a fost vorba de o pluralitate ocazională. S-a susţinut că achitarea este netemeinică, având în vedere argumentele invocate şi pentru ceilalţi inculpaţi, care au făcut parte din grup, precum şi Decizia nr. 12/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut că dispoziţiile art. 323 C. pen. din 1969 se regăsesc în incriminarea prev. de art. 367 C. pen. actual, nefiind dezincriminata. S-a solicitat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit.

c) C. proc. pen., achitarea inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de participație improprie la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 31 din V.C.P. rap. la art. 2481 din V.C.P., cu aplic. art. 41-42 din V.C.P. Instanţa a reţinut că, inculpatul nu a recunoscut că a fost la C.F. sau la Direcţia Fiscală, iar inculpatul B. a declarat că cererile de intabulare a dispoziţiilor falsificate i-au fost aduse de inculpatul M., însă acesta nu a fost întotdeauna consecvent, deşi în finalul declaraţiei a arătat că, este sigur că acestea au fost aduse de inculpatul M.

Cu privire la expedierea încheierilor de C.F., pe care inculpatul B. a declarat că le-a înmânat inculpatului M., instanţa a apreciat că acesta nu este consecvent. Totuşi, instanţa a apreciat că aceste declaraţii s-ar corobora cu declarațiile lui D., care a precizat în mod constant, în toate declaraţiile, că inculpatul M. este cel care s-a ocupat de intabularea dispoziţiilor false de restituire. Instanţa nu a putut stabili fără putinţă de tăgadă dacă inculpatul M. s-a deplasat la C.F. pentru depunerea documentaţiei şi a cererilor de intabulare.

Cu privire la eliberarea certificatului fiscal, inculpatul G. a susţinut că cererea a fost formulată de inculpatul M., însă instanţa nu a luat în considerare aceste declaraţii, susţinând că nu sunt consecvente. Instanţa nu a reţinut prezenţa inculpatului M. la Direcţia Fiscală, pentru că martorul R.R. a declarat că l-a primit de la inculpatul C.. De asemenea, prezenţa inculpatului M. la notarul R., la data perfectării celor 3 contracte de vânzare-cumpărare, între E. şi O., a fost susţinută şi de inculpata R., însă instanţa a apreciat că declaraţia acesteia nu este veridică.

În rechizitoriu, s-a reţinut că inculpatul M. este de profesie jurist şi că ar fi putut să observe cu uşurinţă că, documentele sunt false, dar instanţa a considerat că, în situaţia care acesta ar fi depus actele, nu este sigur că le-ar fi citit. În consecinţă instanţa a reţinut că, inculpatul nu a determinat sau înlesnit săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, de către funcţionarii publici B. şi F. şi de către notarul R. Procurorul a apreciat că sentinţa penală a fost netemeinică şi s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune, care a fost susţinută de probele administrate.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului M., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 din V.C.P. rap. la art. 289 din V.C.P., cu aplic. art. 41-42 din V.C.P. Instanţa a analizat, în cazul celorlalţi inculpaţi, participaţia improprie la fals intelectual şi pentru aceleaşi considerente a reţinut că fapta nu există. În motivele de apel Parchetul a apreciat că sentinţa este netemeinică cu privire la achitarea dispusă, faţă de aceleaşi argumente juridice expuse pentru ceilalţi inculpaţi, şi a solicitat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului M., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 25 din V.C.P. rap. la art. 248 din V.C.P. Instanţa a reţinut că nu a putut fi dovedită, fără putinţă de tăgadă, prezenţa inculpatului la Direcţia Fiscală, pentru înscrierea şi obţinerea certificatului fiscal, în luna ianuarie 2008, şi pentru că nu se poate reţine instigarea unei persoane, decât pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, a dispus achitarea inculpatului. Procurorul a susținut, şi cu privire la această infracţiune, că există probe din care rezultă că inculpatul l-a instigat pe inculpatul G. la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, astfel că a solicitat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului G., pentru infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 din V.C.P., cu aplic. art. 41 - 42 din V.C.P. Instanţa a reţinut că, această infracţiune nu există, deoarece pentru a exista, inculpatul trebuia să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, sau să omită inserarea unor date sau împrejurări. Certificatul fiscal a atestat că imobilele sunt înscrise în evidenţa Direcţiei Fiscale, fiind achitat impozitul pe terenuri. Totuşi, instanţa a reţinut că, imobilele în cauză nu aparţineau de drept numitului U., însă certificatele fiscale nu au un rol în dovedirea proprietăţii. Soluţia instanţei este, în opinia procurorului, netemeinică, întrucât inculpatul a falsificat cele 2 certificate fiscale, cu prilejul întocmirii acestora, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele data sau împrejurări. Așadar, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

Instanţa a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului G. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 248 din V.C.P. Cu privire la această infracţiune, instanţa a reţinut că, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, inculpatul şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle sale, în sensul că nu a înregistrat legal cererea şi că a completat declaraţiile de impunere în locul persoanei solicitante, însă această activitate nu a produs consecinţa prev. de art. 248 din V.C.P., respectiv nu a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al Direcţiei Fiscale şi nici o pagubă patrimoniului acesteia, întrucât instituţia a încasat impozitul pe terenurile respective și, neproducându-se nicio pagubă, fapta a fost mai degrabă o abatere disciplinară, pentru care inculpatul a fost sancţionat. Din probele administrate, a rezultat că inculpatul a completat în fals cele 2 declaraţii de impunere şi cererea din data de 07 ianuarie 2008, prin trecerea fictivă din 08 ianuarie 2008, iar infracţiunile continuate de fals în declaraţii au fost urmate şi de cele 2 certificate fiscale, cu date false, urmare activităţii acestuia,de falsificare a celor 2 înscrisuri oficiale, cu prilejul întocmirii lor. Inculpatul a acceptat cererea unui cetăţean străin, U., fără să pretindă o împuternicire legală, creând condiţii favorabile care au dus la imposibilitatea descoperirii falsului U. şi acţionând cu încălcarea abuzivă a sarcinilor de serviciu. Fată de aceste considerente, pocurorul a susţinut, în motivele de apel, că inculpatul a săvârşit această infracţiune şi a solicitat condamnarea acestuia.

III. - este netemeinică, sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 80 C. pen. inculpaţilor F., J. şi I., pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen.

IV. - este nelegală, sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 83 C. pen. inculpatului B., în condiţiile în care acesta nu şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată, în folosul comunităţii, această condiţie fiind obligatorie.

Cu privire la inculpaţii J., I., B. şi F., s-a precizat în motivele de apel că instanţa a reţinut corect că aceştia au săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C. pen., stabilind că legea mai favorabilă este actualul C. pen., sub aspectul limitelor de pedeapsă, dar şi a termenului de prescripţie. Însă, s-a apreciat că sentinţa penală este netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor, în raport cu criteriie generale de individualizare a pedepsei.

Instanţa, în baza art. 80 C. pen., a renunţat la aplicarea pedepsei pentru inculpaţii J., I. şi F., iar în baza art. 81 C. pen., a aplicat un avertisment acestora. Instanţa, în baza art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului B. şi a dispus amânarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii, aplicând totodată şi dispoziţiile art. 85 alin. (1) C. pen.

Cu privire la inculpaţii B., F. şi J., instanţa a reţinut, în favoarea acestora, atitudinea parţial sinceră, lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că, aceştia aveau alocate multe lucrări.

S-a susţinut că, cei 4 inculpaţi, deşi au săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C. pen., nu au fost conturate diferenţe de conduită procesuală, instanţa a aplicat fie dispoziţiile prev. de art 80 C. pen., fie dispoziţiile prev. de art. 83 C. pen. Aceştia au susţinut, prin apărătorii aleşi, că trebuie încetat procesul penal pornit, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie, iar în subsidiar, au solicitat achitarea pentru această infracţiune. S-a apreciat că, inculpaţii, în raport cu dispoziţiile art. 74 C. pen., privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, trebuiau condamnați la pedeapsa închisorii, cu aplicarea dispoziţiilor prev. de art. 91 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Cu privire la inculpatul B., s-a susţinut că sentinţa penală este nelegală, întrucât instanţa nu putea să amâne aplicarea pedepsei, în condiţiile în care acesta nu şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen. Totodată, s-a arătat că instanţa nu a aplicat şi dispoziţiile prev. de art. 85 alin. (2) C. pen., respectiv una sau mai multe obligaţii din cele prevăzute.

V. - este nelegală, sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 249 C. proc. pen., întrucât instanţa a dispus, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., încetarea măsurii asigurătorii, prin ridicarea sechestrului asupra imobilelor inculpaţilor F., I. şi J. Instanţa, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsura asiguratorie, prin instituirea sechestrului asupra imobilului inculpatului D., până la achitarea despăgubirilor la care a fost obligat şi, respectiv, până la plata sumei dispuse cu titlu de confiscare. S-a apreciat că măsura asiguratorie trebuia menţinută, de către instanţă, cu privire la toţi inculpaţii precizaţi mai sus, precum şi cu privire la inculpatul B. Din rechizitoriu a rezultat că, au fost luate măsurile asigurătorii, în vederea recuperării pagubei de 323.126 euro, prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor F., I., B. şi J. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile ale inculpatului B.

VI.- este nelegală, sub aspectul neaplicării dispoziţiilor prev. de art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 C. civ. anterior, cu privire la ceilaţi inculpaţi, întrucât instanța a aplicat aceste dispoziţii şi a dispus admiterea acţiunii civile formulată de Municipiul Timişoara, prin primar, sens în care i-a obligat, în solidar, doar pe inculpaţii C., D. și E., la plata către partea civilă a sumei de 323.126 euro, cu titlu de daune materiale. Parchetul a susţinut că toţi inculpaţii trebuie să răspundă, în solidar, pentru daunele materiale produse părţii civile.

VII. - este netemeinică, sub aspectul aplicării dispoziţiilor prev. de art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999 C. civ. anterior, pentru partea civilă SC K. SRL Instanţa a aplicat aceste dispoziţii şi a dispus obligarea inculpatului C. la plata către partea civilă, a sumei de 1.000.000 de euro, daune materiale, şi 100.000 de euro, daune morale. La dosarul cauzei a fost depusă sentinţa civilă nr. 2465 din 22 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/325/2009, schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. x/59/2013, şi irevocabilă, prin Decizia nr. 2027 din 02 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/59/2013, prin care instanţa a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC K. SRL şi a constatat dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului edificat în Timişoara, în suprafaţă de 893 mp., cu C.F., dispunând intabularea dreptului în C.F. menţionată, cu titlu de edificare. În aceste condiţii, s-a susţinut că nu se impuneau despăgubirile acordate, iar în subsidiar, s-a susţinut că este exagerat de mare cuantumul acestora, în condiţiile în care, din expertizele întocmite în cauză rezultă că, partea civilă a solicitat împrumuturi mari şi repetate de la bănci, care nu au putut fi plătite din cauza modului de administrare şi gestionare al acesteia şi care au condus la intrarea în stare de insolvenţă a societăţii, situaţie care nu poate fi atribuită în întregime pe seama faptei comise de inculpatul C., cu consecinţa infracţiunii de înşelăciune.

VIII. - este nelegală, sub aspectul neaplicării dispoziţiilor prev. de art. 25 alin. (2) C. proc. pen., privind restituirea lucrului părţii civile, respectiv a imobilului situat în Timişoara. Instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare de C.F., în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al numiţilor V. şi soţia X. de sub Bl şi B2, C.F. Timişoara. Procurorul a susținut că, în anul 1995, imobilul aparţinea Statului Român, în domeniul public al Primăriei Timişoara, fiind trecut în proprietatea Statului, conform Decretului Lege nr. 92/1950. Dreptul Statului Român nu a fost intabulat pentru acest imobil, iar începând cu data de 24 noiembrie 1998, prin Legea nr. 213/1998, s-a dispus că există domeniul privat al Statului sau al unităţilor administrativ teritoriale care nu fac parte din domeniul public. Imobilul a fost administrat prin Primăria Municipiului Timişoara şi entităţile sale subordonate, la un număr de 10 persoane fizice şi 2 persoane juridice, până la data începerii activităţii infracţionale. Reprezentantul părţii civile Primăria Municipiului Timişoara a solicitat instanţei sa aibă în vedere că, prejudiciul total este de 718.000 de euro, paguba fiind produsă prin abuzul cu consecinţe deosebit de grave şi neglijenţa în serviciu.

Faţă de argumentele expuse mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 2 C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea parţială a sentinţei penale nr. 10 din 12 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/59/2010, ca fiind nelegală şi netemeinică, iar, în rejudecarea cauzei, să dispună în consecinţă.

La termenul de judecată din 25 mai 2016, procurorul de ședință a susținut că motivele de apel ale Ministerului Public sunt cele care au fost dezvoltate în scris, respectiv motivele de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi motivul de apel privind greşita încadrare juridică a unora dintre fapte care, de asemenea, a fost depus în scris înainte de termenul din 24 mai 2016.

Referitor la motivul de apel care priveşte schimbarea încadrării juridice, a aratat că pentru infracţiunea de abuz în serviciu a existat un singur subiect pasiv, respectiv Primăria Municipiului Timişoara, care era proprietarul terenului.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals reţinute în cauză, a apreciat că, în principiu, nu ar exista un impediment la reţinerea în formă continuată a unora dintre acestea. Cu toate acestea, a menționat că există trei motive pentru care nu ar trebui reţinută forma continuată a infracţiunii de fals. Primul motiv se referă la subiectul pasiv, care poate fi diferit în funcţie de infracţiune, al doilea motiv se referă la rezoluţia infracţională diferită, rezoluţie corespunzătoare celor două dispoziţii de restituire, iar al treilea motiv se referă la faptul că atunci când dintr-o infracţiune de fals/uz de fals rezultă un alt act fals, folosirea noului act fals întruneşte elementele constitutive ale unei noi infracţiuni de uz de fals, pentru că, la prima infracţiune de uz de fals, nu exista actul fals folosit la cea de-a doua infracţiune.

Pentru aceste motive, în opinia Reprezentatului Ministerului Public, în cauză, în niciuna dintre situaţii, nu ar trebui reţinută forma continuată a vreunei infracţiuni de fals.

Referitor la consideraţiile cu caracter teoretic din notele scrise, arată că, în situaţia în care un funcţionar public îşi încalcă atribuţiile de serviciu, respectiv ia o decizie prin care încalcă anumite legi şi produce o pagubă, săvârşind astfel infracţiunea de abuz în serviciu, iar în acelaşi timp consemnează şi împrejurări nereale într-un înscris, acesta săvârşeşte, în concurs, şi infracţiunea de fals intelectual. În acest sens a indicat practica recentă a Înaltei Curţi, respectiv Decizia nr. 171/2015, care vizează, în esenţă, un notar public care a autentificat un contract fără a avea extras de C.F., după care a consemnat că bunul nu este afectat de sarcini, iar Înalta Curte a considerat că s-a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în concurs cu cea de fals intelectual. De asemenea, arată că a indicat şi doctrină în acest sens.

Totodată, referitor la încadrarea juridică a mai arătat că, instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut forma de participaţie a complicităţii în loc de instigare. În acest sens a precizat că toate infracţiunile săvârşite în prezenta cauză au avut ca punct de plecare dorinţa inculpatului C. de a avea dispoziţii de restituire falsificate cu privire la cele două imobile şi de a intabula aceste dispoziţii pentru ca apoi să încerce să vândă imobilele. Astfel, a arătat că, din declaraţiile inculpatului D., rezultă că inculpatul C. l-a pus să-i facă "ceva la fel", arătându-i dispoziţia reală cu privire la imobilul situat în str. .... De asemenea, inculpatul D. a precizat că inculpatul C. i-a spus să se ocupe de realizarea falsurilor, de găsirea unor persoane care să fie prezentate drept proprietari sau, după caz, mandatari ai vechilor proprietari ai terenurilor. Totodată, din aceste declaraţii rezultă, referitor la prima dispoziţie de restituire, că, după ce inculpatul D. a reuşit să falsifice prima dispoziţie, l-a sunat pe inculpatul C., i-a spus acest lucru, precum şi că va continua cu privire la procedura de intabulare.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că aceste acţiuni ale inculpatului C., coroborate cu toate împrejurările din cauză, respectiv faptul că a fost beneficiarul final al terenului, era singurul care ştia de situaţia juridică a terenurilor şi a găsit persoanele interpuse sau cele care au fost mandatate să vândă terenurile, conduc la ideea că declaraţiile inculpatului D. sunt reale.

De asemenea, a susținut că, în cazul în care inculpatul D. ar fi avut cunoştinţă despre toate detaliile referitoare la terenuri, acţiunile sale, respectiv întocmirea falsurilor şi, ulterior, predarea către inculpatul C. pentru ca acesta să obţină sumele foarte mari de bani din valorificarea terenurilor, nu ar fi avut niciun sens.

Prin urmare, a considerat că instigarea inculpatului C. este o instigare imediată cu privire la infracţiunile de fals care au fost săvârşite de inculpatul D., respectiv fals material în înscrisuri oficiale privind dispoziţia de restituire şi folosirea instrumentelor oficiale falsificate, şi instigare mediată cu privire la celelalte infracţiuni de fals, astfel: inculpatul C. l-a instigat pe inculpatul D., care l-a rândul lui a săvârşit diverse infracţiuni, fie pentru falsificarea actelor în Ungaria, faţă de numitul L.L.L., fie faţă de inculpatul M. pentru a-l determina pe acesta să folosească actele falsificate la înscrierea în C.F.. A susținut că instigarea se referă la fapte şi nu la încadrările juridice ale faptelor. În acest sens arată că, în momentul în care inculpatul C. a arătat că vrea o dispoziţie la fel, el a prevăzut şi a urmărit că noua dispoziţie va fi falsificată, va avea ştampile, va avea toate elementele unei dispoziţii reale şi, prin urmare, a prevăzut şi a urmărit obţinerea unei astfel de dispoziţii, săvârşind infracţiunile cu intenţie directă.

În continuare, reprezentantul Ministerului Public a arătat că un alt element care priveşte încadrarea juridică este cel care se referă la reţinerea a două rezoluţii infracţionale distincte, cu privire la cele două dispoziţii de restituire. Astfel, a susținut că declaraţiile inculpatului D. sunt clare în acest sens, din acestea rezultând că s-a ocupat de falsificarea actelor din Ungaria şi, după ce prima operaţiune a avut succes, inculpatul C. i-a spus să se ocupe şi de altele. A arătat că aceste declaraţii se coroborează cu împrejurarea că inculpatul C. i-a dat extrasele de C.F. ale noului teren precum şi cu faptul că inculpatul D. nu ar fi avut de unde să ştie care este noul teren. Rezultă că, după ce falsificarea primei dispoziţii de restituire a avut succes, s-a luat hotărârea infracţională de a se proceda la fel şi cu privire la a doua dispoziţie de restituire a terenului, despre care numai inculpatul C. ştia.

A considerat că încadrarea juridică este greşită şi în ceea ce o priveşte pe inculpata I.. Astfel, deşi procurorul a început urmărirea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi fals intelectual, ulterior, printr-o rezoluţie nemotivată s-a schimbat încadrarea juridică în neglijenţă în serviciu. În opinia reprezentantului Ministerului Public, notarii trebuie să verifice situaţia proprietăţilor, potrivit regulamentului de funcţionare, respectiv să solicite titlurile de proprietate, extrasele de C.F. şi certificatele de atestare fiscală. Or, niciuna dintre aceste obligaţii expres prevăzute de lege nu a fost îndeplinită în momentul în care în faţa inculpatei R. s-a prezentat inculpatul E. pentru a vinde terenul lui Cîrpaci. Astfel, deşi a fost prezentată o încheiere de înscriere în C.F., aceasta a fost emisă cu câteva zile în urmă, nefiind împlinit termenul prevăzut de lege, respectiv de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, în care aceasta putea fi atacată de primărie. Prin urmare, consideră că inculpata R. nu a verificat dacă încheierea de înscriere în C.F. este sau nu definitivă şi, în plus, faţă de data acesteia, nu putea să fie definitivă pentru că nu trecuse termenul în care putea fi atacată.

Totodată, reprezentantul Ministerului Public a arătat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, pentru fiecare imobil se emite câte o dispoziţie de restituire, iar în cauză, deşi existau mai multe imobile, respectiv trei, pentru toate era emisă o singură dispoziţie de restituire.

De asemenea, a precizat că nu există nicio dovadă că la dosarul cauzei ar fi existat certificatele fiscale, acestea negăsindu-se în evidenţa primăriei. Astfel, având în vedere că inculpata R. a încălcat atribuţiile referitoare la verificarea titlurilor de proprietate, neefectuând niciun demers în acest sens, reprezentantul Ministerului Public apreciază că aceasta a prevăzut şi a acceptat producerea unei pagube constând în scoaterea terenului din patrimoniul primăriei. Totodată, consideră că inculpata a săvârşit şi infracţiunea de fals intelectual cu intenţie directă, întrucât a menţionat că au fost prezentate certificatele fiscale, deşi acestea nu au existat.

Reprezentantul Ministerului Public a mai arătat că a solicitat schimbarea încadrării juridice şi în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B. şi F. Arată că situaţia este aceeaşi, în sensul că a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, iar printr-o rezoluţie nemotivată s-au constatat încălcări săvârşite din culpă. Referitor la activităţile inculpaţilor B. şi F. precizează că existau două cereri de restituire care au fost aduse de inculpatul M., pe cea dintâi inculpatul B. repartizându-şi-o singur, iar pe cea de a doua, inculpatul B. cerându-i inculpatului F. să i-o repartizeze. Or, în rezoluţia Parchetului nu s-au arătat motivele pentru care s-a apreciat că aceste acţiuni au fost săvârşite din culpă. În opinia reprezentantului Ministerului Public, în cauză, există foarte multe dispoziţii legale care au fost încălcate de către cei doi inculpaţi. Astfel, deşi pentru fiecare imobil trebuia să existe o singură dispoziţie de restituire, în ambele cereri formulate de M. existau mai multe imobile cuprinse în dispoziţia de restituire. De asemenea, conform art. 47 alin. 7 din Legea nr. 7/1996 cererea trebuia făcută personal de parte sau prin mandatar, lucru care nu era îndeplinit în cauză, întrucât inculpatul M. a adus cererea. Totodată, solicită să se observe că cererea este făcută de T.T.T. prin mandatar E., T.T.T. fiind trecut într-o singură dispoziţie de restituire. Prin urmare, chiar dacă E. avea un mandat cu privire la intabularea tuturor imobilelor, cererea era una restrânsă prin care T.T.T. îl împuternicea pe E. Astfel, apreciază că respectarea acestor dispoziţii nu presupunea examinarea fondului actului, ci efectuarea unor verificări formale, respectiv dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Subliniază şi că existau dispoziţii de restituire a unor terenuri care intraseră în proprietatea statului prin succesiune vacantă, nefiind îndeplinite condiţiile din Legea nr. 10/2001.

Aşadar, în opinia reprezentantului Ministerului Public, inculpaţii, prin activităţile desfăşurate, respectiv prin nerespectarea procedurii legale de soluţionare a cererilor, au acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că au prevăzut şi au acceptat posibilitatea producerii rezultatului periculos. De asemenea, apreciază că inculpaţii, prin emiterea încheierii de C.F. şi înscrierea dispoziţiei de restituire în C.F., au săvârşit două infracţiuni de fals intelectual cu intenţie indirectă. Totodată, consideră esenţială repetabilitatea comportamentului infracţional al inculpaţilor, care de fiecare dată au soluţionat cereri care erau formulate în mod nelegal de către o persoană neîndreptăţită, respectiv de inculpatul M.

Prin urmare, în ceea ce priveşte încadrarea juridică, consideră că în sarcina inculpatei Nothingher, trebuie reţinută o infracţiune de abuz în serviciu şi o infracţiune de fals intelectual, iar în sarcina inculpaţilor B. şi F., două infracţiuni de abuz în serviciu şi două infracţiuni de fals intelectual.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, referitor la cea de-a doua dispoziţie de restituire, solicită să se observe că a fost evaluat imobilul printr-o expertiză care a fost întocmită în cursul judecăţii, expertul luând în considerare două variante, respectiv suprafaţa din C.F. şi suprafaţa determinată de expertiza topografică efectuată anterior, iar în ambele variante valoarea bunului este mai mare de 2 milioane de lei. Prin urmare, consideră că ar trebui schimbată încadrarea juridică în sensul reţinerii infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, corespunzător acestei dispoziţii, apreciază că trebuie reţinută infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, limita maximă de pedeapsă pentru acesta fiind de 10 ani şi 6 luni închisoare, precum şi prevederile art. 367 alin. (2) C. pen. privind grupul infracţional organizat.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că celelalte motive de apel se referă la greşita achitare a inculpaţilor. Primul motiv se referă la greşita achitare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat. În acest sens, invocă Decizia nr. 12/2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 323 din V.C.P., art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 acestea trebuiau săvârşite de un grup infracţional organizat, astfel cum era definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003. De asemenea, s-a reţinut că nu exista nicio diferență între art. 8 și art. 323 din Legea nr. 39/2003. Prin urmare, apreciază că, în oricare dintre cazuri, trebuie dovedit că a existat un grup infracţional organizat.

În opinia reprezentantului Ministerului Public, modalităţile de interpretare ale noțiunii de grup infracțional organizat sunt extrem de limitate, întrucât România este parte la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate (pe care a ratificat-o prin Legea nr. 565/2002), existența incriminărilor din Legea nr. 39/2003 fiind determinată de adoptarea acestei Convenții. Or, potrivit Ghidului legislativ pentru implementarea Convenţiei (pct. 25), definiţia grupului infracţional organizat este aceeaşi ca şi în legislaţia românească, respectiv „Termenul grup structurat urmează să fie utilizat într-un sens larg, pentru a include grupuri cu o structură ierarhică elaborată, precum și grupări non-ierarhice în care rolurile membrilor grupului nu sunt determinate”. Astfel, procurorul apreciază că, un "grup structurat", nu este neapărat o organizație formală, cu o structură, membrii permanenți și o definiție a rolurilor și funcțiilor membrilor săi. Cu toate acestea, consideră că grupul trebuie să fie mai mult decât constituit la întâmplare pentru comiterea imediată a unei infracțiuni. Aşadar, apreciază că această definiție a fost adoptată în scopul de a evita includerea infracțiunilor comise de grupuri formate ad-hoc. Cu toate acestea, definiția include toate cazurile de infracțiuni care implică orice element de pregătire organizată (pct. 28).

Astfel, consideră că Parchetul trebuie să dovedească faptul că asocierea inculpaților nu a fost una ad-hoc, faţă de ceea ce arată Ghidul legislativ pentru implementarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate.

Totodată, arată că, deşi instanța de fond a reținut că: ”Din actul de acuzare nu rezultă structura ierarhică a grupului, nu se indică, în concret, momentul la care avut loc înțelegerea infracțională, care ar fi fost cei trei inculpați care s-au asociat și momentul adoptării planului infracțional, nu se descrie existența unei structuri organizate, care acționează coordonat și după reguli bine stabilite”, în opinia acuzării, momentul la care a avut loc înțelegerea infracțională şi momentul adoptării planului infracțional sunt acelaşi lucru.

Susţine că apelul Parchetului cu privire la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat nu urmăreşte, în general, stabilirea existenţei altor împrejurări de fapt în afara celor care au fost reţinute de către instanţa de fond, cu excepţia situaţiei inculpatului M. şi cu privire la forma de participaţie a instigării. În acest sens, arată că Parchetul a criticat situația de fapt, întrucât nu a fost reţinută instigarea şi nu a fost condamnat inculpatul M.

Reprezentantul Ministerului Public susţine că, față de cele arătate în Ghidul legislativ pentru implementarea Convenţiei, nu este necesar a demonstra că grupul a avut o structură ierarhică și nici că rolurile și funcțiile membrilor grupului sunt definite. Arată că, în cursul judecăţii în apel, cu privire la această infracţiune, au fost audiaţi inculpatul D., inculpatul C., martorul S.S., martorii L.L.L.L. şi J.J.J. Prin urmare, apreciază că au fost administrate probele utile cu privire la existenţa acestei infracţiuni. De asemenea, consideră că din situația de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond, reiese că grupul a fost constituit inițial de către inculpații C. (care a avut iniţiativa activităţii infracţionale), D. (care i-a dus la îndeplinire ordinele) şi L.L.L. Or, în opinia procurorului, împrejurarea că faţă de L.L.L., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus o soluţie de netrimitere în judecată nu împiedică instanţa să constate că acesta este membru al grupului infracţional organizat.

Totodată, arată că temeiul rezoluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este neclar, întrucât se face referire la probe, iar, ulterior, se arată că temeiul clasării este art. 16 lit. e) C. proc. pen., fără a se preciza care sunt condiţiile formale care lipseau pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Faţă de aceste considerente, apreciază că nu există niciun impediment pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunțe cu privire la motivele de apel ale Parchetului în care se arată că L.L.L. este membru al grupului infracțional organizat.

Reprezentantul Ministerului Public învederează instanţei că grupul a avut o structură piramidală, în vârf fiind inculpatul C., beneficiarul activității infracționale. Inculpatul D. a fost intermediarul care l-a găsit pe cel care a realizat falsurile și care putea recruta o persoană pentru a se prezenta ca mandatar al falșilor proprietari, iar L.L.L. a fost autorul unora dintre falsuri și cel care l-a recrutat pe E. Deşi planul iniţial a fost stabilit de C. şi D., în momentul în care a fost adus la cunoştinţa lui L.L.L. de către D., iar acesta a confirmat că poate realiza falsurile şi poate găsi o persoană care să se prezinte ca fals mandatar, grupul a fost constituit și planul infracțional a fost adoptat.

În opinia procurorului a existat şi o repartizare a sarcinilor. Coordonarea inculpaţilor a continuat şi după realizarea falsurilor şi după înscrierea în C.F. a dispoziţiei false de restituire, ca urmare a activităților desfășurate de inculpatul M. Inculpatul D. s-a întâlnit în Arad cu L.L.L., care l-a adus pe falsul mandatar, inculpatul E., iar inculpatul C. a indicat un membru al familiei sale, pe numitul O., pentru cumpărarea terenurilor de la mandatarul E. Aşadar, toate infracţiunile de fals săvârşite în Ungaria sau în România, precum şi instigarea la abuzul în serviciu şi falsul intelectual săvârşit de funcţionarii cărţii funciare nu au constituit decât mijloace care au pregătit infracţiunile săvârşite în faţa notarului R. în data de 29 iunie 2006.

Cu privire la cea de-a doua dispoziție falsă de restituire, reprezentantul Ministerulu Public arată că cei doi inculpați și L.L.L. au avut aceleași roluri, cu deosebirea că L.L.L. a găsit o persoană care să-și asume identitatea falsă de moștenitor al proprietarilor cuprinși în dispoziția falsă de restituire.

Pentru aceste motive, solicită condamnarea celor doi inculpaţi, respectiv C. şi D., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., arată că activităţile desfăşurate de acesta sunt parte a activităţii complexe desfăşurate de ceilalţi inculpaţi. Totodată apreciază că inculpatul E. şi-a dat seama că prin activitatea sa contribuie la realizarea scopurilor urmărite de membrii grupului, întrucât nu cunoştea cine l-a împuternicit să vândă terenurile, însă le-a înstrăinat fără a primi vreun ban de pe urma vânzării. Prin urmare, subliniază că inculpatul E. a sprijinit grupul infracţional.

De asemenea, arată că aceleaşi sunt concluziile şi cu privire la inculpatul H., care a declarat că a prezentat terenul amicilor arabi şi le-a spus că terenul îl va vinde C., pe care ei îl cunoşteau. Mai mult, chiar inculpatul H. a arătat că: ”tratativele fiind mai înaintate (cu martorul S.S.), C. a apelat la mine pentru a fi mandatar al lui U. și a vinde terenurile respective”. De aici reiese, în opinia procurorului, că ar fi existat încercări de vânzare chiar înainte de întocmirea procurii la notarul L.L.L.L., iar inculpatul H. știa despre acestea. Totodată, precizeză că, deși inculpatul H. a devenit mandatar pentru vânzarea terenului, actele au rămas la C.. Or, inculpatul H. nu ar fi putut în mod rezonabil să presupună că C. a falsificat actele, de vreme ce acesta este analfabet. Prin urmare, în opinia procurorului, din toate acestea rezultă că inculpatul H. a cunoscut activitatea infracțională a celorlalți inculpați și a aderat la grupul infracțional.

Reprezentantul Ministerului Public mai arată că existenţa pluralităţii constituite de infractori care a acţionat pentru a aduce terenurile primăriei sub controlul inculpatului C. reiese şi din tiparul identic al activității infracționale corespunzătoare fiecăreia dintre cele două dispoziții false de restituire, activitate infracţională care s-a întins pe durata a doi ani. De fiecare dată, inculpatul C. este prezent fizic și/sau juridic pentru a colecta sumele de bani rezultate din vânzarea frauduloasă a terenurilor.

Faţă de acest argumente, solicită admiterea apelului declarat de către Parchet şi condamnarea inculpaţilor anterior menţionaţi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

În ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat M., arată că apelul Parchetului urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt, în sensul că acesta este participant la activitatea infracţională.

Susţine că au fost audiaţi cu privire la faptele imputate inculpatului M., de către instanţa de apel, inculpatul D. şi martora I.I.I.I. Celelalte probe pe care s-a bazat acuzarea inculpatului M. au fost declaraţiile inculpaţilor B., G. şi R., însă aceştia nu au dorit să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, iar readministrarea probei nu a fost posibilă. Astfel, având în vedere că audierea obligatorie a inculpaţilor nu este posibilă, instanţa de apel a administrat toate probele cu privire la inculpatul M. De altfel, precizează că declaraţiile inculpaţilor B., G. şi R. privesc aceeaşi teză probatorie ca şi declaraţia inculpatului D. şi a martorei Iordache, precum şi că cei trei inculpaţi au fost audiaţi în faţa instanţei de fond iar inculpatul M. a avut posibilitatea să le adreseze întrebări. Astfel, apreciază că o soluţie de condamnare a inculpatului M. în apel nu ar încălca echitatea procedurii.

Reprezentantul Ministerului Public susţine că prezentarea actelor de către inculpatul M. la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la notarul R. și la Direcția fiscală reiese din declarațiile date de către persoanele prezente acolo, precum şi din declaraţia inculpatului D.. Astfel, în declarația dată în fața instanței de apel, inculpatul D. a arătat că îl trimitea în mod frecvent pe inculpatul M. la C.F., iar inculpatul B. a precizat că „a primit de la M.” De asemenea, I. a susţinut că a venit la ea M., împreună cu D., cu o zi înainte de autentificarea actelor şi că a discutat mai mult cu M., pentru că pe acesta îl cunoştea, fiind o prezenţă frecventă în biroul său. Totodată, procurorul susţine că şi inculpatul G. l-a indicat pe M. ca fiind cel care a formulat cererea de eliberare a certificatului fiscal. Prin urmare, în opinia procurorului, nu există niciun motiv pentru a înlătura declarațiile concordante ale inculpaților D. și B., confirmate de declarațiile date de martora I.I.I.I.

Aşadar, a accepta cele reţinute de instanța de fond, respectiv că niciuna dintre aceste declarații nu este adevărată ar însemna a susţine că a existat o adevărată conspirație a inculpaților D., B., G. și R. în a-l incrimina pe M. pentru fapte pe care acesta nu le-a săvârșit. Or, toate aceste persoane au dat declarațiile în care l-au indicat pe M., în momentul în care erau deja învinuiți în dosar și ar fi putut să uzeze de dreptul la tăcere. Mai mult, inculpatul D. nu se cunoștea cu inculpații B. și G., aceștia din urmă nu se cunoșteau între ei, iar B. nu se cunoștea cu R.

Referitor la susţinerea instanţei de fond, în sensul că declaraţiile incriminatoare la adresa lui M. nu au fost consecvente, reprezentantul Ministerului Public arată că aceasta nu este reală. În aces sens precizează că, inculpatul D. a făcut referire la activitatea inculpatului M. în prima declaraţie în care a recunoscut săvârşirea faptelor, din 13 octombrie 2010, inculpatul B. a arătat că cererile i-au fost date de inculpatul M. în toate declaraţiile date în cursul urmăririi penale, iar inculpata R. a arătat acelaşi lucru în cuprinsul celor patru declaraţii pe care le-a dat în cursul urmăririi penale. Astfel, în opinia procurorului, din coroborarea acestor declarații reiese că ele exprimă adevărul și că inculpatul M. a formulat cererile atât la C.F., cât și la Direcția fiscală și a fost prezent și la inculpata R.

Reprezentantul Ministerului Public menţionează că inculpatul D. a susţinut că nu i-a spus inculpatului M. că actele sunt false, dar în declarația dată în fața instanței de fond, inculpatul M. a arătat că întotdeauna a depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară cereri din partea societății, semnate şi ştampilate. Or, este dovedit prin cele arătate anterior că cererile depuse la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară de inculpatul M., nu aveau nici ștampilă, nici semnătură şi nu erau cereri personale ale angajatorului său, inculpatul D. Mai mult, în cazul celei de-a doua dispoziții false de restituire nu a existat nicio cerere. De aici rezultă, în opinia procurorului, că inculpatul a cunoscut caracterul fals al actelor pe care le-a folosit.

Totodată, arată că, potrivit declarațiilor inculpatului B., M. l-a rugat să-i primească lucrarea și să i-o rezolve. Or, dacă inculpatul M. nu ar fi știut de caracterul fals al cererilor, ar fi fost firesc să se restituie actele inculpatului D. pentru a fi formulată cererea de către persoana îndreptăţită sau să fie formulată pur şi simplu o cerere. Aşadar, inculpatul M. a reuşit determinarea unor funcţionari publici să îşi încalce atribuţiile de serviciu de patru ori, iar o astfel de „insistenţă” ar fi lipsită de sens dacă s-ar considera că acesta nu a ştiut că dispoziţiile de restituire sunt false.

Prin urmare, procurorul apreciază că inculpatul M. a cunoscut activitatea desfășurată de D., caracterul fals al actelor, precum şi împrejurarea că inculpatul D. nu acționa pentru sine. Faptul că inculpatul M. a acționat identic în cazul celor două dispoziții, contactând același angajat al Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pe inculpatul B., fiind prezent cu o zi înainte de încheierea tranzacției şi aducerea lui E. la notarul R., arată că şi acesta a fost membru al grupului infracțional organizat.

În concluzie, reprezentantul Ministerului Public susţine că se impune condamnarea inculpatului M. pentru infracțiunile indicate la pct. 1-6 din cererea de schimbare a încadrării juridice.

De asemenea, apreciază că nu există probe în sensul implicării inculpatului M. în faza inițială a falsificării dispozițiilor de restituire, astfel încât soluția de încetare a procesului penal pentru fals material în înscrisuri oficiale este netemeinică, impunându-se achitarea inculpatului.

În ceea ce priveşte greșita achitare a inculpaților C., D., M. pentru instigare la fals intelectual, respectiv complicitate la fals intelectual în cazul inculpatului E., susţine că această faptă a fost considerată de instanța de fond, în mod greșit, ca fiind participație improprie la fals intelectual.

Așa cum s-a arătat și în cererea de schimbare a încadrării juridice, în cazul inculpaților C., D. și M. instanţa a dispus o soluţie de achitare pentru trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, constând în determinarea la săvârșirea faptei și înlesnirea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către funcționarii publici B. și F. și notarul public I.. În acest sens, apreciază că soluţia de achitare este greşită. Instanţa de fond a arătat că nu se poate reţine că funcţionarii publici B., F. şi R. şi-au încălcat atribuţiile de serviciu fără vinovăție. Or, în opinia procurorului, instanţa de fond a făcut o confuzie, întrucât nu rezultă de nicăieri că această infracţiune, în forma pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, se referă la săvârșirea faptei fără vinovăţie.

În realitate, iniţial, pentru inculpații funcționari s-a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Corespunzător, fapta inculpatului C. ar fi trebuit să fie, faţă de această încadrare, instigare mediată la abuz în serviciu şi la fals intelectual. Ulterior, prin rezoluţii nemotivate, toate încălcările atribuţiilor de serviciu ale inculpaţilor au fost considerate ca fiind săvârşite din culpă, inclusiv falsul intelectual. Aşadar, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată pentru două infracțiuni de participație improprie la neglijență în serviciu, una referindu-se la încălcarea atribuțiilor de serviciu, iar cealaltă la efectuarea de menţiuni false.

Faţă de cererea de schimbare de încadrare juridică, reprezentantul Ministerului Public solicită să se constate că există o instigare la abuz în serviciu (două infracţiuni), respectiv instigare la cele trei infracțiuni de fals intelectual săvârșite de cei trei funcționari publici, subiectul pasiv fiind diferit de fiecare dată. Menţiunea instanţei de fond în sensul că o faptă a fost săvârşită fără vinovăție, iar altă faptă din culpă nu este justificată de ceea ce s-a solicitat prin dispoziţia de trimitere în judecată.

În ceea ce priveşte achitarea inculpaților C., D., E. şi M. pentru fals în declarații, procurorul apreciază că această soluţie este corectă, pentru motivele indicate de instanța de fond.

Referitor la greșita achitare a inculpatului G., arată că apelul Parchetului nu urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt, aceasta fiind corect reţinută de instanţa de fond. De altfel, fapta a fost recunoscută de inculpatul G. Reprezentantul Ministerului Public menţionează că, în apel, cu privire la faptele inculpatului G. a fost audiat martorul P.P.P.P.

Astfel, susţine că, potrivit Rechizitoriului, falsul în declarații a constat în completarea celor două declarații de impunere pe seama falsului U., declaraţii pe care le-a datat 04 ianuarie 2008. În cursul audierii, inculpatul G. a recunoscut şi a arătat că cererea pentru eliberarea certificatului fiscal a fost adusă de M. Totodată a precizat că, urmare verificărilor efectuate, a observat că dosarul era nou, motiv pentru care a completat el declarațiile de impunere și, din greșeală, a trecut numărul certificatului fiscal de la o altă lucrare.

Prin urmare, inculpatul G. a recunoscut faptele care au fost încadrate ca fiind infracțiunea de fals în declarații. În consecinţă, în opinia procurorului, inculpatul, prin completarea declarațiilor de impunere și-a asumat realitatea lor, în sensul că U. este noul proprietar al terenurilor, după cum se arăta în dispoziția falsă de restituire și a săvârșit infracțiunea de fals în declarații.

În ceea ce priveşte greşita achitare pentru infracțiunea de fals intelectual, potrivit instanţei de fond, prin Rechizitoriu s-a reținut că aceste fapte constau în falsificarea celor două certificate fiscale cu prilejul întocmirii acestora. Totodată, instanţa de fond a reţinut că, prin întocmirea certificatelor fiscale nu se atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, imobilele fiind înscrise în evidența primăriei. Reprezentantul Ministerului Public precizează însă că imobilele au fost înscrise în evidenţa primăriei ca aparţinând lui U. tot ca urmare a faptei inculpatului, care a completat declarațiile de impunere în locul persoanei solicitante. Or, urmare săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, în evidenţele Direcţiei fiscale figura ca proprietar U. Astfel, în opinia procurorului, în cauză există un şir de infracțiuni săvârșite de inculpat, iar dacă o situație este rezultatul unei infracțiuni, consemnarea acesteia nu o face reală. Prin urmare, apreciază că inculpatul G., emiţând cele două certificate fiscale pentru U., a săvârşit şi infracţiunea de fals intelectual.

Cu privire la greşita achitare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, reprezentantul Ministerului Public susţine că instanţa a constatat că, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, inculpatul G. și-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle sale, în sensul că nu a înregistrat legal cererea și că a completat declarațiile de impunere în locul persoanei solicitante. Însă, în opinia procurorului, există şi alte încălcări necontestate, pe care instanţa nu le-a reţinut, respectiv că inculpatul a acceptat cererea falsă pe numele cetăţeanului maghiar U., fără să pretindă împuternicirea legală a inculpatului M., a eliberat certificatul fiscal, evitând sistemul de înregistrare al unităţii, iar certificatul fiscal nu a fost semnat legal de conducătorul unităţii. Totodată, subliniază că fapta inculpatului nu a produs consecinţe constând în neplata impozitului, cum a reţinut instanţa de fond, ci aceleaşi consecinţe ca şi faptele celorlalţi funcţionari publici, respectiv scoaterea imobilului din Str. ... din patrimoniul Primăriei Timişoara şi trecerea lui sub controlul inculpatului C., prin folosirea de acte false. În acest sens, precizează că existenţa dispoziției false de restituire și înscrierea acesteia în C.F., au avut ca urmare ieşire terenurilor aflate în Str. ... din patrimoniul primăriei, întrucât exista un nou titular al dreptului de proprietate, titular care a făcut acest drept opozabil către terți.

Cu toate acestea, inculpații erau vulnerabili în situaţia unei verificări la Direcția fiscală, unde titular era în continuare primăria. Prin urmare, reprezentantul Ministerului Public apreciază că activitatea inculpatului G. a contribuit la consolidarea situaţiei juridice create de inculpați în sensul că sunt proprietari ai bunului, iar acesta trebuie să răspundă pentru abuz în serviciu.

Referitor la greşita achitare a inculpatului H. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, procurorul arată că prima instanţă a dispus achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals întrucât „actul material constând în folosirea procurii judiciare false a constituit mijlocul fraudulos de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune rămasă în faza tentativei, astfel încât același act material nu poate constitui și infracțiunea de uz de fals, motiv pentru care se impune achitarea inculpatului.”

Susţine că soluţia de achitare are ca fundament o greşită interpretare a legii de către instanţa de fond, întrucât sunt mijloace frauduloase toate acele mijloace de inducere în eroare care constituie prin ele însele infracţiuni, cum ar fi folosirea unui înscris fals. Or, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., prima instanţă a dispus condamnarea atât pentru infracţiunea de uz de fals, cât şi pentru înşelăciune. În acest sens, invocă practică judiciară, respectiv Decizia nr. 3557/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul Ministerului Public solicită încetare a procesului penal faţă de inculpatul E., întrucât acesta a decedat.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C. şi D., în situaţia în care cererea Parchetului de reţinere a două rezoluţii infracţionale distincte este acceptată, solicită să se ia act că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru următoarele infracțiuni:

- Infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale sub forma instigării, prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. comisă în perioada ianuarie-aprilie 2006 cu privire la prima dispoziţie falsă de restituire. Această infracţiune s-a referit însă şi la falsificarea procurilor redactate în Ungaria, care sunt datate 8 iunie 2006, astfel încât apreciază că pentru infracţiunea de instigare la falsificarea procurilor nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

- Infracțiunea de folosire a instrumentelor oficiale false sub forma instigării prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 318 C. pen., săvârșită în aprilie 2006 cu privire la prima dispoziţie falsă de restituire.

- Infracțiunea de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma instigării prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 317 C. pen., constând în determinarea la săvârșirea faptei și punerea la dispoziția inculpatului D. a dispoziției de restituire reală ădin 04 noiembrie 2005 pe care acesta a înmânat-o lui L.L.L., care a confecționat ștampilele cu semnătura primarului, a secretarului și sigla Primăriei Timișoara. Această infracţiune a fost săvâşită în perioada aprilie - iunie 2006 fără a se putea stabili cu certitudine data săvârșirii şi, având în vedere că pentru o parte din perioada în care se reţine că s-ar fi săvârșit infracțiunea s-a împlinit termenul de prescripție, momentul săvârșirii infracțiunii trebuie interpretat în favoarea inculpatului.

Referitor la individualizarea pedepselor, reprezentantul Ministerului Public arată că inculpatul C. este inițiatorul activității infracționale, persoana pentru care au săvârșit infracțiuni toți ceilalți inculpați, beneficiarul foloaselor obținute de pe urma infracțiunilor. Tototdată, precizează că, deşi în acest dosar este dovedită obținerea unor sume uriașe de bani de către inculpatul C., acesta și-a ascuns bunurile sau le deține prin persoane interpuse, astfel încât măsuri asigurătorii nu au putut fi luate decât cu privire la bunurile deținute de ceilalți inculpați. De asemenea, menţionează că s-a dovedit chiar în acest dosar că inculpatul și-a început activitatea de falsificare de procuri/titluri de proprietate cu aproape 20 de ani în urmă (prin falsificarea procurii cu privire la imobilul din str. ...). Prin urmare, solicită ca pedepsele aplicate inculpatului C. să fie mai mari decât media limitelor speciale, respectiv: o pedeapsă de 8 ani pentru infracţiunea prev. la art. 367 C. pen., câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru toate cele 13 infracțiuni de fals, 5 ani pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată, 7 ani pentru instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, 4 ani pentru înșelăciune și 2 ani pentru tentativă la înșelăciune. Aşadar, inculpatului ar trebui să i se aplice pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-ar adăuga o treime din totalul celorlalte, în final urmând să execute 15 ani şi 8 luni închisoare.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M., procurorul, având în vedere perioada scurtă de la săvârşirea faptelor şi cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de parchet, solicită condamnarea la o pedeapsă de 3 ani pentru grup infracțional organizat, 6 luni pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni de uz de fals, 2 ani pentru instigare la abuz în serviciu, 3 ani pentru instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, 1 an pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni de fals intelectual, în total 6 ani și 2 luni închisoare. Totodată, susţine că legea nouă este mai favorabilă, întrucât, în situaţia în care s-ar fi aplicat inculpatului M. legea veche şi ar fi fost condamnat pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, pedeapsa minimă ar fi fost de 5 ani, la care s-ar fi adăugat un spor de cel puţin 2 ani pentru faptele ale căror pedepse nu se execută.

Reprezentantul Ministerului Public solicită şi condamnarea inculpatului G. la o pedeapsă de 3 ani pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, 6 luni pentru fals în declarații și 1 an pentru fals intelectual, în total 3 ani și 6 luni închisoare.

De asemenea, solicită condamnarea inculpatei I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru abuz în serviciu și 1 an închisoare pentru fals intelectual, în total 2 ani și 4 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

Referitor la inculpații F. și B., apreciază că se impune condamnarea acestoa la 2 ani pentru abuz în serviciu, 3 ani pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, două pedepse de câte 1 an pentru fals intelectual, în total 4 ani și 4 luni de închisoare.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H., consideră că se impune condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, precum şi la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru uz de fals, iar o treime din totalul acestor pedepse trebuie adăugată la pedeapsa deja stabilită, inculpatul urmând a executa 2 ani și 6 luni închisoare.

Referitor la inculpatul D., apreciază că se impune menţinerea pedepselor aplicate de instanţa de fond, respectiv: câte 6 luni pentru două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, patru pedepse de câte 3 luni pentru uz de fals, 6 luni pentru fals privind identitatea, 6 luni pentru o infracţiune de folosire a instrumentelor oficiale false. În plus, consideră că se impune condamnarea inculpatului, după luarea în considerare a limitelor de pedeapsă reduse cu 1/3, la pedepse de 2 ani pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată, 3 ani pentru instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, trei pedepse de câte 1 an pentru fals intelectual, o pedeapsă de 3 ani pentru constituirea unui grup infracţional organizat, pedeapsa totală fiind de 6 ani şi 8 luni închisoare.

Reprezentantul Ministerului Public mai arată că apelul parchetului vizează şi greşita soluţionare a laturii civile. În acest sens, apreciază că toți inculpații care și-au adus contribuția la falsificarea/intabularea dispoziției false din 4 noiembrie 2006 și la prima vânzare a terenului trebuie să fie obligați la plata prejudiciului. Pe lângă persoanele care au fost deja obligate de instanță (inculpaţii C., D. şi E.), consideră că ar mai fi trebuit să fie obligați inculpații M. (în măsura în care va fi admis apelul Parchetului cu privire la greșita achitare), B., F., J. și R.

Arată că instanța de fond a motivat excluderea obligării acestor inculpați la plata despăgubirilor prin aceea că, deși activitatea lor a fost de natură să producă o vătămare dreptului de proprietate al Municipiului Timișoara, nu există o legătură de cauzalitate între faptele de neglijență în serviciu ale funcționarilor publici și prejudiciul produs Municipiului Timișoara.

În opinia procurorului, soluția instanței este greșită întrucât, în cadrul răspunderii civile delictuale, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite. La stabilirea legăturii de cauzalitate trebuie avute în vedere toate acțiunile ilicite care au făcut posibilă, în mod real și efectiv, săvârșirea acelei fapte ilicite. Prin urmare, avân în vedere că faptele celor cinci inculpați au contribuit la producerea prejudiciului, apreciază că se impune obligarea acestora la plata despăgubirilor.

Totodată, consideră că trebuia menţinută măsura asigurătorie asupra bunurilor inculpaţilor F., B., R. şi J.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu susţine motivul de apel din concluziile scrise, prin care se solicită reducerea daunelor materiale şi morale acordate către SC K. SA Construcții.

În ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare referitor la imobilul din str. ..., apreciază că soluția instanței de fond este corectă. În acest sens, subliniază că instanţa a fost chemată să restabilească situația anterioară, nu să înscrie în C.F. dreptul de proprietate al primăriei.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., solicită admiterea apelului potrivit celor anterior expuse.

În motivele de apel depuse, apelanta A. a criticat hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului onorariului de avocat din oficiu, având în vedere următoarele argumente: a fost numită avocat din oficiu în acest dosar încă de la primul termen de judecată, participând inclusiv la prima şedinţă având drept obiect prelungirea măsurii arestului preventiv pentru E.. Până la data revocării măsurii arestului preventive faţă de inculpatul E., a pus concluzii la fiecare termen de judecată cu privire la starea de arest a inculpatului, a formulat şi a depus în scris recurs în mai multe rânduri cu privire la menţinerea stării de arest, procesul derulându-se pe o perioadă de 5 ani, în peste 70 de termene de judecată.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat majorarea onorariului de la 400 lei la 4.000 lei, având în vedere complexitatea dosarului şi durata acestui proces, ţinând seama de faptul că delegaţia de avocat din oficiu a fost emisă încă de la primul termen de judecată, 27 octombrie 2010, şi pe toată durata procesului, nu s-a dispus niciodată amânarea judecării cauzei din cauza lipsei acesteia, însă instanţa de judecată a considerat că se impune în speţă doar o majorare la 560 lei a onorariului de avocat din oficiu.

A considerat că, odată încetat mandatul său de apărător din oficiu în faza de fond, în faţa Curţii de Apel Timişoara, este profund inechitabil să beneficiez de un onorariu de doar 560 lei raportat la munca prestată, complexitatea dosarului şi durata procesului, în condiţiile în care au trecut cinci ani şi 70 de termene de judecată, iar onorariile din oficiu au fost substanţial majorate prin noul Protocol încheiat în anul 2015 între Uniunea Națională a Barourilor din România şi Ministerul Justiţiei, fiind de notorietate faptul că din aceasta sumă de 560 lei brut, un procent de aproximativ 33% (16% impozit, 5,5% sănătate, 10% contribuţia la pensii, 1% oficii) reprezintă taxe şi impozite, avocatul beneficiind efectiv de nici 200 lei, aferentă unei perioade de 5 ani, cu peste 70 de termene de judecată, cu o mare parte a şedinţelor de judecată cu o durată de peste 3 ore.

A solicitat a se observa că apărătorul din oficiu ce va fi desemnat în cauză în faza de apel pentru a reprezenta interesele inculpatului E. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va fi remunerat pentru un termen sau cel mult câteva termene de judecată cu o sumă mai mare (în condiţiile noului Protocol încheiat între Uniunea Națională a Barourilor din România şi Ministerul Justiţiei) decât suma pe care instanţa de fond a acordat-o cu titlu de onorariu de avocat din oficiu pentru întreaga perioadă de judecată în fond a cauzei.

A solicitat, în consecinţă, admiterea apelului în sensul de majorare a cuantumului onorariului de avocat din oficiu şi să se aibă în vedere că instanţa are posibilitatea legală de a majora cuantumul onorariului din oficiu, ţinând seama şi de Protocolul încheiat între Uniunea Națională a Barourilor din România şi Ministerul Justiţiei şi de prevederile art 82 Legii 51/1995 potrivit cărora: „(1) Pentru asistenţa judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii şi vol.ui activităţii desfăşurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între Uniunea Națională a Barourilor din România şi Ministerul Justiţiei. (2) Prin actul de încuviinţare a asistenţei judiciare, organul judiciar stabileşte şi valoarea provizorie a onorariului avocatului. (3) După acordarea asistenţei judiciare, avocatul întocmeşte un referat scris cu privire la prestaţia avocaţială efectivă, conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare din cadrul Uniunea Națională a Barourilor din România Referatul este supus confirmării organului judiciar, care, în funcţie de vol. şi complexitatea activităţii desfăşurate de avocat, precum şi în raport cu durata, tipul şi particularităţile cauzei, poate dispune menţinerea sau majorarea onorariului stabilit iniţial.”

În motivele de apel formulate, inculpaţii F. şi B. au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate, şi, în principal, să se constate intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi, în temeiul art. 396 pct 6 C. proc. pen. combinat cu art. 16 lit. f) C. proc. pen. şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen., încetarea procesului penal.

În subsidiar, au solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art 298 N.C.P., în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Au precizat că, în fapt, prin rechizitoriul nr. x/P/2008 din 22 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au fost trimiși în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 249 alin. (2) C. pen., neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Aşa cum s-a arătat prin cererea de schimbare a încadrării juridice, au apreciat că încadrarea corectă a faptei este cea de neglijenţă în serviciu în forma simplă, prevăzută de legea mai favorabilă, art. 298 N.C.P., iar prima instanţă a reţinut corect acest aspect.

Prima instanță a dispus, cu privire la inculpatul F., în temeiul art. 80 C. pen. renunţarea la pedeapsă, iar în temeiul art. 81 C. pen., i-a aplicat un avertisment.

Cu privire la inculpatul B.u B., prima instanţa a dispus în baza art. 83 C. pen., o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 298 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 83 C. pen. a dispus amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Cu privire la excepţia prescripţiei răspunderii penale, incupații F. şi B. au arătat că prima instanţă a interpretat în mod greşit apărările invocate, precum şi deciziile Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curți de Casație și Jusțiție. În acest sens au precixat că au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, iar încadrarea juridică corectă a faptei, raportat la art. 5 din N.C.P., este art. 298 N.C.P. Așadar, au apreciat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este acela la care s-a consumat infracţiunea, în speță, semnarea încheierii prin care s-au înscris operaţiunile reclamate, respectiv data de 15 iunie 2006.

Prin urmare, au apreciat că singura problemă care mai trebuie supusă analizei este cea referitoare la legea aplicabilă în cadrul prescripţiei răspunderii penale. În acest sens, au menționat că, deși legea penală mai favorabilă, în cazul încadrării juridice şi a pedepsei, este N.C.P., în ceea ce privește instituţia prescripţiei răspunderii penale, legea penală mai favorabilă este legea veche, respectiv C. pen. anterior. Așadar, au solicitat expres, în vederea respectării art. 5 din N.C.P., să se aplice atât C. pen. anterior, cât şi N.C.P. În susţinerea acestei solicitări, au arătat că se fundamentează pe Deciziile nr. 2/2014 şi nr. 21/2014 pronunţate de Înalta Curte de Casație și Jusțiție în dezlegarea unor chestiuni de drept cu care a fost sesizată.

În opinia inculpaților F. şi B., Decizia nr. 21/2014 a Înaltei Curți de Casație și Jusțiție, care a fost pronunţată ulterior Deciziei nr. 265/2104 a Curții Consituționale, a avut-o expres în vedere pe aceasta din urmă, a clarificat-o, a explicat-o şi, totodată, a validat parţial şi Decizia nr. 2/2014.

Decizia nr. 21/2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casație și Jusțiție a stabilit, că "art. 5 alin. (1) din N.C.P. trebuie interpretat că legea penală mai favorabilă este aplicabilă, în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 01 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv şi faţă de care s-a împlinit prescripţia răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Jusțiție, însă faţă de care prescripţia răspunderii penale nu este împlinită, în interpretarea dată aceluiaşi text legal prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale."

Având în vedere aceste dispoziţii, inculpații au susținut că, în speţa dedusă judecăţii, prescripţia răspunderii penale trebuie tratată ca o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, şi au solicitat să se aplice numai legile mai favorabile, şi anume, N.C.P. referitor la pedeapsă şi V.C.P. referitor la prescripţie. Astfel, pedeapsa pentru infracțiunea de care sunt acuzaţi este de maximul 3 ani, raportat la art. 298 N.C.P., iar termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această pedeapsă, în lumina art. 122 combinat cu art. 123 C. pen. anterior, este de 7 ani şi 6 luni. Având în vedere cele anterior expuse, inculpații F. și B. au apreciat că a intervenit prescripţia raportat la data faptei (15 iunie 2006), la data de 15 decembrie 2013.

În concluzie, în temeiul art. 396 pct. 6 C. proc. pen. combinat cu art. 16 lit. f) C. proc. pen. şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen., au solicitat să se dispună încetarea procesului penal.

Inculpații au precizat că, pe fond, instanţa a reţinut vinovăţia lor având în vedere următoarele elemente materiale ale laturii obiective ale infracţiunii:

- instanţa a reţinut că B. ar fi trebuit să observe că pentru fiecare imobil trebuia pronunţată o decizie de restituire, respectiv că dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 se referă la trei C.F. distincte, iar Dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005 se referă la două C.F. distincte.

- în cuprinsul dispoziţiilor se face referire la calitatea de moştenitor dobândită în străinătate de către persoana inexistentă Z.Z.Z. şi de către persoana inexistentă U., deşi moştenirea trebuia dezbătută în România.

- cererea a fost făcută doar de către T.T.T. prin mandatar E. în cazul dispoziţiei din 04 noiembrie 2005 şi s-a operat în 3 C.F. cu referire şi la alţi proprietari, contrar dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 7/1996.

- inculpatul a ocolit sistemul legal de repartizare.

- inculpatul nu a observat că, în ceea ce priveşte dispoziţia de restituire falsă nr. 2447/04 noiembrie 2005, se prevede acordarea de despăgubiri pentru construcţii şi nu se constată inexistenţa acestora.

- în 3 C.F. era trecut dreptul statului prin expropriere şi vacanţă succesorală, acestea fiind excluse de la retrocedare în baza Legii nr. 10/2001.

- în ceea ce îl priveşte pe F., instanţa a reţinut verificările sale au fost pur formale şi că trebuia să observe erorile grave.

În opinia inculpaților, toate aceste considerente sunt greşite şi netemeinice, întrucât prima instanţa nu a analizat şi nu a răspuns în niciun mod apărărilor formulate, motiv pentru care au fost dezvoltate în prezentul apel.

Latura obiectivă a infracţiunii, în noua reglementare este realizată prin întrunirea cumulativă a două elemente materiale:

1. încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, care la rândul ei se poate realiza prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă.

2. şi, obligatoriu cumulativ, trebuie să existe o consecinţă a încălcării de mai sus, şi anume să se cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Cu privire la primul element material al laturii obiective, respectiv încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, care la rândul ei se poate realiza fie prin neîndeplinirea acesteia, fie prin îndeplinirea ei defectuoasă, inculpații au apreciat că, în situația în care se doreşte analiza atribuţiilor de serviciu ale unui funcţionar, în vederea caracterizării unei infracţiuni de serviciu, trebuie manifestată rigurozitate în ceea ce priveşte cadrul legal al atribuţiilor de serviciu a inculpatului respectiv, adică trebuie stabilit în concret ce atribuţii avea acesta, pentru ca ulterior să se poată analiza dacă le-a încălcat sau nu.

Întrucât existenţa infracţiunii este condiţionată de încălcarea unei îndatoriri de serviciu, iar îndatoririle de serviciu sunt prevăzute în diverse legi, inculpații au considerat că este necesar să se stabilească, în fiecare caz, pe baza actelor normative respective, dacă inculpatul a avut sau nu îndatorirea a cărei încălcare i se impută. Pentru a contracara acuzaţiile din Rechizitoriu, inculpații F. și B. au analizat fiecare element material care li se impută de către procuror.

1. Cel mai important argument cu privire la lipsa acestui element material al laturii obiective a infracţiunii de neglijenţă în serviciu rezultă, în opinia inculpaților F. și B., din considerentele şi dispozitivul Ordonanţei nr. 2438/II/7/2008 din 30 iunie 2008, dispusă de Procurorul General al României care a analizat speţa şi a stabilit, că "Primăria Municipiului Timișoara, nu a fost păgubită, având în vedere că, prin înscrierea frauduloasă în C.F., terenul nu a ieşit din proprietatea Primăriei, iar U. nu a devenit proprietar, potrivit Legii nr. 7/1996, efectul înscrierii în C.F. fiind doar cel al opozabilităţii faţă de terţi, iar nu un efect constitutiv de drepturi reale”.

Mai mult, inculpații au susținut că Procurorul General al României a analizat în concret situaţia juridică a acestora şi raportat la atribuţiile de serviciu şi la modalitatea în care le-au îndeplinit sau le-au încălcat, și a constatat, cu putere de lucru judecat, că "în ceea ce îl priveşte pe registratorul de C.F. potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996, acesta nu are atribuţia de a verifica realitatea înscrisurilor prezentate în susţinerea cererii de înscriere în C.F. cu atât mai mult cu cât actul avea aparenţa unui înscris real."

Efectul acestei Ordonanţe este circumstanţiat de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Lungu contra României. Inculpații au arătat că prima instanță nu s-a pronunțat în niciun mod cu privire la această apărare şi la efectul juridic al Ordonanţei dispusă de Procurorul General, deşi era o apărare esenţială aptă a demonta acuzaţiile aduse prin Rechizitoriu.

2. În cuprinsul rechizitoriului, la pagina 16, ultimul aliniat, s-a reţinut că din cererea de intabulare a dispoziţiei false din data de 04 noiembrie 2005, cerere înregistrată din 15 iunie 2006 în registrul special de intrare al Biroului de Publicitate Imobiliară Timişoara, nu rezulta că și ceilalţi proprietari din cele doua C.F.-uri diferite, X.X.X. si D.D.D.D. şi-au manifestat dorinţa de intabulare, fiind ignorat astfel principiul disponibilităţii existent în această materie, cât si faptul că lucrările de C.F. se fac la cerere, conform Legii nr. 7/1996.

Acest considerent a fost reţinut, în mod greşit, în opinia inculpaților, şi de către prima instanţă la momentul analizei şi reţinerii vinovăţiei.

Inculpatul B. a precizat că, în cererea de intabulare era trecut doar T.T.T., prin mandatar E., dar acesta din urmă era mandatat de către toate cele trei persoane (inclusiv de către X.X.X. si D.D.D.D.) să îndeplinească toate formalităţile necesare în vederea intabulării, prin procura specială cu încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului din 14 iunie 2006 emisă de către notar public A.A.A.A.A.A.A.A.

Această procură, ca şi dispoziţia de restituire nr. 2456/2005 au fost dovedite a fi false, dar la data înregistrării acestora în evidentele Biroului de Publicitate Imobiliară Timişoara, nu exista niciun indiciu care să conducă la această concluzie, şi inculpații nu aveau cum să-şi imagineze acest aspect pentru că aparenţa de veridicitate a actelor era insurmontabilă şi nu a ridicat nicio suspiciune inculpatului B.

3. La pag. 17 şi următoarea din Rechizitoriu s-a menţionat că dispoziţia, în întregul ei, este neconformă cu legea, lucru pe care din neglijentă inculpatul B. nu l-a sesizat. Acest considerent a fost reţinut şi de către prima instanţă, în mod netemeinic, la momentul la care a stabilit o formă de vinovăţie în sarcina incupațior.

Inculpatul B. a arătat că, în conformitate cu art. 48 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată, în cazul în care se admite cererea, registratorul dispune intabularea sau înscrierea provizorie dacă actul îndeplineşte următoarele condiţii: a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege; b) indică numele părţilor; c) individualizează imobilul printr-un identificator unic; d) este însoţit de o traducere legalizată, daca actul nu este întocmit în limba română; e) este însoţit, după caz, de o copie a extrasului de C.F. pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului. Din aceste prevederi legale, dar si din practica în domeniu, s-a arătat că obligaţia registratorului este să verifice condiţiile de formă ale actului, și nicidecum să se pronunţe asupra legalităţii actului supus intabulării, activitate ce ar excede competentei registratorului de C.F., actele notariale și cele administrative bucurându-se de prezumţia de autenticitate și legalitate. S-a menționat că această practică este împărtășită și de instanţele de judecată, dovadă în acest sens fiind şi sentinţa civilă nr. 1114 din 22 ianuarie 2009 din Dosar nr. x/325/2008 al Judecătoriei Timişoara, sentinţă care a fost ataşată în copie (anexa 18) şi prin care s-a respins plângerea formulată de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva unei încheierii de C.F. (pag. 2, 3 din sentinţă).

4. La pagina 28 din rechizitoriu, la alin. (1), s-a reţinut că inculpatu B. nu a observat că certificatele de moştenitor sunt emise de instanţe străine şi nu de notarul public român de la locul situării imobilului. Acest element l-a reţinut şi prima instanţă, care a arătat că, în cuprinsul dispoziţiilor s-a făcut referire la calitatea de moştenitor dobândită în străinătate de către persoana inexistentă Z.Z.Z. şi de către persoana inexistentă U., deşi moştenirea trebuia dezbătută în România.

Referitor la acest aspect, inculpații au susținut că, atât procurorul, cât şi prima instanţă s-au aflat într-o gravă eroare, deoarece (exceptând aspectul obligaţiei registratorului de a verifica condiţiile de formă ale actului supus intabulării sau înscrierii provizorii, ceea ce nu include aspectul vizat) prin certificatele de moştenitor menţionate în dispoziţia de retrocedare se stabileşte calitatea de persoană îndreptăţită a notificatorului, căruia apoi i se restituie imobilul şi, nicidecum, nu se dezbate succesiunea.

Inculpaţii au precizat că nu au avut niciun fel de obligaţie să analizeze dezbaterea succesiunii pe fondul ei, sau legalitatea/regularitatea acestei proceduri succesorale, ci aveau numai obligaţia de a verifica cine anume este persoana îndreptăţită.

În sprijinul acestei afirmaţii s-a menționat încheierea din 14 iulie 2008 prin care s-a admis intabularea dreptului de proprietate în baza dispoziţiei de retrocedare din 07 mai 2008, iar în pag. 1 a acestei dispoziţii, la pct. 1 se precizează: "Notificatorii au calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 alin. (1) lit. a) coroborate cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în baza următoarelor acte doveditoare:

- C.F. Timişoara;

- Decizia nr. 66 din 12 mai 1976 a Consiliului Popular al Judeţului Timiş;

- Decizia nr. 1509 din 10 iunie 1983 a Consiliului Popular al Judeţului Timiş;

- Certificatul de moştenitor din 29 august 2002, apostilat, redactat de Tribunalul de primă instanţă pentru procese civile din Mainz, în care după defuncta. moştenesc., fiecare cota de Vz părţi;

- Certificatul de moştenitor comun din 16 august 2002, apostilat, redactat de Tribunalul de primă instanţă pentru procese civile din Mainz, în care după defunctul. moşteneşte., moştenitor unic;

- Acte de identitate ale notificatorilor".

S-au ataşat în copie xerox actele precizate mai sus (anexa 21).

5. În continuare, la aliniatul următor, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că nu au observat că sunt cerute la restituire doar imobilele din C.F., fiind admisă cererea şi pentru top rezultând că în preambulul dispoziţiei de restituire nu s-a cerut prin notificare în special topul și s-a înscris în alt C.F. - teren nesolicitat de U. expres prin notificare, dar pentru care se propun despăgubiri, în cuprinsul fals al dispoziţiei.

Prima instanţa a reţinut parţial această acuzaţie, şi anume, faptul că inculpatul nu a observat că, în ceea ce priveşte dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005, se prevede acordarea de despăgubiri pentru construcţii şi nu se constată inexistența acestora.

Aceste considerente sunt, în opinia inculpaților, netemeinice şi nelegale, deoarece, în general (neţinând cont de faptul că dispoziţia este un fals, pentru că la data la care a fost prezentată spre intabulare nu aveau cunoştinţă de aceasta) o persoană care notifică Primăria pentru retrocedarea imobilului de care au fost deposedaţi antecesorii lui, îl solicită în forma și cu identificatorul pe care l-a avut imobilul la data preluării de către Statul Român. Astfel, nu era niciun aspect neobişnuit în a se solicita imobilul cu nr. top (care a fost dezmembrat) și a se admite cererea de restituire în natură a imobilului cu nr. top și acordarea de despăgubiri pentru imobilul cu nr. top, care nu poate fi restituit în natură. Pentru că cererea nu a fost admisă și pentru top integral și pentru cele două topuri rezultate în urma dezmembrării, s-a admis restituirea în natură a unei părţi din imobil (ce era individualizată prin nr. top dezmembrat) şi s-au acordat despăgubiri pentru partea care nu poate fi restituit în natură.

6. La pag. 119, alin. (1) al sentinţei penale atacate s-a reţinut că inculpatul B. trebuia să verifice împrejurarea că unele terenuri nu puteau fi retrocedate în temeiul Legii nr. 10/2001 (pentru că erau dobândite de către stat prin expropriere şi succesiune vacantă). Ori, în opinia inculpatului, o astfel de verificare presupune analizarea fondului actului, aspect care ar excede competenţelor registratorului, având în vedere că, potrivit art. 48, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 7/1996, forma în vigoare la acea dată, „registratorul admite cererea dacă actul e încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege". Mai mult decât atât, a precizat că, din analizarea dispoziţiei de restituire din 24 septembrie 2008. (dispoziţie autentică), înregistrată la B.C.F.I. Timişoara din 02 octombrie 2008 (ataşată ca anexă la prezenta) se poate observa că imobilul restituit a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 175/1987, astfel încât apare ca profund nelegal faptul că instanţa de fond a reţinut acest aspect în culpa sa.

Totodată inculpatul a apreciat că trebuie să se țină cont şi de punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, înregistrat din 30 ianuarie 2007, anexat prezentei, din care rezultă acelaşi lucru, directorul general argumentând că „respingerea unei cereri pe motivul nevalidităţii actului, ar însemna înseşi desfiinţarea titlului de proprietate al petentului, deşi în favoarea acestuia funcţionează teoria aparenţei de drept, fapt ce ar excede competenţelor registratorului, caracterului necontencios şi scopului activității publicităţii imobiliare". Mai departe „un alt argument este şi faptul că în cazul înscrierii în temeiul unui act juridic nevalabil persoanele lezate au posibilitatea unei acţiuni în rectificare C.F."

7. S-a reţinut de asemenea de către instanţa de fond că inculpatul nu trebuia să accepte realocarea lucrării, „fiecare lucrare de C.F. trebuind a fi efectuată de către cel căruia i s-a repartizat, fără a se permite efectuarea lucrărilor peste rând, prin realocare, pentru anumite persoane sau notari publici".

S-a arătat că efectuarea lucrărilor „peste rând" pentru anumite persoane este o obligaţie impusă chiar de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin introducerea taxei de urgenţă, taxă care a fost achitată pentru lucrarea cu din 19 decembrie 2007 (intabularea dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 - terenurile de pe strada ...), aceasta fiind singura lucrare realocată inculpatului B. de la d-na K.K.K.K., pentru motivele prezentate atât în declaraţii cât şi în concluziile scrise.

Cu privire la al doilea element material al laturii obiective, respectiv să existe o consecinţă a încălcării de mai sus, şi anume să se cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, inculpații au precizat că acesta lipseşte cu desăvârşire.

În primul rând au menționat că, pe lângă faptul că în speţă nu există consecinţe deosebit de grave, nu există niciun fel de consecinţă juridică, potrivit Ordonanţei nr. 2334/2438/II/7/2008 din 30 iunie 2008, dispusă de Procurorul General al României care a analizat speţa. În considerentele sale, acesta a reținut că "Primăria Municipiului Timișoara, nu a fost păgubită, având în vedere că, prin înscrierea frauduloasă în C.F., terenul nu a ieşit din proprietatea Primăriei, iar U. nu a devenit proprietar, potrivit Legii nr. 7/1996, efectul înscrierii în C.F. fiind doar cel al opozabilităţii faţă de terţi, iar nu un efect constitutiv de drepturi reale. Deci inculpaţii, prin înscrierile lor, nu puteau lua de la nimeni drepturi reale şi nu puteau constitui în favoarea nimănui drepturi reale, deci acţiunile/inacţiunile lor nu pot avea consecinţe juridice materiale. În acest sens au decis şi secţiile unite, ale Înaltei Curții de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 21 din 12 decembrie 2005 au statuat că "efectul înscrierii în C.F. este doar cel al opozabilităţii faţă de terţi."

În al doilea rând, inculpații au susținut că latura civilă a prezentei cauze penale a fost tranşată irevocabil prin sentinţa civilă a Tribunalului nr. 2465 din 22 octombrie 2013 şi Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/59/2013, rămase irevocabile prin respingerea recursurilor de către Înaltei Curții de Casație și Justiție. Prin aceste hotărâri judecătoreşti s-au înlăturat cu efect retroactiv absolut toate consecinţele juridice ale faptelor de care au fost acuzaţi, nemaiexistând nicio consecinţă juridică şi nicio latură civilă în cauză. Astfel, s-a constatat că Dispoziţia nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Timișoara în baza căreia s-au intabulat T.T.T., Z.Z.Z., X.X.X., U.U.U., V.V.V., nu este valabilă, respectiv nu a fost emisă de Primăria Municipiului Timișoara, s-a dispus radierea pârâţilor din C.F., radierea lui O. din C.F. și a fost obligat O. la plata către Primăria Municipiului Timișoara a sumei de 323.136 euro cu titlu de despăgubiri.

În al treilea rând, inculpații au arătat că trebuie avută în vedere şi Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 octombrie 2014 pronunţată în cauza Lungu contra României. Această Hotărâre a Curții Europene a Drepturilo Omului coroborată cu art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., restrânge limitele judecăţii penale, strict la aspecte de natură penală. Cu alte cuvinte, instanţa penală este obligată să respecte deciziile irevocabile civile, care au soluţionat problema consecinţelor juridice care nu mai există. Din interpretarea celor de mai sus a rezultat, în opinia inculpaților, că infracţiunea de care au fost acuzaţi, în prezent este golită de componenta agravantei-consecinţe deosebit de grave, aceasta fiind prejudecată de instanţa civilă. Curte Europeană a Drepturilor Omului condamnând România a reţinut:"Chiar admiţând că, în cadrul celui de al doilea proces, secţia penală a Curţii de Apel s-a axat mai mult pe situaţia reclamanţilor şi că aceasta a urmărit să corecteze pretinsele erori comise de secţia comercială, Curtea a considerat că nu ar trebui să le revină reclamanţilor sarcina de a suporta eventualele carenţe ale autorităţilor judiciare.

Derularea în simultan şi în paralel a două proceduri independente având ca obiect aceleaşi fapte, care a determinat secţia penală a curţii de apel să ajungă la o noua apreciere a faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a secţiei comerciale a aceleiaşi curţii de apel, a adus atingere principiului securităţii juridice.

Prin urmare, revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluţionata şi care făcuse obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa oricărui motiv valabil, curtea de apel a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. Din acest motiv, a fost încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil."

În al patrulea rând, inculpații au menționat că paguba sau vătămarea ar putea subzista numai în cazul primei dispoziţii de restituire, pentru care răspunderea penală este fără niciun dubiu prescrisă, și acestea au fost produse de înstrăinarea terenurilor Primăriei de către falsul proprietar, nu de intabularea dreptului de proprietate în C.F. Având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 7/1996 prevăd doar efectul de opozabilitate al înscrierilor în C.F., diferit de efectul constitutiv al înscrierilor, consacrat de Decretul-Lege nr. 115/1938, inculpații au considerat că nu există o legătură de cauzalitate între acţiunea de intabulare a dispoziţiei false şi urmările cerute de textul legii. Astfel, de la momentul intabulării în C.F. până la producerea prejudiciului, prin înstrăinarea terenurilor de către falsul proprietar, încheierea de C.F. a fost comunicată Primăriei Municipiului Timişoara, care trebuia sau putea să uzeze de calea legală a plângerii împotriva încheierii.

Nu în ultimul rând, inculpații au arătat că trebuie avută în vedere argumentaţia profund contradictorie a primei instanţe cu privire la acest aspect. La fila 120 din sentinţă, la primul alineat instanţa a reţinut că "activitatea inculpaţilor a fost de natură să producă o vătămare a dreptului de proprietate a Primăria Municipiului Timișoara" La alineatul următor, instanţa şi-a invalidat raţionamentul precedent, reţinând că "nu va reţine existenţa legăturii de cauzalitate între faptele de neglijentă în serviciu ale funcţionarilor publici şi prejudiciul produs Municipiului Timişoara". Deci, prima instanţă a stabilit. c)ă nu există, nu este întrunit al doilea element material al laturii obiective, şi anume că nu există nicio consecinţă a încălcării de mai sus, şi nu s-a cauzat nicio pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au precizat că infracţiunea de neglijentă în serviciu presupune vinovăţia făptuitorului sub forma culpei, care poate fi simplă sau cu previziune.

Prima instanţă nu a analizat în niciun mod aspectele referitoare la latura subiectivă a infracţiunii, învederate de către inculpaţi în apărare.

Culpa simplă ca formă a vinovăţiei, se caracterizează prin aceea că făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale deşi putea şi trebuia să-l prevadă. Aprecierea vinovăţiei sub forma culpei se stabileşte după observarea criteriilor prevăzute de lege: dacă făptuitorul trebuia să prevadă rezultatul faptei sale și dacă putea să-l prevadă. Criteriul obiectiv care se propune în doctrina penală în stabilirea obligaţiei de prevedere este cel al împrejurărilor în care se săvârşeşte fapta, pentru a observa dacă orice om normal și atent din categoria făptuitorului avea în momentul săvârşirii faptei posibilitatea să prevadă rezultatul.

Un prim argument invocat de inculpați în dovedirea lipsei culpei şi a oricărei forme de vinovăţie a fost analiza Procurorului general al României, care referindu-se expres şi în concret la acţiunile inculpaților, a stabilit în cadrul Ordonanţei mai sus citate că "în ceea ce îl priveşte pe registratorul de C.F. potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996, acesta nu are atribuţia de a verifica realitatea înscrisurilor prezentate în susţinerea cererii de înscriere în C.F., cu atât mai mult cu cât actul avea aparenţa unui înscris real." Deci, dacă din perspectiva Procurorului General al României falsurile ce au fost prezentate erau insurmontabile şi excedeau atribuţiilor de verificări suplimentare, atunci nu se poate susţine că un funcţionar fără studii juridice avea posibilitatea să descopere fapta ilicită.

Un al doilea argument invocat a fost că aceste acte au fost analizate de mai mulţi notari publici, care aveau studii superioare, a căror acte bazate pe cele false erau constitutive de drepturi reale, şi care la rândul lor nu au prevăzut posibilitatea survenirii urmării infracţionale.

Un al treilea argument a rezultat din practica unanimă a tuturor lucrătorilor de la C.F., care au procedat de o manieră identică cu a inculpaților, din declaraţiile martorilor în acest sens, din punctele de vedere oficiale ale instituţiei şi din Raportul de control.

Inculpații au subliniat că, prin încheierile pe care le-au prezentat în anexele ataşate prezentei s-a arătat că, în situaţii similare sau asemănătoare, și celălalt registrator a semnat încheieri care nu au condus la urmări de acest gen. Pe parcursul celor 3 ani şi jumătate cât a îndeplinit funcţia de registrator cu delegaţie (pentru că neavând studii superioare juridice nu a fost registrator, ci doar a îndeplinit funcţia de registrator cu delegaţie) a semnat zeci de mii de încheieri care nu au condus la urmări de acest gen.

În cazul culpei cu previziune, făptuitorul prevede posibilitatea survenirii urmării, dar crede, fără temei, că aceasta nu se va produce. În Rechizitoriu procurorul nu a reţinut această formă a vinovăţiei, întrucât aceasta ar presupune că au avut cunoştinţă că respectivele dispoziţii sunt false, ceea ce nu s-a susţinut niciodată, motiv pentru care inculpații nu au insistat pe analiza acestei forme de vinovăţie.

În motivele de apel depuse, inculpatul C. a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admiterea apelului și desfiinţarea sentinţei, în parte, în ce priveşte soluţia de condamnare. Inculpatul a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate, în sensul greşitei aplicări a dispoziţiilor privind stabilirea legii aplicabile.

Potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Așadar, a apreciat că este evident că mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile are în vedere infracţiunea (individuală), chiar şi în ipoteza în care faptele deduse judecăţii sunt în concurs. Prin urmare, a susținut că legea penală mai favorabilă se determina în raport cu fiecare dintre infracţiunile concurente.

În opinia inculpatului, considerarea legii penale nu se poate face global în raport de toate infracţiunilor imputate unui inculpat sau tuturor inculpaţilor din dosar. De altfel, aceeaşi concluzie se desprinde şi din Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 care vizează aplicarea în ansamblu a uneia dintre legile penale pentru infracţiunea comisă (deci tot pentru infracţiunea individuală), nu pentru întregul dosar şi nu pentru persoana infractorului, indiferent câte infracţiuni ar fi comis.

Prin hotărârea apelată, judecătorul a refuzat aplicarea acestui beneficiu faţă de mai multe infracţiuni faţă de care s-a împlinit termenul de prescripţie, pe considerentul că s-ar ajunge ca într-un dosar dedus judecăţii cu un concurs de infracţiuni să fie astfel aplicabile, în raport de fiecare, legi penale diferite.

Astfel, aşa cum s-a constatat şi de judecătorul fondului, a intervenit prescripţia sub imperiul C. pen. anterior, motiv pentru care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice şi încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f). C. proc. pen. pentru următoarele fapte:

- pentru cele două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale în forma complicităţii încadrate de instanţa de fond în art. 320 alin. (1) C. pen. actual (infracţiune sub forma complicităţii, schimbarea încadrării juridice în infr. prev. de art. 288 C. pen. anterior - 2 acte materiale ianuarie -august 2006) - potrivit C. pen. anterior a intervenit prescripţia în februarie 2014.

- în privinţa celor trei infracţiuni de uz de fals sub forma complicităţii încadrate de instanţa de fond în disp. art. 323 alin. (1) C. pen.actual (schimbarea încadrării juridice în infr. prev.de art. 124 C. pen. anterior sub forma complicităţii - 2 acte materiale în iunie 2006, unul în decembrie 2007) - a intervenit prescripţia potrivit C. pen. anterior în iunie 2015, iar potrivit C. pen.actual a intervenit în iunie 2016 (2 infracţiuni) şi decembrie 2017 (1 infracţiune);

- pentru infracţiunea de uz de fals în forma autoratului încadrată de instanţa de fond în infr.prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. actual (schimbarea încadrării juridice în infr. prev.de art. 124 C. pen. anterior sub forma autoratului - 1 act material februarie 2008) - a intervenit prescripţia potrivit C. pen. anterior în august 2015;

- în privinţa infracţiunii de fals privind identitatea sub forma complicităţii încadrată de instanţa de fond în disp. art. 327 alin. (1) C. pen. (schimbarea încadrării juridice în infr.prev.de art. 293 C. pen. anterior, sub forma complicităţii, 1 act material februarie 2008) - a intervenit prescripţia potrivit C. pen. anterior în august 2015.

- în privinţa infracţiunii de falsificarea instrumentelor oficiale sub forma complicităţii încadrată de instanţa de fond în disp. art. 317 alin. (1) C. pen. actual (schimbarea încadrării juridice în infr.prev.de art. 286 C. pen. anterior, sub forma complicităţii - 1 act material aprilie 2006) - a intervenit prescripţia potrivit C. pen. anterior în octombrie 2013, iar potrivit C. pen. actual în aprilie 2016.

- pentru cele 2 infracţiuni de folosire a instrumentelor oficiale sub forma complicităţii încadrate de instanţa de fond în disp. art. 318 C. pen. actual (schimbarea încadrării juridice pentru infr.prev.de art. 287 C. pen. anterior, sub forma complicităţii - 2 acte materiale reţinute aprilie 2006, august 2006) - a intervenit prescripţia în februarie 2014 potrivit C. pen. anterior; potrivit C. pen. actual prima infracţiune se prescrie în aprilie 2016, cea de a 2-a în august 2016.

- în privinţa celor 2 infracţiuni de uz de fals a încheierilor de autentificare încadrate de instanţa de fond în art. 323 C. pen. anterior (schimbarea încadrării juridice pentru infr. prev. de art. 291 C. pen. anterior. cu apl. art. 41, 42 C. pen. anterior - acte materiale reţinute a fi săvârşite în legătură cu încheierile de autentificare a contractelor de vânzare-cumpărare în septembrie 2006, respectiv în privinţa încheierii de autentificare a procurii emise de notar L.L.L.L. în februarie 2008) - prescripţia a intervenit în august 2015 potrivit C. pen. anterior.

Inculpatul a apreciat că mecanismul aprecierii globale în stabilirea legii penale mai favorabile a fost greşit aplicat.

Doar pentru infracţiunile de înşelăciune, respectiv tentativă la înşelăciune (art. 215 alin. (1)-(3), (5) C. pen. anterior 10-20 ani; art. 244 C. pen.actual 1-5 ani), participaţie improprie la abuz în serviciu în formă calificată (art. 31 rap. la art. 2481 C. pen. anterior 5-15 ani; art. 52 rap. la art. 297 C. pen.actual 2-7 ani) legea penală mai favorabilă este C. pen.actual, în raport de limitele de pedeapsă reduse faţă de limitele prevăzute anterior. Însă, referitor la forma continuată a infracţiunii, potrivit art. 36 alin. (1) din C. pen.actual, infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult trei ani. De asemenea, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen.actual, pentru existenţa formei continuate a infracţiunii este necesar ca aceasta să fi fost comisă împotriva aceluiaşi subiect pasiv, ceea ce nu a fost cazul în speţă. Potrivit N.C.P. nu mai sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de existenţă a formei continuate, ci faptele ar fi fost comise în concurs real. Prin urmare, inculpatul a apreciat că este evident că regimul juridic al sancţionării concursului de infracţiuni prevăzut de art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.actual, care presupune adăugarea unui spor obligatoriu şi într-un cuantum fix, este defavorabil situaţiei juridice a apelantului C., în raport de regimul juridic al formei continuate a infracţiunii şi de reţinerea faptelor concurente.

La momentul procesual actual, al soluţionării apelului, inculpatul a susținut că legea penală anterioară nu poate fi considerată mai favorabilă în raport de N.C.P., deoarece, deşi nu prevede condiţia restrictivă a identităţii de subiect pasiv pentru existenţa formei continuate a infracţiunii, limitele minime şi maxime de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune în formă calificată şi participaţie improprie la abuz în serviciu în formă calificată sunt superioare limitelor minime şi maxime de pedeapsă prevăzute de N.C.P. pentru această infracţiune.

Totodată, nici Legea nr. 286/2009 privind C. pen. actual nu poate fi considerată mai favorabilă în raport de C. pen. anterior, deoarece, deşi prevede limite minime şi maxime de pedeapsă reduse faţă de limitele minime şi maxime prevăzute de V.C.P. pentru infracţiunile de înşelăciune în formă calificată, şi pentru participaţie improprie la abuz în serviciu în formă calificată, a fost reţinută forma concursului real de infracţiuni care are un regim sancţionator mai sever în raport de reglementarea similară din V.C.P., prin adăugarea sporului obligatoriu de 1/3 din cumulul aritmetic al pedepselor la pedeapsa cea mai mare.

În acelaşi timp, aşa cum s-a arătat, pentru toate celelalte infracţiuni reţinute în sarcina lui C. s-a împlinit termenul de prescripţie specială potrivit legii penale vechi, în timp ce sub imperiul legii penale noi - nu.

Schimbarea încadrării juridice din C. pen. actual în C. pen. anterior - sub care s-a reţinut că au fost săvârşite faptele - ar produce efecte cu privire la situaţia juridică a inculpatului C., în opinia apărării, dacă se va ţine seama de intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru faptele menţionate (fals material în înscrisuri oficiale în forma complicităţii, uz de fals sub forma complicităţii, uz de fals în forma autoratului, fals privind identitatea sub forma complicităţii, falsificarea instrumentelor oficiale sub forma complicităţi, folosire a instrumentelor oficiale sub forma complicităţii, uz de fals a încheierilor de autentificare) şi dacă pedepsele aplicate pentru infracţiunile de înşelăciune în formă calificată, tentativă la înșelăciune şi pentru participaţie improprie la abuz în serviciu în formă calificată au fost cele stabilite de către prima instanţă sau inferioare acestora, fiind, aşadar, cuprinse între limitele de pedeapsă - minime şi maxime - prevăzute atât de V.C.P., cât şi de N.C.P.

Așadar, inculpatul a considerat că legea aplicabilă este C. pen. anterior, însă menţinerea pedepselor pe care le-ar fi aplicat instanţa de fond pe legea veche pentru infracţiunile de infracţiunile de înşelăciune în formă calificată (12 ani), tentativă la aceasta (7 ani) şi pentru participaţie improprie la abuz în serviciu în formă calificată (7 ani) pe legea veche, este nelegală. Aceasta deoarece nu poate fi considerată legală (şi în spiritul Constituţiei) o asemenea hotărâre, prin care inculpatul este condamnat la 12 ani închisoare pentru o faptă pentru care legea în vigoare la momentul condamnării prevede un maxim de 5 ani, întrucât diferenţa de cinci ani pentru fiecare pedeapsă individuală nu mai are niciun suport legal. Totodată, prin prisma considerării legii favorabile, în afară de durata pedepsei rezultante, pedepsele individuale produc şi alte consecinţe (aplicarea unei eventuale graţieri, calculul termenului de reabilitare etc). De aceea, a apreciat că stabilirea unor pedepse care depăşesc maximul prevăzut de legea nouă este de natură să îl prejudicieze pe condamnat.

În situaţia în care instanța de apel va înlătura cererea de constatare a intervenirii prescripţiei, inculpatul C. a solicitat achitarea pentru următoarele infracţiuni:

- pentru cele 2 infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale în forma complicităţii încadrate de instanţa de fond în art. 320 alin. (1) C. pen.actual (infracţiune sub forma complicităţii, prev.de art. 288 C. pen. anterior - 2 acte materiale ianuarie-august 2006) a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu s-a dovedit prin nicio probă că apelantul C. ar fi avut cunoştinţă de faptele inculpatului D. Totodată, nu s-a dovedit şi doar în mod greşit s-a reţinut că C. s-ar fi aflat în posesia Deciziei de restituire în original sau în copie.

- pentru cele 3 infracţiuni de uz de fals sub forma complicităţii încadrate de instanţa de fond în disp. art. 323 alin. (1) C. pen.actual (prev.de art. 124 C. pen. anterior sub forma complicităţii - 2 acte materiale în iunie 2006, 1 în decembrie 2007), respectiv pentru infracţiunea de uz de fals în forma autoratului prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.actual (prev.de art. 124 C. pen. anterior sub forma autoratului - 1 act material februarie 2008) a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. având în vedere că din probe nu rezultă că ar fi folosit la notar sau la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară de respectivele documente. Totodată, nu s-a putut dovedi nici împrejurarea că s-ar fi aflat faţă în faţă cu funcţionarii Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau cu notarul.

- pentru infracţiunea de fals privind identitatea sub forma complicităţii încadrată de instanţa de fond în disp. art. 327 alin. (1) C. pen. (prev.de art. 293 Cp anterior, sub forma complicităţii, 1 act material februarie 2008), a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., deoarece acuzaţia că ar fi avut cunoştinţă de identitatea neadevărată a lui U. se bazează strict pe declaraţia inculpatului D., care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

- pentru infracţiunea de falsificarea instrumentelor oficiale sub forma complicităţii încadrată de instanţa de fond în disp. art. 317 alin. (1) C. pen. actual (prev.de art. 286 C. pen. anterior, sub forma complicităţii - 1 act material aprilie 2006), precum şi pentru cele 2 infracţiuni de folosire a instrumentelor oficiale sub forma complicităţii încadrate de instanţa de fond în disp. art. 318 C. pen. actual (prev.de art. 287 C. pen. anterior, sub forma complicităţii - 2 acte materiale reţinute aprilie 2006, august 2006) - a solicitat achitarea în tem. art. 16 lit. c) C. proc. pen., deoarece acuzaţiile că ar fi pus la dispoziţie vreo dispoziţie de restituire şi că ar fi avut cunoştinţă de se vor confecţiona ştampile şi sigle se bazează strict pe declaraţia inculpatului D. care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, nefiind dovedit în niciun fel că apelantul C. a deţinut dispoziţia de restituire în copie sau original pentru a i-o pune acestuia la dispoziţie.

- în privinţa celor 2 infracţiuni de uz de fals a încheierilor de autentificare încadrate de instanţa de fond în art. 323 C. pen. anterior (prev.de art. 291 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41, 42 C. pen. anterior - acte materiale reţinute a fi săvârşite în legătură cu încheierile de autentificare a contractelor de vânzare-cumpărare în septembrie 2006, respectiv în privinţa încheierii de autentificare a procurii emise de notar L.L.L.L. în februarie 2008) nu s-a făcut dovada că apelantul a folosit încheieri de autentificare a contractelor de vânzare-cumpărare, notarul autentificând contractul încheiat de o altă persoană cu SC K. SA, instanţa arătând că C. era mandatar. Totodată, nu s-a dovedit că C. ar fi folosit încheierea de autentificare a procurii emise de B.N.P., L.L.L.L., aşa încât a apreciat că se impune achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.

În privinţa infracţiunilor pentru care nu a intervenit prescripţia răspunderii penale şi pentru care s-au aplicat pedepsele cele mai mari, a solicitat achitarea, astfel:

- în privinţa participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu încadrată de instanţa de fond în art. 52 rap. la art. 297 C. pen.actual (prev.de art. 31 alin. (1) rap. la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41, 42 C. pen. anterior - acte materiale reţinute a fi săvârşite în 2 iunie 2006 - funcţionar pubiic B. şi notar R. şi decembrie 2006 - funcţionar public F. R.), a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. deoarece inculpatul nu a interacţionat cu funcţionarii publici - neexistând probe în acest sens, apelantul probând în schimb că nici nu se afla în ţară în perioada respectivă. Totodată, nu s-a făcut dovada că apelantul ar fi folosit încheierile de autentificare a contractelor de vânzare-cumpărare ale celor 3 imobile.

- în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în dauna părții civile SC K. SA, aceasta s-a dovedit de rea credinţă: a întocmit în fals antecontractul de vânzare-cumpărare pentru terenurile situate în Timişoara. Ulterior, partea civilă a depus aceste contracte la Primăria Timişoara, pentru a se prezenta, în mod nereal, drept proprietarul terenurilor amintite. A solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.

- în ce priveşte tentativa la infracţiunea de înşelăciune în dauna lui S.S.: inculpatul nu a săvârşit niciun act de inducere în eroare. Apelantul a interacţionat doar cu martorul R.R., solicitându-i acestuia o sumă cu împrumut. Suma trebuia garantată cu actele terenurilor din str. .... Martorul nu a avut suma respectivă şi a luat iniţiativa de a căuta persoane dispuse să-i împrumute suma de bani - prin urmare, a solicitat achitarea în baza art. 16 lit. b)., lipsind intenţia ce trebuie să caracterizeze latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune.

- în privinţa infracțiunii de înşelăciune sub forma tentativei în legătură cu imobilul din str. ... încadrată de instanţa de fond în disp. art. 244 C. pen. (art. 215 rap. la art. 20 C. pen. anterior, tentativă reţinută a fi fost săvârşită în februarie 2008), a arătat nu există nicio dovadă că Primăria Timişoara ar fi fost proprietar ai imobilelor, prin urmare nu există un subiect pasiv al infracţiunii. De altfel, Primăria a indicat o pagubă mai mică decât cea reţinută de organele de urmărire penală. Totodată, Primăria nu a făcut niciun fel de demersuri pentru aducerea imobilului în patrimoniul său. Mai mult, probele administrate au arătat că apelantul C. nu avea şi nu putea avea cunoştinţă că U. ar fi putut avea o altă identitate, fiind convins că actele şi drepturile acestuia asupra terenului erau reale, aşa încât a apreciat că se impune achitarea pentru lipsa elementului subiectiv al vinovăţiei sub forma intenţiei, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În subsidiar, în situaţia în care se vor respinge cererile de achitare, a solicitat reducerea pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune, indiferent de încadrarea lor în C. pen.actual sau în C. pen. anterior, având în vedere că de la săvârşirea faptelor s-a scurs un timp foarte îndelungat şi, de altfel, pentru majoritatea dintre ele a intervenit prescripţia sub imperiul legii sub care au fost săvârşite. Instanţa de fond a stabilit. c)ă se impune a fi aplicate pedepse mari, la care ar fi adăugat spor şi pe legea veche pe motiv că deşi pentru majoritatea infracţiunilor s-a împlinit termenul de prescripţie, a luat în considerare împrejurarea că judecă un număr mare de infracţiuni, ceea ce a dus în mod greşit, în opinia inculpatului, la stabilirea unor pedepse disproporţionat de mari atât faţă de situaţia de fapt, cât şi faţă de ceilalţi inculpaţi din dosar. Nu mai puţin, aşa cum s-a arătat, în situaţia încadrării juridice pe legea veche nu s-ar putea aplica pedepse mai mari decât cele prevăzute de legea nouă, întrucât s-ar aplica apelantului legea mai puţin favorabilă având în vedere şi celelalte instituţii - calculul termenului de reabilitare, intervenirea unei amnistii etc. Totodată, având în vedere criteriul naturii şi gravităţii consecinţelor produse, a solicitat să se aibă în vedere că prin hotărârile civile menţionate anterior latura civilă a fost deja soluţionată, prejudiciul fiind inexistent, astfel încât şi din această perspectivă a solicitat reducerea pedepselor.

În privinţa laturii civile, inculpatul a menționat că obligarea la achitarea sumelor stabilite de instanţă este nelegală. Pe de o parte, având în vedere hotărârile civile aflate la dosar, despăgubirile civile au fost tranşate în mod irevocabil, chiar dacă cei obligat la plata despăgubirilor a fost O., martor în prezenta cauză, privind aceleaşi imobile şi aceleaşi părţi civile. În situaţia în care s-ar respinge această susţinere, sumele stabilite de instanţa de fond nu au corespondent în realitate. Pentru a putea să subziste obligaţia de despăgubire în temeiul acţiunii civile, trebuiau îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiţii. Dintre acestea, a menționat că nu sunt respectate condiţia legăturii de cauzalitate între infracţiune şi prejudiciul acordat, precum şi condiţia ca prejudiciul să nu fi fost deja reparat. Astfel, pe de o parte, prin deciziile civile s-a dispus constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul SC K. SA, condiţii în care despăgubirile nu mai puteau fi acordate, operând o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile. Pe de altă parte, nu poate fi pusă în sarcina apelantului C. situaţia societăţii, deoarece după cum rezultă din raportul de expertiză suma solicitată nu reprezintă prejudiciul rezultat în urma activităţii infracţionale, ci constă în mari sume solicitate şi primite în mod repetat drept împrumuturi bancare, pe care nu le-a putut plăti ca urmare a modului defectuos de administrare şi gestionare a activităţii societăţii.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea apelului său şi respingerea apelului Ministerului Public în ce priveşte solicitările de majorare a pedepselor.

Inculpatul C., în motivele de apel, a mai susținut că sentinţa penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/59/2010:

- este nelegală sub aspectul stabilirii faptului că actul material al inculpatului C. de a remite inculpatului D. dispoziţia reală de restituire din 4 noiembrie 2005 reprezintă o activitate de înlesnire cu intenţie a săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu de către funcţionarii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara, B. (asistent registrator) şi F. (registrator), respectiv de către notarul public I., inculpatului C. reţinându-i-se săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în modalitatea participaţiei improprii;

- este nelegală sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor de abuz în serviciu prin participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Astfel, prima instanţă de judecată a reţinut 3 infracţiuni de abuz în serviciu, sub forma participaţiei improprii la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută în art. 52 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. 2014, în loc de o singură infracţiune continuată de abuz în serviciu, sub forma participaţiei improprii la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, conform art. 52 raportat la art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) şi art. 297 alin. (1), toate C. pen. 2014.

Instanţa de fond a stabilit în mod greşit, în opinia inculpatului, că actele de complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale au autonomie infracţională, constituind 2 infracţiuni săvârşite în concurs.

- este netemeinică sub aspectul stabilirii greşite a momentului consumării activităţii infracţionale.

- este nelegală şi netemeinică sub aspectul condamnării inculpatului C. pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de uz de fals sub forma complicităţii, constând în sprijinirea activităţii de folosire a documentaţiei falsificate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timişoara (în lunile iunie 2006 şi decembrie 2007) şi la notarul public Noţigher Teodora (29 iunie 2006), pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicităţii, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor oficiale falsificate sub forma complicităţii.

- este nelegală şi netemeinică sub aspectul reţinerii circumstanţei agravante a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

- este nelegală şi netemeinică sub aspectul soluţionării acţiunii civile, având în vedere că Inculpatul C., în solidar cu inculpaţii D. şi E., a fost obligat, în baza art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi art. 999 C. civ. 1864, la plata către partea civilă Municipiul Timişoara a sumei de 323.126 euro, cu titlu de pagube materiale, prin ignorarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 34 din 19 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/59/2013, prin care la plata sumei menţionate mai sus a fost obligat numitul O.

- este nelegală şi netemeinică sub aspectul soluţionării acţiunii civile, având în vedere că a fost admisă în parte, fără temei, acţiunea civilă formulată de SC K. SA, inculpatul C. fiind obligat la plata către partea civilă a sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale şi 100.000 euro cu titlu de daune morale fără a arăta care sunt probele din care rezultă cauzarea prejudiciului de 1.000.000 euro.

Referitor la primul motiv de apel, în opinia inculpatului C., prima instanţă a stabilit în mod nelegal că actul material de a remite inculpatului D. dispoziţia reală de restituire din 4 noiembrie 2005 reprezintă o activitate de înlesnire cu intenţie a săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu de către funcţionarii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara B. (asistent registrator) şi F. (registrator), respectiv de către notarul public I. Inculpatul a apreciat că instanţa în mod greşit l-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în modalitatea participaţiei improprii.

Concret, a menționat că prima instanţă de judecată a reţinut că inculpatul C. a înlesnit, în orice mod, cu intenţie, săvârşirea de către inculpaţii B., F. şi I. a infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, cu ocazia desfăşurării procedurilor de intabulare a dispoziţiilor false de restituire şi a procedurii de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare între proprietarii tabulari din dispoziţia de restituire falsă din 4 noiembrie 2005, prin mandatar E., pe de o parte, şi O., pe de altă parte. Din sentinţa apelată rezultă, în opinia apărării, că actele materiale de complicitate, în modalitatea „înlesnirii", realizate de inculpatul C. se rezumă la remiterea către inculpatul D. a dispoziţiei reale de restituire din 4 noiembrie 2005.

Potrivit art. 52 alin. (2) C. pen., „determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie".

Din punct de vedere obiectiv (material), participaţia improprie presupune o pluralitate de făptuitori care îşi manifestă voinţa comună de a coopera la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, precum şi cooperare externă şi efectivă la realizarea acelei fapte.

Din punct de vedere subiectiv, participaţia improprie presupune că toţi participanţii (atât complicele sau instigatorul, pe de o parte, cât şi autorul faptei, pe de altă parte) „voiesc să înnoade activităţile lor în vederea săvârşirii faptei prevăzute de legea penală". De asemenea, cu referire numai la atitudinea psihică a complicelui, contribuţia acestuia, constând în acte materiale de înlesnire sau ajutare, trebuie să fie săvârşită cu intenţie; complicele îşi dă seama de rezultatul activităţii desfăşurate de executantul material şi acţionează dorind sau acceptând ca acel rezultat să se producă.

Analiza teoretică a participaţiei improprii în modalitatea intenţie-culpă şi aplicarea condiţiilor de existenţă la cazul concret, conduce, în opinia apărării, la concluzia că actul material reţinut în sarcina inculpatului C., de a remite inculpatului D. dispoziţia reală de restituire din 4 noiembrie 2005, nu poate fi calificat drept înlesnire cu intenţie la săvârşirea infracţiunilor din culpă reţinute în sarcina inculpaţilor B., F. şi I. Cu alte cuvinte, fapta inculpatului C. nu este prevăzută de legea penală ca abuz în serviciu, în modalitatea participaţiei improprii, deoarece fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

O primă condiţie care nu este îndeplinită în cauză o reprezintă voinţa comună a participanţilor de a coopera la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. În cazul de faţă, pentru reţinerea participaţiei improprii era necesar ca inculpatul C., în calitate de complice, împreună cu funcţionarii şi notarul public acuzaţi de neglijenţă în serviciu să îşi exprime voinţa de a conlucra, este adevărat, sub forme de vinovăţie diferite. Practic, se poate reţine voinţa comună de a coopera la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală cu condiţia ca participanţii să fie în legătură efectivă şi să achieseze, cu intenţie sau din culpă, la comiterea unei infracţiuni.

Din actele dosarului nu a rezultat, în opinia inculpatului, această condiţie a voinţei comune, în sensul asumării comune a comiterii unei infracţiuni, deoarece funcţionarii B. şi F., respectiv notarul public I. nu s-au aflat în nici un fel de legătură cu inculpatul C. Mai mult decât atât, primii doi nu l-au cunoscut pe C. decât pe parcursul desfăşurării urmăririi penale desfăşurată în prezentul dosar.

Astfel, din declaraţia inculpatului B. dată în faţa instanţei de judecată la termenul din data de 14 februarie 2012, a rezultat că acesta nu îl cunoştea la data săvârşirii faptelor pe inculpatul C. Mai mult decât atât, B. nu îl cunoştea nici pe inculpatul D., dispoziţiile false şi documentaţia justificativă fiindu-i remise de inculpatul M. Altfel spus, prima instanţă de judecată a reţinut existenţa unei voinţe comune în vederea săvârşirii de fapte penale în ceea ce îl priveşte pe C. şi B., în condiţiile în care probele din dosar conduc la constatarea următoarei stări de fapt:

- inculpatul C. a remis inculpatului D. dispoziţia reală de restituire din 4 noiembrie 2005;

- inculpatul D. a falsificat dispoziţiile de restituire din 4 noiembrie 2005 şi Ie-a remis inculpatului M. (care, la rândul său, declară că nu îl cunoaşte pe inculpatul C.);

- inculpatul M. a remis documentaţia falsificată inculpatului B., care a săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, cu prilejul desfăşurării procedurii de intabulare, în concretizarea unei voinţe comune de a conlucra cu inculpatul C.

Din declaraţia inculpatului F. dată în faţa instanţei de judecată la termenul din data de 14 februarie 2012, a rezultat că acesta nu îl cunoştea la data comiterii faptelor pe inculpatul C.

Mai mult decât atât, B. nu îl cunoştea nici pe inculpatul D., dispoziţiile false şi documentaţia justificativă fiindu-i remise de inculpatul B.. Pentru acest inculpat, faţă de care s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu ca urmare a actelor de complicitate ale inculpatului C., starea de fapt care se desprinde din actele dosarului este următoarea:

- inculpatul C. a remis inculpatului D. dispoziţia reală de restituire din 4 noiembrie 2005;

- inculpatul D. a falsificat dispoziţiile de restituire din 4 noiembrie 2005 şi Ie-a pus la dispoziţia inculpatului M.;

- inculpatul M. a remis documentaţia falsificată inculpatului B., care a săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, cu prilejul desfăşurării procedurii de intabulare;

- inculpatul B. a solicitat ajutorul inculpatului F. în repartizarea lucrărilor pentru intabularea dispoziţiilor false, acesta din urmă săvârşind infracţiunea de neglijenţă în serviciu, în concretizarea unei voinţe comune, inexistente, de a conlucra cu inculpatul C.. În acelaşi sens, din declaraţia inculpatei I. dată în faţa instanţei de judecată la data de 13 martie 2011, a rezultat că aceasta îl cunoştea pe inculpatul M. şi inculpatul D., procedura notarială desfăşurându-se în prezenţa acestuia din urmă (fără a se preciza dacă inculpatul D. a participat efectiv la încheierea contractului sau a aşteptat în exteriorul biroului notarial). Cu referire la inculpatul C., inculpata I. a declarat că acesta nu a participat la procedura notarială, inculpatul C. la data de 29 iunie 2006 fiind în Germania.

Apărarea a apreciat că nici în acest caz nu se poate reţine existenţa unei voinţe comune a complicelui (C.) şi a autorului (I.) în conlucrarea infracţională. Relaţia cauzală specifică participaţiei improprii este reţinută de către prima instanţă conform următoarei scheme: inculpatul C. a înlesnit inculpatului D. săvârşirea infracţiunilor de fals; inculpatul D. a înlesnit inculpatului M. săvârşirea infracţiunilor de care acesta este acuzat; inculpatul M. a înlesnit sau determinat funcţionarii publici din cadrul Oficiul de Cadastru și Publicitate ImobiliarĂ să comită infracţiunile de neglijenţă în serviciu, ceea ce a condus la constatarea, în opinia instanţei de judecată, că inculpatul C. a înlesnit acestora din urmă săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală. Această înlesnire a faptelor, precum şi absenţa unei conlucrări a inculpatului C. cu coinculpaţii menţionaţi exclude însă, în opinia apărării, existenţa voinţei comune şi, implicit, existenţa participaţiei improprii la săvârşirea infracţiunii pentru care inculpatul C. a fost condamnat. Un argument suplimentar în sprijinul tezei privind lipsa unei voinţe comune la săvârşirea faptelor se desprinde din analiza literaturii de specialitate în domeniu, în care renumiţi penalişti români subliniază faptul că „actele de înlesnire sau ajutor intervin, în mod firesc, după ce persoana care va deveni autorul faptei săvârşite din culpă a luat hotărârea să efectueze acţiunea care va ocaziona existenţa culpei". în acest sens, actele materiale de complicitate intervin după perfectarea acordului de voinţă în sensul comiterii infracţiunii, aspect care nu s-a confirmat în prezenta cauză, deoarece remiterea către inculpatul D. a dispoziţiei reale de restituire din 4 noiembrie 2005 este plasată în timp în intervalul ianuarie - aprilie 2006, în vreme ce infracţiunea de neglijenţă în serviciu se reţine, cu certitudine, în iunie 2006, respectiv decembrie 2007.

Pentru reţinerea participaţiei improprii este necesară cooperarea efectivă la săvârşirea faptei. Astfel, acţiunea de a coopera, esenţială pentru reţinerea participaţiei penale (atât a celei proprii, cât şi a celei improprii), presupune conlucrarea dintre complice şi autor, colaborarea dintre participanţi. Or, din datele dosarului, rezultă că inculpatul C. nu a cooperat efectiv cu autorii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu.

Din analiza prezentată mai sus apărarea a constatat lipsa voinţei comune a participanţilor (complicele C. şi autorii B., F. şi I.) de a conlucra, ceea ce exclude complet ideea de participaţie, fiindcă nu poate fi concepută cooperare infracţională fără elementul volitiv, factor component al rezoluţiei delictuoase.

În aceste circumstanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului C. conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) sub aspectul săvârşirii unui număr de 3 infracţiuni de abuz în serviciu, sub forma participaţiei improprii la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută în art. 52 alin. (2) raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. 2014.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, apărarea a solicitat ca, în cazul în care nu va fi dispusă achitarea solicitată anterior, să se constate că prima instanţă de judecată a reţinut în mod greşit în sarcina inculpatului C. 3 infracţiuni de abuz în serviciu în concurs, sub forma participaţiei improprii la infracţiunile de neglijenţă în serviciu săvârşite de B., F. şi I., în loc de o singură infracţiune continuată de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii.

Prima instanţă, analizând eventualitatea aplicării dispoziţiilor C. pen. 1969, a apreciat că pentru infracţiunea continuată de abuz în serviciu săvârşită în forma participaţiei improprii se impune aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare, neexistând motive pentru orientarea spre minim a pedepsei şi nici incidenţa unei circumstanţe atenuante.

În prezenta cauza, însă, instanţa a stabilit. c)a lege penală mai favorabilă C. pen. 2014. în acest context, având în vedere gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea infractorului, evaluate în baza dispoziţiilor art. 74 alin. (1) C. pen. 2014 (împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială), prima instanţă de judecată a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru fiecare dintre cele 3 infracţiuni de abuz în serviciu reţinute este în măsură să conducă la conştientizarea de către inculpat a gravităţii faptelor comise (sentinţa, penală nr. 84).

Prima instanţă a apreciat, în mod eronat, că nu se mai poate reţine săvârşirea infracţiunii în formă continuată, invocând dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. 2014, în conformitate cu care „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni". Argumentul pentru care prima instanţă a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. 2014 constă în neîndeplinirea condiţiei privind unitatea subiectului pasiv.

În realitate, în perioada analizată, prin activitatea de înlesnire în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, subiectul pasiv al infracţiunii de abuz în serviciu a fost Municipiul Timişoara.

Actele materiale de înlesnire în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către B. şi F. a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, la data de 14-15 iunie 2006, constând în încălcarea atribuţiilor de serviciu cu ocazia desfăşurării procedurii de intabulare a dispoziţiei de restituire false din 04 noiembrie 2005 au fost îndreptate împotriva patrimoniului Municipiului Timişoara.

Astfel, dispoziţia de restituire falsă din 4 noiembrie 2005 cuprindea 3 extrase C.F. cu 5 proprietari tabulari: C.F. Timişoara (beneficiari T.T.T., U.U.U. şi V.V.V.), C.F. Timişoara (beneficiar X.X.X.) şi C.F. Timişoara (beneficiar Z.Z.Z.). Terenurile din C.F., ca urmare a Decretului de expropriere nr. 44/1986, au trecut în proprietatea statului. Acestea puteau face obiectul Legii nr. 10/2001, referitoare la restituirea în natură în baza cererilor de retrocedare formulate legal de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora, fiind proprietăţi naţionalizate şi expropriate. În ceea ce priveşte terenul din C.F., titular a figurat D.D.D.D., cu menţiunea succesiune vacantă cu intabularea Statului român în 1963.

Toate aceste 3 terenuri, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, constituiau domeniu public al Municipiului Timişoara, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 313/2005 şi H.G. nr. 849/2009. În acest sens, cele 3 imobile în discuţie au fost incluse în domeniul public al Municipiului Timişoara conform Hotărârii Consiliului Local nr. 313/2005 privind completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara.

În acest sens, potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau municipiilor. Cu referire la prezenta speţă, chiar dacă imobilele în discuţie au fost intabulate pe numele Statului Român, la momentul preluării, la momentul săvârşirii activităţii infracţionale acestea se aflau în proprietatea Municipiului Timişoara.

De altfel, într-o cauză civilă, conexă obiectului prezentului dosar penal, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014, irevocabilă ca urmare a Deciziei civile nr. 2027 din 2 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a confirmat dreptul de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Timişoara asupra celor 3 imobile la data săvârşirii infracţiunii, dispunând desdăunarea Municipiului Timişoara cu contravaloarea terenurilor în cauză.

În aceste circumstanţe, prin derularea procedurii de intabulare a dispoziţiei de restituire false din 04 noiembrie 2005, subiectul pasiv al infracţiunilor de neglijenţă în serviciu comise de angajaţii Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost Municipiul Timişoara.

Acelaşi subiect pasiv este identificat şi în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu de către notarul public I., la data de 29 iunie 2006. Astfel, prin autentificarea celor trei contracte de vânzare-cumpărare între E., în calitate de mandatar al proprietarilor tabulari, şi O., subiectul pasiv al infracţiunii este Municipiul Timişoara, terenurile din C.F. fiind trecute, în acest mod, în proprietatea lui O.

În ceea ce priveşte actele materiale de înlesnire în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către B. şi F. a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, la data de 19-20 decembrie 2007, constând în încălcarea atribuţiilor de serviciu cu ocazia desfăşurării procedurii de intabulare a dispoziţiei de restituire false din 04 noiembrie 2005, şi acestea au fost îndreptate împotriva Municipiului Timişoara.

Astfel, dispoziţia de restituire falsă din 4 noiembrie 2005 cuprindea 2 extrase C.F., după cum urmează: C.F., moştenitor U. pentru proprietarii tabulari V.V.V.V., Z.Z.Z.Z. şi X.X.X.X.. Cu privire la terenul din C.F. (Timişoara), ca urmare a Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român şi în folosinţa Sfatului Popular al oraşului Timişoara (1956). De asemenea, cu privire la terenul din C.F. (Timişoara), tot ca urmare a Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român şi în folosinţa Sfatului Popular al oraşului Timişoara. În aceste condiţii, terenurile situate în Timişoara, constituiau domeniu public al Municipiului Timişoara, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 313/2005 şi H.G. nr. 849/2009, transferul de proprietate fiind realizat prin efectul Legii nr. 18/1991, după cum s-a arătat mai devreme.

Aşadar, similar desfăşurării primei proceduri de intabulare, şi în acest caz neglijenţa în serviciu a avut ca subiect pasiv Municipiul Timişoara.

Pentru aceste motive, în baza dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. 2014, incupatul a apreciat că se impune constatarea unității infracţionale a activităţii de înlesnire în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, faptă consumată în data de 14-15 iunie 2006 şi epuizată în data de 19-20 decembrie 2007, fiind îndeplinită şi condiţia unităţii subiectului pasiv.

Aşadar, încadrarea juridică corectă a faptelor reţinute în rechizitoriu, constând în determinarea cu intenţie la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu de către funcţionarii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara B. (asistent registrator) şi F. (registrator) şi notarul public I., în perioada 14/15 iunie 2006 - 19/20 decembrie 2007, este, în opinia apărării, aceea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, conform art. 52 raportat la art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) şi art. 297 alin. (1), toate C. pen. 2014.

În aceste circumstanţe, în cazul în care nu va fi dispusă achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., incupatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi, rejudecând, soluționarea acţiunii penale prin schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C., constând în determinarea cu intenţie la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu de către B., F. şi I., din 3 infracţiuni de abuz în serviciu, sub forma participaţiei improprii la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută în art. 52 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. 2014 într-o singură infracţiune continuată de abuz în serviciu, sub forma participaţiei improprii la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, conform art. 52 raportat la art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) şi art. 297 alin. (1), toate C. pen. 2014.

În ceea ce priveşte al treilea motiv de apel, inculpatul C. a apreciat că instanţa de fond a stabilit în mod greşit că actele de complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale au autonomie infracţională, constituind 2 infracţiuni săvârşite în concurs. Așadar, a susținut că sentinţa apelată este netemeinică sub aspectul stabilirii greşite a momentului consumării activităţii infracţionale.

Actele materiale de falsificare a celor două dispoziţii de restituire şi a documentaţiei justificative reprezintă activităţi subsumate unei singure infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, săvârşită în formă continuată.

Prima instanţă de judecată a stabilit, în aplicarea eronată a dispoziţiilor C. pen. 2014, că nu sunt întrunite condiţiile cumulative pentru săvârşirea infracţiunii în formă continuată, în baza lipsei unităţii de subiect pasiv.

Subiectul activ al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale este autoritatea publică, instituţia publică sau o altă persoană juridică, dacă administrează sau exploatează bunurile proprietate publică ori o altă persoană dintre cele la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen., căreia i se atribuie în mod mincinos înscrisul oficial fals.

Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat că prin falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005, a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a documentaţiei justificative, prin intabularea acestor dispoziţii şi prin înstrăinarea terenurilor situate în Timişoara, respectiv prin tentativa de înstrăinare a terenurilor situate în Timişoara, subiectul pasiv este unic, şi anume unitatea administrativ-teritorială Municipiul Timişoara, constituită parte civilă în procesul penal prin cererea Primăriei Timişoara.

Diferenţa între cele două situaţii, constând în falsul material cu referire la dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005 şi falsul material cu referire la dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005, este dată de consumarea infracţiunii de înşelăciune, în primul caz, şi de rămânerea infracţiunii în stadiul de tentativă întreruptă, în cel de-al doilea caz. Astfel, pentru prima ipoteză, ulterior intabulării dispoziţiei de restituire false din 4 noiembrie 2005, terenurile în cauză au fost înstrăinate cumpărătorului SC K. SA, printr-un act translativ de drepturi reale care avut ca finalitate prejudicierea unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Timişoara. În cel de-al doilea caz, prin falsificarea dispoziţiei de restituire nu s-a realizat transmiterea legală a proprietăţii, intabularea având doar efecte de publicitate imobiliară (conform reglementărilor în vigoare la acea dată), cu privire la evidenţa drepturilor reale, dar subiectul pasiv vizat a fost Municipiul Timişoara. De altfel, toate operaţiunile care s-au desfăşurat pentru intabularea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 sunt ulterioare falsului material, au fost încadrate în conţinutul unor alte infracţiuni (uz de fals, participaţie improprie la neglijenţa în serviciu).

A rezultat, aşadar, în opinia apărării că, prin toate actele materiale reţinute în actul de sesizare, constând în falsificarea celor două dispoziţii de restituire şi a documentaţiei justificative, subiectul pasiv a fost reprezentat de unitatea administrativ-teritorială Municipiul Timişoara.

Nu s-a putut reţine că prin activitatea de falsificare au fost prejudiciate şi alte persoane (în speță, SC K. SA, respectiv potenţialul cumpărător S.S.), deoarece aceste persoane sunt subiecte pasive ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv tentativă întreruptă la infracţiunea de înşelăciune. Raportul dintre infracţiunile de fals material şi înşelăciune, aflate în concurs cu conexitate etiologică, presupune existenţa unor subiecţi pasivi diferiţi. Astfel, falsul material este îndreptat împotriva Municipiului Timişoara, unitate administrativ-teritorială care administra bunurile imobile proprietate publică situate în str. ..., str. ..., respectiv str. ..., în vreme ce activitatea de inducere în eroare, specifică infracţiunii de înşelăciune, este îndreptată împotriva altor persoane, SC K. SA, respectiv potenţialul cumpărător S.S.

Pentru aceste argumente, apărarea a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. 2014, potrivit cărora „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".

În acest context, s-a reţinut săvârşirea unei singure infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, infracţiune continuată în conţinutul căreia vor fi incluse actele materiale constând în falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005, falsificarea planurilor cadastrale ale terenurilor situate în str. ... şi str. ..., falsificarea dispoziţiei de restituire din 04 noiembrie 2005 şi falsificarea planurilor cadastrale ale terenurilor situate în str. ....

Inculpatul a mai susținut că sentinţa apelată conţine dispoziţii contradictorii cu privire la data săvârşirii activităţii infracţionale referitor la determinarea momentului consumării infracţiunii.

Astfel, în ceea ce priveşte activitatea de falsificare a documentaţiei necesare intabulării şi înstrăinării terenurilor situate în Timişoara, prima instanţă de judecată a reţinut că aceasta s-a desfăşurat în perioada 10 aprilie 2006 - 29 iunie 2006 (sentinţa, penală nr. 60). Momentele limită ale acestui interval de timp au următoarea semnificaţie: 10 aprilie 2006 - data la care martora D.D.D. a ridicat de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară dispoziţia reală de restituire din 4 noiembrie 2005 în original, dată care formează prezumţia instanţei de judecată că documentul original a fost remis inculpatului D. de către inculpatul C.; 29 iunie 2006 - încheierea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat la notar I., între proprietarii tabulari din dispoziţia de restituire falsificată, prin mandatar E., pe de o parte, şi O., pe de altă parte.

În mod diferit, cu privire la aceeaşi infracţiune, instanţa de judecată a stabilit. ca perioadă a săvârşirii activităţii infracţionale intervalul de timp cuprins între lunile ianuarie şi aprilie 2006 (sentinţă penală nr. 77).

În al treilea rând, falsificarea dispoziţiei de restituire false din 04 noiembrie 2005 şi a documentaţiei justificative este plasată temporal în luna aprilie 2006 (sentinţa, penală nr. 80).

În concluzie, apărarea a arătat că, în ceea ce priveşte activitatea infracţională ocazionată de falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 și a documentaţiei justificative, prima instanţă de judecată a reţinut trei posibile momente/perioade ale săvârşirii, după cum urmează: 10 aprilie 2006-29 iunie 2006; ianuarie-aprilie 2006; aprilie 2006.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională ocazionată de falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a documentaţiei justificative, prima instanţă de judecată a reţinut că activitatea de falsificare a documentaţiei necesare intabulării şi înstrăinării terenurilor situate în Timişoara, a avut loc în perioada iulie 2006 - decembrie 2007 (sentinţa, penală nr. 64-65).

Motivele pentru care instanţa a apreciat că activitatea infracţională a început în luna iulie 2006 nu au fost precizate de aceasta. De asemenea, în dosarul cauzei nu există probe care să conducă la concluzia că activitatea de falsificare a dispoziţiei de restituire false din 4 noiembrie 2005 şi a documentaţiei justificative a început în luna iulie 2006.

În schimb, finalizarea activităţii infracţionale în cursul lunii decembrie 2007 este justificată prin desfăşurarea procedurii de intabulare la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a dispoziţiei de restituire false din 4 noiembrie 2005 şi a documentaţiei justificative. În acest sens, inculpatul a precizat că, din actele dosarului rezultă că achitarea taxei de urgenţă pentru C.F. la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a avut loc la data de 18 decembrie 2007, iar încheierea de intabulare este datată 20 decembrie 2007.

Într-o manieră contradictorie, în cuprinsul considerentelor, prima instanţă de judecată a avansat o altă dată pentru săvârşirea activităţii de falsificare a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005. În acest sens, s-a afirmat că această a doua infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale a avut loc în luna august 2006 (sentinţa, penală nr. 77; sentinţa, penală nr. 79-80), motiv pentru care data intervenţiei prescripţiei speciale a fost plasată în august 2016.

În concluzie, în ceea ce priveşte activitatea infracţională ocazionată de falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a documentaţiei cadastrale justificative, prima instanţă de judecată a reţinut două posibile momente/perioade ale săvârşirii, după cum urmează: iulie 2006 - decembrie 2007; august 2006.

Din analiza actelor dosarului, a rezultat că s-au desfăşurat de către inculpatul D. mai multe activităţi incluse în infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, care au început în luna ianuarie 2006, fără a exista elemente probatorii certe cu privire la momentul finalizării activităţii infracţionale. Probe din care poate rezulta momentul consumării activităţii infracţionale desfăşurată în vederea falsificării celor două dispoziţii de restituire şi a documentaţiei justificative sunt conţinute, în opinia apărării, în declaraţiile inculpatului D., inculpatului E., martorei D.D.D. şi înscrisurile de la dosar.

Falsificarea de către D. a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 s-a realizat în etape succesive, după cum urmează: conceperea pe calculator a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005; aplicarea ştampilelor false furnizate de L.L.L. (în Ungaria); completarea preambulului dispoziţiei cu datele de identitate ale lui E. (în Ungaria).

Conceperea pe calculator a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 s-a realizat ca urmare a intrării inculpatului D. în posesia dispoziţiei de restituire reale din 4 noiembrie 2005, iniţial în copie (ianuarie-aprilie 2006) şi, ulterior, în original (ulterior datei de 10 aprilie 2006, când martora D.D.D. a intrat în posesia documentului în original). În continuarea operaţiunii de falsificare a documentaţiei justificative, inculpatul D. s-a deplasat în Ungaria pentru a obţine şi a aplica instrumentele falsificate (ştampilele) pe dispoziţia de restituire şi documentaţiile cadastrale falsificate. Ulterior, L.L.L. a pus la dispoziţie inculpatului D. datele de identitate ale lui E., prin transmiterea copiei cărţii de identitate prin fax, la restaurantul din Gyula. Finalizarea activităţii de falsificare a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 s-a realizat prin completarea părţii din preambul cu datele de identitate ale lui E., în calitate de persoană mandatată de proprietarii tabulari să solicite restituirea imobilelor. Astfel, s-a reţinut că datele de identitate ale inculpatului E. au fost transmise inculpatului D. prin fax la Restaurantul din Gyula, Ungaria, la data de 6 aprilie 2006, ora 11.48.

Aşadar, având în vedere aceste date certe (remiterea în original a dispoziţiei de restituire reale din 4 noiembrie 2005 şi obţinerea datelor de identitate ale lui E.), apărarea a apreciat că actele materiale de falsificare a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2006 şi a planurilor cadastrale pentru terenurile situate în str. ... şi str. ... au avut loc în luna aprilie 2006.

De altfel, în declaraţia de inculpat dată în faţa primei instanţe de judecată la data de 7 decembrie 2011, D. a precizat că a luat legătura cu M. în vederea intabulării dispoziţiei de restituire „după finalizarea actelor" (a documentaţiei justificative, n.n.), aspect care întăreşte concluzia că la momentul declanşării procedurii de intabulare actele materiale de falsificare a documentaţiei justificative erau finalizate.

Pentru aceste motive, apărarea a arătat că actele materiale prin care s-a procedat la falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a planurilor cadastrale ale terenurilor situate în str. ... şi str. ..., urmează a fi plasate în luna aprilie 2006.

Falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 cu privire la terenul din Timişoara, s-a realizat în acelaşi mod şi aproximativ în aceeaşi perioadă.

Autorul plăsmuirii documentaţiei justificative, inculpatul D. a relatat în detaliu, în cuprinsul declaraţiei olografe dată în cursul urmăririi penale (11 octombrie 2010), modalitatea în care a săvârşit infracţiunea de fals material. Cu relevanţă asupra determinării momentului consumării, inculpatul D. a declarat: „Menţionez că C. mi-a prezentat în acelaşi timp (cu luarea rezoluţiei infracţionale referitoare la falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005, n.n.) situaţia terenurilor din Timişoara, cât şi a terenurilor din Str. .... Eu i-am promis că voi plăsmui actele false, cum de altfel s-a întâmplat, sens în care, atât cele două dispoziţii, cât şi cele două documentaţii cadastrale le-am început în aceeaşi perioadă, dar am aşteptat ca eu să finalizez prima dispoziţie din 4 noiembrie 2005, şi apoi să ne ocupăm de cealaltă dispoziţie din 4 noiembrie 2005."

În acelaşi sens, inculpatul D. a declarat: „După cele discutate cu L.L.L., C. a acceptat să îmi plătească suma de 25.000 euro pentru ambele dispoziţii false (...)".

În legătură cu aceleaşi aspecte, în declaraţia dată în faţa primei instanţe de judecată la data de 7 decembrie 2011, inculpatul D. nu le-a mai detaliat. Singura precizare având legătură cu momentul săvârşirii falsului material a fost următoarea: „Tot după ce s-a întors din Germania (după încheierea contractului de vânzare-cumpărare în data de 29 iunie 2006, la notarul public I.) C. mi-a spus că doreşte să obţină în acelaşi mod documente pentru terenul de lângă locuinţa sa.

În aceste condiţii, s-a reţinut că inculpatul D., autorul nemijlocit al falsificării documentaţiei justificative, a început actele materiale de falsificare a celor două dispoziţii de restituire concomitent, iar finalizarea falsificării dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a documentaţie justificative s-a realizat după înstrăinarea terenurilor în baza dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005, ulterior lunii iunie 2006.

De altfel, apărarea a susținut că este logic să se presupună că activitatea de falsificare a celor două dispoziţii de restituire s-a desfăşurat în acelaşi timp, putând admite că folosirea instrumentelor oficiale falsificate a avut loc în aceleaşi circumstanţe de timp, pe teritoriul Ungariei (conform declaraţiei inculpatului D.).

Pentru aceste motive, reţinerea de către instanţa de judecată a lunii august 2006 ca moment al consumării infracţiunii de fals material apare probabilă, acest fapt coroborându-se cu declaraţia autorului plăsmuirilor, D., în conformitate cu care finalizarea falsificării dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a documentaţie justificative s-a realizat ulterior datei de 29 iunie 2006.

Cu toate acestea, după cum s-a menţionat deja, prima instanţă de judecată nu a reţinut ca moment al consumării acestei infracţiuni exclusiv luna august 2006, făcând referiri în cuprinsul considerentelor și la perioada iulie 2006 - decembrie 2007.

Stabilirea momentului epuizării activităţii infracţionale în luna decembrie 2007 este justificată de instanţa de judecată prin desfăşurarea procedurii de intabulare a dispoziţiei false de restituire din 4 noiembrie 2005 în perioada 18-20 decembrie 2007. Este adevărat că procedura de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a dispoziţiei de restituire şi a documentaţiei justificative presupune în mod obligatoriu existenţa acestei documentaţii şi, implicit, a infracţiunii de fals material, dar acest fapt nu trebuie interpretat în sprijinul tezei epuizării activităţii de falsificare în decembrie 2007. Activitatea de falsificare a înscrisurilor oficiale se putea epuiza, teoretic, atât în luna decembrie 2007, înainte de declanşarea procedurilor de intabulare, dar şi în intervalul de timp iulie-august 2006, ulterior finalizării procedurii de intabulare a dispoziţiei de restituire false din 4 noiembrie 2005 şi a înstrăinării celor trei terenuri.

Faptul că instanţa de judecată a reţinut ca perioadă posibilă pentru comiterea actelor materiale intervalul de timp iulie 2006-decembrie 2007, fără a fi în posesia unor probe certe care să conducă la determinarea riguroasă a momentului epuizării săvârşirii infracţiunii, este de natură să justifice, în opinia apărării, aplicarea principiului in dubio pro reo, lipsa de certitudine în determinarea momentului epuizării infracţiunii profitând persoanei acuzate. De altfel, prima instanţă de judecată a reținut existenţa acestui dubiu, consemnând „că nu se poate preciza exact data pentru fiecare activitate în parte" (sentinţa penală nr. 64).

Pentru aceste argumente, în contextul în care nu există probe din care să rezulte indubitabil când a avut loc epuizarea activităţii infracţionale, şi având în vedere că există probe din care rezultă că actele de falsificare ale celor două dispoziţii s-au derulat concomitent şi că finalizarea falsificării dispoziţiei din 4 noiembrie 2005 s-a realizat ulterior înstrăinării imobilelor din data de 29 iunie 2006, apărarea a solicitat să se reţină că actele materiale incluse în conţinutul infracţiunii continuate de fals material în înscrisuri oficiale au debutat în luna ianuarie 2006 şi au fost epuizate în iulie 2006.

În aceste circumstanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi, rejudecând, reținerea săvârşirii unei singure infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, infracţiune continuată plasată în intervalul de timp ianuarie - iulie 2006, în conţinutul căreia vor fi incluse actele materiale constând în falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005, falsificarea planurilor cadastrale ale terenurilor situate în str. ... şi str. ..., falsificarea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi falsificarea planurilor cadastrale ale terenurilor situate în str. ....

Inculpatul C. a susțint, în cadrul celui de-al patrulea motiv de apel, că sentința atacată este nelegală şi netemeinică și sub aspectul condamnării pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de uz de fals sub forma complicităţii, constând în sprijinirea activităţii de folosire a documentaţiei falsificate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timişoara (în lunile iunie 2006 şi decembrie 2007) şi la notarul public I. (29 iunie 2006).

Apărarea a apreciat că soluţionarea nelegală a acţiunii penale în acest caz are drept punct de plecare greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C. în acte de complicitate la săvârşirea de către inculpatul D. a infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, în loc de acte de instigare la săvârşirea infracţiunilor menţionate. În acest sens, prima instanţă de judecată a reţinut că remiterea de către inculpatul C. a dispoziţiei reale de restituire din 4 noiembrie 2005 către inculpatul D. reprezintă o activitate de complicitate materială la infracţiunile care au fost reţinute în sarcina inculpatului D.

Faptul că inculpatul C. a participat la săvârşirea infracţiunilor comise de D. sub forma de participaţie penală a instigării rezultă din concluziile Ministerului Public, în conformitate cu care „inculpatul C. l-a atras pe inculpatul D. pentru a-i face ceva asemănător" (sentinţa, penală nr. 8). În aceste condiţii, inculpatul C. l-a determinat pe D. „să facă ceva" şi nu l-a ajutat să facă ceva, devenind astfel autorul moral al infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale.

Apărarea a menționat că actele materiale de complicitate reţinute de prima instanţă în sarcina inculpatului C. nu pot fi atribuite acestui inculpat, deoarece instigarea, fiind o formă principală a participaţiei penale, absoarbe actele de complicitate ale instigatorului, complicitatea fiind o formă secundară a participaţiei penale, în raport cu instigarea. În acest sens, practica judiciară a decis că instigatorul nu poate fi în acelaşi timp şi complice.

Greşita încadrare juridică a contribuţiei faptice a inculpatului C. la comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (complicitate în loc de instigare) a făcut posibilă reţinerea de către prima instanţă a complicităţii la săvârşirea a 3 infracţiuni de uz de fals, această contribuţie infracţională neexistând în fapt deoarece este absorbită în activitatea de instigare.

În concepţia primei instanţe de judecată, reţinându-se în sarcina inculpatului C. complicitatea la infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, se presupune că orice persoană care va desfăşura activităţi infracţionale folosind documentaţia falsificată de inculpatul D. va beneficia de suportul faptic al inculpatului C., în calitate de complice. Prin aplicarea acestei teorii greşite, inculpatul C. va fi întotdeauna complice pentru orice persoană va săvârşi infracţiunea de uz de fals, deoarece în aceste documente falsificate este incorporată şi o contribuţie de activitate infracţională a inculpatului C.

Această modalitate de soluţionare a acţiunii penale nu poate fi, însă, acceptată, deoarece din probele administrate a rezultat că lipseşte cu desăvârşire ajutorul care ar fi trebuit să fie dat de inculpatul C. la folosirea documentaţiei false prin depunerea acestora la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timişoara şi notarul public I..

De asemenea, având în vedere că activitatea de complicitate la infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale comise de inculpatul D. este absorbită în activitatea de instigare, s-a considerat că şi activităţile de complicitate la cele trei infracţiuni de uz de fals nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului C., acestea fiind, la rândul lor, absorbite în activitatea de instigare la infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale.

În aceste circumstanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi, rejudecând, achitarea inculpatului C. conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) sub aspectul săvârşirii unui număr de 3 infracţiuni de uz de fals, sub forma complicităţii.

În cel de-al cincilea motiv de apel apărarea a precizat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică sub aspectul condamnării inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicităţii.

Apărarea a susținut că, din situaţia de fapt rezultă că inculpatul D. a avut iniţiativa în ceea ce priveşte falsificarea instrumentelor oficiale, acestea fiind executate de către o altă persoană (probabil, L.L.L.). În acest sens, inculpatul D. a pus la dispoziţia numitului L.L.L. documentaţia originală (în copie xerox color).

Mergând pe lanţul raportului de cauzalitate în sens invers, s-a constatat de către apărare că la rezultatul socialmente periculos final, constând în falsificarea ştampilelor, o primă contribuţie o are inculpatul D. care, în calitate de complice, i-a furnizat numitului L.L.L. documentaţia necesară pentru falsificarea instrumentelor.

În vederea reţinerii actelor de complicitate materială a inculpatului C. la săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor oficiale, prima instanţă trebuia să indice probele din care să rezulte această formă de participaţie penală. Cu toate acestea, instanţa a apreciat, fără probe concrete, că există o contribuţie a inculpatului C. la săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor oficiale.

Astfel, activitatea de instigare a inculpatului C. la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale de către inculpatul D. nu poate fi considerată, în acelaşi timp, şi o contribuţie la producerea rezultatului socialmente periculos de către L.L.L., care a falsificat ştampilele, datorită inexistenţei raportului de cauzalitate.

Rezultatul socialmente periculos produs prin săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 317 C. pen. a fost cauzat exclusiv de L.L.L. (în ipoteza propusă de inculpatul D.), rezultat la care a contribuit şi inculpatul D. Activitatea inculpatului C., constând în instigarea inculpatului D. de a săvârşi infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale nu poate constitui o antecedenţă cauzală la producerea rezultatului socialmente periculos atribuit lui L.L.L. deoarece, în mod obiectiv, documentaţia în baza căreia s-au falsificat instrumentele oficiale a fost predată lui L.L.L. de către D., şi nu de către inculpatul C.

Predarea documentaţiei originale de către inculpatul C. inculpatului D., care, la rândul său, le-a remis în copie numitului L.L.L., nu poate fi imputată inculpatului C. ca participaţie penală sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 317 C. pen. decât în măsura în care se probează că inculpatul C., în momentul iniţial al predării dispoziţiei reale de restituire din 4 noiembrie 2005, avea cunoştinţă că numitul L.L.L. va fi persoana care va falsifica instrumentele oficiale. Faptul că inculpatul D. a apelat la L.L.L. nu are legătură cu activitatea inculpatului C., reprezentând o decizie unilaterală a inculpatului D.

Faptul că prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului C. vinovăţia pentru complicitatea la falsificarea instrumentelor oficiale, dar şi vinovăţia pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale denotă că instanţa a reţinut în sarcina inculpatului C. un rezultat socialmente periculos pe care acesta nu l-a urmărit. În logica sentinţei apelate, fapta inculpatului C. de a preda inculpatului D. documentaţia originală a produs în realitatea obiectivă două rezultate, şi anume: falsificarea unor înscrisuri şi falsificarea unor instrumente oficiale, în condiţiile în care inculpatul C. nu a urmărit şi nici nu a anticipat rezultatul propriu infracţiunii de falsificare de instrumente oficiale.

Teza instanţei de judecată, constând în teoria obiectivă a răspunderii penale, nu este acceptată în dreptul penală românesc, în cadrul căruia este admis principiul răspunderii penale subiective, în conformitate cu care unui făptuitor nu i se poate reţine un rezultat al acţiunii sale care nu a fost urmărit sau prevăzut.

În aceste circumstanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi, în rejudecare, achitarea inculpatului C. conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea instrumentelor oficiale, sub forma complicităţii.

Inculpatul C. a susținut, prin cel de-al şaselea motiv de apel, că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică sub aspectul condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor oficiale falsificate sub forma complicităţii.

Cu privire la acest aspect, apărarea a menționat că infracţiunea de folosire a instrumentelor oficiale falsificate este o infracţiune care se consumă instantaneu, deci în etapa aplicării instrumentului oficial falsificat pe un document. Problema care trebuie clarificată constă, în opinia apărării, în determinarea modului în care o altă persoană (de exemplu, complicele) ar putea înlesni sau ajuta pe făptuitorul care aplică ştampila falsificată pe un înscris. Or, inculpatul a apreciat că înlesnirea sau ajutarea în orice mod la folosirea unui instrument oficial falsificat nu este posibilă (mai ales în circumstanţele confecţionării ştampilei false de către L.L.L. ca urmare a colaborării acestuia cu D. care, la rândul său, a primit documentaţia originală de la inculpatul C.).

Forma de vinovăţie care constituie elementul subiectiv al infracţiunii de folosire a instrumentelor oficiale falsificate este intenţia, care presupune că făptuitorul cunoaşte că instrumentul oficial este fals, mai ales în cazul în care fapta este săvârşită de către o altă persoană decât falsificatorul instrumentului falsificat, cum este şi cazul prezentului dosar. Inculpatul C. în activitatea să infracţională nu a avut reprezentarea că prin remiterea dispoziţiei reale de restituire nr. 2446/4 noiembrie 2005 va înlesni săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor oficiale falsificate. Forma de vinovăţie a acestuia, respectiv intenţia, este sintetizată cel mai adecvat prin declaraţia inculpatului D. care afirmă că inculpatul C. i-a cerut să îi „facă ceva asemănător", fiind aplicabilă exclusiv instigării la săvârşirea falsului material în înscrisuri oficiale.

Pe de altă parte, apărarea a susținut că trebuie stabilită contribuția concretă a inculpatului C. la comiterea infracţiunii de folosire a instrumentelor oficiale falsificate, deoarece acesta nu a desfăşurat nicio activitate legată de folosirea ştampilelor falsificate. Cu toate acestea, prima instanţă de judecată a extins nejustificat instituţia participaţiei sub forma complicităţii şi la săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 318 C. pen. de către inculpatul D.

Activitatea de remitere a dispoziţiei reale de restituire din 4 noiembrie 2005 nu are nicio legătură cu complicitatea la săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor falsificate (similar lipsei de legătură cu infracţiunea de falsificare a instrumentelor oficiale falsificate) şi nu reprezintă în vreun fel o înlesnire sau ajutare a inculpatului D. la aplicarea ştampilelor pe cele două dispoziţii de restituire.

Instanţa trebuia să observe că dispoziţia reală de restituire din 4 noiembrie 2005 şi documentaţia cadastrală justificativă au servit pentru falsificarea celor două dispoziţii de restituire, instrumentele oficiale falsificate fiind aplicate pe înscrisuri false. Având în vedere că instrumentele oficiale falsificate au fost aplicate pe dispoziţii de restituire falsificate, rezultă că punerea la dispoziţie a documentaţiei originale, reţinută de instanţă ca formă a complicităţii materiale la infracţiunea de folosire a instrumentelor oficiale falsificate reprezintă, în realitate, un act pregătitor, care nu este sancţionat de legiuitor.

În aceste circumstanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, achitarea inculpatului C. conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta constând în remiterea către inculpatul D. a dispoziţiei reale de restituire din 4 noiembrie 2005 nu este prevăzută de legea penală ca fiind complicitate la folosirea instrumentelor falsificate) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (în sarcina inculpatului C. nu se poate reţine forma de vinovăţie a intenţiei, neexistând probe din care să rezulte că acesta a urmărit sau a acceptat rezultatul socialmente periculos specific infracţiunii prevăzute în art. 318 C. pen.).

În ceea ce priveşte cel de-al şaptelea motive de apel apărarae a precizat că sentinţa penală nr. 10 din 21 ianuarie 2016 este nelegală şi netemeinică sub aspectul reţinerii circumstanţei agravante a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Opţiunea primei instanţe de a reţine în sarcina inculpatului C. circumstanţa agravantă prevăzută în art. 77 alin. (1), lit. a) C. pen., care necesită realizarea condiţiei ca fapta să fie săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună, contrazice susţinerea aceleiaşi instanţe de judecată care, cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat a reţinut că pluralitatea de infractori din cauză a avut un caracter ocazional.

De asemenea, apărarea a susținut că, din situaţia de fapt nu rezultă modalitatea în care făptuitorii au acţionat împreună pentru săvârşirea infracţiunilor.

În literatura de specialitate s-a remarcat că „există această agravantă numai dacă acţiunea participanţilor s-a concretizat în acte concomitente contributive la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, indiferent de calitatea participanţilor; numai conlucrarea concomitentă imprimă infracţiunii un grad sporit de pericol social, măreşte forţa de acţiune a participanţilor, amplifică curajul şi îndrăzneala acestora". Modalitatea de participaţie nu este relevantă pentru reţinerea circumstanţei agravante, aceasta se aplică tuturor participanţilor, chiar dacă numai unii dintre ei au acţionat ca autori, iar ceilalţi au acţionat în calitate de complici sau instigatori, cu condiţia ca aportul tuturor participanţilor la săvârşirea infracţiunii să fie concretizat în acte contributive concomitente.

De asemenea, în legătură cu acelaşi aspect, s-a subliniat că „pentru a se reţine circumstanţa agravantă prevăzută în art. 77 lit. a) C. pen. este necesar ca participanţii să contribuie efectiv şi concomitent la săvârşirea infracţiunii. Așadar, apărarea a apreciat că, în raport cu doctrina şi practica de specialitate, instanţa a înţeles să manifeste un exces de represiune penală, reţinând în sarcina inculpatului C. această circumstanţă agravantă legală în condiţiile în care nu sunt îndeplinite cerinţele art. 77 lit. a) C. pen., deoarece la niciuna dintre infracţiuni cei trei făptuitori nu au contribuit în mod efectiv şi concomitent.

Inculpatul C. a mai susțint, în cel de-al optulea motiv de apel, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică sub aspectul soluţionării acţiunii civile, având în vedere că a fost obligat, în solidar cu inculpaţii D. şi E., în baza art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi art. 999 C. civ. 1864, la plata către partea civilă Municipiul Timişoara, prin primar, a sumei de 323.126 euro, cu titlu de pagube materiale, prin ignorarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 34 din 19 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/59/2013, prin care la plata sumei menţionate mai sus, a fost obligat O..

În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (5) C. proc. pen., „repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile".

Pe parcursul soluţionării laturii civile din această cauză s-au succedat C. civ. 1864 şi C. civ. 2011. Astfel, potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., „obligaţiile născute din faptele juridice extra-contractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor".

Rezultă, aşadar, în opinia apărării, că infracţiunile care formează obiectul prezentului dosar, caracterizate ca fiind fapte juridice licite, izvoare de obligaţii, cad sub incidenţa regulii stabilite în art. 103 din Legea nr. 71/2011. Pentru aceste motive, s-a menționat că legea civilă aplicabilă este C. civ. 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 2465 din 22 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/325/2009 s-a constatat, printre altele, dreptul de proprietate al SC K. SA asupra imobilului constând în complex de locuinţe, spaţii comerciale şi servicii în regim de înălţime S+P+6E+Er, edificat în Timişoara, pe terenul înscris în C.F. în suprafaţă de 893 mp.

Prin Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014, în soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2465 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul Municipiului Timişoara şi a dispus obligarea pârâtului O. la plata către Municipiul Timişoara a sumei de 323.136 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri. Cu referire la cuantumul despăgubirilor civile, instanţa de apel a reţinut că valoarea terenului a fost stabilită printr-o expertiză extrajudiciară şi, nefiind contestată, a fost menţinută.

Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014 a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 2027 din 2 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În aceste condiţii, s-a constatat că prejudiciul invocat de partea civilă Municipiul Timişoara în cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă, în cuantum de 323.136 euro, reprezentând contravaloarea imobilelor situate în Timişoara, a fost reparat prin hotărârea definitivă şi irevocabilă a instanţei civile.

În legătură cu acest aspect, conform art. 28 alin. (2) C. proc. pen., „hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia". În baza acestui text de lege, Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara nu avea aptitudinea de a se impune ca având autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale cu privire la existenţa infracţiunilor care formau obiectul Dosarului penal nr. x/59/2010, săvârşirea acestor fapte penale de către inculpaţii trimişi în judecată şi forma de vinovăţie cu care aceştia au comis faptele penale. Per a contrario, hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă prezintă autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale cu privire la toate celelalte aspecte asupra cărora s-a statuat, cum ar fi existenţa prejudiciului sau a persoanei în sarcina căreia se constată obligaţia extra-contractuală. În aceste condiţii, Decizia civilă nr. 34 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la data de 19 martie 2014 trebuia să fie apreciată de instanţa penală ca fiind o „hotărâre definitivă", urmând ca toate celelalte aspecte, cu excepţia celor prevăzute în mod expres şi limitativ în art. 28 alin. (2) C. proc. pen., să fie învestite cu autoritate de lucru judecat.

În speţa de faţă, prima instanţă de judecată a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. proc. pen., interpretând însă în mod eronat textul de lege în discuţie. Astfel, s-a apreciat că autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei civile se manifestă cu privire la următoarele 2 aspecte:

- buna-credinţă a SC K. SA cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 2006;

- cuantumul prejudiciului cauzat Municipiului Timişoara, în valoare de 323.126 euro.

Prima instanţă de judecată a ignorat, însă, în opinia apărării, dispoziţia instanţei civile prin care numitul O. a fost obligat la repararea acestui prejudiciu faţă de Municipiul Timişoara deşi acest aspect, al persoanei faţă de care se stabileşte obligaţia extra-contractuală, excede dispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. proc. pen. În acest sens, dispoziţia din hotărârea definitivă a instanţei civile prin care repararea prejudiciului a fost stabilită în sarcina lui O., nu se încadrează în excepţiile autorităţii de lucru judecat prevăzute în art. 28 alin. (2) C. proc. pen., după cum urmează:

- obligarea numitului O. la repararea prejudiciului cauzat Municipiului Timişoara nu are legătură cu existenţa infracţiunilor care formează obiectul Dosarului nr. x/59/2010, nu influenţează în nici un mod soluţionarea acţiunii penale în dosarul menţionat;

- faptul că repararea prejudiciului cauzat Municipiului Timişoara a fost stabilită în sarcina numitului O. nu se află în relaţie de interdependenţă cu soluţionarea dosarului penal, în sensul stabilirii existenţei sau inexistenţei infracţiunilor;

- obligarea numitului O. la repararea prejudiciului nu afectează modul de determinare de către instanţa penală a formei de vinovăţie cu care fiecare dintre inculpaţii trimişi în judecată a săvârşit infracţiunea.

În altă ordine de idei, prima instanţă de judecată, dispunând obligarea inculpaţilor C., D. şi E. la plata prejudiciului de 323.126 euro către Municipiul Timişoara, în condiţiile în care instanţa civilă, printr-o hotărâre civilă definitivă, a dispus repararea aceluiaşi prejudiciu în sarcina numitului O., a creat premisele îmbogăţirii fără justă cauză a părţii civile Municipiul Timişoara.

În legătură cu autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri civile în faţa unei instanţe penale, în cauza Lungu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că există o încălcare a art. 6 din Convenţie, deoarece a fost nesocotit principiul securităţii raporturilor juridice. În speţă, deşi într-o procedură civilă (de natură fiscală) o instanţă statuase în mod definitiv că reclamantul nu datora statului suma de bani pretinsă cu titlu de taxe fiscale, instanţa penală care a soluţionat acţiunea penală exercitată faţă de acesta pentru infracţiunea de evaziune fiscală, a statuat în sens contrar, fără a reţine vreun motiv substanţial şi imperios. Practic, în astfel de situaţii, un element important al infracţiunii de evaziune fiscală îl reprezintă tocmai datorarea taxelor respective de către reclamant, iar în cazul în care o instanţă civilă a statuat în mod definitiv că inculpatul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de taxe şi impozite, instanţa penală este ţinută de această soluţie. Astfel, derularea simultan şi în paralel a două proceduri independente având ca obiect aceleaşi fapte, care a determinat instanţa penală să ajungă la o nouă apreciere a faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a instanţei civile, a adus atingere principiului securităţii juridice (§ 46).

Prin urmare, revenindu-se asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluţionată şi care făcuse obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa oricărui motiv valabil, instanţa penală a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, motiv care a condus la constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (§ 47).

De altfel, şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar (pag. 11) la data de 11 decembrie 2015, a solicitat primei instanţe de judecată să constate că „Primăria Municipiului Timişoara nu mai poate emite pretenţii pentru cele 3 terenuri, deoarece, în dosarul civil, pârâtul O. a fost obligat la plata sumei de 323.136 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri, către aceasta".

Faţă de toate aceste aspecte, s-a apreciat că sentinţa penală nr. 10 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este nelegală sub aspectul obligării în solidar a inculpaţilor C., D. şi E. la plata prejudiciului de 323.126 euro către Municipiul Timişoara, fiind pronunţată prin încălcareadispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. proc. pen. și a dispoziţiilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care este consacrat dreptul la un proces echitabil, în ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice.

În aceste circumstanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale înlăturarea obligaţiei stabilită în sarcina inculpaţilor C., D. şi E. la plata prejudiciului de 323.126 euro către Municipiul Timişoara.

Inculpatul C., a mai susținut în ultimul motiv de apel, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică sub aspectul admiterii în parte a acţiunii civile formulate de SC K. SA, prin obligarea inculpatului C. la plata către partea civilă a sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale şi 100.000 euro cu titlu de daune morale.

Cu referire la prejudiciul invocat de partea civilă SC K. SA, în rechizitoriu s-a reţinut că pagubele invocate de partea civilă este necesar a fi apreciate în funcţie de împrumuturile mari luate de la bănci cu raportare la o evaluare mai mare a terenurilor situate în str. ... şi str. .... În opinia Ministerului Public, cauza intrării în insolvenţă a SC K. SA o reprezintă, în parte, împrumuturile mari contractate de societate şi care nu au mai putut fi plătite.

SC K. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000.000 euro, din care: 215.000 euro reprezentând valoarea de achiziţie a terenurilor situate în Timişoara; 3.000.000 euro reprezentând contravaloarea apartamentelor care nu pot fi finalizate şi vândute din cauza neeliberării certificatului de existenţă a construcţiei de către Primăria Timişoara; 1.000.000 euro reprezentând dobânzile şi penalităţile bancare din care 360.000 euro pentru Bancpost, pentru creditul acordat în vederea edificării construcţiilor, iar restul pentru alte două bănci, Banca Română de Dezvoltare şi Marfin Bank, pentru imposibilitatea achitării creditelor datorită blocajului financiar; 50.000 euro reprezentând cheltuieli ocazionate de procesele penale şi civile; 500.000 euro reprezentând profitul nerealizat din cauza nevânzării apartamentelor; 1.235.000 euro reprezentând daune morale.

În concret, pentru dovedirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la termenul din data de 13 martie 2012, partea civilă SC K. SA, prin avocat ales, a solicitat efectuarea unei expertize contabile. De asemenea, la termenul din data de 9 octombrie 2013, s-a solicitat efectuarea unei expertize în insolvenţă. La acelaşi termen, s-a reiterat cererea cu privire la efectuarea unei expertize contabile şi a unei expertize de evaluare imobiliară. Prin încheierea de şedinţă din 21 martie 2014 instanţa de judecată a desemnat pentru efectuarea expertizei în insolvenţă pe expertul contabil judiciar M.M. De asemenea, instanţa de judecată a încuviinţat numirea următorilor experţi contabili judiciari: B.B.B.B.B.B.B.B., recomandat de inculpat M. şi C.C.C.C.C.C.C.C., recomandat de partea civilă SC K. SA.

Principalul obiectiv al expertizei a fost stabilirea cauzelor care au condus la apariţia stării de insolvenţă a părţii civile SC K. SA. De asemenea, s-a solicitat ca experţii să verifice dacă terenurile pe care s-au construit apartamentele din complex, au fost achiziţionate de asociaţi persoane fizice şi revândute societăţii la un preţ mai mare şi în ce măsură acest aspect a contribuit la intrarea societăţii în insolvenţă, dacă au fost contractate credite bancare, cu care au fost achiziţionate suprafeţe mari de terenuri, şi dacă au mai existat şi alte situaţii în care asociaţii au cumpărat terenuri de la persoane fizice şi apoi le-au revândut societăţii. De asemenea, s-a stabilit, ca experţii să identifice orice alte cauze din activitatea părţii civile SC K. SA care ar fi putut conduce la declanşarea procedurii de insolvenţă.

În urma efectuării expertizei s-au evidenţiat o serie de concluzii, cuprinse în raportul de expertiză şi în suplimentul la raportul de expertiză, de natură a oferi explicaţii cu privire la starea de insolvenţă a părţii civile SC K. SA. în acest sens, au fost stabilite următoarele cauze ale intrării în insolvenţă a părţii civile:

1. Blocajul financiar apărut în exerciţiul financiar 2008 ca urmare a unor aspecte juridice decurgând din prezentul dosar penal, cauzat de:

- oprirea vânzărilor apartamentelor din blocul edificat în Mun. Timişoara;

- sistarea începerii construirii de imobile pe terenurile situate în Mun. Timişoara şi localitatea Ghiroda;

- diminuarea volumului de activitate al societăţii;

- neîncasarea creanţelor;

- imposibilitatea achitării ratelor de credit bancare contractate în anii anteriori;

2. Achiziţia unor terenuri situate în Mun. Timişoara, b-dul Take Ionescu, având o valoare de înregistrare de 1.944.751,2 lei, pentru care partea civilă a contractat un împrumut de la Egnatia Bank în sumă de 460.000 euro;

3. Achiziţia unor terenuri situate în localitatea Ghiroda, având o valoare de înregistrare de 5.059.447,6 lei lei, pentru care partea civilă a contractat un împrumut de la Egnatia Bank în sumă de 1.305.000 euro;

4. Achiziţia unor terenuri situate în localitatea Dumbrăviţa, contra sumei de 1.409.000 lei (referitor la această tranzacţie efectuată în anul 2008, s-a reţinut că reprezintă una dintre cauzele nivelului slab al indicatorilor privind lichiditatea înregistrat în anul 2008, respectiv lichiditatea generală, lichiditatea rapidă şi lichiditatea imediată).

În raport de concluziile expertizei în insolvenţă, s-a apreciat că intrarea în insolvenţă a părţii civile a avut, printre cauzele determinante, şi problemele generate de derularea prezentului proces penal (dar şi a procesului civil, având ca obiect constatarea nulităţii Deciziei de restituire nr. 2446/4 noiembrie 2005 ca fiind falsă).

Cu toate acestea, apărarea a apreciat ca fiind netemeinică modalitatea de soluţionare a laturii civile, cu privire la prejudiciul invocat de SC K. SA, bazată exclusiv pe concluziile expertizei în insolvenţă.

Prima instanţă de judecată a avut în vedere, în mod exclusiv, în stabilirea obligaţiei civile în sarcina inculpatului C., concluziile raportului de expertiză în insolvenţă existent la dosar, în condiţiile în care expertiza contabilă admisă în cauză nu s-a putut efectua. S-a reţinut că expertiza în insolvenţă este în măsură a furniza instanţei elemente suficiente pentru stabilirea prejudiciului suferit de partea civilă, expertul în insolvenţă concluzionând că starea de insolvenţă a SC K. SA a fost cauzată, în principal, de faptul că Primăria Municipiului Timişoara nu a eliberat autorizaţia de funcţionare necesară intabulării în C.F. a construcţiei edificate pe terenurile situate în str. ..., ca urmare a sesizării falsurilor cu privire la terenuri, aspect care a condus la oprirea vânzării celor 39 de apartamente. În aceste condiţii, partea civilă SC K. SA nu a mai înregistrat profit şi nu a putut achita datoriile către bănci.

În aceste circumstanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi, în rejudecare, soluționarea acţiunii civile, sub aspectul stabilirii în mod cert a prejudiciului cauzat părţii civile SC K. SA, prin efectuarea expertizei judiciare financiar-contabile.

În motivele de apel depuse de inculpatul D. s-a solicitat, în temeiul art. 421, alin. (1), pct. 2, lit. a), C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, rejudecarea cauzei, urmând să se facă aplicarea în cauză, în ceea ce priveşte latura penală, a dispoziţiilor art. 5 N.C.P., art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) N.C.P., art. 76 alin. (1) N.C.P., art. 79 alin. (1) N.C.P., la stabilirea şi individualizarea pedepselor a dispoziţiilor art. 396 alin. (1) N.C.P.P., art. 19 din Legea nr. 682/2002, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei a dispoziţiilor art. 91 şi urm. din N.C.P.

În ce priveşte infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prev şi ped de art. 320 N.C.P., săvârşită în aprilie 2006, falsificare a instrumentelor oficiale, prev şi ped. de art. 317 N.C.P., săvârşită în aprilie 2006 și folosire a instrumentelor oficiale false, prev şi ped. de art. 318 N.C.P., săvârşită în aprilie 2006, inculpatul a solicitat ca, în temeiul art 396 alin. (6) C. proc. pen., rap la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei.

În ceea ce priveşte latura civilă, referitor la dispoziţia din 04 noiembrie 2005, a solicitat să se ia act că aceasta a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 2027 din 02 octombrie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție şi ca urmare a solicitat respingerea pretenţiilor Municipiului Timişoara prin primar, cu consecinţa ridicării sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.

În opinia inculpatului, sentinţa penală nr. 10/2016 pronunţată în data de 12 ianuarie 2016 în Dosarul nr. x/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara este în parte netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi a principiului contradictorialității, prevăzut de art. 351 alin. (1) C. proc. pen. respectiv:

Instanţa de fond nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat în nici un fel pe cererea inculpatului privind aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 (formulata la data de 14 decembrie 2015), încălcând astfel prevederile art. 351 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.

În raport de neaplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, individualizarea pedepselor a fost făcută cu încălcarea prevederilor legale, fără aplicarea reducerii de 50% a cuantumului limitelor pedepselor conform dispoziţiilor legale.

În mod greşit instanţa de fond a admis doar în parte cererea de schimbare a încadrării formulate la data de 04 decembrie 2015 în cauză, de către inculpat prin avocat.

Instanţa de fond a făcut o greşită determinare a cuantumului pedepselor şi, în consecinţă, a modalităţii de executare a pedepsei rezultante.

Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 52 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 351 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu a pus în dezbaterea părţilor cererea privitoare la chestiunea prealabilă a soluţionării laturii civile pe cale separată, cerere formulată la termenul din data de 04 decembrie 2015 încălcând principiul contradictorialității (fila 2 vol. XII - dosar fond), cu consecinţa încălcării de către instanţa a prevederilor art. 28 alin. (2) C. proc. pen. în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile privitoare la Decizia de restituire nr. 2456 din 04 noiembrie 2005 pentru terenurile din str. ... şi str. ....

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, a învederat că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la termenul din data de 14 decembrie 2016 a depus, în original, adresa emisă de către Direcția Națională Anticorupție la data de 12 ianuarie 2012 (fila 142 din vol. XI - dosar fond) lucru consemnat în încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2015 (fila 2 volum XII - dosar fond).

A solicitat să se observe, din cuprinsul încheierii din data de 14 decembrie 2015, că instanţa de fond nu a acordat cuvântul pe cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nici avocatului inculpatului şi nici procurorului, iar ulterior, nicăieri în sentinţa nu este făcută nicio menţiune referitoare la aplicarea sau neaplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Faţă de această situaţie, la data de 03 martie 2016 s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curții de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Timişoara solicitând să i se elibereze un înscris din care să rezulte că prin declaraţia sa a facilitat descoperirea faptelor grave săvârşite de inculpaţii D.D.D.D.D.D.D.D. şi E.E.E.E.E.E.E.E., precum şi că declaraţia sa a condus la tragerea la răspundere a acestora în Dosarul nr. x/P/2011.

La această cerere Parchetul a răspuns prin adresa din data de 04 martie 2016, în care s-a menționat că: "prin detaliile furnizate în declaraţiile dvs., s-au putut stabili cu valoare probatorie aspecte relevante în cauza, facilitând cursul urmăririi penale, respectiv identificarea autorilor infracţiunilor grave de corupţie în persoana inculpaţilor mai sus arătaţi şi tragerea lor la răspundere penala, astfel ca, potrivit aprecierii noastre, în privinţa dvs., sunt incidente dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind cauzele de reducere a limitelor pedepsei prevăzută de lege, aspecte pe care urmează a le învedera instanţei investită cu judecarea Dosarului penal nr. x/59/2010. Referitor la stadiul dosarului privindu-i pe cei doi inculpaţi, precizam ca prin rechizitoriul nostru cu numărul de mai sus din data de 10 februarie 2012 au fost trimişi în judecata inculpaţii, cei doi fiind condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii, iar în prezent sunt liberaţi condiţionat".

Inculpatul a solicitat să se constate, în consecinţă, că sunt îndeplinite toate cerinţele şi condiţiile de aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi să se procedeze la aplicarea acestora, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă.

În ce priveşte al doilea motiv de apel, a solicitat să se observe că pedepsele aplicate în cauză, sunt nelegale, în măsura în care instanţa de fond nu a avut în vedere la stabilirea pedepselor şi dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, care prevăd reducerea limitelor pedepselor.

De asemenea, a apreciat că individualizarea pedepselor a fost eronat efectuată, câtă vreme, ca urmare a admiterii doar în parte a cererii de schimbare a încadrării juridice, în sarcina inculpatului au fost reţinute circumstanţele agravante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) V.C.P..

Cu privire la al treilea motiv de apel invocat, respectiv admiterea doar în parte, în mod netemeinic, a cererii de schimbare a încadrării juridice formulate la data de 04 decembrie 2015, a solicitat să se observe că având în vedere dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014 conform cărora dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile şi pentru a da eficienta art. 5 alin. (1) trebuie ca instanţa să se pronunţe mai întâi cu privire la infracţiunile reţinute potrivit C. pen. de la 1969 şi apoi, analizând dispoziţiile N.C.P., să poată stabili care este legea penală mai favorabilă.

Inculpatul a mai solicitat să se aibă în vedere că Parchetul a reţinut în sarcina acestuia şi a încă trei inculpaţi din cauză, respectiv C., E. şi M. infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 care prevede ca „fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni,., ori aderarea ori sprijinirea sub orice forma a acestei asocieri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani.”

În acelaşi timp, în contradicţie cu întreaga doctrină şi practică judiciară, tot în sarcina inculpatului, cât şi în sarcina celor trei inculpaţi arătaţi mai sus a fost reţinută şi agravanta prevăzută de prevederile art. 75 alin. (1) lit. a) - săvârşirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună", în ceea ce priveşte următoarele infracţiuni: infracţiunii prev şi ped de art. 286 C. pen cu aplic. art. 41-42 C. pen. şi art 75 lit. a) V.C.P. - "coautorat împreună cu inculpatul C. şi L.L.L. la infracţiunea de falsificare a instrumentelor oficiale.

A solicitat să se observe că, în cauză, L.L.L. nu are nicio calitate, iar faţă de acesta pentru toate faptele săvârşite a fost pronunţată o soluţie de clasare, conform adresei de pe lângă Parchetul Curţii de Apel Timişoara, depusă la dosarul de fond, ceea ce face ca soluţia instanţei de fond, de a reţine agravanta prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) în sarcina sa să fie nelegală.

De asemenea, apărarea a cerut schimbarea încadrării în sensul eliminării agravantei şi pentru infracţiunile prev. de art. 287 cu aplic art. 41-42 C. pen. - folosirea instrumentelor oficiale false, având în vedere că, așa cum s-a reţinut din starea de fapt, pe care a recunoscut-o în totalitate, doar inculpatul D. a aplicat ştampilele contrafăcute pe documente, instanţa de fond şi Parchetul neindicând care sunt celelalte persoane îmăreună cu care ar fi săvârşit aceste infracţiuni, iar L.L.L. nu are nicio calitate, faţă de acesta pentru toate faptele săvârşite fiind pronunţata o soluţie de clasare.

Mai mult, deşi îi este reţinută agravantă prev. şi ped. de art. 75 alin. (1) lit. a) şi pentru infracţiunile prev. de art. 292 C. pen. constând în fals în declaraţii prin declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării cererilor la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la notarii publici I., L.L.L.L. şi la Direcţia Fiscală a Primăriei Municipiului Timişoara - nu exista nici o precizare a Parchetului din care sa rezulte care sunt persoanele împreună cu care ar fi săvârşit aceste infracţiuni în maniera prevăzută de lege, pentru a-i fi reţinută această agravantă.

Mai mult, dacă o persoană foloseşte un înscris fals în faţa unei autorităţi în vederea producerii de consecinţe juridice, în sarcina acestuia poate fi reţinută doar infracţiunea de uz de fals nu şi cea de fals în declaraţii, întrucât infracţiunea de uz de fals exclude prin însăşi conţinutul său existenţa în concurs a infracţiunii de fals în declaraţii.

Pentru aceste considerente, având în vedere că agravanta prev. şi ped. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. este inclusă în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., nemaiputând fi, de aceea, reţinută separat, a solicitat admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului.

Un alt aspect pe care l-a invocat a fost acela că în sarcina sa au fost reţinute două infracţiuni sub forma participației improprii şi anume:

Art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 2481 cu aplic. art. 41-42 C. pen. participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave - constând în participația improprie sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpa a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen.. de către funcţionarii publici B., F. şi notarii publici I., iar pentru L.L.L.L. cu referire la art. 249 alin. (1) C. pen. şi respectiv.

Art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi art. 41-42 C. pen.- constând din participația improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpa a infracţiunii de neglijenta în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici şi notarii publici I. şi L.L.L.L. Cu referire la obţinerea celor două încheieri de C.F. a încheierilor de autentificare a contractelor de vânzare cumpărare a celor trei imobile şi a încheierilor de autentificare a procurii judiciare emise de notarul L.L.L.L.

Din analiza infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor B., F., şi I. s-a observat că nu a fost reţinută infracţiunea prev şi ped de art. 289 C. pen. în sarcina acestora şi prin urmare, în mod eronat, în sarcina inculpatul D., s-a reţinut instigarea la săvârşirea infracţiunii prev şi ped de art. 289 C. pen.de către aceşti inculpaţi.

Pentru aceste considerente, a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul eliminării infracţiunii reţinute în sarcina sa, a prevederilor art. 31 alin. (1) cu rap. la art. 289 C. pen. şi art. 41-42 C. pen.

De asemenea, a solicitat schimbarea încadrării din infracţiunea prevăzută şi pedepsita de art. 31 rap la art 2481 în infracţiunea prev şi ped de art. 31alin. (2) raportat la dispoziţiile art. 249 C. pen., având în vedere ca persoanei căreia i-a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev şi ped de art. 249, a acţionat fără vinovăţie, astfel cum a rezultat şi din probele administrate în dosarul cauzei, fiind incidente în situaţia mea prevederile art. 31 alin. (2) rap la dispoziţiile art. 249 V.C.P. şi nu cele reţinute de către Parchet, respectiv art. 31 rap la art. 2481.

Mai mult, a solicitat să se observe că în ceea ce priveşte participația improprie reţinută în raport de faptele inculpaţilor B. şi F., așa cum rezultă din întregul material probatoriu, nu i-a cunoscut şi nu i-a determinat niciodată să îşi încalce atribuţiile de serviciu.

Faţă de toate aceste motive indicate a considerat că instanţa de fond în mod greşit a admis doar în parte cererea de schimbare a încadrării juridice.

În ce priveşte cuantumul pedepselor şi modalitatea de executare, s-a reţinut că la fila 67 din rechizitoriu se menţionează expres, cu privire la conduita inculpatului în cursul urmăririi penale că, „recunoaşterea inculpatului urmează a se aprecia ca atare întrucât a condus în final la evidenţierea împrejurărilor comiterii infracţiunilor şi a vinovăţiei participanţilor penali”.

Având în vedere toate aspectele legale invocate care justifică aplicarea reducerii limitelor de pedeapsa conform dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 19 din Legea nr. 692/2002, incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) N.C.P., a dispoziţiilor art 76 alin. (1) N.C.P., precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este o persoana cu studii superioare, fără antecedente penale, căsătorită, cu un copil minor în întreținere, care este asociat în cadrul unei societăţi ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul energiei, o persoană cu multiple calităţi astfel cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse în vol. unu al instanţei (filele 201-215) a solicitat să se aplice o pedeapsa orientată spre minimul general şi să se dispună în temeiul art. 91 şi următoarele din N.C.P. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

O altă încălcare gravă a dispoziţiilor legale în materie a fost, în opinia apărării, nesoluționarea chestiunii prealabile invocate de către inculpatul D., astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, vizând soluţionarea laturii civile (filele 35-37 vol. XI-fond) în legătură cu cele trei imobile situate în Timişoara, imobile care au făcut obiectul dispoziţiei de restituire false din 04 noiembrie 2005.

Din înscrisurile dosarului, respectiv din încheierea de şedinţa din data de 14 decembrie 2016, (fila 2 şi 3 verso, vol. XII fond) a rezultat că, deşi apărătorul inculpatului a solicitat instanţei să pună în discuţie chestiunea prealabilă invocată, instanţa nu a acordat cuvântul pe această cerere, ulterior considerând dezbaterile încheiate.

Pentru garantarea desfăşurării contradictorii a cercetării judecătoreşti şi a dezbaterilor, în art 351 alin. (2) se arata că instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor cererile procurorului, ale părţilor sau ale altor subiecţi procesuali şi excepţiile ridicate de aceştia sau din oficiu şi să se pronunţe asupra lor prin încheiere motivată, ceea ce nu s-a întâmplat la fondul cauzei.

Pe latura civilă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre vădit netemeinică şi nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 52 alin. (2) şi alin. (3) precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 28 alin. (2) din C. proc. pen. hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fata instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii.

Sub acest aspect, a solicitat să se observe că Municipiul Timişoara s-a adresat instanţei civile, solicitând obligarea numiţilor T.T.T., D.D.D.D., X.X.X., U.U.U., V.V.V., O., SC K. SA şi Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș la repararea prejudiciului cauzat prin faptele lor ilicite, cauza făcând obiectul Dosarului nr. x/325/2009 al Tribunalului Timiș.

Prin sentinţa civilă nr. 2465/2013 a Tribunalului Timiş (filele 41-50, vol. XI, fond), astfel după cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014 (Dosar nr. x/59/2013) a Curţii de Apel Timișoara (filele 61-70, vol XI fond) a fost admisă acţiunea reclamantului Municipiul Timişoara prin primar, s-a dispus anularea actelor de vânzare cumpărare fraudulos încheiate şi s-a dispus obligarea numitului O. la repararea prejudiciului, în cuantum de 323.136 euro sau echivalentul în lei la data plaţii, cauzat reclamantului.

Hotărârea astfel pronunţată a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2027 din 2 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (filele 71-85, vol. XI fond).

Inculpatul a solicitat, în consecinţă, să se constate că în cauză s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, de către instanţa civilă, că prejudiciul înregistrat în patrimoniul Municipiului Timişoara a fost cauzat prin fapta ilicită a numitului O., iar nu prin vreuna dintre faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul întocmit în prezenta cauză.

Deşi potrivit art. 28 alin. (2) C. proc. pen. (2010) hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, inculpatul a precizat că în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea prejudiciului, precum şi persoana obligată la repararea acestuia, hotărârea civilă are autoritate de lucru judecat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, iar acest drept trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.

Ori, unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată (a se vedea Cauza Brumărescu contra României), deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, Convenția Europeană a Drepturilor Omului 2003-IX).

Conform jurisprudenței constante a Curtea Europeană a Drepturilor Omului, incertitudinea jurisprudențiala este de natura a reduce încrederea justițiabililor în justiţie şi contravine principiului securităţii raporturilor juridice ca element esenţial al preeminentei dreptului.

Noţiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, să aibă caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, în caz contrar încălcându-se principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudențiale şi a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

În esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur). Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenta triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecaţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res iudicata a puterii de lucru judecat.

Acest principiu a fost avut în vedere şi de Curtea Europeana a Drepturilor Omului care a reţinut, în practica sa, că derularea simultan şi în paralel a două proceduri independente având ca obiect aceleaşi fapte, care ar determina instanţa penală să ajunsă la o nouă apreciere a faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a instanţei civile, ar aduce atingere principiului securităţii juridice (Siegle c. României, Lungu c. României, parag. 46).

De altfel, inculpatul a menționat că nu există, în cauza de faţă, o constituire de parte civilă întrucât:

- la data de 27 ianuarie 2009 prin adresa trimisă de către Municipiul Timişoara prin primar, acesta învedera că a iniţiat o acţiune civilă pentru restabilirea situaţiei anterioare şi că se constituie parte civilă cu suma de 323.136 de euro. (vol. XVII urmărire penala filele 62-64, 79-81).

- la data de 18 iunie 2009 Municipiul Timişoara a revenit şi a arătat că prejudiciul nu este cert şi direct (respectiv nu apare ca o consecinţa nemijlocita a faptei ilicite de care se leagă cauza), precizând că „este prematur să vorbim de un prejudiciu atâta timp cat acţiunea pentru restabilirea situaţiei anterioare a terenului şi rectificarea cârtii funciare nu este finalizata”. (vol. XVII de urmărire penala - filele 158-159.)

Prin urmare, a apreciat că, prin adresa din 18 iunie 2009, Municipiul Timişoara a înţeles să revină asupra constituirii de parte civila arătând că nu are un prejudiciu cert.

Drept urmare, în aceste condiţii, în mod eronat atât Parchetul, cât şi instanţa de fond au ignorant poziţia Municipiului Timişoara de revenire asupra cererii de constituire parte civilă în cauză şi au reţinut existenta unui prejudiciu.

În egală măsură a apreciat că în mod nelegal Ministerul Public şi instanţa de fond au reţinut că are calitatea de parte civilă în cauză Primăria Municipiului Timişoara (aparat fără personalitate juridică, în subordinea primarului), iar calitatea de parte responsabilă civilmente (pentru inculpata J.) Consiliul Local Timişoara.

În acest sens a arătat că prin Decizia nr. 1956 din 5 aprilie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a hotărât că în conformitate cu prevederile art 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, doar unitatea administrativ-teritorială are personalitate juridică şi nu Consiliul Local sau Primăria, care nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci organ deliberativ, respectiv structura executivă a unităţii administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată. Prin urmare calitate procesuala în cauză ar fi trebuit să aibă Municipiul Timişoara şi nu Primăria Timişoara.

De asemenea, a învederat că la data de 19 octombrie 2010 prin ordonanţa procurorului s-a dispus luarea măsurii asiguratorii instituindu-se sechestrul asupra imobilului din C.F. Ghiroda, cu 7614 mp (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) proprietatea inculpatului.

Având în vedere soluţionarea laturii civile în mod irevocabil şi obligarea la plată a lui O., a solicitat revocarea măsurii asiguratorii dispusă prin sechestru în timpul urmăririi penale şi menţinută în mod nelegal de către instanţa de fond.

În ceea ce priveşte soluţiile de achitare pronunţate de către instanţa de fond, a apreciat că acestea sunt temeinice şi legale pentru următoarele considerente:

- asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. şi ped. de art. 323 C. pen. din 1969, respectiv art. 367 N.C.P., instanţa a detaliat motivele pentru care, în privinţa acestei infracţiuni s-ar impune achitarea inculpatului, atât în baza C. pen. anterior cât şi în baza C. pen. actual, în cauză fiind vorba de o pluralitate ocazională şi nu de una constituită;

-fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 75 lit. a) C. pen. din 1969, respectiv dispoziţiile art. 326 N.C.P., instanţa în mod corect a apreciat că se impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a), motivând ca dacă o persoană foloseşte un înscris fals în faţa unei autorităţi în vederea producerii de consecinţe juridice, în sarcina acestuia poate fi reţinută doar infracţiunea de uz de fals nu şi cea de fals în declaraţii, întrucât infracţiunea de uz de fals exclude prin însăşi conţinutul său existenţa în concurs a infracţiunii de fals în declaraţii, a participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prev. şi ped. de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 52 raportat la art. 321 N.C.P., instanţa a reţinut că potrivit art. 321 C. pen., falsul intelectual constă în „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea, cu ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări."

Instanţa a reţinut în mod corect că, în ceea ce priveşte săvârşirea din culpă sau fără vinovăţie a acestei infracţiuni de către funcţionarii publici B. şi F. şi notarul public I., acţiunile acestora cu prilejul întocmirii înscrisurilor oficiale au fost reţinute sub forma culpei ca fiind infracţiunea de neglijență în serviciu, astfel că aceleaşi acte materiale nu pot fi reţinute ca fiind săvârşite o dată din culpă şi o dată fără vinovăţie. Fiind stabilit, astfel, că cei trei au întocmit actele oficiale pe baza unor acte false, din culpă, aceeaşi activitate nu poate întruni elementele constitutive a două infracţiuni, prin urmare, nu poate fi reţinută nici participaţia improprie la o faptă care nu există.

În motivele de apel depuse, inculpatul H. a solicitat, în ceea ce priveşte pedeapsa, să se aibă în vedere prevederile art. 80 N.C.P.P., privind renunţarea la aplicarea pedepsei. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea în parte a sentinţei penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi în rejudecare, în principal, achitarea în baza art. 16 lit. a) din actualul C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul disp. 16 alin. (1) lit. f) rap. la art. 17 alin. (2), încetarea procesului penal, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a solicitat respingerea acestuia.

Totodată, a solicitat să se aibă în vedere art. 378 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că în prima instanţa, a fost achitat pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals prev. de ped. de art. 323 alin. (1) C. pen., astfel că, în apelul procurorului, instanţa de apel are obligaţia de a asculta inculpatul pentru asigurarea exigentelor unui proces corect si echitabil.

În motivele de apel depuse, inculpatul E. a apreciat că, raportat la întregul probatoriu administrat în cauză şi ţinând seama de declaraţia sa în fata instanţei de judecată, rezultă că, într-adevăr, a existat o procură prin care a fost desemnat mandatar pentru a semna unele contracte ce priveau proprietăţi de pe teritoriul României.

Având în vedere că nu stăpâneşte şi nu vorbeşte bine limba română, niciun moment nu a avut reprezentarea faptelor ca fiind o ilegalitate semnarea contractelor de vânzare cumpărare în calitate de mandatar. A avut mereu convingerea că îndeplineşte un serviciu celui ce îi găsise un loc de muncă în Ungaria, numitul L.L.L.

Încrezător în bunele intenţii ale numitului L.L.L. care i-a comunicat că persoanele care trebuiau să semneze contractele sunt plecate în Germania, iar de faţă la semnarea contractelor de vânzare cumpărare va fi şi avocatul D. şi actele se semnau la notar, a avut convingerea că actele, faptele sunt legale şi nu comportă nici un fel de suspiciune.

Nu a primit vreodată bani cu prilejul încheierii contractelor de vânzare cumpărare şi niciodată nu a bănuit ca este o întreagă activitate organizată de coinculpați.

Nu a cunoscut pe niciunul dintre coinculpați şi a fost în România o singura dată, atunci când a fost la notar, fără a rămâne în România. În Arad a fost preluat de o maşină cu D., dus direct la notar unde traducătoarea nu i-a explicat prea multe (cum recunoaşte şi aceasta în declaraţie) şi apoi a fost dus înapoi în Ungaria.

Faţă de toate aceste considerente şi având în vedere infracţiunile reţinute în sarcina sa, a solicitat instanţei de control judiciar următoarele:

Referitor la infracţiunea prev de art. 367 C. pen. (fost art 323 alin. (1)2 C. pen.) a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul de a se avea în vedere noua încadrare juridică, apreciind că sunt incidente disp. art. 396 alin. (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 lit. c) N.C.P.P., în sensul că se impune achitarea deoarece nu există nicio probă care să dovedească că ar fi cunoscut vreodată planul infracţional al coinculpaților, fiind doar folosit de către aceştia în demersul lor ilegal, fără a-i cunoaşte pe ceilalți coinculpați. A apreciat că, dacă ar fi existat în fapt asocierea, inculpatul ar fi înţeles ce se B.ce, ar fi fost realmente participant direct şi conştient de faptele comise de coinculpați, şi s-ar fi desesizat sau, cel puţin ar fi pretins bani din preţul tranzacţiilor imobiliare, ceea ce însă nu s-a întâmplat, din probele administrate în cauza (declaraţii inculpaţi, martori, înscrisuri) nerezultând o astfel de situaţie.

În subsidiar, în cazul în care instanţa de apel va considera că există probe suficiente în cauză şi se dovedeşte fără putinţă de tăgada că se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni, a solicitat o reindividualizare a pedepsei astfel cum este prevăzută de N.C.P. şi, aplicând legea penală mai favorabilă, să se stabilească o pedeapsa înspre minimul special, având în vedere poziţia procesuală şi vârsta inculpatului şi ținând seama de faptul că a fost arestat preventiv doi ani de zile.

S-a solicitat, de asemenea, a se reţine doar disp. art. 323 alin. (1) C. pen., alin. (2) nefiind aplicabil raportat la infracţiunea de participație improprie la abuz in serviciu.

Referitor la infracţiunea prev. de vechiul art. 2481 C. penal a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 248 C. pen.al, deoarece nu sunt incidente în cauza disp. art. 183 N.C.P., privind cuantumul prejudiciului, pentru a se reţine în speţă consecinţe deosebit de grave şi a solicitat, de asemenea, încadrarea juridică pe baza N.C.P., aplicând legea penală mai favorabilă, respective art. 297 N.C.P.

A considerat că sunt incidente disp. art. 396 alin. (5) N.C.P.P. rap. la art. 16 lit. c) N.C.P.P., în sensul că se impune achitarea deoarece nu există nici o probă care să dovedească faptul că ar fi întocmit sau ar fi semnat procura, care a fost întocmită de D. Inculpatul E. a arătat că nu a cunoscut vreodată planul infracţional al coinculpaților, nu a ştiut niciodată că el comite o ilegalitate, ci doar că face un serviciu lui L.L.L., nu i-a cunoscut pe ceilalţi coinculpați, prezentându-se ca şi mandatar în baza unei procuri legale, semnând acte în fata unui notar, de faţă cu avocatul lui L.L.L., D. Reţinerea art. 16 lit. c) se impune cu atât mai mult cu cât nici pentru infracţiunile de neglijenţă în serviciu nu exista în dosar probe cu privire la comiterea acestora, impunându-se achitarea.

Referitor la infracţiunile de participație improprie la art. 208 N.C.P. (vechiul art. 240 alin. (2) C. pen.) și art. 321 N.C.P.P. (vechiul art 280 C. pen.) şi art. 317 N.C.P.P. (art. 286 V.C.P.) art. 320 N.C.P. (vechiul art. 288 alin. (1) C. pen.), art. 323 N.C.P.P. (vechiul art. 201 C. pen.) art. 318 N.C.P.P. (vechiul art. 287 C. pen.al). art. 326 N.C.P.P. (vechiul art. 202 C. pen.) a solicitat a se constata că a intervenit prescripţia răspunderii penale, în condiţiile art. 154 C. pen., iar în baza art. 396 alin. (6) C. pen. rap. la art. 16 lit. f), a solicitat încetarea procesului.

Faţă de toate aceste considerente, a apreciat că se impune admiterea apelului şi, în consecinţă, modificarea sentinţei atacate în sensul celor arătate.

Pentru susţinerea apelului a arătat că înţelege să solicite ca probe declaraţiile tuturor coinculpaților în faţa instanţei de apel, declaraţiile martorilor.

În motivele de apel depuse, inculpatul G. a solicitat, în baza art. 421 pct 2 lit. a) Cod pr. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei nr. 10 din 12 ianuarie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/59/2010, și, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. achitarea pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. Pen. 1969 cu aplic. art. 41-42 C. pen., iar în baza art. 395 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 292 C. pen. 1969 cu aplic. art. 41-42 C. pen.

A arătat că în mod corect instanţa de fond, prin soluţia pronunţată, a dispus achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior, cu o motivare pertinentă bazată pe probele administrate în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, arătând că această infracţiune nu există.

De asemenea, instanța fondului a apreciat corect că certificatul fiscal are menirea să constate înscrierea imobilelor în evidenţa organelor fiscale, şi că referitor la acestea, sunt achitate la zi impozitele pe terenuri. Or, exact acest lucru se desprinde din certificatele fiscale întocmite şi eliberate de inspectorul fiscal zonal, lucru adevărat, astfel că împrejurările constatate sunt adevărate şi nici nu denaturează în vreun fel adevărul şi nici nu depăşesc rolul pe care îl au, ele neputând să se extindă în a atesta nici calitatea proprietarului şi nici a dovedi proprietatea.

Inculpatul a reținut că prima instanță l-a achitat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în seviciu prev. de art. 248 V.C.P. în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., apreciind că deşi în exerciţiul competenţelor sale de serviciu a avut deficienţe de ordin administrativ în sensul neînregistrării cererii prin care s-au solicitat certificatele fiscale, a completării declaraţiilor de impune a terenurilor pentru impozitare, aceste activităţi nu au produs consecinţele impuse a se fi produs conform art. 248 V.C.P. Aşadar, în mod corect instanţa a reținut că nu s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers a Direcţiei Fiscale sau o pagubă în patrimoniul acesteia. Ba mai mult, prin atitudinea sa şi demersurile la care a procedat conform uzanţelor, s-a ajuns ca instituţia să încaseze impozitul corect calculat pe terenurile respective, ceea ce duce la concluzia ca nu sunt întrunite elementele cu trăsătură penală ale faptelor sale, ci în mod sigur o abatere disciplinară pentru care, la iniţiativa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a fost sancţionat disciplinar, aşa cum rezultă din documentele depuse de Direcţia Fiscală Timişoara.

Totodată, a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit dispoziţiile art. 396 alin. (6) C. proc. pen. corob. cu art 16 lit. f) C. proc. pen. pentru infracţiunile de fals în declaraţii prev. de art. 292 V.C.P. cu aplic. art. 41-42 V.C.P. şi infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 V.C.P., cu aplic. art. 41-42 V.C.P., adică împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, apreciind că legea mai favorabilă este legea veche.

A considerat că nu poate fi primit acest tratament juridic deoarece pentru infracţiunea de uz de fals trebuia să fie achitat pe considerentele prev. de art. 396 alin. (5) C. proc. pen. corob. cu art. 16 lit. a) C. proc. pen. deoarece fapta de fals nu există, ori la o constatare a primei instanţe a inexistenţei faptei de fals intelectual trebuie aplicat un tratament similar, adică nici uzul de fals nu există.

Bazându-se pe acelaşi raţionament, a apreciat că şi în ceea ce priveşte fapta de fals în declaraţii tratamentul trebuie să fie similar cu cel al achitării pentru infracţiunea de abuz în serviciu, impunându-se achitarea în baza art. 596 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., întrucât acele completări ale declaraţiilor de impunere și modul de realizare a lor au reprezentat abateri disciplinare, ceea ce se şi desprinde din sancţionarea de către Direcţia Fiscală.

Inculpatul a subliniat că, împlinirea termenului de prescripţie trebuie constatată numai pentru faptele pentru care nu se impune soluţia achitării.

În ceea ce priveşte susţinerile reprezentantului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpatul a observat că, pe de o parte, prin concluziile scrise se dezice de susţinerile şi cererile privind tratamentul sancţionator din rechizitoriu, apreciind că legea mai favorabilă în ceea ce îl priveşte este V.C.P. şi solicitând să se constate încetarea procesului penal întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 291 C. pen. 292 C. pen., 248 C. pen., respectiv 289 C. pen., iar pe de altă parte, în motivele de apel depuse la dosar s-a considerat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu şi fals în declaraţii, și s-a solicitat condamnarea sub acest aspect.

Inculpatul a considerat că ambiguitatea în atitudinea acuzării şi poziţia oscilantă în tratamentul juridic solicitat scot la iveală lipsa de probe ce stau la baza acuzaţiei aduse şi, implicit, teama de a fi supusă unei sancţiuni penale o persoană care în activitatea sa de inspector de finanţe nu a avut nicio tangenţă cu faptele grave a celorlalţi inculpaţi iar introducerea sa în această cauză are la bază un procedeu juridic nelegal, acela de a se autoincrimina prin propria sa declaraţie de martor de bună credinţă. De altfel, corectarea acestei stări de lucruri i-a fost total suprimată în faza de urmărire penală prin încălcarea unei norme imperative, aceea de prezentare a materialului de urmărire penală, sancţionată cu nulitatea absolută a urmăririi penale. Or, acesta era un moment important în care procurorul de caz putea să ajungă cu mult timp în urmă la concluziile la care a ajuns instanţa de fond.

Totodată, a menționat că în motivele cuprinse în apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara sunt reluate argumentele folosite de către acuzare în actul de sesizare a instanţei.

Niciunde în aceste motive formale nu apar motive noi, nu apar argumente probatorii care să justifice schimbarea poziţiei Parchetului faţă de motivaţia şi susţinerile cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei şi mai ales, aşa cum sunt cuprinse în concluziile depuse cu ocazia soluţionării cauzei.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În motivele de apel depuse, inculpata I. a menționat că, prin rechizitoriul nr. x/P/2006 din 22 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, pentru infracţiunea prev. de art. 249 alin. (2) C. pen.

Prin aplicarea legii mai favorabile prevăzută de art. 5 N.C.P., Curtea de Apel Timişoara ca instanţă de fond a schimbat încadrarea juridică în neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 alin. (1) N.C.P.

1. În ceea ce privește prescripţia răspunderii penale inculpata I. a arătat că, prin aplicarea legii mai favorabile, respectiv art. 396 alin. (6) N.C.P.P. rap. la art. 16 lit. f) N.C.P.P. raportat la art. 154 N.C.P. şi art. 124 C. pen., ar trebui dispusă încetarea procesului penal, întrucât că fapta reţinută în sarcina acesteia a fost săvârşită în data de 29 iunie a anului 2006 şi raportându-se la Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție nr. 2/2014, a apreciat prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.

Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2/2014 şi-a încetat efectele la data de 20 mai 2014 prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale din România Aceste aspecte privind prescripţia răspunderii penale au fost lămurite prin Decizia nr. 21 din 06 octombrie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție care a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/320/2011 prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept în sensul dacă art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretat că legea penală mai favorabilă este aplicabilă, în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv şi faţă de care s-a împlinit prescripţia răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă faţă de care prescripţia răspunderii penale nu este împlinită, în interpretarea dată aceluiaşi text legal prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

A arătat că, în concluziile scrise depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 11 decembrie 2015 la fila 22 s-a solicitat, în baza art. 396 alin. (6) N.C.P.P., rap. la art. 16 lit. f) N.C.P., încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 298 C. pen.

Hotărârea pronunţată nu îndeplineşte condiţiile art. 403 alin. (1) lit. c). proc. pen. sub aspectul analizei ce trebuia făcuta cu privire la probele care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenta necesar oricărui act de justiţie, hotărârea judecătoreasca nereprezentand un act discreţionar, ci trebuind sa fie rezultatul unui proces logic de analiza din partea judecătorului a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea unor probe și reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţa şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza actului de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce l-a determinat pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză, motivarea fiind de esenţa oricărei hotărâri judecătoreşti si reprezentând o garanţie pentru părţi ca cererile şi susţinerile lor au fost analizate, ca şi componenta a dreptului la un proces echitabil (Convenția Europeană a Drepturilor Omului - cauzele Boldea împotriva României, hotărârea din 15 februarie 2007, cererea 9997/02, şi Tatisbvii împotriva Rusiei, hotărârea din 22 februarie 2007, cererea nr. 1509/02).

Potrivit art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. „expunerea trebuie să cuprindă:. (c) motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate.", astfel că în cauză nu era suficient ca prima instanţa să facă referire doar la depoziţiile părţilor vătămate şi de martori care ar fi putut susţine acuzarea inculpatei, ci instanţa era datoare a arata si de ce probele invocate de inculpată in apărarea sa au fost înlăturate.

Analizând motivarea sentinţei penale nr. 10/PI din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara în ceea ce o priveşte pe inculpată, aceasta a observat că instanţa de fond nu s-a pronunţat nici pe excepţia prescripţiei faptei invocată pe fondul cauzei. Or, în lipsa unei minime motivări din partea instanţei de judecată este imposibil de apreciat dacă aceasta a ignorat motivele şi probele invocate de inculpată în apărarea sa, ori a dorit să le respingă, iar în acest din urmă caz care ar fi motivele respingerii probelor invocate.

Un proces finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul, cu garanţiile conferite de art. 6 par.1 din Convenţia Europeana privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizata cu judecarea cauzei. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de proba ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinentă în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 aprilie 2005 în cauza Albina c. României; hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 martie 2007 în cauza Gheorghe c. României).

Ori, în cauză, deşi instanţa a pronunţat o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei, în opinia apărării, nicio susţinere făcută de inculpata I. nu a fost cercetată, nici o probă invocată în concluziile scrise depuse la dosar nu a fost apreciată sau înlăturată, astfel încât probele invocate în apărare nu au servit ca suport al concluziilor instanţei, împrejurare ce echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei şi, în esenţă, nesoluționarea acesteia într-un procedeu real şi efectiv, acela de confruntare a afirmaţiilor părţilor cu actele cauzei, de stabilire a unei situaţii de fapt ca rezultat al unei aprecieri ataşate de natura cauzei și de circumstanţele acesteia.

Ori, în contextul în care aceste probe şi depoziţii ale martorilor au fost invocate în mod expres în apărarea inculpatei, instanţa era datoare a motiva înlăturarea valorii lor probante, sau a justifica în orice mod motivul pentru care nu a ţinut cont de ele cu ocazia alegerii soluţiei de renunţare la aplicarea pedepsei.

Neprocedând astfel, prima instanţă a încălcat prevederile obligatorii ale art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind una nemotivată potrivit legii, fiind lovită de nulitate în contextul în care considerentele unei hotărâri fac corp comun cu dispozitivul, lămurindu-l şi explicându-i, iar lipsa unei motivări eficiente, în concordanţă cu prevederile legii, se răsfrânge asupra legalităţii soluţiei pronunţate, context în care inculpata a considerat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Pe fondul cauzei inculpata a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) N.C.P. pen. raportat la art. 16 alin. (1) litc N.C.P.P., neexistând probe că ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 298 alin. (1) N.C.P.

În ceea ce privește susținerea că nu a verificat dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, arată că notarul a solicitat dispoziţia de restituire, pe care a şi văzut-o, fiind trecută în primul aliniat al contractului de vânzare cumpărare. Dispoziţia de restituire în natură a fost prezentată în copie notarului o dată cu celelalte acte, iar aceasta rezultă şi din primul aliniat al contractelor de vânzare cumpărare unde se trece numărul dispoziţiei ca fiind din 2005.

Originalul dispoziţie a fost depus la Biroul de C.F. în vederea întabulării.

Această dispoziţie de restituire conţinea toate elementele oricărei alte dispoziţii, inclusiv semnătura primarului Municipiului Timişoara şi a secretarului primăriei şi era aplicată ştampila dreptunghiulară a Primăriei Municipiului Timişoara.

Verificarea dispoziţiei era în sarcina Biroului de C.F., care a făcut intabularea în C.F.

În urma intabulării, Biroul de C.F. a comunicat încheierea de intabulare Primăriei Municipiului Timişoara care, dacă situaţia nu era reală, avea posibilitatea atacării la instanţă, cu apel în termen de 15 zile. Acest lucru nu s-a întâmplat, primăria nu a atacat la instanţă încheierea de intabulare.

Notarul nu putea verifica autenticitatea ştampilei Primăriei Timişoara şi a semnăturilor primarului şi a secretarului primăriei, care de altfel nu semnează olograf, ci prin ştampilă.

Nu a cerut să fie depus procesul verbal de punere în posesie care face dovada deplină a proprietăţii consfințite prin dispoziţia de restituire, întrucât în nici un act normativ nu se prevede că notarul trebuie să solicite procesul verbal de punere în posesie, care este un act administrativ şi prin urmare nici Biroul de C.F. nu a solicitat acest act pentru a intabula dispoziţia de restituire.

În Legea 10 din 2001, republicată în M. Of. nr. 798 din 02 septembrie 2005, în art 21 alin. (5), la capitolul III Proceduri de restituire, se prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, că până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz judiciare, generate de prezenţa lege este interzisă înstrăinare, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, precum orice închiriere sau subînchiriere, unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi. În nici un caz această interdicţie care este reglementată şi în Legea nr. 247 din 2005 art. 50 pct. 4, nu vizează persoana fizică căreia i s-a restituit deja imobilul printr-o dispoziţie de restituire care, în baza art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10 din 2001 republicată, face dovada proprietăţii, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

În încheierea protocolului de predare - preluare nu este o condiţie în vederea înstrăinării imobilului restituit în natură, atâta vreme cât, potrivit art. 25 alin. (5), imobilul poate fi preluat şi unilateral de către proprietarul tabular.

În sprijinul celor arătate vine şi H.G. nr. 1195 din 4 octombrie 2007, pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571 din 2003 privind codul fiscal, care la pct. 1512 lit. g) alin. (2) prevede că pentru imobilele atribuite, restituite, retrocedate, etc. în baza Legilor, nr. 18 din 1991 republicată, Legea nr. 112 din 1995, Legea nr. 10 din 2001 şi Legea nr. 247 din 2005, data dobândirii proprietăţii, este considerată data emiterii actului administrativ, respectiv, Ordinul Prefectului, Dispoziţia de restituire sau orice act administrativ în materie.

Conţinutul juridic al dreptului de proprietate, este format din cele trei atribute, posesia, folosinţa şi dispoziţia. Cele trei atribute ale dreptului de proprietate, aparţin unei singure persoane, iar în cazul în care posesia sau folosinţa sunt desprinse din conţinutul dreptului de proprietate, prin constituirea unor dezmembrăminte, proprietarul nu-şi pierde calitatea de proprietar, dar aceste dezmembrăminte trebuie să fie evidenţiate în mod expres.

În cazul unei înstrăinări a unui bun imobil dacă nu sunt prevăzute dezmembrămintele dreptului de proprietate, rezultă că transmiterea se face în totalitate cu cele trei atribute.

De astfel în cuprinsul celor trei contracte de vânzare cumpărare este prevăzută obligaţia de garanţie a vânzătorului, ca obligaţie patrimonială prevăzută de art. 1336, 1337 C. civ., evicţiunea fiind pierderea proprietăţii bunului în tot sau în parte, sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea dreptului de proprietate. Vânzătorul este obligat să-l apere pe cumpărător, iar dacă nu reuşeşte va fi obligat la consecinţele evicţiunii.

La data autentificării celor trei contracte de vânzare în anul 2006, nu exista obligativitatea verificării procurilor de către notari, nici a celor întocmite în ţară şi nici în străinătate.

Această obligativitate s-a instituit prin Ordinul ministrului Justiției nr. 655/C/2007 pentru modificarea şi completarea regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministerului justiţiei nr. 710/C/1995, în anul 2007 la nivelul Uniunii s-a înfiinţat, Registrul Naţional de Evidenţă a Revocării Procurilor, în care se înregistrează toate actele de revocare expresă date în scopul încheierii de acte şi îndeplinirii de proceduri notariale.

În sprijinul afirmaţiei stau adresele U.N.N.P. România, din 09 septembrie 2008 şi din 28 aprilie 2010, precum şi articolele apărute în revista Activitatea Uniunii, nr. 5-6 din 2008 şi 5 din 2010.

S-a menţionat că nici traducătoarea de limbă maghiară A.A.A.A., audiată la Parchet, nu şi-a dat seama că procura prezentată spre traducere, întrucât semăna cu toate celelalte procuri traduse, în decursul activităţi ei (fiind traducătoare încă din vremea Notariatului de Stat) este falsă. Faptul că procura de vânzare din Ungaria nu avea număr de înregistrare nu este relevant în cauză întrucât şi în alte ţări ale lumii procurile nu au număr de înregistrare (exemplu Anglia, SUA, Canada, anexate în copie).

De astfel Curtea de Apel Timişoara în Decizia civilă nr. 956/R din Dosarul nr. x/325/2008 a reţinut că: "în contextul celor de mai sus, Curtea a apreciat că nu pot fi însuşite nici susţinerile pârâţilor privind nevalabilitatea procurii din 18 ianuarie 2002, pentru aceea că îi lipseşte apostila şi că nu este încheiată în formă autentică, întrucât atât procurile date în 2001 şi 2002 şi reclamantului. pentru restituirea terenului în litigiu în baza Legii nr. 10/2001, cât şi procura incriminată din 18 ianuarie 2002, prin care mandatarul., fratele pârâtei, a fost împuternicit să vândă terenul, au fost încheiate în faţa notarului din Statul Florida, fiind nu numai injust şi inechitabil, dar şi imoral ca în cazul procurii administrative de restituire a terenului către părţi, procurile să fie valabile, iar în cazul vânzării terenului procura din 18 ianuarie 2002 să nu fie valabilă."

De altfel cu adresa din 04 septembrie 2008, s-a adresat Ambasadei Ungariei din Bucureşti secţia consulară, prin care a solicitat lămuriri privind forma actelor juridice întocmite de notarii publici pe teritoriul Ungariei, dar nici până în ziua de azi nu au răspuns, cererii sale. Pentru procura din Ungaria nu se solicită apostilarea de asistenţă juridică.

De altfel nici după anul 2007, notarii nu pot verifica la Registrul Național a Procurilor din România procurile întocmite în străinătate, ci doar cele întocmite în România.

A arătat că niciodată nu a autentificat înstrăinări imobiliare, fără existenţa la dosar a certificatelor fiscale. Certificatele fiscale erau aduse de intermediari care le procurau de la Primăria Timişoara, iar în alte situaţii, de către părţi personal. Acestea se rezolvau foarte uşor, chiar în aceeaşi zi, nefiind necesară depunerea vreunei cereri.

Potrivit legii notarilor publici nr. 36 din 1995, art. 45 alin. (2), la cererea părţilor, notarul poate obţine documentaţia necesară autentificării actelor. În cele trei cazuri de speţă, nu s-a implicat în procurarea vreunui document, ci acestea i-au fost prezentate, cu o zi înainte de autentificarea contractelor de D.

Procedura de înregistrare a actelor notariale necesită vizualizarea acestora de către secretarul registrator şi care poate confirma că în toate situaţiile, certificatele fiscale au existat la dosar.

La sfârşitul anului 2007 a închis biroul notarial, în vederea sărbătorilor, până la data de 07 ianuarie 2008.

În ziua deschiderii biroului notarial, personalul a constatat că arhiva a fost inundată de locatarii de deasupra (biroul este la parter) în acest sens notarul răspunzător de arhivă E.E. a întocmit un proces verbal înregistrat din 07 ianuarie 2008, care a fost făcut cunoscut Camerei Notarilor Publici preşedintele acesteia Dănilă Eusebio Octav, apostilându-l luat la cunoştinţă. Cu această ocazie s-au luat măsuri de mutare a mapelor de pe rafturile superioare ale arhivei. Începând cu luna octombrie 2007 s-a început selecţionarea documentelor din arhivă propuse spre eliminare pe perioada 1995-2006, al căror termen de păstrare a expirat. Deoarece Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale nu a confirmat lucrările de selecţionare decât la data de 07 decembrie 2007, prin adresa nr. 92869, n-a mai putut să predea actele la distrugere deoarece se apropiau sărbătorile. Aceste acte au fost predate la data 16 ianuarie 2008 SC S.S.S.S.S.S.S. SRL prin reprezentantul său F.F.F.F.F.F.F.F., conform procesului verbal întocmit la acea dată. Inculpata a susținut că, cu ocazia acestei predări de acte au dispărut două mape din anul 2006 actele din 28 şi 29 iunie 2006, iar întruna dintre aceste se aflau arhivate contractele autentificate din 29 iunie 2006. Dispariţia se explică prin aceea că mapele erau plasate pe primul raft superior, fiind udate, arhivarul, golind toate rafturile din sectorul inundat, le-a depozitat peste cele care urmau a fi predate la distrus societăţii SC S.S.S.S.S.S.S. SRL. A menţionat că erau foarte multe mape de predat întrucât de la funcţionarea biroului din anul 1995, era pentru prima oară când se efectua selectarea şi predarea documentelor.

Deşi Legea notarilor publici 36 din 1995 prevede la art. 54 - „ actele care au dispărut fără a mai fi rămas un exemplar original se reconstituie la cerere, prin încheiere, pe baza acordului părţilor sau, după caz a succesorilor acestora” a precizat că nu era necesară reconstituirea deoarece cele trei contracte originale s-au aflat în posesia Biroului Notarial, ele nefiind ridicate de părţi, dar fiind ridicate de către Parchet prin procesul verbal din 20 noiembrie 2008.

A considerat că instanţa de fond ar fi trebuit să dispună achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) N.C.P.P. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) N.C.P.P., neexistând probe că ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art 298 alin. (1) N.C.P. şi nu să dispună în baza art. 80 Cp renunţare la aplicare pedepsei raportându-se doar la prevederile art. 74 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a precizat că, în cauză, Primăria Municipiului Timişoara s-a constituit parte civilă cu contravaloarea celor trei terenuri din Timişoara evidenţiate în C.F., echivalentul sumei de 323.126 euro. Au fost luate măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile ale inculpatei I..

Preciază că instanţa de fond în mod corect a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat administrativ în Timişoara, înscris în C.F. Timişoara) proprietatea inculpatei.

Ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului proprietatea inculpatei a fost solicitată şi de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin concluziile scrise depuse la data de 11 decembrie 2015 (fila 11), care însă, prin motivele de apel a criticat sentinţa Curţii de Apel Timişoara pentru că s-a dispus ridicarea sechestrului.

Pe latura civilă s-a solicitat respingerea constituirii ca parte civilă a Primăriei Municipiului Timişoara raportat la sentinţa civilă nr. 2465 din 22 octombrie 2013 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2027 din 02 octombrie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție prin care O. a fost obligat la plata sumei de 323.126 euro către Primăria Municipiului Timişoara aşa cum s-a pronunţat Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 34 din 19 martie 2014 prin care s-a dispus anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate de notarului public I..

În motivele de apel depuse, inculpata J. a arătat că a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 249, alin. (2) cp, iar prin sentinţa penală apelată s-a stabilit in temeiul art. 5 C. pen. ca legea penala mai favorabila aplicabila este N.C.P. astfel, încât calificarea juridică a infracţiunii în baza N.C.P. este neglijență în serviciu prevăzuta si pedepsita de art. 298, alin. (1) C. pen.

În baza art. 80 C. pen. instanţa de fond a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, iar în temeiul art. 81 C. pen., a aplicat inculpatei un avertisment cu atenţionarea acesteia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în situaţia în care mai comite vreo infracţiune. În baza art. 82, alin. (3) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatei asupra anularii renunţării la aplicarea pedepsei în cazul în care în termenul de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii se descoperă ca anterior rămânerii definitive a hotărârii, a mai săvârşit alte infracţiuni.

În urma schimbării încadrării juridice pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta infracţiune este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda, iar momentul în care începe să curgă acest termen este acela la care s-a consumat infracţiunea este data de 23 iunie 2006 momentul la care este întocmit de către inculpată referatul, de neatacare a încheierii.

Inculpata a apreciat că legea penală mai favorabilă este N.C.P. în ceea ce priveşte încadrarea juridică şi pedeapsa cu privire la infracţiunea reţinută, însă cu privire la legea penală mai favorabilă în cazul instituţiei prescripţiei răspunderii penale este V.C.P. motiv pentru care s-a solicitat în mod expres în vederea respectării art. 5 N.C.P. să se aplice atât vechiul cât şi N.C.P.

Poziţia mai sus expusă a fundamentat-o pe prevederile Deciziei nr. 2/2014 şi respectiv nr. 21/2014 pronunţate de Înalta Curte de Casație și Justiție Bucureşti cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept cu care a fost sesizată. Astfel, a apreciat că trebuie avut în vedere ca Decizia nr. 21/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție Bucureşti a fost pronunţata ulterior Deciziei nr. 265/2014 hotărârea pronunţata de C.C.R. şi o are expres în vedere pe aceasta din urma, o clarifica, o explica si totodată validează parţial şi Decizia nr. 2/2014. Decizia nr. 21/2014 pronunţata de Înalta Curte de Casație și Justiție Bucureşti a stabilit. c) a art. 5, alin. (1) din N.C.P. trebuie interpretat în sensulcă legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 01 februarie 2014, ce nu au fost încă judecate definitiv şi faţă de care s-a împlinit prescripţia răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată de Decizia nr. 2/2014 însă faţă de care prescripţia răspunderii penale nu este împlinită în interpretarea dată aceluiaşi text de lege prin Decizia nr. 263/2014 a Curții Constutiționale din România.

Având, astfel, în vedere aceste dispoziţii s-a considerat că, în speţa dedusă judecaţii prescripţia răspunderii penale trebuie tratată ca o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, motiv pentru care inculpata J. a solicitat să se aplice numai legile mai favorabile şi anume N.C.P. referitor la încadrare şi pedeapsa sa V.C.P. referitor la prescripţia răspunderii penale.

Astfel pedeapsa în cazul infracţiunii pentru care este acuzată inculpata are maximul de 3 ani, raportat la prevederile art. 208 N.C.P. iar termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru aceasta pedeapsa este conform art. 123 combinat cu art. 123 V.C.P. de 7 ani și 6 luni, iar raportat la întreaga argumentaţie mai sus expusă a apreciat că termenul de prescripţie raportat la data săvârşirii faptei (23 iunie 2006) a intervenit la data de 23 decembrie 2013.

În subsidiar, în situaţia în care nu se împărtăşeşte acest punct de vedere, s-a solicitat să se dispună în temeiul art. 396, alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16, alin. (1), lit. c) C. proc. pen. achitarea. În acest sens, a apreciat că relevanta este depoziţia martorului A.A.A.A.A.A.A., în calitate de şef birou juridic contencios din cadrul serviciului juridic al Primăriei Timişoara care, prin declaraţia din data de 10 aprilie 2013 a arătat că inculpata a făcut verificările necesare şi i s-a confirmat de la direcţia patrimoniu ca exista acea dispoziţie. La vremea respectiva nu exista o activitate procedurală în acest sens, a mai arătat martorul, mergându-se doar pe cutuma. Erau multe astfel de lucrări, a mai precizat martorul, iar vol. de munca al juriştilor era mare. Tot cu ocazia audierii, martorul a mai arătat că nu cunoaşte situaţii în care juriştii Primăriei să fi acţionat în mod similar şi să fi fost sancţionaţi pentru aceasta.

Relevantă în acest sens a fost apreciată şi depoziţia martorului N.N.N. din data de 28 februarie 2014 care a arătat că inculpata nu avea în atribuţie doar verificarea încheierilor de C.F, având în vedere numărul mic de jurişti aceştia trebuiau să se ocupe de o activitate enorm de mare, respectiv fiecare jurist, la acea vreme, avea un nr. de 50-80 dosare la instanţa la care se adăugau răspunderea uneia sau a doua direcţii din cadrul Primăriei în ceea ce priveşte asistenţa juridică, precum şi rezolvarea scrisorilor cetățeniilor şi notele de audienţă.

Având în vedere toate aceste motive s-a solicitat, ca în baza art. 420, 421, pct. 2, lit. a) C. proc. pen. să se dispună admiterea apelului, să se desfiinţeze sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza să se dispună în principal în temeiul art. 396, pct. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16, lit. f) și art. 17, alin. (2) C. proc. pen. încetarea procesului penal, iar în subsidiar în temeiul art. 396, alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16, alin. (1), lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatei.

În motivele de apel depuse, partea civilă Municipiul Timişoara prin primar şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local al Municipiului Timişoara au solicitat admiterea în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

Au considerat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, cu excepţia cuantumului daunelor materiale stabilite a fi acordate instituţiei lor ca parte civilă şi a restabilirii situaţiei anterioare de C.F. cu privire la imobilele în cauză.

Prin Legea nr. 213/1998 domeniul statului sau al unităţilor administrativ - teritoriale a fost stabilit. c)a fiind de drept public şi de drept privat.

S-a solicitat restabilirea situaţiei anterioare a imobilului situat în Timişoara, Bulv. ... care a aparţinut statului român, acesta făcând parte din domeniul public al Municipiului Timişoara.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară de către d-na expert Z.Z.Z.Z.Z.Z.Z.. Din concluzii a rezultat că estimarea valorii de piaţă a terenului intravilan în suprafaţă de 893 mp situat în Timişoara, în anul 2007, este de 83.600 euro echivalentul a 283.200 lei.

Al doilea expert tehnic judiciar numit de instanţă - d-na N.N. a stabilit. c)ă valoarea de circulaţie a terenului menţionat mai sus în anul 2007 este de 626.886 lei, iar pentru valoarea de circulaţie a imobilului (în suprafaţă de 1202 mp) situat pe Bulv. ... în anul 1995 este de 328.552.226 lei echivalentul a 162.634 dolari, valoarea de construcţie nefiind precizată.

Al treilea expert tehnic judiciar Y.Y.Y.Y.Y.Y.Y. a stabilit la obiectivul nr. 1 că valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 893 mp este de 83.591 euro şi că valoarea de circulaţie a suprafeţei de teren de 1202 mp la nivelul anului 1995 este de 328.552.226 lei echivalentul a 162.634 dolari, valoarea imobilului construcţie nefiind precizată.

În ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave reţinute în sarcina inculpaţilor prin totalizarea pagubelor a rezultat un prejudiciu de 213.000 euro + 505.000 euro - 718.000 euro.

Având în vedere cele arătate mai sus, au considerat pe deplin întemeiată cererea de apel privind obligarea inculpaţilor la plata sumei de 718.000 euro reprezentând paguba care a fost produsă, precum şi pentru lipsa de folosinţă a imobilelor de la data începerii activităţii infracţionale, perioadă în care instituţia a fost privată de încasarea unei taxe de concesionare pe terenul în litigiu şi a contravalorii chiriei.

Astfel, instituţia a fost prejudiciată întrucât în mod ilicit imobilele situate în Timişoara, au trecut în proprietatea altor persoane. Prin prejudiciu se înţelege rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ca efect ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane.

În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de către instituţie privind contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor, pentru perioada cât au fost privaţi de folosinţa terenului şi a construcţiei din Timişoara, s-a considerat că există o legătură de cauzalitate între prejudiciul pretins şi fapta ilicită a unora dintre intimaţii - inculpaţi din care a rezultat acest prejudiciu, astfel că, raportat la modalitatea de producere a infracţiunilor, efectuarea menţiunilor în C.F. de către inculpaţi precum şi intenţia directă a acestora, dovedită, în vederea transmiterii ilicite a imobilelor unor alte persoane în scopul producerii unei consecinţe juridice, constituie suficiente probe pentru a putea angaja răspunderea civilă delictuală a acestora.

Inculpaţii din prezentul dosar au fost cercetaţi penal şi trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de pericol (falsuri), care evident sunt susceptibile de a produce prejudicii materiale, motiv pentru care instanţa de fond, în mod întemeiat, a dispus - parţial - restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală a înscrisurilor care au stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al inculpaţilor sau al unor terţi în cărţile funciare ale imobilelor menţionate.

S-a menționat că, este evident că, raportat la cele enunţate mai sus, există o legătură de cauzalitate între fapta inculpaţilor şi prejudiciul suferit de către instituţie, ca urmare a lipsei de folosinţă a terenului şi a construcţiilor care fac obiectul prezentului dosar, motiv pentru au apreciat că cererea pentru acordarea de despăgubiri este întemeiată.

Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, temei al obligării la plata contravalorii prejudiciului constând în privarea dreptului de folosinţă, trebuie să fie îndeplinite, cumulativ toate condiţiile privind fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită şi vinovăţia autorului faptei.

În speţă, sunt îndeplinite toate aceste condiţii respectiv a fost constatat prejudiciul, există fapta ilicită reprezentată prin înscrierea ilegală în C.F. a dreptului de proprietate al unora dintre inculpaţi asupra imobilelor, există legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârşită de către intimaţii - inculpaţi şi prejudiciul suferit de instituţie prin privarea dreptului de folosinţă cât şi condiţia vinovăţiei inculpaţilor.

Având în vedere motivele expuse mai sus, s-a solicitat instanţei de apel admiterea în totalitate a acţiunii civile având ca obiect obligarea inculpaţilor la plata sumei de 718.000 euro reprezentând prejudiciul suferit şi reînscrierea dreptului de proprietate al instituţiei în cărţile funciare ale imobilelor precizate.

În motivele de apel depuse, partea civilă SC K. SRL Timişoara a arătat că, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 01 septembrie 2006 de B.N.P. N., încheiat între SC K. SRL Timişoara, în calitate de cumpărător şi O., în calitate de vânzător, această societate a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor înscrise în C.F. Timişoara (situat în Timişiara, 2, în suprafaţă de 316 mp), C.F. Timişoara (situat în Timişoara, în suprafaţă de 309 mp) şi C.F. Timişoara (situat în Timişoara, în suprafaţă de 308 mp). Ulterior, cele trei parcele au fost unificate în C.F. Timişoara. Preţul cerut în contraprestaţie a fost de 215.000 euro, sumă achitată integral de către subscrisa.

Conform celor menţionate în C.F. la data dobândirii de către SC K. SRL Timişoara a dreptului de proprietate, cele trei parcele de teren au fost restituite în natură către cinci perosane fizice: T.T.T., Z.Z.Z., X.X.X., U.U.U. şi V.V.V. Ulterior restituirii acest teren a făcut obiectul mai multor contracte de vânzare-cumpărare succesive, încheiate în formă autentică, ultimul cumpărător şi proprietar tabular (al treilea) fiind subscrisa.

După îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare pentru obţinerea documentaţiei cerute de lege, SC K. SRL Timişoara a procedat la contractarea unui credit bancar (Banca Română de Dezvoltare şi Bancpost) în sumă de 1.500.000 euro la care se adaugă accesoriile aferente, conform contractului din 31 martie 2008, pentru procurarea resurselor necesare edificării unei construcţiei, mai precis un bloc de locuinţe cu 39 de apartamente.

La finele anului 2008, Primăria Municipiului Timişoara a promovat o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii Deciziei de restituire, invocând că aceasta ar fi falsă şi solicitând anularea contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente acestei decizii, printre care şi acela prin care SC K. SRL Timişoara a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului.

Din cauza acestei situaţii de fapt, societatea SC K. SRL Timişoara a intrat într-un blocaj operaţional şi financiar, nemaiputând intabula şi vinde apartamentele şi aflându-se în imposibilitatea rambursării creditului (cu consecinţa de a datora băncilor dobânzi majorate şi penalităţi). Consecinţa imediată a fost deschiderea procedurii insolvenţei asupra SC K. SRL Timişoara în Dosarul nr. x/30/2009 aflat pe rolul Tribunalului Timiş.

Curtea de Apel Timişoara a confirmat prin sentinţa penală nr. 10/PI pronunţată în şedinţă publică în data de 12 ianuarie 2016 că faptele inculpatului C. au stat la baza blocajului financiar pe care l-a suferit subscrisa şi a condus la crearea stării de insolvenţă. Aceasta deoarece C. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, mai precis prin prezentarea lui O. ca fiind proprietar, deşi acesta nu deţinea o astfel de calitate. Inculpatul a săvârşit fapta în calitate de mandatar, calitate ce i-a permis să vândă cele trei terenuri menţionate subscrisei.

Curtea de Apel Timişoara, ca primă instanţă, a reţinut că prejudiciul provocat SC K. SRL Timişoara a fost reparat în parte prin menţinerea contractului de vânzare şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune materiale (800.000 euro profit nerealizat şi 300.000 euro dobânzi bancare) - probabil dintr-o eroare materială în sentinţă apare suma de 1.000.000 euro şi nu 1.100.000 euro - şi la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale.

- În ceea ce privește netemeinicia soluţiei primei instanţe referitor la cuantumul prejudiciului în faţa Curţii de Apel Timişoara deși s-a arătat, motivat, care este valoarea reală a pierderilor suferite de SC K. SRL Timişoara şi în ce reprezintă fiecare parte din prejudiciul pe care l-a solicitat a fi reparat:

Damnum emergens şi lucrum cessans;

În opinia societăţii SC K. SRL Timişoara, suma de 3.000.000 euro reprezintă contravaloarea apartamentelor care nu mai pot fi finalizate şi, prin urmare, nici vândute din cauza neeliberării de către Primărie a documentelor necesare. A considerat că instanţa nu a apreciat în mod corect valoarea daunelor materiale. Aceasta s-a pronunţat numai cu privire la beneficiul nerealizat şi la dobânzi, nefăcând nicio precizare cu privire la valoarea apartamentelor, valoare care reprezintă dauna efectiv suferită (damnum emergens).

Deşi instanţa a considerat că prejudiciul a fost acoperit în parte prin menţinerea contractului de vânzare, aceasta nu a luat în calcul o situaţie esenţială - deschiderea procedurii insolvenţei. Astfel, în urma blocajului financiar ce a survenit ca o urmare a faptei inculpaţilor, societatea SC K. SA a intrat în procedura insolvenţei, urmând calea falimentului. Prin urmare, scopul actual al procedurii insolvenţei este lichidarea activelor societăţii pentru a putea acoperi datoriile existente. Din moment ce lucrările de construire a locuinţelor nu au putut fi finalizate, bunurile nu mai pot fi valorificate, neexistând un potenţial cumpărător care să dorească să plătească pentru o clădire neterminată. în plus, chiar dacă s-ar găsi un astfel de cumpărător preţul pe care l-ar oferi ar fi cu mult sub preţul pieţei, dată fiind situaţia delicată în care se regăseşte subscrisa, dar şi natura bunului. De altfel, acest preţ nu ar acoperi nici măcar cheltuielile efectuate cu ridicarea clădirii.

Prin urmare, nu se poate afirma că menţinerea contractului de vânzare acoperă prejudiciul suferit prin săvârşirea infracţiunilor. Suma de 3.000.000 euro reprezintă valoarea apartamentelor care în acest moment nu mai pot fi finalizate şi vândute. Tot această sumă include şi o parte din beneficiul nerealizat (lucrum cessans) al SC K. SRL Timişoara, beneficiu pe care l-ar fi obţinut din vânzarea apartamentelor dacă acestea ar fi fost finalizate.

În plus, la suma de 3.000.000 euro se adaugă şi suma de 500.000 euro care reprezintă profitul operaţional ce ar fi fost în mod curent realizat de societate în urma desfăşurării activităţii normale, dacă nu ar fi fost forţată din cauza săvârşirii infracţiunilor să intre în insolvenţă, respectiv în procedura falimentului.

Instanţa a obligat pe inculpatul C. la plata sumei de 800.000 euro cu titlu de profit nerealizabil, fără a menţiona însă expres la ce profit se referă - cel total obţinut de subscrisa din întreaga activitate ori cel obţinut din vânzarea apartamentelor în discuţie. Oricum, aşa cum s-a precizat şi mai sus, instanţa nu a luat în calcul valoarea apartamentelor, cheltuielile efectuate cu ridicarea construcţiei până la momentul sistării activităţii şi nici profitul pe care l-ar fi obţinut SC K. SRL Timişoara dacă nu intra în faliment.

În ceea ce priveşte dobânzile, acestea intră tot în componenţa prejudiciului efectiv suferit. Deşi din probele depuse la dosar rezulta în mod clar valoarea dobânzilor datorate de subscrisa creditorilor săi, instanţa, fără să ofere o motivare precisă, a obligat inculpatul la plata sumei de 300.000 euro, sumă ce reprezintă doar o fracţiune din totalul dobânzilor pe care le datorează subscrisa, dobânzi care curg până la achitarea integrală a capitalurilor împrumutate. Astfel, s-a arătat că valoarea reală a sumelor de bani datorate cu titlu de dobânzi şi penalităţi este de 1.000.000 euro din care suma de 360.000 euro reprezintă dobânzile şi penalităţile datorate BancPost pentru creditul acordat în vederea edificării imobilului, iar diferenţa o reprezintă dobânzile şi penalităţile Banca Română de Dezvoltare şi Marfin Bank ca urmare a imposibilităţii achitării creditelor acordate de către aceste bănci din cauza blocajului financiar determinat de inculpatul C. prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, dar şi de infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici ai Primăriei şi ai Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aşa cum se va arăta mai jos.

Se invocă și că suma la care instanţa la obligat pe inculpat reprezintă mai puţin de o treime din valoarea totală a dobânzilor şi a penalităţilor.

De asemena se critică valoarea daunelor morale. Valoarea daunelor morale acordate de instanţă este infimă dacă se raportează la prejudiciul moral efectiv suferit de SC K. SRL Timişoara, societăţii fiindu-i pătată reputaţia, ceea ce a condus automat la scăderea numărului de clienţi. Curtea de Apel Timişoara trebuia să se raporteze şi la faptul că activitatea SC K. SRL Timişoara constă în construirea de locuinţe şi vânzarea acestora. Or, în situaţia în care asupra modului în care aceasta îşi desfăşoară activitatea planează suspiciunea că SC K. SA dobândeşte imobile, construieşte locuinţe şi le vinde prin modalităţi ilicite, este evident că încrederea potenţialilor clienţi scade, aceştia fiind reticenţi în a mai contracta cu SC K. SA.

Imaginea SC K. SA a fost atinsă şi prin deschiderea procedurii insolvenţei. Insolvenţa unei societăţi este de natură a ştirbi încrederea clienţilor, mai ales că în situaţia dată deschiderea procedurii insolvenţei şi intrarea în faliment s-a produs din cauza săvârşirii unor infracţiuni.

Prin urmare, a considerat că suma cerută în faţa primei instanţe de 1.235.000 euro este o sumă rezonabilă ce coincide prejudiciului moral suferit efectiv de SC K. SRL Timişoara, mai ales având în vedere faptul că pe plan local societatea a avut o bună reputaţie şi un notoriu prestigiu în mediul de afaceri, cu un portofoliu vast în domeniu.

Cheltuielile efectuate cu derularea proceselor au fost de asemena criticate. În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate cu derularea proceselor, atât cele civile, cât şi cele privind procesul penal, Curtea de Apel Timişoara a omis să se pronunţe asupra lor.

Legătura de cauzalitate între aceste cheltuieli şi fapta inculpaţilor este evidentă, nefiind necesare explicaţii detaliate. Astfel, din cauza săvârşirii infracţiunii de înşelăciune SC K. SA a fost nevoită să participe la mai multe procese, printre care şi prezentul proces penal. Aceste procese au necesitat cheltuieli diverse ce constau în principal în onorariile acordate avocaţilor, experţilor ori societăţilor de consultanţă.

Deşi instanţa are dreptul de a cenzura sumele ce reprezintă onorariile avocaţilor, a considerat că date fiind dificultatea cauzei şi sumele de bani puse în joc, instanţa trebuia să ia în considerare că onorariile percepute de avocaţi sunt rezonabile şi nu există motiv pentru aplicarea unei reduceri.

Având în vedere evidenţele contabile ale societăţii, a solicitat instanţei obligarea inculpaţilor la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri privind cheltuielile efectuate cu derularea proceselor, solicitare care a rămas fără răspuns din partea instanţei, aceasta omiţând să se pronunţe.

Persoanele care trebuie să repare prejudiciul au fost de asemenea, în opinia apărării, indicate greșit. Curtea de Apel Timişoara l-a obligat la repararea prejudiciului (care a fost subevaluat, aşa cum s-a arătat mai sus) numai pe inculpatul C.. În aceste condiţii s-a criticat soluţia instanţei din mai multe considerente. În primul rând, aşa cum s-a arătat şi în cererea de constituire ca parte civilă, angajaţii Primăriei Municipiului Timişoara şi cei ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi-au încălcat obligaţiile de serviciu săvârşind infracţiunea de neglijenţă în serviciu cum, de altfel, a reţinut şi Curtea de Apel Timişoara.

În pofida soluţiei de condamnare la pedeapsa închisorii, instanţa nu i-a condamnat pe funcţionarii publici şi pe latură civilă. În opinia SC K. SRL Timişoara o asemenea soluţie este greşită, mai ales că infracţiunea de neglijenţă în serviciu este condiţionată de producerea unei pagube, potrivit art. 298 C. pen. In concreto, prin fapta lor, funcţionarii publici menţionaţi au permis desfăşurarea întregii activităţi infracţionale care a generat imposibilitatea SC K. SRL Timişoara de a-şi desfăşura activitatea şi, în consecinţă, deschiderea procedurii insolvenţei. Astfel, a considerat că se impunea obligarea şi a acestor persoane, civilă, întrucât acest prejudiciu reprezintă urmarea imediată a săvârșirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Astfel, la eliberarea certificatului de urbanism şi la aprobarea hotărârii consiliului local pentru aprobarea planului urbanistic local era obligatorie verificarea regimului juridic al terenului în cauză. De asemenea, funcţionarii de la Oficiul de Cadastru și Publicitate ImobiliaRĂ aveau obligaţia de a solicita cu prilejul intabulării dreptului de proprietate asupra terenului documentele justificative (de exemplu adeverinţa de punere în posesie), documente în lipsa cărora erau obligaţi să dispună respingerea cererii de intabulare.

Neîndeplinindu-şi obligaţiile de serviciu, atât funcţionarii Primăriei, cât şi funcţionarii de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară au facilitat desfăşurarea activităţii infracţionale a lui C. şi, în consecinţă, au contribuit la prejudicierea SC K. SRL Timişoara. Nu prezintă importanţă faptul că aceştia au săvârşit fapta din culpă, din moment ce infracţiunea de neglijenţă în serviciu este una producătoare de prejudicii pecuniare, iar cel care prin fapta sa ilicită prejudiciază o persoană este dator a repara prejudiciul provocat.

Având în vedere cele de mai sus, s-a considerat că instanţa de judecată trebuia să îi oblige în solidar, alături de inculpatul C., şi pe funcţionarii Primăriei Municipiului Timişoara şi pe cei ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Nu au fost de acord cu motivele de apel invocate de către reprezentanţii Ministerului Public. Aceştia au considerat că sumele infime la plata cărora a fost obligat inculpatul (raportat la prejudiciul efectiv suferit de SC K. SRL Timişoara) sunt de fapt „exagerat de mari”.

Parchetul argumentează această afirmaţie invocând expertizele efectuate în dosar şi spunând că, potrivit acestora, „partea civilă a solicitat împrumuturi mari şi repetate de la bănci, care nu au putut fi plătite din cauza modului de administrare şi gestionare al acesteia şi care au condus la intrarea în stare de insolventa a societăţii, situaţie care nu poate fi atribuită în întregime pe seama faptei comise de inculpatul C., cu consecinţa infracţiunii de înşelăciune".

În primul rând, aşa cum s-a arătat mai sus, s-a considerat că nu numai fapta inculpatului C. a generat prejudiciul suferit de SC K. SRL Timişoara, ci şi faptele săvârşite de funcţionarii publici care nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege.

De asemenea, referitor la expertizele efectuate în cauză, chiar Curtea de Apel Timişoara a stabilit. c)ă expertiza în insolventa nu a fost conclusiva, dar că aceasta a fost în măsură să instanţei elemente suficiente pentru stabilirea prejudiciului suferit de partea civilă. Totuşi, aşa cum s-a demonstrat mai sus, cuantumul prejudiciului a fost cu mult subapreciat de către instanţa de judecată.

În plus, argumentul Parchetului potrivit căruia un rol în intrarea în starea de insolvenţă l-au avut împrumuturile contractate cu băncile este eronat şi nefondat. Toate societăţile în activitatea comercială pe care o întreprind apelează la credite din partea instituţiilor financiare, situaţia subscrisei nefiind una deosebită. Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din raportul de expertiză - răspunsul la cerinţa nr. 2, reiese faptul că „nu valoarea cu care s-a achiziţionat terenul din str. ... constituie una dintre cauzele care au determinat intrarea societăţii în insolventa, întrucât societatea dispunea de o activitate profitabilă, iar preţul plătit pentru achiziţia imobilelor era uşor acoperit în urma vânzării produsului finit. Cu titlu de exemplu, aşa cum am arătat şi în faţa primei instanţe, dacă în anul 2006 profitul realizat de societate era de 903.852 lei, în anul 2007 acesta a fost de 2.561.307 lei.

Având în vedere caracterul profitabil al activităţii SC K. SRL Timişoara, este evident că nu împrumuturile mari au generat intrarea în insolvenţă, iar susţinerile Parchetului potrivit cărora împrumuturile nu au putut fi plătite din cauza modului de administrare şi gestionare a activităţii societăţii sunt total nefondate, din moment ce, aşa cum am arătat în exemplul de mai sus, profiturile societăţii au crescut cu mai mult de 100% în doar un an, ceea ce denotă o bună administrare şi gestionare a activităţii efectuate de SC K. SRL Timişoara.

În opinia SC K. SRL Timişoara singura cauză care a condus la intrarea în insolvenţă a societăţii este reprezentată de faptele inculpaţilor, subscrisa neavând nicio culpă.

Având în vedere motivele invocate mai sus, a considerat că instanţa de judecată trebuia să-i oblige la acoperirea prejudiciului şi pe funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara şi din cadrul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi, de asemenea, a considerat că raportat la paguba provocată subscrisei, prejudiciul ce trebuie reparat este într-un cuantum mult mai mare decât cel reţinut de Curtea de Apel Timişoara.

În consecinţă, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se admită apelul formulat de SC K. SRL Timişoara, să se desfiinţeze sentinţa penală nr. 10/PI pronunţată în şedinţă publică în data de 12 ianuarie 2016 de Curtea de Apel Timişoara şi să se dispună obligarea inculpaţilor la plata sumei de 5.740.000 euro, sumă ce corespunde cuantumului real al prejudiciului suferit de SC K. SRL Timişoara.

Analizând apelurile declarate în cauză împotriva sentinţei penale nr. 10/PI din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de inculpaţii C., E., D., H., G., B., J., I. şi F., respectiv de către Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi de către avocatul din oficiu A. şi partea civilă SC K. SRL Timişoara constată următoarele:

Apelantul E. a decedat, conform actelor transmise de către autorităţile din Ungaria, aşadar faţă de el procesul penal urmează să fie încetat cu consecinţele prevăzute de lege în ceea ce priveşte acţiunea civilă din procesul penal.

Inculpatul M. nu a declarat calea de atac a apelului, astfel că situaţia sa procesuală urma a fi examinată strict în considerarea căii de atac a Ministerului Public.

Inculpaţii J., I., F. şi B. au cerut să se constate intervenirea prescripţiei penale şi nu au solicitat continuarea procesului penal pentru dovedirea nevinovăţiei lor. Criticile formulate la termenul de dezbateri au invocat nevinovăția acestora. În consecinţă urmează să fie examinate căile de atac în limitele poziţiei procesuale şi în limitele ce pot fi evaluate de către instanţa de judecată în considerarea motivelor de apel formulate de fiecare dintre apelanţi.

Ca urmare a formulării criticilor apelanţilor au fost audiaţi inculpaţii care nu s-au prevalat de dreptul la tăcere, respectiv, C. şi D. şi martorii propuşi de apărare şi acuzare, respectiv P.P.P.P., L.L.L.L., I.I.I.I., S.S., J.J.J. Inculpaţii au declarat mai întâi cele pe care au dorit să le precizeze în apărarea lor după care au răspuns întrebărilor Procurorului şi avocaţilor, în măsura în care aceste întrebări au existat. De asemenea, martorii au fost mai întâi audiaţi cu privire la ceea ce cunoşteau, după care au fost formulate întrebări pentru clarificarea aspectelor declarate de către Procuror şi avocaţii inculpaţilor, în măsura în care aceştia au formulat întrebări.

Au fost respinse ca probe efectuarea unor expertize şi audierea martorilor prin comisie rogatorie, pentru considerentele indicate în încheierile de şedinţă şi prezentate în Deciziei în secţiunie dedicate evaluării vinovăţiei inculpatului C. şi respectiv soluţionării laturii civile.

În consecinţă urmează să fie examinate căile de atac în limitele poziţiei procesuale în cazul acelor persoane care nu au cerut continuarea procesului penal pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi în limitele ce pot fi evaluate de către instanţa de judecată în considerarea motivelor de apel.

C., audiat în apel la termenul de la 26 aprilie 2016 a declarat următoarele:

“Îmi menţin declaraţiile date anterior. Toate acuzaţiile care mi se aduc nu sunt reale.

În 2005, în octombrie, am cumpărat un teren de la o familie de surdo muţi, în numele lui J.J., concubina mea. Am cumpărat acel teren în coproprietate cu o familie din Oradea, care nu a dorit ulterior să îmi vândă terenul. După aceea l-am cunoscut pe D., care dorea să achiziţioneze un teren pentru a-o construi o casă sau să îl vândă. În ianuarie 2006 i-am dat acele acte acestuia, care erau pe numele lui J.J. În ianuarie i-am dat o C.F., care era pe str. ... şi nişte acte, care erau pe numele lui J.J., copii de pe decizii, C.F., pe care le-am primit de la vânzători. După aceea eu am plecat în Germania, trebuia să fac recunoaşterea copiilor pentru ca şi aceştia să primească cetăţenia germană. Eu în ţară nu am mai revenit decât în luna iulie 2006, când am vândut către SC K. SA partea pe care J.J. a cumpărat-o de la surdo muţi, 600 şi ceva de mp.

Am venit în ţară pentru că m-a contactat telefonic SC K. SA, aceştia fiind o firmă care executau construcții în Timişoara pentru mai mulţi romi şi mi-au spus că nu mai pot să cumpăr de la cei din Oradea pentru că le-au vândut lor şi e mai bine să mă înţeleg cu ei pentru că eu nu pot să fac nimic pe acel teren. După aceia am negociat preţul pornind de la 30.000 euro, pentru că ştiau că îl cumpărasem cu 20.000 euro. atunci am fost de acord că îl vând cu 30.000 euro, dar soţia nu putea veni în România, deoarece rămăsese în Germania cu copiii mici. Toată discuţia cu SC K. SA, inclusiv preţul, a fost telefonică. Eu eram în Germania.

Am mers la un notar pentru a-mi da procură specială să pot vinde partea când ajung în România. SC K. SA mi-a trimis prin fax C.F. pentru a putea face procura, întrucât acolo trebuia să dovedesc că soţia era proprietar. Am venit în România în iulie 2006.

După ianuarie 2006, când am plecat din ţară, m-a sunat D. şi m-a întrebat dacă vreau să cumpăr terenul din spatele str. .... Am fost de acord şi i-am spus că, în martie - aprilie eu nu pot veni în ţară pentru că am problemme cu copiii. I-am spus că dacă vrea să vândă îl trimit pe vărul meu, O. să pună terenul pe numele acestuia şi să îi dau ceva bani (25-30.000 euro) când vin în ţară. Cumnatul lui D., care a fost după O. la Gătaia să îl aducă pe acesta la notarul din Timişoara pentru a face contractul pe numele său. Mi-a spus doar că a făcut contractul pe numele lui O.

Revin la vânzarea cu SC K. SA şi arăt că am venit în ţară pentru două zile, am ajuns şi a doua zi am plecat înapoi. SC K. SA, respectiv patronii, au pregătit tot - o notară Bucur de la Jimbolia, care a fost adusă la biroul SC K. SA din Timişoara. După aceea am plecat înapoi în Germani şi am venit la începutul lunii august, respectiv 4-5 august şi atunci SC K. SA a spus că nu cumpără de la nimeni pentru că mai sunt parcelele din spatele terenului cumpărat de la mine, care erau pe numele O.. Atunci m-a contactat P. de la SC K. SA care m-a întrebat dacă eu negociez cu dânşii să le vândă O. celelalte 3 parcele. M-am dus cu O., care mi-a dat procură specială, la notarul L.L.L.L. Aceasta mi-a spus ce trebuie să facem ca să îmi dea procură specială să vând cele trei parcele în numele dânsului. Direcția Națională Anticorupție notar a cerut de la C.F. cele trei extrase de C.F. şi mi-a făcut procură specială să vând.

Terenul de pe str. ... a fost vândut către P. şi tatăl său, ca persoane private. După aceea, cei doi l-au vândut către SC K. SA cu suma de 180.000 euro.

Atunci când au dorit să cumpere celălalt teren de la O., mi-au spus că ei vor plăti toate taxele către stat, dar să treacă 213 sau 215.000 euro ca preţ al vânzării. Preţul real a fost 37.000 euro. Eu le-am spus că dacă ei plătesc toate taxele să treacă ce preţ vor.

SC K. SA lua mai mulţi bani împrumut de la romi, erau foarte cunoscuţi în comunitate. Era vorba când îmi scot autorizaţia de construcție i-am dat 170.000 bani împrumut. Ei trebuiau să îmi repare acoperişul, încălzire şi le-am dat 165.000 sau 170.000 euro, ca împrumut. Le-am dat aceşti bani la începutul lunii august 2006. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat apoi. Mi-au dat aceşti bani înapoi pentru că nu am avut aprobările de renovare, în septembrie - octombrie 2006.

Pe H. l-am cunoscut de mai mulţi ani, se ocupa de imobiliare, vânzări. Era un om cunoscut în Timişoara. Am fost la notarul L.L.L.L. împreună cu U. şi H. Dânşii spuneau că se cunosc din Germania, Ungaria. Vorbeau în ungureşte şi ştiau să vorbească foarte puţin în germană. Cei doi s-au înţeles de faţă cu mine ca U. să îi dea procură lui H. pentru a-i vinde terenul de pe str. .... Nu îl cunoşteam pe U.. Acolo l-am văzut prima dată. Pe M. nu l-am cunoscut şi nici pe E.

La L.L.L.L. a fost şi U. La ea în birou, cu mine de faţă, s-a făcut procura lui U. către H.

Reprezentantul Ministerului Public: de ce mai era nevoie de acesta dacă a fost dată procura pentru H.?

Inculpat: eu ştiam că H. avea procură de vânzare cumpărare şi voia neapărat să ia nişte bani împrumut. L-am contactat pe R.R., care ulterior a luat legătura cu H. şi i-a promis că îi dă 60.000 euro împrumut pentru 6 luni de zile. Apoi am mers eu cu R.R. şi H. la un restaurant termal, unde un arab - patronul acestui restaurant a spus că nu mai merge la notar şi că merge altădată. Nu ştiu de ce arabul trebuia să meargă la notar. Eu am mers pentru ca H. să ia banii cu împrumut prin intermediul lui R.R., de la arab. R.R. a spus că el nu are bani şi că are un prieten pentru a împrumuta banii, respectiv patronul de la Termal. Când am ieşit afară, fără să ştim, am aflat că am fost fotografiaţi de către nişte ziarişti.

Eu l-am cunoscut pe R.R. şi pe H. şi ştiam că H. are nevoi e de bani. Eu l-am contactat pe R.R. pentru a rezolva problema cu împrumutul şi anume dacă nu restituie banii H. în 6 luni terenul rămâne al arabului şi H. a fost de acord. Este vorba despre terenul din str. ..., iar discuţiile au avut loc în 2008. Am fost acolo doar pentru că l-am cunoscut pe R.R. Aşa se procedează peste tot. Rămâne terenul dacă nu se respectă termenul împrumutului. Nu s-a făcut nici un act la notar. Banii nu s-au dat. Nu s-a luat nici un ban. Nu ştiu să fi existat alte discuţii. Nu s-a finalizat nimic.

Reprezentantul Ministerului Public: referitor la terenul din str. ..., este adevărat ce aţi declarat că „ nu judecă bine O.”?

Inculpat: nu, nu este adevărat. Este o persoană stabilă. Niciodată nu am făcut această afirmaţie.

Reprezentantul Ministerului Public: cu ce preţ s-a vândut terenul din str. ... ?

Inculpat: cu 30.000 euro, preţul real. Cel din str. ... s-a vândut cu 37.000 euro, pe care i - am obţinut de la SC K. SA.

Reprezentantul Ministerului Public: cum explicaţi faptul că terenul a fost cumpărat de O. cu 120.000 euro de la E. ?

Inculpat: terenurile se vând în raport de zone şi în Timişoara, ca şi în Bucureşti, în raport de grile.

Reprezentantul Ministerului Public: câţi bani au fost ridicaţi de la mama dvs. cu ocazia cumpărării terenului din Asachi de către O. ?

Inculpat: în total 7.000 euro, iar când am venit eu în ţară i-am dat diferenţa de până la 28-30.000 euro lui D..

Reprezentantul Ministerului Public: dacă aţi fost sunat în martie de către numitul Ştefan să cumpăraţi terenul din Gh. Asachi ?

Inculpat: nu, am fost sunat de SC K. SA să vând terenul pentru că eu nu pot face nimic pe acel teren, pentru că ei deja cumpăraseră parcela de la familia de la Oradea. SC K. SA dorea să construiască un imobil pe acel teren şi a şi construit.

Reprezentantul Ministerului Public: aţi negociat cu cineva preţul terenului din str. ...?

Inculpat: Terenul a ajuns la O. prin D. Nu ştiu cu cine s-a dus D. la notar şi cine era vânzătorul. Am discutat cu D. la telefon despre preţ. Acesta nu mi-a spus cine era proprietarul. Şi notarul şi D. pot oferi informaţii despre cum s-a desfăşurat tranzacţia. O. mi-a povestit că un taximetrist a venit după el şi l-a dus la un notar unde a semnat nişte contracte. Cred că D. a plătit taxele notariale. O. nu a plătit nici un ban ca preţ. Eu i-am dat lui D. aproximativ 27-28.000 euro în luna august 2006, pentru acest teren. Nu a cumpărat terenul de la soţia mea pentru că eu eram cel care discuta cu D.. Nu am fost în ţară, iar O. era. Telefonic i-am indicat strada lui D. unde să meargă să îl ia pe O. să facă contractul pe numele lui. Am văzut actele de proprietate în luna august, când am venit în ţară. Cu acestea am mers la notarul L.L.L.L.

Reprezentantul Ministerului Public: cu ce vă ocupaţi?

Inculpat: în Germania cu vânzări de maşini.

Reprezentantul Ministerului Public: Casa la care urma să facă reparaţie P., era pe numele dvs?

Inculpat: nu, era pe numele bunicului, iar acum este pe numele moştenitorilor. Nu am primit autorizaţie pentru că este un imobil de patrimoniu.”

D., audiat în apel la termenul de la 26 aprilie 2016, a declarat următoarele:

“Îmi menţin cele două declaraţii date în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească. Recunosc faptele, aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare.

În urma comunicării de către instanţa de apel a motivării instanţei de apel, arăt că, referitor la plăsmuirea dispoziţiei de restituire a terenului de pe str. ... şi documentaţia aferentă, eu le-am primit în original pe data de 11 aprilie 2006. După ce am efectuat fotocopie color de pe aceste documente, a doua zi m-am deplasat în Ungaria şi le-am prezentat lui L.L.L. pentru a vedea dacă se pot face ştampile. În drum spre Ungaria m-am oprit la Arad, unde am lăsat o copie de pe documentaţia cadastrală doamnei T.T.T.T. După ce L.L.L. şi-a dat acordul că se pot realiza acele ştampile, mi-a spus că pot fi gata după sărbătoarea pascală din 2006. Am reţinut aceste lucruri pentru că sunt de religie catolică şi am verificat. Până la acea dată şi Direcția Națională Anticorupție T.T.T.T. din Arad a reuşit să realizeze acele documentaţii cadastrale şi undeva între 19-21 aprilie 2006 m-am deplasat în Ungaria, oprindu-mă din nou la Arad pentru a lua documentaţia cadastrală întocmită de Direcția Națională Anticorupție T.T.T.T. şi pentru a mă deplasa în Ungaria la data indicată. La acel moment aveam asupra mea şi dispoziţia de restituire, întocmită în România, când s-au aplicat toate ştampilele, inclusiv semnăturile pe documentele prezentate la L.L.L. şi anume dispoziţia de restituire şi documentaţia cadastrală.

Cea de - a doua menţiune vizează suma de bani primită de la C. şi modul de distribuire către L.L.L. şi Direcția Națională Anticorupție T.T.T.T. Am primit această sumă de bani pentru a confecţiona documentele fictive şi pentru a găsit în Ungaria o persoană care să se ocupe de vânzarea fictivă. C. mi-a cerut acest lucru. Este vorba despre terenul din str. ..., pentru că este terenul din spate. Suma de 20.000 euro, din cei 30.000 euro,primiţi de către mine de la C., a ajuns la L.L.L.. Acesta, la rândul său, a recompensat-o pe Direcția Națională Anticorupție T.T.T.T. cu 5.000 euro. La mine au rămas doar 10.000 euro, nu 15.000, cum s-a menţionat. Aceşti bani au fost daţi de către C. pentru a realiza cele două documentaţii şi pentru terenul din str. ... şi cel din str. ....

C. a ştiut că am finalizat acele proceduri. L-am anunţat. M. nu a cunoscut că acele acte erau false, nu i-am comunicat aceste lucruri. E. cunoştea că documentele erau false pentru că acesta a trebuit să prezinte documentele personale pentru a fi integrate datele dânsului în documentele plăsmuite. M. nu a cunoscut nici în legătură cu terenul din str. Romulus că actele erau false. Pe U. l-am văzut în ziua când s-a prezentat la notariat. L.L.L. a fost cel care l-a adus pe U. Eu i-am cerut să îl aducă. S-a apelat la această persoană pentru că era nevoie de o persoană interpusă pentru a se putea realiza vânzarea. L.L.L. a fost cel care l-a ales.

Reprezentantul Ministerului Public: E adevărat că pentru falsificarea documentaţiei vizând vânzarea din str. s-a luat ...hotărârea de a se proceda similar după reuşita vânzării terenului din str. ... ?

Inculpat: Da. documentaţia a fost falsificată inclusiv dispoziția de restituire, la începutul lunii iulie 2006.

Reprezentantul Ministerului Public: Cum v-a ales C. ?

Inculpat: Cred că pentru că eram de etnie maghiară şi aveam rude în Ungaria iar statul ungar nu necesita apostilă pe procurile prezentate în România.

Reprezentantul Ministerului Public: Nu i-aţi spus lui C. despre L.L.L. şi ce anume a făcut acesta ?

Inculpat: Cred că i-am spus lui C. aceste lucruri la începutul anului 2006, după ce am discutat despre documentaţia falsă cu C. I-am spus că s-ar putea să existe o persoană care poate falsifica documente, instrumente oficiale.

Reprezentantul Ministerului Public: De unde aţi obţinut actele cadastrale ?

Inculpat: De la C., împreună cu dispoziţia de restituire.

Reprezentantul Ministerului Public: Îl trimiteaţi în mod frecvent pe M. la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară ?

Inculpat: Da, îl trimiteam în mod frecvent la mai multe instituiții şi la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Nu am fost niciodată la niciuna dintre aceste instituţii, nu am cunoscut niciodată pe aceşti funcţionari. Singurul loc în care m-am deplasat a fost la biroul doamnei R. cu ocazia vânzării lui E. către O.

Reprezentantul Ministerului Public: Cunoşteaţi procedura de întabulare ?

Inculpat: Nu.

Reprezentantul Ministerului Public: Când aţi obţinut toate actele şi l-aţi trimis pentru M. pentru întabulare, cum ştiaţi că aveţi toate actele necesare ?

Inculpat: E posibil să mă fi informat de la cineva, nu imi amintesc de la cine.

Reprezentantul Ministerului Public: M. s-a uitat pe acte?

Inculpat: cred cp verificarea s-a făcut la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de către funcţionari. Eu i-am dat şi cererea de intabulare, pe care am primit-o de la L.L.L., fiind semnată de E., conform expertizelor din dosar.

Arăt că la doamna L.L.L.L. nu am fost deloc prezent.

Avocatul apelantului intimat inculpat C.: Dacă C. i-a dat copie xerox după acel act de restituire din 4 noiembrie 2005 în ianuarie 2006, cine i-a dat dispoziţia reală din aprilie 2006 ?

Inculpat: Am primit o copie după dispoziţia de restituire la începutul anului 2006 şi tot în luna aprilie 2006 planurile cadastrale şi originalul dispoziţiei tot de către C.

Avocatul apelantului intimat inculpat C.: De unde avea L.L.L. acte româneşti ?

Inculpat: Eu i-am prezentat lui L.L.L. înainte acea fotocopie pe care am primit-o de la C.. L.L.L. mi-a spus că nu e suficientă o fotocopie în alb negru pe a realiza instrumentele şi mi-a solicitat o fotocopie color cu o rezoluţie destul de bună. Acea fotocopie am realizat-o pe 11 aprilie, când am primit documentaţia de la C..

Avocatul apelantului intimat inculpat C.: Ştie dacă C. îi cunoaşte pe L.L.L. şi E. ?

Inculpat: C. nu i-a cunoscut pe niciunul dintre ei, nu s-a întâlnit cu aceştia niciodată.

Avocatul apelantului intimat inculpat C.: Ştie dacă C. îi cunoştea pe funcţionarii din primărie ?

Inculpat: Nu pot confirma sau infirma dacă îi cunoştea anterior, dar în cazul nostru nu ştiu să fi avut vreo relaţie cu vreunul dintre ei, cum nici eu nu am avut.

Avocatul apelantului intimat inculpat C.: C. ştia de intabularea celei de - a doua dispoziţie false din decembrie 2007 ?

Inculpat: Da.

Avocatul apelantului intimat inculpat E.: Cine l-a informat pe E. în legătură cu actele în care urma să îi apară numele ?

Inculpat: L.L.L.

Avocatul apelantului intimat inculpat E.: A fost prezent inculpatul D. la aceste discuţii ?

Inculpat: Nu, discuţiile s-au purtat în Ungaria. Eu l-am cunoscut pe E. în România. L.L.L. m-a informat despre aceste discuții pe care le-a avut cu E.

Avocatul apelantului intimat inculpat E.: Când l-a cunoscut pe E., a purtat aceste discuţii în legătură cu veridicitatea documentelor ?

Inculpat: Nu, acesta era informat deja de către L.L.L. în legătură cu ceea ce se va întâmpla acolo. Mai ales că era şi un traducător autorizat care i-a tradus tot ce s-a întâmplat la notar.

Avocatul apelantului intimat inculpat E.: Pe E. l-aţi cunoscut direct la notar ?

Inculpat: Nu am avut nici un fel de relaţie. L-am preluat de la intrarea în România, la Arad, aflându-se cu L.L.L.

Regret toate cele întâmplate.”

Martorul S.S. a declarat următoarele, la termenul din 10 mai 2016:

“Martorul declară: menţin declaraţiile date anterior atât cele din faţa Parchetului, cât şi în faţa instanţei.

Nu ştiu în ce dată, am fost sunat de doi conaţionali ai mei, K.K.K. şi J.J.J. şi mi s-a spus că este un teren în Timişoara, de vânzare. Am întrebat care este preţul şi mi-a zis că dacă pot să vin până acolo, pot să discut cu oamenii direct. Aşa a şi fost, m-am întâlnit cu cei doi conaţionali ai mei şi era o persoană pe numele R.R., pe care o ştiam din oraş, din vedere. Mi-a povestit despre teren, mi-a spus aproximativ unde se află, într-o zonă bună din Timişoara, am întrebat de preţ, mi-a spus că este preţul fix de 300 euro/m pătrat, nu se poate negocia, iar dacă sunt de acord cu preţul, el poate chema pe cei care deţin terenul şi putem trece la tranzacţie.

Mi s-a părut că preţul este în regulă, nici foarte scump, nici foarte ieftin la vremea respectivă. Am cerut actele, mi s-au dat de către R.R., un extras de cf la zi, un act de dobândire a terenului, care era de fapt dispoziţia de retrocedare a primarului şi o procură pe numele G.G.G.G.G.G.G.G. din partea proprietarului spunând că proprietarul nu se află în ţară. M-am deplasat la locul unde este terenul, l-am găsit, mi s-a părut că avea un front stradal mai mic, dar corespundea pentru o autorizaţie de construcţie a două blocuri.

Am anunţat telefonic pe Mizar şi am cerut să mi se aducă şi un certificat fiscal. Am fost sunat în 10 minute şi mi s-a spus că a adus certificatul fiscal. Am întrebat: aşa de repede? Am trecut din nou la Termal şi am ridicat certificatul fiscal şi m-am dus să verific actele. Am anunţat notarul cu care lucrez, doamna I.I.I.. I-am trimis copie de pe acte, aceasta a cerut de la C.F. un extras de cf de verificare, de informare şi mi-a zis că este în regulă. Datorită faptului că terenul era cu actul de dobândire cu dispoziţie de retrocedare a primarului mi-a fost frică să nu fie atacat în contencios administrativ şi să nu fie notat în C.F.

Am zis că aş putea să verific dacă este atacat în contencios administrativ la primăria Timişoara. Cunosc pe numitul R.R.R.R. care era director la direcţia de patrimoniu la vremea respectivă, l-am anunţat telefonic şi mi-a zis că se afla în Viena şi vine la noapte. I-am spus că am stabilit, cu notarul a doua zi, la ora 13, pentru cumpărarea acestui teren şi aş vrea să-mi verifice. Mi-a răspuns că mâine dimineaţă va fi la serviciu şi mă va suna. Am sunat a doua zi dimineaţa, avea foarte mult de lucru şi cred că este un noroc din punctul meu de vedere, pentru că dacă anunţam telefonic numărul de dispoziţie de retrocedare era număr adevărat, dar cu altă adresă şi era suficient să-mi spună că nu este atacat în contencios această dispoziţie.

Am trimis actele printr-un angajat al meu la sediul primăriei la el, la cerinţa lui şi am fost sunat peste aproximativ 30 de minute, spunând să nu fac nimic pentru că actele sunt false, terenul este al nostru, al primăriei şi că se va duce la primar. Am fost sunat peste 10 minute şi mi-a zis să ne întâlnim pentru că a sunat la Direcţia Generală Anticorupţie şi să ne întâlnim acolo. Am fost la Direcţia Generală Anticorupţie, acolo a fost şi directorul de la cadastru, am expus cele întâmplate, am arătat actele şi ne-am deplasat cu toţii la sediul Parchetului.

Am fost la procurorul şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, la doamna procuror H.H.H.H.H.H.H.H., am depus o plângere de fals, care era de competenţa acestui Parchet şi ne-a trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru presupusa infracţiune de înşelăciune, la domnul procuror şef Braşoveanu. Am vorbit cu domnul procuror şef şi mi-a spus că nu se poate face un flagrant la tentativa de înşelăciune şi atunci am plecat. Am sunat pe cei doi conaţionali, am anunţat ce s-a întâmplat şi am spus să-in cheme pe cei care vor să vândă la ei şi să vedem ce ne anunţă de la Parchet sau de la primărie ce putem face.

Între timp nu s-a mai întâmplat nimic, cei care au vrut să vândă au fost la sediul Termal. Au fost chemaţi nişte ziarişti, au fost făcute fotografii la toţi la sediul Termal şi au apărut nişte articole. Nu am văzut cine a venit la sediul Termal, dar din ce mi-au spus cei doi conaţionali şi din ce am văzut din fotografii s-au prezentat R.R., P. care avea procura şi spre surpriza mea am văzut că şi C., respectiv C. Din acest moment, s-a anulat tranzacţia şi restul a continuat cercetarea de către Parchet.

Procuror: Ce s-a întâmplat cu înregistrarea ?

Martor: Cei care au fost chemaţi de la presă au vrut să facă înregistrare. Ştiu că numitul I.I.I.I.I.I.I.I., care era ziarist, a făcut o înregistrare, el fiind cel care a stat afară şi a făcut fotografii.

Procuror: V-a povestit J.J.J. ce s-a discutat ?

Martor: Da. Mi-a spus că l-au întrebat pe Sander Ion de ce a venit şi el a spus că el este împuternicit din partea proprietarului să primească bani. Atunci, numitul J.J.J. le-a spus să iasă afară pentru că actele sunt false.

Procuror: Ştiţi cum s-a obţinut certificatul fiscal aşa de repede ?

Martor: Nu.

Apărător inculpat C.: Dacă v-aţi întâlnit vreodată, în perioada respectivă, cu C. ?

Martor: Nu.

Apărător inculpat C.: Dacă vreodată C. a negociat cu dvs. vreo sumă de bani referitoare la imobilul din cauză ?

Martor: Am fost surprins de prezenţa lui C. la Termal, în ziua tranzacţiei. Nu am negociat cu el.

Apărător inculpat D.: Dacă în afara celor trei persoane menţionate C., R.R. şi G.G.G.G.G.G.G.G. au mai fost şi alte persoane dintre cele acuzate cu care aţi discutat vânzarea terenului ?

Martor: Nu.”

Martorul J.J.J. a declarat următoarele, la termenul din 24 mai 2016: “Am avut un accident grav la cap şi nu îmi aduc aminte. Ştiu că am vrut să cumpăr o casă de la C. şi am fost la el acasă şi am discutat, dar nu ne-am înţeles asupra preţului. Apoi a vrut să îmi vândă un teren dar nu am fost de acord. Era intermediar asupra acestui teren. A venit un băiat, nu mai ştiu cum îl cheamă şi mi-a spus că este un teren foarte bun şi dacă mă interesează să fac un bazar. Terenul era situat aproape de str. .... I-am spus băiatului că nu mă interesează şi că întreb pe un prieten, S.S. Am discutat cu S.S. şi nu a cumpărat pentru că avea probleme terenul. Nu ştiu exact ce probleme. Am înţeles că terenul nu era pe numele omului respectiv. M-am întâlnit cu C. legat de acest teren înainte de a vorbi cu S.S. şi mi-a spus că vrea şi el să câştige un ban în legătură cu un comision pentru vânzarea terenului. C. s-a întâlnit la mine la ştrand cu omul pe numele căruia era terenul. Atunci am discutat cu el şi i-am spus că nu sunt interesat să cumpăr terenul. Atunci l-am sunat pe S.S., acesta a venit, a luat actele de la omul respectiv - proprietarul terenului, m-am dus cu el la primărie. Acolo era un director, căruia S.S. i-a spus că vrea să ridice un bloc. Nu am asistat la discuţie.

M-am întâlnit cu S.S. după discuţie şi mi-a spus că actele de proprietate au probleme şi nu s-a făcut vânzarea. Nu mi-a spus ce probleme sunt.

Procuror: Cunoaşteţi un ziarist pe Nume I.I.I.I.I.I.I.I. ?

Martor: Da, îl cunosc, este finul meu. El mi-a povestit despre faptul că C. a tras ţeapă unuia P., care a construit un bloc.

Procuror: I-aţi cerut lui I.I.I.I.I.I.I.I. să pună o cameră la ştrand pentru a filma întâlnirea cu vânzătorul ?

Martor: Nu, I.I.I.I.I.I.I.I. mi-a spus că vrea să facă acest lucru. I-am spus că poate să pună, dacă vrea. La întâlnirea la care a fost pusă camera a venit C. şi omul respectiv - proprietarul terenului. Au avut loc discuțiile pe care le-am menţionat anterior, despre vânzarea terenului.

Procuror: La acel moment, vă spusese deja S.S. că actele sunt false ?

Martor: Nu ştiu sigur, dar cred că după ce a aflat S.S. Chiar că nu îmi mai aduc aminte dacă a fost înainte sau după.

Procuror: De ce a filmat I.I.I.I.I.I.I.I. acea întâlnire ?

Martor: Pentru că C. a tras ţeapă unui P., tot aşa cum era şi cu acest teren şi a vrut să înregistreze discuţiile.

Procuror: De unde ştia I.I.I.I.I.I.I.I. că C. urma să vină la discuţie ?

Martor: Nu mai ştiu. Ne-am întâlnit în acea zi de trei ori: o dată dimineaţă (când a venit să îmi spună de teren), a doua oară când mi-a adus actele omul respectiv şi C. şi Joe şi a treia oară tot ei trei au venit, când a venit şi S.S., când s-a făcut şi înregistrarea.

Procuror: Pentru ce v-aţi întâlnit a treia oară ?

Martor: S.S. a verificat actele aduse a doua oară şi a treia oară a venit să discute cu el de preţ, cred că S.S. l-a chemat pe I.I.I.I.I.I.I.I. să înregistreze. La acea discuţie am fost de faţă şi eu, S.S., C. şi respectivul proprietar.

Procuror: Le-a spus cineva celor trei că actele sunt false ?

Martor: S.S. mi-a spus că actele sunt cu probleme, nu că sunt false. I.I.I.I.I.I.I.I. a spus să îi înregistreze pentru că sunt ţepari. Discuţia a avut loc la mine la ştrand, le Termal şi I.I.I.I.I.I.I.I. a trimis un băiat de la el pentru a o înregistra. Pe I.I.I.I.I.I.I.I. cred că l-a chemat S.S..

Procuror: Ce s-a discutat la acel moment ?

Martor: Au discutat de preţ. Probabil doreau să aibă nişte probe înregistrate, de aceea a avut loc întâlnirea şi discuţia s-a reluat de la început. Nu au vorbit de fals. Au vorbit de preţ.

Apărător inculpat D.: Puteţi confirma că acea persoană Joe este R.R.?

Martor: nu ştiu după nume, îl pot recunoaşte doar după poze sau dacă l-aş vedea personal. Inculpatul D., prezent în sală, nu este Joe, la care am făcut referire. Nu l-am văzut niciodată în viaţa mea.”

Martorul I.I.I.I. a declarat următoarele, la termenul din 10 mai 2016: “Soţia domnului B. este verişoară cu mama mea. Domnul B. mi-a dat un act să-l depun la C.F.. Am luat actul de la el, am completat o cerere şi am depus-o la ghişeu. Nu mi-a zis nimic, ci doar m-a rugat să depun acest act. Nu mi-a zis al cui este. Sunt secretar la un birou notarial din Timişoara şi am completat cererea formulată la C.F., în această calitate. Nu se efectua nici un act la biroul notarial la care lucram referitor la cererea pe care am depus-o.

Procuror: Dacă este singura dată când aţi făcut o astfel de cerere ?

Martor: De-a lungul anilor, B. m-a mai rugat să fac asemenea cereri, dar acesta o avea pe soţia sa, care era colega mea. Nu mai ştiu exact dacă mi-a dat mie sau soţiei sale cererile respective.

Procuror: Potrivit procedurii obişnuite primeaţi un bon că aţi depus cererea la C.F. ?

Martor: Nu se dau bonuri.

Procuror: Ar fi trebuit să ridicaţi cererea dvs. ?

Martor: Nu ar fi trebuit să ridic eu actul de la C.F. Mi-a spus doar să depun cererea şi mai departe nu trebuia să-l ridic eu. A zis că el se ocupă de actul respectiv. Nu mi-a explicat de ce nu s-a dus el să-l depună. Procedura este în sensul că acela care depune actele la C.F., le şi ridică. Nu m-am uitat pe actele pe care le-am depus. Atunci când am completat cererea doar am scris titlul, adică ce scria pe act, şi atât. B. nu mi-a dictat cererea. Nu mi s-a părut nimic anormal, că nu ar fi bun. Niciodată nu m-am gândit la aceasta.

Procuror: B. v-a spus cine l-a rugat să depună actul prin dvs. ?

Martor: Da. După o perioadă lungă de timp, nu ştiu exact când, a venit B. şi a zis că şi-a adus el aminte că el mi-a dat actul. Atunci mi-a spus cine l-a rugat, dar nu mai ţin minte cine. La procuratură doamna procuror mi-a spus să merg să-l mai întreb o dată pe B. care este numele persoanei. B. se afla în camera alăturată, am mers şi l-am întrebat şi aşa am scris numele în declaraţia de atunci, dar nu-l mai reţin. B. mi-a spus că a fost şi el rugat de către acea persoană să facă acea lucrare.

Apărător inculpat D.: Dacă în afară de B. mai cunoaşteţi o altă persoană din dosar ?

Martor: Îl cunosc pe F. de la C.F., în sensul că am colaborat cu acesta ca de la cabinet notarial la funcţionar al cărţii funciare.

Apărător inculpat M.: Cât de des mergeaţi la procuror în perioada de anchetă din prezentul dosar ?

Martor: Cam de 3 ori pe săptămână la începutul anchetei. Nu mai ştiu cât am mers de 3 ori pe săptămână, dar ştiu că am mers foarte des. Nu mai ştiu câte luni.

Apărător inculpat M.: Dacă declaraţiile date la Parchet au fost dictate de procuror ?

Martor: Da, am scris şi după dictare. Ce nu am vrut să scriu, nu am scris, dar mi-a dictat ce am răspuns după ce mă întreba. Ce am scris corespundea adevărului. Nu am scris nimic din ce nu aş fi vrut să scriu.”

Martorul L.L.L.L. a declarat următoarele, la termenul din 24 mai 2016:

“Îmi menţin declaraţia dată la Curtea de Apel Timişoara. Ce voi relata poate nu va fi atât de vast ca declaraţia dată anterior, dat fiind timpul lung scurs de la acea dată. Nu ştiu ziua exactă din săptămână şi nici din lună, ştiu doar că într-o zi la biroul meu notarial s-au prezentat nişte persoane solicitând redactarea unei procuri de vânzare. Mi-au prezentat un extras de C.F. şi un act de identitate în original, al proprietarului menționat în extrasul de C.F., însă cum extrasul era mai vechi de o lună, am solicitat în regim de urgenţă un alt extras de C.F. Cel care a venit solicitând eliberarea unei procuri se numea C. şi a venit cu un cetăţean maghiar, despre care mi-a spus că era proprietarul tabular al acelui imobil.

Aveam nevoie de un traducător de limbă maghiară şi secretara nu a găsit niciunul disponibil, părţile solicitând redactarea procurii cu un interpret pe care îl cunoşteau şi îl foloseau frecvent, după cum mi-a declarat C., după ce a discutat cu cetăţeanul maghiar. Acel interpret mi-au spus că era o cunoştinţă a cetățeanului maghiar, fapt ce mi-a fost ulterior confirmat de către interpret, pe nume G.G.G.G.G.G.G.G., sau aşa ceva, este consemnat oricum în declaraţia notarială.

După obţinerea extrasului de C.F. la zi, părţile s-au prezentat la biroul meu, au intrat în birou doar interpretul şi mandatarul, interpretul i-a citit/tradus procura, eu l-am întrebat pe interpret dacă cetățeanul maghiar cunoaşte şi limba germană şi mi-a spus că înţelege puţin. Atunci, după ce a fost tradus în lb maghiară procura, eu l-am întrebat în lb germană dacă a înţeles şi mi-a răspuns „da, e în ordine”. Au semnat toate exemplarele. Li s-au eliberat două exemplare şi asta a fost tot.

Procuror: E adevărat că a venit întâi C. şi a cerut să îi calculaţi întâi taxele pentru vânzarea unui imobil ?

Martor: Nu.

Procuror: Când v-au spus C. şi cetățeanul maghiar cine este mandantul ?

Martor: După ce noi i-am comunicat că nu avem traducător autorizat, nu în momentul în care i-am cerut extrasul de C.F. . în momentul în care au venit cu actele, au venit şi cu buletinul mandantului. Acea persoană nu era de faţă. A fost tot traducătorul, când au venit la final. Nu ştiu cine era mandantul. Numele Işfănuţ nu îmi spune nimic.

Procuror: Aţi văzut actul de proprietate ?

Martor: În sistemul de C.F. actul care atestă proprietatea este extrasul de C.F., dispoziţia de restituire nu avea nicio relevanţă pentru redactarea unei procuri de vânzare cumpărare. Nu am văzut dispoziţia de restituire.

Procuror: În extrasul de C.F. sunt redate datele de stare civilă ale persoanei înscrise în C.F. ?

Martor: În extrasul de C.F. nu sunt redate aceste date.

Procuror: Cum v-aţi dat seama că persoana din C.F. este aceeaşi cu mandatarul ?

Martor: Nu aveam cum să verific că persoana din C.F. are aceeaşi identitate cu persoana care s-a prezentat decât prin actul de identitate şi din declaraţia părţilor. Purta acelaşi nume.

Procuror: Aţi purtat discuţiile cu C. în momentul iniţial? Care era rolul acestuia ?

Martor: Da. La biroul notarial veneau multe persoane să solicite un act. El a venit cu persoana care a solicitat procura. Nu avea nicio calitate, dar se întâmplă frecvent să vină persoane însoţite de alte persoane pentru a solicita redactarea unui act. Identificarea se face ulterior, la încheierea actului.

Procuror: Îl cunoșteați dinainte pe C. ?

Martor: Da, îl cunoşteam ca pe orice alt client care vine în birou. A mai făcut şi alte acte la mine. În total au fost cinci acte, pe care procurorul de caz mi le-a cerut, respectiv două vânzări, un schimb şi una sau două declaraţii. Nu pot spune exact ce fel de declaraţii.

Apărător inculpat D.: În afară de cele trei persoane: C., U., G.G.G.G.G.G.G.G., a mai fost şi altă persoană la notariat ?

Martor: Nu, legat de acea cauză nu ştiu să fi fost şi alte persoane.

Apărător inculpat H.: H. personal a formulat vreo cerere, a făcut vreo solicitare, a semnat vreun înscris ?

Martor: Nu, a venit cu cetăţeanul maghiar, iar în momentul în care i-a tradus a zis că sunt vecini, i-a cunoscut părinţii şi se cunosc de mult timp.

Apărător inculpat H.:

Prezenţa acestuia s-a limitat doar la servicii de traducere ?

Martor: Da, eu l-am văzut doar atunci, când a tradus şi a semnat ca şi interpret.

Apărător inculpat H.: I s-a format martorului convingerea că ceea ce i-a fost tradus de H. a fost înţeles de către mandant ?

Martor: Da, pentru că eu am întrebat dacă este în regulă ce i s-a tradus şi a spus că da.”

Martorul P.P.P.P. a declarat următoarele, la termenul din 24 mai 2016:

“Ştiu despre această cauză că subordonatul meu, G. a eliberat un certificat fiscal cu nerespectarea procedurilor interne din cadrul Direcţiei Fiscală a Municipiului Timişoara şi anume: cererea pentru obţinerea certificatului trebuia depusă şi înregistrată prin registratură, apoi trebuia să fie soluţionată de funcționarul căruia i-a fost distribuită, respectiv G., după care se întoarce la registratură, în vederea eliberării. Funcţionarii de la registratură verifică identitatea persoanelor şi nu eliberează decât persoanei în cauză. În ceea ce privește această cauză, cerere4a nu a fost depusă prin registratură şi certificatul fiscal respectiv nu a fost eliberat.

În ceea ce priveşte informaţiile înscrise în certificat, acestea reflectau întocmai cele ce erau înscrise în evidenţele fiscale şi contribuabilul înscris în evidenţa noastră la acel moment nu figura cu obligaţii faţă de Municipiului, Timişoara.

Precizez că în evidenţa fiscală se înscriu persoanele şi documentele în baza declaraţiilor pe propria răspundere a contribuabilului şi contribuabilul care o depune răspunde pentru declaraţia pe care o dă cu privire la concordanţă, adevăr, autenticitate a documentelor pe care le depune în copie. În acelaşi timp, certificatul de atestare fiscală atestă doar un singur lucru, că acel contribuabil la momentul eliberării certificatului, are sau nu obligaţii achitate sau neachitate faţă de bugetul local şi nu calitatea de proprietar sau altă calitate a persoanei înscrise în acel document.

Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara a considerat că abaterea săvârşită de G. este una de natură disciplinară şi am şi emis o dispoziţie pentru sancţionarea disciplinară a acestuia, care se află la dosar. Mai multe aspecte nu cunosc.

Procuror: Când partea face o declaraţie pe proprie răspundere, în sensul că a cumpărat un imobil, se schimbă şi numele proprietarului în evidenţa primăriei?cine era proprietarul în evidenţa primăriei ?

Martor: Nu ştiu şi nu cunosc despre completarea unor declaraţii de impunere fiscală de către G., nici nu a făcut obiectul cercetării noastre disciplinare. Declarația de impunere o completează contribuabilul care o depune. Nu există nicio parte completată de către funcţionar. Ea poate fi completată oriunde şi poate fi trimisă şi prin poştă sau prin email, scanată. Întotdeauna, în urma declaraţiei de impunere se trece în evidenţa primăriei noul proprietar şi există un singur caz în care operăm fără a exista declaraţia contribuabilului, când manifestăm un rol activ al dacă intrăm în posesia unor documente relevante, de exemplu când se eliberează autorizaţie de construire sau în cazul inspecţiei fiscale. Declaraţiile se depun 2.000 euro în fiecare lună, în medie.

Procuror: Dacă eu existat două certificate fiscale ?

Martor: Nu îmi aduc aminte.

Procuror: Ştiţi ceva despre înregistrarea în evidenţa primăriei, avea un număr ?

Martor: Certificatul respectiv nu avea număr de înregistrare în registratura Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, purta un număr fictiv.

Procuror: L-aţi semnat şi dacă nu, trebuia să îl semnaţi ?

Martor: Nu l-am semnat, am delegat această atribuţie şefilor de compartimente. Nu ştiu dacă purta semnătura persoanei delegate. Nu îmi aduc aminte.

Apărător inculpat G.: Ce înseamnă „eliberarea unui certificat pe mână scurtă” la care v-aţi referit în declaraţia de la urmărire penală ?

Martor: Procedura am denumit-o folosind această expresie în sensul că nu a urmat procedura oficială. A intervenit cercetarea administrativă şi din ea a rezultat că certificatul a fost eliberat unui avocat pe nume M. Nu ştiu mai multe date. G. a afirmat că certificatul l-a eliberat unui avocat, cunoştinţă de a sa, pe nume M.

Apărător inculpat G.: Imobilul despre care este vorba se afla în raza de competență a activităţii pe care o desfăşura G. ?

Martor: Nu mai aveam de mult o organizare pe sectoare tocmai pentru a nu se crea o relaţie între contribuabil şi organul fiscal. Această organizare am prelua-o de la Ministerul de finanțe în 2000 şi a mai fost folosită câțiva ani, după care s-a renunțat la acest sistem tocmai pentru motivul expus anterior. Declaraţiile, cererile se repartizează de către şeful de compartiment pe funcționar tocmai pentru a sigura o repartizare uniformă.

Apărător inculpat G.: În cursul unei luni se poate elibera şi un al doilea certificat ?

Martor: Se pot elibera oricâte se solicită.

Apărător inculpat M.: Când se predau certificatele fiscale, pe exemplarul care rămâne în primărie, se scria am primit un exemplar şi se semnează ?

Martor: Da, se semnează şi se datează.”

Analiza apelurilor declarate împotriva hotărârii instanţei de fond are în vedere criticile aduse de inculpaţi, situaţiei de fapt, atât în ceea ce priveşte elementele reţinute cu privire la conduita fiecărui inculpat, cât şi în ceea ce priveşte semnificaţia juridică pe care inculpaţii şi Ministerul Public au criticat-o, solicitând soluţii de schimbare a încadrării juridice cu privire la formele de vinovăţie reţinute, respectiv cu privire la modul în care se prezintă formele unităţii legale de infracţiune, de încetare a procesului penal prin prescripţia răspunderii penale ori prin mediere, de apreciere diferită a legii penale mai favorabile faţă de constatările instanţei de fond, de soluţionare diferită a pretenţiilor civile formulate în prezenta cauză.

În consecinţă, rezolvarea criticilor formulate de către părţile din cauză, mai puţin apelul doamnei avocat A., care vizează strict onorariul de avocat, şi apelul inculpatului E., a cărui soluţie depinde de faptul că s-a constatat decesul acestuia, presupune în prealabil stabilirea situaţiei de fapt în raport de care vor fi analizate consecinţele juridice.

Instanţa de apel constată că situaţia de fapt depinde în proporţie covârşitoare de un probatoriu provenind din acte: dispoziţii de restituire a unor proprietăţi care au fost falsificate, procuri încheiate pentru a permite vânzarea proprietăţilor ce făceau obiectul dispoziţiilor de restituire falsificate, contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru a obţine sume de bani din vânzarea unor proprietăți care aparţineau Primăriei Timişoara dar pentru care se creaseră situaţii juridice diferite în baza unor dispoziţii de restituire falsificate, documente de C.F. şi certificate fiscale eliberate cu încălcarea dispoziţiilor legale. Toate aceste acte au în comun faptul că beneficiarul final este C., care a reuşit să determine obţinerea unor documente prin care imobilele proprietatea Primăriei Municipiului Timişoara au fost trecute în proprietatea unor cetăţeni maghiari (care, fie nu existau în realitate, fie nu aveau nicio legătură cu imobilele respective) şi apoi, prin acte de vânzare fictive, în proprietatea unor membri ai familiei sale, prin intermediul cărora inculpatul a vândut trei imobile unui cumpărător de bună credinţă, SC K. SRL şi a încercat să vândă alte două imobile unui alt cumpărător de bună credinţă, S.S. Faptul că inculpatul este beneficiarul real al tuturor actelor întocmite în cauză a rezultat din declaraţiile părţilor civile care în mod ferm şi neechivoc a arătat, fie că negocierea s-a făcut direct cu acesta, cu care s-au încheiat contracte de împrumut pentru a garanta vânzarea cumpărarea, ca în cazul reprezentanţilor SC K. SRL, fie că, deşi iniţial vânzătorul s-a prezentat sub un anumit nume, la momentul la care imobilul a fost oferit spre vânzare, atunci când s-a pus problema negocierii prețului contractului, inculpatul C. a fost cel care s-a prezentat, surprinzând martorii prin apariţia sa (care nu era justificată de situația juridică din documentele prezentate cumpărătorului), ca în cazul martorului S.S.

În consecinţă, instanţa va analiza mai întâi situaţia de fapt în raport de fiecare dintre Deciziile de restituire nr. 2447 din 4 noiembrie 2005 şi nr. 2456 din 4 noiembrie 2005, evidenţiind actele falsificate şi instrumentele folosite pentru crearea aparenţei de realitate a celor constatate în decizii, ca şi actele efectuate ulterior falsificării deciziilor, pentru a obţine un beneficiu prin vânzarea imobilelor care aparţineau în realitate Primăriei Munipiului Timişoara, dar care făcuseră obiectul dispoziţiilor de restituire falsificate.

Astfel, acuzaţiile în prezenta cauză au în vedere obţinerea frauduloasă prin falsificarea tuturor documentelor care au stat la baza dreptului de proprietate a mai multor imobile situate în Timişoara. În consecinţă, în cauză, au fost investigate şi s-au formulat de către Parchet acuzaţii referitoare la două dispoziţii de retrocedare a unor imobile, respectiv dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005, cu privire la terenurile aflate pe str. ..., şi dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005 cu privire la terenurile aflate pe străzile ... şi str. .... Au fost create astfel, aparenţa de proprietate asupra imobilelor respective care au fost ulterior vândute SC K. SA, imobilele din str. ... şi str. ... şi s-a încercat vânzarea către unul dintre martorii din prezenta cauză a imobilului din str. ....

Cele două dispoziţii de restituire, din 4 noiembrie 2005 şi din 4 noiembrie 2005 au fost falsificate de către inculpatul D. alături de toate actele necesare pentru emiterea acestora, cu utilizarea instrumentelor necesare şi a însemnelor autorităţii pentru a face cât mai credibil falsul în folosul şi pentru C., care a beneficat în mod direct de banii obţinuţi din vânzarea terenurilor.

Dispoziţiile de restituire falsificate au avut ca model înscrisul pus la dispoziţie de C., respectiv dispoziţia de restituire reală din 4 noiembrie 2005, iar imobilele obţinute ca urmare a falsificării celor două dispoziţii de restituire au fost vândute de către C. (în ceea ce priveşte imobilele din străzile ... şi str. ...) sau C. a încercat vânzarea lor (în ceea ce priveşte imobilul din str. ...). De asemenea, în vederea falsificării celor două dispoziţii de restituire au fost folosite de către D., cărţi funciare procurate de către M., respectiv cărţile funciare Timişoara.

Faptul că cele două dispoziţii de restituire au avut ca model dispoziţia reală de restituire înmânată de către C. lui D. rezultă nu numai din declaraţia inculpatului D. (care a arătat instanţei de apel cum anume a obţinut actele necesare falsificării ca şi faptul că a fost plătit de către C. pentru falsificarea dispoziţiilor de restituire şi că acesta a suportat şi cheltuielile determinate de falsificare, menţinându-şi declaraţiile date, în acelaşi sens, la instanţa de fond şi respectiv şi la urmărire penală), dar şi din similitudinile dispoziţiilor falsificate, între ele şi faţă de dispoziţia reală din 04 noiembrie 2005, respectiv din faptul că preţul imobilelor vândute a fost încasat de către C., întreaga activitate fiind realizată la iniţiativa şi în folosul său.

Astfel, dispoziţiile falsificate au aceeaşi dată 04 noiembrie 2005, cu dispoziţia reală de restituire din 04 noiembrie 2005. De asemenea, dispoziţiile falsificate diferă cu o cifră de dispoziţia reală din cifra unităţilor din dispoziţia imediat succesivă ca număr celei reale, iar dispoziţia prin cifra zecilor 5 în loc de 4 în dispoziţia reală. Dispoziția reală de restituire i-a aparţinut lui V.V. cu care C. a dorit să încheie un contract de cumpărare a imobilului ce făcea obiectul restituirii obținând astfel, de la martorul Y.Y., documentul real, dispoziția de restituire din 04 noiembrie 2005.

Asemănările dintre cele două dispoziţii de restituire false constau şi în faptul că din studiul comparativ actele invocate în cele două dispoziţii de restituire, fac trimitere la acelaşi Dosar intern cu nr. x, actele invocate se regăsesc şi în cuprinsul dispoziţiei reale din 04 noiembrie 2005 de a cărei intabulare s-a preocupat C., după cum urmează: procesul verbal privind starea de fapt a imobilului din 15 iulie 2003, referatul Direcţiei de Urbanism din 11 ianuarie 2005, referatul Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, din 13 octombrie 2005.

Caracterul fals al celor două dispoziţii este confirmat şi de faptul că, în evidenţele primăriei se regăsesc alte imobile, respectiv dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 are în evidenţele primăriei imobilul situat în str. ..., înscris în C.F. Chişoda cu nr. de Dosar intern x, iar dispoziţia din 04 noiembrie 2005 priveşte imobilul situat în Timişoara cu Dosar intern nr. x din proprietar O.O.O., P.P.P. şi R.R.R.. Pentru a putea să vândă imobilul la care făcea referire dispoziţia falsificată din 04 noiembrie 2005 s-au întocmit procuri şi au fost încheiate acte menţionându-se numele lui U., o persoană inexistentă. Pentru a putea să vândă imobilul la care făcea referire dispoziţia falsificată din 4 noiembrie 2005 s-au întocmit procuri şi au fost încheiate acte menţionându-se numele lui E., o persoană adusă din Ungaria în acest scop, fără să fi avut vreo legătură cu proprietarii reali sau cu imobilul real.

Documentaţia cadastrală întocmită pentru imobilul din dispoziţia de restituire a fost dată inculpatului C. de către martorul Y.Y., la 15 februarie 2006, deoarece inculpatul i-a spus martorului că este cumpărătorul terenurilor. Faptul că inculpatul C. a avut dispoziţia reală de restituire rezultă şi din faptul că, acesta a formulat o cerere către Direcţia Patrimoniu din Primăria Timişoara care i-a înmânat documentaţia prevăzută de lege, respectiv adresa prin care construcţiile demolate aflate pe terenul restituit conform Deciziei nr. 2446 au fost radiate din C.F. Deşi inculpatul C. a negat preluarea cererii, expertiza grafologică a confirmat că semnătura depusă pe adresă a fost executată de acesta.

Falsificarea dispoziției de restituire din 04 noiembrie 2005 a fost comisă în ianuarie - aprilie 2006, iar falsificarea dispoziției de restituire din 04 noiembrie 2005 a fost comisă în august 2006. Datele şi perioada falsificării celor două dispoziţii au relevanţă în ceea ce priveşte termenele de prescripţie a răspunderii penale care se împlinesc diferit în raport de fiecare dintre perioadele în care s-a dovedit comiterea faptelor.

Ulterior falsificării celor două dispoziţii de restituire şi a actelor aferente, în vederea vânzării imobilelor au fost înregistrate în C.F. actele falsificate au fost emise certificate fiscale, în cazul imobilelor din str. ... care au făcut obiectul decizie de restituire falsificate din 04 noiembrie 2005, au fost făcute verificări de către un funcţionar al Primăriei Timişoara pentru a se stabili dacă se contestă sau nu înregistrarea în C.F. în cazul imobilelor care au făcut obiectul dispoziţiei false de restituire din 04 noiembrie 2005 şi s-a încercat de către C. vânzarea imobilelor. Utilizarea celor două dispoziţii s-a realizat de asemenea în perioade diferite. Vânzarea imobilelor ce au făcut obiectul dispoziţiei falsificate 7 din 04 noiembrie 2005 s-a produs la data de 29 iunie 2006, iar încercarea de vânzare a imobilelor ce au făcut obiectul dispoziţiei falsificate din 04 noiembrie 2005 s-a produs la data de 22 februarie 2008.

În ceea ce îl privește pe M., în acord cu instanța de fond, instanța de apel are în vedere declarațiile lui D., care a menționat că nu i-a făcut cunoscută lui M. activitatea infracțională, astfel încât atunci când i-a cerut să intabuleze deciziile acesta nu a știut că sunt false. Expertiza criminalistică efectuată în cauză îl exclude pe M. ca autor al cererii de intabulare din iunie 2006, cererea din decembrie 2007 fiind completată de martora I.I.I.I. Cu privire la deplasarea sa la C.F. și Direcția Fiscală, în decembrie 2007, ianuarie 2008, a fost audiat la cererea inculpatului martorul G.G.G.G.G.G.G. (fila 86, vol. 6) care a confirmat împrejurarea că în acea perioadă inculpatul nu se afla în municipiul Timișoara. Totodată prezența inculpatului M. la notarul R. la data perfectării celor trei contracte de vânzare cumpărare între E. și O. este amintită doar de către inculpata R., toți ceilalți inculpați excluzând prezența acestui inculpat la notar. R. a declarat însă și că de față a fost și inculpatul C., deși la acea dată inculpatul C. se afla în Germania. În consecință declarația acesteia nu poate conduce la concluzia prezenței inculpatului la notariat, la data de 29 iunie 2006.

Cu privire la eliberarea certificatului fiscal, inculpatul D. a arătat că nu i-a solicitat acest lucru lui M., dar cu toate acestea, inculpatul G. a susținut că cererea a fost formulată de inculpatul M. Expertiza criminalistică îl exclude însă pe acesta ca autor al scriptului de primire „certificat fiscal” (fila 17 şi urm. vol. XVIII u.p.).

În consecință față de cele ce preced instanța de apel va menține soluția instanței de fond cu privire la M.

Din probele dosarului rezultă că activitatea infracţională a avut în vedere etapele de mai jos, iar inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J. s-au implicat după cum urmează:

I. Cu privire la dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005.

Ulterior obţinerii dispoziţiei reale de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a actelor aferente acesteia, prin intermediul martorului Y.Y. ca urmare a cererii formulate de către Direcţia Patrimoniu din Primăria Timişoara de către C. şi prin intermediul martorei D.D.D., C. i-a cerut lui D. să îi facă ceva asemănător pentru cele trei terenuri aflate în vecinătatea celui cumpărat de el de la U.U.

Cele trei terenuri au făcut obiectul dispoziţiei false de restituire din 4 noiembrie 2005. În vederea falsificării dispoziţiei de restituire şi creării unei aparenţe de realitate a dreptului de proprietate în favoarea lui C. pentru ca acesta să reuşească să vândă imobilele din străzile ... şi ..., au fost efectuate următoarele demersuri:

1. C. a înmânat lui D. dispoziţia reală de restituire şi a solicitat o decizie cu documentaţia aferentă pentru trei terenuri din străzile ... şi str. ... care nu îi aparţineau;

2. D. i-a solicitat lui M. să verifice la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş ce acte sunt necesare la intabularea unei dispoziţii de restituire şi i-a solicitat să-i procure C.F. Timişoara. M. nu a cunoscut actele care urmau să fie desfăşurate de către D., probele neindicând împrejurări din care contrariul să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă.

3. D. conform propriei declaraţii date în faţa instanţei de apel, a luat legătura cu un cetăţean maghiar, L.L.L., căruia i-a cerut să-i confecţioneze ştampile, sigilii şi parafe, respectiv instrumentele oficiale falsificate folosite în dispoziţia de restituire reală şi în documentaţia cadastrală aferentă, puse la dispoziţie de C., ca şi pe două procuri judiciare emise de un notar maghiar.

4. Pentru realizarea unui fals cât mai apropiat de realitate, având în vedere că C. îi dăduse o copie xerox a dispoziţiei de restituire, D. a solicitat inculpatului C. să-i dea originalul dispoziţiei de restituire reală din 4 noiembrie 2005. Martora D.D.D. a formulat o cerere în nume personal şi a înregistrat-o la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş la 10 aprilie 2006, solicitând eliberarea Deciziei nr. 2446 din 4 noiembrie 2005 în original. Dispoziţia a fost predată în original inculpatului D. la 11 aprilie 2006. D. a realizat copii color de pe dispoziţia de restituire reală care au stat la baza realizării instrumentelor oficiale false folosite în realizarea dispoziţiilor de restituire 6 (sigilii, ştampile, parafe), folosite de primărie, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ingineri topo autorizaţi, notari români şi de cetăţenie ungară.

5. D. a obţinut datele de identitate a lui E., actele acestuia fiindu-i trimise pe fax la adresa sa de pe un fax din Restaurantul din Gyula, Ungaria. E., în prezent decedat, a recunoscut în cursul urmăririi penale faptul că a fost recrutat în Ungaria şi i s-au luat actele de identitate.

6. D. având datele lui E. precum şi originalul dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 precum şi extrasele de C.F. in extenso obţinute de M. de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a urmărit rubricile din dispoziţia reală şi a transpus în fals notificările făcute aparent de persoanele îndreptăţite, arătând că numele notificărilor sunt scrise urmare a celor din dispoziţia reală, trecând anii 2001 şi 2002 precum şi pe E. drept mandatar al acestor notificări.

D. a arătat că nu a dat importanţă faptului că a trecut într-o singură dispoziţie de restituire cinci proprietari tabulari din trei cărţi funciare diferite.

D. a datat dispoziţia falsă de restituire cu scrisul său, din 4 noiembrie 2005 (a se vedea Raportul de expertiză a scrisului vol. 17 urmărire penală, filele 211-234).

7. D. a mers în Ungaria, unde a luat instrumentele falsificate, respectiv ştampile şi parafe, pe care le-a aplicat pe dispoziţiile de restituire şi documentaţia cadastrală aferentă. În declaraţia dată a arătat că nu a adus în ţară instrumentele oficiale falsificate, respectiv parafele şi ştampilele folosite, întrucât i-a fost teamă, însă a recunoscut că scrisul aplicat pe ştampila Primăria Municipiului Timişoara anexă la Certificatul de urbanism din 09 februarie 2006”, din 16 februarie 2006 de pe ştampila Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi semnăturile arhitect şef - ing. J.J.J.J.J.J.J.J., respectiv ing. S., au fost depuse prin imitate cu suprapunerea acestora pe geam pe cele originale. În aceeaşi manieră a acţionat şi în cazul dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a documentaţiei cadastrale aferente.

În ceea ce priveşte ştampila primarului ce conţinea stema României, aceasta a fost realizată tot cu o ştampilă contrafăcută, trebuind să se confecţioneze şi ştampila cu semnăturile primarului şi a secretarului pe care să le aplice întocmai.

8. Au fost, de asemenea, falsificate două procuri judiciare emise de un notar din Ungaria, pentru cetăţeanul maghiar E., din care rezulta că E. este mandatat să intabuleze dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005 cât şi documentația cadastrală aferentă. Prima procură judiciară a avut ca dată 8 iunie 2006.

9. Documentaţia și cererea de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (descărcată de D. de pe internet), semnată de E. au ajuns la 14 iunie 2006 la B.

10. B. şi-a repartizat personal lucrarea, ocolind sistemul legal de repartizare instituit la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - C.F. şi a dispus admiterea cererii de înscriere a cererii de restituire din 4 noiembrie 2005. Deşi prin cererea de intabulare E. era mandatat doar de T.T.T., respectiv doar de către unul dintre proprietarii menţionaţi în dispoziţia de restituire falsificată din 4 noiembrie 2005, pentru înscriere în C.F., B. a intabulat şi cărţile funciare diferite pe numele X.X.X. şi D.D.D.D., deşi nu rezulta din actele depuse că aceştia formulaseră cereri în nume propriu şi nici nu rezulta că l-ar fi mandatat pe E. De asemenea, în cerere a fost trecut greşit numărul cărţii funciare, ceea ce impunea ca asistentul registrator să invite partea pentru a-şi preciza corect imobilul, ceea ce nu s-a întâmplat.

Totodată, B., după ce şi-a atribuit singur lucrarea spre rezolvare şi după ce a înregistrat mai mult decât ceea ce i se solicitase, fără să solicite proprietarului să-şi precizeze în mod corect imobilul, a acceptat documentele de identitate incomplete, lipsind adresa de domiciliu ale lui T.T.T. şi E.

B. a făcut menţiunile în cele trei cărţi funciare, deşi fusese solicitată prin mandata înscrierea menţiunilor doar într-una din cărţile funciare, iar încheierea 36 din 15 iunie 2006 a fost semnată de registratorul F., fără nicio verificare legală.

11. Încheierea din 15 iunie 2006 semnată de către F. a fost comunicată de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară la Primăria Mun.Timişoara la 22 iunie 2006, fiindu-i repartizată inculpatei J. Inculpata nu a făcut nicio verificare a încheierii din 15 iunie 2006, respectiv a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 a Primăriei Mun.Timişoara, întocmind un referat înregistrat la 23 iunie 2006 în care a consemnat că nu se impune formularea unei contestaţii împotriva încheierii din 2006.

În conformitate cu atribuţiile de serviciu, J. ar fi trebuit să verifice dispoziţia cu acelaşi număr existentă la Primăria Mun.Timişoara - Direcţia de Patrimoniu. Dacă ar fi procedat în mod legal, ar fi trebuit să formuleze contestaţie împotriva dispoziţiei şi încheierii, având în vedere că în evidenţele primăriei dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005 privea un imobil situat în str. ... şi nu imobilele din str. ..., iar proprietari erau O.O.O., P.P.P. şi R.R.R. şi nu T.T.T. şi X.X.X. şi D.D.D.D.

Încheierea comunicată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş, primăriei,s-a făcut la data de 22 iunie 2006, iar referatul întocmit de către J. a avut ca dată 23 iunie 2006. Inculpata a avut la dispoziţie 15 zile pentru a ataca încheierea şi a preîntâmpina actele de vânzare-cumpărare a celor trei terenuri, însă nu a făcut nicio verificare în acest sens.

12. Cele trei cărţi funciare împreună cu încheierea de C.F. din 15 iunie 2006 au fost predate de D. lui C. împreună cu a doua procură judiciară în limba maghiară pe numele E., prin care acesta era mandatat să vândă cele trei imobile ce făcea obiectul dispoziţiei false de restituire nr. 2456 din 4 noiembrie 2005.

13. D. s-a prezentat la notarul public I. între 23 iunie 2006- data referatului întocmit de către primărie şi 29 iunie 2006 - data vânzării imobilelor. Notarul a solicitat să fie tradusă în limba română procura judiciară pe numele lui E., să fie obţinute trei cărţi funciare la zi şi certificatele fiscale aferente.

D. a luat legătura cu C. care a stabilit. c)ă vărul său O. să apară în calitate de cumpărător al terenurilor. C. a arătat că mama sa i-a predat lui D. suma de 120.000 euro şi că martorul O. a fost dus la mama sa după autentificarea actelor. Primirea acestei sume de bani a fost negată de către E., iar din actele dosarului nu rezultă care este sursa celor 120.000 euro pe care C. afirmă că mama sa i-ar fi plătit ca preţ al imobilului cumpărat de O.

Notarul I. nu a verificat dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005, nu a cerut să fie depus un proces-verbal de punere în posesie, nu a cerut cele trei certificate fiscale şi nu a luat măsuri pentru ca acestea să fie legal ataşate. Urmărirea penală a probat faptul că, certificatele fiscale pe care notarul I. a susţinut că au fost depuse, nu se regăsesc ca număr în evidenţele din cadrul Direcţiei Fiscale a Primăriei Timişoara şi nici nu apare în aceleaşi evidenţe, plata impozitului aferent de către beneficiari.

În cursul urmăririi penale s-a mai probat faptul că toată documentația aferentă celor trei contracte de vânzare-cumpărare înregistrate la notarul public I. au dispărut, notarul susţinând că nu o poate comunica procurorului şi că este posibil să fi fost distrusă cu ocazia unei inundaţii.

Din probele dosarului a rezultat că, notarul nu a anunţat inundaţia şi nici pierderea documentelor, iar în ceea ce priveşte cele trei certificate fiscale despre care afirmă că i-au fost trimise de inculpatul G. prin intermediul lui M., rezultă că acestea nu se regăsesc în evidenţele primăriei.

14. Ca urmare a achiziționării terenurilor de către O., C. a negociat cu reprezentanţii SC K. SA, vânzarea celor trei imobile şi a finalizat vânzarea respectivă la 1 septembrie 2006.

Reprezentanţii SC K. SA, martorii G.G.G. şi P. au confirmat că discuţiile referitoare la vânzarea celor trei terenuri au fost purtate cu C., cu care s-a încheiat un contract de împrumut cu scopul de a garanta plata preţului care a fost plătit în rate între 24 august 2006 - 16 octombrie 2006.

În consecinţă, adevăratul proprietar al terenurilor a fost cel care a încasat sumele de bani de la SC K. SA ca preţ al imobilului, garantate printr-un contract de împrumut, respectiv C. Ca urmare a inducerii în eroare a firmei SC K. SA și a faptului că aceasta nu a putut să se folosească de terenurile ce au făcut obiectul dispoziţiei false de restituire, firma a intrat în insolvenţă, cauză care s-a dezbătut în Dosarul nr. x/30/2006 la Tribunalul Timiş.

II. Cu privire la dispoziţia de restituire falsă din 4 noiembrie 2005;

1. D. a arătat că, la momentul la care i s-a solicitat de către C. să obţină o dispoziţie similară cu cea reală cu nr. 2446 pentru terenurile din str. ..., C. a cerut şi o dispoziţie similară pentru două terenuri din str. ....

Ministerul Public reţine că martorul H.H.H.H. a declarat că C. l-a vizitat în vara anul 2007, oferindu-i o sumă pentru vânzarea unui teren, ocazie cu care martorul i-a predat planurile de situaţie ale imobilului său, în care erau evidenţiate parcelele, aflate în vecinătatea grădinii martorului. Cu aceeaşi ocazie au fost predate şi extrasele de C.F. in extenso.

Terenul martorului H.H.H.H. nu a fost vândut lui C. ca urmare a refuzului acestui martor, însă, C. a putut să îi predea lui D. actele referitoare la terenurile din Timisoara, astfel cum rezultau din cărţile funciare predate de martor, în care acestea erau evidenţiate în vecinătatea imobilului martorului.

2. D. a solicitat lui M. C.F. pe care acesta le-a obţinut de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş.

3. Dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005 a fost falsificată într-un mod similar dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005, cu ajutorul instrumentelor de falsificare puse la dispoziţie în Ungaria, respectiv prin folosirea ştampilelor şi parafelor şi copierea semnăturilor aferente. Astfel cum s-a arătat mai sus, D. nu a adus în ţară instrumentele oficiale falsificate, fiindu-i teamă, dar s-a dus el însuşi cu dispoziţiile de restituire plăsmuite pe care a aplicat în Ungaria, ştampilele, parafele solicitate a fi falsificate în vedere folosirii lor în faţa autorităţilor române, precum şi semnăturile aferente autorităţilor, astfel cum erau acestea aplicate pe actele reale, respectiv dispoziţia din 4 noiembrie 2005 şi C.F.

4. Inculpatul M. a primit de la D. dispoziţia de restituire falsificată din 4 noiembrie 2005 şi documentaţia cadastrală compusă din Plan nr. 1 şi 2 pe care erau încorporate prin contrafacere ştampile, semnături, parafe, respectiv toate instrumentele oficiale falsificate în Ungaria. M. a mers la 19 decembrie 2007 la Serviciul de C.F., după ce a plătit cu o zi înainte, la 18 decembrie 2007, factura aferentă eliberării actelor şi a înmânat documentaţia lui B.. Conform declarației lui D., M. nu a cunoscut caracterul fals al dispoziției de restituire. M. nu a formulat nicio cerere de înscriere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

5. B. i-a cerut lui I.I.I.I. să complete o cerere de înscriere, ca şi cum ar fi provenit de la B.N.P., Asociaţi J.J.J.J., potrivit cu care, acest birou notarial ar fi cerut intabularea dispoziţiei cu imobilul identificat în C.F. Cererea depusă de I.I.I.I. nu a avut un număr de înregistrare de la biroul notarial şi nici semnătura notarului, fiind aplicată doar ştampila biroului notarial. I.I.I.I. este rudă cu B., fiind soţia acestuia.

Deşi cererea a fost înregistrată pentru a fi soluţionată de către K.K.K.K. şi F., B. a luat cererea dintre actele repartizate lui K.K.K.K. şi a mers la F., care i-a realocat această cerere, în sensul că a barat cu pixul negru numele K.K.K.K. şi a trecut B., cu referire la B.

B., la fel ca şi în cazul dispoziţiei de restituire, a omis să constate că nu s-a solicitat radierea construcţiilor şi nu a observat nici că sunt cerute la restituire doar imobilul din top, admiţându-se cererea şi pentru 12382/1, deşi acesta era înscris în C.F. teren nesolicitat de Bergen Robert prin notificare, dar pentru care se propuneau despăgubiri în cuprinsul fals al dispoziţiei.

B. şi F. a acceptat cererea de înscriere în C.F. fără semnătura notarului public de la care provenea (în realitate B. ceruse lui I.I.I.I. să formuleze o cerere în numele biroului notarial, astfel încât cererea nu trecuse prin evidenţele acestui birou, fiind aplicată doar ştampila de către I.I.I.I.).

Încheierea din 20 decembrie 2007 semnată de către F. nu a fost comunicată Primăriei Timişoara, aşa cum s-a întâmplat în cazul imobilelor din str. ....

6. D. a primit încheierea din 20 decembrie 2007 împreună cu extrasele de C.F. de la M. şi le-a predat lui C. Anterior, C. s-a deplasat de mai multe ori în str. ... şi a oferit terenurile spre vânzare, prezentându-le mai multor agenţi imobiliari personal sau prin interpuşi, astfel cum rezultă din declaraţiile lui F.F.F.F.F., J.J.J.J.J., N.N.N.N.

C. i-a cerut martorului N.N.N.N. să obţină de la Primăria Mun.Timişoara un certificat de urbanism, ceea ce acesta a şi făcut, obţinând certificatul din 25 ianuarie 2008, potrivit cu care se certifică posibilitatea executării unei construcţii.

7. Pentru a reuşi să vândă terenurile, pentru ca C. să vândă terenurile, D. a obţinut o copie de pe cartea de identitate a lui U., cel care era trecut ca proprietar în dispoziţia de restituire falsificată.

Caracterul fals al actelor de identitate obţinute de către D., rezultă şi din faptul că, modul în care se prezintă cartea de identitate corespunde unui formular al autorităţilor maghiare folosit începând cu 9 aprilie 2001, iar din copia depusă în vol. 16 dosar urmărire penală fila 19, documentul este emis la 15 decembrie 2000, deci anterior datei la care autorităţile maghiare au început să folosească acel formular tipizat.

8. Pentru vânzarea terenurilor era necesară obţinerea unui certificat fiscal de la Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia fiscală, astfel că terenurile trebuiau menţionate în actele primăriei în vederea impozitării lor.

G., funcţionar al Primăriei Timişoara - Direcţia fiscală, a ocolit sistemul legal de registratură a unităţii şi a aplicat personal numărul din 8 ianuarie 2008 pe cerere, apoi a completat certificatul fiscal din 8 ianuarie 2008 şi l-a semnat la rubrica întocmit, fără a-l prezenta conducătorului instituţiei, P.P.P.P.

G. nu putea elibera un certificat fiscal, fără ca terenurile să fie declarate la impunere, astfel încât G. a completat personal cele două declaraţii de impunere, pe seama falsului U. şi le-a datat la 4 ianuarie 2008 (vol. 16 fila 20-23 dosar urmărire penală). Certificatul fiscal avea termen de valabilitate 31 ianuarie 2008. Ca urmare a faptului că vânzarea terenului în urma negocierilor purtate cu S.S. urma să se încheie la 20 februarie 2008, deci după ce expirase valabilitatea primului certificat fiscal, la 30 ianuarie 2008. G. a eliberat şi un al doilea certificat fiscal pentru terenurile respective.

G. funcţionar la Direcţia fiscală din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara a încălcat dispoziţii legale şi a completat personal cele două decizii de impunere pentru imobilul din C.F., a acceptat cererea incompletă (nefiind indicate toate datele, respectiv domiciliul acestuia cu indicarea corectă a străzii în care locuieşte, trecându-se str. ..., din Budapesta, ceea ce înseamnă str. „Starea civilă”) şi falsă pe numele cetăţeanului maghiar U., fără să pretindă împuternicirea legală, a acceptat copie de pe actul de identitate în limba maghiară al lui U. fără să îi fie prezentat originalul.

În consecinţă, G. a acceptat o cerere a unui cetăţean străin, U., fără să solicite o împuternicire legală, a completat în fals două declaraţii de impunere în numele acestor persoane, precum şi cererea de 7 ianuarie 2008 prin trecerea fictivă a nr. 139/8 ianuarie 2008 eliberând două certificate fiscale cu date contrare realităţii, urmare a activităţi de falsificare a celor două înscrisuri oficiale cu prilejul întocmirii lor.

9. G. a eliberat actele pe baza unei copii de pe un document care urmărea să justifice o carte de identitate a lui U. Actul respectiv era incomplet, la notarul public fiind obligatoriu să se prezinte o persoană cu acest nume.

10. La 11 februarie 2008, la notarul public L.L.L.L., s-a prezentat C., care i-a cerut consultaţii notariale în sensul stabilirii taxelor notariale pentru cele două terenuri din str. ..., având în vedere că nu a fost mulţumit de taxele notariale stabilite, a solicitat notarului L.L.L.L. să îi întocmească doar o procură prin care U. să mandateze o persoană pentru a vinde acele terenuri. Iniţial inculpatul C. a apelat la martorul Isfănuţ Ioan, depunând copia color a cărţii de identitate a acestuia, la dosarul notarial ce viza procura judiciară autentificată de L.L.L.L. Având în vedere însă că, în conformitate cu datele din actul de identitate, U. era cetăţean maghiar şi că era nevoie de un interpret de limbă maghiară în faţa notarului, s-a apelat de către L.L.L.L. la H.

11. Inculpatul D. a fost cel care l-a condus pe cel care a afirmat că este U. până în faţa intrării la Judecătoria Timişoara, de unde a fost preluat de C. şi dus la notarul public L.L.L.L. Cel care s-a prezentat cu numele U. nu a putut fi identificat în cursul urmăririi penale, fiind o persoană care a venit din Ungaria, necunoscută ca identitate ca reală de D.

12. H. nu a formulat nicio cerere prin care să fie acceptat ca interpret şi nici nu a contrasemnat cererea lui U., deşi prezenţa sa la notarul L.L.L.L. era legată de traducerea declaraţiei lui U.. În procura specială emisă de către L.L.L.L. pentru U. a fost menţionat un CNP românesc, de la un alt act notarial, şi anume, cel privindu-l pe P.P.P.P.P.P.P. (vol. 9, filele 160-168 urmărire penală).

H. a acceptat calitatea de mandatar deşi nu cunoştea termenii maghiari în vederea obţinerii unui comision din vânzarea terenurilor. H. a cunoscut cuprinsul procurii din care rezulta că va putea cele două terenuri, că va încasa preţul stabilit, deşi nu îl cunoştea pe U. Totodată H. cunoştea despre cele două terenuri din Timişoara şi ştia că sunt oferite spre vânzare lui S.S. În consecinţă H. a acceptat calitatea de interpret de limbă maghiară, fără să aibă calificare necesară şi fără să-l cunoască pe U. (o persoană care de altfel nu avea o existenţă reală), fără să îi ia datele de contact pentru a comunica cu acesta, deşi a acceptat calitatea de mandatar al respectivei persoane (vol. XV fila 3-12, 14, 17, 19-21, 23). Conform procurii judiciare speciale, autentificată de notarul public L.L.L.L. din 11 februarie 2008, H. este cel care, în baza îndrituirii legale, a oferit spre vânzare cele două terenuri rezultate din dispoziţia de restituire falsă din 04 noiembrie 2005. C. urma să încaseze preţul celor două terenuri şi a fost prezent la Ştrandul Termal unde urma să se realizeze tranzacţia alături de H., urmare tratativelor purtate anterior datei stabilite pentru autentificarea actelor la notarul public I.I.I. - dintre intermediarul acestora în persoana martorului R.R. şi intermediarii lui S.S. în persoana martorilor J.J.J., K.K.K. (vol. II fila 354-361, 378-397).

13. S.S. a dorit să încheie contractul de vânzare-cumpărare prin intermediul notarului I.I.I., care a sesizat neconcordanţele din actele de identitate ale lui U., pe procura întocmită de către L.L.L.L., respectiv faptul că în cuprinsul procurorii se menţiona un CNP românesc pentru un cetăţean maghiar. Ca urmare a sesizării notarului I.I.I., notarul L.L.L.L. a a făcut modificările respective, dând o încheiere de rectificare.

S.S. s-a întâlnit la 22 februarie 2008 cu R.R., cel căruia C. îi solicitase un împrumut oferindu-i drept garanţie terenurile din str. ..., şi care, nedorind să-i dea banii, căuta pentru acesta, potenţiali cumpărători, şi a primit de la R.R. extrasele de C.F. referitoare la cele două terenuri, o procură specială de vânzare, un certificat fiscal şi un plan de situaţie a zonei.

La notarul I.I.I. unde urma să se încheie vânzarea a fost depusă dispoziţia falsă de restituire din 4 noiembrie 2008 şi un al doilea certificat fiscal din 30 ianuarie 2008 eliberat de G.

S.S. a verificat la Primărie Direcţia de patrimoniu realitatea dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 şi a constatat că, acesta este un act fals, fiind o dublură a unei dispoziţii reale înregistrată la primărie.

Cunoscând că actele sunt false, S.S. a denunţat fapta la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la Primărie cât şi la structura teritorială a Direcția Generală Agricolă Timiş, solicitând surprinderea în flagrant a celor care deţinând o dispoziţie de restituire falsificată, doreau să vândă un imobil care nu le aparţinea.

Autorităţile Ministerului Public au refuzat să urmărească penal fapta sesizată şi nu au organizat flagrantul solicitat de denunţător.

S.S., faţă de refuzul autorităţilor, fiind revoltat de cele întâmplate, a solicitat unor jurnalişti să fie prezenţi la întâlnirea pe care a avut-o cu făptuitorii la 22 februarie 2008. La întâlnirea respectivă au sosit C., H. şi R.R., iar cei trei au fost filmaţi la ieşirea de la locul în care s-au întâlnit cu martorul S.S.

14.C. a motivat prezenţa sa la locul în care urma să se încheie negocierea contractului prin faptul că U. îi datora o sumă de bani, însă după cum s-a precizat mai sus persoana respectivă nu avea o existenţă reală, identitatea sa fiind creată de D. în vederea vânzării terenurilor care făceau obiectul dispoziţiei de restituire fasificate.

O a treia categorie de fapte, faţă de care a operat prescripţia răspunderii penale, au fost descrise în sarcina lui C. în legătură cu infracţiuni comise în anul 1995, referitoare la un imobil situat pe str. ....

Înlăturarea soluţiilor de achitare dispuse de instanţa de fond nu se justifică, argumentele acesteia fiind determinate de modul de formulare a acuzaţiilor şi de probele administrate.

Modul în care instanţa de fond a soluţionat latura penală cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi sancţiunile aplicate urmează să fie analizat în cele de mai jos.

Cele expuse mai sus cu privire al activitatea infracţională, descrierea actelor desfăşutate pentru obţinerea şi utilizarea Deciziilor de restituire falsificate nr. 2447 şi 2456 din 04 noiembrie 2005, susţin concluziile instanţei de fond cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi arată că vinovăţia acestora, astfel cum a fost reţinută de către Curtea de Apel, rezultă cu precădere din acte care:

- fie au fost recunoscute ca fiind falsificate de aceştia prin folosirea de instrumente oficiale falsificate în vederea utilizării actelor pentru a se produce consecinţe juridice, astfel cum este cazul inculpatului D., ale cărui declaraţii au descris în faza de urmărire penală, la instanţa de fond şi la instanţa de apel etapele săvârşirii infracţiunii;

- fie rezultă din încălcarea unor reguli de eliberare a actelor de către Primăria Mun.Timişoara şi direcţiile sale, descrise de normativele care reglementează profesiile respective, astfel cum este cazul inculpatului G., care, cu referire la dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005 a eliberat certificate fiscale pe numele unei persoane care nu exista, şi a completat două declaraţii de impunere în numele aceleiaşi persoane ce au fost folosite ulterior în încercarea de a vinde imobilul din str. .., ori, cum este cazul inculpatei J., care angajată fiind la Primăria Municipiului Timişoara, a consemnat că nu se impune formularea unei contestaţii împotriva încheierii Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară de înscriere în C.F. a dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 deşi în documentele primăriei acea dispoziţie de restituire privea imobilul din str. ... şi nu imobilele din str. ..., astfel cum era menţionat în dispoziţia falsificată;

- fie rezultă din încălcarea unor reguli de organizare şi funcţionare a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară aşa cum este cazul lui F. şi B., care, atât cu privire la dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005 cât şi cu privire la dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005, au facilitat înscrierea acestor acte în C.F. şi implicit producerea de efecte juridice ulterior, repartizându-şi singuri cererile de intabulare deşi acestea fuseseră date spre rezolvare unor alţi colegi, omiţând să comunice, de exemplu, încheierea de C.F. dată cu privire la dispoziţia de restituire din 4 noiembrie 2005 către Primăria Municipiului Timişoara, omiţând să solicite persoanelor care au cerut înscrierea în C.F. clarificarea unor date din procurile respective, cum ar fi de exemplu numărul greşit al uneia dintre cărţile funciare care au stat la baza dispoziţiei de restituire din 4 noiembrie 2005 sau prin actele emise, au dat mai mult decât s-a cerut, ca de exemplu, au intabulat cărţi funciare din dispoziţiile de restituire 2456 pe numele unor persoane care nu solicitaseră acest lucru, sau cărţi funciare care nu făceau parte din dispoziţia de restituire, ca în cazul dispoziţiei, ori cu privire la aceleaşi persoane, au solicitat delegatului unui birou notarial să formuleze o cerere şi au eliberat acte în baza acestei cereri fără ca documentul respectiv să fie semnat de către notarul public respectiv;

- fie au autentificat acte de vânzare-cumpărare astfel cum este cazul notarului I. în lipsa certificatelor fiscale, absenţa acestor acte fiind demonstrată de verificările în actele eliberate de primărie în perioada respectivă, între care nu se regăsesc şi cele pe care inculpata susţine că le-a văzut, dar pe care nu le-a prezentat organelor de anchetă, afirmând că au fost distruse în cursul unei inundaţii a sediului biroului notarial, deşi nici această inundaţie şi nici distrugerea arhivei nu au fost anunţate celor în drept;

- fie au acceptat procuri de vânzare a unor terenuri din partea unor persoane a căror identitate era contrafăcută şi au mers să se întâlnească cu potenţialul cumpărător al terenurilor, astfel cum este cazul lui H.;

- fie au determinat întreaga activitate infracţională în scopul de a obţine beneficii de pe urma creării unei aparenţe a dreptului de proprietate pentru terenuri pe care ulterior le-a înstrăinat, aşa cum este cazul lui C..

În ceea ce priveşte criticile formulate de către Ministerul Public, instanţa constată că acestea se împart în critici referitoare la achitare (înlăturate anterior în ceea ce îl priveşte pe M. şi analizate în cele ce urmează cu privire la ceilalţi inculpaţi cu privire la asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni,) încadrarea juridică dată faptelor şi critici referitoare la consecinţele juridice ale situaţiei de fapt din prezenta cauză.

Mai înainte de a analiza criticile propriu-zise, instanţa urmează să stabilească limitele în care poate să analizeze respectivele critici, cu precădere, în ceea ce priveşte solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de I., F. şi B. dintr-o infracţiune din culpă într-o infracţiune intenţionată.

Deşi în principiu, posibilitatea de schimbare de încadrare juridică, astfel încât să se reţină o altă formă de vinovăţie, dar acelaşi act de conduită în materialitatea sa este permisă, circumstanţele particulare ale speţei de faţă împiedică o atare operaţiune juridică.

Astfel, pe parcursul urmăririi penale procurorul care a instrumentat cauza deşi a început investigaţiile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate de abuz în serviciu, ulterior, printr-o ordonanţă, a schimbat încadrarea juridică, reţinând ca formă de vinovăţie culpa, iar ca încadrare juridică, neglijenţa în serviciu.

Urmărirea penală s-a făcut cu privire la această infracţiune, neglijenţă în serviciu, iar în rechizitoriu procurorul îşi explică în mod detaliat opţiunea pentru forma de vinovăţie referindu-se la faptul că actele au fost întocmite din greşeală sau din grabă, de către cei acuzaţi.

Aceeaşi poziţie procesuală a fost menţinută pe parcursul soluţionării cauzei de către instanţa de fond când, procurorul nu a solicitat probe cu privire la o altă formă de vinovăţie şi nu a dat o altă semnificaţie probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi urmăririi penale, faţă de cea din rechizitoriu, solicitând condamnarea inculpaţilor pentru neglijenţă în serviciu.

Schimbarea încadrării juridice în apel ar fi fost posibilă, chiar dacă în motivele iniţiale hotărârea nu a fost criticată cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, dacă s-ar fi administrat probe. Reevaluarea vinovăţiei inculpaţilor poate fi făcută de instanţa de apel în baza unui probatoriu de natură să înlăture semnificaţia constatată nemijlocit de către instanţa de fond a atitudinii inculpaţilor faţă de actul de conduită pentru care sunt acuzaţi. În lipsa solicitării şi administrării de probe noi cu privire la vinovăţia persoanelor, instanţa de apel nu poate stabili alte consecinţe în raport de fapte pentru care procurorul, în cursul urmăririi penale, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea intenţionată în infracţiunea din culpă, infracţiune din culpă pentru care instanţa de fond a desfăşurat o cercetare judecătorească timp de 5 ani şi 3 luni, pe parcursul şi la finalul căreia acuzaţiile au rămas constante cu privire la forma de vinovăţie, reţinându-se culpa.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, soluţia instanţei de fond cu privire la încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor I., F. şi B. este corectă.

În afara celor expuse mai sus instanţa urmează să analizeze separat unele dintre motivele de apel, deoarece vizează interpretarea situaţiei de fapt de către instanţa de fond.

Ministerul Public a solicitat schimbarea încadrării juridice şi reţinerea formei de vinovăţie a intenţiei. Instanţa va analiza separat posibilitatea de a schimba încadrarea juridică având în vedere modul în care a fost desfăşurată urmărirea penală cu privire la I., ca şi la F. şi B., însă, în afara acestei analize, va examina şi documentele primite de la Uniunea Notarilor Publici cu privire la obligaţia notarului de a evalua forma actelor primite din străinătate, respectiv procurile notariale.

În cele ce preced, instanţa a arătat că, reţine forma culpei în raport de omisiunea notarului de a cere certificatele fiscale obligatorii pentru vânzarea imobilelor. Ministerul Public a solicitat schimbarea de încadrare juridică reţinând că intenţia de fraudare a legii este consecinţa omisiunii verificării actelor întocmite în afara teritoriului României, respectiv, procurile. Cererea Ministerului Public nu poate fi admisă având în vedere actele emise de Uniunea Notarilor Publici respectiv Camera Notarilor Timişoara. Împotriva acestor acte nu au fost solicitate şi administrate probe de natură să le conteste concluziile.

Uniunea Notarilor Publici din România a comunicat sub nr. 1401/2010 următoarele precizări, care au fost depuse de inculpată la dosarul cauzei:

- între România şi Ungaria există un tratat privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul Consiliului de stat nr. 505/1958 care, în art. 13 intitulat „Valabitatea actelor” dispune că „actele care au fost întocmite sau certificate de un organ de stat sau de către o persoană oficială pe teritoriul uneia dintre părţile contractante, în limitele competenţei lor, în forma stabilită de legile în vigoare şi prevăzute cu sigiliu oficial, sunt valabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără o altă certificare. Aceasta este valabil şi pentru semnăturile care sunt legalizate conform prevederilor legale ale uneia dintre părţile contractante.”

Totodată, Uniunea Notarilor Publici a comunicat faptul că, dacă legea română prevede că un anumit act trebuie încheiat în formă autentică, iar legislaţia statului în care s-a încheiat actul nu reglementează această formă, condiţia de valabilitate se apreciază în raport cu actul notarial prin care se îndeplineşte procedura în ţara respectivă, conform principiului locus regip actum.

Uniunea Notarilor Publici din România a comunicat faptul că, în opinia acestei instituţii, era suficient ca actul să îmbrace forma cerută de legislaţia acelui stat pentru ca manifestarea de voinţă să fie recunoscută ca valabilă.

Actul întocmit în străinătate de o autoritate a statului respectiv era supus în întregime legii străine, atât în privinţa condiţiilor de fond cât şi de formă.

Tot pentru evaluarea formei de vinovăţie a notarului public, instanţa va avea în vedere adresa din 28 mai 2010 a Camerei Notarilor Publici Timişoara care a comunicat inculpatei din prezenta cauză, faptul că, anterior apariţiei Ordinului ministrului justiţiei nr. 655/C din 7 martie 2007 notarii publici nu aveau vreo obligaţie legală de a verifica dacă procurile necesare în vederea autentificării unui act erau sau nu revocate.

Totodată au comunicat faptul că notarii publici din România nu au avut şi nu au la dispoziţie materiale de informare sau un ghid privind forma actelor notariale încheiate în străinătate şi pe cale de consecinţă, nu deţin date concrete privind forma actelor încheiate de notarii din Ungaria.

În ceea ce priveşte apelurile declarate de H., G., B., J., I. şi F., instanţa constată că acestea au un caracter nefondat, faţă de modul în care instanţa de fond a soluţionat acuzaţiile referitoare la ei.

Referitor la solicitările de achitare a inculpaţilor, instanţa constată că probatoriul astfel cum a fost expus anterior, decurgând din acte scrise emise de către acuzaţi cu încălcarea dispoziţiilor legale aferente regimului juridic al actelor respective, descrise pe larg de către instanţa de fond, nu permite o altă soluţie decât cea de constatare a vinovăţiei.

Instanţa de fond a stabilit, faţă de I., J., B. şi F. că legea mai favorabilă acestora este noul cod care califică infracţiunile comise de ei ca neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 alin. (1) C. pen.

Faţă de inculpaţii J., I. şi F. s-a dispus o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei, iar faţă de B. o soluţie de amânare a aplicării pedepsei închisorii de 1 an, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Pedeapsa prevăzută de lege în cazul acestor persoane este cea descrisă la art. 298 C. pen. actual, respectiv de la 3 luni la 3 ani sau amendă, ceea ce face ca prescripţia răspunderii penale să fie în conformitate cu art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. d), de 10 ani.

Datele faptelor inculpaţilor menţionaţi anterior nu permit reţinerea prescripţiei răspunderii penale deoarece:

- în privinţa faptei inculpatei J. care are ca dată 23 iunie 2006, data întocmirii referatului din 23 iunie 2006 termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-ar fi împlinit la 23 iunie 2016, după data pronunţării prezentei decizii;

- în privinţa faptei inculpatei I. care are ca dată 29 iunie 2006, data formalităţilor de vânzare-cumpărare a imobilelor, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-ar fi împlinit la 29 iunie 2016, după data pronunţării prezentei decizii;

- în privinţa faptei inculpaţilor B. şi F. care a început la 14 iunie 2006 şi s-a finalizat odată cu întocmirea documentaţiei pentru înscrierea în C.F. şi eliberarea încheierii la 20 decembrie 2007, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-ar fi împlinit la 20 decembrie 2017, după data pronunţării prezentei decizii.

În consecinţă, faţă de cele preced, instanţa de fond a stabilit în mod corect că răspunderea penală există în ceea ce-i priveşte pe aceşti inculpaţi şi nu este înlăturată ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.

Soluţionarea prezentei la data de 8 iunie 2016 face ca termenul de prescripţie să nu se fi împlinit nici în raport de durata procesului în apel.

Inculpaţii au solicitat aplicarea unui termen de prescripţie a răspunderii penale corespunzător C. pen. anterior, abrogat prin efectul intrării în vigoare a C. pen. actual în luna februarie 2014. În conformitate cu C. pen. anterior, încadrarea juridică a faptelor acestor inculpaţi era aceea de neglijenţă în serviciu incriminată de art. 249 alin. (2) C. pen. care se sancţiona cu o pedeapsă de la 2 la 10 ani şi care atrăgea un termen de prescripţie specială, în conformitate cu legea veche, de 15 ani.

În conformitate cu legea veche termenul de prescripţie s-ar fi împlinit în 2021.

Pe cale de consecinţă, inculpaţii nu ar fi putut beneficia de împlinirea termenului de prescripție nici în conformitate cu modalitatea de reglementare a acestui termen conform cu legea veche.

Inculpaţii solicită aplicarea unui termen de prescripţie calculat în conformitate cu legea veche, dar raportat la limitele de pedeapsă ale incriminării din legea nouă.

Acest mod de evaluare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale a fost deja analizat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a pronunţat Decizia de inadmisibilitate în cauză Borcea împotriva României. Regulile cu privire la retroactivitate prevăzute de art. 7 din Convenție nu se aplică decât dispozițiilor care definesc infracțiunile și pedepsele prevăzute pentru sancționarea acestora; pe de altă parte, în alte cauze, s-a apreciat că este rezonabilă aplicarea de către instanțele naționale a principiului tempus regit actum în ceea ce privește legile de procedură. (Mione c. Italiei, Decizia din 12 februarie - lege nouă privind termenul de declarare a recursului, Rasnik c. Italiei, Decizia din 10 iulie 2007; Martelli c. Italiei, Decizia din 12 aprilie 2007 - lege nouă privind evaluarea valorii probatorii a mijloacelor de probă; Coëme și alții c. Belgiei, cererile nr. 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 și 33210/96, parag. 147-149 - aplicarea imediată pentru procedurile în curs a legilor care modificau regulile privind prescripția răspunderii penale).

Faptele de care sunt acuzaţi sunt incriminate de ambele legi penale succesive. Modificările aduse de către noile legi penale privesc durata pedepsei aplicate și termenul de prescripție a răspunderii penale, însă nu și elementele constitutive ale infracțiunii.

Referitor la dispozițiile legate de prescripție, conform jurisprudenţei Curţii s-a stabilit. c)ă aplicarea imediată a unei legi care prelungea termenul de prescripție nu aduce atingere art. 7 din Convenție, întrucât nu poate fi interpretat că această dispoziție ar împiedica, prin efectul aplicării imediate a unei legi de procedură, o prelungire a termenelor de prescripție din moment ce faptele de care era acuzat reclamantul nu au fost niciodată prescrise. A fost astfel stabilit. c)ă regulile în materia prescripției răspunderii penale sunt legi de procedură (Coëme și alții c. Belgiei, citată anterior, par. 149; Previti c. Italiei, Decizia din 12 februarie 2013). Curtea a observat că regulile privind prescripția nu constituie o definiție a infracțiunii sau o pedeapsă pentru sancționarea acesteia și pot fi interpretate ca impunând o simplă condiție prealabilă pentru analiza unei cauze.

Chestiunea unei eventuale atingeri aduse art. 7 din Convenție printr-o dispoziție care ar fi avut ca efect renașterea posibilităţii sancționării unor fapte cu privire la care termenul de prescripție al răspunderii penale ar fi fost împlinit nu este incidentă în speță. Nu se putea ignora că faptele de care sunt acuzaţi sunt susceptibile de a antrena răspunderea penală, că au fost condamnaţi pentru acte cu privire la care acțiunea penală nu a fost niciodată stinsă prin împlinirea termenului de prescripție. Aceste acte constituiau infracțiuni la momentul la care au fost săvârșite și pedepsele aplicate nu erau mai severe decât cele care erau aplicabile la momentul faptelor. Apelanţii nu au suferit, ca urmare a schimbării jurisprudenței, un prejudiciu mai mare decât cel la care era expus la momentul săvârșirii infracțiunii (Coëme și alții c. Belgiei, parag. 150). În ceea ce privește modalitatea de aplicare a legilor succesive privind prescripția răspunderii penale, Curtea Europeană a admis că atingerea unui consens jurisprudențial este un proces care poate dura și existența unei divergențe poate fi tolerată atât timp cât ordinea juridică internă are capacitatea de a o soluționa (mutatis mutandis, Maktouf și Damjanovic c. Bosnia-Herțegovina (MC), cererile nr. 2312/08 și nr. 34179/08, par. 66). În cauza de față, cele mai înalte jurisdicții naționale au soluționat această divergență, aliniindu-și opiniile asupra problematicii aplicării legilor penale succesive. Într-adevăr, prin Decizia sa imperativă și general obligatorie din 6 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit. c)ă interpretarea art. 5 NCP trebuie să fie realizată în sensul indicat de către Curtea Constituțională. Curtea a observat de asemenea că soluția pronunțată în cauza de față este similară cu Decizia adoptată de către Curtea Constituțională, precum și cu jurisprudența actuală a instanței supreme. Prin urmare, drepturile reclamantului care decurg din art. 7 din Convenție nu au fost încălcate. (Decizia de inadmisibilitate din 22 septembrie 2015 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cristian Borcea c. României, cererea nr. 55959/14).

Filozofia acestei decizii arată că o persoană poate solicita aplicarea prescripţiei răspunderii penale în conformitate cu dispoziţiile legii vechi, chiar dacă în conformitate cu legea nouă, acesta nu ar fi împlinit, doar dacă termenul de prescripţie a răspunderii penale se împlinise mai înainte de intrarea în vigoare a legii noi.

Totodată, Curtea Europeană analizează şi succesiunea deciziilor pronunţate de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept şi respectiv Curtea Constituţională în materia prescripţiei, şi constată că acestea nu sunt de natură să conducă la o aşteptare legitimă a persoanelor acuzate, ca termenul de prescripţie să le fie calculat în raport de modul de reglementare a acestei instituţii în legea veche, însă, prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute în legea nouă.

Reţinerea infracțiunii de grup infracțional organizat solicitare formulată de către Ministerul Public, nu se justifică.

În ceea ce priveşte reţinerea unei forme a pluralităţii constituite de infracţiuni sub forma grupului infracţional organizat, instanţa constată că, atât dispoziţiile C. pen. anterior, care incrimina fapta în art. 323 cât şi dispoziţiile C. pen. actual, care incriminează fapta în art. 367, stabilesc aceleaşi condiţii cu privire la elementul material al laturii obiective.

Pentru existenţa infracţiunii se cere ca pluralitatea să fie constituită dintr-un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care să aibă o existenţă în timp şi care să-şi propună săvârşirea de infracţiuni.

Faptelor din prezenta cauză le lipseşte o structură ierarhică dar şi o reprezentare generală a faptelor ce urmează a fi săvârşite. Comiterea fiecărui fapt a fost determinată de împrejurări distincte, care au avut legătură cu C. Hotărârea de a săvârşi infracţiuni a fost luată de fiecare dată, determinat de împrejurări particulare din viaţa lui C., respectiv, în ceea ce priveşte dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005 faptul că a intrat în posesia dispoziţiei reale de restituire din 04 noiembrie 2005, o dată cu care a aflat despre existenţa unor terenuri vecine celui care făcea obiectul acestei dispoziţii de restituire, respectiv terenurile şi în ceea ce priveşte dispoziţia de restituire din 04 noiembrie 2005, faptul că a dorit să cumpere de la martorul Ţârnea Silviu un teren şi a obţinut de la martor extrase de C.F. pe care erau trecute proprietăţi învecinate grădinii imobilului respectiv. Singura persoană pe care C. a cunoscut-o şi alături de care a acţionat în ambele situaţii este D.. Ceilalţi participanţi care au contribuit la săvârşirea faptelor alături de C., au fost aleşi de aceştia, diferit faţă de fiecare dispoziţie de restituire falsificată, într-un caz a mers la notarul I., iar vânzător al terenului a fost E., în prezent decedat, iar în celălalt caz a mers la notarul L.L.L.L., vânzător al terenului fiind U. prin intermediul lui H.

Nu se poate reţine că C. a ştiut cine este persoana din Ungaria care a furnizat instrumentele falsificate, sau că a acţionat alături de aceasta. Audierea lui L.L.L. şi a lui D.D.D.D.D. la urmărirea penală a arătat că aceste persoane nu îl cunosc pe C., declaraţie pe care instanţa o reţine în favoarea acestuia. Chiar dacă ulterior în cursul cercetării judecătorești nu s-au putut audia martorii prin intermediul unei videoconferinţe, (autorităţile maghiare au comunicat faptul că, procedura solicitată nu putea avea loc la datele comunicate de către instanţa din România, ci doar la o dată mult ulterioară care depăşea durata stabilită de instanţa română pentru cercetarea judecătorească), audierea lor la urmărirea penală este în favoarea inculpatului C., excluzând constituirea unui grup infracţional de către acesta, ca şi deplasarea lui în Ungaria, astfel că instanţa de apel va recunoaşte, în lipsa unor probe contrare, valoarea probatorie a declaraţiei date la urmărirea penală în acest sens.

Astfel, în vol. 19 de urmărire penală se află procesul verbal de audiere ca martori a lui L.L.L., fila 231-234 şi D.D.D.D.D., fila 235-237. Audierea acestora s-a făcut cu precădere în ceea ce-l priveşte pe E. şi prezenţa lui în România, cei doi arătând că nu pot să declare nimic şi nu ştiu nimic despre deplasarea la Timişoara a lui E. şi despre rolul avocatului din România în această afacere. Cei doi nu au fost întrebaţi şi nu au declarat că i-ar cunoaşte pe C., nici sub numele actual, nici sub numele anterior de J.J.J.J.J. C., astfel încât, instanţa constată că nu ar putea fi reţinută nici prezenţa acestuia în Ungaria nici faptul că i-ar cunoaşte pe cei doi.

Inculpatul D., audiat la instanţa de apel, a arătat că C. cunoştea caracterul falsificat al actelor, dar nu a declarat că acesta s-ar fi deplasat în Ungaria şi că ar fi coordonat activitatea lui L.L.L. Dimpotrivă, D. şi-a asumat actele din Ungaria, arătând că au fost făcute pentru a obţine deciziile de restituire solicitate de către C., fără ca C. să cunoască în detaliu ce urma să se întâmple, dar că a fost plătit de C. pentru actele falsificate.

Consecinţele situaţiei reţinute în cele ce preced cu privire la lipsa unei grupări constituite care să fi avut ca scop falsificarea deciziilor de restituire se produc în privinţa lui C. şi cu privire la rezoluţia infracţională a comiterii faptelor pentru care este acuzat.

Instanţa constată că, în privinţa acestuia nu s-ar putea reţine câtă vreme solicitările au fost determinate de împrejurări diferite din viaţa sa, că a acţionat în virtutea unei rezoluţii infracţionale unice, de natură să stea la baza infracţiunii continuate, astfel cum este aceasta reglementată de art. 35 alin. (1) C. pen.

Caracterul ad-hoc al luării deciziilor determinat de modalitatea în care a luat cunoştinţă despre imobilele respective, face ca rezoluţia infracţională unică să existe doar în raport cu actele desfăşurate pentru a obţine aparenţa proprietăţii fiecăruia dintre loturile de terenuri.

În consecinţă sunt întemeiate criticile Ministerului Public referitoare la încadrarea juridică şi reţinerea unei rezoluţii distincte şi a unor fapte distincte, în raport de fiecare dintre cele două dispoziţii de restituire.

Faţă de cele ce preced, instanţa urmează să reţină în încadrările juridice date faptelor, pe de o parte actele întocmite pentru a se obţine dispoziţia de restituire din /04 noiembrie 2005 şi pentru a se produce consecinţele acesteia, inclusiv falsurile, uzurile de fals, folosirea instrumentelor falsificate, înşelăciunea, etc, şi pe de altă parte actele întocmite în vederea falsificării Deciziei de restituire nr. 2447 din 04 noiembrie 2005, şi pentru producerea consecinţelor acestei decizii inclusiv falsurile, uzurile de fals, folosirea instrumentelor falsificate, înşelăciunea.

În raport de cele două rezoluţii distincte se vor reţine încadrări juridice diferite pentru faptelor de fals, uz de fals, folosirea instrumentelor oficiale falsificate, fals privind identitate etc, care vor fi grupate în raport de scopul acestora, separându-se actele având ca scop falsificarea Deciziei nr. 2447 din 04 noiembrie 2005, de actele având ca scop falsificarea Deciziei nr. 2456 din 04 noiembrie 2005. Falsificarea dispoziției de restituire din 04 noiembrie 2005 s-a produs în ianuarie - aprilie 2006, iar falsificarea dispoziției de restituire din 04 noiembrie 2005 s-a produs în august 2006. Datele şi perioada falsificării celor două dispoziţii au relevanţă în ceea ce priveşte termenele de prescripţie a răspunderii penale care s-au împlinit cu privire la toate actele care au condus la falsificarea Deciziei nr. 2456 din 04 noiembrie 2005, indiferent de calitatea participanţilor, autori sau instigatori.

În ceea ce priveşte participaţia penală reţinută în privinţa inculpatului C., instanţa constată că acesta a determinat ca inculpatul D. să facă toate demersurile necesare în vederea obţinerii unei aparenţe de proprietate cu privire la fiecare dintre terenuri.

Înainte de discuţia cu inculpatul C., D. nu cunoștea situaţia juridică a celor două terenuri, nu avea nici un interes personal legat de acestea, astfel că întreaga sa activitate infracţională ulterioară, a fost consecinţa determinării acţiunilor sale de către C., astfel încât contribuţia sa la actele falsificate ste una de instigator.

Instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. C. i-a cerut lui D. să facă demersuri pentru a-i aduce câte o dispoziţie de restituire pe care erau inserate însemnele statului român şi ale autorităţilor române, cu privire al mai mult eterenuri care erau proprietatea Primăriei Timişoara pentru ca ulterior să se facă demersuri în vederea vânzării acestora.

Instigarea, ca formă de participaţie, trebuie deosebită de complicitatea morală, deosebirea constând în aceea că prima determină hotărârea infracţională, iar cea de-a doua ajută la întărirea sau întreţinerea ei. Instigarea este întotdeauna anterioară şi esenţială în însăşi trecerea autorului material la executarea faptei, în timp ce complicitatea morală intervine atunci când hotărârea infracţională fusese deja luată.

Din punct de vedere subiectiv, instigatorul acţionează cu intenţie. Nu are relevanţă forma de vinovăţie cu care acţionează instigatul. Instigarea ca formă a participaţiei penale presupune ca autorul să ia hotărârea săvârşirii faptei. Proba reuşitei instigării depinde de exteriorizarea hotărârii de a săvârşi fapta, într-un mod care să nu lase incertitudini asupra existenţei participaţiei între instigator şi autor.

În raport cu autoratul sau cu instigarea, complicitatea apare ca o participaţie secundară, accesorie. Complicele are o formă de contribuţie secundară, atât în raport de autor, cât şi de instigator. Caracterul subsidiar al participaţiei complicelui faţă de instigator şi autor se explică prin faptul că cel care este complice doar ajută la săvârşirea faptei pentru care hotărârea infracţională fusese luată sub influenţa instigatorului sau la săvârşirea unei fapte executate de autor. Fapta sa nu ar avea relevanţă în afara contribuţiei determinante, a instigatorului şi nici în lipsa faptei autorului. Omisiunea probării existenței acestei fapte se răsfrânge nu numai asupra autorului, dar și în ceea ce îi privește pe complici, a căror contribuție accesorie depinde de existența faptei pe care se presupune că au sprijinit-o. Actele complicelui susțin o faptă comisă de către autor.

Faţă de cele ce preced, contribuţia lui C. este aceea de instigator.

În ceea ce priveşte pe C., legea mai favorabilă continuă să fie legea nouă, în considerarea faptului că, în C. pen. anterior, pedeapsa pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în conţinutul concursului de infracţiuni, înşelăciunea, avea limite între 10-20 ani, faţă de consecinţele deosebit de grave produse. Totodată legea nouă permite încetarea procesului peal prin mediere. Cu privire la S.S., instanţa constată că, între acesta şi C. a intervenit un contract de mediere, ceea ce face ca răspunderea penală să fie stinsă cu privire la infracţiunea de înşelăciune, incriminată de art. 244 C. pen.

Referitor la inculpatul D. şi aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa constată că aplicarea legii penale mai favorabile face ca în cauză, faţă de acesta, să fie incidentă legea veche. Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Actele depuse acesta, provenind de la Ministerul Public, atestă faptul că poate benficia de cauza de reducere astfel cum era prevăzută aceasta sub imperiul legislaţiei dezvoltate în jurul C. pen. anterior.

Referitor la cuantumul pedepselor ce urmează a fi aplicate, instanţa va avea în vedere durata procedurilor din prezenta cauză, care în raport de momentul săvârşirii faptei, depăşeşte o durată rezonabilă, astfel că, va reflecta încălcarea duratei rezonabile în cuantumul pedepselor ce urmează a fi aplicate prin reţinerea acesteia în favoarea persoanelor condamnate în compensarea prejudiciului suferit prin durata procedurilor.

În acelaşi timp, instanţa constată că, gravitatea faptelor este influenţată şi de natura acestora, respectiv, crearea frauduloasă a aparenţei de proprietate cu privire la imobile aflate în proprietatea Primăriei Timişoara şi vânzarea acestor imobile sau încercarea de a le vinde în scopul obţinerii de beneficii. Modul în care scopul infracţional a fost atins, a presupus nu numai premeditarea acestora, dar şi utilizarea unor mijloace ilicite, deosebit de complicate, de exemplu: inculpaţii s-au folosit de faptul că în Ungaria actele autentificate la acel moment nu necesitau apostilă Haga, pentru a crea aparenţa de realitate în faţa autorităţilor române, pentru acte falsificate; au fost folosite instrumente oficiale falsificate pentru crearea unor acte de restituire şi a unor cărţi funciare care să aibă aparenţa de realitate, au fost introduse în circuitul juridic prin solicitări adresate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Primăriei Municipiului Timişoara - Direcţia de Finanţe şi notarilor publici, acte falsificate, vânzarea imobilelor a determinat ca partea care a cumpărat terenurile respective să intre în insolvenţă din cauza faptului că a cumpărat cu bună credinţă prin contracte de vânzare-cumpărare autentificate terenuri care în realitate nu aparţineau vânzătorilor.

Toate acestea vor determina orientarea unei pedepse peste minimul prevăzut de lege într-un cuantum mediu (cuantumul mediu şi nu cel maxim, va fi avut în vedere astfel cum s-a arătat mai sus, faţă de durata procedurilor).

Durata procedurilor nu poate fi imputată inculpaţilor, având în vedere că Ministerul Public a refuzat să investigheze cauza la cererea martorului S.S., urmărirea penală începând mult mai târziu faţă de momentul la care s-a încercat inducerea în eroare a acestei persoane.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că modul de soluţionare a acţiunii civile formulată de Primărie este corect astfel încât va menţine obligarea la despăgubiri în limitele determinate de instanţa de fond faţă de D. şi C., cu menţiunea referitoare la E. faţă de care, în raport de deces, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. În ceea ce priveşte celelalte despăgubiri solicitate de Primărie, cererile sunt nefondate. Primăria Mun.Timişoara şi Consiliul local, apelanţi în prezenta cauză, nu au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilelor, astfel că pretenţiile lor civile suplimentar solicitate nu sunt justificate. Ca urmare a sentinţei civile nr. 2465 din 2 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/325/2009 astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 34 din 19 martie 2014 au fost anulate contractele din 29 iunie 2006 autentificate la B.N.P., R., astfel încât imobilele care au făcut obiectul dispoziţiei de restituire falsificate din 4 noiembrie 2005 au aceeaşi situaţie juridică de la data anterioară falsificării actelor. În mod similar, ca urmare a dispoziţiilor date de instanţa de fond, şi pe care instanţa de apel le va menţine, imobilul ce a făcut obiectul dispoziţiei de restituire falsificate din 4 noiembrie 2005, are aceeaşi situaţie juridică deţinută anterior restituirii.

În consecinţă, primăria nu poate justifica un prejudiciu actual care să-i fie reparat de către instanţa de apel dinocol de limitele stabilite de instanța de fond. De altfel, nici primăria şi nici Consiliul local nu au justificat cu argumente şi probe că argumentele instanţei de fond nu ar fi avut un caracter temeinic sau legal.

În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de SC K. SRL, instanţa de fond motivează soluţia „prin stabilirea unui cuantum rezonabil acordat în echitate având în vedere că expertul contabil a fost în imposibilitate de a întocmi expertiza contabilă”.

Soluţionarea laturii civile nu poate să decurgă din argumente în echitate atât timp cât la dosarul cauzei există o expertiză în insolvenţă ale cărei concluzii stabilesc un prejudiciu ca urmare a contractelor încheiate cu C. din dispoziţia de restituire în cuantum de 1.500.000 euro.

Intrarea în insolvenţă a firmei SC K. SA Construcţii a fost determinată de necesitatea plăţii unor credite obţinute pe baza imobilelor cumpărate de la C.. În consecinţă, având în vedere legătura de cauzalitate între insolvenţa SC K. SA Construcţii şi faptele inculpatului C., precum şi faptul că a fost efectuată o expertiză în insolvenţă la instanţa de fond care a constatat un prejudiciu, în lipsa unor probe administrate de către părţi prin care să se dovedească contrariul celor constatare de expert, instanţa va obliga inculpatul C. la plata sumei de 1.500.000 euro reprezentând daune materiale către SC K. SA.

Astfel, din documentele depuse la dosarul cauzei a rezultat că SC K. SRL a obţinut autorizaţii de construire a unui complex de locuinţe şi servicii în regim S+P+6+ER în decembrie 2007, conform autorizaţiei din 7 decembrie 2007 ce urma a fi amplasat pe terenul, pe care îl dobândiseră prin cumpărare de la C. în calitate de mandatar al vânzătorului O., conform contractului din 1 septembrie 2006, a cărui aparenţă de drept de proprietate fusese creată de Decizia de restituire nr. 2456 din 4 noiembrie 2005.

Astfel cum s-a precizat anterior, probele au arătat că negocierea preţului şi încasarea banilor s-a făcut de către C., O. fiind o rudă a sa, cetăţean român, care a fost adusă în contract de către C. pentru că el însuşi nu avea posibilitatea să dobândească terenuri la acel moment, fiind cetăţean german.

Raportul de expertiză judiciară în specialitatea insolvenţă a fost realizat în cursul cercetării judecătoreşti de către un expert autorizat care a fost asistat în expertiză de experţi contabili judiciari şi practicieni în insolvenţă propuşi de către inculpatul M. şi de partea civilă SC K. SRL. Celelalte părţi din dosar nu au dorit să îşi desemneze experţi care să participe la lucrările de expertizare (conform fila 2 din Raportul de expertiză judiciară în specialitatea insolvenţă depus la Curtea de Apel Timişoara, la data de 19 martie 2015).

În realizarea expertizei a fost evaluată apariţia stării de insolvenţă a părţii civile, iar expertul a ajuns la concluzia că aceasta a fost determinată de blocajul financiar apărut în exerciţiul financiar al anului 2008 ca urmare a unor aspecte de natură juridică prezentate în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/P/2008, când societatea SC K. SRL a fost obligată să oprească vânzarea apartamentelor. Imposibilitatea vânzării apartamentelor a generat lipsa de lichidităţi care, conform expertului, a avut ca efect direct diminuarea posibilităţii rambursării creditelor contractate de societatea debitoare în scopul achiziţiilor de imobile teren şi a construirii de apartamente (fila 8 Raportul de expertiză judiciară în specialitatea insolvenţă depus la Curtea de Apel Timişoara, la data de 19 martie 2015).

Totodată, expertul precizează şi că, urmare a diminuării vol.ui de activitate şi imposibilităţii valorificării apartamentelor şi imposibilităţii realizării altor investiţii, datoriile societăţii nu au putut fi achitate la scadenţă determinând intrarea societăţii în stare de insolvenţă. În realizarea expertizei a fost avalizată evoluţia situaţiilor financiare ca şi contul de profit şi pierdere, analiza acestuia fiind necesară pentru a contura o imagine asupra situaţiei SC K. SRL şi pentru a defini cauzele şi împrejurările care au determinat instalarea stării de insolvenţă. Expertul a afirmat că, imposibilitatea vânzării apartamentelor, ca urmare a cauzei penale de faţă, a generat lipsa de lichidităţi având ca efect direct diminuarea posibilităţii rambursării creditelor contractate.

Expertul a precizat modalitatea de calcul precum şi suma la care a ajuns, prejudiciul 1,5 milioane euro fiind echivalentul contractării creditelor de la Bankpost şi Banca Română de Dezvoltare pentru procurarea resurselor necesare edificării construcţiilor pe terenurile achiziţionate.

În consecinţă, instanţa constată ca fiind dovedită legătura de cauzalitate dintre intrarea în insolvenţă a SC K. SRL şi faptul că terenurile achiziţionate, fuseseră dobândite de vânzător pe baza unei dispoziţii de restituire falsificate. Concluzia instanţei decurge din evaluarea făcută de expertul desemnat la instanţa de fond şi care a fost audiat în instanţă la termenul din 8 mai 2015 când părţile au avut posibilitatea să formuleze întrebări în mod direct, chiar dacă, anterior nu şi-au desemnat experţi parte la realizarea expertizei în insolvenţă.

Suma stabilită ca echivalent al prejudiciului este suma împrumuturilor obţinute de partea civilă pentru edificarea construcţiilor respective.

În faţa instanţei de apel a fost solicitată o nouă expertiză în insolvenţă, însă părţile care au solicitat această probă nu au arătat care sunt elementele de nelegalitate ale raportului întocmit la instanţa de fond, când, au avut posibilitatea să adreseze întrebări în mod direct expertului şi să-şi expună punctul de vedere cu privire la expertiza efectuată. Nemulţumirea unei părţi cu privire la concluziile unui raport de expertiză nu conduce în mod automat la reluarea procedurilor de efectuarea a expertizei în insolvenţă dacă, părţile nu arată care au fost elementele de nelegalitate sau elementele care nu au fost clarificate prin modul de administrare a acestei probe la instanţa de fond. În cauza de faţă, expertul în insolvenţă a depus un raport şi a răspuns la obiecţiunile formulate de către părţi, fiind ulterior audiat de către instanţa de fond, astfel că, din evaluarea modului în care a decurs expertiza şi a posibilităţii părţilor de a formula întrebări şi de a-şi exprima punctul de vedere, nu rezultă o încălcare a drepturilor acestora privind modul de administrare a probei. Nici în ceea ce priveşte conţinutul raportului de expertiză în insolvenţă, părţile care au solicitat această probă nu au depus acte de natură să infirme susţinerile anterioare ale expertului şi să creeze un dubiu cu privire la conţinutul concluziilor sale care să fie înlăturat prin realizarea unei noi expertize ori a unui supliment la expertiza anterioară.

În ceea ce priveşte expertiza contabilă, instanţa de apel constată că utilitatea acesteia a lipsit în cauza de faţă, având în vedere faptul că nu au fost depuse documente contabile de către partea care a solicitat expertiza şi care, în urma refuzului său de a depune aceste documente la instanţa de fond, a determinat imposibilitatea realizării expertizei contabile, astfel cum a arătat expertul desemnat în cauză, prin raportul de imposibilitate a expertizei contabile judiciare depus la Curtea de Apel Timişoara la 11 decembrie 2015.

Faţă de cele ce preced, instanţa de apel urmează să admită apelul părţii civile SC K. SRL şi să oblige inculpatul C. la 1,5 milioane euro cu titlu de daune materiale către această parte.

SC K. SA a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri privind cheltuielile efectuate cu derularea proceselor civile și penale, solicitare care a rămas fără răspuns din partea instanţei de fond. Mai întâi, cu privire la natura cheltuielilor solicitate, instanța de apel constată că în procesul penal nu se pot acorda cheltuieli determinate de durata ori numărul proceselor civile dintre părți. De asemenea, instanța de apel constată că aceeași sumă a onorariilor de avocați a fost inclusă de către partea civilă, conform motivelor de apel, în suma solicitată ca despăgubiri. Onorariile de avocați au fost incluse, conform notelor părții civile, în sume solicitate cu un alt temei de drept, asupra cărora atât instanța de fond cât și cea de apel s-au pronunțat.

Cu privire la proba cheltuielilor determinate de prezentul proces penal, instanța constată că partea civilă nu a administrat probe din care să rezulte cuatumul sumei determinate de acest dosar și nu de toate celelalte cauze în care au fost acordate consultații de către firma de avocatură și care au fost solictate și respectiv soluționate în procesele respective.

Referitor la măsurile asigurătorii, criticate de inculpați în motivele scrise de apel, instanța constată că soluția instanței de fond asupra acestora concordă cu modul de acordare a despăgubirilor, cu măsurile de siguranță și cheltuilelile acordate.

Referitor la apelul avocatului A.;

Apelanta a solicitat ca onorariul ce i-a fost acordat de către instanţa de fond să-i fie suplimentat, având în vedere prezenţa dumneaei la toate termenele acordate în cauză, precum şi modul în care şi-a desfăşurat activitatea prin solicitarea de probe, redactarea de note scrise şi de motive de apel.

Cuantumul onorariului avocatului din oficiu a fost determinat de instanţa de fond în conformitate cu Protocolul încheiat cu Ministerul Justiţiei de către Uniunea Națională a Barourilor din România. În consecinţă, onorariul avocatului din oficiu reflectă sumele stabilite prin actul încheiat între cele două instituţii care au evaluat în abstract şi la modul general, munca unui avocat din oficiu în cauzele penale şi au trecut în protocol, de comun acord, sumele cuvenite. Sumele respective sunt stabilite fără posibilitatea ca instanţa să acorde mai mult în considerarea numărului mare de ore determinate de studiul dosarului, redactarea de opinii juridice şi prezenţa în instanţă.

Instanţa de judecată nu a acordat o sumă diferită de cele stabilite în protocol, astfel încât criticile doamnei avocat urmează a fi respinse ca nefondate.

În consecinţă, Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de inculpaţii C., E., D. şi partea civilă SC K. SRL Timişoara - prin administrator special şi asociat P., împotriva sentinţei penale nr. 10/PI din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului E., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. art. 320 alin. (1) C. pen.;

- fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 320 alin. (1) C. pen.;

- uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

- falsificare a instrumentelor oficiale prev. și ped. de art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;- două infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

- două infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Municipiul Timişoara prin Primar, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E.

Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului C., cu privire la următoarele infracţiuni:

- din infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 în două infracţiuni prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen.;

- din două infracţiuni prev. de art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen. din 1969 în infracţiunea prev. de art. 47 rap. la art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen. (acte materiale în legătură cu dispoziţia de restituire nr. 2456) şi infracţiunea prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen. (acte materiale în legătură cu dispoziţia de restituire nr. 2447).

- din infracţiunea prev. de art. 287 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41-42 C. pen. din 1969 şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 în două infracţiuni prev. de art. 318 C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.;

- din infracţiunea prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplic art. 41-42 C. pen. din 1969 în două infracţiuni prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen.

Va menţine dispoziţiile de achitare a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- patru infracţiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.

Va menţine dispoziţia de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului C. pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. va condamna inculpatul C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. (referitor la dispoziţia de restituire nr. 2447).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen. (referitor la dispoziţia de restituire nr. 2456).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. va condamna inculpatul C. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la uz de fals în formă continuată prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. va condamna inculpatul C. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. va condamna inculpatul C. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false, în formă continuată, prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. (referitor la dispoziţia de restituire nr. 2447).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false, în formă continuată, prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. (referitor la dispoziţia de restituire nr. 2456).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. va condamna inculpatul C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen.

În baza art. 67 din C. pen., va aplica inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. g) teza ultimă C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru tentativă la săvârşirea infracțiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie cu pedepsele aplicate prin sentinţa atacată:

- de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

- de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (2) C. pen.

astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din restul pedepselor, adică 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., va aplica inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului D., cu privire la următoarele infracţiuni:

- din infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969 în două infracţiuni prev. de 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969;

- din infracţiunea prev. de art. 287 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969, şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 în două infracţiuni prev. de art. 287 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. din 1969, şi art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- din infracţiunea prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. din 1969 în două infracţiuni prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 cu aplic art. 41-42 C. pen. din 1969.

Va constata că legea penală mai favorabilă inculpatului D. este C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., va înceta procesul penal ponit împotriva inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. anterior;

- falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 286 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 287 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 41-42 C. pen. din 1969.

Va condamna inculpatul D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. anterior, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Va condamna inculpatul D. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Va condamna inculpatul D. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. și ped. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Va condamna inculpatul D. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 293 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Va condamna inculpatul D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 41-42 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Va condamna inculpatul D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 31 C. pen. din 1969 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, art. 41-42 C. pen. anterior, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Va condamna inculpatul D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 31 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, art. 41-42 C. pen. anterior, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 65 C. pen. anterior, va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, se vor contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi va dispune ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, pe care o sporeşte până la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Va menţine dispoziţiile de achitare a inculpatului D. pentru:

- săvârşirea a patru infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. va condamna inculpatul H. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de ped. de art. 323 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., se vor contopi pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedepsele:

- de 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

- 1 (unu) an închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual prev. de ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

- 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.,

astfel încât va aplica inculpatului H. pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din restul pedepselor, adică 8 (opt) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 (doi) ani şi 2 luni închisoare.

Va obliga inculpatul C. la plata sumei de 1.500.000 euro cu titlu de daune materiale către partea civilă SC K. SRL

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii H., G., B., J., I. şi F., respectiv de către Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi de către avocatul din oficiu A.

Va obliga apelanta A. la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga apelanţii inculpaţi H., G., B., J., I. şi F., la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea apelurilor declarate de Parchet şi de către inculpaţii C., E. şi D. şi partea civilă SC K. SRL Timişoara, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B., C., D., F., G., I., J. şi M., în sumă de câte 260 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii E. şi H., în sumă de câte 520 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de inculpaţii C., E., D. şi partea civilă SC K. SRL Timişoara - prin administrator special şi asociat P., împotriva sentinţei penale nr. 10/PI din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

1. În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. art. 320 alin. (1) C. pen.;

- fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 320 alin. (1) C. pen.;

- uz de fals prev. și ped. de art. 323 C. pen.;

- falsificare a instrumentelor oficiale prev. și ped. de art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- două infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

- două infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Municipiul Timişoara prin primar, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E.

2. Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului C., cu privire la următoarele infracţiuni:

Menţine dispoziţiile de achitare a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- patru infracţiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

- participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.

Menţine dispoziţia de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului C. pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 52 rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. condamnă inculpatul C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. (referitor la dispoziţia de restituire nr. 2447).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen. (referitor la dispoziţia de restituire nr. 2456).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. condamnă inculpatul C. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de instigare la uz de fals în formă continuată prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. condamnă inculpatul C. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. condamnă inculpatul C. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false, în formă continuată, prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. (referitor la dispoziţia de restituire nr. 2447).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false, în formă continuată, prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. (referitor la dispoziţia de restituire nr. 2456).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. condamnă inculpatul C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. și ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen.

În baza art. 67 din C. pen., aplică inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. g) teza ultimă C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru tentativă la săvârşirea infracțiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta decizie cu pedepsele aplicate prin sentinţa atacată:

- de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. și ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

- de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de înşelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. (2) C. pen.

astfel încât inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din restul pedepselor, adică 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

3. Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului D., cu privire la următoarele infracţiuni:

Constată că legea penală mai favorabilă inculpatului D. este C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., încetează procesul penal ponit împotriva inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. anterior;

- falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicității prev. și ped. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 286 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- folosire a instrumentelor oficiale false prev. și ped. de art. 287 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 41-42 C. pen. din 1969.

Condamnă inculpatul D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. anterior, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Condamnă inculpatul D. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Condamnă inculpatul D. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. și ped. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41-42 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Condamnă inculpatul D. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals privind identitatea sub forma complicității prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 293 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Condamnă inculpatul D. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 41-42 C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Condamnă inculpatul D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 31 C. pen. din 1969 rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, art. 41-42 C. pen. anterior, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Condamnă inculpatul D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 31 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. din 1969, art. 41-42 C. pen. anterior, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 65 C. pen. anterior, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi dispune ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, pe care o sporeşte până la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Menţine dispoziţiile de achitare a inculpatului D. pentru:

- săvârşirea a patru infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969;

- trei infracțiuni de participație improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 289 C. pen. din 1969.

4. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. condamnă inculpatul H. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de ped. de art. 323 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedepsele:

- de 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.;

- 1 (unu) an închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual prev. de ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

- 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.,

astfel încât aplică inculpatului H. pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din restul pedepselor, adică 8 (opt) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 (doi) ani şi 2 luni închisoare.

Obligă inculpatul C. la plata sumei de 1.500.000 euro cu titlu de daune materiale către partea civilă SC K. SRL.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii H., G., B., J., I. şi F., respectiv de către Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi de către avocatul din oficiu A.

Obligă apelanta A. la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanţii inculpaţi H., G., B., J., I. şi F., la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea apelurilor declarate de Parchet şi de către inculpaţii C., E. şi D. şi partea civilă SC K. SRL Timişoara, rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B., C., D., F., G., I., J. şi M., în sumă de câte 260 lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii E. şi H., în sumă de câte 520 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 iunie 2016.

Decizia nr. 249/A/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Legislator summary

Legislator headnote

Keywords

Cited Legislation

Cited Case Law

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Full text