Decizia nr. 474/A/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 474/A/2016

Deliberând, asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/32/2014, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată din art. 48 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (4 infracțiuni), art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 4 și art. 5 alin. (1) C. pen. (patru infracțiuni) totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 187/2010 în art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpata B. a fost trimisă în judecată din art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (41 de infracțiuni); art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (40 acte materiale) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 4 și art. 5 alin. (1) C. pen. (6 infracțiuni) totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 187/2012 în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (41 de acte materiale) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969; art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale) cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

Schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată din art. 48 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (41 de infracțiuni), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) Codul penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012 în art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (41 de acte materiale) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

I. În temeiul art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei și fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, respectiv art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

II. În temeiul art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

III. În temeiul art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

IV. În temeiul art. 396 alin. (6) cu ref. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata B. pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

V. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei B pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 81, 82 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii.

A atras atenția inculpatei B. asupra prev. art. 83 C. pen. din 1969.

S-au respins acțiunile civile formulate de părțile civile D., E., F. și G., ca nefondate.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător luată asupra imobilului în suprafață de 3.483 mp prin Ordonanța nr. 117/P/2013 din 15 noiembrie 2013, teren aparținând inculpatei B.

S-a revocat măsura sechestrului asigurător luată asupra imobilelor aparținând inculpatului C., măsură luată prin Ordonanța nr. 117/P/2013 din 15 noiembrie 2013.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., a obligat inculpata B. la plata sumei de 7.000,5 RON către UAT Piatra-Neamț și a respins restul daunelor materiale solicitate de această parte civilă, ca nefondate.

În temeiul art. 275 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpata B. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în timpul urmăririi penale și la fond în cuantum de 2.500 RON.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - ST Constanța nr. 117/P/2013 din 8 mai 2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

B., pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (41 de infracțiuni), abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (40 de acte materiale) și art. 5 alin. (1) C. pen. și fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 4 și art. 5 alin. (1) C. pen. (șase infracțiuni), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012;

C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012 (41 de infracțiuni) și

A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (patru infracțiuni) și fals intelectual, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 4 și art. 5 alin. (1) C. pen. (patru infracțiuni), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012.

În fapt s-a reținut că, în perioada 5 iunie 2006 - 3 iunie 2009, inculpata B., fiind sprijinită de inculpații C. și A., și-a exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț, îndeplinind în mod defectuos sau neîndeplinind mai multe acte legate de soluționarea cauzelor înregistrate sub numerele: a/2006, b/2006, c/2006, d/2006, e/2006, f/2006, g/2006, h/2006, i/2006, j/2006, k/2006, l/2006, m/2006, n/2006, o/2006, p/2006, q/2006, r/2006, s/2006, t/2006, u/2006, v/2006, ww/2006, x/2006, y/2006, z/2006, aa/2006, bb/2006, cc/2006, dd/2006, ee/2006, ff/2006, gg/2006, hh/2006, ii/2006, jj/2006, kk/2006, ll/2006, mm/2006, nn/2006 și oo/2006, încălcând numeroase dispoziții procesuale, cu scopul de a-i deposeda pe pârâți de imobilele care le aparțineau și de a procura un avantaj patrimonial reclamanților, urmărind pronunțarea sau după caz pronunțând în mod abuziv hotărâri netemeinice și nelegale, care să țină loc de acte autentice de vânzare cumpărare, între pârâți și reclamanți, având ca obiect imobilele aparținând pârâților.

În perioada 5 iunie 2006 - 13 decembrie 2006, inculpata B., în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț, în mai multe rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție, a stabilit, într-un număr de 40 de cauze civile pe care le-a judecat în perioada respectivă, valori diminuate ale taxelor judiciare de timbru care ar fi trebuit achitate de inculpatul C., în calitate de reclamant, provocând astfel un prejudiciu bugetului local al municipiului Piatra-Neamț în cuantum de 12.627,04 RON.

La data de 13 decembrie 2006, în exercitarea atribuțiilor care decurgeau din funcția de judecător învestit cu soluționarea Dosarului nr. y/2006, inculpata B. a atestat în cuprinsul Sentinței nr. 4694/13 decembrie 2006 împrejurări neadevărate, respectiv că în fața instanței s-a prezentat martora H., în calitate de mandatară a pârâților I. și J., care a exprimat o poziție procesuală în numele acestora.

La data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4702 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul cu nr. b/2006, inculpata B. a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare cu pârâta K. era legal îndeplinită la termenul respectiv.

La data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4685 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul cu nr. k/2006, inculpata B. a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare pentru termenul respectiv era legal îndeplinită.

La data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4686 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. l/2006, inculpata B. a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare cu pârâta L. era legal îndeplinită pentru termenul respectiv.

La data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4693 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul cu nr. x/2006, inculpata B. a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare pentru termenul respectiv cu pârâtul M. era legal îndeplinită, deși la dosarul cauzei se găsea certificatul de deces al pârâtului din care rezulta că acesta decedase încă din data de 8 iunie 2006.

La data de 10 martie 2008, inculpata B. a atestat în cuprinsul încheierii nr. ll/2009, împrejurări neadevărate, respectivă că procedura de citare era legal îndeplinită pentru termenul respectiv, deși la dosar se afla citația emisă pe numele pârâtului N., restituită cu mențiunea destinatar necunoscut, iar în citativ inculpata O. făcuse mențiune privind lipsa de procedură cu pârâtul.

În perioada 5 iunie 2006 - 3 martie 2009, prin formularea unor cereri de chemare în judecată vădit nefondate, prin depunerea unor înscrisuri în susținerea lor și prin poziția procesuală exprimată prin intermediul mandatarului său, inculpatul C. a ajutat-o pe inculpata B. să pronunțe ori să încerce să pronunțe, în mod abuziv mai multe hotărâri netemeinice și nelegale, care au ținut loc de acte autentice de vânzare cumpărare, prin îndeplinirea de către aceasta în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu care decurgeau din funcția de judecător învestit cu soluționarea cauzelor înregistrate sub numerele a/2006, b/2006, c/2006, d/2006, e/2006, f/2006, g/2006, h/2006, i/2006, j/2006, k/2006, l/2006, m/2006, n/2006, o/2006, p/2006, q/2006, r/2006, s/2006, t/2006, u/2006, v/2006, ww/2006, x/2006, y/2006, z/2006, aa/2006, bb/2006, cc/2006, dd/2006, ee/2006, ff/2006, gg/2006, hh/2006, ii/2006, jj/2006, kk/2006, ll/2006, mm/2006, nn/2006 și oo/2006 și a beneficiat totodată de efectele hotărârilor respective, devenind pe această cale proprietar asupra terenurilor care aparțineau pârâților.

La data de 13 decembrie 2006, în exercitarea atribuțiilor care decurgeau din funcția de grefier de ședință al completului prezidat de inculpata B., învestit cu soluționarea dosarului nr. y/2006, inculpata A. a atestat în cuprinsul Sentinței nr. 4694 din 13 decembrie 2006 împrejurări neadevărate, respectiv că în fața instanței s-a prezentat martora H., în calitate de mandatară a pârâților I. și J., care a exprimat o poziție procesuală în numele acestora, faptă prin care, totodată, cu știință, a ajutat-o pe inculpata B. să comită infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina ei în legătură cu soluționarea acestei cauze.

La data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4702 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul cu nr. b/2006, inculpata A. a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare cu pârâta K. era legal îndeplinită la termenul respectiv, faptă prin care, totodată, cu știință, a ajutat-o pe inculpata B. să comită infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina ei în legătură cu soluționarea acestei cauze.

La data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4685 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul cu nr. k/2006, inculpata A. a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare pentru termenul respectiv era legal îndeplinită, faptă prin care, totodată, cu știință, a ajutat-o pe inculpata B. să comită infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina ei în legătură cu soluționarea acestei cauze.

La data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4686 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. l/2006, inculpata A. a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare cu pârâta L. era legal îndeplinită pentru termenul respectiv, faptă prin care, totodată, cu știință, a ajutat-o pe inculpata B. să comită infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina ei în legătură cu soluționarea acestei cauze.

La data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4693 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul cu nr. x/2006, inculpata A. a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare pentru termenul respectiv cu pârâtul M. era legal îndeplinită, deși la dosarul cauzei se găsea certificatul de deces al pârâtului din care rezulta că acesta decedase încă din data de 08 iunie 2006, faptă prin care, totodată, cu știință, a ajutat-o pe inculpata B. să comită infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina ei în legătură cu soluționarea acestei cauze.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost identificate și citate toate persoanele vătămate, dar și moștenitorii celor care au decedat, au fost audiați inculpații B., A., P., persoanele vătămate Q., R., S., T., U., V., J. și G. și martorii X., H., Y., P., Z., W. și AA.

La ultimul termen de judecată s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice și reținerea dispozițiilor legale în vigoare la momentul comiterii faptei ca fiind mai favorabile.

Instanța, analizând aceste cereri, actele de la dosar și dispozițiile legale așa cum au evoluat acestea de la momentul comiterii faptelor, a apreciat că dispozițiile legale în vigoare la momentul comiterii faptelor sunt mai favorabile.

În primul rând trebuie precizat că, în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale la stabilirea legii penale mai favorabile nu se pot combina prevederi din legi succesive.

Limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații sunt aproximativ aceleași în ambele reglementări, însă diferența majoră apare la reglementarea infracțiunii continuate și a concursului de infracțiuni.

Astfel potrivit noului C. pen., una din condițiile necesare pentru a ne afla în prezența unei infracțiuni continuate este unicitatea subiectului pasiv (art. 35 alin. (1) C. pen.), condiție ce nu se regăsea și în vechea reglementare (art. 41 C. pen. din 1969).

Ca urmare, dacă am aplica noile dispoziții, ne-am afla în prezența unui concurs de 41 de infracțiuni de abuz în serviciu comis de inculpata B. și inculpatul C. (acesta din urmă în forma complicității) și a 6 infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale pentru inculpata B., spre deosebire de situația aplicării vechilor dispoziții când cele 41 de infracțiuni ar reprezenta 41 de acte materiale ale unei singure infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Consecințele sunt aceleași și pentru celelalte infracțiuni, inclusiv pentru cele pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată.

În plus și regimul sancționator al concursului de infracțiuni este mai favorabil în codul penal anterior, în condițiile în care aplicarea unui spor la pedeapsa cea mai grea nu este obligatorie, iar conform noului C. pen. (art. 39) la pedeapsa cea mai grea se adaugă obligatoriu, 1/3 din suma celorlalte pedepse.

Ca urmare, dispozițiile legale în vigoare la momentul comiterii infracțiunilor sunt mai favorabile, astfel încât, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în sensul celor mai sus menționate.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În anul 2006 inculpata B. era judecător în cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț, judecând cauze în materie civilă.

Inculpatul C. a început în anul 2004 achiziționarea unor terenuri pe raza comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț, în punctul Dâmburi în vederea dezvoltării unui proiect imobiliar pe mai multe hectare. Conform celor declarate de acesta în timpul cercetării judecătorești, pentru aceasta intenționa să comaseze parcelele achiziționate.

O parte din aceste terenuri (pentru care existau titluri de proprietate, iar toți coproprietarii erau identificați) s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Pentru cealaltă parte titlurile de proprietate nu fuseseră emise, existând doar cereri depuse la Comisia locală a comuna Dumbrava Roșie, iar în câteva situații nu se cunoșteau toți coproprietarii (moștenitori ai titularului cererii).

În aceste cazuri inculpatul C. a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare în formă scrisă cu persoane care au deținut aceste terenuri anterior colectivizării și care formulaseră cereri de reconstituire a dreptului de proprietate și fuseseră puși în posesie. Cei mai mulți dintre vânzători au primit prețul negociat.

Pentru a finaliza tranzacțiile și a deveni proprietar împreună cu soția sa, inculpatul C. a introdus cereri de chemare în judecată - perfectare antecontract de vânzare-cumpărare.

O parte din aceste cereri au fost respinse de către Judecătoria Piatra-Neamț, dar în momentul în care două din aceste cereri au fost repartizate completului de judecată din care făcea parte inculpata B., în înțelegere cu acesta, a fost extinsă acțiunea cu privire la toate terenurile pentru care nu existau titluri de proprietate (hotărâri judecătorești sau contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică).

Este evidentă existența unei înțelegeri dintre cei doi inculpați, înțelegere dedusă din modul în care inculpata B. a acționat ulterior, dar și din ușurința cu care a soluționat aceste cereri, în cea mai mare parte, admise.

Astfel la data de 5 iunie 2006 inculpatul C. a introdus pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, în contradictoriu cu pârâta BB., pentru o suprafață de 2.896 mp teren, situată în comuna Săvinești, județul Neamț.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. a/2006 la Judecătoria Piatra-Neamț și a fost repartizat completului compus din inculpata B.

În aceeași zi inculpatul C. a introdus pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț o altă acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, în contradictoriu cu pârâta K., pentru o suprafață de 7.200 mp teren, situată în comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. b/2006 la Judecătoria Piatra-Neamț și a fost repartizat completului compus din inculpata B.

În Dosarul nr. a/2006, la termenul din data de 4 octombrie 2006, inculpatul C., prin mandatarul său, P., și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâții CC., pentru un teren în suprafață de 3.600 mp, situat în intravilanul comunei Săvinești, județul Neamț, invocând un antecontract încheiat cu aceasta la data de 21 aprilie 2004, DD., pentru un teren în suprafață de 5.494 mp, situat în intravilanul comunei Săvinești, județul Neamț, invocând un antecontract încheiat cu aceasta la data de 14 iulie 2004 și EE., pentru un teren în suprafață de 5.800 mp, situat în intravilanul comunei Săvinești, județul Neamț, invocând un antecontract încheiat cu acesta la data de 1 iulie 2005.

În celălalt dosar, la termenul din data de 18 octombrie 2006, inculpatul C., prin mandatarul său, P., și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâții: FF., pentru un teren în suprafață de 4.800 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, GG., pentru un teren în suprafață de 3.700 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, HH., II., JJ. și KK. pentru un teren în suprafață de 3.100 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, LL.

și S., pentru un teren în suprafață de 3.200 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, V., pentru un teren în suprafață de 3.200 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, T., MM., NN., OO., PP., RR., SS. și TT., pentru un teren în suprafață de 4.500 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, L. și UU., pentru un teren în suprafață de 3.300 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, QQ., pentru un teren în suprafață de 6.600 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, WW., XX., YY., ZZ., AAA., și BBB., pentru două terenuri în suprafață de 12.300 mp și 6.300 mp situate în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, CCC., pentru un teren în suprafață de 5.400 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, DDD., pentru un teren în suprafață de 4.000 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, EEE., pentru un teren în suprafață de 4.100 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, FFF.

și GGG., pentru un teren în suprafață de 10.800 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, HHH., pentru un teren în suprafață de 7.500 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, III., pentru un teren în suprafață de 9.000 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, JJJ., KKK. și LLL., pentru un teren în suprafață de 9.000 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, MMM., pentru un teren în suprafață de 13.100 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, NNN., pentru un teren în suprafață de 9.000 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, M.

și OOO., pentru un teren în suprafață de 9.200 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, J. și I., pentru un teren în suprafață de 9.000 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, PPP., RRR., SSS., TTT. și UUU., pentru un teren în suprafață de 3.100 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, QQQ., pentru un teren în suprafață de 3.000 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, VVV. și WWW., pentru un teren în suprafață de 7.200 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, XXX., pentru un teren în suprafață de 6.300 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, YYY.

și ZZZ., pentru un teren în suprafață de 9.000 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, AAAA., pentru un teren în suprafață de 4.300 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, U., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF. și GGGG., pentru un teren în suprafață de 3.600 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, HHHH., pentru un teren în suprafață de 8.400 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, IIII., pentru un teren în suprafață de 5.400 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, AAA., JJJJ.

și KKKK., pentru un teren în suprafață de 9.200 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, LLLL., pentru un teren în suprafață de 5.400 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, MMMM., NNNN., OOOO., PPPP. și QQQQ., pentru un teren în suprafață de 8.900 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, N., pentru un teren în suprafață de 2.500 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, D., RRRR. și SSSS., pentru un teren în suprafață de 3.200 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț, TTTT.

și UUUU., pentru un teren în suprafață de 6.300 mp, situat în extravilanul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț.

În continuare, în baza înțelegerii dintre cei doi, cu toate că nu reprezentau simple precizări ale acțiunii inițiale ci alte cereri de chemare în judecată, a altor persoane pentru alte terenuri (raporturi juridice diferite), inculpata B. nu a trimis aceste cereri la repartiție aleatorie ci doar a dispus disjungerea, formând dosare separate pentru fiecare cerere dar repartizate spre soluționare tot la completul pe care-l conducea (soluție ce se impunea în cazul dispunerii disjungerii).

S-a evitat astfel repartizarea acestor cereri la un alt complet de judecată cu șanse mari de respingere a acestora.

S-au constituit astfel mai multe dosare după cum urmează: c/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o CC., d/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o DD. și e/2006, în care calitatea de pârât a avut-o WWWW. (toate disjunse din dosarul a/2006), f/2006, în care calitatea de pârât a avut-o FF., g/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o GG., h/2006, , în care calitatea de pârâte au avut-o HH., JJ., KK. și II., i/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o LL. și S., j/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o V., k/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o XXXX., MM., NN., OO., PP., RR., SS. și TT., l/2006, în care calitatea de pârâte au avut-o L. și UU., m/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o QQ., n/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o WW., XX., YY., AAA., BBB., AAA. și ZZ., o/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o CCC, p/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o DDD., q/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o EEE., r/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o FFF. și GGG., s/2006, în care calitatea de pârât a avut-o HHH., t/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o III., u/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o JJJ., LLL. și KKK., v/2006, în care calitatea de pârât a avut-o MMM., ww/2006, în care calitatea de pârâtă a avut-o NNN., x/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o OOO. și M., y/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o I. și J., z/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o RRR., PPP., SSS., TTT. și AA., aa/2006, în care calitatea de pârât a avut-o QQQ., bb/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o VVV. și WWW., cc/2006, în care calitatea de pârâți a avut-o XXX., dd/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o YYY. și ZZZ., ee/2006, în care calitatea de pârât a avut-o AAAA., ff/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o U., FFFF., BBBB., DDDD., EEEE. și GGGG., gg/2006, în care calitatea de pârât a avut-o HHHH., hh/2006, în care calitatea de pârât a avut-o IIII., ii/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o AAA., KKKK., ZZ., în care calitatea de pârâtă a avut-o LLLL., kk/2006, în care calitatea de pârâți au avut-o MMMM., NNNN., OOOO. și PPPP., ll/2006, în care calitatea de pârât a avut-o N., mm/2006 în care calitatea de pârâți au avut-o D. și SSSS., în care calitatea de pârâți au avut-o TTTT. și UUUU.

În Dosarul cu nr. nn/2006, la termenul din data de 13 decembrie 2006 a fost disjuns capătul de cerere privind pe pârâți fiind astfel format Dosarul cu nr. oo/2006, repartizat spre soluționare tot inculpatei B.

S-a reușit astfel formarea unui număr de 41 de dosare, toate urmând a fi soluționate de inculpata B.

Activitatea de judecată din aceste dosare a fost desfășurată în mod defectuos, pentru o soluționare grabnică și favorabilă a cererilor.

Astfel, cererile au fost admise chiar dacă lipseau dovezi clare ale calității de moștenitor a pârâților ori fără identificarea tuturor moștenitorilor promitentului-vânzător, iar în câteva cazuri, în lipsa unui titlu de proprietate al pârâților asupra terenurilor indicate în cerere. Totodată cu toate că s-au solicitat relații de la Primăria Dumbrava Roșie cu privire la aceste terenuri, nu au fost furnizate de către instanță suficiente date de identificare pentru formularea unor răspunsuri, nici după solicitarea acestora de către Primărie, dosarele fiind soluționate în lipsa acestor informații.

Privite în ansamblu, aceste omisiuni și soluții care nu s-au fundamentat pe dovezi minime necesare în dovedirea acțiunii, inclusiv cu privire la cadrul procesual, reprezintă încălcări cu știință a atribuțiilor de serviciu, cu intenția evidentă de a-l favoriza pe inculpatul C. în obținerea dreptului de proprietate cu privire la terenurile situate în comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț.

La analiza elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în dauna persoanelor (care în mare parte sunt îndeplinite) ce a fost reținută în actul de acuzare, instanța trebuie să aibă în vedere și realitatea tranzacțiilor cu privire la terenuri dintre inculpatul C. și pârâții din aceste dosare sau dintre acesta și persoanele pe care le-au moștenit pârâții (realitatea antecontractelor de vânzare-cumpărare). Această împrejurare este importantă la analiza condiției ca faptele inculpatei B. să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale acestor persoane, ale drepturilor acestora.

Pentru lipsa acestor vătămări - așa cum s-a argumentat mai jos - nu ne aflăm în prezența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen. din 1969 sau art. 297 C. pen.

Astfel în aproape toate dosarele pârâții ori moștenitorii acestora (o parte din pârâți au decedat ulterior pronunțării sentințelor civile din aceste dosare) au confirmat că au vândut printr-un înscris sub semnătură privată terenurile (dreptul de proprietate) din punctul Dâmburi ce au făcut obiectul acelor dosare, că au primit prețul de la inculpat, anterior (la momentul înțelegerii și al întocmirii contractului) sau după introducerea cererilor de chemare în judecată, preț stabilit de cele două părți și care, în opinia instanței de fond este unul serios, în limitele celor practicate în acel moment pentru terenurile din zona respectivă. Trebuie subliniat că aceste terenuri se aflau în extravilan (cu câteva excepții).

Tot aceștia au arătat că au fost transportați de inculpat la sediul Judecătoriei Piatra-Neamț la judecarea cauzelor în care aveau calitatea de pârâți și au confirmat realitatea tranzacției în fața instanței. În plus, cu o singură excepție - persoana vătămată G. (aceasta a recunoscut vânzarea terenului către inculpatul C. de către mama sa, inclusiv primirea prețului, dar a apreciat la acest moment că valoarea acestui teren era mai mare decât acest preț), toți au declarat cu nu se constituie părți civile, nu au vreo pretenție de la inculpat.

În acest context pârâții nu au mai achitat cheltuielile ocazionate de dezbaterile succesoarele, întocmirea documentațiilor cadastrale, intabulări, dar și plata impozitelor pentru prețul primit, cheltuieli ce nu ar fi putut fi evitate dacă tranzacțiile s-ar fi făcut la notariat.

În plus, o parte din aceștia nici nu aveau vreun titlu de proprietate pe aceste terenuri, iar faptul că au vândut ceva ce nu aveau în patrimoniu nu poate fi apreciat ca fiind o pagubă, o vătămare a intereselor sale ci dimpotrivă.

Așa cum a susținut și inculpatul C. s-a apelat la instanța de judecată doar în cazul în care nu erau îndeplinite condițiile pentru încheierea în formă autentică, la notariat, a acestor contracte de vânzare-cumpărare - existența unui titlu de proprietate și a dezbaterii moștenirii.

Concluzionând, instanța a constatat că, prin pronunțarea acestor hotărâri, pârâții/persoane vătămate sau martori au obținut în realitate un beneficiu evident alături de inculpatul C. și nu s-a cauzat o vătămare a intereselor lor legitime.

Așa cum s-a precizat au existat câteva excepții, care, după o analiză mai atentă, doar confirmă regula.

În primul rând trebuie precizat că din cele 41 de cauze în discuție, doar în 37 de dosare acțiunile au fost admise, iar din acestea 3 au fost recurate. Din cele recurate două au fost respinse în final, dar prin exercitarea căilor de atac de către vânzător sau de moștenitorii vânzătorului (f/2006 și d/2006), iar un dosar se află încă pe rol (y/2006).

În Dosarul f/2006 pârâtul FF. s-a prezentat în fața instanței și a declarat că a vândut terenul inculpatului C. și a primit prețul, existând și un înscris în acest sens. Ulterior a dat o declarație în fața notarului în care a arătat că renunță la exercitarea căii de atac împotriva Sentinței penale nr. 4683 din 13 decembrie 2006 dată în dosar. Cu toate acestea, la data de 6 aprilie 2007 acesta a formulat recurs în care nu a mai recunoscut realitatea tranzacției, a primirii prețului, precizând că nu are titlu de proprietate pentru acest teren, dar vrea să-l lase moștenire la copii. Recursul a fost admis și acțiunea formulată de inculpatul C., respinsă.

În condițiile în care pârâtul s-a prezentat la instanță, a recunoscut tranzacția și antecontractul, nu avea titlu de proprietate și a renunțat la exercitarea căii de atac, este evident că, prin pronunțarea sentinței civile în sensul admiterii cererii nu au fost vătămate interesele sale.

În Dosarul nr. d/2006 există un antecontract încheiat între inculpatul C. și pârâta DD., la dosar s-au depus și titlul de proprietate, acte de stare civilă ale pârâtei, certificat de căsătorie și de deces al fostului soț. De asemenea pârâta a fost citată la adresa menționată în buletinul de identitate. În aceste condiții nu poate fi reținută o exercitare cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu din partea inculpatei B. și nici o vătămare a intereselor legale ale pârâtei, chiar dacă aceasta a formulat ulterior recurs în care neagă existența antecontractului.

De altfel nici instanța care a respins în final acțiunea inculpatului C. din acest dosar nu a invocat decât neplata în totalitate a prețului, așa cum se menționează în antecontract.

În Dosarul nr. y/2006 procurile depuse la dosar nu-i dădeau calitatea de reprezentant al pârâților în această cauză (una avea ca scop demersurile pentru schimbare amplasament, iar cealaltă, dată de J. lui YYYY. era doar pentru acte de administrare), iar părțile nu au fost legal citate așa cum a stabilit și instanța de recurs (Decizia nr. 30/C din 11 ianuarie 2013 a Tribunalului Neamț dată în apelul pârâtului YYYY.) ce a desființat această sentință.

În același timp existența unei înțelegeri, cel puțin cu unul dintre cei doi moștenitori (YYYY.) pare reală, confirmată fiind de martora H., de posesia de către inculpat a unor mandate (procuri) date acesteia sau pârâtului YYYY. de J., dar și a titlului de proprietate (așa cum a susținut persoana vătămată J.), acte de stare civilă ale pârâților, de dovezi privind plata prin virament a sumei de 10.000 RON de către inculpat.

În ceea ce o privește persoana vătămată J., domiciliul acesteia a fost indicat corect, iar sentința a fost comunicată la acest domiciliu, fără exercitarea ulterioară a unei căi de atac. Mai mult aceasta menționează cu ocazia judecării unei cereri de ieșire din indiviziune dintre cei doi, că știa că YYYY. a vândut acest teren.

Acesta din urmă a arătat în aceeași cauză, că a întocmit anterior un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 21.000 mp, dar solicită completarea masei succesorale cu acesta. Tot acesta îl mandatează pe inculpatul C. să efectueze demersurile pentru punerea în posesie cu o suprafață de teren din mun. Piatra-Neamț dar și pe fiul acestuia P. să semneze contractul de partaj voluntar cu nepoata sa J. pentru terenurile din com. Dumbrava Roșie deținute conform TP 28/1477/2002.

Toate acestea coroborate cu casarea sentinței date de inculpata B. în Dosarul y/2006, dar și cu faptul că persoana vătămată J. și moștenitoarea numitului YYYY. (martora Y.) nu s-au constituit părți civile, au determinat instanța de fond să aprecieze că nici în acest dosar nu s-a produs o vătămare a intereselor vreunei persoane.

Așa cum s-a precizat mai sus, în 37 de dosare inculpata, în calitate de judecător, a admis cererile formulate de inculpatul C. și de soția sa.

În alte patru dosare aceeași inculpată a dispus suspendarea judecății și în final perimarea, pentru lipsa unor minime dovezi ale dreptului de proprietate asupra terenului ori a unor date referitoare la proprietari, astfel încât în acest cazuri nu s-au vătămat interesele vreunei persoane.

Inculpatul C. a precizat că nu s-au încheiat antecontracte cu pârâții din aceste dosare, dar aceștia au fost menționați în acțiunile inițiale de persoana care a formulat cererea de chemare în judecată pe baza planului parcelar în care se regăseau și terenurile deținute de acești pârâți. De altfel în aceste cauze mandatarul soților ... nu s-a prezentat.

În fine, într-o altă cauză inculpata B. a respins acțiunea formulată de inculpatul C. și soția sa ca nedovedită pentru lipsa oricărei dovezi referitoare la promisiunea de vânzare a terenului, astfel încât nici de această dată nu s-a cauzat vreo vătămare intereselor vreunei persoane (pârâților).

Aceste din urmă excepții coroborate cu pozițiile persoanelor vătămate din din cele 34 de dosare în care acțiunea a fost admisă și sentința nerecurată, demonstrează că inculpata B. și nici inculpatul C. nu au intenționat să perfecteze înțelegeri inexistente, respectiv să obțină hotărâri în lipsa unei convenții dintre părți (proprietarul terenului și inculpatul C.), inclusiv în situația în care aceste părți se considerau singurele îndreptățite să dețină acele terenuri (primite ca zestre sau obținute în urma unor partaje nescrise).

Pentru toate aceste argumente, instanța de fond a apreciat că fapta analizată comisă de inculpata B. nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinită condiția producerii unor vătămări intereselor legale ale vreunei persoane, condiție cerută de art. 246 C. pen. din 1969.

O consecință a acestei împrejurări este că nici faptele reținute în sarcina inculpaților A. și C. de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu comisă de inculpata B. nu sunt prevăzute de legea penală astfel încât s-a dispus achitarea celor trei inculpați în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (41 de acte materiale) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 (în forma complicității în ceea ce-i privește pe inculpații A. și C.).

În plus nu există dovezi ale vreunei înțelegeri între inculpatele B. și A. pentru a o sprijini în pronunțarea nelegală a sentințelor din 13 iunie 2006. De altfel inculpata A. nu era grefierul din componența completului condus de inculpata B. și participarea sa la această ședință de judecată a fost stabilită cu câteva zile înainte de conducerea Judecătoriei Piatra-Neamț, în locul grefierului titular. Aceasta din urmă a participat la celelalte ședințe de judecată conduse de inculpata B. și în care s-au pronunțat cele mai multe din sentințele penale în discuție.

S-a reținut în actul de acuzare că inculpata Rengheș, prin atestarea unor împrejurări neadevărate (respectiv că procedura de citare este legal îndeplinită) a ajutat-o pe inculpata B. în îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu în Dosarele nr. b/2006, k/2006, l/2006 și x/2006 creând premisele pentru a pronunța în aceeași zi sentințe civile în favoarea inculpatului C.

Analiza atentă a acestor patru dosare a dus la o altă concluzie.

Astfel în Dosarul nr. l/2006 pentru termenul din 13 decembrie 2006 existau dovezile de citare pentru ambele pârâte - L. și UU., aceasta din urmă fiind prezentă și la acest termen de judecată.

Procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu conținea numele agentului poștal și semnătura acestuia, dar era aplicată ștampila oficiului poștal respectiv în dreptul semnăturii și avea semnătura primitorului actului elemente suficiente pentru a aprecia că pârâta a fost citată legal la acest termen. De altfel nici în acest dosar nu s-a formulat recurs, sentința fiind comunicată și pârâtei L.

În Dosarul nr. k/2006, pentru termenul din 13 decembrie 2006 existau toate dovezile de citare, toate prin afișare (cu o singură excepția TT.), astfel încât menționarea de către grefier a legalității acestei proceduri este justificată. În rechizitoriu se face referire la actele de stare civilă care dovedesc că pârâții au alte adrese de domicilii (o parte) și peste care inculpata A. ar fi trecut pentru a putea fi soluționată cauza. În realitate aceste documente, alături de altele au fost depuse la acel termen de judecată de către inculpatul C. și predate judecătorului prin intermediul grefierului sau direct și acesta ar fi trebui să le analizeze și să dispună asupra citării la noile adrese. Grefierul de ședință nu avea obligația și nici timpul necesar pentru a analiza aceste înscrisuri depuse în sala de judecată.

În același rechizitoriu, cu privire la același dosar, se susține că inculpatele B. și A. aveau cunoștință că la termenul din 1 noiembrie 2006 citațiile emise la adresa comunei Mogoșoaia, șos. București, județul Ilfov fuseseră restituite fără ca procedura să fie îndeplinită, însă au insistat în emiterea citațiilor la aceeași adresă. Aceste acuzații sunt nefondate, cel puțin în ceea ce o privește pe inculpata A. pentru că nu a participat la ședința de judecată din 1 noiembrie 2006 și, prin urmare nu putea insista în emiterea citațiilor la o adresă eronată. Mai mult, pentru termenul de judecată din 1 noiembrie 2006 nu există dovezi ale îndeplinirii procedurii de citare (probabil nici nu s-au emis citații).

În acest context acuzațiile aduse inculpatei A. sunt nefondate.

Pentru procedurile din Dosarul nr. x/2015 s-a reținut că inculpata A. a menționat eronat că procedura de citare este legal îndeplinită în condițiile în care exista un certificat de deces pentru pârâtul M., iar acesta fusese citat pentru data de 6 decembrie 2006 și nu 13 iunie 2006 .

De fapt, ca și în dosarul anterior, certificatul de deces a fost depus în timpul ședinței de către mandatarul inculpatului C., iar constatarea legalității procedurii fusese făcută anterior. Judecătorul (inculpata B.) trebuia să analizeze aceste înscrisuri și să dispună asupra legalității procedurii, dar nu a făcut-o, ceea ce nu este imputabil grefierului.

Pe de altă parte, neparticipând la ședințele anterioare din dosarul amintit și neavând timp suficient pentru studiul dosarelor din ședința de judecată în care a intrat întâmplător, inculpata A. nu a observat că citația fusese emisă pentru data de 06 decembrie 2006, dar ședința a avut loc pe data de 13 decembrie 2006, neexistând nici măcar indicii cu privire la consemnare cu intenție a unei situații nereale referitoare la procedura de citare.

În fine, în Dosarul nr. b/2006 s-a consemnat că procedura este legal îndeplinită însă la dosar nu există dovada îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta K. cu toate că citațiile fuseseră trimise după termenul din 6 decembrie 2006 la care participase grefierul titular.

Cu toate acestea, având în vedere că este un caz singular, lipsa de experiență ca grefier de ședință, anunțarea intempestivă a inculpatei despre această ședință, lipsa timpului necesar studierii acestei ședințe, existând indicii cu privire la verificarea procedurilor, în acea ședință doar de către judecător la care se adaugă și volumul mare de muncă din acea perioadă când aceasta avea de fapt alte atribuții, instanța de fond a apreciat că inculpata A. nu a acționat cu intenție, consemnarea fiind o simplă eroare, dar este posibil ca aceste consemnări să fie făcute - fără a cunoaște realitatea - la dispoziția judecătorului, inculpata B., a cărei rea-credință în respectarea dispozițiilor procedurale în aceste dosare este evidentă.

În consecință, instanța a apreciat că pentru infracțiunea de fals intelectual adusă inculpatei A. se impune achitarea, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu ref. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Chiar dacă pentru această infracțiune a intervenit și prescripția răspunderii penale fiind împlinit termenul de prescripție încă de la data de 2 iulie 2013, așa cum s-a demonstrat mai jos pentru inculpata B., în urma administrării probatoriului a rezultat un temei pentru care s-a dispus achitarea, soluție ce prevalează celei de încetare a procesului penal.

Așa cum s-a prezentat la analiza realității consemnărilor din aceste patru dosare, inculpata B., în calitate de președinte de complet, a analizat înscrisurile depuse la dosar la termenul din 13 decembrie 2006 (certificat de deces M.) și știa că pârâta K. nu fusese citată, lipsind dovada (inculpata B. cunoscând dosarul și de la termenele anterioare și reanalizându-l la momentul pronunțării sentinței), astfel încât ne aflăm în prezența unei infracțiuni de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Așa cum s-a reținut în actul de acuzare există încă două acte materiale ale aceleiași infracțiuni, respectiv consemnarea în cuprinsul Sentinței civile nr. 4694 din 13 decembrie 2006 a unei împrejurări neadevărate - prezența martorei H. în calitate de mandatară a pârâților YYYY. și J. (aspect contestat de martorul H.), dar și în încheierea din 10 martie 2008 din Dosarul ll/2009 a legalității procedurii de citare în condițiile în care citația emisă pe numele pârâtului N. a fost restituită cu mențiunea destinatar necunoscut.

Toate aceste fapte au fost comise în contextul încercărilor inculpatei B. de a pronunța rapid hotărâri judecătorești care să constituie titluri de proprietate pentru inculpatul C., celeritate datorată iminentei plecări a acesteia în afara țării în luna ianuarie 2007.

Cu toate acestea există o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripția răspunderii penale prev. de art. 121 C. pen. din 1969.

Pedeapsa maximă prevăzută la art. 289 C. pen. din 1969 este de 5 ani închisoare, împrejurare în care termenul de prescripție este de 5 ani conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, termen care se calculează în cazul infracțiunii continuate de la data ultimului act material - 10 martie 2008.

Acest termen s-a împlinit la data de 10 martie 2013 întrucât nu au intervenit cauze de întrerupere a cursului prescripției în acest interval, în cauză dispunându-se începerea urmăririi penale abia la data de 29 august 2013 prin Ordonanța nr. 117/P/2013.

Ca urmare, instanța a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) cu ref. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului penal față de inculpata B. pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

A rămas în discuție o singură infracțiune comisă de inculpata B. - cea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 pentru care instanța a dispus condamnarea acesteia, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpata B.

La momentul introducerii cererilor de chemare în judecată de către inculpatul C. și soția acestuia, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru avea următoarea formă (pentru articolele aplicabile):

ART. 31

(1) Cererile introduse la instanțele judecătorești, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează corespunzător taxei de timbru pentru autentificarea actului, prevăzută la cap. I pct. 1 din anexa la O.G. nr. 12/1998) privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată și modificată prin Legea nr. 122/1998, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Dispozițiile art. 9 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 12/1998 Autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale, care au ca obiect bunuri imobile, se taxează la valoarea declarată de părți în actul autentic. Dacă există o disproporție vădită între valoarea declarată de părți și valoarea de circulație, notarul va amâna autentificarea actului până la stabilirea valorii de circulație, prin expertiză efectuată la cererea Camerei notarilor publici, pe cheltuiala acesteia; în acest caz, autentificarea se taxează la valoarea astfel stabilită.

S-a reprodus mai jos și cap. I pct. 1 din anexa la O.G. nr. 12/1998 în forma în vigoare în anul 2006:

ANEXA 1

LISTA taxelor de timbru pentru actele și serviciile notariale, precum și a actelor și serviciilor notariale scutite de plata taxelor de timbru

I. Lista taxelor de timbru pentru actele și serviciile notariale

1. Autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale ce au ca obiect bunuri imobile, inclusiv actele ce au ca obiect constituirea ca aport la capitalul social al dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra bunurilor imobile se taxează la valoarea stabilită potrivit art. 4 alin. (1), după cum urmează:1)

a) până la 14.517,80 RON 3% dar nu mai puțin de 29 RON

b) de la 14.517,81 RON 437 RON + 2% pentru suma ce depășește la 29.148,90 RON 14.518 RON

c) de la 29.148,91 RON 728 RON + 1,5% pentru suma ce depășește la 58.184,50 RON 29.149 RON

d) de la 58.184,51 RON 1.164 RON + 1% pentru suma ce depășește la 291.0354,70 RON 58.185 RON

e) de la 291.0354,71 RON 3.492 RON + 0,75% pentru suma ce depășește la 582.184,00 RON 291.036 RON

f) peste 582.184,00 RON 5.677 RON + 0,5% pentru suma ce depășește 582.185 RON.

Aceste dispoziții au fost avute în vedere de specialistul din cadrul DNA Serviciul Teritorial Constanța. De asemenea, a fost avută în vedere și estimarea valorii de circulație a pământului pe teritoriile administrative ale județului Neamț în anul 2006, estimare efectuată la cererea Camerei Notarilor Publici Bacău.

La stabilirea taxelor judiciare s-a avut în vedere prețul de 0,264 euro/mp (pentru teren arabil situat în zona 1, aproape de sat sau căile de acces) și cursul valutar de la acel moment 3,5145 RON/euro.

S-au observat astfel diferențe majore între sumele stabilite de inculpata B. și achitate de inculpatul C. în 40 de dosare din cele 41 care au făcut obiectul acestei cauze, diferențe mergând până la sume de 3.777 ori mai mici decât cele datorate conform legii (Dosar nr. oo/2006 în care s-a achitat taxă de 1 leu în loc de 377,97 lei).

De asemenea în patru cazuri (printre care și cel amintit mai sus ca exemplu, s-au achitate taxele judiciare infime (de 1 leu sau 6 lei) pentru repunere pe rol a cauzelor, nivelul real al acestor taxe fiind mult mai mare (de 126 RON în Dosarul .../2006, 125,5 RON în Dosarul ww/2006, 1415,15 RON în Dosarul z/2006 și 98,25 RON în Dosarul ii/2006).

În toate cele 40 de Dosare (a/2006, b/2006, oo/2006, d/2006, e/2006, 9206/2006, f/2006, g/2006, h/2006, i/2006, j/2006, k/2006, l/2006, m/2006, n/2006, o/2006, p/2006, q/2006, r/2006, s/2006, t/2006, u/2006, v/2006, ww/2006, x/2006, y/2006, z/2006, aa/2006, bb/2006, cc/2006, dd/2006, ff/2006, gg/2006, hh/2006, ii/2006, jj/2006, kk/2006, mm/2006, nn/2006, ll/2006), taxele stabilite de inculpata B. și achitate de inculpatul C. sunt în cuantum de 3.172 RON, dar dacă s-ar fi aplicat corect dispozițiile în vigoare suma totală ar fi fost de 15.799,04 RON, de peste 4 ori mai mari, conform raportului de constatare aminti, cu o diferență de 12.627,04 RON.

În apărarea sa, inculpata B. a susținut că, la acel moment, nu exista o practică judiciară unitară în ceea ce privește stabilirea taxei judiciare, aceste taxe au fost stabilite în sală, după anexa la O.G. nr. 12/1998 ce prevedea reducerea la jumătate a acestor taxe pentru terenurile din extravilan. În concluziile scrise a precizat că a avut în vedere prețul de 0,118 euro/mp din raportul de evaluarea al Camerei Notarilor Publici, având în vedere că din schițele depuse la dosar nu reieșea că acestea s-ar găsi într-o zonă apropiată de drumul județean sau de sat.

Curtea a constatat că dispozițiile legale în vigoare la acel moment erau clare, nu existau motive pentru a fi aplicate diferit. În plus s-a observat că terenurile amintite erau situate aproape de drumul național și de sat, fapt cunoscut și de inculpata B. (ulterior a cumpărat un teren în comuna Dumbrava Roșie de la inculpatul C.), motiv pentru care inculpatul C. dorea să dezvolte un proiect imobiliar pe acestea (cartier de locuințe). De altfel nici prin raportare la această valoare redusă a prețului pe metru pătrat și la dispozițiile legale aplicabile, valoarea taxelor de timbru stabilită de inculpata B. în cele 40 de dosare nu este corectă.

În același timp inculpata, în contextul înțelegerii avute cu inculpatul C. și a numărului mare de dosare în care a făcut acest calcul greșit, nu poate invoca lipsa intenției și o tratare cu superficialitate a modului de stabilire a acestor taxe. Evident, scopul acestei stabiliri de taxe judiciare mult mai mici decât cele reale a fost crearea unui avantaj patrimonial inculpatului C..

Sub un singur aspect afirmațiile inculpatei sunt corecte respectiv în ceea ce privește omisiunea reducerii la jumătate a taxelor judiciare de timbru pentru terenurile situate în extravilan.

Astfel, potrivit prevederilor art. 284 alin. (12) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 123/2004, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 96/2005, taxele de timbru prevăzute la art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, cu modificările ulterioare, referitoare la autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale ce au ca obiect terenuri fără construcții, din extravilan, se reduc la jumătate.

Aceste dispoziții nu au fost avut în vedere de specialistul din cadrul DNA - S.T. Constanța, iar cea mai mare parte din aceste terenuri erau situate la acel moment în extravilan. Exceptând terenurile situate în intravilan din Dosarele nr. a/2006, c/2006, d/2006 și e/2006, toate celelalte terenuri sunt situate în extravilan, iar taxele de timbru judiciar stabilite de expert se reduc la jumătate, rezultând astfel o diferență de 7.000,5 RON între sumele stabilite de inculpata B. în dosarele amintite și cele care ar fi rezultat în urma aplicării dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. Pentru stabilirea acestei sume inițial se reduc taxele de timbru datorate pentru terenurile din extravilan și din acestea se scad sumele stabilite de inculpata B. și achitate de inculpatul .....

S-a cauzat astfel un prejudiciu UAT Piatra-Neamț unitate la care se achitau aceste taxe.

Inculpata a invocat în apărarea sa și dispozițiile art. 6 din titlul X al Legii nr. 247/2005 care prevedea o scutire de taxă completă în cazul în care se intenționa comasarea mai multor suprafețe.

Potrivit dispozițiilor invocate (în forma în vigoare la acea dată): Înstrăinările efectuate în scopul comasării parcelelor și loturilor de teren, prin constituirea unor corpuri de proprietate mai mari care să cuprindă suprafețe continue, indiferent de destinația lor, precum și înstrăinările efectuate de către persoanele îndreptățite să obțină renta viageră agricolă, pot fi efectuate și pe baza schițelor care au stat la baza titlurilor de proprietate emise cu ocazia aplicării legilor fondului funciar și sunt scutite de taxa de timbru și de timbrul judiciar.

Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauza de față neexistând o manifestare de voință a reclamanților din cele 40 de dosare în acest sens, ori vreo cerere de scutire de plata taxelor pe acest temei.

În drept, fapta inculpatei B., care în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de judecător în cadrul Judecătorie Piatra-Neamț, în cele 40 de dosare repartizate spre soluționare a stabilit taxe de timbru judiciar mult mai mici decât rezultate în urma aplicării dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, în scopul creării unui folos patrimonial inculpatului C. și soției acestuia, cauzând astfel o pagubă UAT Piatra-Neamț, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale).

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia instanța, conform art. 72 C. pen. din 1969, a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, datele ce caracterizează inculpata, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret s-a constatat că prejudiciul cauzat prin această infracțiune nu este foarte mare, dar nu a fost reparat până la acest moment și că inculpata B. nu a cooperat cu organele judiciare. În același timp lipsa antecedentelor penale și conduita bună a acesteia în societate, constituie circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu consecința stabilirii unei pedepse sub minimul prev. de lege.

În acest context instanța a apreciat că o pedeapsă de 1 an închisoare fără privare efectivă este - atât sub aspectul cuantumului, cât și al modului de executare - aptă să asigure cerințele prevăzute de C. pen. privind scopul și finalitățile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatei și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, apreciindu-se că în acest mod pedeapsa își va realiza scopul educativ.

Ca urmare, în temeiul art. 81, 82 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, s-a reținut că natura faptelor săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatei conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În ceea ce privește latura civilă, constatând că prin fapta sa ilicită inculpata B. a cauzat un prejudiciu UAT Piatra-Neamț, că acesta nu a fost reparat fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. (în vigoare la momentul comiterii faptelor) a obligat inculpata B. la plata sumei de 7.000,5 RON către UAT Piatra-Neamț. Totodată a respins restul daunelor materiale solicitate de această parte civilă ca nefondate, având în vedere dispozițiile referitoare la reducerea la jumătate a taxelor de timbru judiciar pentru cererile care vizează terenurile din extravilan, așa cum s-a argumentat mai sus.

Instanța a respins ca nefondate, și acțiunile civile formulate de părțile civile D., E., F. și G., având în vedere soluția de achitare a inculpatei B. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, dar și pentru lipsa legăturii de cauzalitate cu aceste fapte (F. și sora sa E. solicită plata sumei de 8.400 RON reprezentând onorariu avocat din mai multe dosare, altele decât cele ce fac obiectul prezentului dosar, G. solicită o sumă de 4.000 euro apreciind că acesta este prețul real al terenului vândut de mama sa, dar această sumă este mai mică decât cea consemnată în antecontract și primită de mama sa, tranzacția fiind confirmată și de această parte civilă).

În ceea ce privește măsurile asigurătorii luate în cauză, față de soluția de achitare a inculpatului C., instanța a dispus revocarea sechestrului asigurător luat asupra imobilelor aparținând acestuia prin Ordonanța nr. 117/P/2013 din 15 noiembrie 2013.

În același timp, având în vedere condamnarea inculpatei B. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prin care s-a cauzat un prejudiciu UAT Piatra-Neamț, s-a impus menținerea măsurii sechestrului asigurător luată asupra imobilului în suprafață de 3.483 mp prin Ordonanța nr. 117/P/2013 din 15 noiembrie 2013, teren aparținând inculpatei B.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, inculpata B. și persoana vătămată E.

I. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie, sub următoarele aspecte:

1. Achitarea inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 lit. a) C. pen. (1969), apreciind că, din probatoriul administrat rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv, prin acțiune abuzivă inculpata a adus atingere drepturilor persoanelor vătămate.

În motivare, Parchetul a arătat că vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane, pe care o prevede legiuitorul ca element constitutiv al abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor, semnifică o atingere a drepturilor patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane și aceasta există independent de faptul că acea persoană se constituie sau nu parte civilă pentru că nu o conștientizează sau nu înțelege să o valorizeze.

Din examinarea declarațiilor persoanelor vătămate, care au fost prezente în fața instanței de fond și în fața instanței de control judiciar, rezultă că acestea erau persoane în vârstă, cu un grad de școlarizare minimal, proveneau din mediul rural și nu aveau tangență cu mediul economic sau imobiliar pentru a avea reprezentarea reală a valorii de circulație a terenurilor pe care le-au înstrăinat ei sau antecesorii lor prin antecontractele încheiate. De asemenea, se putea constata că multe dintre persoanele vătămate aveau probleme financiare și doreau să înstrăineze terenurile datorită imposibilității de a le exploata din lipsa fondurilor bănești. Doreau să obțină sume din vânzare, fără să fie preocupate de valoarea pecuniară a terenurilor și, în acest fel, se explică faptul că nu s-au constituit părți civile.

De asemenea, trebuie avută în vedere împrejurarea că litigiile deduse judecății nu aveau caracter contencios (inculpata trebuia să-l verifice) și în consecință inculpatul C. ar fi trebuit să se adreseze notarului pentru încheierea, în baza antecontractelor, a unor contracte de vânzare-cumpărare, motiv pentru care, a preferat să recurgă la înțelegerea frauduloasă cu inculpata B. pentru că avea reprezentarea că în fața notarului trebuia să depună o multitudine de documente pe care nu le putea procura.

Un alt motiv pentru care nu s-a adresat notarului l-a constituit faptul că acesta din urmă ar fi putut aduce la cunoștința persoanelor vătămate valoarea reală a terenurilor vândute și părțile ar fi putut solicita prețuri suplimentare și ar fi trebuit să plătească taxe la nivelul valorii reale a terenurilor.

Prin procedeul ales de inculpatul C. și inculpata B. au fost eludate dispozițiile Legii nr. 36/1995 prin care legiuitorul a dat în competența notarilor publici încheierea și autentificarea actelor translative de proprietate. În mod cu totul excepțional, legiuitorul a permis ca, în situații contencioase, persoanele fizice și juridice să se adreseze instanțelor judecătorești care să pronunțe hotărâri judecătorești care să țină loc de acte autentice translative a dreptului de proprietate, atunci când părțile nu se înțeleg, contestă înscrisurile doveditoare, care nu sunt valide să transmită dreptul de proprietate sau refuză să se prezinte la notar pentru a încheia acte valabile.

Împrejurarea că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile este insuficientă pentru a concluziona că nu s-a produs vătămarea, ca element intrinsec al infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În această ordine de idei, susținerea instanței în sensul că nu au fost aduse vătămări persoanelor care au avut calitatea de pârâți nu este întru totul exactă. În unele dintre cauze, unele dintre persoane nu au avut intenția să înstrăineze terenurile și au fost chemate în judecată, altele au apreciat că prețul este incorect și acestea au exercitat căile legale de atac pentru a se reveni la situația corectă.

Astfel, pârâta DD. din dosarul cu nr. d/2006, nu a dorit să înstrăineze terenul și a refuzat oferta de cumpărare făcută de inculpatul C. Inculpata B. a admis acțiunea în lipsa antecontractului prin Sentința civilă nr. 4175 din 15 noiembrie 2006. A fost necesară exercitarea căii de atac a recursului pentru a se redobândi terenul. Prin Decizia civilă nr. 405/R din 9 aprilie 2008 a fost admis recursul, casată hotărârea atacată și respinsă acțiunea. Moștenitoarele pârâtei DD., E. și MM. au declarat în mod constant că se constituie părți civile cu suma de 3.000 RON reprezentând onorarii avocațiale sau că solicită despăgubiri pentru daune morale, fără să precizeze întinderea despăgubirilor și depună dovezi minimale în susținerea pretențiilor lor.

Pârâtul D. a declarat că solicită despăgubiri în cuantum de 40.000 de RON, dar nu a precizat ce reprezintă despăgubirile solicitate și nu depus nici un fel de probe în dovedirea pretinsului prejudiciu.

KKK. a declarat că prețul de vânzare al terenului vândut de mama sa nu este unul corect solicitând suma de 40.000 de euro, dar nu a propus administrarea niciunei probe pentru a dovedi întinderea despăgubirii solicitate.

În Dosarul nr. f/2006 privindu-l pe pârâtul FF., care nu poseda titlu de proprietate, acesta a declarat inițial că este de acord cu vânzarea terenului. Ulterior, sus-numitul a revenit asupra susținerii și a solicitat comunicarea sentinței prin care s-a admis acțiunea reclamantului C., a exercitat calea de atac a recursului cu motivarea că nu a primit copia acțiunii, cauza s-a judecat la primul termen de judecată, nu poseda titlul de proprietate și nici nu a primit vreo sumă de bani pentru pretinsa vânzare a terenului. Prin Decizia civilă nr. 1045/2007 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost admis recursul, a fost casată hotărârea atacată și în rejudecare a fost respinsă acțiunea reclamantului.

În Dosarul nr. y/2006 privind pe pârâții J. și YYYY., inculpata B. a luat în considerare o procură depusă de reclamantul C. prin care pârâtul YYYY. o împuternicise pe martora H. să procedeze la anularea titlului de proprietate care fusese emis pe un alt amplasament și a citat-o pe această persoană, care în acel proces nu avea calitate procesuală pasivă. Martora a declarat că este de acord cu vânzarea terenului, deși declarația ei se plasa în afara limitelor împuternicirii. Pentru aceste motive, pârâții au exercitat calea de atac a recursului arătând că nu au avut cunoștință de proces și prin Decizia nr. 30/R din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost admis recursul exercitat de YYYY. și continuat de fiica acestuia Y., a fost casată hotărârea și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Piatra-Neamț.

În analiza vătămării produse prin activitatea infracțională a inculpatei, instanța de fond nu a avut în vedere că unora dintre persoane le-au fost aduse vătămări cu caracter extrapatrimonial reprezentat de faptul că unii dintre pârâți au fost tracasați de chemarea în judecată, nu li s-a explicat ce calitate procesuală au în cauză și nici drepturile procesuale de care pot uza pentru a-și formula apărări.

Inculpata, în mod stereotip, i-a întrebat pe pârâți dacă au înstrăinat terenul reclamantului și în mod majoritar la primul termen a pronunțat hotărârile de admitere a acțiunii. Prin acest procedeu, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ., inculpata i-a privat de posibilitatea de a-și exercita în condiții corespunzătoare drepturile procesuale garantate de legiuitor și în acest fel le-a cauzat un prejudiciu extrapatrimonial.

Parchetul a mai arătat că, în aprecierea prejudiciului, se impunea ca instanța să aibă în vedere că persoanele vătămate nu au mai fost în măsură să valorizeze prejudiciul pentru că din momentul înstrăinării dreptului de proprietate a intervenit denominarea leului și nu au mai putut face echivalența între suma obținută și noua valoare pentru a concluziona că au obținut un preț care reflectă valoarea reală a terenului. De asemenea, se impune a se avea în vedere și împrejurarea că din momentul în care s-au comis faptele s-au scurs aproape 8 ani și datorită acestei împrejurări, persoanele vătămate nu au mai putut fi în măsură să aprecieze dacă prețul încasat de la inculpatul C. este unul corect.

Faptul că hotărârile judecătorești prin care au fost admise acțiunile s-au pronunțat cu încălcarea flagrantă a unor norme de procedură și fără dovezi minimale, l-a determinat pe inculpatul C. să le ceară unora dintre pârâți, ca imediat după pronunțarea hotărârilor în 2007 - 2008 să se prezinte la notarul public și să renunțe la exercitarea căilor de atac pentru ca hotărârile pronunțate să devină irevocabile, intrând în puterea lucrului judecat, chiar dacă erau nelegale și netemeinice. Cu titlu de exemplu, s-a invocat declarația pârâtului EE. care, în 7 decembrie 2006, a arătat în fața notarului public că renunță la exercitarea căii de atac și că este de acord cu Sentința civilă nr. 4176 din 15 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț. În fața instanței de fond au fost depuse, chiar de către inculpatul C., mai multe astfel de declarații, care demonstrează preocuparea acestuia de a fi păstrate hotărârile judecătorești în modalitatea în care au fost pronunțate.

Necitarea tuturor persoanelor care aveau drepturi asupra terenurilor în litigiu, ori neintroducerea moștenitorilor în caz de deces, sau îndeplinirea incorectă a procedurii de citare, împrejurarea că pârâților nu li s-a explicitat calitatea pe care o au în cauză, faptul că pot solicita termen pentru a formula întâmpinare sau pot să-și angajeze avocat, soluționarea cauzelor fără dovezile necesare constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de Constituție, de normele procesual civile și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, prin neconstituirea corectă a cadrului procesual, respectiv necitarea tuturor persoanelor sau îndeplinirea viciată a procedurilor de citare au fost încălcate dispozițiile legale privitoare la principiul contradictorialității înscris în art. 134 C. proc. civ. Cu titlu de exemplu, s-a invocat Dosarul nr. b/2006 privind-o pe A., Dosarul nr. k/2006 privindu-i pe pârâții M. și alții, Dosarul nr. l/2006 privind-o pe M. și alții, Dosarul nr. ll/2006 privindu-l pe G., Dosarul nr. x/206 privind pe OOO. și M. Aceste încălcări reprezintă vătămări ale drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor vătămate.

În literatura de specialitate se arată că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat și consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de textul de lege care o incriminează: cauzarea unei pagube, vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane, îngrădirea exercitării unui drept, crearea unei astfel de situații (a se vedea, în acest sens, S., D., G., Noul C. pen., Edit. Universul Juridic, București, 2014, pag. 442).

În jurisprudență s-a statuat prin Decizia nr. 1987 din 3 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. .../59/2006, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Din starea de fapt reținută rezulta că inculpata, cadru didactic în învățământul superior, a impus studenților obligația de a achiziționa la prețul stabilit de ea a unei lucrări de specialitate a cărei autor era, pentru a promova examenul la disciplina respectivă. În cauză, niciunul dintre studenți nu s-a constituit parte civilă.

Într-o altă speță, prin Decizia penală nr. 78 din 9 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. .../59/2013 s-a reținut că inculpata, judecător, a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu constând în aceea că, în mod nelegal și abuziv, a pronunțat două hotărâri judecătorești în materie civilă, prin care a dispus transferul dreptului de proprietate de la pârâți la reclamanți, cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv pentru a evita procedura notarială de încheiere a unor contracte translative de proprietate, deși nu s-a constatat existența unui conflict între părți care să fi antrenat competența instanței.

2. Achitarea inculpaților C. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 lit. a) C. pen. (1969). Argumentele invocate în privința inculpatei B. expuse mai sus, mutatis mutandis sunt valabile și în sensul constatării îndeplinirii tuturor elementelor constitutive și în privința celor doi inculpați care, prin conduita lor, au ajutat-o pe inculpată să comită fapta.

S-a arătat că inculpatul C., prin acțiunile formulate cu nedepunerea tuturor dovezilor necesare: acte de stare civilă, acte doveditoare a calității de moștenitori ai pârâților, acte prin care să se facă dovada calității de proprietari a celor chemați în judecată, neindicarea tuturor proprietarilor terenurilor în litigiu, acte privind promisiunea bilaterală de vânzare, neindicarea domiciliilor sau indicarea greșită a domiciliilor pârâților etc. a ajutat-o pe inculpata B. să pronunțe, cu rea-credință, hotărâri cu caracter abuziv, nelegale și netemeinice, prin care i-a procurat lui un avantaj patrimonial reprezentat de obținerea dreptului de proprietate asupra terenurilor situate, unele în intravilanul loc. Săvinești și altele în extravilanul loc. Dumbrava Roșie din județul Neamț.

Inculpatul C., în anii 2004 - 2006, a introdus mai multe acțiuni la judecătoria Piatra-Neamț, dintre care 18 acțiuni îi privea pe unii dintre pârâții din cele 41 de dosare soluționate de inculpata B.. Acțiunile aveau același obiect, respectiv pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de act autentic translativ de proprietate și vizau aceleași terenuri (Dosarul nr. .../2004 privindu-l pe pârâtul C., Dosarul nr. .../2005 privindu-le pe pârâtele S. și M., Dosarul nr. .../2004 privindu-i pe pârâții O. și V., Dosarul nr. .../2005 privindu-i pe pârâții V., A., E., I., G. și M., Dosarul nr. .../2004 privindu-le pe pârâtele Z. și T., Dosarul nr. .../2004 privind-o pe pârâtul I., Dosarul nr. .../2004 privind-o pe pârâta L., Dosarul nr. .../2004 privind-o pe pârâta M., Dosarul nr. .../2004 privindu-l pe pârâtul N., Dosarul nr. .../2004 privindu-i pe pârâții I. și V., Dosarul nr. .../2004 privindu-i pe pârâții M., P. și E., Dosarul nr. .../2004 privindu-l pe pârâtul V., Dosarul nr. .../2005 privind-o pe pârâta O., Dosarul nr. .../2004 privind-o pe pârâta A., Dosarul nr. .../2004 privindu-l pe pârâtul C., Dosarul nr. .../2005 privindu-i pe pârâții V. și M., Dosarul nr. .../2005).

Dintre cele 18 acțiuni care au fost soluționate de alte complete de judecată de la Judecătoria Piatra-Neamț, în 14 s-a dispus respingerea acțiunilor promovate. Motivele care au determinat respingerea acțiunilor au fost următoarele: lipsa calității de proprietari ai terenurilor în litigiu a pârâților, lipsa titlurilor de proprietate, antecontractele de care se prevala reclamantul nu întruneau condițiile de legalitate pentru a fi luate în considerare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic translativ de proprietate.

În 4 dintre cauze, instanța a dispus suspendarea pentru că reclamantul nu a depus înscrisurile solicitate și ulterior s-a constatat perimarea pentru că a trecut mai mult de un an și nicio parte nu a solicitat repunerea pe rol și continuarea judecății.

În cazul acțiunilor de mai sus care au făcut și obiectul dosarelor soluționate de inculpata B., aceasta a pronunțat în mod exclusiv soluții de admitere a acțiunilor formulate, deși din examinarea dosarelor rezultă că inculpatul nu a depus dovezi prin care să suplinească lipsa probelor care anterior au determinat alte complete să pronunțe soluții de respingere a acțiunilor, respectiv, au condus la suspendarea judecății.

Conivența dintre inculpata B. și inculpatul C. rezultă din modul în care au acționat fiecare dintre ei. De altfel, faptul că cei doi inculpați se cunoșteau și aveau relații apropiate rezultă și din împrejurarea că inculpata B. a contractat un credit bancar la începutul anului 2008 de la S.C. Volksbank România S.A. în sumă de 128.000 franci elvețieni, care a fost garantat de inculpatul C. și soția sa cu un imobil (casă de locuit) și ulterior, în 2010, a cumpărat de la acesta și două terenuri în localitatea Dumbrava Roșie. De asemenea, în 2013 au fost interceptate convorbirile telefonice ale inculpatei și printre alte convorbiri au fost evidențiate și cele cu fiica inculpatului.

Inculpata A., în calitate de grefier în ședința din 13 decembrie 2006, a ajutat-o pe inculpata B. să pronunțe cu rea-credință hotărâri cu caracter abuziv nelegale și netemeinice, prin faptul că a atestat împrejurări care nu corespundeau realității în conținutul părții introductive a unui număr de 4 hotărâri judecătorești civile, în sensul că a reținut în mod neadevărat că procedurile de citare cu pârâții din acele cauze fuseseră legal îndeplinite (Dosar nr. k/2006, Sentința civilă nr. 4685 din 31 decembrie 2006, Dosar nr. l/2006, Sentința civilă nr. 4686 din 31 decembrie 2006, Dosar nr. x/2006, Sentința civilă nr. 4693 din 31 decembrie 2006, Dosar nr. b/2006, Sentința civilă nr. 4702 din 31 decembrie 2006).

Inculpata A. nu a verificat îndeplinirea corectă a procedurilor de citare, nu a făcut consemnări în caietul grefierului despre mersul dezbaterilor, nu a învederat instanței împrejurarea că procedura de citare nu a fost în mod corect îndeplinită, ci a menționat în practicaua hotărârii că citarea părților a fost corect îndeplinită și prin aceasta a creat posibilitatea inculpatei B. să pronunțe cu rea-credință hotărâri nelegale.

Înțelegerea dintre inculpata A. și inculpata B. rezultă implicit din modul în care a acționat inculpata. La termenul din 13 decembrie 2006, când a participat inculpata A., în cauzele în care a făcut mențiuni contrare realității, în caietul grefierului completat de ea, nu rezultă niciun fel de consemnări privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, ci doar mențiunea ”hot”. Dispozițiile legale și ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor obligă grefierii ca în ședința de judecată să facă apelul părților și să verifice dacă procedurile de citare sunt legal îndeplinite. De asemenea trebuie să consemneze în caietul grefierului aspecte privind judecata: prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, depunerea unor înscrisuri, susținerile sau cererile părților, concluziile lor etc. Judecătorul este obligat să verifice modul în care grefierul de ședință își îndeplinește atribuțiile. Lipsa oricăror consemnări în caietul grefierului vădește înțelegerea între inculpata A. și coinculpata B. ca să nu invoce niciun fel de aspecte privitoare la procedura de citare și să nu consemneze decât mențiunea că acea cauză a rămas în pronunțare, tocmai pentru a putea pronunța o hotărâre, chiar fără îndeplinirea condițiilor legale. Conduita celor două inculpate demonstrează reaua-credință a acestora și conivența dintre ele.

3. Achitarea inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). Întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, soluția pe care trebuia să o adopte instanța era aceea a încetării procesului penal, conform art. 16 lit. f) C. proc. pen. anterior.

Parchetul a arătat că, din întregul probator, rezultă că inculpata și-a încălcat grav obligațiile profesionale. Verificarea îndepliniri procedurii de citare nu presupune o muncă laborioasă, ci verificări de rutină a proceselor-verbale de îndeplinire a procedurilor de citare a părților, dacă au fost respectate dispozițiile legale: art. 85 - 89, 107, 1321 C. proc. civ. Inculpata avea o experiență profesională de 19 ani, studii superioare juridice, astfel că, și într-un termen scurt de timp și în condițiile unei presiuni privind un volum de muncă ridicat, putea în mod facil să facă verificări și să constate că procedura de citare pentru termenul la care a participat nu era legal îndeplinită, să consemneze în caietul grefierului constatările sale și să le aducă la cunoștința judecătorului.

Lipsa oricărei consemnări în caietul grefierului demonstrează faptul că inculpata, în mod deliberat, nu a făcut niciun fel de mențiuni și apoi fără niciun temei a reținut în partea introductivă a hotărârilor aspecte contrare realității în sensul că procedura a fost îndeplinită corect. Consecința acestei conduite a constituit-o crearea posibilității ca inculpata B. să pronunțe hotărâri abuzive.

Consemnarea unor aspecte reale, menționarea împrejurării că procedura de citare era viciată ar fi antrenat imposibilitatea pentru inculpata B. de a soluționa cauzele la termenul respectiv. Soluționarea la acel termen a acțiunilor era presantă pentru ca inculpata B. urma să plece din instanță pentru o perioadă mai mare de timp și completul său trebuia preluat de un alt judecător care ar fi putut să pronunțe hotărâri defavorabile inculpatului C.

4. Greșita reținere a dispozițiilor art. 284 alin. (12) din Legea nr. 571/2003 cu consecința stabilirii unui prejudiciu mai redus adus bugetului public.

Instanța de fond a reținut în privința infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice constând în neplata taxelor de timbru, că temeiul legal al modului de stabilire a întinderii prejudiciului îl reprezintă dispozițiile art. 284 alin. (12) C. proc. fisc. adoptat prin Legea nr. 571/2003 și a considerat că prejudiciul cauzat bugetului public este de 7.000,5 RON.

Din examinarea textului de mai sus rezultă că acesta era aplicabil activității de autentificare a actelor juridice între vii translative de proprietate, activitate de competența notarilor publici, care este o procedură necontencioasă.

Pentru procedurile contencioase date în competența instanțelor judecătorești legea cadru a taxelor de timbru o constituia Legea nr. 146/1997. În privința acțiunilor soluționate de inculpata B. textul legal aplicabil îl constituiau dispozițiile art. 31 din Legea nr. 146/1997 cu raportare la pct. 1 lit. b) din O.G. nr. 12/1998, texte în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii. În temeiul acestor texte de lege prejudiciul cauzat bugetului public este de 12.627,04 RON.

Parchetul a subliniat că nu s-a avut în vedere spiritul legii, respectiv că rațiunea textului alin. (12) din art. 284 C. proc. fisc. adoptat prin Legea nr. 571/2003 a fost aceea că s-a urmărit stimularea clarificării situațiilor terenurilor din extravilanul localităților pentru care deținătorii nu dețineau titluri valide de transfer a proprietății. Textul menționat anterior a redus la jumătate taxele de timbru în cadrul procedurilor notariale de autentificare a actelor translative de proprietate terenuri din extravilan.

Pentru motivele invocate mai sus, Parchetul a solicitat admiterea apelului parchetului și, în consecință, pronunțarea unei soluții legale și temeinice, prin:

- condamnarea inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 lit. a) C. pen. (1969). Cu referire la individualizarea pedepselor, s-a solicitat aplicarea unei pedepse medii care să reflecte gravitatea infracțiunii săvârșite și care să fie corect adaptată personalității inculpatei care s-a poziționat pe o conduită de negare a faptelor comise și minimalizare a gravității lor, considerându-le doar simple erori fără consecințe juridice, generate de împrejurarea că dorea să le soluționeze cu celeritate; contopirea pedepsei ce urmează să fie aplicată cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea pentru care și instanța de fond a reținut vinovăția și, în principal, executarea acesteia în detenție; în mod subsidiar, dacă limitele pedepsei rezultate vor fi de 3 ani închisoare să se dispună executarea acesteia prin suspendare sub supraveghere conform art. 861 C. pen. (1969), cu aplicarea dispozițiilor art. 863 C. pen. (1969) referitoare la măsurile de supraveghere pe care va trebui să le respecte inculpata;

- condamnarea inculpaților C. și A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 75 lit. a) C. pen. (1969);

- aplicarea unei pedepse medii inculpatului C. care să reflecte gravitatea infracțiunii săvârșite și care să fie corect adaptată personalității sale care s-a poziționat pe o conduită de negare a faptelor și în principal executarea acesteia în detenție; în mod subsidiar, dacă limitele pedepsei rezultate vor fi de 2 ani închisoare să se dispună executarea acesteia prin suspendare sub supraveghere conform art. 861 C. pen. (1969), cu aplicarea dispozițiilor art. 863 C. pen. (1969) referitoare la măsurile de supraveghere pe care va trebui să le respecte inculpatul;

- aplicarea unei pedepse orientate spre minim inculpatei A. care să reflecte gravitatea infracțiunii săvârșite și care să fie corect adaptată personalității inculpatei care s-a poziționat pe o conduită de negare a faptelor; în principal, executarea pedepsei prin suspendare sub supraveghere conform art. 861 C. pen. (1969), cu aplicarea dispozițiilor art. 863 C. pen. (1969) referitoare la măsurile de supraveghere pe care va trebui să le respecte inculpata; în mod subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. (1969), dacă limita pedepsei este până la 3 ani închisoare;

- încetarea procesului penal față de inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și

- obligarea inculpatei B. la plata sumei de 12.627,04 RON cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului public.

II. Apelanta inculpată B. a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței atacate, în ce privește dispozițiile de:

- încetare a procesului penal față de inculpata B. pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale;

- condamnare a inculpatei B. la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;

- admitere a acțiunii civile privind partea civilă U.A.T. Piatra-Neamț și de obligare a inculpatei B. la plata daunelor în sumă de 7.000,5 RON, cu menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător;

- obligare a inculpatei B. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.500 RON, și să se dispună:

- achitarea (pentru cauza prevăzută de art. 16 lit. b) ipoteza a doua C. proc. pen.) pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- achitarea (pentru cauza prevăzută de art. 16 lit. a) C. proc. pen.) pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;

- achitarea (pentru cauza prevăzută de art. 16 lit. a) C. proc. pen.) pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C pen.;

- respingerea acțiunii civile ce a fost promovată de către partea civilă U.A.T. Municipiul Piatra-Neamț;

- cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia, în conformitate cu prevederile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Apelanta inculpată B. a arătat că, din probele administrate în cauză nu rezultă, dincolo de orice dubiu, că a dorit, a urmărit să îl ajute pe inculpatul C. să devină proprietar al unor terenuri în condiții nelegale.

S-a arătat că, pentru a demonstra existenta intenției directe, autorul rechizitoriului invocă mai întâi presupunerea rezonabilă că B. și C. se cunoșteau anterior datei de 5 iunie 2006 (paginile 239 și 240 din rechizitoriu). La această presupunere ajunge anchetatorul pornind de la constatarea că B. ar fi soluționat anterior cauze ale lui C., iar soluțiile ar fi fost preponderent favorabile. Or, presupunerea rezonabilă este suficientă doar pentru măsuri preventive, iar nu pentru condamnări. Chiar și această presupunere este fără temei. Simpla soluționare a cauzelor unei persoane de către un judecător nu conduce la concluzia unei relații extraprofesionale între judecător și parte. Cu atât mai mult cu cât, procurorul nici măcar nu afirmă că C. s-ar fi prezentat personal în instanță la judecata acelor cauze anterioare datei de 5 iunie 2016.

Mai mult, procurorul autor al rechizitoriului face afirmații generice cu privire la soluții preponderent favorabile fără a prezenta date certe și fără a face vreo referire la legalitatea sau nelegalitatea acelor soluții.

În scopul consolidării „presupunerii rezonabile", procurorul face trimitere la informații comunicate de Departamentul de Informații și Protecție Internă. Numai că procurorul omite că informațiile culese de un organ extrajudiciar nu constituie probe și că lucrătorii departamentului respectiv și-au depășit atribuțiile (sarcinile lor vizează angajații Ministerului de Interne, nicidecum judecătorii) și au atentat, fără drept, la viața privată a unei persoane. Dincolo de aceste nulități evidente ale actelor întocmite de lucrătorii Departamentului de Informații și Protecție Internă, cele scrise în actele invocate de procuror nu s-au confirmat, după cum chiar procurorul recunoaște atunci când afirmă că nici măcar angajatul care susține ca a văzut-o pe inculpata B. la Pensiunea (...), nu l-a văzut vreodată pe C.

La paginile 240 și 241 din rechizitoriu sunt prezentate constatări ale procurorului cu privire la unele cauze civile în care au fost implicați C., av. ZZZZ., J., YYYY. Dar constatările nu sunt urmate de vreo concluzie. Din contextul în care sunt prezentate faptele de către procuror s-ar putea deduce că ar fi un alt argument în favoarea ideii că B. și C. se cunoscuseră anterior datei de 5 iunie 2006. Numai că nici măcar audierea av. ZZZZ. nu a clarificat acest aspect în favoarea ideilor susținute de către procurorul anchetator.

În fine, nu constituie dovadă a relațiilor anterioare datei de 5 iunie 2006 nici cumpărarea de către inculpata B. a două terenuri situate în comuna Alexandru cel Bun de la soții C. Explicații detaliate au fost date în memoriul depus de către inculpata B. la prima instanță și care constau, în esență, în următoarele:

La mijlocul lunii februarie 2008, în cadrul unor relații de prietenie pe care le avea cu fiica reclamantului C., la rugămințile acesteia, inculpata B. a încheiat cu banca (...) - România, Sucursala Piatra-Neamț, contractul de credit din 29 februarie 2008, pentru suma de 128.000 CHF, împrumutul fiind garantat cu un imobil (teren) aparținând familiei C. La încheierea contractului a avut poziția unui simplu intermediar, deoarece întreaga sumă de bani împrumutată în baza acestui contract de credit a fost integral încasată de către fiica lui C., iar înțelegerea cu aceasta a fost că după ce își va ridica suma de bani de la bancă, să achite creditul într-un termen de un an, maxim doi. A avut astfel reprezentarea faptului ca a acordat un ajutor numitei AAAAA. să obțină acest împrumut, deoarece ea nu ar fi îndeplinit cerințele de eligibilitate impuse de bancă pentru obținerea împrumutului.

Dovada este în mod foarte clar făcută în cadrul dosarului prin actele anexate din care rezultă că, la data de 29 februarie 2008, a ridicat din bancă suma de 50.001 RON, sumă pe care i-a dat-o în aceeași zi AAAAA.. Această situație o poate confirma oricând AAAAA. Ulterior, la data de 03 martie 2008, în vederea simplificării ridicării banilor de la bancă, a dat d-nei AAAAA. o procură bancară cu specimen de semnătură. Din acel moment, întreaga sumă de bani a fost ridicată de AAAAA., așa cum rezultă conform chitanțelor care se află la dosarul cauzei.

Contrar înțelegerii, la data de 31 septembrie 2009, inculpata B. a început să primească somații de la bancă privind neîndeplinirea obligațiilor contractuale, doar în acest mod luând cunoștință că erau înregistrate restanțe pe numele său, în baza contractului de credit pe care l-a încheiat cu (...) - România, Sucursala Piatra-Neamț. În pofida unor demersuri disperate și repetate pe care le-a avut pe lângă AAAAA., prin care i-a cerut să-și țină promisiunea și să achite, așa cum a fost înțelegerea, suma creditului, a înțeles în cele din urmă că nici ea și nici familia ei, respectiv părinții C. și BBBBB., nu au nicio posibilitate materială să achite suma de bani împrumutată.

Fată de această situație, având în vedere riscul de a rămâne cu întreaga pagubă, reprezentată de faptul că avea în sarcina sa pe viitor obligațiile de achitare a ratelor lunare de credit și numai în scopul de a limita măcar proporțiile acestei pagube, a acceptat propunerea familiei lui AAAAA. ca, în calitate de titular a creditului, să achite ratele bancare, iar în compensație, C. și BBBBB. (soția sa) să îi dea în schimb un bun cu o valoare cât de cât egală cu valoarea împrumutului bancar. În aceste condiții a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață totală de 5.523 mp, situat în comuna Alexandru cel Bun (punct „Gloduri"), județul Neamț, încheind la data de 03 decembrie 2010, contractul de vânzare-cumpărare nr. 3189, autentificat la B.N.P. - (...). De la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a încercat în mod continuu să vândă terenul pentru a stinge obligația contractuală bancară, ceea ce nu a fost posibil, în condițiile în care, în contextul crizei economice, piața economică imobiliară a căzut foarte mult.

De la aceeași dată, a încheierii contractului respectiv, în mod firesc a încetat orice fel de relație cu AAAAA. și familia acesteia, considerând că a fost dusă în eroare. Mai mult decât atât, a întreprins demersurile necesare pentru anularea clauzelor abuzive din contract, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria lași sub nr. 26490/245/2013. Ca urmare a câștigării acestui litigiu, i-a fost virată în cont suma litigioasă, din aceasta reușind să achite rata lunară, așa cum rezultă din extrasele de cont atașate.

A menționat inculpata că nici în timpul cercetării penale nu a fost întrebată de această stare de fapt, concluziile procurorului și ulterior ale judecătorului de la Curtea de Apel fiind doar simple supoziții date de notele informative ale Departamentului de Informație și Protecție Internă.

A arătat inculpata că cel păgubit este ea, nicidecum reclamanții sau pârâții (primii se bucură de folosința terenurilor, iar ceilalți de suma de bani primită de la reclamanți cu titlu de „preț").

Față de această cronologie a faptelor, inculpata a arătat că, în perioada judecării cauzelor civile nu avea cunoștință despre familia C. Relația de prietenie cu AAAAA., s-a născut ulterior, după ce în prealabil, în prima jumătate a anului 2007 a absolvit cursurile de masterat „Drept privat european" din cadrul Universității „La Sapienza" - Roma, iar activitatea profesională a reluat-o la întoarcerea în țară, în septembrie 2007.

Cât privește convorbirile pe care le-ar fi purtat cu AAAAA. și cu C., inculpata a arătat că acestea datează din anul 2013 și nu își amintește conținutul lor, dar este evident că sunt purtate la circa 7 ani de la data pretinselor fapte penale de care este acuzată.

Apelanta inculpată a mai arătat că a pronunțat hotărâri care nu se puteau executa efectiv deoarece nu a transformat antecontractele în titluri de proprietate (contracte sau hotărâri care să țină loc de contracte). Or, dacă intenționa să îl ajute pe coinculpatul C., ar fi fost mult mai atentă și ar fi pronunțat hotărâri executabile.

A mai arătat că nu a observat indicarea intenției de comasare în cererile de chemare în judecată. Or, dacă intenționa să îl ajute pe coinculpat, ar fi fost atenționată asupra consecințelor afirmațiilor respective și ar fi valorificat cele susținute în cererile de chemare în judecată pentru a aplica dispozițiile legale exoneratoare de plata taxelor de timbru.

Cu privire la modul de calcul al taxelor de timbru, dacă se va constata că nu sunt aplicabile textele de lege invocate în motivele de apel privind scutirea de drept (fără să fie necesară o cerere expresă), a solicitat să se observe că este vorba, eventual, despre o anumită interpretare a legii (precizată în cursul procesului) și de greșeli de calcul în contextul în care existau mai multe modalități de stabilire a acestor taxe, iar calculul aritmetic l-a efectuat, cel mai adesea, în sala de ședință, iar o eventuală culpă nu constituie latura subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu.

Referitor la erorile din încheierile în care s-a constatat greșit că ar fi fost îndeplinită corect procedura de citare, nu se poate susține cu temei că o constatare eronată poate fi act material al infracțiunii de fals intelectual.

Cu privire la prima formă a acuzației (vătămarea intereselor și drepturilor legitime ale promitenților-vânzători), s-a arătat că este inadmisibil, din perspectiva moralei și a legii, să susții că au fost vătămate unele persoane pentru că nu au rămas și cu dreptul de proprietate și cu banii primiți pentru înstrăinarea aceluiași drept.

Referitor la a doua formă a acuzației (vătămarea altor interese prin aceea că a realizat o ocolire a legii care impunea ca mai întâi să se obțină titluri de proprietate și abia apoi să fie înstrăinate terenuri), inculpata a arătat că legea (art. 6, Titlul X din Legea nr. 247/2005) permitea înstrăinarea terenurilor și numai pe bază de schițe, dacă cel ce cumpără o face în scopul comasării: „înstrăinările efectuate în scopul comasării parcelelor și loturilor de teren, prin constituirea unor corpuri de proprietate mai mari care să cuprindă suprafețe continue, indiferent de destinația lor, precum și înstrăinările efectuate de către persoanele îndreptățite să obțină renta viageră agricolă, pot fi efectuate pe baza schițelor care au stat la baza titlurilor de proprietate emise cu ocazia aplicării legilor fondului funciar și sunt scutite de taxa de timbru și de timbrul judiciar”.

III. Apelanta persoană vătămată E. a solicitat admiterea acțiunii civile, arătând că inculpații au contribuit la legalizarea unui contract de vânzare-cumpărare, bazându-se pe un fals grosolan deoarece cel care a solicitat legalizarea nu a prezentat niciun document de antecontract original, ci numai copie.

A arătat că, atât ea, cât și mama sa, defuncta DD., nu l-au cunoscut pe inculpatul C. și DD. nu a încheiat niciun contract sau antecontract.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

I. În ceea ce privește apelul declarat de inculpata B., Înalta Curte îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

1. Referitor la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., succint, în cuprinsul actului de sesizare a instanței (pag. 261 și urm. din rechizitoriu) s-a reținut menționarea, în încheieri de ședință, a unor împrejurări nereale constând în existența procedurilor de citare legal îndeplinite sau în prezentarea la proces a unora dintre pârâți.

Astfel, s-a reținut că:

1. la data de 13 decembrie 2006, în Dosarul nr. y/2006, a atestat în cuprinsul Sentinței nr. 4694 din 13 decembrie 2006 împrejurări neadevărate, respectiv că în fața instanței s-a prezentat martora H., în calitate de mandatară a pârâților I. și J., care a exprimat o poziție procesuală în numele acestora;

2. la data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4702 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. b/2006, a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare cu pârâta K. era legal îndeplinită la termenul respectiv;

3. în cuprinsul Sentinței nr. 4685 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. k/2006, a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare pentru termenul respectiv era legal îndeplinită;

4. în cuprinsul Sentinței nr. 4686 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. l/2006, a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare cu pârâta L. era legal îndeplinită pentru termenul respectiv;

5. la data de 13 decembrie 2006, în cuprinsul Sentinței nr. 4693 din 13 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. x/2006, a atestat împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare pentru termenul respectiv cu pârâtul M. era legal îndeplinită, deși la dosarul cauzei se găsea certificatul de deces al acestuia din care rezulta că decedase încă din data de 8 iunie 2006 și

6. la data de 10 martie 2008, inculpata B. a atestat în cuprinsul încheierii nr. ll/2009, împrejurări neadevărate, respectiv că procedura de citare era legal îndeplinită pentru termenul respectiv, deși la dosar se afla citația emisă pe numele pârâtului N., restituită cu mențiunea destinatar necunoscut, iar pe citativ grefierul de ședință O., făcuse mențiune privind lipsa de procedură cu pârâtul.

Pentru existența infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 289 C. pen. din 1969, prin atestarea cu intenție a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, trebuie să se creeze o stare de pericol, adică prin mențiunile inserate în cuprinsul actului trebuie să se producă consecințe juridice.

Or, în cazul tuturor actelor materiale ale infracțiunii de fals intelectual pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B., nu există consecințe juridice negative, în sensul prevăzut de norma de incriminare, nefiind astfel creată starea de pericol cerută de lege.

Înalta Curte constată că prima instanță, în mod greșit, a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată și că se impune încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Toate faptele relatate constituie vicii de procedură, sancțiuni procesuale care determină casarea sau desființarea unei hotărâri judecătorești.

Viciul de procedură constă în neîndeplinirea unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor ori clauzelor juridice, care duce la anularea valorii acestora.

Din punct de vedere teoretic, actul procedural lovit de un viciu este, în general, susceptibil de a fi remediat în condițiile prevăzute de lege.

Anularea actului procedural îndeplinit cu nerespectarea legii intervine numai dacă, prin viciul respectiv, s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.

Există situații când viciile procedurale se manifestă în legătură cu o hotărâre judecătorească definitivă, dar pentru asemenea cazuri există calea de atac extraordinară de retractare a contestației în anulare, menită să remedieze viciile procedurale intervenite cu ocazia judecării de către instanța de recurs.

În cauzele civile indicate în cuprinsul actului de trimitere în judecată a inculpatei B., aceste vicii constituie, într-adevăr, lipsuri în îndeplinirea formei procedurale și derivă din nerespectarea dispozițiilor legale, însă nu s-a făcut dovada că aceste erori procedurale ar fi fost făcute cu intenție ori cu știință.

Situația de fapt reținută de instanța de fond a constat în consemnarea, în încheierile de ședință, a unor împrejurări nereale în scopul de a pronunța rapid hotărâri judecătorești care să țină loc de contracte de vânzare-cumpărare pentru intimatul inculpat C., celeritate datorată iminentei plecări a inculpatei B. în afara țării în luna ianuarie a anului 2007.

Se constată că aserțiunea judecătorului fondului nu se bazează pe nicio probă, nu s-au indicat elemente probatorii pe care să le fi avut în vedere, constituind doar supoziții care nu pot fi suport pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție, de care beneficiază inculpata, în conformitate cu dispozițiile art. 4 și art. 99 alin. (2) C. proc. pen.

Instanța de apel constată că încheierile de ședință sau părțile introductive ale sentințelor civile nu au fost întocmite de către judecător, ci de către grefierul de ședință, care a menționat prezența sau lipsa unor părți de la proces, precum și dacă a fost îndeplinită procedura de citare cu părțile. Neobservarea acestor împrejurări de către judecătorul care nu a întocmit înscrisul, nu a fost rezultatul relei-credințe și nu a determinat producerea unor consecințe negative, contrare legii.

Din acest punct de vedere, judecătorul fondului a pornit, în mod greșit, de la premisa existenței unei înțelegeri frauduloase între inculpații B. și C., conivență care nu a fost probată.

În sprijinul lipsei de conivență dintre cei doi inculpați stau cel puțin două argumente: inculpata B. a soluționat dosarele în mod superficial, pronunțând hotărâri prin care s-a dispus „perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare", adică a pronunțat sentințe civile care nu puteau fi puse în executare, nefiind vorba despre hotărâri care să țină loc de act translativ de vânzare-cumpărare și a dispus plata unor taxe de timbru și timbru judiciar pentru care legiuitorul reglementase scutirea de plano.

În niciunul dintre cazuri nu au existat consecințe negative și, indiferent de erorile inculpatei judecător, nu s-au produs urmările periculoase. Astfel:

1. menționarea, în Dosarul nr. y/2006, a participării martorei H., ca mandatară a pârâților, deși neacoperită de procura pe care aceasta o deținea, nu a produs o urmare periculoasă, dat fiind că:

Defunctul YYYY. a fost de acord cu înstrăinarea terenului, fiind cel care, mandatând pe H., a dorit să fie efectuată schimbarea de amplasament a parcelelor pentru a fi înstrăinate și a încasat prețul convenției. Apelul în cauză nu a fost promovat de către YYYY., ci de către fiica acestuia, la data de 12 iulie 2012.

Martora Y., succesoarea lui YYYY., cea care a formulat plângere penală împotriva inculpatului C., a confirmat, în declarațiile sale, că a existat un acord de principiu din partea tatălui său, de înstrăinare a terenului, iar înaintea instanței a afirmat, în mod clar, că nu cunoștea în detaliu înțelegerea pe care o realizase tatăl său și derularea ei.

Persoana vătămată J. a arătat că nu avea niciun interes asupra parcelelor de teren pentru care ... a obținut schimbarea de amplasament și a înțeles să le înstrăineze inculpatului C., dat fiind că dorea să obțină alte suprafețe de teren din titlul de proprietate.

Inexistența unei consecințe juridice negative este susținută și de faptul că sentința pronunțată în Dosarul nr. y/2006 a fost anulată prin Decizia nr. 30 din 11 ianuarie 2013 a Tribunalului Neamț prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, iar la data de 20 aprilie 2015, prin Sentința civilă nr. 1268/2015, pronunțată în Dosarul nr. .../279/2006*, a fost respinsă acțiunea civilă promovată de reclamanți.

Sentința civilă nr. 4694 din 13 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. y/2006 privind acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB., în contradictoriu cu pârâții J. și I., dosar disjuns din Dosarul nr. b/2006, a fost pronunțată de completul având în componență pe B. - judecător și A. - grefier.

Inițial, cu ocazia audierii de către procuror, numita H. a declarat că nu a fost niciodată prezentă în instanță. însă după ce a fost prezentat caietul de ședință de către intimata inculpată A., procurorul de caz a reținut ca infracțiune falsul intelectual, în sensul că a considerat irelevante procurile și neaplicabile pentru cauză, astfel că procedura de citare era viciată, iar inserarea acestui aspect (procedură legal îndeplinită prin prezentarea în fața instanței a mandatarei H.) constituie faptă penală.

În fața Curții de Apel Bacău, H. a recunoscut că s-a prezentat în fața instanței unde a confirmat că are cunoștință despre vânzarea terenurilor către soții C.

Trebuie reținută, de asemenea, atitudinea celei ce a sesizat organul de cercetare penală, respectiv a numitei Y., care cunoștea faptul că terenul despre care a făcut vorbire în plângerea formulată, era vândut de către tatăl său lui C. (situație ce rezultă din cuprinsul dosarului de partaj succesoral).

În anul 2012 s-a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 4694 din 13 decembrie 2006, iar prin Decizia civilă din data de 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. .../212/2012, s-a constatat că procedura de citare era viciată, fapt pentru care instanța de recurs a dispus casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.

Întrucât Sentința civilă nr. 4694 din 13 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. y/2006 de către inculpata judecător B. a fost casată în totalitate, aceasta nu mai produce efecte juridice, astfel că nu se poate reține existența vreunei vătămări și nici a unui prejudiciu.

2. în Dosarul nr. b/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, deși s-a menționat, în mod necorespunzător, că procedura de citare este legal îndeplinită în raport cu pârâta K., nu s-a produs o urmare periculoasă, dat fiind că este probat în dosar faptul că ambii pârâți au recunoscut încheierea tranzacției cu privire la teren și exista un partaj efectuat cu privire la terenul înstrăinat reclamanților, în tranzacție fiind inserată mențiunea privind înstrăinarea terenului.

Sentința civilă nr. 4702 din 13 decembrie 2006 privind acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB., în contradictoriu cu pârâții K. și CCCCC., a fost pronunțată în Dosarul nr. b/2006, de completul având în componență pe B. - judecător și A. - grefier.

Referitor la procedurile de citare, după cum se poate observa din actele din dosar, pârâta K. a fost citată, în mai multe rânduri în comuna Orbeni, județul Bacău, aspect ce reieșea din antecontractul de vânzare-cumpărare, de altfel și atestat de aceasta în cuprinsul declarației dată prin comisia rogatorie efectuată.

Pentru ultimul termen de judecată, grefierul de ședință a citat pârâta în comuna Dumbrava Roșie, omisiune generată din neverificarea efectivă a citațiilor emise anterior în cauză și a înscrisurilor din dosar. În atare condiții, procedura de citare cu pârâta K. a fost viciată.

De altfel, pârâții CCCCC. și K. au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7.200 mp teren în litigiu, conform Sentinței civile nr. 2282/2006 pronunțată în Dosarul nr. .../2006 al Judecătoriei Piatra-Neamț, la data de 7 iunie 2006, când s-a admis acțiunea de partaj succesoral și s-a luat act de tranzacția părților. În aceeași convenție, părțile au arătat că au vândut terenul reclamanților.

Așadar, cei doi pârâți au vândut terenul către C. și BBBBB., anterior efectuării partajului succesoral, finalizat de altfel, printr-o tranzacție, iar ambii pârâți au cunoscut despre vânzare, așa cum reiese și din sentința de partaj succesoral aparținând privind pe pârâții CCCCC. și K.

Pârâtul CCCCC., fratele pârâtei K., nu a fost citat, însă lipsa de procedură cu acesta a fost acoperită prin prezența sa la ultimul termen de judecată, când a consimțit în fața instanței că a vândut terenul reclamanților.

Sentința civilă sus-menționată a fost comunicată pârâtei K., în localitatea unde locuiește efectiv, respectiv în comuna Orbeni, județul Bacău, în aceste condiții nu poate fi vorba de o procedură de comunicare viciată, doar că domiciliul pârâtei era în mun. Piatra-Neamț, acest aspect neproducând vreun prejudiciu pârâtei, în condițiile în care nu s-au produs efecte juridice. Ca atare, pârâta putea să atace sentința pe calea recursului, în situația în care ar fi fost nemulțumită de soluția instanței de fond.

3. în Dosarul nr. k/2006, deși s-a reținut că ar fi necorespunzătoare mențiunea legalei citări a pârâților (pe motiv că, raportat la înscrisurile prezentate chiar în ședința de judecată, ar fi rezultat că domiciliile lor sunt la alte adrese decât cele la care s-a efectuat comunicarea citațiilor pentru termenul respectiv), de asemenea, nu s-a produs o urmare periculoasă, dat fiind că părțile din dosarul civil au recunoscut existența antecontractului și au fost de acord cu împrejurarea că s-a perfectat transferul de proprietate.

Astfel, pârâtul RR. a recunoscut înțelegerea și că s-au semnat înscrisuri notariale care au rămas la T. Acesta din urmă a confirmat existența înțelegerii pentru înstrăinarea terenului. TT. a confirmat prezentarea la notariat. MM. și SS. au recunoscut că la notariat au dat procură. PP. a arătat că singurul care deținea terenul este T.

Sentința civilă nr. 4685 din 13 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. k/2006 privind acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB., în contradictoriu cu pârâții T., MM., OO., PP., RR., SS. și TT., dosar disjuns din Dosarul nr. b/2006, a fost pronunțată de completul având în componență pe B. - judecător și A. - grefier.

La instanța civilă a fost prezent pârâtul T., iar în declarațiile date a arătat că a primit 500 RON (5.000.000 ROL) de la C. și că ceilalți frați au primit aceeași sumă. A mai menționat că, după ședința de judecată, a mai primit de la C. suma de 7.000.000 ROL, toți ceilalți frați primind aceeași sumă de bani, prin intermediul său.

RR. a arătat că fratele său, T., l-a încunoștințat că a găsit un cumpărător pentru vânzarea celor 10 prăjini de teren, fapt pentru care împreună cu acesta și cu SS., TT. și MM. s-au prezentat la un notariat învecinat cu Muzeul de Istorie din Piatra-Neamț, unde nu își amintește ce a semnat și că fiecare dintre ei a primit câte 5.000.000 ROL, urmând ulterior să primească o altă sumă de bani.

TT. a arătat că nu a fost citat în instanță, nu s-a prezentat niciodată în calitate de pârât, nu i s-a comunicat vreo sentință, nu are pretenții materiale și nu se constituie parte civilă.

MM. a menționat că fratele său T. i-a comunicat că trebuie să semneze un document cu privire la faptul că este de acord cu vânzarea terenului, neamintindu-și denumirea acelui document.

SS. a arătat că, împreună cu ceilalți frați, s-a prezentat la un notariat unde a dat procură fratelui său T. pentru vânzarea unei suprafețe de teren ce provenea din moștenire, suma convenită fiind de 150 milioane ROL. A menționat că a primit de la C. suma de 14 milioane ROL din care 7 milioane le-a dat fratelui său PP. Acesta din urmă a arătat că nu are știință dacă a fost înstrăinat terenul, deoarece nu a mai păstrat legătura cu ceilalți frați.

La ultimul termen de judecată, mandatarul reclamanților a depus la dosar xerocopii de pe actele de identitate ale pârâților. În timpul ședinței de judecată, înscrisurile respective nu au fost verificate în ceea ce privește actualele domicilii ale pârâților, aceștia fiind citați la domiciliile indicate în preambulul cererii de chemare în judecată. procedura fiind îndeplinită prin „afișare". De altfel, xerocopiile de pe actele de identitate ale pârâților au fost depuse chiar de către reclamanți, prin mandatar.

Prezent în fața instanței penale, T. a învederat că nu se constituie parte civilă și nu se consideră prejudiciat.

4. Cu referire la Dosarul nr. l/2006, chiar judecătorul primei instanțe, când a analizat situația inculpatei A., a reținut că situația reală este diferită de cea prezentată în rechizitoriu și că, de fapt, procedura a fost legal îndeplinită în raport cu pârâta L., remarcând că hotărârea a fost comunicată și acesteia.

Sentința civilă nr. 4686 din 13 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. l/2006, disjuns din Dosarul nr. b/2006, privind acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB., în contradictoriu cu pârâtele L. și UU., a fost pronunțată de completul având în componență pe judecătorul B. și A. - grefier.

În fața instanței civile s-a prezentat doar pârâta UU., iar în fața organelor de cercetare penală ambele pârâte au declarat că nu au pretenții materiale, nu se constituie părți civile și nu au cunoștință cine exploatează sau stăpânește terenul.

L. a declarat în fața organului de cercetare penală, dar și în fața instanței penale, că a fost de acord cu vânzarea terenului, a primit de la cumnata sa o sumă de bani, a fost citată în anul 2006 la instanța de judecată unde s-a și prezentat; nu are pretenții materiale și nu se constituie parte civilă.

Faptul că, anterior (astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cum se relevă la fila nr. 228 din rechizitoriu), pe rolul instanței fusese înregistrată cauza sub nr. 702/2005 în care reclamanții le-au chemat în judecată civilă pe aceleași pârâte, L. și UU., cauză ce a fost perimată în urma suspendării judecării cauzei pentru nedepunerea titlului de proprietate, nu are relevanță juridică în prezenta cauză și cu atât mai mult, din punct de vedere al legii penale materiale, din moment ce, nu se poate vorbi despre intervenirea autorității de lucru judecat.

Astfel, în primul Dosar (.../2005) nu s-a pronunțat, cu titlu definitiv și irevocabil, o soluție cu privire la fondul cauzei - de admitere sau de respingere a acțiunii civile -, ci s-a constatat perimată acțiunea (cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an).

5. în Dosarul nr. x/2006, deși s-a menționat în mod necorespunzător că procedura de citare este legal îndeplinită în raport cu pârâtul M. (persoană decedată la o dată anterioară chemării în judecată - 8 iunie 2006 - ), de asemenea, nu s-a produs o urmare periculoasă, dat fiind că este probat în dosar faptul că cealaltă pârâtă, OOO., era singura proprietară a bunului, cu titlul de bun propriu, pe care l-a dobândit prin succesiune de la mama sa. Mențiunea din practicaua hotărârii și pronunțarea hotărârii nu au creat nicio stare de pericol pentru defunctul M. ori pentru moștenitorii săi.

Sentința civilă nr. 4693 din 13 decembrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. x/2006 privind acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB., în contradictoriu cu pârâții OOO. și M., dosar disjuns din Dosarul nr. b/2006, a fost pronunțată de completul având în componența pe judecătorul B. și A. - grefier.

În fața instanței a fost prezentă pârâta OOO. care a declarat că a decedat soțul său, M.

În declarația dată în fața organelor de cercetare penală, OOO. a învederat că a primit cu titlu de „zestre" mai multe suprafețe de teren ce însumează 9.000 mp în comuna Dumbrava Roșie (4.000 mp în punctul „Peste calea ferată" și 5.000 mp în punctul „Dâmburi"). După dezbaterea succesorală a mai dobândit o altă suprafață de teren de 4.000 mp în punctul „Dâmburi". Pentru suprafața totală de 9.000 mp din punctul „Dâmburi" a convenit cu C. la încheierea unui antecontract de înstrăinare a acesteia, primind suma totală de 75.000.000 ROL.

Se constată că terenul din petitul cererii a aparținut doar pârâtei OOO., nu și lui M., astfel că prin nepronunțarea instanței asupra situației pârâtului, nu s-a produs vreo vătămare părților. Mai mult, în sentința civilă pronunțată se face precizare despre decesul lui M., iar dispozitivul o cuprinde doar pe OOO..

6. în Dosarul nr. ll/2006, deși s-a menționat în mod necorespunzător că procedura de citare este legal îndeplinită în raport cu pârâtul N., de asemenea, nu s-a produs o urmare periculoasă sau vreun prejudiciu, dat fiind că, în dosar, s-a pronunțat soluția perimării, la data de 16 februarie 2010.

Sentința civilă nr. 714 din 16 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. ll/2006 (nr. nou .../279/2006) privind acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB., în contradictoriu cu pârâtul N., dosar disjuns din Dosarul nr. b/2006, a fost pronunțată de completul având în componență pe judecătorul B. și ... - grefier.

Infracțiunea de fals intelectual a fost reținută în raport de faptul că, în cuprinsul încheierii din data de 10 martie 2008, prin care s-a dispus suspendarea cauzei, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ. anterior, s-a consemnat, în practica, faptul că procedura a fost completă, în condițiile în care, la dosar, era depusă citația emisă pe numele pârâtului, restituită cu mențiunea destinatar necunoscut, iar în citativ, grefierul de ședință O. consemnase contrariul.

2. În mod greșit, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale) și art. 5 C. pen., constând în greșita stabilire a cuantumului taxelor judiciare de timbru într-un număr de 40 de dosare.

Constituie o greșită aplicare a legii înlăturarea cauzei de scutire de plata taxei judiciare de timbru ce a fost instituită prin art. 6 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, pentru cazul înstrăinărilor efectuate în scopul comasării, aspect ce a rezultat din petitul cererilor de chemare în judecată, înregistrate sub nr. a/2006 și b/2006 și al cererilor modificatoare.

Astfel, în prima pagină a fiecărei cereri de chemare în judecată, în alin. (4) sunt inserate următoarele:

„Fac precizarea că am achiziționat în aceeași formă suprafețe de teren învecinate, pentru a putea realiza în final o singură documentație cadastrală, toate aceste terenuri fiind primite de către proprietari în schimbul altora pe care trebuiau să le obțină în comună, Judecătoria Piatra-Neamț pronunțându-se deja în acele cauze pentru care am solicitat, la fel, perfectarea vânzării" (cauzele civile nr. 2543/2004, nr. 2547/2004, nr. 2549/2004 și nr. 2550/2004).

În alin. (2) din prima pagină a fiecărei cereri modificatoare se precizează:

„Având în vedere că în cererea de judecată inițial formulată indicam faptul că din aceeași solă de teren am mai cumpărat și alte suprafețe".

În acțiunile civile având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, conform art. 31 din Legea nr. 146/1997, în anul 2006 regula a constituit-o stabilirea taxei judiciare de timbru, prin raportare la taxa de timbru aplicabilă pentru autentificarea actelor de către notariat (stabilită de prevederile O.G. nr. 12/1998).

De la această regulă, legiuitorul (art. 6 din Titlul X al Legii nr. 247/2005) a instituit excepția conform căreia „înstrăinările efectuate în scopul comasării parcelelor și loturilor de teren, prin constituirea unor corpuri de proprietate mai mari care să cuprindă suprafețe continue, indiferent de destinația lor, precum și înstrăinările efectuate de către persoanele îndreptățite să obțină renta viageră agricolă, pot fi efectuate și pe baza schițelor care au stat la baza titlurilor de proprietate emise cu ocazia aplicării legilor fondului funciar și sunt scutite de taxa de timbru și de timbrul judiciar".

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că, pentru a da eficiență acestui caz legal de scutire de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, era necesară existența unei manifestări de voință a reclamanților în acest sens ori formularea expresă a unei cereri de scutire.

Textul de lege sus-menționat prevede, în mod expres, scutirea obligatorie de taxă de timbru și de timbru judiciar, în ipoteza în care este îndeplinită cerința ca înstrăinările să fie efectuate în scopul comasării parcelelor și loturilor de teren, prin constituirea unor corpuri de proprietate mai mari care să cuprindă suprafețe continue, indiferent de destinația lor. Art. 6 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 nu impune condiția existenței unei manifestări de voință a reclamanților ori formularea expresă a unei cereri de scutire în acest sens, astfel cum, în mod greșit, a reținut judecătorul fondului.

Prin urmare, în condițiile inexistenței unui prejudiciu infracțional, acțiunea civilă promovată de partea civilă U.A.T. Piatra-Neamț este neîntemeiată, dat fiind că nu exista obligația de plată a taxei judiciare de timbru și, corelativ, nu exista un drept la încasare care să fi fost lezat.

Pentru a se reține existența unei fapte penale de abuz în serviciu, este necesară cauzarea unei vătămări a relațiilor sociale, fie pe planul încălcării unor drepturi, fie pe planul bunului mers al unei persoane juridice sau în planul patrimonial.

La o simplă lectură comparativă a cererilor de chemare în judecată și a cererilor modificatoare, se poate observa că au fost întocmite de către aceeași persoană, ceea ce confirmă declarațiile numiților C. și P., potrivit cărora, cererile au fost redactate de avocat, care cunoștea, cu siguranță, prevederile art. 6 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, conform cărora înstrăinările de terenuri în scopul comasării nu sunt supuse taxelor de timbru, în condițiile în care a menționat în cereri scopul către care se îndrepta reclamantul C.: efectuarea unei singure documentați cadastrale.

O singură documentație cadastrală semnifică documentația pentru un singur corp de teren, în proprietatea unei singure persoane sau a unor coproprietari indivizi.

Faptul că terenurile cumpărate erau în același loc, învecinate între ele, astfel încât inculpatul C. și soția sa să devină proprietarii unui corp unic de teren rezultă și din tabelul parcelar aflat în posesia primăriei Dumbrava Roșie.

Pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, erau aplicabile dispozițiile art. 31 din Legea nr. 146/1997 (modificată prin O.G. nr. 30/1999), care prevedeau următoarele:

„(1). Cererile introduse la instanțele judecătorești, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile, se taxează corespunzător taxei de timbru pentru autentificarea actului, prevăzută la cap. I pct. 1 din anexa la O.G. nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, aprobată și modificată prin Legea nr. 122/1998, cu modificările și completările ulterioare.

(2). Dispozițiile art. 9 alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Art. 9 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 prevedea că: „în cazul actelor autentificate de notarii publici, pentru care s-a perceput taxa de autentificare potrivit legii, nu se mai percepe și taxa de transcriere sau, după caz, de înscriere în registrele de publicitate".

Având în vedere dispozițiile art. 969 din vechiul C. civ., conform cărora, „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", taxa de timbru, pentru cazurile generale, altele decât cele indicate în Legea nr. 247/2005 se calcula la valoarea dată de părți.

Excepția era dată de eventuala disproporție ce ar fi existat între valoarea declarată de părți și valoarea de circulație și care a fost prevăzută în mod expres de legiuitor. Astfel, art. 4 din O.G. nr. 12/1998 privind taxele notariale stipula următoarele:

,,Alin. (1): Autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale, care au ca obiect bunuri imobile, se taxează la valoarea declarată de părți în actul autentic. Dacă există o disproporție vădită între valoarea declarată de părți și valoarea de circulație, notarul va amâna autentificarea actului până la stabilirea valorii de circulație, prin expertiză efectuată la cererea Camerei notarilor publici, pe cheltuiala acesteia; în acest caz, autentificarea se taxează la valoarea astfel stabilită".

"Alin. (3): Autentificarea oricăror alte acte de înstrăinare, al căror obiect este evaluabil în bani, se taxează la valoarea declarată de părți în actul autentic, dar nu mai puțin de 25.000 RON".

Capitolul I, pct. 1 din O.G. nr. 12/1998 prevedea următoarele:

Autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale ce au ca obiect bunuri imobile, inclusiv actele ce au ca obiect constituirea ca aport la capitalul social al dreptului de proprietate al altui drept real asupra bunurilor imobile se taxează la valoarea stabilită potrivit art. 4 alin. (1), după cum urmează:

a) până la 25.000.000 ROL, 3%, dar nu mai puțin de 50.000 ROL;

b) de la 25.000.001 ROL la 50.000.000 ROL, 750.000 ROL + 2% pentru suma ce depășește 25.000.000 ROL;

c) de la 50.000.001 ROL la 100.000.000 ROL, 1.250.000 ROL + 1,5% pentru suma ce depășește 50.000.000 ROL;

d) de la 100.000.001 ROL la 500.000.000 ROL, 2.000.000 ROL + 1% pentru suma ce depășește 100.000.000 ROL;

e) de la 500.000.001 ROL la 1.000.000.000 ROL, 6.000.000 ROL + 0,75% pentru suma ce depășește 500.000.000 ROL;

f) peste 1.000.000.001 ROL, 9.750.000 ROL + 0,5% pentru suma ce depășește 1.000.000.000 lei.

Taxele ce rezultau pentru actele translative de drepturi de proprietate pentru terenurile din extravilan trebuiau înjumătățite, astfel cum se arăta în O.U.G. nr. 123/2004 (aprobată prin Legea nr. 96/2005):

„1. La articolul I punctul 4, alineatul (12) al articolului 284 va avea următorul cuprins:

(12) Taxele de timbru prevăzute la art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 12/1998, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale ce au ca obiect terenuri fără construcții, din extravilan, se reduc la jumătate".

Prevederile O.G. nr. 12/1998 au fost abrogate, începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin Codul fiscal (modificat prin Legea nr. 571/2003).

Prin derogare, normele generale prevăzute în Legea nr. 146/1997 și O.G. nr. 12/1998 nu se aplică în ipoteza în care există prevederi exprese în legi speciale. Acesta este și cazul dispozițiilor art. 6, Titlul X din Legea nr. 247/2005 precitate. Mai mult, acest temei juridic în corelație cu prevederile art. 22, Titlul XII din Legea nr. 247/2005 produce efecte și asupra vânzărilor drepturilor reale care au ca obiect terenurile.

Din acest punct de vedere, se constată că susținerea instanței de fond în sensul că prevederile art. 6, Titlul X din Legea nr. 247/2005 nu se aplică în cauză, deoarece reclamanții nu și-au manifestat voința în mod expres, este contrară tocmai unuia dintre scopurile pentru care reclamanții au promovat acțiunile, aceștia arătând, în cuprinsul cererilor de chemare în judecată, că doresc să execute anumite lucrări agricole, fapt pentru care au chemat în judecată în mod succesiv, pe toți cei care aveau teren în punctul "Dâmburi" și așa cum se regăseau în tabelul parcelar.

În fața instanței de fond, intimatul inculpat C. a probat că a efectuat alipiri ale parcelelor de teren, efectuând chiar PUZ-ul pentru terenul compact, fiindu-i necesar pentru o eventuală investiție imobiliară (construirea de case).

Pe de altă parte, deși instanța de fond a reținut că normele legislative erau clare, de remarcat sunt concluziile Raportului Inspecției judiciare nr. 895/IJ/734/SLJ/2011 care indică opt modalități de calcul ale taxelor de timbru, aplicabile cererilor introduse la instanțele judecătorești prin care se solicitau pronunțarea unor hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

De asemenea, inculpata B. a depus la dosar practica instanței, respectiv sentințe civile pronunțate de Judecătoria Piatra-Neamț, nu numai cu privire la alte vânzări-cumpărări efectuate de reclamanți cu diverse alte persoane, dar și cu privire la modalități diferite de calcul a taxelor judiciare de timbru, cum ar fi: taxe fixe de 19 RON, la valoarea din contract, la valoarea impozabilă, conform taxelor notariale, etc.

De altfel, Înalta Curte constată că, și în prezent, practica instanțelor civile este neunitară în ceea ce privește modul de calcul al taxelor judiciare de timbru în cazul cererilor de chemare în judecată prin care se solicită pronunțarea unor hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În altă ordine de idei, în timpul cercetării penale, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză de către specialistul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, diferența între totalul taxelor de timbru care ar fi trebuit achitate de inculpatul C. în fiecare din dosarele care au făcut obiectul cercetării penale și a taxelor de timbru pentru discutarea cererilor de repunere pe rol, potrivit legislației în vigoare la momentul introducerii acțiunilor, respectiv la momentul constituirii dosarelor în urma disjungerilor și totalul taxelor de timbru pentru discutarea cererilor pe rol achitate efectiv de inculpatul C. în cauzele civile este de 12.627,04 RON, sumă care constituie prejudiciu la bugetul local al mun. Piatra-Neamț.

Temeiul juridic avut în vedere la calcularea prejudiciului a fost dat de art. 9 alin. (1) al Ordinului M.J. nr. 760/C din 22 aprilie 1999, coroborat cu Anexa la O.G. nr. 12/1998 - privind taxele de timbru pentru activitatea notarială (valoarea fiind stabilită potrivit art. 4 alin. (1).

La Curtea de Apel Bacău, instanța a constatat că prejudiciul este în valoare de 7.000,5 RON, reținând același temei juridic indicat în cursul urmăririi penale, dar coroborat și cu prevederile existente la finalul tabelului dat în Anexa I a O.G. 12/1998.

Prin precizările efectuate de către Ministerul Public la data de 20 octombrie 2016, temeiul juridic s-a modificat din nou, fiind indicate dispozițiile art. 31 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru.

Rezultă că, în această cauză, sunt relevante, în acest moment procesual, a fi valabile trei dispoziții pe baza cărora se poate calcula taxa judiciară de timbru în dosarele soluționate în anul 2006, rezultând trei variante de calcul a taxei de timbru și, implicit, trei valori distincte.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada intenției inculpatei B. de a produce vreun prejudiciu bugetului local, iar în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 (art. 6 din Titlul X), în care se specifică scutirea de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, nu se mai poate vorbi despre un prejudiciu creat la bugetul local, respectiv, de o faptă cu conotații penale.

II. În ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Cu referire la inculpata B., Înalta Curte reține următoarele:

Din conținutul textului prevăzut în legea specială (art. 132 din Legea nr. 78/2000, introdus prin Legea nr. 521/2004), rezultă că legiuitorul a înțeles să incrimineze acele fapte asimilate celor de corupție, dar condiționate de obținerea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial (“folos necuvenit”).

Așadar, pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, este necesară, atât întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzute de C. pen., cât și urmarea imediată prevăzută de legea specială - avantajul, între cele două componente trebuind să existe raport de cauzalitate.

O îndeplinire defectuoasă a obligațiilor de serviciu, chiar reală dacă ar fi, nu cuprinde indiscutabil și intenția de obținere a unui avantaj. Per a contrario, orice greșeală de judecată a judecătorului, în cadrul atribuțiilor de serviciu, ar fi încadrată în sfera ilicitului penal.

În speță, cauzele civile care au făcut obiectul cercetării penale au fost soluționate conform prevederilor Titlului X din Legea nr. 247/2005 (care a abrogat Legea nr. 54/1998), conform cărora, terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor, se află în circuitul civil, putând fi dobândite și înstrăinate indiferent că sunt situate în intravilanul sau extravilanul localităților și indiferent de întinderea suprafeței, terenurile pot fi înstrăinate prin acte juridice încheiate în formă autentică.

Art. 4 din Titlul X din Legea nr. 247/2005 stipula că: "existența unui litigiu cu privire la un teren cu sau fără construcții nu împiedică înstrăinarea acestuia și nici constituirea altor drepturi reale sau de creanță".

În cazul în care se încheia un antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, iar ulterior una dintre părți refuza încheierea contractului, partea care își executase obligația putea sesiza instanța competentă pronunța sau nu o hotărâre care să țină loc de contract, conform art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

Art. 6 din același act normativ permitea înstrăinarea făcută pe baza schițelor care au stat la baza titlurilor de proprietate emise cu ocazia aplicării legii fondului funciar, în cazul în care se dorea comasarea parcelelor și loturilor de teren, prin constituirea unor corpuri de proprietate care să cuprindă suprafețe continue, indiferent de destinația lor sau atunci când înstrăinările erau efectuate de către persoane îndreptățite să obțină rentă viageră agricolă.

Se reține că, la primul termen de judecată, în vederea începerii cercetării judecătorești, judecătorul are obligația de a efectua, în mod corect, calificarea obiectului cererii, cu respectarea principiului disponibilității.

Totodată, Înalta Curte constată că soții C. au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare, promitenții vânzători primind prețul stabilit. În acest sens, nicio parte audiată nu a infirmat primirea prețului.

Instanța de fond a constatat că au fost introduse mai multe cereri de chemare în judecată, din care o parte au fost respinse, iar în momentul în care două din aceste cereri au fost repartizate completului de judecată din care făcea parte inculpata B., în conivență cu inculpatul C., a fost extinsă acțiunea cu privire la toate terenurile pentru care nu existau titluri de proprietate (hotărâri judecătorești sau contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică).

S-a mai reținut că înțelegerea dintre inculpații B. și C. a rezultat din modul în care inculpata a acționat ulterior, dar și din ușurința cu care a soluționat aceste cereri.

Astfel, Curtea de Apel a reținut că: în baza înțelegerii dintre inculpații B. și C., „cu toate că nu reprezentau simple precizări ale acțiunii inițiale ci alte cereri de chemare în judecată, a altor persoane pentru alte terenuri (raporturi juridice diferite), inculpata B. nu a trimis aceste cereri la repartiție aleatorie ci doar a dispus disjungerea, formând dosare separate pentru fiecare cerere dar repartizate spre soluționare tot la completul pe care-l conducea.

S-a evitat astfel repartizarea acestor cereri la un alt complet de judecată cu șanse mari de respingere a acestora".

Dincolo de faptul că aserțiunile instanței de fond reprezintă simple presupuneri ori aprecieri de probabilitate că cererile respective ar fi avut „șanse mari de respingere" (dată fiind practica neunitară la nivel de instanță, cu privire la judecarea unor cauze similare), Înalta Curte constată că, în fapt, „extinderea acțiunilor" a constituit stabilirea obiectului cererilor de chemare în judecată civilă, pe care este obligat judecătorul să o efectueze. Astfel, fiind efectuată această identificare de calificare juridică a cererilor, precizarea acțiunilor era imperativă.

În dezacord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în dosarele respective, au fost parcurse etapele procedurale corespunzătoare oricărei cauze civile. Astfel, din actele și lucrările dosarului cauzei, a rezultat că, la data de 5 iunie 2006, reclamanții C. și BBBBB. au depus pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț două cereri de chemare în judecată înregistrate sub nr. a/2006 și nr. b/2006 și repartizate, în mod aleatoriu, completului de judecată prezidat de inculpata B..

În cauza înregistrată sub nr. a/2006, reclamanții au chemat în judecată civilă pe pârâta BB., precizând, la sfârșitul cererii, că au mai încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare, asemănătoare celui încheiat cu pârâta, și cu alte persoane, cu care, de asemenea, doresc să se judece.

Nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 112 din vechiul C. proc. civ., în baza art. 132 din același cod, reclamanții și-au precizat acțiunea, indicând numele tuturor persoanelor care aveau calitatea de pârâți, precum și suprafețele de teren cu care au încheiat antecontracte. Toate persoanele contractante (promitenți vânzători) erau trecute în acțiunea principală, astfel că nu se poate vorbi despre această precizare a cererii ca fiind „alte cereri de chemare în judecată".

În cererea astfel precizată, reclamanții au solicitat să se constate că antecontractele de vânzare-cumpărare sunt valabile și, pe cale de consecință, să se pronunțe o hotărâre care să consfințească transferul dreptului de proprietate cu privire la terenurile indicate de aceștia.

În cauza înregistrată sub nr. b/2006, reclamanții au chemat în judecată civilă pe pârâta K., procedând similar cu cererea anterior indicată.

În ambele cazuri, după precizările efectuate în conformitate cu dispozițiile art. 132 din vechiul C. proc. civ., inculpata B. a dispus disjungerea tuturor capetelor de cereri și formarea noilor cauze corespunzătoare, având la bază prevederile art. 165 din vechiul C. proc. civ. și dispozițiile art. 99 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Potrivit acestui din urmă articol, în forma în vigoare la data faptelor, „alin. (4) în caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității". În aceste condiții, au fost formate cele 41 de dosare care au făcut obiectul cercetării penale.

Instanța de fond a reținut că:

„Activitatea de judecată din aceste dosare a fost desfășurată în mod defectuos, pentru o soluționare grabnică și favorabilă a cererilor.

Astfel, cererile au fost admise chiar dacă lipseau dovezi clare ale calității de moștenitor a pârâților ori fără identificarea tuturor moștenitorilor promitentului-vânzător, iar în câteva cazuri, în lipsa unui titlu de proprietate al pârâților asupra terenurilor indicate în cerere. Totodată cu toate că s-au solicitat relații de la Primăria Dumbrava Roșie cu privire la aceste terenuri, nu au fost furnizate de către instanță suficiente date de identificare pentru formularea unor răspunsuri, nici după solicitarea acestora de către Primărie, dosarele fiind soluționate în lipsa acestor informații.

Privite în ansamblu, aceste omisiuni și soluții care nu s-au fundamentat pe dovezi minime necesare în dovedirea acțiunii, inclusiv cu privire la cadrul procesual, reprezintă încălcări cu știință a atribuțiilor de serviciu, cu intenția evidentă de a-l favoriza pe inculpatul C. în obținerea dreptului de proprietate cu privire la terenurile situate în comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț".

Or, dovada calității de moștenitor se realiza în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, iar titularul sau moștenitorii eventualului promitent-vânzător se regăsea în tabelul parcelar. Reconstituirea dreptului de proprietate se realiza, după cererea formulată de foștii membrii cooperatori, respectiv de succesorii în drepturi ai acestora, conform înscrierilor din Registrul agricol, acesta având valoare probatorie.

În depozițiile date pe parcursul procesului penal, inculpatul C. a arătat că cererile de chemare în judecată au fost întocmite de către un avocat, care a inserat în acțiuni toate persoanele care se regăseau în tabelul parcelar ce fusese întocmit pentru punctul „Dâmburi", de către Comisia locală Dumbrava Roșie de aplicare a Legii fondului funciar, fără a ține cont de existența sau nu a antecontractelor încheiate cu toți cei care se regăseau în tabelul parcelar respectiv.

Pârâții, la momentul audierii acestora în timpul cercetării penale, au confirmat încheierea, cu reclamanții C. și BBBBB., a antecontractelor (înscrisuri sub semnătură privată) și primirea prețului stabilit, precizând că, la momentul derulării procesului civil, au fost transportați la instanță de către inculpatul C. și au confirmat realitatea tranzacțiilor în fața instanței civile.

În ceea ce privește solicitarea de relații de la Primăria Dumbrava Roșie cu referire la situația terenurilor în discuție, inculpata B. a arătat că a emis adrese în care a indicat persoanele cui aparțineau terenul, amplasamentul, megieșiile și faptul că fuseseră încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare asupra acestora. Răspunsul primit de la primărie în care se solicitau relații suplimentare, a fost calificat, de către inculpată, ca o lipsă de interes pentru clarificarea solicitată, în condițiile în care, în adresele inițiale erau consemnate toate datele de identificare ale terenurilor. În virtutea principiului disponibilității care guvernează desfășurarea oricărui proces civil, instanța putând reveni oricând asupra probatoriului, în cazul de față asupra unor simple relații, a renunțat la solicitările respective, considerând că au valoare probatorie schițele depuse și extrasele din evidențele agricole.

Referitor la existența unor cauze care ar fi trebuit a fi soluționate prin excepția „autorității lucrului judecat", se constată că promitenții-cumpărători C. și BBBBB. au formulat mai multe cereri de chemare în judecată, din care doar una dintre ele a fost perimată de un alt complet de judecată, în cauza respectivă calitatea de pârâte având-o UU. și L. Nu s-a făcut dovada că inculpata judecător B. cunoștea de existența acestei cauze ori că însăși părțile din dosar au făcut vreo precizare, în acest sens, în fața instanței civile.

Pe de altă parte, în cadrul dispozitivului hotărârilor care au făcut obiectul cercetării penale s-a făcut referire doar la perfectarea antecontractelor de vânzare-cumpărare, instanța civilă nepronunțându-se și cu privire la uzucapiune, astfel cum se reține în acuzare. Instituția „uzucapiunii” a fost indicată în motivarea hotărârilor doar cu titlu de exemplu, ca modalitate de dobândire a unui drept de proprietate, fără a se consemna că pârâții au dobândit, în acest, mod terenul. Prin urmare, exemplificarea mai multor modalități de dobândire a bunurilor imobile nu înseamnă că s-a dispus, în vreun mod, în hotărârile civile, asupra unui capăt de cerere distinct de cel existent în cererea de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, este de menționat faptul că, la finalul analizei elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, instanța de fond explică situația celor 41 de dosare, concluzionând, în mod temeinic, că inculpații B. și C. nu au intenționat să perfecteze înțelegeri inexistente, respectiv să obțină hotărâri în lipsa unei convenții dintre părți și, ca atare, fapta nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinită cerința producerii unei vătămări intereselor legale ale vreunei persoane.

Soluțiile acestor 41 de cauze au fost:

1. admise - un număr de 37 de acțiuni, din care au fost recurate trei dintre le, astfel:

- Dosarul nr. f/2006 (Tribunalul Neamț a respins acțiunea, ca prematur introdusă),

- Dosarul nr. d/2006 (cauza a urmat trei cicluri procesuale, în final fiind respinsă acțiunea),

- Dosarul nr. y/2006 (sentința civilă a fost desființată și casată cu trimitere spre rejudecare, nr. nou dosar 3078/279/2006*, în final fiind respinsă acțiunea).

Conform rechizitoriului, s-a reținut un număr de 41 de infracțiuni ca făcând obiectul cercetării penale, în condițiile în care, din cele 41 de sentințe, 3 au fost desființate, nefiind în măsură să producă efecte juridice.

2. respinsă - o singură cauză prin pronunțarea Sentinței civile nr. 981 la data de 3 martie 2009 (Dosar nr. .../2006 - nr. nou dosar oo/2006);

3. perimate - un număr de 3 dosare prin pronunțarea sentințelor civile la data de 16 februarie 2010:

- Dosar nr. ww/2006 - nr. nou Dosar .../279/2006,

- Dosar nr. ii/2006 - nr. nou Dosar .../279/2006,

- Dosar nr. ll/2006 - nr. nou Dosar .../279/2006.

Prin urmare, se constată că, în actul de sesizare a instanței s-au reținut inclusiv cele 7 sentințe indicate anterior (3 desființate, o acțiune respinsă și trei perimări, care nu se încadrează în intervalul 5 iunie 2006 - 3 iunie 2009, reținut ca perioadă infracțională în rechizitoriu).

În consecință, se poate constata, cu ușurință, că obiectul cercetării penale îl constituiau doar 34 de dosare, astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de fond.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că majoritatea persoanelor vătămate au recunoscut, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și la instanță, efectuarea tranzacțiilor, precizând că nu au niciun fel de pretenții civile, unele dintre acestea, renunțând și la exercitarea căii de atac (a se vedea declarațiile autentificate din dosarele nr. l/2006, v/2006, gg/2006, dd/2006, bb/2006, r/2006, hh/2006, nn/2006, o/2006, i/2006, m/2006, ee/2006, p/2006 și q/2006, dosar instanță de fond).

1. Referitor la Dosarul nr. a/2006 - privind acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta BB. - soluționat prin Sentința civilă nr. 3634 din 18 octombrie 2006, rămasă definitivă prin nerecurare, se rețin următoarele:

Din actele dosarului (mențiunile consemnate în practicaua sentinței, declarația din ședința publică de la 04 octombrie 2006 și declarația martorului B., mandatarul reclamanților) rezultă că, anterior pronunțării hotărârii, pârâta BB. a fost prezentă în fața instanței. Susținerea acesteia potrivit căreia nu ar fi fost niciodată prezentă în fața instanței nu este credibilă, în condițiile în care, raportul de constatare criminalistică întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Constanța, nu a atestat faptul că BB. nu a semnat declarația în fața instanței. Deși BB. s-a constituit parte civilă în cauză, aceasta a recunoscut că, în urma înțelegerii cu inculpatul C., privind vânzarea terenului, a primit de la acesta din urmă o sumă de bani. Or, în situația în care persoana vătămată era nemulțumită de soluția pronunțată, putea să exercite calea de atac a recursului, întrucât copia hotărârii a fost comunicată, așa cum rezultă din dovada atașată la dosar.

2. În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB. în contradictoriu cu pârâta DD. (Dosar nr. d/2006), Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată în cauză (Sentința civilă nr. 4175 din 15 noiembrie 2006) a fost supusă căilor de atac, urmând trei cicluri procesuale finalizate cu pronunțarea Deciziei civile nr. 358/RC din 5 iunie 2012 de către Tribunalul Neamț, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.

Întrucât hotărârea pronunțată în primă instanță a fost desființată, aceasta nu a produs efecte juridice. Fiind exercitate căile de atac prevăzute de lege, nemulțumirile părților în proces au fost soluționate definitiv de instanța de control judiciar. Prin urmare, orice solicitare de despăgubiri civile în prezenta cauză este neîntemeiată, atâta timp cât pârâta, respectiv, moștenitorii acesteia, nu au pierdut, niciun moment, terenul în litigiu. Plata unor sume de bani ar echivala cu o dublă prestație, având aceeași sursă, cu consecința îmbogățirii părților civile (în concret, apelanta E.) fără justă cauză.

În plus, din xerocopia antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 iulie 2004 cu DD., reiese ca aceasta a încasat integral prețul vânzării, jumătate la data încheierii contractului și cealaltă jumătate la data de 23 septembrie 2006, conform mențiunii inserată pe verso-ul antecontractului de vânzare-cumpărare, care atesta încasarea, de către vânzătoarea DD., a celei de-a doua jumătăți din prețul terenului, anume 10.000 euro, echivalentul sumei de 350.000.000 ROL.

De asemenea, martorul DDDDD., fiul numitei EEEEE., fiica persoanei vătămate DD. (decedată în anul 2008), a arătat că are cunoștință că bunica sa s-a înțeles cu inculpatul C. să-i vândă o suprafață de teren, pentru care a încheiat un antecontract și a primit o sumă de bani, al cărui cuantum nu îl cunoaște. De asemenea, a arătat că are cunoștință de mai multe procese la care au fost chemate mama sa și surorile ei, însă nu știe cum au fost finalizate.

Achitarea prețului imobilului reiese și din declarația autentificată dată de numita EEEEE., fiica vânzătoarei, care a achiesat la acțiunea reclamanților C. și BBBBB. și a atestat primirea prețului integral al imobilului.

Neinformarea celorlalte două fiice ale defunctei DD., numitele F. și E. cu privire la demersurile mamei lor nu îndreptățește pe acestea să acuze judecătorul și nici admiterea acțiunii civile exercitată de partea civilă E., în condițiile în care acțiunea formulată de reclamanți a fost respinsă, iar terenul care a format obiectul litigiului se află, în continuare, în posesia sa.

3. Cu referire la Dosarul nr. f/2006, soluționat prin Sentința civilă nr. 4683 din 13 decembrie 2006, privind acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul FF., se constată că, acesta din urmă, deși s-a prezentat în instanță și a dat declarație prin care a consimțit la solicitările reclamanților, iar după pronunțarea Sentinței civile nr. 4683 din 13 decembrie 2006, a semnat la notariatul din localitatea Roznov o declarație în care arăta că a primit suma convenită în antecontract, că nu mai are pretenții de la C. și că nu declară vreo cale de atac împotriva hotărârii, a formulat recurs împotriva sentinței, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 1045 din 8 august 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, constatându-se cererea de chemare în judecată ca prematur introdusă.

Oricare ar fi, în speță, greșelile de judecată ale judecătorului fondului cauzei, ori acelea care au însoțit promovarea acțiunii și susținerea acesteia, nu se poate reține existența vreunui prejudiciu, în condițiile în care, sentința primei instanțe a fost desființată.

4. În ceea ce privește Dosarul nr. g/2006, soluționat prin Sentința civilă nr. 4684 din 13 decembrie 2006, privind acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta FFFFF., Înalta Curte reține următoarele:

Numita FFFFF. a decedat la data de 18 ianuarie 2007, astfel că au fost solicitate declarații succesorului pârâtei, numita G. (fiica pârâtei) care a învederat că se constituie parte civilă cu „suma de 4.000 euro”, reprezentând diferența de valoare a terenului în litigiu, față de suma convenită prin antecontract și încasată de mama sa.

La termenul de judecată fixat de instanța civilă, numita FFFFF., deși legal citată prin afișare, nu s-a prezentat, iar la pronunțarea sentinței s-au avut în vedere antecontractul și actele depuse la dosar.

5. Relativ la Dosarul nr. i/2006, soluționat prin Sentința civilă nr. 4525 din 6 decembrie 2006, privind acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB. în contradictoriu cu pârâții LL. și S. și disjunsă din cadrul Dosarului nr. b/2006, se rețin următoarele:

În fața organelor de cercetare penală, pârâții au declarat că nu se constituie părți civile, iar LL. a precizat că a primit suma de 90.000.000 ROL de la inculpatul C. și, în aceeași zi, în curtea sa, acesta din urmă a mai dat numitului D. un avans de 60.000.000 ROL, iar numitei V. suma de 60.000.000 ROL. De asemenea, a mai declarat că a primit sentința civilă sus-menționată împotriva căreia nu a exercitat calea de atac.

Fiind audiat în fața instanței, persoana vătămată S., fratele persoanei vătămate LL., a subliniat că nici nu putea emite vreo pretenție relativ la terenul vândut inculpatului C., din moment ce imobilul aparținuse, în mod exclusiv, fratelui său vitreg LL., fiind primit „de zestre" de la mama sa.

Nu se poate reține, prin urmare, săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prin vătămarea intereselor pârâților, din moment ce vânzarea a privit un bun proprietatea exclusivă a numitului LL. și a fost reală.

6. În ceea ce privește Dosarul nr. y/2006, soluționat prin Sentința civilă nr. 4694 din 13 decembrie 2006, privind acțiunea formulată de reclamanții C. și BBBBB. în contradictoriu cu pârâții J. și YYYY., se constată că realitatea vânzării este dovedită, atât prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 4 aprilie 2004, care atestă inclusiv încasarea de către vânzătorul YYYY. a întregului preț al terenului, anume 60.000.000 ROL, dar și prin înscrisurile depuse de persoana vătămată J. la Dosarul de partaj succesoral nr. .../279/2010, în contradictoriu cu defunctul YYYY., prin care aceasta declară cunoașterea vânzării anterioare efective de către YYYY. a terenului de 2,1 ha către inculpatul C.

Achitarea către vânzătorul defunct YYYY. a unor sume care exced contravalorii terenului, chiar și ulterior perfectării tranzacției, astfel cum inculpatul C. a declarat, rezultă și din ordinul de plată din 3 iulie 2008.

De altfel, desființarea sentinței și, pe cale de consecință, inexistența vreunui efect juridic, exclude orice vătămare adusa vreunei părți.

7. Cu referire la Dosarul nr. z/2006, soluționat prin Sentința civilă nr. 2250 din 20 mai 2008, privind acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții RRR., PPP., TTT. și AA., se rețin următoarele:

În fața instanței civile a fost prezentă persoana vătămată X. pentru pârâții TTT., RRR. și PPP., având procuri speciale de reprezentare. Pe de altă parte, niciun pârât nu a formulat pretenții și nu s-a constituit parte civilă în cauză.

2. În ceea ce îl privește pe inculpatul C., Înalta Curte reține următoarele:

În motivarea apelului declarat, Parchetul a invocat faptul că reaua-credință a inculpatului C. rezidă din aceea că, deși pretențiile sale au făcut anterior obiectul unor acțiuni similare, având același obiect, îndreptate împotriva acelorași pârâți, și care au fost respinse de către instanțe, inculpatul a ignorat acest aspect și autoritatea de lucru judecat, invocând antecontracte din perioada anilor 2004 - 2005, fără a le prezenta vreunei instanțe.

În primul rând, se constată că, în sprijinul acestei alegații, Parchetul nu a prezentat nici măcar un singur exemplu de situație în care inculpatul ar fi procedat în modul indicat, nefiind indicat vreun caz concret, în acest sens. Prin urmare, susținerile Parchetului, din acest punct de vedere, sunt lipsite de suport probatoriu.

Conform declarației inculpatului C., acțiunile civile înregistrate la data de 5 iunie 2006, pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, sub nr. 5088 și 5089, au fost formulate de către avocat, în baza înscrisurilor pe care însuși inculpatul le-a pus la dispoziție acestuia. Avocatul a fost cel care a ales, atât modalitatea de învestire a instanței (cu privire la unul sau mai mulți pârâți simultan), cât și actele depuse în instanță în dovedirea cererilor de chemare în judecată.

În acest sens, martorul a arătat ca procedura după care s-au depus cererile era aceea că acțiunile erau formulate de avocat, apoi erau semnate de către inculpatul C. și soția acestuia, iar ulterior erau depuse la instanță, cu actele indicate. În ceea ce privește taxele de timbru judiciar, acestea „au fost plătite conform indicațiilor transmise de avocat", iar ulterior în funcție „de ce se stabilea în sala de judecată".

Relativ la încadrarea, în drept, a faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, Înalta Curte are în vedere faptul că, în sarcina inculpatului C. s-a reținut forma de participație penală a complicității constând în aceea că a înlesnit sau a ajutat, în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Concret, inculpatului C. i se impută faptul că a comis acte de înlesnire sau ajutor, cu intenție, la încălcarea, cu intenție, de către inculpata B., a unor îndatoriri de serviciu prin care să fi produs unei/unor persoane vreo vătămare importantă a intereselor lor.

În cuprinsul rechizitoriului, procedând la analiza, în drept, a faptei penale comise de inculpatul C., procurorul reține că acesta a ajutat-o pe inculpata B. să pronunțe ori să încerce să pronunțe, în mod abuziv, mai multe hotărâri netemeinice și nelegale, care au ținut loc de acte autentice de vânzare-cumpărare, prin îndeplinirea de către aceasta, în mod defectuos, a atribuțiilor de serviciu care decurgeau din funcția de judecător învestit cu soluționarea cauzelor civile respective. Ajutorul acordat de inculpatul C. (justițiabil, reclamant) judecătorului B. a constat, în opinia procurorului de caz, în: formularea unor cereri de chemare în judecată vădit nefondate, depunerea unor înscrisuri în susținerea lor și poziția procesuală exprimată prin intermediul mandatarului reclamantului.

Practic, din perspectiva Ministerului Public, orice persoană care formulează una sau mai multe cereri de chemare în judecată și care deține ori nu cunoștințele juridice sau abilitățile necesare pentru a formula acțiuni în justiție, depunând și înscrisuri în susținerea lor, dacă judecătorul face „eroarea" de a comite astfel de acțiuni, săvârșește infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu.

Un astfel de raționament juridic reprezintă, în opinia Înaltei Curți, o veritabilă piedică în calea accesului liber la justiție, dacă eventuale erori apărute în procesul de interpretare și aplicare a legii ar echivala, de plano, cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale.

De altfel, în cuprinsul rechizitoriului, Parchetul face largi aprecieri cu privire la „fondul cauzelor analizate", la activitatea de judecată, la probele care ar fi trebuit administrate în cauză, la temeinicia și legalitatea soluțiilor pronunțate ori care, în opinia procurorului, ar fi trebuit pronunțate, subrogându-se, astfel, instanței civile de control judiciar.

Astfel, la fila nr. 219, paragrafele 4 - 6 din rechizitoriu, se arată că:

“La data de 3 martie 2009 a fost pronunțată Sentința civilă nr. 981 prin care acțiunea reclamanților a fost respinsă ca nedovedită după ce reclamanții nu s-au prezentat la chemarea care le-a fost făcută pentru susținerea cererii.

În mod incorect, acțiunea a fost respinsă ca nedovedită, cu atât mai mult cu cât în „avertismentul” comunicat reclamanților prin adresă, se arăta că cererea urmează a se judeca în baza înscrisurilor de la dosar (fiind administrată așadar proba cu înscrisuri).

Mai mult, în baza rolului activ al judecătorului, acesta ar fi trebuit să administreze, chiar și dacă părțile s-ar fi opus, probele pe care le-ar fi apreciat necesare și nu să respingă acțiunea ca nedovedită.

Prin această manieră defectuoasă de a proceda, s-a pronunțat o hotărâre a cărei autoritate de lucru judecat este incertă, putându-se interpreta că, dacă o nouă acțiune având același obiect, părți, cauză, însă susținută de mai multe probe, poate fi judecată, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat. Prin aceasta se aduce însă atingere securității raporturilor juridice, deoarece teoretic, aceeași acțiune, ar putea fi judecată de mai multe ori, în funcție de probele (suficiente sau nu) administrate de fiecare dată”.

La rechizitoriu, procurorul, întocmai ca o instanță de control judiciar, face aprecieri cu privire la valabilitatea titlurilor de proprietate:

“… se constată că în majoritatea covârșitoare a acestora lipsește titlul de proprietate al pârâților.

Din acest motiv, acțiunile promovate de inculpatul C. ar fi trebuit respinse ca neîntemeiate pentru că vânzătorii nu aveau calitatea de proprietari ai bunurilor. Aprecierea inculpatei B. potrivit căreia vânzătorii dobândiseră proprietatea terenurilor prin uzucapiune este deopotrivă neîntemeiată, formulată în absența unei cereri în acest sens a reclamanților și irelevantă, ea neputând constitui un titlu de proprietate valabil.

În schimb conivența cu inculpata B. care a pronunțat mai multe hotărâri vădit nelegale, i-a permis inculpatului să dobândească terenurile respective, deși pârâții nu erau proprietarii terenurilor”.

În continuare procurorul analizează încălcarea, de către inculpata B., a “numeroase norme procesual civile”, cum ar fi: judecarea cauzei în lipsa îndeplinirii procedurii de citare cu pârâții; necomunicarea copiei hotărârii pronunțate (obligație care incumbă personalului auxiliar din cadrul Biroului Executări Civile); depunerea înscrisurilor (antecontractele de vânzare-cumpărare) în dosare în xerocopie, și nu în original; dispunerea măsurii suspendării judecării cauzei în mod nelegal; audierea, nelegală, în calitate de martori, a pârâților etc.:

“.. deși în mai multe dintre cauzele analizate procedura de citare cu pârâții nu era legal îndeplinită, inculpata B. a a administrat probe, a dispus unele măsuri (cum ar fi disjungerea), a luat concluzii din persoana reprezentantului reclamanților și chiar a procedat la soluționarea pe fond a cauzelor.

Aceste acte îndeplinite de inculpată în absența unei citări legale a tuturor părților reprezintă nu doar o încălcare evidentă a dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. anterior ci și o limitare a dreptului la apărare de care ar fi trebuit să se bucure pârâții și a cărui exercitare ar fi presupus în mod necesar ca ei să cunoască despre existența procesului.

Mai mult, în unele dintre cauze, pârâților nu le-a fost comunicată copia sentinței pronunțate astfel încât să poată lua cunoștință despre soluțiile pronunțate și eventual să exercite căi de atac împotriva lor.

Apoi, în toate dosarele analizate nu se regăsesc decât copii ale antecontractelor invocate de inculpatul C. (cu excepția dosarelor în care nu se regăsește niciun fel de antecontract).

Deși o parte din aceste copii nu sunt lizibile, nu poartă semnăturile tuturor promitenților vânzători, nu au completate toate rubricile iar unii pârâți au învederat instanței că nu recunosc antecontractul care le era opus, inculpata B. nu a cerut reclamantului să depună la dosar originalul înscrisului respectiv, conform art. 139 alin. (1) C. proc. civ. anterior și sub sancțiunea prevăzută de acest text legal.

Problema lipsei originalelor antecontractelor a fost observată și de Tribunalul Neamț în cuprinsul Deciziei civile nr. 538/RC din 5 iunie 2012.

Astfel, judecătorii recursului au constatat că defuncta DD. formulase o plângere penală împotriva reclamanților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condițiile în care în mod constant atât defuncta cât și succesoarele sale au arătat că nu a fost încheiat un asemenea înscris.

Instanța de recurs (a) mai notat că nu a putut fi efectuată o constatare tehnico-științifică grafoscopică deoarece niciuna din părți nu a pus la dispoziție originalul antecontractului.

În toate cauzele analizate anterior, inculpata B. a trecut peste răspunsul Primăriei Dumbrava Roșie care arăta că în lipsa titlurilor de proprietate și a unor date suplimentare despre terenurile în cauză nu poate comunica relațiile solicitate despre situația juridică a acestora.

Inculpata nu s-a conformat solicitării Primăriei comunei Dumbrava Roșie deoarece pe de o parte ea cunoștea despre lipsa titlurilor de proprietate ale promitenților vânzători iar pe de altă parte, o nouă corespondență cu primăria ar fi întârziat soluționarea cauzei.

În mai multe cauze, inculpata B. a dispus în mod nelegal suspendarea cauzei, arătând în mod mincinos fie că ambele părți ceruseră aceasta, fie că deși ambele părți fuseseră legal citate niciuna dintre (ele) nu se prezentase la termen.

În situațiile în care pârâții s-au prezentat în instanță, inculpata B. a procedat la audierea lor în calitate de martori, deși calitatea de pârât este incompatibilă cu cea de martor, având în vedere că pârâtul este parte în dosar.

Această manieră de a proceda este una vădit nelegală, având în vedere că nu poate fi imaginată nici o împrejurare în care calitatea de pârât ar putea fi confundată cu cea de martor. Nici eroarea materială nu ar putea explica audierea unui pârât în calitate de martor, având în vedere că declarația acestuia din urmă se consemnează pe formular special, de către grefier, la dictarea președintelui de complet, în baza celor declarate de martor. Calea procedural corectă, în cazul în care instanța ar aprecia necesare lămuriri din persoana pârâtului ar fi, spre exemplu, administrarea probei cu interogatoriul pârâtului din oficiu, după ce în prealabil această probă ar fi pusă în discuția părților.

Este lesne de presupus că inculpata B. a ales această manieră nelegală de a instrumenta dosarul, pentru a accelera soluționarea unui număr mare de cauze în care calitatea de reclamant a avut-o inculpatul C.

Apoi, procurorul procedează la analiza depozițiilor date de pârâți în calitate de martori conchizând, în final, cu privire la existența unui „dubiu serios asupra realității audierii pârâților în cauzele judecate de inculpata B.”:

„Din examinarea celor 41 de cauze în care calitatea de reclamant a avut-o inculpatul C. rezultă că pârâții audiați de către inculpată în calitate de martori au dat în esență două tipuri de declarații.

Astfel, dacă unii dintre pârâți au declarat că încheiaseră cu reclamanții un antecontract pentru terenul în litigiu, pe care îl primiseră ca zestre de la părinții lor, care la rândul lor folosiseră suprafața respectivă cu titlu de proprietari, alții au arătat că încheiaseră un antecontract cu reclamanții pentru terenul în litigiu, că au primit prețul și că nu mai au pretenții de la promitenții cumpărători și că dețin terenul de la ascendenții lor și că aceștia din urmă l-au folosit și ei în mod continuu.

În mod evident, este statistic imposibil ca mai multe zeci de persoane, fără legături între ele, să declare în mod spontan același lucru în fața inculpatei B. în litigiile declanșate de inculpatul C.

Apoi, în unele situații, mai mulți pârâți au semnat același formular de martor pe care a fost consemnată o declarație comună.

Nu în ultimul rând, în legătură cu declarațiile pârâților audiați în calitate de martori se constată că unele dintre ele nu corespund situației de fapt din cauza respectivă.

Astfel declarațiile date de persoanele vătămate BB., în dosarul a/2006, CCCCC., în Dosarul nr. b/2006, FFF., în Dosarul nr. r/2006 și YYY., în Dosarul nr. dd/2006 nu corespund situației de fapt care rezultă din celelalte probe administrate în cauză.

Totodată, pe calea unei constatări tehnico-științifice efectuate în cauză s-a constatat că semnătura aflată pe procesul-verbal de consemnare a declarației pârâtei BB. nu a fost executată de aceasta din urmă.

Toate aceste împrejurări aruncă un dubiu serios asupra realității audierii pârâților în cauzele judecate de inculpata B.”.

Conchizând, Înalta Curte constată că, din postura de justițiabil, fără cunoștințe juridice, se poate presupune că inculpatul C. a promovat acțiunile analizate în actul de sesizare a instanței, cu bună-credință, în sensul că, a fost convins că demersurile sale, făcute sub îndrumarea unui avocat, au caracter legal și temeinic și tind să satisfacă drepturile sale, constatate în convenții reale (antecontracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri, înscrisuri neautentificate), recunoscute de majoritatea persoanelor vătămate, care s-au declarat mulțumite de prețul primit, și s-a supus, întocmai, dispozițiilor instanței civile.

Mai mult, din actele de la dosarul cauzei nu reiese vreo vătămare adusă intereselor persoanelor care au avut calitatea de pârâți în cauzele civile analizate.

3. Cu referire la inculpata A., Înalta Curte reține următoarele:

Audiată în fața instanței, inculpata A. a explicat conjunctura în care a ajuns grefier în ședința din 13 decembrie 2006 prezidată de judecătorul B., deși la acel moment avea cu totul alte atribuții în cadrul instanței (la birourile executări contravenționale, civile și persoane juridice unde era grefier delegat), avea grave probleme de sănătate (fusese diagnosticată cu cancer), a fost repartizată în ședință târziu, iar dosarele au fost, imediat după întocmirea listei de ședință, preluate de către judecător la studiu. Toate acestea reprezintă argumente care confirmă că nu a avut timpul necesar pentru a studia dosarele în amănunt.

Inculpata A. a mai arătat că referatul grefierului, în situația în care nu era grefierul de ședință constant al magistratului care prezida ședința, consta în strigarea numărului de dosar, cu precizarea obiectului judecății și al părților din proces, fără a face aprecieri cu privire la procedura de citare, aspect ce rămânea în sarcina judecătorului.

Această situație a fost confirmată de martora W., fost grefier la Judecătoria Piatra-Neamț și colegă de birou, la acea vreme, cu inculpata A.

Astfel, martora W. a relatat faptul că repartizarea inculpatei A., în ședința din 13 decembrie 2006, s-a făcut cu o zi sau două înainte și că ședințele inculpatei B. se derulau într-un ritm extrem de alert, astfel încât, referatul grefierului nu se făcea niciodată complet.

Inculpata B., cu ocazia audierii sale, a subliniat faptul că nu le cerea niciodată grefierilor care intrau sporadic și în situații de excepție în ședința condusă de ea prezentarea unui referat complet.

Și în condițiile în care referatul cauzei ar fi cuprins aprecieri ale grefierului asupra procedurii de citare cu părțile, opinia sa nu era una determinantă, judecătorul fiind singurul care face aprecieri cu privire la procedura de citare, aprecieri urmate de consecințe procesuale/procedurale.

Pe de altă parte, pentru a fi întrunit elementul material al laturii obiective a infracțiunii de fals intelectual, acțiunea de falsificare, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, trebuie să aibă ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite. Or, opinia grefierului (atunci când este exprimată în referatul său), nefiind una decizională (atribut ce aparține, exclusiv, judecătorului), chiar eronată, nu este susceptibilă de a produce urmări imediate (stare de pericol).

Pe cale de consecință, atâta timp cât există indicii că aprecierile asupra procedurii de citare cu pârâții au fost consemnate ca urmare a dispozițiilor judecătorului, în mod corect, prima instanță a concluzionat că nu i se poate imputa grefierului săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă care îmbracă, pe latură subiectivă, forma intenției (inserarea, cu știință, a unor împrejurări neadevărate).

În motivarea apelului declarat Parchetul arată următoarele:

“În ceea ce privește Dosarul nr. k/2006, instanța a reținut în motivarea soluției de achitare că la dosar existau dovezile de citare, toate prin afișare, cu excepția pârâtului TT., motiv pentru care a reținut, în mod cu totul surprinzător, că menționarea de către inculpata A. a legalității procedurii de citare a fost justificată. În mod evident, excepția la care face referire sentința criticată reprezintă în realitate o flagrantă lipsă a procedurii de citare cu pârâtul menționat, care pur și simplu nu a fost deloc citat pentru termenul respectiv.

Prin urmare, cum regula majorității nu funcționează în procesul civil, chiar și în ipoteza în care majoritatea covârșitoare a pârâților au fost legal citați pentru un termen, necitarea unui singur pârât atrage neregularitatea procedurii cu acesta din urmă.

În continuare, Curtea de Apel Bacău a reținut că la acel termen de judecată, în ședința publică, la dosar au fost depuse acte de stare civilă din care rezulta că pârâții aveau alte domicilii decât cele la care fuseseră citați, dar că grefierul constatase deja legala citare a acelor pârâți și că acesta nu avea nici obligația și nici timpul necesar pentru a analiza aceste înscrisuri depuse la dosar în sala de judecată.

Cu privire la acest aspect, arătăm că și dacă înscrisurile din care rezulta nelegala citare au fost depuse în sală la acel termen și după ce grefierul constatase că citarea fusese legal îndeplinită, ceea ce se impută inculpatei A. este că, în cuprinsul practicalei sentinței pronunțate în cauză, întocmită după terminarea ședinței de judecată, a atestat legala îndeplinire a procedurii de citare a pârâților, condiție esențială pentru care inculpata B. să poată tranșa litigiul în favoarea reclamantului, deși la dosar se aflau acte din care rezulta că pârâții locuiau la alte domicilii.

Aprecierea instanței de fond cu privire la lipsa timpului necesar analizării în sală a înscrisurilor depuse este irelevantă, în condițiile în care inculpata A. a atestat împrejurarea neadevărată ulterior încheierii ședinței, cu ocazia întocmirii practicalei sentinței pronunțate în cauză, în condițiile în care la dosar se aflau acte din care rezultau contrariul.

Situația este similară și în ceea ce privește Dosarul nr. x/2006. În sentința pronunțată în acest dosar, inculpata A. a atestat că pârâtul M. fusese legal citat deși la acel termen, în sală, fusese depus certificatul de deces al acestuia.

Atestarea împrejurării neadevărate nu a fost făcută în ședința publică, ci ulterior, cu ocazia întocmirii practicalei, în condițiile în care inculpata se afla în posesia dosarului, care conținea certificatului de deces al pârâtului”.

Așadar, Înalta Curte constată că Parchetul susține că atestarea împrejurărilor neadevărate s-a făcut ulterior ședinței de judecată, în momentul întocmirii practicatei, când grefierul de ședință ar fi avut, în viziunea acuzării, obligația de a reverifica procedura și de a o reaprecia (în funcție de actele din dosar, în principal, în raport de înscrisurile depuse la termenul când s-a soluționat fondul cauzelor).

În primul rând, Înalta Curte reține că practicaua conține, conform dispozițiilor procedurale, toate chestiunile discutate și dispuse în timpul ședinței de judecată, iar modificarea acestor aspecte, de către grefierul de ședință, ulterior ședinței de judecată, în momentul întocmirii practicatei, ar fi întrunit elementul intențional al laturii subiective a infracțiunii de fals intelectual.

Pe de altă parte, practicaua a fost întocmită în toate cele patru dosare după redactarea minutelor și pronunțarea sentințelor civile, situație în care, nici măcar judecătorul nu ar mai fi putut reveni, în modalitatea repunerii pe rol a cauzelor, asupra unor vicii de procedură neobservate în momentul pronunțării hotărârilor.

Așadar, chiar dacă ar fi observat, cu ocazia întocmirii practicalelor, aceste vicii de procedură, grefierul de ședință nu putea consemna în sens contrar celor reținute în timpul ședinței de judecată.

Punctual, raportat la cele patru dosare civile reținute în rechizitoriu, Înalta Curte constată următoarele:

1. În Dosarul nr. b/2006 nu există dovada de citare cu pârâta K. În sala de ședință a fost prezent însă pârâtul CCCCC., căruia i s-a luat o depoziție în fața instanței. Deși poziția sa procesuală a fost consemnată pe un formular tipizat al unei declarații de martor, modalitate criticată de procuror este evident că nu a fost audiat în această calitate, așa cum rezultă din cuprinsul Sentinței civile nr. 4702 din 13 decembrie 2006).

Astfel cum s-a susținut în mod constant, la acea dată, cel puțin la nivelul Judecătoriei Piatra-Neamț, declarațiile de martori erau singurele formulare tipizate disponibile, neexistând formulare pentru interogatoriul administrat din oficiu reclamantului sau pârâtului.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost comunicată pârâtei K. în comuna Orbei, județul Bacău, prin poștă și este realizată prin afișare, cu mențiunea afișat pe ușa principală a locuinței destinatarului/nicio persoană de la pct. 1 nu a fost găsită.

Pârâta K. a precizat, în fața organelor de urmărire penală, la data de 13 ianuarie 2014, că locuiește fără forme legale pe raza comunei Orbeni, județul Bacău.

Același lucru a fost reconfirmat și în fața instanței de judecată, iar în cuprinsul încheierii din 25 noiembrie 2014 se face mențiunea că: "Partea vătămată K. arată că … de 20 de ani, de când a ieșit la pensie locuiește și în comuna Orbeni, dar se mai duce și la Piatra-Neamț. Arată că a primit citația". La aceeași filă se consemnează că, prezentă personal în instanță, K. afirmă că i s-a dat suma de 80 milioane ROL și că singurele sale pretenții sunt pentru cheltuielile de transport.

Această ultimă afirmație se regăsește și în declarația dată în cursul urmăririi penale când K. precizează că are cunoștință de încheierea antecontractului cu inculpatul C., pe care l-a semnat, că a fost de acord cu tranzacția și că a primit bani în schimbul pământului ce i se cuvenea.

Cu toate acestea, audiată de procuror, K. declară că nu a primit nici citație și nici comunicarea hotărârii, afirmație contrazisă de pârâtă însăși atunci când, în instanță, susține că a primit citație, iar în ceea ce privește necomunicarea hotărârii, de înscrisul autentificat sub nr. 261 din 11 ianuarie 2007 depus de inculpatul C. la dosarul instanței de fond, prin care, pârâta K., alături de CCCCC., declară, în fața notarului, că renunță să promoveze apel în Dosarul nr. b/2006.

Or, în condițiile în care K. a fost de acord cu vânzarea terenului către C., a primit contravaloarea negociată cu acesta și a declarat apoi că nu dorește să promoveze apel împotriva sentinței civile pronunțată în cauza ce a avut ca obiect perfectarea vânzării, nu se poate susține că aceasta a suferit vreo vătămare patrimonială sau procesuală.

Cu referire la acest ultim gen de vătămare a unor interese legale ale unei persoane (procesuală/procedurală, cum este dreptul părții de a fi legal citată), este adevărat că art. 85 din vechiul C. proc. civ. statuează că “judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, însă art. 105 alin. (2) din același cod prevede că „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”. Prin urmare, nulitatea relativă a actelor îndeplinite cu neobservarea formelor legale poate fi invocată doar de partea care justifică interes și se consideră vătămată. Or, din moment ce K. a declarat că renunță la exercitarea căii de atac a apelului, este evident că nu a suferit vreo vătămare, în condițiile în care a primit suma de bani apreciată ca reprezentând contravaloarea terenului și nu mai are alte pretenții civile.

2. Referitor la Dosarul nr. k/2006 procurorul reține că: “…orice eroare asupra domiciliilor pârâților era exclusă. Mai mult, inculpatele B. și A. aveau cunoștință despre împrejurarea că, la termenul din data de 1 noiembrie 2006, citațiile emise la adresa comuna Mogoșoaia, fuseseră restituite fără ca procedura să fi fost îndeplinită, însă au insistat în emiterea citațiilor la aceeași adresă”, deși grefierul A. nu a întocmit și nici nu a emis vreo citație în acest dosar.

Contrar celor reținute în cuprinsul rechizitoriului, se constată că procedura de citare cu pârâții, pentru termenul din data de 13 decembrie 2006, a fost legal îndeplinită. Toate mențiunile de pe dovezile de îndeplinire a procedurilor de citare respectă dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă.

În ședința de judecată din 13 decembrie 2006 a fost prezent pârâtul T. căruia i s-a luat declarație în fața instanței, iar mandatarul reclamanților, P., a depus un set de înscrisuri printre care cărțile de identitate ale pârâților RR., MM., SS. și PP.

Faptul că instanța nu le-a cercetat și, în consecință, nu a dispus vreo măsură cu privire la aceste înscrisuri în ședință, mărginindu-se la reținerea lor la dosar reiese din caietul grefierului de ședință, care nu conține nicio dispoziție referitoare la actele respective, fapt pentru care sunt doar enumerate în practicaua sentinței.

Evident, așa cum reține și instanța de fond în considerentele sentinței apelate, nu era atribuția grefierului să aprecieze asupra înscrisurilor depuse în timpul ședinței de judecată, cu atât mai mult cu cât, actele respective au fost remise, direct, completului.

La momentul referatului grefierului de ședință, procedura de citare era legal îndeplinită, atât timp cât pârâții au fost citați la adresele indicate în precizarea de la fila nr. 7 din dosar, iar pe niciuna dintre dovezile de comunicare nu s-a făcut mențiunea “destinatar necunoscut” sau “adresa incompletă”.

Cum instanța nu a reținut lipsa de procedură și nici un alt domiciliu al pârâților, în mod obligatoriu procedura de comunicare s-a făcut la adresele indicate în precizarea acțiunii și în minuta scrisă de judecător,

În cazul pârâtului TT. se reține eronat, inclusiv în sentința apelată, faptul că acesta nu a fost citat, dar se poate observa cu ușurință că acesta a primit și semnat personal citația pentru unul din termene, iar pentru termenul din 13 decembrie 2006, citația a fost semnată de soția sa.

În aceste condiții, argumentele invocate în motivele de apel formulate de Parchet sunt nefondate.

Pe de altă parte, toți pârâții au precizat că l-au mandat pe T. pentru a se ocupa de vânzarea terenului, sens în care, au semnat niște acte la notar și au știut despre convenția încheiată cu inculpatul C.

Or, din moment ce toți pârâții au știut de vânzarea terenului către inculpatul C. și au fost de acord cu această tranzacție, împuternicindu-l în acest sens pe T., nu se poate vorbi despre o vătămare a intereselor persoanelor, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de fond.

3. În Dosarul nr. l/2006, pentru termenul din 13 decembrie 2006, factorul poștal nu a făcut toate mențiunile pe dovada de citare cu pârâta L., însă aceasta apare ca fiind semnată de primitorul actului. Procedura de citare cu pârâta UU. s-a făcut prin afișare, fiind bifate motivele pentru care s-a procedat în acest mod.

La termenul din 13 decembrie 2006, în instanță, s-a prezentat pârâta UU., care a dat o declarație prin care a arătat că este de acord cu perfectarea vânzării.

Procedura de comunicare a hotărârii cu pârâții s-a realizat, după cum urmează: pentru UU. în comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț, aceasta a semnat de primire, iar pentru L. la domiciliul din comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț, procedură realizată prin afișare, mențiunea factorului postai fiind: afișată pe ușa principală a locuinței destinatarului/nicio persoană de la punctul 1 nu a fost găsită.

La fel ca și în cazul Dosarului nr. b/2006 (pârâtă K.), după comunicarea hotărârii, pârâtele UU. și L. au dat o declarație notarială autentificată sub nr. 407 din 16 ianuarie 2007 prin care au arătat că nu doresc să declare apel. Declarația autentificată constituie dovada faptului că cele două pârâte au cunoscut conținutul hotărârii judecătorești și că nu s-au considerat, în vreun fel, vătămate.

În aceste condiții, în mod judicios, prima instanță a conchis că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nefiind cauzată nicio vătămare patrimonială sau procesuală pârâtelor, atâta timp cât au fost de acord cu vânzarea terenului către inculpatul C., au primit prețul negociat cu acesta și au declarat că nu promovează apel în cauză.

4. Referitor la Dosarul nr. x/2006 se constată că, în ședința de judecată din data de 13 decembrie 2006, toate părțile au lipsit. A fost prezent mandatarul reclamanților, martorul P., care a depus la dosar xerocopie de pe certificatul de deces, pentru pârâtul M., alături de alte înscrisuri.

Similar Dosarului nr. k/2006, instanța nu a dispus nicio măsură cu privire la înscrisurile, ci s-a mărginit doar să le rețină la dosar, așa cum reiese din caietul grefierului de ședință, care cuprinde următoarea mențiune: R - depune taxa; s-a făcut dovada decesului - idem - Hot. Înscrisurile depuse la termen în ședință sunt enumerate în practicaua sentinței.

Audiată în faza de urmărire penală, pârâta OOO. a arătat că a fost de acord cu vânzarea terenului, a fost prezentă la termenul din 1 noiembrie 2006, când a confirmat în fața instanței civile realitatea tranzacției, precizând că hotărârea i-a fost comunicată și că nu a înțeles să exercite calea de atac a apelului.

În acest context, la fel ca și în celelalte cazuri, se constată că nu s-a produs urmarea imediată impusă de textul de lege care sancționează fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Împrejurarea că inculpata A., întâmplător, a fost grefier la termenul din 13 decembrie 2006, în ședința prezidată de judecătorul B. și în care s-au produs o parte din erorile de interpretare a procedurii de citare invocate de acuzare, nu reprezintă un argument solid, menit să probeze, în mod singular, existența infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

O confirmă, așa cum se arată și în considerentele hotărârii atacate, însăși faptul că cele mai multe erori de procedură au fost făcute de grefierul constant de ședință, Z., audiată ca martor abia în fața instanței de judecată.

În plus, nu există dovezi ale vreunei conivențe (anterioare sau concomitente săvârșirii faptelor de abuz în serviciu imputate) între coinculpatele A. și B., în sensul existenței unui ajutor acordat de prima celei de-a doua inculpate în vederea pronunțării sentințelor civile din 13 iunie 2006, care fac obiectul acuzației penale. Din acest punct de vedere, în declarația sa, inculpata A. a arătat că relația sa cu judecătorul B. nu a fost, nici în acea perioadă și nici ulterior, una apropiată, ci dimpotrivă, colaborarea celor două în cadrul instanței a fost, mai degrabă, tensionată. Această împrejurare a fost confirmată, inclusiv de depoziția inculpatei B. care a arătat că o repezea adesea pe A., iar martora W. a menționat că a perceput relația celor două ca fiind una strict profesională.

Din punct de vedere al elementului intențional al laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada că inculpata A. a urmărit ori a prevăzut și a acceptat faptul că erorile involuntare descrise mai sus favorizează pe cineva. Aceasta ar fi presupus ca inculpata A. să cunoască anterior sau concomitent datei pronunțării soluțiilor, faptul că judecătorul B. va rămâne în pronunțare în acele dosare, care va fi soluția și că scopul urmărit este cel descris în rechizitoriu.

Or, probele administrate în această cauză nu conturează o astfel de ipoteză și nici o legătură preexistentă a inculpatei A. cu inculpatul C., acesta din urmă confirmând faptul că a văzut grefierul de ședință, pentru prima dată, abia la termenul din 13 decembrie 2006.

Nerespectarea obligației privind întocmirea referatului cauzei, în mod complet și corect, aprecierea greșită asupra procedurii de citare cu părțile, de către grefier, constituie, cel mult, abaterea disciplinară prevăzută de art. 84 lit. k) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în condițiile probării existenței unei omisiuni grave în îndeplinirea atribuțiilor legale, în sensul textului de lege precitat.

Parchetul reține în sarcina grefierului A. faptul că, alături de judecătorul B. a “judecat acțiunea”: “Inculpatele B. și A. au judecat acțiunea fără ca pârâții să fie citați și atestând în mod mincinos acoperirea procedurii de citare prin reprezentarea pârâților de către o persoană care avea o procură pentru alte operațiuni decât participarea la o procedură judiciară”.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, din motivele de apel, Parchetul susține următoarele:

“Cel mai important argument în sensul că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu și respectiv complicitate la abuz în serviciu este că inclusiv acceptând teoria instanței de fond conform căreia existența antecontractelor și eventual plata contravalorii terenurilor constituie motive pentru care nu s-a produs vătămarea intereselor legitime ale pârâților, care nu erau proprietari ai terenurilor tranzacționate, Curtea ar fi trebuit să aprecieze că acțiunile frauduloase ale celor trei inculpați au condus la vătămarea intereselor legitime ale Consiliului Local Dumbrava Roșie.

Astfel, cum instanța de fond a reținut că deși promitenții vânzători nu erau proprietarii terenurilor înstrăinate, ei au încasat prețul vânzării, astfel încât nu se poate vorbi despre o vătămare a intereselor lor, ea ar fi trebuit să constatate că vătămat a fost adevăratul proprietar al terenurilor care au trecut în mod ilicit în sfera patrimonială a inculpatului C., respectiv Consiliul Local Dumbrava Roșie.

În această situație, exercitându-și în mod defectuos și cu rea-credință atribuțiile de serviciu, cu scopul favorizării inculpatului C., prin hotărârile pe care le-a pronunțat în mod fraudulos în cauzele civile analizate, inculpata B. a privat Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Dumbrava Roșie de terenurile revendicate de către promitenții vânzători dar care se aflau la acel moment în patrimoniul său.

Așadar, apreciind că pârâții din cele 41 de cauze analizate nu au fost prejudiciați ca urmare a îndeplinirii defectuoase, cu știință, a atribuțiilor de serviciu de către inculpata B., instanța ar fi trebuit să constate că vătămare s-a produs în realitate în patrimoniul comunei Dumbrava Roșie, județul Neamț și să dispună o soluție de condamnare în raport de această situație de fapt”.

Acest argument al acuzării, “cel mai important”, nu poate fi considerat corect, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile preluate de fostele C.A.P.-uri se face la cerere. Solicitarea celui care se consideră îndreptățit (sau a moștenitorilor acestuia) este urmată de întocmirea unei documentații prealabile care presupune, printre altele, validarea cererii de reconstituire, de către Comisia Județeană, și emiterea unei adeverințe provizorii al cărei rol este de a suplini titlul de proprietate până în momentul emiterii lui.

Legea prevede că, rămân la dispoziția comisiilor locale, doar acele terenuri pentru care nu s-a formulat cerere de reconstituire. Or, în cauza de față, pârâții care au încheiat promisiunile de vânzare-cumpărare cu inculpatul C. au formulat, anterior, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate și urmau să își primească titlul de proprietate. Așadar, în condițiile în care, în toate cazurile, au fost făcute astfel de solicitări, este evident că terenurile nu mai erau și nu mai puteau rămâne pe viitor la dispoziția comisiilor de fond funciar, pentru a putea fi susținută ipoteza existenței vreunui prejudiciu în patrimoniul acestor comisii.

Analizând elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instanța de fond nu s-a limitat doar la noțiunea de prejudiciu în sensul contabil, ci a avut în vedere, în principal, faptul că pârâții au dorit înstrăinarea terenurilor către inculpatul C. Or, din moment ce au fost de acord să vândă, au negociat prețul și au fost mulțumiți de suma primită, nu se poate afirma că pârâții au fost păgubiți.

III. În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă E., Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, pentru motivele expuse deja în considerentele prezentei sentințe.

În plus, se constată că, în motivarea apelului declarat, partea civilă a arătat că este nemulțumită pentru faptul că i-a fost respinsă acțiunea civilă de către instanța de fond și a solicitat despăgubiri civile (daune morale și materiale) pentru că a fost hăituită, stresată umilită și târâtă în judecată un interval mare de timp (9 ani).

Înalta Curte constată că, atât la judecarea în fond a cauzei, cât și în faza căii de atac a apelului, partea civilă E. nu a individualizat compunerea prejudiciului, folosind doar formule generice, și nici nu a propus probe prin care să demonstreze temeinicia pretențiilor solicitate.

Cererile de despăgubire au caracter echivoc și nu au legătură de cauzalitate cu faptele deduse judecății, în condițiile în care, în fața instanței de fond, partea civilă a solicitat onorarii avocațiale generate în alte cauză și daune morale, fără să precizeze în ce ar consta acestea, iar în apel a făcut referire la pretinse daune generate de hărțuire, umilință și tracasare în judecată.

IV. Considerentele Înaltei Curți cu privire la consecințele Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 asupra cauzelor penale pendinte. Abuzul în serviciu după publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.

Prin decizia sus-menționată, instanța de contencios constituțional a statuat că: dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. (n.r. abuzul în serviciu) sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii”.

Dispozițiile legale vizate direct de conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 sunt art. 246 C. pen. din 1969, art. 297 C. pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Decizia nr. 405/2016 produce efecte juridice, de la data publicării ei în M. Of. al României, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, în toate cauzele penale aflate pe rolul organelor judiciare, indiferent de faza sau etapa procesuală în care se află.

Aceasta înseamnă că, orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor obligații a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită de Curtea Constituțională în considerentele deciziei precitate (legislație primară - legi și ordonanțe sau ordonanțe de urgență).

Așadar, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută prin raportare la mențiuni sau obligații rezultate din: hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice, fișe de post etc.

Cerința esențială prin încălcarea legii, atașată elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu, este o condiție care ține de tipicitatea faptei penale respective, astfel încât, neîndeplinirea acestei cerințe impune soluția de achitare, în faza de judecată, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

În egală măsură, soluția achitării se impune și în ceea ce privește fapta prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție - infracțiune asimilată faptelor de corupție - care, prin modul în care a fost incriminată, reprezintă o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu, iar din perspectiva clasificării normelor juridice, este o normă de trimitere, care se completează cu dispozițiile din legea penală generală. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.: “atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinate, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage și modificarea normei incomplete”.

Raportat la speța dedusă judecății, în primul rând, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., “judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței”. Prin urmare, textul de lege sus citat nu permite modificarea acuzației sub aspectul faptelor care i se impută unui inculpat. Descrierea faptei unui inculpat trimis în judecată pentru o infracțiune de abuz în serviciu este completă, numai în ipoteza în care, în actul de sesizare se precizează atât acțiunea sau inacțiunea, cât și textul legal încălcat. Pe parcursul judecății nu se poate schimba acuzația sub niciunul dintre cele două elemente întrucât s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil.

Or, prin precizările făcute de către Ministerul Public la data de 20 octombrie 2016, se fac referiri la încălcarea unor norme legale care nu au fost menționate în rechizitoriu, și anume: art. 4 din Legea nr. 303/2004; art. 119 din Legea nr. 304/2004; art. 76 din Legea nr. 567/2004 și art. 134 din vechiul C. proc. civ.

În raport de precizările făcute de către Ministerul Public, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de către inculpata B., Înalta Curte reține următoarele:

1. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (text în vigoare la momentul presupusei fapte), judecătorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.

Se reține în sarcina inculpatei B. faptul că nu a impus reclamantului C. să depună toate actele doveditoare indicate în cerere, acte de stare civilă, certificate de moștenitor etc., nu a pus în vedere părților drepturile și obligațiile care le revin în calitatea pe care o aveau în proces, nu a stăruit, prin mijloace legale, pentru a preveni orice greșeală în aplicarea legii, a pronunțat hotărâri care l-au favorizat pe reclamantul C., nu l-a obligat pe acesta din urmă să depună înscrisuri doveditoare privind dreptul alegat judecății și nu a dispus administrarea unor probe necesare, din punctul de vedere al procurorului, dar nu și al instanței civile (relațiile de la Consiliile Locale Dumbrava Roșie și Săvinești privind situația juridică a terenurilor respective).

Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorului și procurorilor cuprind reglementări generale referitoare la obligațiile magistraților în activitatea desfășurată, reprezentând un text de principiu și nu unul care să vizeze activități individuale, distincte, în cadrul soluționării unui dosar.

Art. 4 din Legea nr. 303/2004 statuează, cu titlu de principiu, obligațiile generale care le incumbă judecătorilor în întreaga lor activitate profesională și nu cuprind norme care să vizeze strict procedurile ce ar trebui respectate în cazuri particulare.

Mai mult, magistratul nu are obligația de a încunoștința părțile asupra drepturilor și obligațiilor acestora întrucât nimeni nu se poate preleva de necunoașterea legii.

Pe de altă parte, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care constă în facultatea părților de a dispune de obiectul procesului, precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. Acest principiu dă expresie libertății pe care legea o recunoaște titularilor de drepturi civile, de a le exercita potrivit propriei lor aprecieri, precum și de a le decide soarta juridică, libertate condiționată de împrejurarea ca drepturile civile să fie folosite numai potrivit scopului lor social-economic în vederea căruia sunt recunoscute de lege. Intervenția statului în raporturile juridice civile se produce numai atunci când dreptul subiectiv vine în conflict, ca urmare a inițiativei titularului său, cu interesele generale ale societății.

Principiul disponibilității cuprinde, în conținutul său, următoarele drepturi:

- dreptul părții interesate de a introduce sau nu acțiunea civilă;

- dreptul de a determina limitele acțiunii sau ale apărării;

- dreptul de a renunța la acțiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaște pretențiile din acțiune și de a stinge litigiul printr-o tranzacție;

- dreptul de a ataca sau nu hotărârea prin intermediul căilor legale de atac;

- dreptul de a cere executarea hotărârii judecătorești.

Prin urmare, magistratul B. nu avea obligația legală de a pune în vedere ori de a-l obliga pe titularul acțiunii civile să depună la dosar înscrisuri doveditoare ale cererii de chemare în judecată și de a administra probe apreciate necesare de către procuror, astfel cum se susține în acuzare.

2. S-a mai reținut că inculpata B. a încălcat prevederile art. 119 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul că avea obligația să urmărească dacă grefierul de ședință a efectuat toate consemnările despre desfășurarea ședinței de judecată, sens în care trebuia să observe că grefierul a făcut consemnări care contraveneau realității, respectiv că procedura de citare nu a fost îndeplinită cu toate părțile sau că era incorect îndeplinită cu unele dintre părți, de unde rezultă și conivența dintre judecător și grefier, încălcând, astfel, principiul contradictorialității prin pronunțarea unor hotărâri, fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită.

Conform dispozițiilor art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, grefierii care participă la ședințele de judecată sunt obligați să efectueze toate consemnările despre desfășurarea acestora și să îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziția și sub controlul președintelui completului de judecată.

Așadar, aceste dispoziții fac referire la obligațiile grefierilor din timpul ședințelor de judecată, iar afirmația existenței conivenței, așa cum s-a arătat mai sus, nu a fost probată în niciun fel.

Faptul că au fost situații în care procedura de citare a fost viciată (lipsa denumirii unei străzi din comuna Săvinești, lipsa unor mențiuni ale factorului poștal, mențiunea factorului poștal că s-a efectuat procedura de citare prin „afișare”, în condițiile în care era trecută eronat adresa de către reclamanți, adresă care nu corespundea cu cea menționată în cărțile de identitate depuse tot de către reclamanți la dosar, precum și considerarea, ca fiind valabile, a unora dintre procurile de reprezentare, în condițiile în care se menționa „mandatarul meu va semna în numele meu și pentru mine oriunde va fi necesar, semnătura acestuia fiindu-mi opozabilă”), nu duc la o generalizare pentru toate dosarele civile și nici la existența infracțiunii de fals intelectual, în condițiile în care, și Tribunalul Neamț a considerat, în două dintre aceste cazuri, că reprezintă „vicii de procedură”, dispunând casarea hotărârilor și trimiterea spre rejudecare a cauzelor.

Oricum, faptul că s-a opinat greșit asupra procedurii de citare la data de 13 decembrie 2006 nu echivalează cu lipsa consemnărilor despre desfășurarea ședinței de judecată, pentru a reține incidența textului mai sus citat.

3. Conform dispozițiilor art. 76 Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are obligația să își îndeplinească îndatoririle de serviciu cu profesionalism, imparțialitate și celeritate, în conformitate cu legea, și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiției.

Parchetul a reținut că inculpata B. a încălcat aceste dispoziții, întrucât, în calitate de președinte al completului de judecată, trebuia să urmărească modul în care grefierul de ședință își îndeplinea obligațiile profesionale, cu imparțialitate, celeritate și în conformitate cu respectarea dispozițiilor legale, dar judecătorul a nesocotit această obligație și, în ciuda faptului că grefierul a făcut consemnări care nu corespundeau realității, a procedat la judecarea cauzei. Cu titlu de exemplu, au fost invocate Dosarele nr. b/2006, nr. k/2006 și nr. l/2006.

Astfel cum s-a arătat la pct. 1 supra, dispozițiile în cauză constituie principii generale pe care personalul auxiliar de specialitate trebuie să le respecte.

Punctual, raportat la dosarele exemplificate în precizările Parchetului, Înalta Curte reține următoarele:

În Dosarul nr. b/2006, pârâta K. a fost citată, în mai multe rânduri, în comuna Orbeni, județul Bacău (domiciliu care rezulta din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare). Pentru ultimul termen de judecată, grefierul constant de ședință, martora Z. a citat pârâta în comuna Dumbrava Roșie.

Procedura de citare cu fratele pârâtei, pârâtul CCCCC., a fost acoperită prin prezența acestuia la ultimul termen de judecată, când a consimțit, în fața instanței civile, că a vândut terenul reclamanților.

În Dosarul nr. k/2006, procedura de citare a fost îndeplinită prin „afișare”, domiciliul unora dintre pârâți fiind cel indicat în cererea de chemare în judecată, dar diferit de domiciliul din actele de identitate depuse de reclamanți la ultimul termen de judecată.

În Dosarul nr. l/2006, grefierul de ședință și judecătorul cauzei, deopotrivă, nu au observat că pentru una dintre pârâte nu erau completate, de către factorul poștal, toate rubricile citației.

4. Potrivit art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

La filele nr. 4 - 6 din precizări, Parchetul reține că inculpata a încălcat această obligație profesională prin aplicarea defectuoasă a dispozițiilor art. 132 din vechiul C. proc. civ. și prin încălcarea normelor juridice privitoare la citarea părților conținute de art. 85 - 89 din vechiul C. proc. civ., în sensul că judecătorul a dispus disjungerea cauzelor și formarea unui număr 39 de dosare, pe care nu le-a trimis la repartizare aleatorie, deși erau acțiuni distincte care vizau persoane, drepturi, terenuri cu situație juridică diferită, și le-a repartizat, spre soluționare, pe completul său.

Din această perspectivă, se constată că situația acestor dosare a fost analizată, in extenso, din considerentele prezentei hotărâri și prin raportare la textele de lege invocate în precizările Parchetului.

5. S-a mai arătat că inculpata B. a încălcat prevederile art. 129 alin. (2), (5) și (6) din vechiul C. proc. civ., care reglementau principiul rolului activ al judecătorului în soluționarea unei cauze și principiul disponibilității, în sensul că, trebuia să pună în vedere părților drepturile și obligațiile pe care le aveau în proces, să stăruie pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, să ordone administrarea oricăror probe, să oblige reclamanții să depună toate actele (fiind lipsă acte de vânzare-cumpărare în Dosarele nr. dd/2006 și nr. ii/2006, lipsa certificatelor de moștenitor, a titlurilor în care erau alte persoane menționate, în Dosarul nr. ff/2006), precum și faptul că s-a pronunțat pe capătul de cerere privind „uzucapiunea” deși nu se solicitase.

Înalta Curte constată că aspectele referitoare la încălcarea principiului rolului activ al judecătorului au fost deja analizate la pct. 1 supra, motiv pentru care, nu se vor mai relua acele argumente.

Punctual, raportat la dosarele exemplificate de către Parchet, se rețin următoarele:

În Dosarul nr. dd/2006, pârâtele au fost prezente în fața instanței unde au achiesat la cererea de chemare în judecată. Din declarațiile pârâtelor date în fața organului de cercetare penală reiese că acestea s-au prezentat în instanță, au primit fiecare câte 22.000.000 ROL, conform înțelegerii din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu inculpatul C., nu au pretenții materiale și nu se constituie părți civile în procesul penal.

În Dosarul nr. ii/2006, pentru lipsa antecontractului de vânzare-cumpărare, a faptului că reclamanții nu l-au depus, nerespectând dispozițiile instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 1551 din vechiul C. proc. civ., cauza a fost suspendată, pentru ca în final acțiunea să se perime.

În Dosarul nr. ff/2006, în fața instanței civile au fost prezenți pârâții U. și FFFF., iar din declarațiile date în cursul cercetării penale de toți pârâții rezultă că nu sunt prejudiciați și nu se constituie părți civile.

6. Conform art. 134 din vechiul C. proc. civ., prima zi de înfățișare o reprezintă ziua în care părțile legal citate pot pune concluzii. Din acest punct de vedere, s-a reținut că inculpata B. a încălcat principiul contradictorialității, în sensul că a dispus disjungerea cauzelor prin încălcarea dispozițiilor privind procedura de citare statuate în art. 107 și 1321 din vechiul C. proc. civ., fiind date două exemple, respectiv, dosarele nr. b/2006 și nr. l/2006.

Și aceste aspecte au fost deja analizate anterior, ca și dosarele date cu titlu de exemplu, motiv pentru care, nu se vor mai relua aceleași argumente.

Pe de altă parte, conform art. 99 alin. (1) lit. h din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (în forma în vigoare la data de 13 decembrie 2006), nerespectarea de către magistrat a normelor de procedură reprezintă abatere disciplinară.

În raport de considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională, considerente care fac corp comun și sunt obligatorii, ca și hotărârea în sine, se constată că actele normative indicate în precizările Parchetului nu conțin atribuții stricte de serviciu, sunt texte de principiu, generale, atribuțiile fiind prevăzute în art. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, act adoptat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, în cuprinsul art. 104 alin. (10) din actul mai sus citat se prevedea că: "După strigarea cauzei și apelul părților, grefierul de ședință face oral referatul cauzei, prezentând pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata acesteia, comunică modul în care s-a îndeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces și dacă s-au realizat celelalte măsuri dispuse de instanță la termenele anterioare".

De asemenea, invocarea de către acuzare, a încălcării unor prevederi din vechiul C. proc. civ., echivalează - astfel cum s-a arătat anterior - cu subrogarea în dreptul instanței civile de control judiciar.

V. Reținerea legii penale mai favorabile.

În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaților, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului și ținând cont de decizia definitivă și general obligatorie nr. 265 din data de 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, conform căreia, dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare la data judecării apelului, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 reia dispoziția art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne același.

Determinarea caracterului „mai favorabil” are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere, așadar, atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora, în mod concret.

Prin urmare, comparând cele două legi succesive, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, având în vedere cuantumul pedepselor prevăzut de lege pentru infracțiunile deduse judecății, modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante, forma continuată a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și concursul real de infracțiuni existent în cauză - cu excepția inculpatului C.

În privința infracțiunii continuate, intrarea în vigoare a noului C. pen. aduce modificări cu privire la limitele legale de pedeapsă pentru infracțiunea comisă, la condițiile de existență ale infracțiunii continuate și la tratamentul sancționator prevăzut pentru infracțiunea continuată, noua reglementare reducând sporul de pedeapsă aplicabil la 3 ani, cu menținerea caracterului facultativ al acestui spor, conform legii vechi.

Prin urmare, în cazul stării de agravare a răspunderii penale constând în infracțiunea continuată, singurul element în virtutea căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă este cuantumul sporului de pedeapsă, element apreciat de Înalta Curte ca insuficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabilă.

Pe de altă parte, conform noului C. pen., una dintre cerințele necesare pentru existența infracțiunii continuate este unitatea de subiect, conform art. 35 alin. (1).

În ceea ce privește concursul de infracțiuni, noul C. pen. a introdus sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, în cazul în care, pentru infracțiunile concurente, s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea, spre deosebire de legea veche, care prevedea un spor facultativ, cu un maxim de 5 ani, fiind evident, așadar că și din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969.

VI. Considerentele Înaltei Curți asupra infracțiunii de abuz în serviciu.

Constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public, conform art. 246 C. pen. din 1969 (modificat prin Legea nr. 140 din 5 noiembrie 1996, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996) care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Articolul sus-menționat a fost atacat la Curtea Constituțională, instanța de contencios constituțional pronunțându-se prin Deciziile de respingere nr. 176/2002, nr. 180/2004, nr. 299/2007, nr. 340/2007, nr. 1076/2008, nr. 1085/2008, nr. 160/2009 etc.

Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare (alta decât o pagubă) a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice constituie abuz în serviciu, potrivit art. 297 C. pen. (publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009).

Prin termenul public, se înțelege tot ceea ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt desemnate, nominalizate, arătate ca fiind de interes public.

Este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere de către un funcționar public, prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu. Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârșită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligația apărării legalității în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că întrunește elementele constitutive ale unei astfel de infracțiuni, îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, printr-o acțiune sau omisiune, de o gravitate care să releve pericolul social concret al infracțiunii, săvârșită cu intenție și care să fi produs o vătămare a intereselor legale ale petentului.

Pe de altă parte, referitor la infracțiunea de abuz în serviciu comisă de magistrați, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că eventualele erori apărute procesul de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege (Deciziile nr. 4075/2009, nr. 1741/2010, nr. 1854/2012, etc.).

Instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin, potrivit legii, și nu pot conduce, prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

Prin urmare, legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești nu pot fi analizate în cadrul unei cercetări penale.

Cenzurarea unei hotărâri judecătorești, inclusiv în ceea ce privește aprecierea probelor, pe calea unei plângeri penale împotriva judecătorilor, reprezintă o încălcare a principiului independenței puterii judecătorești.

Cu privire la respectarea dispozițiilor procedurale în cauzele civile din speță, Înalta Curte reține că orice hotărâre judecătorească poate fi supusă controlului judiciar exclusiv, prin exercitarea căilor de atac legal prevăzute, orice soluție contrară ducând la încălcarea dispozițiilor legale privind independența judecătorilor.

Chiar în ipoteza în care o soluție ar fi rezultatul interpretării eronate de către magistrat a probelor administrate în cauză ori a unor norme de drept substanțial sau procedural, după caz, pentru a se reține în sarcina magistratului comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, este necesar să se dovedească faptul că acesta a acționat cu intenția de a prejudicia una dintre părți.

Într-adevăr, cu referire la critica privitoare la neobservarea condițiilor prevăzute pentru desfășurarea judecății, este de reținut că legea procesual-civilă a recunoscut părților posibilitatea de a provoca un nou examen al procesului, prin exercitarea căilor de atac legal prevăzute.

Drept urmare, protecția judiciară a dreptului subiectiv dedus judecății este extinsă și la căile de atac care, împreună cu normele care reglementează judecata în fond a cauzei, formează sistemul procesului civil.

Acest sistem, același pentru persoane aflate în situații identice, determinat prin norme imperative și având ca finalitate intrarea în puterea lucrului judecat numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului și legii, este de natură a răspunde exigențelor noii perspective asupra protecției judiciare a drepturilor subiective, determinată de dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Drept urmare, orice hotărâre este supusă unei căi de atac, corespunzător dispozițiilor sistemului nostru procedural privitoare la dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

În consecință, hotărârea judecătorească, în sine, nu poate constitui temei al angajării răspunderii penale.

Totodată, pretinsele erori de procedură nu pot fi examinate, contrar principiului legalității căilor de atac, pe această cale.

Este de reținut, în acest sens, că determinarea riguroasă a procedurilor jurisdicționale, de natură a asigura respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților, egalitatea în fața legii și tratamentul juridic nediscriminatoriu pentru toți participanții, asigură finalitatea acestora, în condițiile respectării independenței și autonomiei magistraților care înfăptuiesc actul de justiție și este de esența acestuia.

Astfel, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția României și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Drept urmare, dacă obiectul plângerii penale l-ar putea constitui soluția pronunțată în cadrul activității de jurisdicție și s-ar putea pretinde că judecătorii răspund penal pentru soluțiile pronunțate, fără relevanță sub aspectul răspunderii penale fiind sub acest aspect, erorile pretins a fi fost săvârșite, principiul constituțional menționat ar fi lipsit de eficiență, iluzoriu, ceea ce apare ca inadmisibil în condițiile statului de drept.

De asemenea, este demn de a fi reținut că, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistrații trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces care cuprinde mai multe etape (stabilirea situației de fapt, interpretarea dispozițiilor legale, identificarea și aplicarea dispozițiilor legale).

Având în vedere acest specific al activității judiciare, care presupune riscul anumitor erori de interpretare și aplicare a legii, s-a instituit un sistem de control ierarhizat, ca o garanție pentru justițiabili față de asemenea erori (instanța de apel/recurs).

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege, în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei sau de administrare a probelor trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a soluționat cauza.

Organul de urmărire penală nu are atribuții de control a soluțiilor pronunțate de magistrat, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a schimba atribuțiile organului de urmărire penală, transformându-l într-un organ de control.

Scopul cercetării penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei soluții, acest rol revenind exclusiv organelor de control competente prevăzute de lege, ci acela de a identifica, dincolo de această soluție, un act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, un mobil al activității sale, act care să se înscrie în verbum regens indicat de lege, și care, uneori, poate avea influențe asupra unei soluții.

Cenzurarea unei hotărâri judecătorești, inclusiv în ceea ce privește aprecierea probelor, pe calea unei plângeri penale împotriva judecătorului sau a unei sesizări din oficiu a procurorului, reprezintă o încălcare a principiului independenței puterii judecătorești consacrat în numeroase norme interne și internaționale (art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. (94/12)/1994).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpata B. împotriva Sentinței penale nr. 81 din 11 iunie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființa, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatei B. pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatei B. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale) și art. 5 C. pen.

Va dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător luată asupra imobilului în suprafață de 3.483 mp prin Ordonanța nr. 117/P/2013 din 15 noiembrie 2013, teren aparținând inculpatei B.

În baza art. 397 C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială Piatra-Neamț.

Va înlătura obligarea inculpatei B. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în timpul urmăririi penale și la judecata în fond a cauzei, având în vedere soluțiile de achitare pronunțate în cauză.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, dacă nu contravin prezentei hotărâri.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău și de persoana vătămată E. împotriva aceleiași sentințe.

În raport de soluțiile pronunțate în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga persoana vătămată E. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, în apelul inculpatei B. și al Parchetului, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul declarat de inculpata B. împotriva Sentinței penale nr. 81 din 11 iunie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., dispune achitarea inculpatei B. pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., dispune achitarea inculpatei B. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (40 de acte materiale) și art. 5 C. pen.

Dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător luată asupra imobilului în suprafață de 3483 mp prin Ordonanța nr. 117/P/2013 din 15 noiembrie 2013, teren aparținând inculpatei B.

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de UAT Piatra-Neamț.

Înlătură obligarea inculpatei B. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în timpul urmăririi penale și la judecata în fond a cauzei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate dacă nu contravin prezentei hotărâri.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău și de persoana vătămată E. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă persoana vătămată E. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși ai inculpaților B., C. și A., în sumă de câte 100 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2016.

Procesat de GGC - LM