Contractual nature of gas meter sales: sale versus mandate and liability for unpaid prices

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 26 septembrie 1995, reclamantul P.S.I., domiciliat în Germania și cu domiciliul ales în localitatea Dej, județul Cluj, a chemat în judecată pe pârâta SC T.D. SRL Bistrița, societate de producție și servicii, solicitând a fi obligată la plata sumei de 15.376.000 lei, sumă rezultată din: 1.936.000 lei, reprezentând vânzarea unui număr de 530 contoare gaz, anterior convenției și 13.440.000 lei, reprezentând contravaloarea a 1.200 contoare gaz vândute după semnarea convenției.

Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 1.182.095 lei compusă din: 927.004 lei sumă încasată necuvenit, 255.091 lei dobânzi bancare de 0,18% pe an la nivelul dobânzilor acordate de B.C.R. de la 11 iunie 1994, până la restituirea sumei și diferența de daune rezultate din rata inflației aplicată asupra sumei de 1.182.091 lei, pe perioada de la 11 iunie 1994 și până la restituirea sumei al cărui cuantum îl va preciza ulterior.

Prin sentința civilă nr. 29/C din 8 februarie 1996, Tribunalul Bistrița Năsăud a admis acțiunea reclamantului P.S.I. ca fiind întemeiată și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să plătească acestuia suma de 15.376.000 lei contravaloarea mărfurilor livrate și 2.482.600 lei cheltuieli de judecată.

Cererea reconvențională a pârâtei a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pârâta a cumpărat de la reclamant 2.130 contoare gaz, din care 400 au fost oferite pârâtei fără plată, iar, pentru restul, pârâta nu a achitat prețul cuvenit.

Cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă pentru că nu avea nici o legătură cu acțiunea principală.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 78 din 27 ianuarie 1998 a Curții de Apel Cluj.

Prin decizia nr. 2396 din 16 iunie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, recursul pârâtei a fost admis, decizia recurată fiind casată și cauza fiind trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

După casarea hotărârii mai sus arătate, cauza a fost reînregistrată și, prin decizia civilă nr. 759 din 27 iunie 2001, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă în contra sentinței civile nr. 29 din 8 februarie 1996 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a menținut-o în întregime.

În motivarea deciziei, curtea de apel a reținut că excepțiile prematurității acțiunii și prescripției dreptului la acțiune nu sunt fondate, excluzându-se, de altfel, una pe cealaltă, în raport cu finalitatea lor, iar pe fond, în mod corect, instanța de fond a apreciat că pârâta datorează prețul pretins prin acțiune, deoarece era obligată să-și îndeplinească obligația asumată contractual. Referitor la cererea reconvențională a reținut că aceasta justificat a fost respinsă de către instanța de fond, convenția părților fiind un contract de vânzare-cumpărare și nu un contract de mandat.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Fără a proceda la o sistematizare a criticilor formulate împotriva deciziei instanței de apel, astfel cum impun motivele de casare ale unei hotărâri, prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, următoarele:

Deși, după casare, pentru rejudecare, instanța supremă a dat îndrumări obligatorii, curtea de apel a urmat aceeași linie greșită, interpretând greșit raportul juridic dintre părți, reținând greșit că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, când, de fapt, acesta a fost un contract de mandat, eronat s-a apreciat că prețul de desfacere cu amănuntul de 20 de mărci germane pentru o bucată este un preț de vânzare-cumpărare și nu s-a observat că neîndeplinirea obligațiilor contractuale s-a datorat culpei reclamantului, care nu și-a executat obligația prevăzută sub condiție rezolutorie a contractului.

Susține, de asemenea, că instanța nu a apreciat obiectiv expertiza contabilă efectuată în cauză și că au fost încălcate regulile de competență materială, fiind soluționate greșit excepțiile de prematuritate și prescripție a dreptului reclamantului la acțiune.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:

Instanțele, care s-au pronunțat în cauză, au reținut corect ca fiind nefondată excepția necompetenței materiale a secției civile, având în vedere că litigiul a fost soluționat după regulile acțiunii comerciale și de către judecători care soluționează în mod obișnuit astfel de cauze.

Corect și-au găsit soluționarea prin a fi respinse și excepțiile privind prematuritatea acțiunii și prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, acestea neputând fi examinate decât odată cu fondul cauzei, ocazie cu care s-au dovedit a fi neîntemeiate, fiind, de altfel, formulate abia în al doilea ciclu procesual.

Pe fondul cauzei, s-a stabilit corect că, în speță, raporturile juridice dintre părți s-au întemeiat și derulat în baza unui contract de vânzare-cumpărare și nu a unui contract de mandat, așa cum eronat susține recurenta-pârâtă, deoarece pârâta a avut raporturi juridice doar cu reclamantul și acesta a achitat prețul contoarelor firmei germane și le-a vândut apoi pârâtei.

Corectă este și reținerea potrivit căreia este lipsită de interes în cauză modalitatea de formare a prețului, acesta fiind și motivul pentru care expertiza contabilă efectuată de expertul contabil C.N., deși avută în vedere nu a oferit elemente fără de care cauza nu ar fi putut fi soluționată.

Așa fiind, de vreme ce pârâta a cumpărat contoarele de la reclamant, atât timp cât s-a obligat să vândă contoarele cu 20 de mărci germane, din care reclamantului îi revenea un procent de 70%, pârâta trebuia să-și respecte această obligație.

Or, s-a demonstrat că pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, de plată a prețului, până la acoperirea procentului de 70% cuvenit reclamantului, iar excepția de neexecutare a contractului, opusă acestuia, nu poate fi primită, fiind formulată în al doilea ciclu procesual și fiind, oricum, nefondată, deoarece nu a putut fi dovedită.

În această împrejurare, se reține că și cererea reconvențională corect a fost respinsă și, având în vedere că pârâta nu a formulat în recurs nici o critică, în condițiile art. 304 C. proc. civ., de natură să conducă la casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și temeinică și se va respinge recursul declarat în cauză de pârâta SC T.D. SRL Bistrița, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.D. SRL Bistrița împotriva deciziei nr. 759 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2003.