Decizia nr. 242/A/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelurilor penale de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3/P din data de 26 martie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/36/2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de către inculpata A.

I. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., a dispus condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. cu aplic, art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru infracţiunea de „luare de mită".

În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 26 comb. cu art. 257 C. pen. din 1969 cu aplic, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de „trafic de influenţă".

În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de „înşelăciune".

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de câte 1 an închisoare periţra 2 infracţiuni de „fals în înscrisuri sub semnătură privată".

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată".

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. dm 1969, a contopit cele 6 pedepse şi a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie, a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a ), b), c) C. pen. din 1969, cu aplic, art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Conform art. 72 C. pen., a dedus durata arestului preventiv de la 10 august la 02 septembrie.

Potrivit art. 399 alin. (1) şi art. 208 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsura controlului judiciar faţă de inculpata A. o perioadă de până la 60 zile cu începere de la 26 martie 15.

În baza art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei A. pentru infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

II. În baza art. 26 comb. cu art. 257 C. pen. din 1969 cu aplic, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la „trafic de influenţă".

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. din 1969, cu aplic, art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Conform art. 72 C. pen., a dedus durata arestului preventiv de la 10 august 13 la 27 iunie 14, potrivit art. 399 alin. (1) şi art. 208 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpatul B. pe o perioadă de până la 60 zile, cu începere de azi 26 martie 15.

În baza art. 217 alin. (5) C. proc. pen., cauţiunea 15.000 lei se restituie inculpatului B.

III. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de „trafic de influenţă".

În baza art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată", înlăturând raportarea la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, a contopit cele 2 pedepse şi a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 86 C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C..

În baza art. 86 C. pen. din 1969, a stabilit termenul de încercare de 5 ani (prin adăugare la intervalul de 3 ani a cuantumului pedepsei aplicată).

În baza art. 86 C. pen., a obligat inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Ilfov;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de folosinţă;

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) se comunică serviciului stabilit la lit. a).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

Conform art. 72 C. pen., a dedus durata arestului preventiv de la 28 august 13 la 27 iunie 14.

Potrivit art. 399 alin. (1) şi art. 208 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpatul C. pe o perioadă de până la 60 zile, cu începere de azi 26 martie 15.

În baza art. 217 alin. (5) C. proc. pen., cauţiunea de 50.000 lei se restituie inculpatului C.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării.

IV. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpata D., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la „înşelăciune".

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de câte 1 an închisoare pentru 2 infracţiuni de „fals în înscrisuri sub semnătură privată".

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată".

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, a contopit cele 4 pedepse şi a aplicat inculpatei D. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie, a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. din 1969, cu aplic, art. 12 dinLegea nr. 187/2012.

În baza art. 86 C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatei D.

În baza art. 86 C. pen. din 1969, a stabilit termenul de încercare tfe-5 ani (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei aplicată).

În baza art. 86 C. pen., a obligat inculpata să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) se comunică serviciului stabilit la lit. a).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării.

În baza art. 397 C. proc. pen., art. 1357 şi art. 1382 C. civ., a obligat inculpatele A. şi D. în solidar la plata sumei de 156.351 lei despăgubiri civile către partea civilă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 254 alin. ultim C. pen. din 1969 cu ref la art. 19 din Legea nr. 78/2000, a obligat inculpata A. la plata sumei de 120.000 euro obiectul luării de mită sau echivalentului în lei la data plăţii.

S-a luat act că suma de 50.000 euro obiect al infracţiunii de „trafic de influenţă" comisă de inculpaţii A. şi B. a fost restituită Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 257 alin. ultim C. pen. din 1969 cu ref. la art. 256 alin. ultim C. pen. din 1969 şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, a obligat pe inculpatul C. la plata sumei de 350.000 euro sau echivalentul acesteia în lei la data plăţii. A menţinut măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpaţii C. până la concurenţa sumei de 350.000 euro asupra imobilelor (potrivit înscrisurilor aflate în vol.25, filele 18-23, 33-39) conform ordonanţei din 02 septembrie 13 (din vol. 28) şi A. până la concurenţa sumei de 120.000 euro şi 156.351 lei asupra imobilelor, sumelor de bani (potrivit înscrisurilor aflate în vol. 25, filele 158-193, 197-198, 203, 211-213) conform ordonanţelor din 22 august 13, 26 august 13 şi 23 septembrie 13 (din vol.28).

A respins cererea de confiscare extinsă faţă de inculpaţii A. şi B. şi a ridicat măsurile asigurătorii dispuse faţă de aceştia prin ordonanţele din 09 septembrie 13, 25 septembrie 13 şi 04 octombrie 13.

Conform art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumelor: A. de 25.000 lei, B. de 20.000 lei, C. de 15.000 lei, iar D. de 12.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul în cuantum de 400 lei pentru apărătorul din oficiu E. substituită de av. F. se va plătidin fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, nr. x/P din data de 15 noiembrie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată (alături de alţi inculpaţi pentru care cauza s-a disjuns prin încheierea din 9 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/2/2013) a inculpaţilor:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de „luare de mită" şi „trafic de influenţă", „complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă", „instigare la infracţiunea de spălare a banilor", comisă în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, infracţiunea de „înşelăciune", în formă continuată (65 acte materiale), două infracţiuni de,fals în înscrisuri sub semnătură privată" şi infracţiunea de,fals în înscrisuri sub semnătură privată", în formă continuată (65 acte materiale), prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.;

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de „trafic de influenţă", prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000;

- C., pentru săvârşirea infracţiunilor de „trafic de influenţă" şi fals în înscrisuri sub semnătură privată", comisă în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., ambele cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.;

- D., pentru complicitate la infracţiunea de „înşelăciune", în formă continuată (50 acte materiale), săvârşirea a două infracţiuni de,fals în înscrisuri sub semnătură privată" şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată" (50 acte materiale), prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen., prin aceea că:

În cursul lunii februarie 2012, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpata A. a primit, prin intermediul condamnatei G., suma de aproximativ 630.000 euro (în condiţiile în care, la rândul său, aceasta a pretins, în perioada septembrie 2011 - februarie 2012, suma de 2.500.000 euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 euro şi, respectiv, la 1.500.000 euro, din care a primit 1.200.000 euro) de la inculpatul H., prin medierea condamnaţilor I. şi J., pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată învestit să soluţioneze Dosarul nr. x/2/2011, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de inculpat.

În cursul lunii iulie 2013, inculpata A., a acceptat promisiunea condamnatei G. privitoare la darea sumei de 50.000 euro, a ajutat-o pe condamnata G. să primească suma de 100.000 euro de la investigatorul sub acoperire K., iar, ulterior, în ziua de 08 august 2013, a primit acel folos prin intermediul fiului său, inculpatul B., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă lui L. în Dosarul nr. x/63/2012, aflat în recurs.

În condiţiile primirii, cu titlu de mită, în cursul lunii februarie 2012, a sumei de aproximativ 630.000 euro, inculpata A. a determinat-o pe sora sa, martora M., să schimbe o parte din folosul anterior menţionat (prin cumpărarea pe numele martorei, în data de 12 septembrie 2012, a unui apartament în Bucureşti, la preţul de 636.642,8 lei), cunoscând că banii proveneau din săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi în scopul disimulării originii ilicite a respectivelor bunuri.

În perioada ianuarie 2008 - iunie 2013, având funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, inculpata A. a indus în eroare, cu ajutorul inculpatei D. şi martorei N., pe funcţionarii din cadrul Departamentului economic al aceleiaşi instanţe, prin folosirea lunară (cu excepţia lunii iunie 2010) a 65 înscrisuri falsificate privitoare la deţinerea calităţii de chiriaş în temeiul a două contracte de închiriere încheiate succesiv cu aceleaşi două complice, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru inculpata D. a unui folos material injust prin compensarea ilegală a chiriei, fapta având ca urmare cauzarea unei pagube reprezentând suma totală de 140.064 lei în dauna Curţii de Apel Bucureşti.

În data de 17 mai 2012, inculpata A. a falsificat, în coautorat cu inculpata D., actul adiţional din 17 mai 2012 la contractul de închiriere din 06 martie 2009, prin atestarea denaturată a calităţii de chiriaş a inculpatei, înscrisul falsificat fiind folosit, ulterior, de către aceasta la Curtea de Apel Bucureşti pentru compensarea ilegală a chiriei.

În data de 01 iunie 2012, inculpata A. a falsificat, în coautorat cu inculpata D., actul adiţional din 01 iunie 2012 la contractul de închiriere din 06 martie 2009, prin atestarea denaturată a calităţii de chiriaş a inculpatei, înscrisul falsificat fiind folosit, ulterior, de către aceasta la Curtea de Apel Bucureşti pentru compensarea ilegală a chiriei.

În perioada ianuarie 2008 - iunie 2013, inculpata A. a falsificat, în coautorat cu martora N. şi inculpata D., 15 înscrisuri intitulate „declaraţie" şi, respectiv, 50 înscrisuri intitulate „chitanţă de plată a contravalorii chiriei", prin atestarea denaturată a calităţii de chiriaş a inculpatei, înscrisurile falsificate fiind folosite, ulterior, de către aceasta la Curtea de Apel Bucureşti pentru compensarea ilegală a chiriei.

Inculpatul B., având cunoştinţă de conivenţa infracţională existentă între condamnata G. şi inculpata A. privitoare la acceptarea de către aceasta din urmă a sumei de 50.000 euro, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra martorei O., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru a o determina să pronunţe o hotărâre favorabilă inculpatului L. în Dosarul nr. x/63/2012, aflat în recurs, a ajutat-o pe inculpată în desfăşurarea ulterioară a activităţii infracţionale, sens în care, în ziua de 08 august 2013, a primit respectivul folos de la condamnată în scopul menţionat, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În cursul lunii aprilie 2012, acţionând în coautorat cu condamnata G., inculpatul C. a pretins suma de 350.000 euro de la condamnatul I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, care intrau în compunerea completului învestit să soluţioneze Dosarul nr. x/300/2010/a4, având ca obiect recursul declarat de condamnatul P. împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive, în scopul pronunţării unei hotărâri de punere în libertate a acestuia, iar, ulterior, a primit, în scopul anterior menţionat, suma de 1.900.052 lei (reprezentând, la acea dată, echivalentul a aproximativ 420.000 euro, ce includea cei 350.000 euro pretinşi pentru coruperea judecătorilor şi T.V.A. aferentă), în temeiul unui contract fictiv de asistenţă juridică.

În cursul lunii aprilie 2012, pe fondul pretinderii, împreună cu condamnata G., a sumei de 350.000 euro, ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, a falsificat, cu ajutorul aceleiaşi condamnate şi cu participaţia penală a condamnaţilor I. şi J., inculpatul C. a semnat contractul de asistenţă juridică din 04 aprilie 2012, prin care s-a atestat, în mod necorespunzător adevărului, împrejurarea că suma de 1.900.052 lei (reprezentând, la acea dată, echivalentul a aproximativ 420.000 euro), ce includea, în realitate, suma de 350.000 euro pretinsă pentru coruperea judecătorilor şi T.V.A. aferentă, ar fi constituit un onorariu de avocat, fapta fiind săvârşită, atât în scopul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, cât şi în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

În perioada aprilie 2009 - iunie 2013, inculpata D., a ajutat-o pe inculpata A., având funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, să inducă în eroare funcţionarii din cadrul Departamentului economic al aceleiaşi instanţe, prin folosirea lunară (cu excepţia lunii iunie 2010) a 50 înscrisuri falsificate privitoare la deţinerea calităţii de chiriaş în temeiul unui contract de închiriere încheiat în scopul obţinerii pentru aceasta şi pentru sine a unui folos material injust prin compensarea ilegală a chiriei, fapta având ca urmare cauzarea unei pagube reprezentând suma totală de 119.584 lei în dauna Curţii de Apel Bucureşti.

În datele de 17 mai 2012, respectiv la 01 iunie 2012, inculpata D. a falsificat, în coautorat cu inculpata A., actele adiţionale din 17 mai 2012 şi din 01 iunie 2012 la contractul de închiriere din 06 martie 2009, prin atestarea denaturată a calităţii de chiriaş a inculpatei, înscrisul falsificat fiind folosit, ulterior, de către aceasta la Curtea de Apel Bucureşti pentru compensarea ilegală a chiriei.

În perioada aprilie 2009 - iunie 2013, inculpata D. a falsificat, în coautorat cu inculpata A., 50 înscrisuri intitulate „chitanţă de plată a contravalorii chiriei", prin atestarea denaturată a calităţii de chiriaş a inculpatei, înscrisurile falsificate fiind, ulterior, folosite de către aceasta la Curtea de Apel Bucureşti pentru compensarea ilegală a chiriei.

Iniţial, prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. x/P din data de 15 noiembrie 2013, a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti, cauza formând0 obiectul Dosarului nr. x/2/2013.

Prin sentinţa penală nr. 195 din 25 februarie 14, pronunţată în Dosarul penal nr. x/1/2014, admiţând cererea inculpatei A., Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie a strămutat cauza la Curtea de Apel Constanţa, înregistrată la data de 05 martie 14 cu păstrarea numărului unic, menţinând actele îndeplinite.

În şedinţa publică din data de 26 martie 2014, la Curtea de Apel Constanţa condamnaţii I., G., R., P. şi J. au arătat că înţeleg să se judece potrivit procedurii simplificate, îşi menţin declaraţiile anterioare şi uzează de dreptul la tăcere.

Astfel, prin încheierea din 9 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/2/2013, în temeiul art. 46 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei, iar prin sentinţa penală nr. 74/P din 08 mai 14, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 287/A din 25 septembrie 14 a Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie, s-au aplicat pedepse cu închisoare condamnaţilor G. 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor cu aplicarea art. 861 C. pen., P. 5 ani închisoare, I. 3 închisoare, J. 2 ani 6 luni închisoare, R. 2 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen.

Pe baza probelor administrate în cele 2 faze ale procesului, instanţa de fond a constatat următoarea situaţie de fapt si încadrare juridică:

Cu referire la inculpata A., s-a reţinut că aceasta, judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi condamnata G., avocat (o perioadă în Baroul Bucureşti, după care, urmare a unei condamnări, în baroul Constituţional) se cunoşteau de mai mult timp, ambele fiind din localitatea Târgovişte, în acea vreme cea dintâi - judecător la judecătorie, iar ultima - poliţist la poliţia judeţeană, având întâlniri sporadice (conform declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de G., vol. 3 filele 10-93, dosar instanţă vol. I, filele 156-162, de A. dosar instanţă vol.I, filele 124-125 şi de martora S., dosar instanţă vol. I, fila 339).

Prin sentinţa penală nr. 1240 pronunţată la data de 15 iunie 2010 de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. x/4/2006, modificată în apel, prin Decizia penală nr. 802/A din 16 decembrie 2010 a Tribunalul Bucureşti, respectiv în recurs prin Decizia penală nr. 741/R din 04 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, s-a aplicat condamnatului H. pedeapsa închisorii de 7 ani.

La o lună de la rămânerea definitivă a condamnării, condamnatul H. a început demersurile pentru a scăpa de executarea pedepsei. Astfel, la 02 mai 2011, condamnatul a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 741 din 04 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, invocând dispoziţiile art. 386 lit. a) din C. proc. pen.; prin Decizia penală nr. 1164 din 26 mai 2011 (Dosar nr. x/2/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare. în continuare, la data de 18 august 2011, acelaşi condamnat a formulat o altă contestaţie în anulare - obiectului Dosarului nr. x/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, promiţând suma de 500.000 euro condamnatei G., pe care o cunoscuse cu ocazia altor dosare, pentru obţinerea unei soluţii favorabile, însă, la termenul din 11 noiembrie 2011, contestatorul şi-a manifestat dorinţa expresă şi neechivocă de a-şi retrage contestaţia (pe de o parte pentru că fusese repartizată unui complet din care făcea parte unul dintre judecătorii care pronunţaseră condamnarea, iar pe de altă parte, se respinsese contestaţia formulată de un alt condamnat în aceeaşi cauză), instanţa luând act de această împrejurare prin Decizia penală nr. 2217 din 11 noiembrie 2011; întrucât nu s-a obţinut anularea pedepsei, condamnata G. i-a restituit integral banii pretinşi. Astfel, după încercări nereuşite, primind şi adresa (aflată în vol. 29, filele 215-216) prin care avocaţii T. şi U., i-au comunicat că cereiej 'ie contestaţie în anulare „nu a mai fost depusă la instanţă întrucât s-a considerat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea unei astfel de cereri (lipsa autorităţii de lucru judecat)", în toamna anului 2011, condamnatul H. a reluat cu condamnata G. (la insistenţele acesteia) demersurile de a obţine prin coruperea magistraţilor şi anume la data de 23 noiembrie 2011, a formulat o nouă contestaţie în anularea Deciziei penale nr. 741/R din 04 aprilie 2011, invocând incidenţa art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen. - formându-se Dosarul nr. x/2/2011 - repartizată completului compus din judecătorii A., V. şi X.

Punând în aplicare rezoluţia infracţională, la începutul anului 2012, condamnata G. a contactat-o pe inculpata A. pe care a „consultat-o" cu privire la posibilitatea anulării hotărârii de condamnare în Dosarul penal nr. x/4/2006 privind fraudarea Z. prin exercitarea unei căi extraordinare de atac; în continuare, comunicându-i, că pe fondul unei jurisprudenţe neunitare, contestaţia în anulare este admisibilă dar „costă" şi „cu condiţia acordului şi celorlalţi membri ai completului", G. a convenit cu inculpata A., pentru a-i întări încrederea contestatorului H., fie în locuri publice, fie în sala de judecată: „parole" (întrebări care urmau să fie adresate inculpatului de către judecător), un anumit tip de coafură (coadă împletită pe partea stângă a capului) sau posesia unor anumite obiecte de către membrii completului (pixuri de aceeaşi culoare), „semne" comunicate din timp mituitorilor cu data la care urmau a fi făcute, anterior şedinţei de judecată până la darea mitei (întâlnire la restaurant), altele în timpul judecăţii după încasarea banilor (întrebări care urmau să fie adresate inculpatului de către judecător, tip de coafură, pixuri de aceeaşi culoare).

Ca urmare, la începutul lunii februarie 2012, în prezenţa denunţătoarei Y., condamnata G. a primit de la fratele contestatorului, condamnatul I., la biroul situat lângă Palatul de Justiţie din Bucureşti, aproximativ 700.000 euro - obţinuţi cu ajutorul condamnatei J., i-a numărat, le-a dat martorilor Y. - 60.000 euro şi A.A. - 20.000 euro (ca răsplată a contribuţiei lor la desfăşurarea activităţii infracţionale) şi, în aceeaşi seară, însoţită de colaboratorul ei, avocatul condamnat R., G. s-a deplasat la locuinţa inculpatului B. din Bucureşti, sectorul 3 şi, în timp ce R. a ajutat-o la autoturism, G. a urcat în apartament, i-a găsit pe mctilpatul B., soţia acestuia B.B., împreună cu soacra sa martora C.C. şi, în scurt timp, în apartament a sosit şi inculpata A. căreia i-a dat suma de 120.000 euro.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 381 din 22 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, completul compus din judecătorii A., V. şi X. a admis contestaţia formulată de H., a desfiinţat, în parte, Decizia penală nr. 741 din 04 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, precum şi sentinţa penală nr. 1240 din 15 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, dar şi Decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit.

b) rap. la art. 10 lit.

j) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva contestatorului, anulând, totodată, mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis faţă de acesta; în acest sens, sunt declaraţiile condamnatei G. coroborate cu declaraţiile condamnatului P. (dosar instanţă vol. I, filele 156-162, 133-135 şi dosar urmărire penală, vol. 3, filele 10-91 vol. 2, filele 122-130, 133-148), respectiv cu declaraţiile martorilor denunţători Y. şi A.A. din 09 aprilie 2014 - dosar instanţă vol. I, file 169-172 (şi dosar urmărire penală, vol. l, filele 102-114, 116-120, vol. 9, file 1-70, 232-238,), declaraţiile martorilor D.D., E.E. din 13 mai 2014 - dosar instanţă vol.

I, filele 407, 413-414 (şi dosar urmărire penală vol. 3, filele 239-242, vol. 10, filele 22-29), declaraţiile martorelor X., F.F. (dosar instanţă vol. I, filele 258, 338 şi dosar urmărire penală). Deşi, acuzarea a susţinut că obiectul mitei a fost în sumă de 630.000 euro, probele administrate conduc, în opinia instanţei de fond, la concluzia că inculpata a primit suma de de 120.000 euro. Astfel, condamnatul H. a declarat că i s-au cerut 1.200.000 euro din care 650.000 euro pentru magistrat, dar a dat numai 700.000 euro, diferenţa fiind în „bani electorali" (adică, bancnote care pe o faţă era tipărită valoarea, iar pe cealaltă, portretul său cu ocazia candidaturii la primăria Craiova, conform procesului-verbal de consemnare din 26 martie 14 aflat în dosarul instanţei, vol.

I, filele 210-212). Apoi, martorii Y., A.A. au precizat că au primit suma de 80.000 euro (din 09 aprilie 2014), declaraţiile acestora se coroborează şi cu declaraţia martorului U.U.U. care a afirmat că Y. „şi-a oprit suma de 80.000 euro" (vol. I, filele 333-334). Cum 500.000 euro au rămas la condamnata G. (400.000 euro fiind restituiţi de către aceasta cu ocazia cercetărilor, 100.000 euro arătând că i-a folosit în alte scopuri), 80.000 euro i-au primit ceilalţi 2 martori Y., A.A., diferenţa de 120.000 euro a fost predată inculpatei.

S-a arătat că sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatei A. de a pretinde şi primi suma de 120.000 euro prin intermediul condamnatei denunţătoare G. de la condamnatul P. pentru a desfiinţa, pe calea contestaţiei în anulare, hotărârea de condamnare la pedeapsa de 7 ani închisoare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „luare de mită" prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Criticile apărării inculpatei A. de nerecunoaştere a faptei sunt respinse de declaraţiile martorei denunţătoare Y. coroborate cu declaraţiile condamnaţilor G. şi P., care, ca principali participanţi la activitatea infracţională, au declarat că numai după ce au văzut că nu sunt temeiuri de anulare a condamnării (prin soluţiile instanţei bucureştene de respingere a contestaţiei pe temeiurile invocate, adresa avocaţilor T. şi U.), H. a fost convins de G. să dea mită magistraţilor şi, au relatat, cu amănunte actele îndeplinite - înţelegerea infracţională, comunicarea codificată, asigurările solicitate de către H.

şi primite prin „semnele" stabilite de către G. cu inculpata, până la remiterea sumei de către inculpata magistrat, existenţa şi remiterea banilor fiind confirmată de martorii Y. - care a precizat că pe fondul acordării asistenţei juridice, ca avocat, condamnatului H., aflat în stare de deţinere, a cunoscut-o pe G., cu care i-a solicitat să colaboreze pentru asigurarea apărării sale. In contextul uneia dintre discuţiile purtate la locul de deţinere, în cursul lunii august 2011, la care a participat şi Y., G. i-a făcut cunoscut lui H. că poate obţine anularea hotărârii definitive de condamnare a sa la pedeapsa de 7 ani închisoare şi a relatat împrejurările legate de luarea hotărârii infracţionale de către H.

şi G., trecerea la executare de către fratele contestatorului cu sprijinul contabilei la acea dată J., predarea banilor din care a primit şi ea cu soţul ei o sumă de la G. după care, însoţită de R., a dat banii inculpatei A., A.A. - care a susţinut afirmaţiile lui Y., primind şi el o sumă din banii pentru mită, D.D., E.E. (care a declarat că a condus autoturismul condamnatului I. la cabinetul unde, însoţit de martora Y., i-a dat sacoşele cu bani lui G.) şi condamnaţii I. (care a relatat şi recunoscut în amănunt modul în care a procurat şi a dat banii lui G.), R. (care a auzit că inculpata G.

îi ducea banii inculpatului B., însoțind-o pe G. până la blocul în care locuia acesta); şi anume, la solicitarea lui H., G. i-a scris numele judecătorului pe un bilet şi i-a comunicat martorei denunţătoare Y. semnele pe care a convenit să le facă inculpata A. pentru a-i confirma înţelegerea infracţională - aranjarea coafurii într-un anume fel, pix de o anumită culoare, identificarea unei părţi din obiectul mitei, respectiv suma de 500.000 euro restituită de către G. Totodată, declaraţiile lui Y. şi R. se completează cu procesul verbal de conducere în teren din data de 09 august 2013 (filele 270-271, vol. 13 dosar urmărire penală, potrivit căruia în cursul lunii februarie 2012, s-au deplasat în municipiul Bucureşti, sectorul 3, în imediata apropiere a blocului - domiciliul inculpatului B., ocazie cu care G. a transportat o sacoşă cu bani, afirmând că intenţiona să o remită judecătorului A., prin intermediul fiului „B."), iar declaraţia martorului D.D. este întărită cu procesul-verbal de conducere a sa în teren (filele 288-289, vol. 13 dosar urmărire penală, din care a rezultat că adresa la care acesta s-a deplasat pentru a-i înmâna inculpatului B. biletul primit de la G. este pentru apartamentul cumpărat de inculpat pe numele actualei sale soţii, B.B.

şi situat în Bucureşti, sectorul 3.

Oscilarea condamnaţilor G. şi P. cu privire la cuantumul mitei se explică în momentele de început ale anchetei când aceştia încercau să scape de răspunderea penală, prin negocierile purtate asupra sumei deoarece este evident, în opinia instanţei, că, sub pretextul mituirii judecătorilor, G. a încercat să obţină cât mai mult pentru sine şi celelate persoane implicate - Y., A.A., iar H. să dea cât mai puţin, nefiind sigur de „reuşită". Mai mult, în condiţiile în care cei doi condamnaţi G. şi P. au fost şi ei traşi la răspundere penală pentru coruperea inculpatei A., nefiind vreun minim de dovadă că organele de urmărire penală le-ar fi promis absolvirea de vreo responsabilitate, că au făcut referire numai la inculpată şi nu la ceilalţi 2 membri ai completului, care nu au fost nici suspectaţi, nici că le-ar da vreun semn că sunt la curent cu manoperele inculpatei şi nici că la va preda vreo suma de bani, G. a restituit suma de 500.000 euro, în lipsa cooperării acesteia, fiind dubii că organele judiciare ar fi recuperat-o, instanţa nu a exclus declaraţiilor acestora; de altfel, chiar şi R. a susţinut că a văzut-o pe inculpată o dată la cabinetul lui G., a apelat la ei pentru a facilita obţinerea unei vize pentru o rudă, dându-le copia de pe legitimaţia de judecător ceea ce conduce la concluzia unor relaţii mai apropiate cu G. motiv pentru care sunt rezerve serioase asupra conduitei şi sincerităţii inculpatei A., împrejurarea confirmată de martorele X. şi V. referitoare la dotarea cu birotică de acelaşi fel de către instanţă, că întrebările erau curente raportat la obiectul cauzei nu exclude conivenţa inculpatei cu G., neputând recurge la semne care nu erau în uzul completului situţie în care nu era greu să fie descoperită.

Declaraţiile celorlalţi martori G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L. nu evidenţiază aspecte esenţiale faptelor, precum şi declaraţiile martorelor grefiere la Curte care au confirmat existenţa dosarului de contestaţie, asigurarea biroticii, dar nu elemente care să releve date cu privire la fapta de corupţie.

Cu referire la inculpaţii A. şi B. s-a reţinut că, în luna iulie 2013, lăsându-le pe condamnata G. şi investigatorul sub acoperire K. să creadă că are influenţă asupra unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a-l determina să pronunţe o soluţie favorabilă în cauza nr. x/63/2012, aflată în recurs, inculpata A. a acceptat promisiunea condamnatei G. de a primi suma de 50.000 euro. Pe baza unor discuţii prealabile referitoare la mijloacele de convingere, G. i-a dezvăluit investigatorului sub acoperire că judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar fi înţeles cu inculpata A. (la acea vreme era judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal) să îi transmită, în locul său, respectivul „semn"- care consta în aceea că, după aproximativ cinci minute din momentul în care intrau în sală, îşi aranja cu ambele mâini părul în zona superioară a capului, după care le zâmbea; ca urmare, în ziua de 17 iulie 2013, G. l-a condus pe investigatorul sub acoperire în sediul Curţii de Apel Bucureşti, la sala de şedinţe a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, dar inculpata A. nefiind programată în acea zi în şedinţa de judecată, au convenit să se reîntâlnească, în acelaşi scop, la o dată ulterioară, pe care urma să o comunice telefonic.

În seara de 23 iulie 2013, G. s-a întâlnit cu inculpata A., care a afirmat că, între timp, vorbise cu judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție şi că acesta şi-ar fi dat acordul de a facilita inculpatului L. obţinerea unei soluţii favorabile, în schimbul sumei de 50.000 euro ce trebuia să îi fie remisă, prin intermediul său şi a acceptat să aibă, în ziua următoare, o întâlnire la coafor, unde să fie transmis investigatorului sub acoperire K. „semnul", care consta în aceea ca, imediat ce avea loc întrevederea, inculpata îi adresa întrebarea „ce face S.?". În ziua de 24 iulie 13, asigurând investigatorul de influenţa sa şi a inculpatei asupra magistratului de la Înalta Curte de Casație și Justiție, G. i-a arătat pe ecranul telefonului mobil ce aparţinea lui R. o imagine ce reprezenta legitimaţia de serviciu a inculpatei A., având aplicată fotografia acesteia şi menţionată calitatea sa de judecător la Curtea Apel Bucureşti şi i-a arătat o hotărâre judecătorească pronunţată de un complet din care făceau parte judecătorii A. şi cel din recurs. Ulterior, în jurul orei 15.00, G. şi investigatorul sub acoperire K. s-au deplasat la salonul de înfrumuseţare, unde în momentul întâlnirii inculpata A. a pronunţat parola „ce faci S.?". In aceleaşi împrejurări, G. a discutat separat cu inculpata A. şi au convenit să îi remită suma de 50.000 euro prin intermediul unei persoane de încredere pe care inculpata o trimitea în zilele următoare la locuinţa ei.

Intărindu-i convingerea că inculpata A. şi G. pot influenţa printr-un judecător completul de recurs, investigatorul sub acoperire i-a remis lui G. suma de 100.000 euro.

În seara de 25 iulie 2013, inculpatul B. s-a deplasat la locuinţa lui G., însă aceasta a invocat că a pierdut cheile de la seiful în care pusese şi că, din acest motiv, se afla în imposibilitate de a remite suma de 50.000 euro. În ziua de 26 iulie 2013, inculpatul B. a revenit, ocazie cu care G. i-a înmânat, prin intermediul martorei G., un bilet prin care îi comunica inculpatei A. că îi va da respectiva sumă de bani la o dată ulterioară, lăsând, totodată, la latitudinea acesteia să opteze între data de 08 august 2013 sau 15 august 2013.

În consecinţă, în seara de 08 august 2013, inculpatul B. a venit, din nou, la locuinţa lui G. şi, cunoscând toate aspectele conivenţei infracţionale dintre aceasta şi mama sa, inculpata A., a primit suma de 50.000 euro, fiind prins în flagrant.

S-a arătat că fapta inculpatei A. de a pretinde şi primi, în perioada iulie - 08 august 2013, suma de 50.000 euro prin intermediul condamnatei denunţătoare G. şi inculpatul B., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în scopul pronunţării unei hotărâri favorabile în Dosarul nr. x/63/2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „trafic de influenţă" prev. de art. 257 C. pen. rap. Ia art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Acţiunile inculpatei efectuate la coafor pentru a-i întări convingerea investigatorului sub acoperire K. de posibilitatea influenţării soluţiei instanţei de control judiciar sunt elemente materiale care intră în latura obiectivă a infracţiunii unice de „trafic de influenţă"; cum prin rechizitoriu, s-a reţinut pentru acestea „complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, potrivit art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni în infracţiunea de „trafic de influenţă" prev. de art. 257 C. pen. rap. Ia art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, actele de complicitate fiind absorbite în forma autoratului.

De asemenea, fapta inculpatului B. de a primi, la 08 august 2013, suma de 50.000 euro de la condamnata denunţătoare G., ştiind de înţelegerea infracţională dintre aceasta şi mama sa - inculpata A., întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de „trafic de influenţă" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. şi la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut comiterea faptei; inculpata A. a motivat că nu a avut nici o implicare, iar inculpatul B. că suma primită era pentru achiziţionarea unui autoturism pentru G. fără ştirea soţului. Insă, susţinerile inculpaţilor nu sunt confirmate de probe.

În primul rând, ambii inculpaţi, mamă şi fiu au declarat că au avut întâlniri cu G., afirmând că întâlnirile inculpatei au fost sporadice şi întâmplătoare; totuşi, apelarea celor 2 inculpaţi la serviciile condamnatei G. ca avocat, deşi fusese condamnată pentru trafic de influenţă, nu mai activa în Baroul Bucureşti şi nici în cel de pe raza oraşului Târgovişte unde inculpatul B. era cercetat penal pentru infracţiunea de „ucidere din culpă", a creat convingerea existenţei rezoluţiei infracţionale între ceilrei, cu rolul inculpatului B. de intermediar între inculpată şi G. pentru a nu trezi suspiciuni.

În al doilea rând, condamnata G. a relatat în mod constant că inculpata A. i-a dat de înţeles că poate convinge unul din judecătorii Înaltei Curții de Casație și Justiție din completul de recurs pentru pronunţarea unei soluţii favorabile în recursul inculpatului L. contra sumei de 50.000 euro, au convenit cu privire la „semnele" pentru garanţie, iar investigatorul sub acoperire K. a afirmat că inculpata i-a confirmat semnele convenite cu G.; în contextul întâlnirii de la coafor, inculpata nu a cunoscut în prealabil pe investigatorul sub acoperire, nu ar fi avut de ce să se întâlnească cu G. în acel loc, modul discret în care aveau contacte, nu a fost apreciată ca fiind credibilă explicaţia inculpatei cu privire la adresarea cu „ce faci S.?".

Împrejurarea că nu s-a confirmat prezenţa inculpatei la data de 17 iulie 13 în sediul Curţii nu are relevanţă deoarece acuzaţia vizează întâlnirea din 24 iulie 13, de la salonul de de înfrumuseţare, faptul că G. făcea trafic de influenţă pe seama judecătorului şi în interes propriu nu îl contestă nimeni.

În ultimul rând, din raportul de expertiză criminalistică din 05 septembrie 14 şi declaraţia expertului M.M. - vol. IV, filele 200-201, a rezultat că înregistrarea ambientală a întâlnirii, a dialogului dintre G. şi inculpatul B. din 08 august 13, cu ocazia flagrantului de la locuinţa lui G., nu a suferit intervenţii tehnice de modificare a conţinutului şi cu ocazia vizionării în şedinţa publică de la data de 22 octombrie 2014, nu s-a observat nici un moment că destinaţia banilor ar fi pentru cumpărarea vreunui autoturism; dimpotrivă, a reieşit suficient de clar că inculpatul B. cunoştea natura şi scopul banilor şi ce ar fi avut de făcut în cazul în care era prins. Martora N.N. (vol. II, fila 44), O.O., P.P. (vol. II, filele 161-162) au declarat că inculpatul realiza venituri şi din comerţul cu autoturisme, dar nu cunosc aspecte legate de acuzaţia adusă acestuia. De asemenea şi martorii R.R. şi S.S. au fost ascultaţi la solicitarea apărării însă nu au relevat fapte sau împrejurări privind fapta imputată inculpaţilor (vol. I, filele 259, 260).

Cu referire la inculpaţii A. şi D., s-a reţinut că în perioada iunie 2008 - 09 august 2013, inculpata A. a locuit efectiv în imobilul situat în Bucureşti, sectorul 3, deţinut în proprietate de martorul T.T. La data de 01 ianuarie 2008, inculpata A. a încheiat în calitate de chiriaş cu martora N., în calitate de proprietar, contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice sector 3 din 11 ianuarie 2008, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sectorul 3 pentru perioada de 15 luni, de la 01 ianuarie 2008, până la 31 martie 2009, cu o chirie de 380 euro pe lună; deşi, nu a locuit în imobilul închiriat, inculpata a decontat la Curtea de Apel Bucureşti chiria pentru perioada ianuarie 2008 - martie 2009, ataşând 15 înscrisuri intitulate „declaraţie'" prin care justifica, contrar realităţii, plata lunară a chiriei către proprietarul apartamentului, cauzând un prejudiciu total de 20.480 lei.

La data de 06 martie 2009, inculpata A. a încheiat în calitate de chiriaş cu inculpata D., în calitate de proprietar, contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice sector 3 din 06 martie 2009, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sectorul 3 pentru perioada iniţial, de 2 ani, de la 01 aprilie 2009 până la 01 aprilie 2011, ulterior, prin actul adițional din 17 mai 2012, contractul a fost prelungit până la data de 01 aprilie 2019, chiria fiind în sumă de 680 euro, iar, prin actul adiţional nr. 2 din 01 iunie 2012, s-a convenit diminuarea la 580 euro; deşi, nu a locuit în imobilul închiriat, inculpata a decontat la Curtea de Apel Bucureşti chiria pentru perioada aprilie 2009 - iunie 2013, ataşând 50 înscrisuri intitulate „chitanţă de plată a contravalorii chirief prin care justifica, contrar realităţii, plata lunară a chiriei către proprietarul apartamentului, cauzând un prejudiciu total de 119.584 lei.

Situaţia de fapt s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă: contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice sector 3 din 11 ianuarie 2008 (vol. 24 urmărire, filele 367-368), declaraţiile inculpatei, declaraţiile martorilor N. (vol. 3, filele 311-325, dosar instanţă vol. I, fila 167). U.U. (vol. 11, filele 123-126) şi V.V. (vol. 10, filele 292-296), X.X. (vol. 3, filele 299-303, dosar instanţă vol. II, fila 165) care a ocupat în realitate locuinţa din aprilie 2009 până în prezent şi a precizat că i s-a spus că nu putea încheia un contract deoarece exista un contract de închiriere, iar în imobil nu a găsit obiectele altei persoane, Z.Z. care a confirmat afirmaţiile martorei X.X. (vol. I, filele 262-264), Y.Y. (vol. 10 urmărire, filele 310-317), A.A.A. (vol. 11, filele 110-112) şi B.B.B. (vol. 11, filele 114-117), T.T (vol. 10, filele 262-278), C.C.C. (vol. 10, filele 248-261) și D.D.D. (vol. 10, filele 238-247), E.E.E. (vol. 11, filele 59-166), F.F.F. (vol. 11, filele 186-188), G.G.G. (vol. 11, filele 168-170), H.H.H. (vol. 15, filele 171-186), I.I.I. (vol. 11, filele 203-206), J.J.J. (vol. 11, filele 190-197), K.K.K. (vol. 11, filele 199-201), L.L.L., manager economic la Curtea de Apel Bucureşti (vol. 11, filele 40-43, dosar instanţă vol. III fila 59) şi M.M.M., economist la aceeaşi instanţă (vol. 11, filele 54-56, dosar instanţă vol. III fila 60), contractul de închiriere înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice sector 3 din 06 martie 2009 (vol. 24 urmărire, filele 246-247), declaraţiile inculpatelor.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a reţinut că faptele inculpatei A. de a încheia 2 contracte de închiriere a locuinţei, de a întocmi şi prezenta 65 de înscrisuri pe baza cărora a încasat necuvenit cu titlu de chirie suma de 156.351 lei lei de la Curtea de Apel Bucureşti (140.064 lei - suma totală decontare a chiriei, iar diferenţa de 16.287 lei - dobânda legală), prejudiciu nerecuperat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii]or de .„fals în înscrisuri sub semnătură privată" două infracţiuni prev; de art. 290 alin. (1) C. pen., „fals în înscrisuri sub semnătură privată" în formă continuată (65 acte materiale) prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., „înşelăciune" în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor legale, magistraţii au dreptul la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii, conform art. 23 din O.U.G. nr. 27/2006. Potrivit acestor dispoziţii coroborate cu cele din art. 22 din aceeaşi ordonanţă, acest drept este aplicabil numai în măsura în care judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii - asistenţi solicitanţi nu pot beneficia de acordarea unei locuinţe de serviciu de către ordonatorii principali de credite. Totodată, acest drept nu are caracter salarial şi nu se impozitează. De asemenea, procedura de valorificare a dreptului la decontarea chiriei impune depunerea de către solicitant a unor declaraţii pe proprie răspundere, precum şi că plafonul în limita căruia se poate deconta chiria se stabileşte anual, pe localităţi, potrivit limitei bugetului în acest scop în legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiţiei, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Raportat la prevederile legale, apărarea inculpatei A. de a recurge la această modalitate ca o „garanţie", dacă ar fi fost evacuată din apartamentul pe care îl achiziţionase de la martorul T.T., fiind în litigii sau de a nu avea obligaţia de a ocupa în spaţiile închiriate, neavând o mainţă în Bucureşti, nu este admisibilă deoarece, potrivit normelor aplicabile în materie, numai magistraţii care locuiesc efectiv în locuinţele închiriate au dreptul la compensarea contravalorii chiriei.

S-a arătat că faptele inculpatei D. de a încheia contractul de închiriere a locuinţei şi de a întocmi 50 chitanţe de plată a chiriei de către inculpata A. deşi cunoştea că nu ocupa locuinţa contribuind la prejudiciul în sumă de 119.584 lei, prejudiciu nerecuperat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:„fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., „fals în înscrisuri sub semnătură privată" în formă continuată (50 acte materiale) prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., „înşelăciune" în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

Apărarea inculpatei că nu cunoştea calitatea inculpatei A. şi că în baza acesteia ar fi beneficiat de decontarea chiriei nu este credibilă câtă vreme încasa chiria de la inculpată, iar locuinţa era ocupată de martora X.X. prietena martorului Z.Z., la rândul lui în relaţii de prietenie cu inculpata D. fără nicio legătură cu inculpata A.;

- împrejurarea că inculpata D. încasa contravaloarea chiriei de la inculpata A. nu are vreo relevanţă asupra vinovăţiei, latura subiectivă a infracţiunii de „înşelăciune" subzistând şi în forma intenţiei indirecte, însă este puţin probabil că inculpata A., judecător, ar fi acceptat să încaseze contravaloarea chiriei, de peste 500 euro, de la Curte pentru a asigura un folos inculpatei locator şi prietenilor acesteia. Martorul N.N.N., audiat în apărare, a declarat că este prieten cu inculpata D. despre care a afirmat că nu a mai intrat în conflict cu legea, dar nu a oferit relaţii despre relaţia cu inculpata A., contractul dintre acestea sau alte date relevante.

Cu referire la inculpatul C., s-a reţinut că în luna aprilie 2012, a pretins împreună cu colaboratoarea sa G., suma de 350 000 euro de la condamnatul I., lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, pentru a influenţa soluţia în Dosarul nr. x/300/2010, având ca obiect recursul declarat de condamnatul H. împotriva unei încheieri de menţinere a arestării preventive şi ulterior a primit suma de 420.000 euro.

Pentru a acoperi caracterul ilicit al acţiunii, cu sprijinul condamnatei J., inculpatul C. a încheiat cu reprezentantul SC O.O.O. SA contractul de asistenţă juridică din 4 aprilie 2012 prin care s-a atestat necorespunzător că suma de 1.900.052 lei - echivalentul sumei de 420 000 euro, ar constitui integral onorariu de avocat, în care se includea suma de 350.000 euro anterior pretinsă lăsând să se înţeleagă că ar interveni pe lângă judecători.

Situaţia de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare: declaraţii H. care a precizat că a apelat la serviciile inculpatului C. având convingerea că va interveni pe lângă judecători, declaraţiile martorei denunţătoare Y. care a arătat că a avut aceeaşi convingere pe baza declaraţiilor condamnatei G., înregistrarea dintre H. şi Y. din 04 iunie 2013 şi 06 iunie 2013 (procese-verbale de redare, filele 148-155, 277-289, vol. 5), declaraţiile condamnaţilor G., I., J., declaraţiile martorilor P.P.P., R.R.R., S.S.S., procesele-verbale de confruntare şi declaraţiile martorului T.T.T. care a declarat în mod constant că şuma; de bani s-a dat inculpatului C. şi G. pentru miţuipea judecătorilor. Deşi, G. a mai afirmat uneori că inculpatul C. nu ar fi promis intervenţia pe lângă magistraţi, ca şi declaraţiile inculpatului nu sunt credibile deoarece ştiau că H. nu ar fi achitat un onorariu atât de mare dacă nu i se garanta punerea în libertate, anterior când nu i s-a admis contestaţia în anulare solicitând restituirea sumelor date pentru apărare şi, chiar şi în acest caz, solicitând restituirea sumei de 350.000 euro. S-a mai avut în vedere că inculpatul C. a acceptat colaborarea cu G. cunoscând că a fost condamnată pentru trafic de influenţă, nu a avut nici un contact cu H. pentru a pregăti apărarea în recursul împotriva menţinerii arestării, prezentându-se direct la termenul din recurs la Tribunalul Bucureşti, acţiuni care au fost de natură să îl facă pe acesta precum şi pe cei din anturajul său - Y., I., J. să creadă că ar interveni pe lângă judecători pentru a-l pune în libertate.

S-a arătat că fapta inculpatului C. de a pretinde şi primi, la 04 aprilie 2012, suma de 350.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, pentru a revoca arestarea în Dosarul nr. x/300/2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „trafic de influenţă" prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului C. de a încheia contractul de asistenţă juridică din 4 aprilie 2012 prin care s-a atestat necorespunzător faptul că suma de 1.900.052 lei, echivalentul sumei de 420.000 euro, ar constitui onorariu de avocat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de,fals în înscrisuri sub semnătură privată" art. 290 C. pen.

Prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a abrogat art. 17 din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care s-a înlăturat raportarea la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fără a se pune problema achitării deoarece,falsul în înscrisuri sub semnătură privată " normă generală în raport cu dispoziţiile speciale ale Legii nr. 78/2000 constituie infracţiune şi în N.C.P., dar are un regim sancţionator mai aspru, de la 6 luni la 3 ani închisoare limite superioare celor prevăzute de art. 290 C. pen. din 1969 care rămâne legea penală mai favorabilă cu aplicarea art. 5 C. pen.

Totodată, având în vedere că de la data comiterii faptelor de către cei 4 inculpaţi până la soluţionarea definitivă, fiind o succesiune de legi penale, în temeiul art. 5 din C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014, s-a pus problema aplicării legii penale mai favorabile.

Pentru stabilirea legii penale mai blânde, se analizează, în primul rând, dacă vreuna din fapte a fost dezincriminată după care se compară condiţiile de incriminare prevăzute de legile vechi cu cele din N.C.P., regimul sancţionator, circumstanţe stări de atenuare/agravare, pedepse accesorii, complementare, măsuri de siguranţă.

Astfel, s-a arătat că examinarea conţinutului noilor incriminări C. pen. conduce la concluzia că niciuna dintre faptele imputate celor 4 inculpaţi - luare de mită, spălare de bani, înşelăciune, trafic de influenţă, fals nu a fost discriminată.

Analizând regimul sancţionator, sub aspectul naturii şi limitelor pedepselor principale, în ceea ce priveşte infracţiunile de „luare de mită" şi „trafic de influenţă", natura şi minimile pedepsei sunt aceleaşi, dar maximele sunt mai reduse: de la 15 ani închisoare în baza art. 254 C. pen. din 1969 cu refi la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la 13 ani 4 luni închisoare - art. 289 C. pen. cu ref. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 modifi, respectiv de la 10 ani închisoare în temeiul art. 257 C. pen. din 1969 la 9 ani 4 luni închisoare - art. 291 C. pen. cu ref. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 modif. Cu toate acestea, având în vedere că noile dispoziţii referitoare la pedeapsa rezultantă în cazul concursului de infracţiuni - art. 38 C. pen. impun obligativitatea unui spor, s-au reţinut încadrările juridice prevăzute de C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) din acelaşi cod cu privire la pedeapsa pentru infracţiunile aflate în concurs; la această concluzie conduce şi reglementarea privind executarea pedepselor. În concluzie, pentru fiecare dintre inculpaţi vechea reglementare constituie lege penală mai favorabilă inclusiv pentru inculpatul B. care a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru faptă aflată în concurs cu infracţiunea reţinută în prezenta cauză.

Prin rechizitoriu, inculpata A. a fost trimisă în judecata şi pentru „instigare Ia infracţiunea de spălare a banilor" prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată prin aceea că ar fi determinat-o pe sora sa, M., ca din banii primiţi cu titlu de mită, să achiziţioneze un apartament de 3 camere şi garajul aferent într-un bloc nou, situat în Bucureşti, sector 4 conform contractului de vânzare - cumpărare (autentificat din 12 septembrie 2012 la Biroul Notarial „U.U.U. şi Asociaţii"), încheiat între V.V.V. a Municipiului Bucureşti, reprezentată prin preşedinte X.X.X., în calitate de vânzătoare şi M. (sora inculpatei A.), în calitate de cumpărătoare, preţul tranzacţiei fiind de 636.642,8 lei, din care suma de 627.654,8 lei s-a achitat la data autentificării contractului, în timp ce diferenţa de 8.988 lei s-a încasat anterior de către vânzătoare.

Din declaraţiile martorilor M., Z.Z.Z. - directorul tehnic al Fundaţiei (fila 168), X.X.X. (vol. II, fila 151), Y.Y.Y. (vol. II, fila 152), A.A.A.A. (vol. II, fila 153), B.B.B.B. (vol. II, fila 197), contractul de vânzare - cumpărare din 12 septembrie 2012, rezultă că la negocieri au participat martorul Y.Y.Y. şi inculpatul B., însă preţul l-a achitat şi contractul s-a încheiat cu M.; de asemenea, martora C.C.C.C. (filele 228-233, vol. 10 urmărire) a confirmat că M. şi membrii familiei acesteia au lucrat de mulţi ani în Spania. Nu există, în opinia instanţei de fond, un minimum de dovadă că inculpata A. ar fi dat vreo sumă de bani pentru achiziţionarea apartamentului de către sora sa M. sau pentru sine. împrejurarea că martora M. nu a declarat veniturile realizate în Spania nu dovedeşte că nu sunt reale câtă vreme este cert că familia M. lucra de câţiva ani în străinătate.

Or, în lipsa vreunor probe, nu se poate reţine existenţa faptei de spălare de bani şi, pe cale de consecinţă, inculpata nu poate fi trasă la răspundere penală pentru acesta faptă, astfel că, în baza art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată pentru infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Prin urmare, constatându-se existenţa faptelor penale săvârşite cu intenţie de cei patru inculpaţi A., B., C. şi D. s-a procedat la condamnarea acestora.

Pentru individualizarea pedepselor, raportat la criteriile de individualizare printre care pericolul social ridicat al faptelor dat de circumstanţele reale ale comiterii acestora de către inculpata A. - pretinderea şi acceptarea mitei în scopul anulării unei condamnări definitive, cuantumul ridicat al sumelor obiect al infracţiunilor de corupţie, atingerea adusă imaginii autorităţii judecătoreşti, se impune aplicarea unor pedepse aspre, cu închisoarea, care să asigure prevenţia generală, reeducarea sa, pentru a răspunde sentimentelor de indignare, frustrare a opiniei publice, reacţiei extrem de negative din partea societăţii în cazul unor asemenea fapte.

Totodată, faţă de implicarea inculpatului B., de relaţia cu inculpata A., contribuţia redusă a acestuia la activitate infracţională -numai intermedierea obiectului mitei, precum şi circumstanţele personale - fără antecedente penale, nici alte abateri, cu o familie organizată, având 3 copii minori în întreţinere, cuantumul pedeapsei a fost mai redus, dar faţă de gravitatea faptei, cu executare.

Totodată, împrejurările comiterii faptei de către inculpatul C., la insistenţa condamnatei G., contribuţia redusă a acestuia la activitatea infracţională, precum şi circumstanţele personale - fără antecedente penale, nici alte abateri, cu o familie organizată, având un copil minor în întreţinere, sincer pe tot parcursul procesului penal, apreciat pozitiv în familie, societate, la locul de muncă, au condus instanţa de fond la concluzia că reeducarea sa este posibilă în baza art. 861 C. pen. din 1969 prin suspendarea executării pedepsei aplicată sub supraveghere sub un control exercitat de către autorităţi prin Serviciul de Probaţiune Ilfov limitat în timp, fixându-se în baza art. 86 C. pen. din 1969, termenul de încercare de 3 ani pe durata căruia va respecta măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse conform art. 86 C. pen. din 1969.

Totodată, împrejurările comiterii faptei de către inculpata D., la iniţiativa inculpatei A., valoarea relativ ridicată a prejudiciului şi nerecuperarea acestuia, precum şi circumstanţele personale -fără antecedente penale, nici alte abateri, au condus la concluzia că reeducarea sa este posibilă în baza art. 86 C. pen. din 1969 prin suspendarea executării pedepsei aplicată sub supraveghere sub un control exercitat de către autorităţi prin Serviciul de Probaţiune Bucureşti limitat în timp.

Condamnarea celor 4 inculpaţi la pedeapsa închisorii pentru fapte de corupţie, falsuri nefiind compatibilă cu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi cu dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat a impus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor conform codului penal din 1969, în virtutea art. 12 C. pen. în vigoare.

Astfel, în baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 12 C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii, pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) c. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplic, art. 12 C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor C. şi D. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

Faţă de gravitatea faptelor, condamnarea pentru infracţiuni de corupţie fiind incompatibilă cu statutul moral al unui magistrat, s-a impus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a alege, a fi ales, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru comiterea faptelor, în condiţiile legii vechi pentru inculpata A. pe o durată determinată după executarea pedepsei principale. Şi anume, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 12 C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Conform art. 72 C. pen., s-a dedus durata arestului preventiv de la 10 august 2013 la 02 septembrie 2014 pentru inculpata A., pentru inculpatul B. de la 10 august 2013 la 27 iunie 2014 şi pentru inculpatul C. de la 28 august 2013 la 27 iunie 2014.

Prejudiciul cauzat prin decontarea chiriei nu a fost recuperat, în baza art. 397 C. proc. pen., art. 1357 şi art. 1382 C. civ., inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 156.351 lei din care în solidar cu inculpata D. până la concurenţa sumei de 119.584 lei despăgubiri civile către partea civilă Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor legale, s-a procedat la confiscarea sumelor de bani, obiect al infracţiunilor, iar în cazul în care nu s-au găsit, la obligarea inculp^ior la plata acestora.

Astfel, în baza art. 254 alin. ultim C. pen. din 1969 cu ref. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 120.000 euro obiectul luării de mită sau echivalentului în lei la data plăţii.

S-a lua act că suma de 50.000 euro obiect al infracţiunii de „trafic de influenţă" comisă de inculpaţii A. şi B. a fost restituită Direcției Națională Anticorupție.

în baza art. 257 alin. ultim C. pen. din 1969 cu ref. la art. 256 alin. ultim C. pen. din 1969 şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 350.000 euro obiectul traficului de influenţă sau echivalentul acesteia în lei la data plăţii.

S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpaţii C. până la concurenţa sumei de 350.000 euro asupra imobilelor (potrivit înscrisurilor aflate în vol. 25, filele 18-23, 33-39) conform ordonanţei din 02 septembrie 13 (din vol. 28) şi A. până la concurenţa sumei de 120.000 euro şi 156.351 lei asupra imobilelor, sumelor de bani (potrivit înscrisurilor aflate în vol. 25, filele 158-193, 197-198, 203, 211-213) conform ordonanţelor din 22 august, 26 august 13 şi 23 septembrie 13 (din vol. 28).

S-a respins cererea de confiscare extinsă faţă de inculpaţii A. şi B. deoarece nu sunt probe - martori, înscrisuri că suma de 120.000 euro ar fi fost folosită la achiziţionarea apartamentului martorei M. sau a casei părinţilor D.D.D.D. din localitatea Tătărani, sat Căprioru, jud. Dâmboviţa; declaraţiile martorilor E.E.E.E. (filele 410-413), F.F.F.F. (vol. III, fila 57), G.G.G.G. (vol. II, fila 142), H.H.H.H. şi I.I.I.I. (vol. III, filele 63-64, 65-66), J.J.J.J. (vol. II, fila 159), care au arătat că inculpatul B. ar fi lucrat la locuinţa bunicilor, fără a indica vreo sumă de bani care să fi fost dată de inculpata A., nu confirmă acuzaţiile privind implicarea acesteia în obţinerea bunurilor de către rude apropiate; prin urmare, nedispunându-se confiscarea extinsă, nu este necesară menţinerea unor măsuri care să asigure executarea aşa încât s-au ridicat măsurile asigurătorii dispuse faţă de aceştia prin ordonanţele din 09 septembrie 13, 25 septembrie 13 şi 04 octombrie 13.

Conform art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata sumelor: A. de 25.000 lei, B. de 20.000 lei, C. de 15.000 lei, iar D. de 12.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de inculpata A. nu este admisibilă deoarece nu este identitate de obiect: în prezentul dosar, obiectul îl constituie acuzaţiile de corupţie a inculpatei premergătoare hotărârii de anulare a condamnării, iar în Dosarul nr. x/2/2014, aflat pe rolul Plicii de Apel Bucureşti, obiectul vizează soluţia de anulare, efectele urmărite. Prin încheierea din 2 aprilie 2015, din oficiu, în baza art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreaptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale, în sensul că menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpata A. o perioadă de până la 60 zile cu începere de la 26 martie 15 în loc de 26 martie 14.

Prin încheierea din 22 iunie 2015, s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul sentinţei penale în sensul că s-a admis cererea martorei J.J.J. de decontare a sumei de 213 lei - cheltuieli transport conform art. 273 C. proc. pen. din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpaţii A., C. şi B.

Parchetul a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, formulând, în acest sens, 11 motive de apel.

Primul motiv vizează greşita achitare a inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la spălarea banilor prev. de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep., în condiţiile în care instanţa de fond trebuia să pună la îndoială credibilitatea martorilor - rude cu inculpata A., precum şi a martorei C.C.C.C., care a făcut declaraţii neverosimile. S-a arătat că este real că în cauză nu există probe directe, însă, faţă de natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, probele indirecte sunt cele mai des folosite pentru a proba activitatea infracţională întreprinsă de persoane instruite care manifestă prudenţă în crearea unei aparenţe legale a operaţiunilor ilicite.

Totodată, s-a mai criticat dispoziţia instanţei de fond de respingere a cererii de confiscare extinsă a apartamentului din sectorul 4, Bucureşti, pentru care preţul a fost achitat, în fapt, de inculpata A., ascunzând astfel originea ilicită a sumei plătite cu titlu de preţ al apartamentului. Imobilul a fost achiziţionat în luna septembrie 2012, după data de 22 aprilie 2012 când au intrat în vigoare dispoziţiile art. 118 C. pen. anterior, introduse prin Legea nr. 62/2012, publicată în M. Of. nr. 258 din 19 aprilie 2012, aşa încât sunt îndeplinite condiţiile art. art. 1182 alin. (1) lit. p) şi alin. (2) C. pen. anterior.

Tot ca un motiv de nelegalitate, s-a invocat greşita confiscare de la inculpata A. a sumei de 120.000 de euro ca urmare a săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în loc de 630.000 de euro. Pe cale de consecinţă, s-a criticat şi greşita menţinere a măsurilor asigurătorii în ceea ce o priveşte pe aceeaşi inculpată numai până la concurenţa sumelor de 120.000 de euro şi 156.351 lei; întrucât suma de bani primită drept mită a fost în cuantum de 630.000 de euro, instanţa de fond trebuia să menţină măsurile asigurătorii luate până la concurenţa celei din urmă sume. In acest sens, s-a arătat că, în mod greşit, s-a reţinut că inculpata A. a primit numai suma de 120.000 de euro ca urmare a săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în loc de 630.000 de euro. Instanţa de fond a avut în vedere doar declaraţia dată de inculpatul H. în faza cercetării judecătoreşti, care este, însă, infirmată de restul probatoriului administrat în cauză; mai mult, acesta nici nu a fost prezent la momentul remiterii sumei de bani date drept mită, astfel încât declaraţia acestuia este neverosimilă, banii predaţi de inculpatul I. fiind număraţi, conform declaraţiilor date de G. şi de Y.

Un alt motiv de nelegalitate invocat constă în omisiunea deducerii reţinerii din data de 09 august 2013 pentru inculpaţii A. şi B. şi din data de 27 august 2013 pentru inculpatul C.

S-a mai criticat omisiunea aplicării faţă de inculpatul C. a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia în exercitarea căreia a săvârşit infracţiunea, respectiv a profesiei de avocat, pe o perioadă determinată, conform dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, având în vedere că inculpatul a profitat de faptul că are calitatea de avocat, astfel încât prezenta credibilitate mai mare cu ocazia comiterii infracţiunii de trafic de influenţă şi a disimulat provenienţa sumei primite prin încheierea unui contract de asistenţă juridică fictiv. Aplicarea pedepsei complementare se impune pentru a evita ca inculpatul să reitereze conduita infracţională.

De asemenea, s-a invocat şi omisiunea anulării contractului de asistenţă juridică încheiat în fals de inculpatul C., respectiv a celor două acte adiţionale la contractul de închiriere, a celor 15 declaraţii şi a celor 50 de chitanţe falsificate şi folosite de inculpata A. pentru obţinerea în mod ilicit a chiriei. Motivul de nelegalitate a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora instanţa trebuia să se pronunţe cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris. Prin urmare, odată constatate a fi încheiate în fals o serie de acte juridice pentru comiterea unor infracţiuni, instanţa trebuia să anuleze în tot : contractul de asistenţă juridică din 04 aprilie 2012 încheiat între SC O.O.O. SA şi inculpatul C., actul adiţional din 17 mai 2012 la contractul de închiriere aflat la fila 252 din vol. 24 d.u.p., actul adiţional din 01 iunie 2012 la contractul de închiriere aflat la fila 253 din vol. 24 d.u.p., 15 declaraţii de primire a chiriei aflate la filele 371 - 400 din vol. 24 u.p. şi 50 de chitanţe de plată a contravalorii chiriei aflate la filele 257 - 366 din vol. 24 d.u.p.

În final, s-a criticat sentinţa penală şi sub aspectul netemeiniciei, pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate : inculpatei A. (în ceea ce priveşte cuantumul acestora şi neaplicarea unui spor în condiţiile comiterii unei pluralităţi de infracţiuni); inculpatului B., sub aspectul cuantumului; inculpatului C., sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare; inculpatei D., sub aspectul cuantumului şi neaplicării unui spor ca urmare a contopirii pedepselor cu închisoare.

Cu privire la inculpata A., s-a arătat că, la stabilirea şi aplicarea pedepselor, instanţa de fond trebuia să ţină cont de natura infracţiunilor deduse judecăţii, de toate împrejurările cauzei, de pluralitatea infracţională şi de făptuitori, de modul de operare, de cuantumului sumelor vizate şi de perseverenţa infracţională, dedusă din durata activităţii ilicit penale. De apreciat că prezintă relevanţă, distinct de semnificaţia cu caracter general a corupţiei judiciare, întărirea convingerii mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni grave (fraudarea Z. şi SC K.K.K.K. SA, evaziune fiscală cu prejudicii mari aduse bugetului de stat) că pot obţine beneficiul unor hotărâri judecătoreşti favorabile prin coruperea magistraţilor învestiţi să îi judece, alterarea prestigiului Curţii de Apel Bucureşti (unde inculpata era judecător) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa sporirii gradului de vulnerabilitate a sistemului judiciar, caracterul repetitiv al actelor materiale de corupţie, dar şi conlucrarea, în acest scop, cu persoane dispune în anumite filiere, unele dintre acestea având calitatea de avocaţi, împrejurări de natură să potenţeze efectele negative produse, prin creşterea riscului de popularizare în masă a ideii că dreptatea s-ar putea cumpăra şi că doar cei neîndemânatici mai cred în justiţie. La toate aceste particularităţi, se mai adaugă faptul că inculpata şi-a utilizat experienţa profesională de judecător în domeniul dreptului penal, dar nu pentru înfăptuirea actului de justiţie ci pentru a spori conspirativitatea acţiunilor infracţionale desfăşurate şi pentru înlăturarea posibilităţilor de conservare sau administrare a lîfil^gventuale mijloace de probă. Un grad ridicat de periculozitate a inculpatei se desprinde din modul de operare utilizat în comiterea celor două infracţiuni de corupţie, elementele de similaritate relevate de activităţile infracţionale în care inculpata s-a implicat în mod conştient prezintă coerenţa şi constanţa unui adevărat modus operandi în materie de corupţie judiciară. Aşadar, faţă de gravitatea în abstract şi în concret a infracţiunilor pentru care inculpata a fost condamnată, precum şi faţă de perseverenţa infracţională, se impunea aplicarea unor pedepse mai aspre şi aplicarea unui spor ca urmare a contopirii acestora.

Referitor la inculpatul B. s-a apreciat că o pedeapsă egală cu minimul special nu constituie o justă reflectare a criteriilor de individualizare stabilite de legiuitor, instanţa de fond trebuind să raporteze gravitatea faptei comisă de inculpat la cea comisă de inculpata A., fapta acestuia având o gravitate sporită întrucât a conferit un element de siguranţă pentru inculpată la săvârşirea infracţiuni de trafic de influenţă. Raportat la sumă primită de inculpat, la scopul pentru care a fost primită, la atitudinea procesuală a inculpatului nu se justifică aplicarea unei pedepse minime, solicitându-se, aşadar, majorarea pedepsei aplicate acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 26 comb. cu art. 257 C. pen. anterior cu aplic. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., s-a considerat că pedepsele aplicate nu constituie o justă reflectare a criteriilor de individualizare stabilite prin art. 72 C. pen. anterior, instanţa de fond trebuind să aibă în vedere că acesta s-a folosit de calitatea de avocat, însă, prin încălcarea principiilor fundamentale care guvernează exercitarea acestei profesii şi cu ignorarea flagrantă a raţiunilor care îi conferă avocatului rolul de a contribui în proces la stabilirea adevărului şi consolidarea supremaţiei legii în înfăptuirea justiţiei. Inculpatul a utilizat cunoştinţele sale juridice şi atribuţiile conferite de profesia de avocat în încheierea unor contracte de asistenţă juridică, însă doar pentru a crea aparenţa unei relaţii contractuale licite, prin disimularea acţiunilor sale de pretindere şi primire a unor foloase ca obiect al infracţiunii de trafic influenţă, cu consecinţa diminuării posibilităţilor de conservare şi administrare a unor mijloace de probă. Periculozitatea inculpatului trebuie analizată în raport cu ansamblul activităţii infracţionale desfăşurate de celelalte persoane puse sub acuzare în cauză, dar şi faţă de circumstanţele concrete în care au fost comise faptele de către acesta, efectele produse sau consecinţele care s-ar fi putut produce. In desfăşurarea activităţilor infracţionale, inculpatul a dovedit atât perseverenţă, cât şi ingeniozitatea de a prezenta o versiune credibilă a modalităţii în care se pretindea că intervine pe lângă judecători, fiind ajutat în acest sens şi de inculpata G., nefiind lipsit de semnificaţie faptul că beneficiul promis de inculpat, prin pretinsele acţiuni de corupere a judecătorilor, a vizat o soluţie definitivă de punere în libertate din stare de arest preventiv a inculpatului H., cu prilejul judecării recursului la Tribunalul Bucureşti, primind în schimb o sumă considerabilă, respectiv 350.000 de euro. Aşadar, se solicită majorarea pedepselor aplicate inculpatului şi executarea în regim de detenţie, întrucât nu se impune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante raportat la gravitatea faptelor comise, la periculozitatea inculpatului şi la impactul negativ al faptelor comise de inculpat.

S-a mai susţinut că pedeapsa aplicată inculpatei D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. nu este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei şi nu reflectă o justă apreciere a criteriilor de individualizare stabilite prin art. 72 C. pen. anterior. O pedeapsă egală cu minimul special apare ca nejustificat de blândă în raport de relaţiile sociale încălcate prin comiterea faptei, respectiv cele referitoare la protejarea patrimoniului, perioada îndelungată în care s-a derulat activitatea infracţională, cuprinsă între luna aprilie a anului 2009 şi luna iunie a anului 2013, modalitatea de comitere a faptei, inculpata ajutând-o pe inculpata A. să inducă în eroare funcţionarii din cadrul Departamentului economic al Curţii de Apel Bucureşti, prin folosirea lunară (cu excepţia lunii iunie 2010) a 50 de înscrisuri falsificate privitoare la deţinerea calităţii de chiriaş în temeiul unui contract încheiat în scopul obţinerii peîţţţu aceasta şi pentru sine a unui folos material injust prin compensarea ilegală a chiriei, fapta având ca urmare cauzarea unei pagube în sumă de 119.584 lei în dauna Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, se arată că instanţa de fond nu a aplicat niciun spor pentru concursul de infracţiuni, deşi a procedat la contopirea a 4 pedepse de câte 3 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare şi 2 ani închisoare pentru infracţiuni comise în perioada 2008 - 2013, unele în formă continuată. Prin urmare, se solicită aplicarea unei pedepse mai aspre faţă de inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în fonnă continuată şi aplicarea unui spor ca urmare a contopirii pedepselor aplicate inculpatei. In subsidiar, se solicită stabilirea unui termen de încercare mai mare de 5 ani, pentru a se asigura în acest mod un control eficient asupra inculpatei astfel încât să nu reitereze conduita infracţională.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a extins motivele de apel cu privire la inculpaţii C. şi B., solicitând confiscarea întregii sume primite de inculpatul C. în cuantum de 420.000 de euro şi nu doar a sumei de 350.000 de euro, respectiv confiscarea diggjti. inculpatul B. a autoturismului marca Opel, precum şi plata din cauţiunile celor doi inculpaţi a cheltuielilor judiciare.

Inculpatul C. a solicitat achitarea în privinţa infracţiunii de trafic de influenţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi pentru infracţiunea de fals, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi cod.

Referitor la situaţia de fapt, inculpatul a arătat că nu a participat în niciun fel la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către G. pentru pronunţarea unei hotărâri de revocare a măsurii arestului preventiv dispuse faţă de H. în Dosarul nr. x/300/2010 şi nu a cunoscut activitatea infracţională a acesteia, neimplicarea sa rezultând din interceptările dialogurilor realizate în mediul ambiental, din declaraţiile lui H., Y. şi J. Pe de altă parte, implicarea inculpatului este susţinută doar de unele dintre declaraţiile G. şi ale lui I., în contradicţie cu celelalte probe administrate în cauză prezentate anterior, declaraţiile celor doi conţinând neconcordanţe semnificative, care nu pot fi puse pe seama trecerii timpului ci pe seama prezentării unor declaraţii nereale care să le asigure un tratament preferenţial, partea procurorilor Direcția Națională Anticorupție, dar şi aplicării cauzei de atenuare a răspunderii penale prev. de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Inculpatul apreciază că soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea eronată a probelor şi neanalizarea probelor care acuzaţiile şi care atestă nevinovăţia sa, interpretarea eronată a îndeplinirii elementelor constitutive ale celor infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului şi neconstatarea dezincriminării infracţiunii de fals în scopul de a ascunde o faptă de corupţie. Se mai susţine, încălcarea principiilor nemijlocirii şi a aflării adevărului, precum şi încălcarea dispoziţiilor legale privind dreptul la tăcere al inculpatului prin refuzul instanţei de fond de a audia coparticipiityii la cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, pe motiv că aceştia au uzat de dreptul la tăcere.

Se mai solicită de către inculpat, excluderea probelor obţinute de acuzare în mod nelegal, prin încălcarea dispoziţiilor art. 102 alin. (2) C. proc. pen., prin intermediul colaboratorilor G., Y. şi T.T.T., în condiţiile în care V.C.P.P. şi legislaţia specifică (Legea nr. 78/2000 şi O.U.G. nr. 43/2002) nu permiteau folosirea colaboratorilor. În acest sens, inculpatul invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 103 alin. (3) C. proc. pen., întrucât hotărârea s-a întemeiat, în măsură determinantă, pe declaraţiile colaboratorilor G. şi T.T.T.

În final, inculpatul a invocat şi încălcarea principiului in dubio pro reo prev. de art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

În cadrului primului motiv de apel ce vizează, în esenţă, interpretarea probatoriului de către instanţa de fond, inculpatul C. a invocat mai multe aspecte, circumscrise următoarelor împrejurări:

- Instanţa de fond a reţinut în mod nefondat că H. a declarat ca „a apelat la serviciile inculpatului C. având convingerea că va interveni pe lângă judecători". În realitate, H. nu a susţinut aşa ceva în cursul urmăririi penale (declaraţia dată în 20 august 2013 aflată la fila 141 din vol. 2 d.u.p.), iar instanţa de fond a interpretat greşit declaraţia dată de H. în 05 septembrie 2013 (fila 147 vol. 2 d.u.p.), acesta referindu-se la suma de 300.000 de euro din dosarul Z. şi la suma de 1.500.000 de euro din dosarul contestaţiei în anulare, niciunul din cele două demersuri de corupţie nu priveşte traficul de influenţă pentru punerea în libertate a acestuia în data de 04 aprilie 2012. Mai mult, se susţine că H. l-a confundat cu R., astfel cum rezultă din declaraţiile date de H. în faţa instanţelor de judecată. Faţă de cele arătate, inculpatul concluzionează că instanţa de fond a apreciat în mod greşit declaraţiile lui H. cu privire la implicarea sa în săvârşirea de către G. a infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat.

- Instanţa de fond a reţinut în mod nefondat că Y. „a arătat că a avut aceeaşi convingere pe baza declaraţiilor condamnatei G.", deşi aceasta a declarat contrariul, iar din dialogurile ambientale purtate aceasta a spus în mod explicit că G. a comis infracţiunea de trafic de influenţă (convorbire ambientală din 06 august 2013 - fila 115 vol. 6 d.u.p.; convorbire ambientală din 05 iunie 2013 - fila 223 vol. 5 u.p.)

Instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat că situaţia de fapt s-a dovedit şi cu înregistrările dialogurilor purtate de H. cu Y. din 04 iunie 2013 şi 06 iunie 2013 - filele 148 - 155, 277 - 289 vol. 5 d.u.p. -din aceste dialoguri rezultând doar pregătirile pe care le făceau cei doi pentru a obţine restituirea cu orice preţ a onorariului încasat pe baza unui contract de asistenţă juridică legal şi real, nicidecum că vreunul dintre aceştia ar fi atestat că a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă.

- Prima instanţă a reţinut în mod nefondat că infracţiunile au fost dovedite şi cu declaraţiile condamnatei G. fără a proceda la analiza veridicităţii acestora şi la explicitarea neconcordanţelor majore din conţinutul acestora şi dintre acestea şi declaraţiile martorilor, ale celorlalţi inculpaţi şi interceptările dialogurilor realizate în mediul ambiental din data de 06 august 2013 şi din data de 25 aprilie 2013. Neconcordanţele existente în declaraţiile acesteia conduc, în opinia inculpatului, la constatarea lipsei de credibilitate a acestora, declaraţiile nereale fiind date în scopul de a obţine aplicarea prev. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, dar şi retragerea de către parchet a apelului formulat împotriva sentinţei penale în ceea ce o priveşte pe aceasta.

Instanţa de fond a reţinut în mod nefondat că infracţiunile au fost dovedite şi cu declaraţiile condamnatului I. fără a proceda la analiza veridicităţii acestora şi la explicitarea neconcordanţelor majore din aceste declaraţii cu procesul verbal de confruntare, cu declaraţia dată de G. cu ocazia întocmirii primului proces de prezentare a materialului de urmărire penală, cu procesul verbal de confruntare cu G. şi cu documentele care atesta prezenţa inculpatului la birou când se susţine că se afla la Tribunalul Bucureşti în data de 04 aprilie 2012. Neconcordanţele privesc intervalul orar al întâlnirii dintre I. şi inculpat din 04 aprilie 2012 de la Tribunalul Bucureşti, purtarea unor discuţii cu inculpatul, în prezenţa numitelor G. şi Y., părăsirea incintei Tribunalului de către inculpat, neconcordanţe care nu pot fi puse pe seama trecerii timpului, ci pe seama prezentării unor declaraţii nereale care să îi asigure un tratament preferenţial din partea procurorilor Direcția Națională Anticorupție, constând în retragerea apelului parchetului formulat împotriva sentinţei penale în ceea ce-l priveşte pe acesta.

Instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat că infracţiunile au fost dovedite şi cu declaraţiile condamnatei J., deşi aceasta nu a declarat aşa ceva, ci că a avut convingerea că banii i-au fost plătiţi pentru ca G. să îşi încaseze restul de 300.000 de euro din cei 1.500.000 de euro promişi anterior.

- Instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat că infracţiunile au fost dovedite şi cu declaraţiile martorului R.R.R., deşi acesta a declarat că inculpatul nu a făcut nicio intervenţie la el pentru ca, mai departe, acesta să facă intervenţie la soţia sa, L.L.L.L.

- Instanţa de fond a reţinut în mod nefondat că infracţiunile au fost dovedite şi cu declaraţiile martorului T.T.T. care „a declarat în mod constant că suma de bani s-a dat inculpatului C. şi G. pentru mituirea judecătorilor", susţinere neadevărată din declaraţia din 12 septembrie 2013, contrazisă de declaraţia sa olografă din 24 aprilie 2013, cât şi de conţinutul procesului verbal de redare a convorbirii purtate în mediul ambiental din aceeaşi dată (fila 345 vol. 4 d.u.p.).

- Instanţa de fond nu a analizat vol. 17 d.u.p. în care sunt depuse o parte din documentele referitoare la activităţi juridice efectuate în baza contractului de asistenţă juridică apreciat ca fiind fictiv, nefiind făcută vreo precizare în hotărârea apelată cu privire la considerentele pentru care au fost înlăturate probele care atestau nevinovăţia sa.

- Prima instanţă nu a analizat declaraţiile inculpatului în care a arătat în ce condiţii a stabilit onorariul, ce activităţi a desfăşurat pentru cele două contracte de asistenţă juridică etc, iar hotărârea apelată nu conţine punctul de vedere al instanţei pentru care le-a înlăturat. Mai mult, declaraţiile date au fost consecvente, nu există contraziceri între ele şi se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv cu interceptările convorbirilor, declaraţiile martorei Y., ale condamnaţilor H. şi J., precum şi cu înscrisurile existente în vol. 17d. u.p.

Inculpatul C. mai arată că infracţiunea de trafic de influenţă a fost săvârşită doar de către G. în perioada 30 martie 2012 -03 aprilie 2012, cu ocazia propunerii pe care i-a făcut-o martorei Y., că poate interveni pe lângă judecătorul M.M.M.M., la care nimeni nu a menţionat implicarea sa, nici G., nici Y., nici J., nici H. şi nici I. în schimb, implicarea sa în traficul de influenţă comis de G., a fost menţionat în data de 04 aprilie 2012 (ziua judecării recursului în Dosarul nr. x/300/2010), dată la care aceasta din urmă i-a dezvăluit martorei Y. că inculpatul ar fi implicat în acest trafic de influenţă. In aceste condiţii, infracţiunea de trafic de influenţă, infracţiune cu săvârşire instantanee, care nu suportă epuizarea, a fost săvârşită înainte de data de 04 aprilie 2012 de către G., aşa încât, în opinia inculpatului C., el nu mai putea săvârşi aceeaşi infracţiune, în coautorat cu G., deoarece infracţiunea fusese deja săvârşită anterior de către aceasta.

Referitor la infracţiunea de fals pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. anterior, inculpatul arată că aceasta infracţiune este calificată prin scop, astfel încât scopul reprezintă un element constitutiv al infracţiunii de fals reglementată de Legea nr. 78/2000. Având în vedere că art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., iar din modul de redactare a dispoziţiilor art. 320 (fals material în înscrisuri oficiale) şi art. 321 (falsul intelectual) din N.C.P. rezultă că acestea nu sunt calificate prin scop, se poate susţine că forma actuală a art. 322 C. pen. (falsul în înscrisuri sub semnătură privată) nu reprezintă vechea reglementare a art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportată la cea a art. 290 din V.C.P., întrucât îi lipseşte unul dintre elementele constitutive, respectiv scopul. In aceste condiţii, inculpatul a apreciat că devin aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, iar instanţa de fond ar fi trebuit să constate că a intervenit dezincriminarea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi să pronunţe o soluţie de achitare.

În doilea rând, se mai susţine că, oricum, fapta reţinută în sarcina inculpatului nu constituia infracţiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportată la cea a art. 290 din V.C.P. în acest sens, s-a arătat că referirea la art. 290 din V.C.P. s-a făcut doar pentru că acest text de lege incrimina infracţiunea de fals, nicidecum că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. anterior. Art. 290 incrimina doar falsul material în înscrisuri sub semnătură privată, nu şi falsul intelectual în înscrisuri sub semnătură privată, reglementarea ca infracţiune a faptei de fals material în înscrisuri sub semnătură privată era realizată prin trimitere exclusivă la dispoziţiile art. 288. Diferenţa între falsul material şi cel intelectual era dată de obiectul material al falsului, întrucât la infracţiunea de fals material acţiunea de falsificare priveşte un înscris deja existent a cărui scriere este contrafăcută sau care este alterat în orice mod, pe când la infracţiunea de fals intelectual, obiectul material al falsului îl reprezintă un înscris care se întocmeşte cu ocazia săvârşirii infracţiunii. In consecinţă, inculpatul apreciază că fapta reţinută în sarcina sa nu era incriminată ca infracţiune sub imperiul V.C.P.

O altă critică de nelegalitate a sentinţei penale priveşte, în opinia inculpatului, încălcarea principiului nemijlocirii şi al aflării adevărului, dar şi a dispoziţiilor legale privind dreptul inculpatului la tăcere, instanţa de fond refuzând în mod repetat audierea ca martori a lui I. şi J., care, după disjungerea dosarului şi condamnarea lor, nu mai aveau calitatea de inculpaţi care pot să se prevaleze de dreptul la tăcere.

S-a mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 102 alin. (2) C. proc. pen. şi înlăturarea probelor obţinute de acuzare în mod nelegal, în opinia apelantului inculpat, prin intermediul colaboratorilor G., Y. şi T.T.T., dispoziţiile V.C.P.P. şi legislaţia specifică în domeniul combaterii corupţiei (Legea nr. 78/2000 şi O.U.G. nr. 43/2000) nepermiţând folosirea colaboratorilor, ci doar a investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală. Având în vedere că aceste persoane au purtat asupra lor mijloace de înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental puse la dispoziţie de către Direcția Națională Anticorupție au dobândit calitatea de „colaborator" prevăzută de art. 148 alin. (1) C. proc. pen. Or, dispoziţiile legale din perioada desfăşurării urmăririi penale (aprilie - august 2013) nu prevedea posibilitatea autorizării folosirii colaboratorilor în procedura de probare a infracţiunilor de corupţie,şt nici autorizarea colaboratorilor de a utiliza dispozitive tehnice de interceptare, a convorbirilor purtate în mediul ambiental. Pe cale de consecinţă, se impune excluderea mijloacelor de probă obţinute de colaboratorii G., Y. şi T.T.T., precum şi a dialogurilor purtate în mediul ambiental de aceştia.

Totodată, s-au încălcat prevederile art. 103 alin. (3) C. proc. pen., hotărârea apelată întemeindu-se, în măsură determinantă, pe declaraţiile colaboratorilor G. şi T.T.T., în condiţiile în care declaraţiile date de H., J., Y. şi R.R.R., precum şi înregistrările din datele 04 iunie 3013 şi 06 iunie 2013 relevă că inculpatul nu a participat la activitatea infracţională desfăşurată de G.

În final, inculpatul a invocat şi încălcarea principiului „in dubio pro reo" prev. de art. 4 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că toate contradicţiile dintre declaraţiile, confruntările şi interceptările dialogurilor ambientale precizate anterior trebuiau interpretate în favoarea sa, exislapd serioase îndoieli cu privire la săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Mai mult, aceste contradicţii nu au fost identificate de către instanţa de fond, aşa încât aceasta nu le-a interpretat în vreun fel.

Inculpata A. a solicitat, achitarea atât în privinţa infracţiunilor de luare de mită şi de trafic de influenţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cât şi pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale acestor infracţiuni.

Inculpata a arătat că sentinţa apelată este nelegală deoarece soluţia de condamnare s-a întemeiat pe mijloace de probă obţinute în mod nelegal şi dovezi derivate din acestea, cu încălcarea art. 102 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen. (art. 64 C. proc. pen. din 1968).

Totodată, sentinţa penală este netemeinică întrucât soluţia de condamnare s-a fundamentat pe o serie de probe îndoielnice, care au fost apreciate eronat ca fiind generatoare de vinovăţie în sensul legii penale.

S-a mai invocat greşita soluţionare a laturii civile, constând în încălcarea art. 393 alin. (1) şi (3), cu art. 397 alin. (1), (2), (3) şi (4) din C. proc. pen., respectiv încălcarea art. 395 din acelaşi cod.

Este de remarcat faptul că inculpata a depus la dosar nu mai puţin de 520 de pagini privind criticile aduse sentinţei penale, instanţa de apel urmând a prezenta o sinteză a motivelor depuse de aceasta, dat fiind că susţinerile cuprinse în materialele depuse cuprind elemente repetitive.

În dezvoltarea primului motiv de apel, s-a invocat nelegalitatea interceptărilor şi înregistrărilor audio - video, a proceselor verbale întocmite de investigatorul sub acoperire K., solicitându-se excluderea acestora, precum şi înlăturarea denunţului formulat de Y., a biletului scris de G. la data de 26 iulie 2013, a declaraţiilor date de Y. şi A.A.

Referitor la interceptări, s-a arătat că nelegalitatea derivă din împrejurarea că au fost obţinute prin mijlocirea colaboratorilor, în condiţiile în care legislaţia procesual penală din domeniul combaterii corupţiei (V.C.P.P., Legea nr. 78/2000 şi O.U.G. nr. 43/2000) din perioada în care s-au făcut investigaţii în prezenta cauză nu permitea procurorilor Direcției Națională Anticorupție utilizarea colaboratorilor în instrumentarea cauzelor de corupţie; cu atât mai mult era nelegal ca aceştia să fie folosiţi pentru interceptări şi înregistrări prin montare de tehnică pe corp, art. 26' din Legea nr. 78/2000 nu prevedea acest drept nici măcar pentru investigatori sub acoperire sau cu identitate reală, aceştia putând fi autorizaţi doar să aibă un comportament infracţional simulat.

În acest condiţii, inculpata a solicitat excluderea mijloacelor de probă obţinute prin intermedierea colaboratoarei Y., care a desfăşurat, în opinia apelantei, o activitate de agent provocator, după cum rezultă din discuţiile purtate în mediul ambiental dintre Y. şi G. în datele de 23 aprilie 2013 (filele 30-31 din rechizitoriu), de 02 iulie 2013 (fila 39 din rechizitoriu) şi de 26 iunie 2013 (fila 118 din rechizitoriu), respectiv dintre Y. şi J. din data de 06 august 2013 (fila 51 din rechizitoriu).

Pentru aceleaşi motive se impune, în opinia inculpatei, excluderea din ansamblul probator a interceptărilor şi înregistrărilor audio/video prin montarea de tehnică asupra G., după data de 24 iulie 2013, respectiv a discuţiilor ambientale din 06 august 2013 (fila 48 din rechizitoriu), 25 iulie 2013 (fila 147 din rechizitoriu), 07 august 2013 (fila 67 din rechizitoriu). În plus, se mai solicită excluderea probei constând în dialogul purtat în curtea condamnatei G. din data de 08 august 2013, fiind obţinută de aceasta fără autorizaţie din partea instanţei şi prin intervenţia directă a procurorului de caz, după cum rezultă din dialogul ambiental. Se mai constată provocarea permanentă la care este supus B., replicile acestuia sunt monosilabice, negative şi nu sunt spontane şi neprovocate, ci induse prin interogatoriul permanent al colaboratoarei G., care fusese instruită de organele de urmărire penală cum să se comporte.

Inculpata mai solicită să se constate caracterul nelegal al interceptărilor şi înregistrărilor obţinute prin intermediul investigatorului sub acoperire K., fiind probe obţinute contrar dispoziţiilor art. 68, 865, 2241 - 224 din V.C.P.P. şi art. 261 din Legea nr. 78/2000, care nu permiteau montarea de tehnică asupra investigatorilor pentru a proba fapte de corupţie, aceştia putând fi folosiţi la culegerea de date şi nu să provoace, ci să aibă un rol pasiv. In plus, aceste mijloace de probă sunt nelegale şi ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 224 alin. (3), ale art. 224 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. b) şi c) şi ale art. 224 din V.C.P.P., prin aceea că investigatorul sub acoperire şi-a depăşit mandatul, procedând la efectuarea de investigaţii fără autorizarea motivată a procurorului şi efectuând activităţi neprevăzute în ordonanţele de autorizare ale procurorului sau ale instanţei de judecată. Astfel, se arată că:

- K. nu a respectat dispoziţia dată de procuror prin ordonanţa din 24 mai 2015 (fila 12) să se infiltreze în respectivul mediu prin mijloace specifice, lăsându-se plasată în mediul infracţional de către Y. care nu avea aceeaşi calitate de investigator, şi-a deconspirat rolul ce-l avea şi, implicit, identitatea; or, prezenţa, rolul şi identitatea investigatorului acoperit nu pot fi cunoscute decât de organul care îi autorizează activitatea; în aceste condiţiOeşte nelegal şi imoral, în opinia inculpatei, ca investigatoarea să fie ulterior autorizată să o intercepteze tocmai pe Y., să ia imagini de la întâlnirile cu aceasta, ceea ce arată că ele fabricau orice probă;

- K., intrând în legătură cu Y., a determinat-o pe aceasta să sisteze racolarea lui L. şi împreună au construit un caz imaginar, provocând continuarea unei activităţi infracţionale; doar G. a fost lăsată să creadă că s-a luat legătura şi se negociază cu L. pentru cumpărarea soluţiei din dosarul penal aflat pe rolul Înaltei Curții de Casațieși Justiție;

- K., încălcând dispoziţiile art. 96, 108 şi 109 alin. (1) din V.C.P.P., a procedat la ridicarea de obiecte şi înscrisuri dintr-un cabinet de avocatură, unde îşi desfăşurau activitatea mai mulţi avocaţi, procedând la înregistrări, fotografieri şi ridicări de documente şi alte bunuri, fără să aibă calitatea cerută de lege pentru efectuarea unor atare activităţi (înscris fotocopiat ridicat din cabinet - fila 214 vol. 8 u.p.), încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 111 din V.C.P.P. şi art. 35 din Legea nr. 51/1995;

- K., încălcând dispoziţiile art. 68 din V.C.P.P., a recurs la promisiuni, îndemnuri sub diferite forme, determinând-o pe G. să săvârşească şi să continue săvârşirea unor fapte penale (cere garanţii, propune purtarea unei eşarfe de către judecătorul S.D. ca semn, iniţiază atribuirea numelui codificat pentru acelaşi judecător, iniţiază convorbiri telefonice cu G., îi promite acesteia că va lua legătură cu L., o invită pe G. la un sejur la Budapesta, provoacă repetat discuţii despre viaţa personală a inculpatei);

- K., la data de 05 iunie 2013 i-a dat 10.000 de euro cu titlu de onorariu G., pentru L., implicându-l pe acesta din urmă abuziv în acest contract, ştiind că G. nu are calitatea de avocat, astfel că a instigat-o pe aceasta să comită infracţiunea de înşelăciune; acceptând chitanţa de la G., a contribuit la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală; a dispus astfel de banii publici (încheind un contract avocaţial) nefiind autorizată, delegată de organul de urmărire penală să utilizeze banii în acest scop, ceea ce pune în evidenţă elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare; a instigat-o pe G. să încheie un contract, fără ca aceasta să aibă calitatea de avocat, ceea ce constituie infracţiunea de uzurpare de calităţi oficile, or K. fusese autorizată să promită, să ofere, să dea bani făptuitoarei G. doar pentru incriminările prev. de art. 253, art. 256 şi art. 254 din V.C.P.;

- K. a produs şi ticluit probe nereale în scopul dovedirii unei fapte prevăzute de legea penală (art. 268 alin. (2) C. pen., art. 259 din V.C.P.); aceasta a afirmat că inculpata s-ar fi prezentat „Irina", deşi în înregistrarea din data de 24 iulie 2013, aceste cuvinte nu au fost rostite.

În legătură cu ultima înregistrare, inculpata mai arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 91' alin. (1) şi (3), precum şi ale art. 912 alin. (1), ale art. 914 şi art. 913, prin aceea că nu s-au respectat condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice, a înregistrărilor din mediul ambiental şi de imagini, neexistând autorizarea motivată a judecătorului, la cererea pi^iirorului, acesta din urmă procedând personal la efectuarea acestor activităţi sau a dispus să fie efectuate de organul de urmărire penală. Or, accesând incinta coaforului, K. a procedat la interceptarea şi înregistrarea de convorbiri şi de imagini fără să fie autorizată în acest scop, accesând această locaţie şi desfăşurând investigaţii vizând persoana inculpatei cu privire la care nu s-a dispus prin ordonanţa din 21 iulie 2013. Aşadar, în opinia inculpatei, dovezile obţinute în incinta coaforului în data de 24 iulie 2013 sunt nelegale şi pe acest aspect.

De asemenea, inculpata apreciază că şi procesele verbale şi declaraţiile întocmite de K. constituie probe nelegale pentru următoarele motive:

- dacă investigatoarea a fost autorizată să procedeze la interceptări şi înregistrări pe care le-a pus la dispoziţia procurorilor, este inadmisibil, în opinia inculpatei, ca acelaşi investigator să întocmească rapoarte zilnice cu privire la aceleaşi aspecte pe care le-a înregistrat;

- acestea derivă dintr-o activitate ilicită, aşa cum s-a arătat anterior în cuprinsul motivelor scrise deja expuse;

- în cuprinsul acestor rapoarte, investigatoarea a făcut afirmaţii, care nu corespund cu înregistrările, concomitent cu ascunderea unor împrejurări esenţiale, omiţând cu intenţie să se refere la acele precizări făcute de G., ascunzând astfel date favorabile inculpatei care demonstrau neimplicarea acesteia din urmă. Sub acest aspect, a fost apreciată evidentă conivenţa infracţională dintre investigatoare şi autorul transcrierii care procedează la redarea în formă scrisă a respectivului dialog după 15 zile şi nu a redat exact aceleaşi părţi din discuţie, despre care K. a omis să facă vorbire în declaraţia/procesul verbal din 24 iulie 2013;

- operaţiunea „epilat" iniţiată de K. în incinta coaforului a fost făcută cu intenţia de a lăsa loc la speculaţii, fiind un moment în care aceasta compromite scopul şi secretul operaţiunii sale, părăsind obiectivul.

S-a mai arătat că în procesul verbal de redare, dialogul ambiental purtat de investigatoarea K. şi G. din data de 24 iulie 2013 cu ocazia vizitei la coafor, nu a fost redat integral conform art. 91, fiind omise tocmai acele fragmente lămuritoare cauzei. Astfel, la momentul 2:24:27 al înregistrării, organul de urmărire penală transcrie replica pretins rostită de inculpată „Irina, îmi pare bine", replică ce nu a fost rostită de nicio persoană, ea fiind inserată de autorul transcrierii cu scopul preconstituirii unei probe a cărei obţinere nu s-a reuşit. In realitate, în acel dialog, se aude rostirea „A." Intenţia de a produce confuzie rezultă şi din inversarea replicilor, cu scopul de a deturna înţelesul şi logica dialogului. În acest sens, se arată că s-a inversat replica nr. 10 cu replica nr. 11 aflate la p. 21 a transcrierii, deoarece cea care pleca în concediu era inculpata şi nu G. De asemenea, se atestă neadevărat că în momentul 2:23.43 al înregistrării, G. angajează un dialog cu K., în care intervine şi o angajată a salonului, ce durează 15 secunde. In mod neadevărat, autorul rechizitoriului precizează că „se observă în înregistrare că G. poartă un scurt dialog cu A.", în ciuda faptului că acest dialog se desfăşura cu K. Deci, în cele 15 secunde, era imposibil ca G. să poarte dialogul redat în forma scrisă la pag. 20 a transcrierii şi totodată să poarte unul şi cu A.. De asemenea, la momentul 2:24:20 al înregistrării, autorul rechizitoriului notează că „K. se apropie de G. care se afla lângă A.", ceea ce nu este adevărat, din înregistrare rezultând că inculpata nu a rămas la discuţii cu G. niciun moment.

Revenind la interceptările şi înregistrările audio/video se mai menţionează că sunt nelegale şi din perspectiva raportului de expertiză efectuată în cauză, în condiţiile în care expertului nu i s-a pus la dispoziţie înregistrarea originală, ci o copie a acesteia. In aceste condiţii, se apreciază că înregistrarea convorbirii din 08 august 2013 nu întruneşte exigenţele unui mijloc de probă obţinut în mod legal, în speţă fiind incident art. 64 alin. (2) din V.C.P.P., existând indicii clare de contrafacere a înregistrării.

Se mai susţine nelegalitatea ordonanţelor procurorului privind autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire întrucât au fost emise cu încălcarea art. 91 şi urm. din V.C.P.P., textul de lege impunând obţinerea interceptărilor şi înregistrărilor numai în condiţiile stipulate de lege, fără a face trimitere la investigatori ca şi persoane care pot parta tehnică. Totodată, procedura de numire a investigatorului a fost încălcată, la data numirii, K. nu făcea parte din rândul agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Direcția Națională Anticorupție, nu exista propunerea şefului Direcția Națională Anticorupție de detaşare a acestei persoane înaintată către Ministerul Afacerilor Interne şi nu exista ordinul de numire a lui K. în funcţia de ofiţer de poliţie judiciară pe o perioadă de 6 ani.

Referitor la denunţul formulat de Y. (fila 101 vol. 1 d.u.p.), se apreciază că nu poate fi valorificat în condiţiile în care în rechizitoriu s-a reţinut că nu au fost cunoscute infracţiunile din prezentul dosar, deşi la data de 06 aprilie 2012, procurorul a întocmit un proces verbal prin care se sesizase din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu contestaţia în anulare din februarie 2012. Potrivit art. 221 alin. (1) din V.C.P.P., denunţul trebuie să cuprinsă acelaşi date ca şi plângerea, respectiv descrierea faptei. Or, denunţul formulat de Y. nu descrie fapta dedusă judecăţii, ci o alta petrecută în cursul anului 2011, în legătură cu 1.500.000 de euro. Mai mult, denunţătoarea este un martor indirect, afirmând că toate informaţiile privind mita pentru judecătorii de la Curtea de Apel București le ştie de la G.

Se solicită să se constate că biletul scris de G. la 26 iulie 2013 (fila 284 d.u.p.) reprezintă o probă obţinută prin încălcarea art. 68 V.C.P.P., rezultat al îndemnării inculpatei G. să continue infracţiunea de trafic de influenţă. Biletul scris nu este cel ataşat la dosar, ci unul, despre care se afirmă că are conţinut identic, neexistând vreo dovadă în acest sens. In realitate, biletul nu avea cum să ajungă la inculpată, care era plecată din ţară, iar fiul acesteia nu avea când să se întâlnească cu mama sa pentru a i-l preda, organele de urmărire procedând de această manieră pentru a provoca un dialog telefonic între mamă şi fiu, ceea ce nu s-a întâmplat. împrejurarea că biletul a fost ticluit cu scopul de a produce probe în acuzare şi că acest scop nu a fost îndeplinit constituie, în opinia inculpatei, confirmarea faptului că ea nu a ştiut despre vizitele fiului său la domiciliul lui G., cu atât mai puţin de scopul acestor vizite.

Referitor la declaraţiile condamnatei G. se susţine că au fost date la îndemnul organelor de urmărire penală şi că acestea şi-au îndeplinit promisiunea de a o recompensa : nu a fost arestată preventiv, i s-a acordat clauza de nepedepsire pentru fapta regizată lui B., nu s-au efectuat percheziţii la niciuna din locaţiile la care a manevrat sume mari de bani, i s-au adăugat art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 3201 C. proc. pen., s-a dispus doar confiscarea sumei de 500.000 de euro, adică doar a sumei pe care aceasta o restituise deja la Direcția Națională Anticorupție, nu s-a dispus aplicarea vreunui sechestru pe bunurile acesteia şi s-a retras apelul de către Direcția Națională Anticorupție.

Şi declaraţiile date de martorii Y. şi A.A. au fost obţinute, în opinia inculpatei, în mod nelegal, răsplata pentru Y. fiind eliberarea din arestul preventiv din Dosarul nr. x/P/2012, scutirea de orice răspundere penală în cauză, aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 atât pentru ea, cât şi pentru soţul ei, A.A., în Dosarul nr. x/P/2012, nestabilirea niciunei obligaţii de restituire a banilor proveniţi din activitatea din prezenta cauză. De asemenea, dovezile constrângerii exercitate de organele de urmărire penală rezultă din interceptările realizate în mediu ambiental (fila 242 vol. 4 u.p.; fila 467 vol. 7 d.u.p.).

Declaraţiile formulate de R. au fost determinate de teama de a nu fi arestat, ca şi C., declaraţia dată de J. fiind generată de presiunea exercitată de organele de urmărire penală.

Deşi au fost respectate în prezenta cauză dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la audierea martorilor D.D.D.D. şi N.N.N.N., părinţii şi fratele inculpatei, aceste drepturi au fost încălcate, în condiţiile în care aceste persoane au fost audiate în legătură cu Dosarul nr. x/P/2012 în care era cercetată pentru spălare de bani M., care se afla în aceleaşi relaţii de rudenie ca şi inculpata.

Se mai arată că au fost administrate o mulţime de probe cu acte şi martori unele peste altele, astfel încât datele şi informaţiile care ar putea servi la aflarea adevărului să fie acoperite, copleşite de declaraţii de martori lipsite^de orice relevanţă, inutile, dar şi menite să dezinformeze, să creeze confuziev-dar, totodată, să dea amploare anchetei, să sporească numărul volumelor conţinând dovezi din faza de urmărire penală. S-a apreciat că metoda audierii unui număr de 60 de martori pe aspecte care nu au legătură cu cele două infracţiuni, de luare de mită şi trafic de influenţă, deci metoda administrării în exces a probei testimoniale echivalează cu un mijloc de constrângere prin care organele de urmărire penală au urmărit, de fapt, obţinerea prin ameninţarea chemării la Direcția Națională Anticorupțiee a unor alte date nefavorabile a celor doi inculpaţi. Cum acest lucru nu s-a reuşit, organele de urmărire penală au obligat să se prezinte la audieri pe toate rudele celor doi inculpaţi. Maniera discreţionară a anchetei şi caracterul ei abuziv este demonstrată şi de declaraţiile date de C., Z.Z., R.R. şi J.J.J.

Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, apelanta inculpată a susţinut că s-a produs încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., acuzaţia nefiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu consecinţa înlăturării flagrante a principiului „in dubio pro reo", dubiile fiind accentuate de contradicţiile existente între probele administrate.

Referitor la infracţiunea de luare de mită, se apreciază că nu exista nicio certitudine că banii ajunşi în posesia condamnatei G. vizau soluţia din februarie 2012, dubiile rezultând, în opinia inculpatei, din următoarele împrejurări:

- declaraţiile date de G., Y., A.A., H. M., J., H. D., E.E., fac referiri la perioade diferite - în cursul anului 2011, sfârşitul anului 2011, înainte de sărbătorile anului 2011 ianuarie 2012 sau în anul 2013 - şi ar rezulta că G. ar fi primit suma destinată mitei pentru soluţia din februarie 2012 de-a lungul unei perioade ce se întinde pe doi ani de zile. Mai mult, niciunul dintre martori nu a afirmat că inculpata ar fi comis vreo faptă penală, nimeni nu a cunoscut-o, cu excepţia lui G., şoferul lui R. a afirmat că a văzut-o o dată sau de două ori la biroul lui G. înainte de vacanţa studenţească din anul 2011, fără nicio legătură cu faptele imputate.

- pretinderea şi primirea de sume de bani în repetate rânduri şi pentru alte dosare, exact în aceeaşi perioadă în care G. a susţinut că a primit pentru contestaţia în anulare. Se susţine că necunoscându-se cu exactitate data adierii banilor, nu se poate da un răspuns indubitabil întrebării dacă aceşti bani vizau soluţia din 22 februarie 1012, deoarece exact în aceeaşi perioadă G. a pretins şi primit sume de bani, în mai multe rânduri de la familia H.

- există contradicţii cu privire la locaţia, persoana, cuantumul, intervalul orar în care s-a pretins că au fost remise lui G. sumele în discuţie, inculpata făcând referiri exprese la primirea celei de a doua tranşe de bani (la biroul lui G., respectiv în parcarea de la Mall), şi ajungând la concluzia că G. a părăsit biroul doar cu prima tranşă de bani, deoarece numai aceasta îi fusese remisă la birou şi s-a deplasat cu ea la domiciliul său, nicidecum în cartierul Vitan, concluzie întărită de declaraţia lui I. care a arătat că, după ce le-a predat banii în staţia de carburanţi, a fost sunat după 10-15 minute de Y. care l-a informat că i-au numărat şi nu lipseşte nimic.

- din cuantumul sumei de 700.000 de euro nu au fost produse dovezi decât pentru suma de 200.000 de euro dat fiind că : anchetatorii nu au identificat sursele care i-au asigurat lui H. sumele pe care G. i le-a pretins, referirile din rechizitoriu vizează doar suma de 200.000 de euro pe care J. a recunoscut că i-ar fi procurat-o lui H. M.; vânzarea - cumpărarea de acţiuni efectuate de martorii O.O.O.O. şi J.J. s-au petrecut în cursul anului 2008 şi respectiv 2003 - 2004; teancurile de euro predate de G. la Direcția Națională Anticorupțiee erau legate cu banderole de uz bancar în lei, deci fără vreo legătură cu banii daţi de J.; în plus, banii aduşi la biroul lui G. nu au fost număraţi bancnotă cu bancnotă, ci s-au calculat sumele după etichetele aplicate pe teancuri.

- ţinta declarată a deplasării a fost P-ţa ... şi nu ..., iar R. nu a fost persoana care a însoţit-o pe G. în seara în care a primit banii de la I. le-a spus că destinaţia spre care se îndreaptă este P-ţa ... unde locuia inculpata, iar Y. şi A.A. au declarat că au văzut-o în seara respectivă pornind pe jos spre P-ţa ...; or, R. a declarat că a aşteptat-o în autoturism la ieşirea din scară şi că au pornit spre cartierul ... cu maşina, G. având asupra ei o sacoşă, nu două. Se mai susţine că persoana care a însoţit-o pe G. în seara remiterii banilor a rămas neidentificată, nefiind R., aspect ce rezultă din declaraţiile martorilor Y. şi A.A., dialogul ambiental din 07 august 2013 dintre G. şi H., declaraţiile date de R., la toate acestea adăugându-se şi atitudinea cu privire la ora plecării lui G. cu sacoşa de la birou, aceasta susţinând, alături de Y. şi A.A. ora 20, R. relatând că a fost chemat de G. în jurul orelor 17.00, iar martorii P.P.P.P. şi R.R.R.R. au ajuns în parcarea de la Mall cu banii de la Craiova, în jurul orelor 22.00 - 23.00.

- deplasarea în cartierul ... cu R., fie nu a existat, fie nu a avut loc în seara primirii banilor, dat fiind contradicţiile privind ora plecării condamnatei G. precizate de către inculpată anterior, dar şi declaraţiile lui R. care a relatat că nu a văzut în ce bloc sau pe ce scară a intrat G. Mai mult, G. se contrazice în declaraţii afirmând că nu a luat legătura cu inculpata sau fiul acesteia, având o înţelegere cu ea şi găsind-o la locuinţa fiului, fie că s-a deplasat la locuinţa inculpatei şi i-a spus că nu vrea s ă rămână cu banii peste noapte. De altfel, persoanele prezente în apartamentul lui B. au precizat că nu o cunosc pe G., aspect evidenţiat şi la confruntarea dintre G. şi C.C.

- nimeni nu a văzut conţinutul sacoşei, nici măcar R., după cum arată în propriile declaraţii, aşa încât se conturează certitudinea, în opinia inculpatei, că scena plimbării unei sacoşe timp de 10 minute prin alt cartier, unde locuiesc zeci de familii, într-o după amiază din luna februarie, nu poate sta la baza unei acuzaţii serioase de luare de mită.

Inculpata aduce o serie de critici sentinţei penale apelate în sensul că instanţa de fond nu a analizat probele pe care şi-a întemeiat soluţia, făcând doar o trimitere sumară la declaraţiile date de G., Y., H., în condiţiile în care niciunul dintre cei doi martori nu are cunoştinţă de remiterea mitei către A., iar Y. a afirmat în mod constant că tot ceea ce spune ştie de la G. Instanţa de fond nu a motivat de ce declaraţiile lui Y. se coroborează cu procesul verbal de conducere în teren, câtă vreme este clar, în opinia inculpatei, că ei vorbesc de momente diferite, de încărcături diferite (o sacoşă sau două sacoşe), iar în procesul verbal s-a consemnat că R. nu a văzut dacă G. a intrat în vreun bloc, pe vreo scară, ci doar că s-a întors la autoturism după 10 minute.

Deşi în considerentele sentinţei penale se reţine că, la începutul anului 2012, G. ar fi contactat-o pe inculpată pentru a discuta despre admiterea contestaţiei în anulare, judecătorul fondului nu a indicat probele din care rezultă aceasta împrejurare, G. fiind singura care a susţinut acest lucru, susţinere neconfirmată de nicio altă probă.

Referitor la pretinsele semne convenite între inculpată şi G., se arată că întâlnirea de la restaurant, dacă ar fi avut loc, nu a fost decât o simplă întâmplare şi nu întâlnire pusă la cale anterior, cum a susţinut G., în contradicţie cu declaraţiile date de Y., A.A. şi I., K.K.K. şi E.E.E.E. Se mai susţine că semnele ei şi suport al unei înţelegeri frauduloase dintre inculpată şi G., nu au existat. Astfel, cu privire la întrebările adresate lui H., din transcrierea şedinţei rezultă că a fost întrebat doar în legătură cu perioada de încarcerare; întrebările adresate au fost, de altfel, doar cele uzuale; ele nu au puse de inculpată, ci de un alt membru al completului; referirea la pixurile de aceeaşi culoare ale membrilor completului este o referire lipsită de seriozitate, după cum rezultă din declaraţiile colegelor de complet; iar tipul de coafură era una caracteristică inculpatei. Mai mult, locul unde a fost înmânat respectivul bilet cu cele trei întrebări şi autorul scrierii rămân incertitudini, nelămurite, conţinutul întrebărilor este relatat diferit de cele două denunţătoare, Y. şi G., aceasta din urmă având un adevărat modus operandi, ea procedând în mod asemănător şi în alte cazuri, respectiv despre un bilet pretins scris de O.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, se susţine de către inculpată că soluţia de condamnare s-a bazat pe probe care creează dubii cu privire la existenţa acesteia.

Potrivit legii infracţiunea de trafic de influenţă este una cu consumare instantanee, fiind consumată cel târziu la data de 05 iunie 2013, când investigatorul acoperit a remis condamnatei G. suma de 10.000 de euro ca să intervină pe lângă judecătorii instanţei supreme în vederea obţinerii unei .sojujij favorabile pentru inculpatul L. Tot ceea ce s-a petrecut de la 22 mai până la 16 iulie 2013 evidenţiază elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă săvârşite de G. (autor) şi R. (complice). Nu există nicio dovadă (în opinia inculpatei) din care să rezulte când şi în condiţii s-a înfăptuit latura obiectivă, respectiv că ar fi lăsat-o pe G. să creadă că ar avea influenţă asupra judecătorului O. şi că i-ar fi promis că o va determina pe aceasta din urmă să pronunţe o hotărâre favorabilă pentru numitul L.

În acest sens, se invocă procesul verbal întocmit în 17 iulie 2013 (fila 168 vol. 4 d.u.p.) de către investigatorul sub acoperire privind explicaţiile date de G. pentru a justifica lipsa din sala de şedinţă a inculpatei; declaraţia dată de G. (fila 22 vol. 3 u.p.) în care recunoaşte că nu a stabilit niciun semn cu inculpata, declaraţia dată de G. (fila 173 vol. 30 u.p.) în care a arătat că banii pe care urma să îi ia de la K. urma să îi înmâneze lui R. pentru a fi daţi judecătorului de la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul soţilor S.S.S.S., deci, fără nicio legătură cu inculpata; constatarea din rechizitoriu, raportat la dialogul purtat de G. cu R. din 22 - 23 iulie, ce demonstrează că organele de urmărire penală s-au lămurit că nu avusese nicio întrevedere dintre G.

şi irictilpată; împrejurarea că G. ştia că O. nu este de găsit în perioada 15.07 - sfârşitul lunii august 2013, când revenea în ţară, nefiind posibil să fie lăsată să creadă că inculpata se întâlnea cu acest magistrat pentru a-şi trafica influenţa, în aşa fel încât până la 24 iulie 2013, când G. şi investigatorul au venit la coafor, să şi confirme că ar fi finalizat acest demers. Se susţine că, întrucât era imposibil să se spună că în 15 iulie 2013, inculpata s-a văzut cu G. şi au pus la cale traficul de influenţă, instanţa de fond a reţinut că acest lucru s-ar fi întâmplat în cursul lunii iulie, aşa încât a pus-o pe inculpată în situaţia de a dovedi că nu doar pe 15 nu s-au întâlnit, ci toată luna iulie.

Pe cale de consecinţă, dat fiind că vizita efectuată de G. însoţită de investigatoare la curtea de apel în ziua de 17 iulie 2013 a dezvăluit că până la acel moment G. nu avusese nicio interacţiune cu inculpata, iar dialogul ambiental din noaptea de 22 spre 23 iulie 2013 dintre G. şi R. dezvăluie că nici până la acea dată G. nu reuşise să o întâlnească pe inculpată, vizita de la coafor nu poate ţine loc de latură obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă întrucât în rechizitoriu s-a reţinut că G. venise doar să4a confirmarea că intervenţia pe lângă judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție se finalizase cu succes.

În concret, se concluzionează că nu există dovezi cu privire la acceptarea de către inculpată a ofertei de bani avansată de G., după cum nu există dovezi că inculpata ar fi promis că o va determina pe judecăteSr.ea O. să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul lui L.

Totodată, se mai invocă împrejurarea că inculpata nu a avut nicio discuţie separată cu G. în incinta coaforului, toată şederea ei în preajma inculpatei având o durată de 3 - 4 minute, cât a durat şi spălarea părului, iar K. intrase la epilat. Toate aspectele reţinute în sentinţa penală legate de interacţiunea dintre inculpată şi G., precum şi întâlnirea pretins infracţională de la coafor au fost preluate de instanţa de fond din rechizitoriu, neindicându-se dovezile din care au fost extrase.

În acelaşi mod, s-a reţinut de către instanţa de fond că deplasarea lui B. la domiciliul lui G. s-ar fi făcut la iniţiativa inculpatei, fără să se precizeze când şi cum s-a întâmplat acest lucru, în condiţiile în care, la câteva ore de la momentul coafor, inculpata a plecat din ţară, după ce se deplasase doar la domiciliul unde locuieşte singură. Dacă ar fi existat vreo dovadă că inculpata şi fiul ei ar fi luat legătura până a doua zi când acesta s-a prezentat la domiciliul lui G., acuzarea ar fi pus-o la dispoziţia instanţei. Toate aceste aspecte, conduc, în opinia inculpatei, la lipsa unei conivenţe între B. şi mama sa, aspect invocat de către organul de urmărire penală pentru a justifica includerea sa în activitatea infracţională.

S-au mai criticat considerentele sentinţei penale referitoare la posesia legitimaţiei de serviciu a inculpatei de către R., fiind evident din declaraţiile sale că inculpata nu a lăsat această copie cu scopul că acesta şi G. să se laude că au legături strânse cu A., ci reprezenta un act din piesele dosarului pregătit pentru obţinerea unei vize turistice pentru nepoata inculpatei.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune, s-a arătat că aceasta nu există. În raport de cadrul normativ care reglementează dreptul la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, pe care apelanta inculpată apreciază că l-a respectat, nu se prevede obligaţia de a locui, efectiv, neîntrerupt în spaţiul ce face obiectul contractului de închiriere. Actele normative în baza cărora a beneficiat de această facilitate stabilesc un drept şi nu o obligaţie, iar dacă legiuitorul ar fi intenţionat să instituie şi obligaţii corelative dreptului la decontarea chiriei, ar fi prevăzut-o în mod expres. Astfel spus, ceea ce nu este interzis, este permis. De asemenea, se precizează că inculpata a avut calitatea de chiriaş, calitate conferită de contractul de închiriere încheiat în condiţii legale, pentru care s-au plătit impozitele aferente Administraţiei financiare. Inculpata mai precizează că dacă legea i-ar fi impus locuirea neîntreruptă în spaţiul închiriat, evident că s-ar fi conformat. Insă, legiuitorul, în înţelepciunea lui, a scutit pe beneficiarul acestui drept de grija de a fi permanent prezent în spaţiul închiriat.

Aceeaşi solicitare s-a formulat şi cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, neputând fi acceptată teza rechizitoriului că prin cele două înscrisuri prin care a fost prelungită valabilitatea contractului de închiriere, inculpata ar fi atestat denaturat calitatea de chiriaş. Această interpretare este menită să dea conotaţie penală unui act civil, deoarece calitatea de chiriaş a inculpatei era clară, conferită de contractul de închiriere întocmit cu respectarea legii şi înregistrat ca atare la Administraţia financiară. Caracterul discontinuu al şederii locatarului în spaţiul închiriat nu poate ţine loc de latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care înseamnă o acţiune de alterare a respectivului înscris, ceea ce în speţă nu s-a produs.

În ceea ce priveşte latura civilă, inculpata afirmă că instanţa de fond era datoare să consemneze că deşi s-au efectuat percheziţii în patru locaţii care aveau legătură cu inculpaţii A. şi B., nu au fost identificate mijloace materiale de probă şi că efectuarea de percheziţii era necesară în locaţiile în care G. a manipulat şi depozitat sume importante de bani. Pe de altă parte, instanţa trebuia să stabilească din ce este compusă averea inculpatei şi să verifice dacă respectiva avere excede veniturilor.

Instanţa de fond nu a examinat necesitatea şi legalitatea menţinerii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatei. In cauză, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 118 C. pen. anterior, câtă vreme toate bunurile aflate în proprietatea inculpatei sunt dobândite anterior anului 2010, ele valorează 900.524 lei şi mai mult de jumătate sunt achiziţionate cu banii împrumutaţi de la bancă; or, luarea de mită s-a reţinut că ar fi comisă în anul 2012.

Cât priveşte sechestrul instituit asupra unor sume de bani nu se mai justifică menţinerea acestuia deoarece au fost introduse, în mod abuziv, în contul averii deţinute de inculpată sumele de 54.437,52 euro şi 29.123,28 lei reprezentând economii, sume care fuseseră depuse de-a lungul unei perioade de 10 ani, fără ca în anul 2012 să aibă loc vreo depunere. Respectivele sume au fost retrase pentru acoperirea unor datorii şi nu existau la momentul efectuării prezentei anchete, fiind scoase pentru a acoperi împrumutul contractat de B. de la un terţ. S-a introdus, abuziv, în cheltuielile efectuate în ultimii 5 ani de către inculpată, suma de 95.000 euro (351.500 lei), sumă care însă a fost remisă la data de 16 iunie 2008 numitului T.T. de către B., în vederea achiziţionării unui apartament în Bucureşti. Suma a fost acumulată înainte de iunie 2008, deci, nu putea fi reţinută ca o cheltuială făcută din veniturile realizate în ultimii 5 ani. întrucât legea confiscării extinse se raportează la 5 ani anteriori punerii în mişcare a acţiunii penale, această sumă nieiim trebuia să intre în discuţie în prezenta speţă.

S-au mai adus critici privind omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra restituirii lucrurilor şi restabilirii situaţiei anterioare cu privire la suma de 36.000 lei ridicată de la părinţii inculpatei, a unui autoturism ridicat din posesia soţilor B., în condiţiile în care s-a reţinut că suma de 50.000 de euro, folosită de G. la înscenarea flagrantului, a fost recuperată de la inculpatul B. şi trebuia să se dispună ridicarea sechestrului de pe apartamentul familiei M., în condiţiile în care s-a constatat că nu inculpata A. l-a achiziţionat.

Inculpata mai solicită reducerea cheltuielilor judiciare, instanţa fiind datoare să verifice în ce măsură cheltuielile judiciare au fost provocate de inculpaţi, în condiţiile în care nu există nicio interceptare (cu excepţia celei de la coafor) care să o aibă ca protagonistă pe aceasta.

În final, s-a mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 395 C. proc. pen. prin respingerea cererii de repunere a cauzei pe rol, declaraţiile date de R. şi G. în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu prin care au relevat aspecte noi referitoare la acuzaţiile îndreptate împotriva inculpatei impunând reluarea dezbaterilor.

Inculpatul B. a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în forma complicităţii.

În acest sens, a arătat că acuzaţia este construită pe dialogul ambiental din data de 08 august 2013 purtat de acesta cu G., fiind evident, în opinia inculpatului, că aceasta a acţionat în mod provocator şi subordonat dispoziţiilor procurorului de caz, registru în care a acţionat ca un agent al autorităţii.

Lecturarea dialogului evidenţiază inconsistenţa replicilor apelantului inculpat, inconsistenţă care nu poate conduce, în aprecierea apelantului, la stabilirea, dincolo de orice echivoc, a împrejurării că inculpatul a acţionat în calitate de complice la infracţiunea de trafic de influenţă.iV;.

Inculpatul nu a lăsat nicio clipă să se înţeleagă că mama sa l-a trlirus-la domiciliul lui G., ci, dimpotrivă, deşi provocat în mod constant de aceasta, exclude categoric o asemenea ipoteză. Mai mult, provocarea exercitată asupra lui de către G. este potenţată în mod direct de procurorul de caz cu care aceasta ţinea legătura telefonic.

Întregul dialog demonstrează că inculpata A. nu a avut cunoştinţă despre vizita fiului ei B. la locuinţa lui G., aşa încât, pe fondul inexistenţei faptei de trafic de influenţă, nu poate exista nici fapta de complicitate.

Dialogul debutează cu o discuţie abordată de inculpat despre o licitaţie de maşini ce avusese loc la Braşov, iar răspunsurile inculpatului la întrebările provocatoare adresate de G. cu privire la mama sa sunt, în mod constant, negative. Din ascultarea înregistrării din mediul ambiental se constată că inculpatul venise la G., având o înţelegere cu aceasta în vederea achiziţiei unui autoturism. Din răspunsurile monosilabice date de inculpat şi negaţiile exprimate de acesta, se distinge că nu avea reprezentarea clară şi obiectivă a subiectelor abordate de G.; inculpatul nu a pronunţat nj;iup nume, nicio localitate, ci doar asculta ce i se spunea, nu a cerut explicaţii, nu a furnizat niciun amănunt, fiind limpede, în opinia inculpatului, că între A. şi fiul acesteia nu a avut loc nicio discuţie referitoare la vreo înţelegere prestabilită de la coafor, iar inculpatul nu a cunoscut nimic în legătură cu subiectul abordat de G. privitor la cazul L. şi pretinsa intervenţie pe care mama sa ar fi trebuit să o realizeze pe lângă judecătorul O. de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

O altă modalitate în care organele de urmărire penală au recurs pentru a crea confuzii şi totodată pentru a determina potenţarea acuzaţiilor, a fost, în opinia inculpatului, provocarea lui G. de a scrie un bilet destinat inculpatei A. în ziua de 26 iulie 2013 deşi se cunoştea că respectivul bilet nu avea cum să ajungă în posesia inculpatei, aceasta fiind deja plecată în concediu. De altfel, respectivul bilet nu a fost depistat asupra inculpatului cu ocazia flagrantului, dar nici cu ocazia percheziţiilor efectuate în circumscris împrejurărilor relatate anterior, inculpatul solicită înlăturarea din economia probaţiunii a interceptării dialogului ambiental derulat în 08 august 2013 fiind obţinut cu încălcarea prevederilor art. 68 C. proc. pen. anterior. Intervenţia directă a procurorului de caz în desfăşurarea dialogului reprezintă, în opinia inculpatului, dovadă clară a provocării exercitate pentru obţinerea probei, împrejurare sancţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Allan c. Regatului Unit/05 noiembrie 2012). Instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat că, în conformitate cu art. 6 din Convenţie, nu este important să se discearnă dacă probele au fost obţinute în mod legal, ci trebuie să se vadă dacă nelegalitatea obţinerii lor este cauzată de cursa întinsă de colaboratorii organului de anchetă, or, în cazul inculpatului, incitarea venită din partea lui G., care l-a invitat sub pretextul că doreşte să-şi achiziţioneze o maşină, este făţişă, în opinia inculpatului. In lipsa conduitei provocatoare a lui G., acuzaţia reţinută în sarcina inculpatei nu putea fi conturată. G. a exercitat a asemenea presiune şi influenţă asupra inculpatului, încât acesta a consimţit, din complezenţă, să participe la dialogul iniţiat de aceasta, fără a reâfiza la ce se expune.

S-a mai susţinut că nu există o dovadă clară, certă a unei înţelegeri dintre A. şi fiul său, nefiind stabilit în ce modalitate cei doi au luat legătura pentru transmiterea pretinsei înţelegeri, aşa încât nu se poate afirma că ar fi existat o conivenţă în baza căreia inculpatul urma să ridice de la domiciliul lui G. suma de 50.000 de euro, fiind doar o speculaţie avansată de autorul actului de sesizare. Nu s-a stabilit de către organele de urmărire penală în ce moment din perioada cuprinsă între 24 iulie 2013 (după perfectarea înţelegerii de la coafor) şi seara zilei de 08 august 2013 (vizita lui B. la domiciliul G.) a avut loc o întrevedere ori discuţie între mamă şi fiu care să aibă ca obiect prestabilirea unui plan infracţional sub forma participaţiei. In urma supravegherii operative a inculpatei A., s-a reţinut că, după ce a părăsit coaforul, a intrat în domiciliul, unde locuieşte singură, fiul său având alt domiciliu, în noaptea respectivă plecând în concediu în străinătate şi revenind în ţară în dimineaţa zilei de 06 august 2013, în Bucureşti. În acea perioadă, inculpatul s-a aflat la ţară, împreună cu familia, revenind în Bucureşti în seara zilei de 08 august 2013, în drum spre locuinţa sa din Bucureşti, venind din zona Târgovişte, a coborât din autoturismul în care se afla împreună cu familia şi s-a abătut pe la locuinţa lui G. Aşadar, se apreciază că organele de urmărire penală nu au demonstrat când a avut loc conivenţa infracţională dintre A. şi fiul său, B. în sensul de a stabili efectiv momentul, cât şi circumstanţele în care o astfel de înţelegere ar fi fost stabilită între cei doi, autor şi complice la infracţiunea de trafic de influenţă, fiind necesar ca o astfel de înţelegere să fi fost realizată înainte sau, cel mai târziu, în timpul săvârşirii infracţiunii de către autor.

Inculpatul susţine că structura acuzatorială nu reţine în sarcina sa complicitatea săvârşită în modalitatea înlesnirii sau ajutorului dat la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, ci în modalitatea favorizării infractorului, situaţia de fapt socialmente periculoasă reproşată inculpatului fiind înscrisa în tipicitatea ultimei teze a alin. (1) al art. 264 C. pen. anterior, respectiv ajutorul dat pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. În aceste condiţii, se impunea, în opinia inculpatului, ca organele de urmărire penală să demonstreze existenţa înţelegerii stabilite între A. şi fiul său, B., înainte ca cea dintâi să săvârşească pretinsa infracţiune de trafic de influenţă. Or, infracţiunea de trafic de influenţă pretins săvârşită de A. s-a consumat, în reperele descrise de actul de acuzare, fie la data de 15 iulie 2013, fie la data de 23 iulie 2013. Cum elementul factual al înţelegerii stabilite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei şi circumscris asigurării folosului infracţiunii, nu a fost stabilit fără echivoc, s-a apreciat că dezlegarea situaţiei juridice poate fi realizată în raport de textul incriminare al infracţiunii de favorizarea infractorului, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice. Pe cale de consecinţă, în raport de prevederile art. 264 alin. (3) C. pen. anterior, în cauză operează cauza de nepedepsire datorită relaţiei apropiate de rudenie existente între A. şi B.;

Faţă de cele susţinute mai sus, inculpatul B. şi-a structurat 12 motive de apel, după cum urmează:

- Motivul de apel nr. 1 - inculpatul nu a fost implicat la comiterea vreunei fapte de luare de mită, fiind trimis în judecată doar pentru o pretinsă complicitate la trafic de influenţă. Or, judecătorul fondului a reţinut că inculpatul ar fi fost prezent la momentul la care G. a pretins că ar fi ajuns cu sacoşa cu bani la locuinţa acestuia, lucru care nu a fost reţinut nici în rechizitoriu.

Tot subscris acestui motiv de apel, se arată că, în mod nereal, s-a reţinut în sentinţa penală că martorul D.D. este cel care a creat instanţei convingerea că banii ce ar fi fost destinaţi inculpatei A. i-ar fi fost remişi prin intermediul său, în condiţiile în care martorul nu are nicio legătură cu fapta pretins consumată în luna februarie 2012. Însă, acest demers tăcut de G., prin intermediul şoferului său reprezintă încă o dovadă a insistenţelor cu care ea acţiona pentru a cultiva şi întreţine relaţii cu inculpatul. Judecătorul fondului a reţinut că G. ar fi afirmat că sacoşa pe care o trgjişgorta o s-o predea inculpatului, aspect contrazis de declaraţiile acesteia şi ale lui R. În concluzie, se susţine că G. nu a afirmat - în faţa lui R. cu prilejul transportului unei sacoşe prin cartierul Vitan - că în acea sacoşă se aflau bani şi că merge să o predea judecătorului A., prin intermediul inculpatului.

- Motivul de apel nr. 2 - suma de 50.000 de euro remisă inculpatului de către G. era destinată achiziţionării unui autoturism second hand. Se susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în condiţiile în care nu există nicio dovadă din care să rezulte că inculpatul a pretins vreo sumă de bani sau că suma de 50.000 de euro pe care a primit-o de la G. în 08 august 2013 ar fi fost destinată pentru a fi dată mai departe cu titlu de mită pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar penal, aflat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție, în care numitul L. avea calitatea de inculpat. In realitate, inculpatul susţine că s-a deplasat la domiciliul lui G., la invitaţia ei, cu scopul de a-l mandata să-i cumpere acesteia o maşină second hand din afara ţării (Bulgaria sau Germania), împrejurare care rezultă din declaraţia martorului O.O. dată la Curtea de Apel Constanţa, conform căreia G. s-a prezentat în dimineaţa zilei de 25 iulie la biroul inculpatului şi i-a comunicat că doreşte să-şi achiziţioneze o maşină de lux la mâna a doua şi l-a invitat la domiciliul ei să discute detaliile, declaraţia notarială a martorului T.T.T.T., finul inculpatului din Germania, pe care l-a contactat în ziua de 02 august 2013, rugându-l să-l ajute să identifice o maşină marca arătată mai sus, convorbirea ambientală din 08 august 2013, din a cărei transcriere rezultă clar că scopul deplasării la domiciliul lui G. a fost procurarea unui autoturism pentru aceasta sau, cel puţin, acest dialog nu poate crea certitudinea că inculpatul se afla acolo în alt scop, iar dubiile se interpretează în favoarea inculpatului, declaraţiile martorilor N.N., J.J.J., I.I.I., din care rezultă că inculpatul desfăşura şi activităţi vizând vânzarea - cumpărarea de maşini la mâna a doua.

- Motivul de apel nr. 3 - în mod greşit, judecătorul fondului a reţinut că inculpatul cunoştea de înţelegerea infracţională dintre G. şi A., în condiţiile în care în rechizitoriu s-a reţinut că pretinsa înţelegere s-ar fi încheiat între mama sa şi G. în incinta coaforului la dat de 24 iulie 2013. De altfel, probele au demonstrat, în opinia inculpatului, că între cele două nu s-a încheiat înţelegere la coafor, fiind doar susţineri lipsite de fundament ale lui G., întrucât vizita la coafor a durat câteva minute, G. nu a avut o discuţie separată cu mama inculpatului, iar tot ce s-a vorbit în acel context a putut fi auzit de angajatele coaforului, care, fiind audiate, nu au relevat niciun indiciu că acolo s-ar fi purtat o discuţie secretă. Chiar dacă s-ar accepta ideea că G. ar fi făcut o înţelegere cu mama sa, respectiva înţelegere nu-l privea pe inculpat, după cum a afirmat G. în dialogul ambiental înregistrat cu acel prilej şi confirmat şi de K. în declaraţiile şi procesele verbale întocmite. G. a susţinut că înţelegerea din coafor o privea pe inculpată A., precizând clar că nu pe inculpat. Contrar acestor susţineri, după ce este prinsă în flagrant, în declaraţia dată în 24 iulie 2013 la parchet, G. a susţinut că s-a înţeles cu judecătorul A. ca aceasta să trimită o persoană de încredere să preia suma de bani, schimbare de poziţie ce apare şi în dialogul ambiental purtat cu R.

- Motivul de apel nr. 4 - inculpatul susţine că nu a avut posibilitatea să comunice cu mama sa după momentul coafor, decât telefonic sau prin SMS, deoarece mama sa a plecat în Spania, iar el nu se afla în Bucureşti, ci în concediu la mare şi nu a purtat nicio discuţie cu privire la G. Mai mult, în data de 25 iulie 2013, s-a deplasat la locuinţa lui G. la invitaţia acesteia, după cum a arătat şi martorul O.O., iar următoarele vizite din 26 iulie 2013 şi din 08 august 2013 le-a făcut, de asemenea, la invitaţia acesteia.

- Motivul de apel nr. 5 - între A. şi inculpat nu a existat nicio conivenţă în baza căreia acesta din urmă să fi mers să ridice de la domiciliul lui G. suma de 50.000 de euro. In acest sens, inculpatul a arătat că însăşi G. a exclus o atare posibilitate atunci când a precizat că s-ar fi înţeles la coafor cu A. ca sora acesteia din urmă să vină să ia banii de la domiciliul său; organele de urmărire penală nu au stabilit în ce moment din perioada 24 iulie 2013 şi seara zilei de 08 august 2013 ar fi avut loc înţelegerea între mamă şi fiu, fiind imposibil să se susţină că a fost trimis de mama sa câtă vreme aceasta lipsea din ţară, iar vizita din 08 august 2013 era o continuare a invitaţiilor făcute de G. şi o continuare a discuţiilor din 25 şi 26 iulie 2013 privind achiziţia unui autoturism; procesul verbal întocmit de procurorul Direcției Naționale Anticorupție la data de 24 iulie 2013 în care s-a reţinut că, după ce a părăsit coaforul, A. a intrat în reşedinţa sa, unde locuia singură, în noaptea respectivă plecând în străinătate. Se mai susţine că lipsa din ţară a inculpatei A. a fost exploatată de G. pentru a-l atrage pe inculpat şi să-l manipuleze cu scopul de a plăsmui o probă care să sprijine acuzaţiile îndreptate împotriva judecătorului A., proba cea mai elocventă fiind dialogul ambiental din data de 08 august 2013, când inculpatul a fost provocat în mod constant de către G., ceea ce demonstrează că inculpata A. nu a avut nicio cunoştinţă despre vizita lui B. la locuinţa lui G.. Dialogul debutează cu o discuţie abordată de inculpat despre o licitaţie de maşini ce avusese loc la Braşov, în timp ce G. îl întreba de ce nu a venit ea (A.). Dialogul scoate în evidenţă provocarea permanentăiâ care inculpatul a fost supus, răspunsurile acestuia fiind negative sau monosilabice, în timp ce G. vorbeşte singură, în fraze lungi, folosind în mod tendenţios nume, date şi evocând circumstanţe, toate cu scopul de a incita la discuţii, fiind clar, în opinia inculpatului, că el nu cunoştea persoanele şi circumstanţele la care făcea trimitere G. Inculpatul mai precizează că persoana la care a făcut referire G., el a avut reprezentarea că este vorba de I.I.I., colega din copilărie a mamei sale şi nu despre colega de complet a mamei sale.

- Motivul de apel nr. 6 - inculpatul arată că nu a predat şi nu i-a spus mamei sale despre biletul pe care i l-a înmânat G. la data de 26 iulie 2013, acesta reprezentând, în opinia sa, încă o dovadă că nu a discutat cu mama sa în legătură cu vizitele de la domiciliul lui G., mama sa neştiind nimic despre aceste întâlniri. Acesta a reprezentat încă o modalitate la care organele de urmărire penală au recurs pentru a crea confuzii, în scopul provocării unui dialog între inculpaţii B. şi A., ceea ce nu s-a întâmplat. Biletul în speţă nu a ajuns în posesia inculpatei A., nu a fost găsit la percheziţii, inculpatul arătând că nu i-a acordat nicio importanţă şi l-a aruncat, ceea ce înseamnă că nici nu a avut de gând să-l arate inculpatei A. cu atât mai puţin să i-l predea.

- Motivul de apel nr. 7 - în mod eronat, s-a reţinut de către instanţa de fond că a apelat la serviciile G. ca avocat, deşi fusese condamnată pentru trafic de influenţă. Inculpatul arată că a avut angajat ca apărător o altă persoană, el nu a apelat la serviciile lui G., ci ea s-a oferit să-i recomande un expert, către sfârşitul lunii mai 2011, mai mult, s-a lăudat că are relaţii cu persoane importante, căutând orice prilej să intre în legătură cu el şi să menţină o aşa zisă relaţie. In al doilea rând, inculpatul arată că nu a avut cunoştinţă că aceasta fusese condamnată pentru trafic de influenţă, dat fiind că aceștia de puţină vreme şi nu s-a gândit să verifice dacă are antecedente penale, în condiţiile în care i s-a înfăţişat ca o persoană bine situată în societate.

- Motivul de apel nr. 8 - greşita respingere a cererii de expertizare a vocii şi vorbirii înregistrate în seara zilei de 08 august 2013, care evidenţia îndrumările pe care procurorul de caz i le dădea prin telefon lui G., precum şi a cererii de depunere la dosar a tuturor convorbirilor telefonice purtate cu G. în perioada 25 iulie 2013 - 08 august 2013, respectiv cele purtate cu mama sa şi cu finul din Germania.

- Motivul de apel nr. 9 - greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de favorizare a infractorului, dat fiind că în rechizitoriu se descriu elementele acestei din urmă fapte şi nicidecum o complicitate la trafic de influenţă, mai mult, G. nu a făcut altceva decât să inducă ideea că inculpatul avea rolul unui simplu comisionar - să transporte un pachet conţinând suma de 50.000 de euro unei terţe persoane.

- Motivul de apel nr. 10 - inculpatul solicită suspendarea condiţionată a executării pedepsei având în vedere că are în întreţinere patru copii, discriminarea fiind evidentă în raport cu inculpatul C., care pentru o sumă de şapte ori mai mare, a primit o pedeapsă neprivativă de libertate.

- Motivul de apel nr. 11 - inculpatul solicită înlăturarea înregistrării ambientale din 08 august 2013, invocând dispoziţiile art. 101, 102, 103 C. proc. pen. Scopul folosirii colaboratorilor îl reprezintă doar culegerea de date şi informaţii, nu săvârşirea de infracţiuni, sumele de 10.000 de euro, de 100.000 de euro şi 50.000 de euro au fost date expres, în opinia inculpatului, pentru a obţine probe în mod nelegal. Or, infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat la momentul pretinderii, cel mai târziu la data de 5 iunie 2013, când G. a primit suma de 10.000 de euro, astfel că oferirea în continuare a sumei de 100.000 de euro la data de 24 iulie 2013 şi punerea la dispoziţie în continuare a sumei de 50.000 de euro, este clar, în opinia apelantului, că martora a fost îndemnată să continue săvârşirea de infracţiuni şi nu are altă justificare decât obţinerea de probe nelegale.

Or, admisibilitatea probelor în procesul penal are în vedere şi modul de prelevare a prob'şlor. Astfel, în speţă, activitatea lui K. a depăşit activitatea unui organ sub acoperire, iar interesul general nu poate justifica folosirea probelor obţinute prin intermediul investigatorului de către organele de urmărire penală. Contrar rolului pe care trebuia să-l aibă, esenţialmente pasiv, ea a influenţat-o pe G. să comită infracţiunea, la rândul ei, aceasta din urmă, a regizat şi provocat şi ea o faptă, pentru a plăsmui probe.

In acest sens, a fost invocată jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Teixeira c. Portugaliei, Romanauskas c. Lituaniei. În plus, în ceea ce îl priveşte, se susţine că acuzarea s-a întemeiat doar pe declaraţiile condamnatei G. şi pe flagrantul pregătit de ea, inculpatul fiind supus unei provocări permanente. In cauza Edwards şi Lewis c. regatului Unit - 27 octombrie 2014, sunt enunţate criteriile pe baza cărora judecătorul naţional trebuie să examineze dacă acuzatul a fost sau nu victima unei provocări ilicite din partea poliţiei : motivul pentru care operaţiunea organelor de urmărire penală a fost organizată, natura şi întinderea participării organelor de urmărire penală la săvârşirea infracţiunii, natura determinării sau a presiunilor exercitate de organele de urmărire penală.

In cauza Teixeira de Castro c. Portugaliei - 9 iunie 2008, s-a reţinut că nu a existat niciun indiciu că acuzatul ar fi săvârşit fapta fără iniţiativa organului de urmărire penală, or, inculpatul nu a săvârşit nicicând o asemenea faptă şi nimic nu arată că era tentat să comită traficul de influenţă dacă nu era abordat de G.. In acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea şi în cauza Romanauskas c. Lituaniei. De asemenea, se mai invocă faptul că, s-a statuat în jurisprudenţa europeană că instanţele naţionale au obligaţia ca atunci când analizează dacă procedura a avut un caracter echitabil şi dacă principiul egalităţii de arme a fost respectat, analizând : cum au fost strânse probele, modalitatea de prezentare în rechizitoriu a mijloacelor de probă, stabilirea delimitării între procedura organizării flagrantului, provocarea exercitată de agenţi în vederea obţinerii de probe şi distincţia dintre conceptul de înscenare şi utilizarea tehnicilor legale ale activităţilor sub acoperire.

Astfel, în cauza Bulfinscky c. României s-a statuat că aceste aspecte nu au fost analizate de instanţele naţionale, Curtea analizând aprecierile făcute de instanţele interne cu privire la înscenare, stabilind că susţinerile acuzatului nu au fost analizate suficient. Nu este de ignorat, în opinia inculpatului, caracterul arbitrar al interceptărilor făcute la locuinţa lui G. în data de 08 august 2013 şi faptul că anterior venirii sale, organele de urmărire penală au întocmit procesul verbal prin care au precizat că suma de 400.000 de euro este lăsată în posesia lui G. cu scopul ca ceasta să obţină probe cu ocazia întâlnirii cu A.

şi nu cu inculpatul. Pe de altă parte, se mai arată că intenţia de a remite suma de 50.000 de euro inculpatei A. care, la rândul ei, ar fi dat-o mai departe judecătorului O., este doar o prezumţie de vinovăţie, câtă vreme inculpatul nu a fost lăsat acasă ca să se constate că acela ar fi fost traseul sumei pe care i-a predat-o G., deoarece inculpatul nu a pretins nicio sumă de bani, iar cea primită urma să o folosească pentru achiziţionarea unui autoturism, acesta fiind singurul scop pentru care a consimţit să ajungă la domiciliul lui G.

- Motivul de apel nr. 12 - în mod greşit, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului în dosar neexistând nicio probă care să se coroboreze sau să suplinească ilegalităţile flagrantului, precedat de un dialog ambiental la fel de ambiguu, neclar şi provocator, în opinia apelatului inculpat. Singura probă îndreptată împotriva inculpatului reprezintă o provocare, o înscenare pusă la cale de colaboratoarea G., îndrumată prin telefon de procurorul de caz.

În faza judecării apelului, Înalta Curte a procedat la audierea inculpaţilor care şi-au exprimat voinţa în acest sens, respectiv A. şi C.

Inculpatul B. a solicitat judecarea sa în lipsă, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen., fiind citat la toate termenele de judecată şi fiind reprezentat de apărător ales.

Totodată, s-a dispus citarea, la adresele comunicate organelor judiciare, în calitate de intimaţi a numiţilor M1. şi M., aceştia fiind reprezentaţi de apărător ales.

În cauză, la solicitarea apelanţilor, instanţa a procedat la audierea în calitate de martori a condamnaţilor G., R., I. şi J., respectiv a martorilor Y., X.X.X., B.B.B.B., Z.Z.Z. şi Y.Y.Y.

De asemenea, a procedat la vizionarea/audierea în şedinţă publică a fragmentelor indicate de apelanţi din convorbirile purtate la data de 24 iulie 2013 şi 08 august 2013.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen. privind efectul devolutiv şi limitele sale, respectiv art. 419 din acelaşi cod, privind efectul extensiv al căii de atac ordinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prioritar, raportat la motivele de apel ale inculpaţilor, Înalta Curte va analiza criticile privind pretinsa nelegalitate a probelor pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de condamnare a acestora, probe obţinute, în opinia apărării, prin încălcarea dispoziţiilor legale.

Astfel, inculpata A. solicită înlăturarea probelor „obţinute prin intermedierea" numitelor Y. şi G. care au desfăşurat o activitate, în opinia apelantei, de agent provocator, respectiv a probelor obţinute prin intermediul investigatorului sub acoperire K.. In esenţă, apelanta inculpată susţine că probele constând în declaraţii, procese verbale întocmite de către investigator şi înregistrările convorbirilor, şi comunicaţiilor transcrise în dosar au fost administrate prin încăl.ekfea dispoziţiilor C. proc. pen. şi a Legii nr. 78/2000, pentru motivele expuse, în detaliu, anterior în cuprinsul prezentei decizii.

În acelaşi mod şi inculpatul C. solicită excluderea probelor obţinute prin intermediul colaboratorilor, în opinia apelantului, respectiv a numiţilor G., Y. şi T.T.T., invocând încălcarea dispoziţiilor art. 102 alin. (2), art. 103 alin. (3) C. proc. pen. şi a legislaţiei din domeniul corupţiei (Legea nr. 78/2000 şi O.U.G. nr. 43/2002), care nu permiteau autorizarea folosirii colaboratorilor în procedura de probare a infracţiunilor de corupţie şi nici autorizarea colaboratorilor de a utiliza dispozitive tehnice de interceptare a convorbirilor purtate în mediu ambiental, sentinţa penală fiind întemeiată, în măsură determinantă, pe declaraţiile colaboratorilor.

De asemenea, inculpatul B. solicită înlăturarea din materialul probator a interceptării dialogului ambiental din data de 08 august 2013, fiind obţinută, în opinia apelantului, cu încălcarea prevederilor art. 68 C. proc. pen. anterior, dovada provocării exercitate pentru obţinerea probei fiind pretinsa intervenţie directă a procurorului de caz în desfăşurarea dialogului.

Analizând susţinerile apelanţilor inculpaţi A., C. şi B. privind nelegalitatea probelor expuse, în esenţă, mai sus şi, în detaliu, cu ocazia prezentării motivelor de apel, Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate dispoziţiile legale în materie de către organele de urmărire penală cu ocazia administrării probatoriului în prezenta cauză.

Astfel, art. 255 alin. (3) C. pen. din 1969, ce are corespondent în art. 290 alin. (3) C. pen. în vigoare, instituie un caz de impunitate a mituitorului care denunţă fapta autorităţii mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Dispoziţii similare se regăseau şi în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (în prezent art. 292 alin. (2) C. pen.).

Denunţul este, potrivit art. 290 C. proc. pen. (art. 223 din vechiul cod) încunoştiinţarea făcută de o persoană despre săvârşirea unei infracţiuni. Se constată că reprezintă un mod de sesizare a organelor judiciare şi nu un mijloc de probă, aşa încât nu pot fi primite aprecierile apelantei A. în sensul că denunţul formulat de Y. nu poate fi valorificat.

Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. pen., poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări, care constituie probă în cauza penală, respectiv, conform art. 78 C. proc. pen. din 1968, de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.

Astfel, în situaţia în care persoana - participant la comiterea infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă denunţă, în condiţiile legii, organelor de urmărire fapta sa şi fapta funcţionarului public, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare împotriva sa, iar denunţătorul are calitatea de martor.

De asemenea, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin ordonanţa de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Dispoziţii similare sunt prevăzute şi în art. 19 din Legea nr. 682/2002, în categoria de martor la care face referire legiuitorul, fiind incluse, conform art. 2 din aceeaşi lege, nu numai persoanele care au calitatea de martor potrivit C. proc. pen., dar şi persoanele, care fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date care contribuie la aflarea adevărului în cauze ce au ca obiect infracţiuni de corupţie, în această categorie fiind inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză.

Potrivit art. 82 C. proc. pen., inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi devine parte în procesul penal. Aceleaşi dispoziţii sunt cuprinse şi în art. 23 C. proc. pen. din 1968.

Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor sunt prevăzute în art. 911 C. proc. pen. din 1968, în vigoare la data administrării mijloacelor de probă. Astfel, potrivit alin. (1), interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu pot fi făcute prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată. Printre infracţiunile pentru care interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pot fi autorizate sunt enumerate, în alin. (2), infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 şi infracţiunile de spălare a banilor.

Totodată, conform art. 4 din Legea nr. 255/2013, actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege. Nulitatea oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile C. proc. pen.

Verificând în cauză îndeplinirea cerinţelor legale menţionate anterior, se constată că, anterior începerii urmăririi penale în prezenta cauză, prin rezoluţia din data de 16 iulie 2013 (fila 1 vol. 1 dup), Y. a formulat, la data de 10 aprilie 2013 (fila 101 vol. 1 dup), un denunţ prin care arăta că în cursul anului 2011, H. a dat cu titlu de mită suma de 1.200.000 de euro judecătorului A., prin intermediul numitei G., aceştia fiind ajutaţi de I. şi de ea, în schimbul anulării unei hotătâri definitive de condamnare la pedeapsa închisorii de 7 ani.

Faţă de consideraţiile teoretice expuse anterior, se constată că denunţătoarea Y. are calitatea de martor în prezenta cauză, fiind audiată şi supunându-se rigorilor legii specifice acestei calităţi procesuale.

Aceeaşi calitate de martor o are şi numitul T.T.T., fiind audiat de organele de urmărire penală şi de instanţa de fond.

În ceea ce o priveşte pe G., aceasta a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2013 în calitate de inculpată şi condamnată prin sentinţa penală nr. 74 din 08 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa definitivă prin Decizia penală nr. 287 din 25 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de apel nu poate primi susţinerile apelanţilor inculpaţi privind atribuirea calităţii de colaborator celor trei persoane nominalizate anterior, nefiind îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege în art. 148 C. proc. pen.

Referitor la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor/comunicărilor transcrise în procesele verbale ataşate dosarului de urmărire penală, se constată că acestea au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, existând autorizarea organului judiciar competent (filele 1-53 din vol. 4 dup).

Astfel, prin autorizaţia din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a autorizat, în temeiul art. 91 şi următoarele C. proc. pen. din 1968, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 aprilie 2013 până la 11 mai 2013 inclusiv, interceptarea şi înregistrarea audio - video a convorbirilor telefonice, de tip SMS şi MMS, a celor purtate în mediul ambiental, luarea de imagini de la întâlniri, localizarea şi urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere privind următoarele persoane : Y., A.A., „U.U.U.", „V.V.V.V.", P., I., G. şi A.

Prin autorizaţia din 18 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a autorizat, în temeiul art. 911 şi următoarele C. proc. pen. din 1968, pe o perioadă de 24 de zile, începând cu data de 18 aprilie 2013 până la 11 mai 2013 inclusiv, interceptarea şi înregistrarea audio - video a convorbirilor telefonice, de tip SMS şi MMS, a celor purtate în mediul ambiental, luarea de imagini de la întâlniri privind următoarele persoane : J., P.P.P.P., X.X.X.X., E.E. şi G.

Măsurile dispuse în baza autorizaţiilor din 12 aprilie 2013 şi din 18 aprilie 2013 au fost prelungite pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 12 mai 2013 până la 10 iunie 2013 inclusiv, prin autorizaţia din 09 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti şi, ulterior, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 11 iunie 2013 până la data de 10 iulie 2013 inclusiv, prin autorizaţia din 04 iunie 2013.

Prin autorizaţia din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a autorizat, în temeiul art. 91 şi următoarele C. proc. pen. din 1968, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 aprilie 2013 până la 22 mai 2013 inclusiv, interceptarea şi înregistrarea audio - video a convorbirilor telefonice, de ţip SMS şi MMS, a celor purtate în mediul ambiental, luarea de imagini de la întâlniri privind următoarele persoane : T.T.T., H., J., E.E. şi G., măsuri prelungite pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23 mai 2013 până la 21 iunie 2013 inclusiv, prin autorizaţia din 16 mai 2013 dispusă de acelaşi organ judiciar şi, ulterior, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 11 iunie 2013 până la data de 10 iulie 2013 inclusiv, prin autorizaţia din 04 iunie 2013. De asemenea, măsurile dispuse prin autorizaţia au fost prelungite prin autorizaţia din 17 iunie 2013, pe perioada cuprinsă între 22 iunie - 21 iulie 2013.

Totodată, prin autorizaţia din 09 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a prelungit măsurile dispuse prin autorizaţia din 04 iunie 2013 pe încă o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 iulie 2013 până la data de 09 august 2013 inclusiv.

Prin autorizaţia din 27 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti a autorizat, în temeiul art. 911 şi următoarele C. proc. pen. din 1968, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27 mai 2013 până la 25 iunie 2013 inclusiv, interceptarea şi înregistrarea audio - video a convorbirilor telefonice, tlertip SMS şi MMS, a celor purtate în mediul ambiental, luarea de imagini de la întâlniri, localizarea şi urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere privindu-i pe investigatorul sub acoperire K. şi pe G., Y. şi R., prelungită pe o perioadă de 30 zile (26 iunie - 25 iulie 2013) prin autorizaţia din 17 iunie 2013 a aceleaşi instanţe, respectiv prin autorizaţia din 25 iulie 2013 (26 iulie - 24 august 2013).

Din expunerea, pe scurt, a măsurilor dispuse în cauză, în baza art. 941 şi următoarele C. proc. pen. din 1968, se constată că aceste4.au fost luate în conformitate cu dispoziţiile legale incidente la momentul administrării probelor. Pe cale de consecinţă, instanţa de apel nu poate primi susţinerea apărării în sensul că interceptările convorbirilor/comunicaţiilor apelanţilor inculpaţi, prin intermediul persoanelor vizate de măsurile de supraveghere tehnice (limitate de apelanţi la persoanele martorilor Y. şi T.T.T., a inculpatei G. şi a investigatorului sub acoperire) au fost nelegale, prin prisma criterilor precizate pe larg în conţinutul prezentei decizii la momentul expunerii motivelor de apel, criterii care exced prevederilor legale incidente în materia probelor privind interceptările şi înregistrările audio şi video prevăzute în Secţiunea V din cap. II (Mijloacele de probă) a Titlului III din partea generală a C. proc. pen. din 1968.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.

De asemenea, nu pot fi primite susţinerile apelantei inculpate A. privind încălcarea dispoziţiilor art. 224 alin. (3), ale art. 224 alin. (2), (3) şi (4) lit. b) şi c) şi ale art. 224 din V.C.P.P., prin faptul că investigatorul sub acoperire ar fi efectuat investigaţii fiară autorizarea motivată a procurorului şi activităţi neprevăzute în ordonanţele de autorizare ale procurorului sau ale instanţei de judecată, menţionate, în detaliu, anterior cu ocazia expunerii motivelor de apel ale inculpatei.

Se constată că prin ordonanţa din data de 24 mai 2013, organele de urmărire penală, după expunerea detaliată a situaţiei de fapt şi a mijloacelor de probă administrate până la acest moment procesual, în raport de natura activităţii infracţionale şi modul de operare utilizat, amploarea actelor materiale comise şi consecinţele produse sau care putea fi produse, în scopul identificării tuturor participanţilor şi obţinerii de probe, au dispus autorizarea folosirii în cauză a investigatorului sub acoperire, având nume de cod K., pe o durată de 30 de zile, de la 24 mai 2013 la 22 iunie 2013, inclusiv.

Investigatorul a fost autorizat de către procurori să desfăşoare următoarele activităţi : să deţină, să folosească documente care să îi permită îndeplinirea, potrivit identităţii atribuite sub acoperire pentru care a fost autorizat; să se infiltreze, prin utilizarea de mijloace specifice, în mediul infracţional cercetat în prezenta cauză, pentru obţinerea de informaţii sau probe referitoare la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, constând în pretinderea sau primirea unor sume de bani în schimbul prevalării de influenţă asupra unor magistraţi sau alţi funcţionari, pentru obţinerea unor beneficii circumscrise procedurilor judiciare, precum şi pentru obţinerea de date care să permită identificarea persoanelor implicate în comiterea faptelor ce fac obiectul cauzei; să promită, să ofere sau, după caz, să dea bani sau alte foloase, cu respectarea dispoziţiilor art. 68 din V.C.P.P., făptuitorilor G.

şi R. ori altor persoane, în mod direct sau prin intermediari, în condiţiile incriminărilor prev. de art. 254, art. 256 sau art. 257 din V.C.P., pentru facilitarea obţinerii unor beneficii legate de derularea unor proceduri judiciare, în condiţiile cadrului judiciar de investigaţie ce face obiectul cauzei; să efectueze cu sprijinul tehnic al Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau, după caz, al Serviciului tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, interceptarea şi înregistrarea audio - video, conform prevederilor art. 91 şi următoarele C. proc. pen. din 1968, a cdţimsrbirilor pe care le va purta în mediul ambiental cu făptuitorii ori cu alte persoane, sau de către alte persoane, în legătură cu desfăşurarea activităţii infracţionale cercetate în cauză.

De asemenea, investigatorul sub acoperire a fost autorizat să încheie procese verbale cu privire la activităţile desfăşurate, care urmează a fi ataşate la dosarul cauzei (fila 54 vol. 4 d.u.p.).

Ordonanţa de autorizare a fost prelungită succesiv prin ordonanţele din datele de 21 iunie 2013 (fila 67 vol. 4 d.u.p.) şi 21 iulie 2013 (fila 80 vol. 4 dup) pe perioade de câte 30 zile, până la data de 21 august, inclusiv.

Raportat la conţinutul ordonanţelor procurorilor menţionate anterior, susţinerile apelantei inculpate privind încălcarea dispoziţiilor procedurale în materie prin pretinsa nerespectare de către investigator a dispoziţiilor date de procuror de deconspirare a identităţii şi rolului său, de construire a unui caz imaginar, de determinare a condamnatei G. să comită infracţiuni, de ticluire de probe nelegale, cu ocazia convorbirii purtate la data de 24 iulie 2013 sunt simple alegaţii, fără legătură cu realitatea şi care nu au corespondent în actele dosarului. În acelaşi sens, afirmaţia apelantei cu privire la pretinsa încălcare de către investigator a tltâfsfeziţiilor art. 911 şi următoarele C. proc. pen. din 1968, care a procedat la interceptarea şi înregistrarea de convorbiri şi imagini (inclusiv cele din data de 24 iulie 2013 din incinta coaforului) fără autorizarea procurorului şi a instanţei de judecată este în flagrantă contradicţie cu actele din dosar, această activitate fiind printre cele prevăzute în ordonanţa procurorului de autorizare, după cum s-a precizat anterior, şi fiind, în mod evident, autorizată de Curtea de Apel Bucureşti, după cum, s-a arătat, de asemenea, anterior în considerentele deciziei penale.

Pe de altă parte, susţinerile apelantei privind pretinsa încălcare a procedurii de numire a investigatorului sub acoperire întrucât K. „nu făcea parte din rândul agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nu exista propunerea şefului Direcției Naționale Anticorupție de detaşare a acestei persoane înaintată către Ministerul Afacerilor de Interne şi nu exista ordinul de numire a acesteia în funcţia de ofiţer de poliţie judiciară pe o perioadă de 6 ani" sunt hilare, în condiţiile în care este evident că numele de K. este o identitate atribuită şi nu este cea reală (conform art. 224 alin. (1) teza finală C. proc. pen. din 1968), iar identitatea reală a investigatorului nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acţiunii acestuia (art. 2244 din acelaşi cod).

De altfel, aşa cum se va arăta ulterior şi cu ocazia analizării motivelor de apel ce privesc fondul cauzei, se constată că apelanta inculpată A. face o proprie analiză pur subiectivă şi care nu se grefează pe actele dosarului privind implicarea sa în activitatea infracţională, analiză la care a procedat şi cu ocazia prezentării pretinselor motive de nelegalitate a probelor administrate în cauză.

În ceea ce priveşte, pretinsa provocare la care au fost supuşi inculpaţii A. şi B. de către organele de urmărire penală, instanţa de apel apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru reţinerea acestei împrejurări clamate de cei doi apelanţi inculpaţi.

Potrivit art. 68 C. proc. pen. în vigoare la data comiterii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze, era interzisă folosirea mijloacelor de constrângere în scopul obţinerii probelor. Astfel, nu ;S€ pot întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe. De asemenea, este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. Dispoziţiile art. 68 alin. (1) au fost preluate întocmai în prevederile art. 101 alin. (1) C. proc. pen., interdicţia provocării fiind menţionată expres în alineatul 2, fiindu-le interzis organelor judiciare sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate, rezultă că suntem în prezenţa unei provocări ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la cercetarea în mod pasiv a activităţii infracţionale, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate de natură să determine săvârşirea unei fapte penale care fără acea intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.

Conform jurisprudenţei Curții Europene a Drepturilor Omului (din care amintim cu titlu de exemplu cauzele : Teixeira de Castro c. Portugaliei, hotărârea din 9 iunie 1998, Vanyan c. Rusiei, hotărârea din 15 decembrie 2005, Allan c. Regatului Unit, hotărârea din 5 noiembrie 2002, Edwards şi Lewis c. Regatului Unit, hotărârea din 27 octombrie 2004, Khudobin c. Rusiei, hotărârea din 26 octombrie 2006, Romanauskas c. Lituaniei, hotărârea din 5 februarie 2008, Bulfinsky c. României, hotărârea din 1 iunie 2011) existenţa provocării este dovedită dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative : activitatea presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană care avea sarcina de a descoperi infracţiunea sau când există o determinare directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător, respectiv, lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost comisă fără acea intervenţie.

Verificând actele dosarului, prin prisma criticilor apelanţilor inculpaţi A. şi B., instanţa de apel constată că cele două condiţii menţionate nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Astfel apelanta inculpată A. solicită înlăturarea tuturor probelor obţinute prin intermedierea martorei Y. şi a inculpatei G., care au desfăşurat, în opinia sa, activităţi de agent provocator, fără a preciza, în concret, în ce au constat pretinsele activităţi care au fi determinat-o să comită fapta penală, indicând ca şi „dovezi" discuţiile purtate în mediul ambiental dintre Y. şi G. în datele de 23 aprilie 2013, de 02 iulie 2013 şi de 26 iunie 2013, dintre Y. şi J. din data de 06 august 2013, respectiv interceptărilor şi înregistrărilor audio/video din datele de 24 iulie 2013 şi 25 iulie 2013 a discuţiilor ambientale din 06 august 2013 şi 08 august 2013, fără a face vreo altă precizare suplimentară. Or, instanţa de apel nu poate primi solicitarea cu caracter generic formulată de apelantă în sensul excluderii probelor, în contextul în care aceasta nu face decât nişte simple afirmaţii fără a aduce vreun argument juridic.

Referitor la solicitarea apelantului inculpat B. de înlăturare a interceptării dialogului ambiental din data de 08 august 2013, se constată că acesta pretinde că proba a fost obţinută cu încălcarea prevederilor art. 68 din V.C.P.P., iar dovada provocării este pretinsa intervenţie directă a procurorului de caz în desfăşurarea dialogului.

Însă din ascultarea, în şedinţă publică, a fragmentului din înregistrarea convorbirii telefonice purtate de condamnata G. în data de 08 august 2013 în intervalul 20:02:50 - 20:04:35 (a cărei transcriere este realizată în cuprinsul motivelor de apel ale inculpatei A. şi nu ale inculpatului B., cum era normal, dat fiind că el era persoana interesată să conteste proba, fiind direct implicat în acest dialog) nu se susţine teza invocată de apelant nici în sensul determinării directe a inculpatului la săvârşirea infracţiunii, dar nici în sensul că fără acea presupusă intervenţie a procurorului de caz fapta penală nu ar fi fost comisă de acesta. Se constată că inculpata G. a fost cea care a iniţiat convorbirea telefonică, interlocutoarea nici măcar nu cunoştea motivul interpelării, spunându-i inculpatei „O să vă aştept la aeroport", ceea ce infirmă susţinerea apelantului în se, nsul unei intervenţii directe şi concrete a organelor de urmărire penală de hâftiră provocatoare în obţinerea probei. Aşa zisa „provocare" nu reprezintă decât o interpretare pur subiectivă, nerealistă şi distorsionată a realităţii de către apelantul inculpat B.

Celelalte susţineri ale apărării referitoare la dialogul ambiental din data de 08 august 2013 cuprinse în motivele de apel, şi prezentate detaliat anterior în considerentele prezentei decizii cu ocazia expunerii acestora, reprezintă, de fapt, modul în care apelantul inculpat B. interpretează mijloacele de probă care au condus la stabilirea vinovăţiei sale. Din lecturarea motivelor de apel, se constată că acesta, sub pretextul invocării nelegalităţii probei, contestă, în esenţă, împrejurarea că avea cunoştinţă de scopul folosirii sumei de bani primite de la condamnata G., susţinând că reprezentau contravaloarea achiziţionării unui autoturism şi nu obiectul infracţiunii de trafic de influenţă. Or, aceste critici nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, ce urmează a fi analizate cu ocazia verificărilor pe fondul cauzei.

Pe de altă parte, afirmaţia inculpatei A. în sensul că biletul scris de G. în data de 26 iulie 2013 prin care stabilea, prin intermediul inculpatului B., o întâlnire cu inculpata în datare 08 august 2013 sau 15 august 2013, reprezintă o probă obţinută prin încălcarea art. 68 din V.C.P.P. nu este întemeiată.

Împrejurarea că G. a intervenit în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă nu este suficientă pentru ca fapta să fie considerată ca fiind provocată de organele de urmărire penală (după cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sequeira c. Portugaliei, hotărârea din 6 mai 2003), echitabilitatea procedurii fiind realizată în condiţiile în care activitatea infracţională era în derulare la momentul la care condamnata a colaborat cu autorităţile statului şi acestea din urmă aveau motive suficiente să creadă că inculpaţii A. şi B. erau implicaţi în săvârşirea infracţiunii.

Totodată, modalitatea de a comunica prin intermediul bileţelelor cu inculpatul B. era ceva obişnuit şi era folosită frecvent de condamnata G., după cum arată martorul D.D., şoferul acesteia.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a interceptărilor şi înregistrărilor audio/video din perspectiva raportului de expertiză efectuată în cauză, în condiţiile în care, arată inculpata că, expertului nu i s-a pus la dispoziţie înregistrarea originală, ci o copie a acesteia, existând indicii clare! de contrafacere a înregistrării convorbirii din 08 august 2013, instanţa de apel apreciază că cele invocate nu constituie motive de nelegalitate a probelor, care pot fi invocate în condiţiile unei încălcări a prevederilor cuprinse în art. 911-916 din C. proc. pen. din 1968. Inculpata nu a invocat, pe acest aspect, nicio încălcare a legii, dispoziţiile legale precitate fiind îndeplinite în cauză, după cum s-a arătat anterior.

În ceea ce priveşte nelegalitatea înregistrărilor pretins determinată de faptul că expertului nu i s-a pus la dispoziţie înregistrarea originală, instanţa de apel o apreciază ca nefondată, dat fiind faptul că înregistrările audio-video din prezenta cauză sunt digitale şi nu analogice. Astfel, dacă în cazul înregistrărilor de tip analogic, înregistrarea pe suportul optic (bandă sau casetă magnetică) este simultană cu evenimente petrecute, pentru că numai într-un astfel de caz se poate vorbi de un suport original, la copierea ulterioară pe un alt suport înregistrarea suferind pierderi, şi calitatea ei având astfel de suferit, în cazul înregistrărilor digitale, noţiunea de „original" şi „copie" are o semnificaţie formală, cronologică pentru că între prima copiere efectuată pe un suport optic (clonă) şi toate celelalte ulterioare (copie) nu există nicio diferenţă de conţinut.

Or, spre deosebire de aparatele de înregistrat de tip analogic care datorită uzurii în timp înregistrările efectuate sunt din ce în ce mai slabe calitativ, înregistrările s.uocesive cu aparatele digitale au aceeaşi calitate şi parametri în timp. De asemenea, în cazul înregistrărilor digitale fişierele create în mediile de stocare digitală sunt transferate din memoria aparatelor pe suporturi optice (CD sau DVD), momentul inscripţionării suporturilor optice fiind ulterior efectuării înregistrării şi nu simultan. Faţă de cele arătate, înlăturarea din ansamblul mijloacelor de probă a înregistrărilor ambientale pe acest considerent nu poate fi primită.

De altfel, şi expertul criminalist care a efectuat expertiza depusă în dosarul instanţei de fond arată că înregistrările audio, video şi audio/video digitale pot fi duplicate exact, bit cu bit, fapt ce permite acestor duplicate (clone) să substituie, din punct de vedere al conţinutului, înregistrările originale. Cerinţa de simultaneitate este respectată în cazul suportului magnetic numai de înregistrarea originală. In cazul înregistrărilor digitale stocate în fişiere, identitatea de conţinut permite extinderea criteriului şi la clonele acesteia. Dacă în cazul înregistrărilor analogice examinarea suportului original este o condiţie de validitate a expertizei, în cazul înregistrărilor digitale expertizarea unor clone este o alternativă acceptabilă. De asemenea, expertul a arătat că o înregistrare audio sau audio/video digitală, prezentată spre examinare sub formă de clonă sau forma unei reînregistrări realizate cu acurateţe poate conţine exact aceleaşi evenimente acustice şi/sau vizuale ca şi înregistrarea originală, constituindu-se într-o dovadă că evenimentele conţinute au avut loc în realitate în modul în care sunt reflectate în înregistrare. Mai mult, expertul M.M. a fost audiat de către instanţa de fond, răspunzând întrebărilor apărării.

Pe de altă parte, concluzia expertizei criminalistice a fost aceea că pe înregistrările expertizate (din 24 iulie 2013 şi din 08 august 2013) nu au fost depistate urme ale unor intervenţii tehnice de modificare a conţinutului acestora (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, pasaje, fraze sau alte elemente de contrafacere), aşa încât afirmaţia inculpatei A. că există indicii clare de contrafacere a înregistrării convorbirii din 08 august 2013 nu este reală şi este în totală contradicţie cu actele dosarului.

De asemenea, instanţa de apel nu poate primi solicitarea apelantei inculpate A. de înlăturare a declaraţiilor date de condamnata G. şi de martorii Y. şi A.A., întrucât acestea au fost date, în opinia inculpatei, la îndemnul organelor de urmărire penală pentru a fi ulterior „recompensaţi" de acestea, după cum a arătat în motivele de apel expuse anterior. Aceste susţineri sunt simple afirmaţii speculative, fără un fundament probatoriu în dovedirea lor. împrejurarea că inculpata G. avea un interes în coloborarea cu organele de urmărire penală în scopul reducerii pedepsei nu alterează, pe acest unic considerent, conţinutul declaraţiilor date întrucât art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 prevede expres această cauză de reducere a pedepsei în vederea scopului licit, chiar de legiuitor, acela al descoperirii infracţiunilor de corupţie. In aceleaşi fel, şi declaraţiile date de cei doi martori nu pot fi înlăturate doar pe considerentul formulării unor denunţuri în scopul de a beneficia de o cauză de nepedepsire, prevăzută de lege. Se constată că declaraţiile acestora au corepondent în realitatea faptică reţinută în cauză, cei trei şi-au menţinut declaraţiile şi în faţa instanţelor de judecată, audierile fiind efectuate cu respectarea dispoziţiilor procedurale în materie.

În acelaşi mod sunt apreciate ca simple speculaţii şi pretinsa determinare la formularea declaraţiilor de către condamnaţii R. şi J., de teama de a nu fi arestaţi. Se constată că situaţia celor doi condamnaţi a fost diferită, din punctul de vedere al măsurilor preventive, condamnata J. fiind arestată preventiv la data de 14 august 2013, iar cu privire la condamnatul R. luându-se măsura obligării de a nu părăsi ţara, aşa încât se constată că respectivul criteriu invocat de către apelantă nu se susţine.

Deşi prezentate ca şi motive de nelegalitate în prezenta cauză, încălcarea dispoziţiilor art. 80 alin. (1) C. proc. pen. cu privire la audierea martorilor D.D.D.D. şi N.N.N.N. în cauza penală nr. x/P/2012 exced obiectului dosarului penal de faţă, după cum nu poate face obiectul analizei instanţei de apel modalitatea în care s-a derulat ancheta penală, prin audierea, în opinia inculpatei, a unui număr excesiv de martori, probe inutile şi care să sporească în mod artificial numărul volumelor de urmărire penală, după cum arată, neîntemeiat, apelanta inculpată A..

Având în vedere specificul motivelor de apel formulate în cauză atât de parchet, cât şi de inculpaţi, instanţa de apel va verifica criticile apelanţilor ce vizează soluţiile de condamnare, respectiv achitare pronunţate de către instanţa de fond.

Astfel, analiza activităţii ilicite referitoare la infracţiunea de luare de mită trebuie făcută în contextul preocupării condamnatului H. de a-şi rezolva afacerile judiciare prin coruperea judecătorilor, dat fiind că încercările sale legale de anulare a condamnării definitive au eşuat (contestaţia în anulare depusă la data de 2 mai 2011, a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia penală nr. 1164 din 26 mai 2011, iar cea depusă la data de 18 august 2011, condamnatul şi-a retras-o, luându-se act prin Decizia penală nr. 2217 din 11 noiembrie 2011, ambele hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti), precum şi a personalităţii condamnatei G. (condamnată anterior pentru trafic de influenţă în legătură cu mediul judiciar) care a întreprins frecvent acţiuni de corupţie judiciară, prevalându-se de o pretinsă influenţă asupra unor judecători şi procurori, dar, alteori, cum este cazul în speţă, şi de o influenţă reală pe care a avea asupra inculpatei A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

Activitatea infracţională care a avut drept scop şi care a fost şi finalizată prin obţinerea unei soluţii de admitere a contestaţiei în anulare s-a derulat în perioada septembrie 2011 - februarie 2012 şi a debutat cu pretinderea de către condamnata G. a sumei de 2.500.000 de euro condamnatului H., cu ocazia unei grefe la Penitenciarul Rahova, sumă diminuată şi stabilită ulterior la cuantumul de 1.500.000 de euro, din care condamnata a primit efectiv suma de 1.200.000 de euro, din care a remis inculpatei A. suma de 630.000 de euro. Martora Y. a fost prezentă atât la momentul pretinderii, dar şi la momentele ulterioare ale negocierii sumei de bani, respectiv la primirea efectivă a banilor de către condamnata G..

După ce a fost de acord cu plata sumei de 1.500.000 de euro în vederea admiterii contestaţiei în anulare şi anulării pedepsei definitive de 7 ani închisoare, condamnatul H., care se afla în stare de detenţie, le-a dat dispoziţie fratelui său, condamnatul I. şi condamnatei J., directorul financiar al societăţilor pe care acesta le controla în fapt, precum şi martorei Y., să facă toate demersurile pentru ca banii să ajungă în posesia condamnatei G. care, la rândul său, să-i remită inculpatei A.

După purtarea mai multor discuţii între condamnaţii G. şi I., în final, s-a stabilit ca acesta din urmă să-i predea condamnatei G. suma de 1.200.000 de euro înainte de pronunţarea hotărârii de admitere a contestaţiei în anulare, urmând ca diferenţa de 300.000 de euro să fie dată după pronunţarea deciziei penale, fapt care nu s-a mai realizat.

Conform celor convenite, la începutul lunii februarie, în prezenţa martorei Y., condamnatul I. a remis condamnatei G., suma de 1.200.000 de euro, din care suma de aproximativ 200.000 de euro fuseseră obţinuţi cu ajutorul condamnatei J., banii fiind transportaţi la Bucureşti, în două tranşe, cu ajutorul martorilor P.P.P.P. X.X.X.X. şi E.E.

În seara primirii sumei de bani, condamnata G., împreună cu condamnatul R., s-a deplasat la locuinţa inculpatului B. din Calea ... şi a înmânat inculpatei A., o parte din bani, repectiv suma de 630.000 de euro, restul de bani rămânând în posesia condamnatei G., din care aceasta din urmă a remis martorilor Y. şi A.A., suma de 60.000 de euro ca răsplată a contribuţiei lor la comiterea infracţiunii de luare de mită.

Prin Decizia nr. 381 din 22 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în completul compus din judecătorii A., V. şi X., s-a dispus admiterea contestaţiei în anulare formulată de H., s-a desfiinţat, în parte, decizia penală nr. 741/04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi sentinţa penală nr. 1240 din 15 iunie 2010 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi, facându-se aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. j) C. proc. pen. din 1968, s-a dispus încetarea procesului penal anulându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii de 7 ani emis împotriva acestuia.

Situaţia de fapt descrisă anterior rezultă din interpretarea coroborată a împrejurărilor rezultate din declaraţiile condamnaţilor H., I., G., J., R., declaraţiile martorilor Y., A.A., P.P.P.P. X.X.X.X., E.E., T.T.T., R.R.R.R., Z.Z.Z.Z., D.D., J.J., O.O.O.O., Y.Y.Y.Y., declaraţiile martorilor cu identitate protejată „V.V.V.V.", „U.U.U.U.", procesele verbale de confruntare, procesele verbale de conducere în teren, procesul verbal de predare de către condamnata G. a sumei de 400.000 de euro, precum şi cu interceptările şi înregistrările convorbirilor purtate şi transcrise în procesele verbale ataşate în dosarul de urmărire penală.

Instanţa de apel urmează a expune împrejurările relevante rezultaţeyiin probele administrate în cauză pe tot parcursul procesului penal, punând accent pe aspectele relevate de inculpata A. în motivele de apel expuse anterior.

Astfel, apelanta inculpată A. afirmă că nu există nicio certitudine că banii ajunşi în posesia condamnatei G. vizau soluţia din februarie 2012, dubiile rezultând, în opinia inculpatei din contradicţiile existente între declaraţii cu privire la data, locaţia, intervalul orar al primirii sumelor de bani de către G., cuantumul şi provenienţa acestora, respectiv locaţia deplasării ulterioare a condamnatei G. şi conţinutul sacoşei pe care aceasta o avea asupra sa. Totodată, apelanta contestă împrejurarea că ar fi fost contactată de condamnata G. pentru a discuta despre admiterea contestaţiei în anulare, nefiind, la dosar, o altă probă decât declaraţia condamnatei. De asemenea, aceasta mai contestă şi existenţa unei înţelegeri frauduloase cu condamnata G. şi arată că pretinsele semne (întânirea de la restaurant, tipul de coafură, folosirea pixurilor de aceeaşi culoare de către membrii completului, adresarea unor întrebări prestabilite anterior contestatorului) nu au existat, fiind întâmplătoarei sau reprezentând activităţi uzitate de ea şi de colegele ei de complet.

În declaraţiile date pe tot parcursul procesului penal, condamnata G. a arătat, în mod constant, modalitatea în care a stabilit cu condamnatul H. darea, prin intermediul acesteia, şi cu ajutorul condamnaţilor I. şi J., respectiv a martorei Y. a unei sume de bani, stabilită în final la 1.500.000 de euro şi remisă efectiv condamnatei în cuantum de 1.200.000 de euro, în schimbul obţinerii unei hotărâri favorabile în Dosarul nr. x/2/2011 având ca obiect contestaţia în anulare. Totodată, a arătat modalitatea în care a primit, în două tranşe, la un interval de aproximativ 30 - 40 de minute, suma de 1.200.000 de euro din care i-a remis o parte judecătorului A., respectiv suma de 630.000 de euro. Instanţa de apel constată că declaraţiile condamnatei au fost constante pe aspectele relatate (cu excepţia cuantumului sumei predate magistratului, afirmând iniţial că a fost de 1 milion de euro în declaraţia dată în 24 iulie 2013), condamnata menţinându-şi declaraţiile şi în faţa instanţei de fond, precum şi în faţa instanţei de apel. Deşi condamnata nu localizează precis, în timp, primirea, respectiv remiterea sumelor de bani, a afirmat că cele două acţiuni s-au realizat în cursul aceleiaşi seri, anterior soluţionării contestaţiei în anulare.

Totodată, condamnata G. arată că, anterior pronunţării soluţiei, a discutat cu inculpata A., posibilitatea admiterii căii extraordinare de atac, fapt credibil din perspectiva modului în care s-a derulat activitatea infracţională din prezenta cauză. Or, este evident faptul că remiterea unei sume importante de bani anterior pronunţării deciziei penale nu se putea realiza decât în condiţiile acceptării unei rezolvări favorabile a cauzei. In acelaşi sens, relaţiile apropiate între condamnată şi inculpata A., deşi negate de aceasta din urmă, dar evidente aşa cum rezultă din înregistrarea întâlnirii de la coafor din data de 24 iulie 2013, vizionată în şedinţă publică în faţa instanţei de apel, dar şi din declaraţiile martorului D.D. (şoferul condamnatei G.) conduc la concluzia că o astfel de „consultare" între cele două'a avut loc, în condiţiile relatate de condamnata G.. În ceea ce priveşte cuantumul sumei de bani, dar şi realitatea bancnotelor ce o compuneau, a fost confirmată de declaraţiilor condamnatei G. date pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cele declarate de condamnata G. concordă, în ceea ce priveşte cronologia faptelor, cu declaraţiile date de martora Y. cu ocazia audierilor acesteia din urmă de către organele de urmărire penală, de instanţele de fond şi de apel. Martora descrie, în aceiaşi parametri factuali, scopul pentru care H. a fost de acord să dea suma de 1.500.000 de euro, respectiv pentru anularea pedepsei de 7 ani închisoare, negocierile purtate legate de cuantumul sumei ce urma a fi dată cu titlu de mită, persoanele care se ocupau cu procurarea banilor, respectiv fratele condamnatului, I. şi J., primirea banilor, în prezenţa sa, în două tranşe, la un interval de de 30 - 40 de minute, respectiv la câteva ore, după cum a declarat în faţa instanţei de apel, a sumei totale de 1.200.000 de euro, bani pe care i-a numărat împreună cu condamnata G.. Martora a mai arătat că, după primirea sumei de bani, condamnata G. i-a spus că urma să se deplaseze la locuinţa inculpatei A. din Piaţa Alba Iulia, şi a rămas în zonă împreună cu martorul A.A., până când G. a coborât din bloc având asupra sa două sacoşe, fiind însoţită de condamnatul R., respectiv de martorul D.D., după cum a declarat în faţa instanţei de apel, deplasându-se pe jos.

Totodată, martora a confirmat primirea din banii remişi condamnatei G. a sumei de 60.000 de euro.

Deşi relatează diferite momente ale primirii celei de a două tranşe de bani, fie la un interval de 30 - 40 minute, fie la aproximativ câteva ore, se remarcă faptul că martora indică aceleaşi persoane care au transportat sumele de bani aduse condamnatei G., de către fratele contestatorului, H. De asemenea, martora indică persoane diferite care au însoţit-o pe condamnata G., după ce aceasta a plecat de la birou, fie colegul de-birou, condamnatul R., fie şoferul condamnatei, martorul D.D. însă aceste relatări diferite ale martorei nu poartă asupra unor împrejurări esenţiale ce ţin de existenţa infracţiunii, ci elemente de amănunt ale situaţiei de fapt, ce pot fi puse pe seama trecerii timpului, mai ales că între declaraţiile martorei din cursul urmăririi penale date începând cu data de 10 aprilie 2013 a trecut un interval considerabil de timp până la audierea sa în faţa instanţei de apel, la data de 19 aprilie 2016.

În ceea ce priveşte data primirii sumei de 1.200.000 de euro, martora nu a putut-o preciza cu exactitate, arătând că s-a realizat într-o seară din luna februarie 2012.

Totodată, martora a confirmat existenţa înţelegerii reclamate de condamnata G. cu judecătorul A., confirmând întâlnirea de la restaurantul Horoscop şi semnele relatate de condamnată (un anumit tip de coafură, folosirea aceloraşi tipuri de pixuri de către membrii completului, adresarea unor anumite întrebări contestatorului) care trebuiau să transmită mesajul unei soluţii favorabile anterior pronunţării hotărârii, fapt.şgs, a şi întâmplat.

Martora a mai arătat că despre circumstanţele remiterii sumei de 1.200.000 de euro aveau cunoştinţă şi martorul T.T.T. şi inculpatul C.

De altfel, martora Y. a relatat împrejurările menţionate anterior legate de implicarea sa şi a celorlalţi la comiterea infracţiunii de luare de mită şi altor persoane, după cum au declarat martorii cu identitate protejată „V.V.V.V." şi „U.U.U."

Cele relatate de martora Y. sunt confirmate şi de martorul A.A., care a însoţit-o pe acesta, la momentul remiterii banilor, în luna ianuarie sau februarie 2012, după cum arată acesta, fără a participa însă efectiv la această operaţiune. Martorul avea cunoştinţă de cuantumul sumei şi destinaţia acesteia, aspecte pe care i le relatase soţia sa, martora Y., confirmând venirea condamnatului I. la biroul condamnatei G. şi plecarea acesteia din urmă, având asupra sa două sacoşe, împreună cu un bărbat.

Împrejurarea remiterii unei sume importante de bani (1 milion de a&rej cu titlu de mită de către condamnatul H., prin intermediul fratelui său pentru admiterea contestaţiei în anulare este cunoscută şi de martorul T.T.T., (cumnatul condamnatului), după cum a declarat acesta în cursul urmăririi penale, dar şi în faţa instanţei de fond.

Şi condamnatul I. a confirmat, inclusiv în faţa instanţei de apel, că a predat condamnatei G., în prezenţa martorei Y., suma totală de 1.200.000 de lei, pe care a procurat-o împreună cu condamnata J., în cursul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie, şi a adus-o la Bucureşti, o primă tranşă de aproximativ 1 milion de euro fiind transportată de el şi de martorul E.E. la biroul condamnatei G., şi a doua tranşă fiind adusă, după aproximativ două ore, de martorul P.P.P.P. X.X.X.X., pe care i-a predat-o martorei Y. la o staţie de carburant indicată de martoră, fiind sunat la scurt timp de aceasta e&ţ^i-a spus că a numărat banii împreună cu G. şi nu lipseşte nimic. Condamnatul a relatat şi modalitatea în care s-au purtat negocierile pentru a se ajunge la suma de 1.200.000 de euro şi a precizat, în mod expres, că aceşti bani erau destinaţi judecătorului A. pentru a pronunţa o soluţie favorabilă fratelui său.

Deşi condamnatul nu relatează cu acurateţe împrejurările de fapt derulate cu ocazia săvârşirii infracţiunii de luare de mită, confundând în unele fragmente ale declaraţiilor cu aspecte factuale reţinute la pct. 5 din rechizitoriu, condamnata G., pretinzând şi anterior sume de bani în acelaşi scop - respectiv, în perioada august - septembrie 2011, a pretins de la H. suma de 500.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru a-i determina să pronunţe o hotărâre favorabilă, constând în admiterea contestaţiei în anulare care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2/2011 şi înlăturarea pedepsei de 7 ani închisoare, prin intermediul condamnatului I., instanţa de apel constată că cele relatate se coroborează, pe aspectele ce privesc latura obiectivă a infracţiunii cu cele declarate şi de ceilalţi participanţi direcţi activitatea infracţională.

Despre negocierea şi cuantumul sumei de bani ce urma să fie remisă condamnatei G. pentru mituirea judecătorilor ce urmau să soluţioneze contestaţia în anulare formulată de H. a declarat şi condamnata J., ea cunoscând aceste aspecte din relatările celorlalţi participanţi, dar acurateţea detaliilor prezentate în declaraţii denotă că aceasta era la curent cu desfăşurarea evenimentelor, implicându-se direct în procurarea, la solicitarea condamnatului I., a unei părţi din suma totală de 1.200.000 de euro, remisă, acestuia din urmă, prin intermediul martorului P.P.P.P. X.X.X.X.. Condamnata plasează în timp remiterea sumei de bani cu o săptămână sau două înainte de pronunţarea hotărârii de admitere a contestaţiei în anulare.

Se constată că declaraţiile condamnaţilor G., J., I. şi ale martorei Y., persoane care au avut contact direct cu banii, concordă asupra cuantumului sumei ce a făcut obiectul infracţiunii remisă condamnatei G., respectiv 1.200.000 de euro, aceştia relatând aceleaşi detalii privind cupiurile bancnotelor, modul în care erau dispuşi banii, în teancuri legate cu elastice şi având lipite post-it-uri pe care era precizată suma conţinută în fiecare teanc.

De asemenea, atât condamnatul I., cât şi condamnata J. au relatat modul în care au strâns suma totală de 1.200.000 de euro. In dosarul de urmărire penală a fost justificată suma procurată de condamnata J. prin declaraţiile martorilor J.J., O.O.O.O. şi Z.Z.Z.Z., precum şi înscrisurile aflate la dosar. Suma procurată de condamnatul I. a fost obţinută de acesta, potrivit propriilor declaraţii, din dividende şi din rezervele financiare pe care i le lăsase fratele său înainte de a fi arestat. De altfel, potrivit acuzaţiilor, confirmate printr-o hotărâre definitivă (din care s-a disjuns prezenta cauză), condamnatul I. mai remisese şi cu altă ocazie suma de 500.000 de euro condamnatei G., (care-i fusese restituită), totodată a mai remis şi inculpatului C. suma de aproximativ 420.000 de euro, după cum se va arăta ulterior, astfel încât împrejurarea că s-a aflat în posesia sumei de 1.200.000 de euro este credibilă. Mai mult, aşa cum s-a arătat anterior, acesta sumă de bani a şi fost predată efectiv condamnatei G., astfel încât afirmaţia apelantei inculpate privind inexistenţa infracţiunii de luare de mită urmare a pretinsei nejustificări a sumei ce a făcut obiectul infracţiunii, de către condamnatul I., nu se susţine.

Referitor la localizarea în timp al momentului aducerii sumei de bani ce a fost predată condamnatei G. de către condamnatul I., se constată că persoanele implicate în transportul banilor au dat declaraţii cu o mai mare acurateţe la un moment mai apropiat de data comiterii faptei, respectiv în cursul urmăririi penale, pentru ca ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond, la un interval de aproximativ 2 ani şi jumătate de la data efectuării transporturilor să indice alte intervale de timp. Astfel, martorul E.E., şoferul care l-a însoţit pe I. la Bucureşti la biroul condamnatei G. situat lângă sediul Curţii de Apel Bucureşti a arătat că această deplasare s-a făcut în iarna anului 2011 -2012, dar anterior datei la care i s-a anulat pedeapsa de 7 ani închisoare lui H., pentru ca în cursul cercetării judecătoreşti să o localizeze într-una din zilele de sărbători de Anul Nou. Martorul P.P.P.P. X.X.X.X., şoferul trimis de condamnata J. cu restul de bani pentru a fi înmânaţi condamnatului I., arată că deplasarea cu banii la Bucureşti a făcut-o în cursul lunii ianuarie sau februarie 2012, ajungând în capitală pe înserate, acesta efectuând, în mai multe rânduri, după propria declaraţie, în perioada decembrie 2011 - februarie 2012, operaţiuni de schimb valutar, la solicitarea condamnatei J. Fiind audiat în faţa instanţei de fond, martorul nu a mai putut preciza data deplasării la Bucureşti. Martorul R.R.R.R. nu a putut indica nici în cursul umăririi penale data la care l-a însoţit pe martorul P.P.P.P., afirmând că au ajuns în Bucureşti în jurul orelor 22.00 - 23.00.

Chiar dacă martorii care au participat la transportarea sumelor de bani nu au putut indica cu precizie data la care s-a realizat operaţiunea, fapt cu caracter de^normalitate dat fiind intervalul de timp scurs de la momentul comiterii faptelor, aceştia au relatat aceleaşi împrejurări legate de deplasarea la Bucureşti şi predarea acestora către/de către condamnatul I.

Remiterea sumei de bani de către condamnata G. inculpatei A. s-a realizat în seara primirii banilor de la condamnatul I., în locuinţa fiului inculpatei, inculpatul B., condamnata fiind transportată în acea locaţie de către condamnatul R., astfel cum rezultă din declaraţiile date de acesta din urmă, de la urmărire penală şi din faţa instanţei de apel. Deşi iniţial acesta declarase că avea cunoştinţă de conţinutul sacoşei pe care a avea asupra sa G. şi scopul deplasării, respectiv darea acelei sacoşe cu bani judecătorului A., prin intermediul fiului acesteia, B., în faţa instanţei de apel condamnatul a revenit asupra acestor împrejurări, fără însă a prezenta un motiv întemeiat care să justifice atitudinea procesuală şi în condiţiile în care, la momentul de început al declaraţiei, a arătat că îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză. Chiar şi în aceste condiţii, este de remarcat faptul că R., după propria declaraţie dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întâia seară din luna februarie 2012, a condus-o pe G. care avea asupra sa o sacoşă, pentru a lăsa nişte bani la cineva, la un bloc din zona Mall ..., la întoarcere constatând că aceasta nu mai avea sacoşa asupra ei.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatei A. cu privire la infracţiunea de luare de mită, criticile invocate în motivele de apel nefiind de natură să conducă la înlăturarea vinovăţiei acesteia.

Din probele administrate în cauză, rezultă, cu caracter de certitudine, remiterea efectivă a sumei de bani condamnatei G., sumă de bani transportată la Bucureşti în două tranşe, în aceste operaţiuni fiind implicaţi condamnaţii G., I., J., martorii Y., E.E. şi P.P.P.P. X.X.X.X. Faptul că persoanele implicate nu au oferit aceleaşi detalii legate de ora ajungerii în Bucureşti şi locaţia exactă a transmiterii sumelor de bani nu poate conduce la înlăturarea răspunderii inculpatei, după cum s-a arătat anterior.

Tot cu caracter cu certitudine, astfel cum rezultă din probele administrate, este şi deplasarea condamnatei G., care avea asilpfa sa un bagaj, împreună cu condamnatul R. la locuinţa inculpatului B., fiul inculpatei A., aflată într-un imobil situat pe Calea ..., în municipiul Bucureşti.

Faptul că martora Y. a declarat că au plecat pe jos, martora văzând doar momentul în care cei doi au ieşit din imobil tară a urmări întreg traseul urmat, nu este de natură să inducă vreun dubiu asupra realităţii deplasării efectuate în seara respectivă, în condiţiile în care condamnatul R., care a avut rolul de şofer, a confirmat deplasarea cu autoturismul şi, mai mult, a condus organele de urmărire penală la locaţia respectivă, astfel cum rezultă din procesul verbal de conducere în teren din jdata de 09 august 2013, ataşat dosarului de urmărire penală.

De altfel, în condiţiile în care martorii P.P.P.P. X.X.X.X. şi E.E. au confirmat deplasarea la Bucureşti cu sumele de bani şi predarea şi celei de a doua tranşe condamnatului I., percepţia diferită asupra intervalelor orare la care s-au făcut deplasările, datorate şi trecerii unui interval de timp semnificativ de la data faptelor nu prezintă relevanţă juridică asupra existenţei infracţiunii.

Tot cu caracter de certitudine este şi predarea unor sume de bani, din cele primite, de către condamnata G. martorei Y., ca răsplată a contribuţiei la desfăşurarea activităţii infracţionale.

Justificarea faptului pentru care condamnata G. a urcat singură în apartamentul inculpatului B., locaţie unde s-a întâlnit cu inculpata A., a fost asigurarea conspirativităţii depline a săvârşirii infracţiunii de luare de mită, inculpata fiind preocupată permanent, din considerente legate de asigurarea protecţiei sale, să nu se expună, motiv pentru care îl folosea pe fiul său pentru o obţine foloasele activităţii infracţionale, după cum se va arăta şi ulterior.

Chiar dacă inculpata neagă existenţa unor semne prestabilite de conivenţă cu condamnata G. afirmând că întâlnirea de la restaurant a fost întâmplătoare, sau că pretinsele semne clamate de G. nu aveau acest caracter, fiind lucruri obişnuite sau întâmplătoare, instanţa de apel nu poate ignora existenţa unor elemente de similitudine dintre comiterea celor două infracţiuni de corupţie reţinute în sarcina inculpatei. Semnele din sala de judecată s-au dat ulterior primirii sumei de bani, pentru a întări convingerea condamnatului H. că banii ajunseseră la judecător şi pentru ca G. să probeze realitatea intervenţiei făcută pe lângă unul din membrii completului de judecată.

Aspectele invocate de către apelanta inculpată A. privind contradicţiile conţinute în declaraţiile date de către condamnaţii G., H., I., J. şi R. şi martorii Y., A.A., E.E., P.P.P.P. X.X.X.X., R.R.R.R., deşi reale, nu sunt de natură a înlătura răspunderea inculpatei pentru infracţiunea de luare de mită, inadvertenţele relevate nepurtând asupra unor elemente esenţiale privind, latura obiectivă a infracţiunii, constând în primirea sumei de bani de către condamnata G. şi remiterea acesteia inculpatei A. Aspectele relatate în mod diferit de către martori sau de participanţii la comiterea infracţiunii reprezintă modalitatea fiecărei persoane de a percepe anumite evenimente, pe care s-a grefat şi elementul trecerii timpului, care a afectat, după cum s-a arătat, acurateţea declaraţiilor date ulterior, la un interval de timp considerabil de la momentul desfăşurării evenimentelor ce au făcut obiectul audierilor.

În ceea ce priveşte suma de bani predată inculpatei A., aşa cum s-a arătat şi anterior, aceasta a fost în cuantum de 630.000 de euro, împrejurare ce rezultă din declaraţiile persoanelor prezente la momentul predării banilor, respectiv condamnaţii G., I. şi martora Y.

Chiar dacă în procesul de negociere a folosului infracţiunii de corupţie a fost implicat preponderent beneficiarul acţiunilor de corupere a judecătorilor, respectiv condamnatul H., stabilirea modalităţii de remitere şi remiterea efectivă a sumei de bani s-a realizat, prin medierea condamnaţilor I. şi J., respectiv a martorei Y.. In acest context, declaraţia dată de condamnatul H. în cursul cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond în sensul că o parte a banilor nu erau reali, fiind remisă condamnatei G. doar suma de 700.000 de euro, restul fiind „bani electorali", adică, conform propriilor explicaţii ale condamnatului, „bani" făcuţi la imprimantă color având menţiunea „votaţi H." precum şi fotografia acestuia nu poate fi primită de instanţa de apel, mai ales că acesta nici nu a fost prezent la remiterea sumelor de bani. Totodată, banii au fost verificaţi şi număraţi de către condamnata G. împreună cu martora Y., astfel că ar fi observat cu uşurinţă dacă 500.000 de euro ar fi fost nişte bucăţi de hârtie tipărite cu chipul lui H. şi nu bancnote reale.

Se constată că, la debutul cercetărilor în prezenta cauză, condamnatul H., în primele declaraţii, a negat implicarea sa în activitatea infracţională. Din convorbirile interceptate în cauză rezultă clar intenţia acestuia de a prezenta organelor de urmărire penală o versiune denaturată a circumstanţelor în care s-a comis infracţiunea de luare de mită, stabilind mai multe strategii de apărare pe care martora Y. să le confirme (aşa cum rezultă din discuţiile purtate cu aceasta în datele de 20 iunie, 2, 5 şi 10 iulie 2013), fiind preocupat de identificarea unei modalităţi de denaturare, în timpul unei anchete penale, a împrejurărilor în care, din dispoziţia sa, a fost dată condamnatei G. suma de 1.200.000 de euro pentru coruperea judecătorilor.

Faţă de cele arătate, se impunea ca instanţa de fond să privească, cu rezervă, declaraţia dată de acesta, mai ales că nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

De altfel, se constată că motivarea instanţei de fond în sensul că inculpata A. ar fi primit 120.000 de euro porneşte de la o premisă eronată şi se bazează pe unicul considerent că G. ar fi primit doar 700.000 de euro, astfel cum a declarat H., în faţa curţii de apel. Or, aşa cum s-a arătat deja, probele administrate în cauză conduc la concluzia certă că G. a primit suma de 1.200.000 de euro. Este real că suma a fost remisă inculpatei A. numai de către condamnata G., însă aceasta din urmă a avut o atitudine constantă pe tot parcursul procesului penal, de colaborare cu organele judiciare. Condamnata şi-a menţinut declaraţiile şi cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care se afla în executarea unei pedepse rezultate prin cumulul juridic dintre pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce a făcut obiectul cercetărilor prin sentinţa penală nr. 322 din 24 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi pedeapsa aplicată în cauză, cu privire la care s-a dispus anularea beneficiului suspendării sub supraveghere, trimiterea sa în judecată fiind dispusă prin rechizitoriul nr. x/P/2012 emis la data de 28 octombrie 2014 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin notele depuse la dosar, apelanta inculpată A. a arătat că varianta expusă de condamnatul H. în faţa instanţei de fond este reală sprijinindu-şi afirmaţiile pe declaraţia dată de condamnata G. în data de 24 iulie 2013 din care rezultă că aceasta l-a cunoscut pe H. prin intermediul martorului A.A.A.A.A., directorului hotelului din Pucioasa, hotel la care lucrează martora Y.Y.Y.Y., convorbirile telefonice dintre aceasta din urmă şi G., precum şi dintre G. şi martorii A.A. şi Y., declaraţiile martorilor cu identitate protejată, înscrisul depus de H. la instanţa de fond, neefectuarea operaţiunii de numărare a banilor, neefectuarea de percheziţii la domiciliul şi biroul condamnatei G. şi a martorei Y.Y.Y.Y., căreia G. i-a înmânat pentru păstrare importante sume de bani, nedepistarea provenienţei sumei de 1.200.000 de euro din care rezultă, în opinia inculpatei, că G. a primit de la H. 500.000 de euro falşi, după cum rezultă şi din declaraţiile date la Curtea de Apel Bucureşti de către C., H. şi I. într-o altă cauză, respectiv din actele, de urmărire penală efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

Examinând conţinutul notelor depuse de inculpată (fila 42 vol. 2 dosar apel) se constată că inculpata îşi bazează apărarea pe fragmente din declaraţii şi interceptări ale dialogurilor conţinute în procesele verbale de redare aflate la dosarul de urmărire penală, scoase din context, dând o interpretare proprie, pur teoretică şi speculativă a acestor fragmente extrase din mijloacele de probă administrate în cauză, ignorând aspectele ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, relevat anterior în considerentele prezentei decizii penale.

Din declaraţiile date de martora Y.Y.Y.Y. în cursul urmăriri penale şi în faţa instanţei de fond rezultă că, în cursul anului 2012, condamnata G. a adus Ia locuinţa sa un pachet, în care se afla o sumă importantă de bani în euro (banii din pachet fiind dispuşi în teancuri, legate cu elastice, pe fiecare dintre aceste teancuri fiind aplicate bileţele tip post-it, pe care erau consemnate olograf menţiuni referitoare la numărul de bancnote şi valoarea sumei din respectivul teanc de bani), pachet pe care l-a păstrat la domiciliul său, într-un şifonier, între haine şi pe care i l-a restituit condamnatei, la cererea acesteia, în data de 31 iulie 2013. Martora a mai arătat că a fost singura dată când G. i-a dat spre păstrare vreun pachet.

De asemenea, din convorbirile telefonice purtate la data de 31 iulie 2013 între condamnata G. şi martora Y.Y.Y.Y. rezultă că martora păstra banii la domiciliul ei şi nu la hotel, condamnata insistând ca martora să vină acasă pteatra a putea lua banii pe care îi lăsase spre păstrare acesteia (filele 360 - 362, 363- 366, 367 - 373, vol. 8 d.u.p.).

Este de remarcat faptul că martora indică aceleaşi elemente de identificare a modului în care erau dispuşi banii, descrise de persoanele care au avut legătură directă cu banii, în sensul că fie s-au ocupat de strângerea lor (condamnaţii I. şi J.), fie i-au numărat (condamnata G. şi martora Y.).

De asemenea, înscrisurile depuse de inculpata A. emanând de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa din care rezultă că la data de 31 ianuarie 2013 pe un hol din incinta hotelului din Pucioasa a fost găsită o sacoşă cu xerocopii pe hârtie a unor bancnote în cupiuri de 50 şi 100 de euro cu inscripţia „Votaţi H.", fotografia lui H. şi inscripţia „euro fiscali" nu au legătură cu prezenta cauză, iar susţinerile apelantei sunt pur speculative.

În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus, instanţa de apel apreciază ca fiind întemeiată critica parchetului privind greşita reţinere de către instanţa de fond a împrejurării că inculpata A. a primit suma de 120.000 de euro şi nu de 630.000 de euro, astfel cum rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză.

În aceleaşi timp, apreciază ca nefondate criticile apelantei inculpate A. privind greşita sa condamnare pentru infracţiunea de luare de mită.

Pe fondul preocupării constante a condamnatei G. de a obţine foloase materiale prin prevalarea de pretinsa influenţă asupra judecătorilor de la diferite instanţe, au fost iniţiate de către aceasta demersurile care au materializat săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă cu privire la Dosarul nr. x/63/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care era cercetat L.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, dar şi în timpul cercetării judecătoreşti efectuate de instanţele de fond şi de apel, rezultă, că în luna iulie 2013, inculpata A. a acceptat promisiunea avansată de condamnata G. privitoare la darea sumei de 50.000 de euro, iar la data de 8 august 2013, a primit acest folos, prin intermediul fiului său, inculpatul B., lăsând să se creadă că are influienţă asupra judecătorului O. pentru a o determina să pronunţe o hotărâre favorabilă în Dosarul nr. x/63/2012, aflat în recurs la instanţa supremă.

Situaţia de fapt expusă în esenţă mai sus a fost stabilită pe baza declaraţiilor date de către condamnata G. în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţelor de fond şi de apel, a proceselor verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire K. şi a declaraţiilor date în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, a declaraţiilor martorei Y., a declaraţiilor condamnatului R., a proceselor verbale de constatare a infracţiunii flagrante, a înregistrărilor convorbirilor telefonice şi purtate în mediul ambiental, a înscrisurilor aflate la dosar, a percheziţiei informatice efectuate asupra telefonului mobil al condamnatului R., precum şi a declaraţiilor martorilor D.D., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., S.S.S.S., D.D.D.D.D. şi K.K.

Deşi activitatea infracţională fusese iniţiată în luna mai 2013 de către condamnata G., în luna iulie aceasta abandonează demersurile de intervenţie pe lângă judecătorul O. prin intermediul condamnatului R., care apelase la martorii S.S.S.S. şi D.D.D.D.D., persoane apropiate magistratului, la refuzul acestora din urmă.

În acest context, condamnata G. a arătat că s-a întâlnit cu inculpata A. la data de 15 iulie 2013, care a acceptat să se implice în activitatea infracţională, spunându-i că va iniţia demersurile de intervenţie în 20 iulie la o nuntă la care urma să vină şi O.

Deşi inculpata A. neagă această întâlnire cu condamnata G., se constată că aceasta din urmă a relatat, în mod constant în declaraţiile date, împrejurările discutate cu ocazia respectivei întâlniri, aceasta nefiind un eveniment izolat, după cum se va arăta în continuare. Mai mult, condamnata a relatat a doua zi, aceste împrejurări atât martorei Y., cât şi investigatorului sub acoperire K. (discuţii purtate în mediul ambiental în data de 16 iulie 2013, redate în procesele verbale de transcriere aflate la filele 42 - 51, filele 52 - 88 vol. 7 d.u.p.). Astfel, prezintă relevanţă fragmentul din convorbirea purtată între Y. şi G., aceasta din urmă relatând că, în data de 20 iulie, inculpata A. şi judecătorul O. vor participa la o nuntă având legătură „cu un coleg de al lor, şi am pus-o să discute pe," rezultând că G. îi solicitase inculpatei să facă demersuri de intervenţie pe lângă judecătorul O. „ca să vedem dacă în ce ape se scaldă şi dacă la un moment dat poate să discute".

Totodată, condamnata G., în seara zilei de 15 iulie 2013, ora 21:41 transmite un SMS investigatorului sub acoperire, solicitându-i o deplasare urgentă la Bucureşti a doua zi, sau cel târziu în dimineaţa zilei următoare (fila 295 vol. 8 dup).

Chiar dacă apărarea inculpatei A. pune sub semnul îndoielii această întâlnire arătând că ar rezulta doar din afirmaţiile condamnatei G., instanţa de apel constată că susţinerile acesteia din urmă sunt plauzibile în contextul convorbirilor/comunicaţiilor efectuate la scurt timp după clamata întâlnire şi modul de derulare ulterioară a evenimentelor.

Totodată, declaraţia martorei K.K. confirmă desfăşurarea evenimentului la data respectivă, martora punând la dispoziţia organelor de urmărire penală înregistrările audio/video realizate cu prilejul nunţii fiicei sale, fiind identificate în mai multe ipostaze împreună inculpata A. cu martora O.

Referitor la pretinsul semn ce urma să fie transmis investigatorului de către inculpata A. în sala de şedinţă în ziua de 17 iulie 2013 -semn transmis acestuia de către condamnata G., dar care nu fusese stabilit în prealabil cu inculpata, după cum însăşi condamnata a arătat încă din cursul urmăririi penale - nu se poate ignora totuşi că G. cunoştea programarea în şedinţe a judecătorilor din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, din încrisurile ataşate la dosarul de urmărire penală (filele 237 - 241 vol. 13) rezultând că inculpata era programată în ziua de 17 iulie 2013, aspect pe care nu-l putea cunoştea decât de la aceasta, după cum a şi declarat condamnata. Pe de altă parte, inculpata A. a verificat telefonic în dimineaţa zilei 17 iulie 2013, la ora 832, participarea sa efectivă în şedinţă, răspunsul fiind negativ (filele 307 - 308 vol. 8 d.u.p.).

Ulterior, din probele administrate, rezultă că inculpata A. a acceptat solicitarea condamnatei G. de a transmite investigatorului sub acoperire K., în ziua de 24 iulie 2013, o parolă prestabilită care avea conotaţia unei confirmări pe care magistratul O. ar fi transmis-o prin intermediul inculpatei, aspecte stabilite, conform declaraţiilor condamnatei G., la întâlnirile avute cu inculpata în seara zilei de 23 iulie şi în dimineaţa zilei de 24 iulie 2013, întâlniri, de asemenea, negate de către inculpată. Insă, întâlnirea din 23 iulie este confirmată de încercările insistente din aceeaşi noapte, între orele 23.00 - 24.00, ale condamnatei G. de a contacta telefonic investigatorul sub acoperire în vederea deplasării urgente la Bucureşti (filele 333 - 338, fila 339 - 341 vol. 8 d.u.p.), după cum cele două întâlniri sunt plauzibile în contextul derulării evenimentelor ulterioare, care confirmă afirmaţiile condamnatei G.

Este de remarcat faptul că împrejurările relatate de condamnata G. investigatorului sub acoperire în ziua de 24 iulie, la un moment anterior întâlnirii de la coafor, concordă cu cele întâmplate în fapt ulterior în locaţia respectivă, cu privire la ora programării şi, ceea ce este deosebit de relevant, parola ce urma să fie rostită de inculpata A. : „Noi ne ducem să ne interesăm de nu ştiu ce. Ea se duce să-şi facă o programare să se spele pe cap că pleacă deseară. Eu vorbesc cu ea ca şi când nu ne-am mai văzut de mult. O, ce faci? Ne pupăm, nu ştiu ce, nu ne-am mai văzut de mulţi ani, nu ştiu ce. Şi ea o să întrebe despre o prietenă comună, M. Deci, ăsta e semnul tău, ca să ştii. Şi o să mă întrebe : Păi, M. ce mai face? Mai lucrează în Italia, a venit în ţară? Bla-bla-bla despre aia." (dialog ambiental din 24 iulie 2013 dintre G. şi K., redat la filele 207 - 242 vol. 7 d.u.p.).

Modul de derulare a întâlnirii din data de 24 iulie 2013 din incinta coaforului (înregistrare vizionată şi în şedinţă publică în faţa instanţei de apel) denotă existenţa unei înţelegeri prealabile, perfectate anterior între G. şi A., în condiţiile în care, anterior întâlnirii efective de la data respectivă, G. transmisese investigatorului sub acoperire parola prestabilită cu inculpata şi rostită de aceasta la momentul întâlnirii cu cele două. Faptul că inculpata le aştepta pe cele două rezultă şi din comportamentul inculpatei', csjr^ a ieşit în faţa uşii de acces a coaforului şi i-a adresat condamnatei G., folosindu-se de mişcarea mâinii şi a capului, invitaţia de a intra în coafor. De altfel, prima replică a inculpatei a fost „Ce face M., a mai venit în ţară?", uitându-se către investigatorul sub acoperire, ceea ce denotă faptul că această frază reprezenta de fapt transmiterea către investigator a „semnului" comunicat anterior de către condamnata G. (înregistrare audio/video din data de 24 iulie 2013 dintre G., K. şi A., redată la filele 207-242 vol. 7 d.u.p.).

Această acţiune a inculpatei (negată de acesta în pofida evidenţei, aspect constatat şi cu ocazia audierii din şedinţa publică) a fost de natură să întărească investigatorului sub acoperire convingerea în veridicitatea afirmaţiilor condamnatei G. (referitoare la posibilitatea intervenirii efective pe lângă magistratul din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi a contribuit la luarea deciziei de remitere a folosului pretins de către condamnata G.. Or, se constată că imediat după momentul întâlnirii, investigatorul sub acoperire a predat condamnatei G. suma convenită cu aceasta din urmă, astfel cum rezultă din procesul verbal din data de 24 iulie 2013 (fila 198 vol. I d.u.p.).

Criticile apelantei inculpate A. privind lipsa probelor care să conducă la stabilirea vinovăţiei sale sunt neîntemeiate.

Se constată că inculpata este cea care fixează ora programării la coafor -convorbire telefonică din data de 24 iulie 2013 ora 10:27, redată la f 349 - 351 vol. 8 dup, aşa încât se confirmă susţinerea condamnatei G. privind înţelegerea anterioară cu inculpata privind întâlnirea de la salonul de înfrumuseţare.

De asemenea, pretinsa lipsă a oricărei dovezi privind elementul material al laturii obiective a infracţiunii, constând în acceptarea ofertei de bani avansată de G. şi a promisiunii de a o determina pe O. să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul lui L., invocată de către apelantă, este o simplă afirmaţie subiectivă a inculpatei, în contradicţie evidentă cu probele administrate în cauză, menţionate anterior.

Aşa cum s-a arătat deja în considerentele prezentei decizii, conivenţa infracţională dintre condamnata G. şi inculpata A. s-a realizat cu ocazia întâlnirilor, dintre cele două, relatate anterior, cronologia evenimentelor fiind prezentată de participanţii direcţi la comiterea infracţiunii, respectiv condamnata G., investigatorul sub acoperire K., martora Y. şi condamnatul R., declaraţiile acestora coroborându-se şi cu celelalte probe - declaraţii de martori, convorbiri telefonice/ambientale, înscrisuri, procese verbale întocmite de organele de urmărire penală.

Mai mult, din actele dosarului rezultă relaţia apropiată dintre condamnata G. şi inculpata A., confirmată de declaraţiile martorilor şi rezultând din înregistrarea întâlnirii de la coafor din 24 iulie 2013. Acestea se cunoşteau de multă vreme, îşi făceau vizite reciproce, iar inculpata îi făcea unele confidenţe personale condamnatei.

Astfel, din declaraţiile martorului D.D., şoferul condamnatei G., rezultă că cele două s-au văzut de mai multe ori, fie la biroul de avocat al G., fie la locuinţa inculpatei A.. De asemenea, martorul a confirmat şi modul în care cele două ţineau legătura, prin intermedierea fiului inculpatei, B. Relatările martorului care a identificat locaţia imobilului în care locuia inculpata A. şi declaraţiile condamnatei G. sunt confirmate şi de procesul verbal de conducere în teren a acesteia din urmă care a condus organele de urmărire penală la locuinţa inculpatei, dar şi la locuinţa fiului acestuia (fila 268 vol. 13 dup).

Din declaraţiile martorelor B.B.B.B.B. şi C.C.C.C.C., angajatele salonului de înfrumuseţare, rezultă că inculpata şi condamnata discutau pe un ton familiar, ceea ce denotă faptul că cele două se cunoşteau şi aveau o relaţie mai apropiată, nu de natura celei relevate de inculpată, în sensul că se eschiva şi nu a dorit să poarte o discuţie cu G.

Relaţia familiară dintre cele două este ilustrată şi de modalitatea în care au interacţionat la coafor, aşa cum rezultă din interceptarea video, respectiv s-au îmbrăţişat, au zâmbit pe toată perioada întâlnirii, purtând discuţii în timp ce inculpata A. se coafa.

Totodată, relatările condamnatei G. făcute martorei Y. în discuţia telefonică din 28 iunie 2014, privind amănunte din viaţa personală şi profesională a inculpatei, pe care nu le putea avea decât de la inculpată, denotă, încă o dată, relaţiile apropiate dintre condamnată şi inculpată (filele 53 - 63 vol. 6 d.u.p.).

De asemenea, folosirea de către condamnata G. a legitimaţiei inculpatei A. a cărei imagine era stocată pe telefonul condamnatului R., pe care i-a arătat-o investigatorului sub acoperire înaintea întâlnirii cu inculpata de la coafor din 24 iulie, a fost un act premeditat al celor doi condamnaţi şi nu o acţiune întâmplătoare, spontană, iar pretinsa neglijenţă a inculpatei care-şi lasă o copie de pe legitimaţia de serviciu nu poate fi interpretată decât prin prisma unor relaţii strânse, apropiate cu respectivele persoane.

În contextul celor arătate mai sus, instanţa de apel constată că motivele invocate de apelanta inculpata A., redate în detaliu anterior în prezenta decizie cu ocazia expunerii motivelor de apel, reprezintă propria versiune asupra situaţiei de fapt, rezultată prin interpretarea distorsionată şi subiectivă a probelor administrate în cauză. Totodată, se constată că inculpata analizează fragmente din declaraţiile părţilor şi ale martorilor audiaţi în cauză, precum şi din convorbirile interceptate în cauză, dându-le o altă conotaţie decât cea rezultată din analizarea, în ansamblu, a întregului probatoriu administrat în cauză, pe tot parcursul procesului penal. In aceleaşi timp, se constată că inculpata contestă împrejurări evidente rezultate din dialogurile interceptate în cauză, cu trimitere expresă la interceptările din datele de 24 iulie şi 8 august 2013, susţinând un alt conţinut al convorbirilor decât cel real, chiar în condiţiile în care fragmente din aceste convorbiri au fost audiate nemijlocit de instanţa de apel în şedinţă publică.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că solicitarea apelantei A. de achitare cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influienţă nu poate fi primită.

Revenind la situaţia de fapt, se constată că în zilele următoare primirii sumei de bani de către condamnata G. de la investigatorul sub acoperire, inculpatul B., fiul inculpatei A., s-a deplasat la locuinţa condamnatei, în 25 şi 26 iulie 2013, pentru a primi, conform înţelegerii perfectate anterior cu aceasta, suma de 50.000 de euro care urma să ajungă, prin intermediul ei, la judecătorul O.. Pretextând o problemă a sistemului de siguranţă a seifului unde păstra banii, condamnata i-a transmis inculpatului un bilet, prin soacra sa, G., stabilind o întâlnire ulterioară în 8 sau 15 august. Inculpatul a revenit la domiciliul condamnatei G. pentru ridicarea sumei de bani în data de 08 august 2013.

Analizând motivele de apel ale inculpatului B., se constată că acesta contestă, în esenţă, dialogul ambiental din data de 8 august 2013 purtat cu condamnata G., dându-i alte conotaţii, de natură a înlătura răspunderea sa penală.

Însă, din conţinutul discuţiei purtate la data de 8 august 2013, redată în filele 474 - 507 vol. 7 dup) rezultă contrariul afirmaţiilor susţinute de inculpatul B., acesta fiind implicat activ în activitatea infracţională şi nu un „spectator pasiv" după cum se acreditează eronat de către apărare, având cunoştinţă despre împrejurările relatate de condamnata G.

Atitudinea adoptată de apelantul B. cu ocazia dialogului purtat cu condamnata G. relevă faptul că acesta era la curent cu circumstanţele în care era săvârşită infracţiunea de corupţie. Totodată, rezultă cu certitudine preocuparea inculpatului B. de a lua măsuri de prevedere în scopul protecţiei mamei sale, în condiţiile în care condamnata G. o aştepta pe inculpata A. pentru a-i preda suma de bani.

Replicile rostite de inculpat în dialogul purtat cu condamnata G. nu denotă răspunsuri de complezenţă sau faptul că acesta nu cunoştea detaliile conversaţiei - „.acum cu O., te duci tu sau se duce ea?" inculpatul a răspuns : „Eu.", „ca să nu încurcăm lucrurile, că eu nu ştiu ce i-a spus ea", inculpatul răspunde „.i-a spus ce trebuia să-i spună, altceva nu i-a spus", după cum a mai arătat „da, ştiu situaţia".

De altfel, inculpatul participă activ la discuţiile privind remiterea sumei de bani ce face obiectul infracţiunii de corupţie, cuantumul acesteia, actele procesuale ce urmau a fi efectuate de L. pentru obţinerea unei soluţii favorabile, posibilitatea refuzului ulterior al judecătorului de a rezolva favorabil îritdmpatului L. cauza penală („dacă cumva se răzgândeşte O. să vorbeşti cu ea, să te cheme, să dea banii înainte de termen" răspunsul inculpatului fiind „nu cred"), cerând lămuriri condamnatei privind modul acesteia de a acţiona şi racola persoane dispuse să dea bani pentru rezolvarea afacerilor lor judiciare.

Niciun moment pe parcursul discuţiei purtate de cei doi nu a fost vorba de vreo înţelegere legată de achiziţionarea unui autoturism. Discuţiile de la finalul conversaţiei nu sunt în sensul arătat de inculpat, ci din contră acesta, pe fondul luării unor măsuri de prevedere, stabileşte un mod de acţiune în eventualitatea unui flagrant al organelor de poliţie „auziţi? Dacă e să ies de aicea şi . mă opreşte sau aşa, mi-aţi dat să vă iau o mașină din Germania". Or, este hilară apărarea inculpatului în sensul că suma de bani reprezenta contravaloarea unui autoturism ce urma să-l achiziţioneze pentru G., lucru negat categoric de aceasta.

Se constată că, în mod repetitiv, inculpatul susţine că obiectul discuţiei din data de 08 august 2013 îl reprezenta cumpărarea unei maşini second - hand, în condiţiile în care rezultă, cu puterea evidenţei, contrariul. De altfel, replica de la sfârşitul dialogului redată anterior, preocuparea permanentă a inculpatului de a-şi lua măsuri de protecţie atât pentru persoana sa, dar şi a mamei sale, preocupare convertită în cursul procesului penal prin acţiuni de denaturare a adevărului. Pe de altă parte, declaraţiile martorilor apărării N.N., J.J.J., I.I.I. din care rezultă că inculpatul desfăşura şi activităţi vizând vânzarea - cumpărarea de maşini la mâna a doua nu sunt de natură a conduce la înlăturarea răspunderea inculpatului, împrejurările relatate având caracter de generalitate.

În acelaşi sens, susţinerile martorului O.O. din declaraţia dată la Curtea de Apel Constanţa, conform căreia G. s-a prezentat în dimineaţa zilei de 25 iulie la biroul inculpatului şi i-a comunicat că doreşte să-şi achiziţioneze o maşină de lux la mâna a doua şi l-a invitat la domiciliul ei să discute detaliile nu pot fi primite ca fiind reale de instanţa de apel în condiţiile în care au fost relatate pentru prima dată în faţa instanţei de fond la data de 6 iunie 2014, martorul nefacând declaraţii pe acest aspect deşi fusese audiat de organele de urmărire penală la data de 23 septembrie 2013.

Or, deşi martorul nu şi-a amintit acest „detaliu" la scurt timp după comiterea faptei, surprinzător acesta îl plasează în timp, la întrebarea apărării, cu o mare acurateţe în ziua de 25 iulie, după trecerea unui interval de timp de aproximativ un an de zile. Chiar apreciind ca veridice susţinerile pro causa ale martorului apărării, acestea nu pot înlătura replicile fără echivoc ale inculpatului B. rostite cu ocazia dialogului interceptat ambiental din data de 08 ianuarie 2013, finalizat cu prinderea în flagrant a inculpatului, având asupra sa suma de bani ce a constituit obiectul traficului de influenţă.

Pretinsa intervenţie a procurorului de caz reliefată, în opinia inculpatului de convorbirea telefonică menţionată anterior cu ocazia analizării legalităţii administrării probatoriului, este contrazisă chiar de conţinutului respectivei convorbiri, dialog ascultat atât în cursul cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond, cât şi în apel. Aşa cum s-a arătat anterior, nu se decelează vreo acţiune de provocare, activitatea infracţională era în derulare, inculpatul venind să ridice banii, în urma unei înţelegeri anterioare stabilită de condamnata G. cu inculpata A.

Se constată că prezenţa inculpatului B. la întâlnirea cu condamnata G. reprezenta un mod de operare prestabilit şi perfectat în timp. De altfel la finalul dialogului, inculpatul stabileşte un mod conspirativ de întâlnire a condamnatei G. cu inculpata A. în cabinele de probă ale magazinului (fila 505 vol. 7 d.u.p.).

Faptul că în intervalul 24 iulie, când a avut loc întâlnirea de la coafe» şi 08 august, când a avut loc primirea sumei de bani se susţine de apelantul B. că nu a avut posibilitatea să discute cu mama sa nu este de natură să înlăture răspunderea inculpatului, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, exista un modus operandi în ceea ce-i priveşte pe cei doi inculpaţi, mamă şi fiu. De altfel, din conţinutul discuţiei rezultă că prezenţa inculpatului la întâlnirea cu condamnata G. reprezenta un mod de operare prestabilit şi perfectat în timp. Aşa cum s-a arătat, inculpatul avea cunoştinţă de conivenţa infracţională dintre G. şi A., inclusiv despre împrejurarea că suma de bani era pretins a fi destinată judecătorului O. pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar penal şi chiar a susţinut că va duce el banii acesteia din urmă. Dialogul purtat relevă acest mod de remitere a sumei de bani ce formează obiectul traficului de influenţă.

Implicarea inculpatului B. în sensul că acesta avea cunoştinţă de derularea activităţii infracţionale rezultă din discuţiile interceptate în cauză. Astfel, în cadrul discuţiei purtate de condamnaţii G. şi R., relativ la persoana căreia urma să i se remită suma de 50.000 de euro pentru inculpata A., dat fiind că aceasta era plecată din țară, condamnatul R., care era familiarizat cu modul de operare a arătat că „poate vine B.", referindu-se evident la fiul inculpatei A. Tot în cadrul aceleiaşi discuţii, la momentul în care condamnata G. şi-a exprimat îngrijorarea că suma de bani va rămâne pe o perioadă de timp în posesia inculpatului B., condamnatul R. a apreciat că temerile acesteia nu sunt justificate şi a replicat „e un băiat de încredere fiu-său, că, vorba aia, s-a .au fost sume mai mari şi, vorba aia, ne-ai dus la el acasă, cum a fost atunci. Şi nu se pune problema" (convorbire din 25 iulie 2013 - fila 288 vol. 7 d.u.p.). Relativ la susţinerile condamnatului R., instanţa de apel apreciază că prezintă restanţă, în economia dosarului, şi faptul că inculpata A. a prîmit banii ce au reprezentat obiectul infracţiunii de luare de mită în locuinţa inculpatului B. Deşi nu se reţine implicarea sa în infracţiunea de luare de mită, aspectul reţinut anterior prezintă relevanţă sub aspectul decelării, în cauză, a unui mod de operare, inculpatul acţionând ca un intermediar pentru ca mama sa, judecătorul A. să intre în posesia sumelor de bani, ce reprezintă obiectul infracţiunilor de corupţie pe care le comitea.

Referitor la cererea inculpatului B. de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de favorizare a infractorului şi pe cale de consecinţă, constatarea cauzei de nepedepsire datorată relaţiei de rudenie cu inculpata A., instanţa de apel constată că este neîntemeiată. Solicitarea apărării pleacă de la o premisă eronată, respectiv că activitatea inculpatului în calitate de complice vizează modalitatea favorizării infractorului (ajutorul dat pentru a asigura infractorului folosul ori produsul infracţiunii).

Or, participaţia penală a inculpatului a constat în primirea, la data de 08 august 2013, a sumei de 50.000 de euro de la condamnata G., având cunoştinţă de înţelegerea infracţională dintre aceasta şi inculpata A., aceasta din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în scopul pronunţării unei soluţii favorabile într-un dosar penal, ajutând-o în acest fel pe inculpată în desfăşurarea activităţii infracţionale.

Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, în cazul în care inculpatul realizează mai multe dintre variantele alternative ale elementului material al infracţiunii, se va reţine o singură infracţiune de trafic de influenţă, fiind o unitate naturală de infracţiune.

Pe cale de consecinţă, actele materiale privind primirea sumei de bani intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii.

Totodată, persoana care acţionează în calitate de intermediar al traficului de influenţă răspunde în calitate de complice.

Apărarea reţine în mod eronat faptul că infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat fie la data de 15 iulie 2013, fie la data de 24 iulie 2013, ajungând la o concluzie incorectă în sensul că ajutorul a fost dat autorului infracţiunii ulterior comiterii acesteia, în condiţiile în care conivenţa infracţională dintre inculpaţi s-a realizat anterior primirii sumei de bani din data de 08 august 2013.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că motivele de apel ale im;iiipatului B. prin care solicită achitarea pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv încetarea procesului penal, urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice şi reţinerii infracţiunii de favorizare a infractorului sunt neîntemeiate.

Referitor la infracţiunea de spălare de bani, comisă în forma instigării, instanţa de apel apreciază că motivele parchetului vizând greşita achitare a inculpatei A. sunt întemeiate.

S-a reţinut de către curtea de apel, în esenţă, că în cauză nu sunt probe pentru reţinerea faptei de spălare de bani, întrucât, pe de o parte, nu există un minimum de dovadă că inculpata ar fi dat vreo sumă de bani pentru achiziţionarea apartamentului şi, pe de de altă parte, împrejurarea că martora M. nu a declarat veniturile realizate în Spania nu dovedeşte, în, fața instanţei de fond, că nu sunt reale câtă vreme este cert că familia M., a lucra de câţiva ani în străinătate.

Însă din coroborarea declaraţiilor date de martorii X.X.X., Z.Z.Z., B.B.B.B., A.A.A.A., a declaraţiilor condamnatei G., a înscrisurilor aflate la dosar, constând în relaţiile comunicate de organele fiscale şi unităţile bancare naţionale, de autorităţile spaniole şi documentele ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare în raport de declaraţiile date în calitate de învinuită de către M., de declaraţiile martorilor C.C.C.C. şi Y.Y.Y. şi înscrisurile depuse la dosar de aceştia din urmă rezultă, în opinia instanţei de apel, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata A., în condiţiile primirii, cu titlu de mită, în cursul lunii februarie 2012, a sumei de 630.000 de euro, după cum s-a arătat anterior, a determinat-o pe sora sa, intimata M., să schimbe o parte din folosul obţinut, respectiv 140.000 de euro, cunoscând că provine din activităţi ilegale, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de bani, prin încheierea, pe numele intimatei (care a acţionat ca o persoană interpusă), în calitate de cumpărător a contractului de vânzare - cumpărare (autentificat din 12 septembrie 2012) cu V.V.V. a municipiului Bucureşti, reprezentată de preşedintele X.X.X., privind imobilul situat în Bucureşti, sector 4.

Evaluarea ansamblului probator administrat în cauză menţionat anterior conduce instanţa de apel la convingerea certă că suma de 140.000 de euro utilizată de intimata M. pentru cumpărarea imobilului provine de la inculpata A., la rândul său, aceasta din urmă obţinând-o din infracţiunea de luare de mită descrisă şi analizată anterior în considerentele prezentei decizii.

Apărarea apelantei inculpate şi a intimaţilor a susţinut că imobilul din Calea ... a fost achiziţionat de M., pentru beneficiul propriu, cu bani obţinuţi din activităţile prestate în străinătate, respectiv cu un împrumut în bani acordat de o rudă, reprezentând tot economii din munca prestată în afara graniţelor ţării.

Deşi se afirmă că imobilul a fost achiziţionat de sora inculpatei, aceasta nu a manifestat niciun interes în legătură cu achiziţia imobiliară nici antifraudă (nu a vizionat apartamentul înainte de a-l cumpăra, nu a discutat sau negociat preţul acestuia, ci a venit în ţară doar pentru încheierea actelor de transfer ale proprietăţii), dar nici ulterior, în condiţiile în care apartamentul a fost folosit în mod exclusiv de inculpatul B. şi soţia acestuia, B.B.

Condiţiile în care s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare rezultă din declaraţiile martorilor X.X.X., B.B.B.B. şi Z.Z.Z.

Astfel martorul X.X.X., preşedintele fundaţiei, a arătat că, în ziua de 05 septembrie 2012, apartamentul a fost vizionat de inculpatul B. şi martorul Y.Y.Y., acesta din urmă spunându-i că este interesat să-l cumpere. In pofida faptului că Y.Y.Y. a afirmat că el va fi cumpărătorul, martorul a purtat discuţiile cu inculpatul B., acesta din urmă comportându-se ca şi cum ar fi fost consilierul celui prim menţionat. Inclusiv preţul a fost stabilit numai după ce martorul Y.Y.Y. s-a consultat cu inculpatul B., acesta din urmă afirmând că avea banii necesari achitării avansului şi s-a oferit sâ# plătească. Deşi martorul a avut certitudinea, în urma discuţiilor de la data încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare că martorul Y.Y.Y. este cumpărătorul, antecontractul fiind, de altfel, încheiat pe numele acestuia, la data perfectării vânzării, în 12 septembrie 2012, inculpatul B. a venit însoţit de două persoane de sex feminin, respectiv soţia sa, B.B. şi intimata M. şi i-a comunicat că actele se vor întocmi pe numele intimatei, întrucât aşa s-a decis în urma discuţiilor purtate în familia sa. Cu acea ocazie, Y.Y.Y. i-a comunicat martorului că, în fapt, tot el era cumpărătorul, în respectivul apartament urmând să locuiască el şi soţia (ceea ce nu s-a întâmplat, aşa cum rezultă din actele dosarului), iar preţul apartamentului era plătit de M., soacra sa. Urmare acestei stări de fapt, s-a încheiat un act adiţional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare şi martorului Y.Y.Y. i s-a restituit avansul în valoare de 8.988 lei. Intimata M. însoţită de inculpat şi soţia acestuia s-au deplasat la bancă pentru efectuarea formalităţilor de plată, înainte de acest moment, intimata, după cum arată martorul, nu şi-a exprimat dorinţa de a viziona apartamentul pe care l-a cumpărat. Martorul a mai precizat că inculpatul B. s-a comportat în permanenţă ca un consilier al doamnei M., pe fondul discuţiilor pe care le-a purtat cu reprezentanţii fundaţiei, la fel cum procedase şi cu Y.Y.Y., cei doi semnând (ante)contractul după ce el le-a spus că totul este în regulă.

Din declaraţiile martorului B.B.B.B., membru în consiliul de conducere al fundaţiei, rezultă că discuţiile au fost purtate cu inculpatul B., iar martorul Y.Y.Y. doar confirma, din când în când ce spunea inculpatul. Tot B. a fost cel care a afirmat că le-a plăcut apartamentul, cel care a negociat preţul cu martorul şi a solicitat să discute cu reprezentantul fundaţiei pentru a negocia un preţ mai mic (fapt ce s-a şi întâmplat) şi cel care a întrebat dacă puteau să plătească avansul în euro.

Antecontractul s-a încheiat în prezenţa inculpatului, Y.Y.Y. precizând, de fapt, prin intermediul inculpatului, care a vorbit cu precădere, faptul că doreşte să achiziţioneze apartamentul pentru el, fără a menţiona, după cum s-a întâmplat ulterior că l-ar achiziţiona pe numele altei persoane. In ziua stabilită pentru perfectarea vânzării, la sediul fundaţiei s-a prezentat inculpatul B. însoţit de intimata M. şi o altă persoană tânără de sex feminin, inculpatul arătând că doreau să încheie contractul pe numele intimatei. Martorul a precizat că şi în împrejurările semnării contractului, discuţiile au fost purtate de către B., cu precădere, M. doar susţinea afirmaţiile acestuia, iar contractul l-a semnat numai după ce acesta i-a spus că totul este în regulă.

Martorul Z.Z.Z., şef serviciu tehnic administrativ în cadrul fundaţiei, a fost persoana care i-a însoţit pe cei doi, inculpatul B. - şi martorul Y.Y.Y., şi le-a prezentat apartamentul şi care ş arătat că, ulterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare, cu ocazia deplasării la apartament pentru a înmâna facturile de plată a enegiei electrice i-a găsit în acea locaţie pe membrii familiei inculpatului B., soţia şi copilul său minor.

Aspectele menţionate anterior rezultă cu preponderenţă din declaraţiile date de martori în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de apel, în condiţiile în care se constată că audierile din cursul cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond au fost sumare şi nu au purtat asupra aspectelor relevante ale cauzei relatate de martori, aspecte care nici nu au fost avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei şi nici analizate, în vreun fel. Totodată, inculpatul B. nici nu a fost audiat de instanţa de fond asupra implicării sale în cumpărarea.

Din declaraţiile precitate, rezultă, cu certitudine că, în faţa vânzătorului, inculpatul B. s-a comportat ca un potenţial cumpărător fiind cel care a găsit imobilul, a negociat preţul, a lecturat înscrisurile încheiate în vederea perfectării vânzării, rolul martorului Y.Y.Y. fiind decorativ.

De asemenea, intimata M. nu a vizionat, anterior cumpăiârii, imobilul pretins achiziţionat, la momentul perfectării actelor de vânzare -cumpărare, în contextul în care inculpatul B. s-a comportat în permanenţă ca un consilier al acesteia, rolul intimatei fiind asemănător cu cel al martorului Y.Y.Y.

Declaraţiile martorilor X.X.X., Z.Z.Z., B.B.B.B., audiaţi nemijlocit şi în faţa instanţei de apel, coroborate şi cu înscrisurile aflate la dosar, după cum se va arăta în continuare, confirmă concluzia că beneficiarul real al imobilului a fost inculpatul B., rolul intimatei M. fiind acela al unei persoane interpuse. De altfel, şi prezenţa soţiei inculpatului B., confirmată de martorii menţionaţi şi de martora A.A.A.A., contabila fundaţiei, la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare nu poate fi justificată decât prin prisma evenimentelor ulterioare, aceasta locuind în imobilul pretins cumpărat de intimata M.

Şi martorul Y.Y.Y. a arătat că inculpatul B. locuia în apartament, neavând nicio explicaţie pentru acest fapt, în condiţiile în care acesta era proprietatea soacrei sale. De asemenea, deşi i-a precizat martorului X.X.X. că în apartament urma să locuiască el cu soţia, în realitate, conform propriilor declaraţii, martorul Y.Y.Y. locuieşte în satul Căprioru, com. Tătărani, la locuinţa martorilor D.D.D.D., părinţii intimatei şi ai inculpatei A.

Faptul că martorul a fost o persoană interpusă şi nu un veritabil cumpărător rezultă din declaraţia sa dată în faţa înaltei Curţi, acesta arătând că soacra sa nu i-a dat nicio caracteristică a imobilului pe care intenţiona să-l achiziţioneze, neputând preciza criteriile după care s-a orientat în alegerea imobilului. De altfel, martorul a răspuns la acest ultim aspect numai după ce inculpata A., aflată în imediata apropiere a acestuia i-a sugerat răspunsul, răspunsul său fiind identic cu cele spuse de inculpată, aşa cum rezultă din încheierea din data de 19 aprilie 2016.

Totodată, deşi a declarat în cursul urmăririi penale că în apartamentul din Calea Şerban Vodă locuia inculpatul B., în faţa Înaltei Curţi martorul Y.Y.Y. a sugerat că ar fi fost folosit de mai multe persoane şi nu exclusiv de inculpat, inclusiv de el şi de cumnata lui, E.E.E.E.E.. Este de remarcat faptul că declaraţia martorului din faţa instanţei de apel confirmă apărarea inculpatei A. în sensul că apartamentul era folosit de fiica intimatei, care a fost găsită în acea locaţie la percheziţia efectuată în data de 01 octombrie 2013, prezentând şi o chitanţă de plată a întreţinerii din luna iulie 2013 pe numele acesteia. De asemenea, deşi în cursul urmăririi penale martorul a afirmă că nu ştie ce venituri a încasat M. în Spania, în faţa instanţei de apel a făcut precizări ample privind veniturile familiei M., confirmând astfel susţinerile apărării.

Pe de altă parte, deşi în cursul urmăririi penale a afirmat că întreaga sumă reprezentând avansul a fost plătită cu bani împrumutaţi de la inculpatul B., în faţa instanţei de apel martorul revine şi arată că a împrumutat doar o parte din bani, contribuind personal cu suma de 3.000 de lei.

Analizând împrejurările relevate anterior, instanţa de apel apreciază că declaraţiile martorului Y.Y.Y. sunt nesincere, fiind făcute pro causa, calitatea sa de rudă a inculpatei justificând un astfel de comportament procesual profund subiectiv.

Şi intimata M. a susţinut, la urmărire penală, că l-a lăsat pe inculpatul B. să locuiască în apartament, fără a-i plăti vreo sumă de bani, convenind ca acesta să plătească cheltuielile de întreţinere. Mai mult, din ziua semnării actelor de vânzare - cumpărare şi până la momentul audierii nu a mai fost în respectivul apartament.

De altfel, intimata este în eroare cu privire la cuantumul avansului, arătând că inculpatul B. a plătit suma de 8.000 de euro, restituind acestuia aceeaşi sumă, neputând preciza dacă a fost în valută sau în lei, cteşi pe chitanţa din data de 05 septembrie 2012 era menţionată suma de 8.988 lei (fila 120 vol. 15 d.u.p.).

Despre faptul că inculpatul B. se mutase într-un alt apartament din Bucureşti ştia şi condamnata G., aceasta relatând la urmărire penală în declaraţia din data de 26 august 2013, că aflase acest lucru de la inculpata A., şi a presupus că aceasta cumpărase noul apartament folosind banii primiţi cu titlu de mită (fila 86 vol. 3 d.u.p.).

Deşi este reală susţinerea apelantei inculpate şi a intimaţilor că la percheziţia domiciliară efectuată în data de 01 octombrie 2013 în apartamentul, au fost găsite numitele E.E.E.E.E., M. şi F.F.F.F.F., prezenţa fiicei intimatei la acel moment nu are o relevanţă juridică deosebită, nefacând dovada decât a prezenţei sale la momentul efectuării percheziţiei. Or, cu ocazia percheziţiei (la un interval de aproximativ două luni de la data arestării preventive a inculpatului) în apartament s-au găsit acte şi înscrisuri aparţinând familiei B., care nu pot fi explicate decât prin prezenţa acestora în locaţia respectivă - cartea de alegător a inculpatului B., un extras de cont şi un contract de închiriere ale soţiei inculpatului (fila 137 vol. 12 d.u.p.).

Totodată, cu ocazia flagrantului efectuat în data de 08 august 2013, asupra inculpatului B. s-a găsit o chitanţă din luna iunie 2013 de plată a întreţinerii apartamentului pe numele intimatei M. (fila 63 vol. 12 dup), ceea ce denotă faptul că acesta locuia în respectivul spaţiu şi efectua plata utilităţilor, lucru care nici nu a fost negat de către intimată.

De asemenea, instanţa de apel constată că înscrisurile prezentate pentru a justifica proprietarul din acte în persoana intimatei M. nu fac dovada obţinerii unor resurse financiare necesare cumpărării bunului imobil, a cărei valoare este disproporţionată cu veniturile intimaţilor, cât şi cu nivelul modest de trai al acestora.

Astfel, intimata M. s-a pensionat ca urmare a pierderii capacităţii de muncă, prin Decizia nr. 201407 din 28 mai 1998 fiind încadrată la invaliditate gradul II, stabilindu-se că este necorespunzătoare funcţiei de vânzător pe care o avea la data pensionării (fila 79 vol. 22 d.u.p.) şi a beneficiat de acordarea unei pensii în cuantum de 379.683 lei. Invaliditatea de gradul II este caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoîngrijire. In aceste condiţii, instanţa de apel priveşte cu rezervă afirmaţiile acesteia în legătură cu prestarea de activităţi la mai multe locuri de muncă.

Din relaţiile comunicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, rezultă că intimaţii M. figurează în evidenţele fiscale în perioada 2008 - 2013, cu venituri impozabile doar în anul 2008 realizate din transferul de proprietăţi imobiliare, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 30 martie 2008 (fila 299 vol. 14 d.u.p.); intimaţii nu figurează însă cu venituri realizate în străinătate (filele 286, 296 vol. 25 d.u.p.).

Din relaţiile obţinute de la autorităţile spaniole rezultă că intimata nu a obţinut venituri licite în Spania, neavând permis de rezidenţă şi muncă, în timp ce intimatul M. deţine permis de rezidenţă şi muncă din anul 2003, fiind angajat ca muncitor necalificat în domeniul construcţiilor (fila 218 vol. 24 d.u.p.).

În declaraţia sa, intimata M. a arătat că a prestat servicii de menajeră, obţinând venituri în medie de 1300 de euro lunar, iar soţul ei a lucrat în perioada 1999 - 2009 ca muncitor necalificat în construcţii, după care a intrat în şomaj, iar din 2011 primeşte un ajutor social în valoare de 426 euro lunar, după cum rezultă şi din înscrisurile depuse la dosar (filele 80 - 92 vol. 22 d.u.p.).

Declaraţiile date de intimata M. susţinute de declaraţia martorului Y.Y.Y., ginerele acesteia, din faţa instanţei de apel, care prezintă nivelul unor venituri nedeclarate organelor fiscale nu demonstrează, chiar dacă ar conţine informaţii reale, că din economiile familiei s-ar fi putut achiziţiona un imobil de o asemenea valoare. Aşa cum s-a arătat anterior situaţia intimatei M. care îşi pierduse în totalitate capacitatea de muncă încă din anul 1998 nu îi permitea acesteia desfăşurarea de activităţi de natura şi frecvenţa celor reclamate de aceasta, iar cuantumul veniturilor sale nu rezultă din niciun mijloc de probă.

Totodată, nici intimatul M. nu mai desfăşura activităţi remunerate din anul 2009, beneficiind de un ajutor social.

Astfel, varianta susţinută de intimaţi că din economiile strânse pe perioada cât au lucrat în străinătate, pretins depozitate la domiciliul părinţilor au strâns suma de 100.000 de euro nu se sprijină pe mijloacele de probă administrate în cauză, fiind simple alegaţii.

Pe de altă parte, este de constatat că imobilul a fost pretins achiziţionat de către familia M. într-o perioadă în care intimatul nu mai realiza venituri de ceva timp şi în contextul unor venituri incerte ale intimatei, dar, cu siguranţă, ulterior perioadei în care inculpata A. primise cu titlu de mită suma de 630.000 de euro.

Nici varianta prezentată pentru obţinerea diferenţei de 40.000 de euro de la verişoara C.C.C.C., de asemenea, obţinută din prestarea de activităţi în afara graniţelor ţării, cum pretinde martora, nu este credibilă, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar.

Se constată că aşa zisul act de împrumut (fila 330 vol. 14 d.u.p.) este constituit dintr-o foaie de hârtie ruptă dintr-un caiet dictando pe care sunt înscrise olograf „clauzele" unei convenţii dintre părţi - împrumut acordat pe o perioadă nelimitată fiind garantat, în cazul nerestituirii banilor - deşi nu era prevăzut niciun termen - cu un imobil din Târgovişte, respectiv apartamentul mamei lui M., „transferul dreptului de proprietate" urmând a fi făcut la data decesului acesteia din urmă - contract de împrumut cu clauză penală interzisă de normele civile şi sancţionată cu nulitatea absolută. înscrisul este lipsit de vreo eficienţă juridică, fiind incapabil să producă efectele menţionate în cuprinsul său.

Instanţa de apel apreciază că declaraţia martorei C.C.C.C. este dată pro causa, împrejurările relatate de aceasta au un caracter pur fantezist, neputând fi verificate în vreun fel, în condiţiile în care a arătat că a împrumutat întreaga agoniseală strânsă în 14 ani de muncă în străinătate, neavând gşr^jtia restituirii banilor. Mai mult, martora a relatat că economiile remise familiei M. le păstra la locuinţa sa (în condiţiile în care locuia în casele persoanelor la care făcea menajul) şi nu a constituit un depozit la bancă pentru ca soţul ei, de care se separase în fapt, să nu afle de existenţa banilor.

Ca şi familia M., despre care se pretinde că a achiziţionat un imobil de o valoare considerabilă într-o perioadă în care veniturile membrilor familiei erau în scădere de mai mulţi ani, în acelaşi fel, se pretinde de către apărare că a acţionat şi martora C.C.C.C., care a împrumutat toate economiile sale, deşi începând din decembrie 2010 era în şomaj şi primea un ajutor social în valoare de 426 de euro.

Din actele dosarului rezultă, însă, că suma de bani în valută depusă la unitatea bancară ca preţ al imobilului din Calea ... de către intimata M. nu este cea pe care a primit-o de la martora C.C.C.C., în condiţiile în care martora a declarat că nu-şi aminteşte cupiurile bancnotelor, deşi ştie că 100 de bancnote erau în cupiuri de 200 de euro, iar valuta depusă de intimata M. la bancă era compusă din 50 de bancnote în cupiură de 500 de euro şi 112 bancnote în cupiură de 100 de euro (fila 24 vol. 14 d.u.p.). Este reliefat şi faptul că suma primită de inculpata A. cu titlu de mită a fost compusă din bancnote euro de diferite cupiuri, inclusiv de 100 şi 500 de euro.

Analizând înscrisurile depuse de apărare (aflate în vol. 14, 15, 22 şi 29 d.u.p., vol. 7 instanţă fond, vol. 6 instanţă apel), instanţa de apel constată că veniturile realizate de familia M. au fost modeste. De altfel, şi condiţiile de locuit în Spania erau mai mult decât modeste, într-o locuinţă de 64 mp locuind cinci persoane, chiria întregului spaţiu fiind de 330 de euro lunar (fila 543 vol. 29 d.u.p.).

Totodată, M. a contractat un credit în sumă de 6.300 de euro cu obligaţia de restituire a sumei în 35 de rate lunare (fila 524 vol. 29 d.u.p.).

În acelaşi timp şi sumele de bani expediate în ţară au fost de ordinul sutelor de euro (filele 112-113 vol. 22 d.u.p.; filele 401 - 418, 537 vol. 29 .d.u.p.).

Nu în ultimul rând invocarea de către apărare a declaraţiilor martorei A.A.A.A. în sensul dovedirii provenienţei sumei de bani cu care a fost achiziţionat imobilul nu poate fi avută în vedere de către instanţa de apel. Din conţinutul declaraţiilor martorei rezultă că aceasta a luat la cunoştinţă de pretinsa provenienţă a sumei de bani din relatările inculpatului B.

Se constată că acesta din urmă a mai relatat martorei şi aspectul că banii au fost transferaţi la unitatea bancară naţională de o bancă din Spania, fapt ce nu s-a realizat în realitate, aşa încât provenienţa banilor plătiţi ca preţ al imobilului nu poate fi determinată pe baza declaraţiilor martorei.

Faţă de cele arătate mai sus, rezultă că inculpata A., s-a folosit de un contract de vânzare - cumpărare, încheiat printr-o persoană interpusă, pentru a transfera o parte din banii obţinuţi din săvârşirea infracţiunii de luare de mită în patrimoniul unei rude apropiate, sora sa M., prin achiziţionarea unui bun imobil folosit exclusiv de fiul inculpatei, B. Prin operaţiunea de a transfera o parte a folosului obţinut prin infracţiunea de luare de mită într-un bun imobil achiziţionat în numele surorii sale, inculpata a intenţionat să disimuleze originea ilicită a banilor proveniţi din infracţiunea predicat, situaţie din care se deduce intenţia sa de instigare la infracţiunea de spălare a banilor.

În consecinţă, instanţa de apel urmează a dispune condamnarea inculpatei A. pentru infracţiunea de spălare a banilor, comisă în forma instigării.

Contrar susţinerilor apărării, condamnarea inculpatei este posibilă şi în lipsa trimiterii în judecată a autorului (din relaţiile înaintate instanţei de apel a rezultat că nu au fost finalizate cercetările în cauza privind-o pe intimata M. pentru infracţiunea de spălare de bani), tragerea la răspundere penală a instigatorului nefiind condiţionată de stabilirea vinovăţiei autorului infracţiunii.

În consecinţă, instanţa de apel urmează a dispune condamnarea inculpatei A. în baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplic, art. 5 C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de spălarea banilor, individualizând pedeapsa în parametrii stabiliţi de către instanţa de fond.

Totodată, în baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, urmează a interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, cu aplic, art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Având în vedere că bunul imobil cumpărat reprezintă obiectul material al infracţiunii de spălarea banilor, acesta urmează a fi confiscat în temeiul dispoziţiilor din legea specială, respectiv art. 33 din Legea nr. 656/2002 rep. fiind produsul infracţiunii, respectiv un bun dobândit printr-o faptă prevăzută de legea penală.

Dispoziţiile art. 33, care au preluat întocmai dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 656/2002 urmează a fi interpretate prin prisma specificului acestei legi şi a finalităţii sale. Astfel, în condiţiile în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea ad litteram a dispoziţiilor C. pen. în materia confiscării bunurilor ce fac obiectul infracţiunii prev. de art. 29, în mod evident nu ar mai fi fost necesară vreo menţiune suplimentară, dat fiind că dispoziţiile din cod au valoarea unor norme cu caracter general nemaifiind aşadar necesară prevederea expresă în norma specială. Or, prin inserarea art. 33, legiuitorul a dorit să sublinieze caracterul specific al confiscării, respectiv al măsurilor asigurărorii care transpun în realitate prevederile legale precitate.

Astfel, aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale asupra bunurilor altor persoane care nu au calitatea de parte în procesul penal derivă din specificul infracţiunii de spălare a banilor, fiind de esenţa acestei infracţiuni, poziţionarea bunurilor obţinute în mod fraudulos în patrimoniile altor persoane, în scopul disimulării acestora.

De altfel, şi legislaţia europeană manifestă o preocupare deosebită în domeniul confiscării produselor infracţiunii, arătându-se că „practica prin care o persoană suspectată sau învinuită transferă bunuri unei părţi terţe în cunoştinţă de cauză, în vederea evitării confiscării, este comună şi din ce în ce mai răspândită. Prin urmare, necesitatea de a permite confiscarea bunurilor transferate către terţi sau achiziţionate de aceştia este din ce în ce mai pregnant" (parag. 24 din Preambulul Directivei nr. 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană).

Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 33 din Legea nr. 656/2002 rep., confiscarea imobilului (apartament şi loc de parcare) situat în Bucureşti, sector 4 şi, pe cale de consecinţă, şi menţinerea măsurii asiguratorie instituită asupra acestuia prin ordonanţa parchetului din data de 09 septembrie 2013 (aflată la fila 386 vol. 28 d.u.p.).

Având în vedere că imobilul se afla, în drept, în proprietatea familiei M., instanţa de apel a dispus citarea intimaţilor M. şi F.F.F.F.F., la adresele indicate în dosarul cauzei, aducându-li-se la cunoştinţă că pot fi reprezentaţi de avocat, pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării, drepturi de care aceştia au uzat şi au beneficiat efectiv prin angajarea unui apărător ales, prin depunerea de înscrisuri la dosar şi prin formularea de concluzii, în scris şi oral, prin intermediul apărătorului.

Astfel, principiul egalităţii armelor şi cel al garantării dreptului la apărare al intimaţilor au fost respectate de către organele judiciare cu ocazia luării măsurii de siguranţă a confiscării şi a menţinerii măsurii asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale. Ca urmare, în ansamblul său, procedura desfăşurată a asigurat suficiente garanţii ca intimaţii să îşi protejeze adecvat propriile interese. Persoanelor a căror proprietate era susceptibilă de a fi confiscată le-a fost acordată în mod oficial calitatea de parte în cadrul procedurii penale în care confiscarea a fost ordonată, acordându-le posibilitatea rezonabilă şi suficientă pentru a-şi proteja interesele în mod adecvat pentru a nu a exista nicio încălcare a drepturilor garantate acestora în temeiul articolului 6 parag. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Trebuie precizat, însă, că măsura confiscării dispusă cu privire la imobilul din Calea ... nu echivalează cu atestarea vinovăţiei intimaţilor în raport cu vreo infracţiune. In consecinţă, instanţa de apel conchide în sensul că ordinul de confiscare nu reprezintă o apreciere cu privire la vinovăţia intimaţilor M. şi M. privind săvârşirea vreunei infracţiuni.

În ceea ceea ce priveşte consideraţiunile expuse atât de acuzare, cât şi de apărare privind confiscarea extinsă, Înalta Curte apreciază că măsura de siguranţă invocată nu este incidenţă în cauză în raport cu imobilul situat în Bucureşti, sector 4.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 118 C. pen. din 1969 (preluate cu unele modificări în art. 1121 C. pen. în vigoare) rezultă că obiectul confiscării extinse îl reprezintă bunurile provenind din alte activităţi infracţionale decât cele pentru care se pronunţă hotărârea de condamnare. In conformitate cu dispoziţiile legale precitate, în cazurile în care o persoană este condamnată pentru comiterea unei infracţiuni pentru care lege prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 5 ani şi care este susceptibilă să îi producă un folos material, instanţa poate dispune şi confiscarea altor bunuri decât cele care pot fi supuse confiscării speciale, dacă sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege. Condiţiile privesc intervalul de timp în care se apreciază dacă valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată depăşeşte în mod evident veniturile obţinute în mod licit (cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii până la data emiterii actului de sesizare al instanţei) şi împrejurarea că instanţa trebuie să-şi formeze convingerea că bunurile respective provin din activităţi de natura celor care au atras condamnarea.

Însă, aşa cum s-a arătat anterior, bunul imobil reprezintă obiectul material al infracţiunii de spălarea banilor, infracţiune reţinută, în forma instigării în sarcina inculpatei A. în prezenta cauză, şi nu un bun provenind dintr-o activitate infracţională ce nu face obiectul cauzei penale de faţă care ar fi atras incidenţa măsurii de siguranţă a confiscării extinse.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel apreciază că nu mai este necesară analiza susţinerilor apărării inculpatei şi intimaţilor privind neîndeplinirea condiţiilor aplicării confiscării extinse, prin prisma deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională.

De asemenea, rămân fără finalitate juridică, neavând legătură cu obiectul cauzei, consideraţiile inculpatei A., din notele depuse la dosar pe tot parcursul judecării apelului, cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prin prisma analizei pe care o face apelanta cu privire la averea pe care a deţinut-o sau o deţine în prezent. În esenţă, aceasta arată că valoarea totală a averii sale este de 300.724 lei, structurată pe trei categorii : bunuri dobândite înainte de septembrie 2006 (teren arabil în suprafaţă de 1.133 mp, situat în extravilanul oraşului Târgovişte, achiziţionat în anul 2004, apartamentul în suprafaţă de 64 mp situat în oraşul Târgovişte, achiziţionat în anul 2004), bunuri dobândite cu împrumutul luat în anul 2006 de la SC G.G.G.G.G.

SA (apartamentul în suprafaţă de 71 mp din Târgovişte şi 3 parcele de teren, în suprafaţă totală de 4.080 mp) şi bunuri dobândite în ultimii 5 ani (teren pădure situat în extravilanul com. Tătărani, cumpărat în anul 2010, suma de 2.500.306 euro donată în 2010 nepoatei H.H.H.H.H. şi economii de 10.362 lei în contul de la Banca Comercială Română). Mai arată că bunurile dobândite în ultimii 5 ani din averea evidenţiată anterior însumează 101.224 lei şi doar acestea, ipotetic, pot face obiectul confiscării, în opinia inculpatei.

Insă, aceasta arată că aceste bunuri au fost achiziţionate cu venituri licite şi nu pot face obiectul confiscării speciale. Totodată, se susţine că s-a omis a se menţiona în categoria veniturilor inculpatei a sumelor de 70.000 lei, reprezentând salariile încasate în perioada 01 ianuarie 2013 - 08 august 2013, de 207.718 lei, bani încasaţi în anul 2012 ca urmare a vânzării unui apartament situat în Târgovişte, 42.000 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului în aprilie 2011 şi 140.064 lei, contravaloarea chiriei încasate de la Curtea de Apel București, cu scopul de a diminua cuantumul real al veniturilor inculpatei, această sumă totală a veniturilor sale s-ar putea regăsi în valoarea apartamentului surorii sale dobândit în anul 2012, ulterior retragerii sumelor de bani, aşa cum în acelaşi apartament, ar fi putut fi investită şi suma de 57.000 de euro obţinută în aprilie 2012 de inculpată din valorificarea apartamentului din Târgovişte.

Se apreciază de către inculpată că un asemenea raţionament are logică şi se sprijină pe actele dosarului, aşa încât se susţine că, la data cumpărării apartamentului de către sora sa, inculpata dispunea de. aceste sume din surse licite şi, dacă ar fi dorit să-i ofere un sprijin surorii sale, ar fi facut-o.

Instanţa de apel constată că structura acuzatorială prezentată de organele de urmărire penală din rechizitoriu vizează aplicarea măsurii confiscării extinse asupra tuturor bunurilor inculpatei A. şi ale membrilor familiei sale, susţinându-se o antecedenţă factuală a depozitării produselor infracţionale pe numele persoanelor apropiate acesteia. S-a susţinut că bunurile dobândite de inculpaţii A. şi B. sunt rezultatul unor activităţi infracţionale similare desfăşurate de aceştia în cursul unei perioade de cel puţin 5 ani înainte de debutul infracţiunilor din prezenta cauză. De asemenea, s-a mai arătat că cei doi inculpaţi au dobândit bunuri mobile şi imobile pe numele unor membri ai familiei, prin depozitarea unor sume de bani în bancă sau prin edificarea unor contrucţii sau prin încheierea unor contracte de vânzare -cumpărare, prin interpunere de persoane, cărora le-au atribuit fictiv calitatea de proprietari. In acest context, acuzarea a făcut o analiză a veniturilor obţinute de cei doi inculpaţi, de părinţii, respectiv bunicii acestora, numiţii D.D.D.D. şi a imobilelor deţinute de A., B., D.D.D.D. şi B.B., soţia inculpatului B., arătându-se că inculpaţii A. şi B. şi-au disimulat proprietăţile pe numele unor membri de familie, menţionaţi anterior.

Prin sentinţa penală atacată s-a respins cererea de confiscare extinsă faţă de inculpaţii A. şi B., aspect care nu a fost contestat prin motivele de apel formulate de parchet.

Or, instanţa de apel, în limitele efectului devolutiv al apelului, nu mai poate cenzura hotărârea apelată pe acest aspect.

Astfel, analiza susţinerilor apelantei inculpate precizate anterior nu se mai impune, întrucât excede obiectului cauzei. Totodată, aşa cum s-a arătat deja cu privire la imobilul din Calea ..., confiscarea acestuia se va dispune pe baza unui alt temei legal, confiscarea extinsă nefiind incidenţă în cauză.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a respins cererea de confiscare extinsă, a omis a se pronunţa cu privire la ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor numiţilor D.D.D.D. şi B.B., impunându-se ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele parchetului din data de 23 septembrie 2013, respectiv din data de 04 octombrie 2013, aflate la filele 41 şi 81 din vol. 28 dup, criticile apelantei inculpate A. pe aceste aspecte fiind fondate.

Pentru aceleaşi motive, se impune şi ridicarea măsurii asiguratorie asupra autoturismului prin ordonanţa parchetului din data de 25 septembrie 2013 (fila 60 vol. 28 d.u.p.) privindu-l pe inculpatul B.

Instanţa de apel nu poate primi solicitarea reprezentantului Ministerului Public din cadrul dezbaterilor de la termenul din 5 mai 2016 de confiscare extinsă a autoturismului. Se constată, pe de o parte, că suma ce a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă pentru care inculpatul a fost cercetat a fost restituită Direcției Naționale Anticorupție. Pe de altă parte, solicitarea de confiscare a fost formulată cu ocazia dezbaterilor, prin extinderea motivelor de apel ale parchetului, apărarea inculpatului neputând administra probe pe acest aspect. Nu în ultimul rând, verificarea îndeplinirii condiţiilor confiscării extinse presupune o analiză detaliată şi comparativă a ansamblului veniturilor realizate de inculpat în raport de valoarea bunurilor dobândite de acesta în perioada prevăzută de norma legală incidenţă, inclusiv dovedirea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului în prezenta cauză. Or, solicitarea de confiscare extinsă nu poate avea ca obiect un singur bun al inculpatului (în condiţiile în care din actul de acuzare rezultă că acesta a dobândit mai multe bunuri în perioada de referinţă : o cota de Vi din imobilul în suprafaţă de 283,90 mp situat în satul Căprioru, com. Tătărani, imobilul situat în Bucureşti, depozitul în suma de 100.000 de lei de la SC I.I.I.I.I. SA, și autoturism) şi în raport de un argument singular, că autoturismul era folosit de mama inculpatului A.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune, se constată că apelanta inculpată A. nu contestă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi probele administrate în cauză pe acest aspect. Apreciază, însă, că fapta nu există întrucât cadrul normativ care reglementează dreptul la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie nu se prevede obligaţia de a locui, efectiv, neîntrerupt în spaţiul ce face obiectul contractului de închiriere.

Se constată din probele administrate (declaraţiile martorilor audiaţi şi înscrisurile aflate la dosar) că, în perioada ianuarie 2008 - iunie 2013, inculpata i-a indus în eroare pe funcţionarii departamentului economic din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, prin folosirea unor înscrisuri ce atestau raporturi juridice fictive (contracte de închiriere, declaraţii, chitanţe de plată) obţinând un folos material injust prin compensarea ilegală a chiriei, producând o pagubă părţii civile în cuantum de 140.064 lei, reţinându-se în sarcina acesteia 65 de acte materiale.

Inculpata A. a solicitat decontarea chiriei în baza contractelor de închiriere din 11 ianuarie 2008, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sectorul 3 pentru perioada de 15 luni, de la 01 ianuarie 2008 până la 31 martie 2009, cu o chirie de 380 euro pe lună, respectiv din 06 martie 2009, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, sectorul 3 pentru perioada iniţial, de 2 ani, de la 01 aprilie 2009 până la 01 aprilie 2011, ulterior, prin actul adiţional din 17 mai 2012, contractul a fost prelungit până la data de 01 aprilie 2019, chiria în sumă de 680 euro, iar, prin actul adiţional din 01 iunie 2012, s-a convenit diminuarea la 580 euro, dar nu a locuit în niciunul din cele două imobile.

Aceasta a locuit efectiv într-o altă locaţie, respectiv în imobilul situat în Bucureşti, sectorul 3.

Instanţa de apel mai reţine, din declaraţiile martorei J.J.J.J.J. că inculpata nu i-a achitat contravaloarea chiriei stipulată în contract, însă, cu toate acestea, a atestat, în mod necorespunzător adevărului, că ar fi primit lunar chiria, înscrisurile ce atestau aceste împrejurări fiind întocmite toate în cursul lunii ianuarie 2008.

De asemenea, în imobilul pretins închiriat de apelanta inculpată A. de la intimata inculpată D. locuia în fapt, în calitate de chiriaşă, martora X.X.

Contrar susţinerilor apelantei, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că din interpretarea dispoziţiilor art. 22 şi art. 23 din O.U.G. nr. 27/2006, rezultă că vocaţia exercitării dreptului la decontarea chiriei presupune utilizarea efectivă de către solicitant a spaţiului locativ deţinut în temeiul unui contract de închiriere. Compensarea chiriei se realizează lunar, însoţită de documente justificative care să ateste plata unei chirii proprietarului imobilului, înscrisuri care atestă starea de fapt constând în folosirea efectivă a spaţiului închiriat. Or, exercitarea legală a dreptului la decontarea chiriei nu presupune, cum arată inculpata, depunerea în mod formal a unor înscrisuri indiferent că atestă o situaţie reală sau una falsă. Depunerea înscrisurilor justificative privind plata lunară a chiriei trebuie să fie conforme realităţii obiective în sensul folosirii continue şi efective a imobilului închiriat.

Cu aceeaşi motivaţie, inculpata A. solicită achitarea sa pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în condiţiile în care, apreciază apelanta, calitatea sa de chiriaş era clară, conferită de contractele de închiriere întocmite cu respectarea legii, în opinia sa, şi înregistrate la Administraţia Financiară.

Aşa cum s-a arătat anterior înscrisurile care au făcut obiectul infracţiunilor de fals atestă o situaţie necorespunzătoare adevărului, respectiv calitatea de chiriaş a inculpatei, dat fiind că aceasta nu a locuit în imobilele intuiri ate.

Faţă de cele arătate, instanţa de apel nu poate primi solicitarea inculpatei A. de achitare pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals în încrisuri sub semnătură privată.

Totodată, apreciază ca fiind întemeiat motivul de apel al parchetului vizând omisiunea instanţei de fond de a anula înscrisurile falsificate folosite de inculpata A. pentru obţinerea în mod ilicit a chiriei, astfel că, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., urmează a desfiinţa următoarele înscrisuri : actele adiţionale din 17 mai 2012 şi din 01 iunie 2012 la contractul de închiriere din 06 martie 2009 (filele 252, 253 vol. 24 d.u.p.), 50 de chitanţe de plată a chiriei (filele 257 - 366 vol. 24 d.u.p.) şi 15 declaraţii de primire a chiriei filele 371 - 400 vol. 24 d.u.p.).

Faţă de soluţia adoptată cu privire la apelanta inculpată A., nici cererea intimatei inculpate D. de achitare pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanţa de fond nu poate fi primită.

- Solicitarea intimatei inculpate pe acest aspect nu poate fi analizată, ci numai prin raportare la soluţia adoptată în cauză cu privire la inculpata A., dat fiind că inculpata D. nu a formulat cale de atac în prezenta cauză.

Însă, în conformitate cu prevederile art. 419 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a extinde, din oficiu, efectele apelului declarat de apelanţii inculpaţi şi asupra intimatei inculpate cu privire la soluţionarea laturii civile.

Se constată că, în mod nelegal, instanţa de fond a dispus obligarea în solidar a intimatei inculpate la repararea întregului prejudiciu cauzat părţii civile de către inculpata A., în condiţiile în care prin activitatea infracţională în care au fost implicate atât intimata inculpată D. şi apelanta inculpată A. prejudiciul produs s-a cuantificat la suma de 119.584 lei.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel urmează a dispune obligarea inculpatei A. la plata sumei de 156.351 lei, din care în solidar cu inculpata D. până la concurenţa sumei de 119.584 lei, despăgubiri civile către partea civilă Curtea de Apel Bucureşti.

Deşi menţiunea anteprecizată este cuprinsă în considerentele sentinţei penale, aceasta lipseşte din dispozitiv, parte o hotărârii care se pune în executare, motiv pentru care se impune desfiinţarea sentinţei atacate pe acest aspect.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul C., fapta acestuia trebuie analizată în contextul în care H. rămăsese încarcerat în baza unui mandat de arestare preventivă emis în Dosarul nr. x/300/2010 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti (mandatul de executare al pedepsei de 7 ani fiind anulat prin Decizia penală nr. 381 din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, de completul de trei judecători din compunerea căruia a fâcut parte inculpata A., după C. pen. arătat anterior). Astfel, scopul urmărit de condamnatul H. era obţinerea unei soluţii de punere în libertate, finalitate ce urma a fi pusă în practică, dată fiind starea sa de detenţie, de apropiaţii săi, aceleaşi persoane implicate în obţinerea soluţiei de admitere a contestaţiei în anulare, respectiv I., J., Y. şi G., în planul infracţional fiind inclus de aceasta din urmă şi C.

Beneficiind de credibilitatea generată de obţinerea soluţiei de admitere a contestaţiei în anulare, condamnata G. l-a prezentat condamnaţilor H. şi I. pe inculpatul C. ca fiind persoana de care este nevoie pentru obţinerea soluţiei de punere în libertate, prin intervenţii asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti.

Astfel, condamnata G. a pretins suma de 350.000 de euro de la I., lăsând să se creadă că, prin intermediul inculpatului C., are influenţă asupra judecătorilor care intrau în completul învestit să soluţioneze Dosarul nr. x/300/2010/a4 având ca obiect recursul declarat de H. împotriva încheierii de menţinere a arestării preventive, în scopul pronunţării unei hotărâri de punere în libertate a acestuia.

Întrucât nu exista posibilitatea plăţii acestei sume de bani în numerar, s-a convenit, între I. şi G., alternativa de a se vira banii din contul unei societăţi comerciale controlate de H., care a fost pusă în practică de J. în contul inculpatului C., suma totală virată fiind în cuantum de 1.900.061 lei (conform extrasului de cont aflat la fila 339 vol. 17 d.u.p.) ce includea contravaloarea celor 350.000 de euro şi T.V.A. aferent.

Or, este cert că, pentru primirea folosului, inculpatul C., nu numai prin intermediul condamnatei G., dar şi direct, a convenit cu I. să fie încheiat un contract fictiv de asistenţă juridică, astfel că, urmărind această finalitate, condamnatul I., prin intermediul condamnatei J., l-a determinat pe reprezentantul SC O.O.O. SA să încheie în fals un contract de asistenţă juridică cu avocatul C.

Inculpatul C. a confirmat, chiar şi în lipsa unei pronunţări exprese în acest sens - condamnatul I. fiind cel care a declarat în cursul urmăririi penale acest lucru, după cum se va arăta în continuare - prin jnîjpgul său comportament că avea posibilitatea obţinerii unei soluţii de punere în'tibertate, în condiţiile susţinute de condamnata G.

Acţiunile întreprinse de inculpatul C. anterior şi în data judecării Dosarului nr. x/300/2010/a4 concordă cu susţinerile condamnatei G. faţă de condamnatul I. şi martora Y. Astfel, suma iniţială pretinsă a fost de 500.000 de euro, pretins onorariu clamat şi de inculpat în declaraţiile date. Pe de altă parte, apar ca fiind suspecte insistenţele nu numai ale condamnatei G., dar şi ale inculpatului C. de a i se remite, anterior intrării în sala de şedinţe, suma pretinsă. Este cert că inculpatul C. verifica, în permanenţă, pe laptop-ul personal situaţia contului, în sensul primirii banilor promişi de către I., fiind nevoie de deplasarea personală a condamnatei J. la sediul Tribunalului Bucureşti pentru a-i confirma viramentul bancar prin înmânarea ordinului de plată prin care se efectuase tranzacţia bancară.

Analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză relevă în opinia instanţei de apel, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că, deşi pretirtderea expresă a sumei de bani şi promisiunea obţinerii unei soluţii de punere în libertate prin pretinsa influenţă asupra unui membru al completului de judecată s-au realizat de către şi prin intermediul condamnatei G., prin întreg comportamentul adoptat de inculpatul C. din ziua judecării recursului, acesta a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor în vederea pronunţării soluţiei urmărite de condamnatul H. Este de remarcat faptul că inculpatul C. şi-a construit o strategie de protecţie, evitând să se expună direct în cadrul activităţii infracţionale, aspecte ce rezultă cu precădere şi din activităţile sale ulterioare, negând orice implicare în traficul de influenţă comis în coautorat cu condamnata G., cu prilejul întâlnirilor prin care i se solicita restituirea sumei de bani primite, dat fiind că nu obţinuse soluţia promisă şi pentru care se plătiseră banii.

Convorbirea telefonică purtată de C. şi G. din data de 04 iunie 2013 (transcrisă la filele 97 - 104 vol. 8 d.u.p.) confirmă acuzaţia adusă inculpatului în sensul că „tratativele" cu familia H. au fost purtate prin intermediul condamnatei G., şi nu direct de inculpatul C., credinţa generală fiind aceea că acesta din urmă va obţine punerea în libertate a condamnatului H., prin influenţarea completului de judecată, aspect confirmat şi de modul de derulare a evenimentelor de la data de 4 aprilie 2012.

Scopul remiterii sumei de bani şi primirii acesteia de către inculpatul C. a fost relevat de toţi cei implicaţi direct în activitatea infracţională H., I., J., Y., respectiv intervenirea pe lângă judecătorii Tribunalului Bucureşti pentru punerea în libertate a lui H., scop clamat expres de către condamna G. şi confirmat expres de inculpatul C. (după cum susţine în cursul urmăririi penale I.) şi implicit (după cum au arătat ceilalţi), prin întregul său comportament, apelantul inculpat confirmând că avea posibilitatea obţinerii unei soluţii de punere în libertate, în condiţiile susţinute de condamnata G.

Relevantă este afirmaţia martorei Y. din declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi „toată lumea (...) ştia pentru ce au fost daţi aceşti bani, respectiv pentru a se obţine punerea în libertate a lui H."

Ideea „compensării" diferenţei de 300.000 de euro pe care condamnatul H. o mai avea de remis condamnatei G. pentru rezolvarea favorabilă a contestaţiei în anulare, cu suma de bani remisă, prin transfer bancar inculpatului C. transpare ulterior epuizării activităţii infracţionale, ca o propunere din partea condamnatei G., cu ocazia discuţiei purtată la data de 5 iunie 2013 cu martora Y., în contextul refuzurilor inculpatului C. de a restitui condamnatului H. suma de bani („însă, eu zic aşa sa-i spui : Domnule, am fost cu ea şi după ce am ieşit de la C. şi ea a zis în felul următor : deci, s-o ia ca atare! Mie trebuia să-mi dea o sumă! Mi-a, tras ţeapă! Asta e! legea compensaţiei! Mă gândesc! Nu vreau să i-o spui aşa!"), idee acceptată de H. într-o discuţie cu G. din data de 7 august 2013. In acelaşi sens a declarat şi condamnata J. la data de 20 august 2013, aceasta arătând că, din modul în care s-au derulat evenimentele, aşa cum le priveşte la data formulării declaraţiei, suma de bani virată în contul inculpatului C. a fost, de fapt, o modalitate gândită de G. pentru a-i determina să-i remită diferenţa de 300.000 de euro.

Însă, dacă această variantă susţinută de apelantul inculpat era cea reală, atunci ar fi trebuit ca cea mai mare parte din bani să-i fie daţi condamnatei G. Or, acest lucru nu s-a întâmplat, aceasta primind doar „un comision" pentru implicarea ei, comision egal ca şi cuantum cu cel primit şi de martora Y.

Inculpatul nu a putut prezenta într-o manieră verosimilă raţiunile pentru care încheiase anterior un contract cu acelaşi condamnat pentru un onorariu de 10.000 de euro, pentru ca, după o perioadă în care nu mai interacţionase cu acesta, să fie de acord cu plata unui „onorariu" în cuantum de 350.000 de euro (aspect reliefat de H. în conversaţia din 07 august 2013 purtată cu G. „dacă era un bun profesionist, prima dată când mi-a cerut 10.000 de euro, aşa cinci, cât dracu mi-a cerut.avea aceeaşi valoare ca avocat? Deci, nu văd cum i-a crescut cota, nu? într-un an de zile! Cu un an de zile înainte, deci, i-am plătit contract.mult mai complex, cu activităţi mult mai laborioase, care-face mii de euro, da? Şi, după aia i-a crescut cota (...). Tu ştii pentru ce erau banii şi n-are rost să mai discutăm").

Analizând motivele de apel formulate de inculpatul C., se constată că, în esenţă, acesta critică modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanţa de fond, solicitând, în baza aceloraşi probe, achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Punctual, referitor la criticile aduse de apelantul inculpat considerentelor sentinţei penale, instanţa de apel apreciază că pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt este necesară evaluarea tuturor probelor administrate în cauză şi nu analizarea singulară a fiecărei probe luată individual.

Astfel, declaraţiile date de condamnatul H., aşa cum s-a arătat anterior în curprinsul deciziei privind infracţiunea de luare de mită, trebuie analizate prin prisma faptului că acesta nu a participat la stabilirea condiţiilor şi plata efectivă a sumei de bani, în aceste operaţiuni fiind implicaţi I., G., J. şi Y. De asemenea, nu poate fi ignorat faptul că H. a avut o atitudine procesuală oscilantă, fie negând implicarea sa şi cunoaşterea activităţii infracţionale, fie recunoscând parţial împrejurările comiterii faptelor, încercând în permanenţă inducerea în eroare a organelor judiciare, în scopul înlăturării/diminării răspunderii sale penale, pentru ca, în faţa instanţei de fond, să apeleze la procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. din 1968 (fiind condamnat în Dosarul nr. x/2/2013 al Curţii de Apel Constanţa, din care s-a disjuns prezenta cauză).

Însă, din analizarea declaraţiilor succesive date de condamnatul H. pe tot parcursul procesului penal, coroborate cu înregistrările discuţiilor purtate de acesta în mediul ambiental interceptate şi transcrise în dosarul de urmărire penală (relevantă fiind convorbirea din 07 august 2013 expusă anterior) şi cu întreg comportamentul condamnatului care i-a solicitat în repetate rânduri inculpatului C. restituirea sumei de bani, în condiţiile în care nu s-a atins scopul pentru care fuseseră remişi banii - punerea sa în libertate - rezultă concluzia, la care a ajuns şi instanţa de fond expusă în considerentele sentinţei penale atacate, că H. a avut convingerea că inculpatul C. va interveni pe lângă judecătorii care soluţionau recursul în Dosarul nr. x/300/2010/a4 pentru punerea sa în libertate.

Declaraţiile acestuia, inclusiv cea dată în faţa instanţei de fond, concordă cu situaţia de fapt reţinută în actul de acuzare şi în sentinţa penală în sensul că activitatea de pretindere a sumei de bani şi promisiunea obţinerii finalităţii dorite, respectiv punerea în libertate au fost realizate de G., în numele inculpatului C.

Este de remarcat faptul că nici apelantul inculpat C. nu neagă rolul avut de G. în relaţia cu familia H., ci doar obiectul înţelegerii cu aceştia. In faţa înaltei Curţi, apelantul inculpat a relatat modalitatea în care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică cu SC O.O.O. SA şi efectuarea plăţii aşa zisului onorariu pentru acordarea asistenţei juridice inculpatului H., arătând că termenii înţelegerii - activităţile juridice ce urmau a fi efectuate în baza contractului, stabilirea clientului semnatar al contractului, cuantumul onorariului şi modalitatea de plată a acestuia - au fost stabiliţi prin intermediul condamnatei G.

Modalitatea de derulare a activităţii infracţionale este relatată şi de condamnatul I.. Se constată că deşi condamnata G. declară că iniţiativa traficului de influenţă a aparţinut inculpatului C., aceasta împrejurare este contrazisă de I. şi Y., aşa încât instanţa de apel nu va reţine acest aspect, care va influenţa, aşa cum se va arăta ulterior în considerente, procedura de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului C.

Condamnatul I. a arătat, în declaraţia de la urmărire penală din 20 august 2013, că inculpatul C. l-a asigurat că este în relaţii apropiate cu unul dintre membrii completului de judecată şi că a discutat cu acesta obţinând promisiunea că va pronunţa o soluţie de punere în libertate a fratelui său şi l-a avertizat că dacă nu primeşte banii în cont, până la reluarea şedinţei de judecată, recursul urma să fie respins. Confirmarea expresă a inculpatului asupra pretinsei intervenţii asupra magistratului de la tribunal este susţinută de condamnatul I. şi cu ocazia confruntării din 10 octombrie 2013, pentru ca în faţa instanţei de apel să revină asupra acestor împrejurări, dar fără a relata un motiv întemeiat în acest sens. Chiar dacă relatarea unei confirmări exprese şi directe a inculpatului C. a pretinsei intervenţii pe lângă magistraţii instanţei de recurs este clamată doar de I. în actele procedurale menţionate, relevant este faptul, aşa cum s-a arătat mai sus, că inculpatul C. a lăsat să se creadă că are această influenţă, după cum declară condamnatul în data de 27 august 2013, că „cerinţele exprimate de G. i-au fost confirmate de avocatul C. în sediul Tribunalului Bucureşti".

Prezenţa sa imediată la sediul instanţei, la solicitarea telefonică a condamnatei G., încheierea intempestivă a contractului de asistenţă juridică, în timpul suspendării şedinţei de judecată, reacţia inculpatului în tot acest timp prin verificarea permanentă a virării banilor pe laptop-ul pe care îl avea asupra sa şi prin condiţionarea acordării asistenţei juridice lui H. în ziua de 4 aprilie 2012 doar de virarea sumei de bani, toate aceste împrejurări au confirmat condamnatului I., dar şi celorlalţi participanţi la planul infracţional convingerea fermă în realitatea intervenţiei.

Aceeaşi certitudine a avut-o şi condamnata J., după propriile declaraţii date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de apel, chiar în lipsa unei confirmări exprese a inculpatului C., motiv pentru care a venit „cât a putut de repede la sediul Tribunalului Bucureşti" pentru a face dovada transferului bancar în contul avocatului C., prezentându-i acestuia din urmă ordinul de plată în original.

Deşi inculpatul C. neagă faptul că ar fi cunoscut scopul remiterii sumei de bani, afirmând că reprezintă onorariul pentru acordarea asistenţei juridice, declaraţiile sale sunt contrazise inclusiv de declaraţiile condamnatei G., aceasta din urmă afirmând că i-a comunicat inculpatului „pretenţia" lui H. de a fi pus în libertate în dosarul K.K.K.K., inculpatul relatându-i că urma să intervină pe lângă judecătorii instanţei de recurs. In plus, condamnata a arătat că inculpatul i-a spus a doua zi după soluţionarea cauzei că nu a obţinut soluţia promisă întrucât viramentul bancar nu s-a efecuat la timp, urmând să facă demersuri în continuare pentru obţinerea eliberării din arest a lui H.

Este de observat că asistenţa juridică a inculpatului H. a fost acordată de avocatul C. în Dosarul nr. x/300/2010 doar în cursul lunilor aprilie - mai 2012 şi a vizat, în special, măsurile preventive şi căile de atac împotriva încheierilor pronunţate pe acest aspect, aşa încât afirmaţia condamnatei G. este credibilă. Insă înscrisurile ataşate la dosar, constând în copii ale Dosarului nr. x/300/2010 ataşate în vol. 14 dup sau depuse de inculpat în vol. 17 dup constând în împuternicirile avocaţiale pentru acordarea asistenţei juridice sunt emise exclusiv în baza contractului din 04 aprilie 2012, aspect ce urmează a fi analizat ulterior în cuprinsul prezentei decizii.

Şi martora Y. a confirmat în declaraţiile date scopul remiterii sumei de bani inculpatului C., rolul avut de G., în sensul că iniţiativa activităţii infracţionale i-a aparţinut acesteia din urmă, arătând că a primit împreună cu G. „un comision" de la inculpat, împrejurările relatate de martoră (cu excepţia persoanei care a avut iniţiativa comiterii faptei) fiind în concordanţă cu cele afirmate şi de G., respectiv ale condamnaţilor I. şi J. Deşi în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martora a relatat uşor diferit împrejurările comiterii faptelor descrise în cursul urmăririi penale, acest fapt este explicabil datorită intervalului de timp scurs între cele două faze procesuale, aspect menţionat expres de martoră în faţa instanţei de apel la momentul la care i s-a solicitat să explice diferenţele existente între declaraţiile sale. Înalta Curte constată lipsa de preocupare manifestată de instanţa de fond la momentul audierii martorei privind aceste contradicţii existente între declaraţiile sale succesive.

Pretinsa lipsă de credibilitate a declaraţiilor date de G. clamate de inculpat ca având conţinut nereal ca urmare a „beneficiilor" obţinute de aceasta (aplicarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi retragerea de către parchet a apelului privind-o pe aceasta) este doar a afirmaţie şi nu poate conduce la înlăturarea declaraţiilor pe acest unic considerent, în condiţiile în care cele relatate de aceasta se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv au fost confirmate de derularea ulterioară a evenimentelor. Considerentele expuse anterior în prezenta decizie pe acest aspect cu ocazia analizării criticilor apelantei inculpatei A. sunt aplicabile şi în acest caz, nemaifiind necesară reluarea argumentelor prezentate deja.

De asemenea, şi conţinutul convorbirilor interceptate în cauză relevate de inculpat în motivele de apel ce atestă, în opinia sa, neimplicarea în activitatea infracţională derulată de G., trebuie analizate prin prisma strategiei adoptată de inculpatul C. care a evitat, după cum s-a arătat anterior, să se expună direct, lăsându-i condamnatei G. acest rol, pentru a se putea ulterior prevala de pretinsa necunoaştere a conţinutului înţelegerii infracţionale stabilite de G. cu familia H.

Înscrisul depus de inculpat în dosarul de apel, pretins emis de către G. (fila 143 vol. 3), nu înlătură vinovăţia sa, susţinerile apelantului fiind negate de către aceasta, iar conţinutul respectivului înscris nu conduce la schimbarea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Pe de altă parte, activitatea infracţională ce a făcut obiectul traficului de influenţă trebuie plasată şi, totodată, analizată şi prin prisma nemulţumirilor inculpatului vizând cuantumul onorariilor pentru serviciile de asistenţă juridică acordate anterior condamnatului H. raportat la onorariile plătite de acelaşi condamnat unor alţi avocaţi, despre care inculpatul afirmă că au efectuat apărări pe materialele întocmite de el. Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, inculpatul a arătat că „pentru activităţile juridice prestate a fost angajat d-nul avocat T. care, pentru apărările făcute de mine, într-o contestaţie în anulare şi o cerere adresată Curții Europene a Drepturilor Omului, a fost remunerat cu suma de 400.000 de euro".

În acelaşi registru, se constată că inculpatul avea datorii împovărătoare astfel cum rezultă din documentele privind obligaţiile fiscale şi, în special, din sumele de bani datorate unor persoane fizice şi juridice, conform înscrisurilor aflate la filele 44 - 74 vol. 27 dup.

Instanţa de apel nu poate primi solicitarea apelantului inculpat de înlăturare din materialul probator a declaraţiilor date de martorul T.T.T., în condiţiile în care acesta şi-a menţinut poziţia procesuală cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond. Însă, aşa cum rezultă din cele relatate de martor, acesta a luat cunoştinţă de împrejurările comiterii infracţiunii, fiind implicat în încercările condamnatului H. de a-şi recupera banii de la inculpatul C., aflând în acest context, de la H. şi de la Y., scopul pentru care au fost remişi banii inculpatului - punerea în libertate a lui H. şi modalitatea în care inculpatul a primit suma de bani - încheierea unui contract de asistenţă juridică simulat.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantului inculpat C. în sensul că înscrisurile depuse în vol. 17 dup relevă realitatea clauzelor contractului în baza căruia i s-a plătit suma efectivă de 350.000 de euro, instanţa de apel le apreciază ca nefondate.

Aşa cum s-a arătat anterior, din lipsa lichidităţilor, s-a convenit ca plata „serviciilor" inculpatului C. să se facă prin virament bancar din contul unei societăţi comerciale aparţinând condamnatului H., urmând a fi întocmit un contract pentru a justifica transferul bancar. Urmărind această finalitate, I., cu ajutorului condamnatei J., l-a determinat pe martorul P.P.P., reprezentantul legal al SC O.O.O. SA, să încheie în fals cu inculpatul C., la data de 04 aprilie 2012 contractul de asistenţă juridică, în temeiul căruia a fost virată în contul inculpatului suma de 1.900.052 lei, reprezentând echivalentul a 350.000 de euro şi T.V.A. aferent.

Aceste împrejurări rezultă din declaraţiile condamnaţilor I. şi J., astfel că pentru primirea folosului ce a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă s-a încheiat un contract fictiv de asistenţă juridică între inculpatul C. şi reprezentantul legal al SC O.O.O. SA, prin care s-a atestat, în mod nereal, că suma de bani primită de inculpat ar fi reprezentat onorariu de avocat.

Fictivitatea contractului de asistenţă juridică încheiat de SC O.O.O. SRL şi inculpatul C. rezultă din declaraţia martorului P.P.P., care avea calitatea, la acea dată, de administrator al societăţii comerciale. Martorul a relatat că respectivul contract a fost încheiat la solicitarea expresă a condamnatei J., ca de altfel şi plata pretinsului onorariu, însă nu a discutat niciodată cu inculpatul C., nu s-a întâlnit cu acesta din urmă, nu a negociat onorariul, nu ştia ce prestaţii trebuia să realizeze avocatul în temeiul acestui contract şi nici nu are cunoştinţă dacă avocatul C. a prestat asistenţă juridică firmei sau condamnatului H. (fila 157 vol. 10 d.u.p.).

Chiar şi din declaraţiile date de apelantul inculpat C. rezultă fictivitatea contractului încheiat cu SC O.O.O. SRL, în condiţiile în care acesta invocă în dovedirea prestaţiilor sale avocaţiale în baza acestui contract (aflat la fila 11 vol. 17 d.u.p.) activităţi prestate în beneficiul inculpatului H. în Dosarul nr. x/300/2010, deşi delegaţiile depuse de inculpat în acest dosar, inclusiv în căile de atac (aflate la filele 201, 217, 268 vol. 14 d.u.p., aceleaşi cu cele depuse de inculpat în vol. 17 d.u.p. - filele 323, 325, 329, 331) au fost emise în baza unui alt contract de asistenţă juridică (contract din 04 aprilie 2012 aflat la fila 116 vol. 17 d.u.p.). Or, în condiţiile în care apelantul inculpat reclamă, din punct de vedere formal, realitatea clauzelor inserate în contractul de asistenţă juridică, în acelaşi mod, nu poate invoca activităţi juridice prestate în baza unui alt contract de asistenţă juridică încheiat cu un alt client.

În acelaşi mod, se constată că inculpatul C. nu a prestat nicio activitate juridică în Dosarul nr. x/P/2010, în legătură cu care încheiase contractul de asistenţă juridică din 04 aprilie 2012. Activitatea sa s-a limitat la adresarea, prin poştă, a mai multor solicitări către parchet de încunoştiinţare în vederea asistării la efectuarea actelor de urmărire penală, de comunicare a învinuirilor aduse clientului său şi de comunicare a stadiului cercetărilor, conform înscrisurilor aflate la filele 124, 160, 187, 269, 283 şi 286 vol. 17 d.u.p..

Chiar dacă s-ar avea în vedere apărarea inculpatului în sensul că onorariul primit în virtutea contractului din 04 aprilie 2012 încheiat cu SC O.O.O. SRL privind Dosarul nr. x/P/2010 ar fi vizat şi activităţile de asistenţă juridică acordate inculpatului H. în Dosarul nr. x/300/2010 (deşi aşa cum s-a mai arătat din înscrisurile aflate la. dosar rezultă contrariul), instanţa de apel apreciază că actele întocmite de inculpat nu justifică un onorariu de o valoare atât de mare. Din înscrisurile depuse de apelantul inculpat în vol. 17 d.u.p. rezultă că acesta a formulat în scris şi a susţinut în faţa organelor judiciare două cereri de liberare provizorie pe cauţiune şi motivele de recurs, pe aceleaşi aspecte, împotriva încheierilor pronunţate la termenele din 9 şi 23 mai 2012, respectiv cererea pe excepţia autorităţii de lucru judecat. Or, fără a-şi propune a face o analiză exhaustivă a serviciilor de asistenţă juridică acordată de inculpatul C. în Dosarul nr. x/300/2010, Înalta Curte constată că activităţile avocaţiale prestate de inculpat nu legitimează plata unui onorariu în valoare de 350.000 de euro.

Nici criticile apelantului inculpat C. în sensul că infracţiunea de trafic de influenţă a fost comisă doar de către G., fiind consumată anterior datei de 4 aprilie 2012, astfel încât, în opinia sa, nu-i poate fi reţinută forma de participaţie a coautoratului nu sunt întemeiate. Aşa cum s-a arătat anterior, valoarea sumei pretinse iniţial familiei H. de către condamnata G., de 500.000 de euro, concide cu cea soliciţajrt,de inculpat, după cum rezultă din propriile declaraţii ale acestuia, încheierea contractului de asistenţă juridică s-a realizat într-un timp foarte scurt, practic în dimineaţa aceleiaşi zile, în mod intempestiv, în contradicţie cu clamata complexitate a activităţii ce urma a fi desfăşurată şi cuantumul ridicat al onorariului. De asemenea, deşi inculpatul susţine că nu a luat legătura anterior cu H., i-a acordat acestuia asistenţă juridică, formulând concluzii ample în faţa Tribunalului Bucureşti. Or, toate aceste aspecte confirmă împrejurarea că detaliile activităţii ce urma a fi desfăşurate de inculpatul C. au fost stabilite anterior cu intermediarul ce asigura legătura cu familia H., respectiv condamnata G. şi nu la termenul soluţionării cauzei nr. x/300/2010/a4 din data de 4 aprilie 2012, cei doi acţionând coordonat, în calitate de autori ai infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai mult, aşa cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii cu privire la inculpatul B., în cazul în care inculpatul realizează mai multe dintre variantele alternative ale elementului material al infracţiunii, se va reţine o singură infracţiune de trafic de influenţă, fiind o unitate naturală de infracţiune, actele materiale privind primirea sumei de bani întrunind conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului privind condamnarea pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de apel apreciază că sunt, de asemenea, neîntemeiate.

În cauză nu a intervenit dezincriminarea faptei comise de inculpat, infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului de către instanţa de fond prev. de art. 290 C. pen. din 1969 regăsindu-se în art. 320 C. pen. în vigoare. în plus, se constată că susţinerea inculpatului din motivele de apel nu a avut în vedere faptul că instanţa de fond a reţinut, după cum s-a arătat, infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. din 1969, urmare a abrogării prevederilor art. 17 din Legea nr. 78/2000, astfel încât referirea la aceste din urmă dispoziţii legale nu mai este de actualitate. Totodată, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, în sarcina inculpatului se impune reţinerea dispoziţiilor C. pen., ca normă generală în raport cu dispoziţiile cu caracter special cuprinse în Legea nr. 78/2000.

Şi cea de a doua critică privind neincriminarea faptei reţinute în sarcina sa ca infracţiune în C. pen. anterior este neîntemeiată. întocmirea unui contract cu un conţinut necorespunzător adevărului prin care s-a realizat aparenţa unei operaţiuni juridice menite să creeze, la rândul său, aparenţa că foloasele obţinute în urma comiterii infracţiunii de trafic de influenţă ar avea o provenienţă licită reprezintă o alterare o conţinutului înscrisului sub semnătură privată, în speţă a contractului de asistenţă juridică din 04 aprilie 2012 constituie, sub raport obiectiv, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa de apel constată că solicitările apelantului inculpat C. de achitare pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată nu pot fi primite, motivele sale de apel pe acest aspect fiind nefondate.

Contrar afirmaţiilor apelantului inculpat, hotărârea de condamnare nu s-a întemeiat doar pe declaraţiile condamnatei G. şi ale martorului T.T.T., ci pe analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză relevat anterior în considerentele prezentei decizii, vinovăţia sa fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Neconcordanţele clamate de apelant din declaraţiile persoanelor audiate semnalizate de către instanţa de apel nu poartă asupra unor împrejurări relevante specifice laturii obiective şi subiective ale infracţiunii de trafic de influenţă, ci reprezintă modul în care fiecare persoană a perceput evenimentele la care a luat parte. Totodată, aşa cum s-a mai arătat, şi trecerea unui interval de timp între data evenimentelor şi momentele succesive ale audierilor a alterat acurateţea împrejurărilor relatate de fiecare dintre participanţii la infracţiune. Nu în ultimul rând, după cum, de asemenea, s-a mai arătat, prezentarea nuanţată a evenimentelor activităţii infracţionale de către fiecare dintre participanţi s-a datorat şi încercărilor acestora de diminuare a propriilor responsabilităţi în cauză. însă niciunul dintre aspectele arătate de apelantul inculpat nu a produs vreo îndoială în formarea convingerii instanţei de apel, relevată de art. 4 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât, în cauză, nu s-a încălcat, aşa cum susţine inculpatul, principiul in dubio pro reo.

În contextul celor arătate, instanţa de apel apreciază că motivul de apel al parchetului privind omisiunea anulării contractului de asistenţă juridică încheiat în fals de inculpatul C. este întemeiat, astfel că, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., urmează să desfiinţeze contractul de asistenţă juridică din 04 aprilie 2012 încheiat între SC O.O.O. SRL şi inculpatul C.

În ceea ce priveşte solicitarea parchetului susţinută oral cu ocazia dezbaterilor de confiscare de la inculpatul C. a sumei de 1.900.952 lei, fiind fără relevanţă împrejurarea că o parte din bani reprezintă T.V.A. şi alte taxe, instanţa de apel o apreciază ca nefondată.

Astfel, potrivit art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, banii primiţi de inculpat de confiscă. Confiscarea nu operează în cazul sumelor de bani pretinse sau cu acceptate a fi remise inculpatului. Pe cale de consecinţă, instanţa de apel apreciază că măsura confiscării nu poate avea ca obiect decât suma efectiv primită de inculpat şi de care acesta a beneficiat. Or, dat fiind că suma de 350.000 de euro a constituit obiectul infracţiunii de trafic de influenţă comisă de inculpat, în mod corect instanţa de fond a dispus confiscarea acestei sume de bani.

În legătură cu criticile parchetului privind modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate în cauză inculpaţilor A., C., B. şi D. şi cu critica apelantului B. pe acelaşi aspect, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând a menţine cuantumul pedepselor aplicate acestora şi modalitatea de executare în cazul inculpaţilor C. şi D. Însă, va admite solicitarea parchetului vizând aplicarea unui spor de pedeapsă inculpatei A. în condiţiile comiterii de către aceasta a unei pluralităţi de infracţiuni.

Este cert că pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa şi prevenirea de noi infracţiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeaşi pedeapsă, identică ca gen şi cuantum, nu produce aceleaşi efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată faţă de fiecare infractor. In opera de individualizare judiciară, pedeapsa trebuie să fie adecvată şi proporţională faţă de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică şi cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că, cu cât adaptarea pedepsei este mai adecvată, cu atât sunt create condiţii mai corespunzătoare pentru a se realiza scopul pedepsei.

De asemenea, pentru a acţiona ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forţeze procesele psihice mai profunde infractorului, să influenţeze raţiunea, sentimentul, voinţa acestuia, spre a-l determina să-şi modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea infractorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă.

Nu în ultimul rând, pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârşită, care rămâne totuşi în centul procesului de individualizare, dar şi cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate şi cu şansa de reeducare pe care o prezintă.

În contextul celor arătate, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpatei A. orientate spre mediu satisfac cerinţele unei juste individualizări, dat fiind şi modalitatea de executare aleasă de instanţa de fond, respectiv executarea în stare de detenţie.

Gravitatea faptelor comise de aceasta trebuie analizată şi în raport de persoana inculpatei, pentru a se ajunge la un just echilibru necesar realizării scopului pedepsei, pedepsirea excesivă a inculpatei nefiind necesară.

Însă, având în vedere că prin prezenta decizie urmează a se dispune condamnarea inculpatei şi pentru infracţiunea de spălare de bani, comisă în forma instigării, în sarcina acesteia fiind reţinute nu mai puţin de şapte infracţiuni, Înalta Curte apreciază că se impune, în urma contopirii, aplicarea unui spor ce se va adăuga pedepsei rezultante, în cuantum de 2 ani închisoare.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a procedat la o justă individualizare atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare raportat la contribuţia efectivă la comiterea faptei, relaţia de rudenie cu inculpata A. şi circumstanţele sale personale. De altfel, inculpatul se află în executarea unei alte pedepse cu închisoarea, aşa încât solicitarea sa de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate în prezenta cauză nu se justifică.

În acelaşi mod instanţa de apel apreciază şi cu privire la inculpatul C., nefiind necesară majorarea pedepselor aplicate sau schimbarea modalităţii de executare. Înalta Curte apreciază că pedepsele stabilite de instanţa de fond sunt justificate în raport de împrejurările comiterii faptelor şi contribuţia sa la săvârşirea acestora, precum şi faţă de persoana inculpatului şi comportamentul său procesual. Totodată, nu se poate face abstracţie şi de modalitatea de executare a pedepselor aplicate coautorului infracţiunii de trafic de influenţă, G. fiind condamnată, pentru un concurs de infracţiuni, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

De asemenea, nu se justifică în raport de contribuţia inculpatei D. la comiterea faptelor, persoana acesteia şi comportamentul său procesual, majorarea pedepselor aplicate, respectiv majorarea termenului de încercare al suspendării sub supraveghere, instanţa de fond procedând la o justă individualizare în ceea ce o priveşte pe aceasta.

Referitor la celelalte motive ale parchetului, Înalta Curte reţine următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte critica privind omisiunea aplicării faţă de inculpatul C. a pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, instanţa de apel o apreciază ca fondată.

Potrivit dispoziţiilor legale precitate, pedeapsa complementară constă în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Dat fiind că inculpatul C. a comis faptele pentru care s-a dispus condamnarea sa în prezenta cauză în calitate de avocat, instanţa de apel apreciază că se impune, în baza art. 65 C. pen. din 1969, aplicarea faţă de acesta, a pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, cu aplic, art. 12 din Legea nr. 187/2012, constând în interzicerea exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 2 ani, pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, urmează a aplica pedeapsa complementară alături de pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală apelată.

Pedeapsa complementară este necesară şi se impune a fi aplicată faţă de natura şi gravitatea faptelor comise de inculpat, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, astfel cum au fost detaliate şi analizate anterior în considerentele prezentei decizii şi raportat la persoana inculpatului, care a fost implicat în activităţi ilegale la scurt timp de la data numirii în profesia de avocat (Decizia nr. 546 din 01 iulie 2011 aflată la fila 561 vol. 17 d.u.p.). Sunt îndeplinite astfel condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen. anterior, cuantumul pedepsei stabilit pentru infracţiunea de trafic de influenţă fiind de 2 ani închisoare.

În ceea ce priveşte motivul de apel al parchetului vizând omisiunea deducerii reţinerii din data de 09 august 2013 pentru inculpaţii A. şi B. şi din data de 27 august 2013 pentru inculpatul C., instanţa de apel îl apreciază ca fiind fondat, urmând a proceda conform prevederilor art. 88 C. pen. din 1969, prevederi legale ce au corespondent în art. 72 C. pen. Admiterea motivului de apel declarat în favoarea inculpaţilor conduce, deşi nu au invocat expres - motivele de apel ale inculpaţilor vizând achitarea, şi la admiterea căilor de atac declarate de către aceştia, respectiv a apelurilor inculpaţilor A., B., şi C.

Motivul de apel al parchetului privind confiscarea de la inculpata A. a sumei de 630.000 de euro ce a făcut obiectul infracţiunii de luare de mită urmează a fi admis parţial de către Înalta Curte.

Aşa cum s-a arătat anterior, suma primită de inculpata A. ca obiect al infracţiunii de luare de mită a fost în cuantum de 630.000 de euro, din care a achiziţionat, pe numele surorii sale, intimata M. un cu suma de 140.000 de euro, imobil cu privire la care instanţa de apel va dispune conficarea.

Prin urmare, în baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969, instanţa de apel va dispune obligarea inculpatei A. la plata diferenţei de bafeicare a rămas în posesia acesteia, respectiv a sumei de 490.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii, măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale urmând a fi menţinute până la concurenţa acestei sume de bani şi nu a sumei de 120.000 euro stabilită de instanţa de fond.

De asemenea, va admite şi cererea reprezentantului Ministerului Public formulată cu ocazia dezbaterilor de a se efectuata plata cheltuielilor judiciare din cauţiunile inculpaţilor C. şi B.

Astfel, în baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., va dispune plata din cauţiunea de 50.000 de lei (conform recipisei de la fila 90 vol. 3 instanţă fond) a cheltuielilor judiciare în sumă de 15.000 de lei la care a fost obligat inculpatul C. de către prima instanţă, urmând ca diferenţa de 35.000 de lei să fie restituită acestuia, conform art. 217 alin. (6) C. proc. pen.

Deopotrivă, va înlătura dispoziţia de restituire a cauţiunii inculpatului B. şi, în baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., va dispune ca suma de 15.000 de lei reprezentând cauţiunea (conform recipisei de la fila 87 vol. 3 instanţă fond) să fie folosită la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 20.000 de lei la care a fost obligat inculpatul de către prima instanţă.

Cererea apelantei inculpate A. de reducere a cheltuielilor judiciare nu este întemeiată. Este de observat că instanţa de fond a redus deja cuantumul cheltuielilor avansate de stat, dispunând obligarea acesteia la plata sumei de 25.000 de lei, în condiţiile în care prin rechizitoriu se stabilise partea datorată de inculpată ca fiind de 40.000 de lei.

În ceea ce priveşte stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, în mod corect, a aplicat dispoziţiile C. pen. din 1969, ca fiind mai favorabile inculpaţilor raportat la regimul juridic al concursului de infracţiuni (în cazul inculpaţilor A., C. şi D.) şi, în plus, al modalităţii de executare şi al efectelor suspendării sub supraveghere (în cazul inculpaţilor C. şi D.). Şi în cazul inculpatului B., legea veche îi este mai favorabilă în raport de existenţa condamnării definitive a acestuia pentru o infracţiune aflată în concurs cu infracţiunea reţinută în prezenta cauză. Se constată că apelanţii nu au adus critici sentinţei penale pe acest aspect.

Referitor la solicitarea apelantei inculpate A. de repunere pe rol în vederea lămuririi unor aspecte privind „consistenţa acuzaţiilor formulate în prezenta cauză" şi pentru ca acuzarea să „indice dovezile pe baza cărora au fost reţinute în rechizitoriu o serie de constatări", Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor în art. 395 din C. proc. pen. Aspectele invocate reprezintă, de fapt, critici aduse hotărârii instanţei de fond şi expunse pe larg în motivele de apel formulate de inculpată.

Faţă de cele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi de apelanţii inculpaţi A., C. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 3/P din 26 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 419 C. proc. pen., va extinde efectele apelului declarat de apelanţii inculpaţi şi asupra intimatei inculpate D.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

I. În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplic. art. 5 C. pen., va dispune condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei prin sentinţa penală în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, va contopi pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatei prin prezenta decizie pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplic. art. 5 C. pen., cu pedepsele aplicate aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală apelată de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., de câte 1 an închisoare pentru două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. şi de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., stabilind pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 2 ani, urmând ca inculpata A. să execute, în final, pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Va deduce din durata pedepsei aplicată inculpatei A. reţinerea din data de 09 august 2013 şi arestul preventiv de la 10 august 2013 la 02 septembrie 2014.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969, va dispune obligarea inculpatei A. la plata sumei de 490.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii.

Va menţine măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpata A. până la concurenţa sumelor de 490.000 de euro şi 156.351 lei asupra imobilelor şi sumelor de bani astfel cum au fost dispuse prin ordonanţele parchetului din 22 august 2013, 26 august 2013, 23 septembrie 2013 şi 30 august 2013.

În baza art. 33 din Legea nr. 656/2002 rep., va confisca imobilul (apartament şi loc de parcare) situat în Bucureşti, sector 4 şi va menţine măsura asiguratorie instituită asupra acestuia prin ordonanţa din data de 09 septembrie 2013.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., urmează a desfiinţa următoarele înscrisuri : actele adiţionale din 17 mai 2012 şi din 01 iunie 2012 la contractul de închiriere din 06 martie 2009 (filele 252, 253 vol. 24 d.u.p.), 50 de chitanţe de plată a chiriei (filele 257 - 366 vol. 24 d.u.p.) şi 15 declaraţii de primire a chiriei (fila 371 - 400 vol. 24 d.u.p.).

Pe latură civilă, va obliga inculpata A. la plata sumei de 156.351 lei, din care în solidar cu inculpata D. până la concurenţa sumei de 119.584 lei, despăgubiri civile către partea civilă Curtea de Apel Bucureşti.

VII. În baza art. 65 C. pen. din 1969, va aplica inculpatului C., pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012, constând în interzicerea exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 2 ani, pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, va aplica pedeapsa complementară alături de pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală apelată.

Va deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului C. reţinerea din data de 27 august 2013 şi arestul preventiv de la 28 august 2013 la 27 iunie 2014.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., urmează a desfiinţa contractul de asistenţă juridică din 04 aprilie 2012 încheiat între SC O.O.O. SA şi inculpatul C.

În baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., va dispune plata din cauţiunea de 50.000 de lei a cheltuielilor judiciare în sumă de 15.000 de lei la care a fost obligat inculpatul C. de către prima instanţă, urmând ca diferenţa de 35.000 de lei să fie restituită acestuia, conform art. 217 alin. (6) C. proc. pen.

III. Va deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului B. reţinerea din data de 09 august 2013 şi arestul preventiv de la 10 august 2013 la 27 iunie 2014.

Va înlătura dispoziţia de restituire a cauţiunii inculpatului B. şi, în baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., va dispune ca suma de 15.000 de lei reprezentând cauţiunea să fie folosită la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 20.000 de lei la care a fost obligat inculpatul de £ăîre prima instanţă.

Urmează a dispune ridicarea măsurii asiguratorie dispusă prin ordonanţa din data de 25 septembrie 2013 privindu-l pe inculpatul B.

IV. Va ridica măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din data de 23 septembrie 2013, respectiv din data de 04 octombrie 2013 asupra bunurilor numiţilor D.D.D.D. şi B.B.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi de apelanţii inculpaţi A., C. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 3/P din 26 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Extinde efectele apelului declarat de apelanţii inculpaţi şi asupra intimatei inculpate D.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

I. În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei prin sentinţa penală în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatei prin prezenta decizie pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplic. art. 5 C. pen., cu pedepsele aplicate aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală apelată de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., de câte 1 an închisoare pentru două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. şi de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., stabilind pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani, urmând ca inculpata A. să execute, în final, pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Deduce din durata pedepsei aplicată inculpatei A. reţinerea din data de 09 august 2013 şi arestul preventiv de la 10 august 2013 la 02 septembrie 2014.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 obligă pe inculpata A. la plata sumei de 490.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii.

Menţine măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpata A. până la concurenţa sumelor de 490.000 de euro şi 156.351 lei asupra imobilelor şi sumelor de bani astfel cum au fost dispuse prin ordonanţele parchetului din 22 august 2013, 26 august 2013, 23 septembrie 2013 şi 30 august 2013.

În baza art. 33 din Legea nr. 656/2002 rep., confiscă imobilul (apartament şi loc de parcare) situat în Bucureşti, sector 4 şi menţine măsura asiguratorie instituită asupra acestuia prin ordonanţa din data de 09 septembrie 2013.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desfiinţează următoarele înscrisuri : actele adiţionale din 17 mai 2012 şi din 01 iunie 2012 la contractul de închiriere din 06 martie 2009 (filele 252, 253 vol. 24 d.u.p.), 50 de chitanţe de plată a chiriei (filele 257 - 366 vol. 24 d.u.p.) şi 15 declaraţii de primire a chiriei (fila 371 - 400 vol. 24 d.u.p.).

Obligă inculpata A. la plata sumei de 156.351 lei, din care în solidar cu inculpata D. până la concurenţa sumei de 119.584 lei, despăgubiri civile către partea civilă Curtea de Apel Bucureşti.

II. În baza art. 65 C. pen. din 1969, aplică inculpatului C., pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012, constând în interzicerea exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 2 ani, pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, aplică pedeapsa complementară alături de pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală apelată.

Deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului C. reţinerea din data de 27 august 2013 şi arestul preventiv de la 28 august 2013 la 27 iunie 2014.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desfiinţează contractul de asistenţă juridică din 04 aprilie 2012 încheiat între SC O.O.O. SA şi inculpatul C.

În baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., dispune plata din cauţiunea de 50.000 de lei a cheltuielilor judiciare în sumă de 15.000 de lei la care a fost obligat inculpatul C. de către prima instanţă, urmând ca diferenţa de 35.000 de lei să fie restituită acestuia, conform art. 217 alin. (6) C. proc. pen.

III. Deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului B. reţinerea din data de 09 august 2013 şi arestul preventiv de la 10 august 2013 la 27 iunie 2014.

Înlătură dispoziţia de restituire a cauţiunii inculpatului B. şi, în baza art. 217 alin. (7) C. proc. pen., dispune ca suma de 15.000 de lei reprezentând cauţiunea să fie folosită la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 20.000 de lei la care a fost obligat inculpatul de către prima instanţă.

Ridică măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa din data de 25 septembrie 2013 privindu-l pe inculpatul B.

IV. Ridică măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din data de 23 septembrie 2013, respectiv din data de 04 octombrie 2013 asupra bunurilor numiţilor D.D.D.D. şi B.B.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat C., în sumă de 360 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi B. şi A. şi pentru intimata inculpata D. în sumă de câte 250 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 iunie 2016.