Decizia nr. 268/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 268/2016

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de partea responsabilă civilmente SC A. SRL și de inculpații B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 1.382/A din 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele:

I. Prin Decizia nr. 1.382/A din 19 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., de inculpații C., B., D. și E., de partea civilă F. SA și de părțile responsabile civilmente SC G. SRL, SC H. SRL și SC I. SRL, desființează în parte Sentința penală nr. 171 din 28 octombrie 2014 a Tribunalului Călărași, secția penală, și, rejudecând:

I. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, după cum urmează:

- pentru inculpatul C., din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit.

e) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 23 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, și complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, toate cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. 1968, în infracțiunile de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (activitatea privind Contractul de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007 și contractele de intermediere încheiate cu SC G. SRL, SC H. SRL și SC I. SRL), înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (încheierea celor două contracte de credit, de către inculpatul C.

și de către inculpatul J., la instigarea celui dintâi), luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.;

- pentru inculpatul B., din infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, două infracțiuni de dare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, și delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968, în infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (activitatea privind Contractul de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007 și contractul de intermediere încheiat cu SC G. SRL), o infracțiune de dare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.;

- pentru inculpatul J., din infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1968, luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. 1968, complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, și complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968, în infracțiunile de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului de credit, la instigarea inculpatul C.), luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, și complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.;

- pentru inculpata D., din infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1968, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968, în infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 258 C. pen. 1968, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968;

- pentru inculpata E., din infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. 1968 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1968, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968, în infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 258 C. pen. 1968, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968.

II. 1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (activitatea privind Contractul de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007 și contractul de intermediere încheiat cu SC G. SRL).

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - și k) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (încheierea celor două contracte de credit, de către inculpatul C. și de către inculpatul J., la instigarea celui dintâi).

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - și k) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - și k) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (în legătură cu falsificarea facturilor fiscale emise de SC G. SRL în baza contractului de intermediere).

În baza art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (3 ani și 2 luni), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - și k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și 3 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - și k) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunțate perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 1 septembrie 2010 la 15 iunie 2011.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

2. În baza art. 48 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a fi administrator sau asociat/acționar într-o societate comercială - și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (activitatea privind Contractul de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007 și contractul de intermediere încheiat cu SC G. SRL).

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a fi administrator sau asociat/acționar într-o societate comercială - și k) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a fi administrator sau asociat/acționar într-o societate comercială - și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (către inculpații C. și J.).

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a fi administrator sau asociat/acționar într-o societate comercială - și k) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a fi administrator sau asociat/acționar într-o societate comercială - și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an și 8 luni), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a fi administrator sau asociat/acționar într-o societate comercială - și k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și 3 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a fi administrator sau asociat/acționar într-o societate comercială - și k) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunțate perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 1 septembrie 2010 la 15 iunie 2011.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

3. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (2) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul J., pentru infracțiunile de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului de credit, la instigarea inculpatul C.), luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, și complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

4. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata D., pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 258 C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

5. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata E., pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 258 C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

III. A fost înlăturată dispoziția de anulare a facturilor fiscale emise în baza contractelor de intermediere de către SC H. SRL și SC I. SRL.

S-a menținut dispoziția de confiscare a bunurilor de la inculpații C. și J., astfel cum au fost enumerate în hotărârea atacată, cu mențiunea că, în cazul inculpatului C., acestea au făcut obiectul infracțiunilor de luare și dare de mită.

IV. În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul C. către partea civilă F. la plata sumei de 1.199.194,21 RON credit restant, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data acordării creditului la data restituirii efective.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., au fost obligați inculpații C. și B., în solidar, acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC A. SRL la plata către partea civilă F. a sumei de 129.486,42 RON, reprezentând plăți nejustificate efectuate în baza Contractului de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007, la care se adaugă dobânda legală calculată de la efectuării plăților la data restituirii efective (dar nu mai mult de 29.589,87 RON).

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., au fost obligați inculpații C. și B., în solidar, la plata către partea civilă F. a sumei de 129.174,88 RON, reprezentând contravaloare comisioane de intermediere acordate în mod nejustificat, la care se adaugă dobânda legală calculată de la acordării comisioanelor la data restituirii efective (dar nu mai mult de 29.518,68 RON).

S-a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului C., în solidar cu inculpata E., iar aceasta în solidar cu K., și, respectiv, în solidar cu inculpata L., iar aceasta în solidar cu I., la plata către partea civilă F. a sumelor de 24.924,47 RON și, respectiv, 40.736,29 RON, reprezentând contravaloarea comisioanelor de intermediere acordate.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă față de inculpata D.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 249 C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin Ordonanța nr. x/P/2008 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Pitești, în cursul urmăririi penale, în vederea executării măsurii confiscării și a executării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei produse prin infracțiune, cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților C., B. și J., după cum urmează:

- față de inculpatul C. - până la concurența sumei rezultând din cumularea celor de: 202.992,64 euro și 27.220,02 RON (contravaloarea autoturismelor și a celorlalte bunuri supuse confiscării), 2.320.000 RON (valoarea probabilă a despăgubirilor acordate părții civile F.) și 15.000 RON (cheltuieli judiciare în primă instanță);

- față de inculpatul B. - până la concurența sumei de 320.000 RON (valoarea probabilă a despăgubirilor acordate părții civile F.) și 15.000 RON (cheltuieli judiciare în primă instanță);

- față de inculpatul J. - conform Ordonanței nr. x/P/2008 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Pitești.

În baza art. 397 alin. (1) și (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 249 C. proc. pen., s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând părții responsabile civilmente SC A. SRL, în vederea executării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei produse prin infracțiune, până la concurența sumei rezultând din cumularea celor de: 160.000 RON (valoarea probabilă a despăgubirilor acordate părții civile F.) și 16.000 RON (cheltuieli judiciare în primă instanță și apel).

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul J., s-a dispus ca măsurile asigurătorii încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la data prezentei decizii.

S-a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatelor D. și E. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. SRL, la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în primă instanță, din care 10.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții M. și SC A. SRL.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați apelanții M. și SC A. SRL la plata sumei de câte 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu, în cuantum de câte 520 RON pentru fiecare inculpat asistat, au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a constatat că prin Sentința penală nr. 171 din 28 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/116/2012, Tribunalul Călărași, secția penală, a dispus următoarele:

A respins cererile formulate de inculpatul C., de schimbare a încadrării juridice:

- din infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 8/2000, cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 246 alin. (1) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și cererea de încetare a procesului penal pentru această infracțiune, în baza art. 396 alin. (6) Noul C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 396 alin. (5) Noul C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 396 alin. (5) Noul C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, precum și de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 396 alin. (5) Noul C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 396 alin. (5) Noul C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen.

A respins cererea formulată de inculpatul C., de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) Noul C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 2151 alin. (2) C. pen.

A admis, în parte, cererea formulata de DNA, de schimbare a încadrării juridice, prin aplicarea legii penale noi și în baza art. 386 alin. (1) Noul C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului C., după cum urmează:

- din art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 308 Noul C. pen. (2 infracțiuni);

- din art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 322 Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în 323 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 254 C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în 289 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 308 Noul C. pen.;

- din art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 308 alin. (1) și art. 35 alin. (1) Noul C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) Noul C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 244 alin. (2) Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. (pentru obținerea celor două credite de nevoi personale în baza unor adeverințe de salariu false).

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen., art. 308 Noul C. pen. și art. 5 Noul C. pen., a condamnat pe inculpatul C., la 2 ani închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică (pentru 2 infracțiuni - atribuirea Contractului de achiziții de lucrări 2007, respectiv plăți nejustificate a contractelor de intermediere).

2. În baza art. 244 alin. (2) Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 Noul C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C. la 1 an închisoare (pentru obținerea creditului de nevoi personale în baza unor adeverințe de salariu false).

3. În baza art. 322 Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 Noul C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C. la 6 luni închisoare.

4. În baza art. 323 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 Noul C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C. la 3 luni închisoare.

5. În baza art. 289 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen., art. 5 Noul C. proc. pen. și art. 308 Noul C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la 2 ani închisoare și interzicerea pe 1 an a dreptului de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a comis fapta.

6. În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 Noul C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C. la 3 ani închisoare.

7. În baza art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 308 alin. (1), art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 Noul C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C. la 1 an și 4 luni închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (2) Noul C. pen. a dispus ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 2 ani și 5 luni închisoare, având de executat în total 5 ani și cinci luni închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) Noul C. proc. pen. a dedus din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului C. de la 1 septembrie 2010 până la 15 iunie 2011.

A respins cererea formulată de inculpatul B., de schimbare a încadrării juridice:

- din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 246 alin. (1) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și cererea de încetare a procesului penal pentru această infracțiune, în baza art. 17 alin. (2) Noul C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) Noul C. proc. pen., precum și de achitare pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a), b) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a), b) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, precum și de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, precum și de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen., precum și de achitare, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen., pentru această infracțiune.

A admis, în parte, cererea formulată de DNA de schimbare a încadrării juridice, prin aplicarea legii penale noi, și în baza art. 386 alin. (1) Noul C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B., după cum urmează:

- din art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 290 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 308 Noul C. pen.;

- din art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 290 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 308 Noul C. pen.;

- din art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 308 Noul C. pen.;

- din art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 322 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 295 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) și art. 35 alin. (1) Noul C. pen.

1. În baza art. 290 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1), art. 35 alin. (1) și art. 308 Noul C. pen., a condamnat pe inculpatul B., la 1 an și 4 luni închisoare (pentru bunurile remise cu titlu de mită inculpatului C.).

2. În baza art. 290 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1), art. 308 și art. 35 alin. (1) Noul C. pen., a condamnat pe inculpatul B., la 1 an și 4 luni închisoare (pentru bunurile remise cu titlu de mită inculpatului J.).

3. În baza art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 308 și art. 5 alin. (1) Noul C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la 2 ani închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

4. În baza art. 322 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 Noul C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la 6 luni închisoare.

5. În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 alin. (1) Noul C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la 3 ani închisoare.

6. În baza art. 295 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1), art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) Noul C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la la 1 an și 4 luni închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (2) Noul C. pen., a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 2 ani și 2 luni închisoare, având de executat în total 5 ani și 2 luni închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) Noul C. proc. pen. a dedus din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului B., de la 1 septembrie 2010 până la 15 iunie 2011.

A admis cererea formulată de DNA, de schimbare a încadrării juridice, prin aplicarea legii penale noi și, în baza art. 386 alin. (1) Noul C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului J., după cum urmează:

- din art. 254 C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în 289 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen., în legătură directă cu infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 248, 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în 323 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 248, 2481 C. pen., în art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 48 rap. la art. 295 alin. (1), cu aplicarea art. 308 alin. (1) și art. 35 alin. (1) Noul C. pen.;

- din art. 26 C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 248, 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 17 și 16 alin. (1) lit. f) Noul C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului J. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 alin. (1) Noul C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.; art. 323 alin. (1) Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.; art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen.; art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) și art. 35 alin. (1) Noul C. pen.; art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.

A respins cererea formulată de inculpata L., de schimbare a încadrării juridice:

- din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 248 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 246 alin. (1) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen., precum și cererea de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 16 alin. (1) lit. a), e) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., în art. 290 C. pen., precum și cererea de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen.

A admis, în parte, cererea formulată de DNA, de schimbare a încadrării juridice, prin aplicarea legii penale noi și, în baza art. 386 alin. (1) Noul C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei L., după cum urmează:

- din art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 248 C. pen., în art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) și art. 308 Noul C. pen.;

- din art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., în art. 322 Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.

1. În baza art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen. și 308 Noul C. pen. și art. 5 alin. (1) Noul C. pen., a condamnat pe inculpata L., la 2 ani închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

2. În baza art. 322 Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 alin. (1) Noul C. pen. a condamnat pe inculpata L. la 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (2) Noul C. pen. a dispus ca inculpata L. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 2 luni închisoare, având de executat în total 2 ani și 2 luni închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

A respins cererea formulată de inculpata E., de schimbare a încadrării juridice:

- din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - în forma în vigoare în prezent - rap. la art. 246 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen., precum și cererea de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 16 alin. (1) lit. a), e) Noul C. proc. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. în art. 290 C. pen., precum și cererea de achitare pentru această infracțiune, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen.

A admis, în parte, cererea formulată de DNA, de schimbare a încadrării juridice, prin aplicarea legii penale noi, și, în baza art. 386 alin. (1) Noul C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei E., după cum urmează:

- din art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 C. pen. în art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen. și art. 308 Noul C. pen.;

- art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., în art. 322 Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen.

1. În baza art. 48 Noul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen. și art. 308 Noul C. pen. și art. 5 alin. (1) Noul C. pen., a condamnat pe inculpata E., la 2 ani închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

2. În baza art. 322 Noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 5 alin. (1) Noul C. pen., a condamnat pe inculpata E. la 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (2) Noul C. pen., a dispus ca inculpata E. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 2 luni închisoare, având de executat în total 2 ani și 2 luni închisoare și interzicerea pe 1 an a exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. a interzis inculpatelor ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi alese în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea pedepsei principale.

În baza art. 91 - 92 Noul C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatelor L. și E. pe o durată de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 93 Noul C. pen., inculpatele, pe perioada termenului de supraveghere, trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Râmnicu Vâlcea, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existentă;

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care din cauza sănătății nu poate presta această muncă.

A atras atenția inculpatelor asupra dispozițiilor art. 96 Noul C. pen. cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre.

În baza art. 256 cu referire la art. 25 alin. (3) Noul C. proc. pen., a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate:

- Adeverința de venit din 16 noiembrie 2007 emisă de SC N. SRL Râmnicu Vâlcea pentru numita O., în scopul obținerii în mod necuvenit a creditului în sumă de 1.200.000 RON de către inculpatul C.;

- Adeverința de venit din 12 decembrie 2007 emisă de SC P. SRL Râmnicu Vâlcea pentru inculpatul J., în scopul obținerii în mod necuvenit a creditului în sumă de 700.000 RON, de către inculpatul J., credit de care în realitate a beneficiat inculpatul C.;

- facturile fiscale ce atestă în mod nereal prestarea serviciilor de intermediere de către SC G. SRL Râmnicu Vâlcea pentru F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, respectiv cu seria X și numerele următoare: ....;

- facturile fiscale ce atestă în mod nereal prestarea serviciilor de intermediere de către SC H. SRL Râmnicu Vâlcea pentru F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, respectiv cu seria X1 și numerele următoare: ...;

- facturile fiscale ce atestă în mod nereal prestarea serviciilor de intermediere de către SC I. SRL Râmnicu Vâlcea pentru F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, respectiv: seria X2 ....

În baza art. 289 alin. (3) și art. 290 alin. (5) Noul C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C. a bunurilor care au făcut obiectul săvârșirii infracțiunilor de luare și dare de mită și a celor dobândite prin săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și delapidare, în formă continuată, respectiv:

- un Q. sau contravaloarea acestuia, în sumă de 37.818,60 euro;

- un R. sau contravaloarea acestuia, în sumă de 71.147,02 euro;

- un S. sau contravaloarea acestuia, în sumă de 55.456,74 euro;

- un T. sau contravaloarea acestuia, în sumă de 38.570,28 euro;

- un home cinema, un aparat de uscat și îndreptat părul, 2 buc. LCD, un home cinema, 2 buc. set saci, un LCD, un LCD TV, un home cinema, un aspirator, un cuptor cu microunde, o combină frigorifică, o mașină de spălat, 2 buc. aparat îndreptat părul, o mașină de spălat, o combină frigorifică, o plasmă TV, un suport LCD, 2 buc. uscător de păr, 2 buc. LCD, 2 buc LCD, 4 buc. Suport LCD, un fier de călcat, un fier de călcat, un filtru de cafea, sau contravaloarea acestora, în sumă totală de 27.220,02 RON.

În baza art. 290 alin. (5) Noul C. pen., a dispus confiscarea bunurilor care au făcut obiectul săvârșirii infracțiunilor de luare și dare de mită, bunuri date de inculpatul B. inculpatului J., respectiv un home cinema, un home cinema, un LCD, un aparat de tuns, un fier de călcat, un fier de călcat, un aparat foto digital, LCD TV, un frigider, un frigider cu 2 uși, o mașină de spălat, o navigație GPS, un Notebook, un telefon mobil, sau contravaloarea acestora, în sumă totală de 27.554,72 RON.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 252 Noul C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin Ordonanța nr. x/P/2008 din 20 septembrie 2010, în cursul urmăririi penale, asupra bunurilor mobile/imobile aparținând inculpaților C., B. și J., până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 399 cu referire la art. 211 și urm. din Noul C. proc. pen., a menținut măsura controlul judiciar luată față de inculpatul B. de Tribunalul Călărași prin Încheierea din 31 martie 2014.

A admis, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă F. și:

A obligat pe inculpatul C. la plata sumei de 1.380.748,82 RON, reprezentând contravaloarea creditului acordat prin mijloace frauduloase, sumă compusă din 1.199.194,21 RON credit restant, 45.179,88 RON dobânzi restante, 135.729,79 RON dobânzi penalizatoare și 644, 94 RON cheltuieli de urmărire efectuate de bancă.

A obligat pe inculpatul C., în solidar cu inculpatul B., iar acesta în solidar cu SC G. SRL, la plata sumei de 102.512,88 RON, reprezentând contravaloare comisioane de intermediere acordate în mod nejustificat.

A obligat pe inculpatul C., în solidar cu inculpata E., iar aceasta în solidar cu K. la plata sumei de 24.924,47 RON, reprezentând contravaloare comisioane de intermediere acordate în mod nejustificat.

A obligat pe inculpatul C., în solidar cu inculpate L., iar aceasta în solidar cu I. la plata sumei de 40.736,29 RON, reprezentând contravaloare comisioane de intermediere acordate în mod nejustificat.

În baza art. 25 alin. (5) Noul C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă privind pe inculpatul J., întrucât a încetat procesul penal ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 274 Noul C. proc. pen. i-a obligat pe inculpați la plata de cheltuieli judiciare către stat:

- pe inculpatul C. - la plata sumei de 15.000 RON, din care 10.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală;

- pe inculpatul B. - la plata sumei de 15.000 RON, din care 10.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală;

- pe inculpata E. - la plata sumei de 6.000 RON, din care 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală;

- pe inculpata L. - la plata sumei de 6.000 RON, din care 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.

În baza art. 274 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. pen., au rămas în sarcina statului onorariile avocaților din oficiu: 400 RON - avocat U. pentru inculpatul C.; 400 RON - avocat V. pentru inculpata L., 400 RON - avocat W. pentru inculpata E.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., partea civilă F. SA, parte responsabilă civilmente SC A. SRL, inculpații B., C., L., E., M., moștenitor al inculpatului J., și SC G. SRL, SC H. SRL și SC I. SRL.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a criticat hotărârea apelată pentru:

1. Greșita schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, arătând că punctul de vedere al Ministerului Public, raportat la dispozițiile substanțiale, raportat la considerentele și dispozitivul Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, dar și la dezlegările ulterioare nr. 5 și 9 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând și dispozițiile art. 49 alin. (2) din C. proc. pen. este că, se impune a se face aplicarea dispozițiilor art. 4 și art. 5 alin. (1) din C. pen. actual, și că este vorba de o recalificare a faptelor ce îmbracă haina juridică a infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, astfel încât nu apreciază ca legal și temeinic a pune în discuție o eventuală schimbare de încadrare juridică.

Reiterând că în cauză legea nouă este mai favorabilă fiecăruia din cei patru inculpați, și că există suficiente probe din care rezultă, fără dubiu, vinovăția acestora, a solicitat, în temeiul art. 396 alin. (2) și art. 49 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpaților, după cum urmează:

a) C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) și art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

- uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

- spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

- complicitate la delapidare în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen., în regimul de detenție prevăzut de art. 60 C. pen.;

b) B., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru bunurile remise cu titlu de mită inculpatului C.);

- dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru bunurile remise cu titlu de mită inculpatului J.);

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) și art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

- delapidare în formă continuată, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;

- spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen.;

c) L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen.;

d) E., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen.

Pentru inculpatul J., decedat în cursul cercetării judecătorești, în temeiul art. 396 alin. (6) cu referire la art. 17 și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a solicitat să se constate încetat procesul penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., complicitate la delapidare, în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., complicitate la spălarea banilor, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen.

2. Greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, care nu reflectă îndeajuns gradul de pericol social raportat la laborioasa și îndelungata activitate infracțională, prima instanță arătând o toleranță nejustificată în stabilirea unor cuantumuri pentru fiecare din infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, cuantumuri orientate către minimul pedepselor prevăzute de către legiuitor sau chiar sub acest minimum (fila x pct. 1 din sentință, unde pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 308 C. pen. și art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului C. o pedeapsă de 2 ani închisoare, sub minimul special, fără a se reține existența vreunei circumstanțe atenuante sau cauze de reducere a pedepsei), în condițiile în care în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. Instanța nu numai că nu a analizat sistematic criteriile de individualizare a pedepselor, în sensul dispozițiilor art. 74 C. pen., dar s-a raportat excesiv în activitatea de individualizare la criteriile prevăzute de C. pen. de la 1969 (în condițiile în care a stabilit ca lege mai favorabilă dispozițiile Noului C. pen.).

3. Greșita soluționare a acțiunii civile, arătând că Tribunalul a constatat că prejudiciul cauzat F. este mai mic decât suma solicitată, în mod greșit fiind incluse și sumele decontate de centrală, după data de 1 august 2014, motiv pentru care a obligat pe inculpați la repararea prejudiciului produs prin activitatea lor infracțională până la data de 1 august 2008. De asemenea, Tribunalul a reținut solidaritatea inculpaților la plata despăgubirilor civile raportat la activitatea infracțională a fiecăruia, referitor la părțile responsabile civilmente reținând această calitate numai acelor societăți pentru care sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prin raportare la legea civilă. Tribunalul a respins solicitarea părții civile de a-i obliga pe inculpați la plata sumei de 46.394,04 RON cu titlu de venit nerealizat de bancă în perioada iulie 2010 - august 2014. Solicitarea părții civile cu privire la plata de către inculpați a sumei de 159.076,29 RON reprezentând suma achitată suplimentar executantului SC A. în derularea Contractului nr. x/2007 a fost, de asemenea, respinsă de Tribunal, apreciindu-se că din probele administrate în cauză nu a rezultat producerea acestui prejudiciu în dauna F. prin executarea Contractului nr. x/2007. De asemenea, cu privire la suma de 79.882,83 RON reprezentând plăți nejustificate efectuate de F. Sucursala Râmnicu Vâlcea în perioada 2006 - 2008 în baza contractelor încheiate cu SC X. SRL, SC A. SRL, SC Y. SRL și SC Z. SRL, Tribunalul a constatat cererea ca neîntemeiată, pentru că aceste contracte nu au făcut obiectul cauzei.

Partea civilă F. SA a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii sale de constituire ca parte civilă cu privire la suma de 159.076,29 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin încheierea Contractului de execuție lucrări din 26 noiembrie 2007 și a solicitat admiterea acesteia de către instanța de apel, ca urmare a desființării sentinței atacate sub acest aspect.

Suma de 159.076,29 RON se compune din: 129.486,42 RON reprezentând suma achitată suplimentar executantului SC A. SRL, pentru lucrările efectuate la cele cinci agenții F. SA, și suma de 29.589,87 RON, reprezentând actualizarea sumei principale. Prejudiciul produs a fost stabilit prin Procesul-verbal al Direcției de Control din 30 martie 2010 și I.O.M. din 16 aprilie 2010, iar modul de calcul al actualizării sumei a fost prezentat în fișa de calcul depusă la dosarul cauzei.

În speță, Sucursala F. Râmnicu Vâlcea nu a organizat nicio procedură de atribuire a lucrărilor executate la mai multe agenții; din analiza Contractului din 26 noiembrie 2007 rezultă ca acesta nu are descrise lucrările ce urmau să fie executate și nici nu are menționată o valoare contractuală (prețul contractului fiind determinat pe baza devizului ofertei declarate câștigătoare). De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada înregistrării la bancă a ofertei financiare propuse de SC A. SRL, dat fiind faptul că numărul de înregistrare de la bancă ar fi trebuit să se regăsească pe exemplarul adresei de înaintare a ofertei, care ar trebui să se afle în posesia SC A. SRL. Deși această ofertă a fost depusă la dosarul cauzei de către SC A. SRL, pe parcursul cercetării judecătorești efectuate de Tribunalul Călărași aceasta nu poartă număr de înregistrare de la Sucursala F. Râmnicu Vâlcea. Aceste documente (oferta tehnică, oferta financiară) reprezintă acte ce se constituie anexă la oferta ce se depune în cazul în care se organizează o procedură de atribuire a unui contract (selecție de oferte, licitație, încredințare directă) și pe baza cărora se desemnează oferta câștigătoare. De altfel, contractul se află depus la dosarul cauzei în mai multe forme, fie încheiat de către F. SA (acesta prezentând modificări, ștersături și adăugiri efectuate cu pixul), fie încheiat de către F. SA, în condițiile în care, la data încheierii acestuia, F. SA nu exista (denumirea Băncii a fost schimbată la data de 6 mai 2008).

Partea responsabilă civilmente SC A. SRL a arătat că deși în cuprinsul motivării sentinței atacate Tribunalul reține că prin derularea Contractului de execuție lucrări nr. x/2007 (în raport de care s-a dispus trimiterea în judecată) nu s-a produs niciun prejudiciu în dauna F. SA și nu a stabilit nicio obligație în sarcina părții responsabile civilmente, instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile, în sensul respingerii acțiunii civile față de partea responsabilă civilmente SC A. SRL.

Inculpatul B. a criticat hotărârea atacată pentru următoarele motive:

1) Greșita condamnare a inculpatului B.:

A. Sub aspectul infracțiunii de dare de mită privind remiterea unor bunuri inculpatului C., în cauză nu există mijloace de probă din care să rezulte că între inculpatul B. și inculpatul C. au existat înțelegeri frauduloase având ca obiect atribuirea unor contracte de lucrări sau prestări servicii.

Referitor la contractele pentru lucrările executate de SC A. SRL, neregulile în derularea lor au fost preluate din rechizitoriu, întrucât în cauză nu s-a administrat nicio probă în legătură cu atribuirea și derularea acestora.

Având în vedere precizările din rechizitoriu, conform cărora: «instanța va fi sesizata numai cu aspectele frauduloase legate de derularea Contractului din 26 noiembrie 2007», iar «în ce privește celelalte contracte de achiziții de lucrări încheiate între F. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea și SC A. SRL se va dispune disjungerea urmăririi penale, când s-au discutat obiecțiunile și cererile de completare a raportului de expertiză financiar-contabilă, la data de 13 ianuarie 2014. Procurorul de ședință a precizat că instanța este sesizată numai în legătura cu Contractul nr. x/2007. Întrucât, față de precizările procurorului, nu s-a mai administrat nicio probă în legătură cu aceste contracte, care nici măcar nu au fost prezentate la dosarul de urmărire penală, instanța nu putea să le mai rețină în legătură cu vreo acuzație.

În ceea ce privește Contractul nr. x/2007, acesta nu a fost atribuit nelegal și s-a derulat în condiții de deplină legalitate; SC A. SRL nu a produs niciun prejudiciu în executarea acestuia: dimpotrivă, au rămas neîncasate lucrări în valoare de 41.000 RON; deci nu se poate reține că inculpatul C. și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu și astfel ar fi fost «răsplătit» de B. (așa cum în mod nejustificat a reținut prima instanță).

Inculpatul B. nu avea niciun interes în atribuirea și derularea Contractului nr. x/2007. În cadrul obiectivului nr. 8 al expertizei financiar-contabile, experții au stabilit că «Profitul contabil al SC A. SRL, aferent valorii lucrărilor executate în baza Contractului nr. x/2007, este de 8.464.14 RON».

Procurorul a pretins inițial ca profitul SC A. SRL aferent acestui contract ar fi fost de 34.533.11 RON, iar ulterior de 51.173,11 RON (evident, fără să ia în calcul lucrările executate și nedecontate de SC A. SRL). Deși este greșit acest mod de calcul, nici această sumă (de 51.173,11 RON) nu susține acuzația că s-ar fi oferit o mită de circa 1300.000 RON în vederea unui profit de 51.173,11 RON.

SC A. SRL a contractat cu F. SA două produse bancare:

- o linie de credit tip revolving, prelungită și majorată până în prezent, care este în vigoare și astăzi, în aceleași condiții în care a fost acordată;

- un acord de garanție/scrisoare de garanție bancară, de asemenea, prelungit până în prezent, în aceleași condiții în care a fost acordat.

Pentru niciunul din aceste două produse societatea nu a beneficiat de intervenția sau favorurile lui C., produsele bancare fiind aprobate și acordate în deplină legalitate, așa cum reiese din mijloacele de probă administrate în timpul cercetării judecătorești.

Cum din luna noiembrie 2008 inculpatul C. nu a mai fost director al sucursalei Râmnicu Vâlcea a F., este de neînțeles modul de stabilire a "interesului" în favoarea inculpatului C. cu privire la acordarea nelegală a două produse bancare în vigoare și astăzi, prelungite timp de peste 7 ani după plecarea lui C. din F.

Pe parcursul cercetării judecătorești procurorul și-a nuanțat acuzația (întrucât era evident că nu se poate susține că inculpatul C. ar fi putut "primi efectiv" autoturismele pe care nici B. și nici SC A. SRL nu le aveau), pretinzând că C. ar fi primit folosința autoturismelor.

B. Sub aspectul infracțiunii de dare de mită în legătură cu remiterea unor bunuri inculpatului J., s-a arătat că prin executarea Contractului nr. x/2007 nu s-a produs niciun prejudiciu în dauna F., nu există nicio sumă încasată pentru lucrări care nu s-au executat (dimpotrivă, s-a dovedit prin expertiza tehnică, faptul că SC A. SRL a executat lucrări pe care nu le-a decontat și încasat, deoarece nu erau prevăzute în grilele F).

J. nu a participat la atribuirea contractului, nu a fost diriginte de șantier al F. SA pentru această lucrare, nu a semnat nicio situație de lucrări (așa cum s-a stabilit fără dubiu prin concluziile expertizei financiar-contabile (obiectivul nr. 6); procesele-verbale de recepție încheiate în luna octombrie 2008 (la care a participat J., în calitate de angajat al Centralei F. SA) s-au întocmit pentru înregistrarea în contabilitatea Centralei F. a investiției și nu pentru plata lucrărilor (cum greșit se susține în rechizitoriu); plata lucrărilor se făcuse anterior, la terminarea lucrărilor (operațiune la care J. nu a participat în nicio calitate).

Niciunde în cuprinsul motivării sentinței nu sunt descrise actele materiale săvârșite de cei doi (J. și B.) pentru realizarea conținutului infracțiunilor de luare și, respectiv, dare de mită.

Nu se arată în ce mod «a ajutat J.» la atribuirea în mod preferențial a unor contracte și care sunt contractele astfel atribuite; ce atribuții de serviciu a încălcat acesta și care ar fi fost interesul inculpatului B. să-i ofere vreun folos necuvenit.

Se afirmă doar că în schimbul acestor «servicii» J. ar fi primit de la B. «în mod repetat, cu titlu de mită» bunuri de uz casnic în valoare de 27.554,72 RON.

Într-o altă ordine de idei, inculpatul J. nu putea avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu (neavând calitatea de funcționar și, în consecință, nici calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită.

În legătură cu calitatea pe care a avut-o J. în cadrul F., Curtea de Apel București s-a pronunțat prin Decizia penală nr. 107/A din 4 aprilie 2013, în Dosarul nr. x/90/2010, când a analizat complicitatea la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatei AA. (condamnată pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, și nu pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care fusese trimisă în judecată prin același rechizitoriu. Curtea de Apel București a reținut că J. nu avea calitatea de funcționar, cerută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Tribunalul Călărași nu putea trece peste statuările instanței de control judiciar nici în legătură cu infracțiunea de luare și, respectiv, dare de mită, care-l privea pe același angajat al F. SA - J.

În fine, inculpatul B. nu avea niciun interes să-i ofere mită lui J. și nici nu s-a dovedit în cauză că ar fi existat vreo înțelegere (anterioară sau concomitentă) între cei doi în sensul oferirii mitei.

În ceea ce privește infracțiunile de dare de mită, pretins comise în legătură cu inculpații C. și J.), prevăzute de art. 255 C. pen. anterior, rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a solicitat așadar achitarea, în principal, pentru că fapta nu există, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru că nu este prevăzută de legea penală.

Și pentru această infracțiune se impune schimbarea încadrării juridice, prin eliminarea referirii la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 78/2008.

C. Sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu (art. 132 din Legea nr. 78/2000): Pentru a putea susține incidența dispozițiilor art. 2481 C. pen. (anterior), procurorul a reunit, fără nicio justificare legală și obiectivă, într-o singură urmare, prejudiciile pretins produse prin atribuirea și derularea Contractului nr. x/2007 (129.489,52 RON) și prin derularea Contractului de intermediere din 1 martie 2007 încheiat între F. SA și SC G. SRL Râmnicu Vâlcea (129.174,88 RON), pentru a putea invoca prevederile art. 146 și art. 2481 C. pen. (anterior).

Faptul că, în speță, redactorul rechizitoriului a forțat până la denaturare semnificația art. 41 alin. (2) C. pen. anterior rezultă din modul în care sunt expuse faptele în rechizitoriu. Din simpla lectură a actului de sesizare reiese că nu există (și nici nu poate exista) nicio legătură (nici de rezoluție și nici de alt mod) între faptele descrise la pct. A și cele menționate la pct. B.l din rechizitoriu.

Tot nejustificat reține prima instanță că "este evident că acest contract [nr. x/2007] nu s-a încheiat la 26 noiembrie 2007, ci la o dată mult ulterioară, mai exact în cursul lunii mai 2008, dată la care SC BB. SA s-a transformat în F. SA, motiv pentru care pe antetul contractului a apărut această ultimă titulatură. Acest lucru rezultă din înregistrările efectuate în cauză precum și din faptul că la momentul efectuării percheziției domiciliare în data de 1 septembrie 2010 la sediul SC A. SRL a fost identificat, nesemnat și nedatat un contract încheiat între F. SA și SC A. SRL cu aceeași formă și același conținut cu cel înregistrat sub nr. x având ca obiect reparații F.". Motivarea instanței reia fără nicio cenzură acuzația făcută în rechizitoriu.

În realitate, de la sediul SC A. SRL a fost ridicat originalul Contractului din 26 noiembrie 2007, aflat în dosarul de urmărire penală. Nu este nicio îndoială că acesta este contractul încheiat între părți și a fost ridicat de la sediul SC A. SRL cu ocazia percheziției din 1 septembrie 2010. O demonstrează procesul-verbal «de inventariere bunuri, documente și înscrisuri» ridicate de la SC A. SRL la 1 septembrie 2010, întocmit în prezența avocaților la data de 10 septembrie 2010 și aflat în dosarul de urmărire penală (ce precedă actele ridicate atunci, între care și originalul contractului de la dosar).

«Copia» Contractului evocată de procuror și reținută de prima instanță ca purtând antetul F. SA este executată în condiții care nu sunt lămurite în dosar (probabil a fost contrafăcută de CC., angajat al Centralei F. SA). Această «copie» se află în dosarul de urmărire penală - și reprezintă «anexa 1» a Procesului-verbal din 30 martie 2010, întocmit de martorul CC. O analiză a acestei copii relevă faptul că prima filă este adăugată prin suprapunere și copiere peste alte copii; la fel și filele următoare; contractul încheiat în realitate se află în dosarul de urmărire penală. Contractul real este semnat pe fiecare filă de reprezentantul SC A. SRL (ceea ce nu se întâmplă cu copia-anexă a raportului întocmit de reprezentantul F.).

Contractul, în original, încheiat între F. SA București - Sucursala Râmnicu Vâlcea și SC A. SRL nr. x din 26 noiembrie 2007 se află în dosarul de urmărire penală, iar acesta este semnat și ștampilat de reprezentanții legali ai ambelor părți.

Cu toate acestea, deși inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru modalitatea alternativă a infracțiunii de abuz în serviciu în forma în care urmarea imediată este producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unității, prima instanță reține fără temei că prin atribuirea și derularea Contractului nr. x/2007 s-ar fi produs o tulburare însemnată activității F.

Atribuirea Contractului nr. x s-a făcut prin încredințare directă, așa cum reiese și din Procesul-verbal de control din 24 decembrie 2008, întocmit de Centrala F. Afirmația din rechizitoriu și din motivarea primei instanțe, că acest contract a depășit valoarea de 500.000 RON și că s-a încălcat astfel norma metodologică a F. nu este adevărată. Norma Metodologică din 26 august 2005 prevede la pct. 9 și 10 modalitățile în care se poate face o achiziție. La pct. 11 se prevede că aceste modalități au un caracter orientativ, iar factorul decizional poate stabili modificări de aprobare a procedurilor de achiziție; la pct. 12 se arată că după achiziție «hotărârea comisiei este definitivă și nu necesită avizări și aprobări ulterioare». Mai mult, în I.O.M. nr. x/2008 se arată că, datorită volumului mare de achiziții, pentru anul 2008 achizițiile se fac pe bază de prețuri unitare aprobate de centrala F., care devin obligatorii pentru furnizor (pct. II. art. 2). modificând astfel N.M. nr. x/2005.

Din cuprinsul Contractului nr. x/2007 rezultă - art. 10.3 - că executantul nu e responsabil nici de caietul de sarcini și nici de proiect, iar conform art. 11.1, rezultă că autorizația de construire era în sarcina achizitorului. De altfel, nici nu era necesară autorizație de construire, deoarece nu se executau lucrări de structură de rezistență (ceea ce a fost luat drept structură de rezistență erau de fapt trotuare de gardă și șape armate). Toate contractele au fost ștampilate și semnate de reprezentanții legali ai F. Alte semnături nu se impuneau.

Nu este reală reținerea că nu exista document în legătură cu aprobarea investiției pentru anul 2007, deoarece exista anexa 5 la I.O.M. x, prin care s-au aprobat fondurile și locațiile pentru anul 2008; există, de asemenea, note de fundamentare, existând programe anuale de investiții. Contractul nr. x s-a derulat în anul 2008, deci este firesc ca obiectivele care s-au realizat să fie cele din lista de investiții din anul 2008.

Toate lucrările executate de SC A. SRL în baza acestui contract au fost derulate și monitorizate de către reprezentanții Centralei F.; plățile s-au efectuat la nivelul sucursalei (numai în legătură cu o parte a lucrărilor), iar înregistrarea pe conturile de investiții și punerea în funcțiune a acestora s-au realizat de Centrala F. (Direcția Contabilitate).

Prin încheierea Contractului nr. x/2007 nu s-a depășit limita de competență a sucursalei; procedura de atribuie a fost legală, iar contractul este legal întocmit, respectând chiar «modelul» și hotărârile centralei F. SA.

Referitor la contractele de intermediere în cauză, martorul DD. a menționat că în toate cazurile s-au plătit comisioanele, aplicându-se vizele de Control Preventiv, «Bun de plată» și «Aprobat», deși facturile trimise spre decontare nu erau însoțite de documente justificative. A omis însă că niciuna din vizele enumerate nu a fost pusă de inculpatul C., iar viza «aprobat» nu există. Or, responsabilitatea verificării aparținea directorului comercial EE. Nu se menționează nici care ar fi trebuit să fie «documentele justificative» despre care pretinde că lipsesc. Nici prima instanță nu arată care ar fi fost documentele ce trebuiau întocmite și de către cine.

Din suma totala plătită pentru intermediere, de 203.022,11 RON, Centrala F. SA a plătit, după 1 august 2008, în aceleași condiții, suma de 34.848,47 RON. Prima instanță nu a analizat însă aceste ultime facturi, emise în același condiții cu cele anterioare datei de 1 august 2008.

În realitate, serviciile de intermediere s-au prestat; ceea ce urmărea banca prin încheierea acestor contracte de intermediere era atragerea clienților - beneficiari ai creditelor, iar acest scop a fost atins de bancă, prin executarea obligațiilor asumate de intermediari. Dovada o reprezintă chiar împrumuturile acordate, identificate atât de DD. cu ocazia controlului, cât și de experții desemnați de instanță.

În fața Tribunalului Călărași au fost audiate ca martori mai multe persoane (FF. - la 8 aprilie 2013, GG. - la 7 octombrie 2013, HH. - la 7 octombrie 2013, II. - la 28 octombrie 2013, JJ. - la 28 octombrie 2013 etc.) care au relatat condițiile în care s-a desfășurat activitatea de intermediere. Au fost depuse numeroase înscrisuri, a fost întocmit raportul de expertiză financiar-contabilă.

Toate cele 3 contracte au un conținut identic și reprezintă forma aprobată de Centrala F., constituită ca anexa nr. 15 a Procedurilor de creditare a persoanelor fizice nr. x/2005, transmisă prin Circulara din 8 septembrie 2006 - documente aflate în dosarul de urmărire penală.

Clauza din contractele de intermediere care se referea la decontarea comisioanelor este cea cuprinsă în art. 5.3 din contractele de intermediere: «Banca va efectua plăți numai pe baza facturii emise de Intermediar». În cuprinsul art. 6.2 din contract, banca se obligă «să comunice lunar Intermediarului tragerile din credite efectuate în luna anterioară», întrucât numai în raport de sumele trase de beneficiari se plăteau comisioanele.

Nu se putea reține în sarcina inculpatului C. săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, nici contra intereselor persoanelor, nici contra intereselor publice, nici în forma simplă și nici în forma calificată și continuată, deoarece fapta nu există.

În consecință, nici complicitatea la săvârșirea acestei infracțiuni nu putea fi reținută în sarcina inculpatului B.

Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu-și găsesc aplicarea în cauză, nici în forma anterioară și, cu atât mai puțin, în forma lor actuală.

Subiectul activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este calificat prin calitatea de funcționar public - în sensul dispozițiilor art. 145 C. pen. (1969) - calitate pe care C. nu o avea la data pretinsei săvârșiri a infracțiunii.

F. SA este (și era și la data pretinsei săvârșiri a infracțiunilor) persoană juridică română, organizată în forma juridică a unei societăți comerciale pe acțiuni; își desfășoară activitatea ca bancă, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile: Legea nr. 58/1998, iar ulterior O.U.G. nr. 99/2006, statutul F. SA, regulamentul propriu de organizare și funcționare adoptat de bancă (Regulamentul de organizare și funcționare - ROF) și reglementările interne emise în condițiile legii (Reglementări interne).

Prin O.U.G. nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a F. S.A. în vederea privatizării, în art. 1 se menționează expres: "F. S.A., persoană juridică română de drept privat, este organizată și funcționează ca bancă în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, fiindu-i aplicabilă legislația în domeniul bancar, cu excepțiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență."

Statutul băncii a fost aprobat (pentru perioada vizată de rechizitoriu) de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 979/2005 și Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 425/2008.

Pentru existența infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. (1969), este necesar ca fapta să fie săvârșită de un funcționar public, iar paguba să fie cauzată unei unități din cele de la art. 145 C. pen. (1969).

Conform art. 145 C. pen. (1969), prin termenul "public" se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrative, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii sunt de interes public. F. SA nu se încadrează în niciuna din aceste categorii însă.

Analizându-se activitatea infracțională pretins săvârșită de inculpatul C. (așa cum este expusă în rechizitoriu) prin prisma textelor de lege sus-menționate și a actelor normative în temeiul cărora funcționează F. SA, rezultă că aceasta nu poate fi calificată ca abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată, prev. de art. 2481 cu referire la art. 248 C. pen. (1969), F. SA nefiind o persoană juridică de interes public, ci o persoană juridică privată.

Așadar, încadrarea faptelor prezentate în rechizitoriu pretins săvârșite de C. (numai în raport de modul în care au fost redate), ar realiza conținutul a două infracțiuni continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246, cu aplicarea art. 258 C. pen. (1969).

Privitor la Contractul nr. x/2007 s-a pretins ca s-a produs un prejudiciu de 129.489,52 RON (în care este inclusă și suma plătită de Centrala F. SA, după 1 august 2008) - sumă sub nivelul vizat de dispozițiile art. 146 C. pen. (1969). Tribunalul a reținut însă că nu s-a produs niciun prejudiciu în dauna F. SA prin executarea acestui contract.

Referitor la contractele de intermediere încheiate de F. SA cu cele trei societăți comerciale, valoarea însumată a pretinsului prejudiciu, imputat inculpatului C. (așa cum este prezentată la rechizitoriu) este de 203.022,11 RON, însă la această valoare se ajunge de către procuror, cumulând și sumele decontate de Centrala F. după 1 august 2008 (plăți de care nu ar putea fi responsabil inculpatul C.), deși nicio persoană din centrala F. SA nu a fost trimisă în judecată.

Facturile plătite de Centrala F. SA, după 1 august 2008, pentru toate cele trei societăți de intermediere, sunt în valoare de 34.848,47 RON.

Rezultă că, de fapt, procurorul îi impută inculpatului C., în săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, decontarea unor facturi în cuantum de 168.173,64 RON (203.022,11 RON - 34.848,47 RON).

Se impunea astfel schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă agravată și continuată, cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/200, în infracțiunea de complicitate la săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată, cu aplicarea art. 258 C. pen. (1969), în concurs, infracțiuni pentru care lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum pretinde art. 258 C. pen. (1969).

A solicitat încetarea procesului penal, întrucât lipsește plângerea prealabilă, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) și art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., iar în subsidiar - achitarea, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, art. 2481 C. pen. (1969), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

D. Sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsul intelectual în înscrisuri sub semnătură privată nu a constituit infracțiune până în data de 1 februarie 2014, când a intrat în vigoare noul C. pen., având în vedere că art. 290 C. pen. (1969) face trimitere la art. 288 din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 290 C. pen. (1969), reprezintă infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată: "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice".

Modurile prevăzute de art. 288 C. pen. (1969): "Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice".

Dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate prin pct. 10 din Legea nr. 187/2012 începând cu 1 februarie 2014.

Potrivit art. 322 din noul C. pen.: "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Din dispozițiile legale citate mai sus reiese că falsul în înscrisuri sub semnătură privată nu putea fi decât material, iar nu și intelectual, teză probată atât de trimiterea art. 290 C. pen. (1969) la dispozițiile art. 288 din același cod, care incriminau falsul material, cât și de trimiterea existentă în art. 322 din Noul C. pen., care menționează nu numai falsul material, ci și falsul intelectual.

Această interpretare este confirmată și de expunerea de motive care a însoțit proiectul noului C. pen., conform căreia: "Astfel, infracțiunea de fals intelectual a fost completată cu o nouă dispoziție, incidentă atunci când fapta nu a fost săvârșită de un funcționar. În acest caz, bineînțeles, nu mai este vorba de un înscris oficial, ci de un înscris sub semnătură privată. Incriminarea se impunea, datorită faptului că pe baza textelor existente în legea în vigoare, era dificilă încadrarea juridică a unor fapte, devenite din ce în ce mai frecvente, comise în sfera raporturilor comerciale (spre exemplu, facturi care consemnează date neconforme realității)".

Or, în cauză, inculpatului B. nu i se impută că a contrafăcut ori alterat un înscris preexistent.

Pe de altă parte, prin actul de sesizare a instanței i se impută inculpatului B. că a dispus și a participat la întocmirea celor 19 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2007 - octombrie 2008, trimiterea în judecată fiind pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în calitate de autor al pretinsei infracțiuni.

Or, potrivit art. 24 C. pen. (1969), autorul «este persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală».

Prin actul de sesizare a instanței nu i se impută însă lui B. că ar fi săvârșit în mod nemijlocit fapta pentru care a fost trimis în judecată, ci doar că a dispus și a participat la întocmirea celor 19 facturi fiscale, fără să se precizeze, în concret, în ce a constat participarea acestuia la întocmirea acestor facturi, pretins falsificate. Niciuna din facturile pretins falsificate nu este întocmită ori semnată de B.

Tribunalul a reținut că numai 16 dintre facturi ar fi fost "falsificate", dispunând anularea acestora. Aceasta rezultă și din faptul că "prejudiciul" reținut în legătură cu acuzația de abuz în serviciu și respectiv, complicitate la această infracțiune, este "calculat" la suma de 102.512,88 RON (contravaloarea a 16 facturi), față de 129.174,88 RON - sumă la care se referă rechizitoriul.

Centrala F. SA a decontat facturile după data de 1 august 2008, le-a apreciat la fiind legal întocmite, ca reprezentând echivalentul comisioanelor datorate de bancă pentru intermedierea acordării creditelor către diferiți beneficiari. Nici facturile decontate de Centrala F. SA nu au fost însoțite de alte "documente justificative" în afară de factura și de punctajele făcute de intermediari cu salariații băncii, deoarece esențial pentru banca era aducerea clienților care sa beneficieze de produsele bancare. Aceasta a fost atitudinea Centralei F. SA în anul 2008.

A solicitat achitarea, în principal, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu e prevăzută de legea penală), pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. (1969), în legătură directă cu infr. prev. de art. 132 din Legea nr. 78/200 cu ref. la art. 248, 2481 C. pen. (1969) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

E. Sub aspectul infracțiunii de spălare a banilor, nu rezultă din motivarea sentinței care au fost temeiurile de fapt și de drept reținute, cum a stabilit instanța săvârșirea acestei infracțiuni (pentru care a aplicat cea mai grea dintre pedepse) și nici care sunt argumentele pentru care apărările inculpatului au fost îndepărtate, deși acestea au fost amplu expuse oral și în concluziile scrise.

Tribunalul nu face referire nici măcar la varianta normativă a art. 29 din Legea nr. 656/2002 pe care a avut-o în vedere.

Potrivit art. 23 (în prezent art. 29) din Legea nr. 656/2002 republicată, elementul material al acestei infracțiuni constă în una din următoarele situații: a) schimbarea sau transferul de bunuri; b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând ca bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni - în varianta normativă de la art. 23 alin. (1) lit. b) - variantă în raport de care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.

În cazul variantei normative prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. b), «spălarea banilor are ca element material fie acțiunea de ascundere, fie acțiunea de disimulare a adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând ca bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni».

Atât acțiunea de ascundere, cât și acțiunea de disimulare, vizează, în fapt, un ansamblu de fapte concrete prin care spălătorul de bani urmărește să confere o aparență de legalitate produsului infracțiunilor. Activitatea de ascundere, ori disimulare, trebuie să fie de natură a face nesesizabilă, la prima vedere, originea ilicită a provenienței bunului prin crearea unei situații de aparență «legală» veridică a bunurilor și drepturilor asupra acestora. Există o asemenea denaturare a drepturilor asupra bunurilor când sunt disimulate adevăratele relații din care provine bunul respectiv. Dintre tehnicile identificate de doctrină ca fiind folosite la spălarea banilor se pot aminti: facturarea subevaluată sau supraevaluată a mărfurilor și serviciilor, declarații false a cantităților de bunuri exportate sau importate, falsa descriere a bunurilor importate sau exportate, multipla facturare, stipularea în contractele de vânzare-cumpărare (de pildă, pe piața imobiliară) a unor prețuri subevaluate, ori, dimpotrivă, supraevaluate, realizarea unor circuite utilizate în scopul disimulării originilor fondurilor obținute din infracțiuni, utilizarea companiilor fantomă.

În cazul variantei prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, se precizează în literatură că «Prin faptele comise în aceste modalități normative trebuie să se obțină fie o schimbare fizică efectivă a bunurilor, fie o schimbare efectivă juridică (prin ascundere), astfel ca bunul să nu mai poată fi recunoscut sub adevărata sa natură sau proveniență (de pildă, banii proveniți dintr-o spargere sunt prezentați, cu ajutorul unor acte false, ca fiind proveniți dintr-o donație).

Niciun astfel de act material nu i se impută prin rechizitoriu ca fiind săvârșit de B. pentru a se putea reține realizarea laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; de altfel, prin rechizitoriu nu se precizează care dintre acțiunile la care se referă norma legală ar fi fost săvârșită de inculpat, reținându-se că acesta «a ascuns și disimulat adevărata proveniență a sumei de 129.174,88 RON, obținută prin săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, și anume prin decontarea în condiții nelegale a unor facturi fiscale falsificate emise de SC G. SRL către F. SA».

Or, decontarea în condiții nelegale a facturilor fiscale pretins falsificate (dacă ar fi reală) este tocmai consecință juridică a pretinsei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătura privată, analizată mai înainte, ce nu poate realiza și conținutul unei infracțiuni de spălare de bani, ce presupune un «mecanism» mai amplu, care nu s-a realizat și nici nu se impută că ar fi fost realizat în cauză.

În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii analizate, în practica instanțelor s-a reținut că acesta trebuie să fie întotdeauna unul diferit de cel care a participat la săvârșirea infracțiunii din care provin banii (infracțiunea predicat).

Sensul expresiei "cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni" este tocmai acela de a exclude din câmpul subiecților activi pe cei care au săvârșit infracțiunile din care provin bunurile spălate.

Nu poate fi reținută în sarcina inculpatului B. infracțiunea de spălarea banilor și pentru motivul că sursa este una licită: nu au fost săvârșite nici infracțiunea de «abuz în serviciu» sau complicitate la această infracțiune și nici infracțiunea de «fals în înscrisuri sub semnătura privată» pentru a se putea reține proveniența ilicită a vreunei sume de bani.

F. Sub aspectul infracțiunii de delapidare: în ceea ce-l privește pe inculpatul B., nu poate fi reținută niciuna dintre cele trei modalități ale infracțiunii, deoarece acesta nu și-a însușit, nu a folosit și nici nu a traficat bani, valori sau alte bunuri ale societății la care era asociat unic. Activitatea derulată de către inculpat a fost una licită și circumscrisă interesului societății pe care a administrat-o. B., unic asociat și administrator, în perioada în care în rechizitoriu se pretinde că s-ar fi săvârșit infracțiunea (2006 - 2009) nu poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, iar pretinsa însușire, folosire, traficare a sumelor de bani din gestiunea SC A. SRL Râmnicu Vâlcea nu realiza (nici la data trimiterii în judecată) conținutul laturii obiective a infracțiunii analizate, chiar așa cum era prevăzută de C. pen. În cazul societăților cu răspundere limitată, care, potrivit legislației în materie sunt societăți mixte, de persoane și de capital, odată cu constituirea societății comerciale se realizează o confuziune a patrimoniului societății cu acela al asociatului unic, creșterea patrimoniului societății ori reducerea acestuia afectează în același sens și patrimoniul asociatului unic. În aceste condiții, folosirea unor fonduri proprii ale societății de către asociatul unic poate fi privită ca folosirea fondurilor proprii cu consecințe asupra ambelor patrimonii.

Calitatea de funcționar cerută în textul de incriminare al art. 2151 C. pen. (1969) și care presupune orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul altei persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 C. pen. (1969) nu poate fi asimilată cu calitatea de administrator al unei societăți comerciale în care are calitatea și de asociat unic.

B. nu a fost de rea-credință când a transmis folosința autoturismelor și a compensat valoarea unor bunuri de uz casnic către C., întrucât nu a urmărit fraudarea societății, ci obținerea unui câștig, pe care în fapt l-a și realizat. Toate operațiunile au fost efectuate în interesul societății comerciale, de bună-credință și nu în frauda societății, ori în interesul unei alte societăți comerciale.

Autoturismul S. nu a fost folosit de C., ci de salariata SC A. SRL KK. Această susținere a inculpaților a fost dovedită în cauză în principal cu înscrisuri: KK. a fost angajata societății (așa cum rezultă din copia contractului de muncă anexat notelor depuse la instanță la data de 31 martie 2014, aflat și în dosarul de urmărire penală, în original). De aceea, valoarea folosinței acestui bun nu trebuia luată în calcul de expertiză.

A solicitat achitarea, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, întrucât faptele nu există.

2) Greșita aplicare a legii penale în timp: prima instanță a apreciat în mod nelegal și fără motivare că legea penală mai favorabilă este legea nouă. Pentru stabilirea legii penale aplicabile, a reținut exclusiv criteriul limitelor pedepselor, ignorând că stabilirea legii mai favorabile este o operațiune mult mai complexă, așa cum a stabilit și Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 265/2014; mai favorabilă inculpaților este legea veche.

3) Respingerea nejustificată a unor cereri de administrare a unor mijloace de probă, precum și nulitatea altora:

A. Raportul de constatare al specialistului D.N.A. este un act nul, întocmit fără a fi întrunite condițiile de la art. 112 C. proc. pen. (1968), dat fiind că nu exista nicio urgență pentru lămurirea vreunor fapte sau împrejurări ale cauzei și nici pericolul de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a vreunor situații de fapt.

În plus, în cursul cercetării judecătorești s-a dovedit că nu au fost avute în vedere de specialistul D.N.A. normele bancare și procedurile de creditare a persoanelor juridice și nici documente ridicate abia ulterior de organele de urmărire penală.

Mai mult, în fața instanței de judecată s-au efectuat expertizele tehnică și financiar contabilă ale căror concluzii contrazic total concluziile raportului de constatare întocmit în cursul urmăririi penale.

B. Procesele-verbale de redare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice:

În cauză, toate interceptările și înregistrările convorbirilor și comunicărilor evocate în acuzare sunt lovite de nulitate, întrucât au fost efectuate în faza actelor premergătoare, înainte de luna august 2010, când s-a dispus începerea urmăririi penale in rem. Din interpretarea prevederilor art. 911 C. proc. pen. - în acord și cu motivarea Deciziei nr. 962/2009 a Curții Constituționale - rezultă că dispozițiile citate nu permit administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. Curtea Constituțională, analizând constituționalitatea art. 911 C. proc. pen., deși respinge excepția de constituționalitate a textului citat, reține în motivarea deciziei menționate că dispozițiile legale nu permit administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii. De asemenea, conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale (ex. Decizia Plenului nr. 1/1995, Decizia nr. 51/2012), caracterul obligatoriu vizează nu numai dispozitivul, ci și considerentele deciziilor Curții Constituționale ("autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte atât considerentele, cât și dispozitivul").

C. Autorizațiile de interceptare și înregistrare au fost emise de o instanță necompetentă, iar probele obținute în baza lor sunt lovite de nulitate.

Aceste interceptări și înregistrări au fost obținute în baza autorizațiilor din 26 noiembrie 2008, din 13 ianuarie 2009, din 20 martie 2009, din 24 aprilie 2009 din 25 mai 2009 - date prin încheieri pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2008, aflate în dosar și menționate în actul de sesizare, în care s-au redat părți (extrase din context) din procesele-verbale de redare a acestor convorbiri și comunicări, care sunt menționate ca dovezi în sprijinul acuzațiilor.

Toate aceste autorizații au fost dispuse de Tribunalul Argeș, care nu avea competența să ia nicio măsură în cauză. În cazul D.N.A., organizarea acesteia este reglementată de O.U.G. nr. 43/2002 și de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (Secțiunea a 2-a, art. 80 și urm.); D.N.A. funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar sediul Parchetului specializat este în București, la Pitești (în raza Tribunalului Argeș) funcționează doar un serviciu teritorial, care nu este un parchet de pe lângă o instanță.

D. Aceeași este - din acest punct de vedere - și situația autorizației de percheziție din 31 august 2010, emisă de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2010 (prin încheierea aflată în dosar), menționată în rechizitoriu.

E. Percheziția domiciliară efectuată la imobilele SC A. SRL din Râmnicu Vâlcea, la 1 septembrie 2010 este nelegală, fără niciun fel de autorizație emisă de vreo instanță.

Deși a fost emisă autorizație de percheziție domiciliară (în condițiile menționate mai înainte) doar la adresa unde locuia B. și la sediul societății comerciale pe care acesta o administra din Râmnicu Vâlcea, ofițerii DNA au percheziționat și un alt imobil, pentru care nu au avut autorizație de percheziție de unde au și ridicat (nelegal) documente folosite în mai multe dosare până în prezent.

Imobilele proprietatea SC A. SRL din Râmnicu Vâlcea, sunt dobândite prin titluri de proprietate diferite, au numere cadastrale diferite și sunt înscrise în Cărți Funciare diferite; sediul social al SC A. SRL este numai în imobilul din Râmnicu Vâlcea, iar autorizarea perchiziției s-a dispus numai pentru imobilele din Râmnicu Vâlcea ...

4) Nelegalitatea sesizării organelor de urmărire penală:

Printre modalitățile de sesizare a organelor de urmărire penală, legea procesual penală prevede denunțul, sesizarea din oficiu și, în cazul anumitor infracțiuni, plângerea prealabilă.

În cauză, deși în cuprinsul rechizitoriului se menționează că «În cursul anului 2008, la nivelul Serviciului Teritorial Pitești al Direcției Naționale Anticorupție au fost înregistrate sub nr. x/P/2008 mai multe sesizări penale privind funcționari din cadrul F. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea ...», între actele de urmărire penală se prezintă un proces-verbal de sesizare din oficiu din 21 iulie 2008.

Nu se menționează însă, în cuprinsul rechizitoriului, care este modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală la care s-a oprit procurorul.

Pe de alta parte, lipsește plângerea prealabilă pentru infracțiunile pentru care se impune această plângere (abuzul în serviciu).

5) Admiterea unei cereri de schimbare a încadrării juridice, fără ca aceasta să fie pusă în discuția părților;

6) Pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru infracțiuni care nu au format obiectul judecății;

7) Stabilirea de obligații civile în sarcina unor persoane juridice care nu au avut calitatea de părți în proces și nu au fost niciodată citate pentru a formula cereri și apărări;

8) Admiterea acțiunii civile, deși nu este îndeplinită niciuna din condițiile răspunderii civile delictuale, pentru argumentele expuse pe larg în legătură cu soluționarea acțiunii penale: inexistența prejudiciului și a faptei cauzatoare de prejudicii săvârșită cu vinovăție și, prin urmare, a raportului de cauzalitate.

F. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea nu a încercat niciun prejudiciu prin derularea Contractului din 26 noiembrie 2007, întrucât nu a făcut nicio plată pentru pretinse lucrări neexecutate (toate lucrările plătite fiind dovedite ca fiind executate) și nici prin derularea Contractului din 1 martie 2007, întrucât serviciile de intermediere au fost executate, societatea aducând băncii clienți pentru obținerea unor credite (care s-au dovedit a fi eligibile și au fost efectiv acordate de bancă).

Nu a fost produs niciun prejudiciu nici SC A. SRL, activitatea de transmitere a folosinței autoturismelor și bunurilor dovedindu-se a fi profitabilă SC A. SRL. De altfel, SC A. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul C. a solicitat în principal, conform art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, invocând încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, sancționate cu nulitatea, potrivit art. 280 și 282 C. proc. pen.; în subsidiar, conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor ce formează obiectul inculpării și, pe cale de consecință, înlăturarea obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile.

Ca prim aspect de nelegalitate, a invocat judecarea cauzei de către Tribunal în lipsa părților responsabile civilmente - SC G. SRL, K., I., care nu au fost introduse în cauză nici în faza de urmărire penală, nici în faza de cercetare judecătorească, iar prin dispozitivul sentinței apelate au fost obligate la plata despăgubirilor civile în solidar cu administratorii societăților, administratori care în cauză au calitatea de inculpați, raportat la actele materiale vizând contractele de intermediere. Calitatea de inculpat a administratorilor celor trei societăți comerciale, calitate generată de pretinsele fapte cauzatoare de prejudicii, atrage implicit antrenarea răspunderii acestor societăți în calitate de părți responsabile civilmente, conform art. 86 C. proc. pen.

A arătat că următorul aspect de nelegalitate constă în condamnarea inculpatului de către Tribunal fără ca acesta să fie audiat cu privire la toate faptele deduse judecății, încălcându-se în acest mod dreptul la apărare prev. de art. 10 alin. (5) rap. la art. 378 alin. (6) și art. 364 alin. (6) C. proc. pen. Astfel, în cauză s-a procedat la audierea inculpatului la modul generic și nu pe toate actele materiale infracționale cum era legal, audiere făcută la 1 iunie 2011 la instanța inițial învestită, Tribunalul Vâlcea.

La termenul următor, 15 iunie 2011, s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului. După punerea în libertate, studiind dosarul la termenul din 22 iunie 2011, inculpatul a formulat în scris o cerere de reaudiere justificată prin unele inadvertențe în declarația inițială, în sensul că cele consemnate nu exprimă înțelesul și sensul celor declarate. Tribunalul Vâlcea, prin încheierea de ședință a admis această cerere cu prorogarea audierii după administrarea probelor, urmând ca inculpatul să fie audiat pe toate aspectele necesar a fi lămurite. Această reaudiere, inculpatul a justificat-o și prin aceea că în declarația inițială nu a fost lăsat să dea explicații și să-și formuleze apărarea referitor la creditele acordate SC G. SRL, sub pretextul că nu fac obiectul inculpării. În condițiile în care cererea de reaudiere a inculpatului a fost admisă de Tribunalul Vâlcea la 29 septembrie 2014, Tribunalul Călărași învestit cu soluționarea cauzei prin strămutare, a respins nejustificat cererea de reaudiere procedând la condamnarea inculpatului și pentru creditele acordate SC G. SRL.

Sunt incidente, de asemenea, dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv lipsa de apărare a unei părți (a inculpatului), asistență juridică obligatorie în condițiile art. 90 C. proc. pen., întrucât Tribunalul a procedat la judecarea cauzei, respectiv la discutarea de probe sau la administrarea acestora, acordând cuvântul părților și luând măsuri asupra mijloacelor probatorii prin dispozitiv, la două termene de judecată unde inculpatul nu a fost asistat de apărător, astfel:

- la termenul din data de 31 martie 2014 instanța a respins cererea de amânare a apărătorului ales și, fără ca inculpatul să fie asistat de alt apărător, a discutat obiecțiunile la expertiză contabilă și hotărând, prin dispozitiv, asupra admiterii unor obiecțiuni;

- la termenul din data de 1 iulie 2014, tot în contextul în care inculpatul nu a fost asistat de apărătorul desemnat din oficiu, apărător care depusese o cerere de amânare din motive medicale, instanța a procedat la discutarea obiecțiunilor la rapoartele de expertiză, hotărând prin dispozitiv admiterea obiecțiunilor parchetului și ale unora dintre părți.

Un alt aspect de nelegalitate constă în schimbarea încadrării juridice prin încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen., din infracțiunea de abuz în serviciu, cât privește accesarea creditului de nevoi personale, în două infracțiuni: uz de fals în forma continuată, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., și infracțiunea prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Tribunalul a făcut în mod nelegal aplicarea art. 5 C. pen. în legătură cu legea penală mai favorabilă, vechiul C. pen. fiind legea penală mai favorabilă inculpatului. Noul C. pen. nu poate fi considerat legea penală mai favorabilă, întrucât în privința calității de funcționar public acesta statuează în mod expres faptul că angajații societăților comerciale unde statul este acționar sunt funcționari publici. Or, vechiul C. pen. nu avea o astfel de prevedere; mai mult, cu excepția unei singure decizii de speță, practica era unitară în sensul că angajații băncilor (indiferent de forma capitalului) nu sunt funcționari publici (în Dosarul nr. x/90/2010, din care a fost disjunsă prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat de altfel în mod definitiv faptul că J., angajat al sucursalei F. SA Râmnicu Vâlcea în funcția de șef serviciu logistică și investiții, nu avea calitatea de funcționar public - Decizia nr. 3.955 din 11 decembrie 2013). Pentru a statua contrar apărării inculpatului sub acest aspect, Tribunalul a invocat o decizie de speță care nu își mai găsește corespondent, în practica judiciară nemaiexistând alte decizii care să statueze calitatea de funcționar public a unui angajat al unei bănci, indiferent de natura capitalului acesteia.

De asemenea, prin sentința apelată, inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., iar potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, "banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării".

Tribunalul a făcut însă o aplicare greșită a măsurii confiscării speciale prev. de art. 289 alin. (3) C. pen., întrucât prin soluția pronunțată a dispus confiscarea de la inculpatul C. a bunurilor care au făcut obiectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și dare de mită (în condițiile în care pentru această faptă nu a fost trimis în judecată și condamnat), precum și a infracțiunii de abuz în serviciu și delapidare, în condițiile în care pentru ultimele două fapte legiuitorul nu prevede măsura confiscării.

Pe aceeași linie de nelegalitate, se situează și măsura dispusă prin hotărârea pronunțată de confiscare de la inculpat a celor patru autoturisme individualizate în dispozitivul sentinței apelate, în condițiile în care obiectul material al infracțiunii de luare de mită îl constituie doar folosința celor patru autoturisme, proprietatea acestora aparținând SC A. SRL, care a și procedat în calitate de proprietar la valorificarea lor.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 308 C. pen. și art. 5 C. pen., a solicitat, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., rap. la art. 258 alin. (2) C. pen., încetarea procesului penal, deoarece nu este îndeplinită condiția esențială a punerii în mișcare a urmăririi penale, lipsind plângerea prealabilă.

Astfel, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 2 august 2010, punându-se în mișcare acțiunea penală la data de 1 septembrie 2010.

Ulterior modificărilor legislative din anul 2008 (introducerea prin Legea nr. 58/2008 a alin. (2) la art. 258 C. pen. 1969) raportate la necesitatea unei plângeri prealabile necesare punerii în mișcare a acțiunii penale pentru faptele prevăzute de art. 246 C. pen. (1969), în condițiile în care sunt săvârșite de un funcționar, se poate constata că la data punerii în mișcare a acțiunii penale (1 septembrie 2010), nu exista plângerea prealabilă necesară.

Presupusele fapte de natură penală, respectiv abuzul în serviciu comis de inculpatul C., despre care se face referire în rechizitoriu, a fost constatat prin Procesul-verbal din 24 aprilie 2009, încheiat de direcția de control din centrala F. prin DD. , Procesul-verbal din 30 martie 2010, încheiat de către direcția de control și direcția logistica din centrala F., respectiv data de 29 februarie 2008, dată la care comitetul de direcție din centrala F. aproba trecerea creditului în categoria credite acordate salariaților băncii în condiții de favoare (semnându-se Actul adițional din 29 februarie 2008 la contractul de credit, precum și un nou Contract de credit din 29 februarie 2008.

În aceste condiții, fapta de abuz în serviciu, ce constituie obiect al judecații, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (1969), pentru care nu se cere calificarea subiectului pasiv al infracțiunii.

Întrucât angajatorul inculpatului nu face parte din entitățile arătate în cuprinsul art. 145 C. pen. (1969), nici inculpatul nu are calitate de funcționar public, dispozițiile art. 147 alin. (1) C. pen. (1969) realizând o legătură directă de condiționare cu primul text de lege amintit.

Potrivit art. 258 alin. (2) C. pen. (1969), "în cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 și 250 alin. (1) - (4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția celor care au fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1)."

Raportând starea de fapt reținută de prima instanță la conținutul textului incriminator - art. 297 C. pen., în speța nu se poate vorbi nici de existența infracțiunii de abuz în serviciu în niciuna din formele sale, având în vedere cerințele textului incriminator, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

Cât privește Contractul de achiziții de lucrări din 26 noiembrie 2007, Tribunalul, în urma unei probațiuni ample și complet administrate (cu referire specială la: raportul de expertiza tehnică și contabilă judiciară, declarațiile martorilor audiați și înscrisurile depuse) a constatat, contrar reținerilor din rechizitoriu, că nu s-a cauzat niciun prejudiciu prin încheierea acestui contract, neefectuându-se plăți nejustificate.

Mai mult decât atât, prima instanță argumentează clar și convingător, fundamentat pe expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, că în realitate firma SC A. SRL ca urmare a lucrărilor efectuate mai are de încasat de la F. suma de 41.760,37 RON: "valoare lucrări executate" (711.616.35 RON) - "valoare lucrări decontate" (669.855,98 RON) = 41.760,37 RON (această sumă este stabilită de expertiza tehnică judiciară în răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză tehnică depus de către expertul tehnic judiciar desemnat de instanță la termenul din data de 10 martie 2013, răspuns la obiecțiunea nr. 2).

În realitate, întreg materialul probator administrat în cauză, cu referire la rapoartele de expertiză tehnică și judiciar-contabilă, înscrisuri, documente oficiale, martori, confirmă veridicitatea și realitatea conținutului Contractului încheiat la data de 27 noiembrie 2007 între F. SA sucursala județeană Râmnicu Vâlcea și SC A. SRL Râmnicu Vâlcea.

Acest contract se găsește în original în dosar, el poartă amprenta ștampilei folosite de sucursală la data de 27 noiembrie 2007, respectiv "BB. SA", și nu "F. SA", cum nereal se reține în rechizitoriu.

Contractul a fost semnat ca un contract-cadru general, având ca model contractul transmis în teritoriu de către centrala F. SA.

Contractul din 26 noiembrie 2007 a fost semnat având ca obiect "reparații și modernizări unități F. jud.Vâlcea"; execuția/îndeplinirea acestuia era dependentă, în exclusivitate, de "finanțarea obținută de achizitor" (sucursala F. Râmnicu Vâlcea), "durata contractului" fiind 60 de luni.

În articolele acestui contract sau în anexe la acesta nu puteau fi nominalizate agențiile la care urmau să se realizeze lucrări, nu putea fi menționată durata de începere și execuție a lucrărilor, contractul nu putea avea o valoarea estimativă a lucrărilor.

Chiar dacă la acest contract s-ar fi încheiat o anexă financiară, aceasta nu ar fi putut fi respectată, deoarece:

- la data semnării contractului, valoarea unei lucrări era determinată pe baza devizului ofertă întocmit de constructor, care era prezentat Băncii (în calitate de beneficiar) spre acceptare;

- ulterior, începând cu 2008, comitetul de direcție a aprobat, în ședința din data de 3 - 4 iunie 2008, I.O.M.-ul prin care s-a implementat un "sistem de lucru pe baza de prețuri unitare maximale, de lista, obligatorii pentru toate firmele de specialitate". Apoi se menționează că acest sistem de lucru va fi aplicat numai până la finele anului 2008".

Atribuirea contractului s-a făcut prin încredințare directă, respectând astfel indicațiile menționate în Scrisoarea circulară din 31 ianuarie 2007, care recomandau realizarea întregului program de către un singur constructor.

De altfel, Norma metodologică din 26 august 2005, privind procedurile pentru achiziția de bunuri, servicii și lucrări, la pct. 11, arată că procedurile de achiziție au un caracter orientativ, singura restricție fiind dată doar de palierul valoric, prezentat la pct. 10" (raport 2013 - 23 septembrie 2013). În concluzie, procedura de achiziție a fost legală.

În ceea ce privește încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, aceasta era atributul exclusiv al centralei F. - Direcția Logistică, prin reprezentantul regional J., așa cum rezultă din fișa postului acestuia și cum se menționează în rechizitoriu. J. nu era subordonat conducerii sucursalelor, iar inculpatul C. ca director de sucursală nu îi putea impune acestuia sarcini.

Acest aspect este evidențiat și argumentat și în raportul de expertiză contabilă judiciară dispus în cauză, unde se menționează: "din cuprinsul Actului adițional la Contractul individual de muncă din 22 iunie 2001, rezultă că începând cu data de 5 mai 2008, J. a îndeplinit funcția de responsabil regional logistică, funcție în virtutea căreia avea obligația întocmirii procesului-verbal de recepție.

Contractul încheiat la data de 27 noiembrie 2007 între F. SA, sucursala județeană Râmnicu Vâlcea și SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, a fost încheiat, semnat și înregistrat la data menționată și nu la un alt moment, și a fost depus în original în dosar; acest contract poartă amprenta ștampilei folosite de sucursală la data de 27 noiembrie 2007, respectiv "BB. SA".

Acest aspect este probat și prin declarațiile martorilor după cum urmează:

- secretara F. SA Sucursala Râmnicu Vâlcea, LL., care în declarația dată în fața Tribunalului Vâlcea la data de 27 iunie 2012, a arătat că: "în legătură cu contractul încheiat de F. cu SC A., bănuiesc că cel cu nr. x, despre care am fost întrebată și în cursul urmăririi penale, pot să menționez că, fără a putea să îmi aduc aminte data, am fost rugată de către director să las o poziție liberă în registrul de înregistrări, iar a doua zi după această cerere mi-a comunicat să înregistrez contractul respectiv."

- martora EE. directorul de operațiuni al sucursalei, în legătură cu acest aspect (data întocmirii și înregistrării în evidențele sucursalei a Contractului de lucrări nr. x/2007) a declarat: "Contractul nr. x la care am făcut referire a fost reconstituit ulterior cu aceeași dată pe care cred că o avea contractual inițial care s-a pierdut" (Tribunalul Vâlcea 11 aprilie 2012).

Cât privește acuzația vizând inexistența documentului justificativ referitor la aprobarea investiției, ce face obiectul Contractului nr. x, pe anul 2007, inculpatul a arătat că în baza Contractului din 27 noiembrie 2007 s-au executat lucrări doar în anul 2008.

Programul anual de investiții pentru anul 2008 aferent sucursalei Râmnicu Vâlcea a fost aprobat de către centrala F. SA și transmis sucursalei prin Adresa din 31 ianuarie 2008 a direcției logistică din centrala F. SA, înregistrată la sucursală sub nr. x din 4 februarie 2008, care trebuie coroborată cu anexa 5 la această adresă.

Includerea Agenției în programul de "investiții/rebranding" a avut loc la inițiativa centralei: hotărârea a fost luată de către comitetul de direcție. "Hotărârea" comitetului de direcție al Centralei F. SA de includere a agenției în lista unităților ce urmau a fi supuse programului de "investiții/rebranding" nu se regăsește între documentele aflate în/la doar; a fost depusă de către expertul contabil desemnat (sub forma I.O.M. din 7 august 2008), anexa nr. 29 la raportul de expertiză contabilă judiciară depus la termenul din data de 23 septembrie 2013.

Sintagma "prețurile au fost contrafăcute" este nereală, pentru că o asemenea "operațiune" ar fi fost imposibilă ulterior, deoarece facturile însoțite de către centralizatoarele situațiilor de lucrări erau înregistrate (la data când plățile erau efectuate) în contabilitatea sucursalei și a centralei, a sistemului informatic din centrală; contabilitatea a fost transferată începând cu data de 1 august 2008 la nivelul centralei F. Prețurile nu puteau fi contrafăcute, întrucât lucrările la agenția Băile Olănești au fost decontate pe baza devizului ofertă al constructorului, iar la cele de la ultimele patru agenții (Băbeni, Pietrari, Băile Govora și Copăceni) au fost folosite listele de prețuri maximale impuse de centrala F. Mai mult, expertizele contabile și tehnice judiciare dispuse în cauză au certificat această situație.

Între inculpații C., B. și J. nu a existat o înțelegere, în sensul majorării prețului pe lucrări, pentru ca astfel să se justifice sumele mari plătite pentru lucrări, cât și ulterior primirea unor bunuri cu titlu de mită. Dimpotrivă conform expertizei tehnice dispuse în cauză, constructorul nu numai că nu a încasat "mai mult", dar nu a încasat nici ce i se cuvenea, ci cu 41.760,37 RON mai puțin.

Referitor la abuzul în serviciu săvârșit prin aprobarea la plată a facturilor de intermediere emise de către trei agenții imobiliare (I. SRL - administrator/acționar D., H. SRL - administrator/acționar E. și G. SRL - acționar MM., administrator B.) fără documente justificative și fără ca cele trei agenții imobiliare să fi prestat serviciile în baza cărora au emis facturile, inculpatul a arătat că:

- întregul rechizitoriu cu privire la plata comisioanelor către agențiile imobiliare se bazează pe constatările unui act de control - Procesul-verbal din 24 aprilie 2009 încheiat, semnat și asumat de către o singură persoană - martorul DD. (angajat al direcției control din centrala F.), act de control pe care însăși directoarea direcției de control nu și-l asumă; astfel, martora NN., director al direcției de control, a declarat, la 25 februarie 2012, la Tribunalul Călărași: "Procesul-verbal din 24 aprilie 2009 a fost întocmit de un subordonat de-al meu DD., act semnat numai de el pentru că el este cel care a făcut verificarea. (...) eu nu am verificat cele cuprinse în actul de control, ci doar am luat la cunoștință din lecturarea acestuia".

- toate cele trei contracte, în baza cărora sucursala a plătit comisioane de intermediere, sunt redactate și încheiate conform modelului obligatoriu transmis de către centrala F. SA, aspect confirmat prin raportul de expertiză contabilă judiciară dispus în cauză.

- pentru cele trei contracte F. SA a plătit comisioane agențiilor imobiliare în sumă totală de 203.022,11 RON, reprezentând un număr de 47 de facturi; plățile au fost efectuate atât de către sucursala județeană, cât și de către centrala F. SA (după data de 1 august 2008, moment de la care competentă de a efectua plăți, de orice natură, a fost un atribut exclusiv al centralei), astfel: 168.173,64 RON plătiți de către sucursala județeană (82,84%, 39 de facturi care se regăsesc în original în dosar) și 34.848,47 RON plătiți de către centrala F. SA (17,16%, 8 facturi care nu se regăsesc în dosar).

Plățile făcute agențiilor imobiliare de către centrala F. SA după data de 1 august 2008, un număr de 8 facturi care însumează 34.848,47 RON, (17,16%, facturi care nu se regăsesc în dosar) s-au realizat pe baza acelorași "documente justificative" ca cele efectuate de către sucursală.

În concluzie, la data de 31 martie 2008 (la 19 luni de plata constantă a serviciilor de intermediere către agențiile imobiliare și cu numai 4 luni anterior ultimelor plăți făcute de către sucursală) Comitetul de Direcție al Băncii a considerat că sucursala nu a încălcat sub nicio formă cadrul intern, cu privire la plata comisioanelor către agențiile imobiliare cu care sucursala se află sub contract, și că nu se impune, pe viitor, o evidență și monitorizare separată a clienților, care vor beneficia de serviciile agențiilor imobiliare.

Sub un alt aspect, la pct. 5.3., contractul în discuție prevede expres: "Banca va efectua plați numai pe baza facturii emise de intermediar", astfel că niciunde, nu se stipulează că factura fiscală emisă de către agențiile imobiliare ar trebui însoțită de "documente justificative".

Potrivit reglementărilor interne și legal aplicabile, facturile prezentate la plată erau controlate de persoanele cu atribuții în efectuarea plăților care, în urma verificărilor efectuate, aplicau vizele de "control financiar preventiv" și "bun de plată". Doar facturile care aveau aplicate aceste două vize erau plătite. Or, pe niciuna dintre cele 39 de facturi în discuție nu a aplicat inculpatul C. vreuna dintre cele două vize de plată.

În conformitate cu pct. 6.1. din contractul de intermediere agenția imobiliară avea obligația înmânării, colectării, verificării, acceptării și, ulterior, a depunerii la Bancă a numai 5 documente (în conformitate cu anexa 3 și anexele 4 - 9, pct. 10.4), și anume: cererea de credit, adeverința de salariu sau adeverința de stare materială, formularul numit "declarație", acordul de consultare a CRB, și fișa client.

Or, atâta timp cât în evidența Băncii se regăsesc toate dosarele de credit pentru clienții persoane fizice pentru care agențiile imobiliare au primit comision de intermediere, este evident că prestarea serviciilor de intermediere (îndeplinirea obligațiilor impuse agenției imobiliare de contract) este probată.

Raportat la probele menționate este evident că în toate dosarele de credit există cele cinci documente pe care agenția imobiliară trebuia să le înmâneze clientului, să le colecteze de la acesta și să le verifice și accepte, fapt ce atestă indubitabil prestarea serviciilor de către agențiile imobiliare. Faptul că pe documentele agenției apar vize și semnături ale consilierilor și analiștilor de credit este corect și conform clauzelor contractului, aceasta întrucât conform contractului în discuție agenția imobiliară avea numai obligația, potrivit art. 6.1 lit. b): "să verifice și să accepte de la solicitanți numai documente corect și complet întocmite, cu stricta respectare a formei solicitate de Bancă (conform anexei 3 și a anexelor 4 - 9)", în sensul de a folosi numai documente "tip" CEC. Prin urmare, agenția imobiliară nu avea obligația să "certifice" sau să facă mențiunea "conform cu originalul" pe vreunul dintre documentele dosarului de credit.

În condițiile unui profit substanțial obținut de partea civilă F. prin creditele acordate celor două societăți comerciale coordonate de inculpatul B., profit pe deplin justificat și argumentat prin expertiza judiciar-contabilă, acte și documente emise chiar de partea civilă, reținerile Tribunalului constând în "... prin acordarea unei linii de credit, suplimentată în mod repetat, s-a produs o tulburare însemnată a bunului mers al F. fiind afectate relațiile de serviciu din unitate" - sunt total nereale, tendențioase și incorecte, fără corespondent în probele dosarului.

Din concluzia raportului de expertiză contabilă judiciară, precum și din declarația martorului OO., rezultă cu claritate că nu s-au identificat viramente din conturile SC PP. către SC A. care să nu respecte reglementările interne și legal aplicabile.

- împrejurarea că inculpatul a primit anumite bunuri (de "natură" electrotehnică/electronică) și spre folosință alte bunuri (trei autoturisme care nu au fost niciodată în proprietatea efectivă a acestuia - tot timpul proprietarul lor a fost firma de leasing financiar sau societatea A.), prin compensare cu sumele de bani pe care SC A. SRL le încasa ca urmare a cedării dreptului de folosință a două spații comerciale proprietatea sorei inculpatului, QQ., nu este suficientă pentru a reține că s-a urmărit obținerea unui folos necuvenit și că aceste bunuri au fost pretinse în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiunilor de serviciu, în lipsa unor probe concrete care să întărească această presupunere.

În cauză, s-a probat neîndoielnic, că bunurile pe care le-a primit (electrotehnice/electronice) sau folosit (cele trei autoturisme) de la coinculpatul B., nu aveau legătură cu activitatea profesională a inculpatului, fiind primite drept plată parțială a sumelor pe care le avea de încasat de la SC A. în numele sorei acestuia, QQ., al cărei împuternicit era, conform procurii notariale autentice.

Inculpatul a avut în folosință doar trei autoturisme, incorect fiind acuzat și de folosința indirectă a mașinii date de societatea în discuție juristei, angajată cu contract de muncă înregistrat la ITM.

Referitor la primirea unor bunuri de natură electronică/electrotehnică în valoare de 27.220,02 RON, nicio probă directă sau indirectă nu confirmă că inculpatul a pretins și primit aceste bunuri. Toate facturile privind achiziționarea bunurilor în discuție de la SC RR. SA au fost achitate de către SC A. SRL.

Referitor la această pretinsă mită, inculpatul a declarat constant pe tot parcursul procedurilor judiciare că plata folosinței mașinilor ca și a pretinselor bunuri electronice/electrotehnice, în situația în care acestea din urmă, ipotetic am admite că au fost primite (deși nu s-a probat primirea) s-a făcut din cedarea folosinței (încasarea directă în conturile societății A. a contravalorii chiriei) a 2 spații comerciale deținute de către sora inculpatului QQ.

Contractele în discuție au fost depuse în original, fiind încheiate cu SC SS. SA și SC TT. SRL.

Infracțiunea de abuz în serviciu nu poate fi reținută în concurs cu infracțiunea de luare de mită, aceasta fiind absorbită în conținutul luării de mită, neputând avea o existență de sine stătătoare, întrucât ambele infracțiuni presupun îndeplinirea de către funcționar în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu.

Cât privește infracțiunile de înșelăciune și uz de fals, săvârșite prin accesarea creditului de nevoi personale, a solicitat, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea, întrucât faptele nu există.

Întreg materialul probator administrat în cauză, confirmă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor mai sus menționate.

Referitor la infracțiunea de uz de fals, textul incriminator sancționează folosirea unui înscris cunoscând că acesta este fals, în scopul de a produce consecințe juridice; sancționarea se face pentru faptele de natura penală săvârșite cu intenție directă.

Or, în speță, inculpatului i se impută folosirea unei adeverințe de venit (utilizată parțial la dimensionarea creditului de nevoi personale obținut de la F. - așa cum concluzionează și raportul de expertiză contabilă judiciară) emisă pe numele soției acestuia în baza unui contract de muncă neînregistrat la ITM, motiv pentru care a fost considerată nereală.

În cauză nu există însă nicio probă a intenției de producere a unor consecințe juridice. Totodată, nu există nici dovadă a primei teze a infracțiunii, respectiv folosirea unui înscris cunoscând că este fals. La accesarea creditului au fost folosite trei adeverințe de venit, iar ponderea veniturilor de la firma N., emitentă a adeverinței, este de numai 19,95%. În lipsa acestei adeverințe creditul de nevoi personale s-ar fi acordat oricum, cu consecință că nivelul acestuia ar fi fost de: 1.200.000 x (100 - 19,95) = 960.600.

La momentul folosirii, inculpatul cunoștea că adeverința de venit emisă de către firma G. îndeplinea toate condițiile de legalitate pentru că:

• adeverința de venit emisă de societatea N. a avut drept bază de emitere un contract de management care conform clauzelor contractuale presupunea oferirea de consultanță la cerere; contractele de management nu se înregistrează la ITM, ci la organul fiscal.

• adeverința de venit are, pe prima pagină, în colțul din dreapta jos, mențiunea analistului de credite care a analizat dosarul - FF.: verificat informațiile prin telefon - UU., urmează un număr de telefon, numele în clar și semnătura analistului de credite (FF.).

Referitor la pretinsele efecte juridice, acestea au fost limitate ca interval de timp, și anume: numai în intervalul 16 noiembrie 2007 - 23 iunie 2010, iar inculpatul C. nu a făcut parte din comitetul de credite care a acordat creditul de nevoi personale, fiind substituit de înlocuitorul desemnat prin decizie, VV. Ulterior creditul de nevoi personale pentru inculpatul C. a fost aprobat de către comitetul de direcție din centrala F. Adeverința de venit în discuție emisă pentru O. (soție, garant/fidejusor) de către SC N. a fost folosită doar la contractul inițial.

La data accesării creditului, inculpatul realiza venituri suplimentare față de cele de la locul de muncă (sucursala județeană Râmnicu Vâlcea F.), fiind profesor universitar la catedra de macroeconomie.

Mai mult decât atât, în intervalul noiembrie 2007 (data accesării creditului) - august 2010, creditul a fost plătit 3 ani; la data arestării preventive creditul nu înregistra restanțe.

Martorul XX., care a eliberat adeverința de venit, a declarat la data de 18 martie 2013 în fața Tribunalului Călărași: "Revin și arăt că am încheiat contract de management cu soția inculpatului. Contractul de management încheiat cu soția inculpatului presupunea ca aceasta să ne ofere ajutorul în momentele când aveam nevoie." Prin urmare, emitentul adeverinței, martorul XX., prin declarația dată în instanță revine asupra celor susținute în faza de cercetare penală (susțineri făcute la stăruința coinculpatei AA.) și confirma categoric veridicitatea conținutului adeverinței emise la 16 noiembrie 2007.

Comitetul de direcție al F. a aprobat noul credit în următoarele condiții: "eliminarea d-nei O. ca semnatară a actului adițional de restructurare, în calitatea avută la acordarea creditului (soție client, fidejusor)" și "în calculul restructurării creditului s-a obținut o adeverință de venit actual pentru C. de la Direcția Apelor Olt, acesta având funcția de director cu un venit total brut de 6.450 RON".

Creditul de nevoi personale C. semnat cu F. la data de 16 noiembrie 2007 s-a reziliat la data de 23 iunie 2010 (data la care creditul nu înregistra restanțe), dată de la care adeverința nu a mai produs efecte juridice.

Creditul de nevoi personale al lui J. nu i-a fost acordat de către inculpatul C., ci de către comitetul de credite al sucursalei prin vot unanim, aspect probat prin extrasul Hotărârii comitetului de credite din data de 13 decembrie 2008. La data de 29 februarie 2008 creditul a fost aprobat de către comitetul de direcție din centrala F.

Prin niciunul dintre aceste credite inculpatul C. nu a urmărit inducerea în eroare a băncii în scopul obținerii unor credite de nevoi personale, cu dobândă preferențială, aceasta întrucât ambele credite, la data semnării contractului de credit (16 noiembrie 2007 - C. și 13 decembrie 2008 - J.) au fost acordate fără "dobândă preferențială".

Dobânda preferențială a fost acordata doar în anul următor.

Prin urmare, la data semnării contractului de credit (noiembrie 2007 - C. și decembrie 2007 - J.) C. nu a contractat un credit cu dobândă preferențială (propriul credit), nu a folosit un credit cu dobândă preferențială (J.) și, mai ales, nu putea să prevadă că în timp la aceste credite vor fi acordate facilități privind nivelul dobânzii.

Referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., facturile în discuție au fost emise de către cele 3 societăți imobiliare, niciuna dintre aceste facturi nefiind întocmită, semnată și emisă de inculpat.

De asemenea, din probatoriul administrat în cauză a rezultat cu certitudine prestarea efectivă a serviciilor (existența în toate dosarele de credit persoane fizice a tuturor celor cinci documente - complet și corect completate, documente "tip" - pe care agenția imobiliară trebuia să le înmâneze clienților și ulterior să le colecteze și să le depună la F.), îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, respectarea de către F. a reglementarilor interne și legal aplicabile (atât în ceea ce privește activitatea de creditare persoane fizice propriu-zisă, cât și pe cea cu privire la plățile serviciilor), existența facturilor fiscale în contabilitatea părților și plata de către ambele părți a obligațiilor față de stat, efectuarea plaților, conform contractului semnat, numai pe bază de factură care este, prin ea însăși, document justificativ. Opt dintre cele 47 de facturi emise de către agențiile imobiliare (care însumează 34.848,47 RON din totalul celor 203.022,11 RON plătiți, resp. 17,16%) au fost plătite chiar de către centrala F. "în condiții identice" (citat din expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză) cu plățile efectuate de sucursala județeană.

Referitor la infracțiunea de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., unele variante ale elementului material exclud posibilitatea ca autorul infracțiunii principale să fie subiectul activ al infracțiunii de spălarea banilor.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 295 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 308 C. pen. și art. 5 C. pen., întreg materialul probator administrat în cauză demonstrează că fapta reținută nu există în materialitatea ei.

Aceleași acte materiale ce au constituit latura obiectivă și subiectivă a infracțiunilor de luare de mită și spălare de bani au fost reluate de către Tribunal (urmare a preluării din rechizitoriu) și reținute ca alcătuind conținutul infracțiunii de complicitate la delapidare.

Întreaga acuzație sub aspectul acestei pretinse infracțiuni se bazează doar pe supoziții și presupuneri cu privire la acceptarea de către inculpat a unor bunuri, fără a se proba că inculpatul a cerut, acceptat sau primit vreun bun sau vreo sumă de bani de la coinculpatul B. sau de la altă persoană, în legătură cu exercitarea atribuțiunilor de serviciu și fără dovada unei delapidări a sumelor.

În legătură cu această infracțiune, chiar dacă ipotetic prin ignorarea celor mai sus expuse ar putea fi luată în discuție ca un capăt de acuzare, un eventual prejudiciu posibil a fi avut în vedere este în cuantum de 244.488,20 RON, ce se compune din folosința celor trei autoturisme, folosință determinată prin expertiză la 217.268,38 RON, la care se adaugă contravaloarea pretinselor bunuri mobile, în valoare de 27.220,02 RON.

Tribunalul, în mod greșit, a analizat și latura civilă a cauzei, cu privire la creditul de nevoi personale pe care l-a contractat de la F. SA, ignorând actele depuse de inculpat, din care rezultau atât diminuarea soldului creditului prin executarea garanției, cât și acordul semnat între inculpat și partea civilă F. SA cu privire la plata în continuare a sumelor rămase neacoperite prin executarea silită a garanției, acest acord fiind echivalentul unei convenții cu termene scadente clare.

Inculpata L. a solicitat desființarea hotărârii atacate și, pe fond:

1. în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) și art. 17 alin. (2) C. proc. pen., achitarea de învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969);

2. în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a) și art. 17 alin. (2) C. proc. pen., achitarea de învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în legătură cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969);

3. pe cale de consecință, înlăturarea obligării sale la plata sumei de 40.736,29 RON, reprezentând contravaloare comisioane de intermediere încasate de SC I. SRL;

4. înlăturarea dispoziției de anulare a facturilor fiscale emise de SC I. SRL Râmnicu Vâlcea pentru F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea din 20 decembrie 2006, din 8 februarie 2007, 8 martie 2007, din 4 mai 2007, din 7 iunie 2007, din 19 septembrie 2007, din 14 noiembrie 2007, din 7 decembrie 2007, din 14 februarie 2008, din 5 martie 2008, din 2 iunie 2008, din 2 iulie 2008, precum și de obligare la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În ceea ce privește complicitatea la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, a arătat că starea de fapt expusă în rechizitoriu, avută în vedere și de către Tribunal și care a stat la baza hotărârii atacate, nu configurează în realitate într-o manieră clară, dincolo de orice îndoială rezonabilă existența faptei și pretinsul conținut al acestei infracțiuni.

Obligațiile contractuale reglementate la pct. 6.1 din contract nu aveau un caracter principal, ci reprezentau obligații accesorii celei principale: intermediarul (în calitate de prestator) avea obligația să întocmească documentația aferentă accesării creditelor bancare, în mod corect și complet, și să le transmită ulterior unităților bancare, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data formulării cererii de credit, banca având obligația să comunice intermediarului, în maxim două zile lucrătoare de la primirea documentație în cauză, dacă cererile de finanțare au fost sau nu soluționate favorabil.

Această documentație nu consta decât în 5 anexe dintre cele 18 ale dosarului de creditare solicitate de normele bancare, întrucât celelalte nu puteau fi completate decât de către funcționarul bancar. Chiar și întocmirea acestei documentații însă a fost realizată de societatea SC I. SRL.

Pe de altă parte, nu rezultă din considerentele hotărârii atacate care ar fi fost elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu săvârșit de pretinsul autor al faptei prin raportare concretă, strictă la contractul de intermediere încheiat de F. (reprezentată de alte persoane decât inculpatul C.) cu societatea SC I. SRL.

Pe cale de consecință, nu poate exista nici complicitate la săvârșirea pretinsei fapte a "autoratului", dacă aceasta nu putea fi raportată nici la fișa postului acestuia și nici la derularea concretă a contractului de intermediere încheiat cu societatea SC I. SRL.

Din raportul întocmit de Curtea de Conturi a României, intitulat «Proces-verbal de constatare», înregistrat la data de 23 iulie 2009 la Centrala F., a rezultat legalitatea derulării între părți a contractului de intermediere în discuție. Nu s-a constatat niciun fel de abatere de la legalitatea plății facturilor care reprezentau comisionul datorat agenției imobiliare administrate de inculpată.

Câtă vreme nu s-a negat realitatea îndeplinirii obligației principale - furnizarea clienților care deveneau contractori de credit -, chiar dacă s-ar fi probat că societatea apelantei nu ar fi îndeplinit toate obligațiile accesorii obligației principale, s-ar fi justificat plata cel puțin parțială a comisionului.

Clienții I. au încheiat, în mod real, antecontracte de vânzare-cumpărare cu societatea inculpatei, antecontracte ce constituiau unul din actele esențiale ale documentației necesare pentru solicitarea și obținerea creditului și contractele de credit au putut fi încheiate de partea civilă cu aceștia prin intermediul inculpatei.

Ultimele două facturi - respectiv cele aferente lunilor septembrie 2008, în valoare de 1.237 RON (inclusiv TVA), și octombrie 2008, în valoare de 2.728 RON (inclusiv TVA) - nu au fost identificate fizic cu ocazia controlului din data de 24 aprilie 2009, dar acestea apar ca fiind decontate de beneficiar către intermediar, așa cum rezultă din rulajul contului bancar aparținând SC I. SRL.

În concluzie, din probele administrate rezultă că, în realitate, plata comisioanelor prin facturi era făcută conform legii și serviciilor de intermediere efectiv prestate.

Un aspect deosebit de important neluat în considerare de Tribunal este împrejurarea că, și ulterior anului 2008, centrala F. a efectuat plata facturilor în aceeași modalitate, confirmând realitatea procedurii de lucru dintre părți, verificarea relației «clienți aduși băncii de societatea intermediară - contracte de credit întocmite cu aceștia - calcul comision datorat în raport de clienți intermediați de agenție - valoarea facturii». După data de 1 august 2008, când plata acestor comisioane a fost preluată de către centrala băncii, în baza aceluiași contract, având aceeași modalitate de lucru, s-au mai decontat și alte facturi fiscale pentru care organul de cercetare penală nu a considerat că s-ar fi comis vreo infracțiune.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 C. pen. (1969), "complice este persoana care cu intenție înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală".

Nu putea fi reținută existența unui act de înlesnire sau ajutor, ca formă de săvârșire a elementului material al laturii obiective a infracțiunii în forma de complicitate, întrucât nu erau îndeplinite condițiile privind existența vreunui acord expres și explicit al complicelui la acțiunea infracțională a autorului și nici nu putea fi reținută intenția directă a complicelui.

Probele administrate în dosar confirmă fără dubiu că inculpata L. nu a avut niciun asemenea acord sau înțelegere cu inculpatul C.; mai mult decât atât, contractul de intermediere a cărui derulare se reține de către Parchet că are conotații penale nu a fost încheiat cu inculpatul sus-menționat.

SC I. SRL Râmnicu Vâlcea a încheiat Contractul de intermediere din 22 septembrie 2006 cu reprezentanți ai F., alții decât pretinsul autor C., persoane care nu au fost cercetate penal în aceasta cauză sau în alta, respectiv YY., în calitate de director vânzări, și EE., în calitate de director operațiuni, contractul fiind avizat de oficiul juridic al băncii prin consilier juridic ZZ.

Prin urmare, Tribunalul trebuia să constate că la încheierea acestui contract inculpata L. nu a avut niciun raport contractual sau de altă natură cu inculpatul C., care să conducă la concluzia unei înțelegeri de natură frauduloasă între cei doi, ca premisă a abuzului în serviciu ce s-ar fi săvârșit cu ocazia derulării contractului și plaților efectuate în baza facturilor emise de societatea SC I. SRL.

Mai mult, este relevant că acest contract nu a fost anulat, ci a continuat să se deruleze și după data trimiterii în judecată a inculpatei, cât și anterior emiterii facturilor în litigiu, fără ca partea civilă F. să se considere prejudiciată de modul în care societatea inculpatei și-a executat obligațiile contractuale.

Situația inculpatei D. este total diferită față de a celorlalte societăți de intermediere ai căror reprezentanți au fost inculpați în cauză, întrucât în urma administrării probatoriului s-a dovedit fără urmă de echivoc că în privința societății reprezentate de aceasta nu au fost emise facturi fiscale fictive. Din probe reiese clar că în urma încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu agenția lor, clienții au fost direcționați către partea civilă, pentru a contracta credite după ce funcționarii băncii constatau în prealabil întrunirea tuturor condițiilor de eligibilitate impuse de bancă.

S-au identificat toate dosarele în care inculpata a prezentat clienții, aspect foarte ușor de realizat, întrucât în toate acestea se regăseau antecontracte de vânzare-cumpărare cu antetul societății SC I. SRL sau, în două dintre situații, era consemnat de notarul care certificase antecontractul că a fost încheiat prin intermediul agenției inculpatei.

Niciuna dintre facturile fiscale aparținând societății SC I. SRL nu are vreuna dintre vizele necesare decontării aplicate de către inculpatul C.

Deși prin contract nu se prevedea obligativitatea păstrării unei evidențe într-o anumită formă a clienților trimiși, SC I. SRL avea o asemenea evidență, iar banca o evidență a creditelor trase, căci sumele cu titlu de comision erau plătite după ce creditul era tras, aspect pe care ei nu aveau cum să îl cunoască decât în contextul în care le era comunicat de către bancă.

Stabilirea comisionului lunar datorat agenției se clarifica cu ocazia "punctării" efectuate cu reprezentantul băncii (altele decât pretinsul autor al abuzului în serviciu) anterior aprobării sumei facturate.

Pentru fiecare plată efectuată de către bancă exista ca și document justificativ întocmit factura fiscală emisă de către SC I. SRL, acesta fiind singurul document justificativ solicitat de contract pentru decontarea serviciilor prestate.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată, în speță, facturile fiscale în baza cărora s-au achitat comisioane pentru operațiunea de intermediere îndeplinesc toate condițiile de valabilitate prevăzute de lege și au fost emise în considerarea unor servicii real prestate, astfel că acele comisioane facturate părții civile erau real datorate. În acest sens, sunt concludente raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză și raportul întocmit de Curtea de Conturi a Românie, intitulat Proces-verbal de constatare, Act de control înregistrat din 23 iulie 2009 la Centrala F.

O altă probă relevantă neluată în considerare de Tribunal este și Răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă judiciară depus la termenul din 4 septembrie 2014 la Tribunalul Călărași. Experții desemnați în cauză, la obiectivul nr. 21, au răspuns clar și neechivoc că singura agenție imobiliară care a prezentat expertului antecontracte de vânzare-cumpărare, antecontracte enumerate în tabelele ce constituie anexa expertizei, a fost agenția I.". Antecontractul de vânzare-cumpărare este piesă obligatorie în dosarul de credit, însă încheierea acestuia prin intermediul unei agenții nu este obligatoriu.

În consecință, inculpata a emis facturi în baza unor servicii de intermediere îndeplinite, astfel că nu se justifica anularea lor pe motivul unui inexistent fals.

Tribunalul nu a luat în considerare nici declarațiile martorilor AAA. (angajata F., audiată la 8 aprilie 2013 de Tribunalul Călărași), BBB. (angajata I. SRL în perioada 2000 - 2009, audiată la 1 iulie 2013 de Tribunalul Călărași), CCC. (angajata I. SRL în 2006 - 2009, audiată la 1 iulie 2013 de Tribunalul Călărași), FF. (angajata F. Râmnicu Vâlcea din 1998, audiată în 8 aprilie 2013 la Tribunalul Călărași), DDD. (director al F. sucursala Vâlcea, audiat în 13 mai 2013 la Tribunalul Călărași), EEE. (director al direcției contabilitate F., audiată în 8 aprilie 2013 la Tribunalul Călărași), GG. (audiat la 7 octombrie 2013 de Tribunalul Călărași), care au confirmat fără putere de tăgadă modalitatea concretă și reală de derulare a contractului de intermediere în discuție, cu respectarea întocmai de către intermediar, prin inculpata L., a obligațiilor stabilite la art. 3 și art. 6 pct. 1 din contract: furnizarea de informații complete și exacte solicitanților care doreau să achiziționeze locuințe prin credite bancare; înmânarea documentației de credit acestora; verificarea pentru fiecare credit în parte a documentelor întocmite de solicitant și a criteriilor de eligibilitate; transmiterea către personalul băncii a dosarului de credit și a oricăror alte documente cerute de bancă; informarea solicitanților cu privire la toate comisioanele pe care le datorează.

Procesarea datelor cuprinse în fiecare dosar de credit era însă atributul exclusiv al băncii, conform art. 6.2 lit. b) din contractul de intermediere, obligația procesării datelor neputând fi îndeplinită de către inculpată. Neavând statutul de funcționar bancar, inculpata nu avea acces la instrumentele interne de procesare care aparțin doar unității bancare, sarcina acesteia fiind doar de a depune complet și corect întocmite dosarele de creditare, obligație respectată întocmai.

Simpla prezentare a clientului către unitatea bancară nu presupunea, de plano, acceptarea acestuia ca și client și acordarea creditului, ci dosarul său era supus analizei unui ofițer de credit, care urma toate procedurile interne și verifica eligibilitatea clientului prezentat.

Inculpata E. a criticat sentința apelată pentru următoarele motive:

1. greșita încadrare juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, inculpata solicitând recalificarea faptelor după cum urmează: din infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară datei de 1 februarie 2014) rap. la art. 248 C. pen. 1969, în infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (la forma în vigoare în prezent) rap. la art. 246 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 258 C. pen. 1969; din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară datei de 1 februarie 2014) rap. la art. 290 C. pen. 1969, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. 1969, ambele infracțiuni aflate în concurs, conform art. 33 C. pen. 1969.

În aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, din punct de vedere global, în cauză sunt mai favorabile dispozițiile C. pen. anterior, limitele de pedeapsă fiind mai reduse. Aceste norme trebuie însă completate cu forma cea mai favorabilă a Legii nr. 78/2000, aceasta fiind forma intrată în vigoare la 1 februarie 2014, după modificările aduse prin Legea nr. 187/2012, deoarece limitele pedepselor sunt mai reduse decât în forma anterioară a legii.

În altă ordine de idei, inculpatul C. nu era funcționar public la data săvârșirii faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, iar F. nu era o instituție publică în sensul art. 145 C. pen. (1969). Prin urmare, nu se poate susține că prin faptele de care este acuzată s-ar fi prejudiciat interese publice, ci eventual interese private. În plus, întrucât inculpatul C. nu este funcționar public, trebuie aplicate dispozițiile art. 258 C. pen. (1969).

Încadrarea juridică dată infracțiunilor reținute în sarcina sa de către Tribunal este greșită, dispozițiile Noului C. pen. fiind mai aspre decât cele C. pen. anterior, art. 246 și 290 având limite de pedeapsă mai reduse. De asemenea, legea veche conține dispoziții mai favorabile cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, precum și cu privire la pedepsele accesorii și complementare.

2. greșita condamnare pentru cele două infracțiuni de care este acuzată; soluția corectă ar fi fost achitarea, în temeiul art. 16 lit. b) și c) C. proc. pen.

Contractul de intermediere încheiat cu F. Sucursala Vâlcea a avut în vedere aducerea de clienți băncii în vederea acordării de credite pentru cumpărarea de locuințe. Ceea ce era esențial în acest contract nu era verificarea actelor clienților de către inculpată (de acest lucru se ocupau funcționarii specializați ai băncii), ci găsirea de persoane dornice să contracteze împrumuturi și orientarea lor către această bancă. De altfel, datele ce trebuiau trecute în acele formulare aveau caracter personal, astfel încât ele puteau fi utilizate doar de titularii lor sau de personalul băncii, cu acordul titularului. La momentul respectiv SC H. SRL, societatea la care era administrator, funcționa ca agenție imobiliară, astfel încât inculpata avea ocazia să cunoască în activitatea sa multe persoane care, pentru a-și cumpăra locuințe, intenționau să contracteze un credit. Inculpata le putea prezenta condițiile oferite de către F. și îi putea îndruma către această instituție bancară. Astfel, în mod real, inculpata a adus clienți băncii, activitate pentru care i s-a plătit comisionul stabilit prin contract. Cu această ocazie, pe baza punctajului făcut cu angajații băncii, întocmea factura pentru plata comisionului, factură fiscală care este un document justificativ prin ea însăși. Niciunde în contract nu era prevăzută necesitatea întocmirii și a altor acte în afară de factură. Dacă ar fi fost prevăzute astfel de acte, nu avea niciun motiv să nu le întocmească. În plus, contractele de credit încheiate de către clienții aduși de inculpată există, dosarele sunt complete, prin urmare contractul său cu banca a fost executat.

De altfel, acest contract a fost ratificat și de către centrala băncii, din moment ce ultimele trei facturi emise în temeiul lui, cele de după data de 1 august 2008, au fost plătite direct de către centrală. Aceste facturi au fost achitate exact în aceleași condiții ca și cele achitate de către Sucursala Vâlcea a băncii, nefiind întocmite alte documente suplimentare. Această împrejurare rezultă, între altele, din raportul de expertiză întocmit în cauză (răspunsul la obiectivul 37). În plus, în raportul de supraveghere întocmit la data de 28 februarie 2008 de către Direcția de Supraveghere a BNR nu se constată deficiențe în legătură cu acest contract.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpata nu a avut niciodată reprezentarea faptului că prin exercitarea activității specifice ocupației de agent imobiliar l-ar fi ajutat în vreun fel pe inculpatul C. să prejudicieze interesele F. Din contră, a considerat că acest act este un act economic legitim și l-a executat cu bună-credință, aducând băncii clienți. De altfel, în alte perioade de timp a avut încheiat un astfel de contract și cu FFF., aceasta fiind o practică obișnuită în activitatea comercială a băncilor.

3. greșita obligare și a SC H. SRL la plata în solidar a prejudiciului reținut în sarcina inculpatului C. și a inculpatei, din moment ce această societate nu a avut calitatea de parte responsabilă civilmente în cursul judecății în fond. Tribunalul nu a dispus niciodată introducerea în cauză a societății menționate, astfel încât nu putea să-i stabilească obligații în urma unui proces la care nu a luat parte.

4. într-o teză subsidiară, greșita individualizare a pedepsei, disproporționată în raport de faptele imputate și de pedepsele aplicate altor inculpați pentru aceleași fapte sau pentru fapte similare.

5. greșita aplicare a pedepsei accesorii prevăzute de art. 65 rap. la art. 66 (1) lit. g) C. pen., în condițiile în care inculpata este acuzată de complicitate la săvârșirea unei infracțiuni de serviciu și nu a exercitat o anumită activitate susceptibilă de a fi interzisă. În cazul în care considera că ar fi făcut acest lucru, Tribunalul ar fi trebuit să precizeze expres care este această activitate a cărei exercitare o interzice prin aplicarea pedepsei accesorii.

6. greșita obligare a inculpatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 RON, din care 1.000 RON sunt cheltuieli din faza de urmărire penală și 5.000 RON din cursul judecății în fond, în condițiile în care a avut angajat apărător ales și nu a făcut cereri care să conducă la efectuarea unor cheltuieli într-un cuantum atât de ridicat, nesolicitând nici efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză, astfel încât nu putea fi obligată să suporte o parte din cheltuielile efectuate cu expertiza.

M., moștenitor al inculpatului J., a criticat sentința apelată pentru: greșita încadrare juridică dată faptelor în urma schimbării încadrării inițiale; greșita confiscare a bunurilor casnice pretins primite drept mită de la inculpatul B., în condițiile în care a încetat procesul penal; neobligarea inculpatului C. la despăgubiri către F., deși a fost condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune și cu privire la creditul contractat de inculpatul J., reținându-se în mod expres în hotărâre că acest credit a fost contractat pentru el.

SC G. SRL a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Soluționând latura civilă și obligând pe inculpatul C., în solidar cu inculpatul B., iar pe acesta - în solidar cu SC G. SRL -, la plata sumei de 102.512,88 RON, reprezentând contravaloarea comisioanelor de intermediere acordate în mod nejustificat, Tribunalul a atribuit calitatea de parte responsabilă civilmente unei societăți care nu a fost niciodată introdusă în cauză și nici citată. Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 86 și 87, raportate la art. 81 și art. 21 alin. (4) C. proc. pen.

În aceleași condiții (fără a fi îndeplinită procedura de citare), au fost anulate 16 facturi fiscale emise de societate în executarea Contractului nr. x/2007.

SC H. SRL a arătat, în mod similar, că deși Tribunalul nu a dispus introducerea sa ca parte în dosar și, implicit, nici citarea sa, prin hotărârea atacată a anulat facturi emise de către aceasta și a obligat-o la plata prejudiciului în solidar cu inculpații C. și E.

SC I. SRL a criticat hotărârea atacată pentru:

- obligarea societății în solidar cu inculpații L. și C. la plata sumei de 40.736,29 RON reprezentând contravaloare comisioane de intermediere încasate de SC I. SRL; anularea, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a facturilor fiscale emise de SC I. SRL Râmnicu Vâlcea pentru F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea din 20 decembrie 2006, din 8 februarie 2007, din 8 martie 2007, din 4 mai 2007, din 7 iunie 2007, din 19 septembrie 2007, din 14 noiembrie 2007, din 7 decembrie 2007, din 14 februarie 2008, din 5 martie 2008, din 2 iunie 2008, din 2 iulie 2008;

- condamnarea inculpatei L., administrator al societății, pentru infracțiunile de: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen., și fals în înscrisuri sub semnătura privată, în formă continuată, prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), în legătură cu infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. (1969).

A susținut că hotărârea atacată este nulă, în temeiul art. 282 alin. (1) și (2)80 C. proc. pen., raportat la încălcarea disp. art. 257, 258 C. proc. pen., care reglementează procedura de citare a părții în cauză și, respectiv, art. 175, 176 C. proc. pen. 1968 (pentru actele procesuale desfășurate sub imperiul acestor norme în primă instanță, în raport de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013).

Pe tot parcursul judecații în primă instanță societatea nu a fost citată în cauză. În aceste condiții, pronunțarea hotărârii atacate, cu obligarea acesteia la plata de despăgubiri și anularea facturilor emise de societate, în condiții de necontradictorialitate, cu încălcarea tuturor drepturilor procesuale, este de natură să atragă o vătămare gravă societății, care nu poate fi remediată decât prin desființarea actului.

Având în vedere că prin hotărârea atacată se reține calitatea de parte responsabilă civilmente a societății, au fost încălcate prevederile art. 87 raportat la art. 81 C. proc. pen. și art. 21 alin. (4) raportat la art. 83 C. proc. pen., întrucât în primă instanță nu a fost citată în cauză și, astfel, nu și-a putut exercita niciunul dintre drepturile prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate. Au fost încălcate astfel și disp. art. 365 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd dreptul părții responsabile civilmente de a formula cereri, ridica excepții și pune concluzii.

Curtea de Apel București a reținut că prima instanță a reținut, în mod corect, pe baza evaluării probelor administrate în cauză, situația de fapt (privind, în esență, încheierea și executarea Contractului de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007, precum și a contractelor de intermediere dintre partea civilă F. SA și societățile SC I. SRL (din 22 septembrie 2006), SC G. SRL (din 1 martie 2007) și K. (din 26 septembrie 2007), Încheierea contractelor de credit din 16 noiembrie 2007 și din 13 decembrie 2007 de către inculpații C. și, respectiv, J. cu partea civilă F. SA și primirea unor bunuri, cu titlu de mită, de către aceiași inculpați de la inculpatul B.) - mai puțin aprecierile cu privire la caracterul ilicit al încheierii și executării contractelor de intermediere cu SC SC I. SRL și K. -, Curtea însușindu-și în întregime motivarea sentinței atacate, sub acest aspect, pe care nu o va relua, urmând a răspunde punctual motivelor de apel formulate.

Curtea de Apel București a analizat, cu titlu preliminar, motivele referitoare la legalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză și cele privind desfășurarea judecății în primă instanță, pe care, a arătat, că nu le va reține.

Cu privire la legalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză, date fiind dispozițiile art. 4 din Legea nr. 255/2013, Curtea de Apel București s-a raportat la dispozițiile C. proc. pen. anterior, sub imperiul cărora s-au efectuat urmărirea penală și trimiterea în judecată a inculpaților.

S-a reținut că în cauză, nu pot fi înlăturate procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor înregistrate și interceptate pe motiv că au avut loc în faza actelor premergătoare, respectiv înainte de începerea urmăririi penale, întrucât, prin Decizia nr. 962/2009 (publicată în M. Of. nr. 563 din 13 august 2009), Curtea Constituțională a statuat că "dispozițiile legale criticate nu permit, (...), administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare". Considerentele deciziilor Curții Constituționale au efect obligatoriu numai în măsura în care au stat la baza soluției, constituind motivul pentru care a fost luată decizia (ratio decidendi), și nu dacă nu sunt esențiale pentru pronunțarea acesteia (așa-zisele obiter dicta - "spuse cu această ocazie").

Or, prin Decizia menționată s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 C. proc. pen. (1968), întrucât "interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării", momentul procesual al autorizării și efectuării interceptărilor neavând un rol esențial în raționamentul Curții Constituționale care a dus la respingerea excepției.

Mai mult, instanța supremă a statuat expres, printr-o decizie ulterioară (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 948 din 12 martie 2010), că "legalitatea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video nu este condiționată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea următoarelor condiții prevăzute în art. 911 C. proc. pen.: să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni din cele enumerate în alin. (2) al acestui articol, să fie necesare pentru stabilirea situației de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanților, care nu ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată și să fie autorizate de către judecător".

Or, interpretarea și aplicarea legii constituie atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, și nu al Curții Constituționale, după cum chiar aceasta din urmă s-a pronunțat în numeroase decizii, inclusiv în decizia menționată anterior.

S-a mai reținut că sunt criticate în cauză interceptări și înregistrări obținute în baza autorizațiilor din 26 noiembrie 2008, din 13 ianuarie 2009, din 20 martie 2009, din 24 aprilie 2009 și din 25 mai 2009, date prin încheieri pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2008.

Potrivit art. 911 alin. (3) C. proc. pen. (1968), autorizația se dă de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află sediul Parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către judecătorul desemnat de acesta.

S-a mai reținut că deși nu poate fi identificat criteriul de stabilire a competenței teritoriale în funcție de care în cauză a fost sesizat pentru autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor Tribunalul Argeș, nerespectarea normelor privind competența teritorială a instanței care a autorizat efectuarea interceptărilor în cauză nu poate atrage înlăturarea mijloacelor de probă astfel obținute, dat fiind că sancțiunea care intervine este nulitatea relativă, care, pe lângă faptul că trebuia invocată cel mai târziu la primul termen de judecată cu procedura completă, este condiționată și de existența unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel, ceea ce nu este cazul în speță, inculpații nemotivând de ce dacă autorizațiile ar fi fost emise de Tribunalul Vâlcea sau de Tribunalul București, și nu de Tribunalul Argeș, situația nu ar fi fost aceeași.

În plus, Curtea de Apel București a observat că în cauză s-a dat eficiență și dispozițiilor art. 912 alin. (5) C. proc. pen. (1968), convorbirile și comunicările fiind interceptate și înregistrate în baza Autorizației din 26 mai 2008 (Dosar nr. x/46/2008) emisă de Curtea de Apel Pitești într-un alt dosar de urmărire penală - nr. x/P/2008.

S-a mai reținut că argumentele anterioare sunt aplicabile și în cazul autorizației de percheziție din 31 august 2010, emisă tot de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. x/109/2010, în condițiile în care, potrivit art. 100 alin. (3) C. proc. pen. (1968), în cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară se dispune de judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

În ceea ce privește percheziția domiciliară efectuată la 1 septembrie 2010, la imobilele SC A. SRL din Râmnicu Vâlcea, precum și la cel din ..., care nu ar fi aparținut societății s-a reținut că:

Potrivit art. 100 alin. (41) lit. e), f) și g) C. proc. pen. (1968), autorizația de percheziție trebuie să cuprindă, printre altele: locul unde urmează a se efectua percheziția, numele persoanei la domiciliul sau reședința căreia se efectuează percheziția și numele învinuitului sau inculpatului.

În speță, extinderea percheziției domiciliare - autorizată pentru imobilele din ... - și la imobilul din ..., este sancționată tot cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen. (1968), care nu a fost invocată nici în această situație în termenul prevăzut de lege (la primul termen de judecată cu procedura completă). Curtea de Apel a observat și că persoana desemnată de către inculpatul B. să asiste la percheziție - GGG., salariat al SC A. SRL - nu a comunicat organelor de urmărire penală faptul că una din clădirile din curtea unde se aflau și celelalte nu figura în acte la nr. 19 sau 19B, ci la nr. 17, din toate spațiile fiind ridicate, de altfel, documente aparținând SC A. SRL, societate pentru sediul căreia - declarat și de fapt - fusese emisă autorizația de percheziție.

Referitor la criticile de nelegalitate aduse raportului de constatare al specialistului DNA s-au reținut următoarele:

Potrivit art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002 (forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014), constatarea tehnico-științifică efectuată pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, din dispoziția scrisă a procurorului, de specialiștii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, constituie mijloc de probă, în condițiile legii.

Potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. pen. (1968), efectuarea unei constatări tehnico-științifice se dispune când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt. Neîndeplinirea acestei condiții poate fi sancționată, cel mult, cu nulitatea relativă a raportului de constatare, în condițiile în care s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, ceea ce nu este cazul, efectuarea unei constatări tehnico-științifice când nu există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt nefiind susceptibilă de a produce vreo vătămare și contribuind la lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei (condiție pentru dispunerea unei constatări tehnico-științifice prevăzută, de altfel, alternativ de noua reglementare - art. 172 alin. (9) C. proc. pen.)

În ceea ce privește puterea probatorie a raportului de constatare, s-a reținut că potrivit dispoziției Curții Constituționale, prin Decizia nr. 910/2008, "în procesul deliberării judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate. Așadar, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând și coroborând probele, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură". De asemenea, în Decizia nr. 805/2008, Curtea Constituțională a mai arătat că "partea putea să ia cunoștință de existența constatării tehnico-științifice - mijloc de probă efectuat de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condițiile art. 250 - 254 C. proc. pen. Așadar, partea poate formula obiecțiuni la raportul de constatare sau poate contesta în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv".

Cu privire la lipsa menționării, în cuprinsul rechizitoriului, a modului de sesizare a organelor de urmărire penală la care s-a oprit procurorul, în condițiile în care se face vorbire atât de "mai multe sesizări penale privind funcționari din cadrul F. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea", în cursul anului 2008, înregistrate sub nr. x/P/2008 la nivelul Serviciului Teritorial Pitești al Direcției Naționale Anticorupție, cât și de un proces-verbal de sesizare din oficiu (din 21 iulie 2008) s-a reținut că aceasta nu afectează legalitatea sesizării instanței, la art. 263 C. proc. pen. neprevăzându-se că procurorul trebuie să indice modalitatea de sesizare în cuprinsul rechizitoriului și fiind îndeobște cunoscut că într-o cauză penală pot concura mai multe moduri de sesizare prevăzute de lege (plângere, denunț, proces-verbal de sesizare din oficiu, conform art. 221 alin. (1) C. proc. pen. 1968).

În ceea ce privește lipsa plângerii prealabile în cazul infracțiunii de înșelăciune contra intereselor persoanelor, prevăzută de reglementarea anterioară, Curtea de Apel a reținut că nu poate fi incidentă această cauză de încetare a procesului penal, chiar în condițiile în care ar încadra faptele inculpaților potrivit legii vechi, în condițiile în care art. 286 C. proc. pen. (1968) prevede că "Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală continuă cercetarea. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale." [dispoziții prevăzute și de art. 297 alin. (2) C. proc. pen.].

Or, în cauză, s-a reținut că urmărirea penală s-a făcut pentru infracțiuni pentru care nu era necesară plângerea prealabilă, schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu într-una pentru care ar fi necesară plângerea prealabilă nedispunându-se nici de prima instanță și nici de instanța de apel, pentru a se face aplicarea art. 386 alin. (2) C. proc. pen., dat fiind că legea penală mai favorabilă este legea nouă, după cum se va arăta ulterior. Dispozițiile privind încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile ar fi devenit incidente în măsura în care instanța ar fi dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de abuz în serviciu în cea de la (art. 26 raportat la) art. 2481 raportat la art. 246 cu aplicarea art. 258 C. pen. (1968) și partea vătămată, chemată și întrebată dacă înțelege să facă plângere, ar fi răspuns negativ (atitudine procesuală exclusă în speță, în condițiile în care persoana vătămată F. SA nu numai că s-a constituit parte civilă în cauză, dar a și declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, nemulțumită fiind de cuantumul despăgubirilor acordate).

Cu privire la criticile aduse modalității de desfășurare a judecății în primă instanță, Curtea de Apel București a reținut că, într-adevăr, la termenele din 31 martie 2014 și 1 iulie 2014 inculpatului C. nu i-a fost asigurată asistența juridică, obligatorie în cauză. Aceasta nu ar putea duce însă la admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe acest motiv, nulitatea afectând cel mult doar cele două încheieri în discuție, nejustificându-se un efect extensiv al acesteia. Curtea de Apel a observat însă că prin Încheierea din 31 martie 2014 Tribunalul a admis obiecțiunile formulate de DNA și de inculpații C. și B. la expertiza contabilă.

De asemenea, prin Încheierea din 1 iulie 2014 Tribunalul a admis obiecțiunile formulate de DNA și de inculpatul C. la expertiza contabilă și obiecțiunile formulate de DNA la expertiza tehnică. La ambele termene inculpatul C., având studii economice superioare, a formulat, detaliat, propriile obiecțiuni la răspunsul dat de expertul contabil și a pus concluzii și cu privire la obiecțiunile formulate de Parchet și de celelalte părți, neinvocând că îi lipsesc cunoștințele necesare, în absența avocatului.

În aceste condiții, desființarea celor două încheieri ar duce la aplicarea unor dispoziții prevăzute de lege în beneficiul inculpatului în detrimentul acestuia, ceea ce ar fi absurd.

Astfel fiind, s-a reținut că solicitarea inculpatului în acest sens nu urmărește de fapt obținerea unui remediu pentru încălcarea dispozițiilor invocate, ci provocarea unui nou ciclu procesual și tergiversarea soluționării cauzei, motiv pentru care Curtea de Apel București nu a admis-o, întrucât ar echivala cu pronunțarea unei soluții de un formalism excesiv, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil (care implică soluționarea cauzei într-un termen rezonabil) al celorlalți inculpați din dosar și chiar al inculpatului C. (cu privire la drepturile căruia organele judiciare sunt obligate să vegheze indiferent de manifestarea sa de voință, determinată de interese procesuale de moment).

A mai reținut Curtea de Apel București că sunt nefondate susținerile inculpatului C. în sensul că nu a fost audiat legal de Tribunal.

Potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (1) și (6) C. proc. pen., care le reiau în esență pe cele ale art. 323 alin. (2) și 4 C. proc. pen. (1968), inculpatul este lăsat să arate tot ce știe despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări de către președinte și în mod nemijlocit de ceilalți membri ai completului, de către procuror, de persoana vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalți inculpați, de avocații acestora și de avocatul inculpatului a cărui audiere se face, iar inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar. Or, inculpatului C. i s-a luat o declarație în primă instanță (la data de 1 iunie 2011, pe 10 pagini), fiind lăsat să arate tot ce știe despre fapta pentru care a fost trimis în judecată.

S-a reținut că respectivele critici ce țin de tactica audierii inculpatului (în sensul că acesta nu ar fi fost audiat cu privire la toate faptele pentru care a fost trimis în judecată) nu pot convinge Curtea de Apel București că Tribunalul nu a respectat obligațiile prevăzute de textele legale menționate. Garanțiile procesuale oferite inculpatului pe parcursul cercetării judecătorești, atât de reglementarea anterioară cât și de cea actuală (art. 301 alin. (1) - art. 364 alin. (6) - dreptul de a formula cereri, ridica excepții și de a pune concluzii; art. 322 teza finală - art. 374 alin. (2) - dreptul de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar; art. 323 - art. 378 - ascultarea inculpatului), ca și în cadrul dezbaterilor și al ultimului cuvânt - recunoscut ca etapă procesuală distinctă - exclud încălcarea dreptului său la apărare, constând în lipsa cadrului procesual în care să poată arăta tot ce știe despre faptele pentru care a fost trimis în judecată.

De altfel, s-a mai reținut că inculpatul a avut această posibilitate și în apel, dând o amplă declarație în fața Curții, în care nu numai că a arătat tot ce știe despre faptele pentru care a fost trimis în judecată, dar a și făcut trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză, analizându-le (deși i s-a atras atenția că aceasta este "menirea" dezbaterilor în procesul penal), declarație pe care a completat-o cu note scrise depuse la dosar după audierea sa, aceleași aspecte pe care le-a învederat Tribunalului și Curții, detaliate de altfel și în motivele de apel și în cadrul dezbaterilor, fiind reluate și în ultimul cuvânt din apel. Potrivit dispozițiilor redate anterior, după audierea sa, în cadrul cercetării judecătorești, inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar, necesitate cu privire la care poate aprecia doar instanța de judecată, nefiind suficientă doar manifestarea de voință a inculpatului în acest sens (care are la dispoziție alte instrumente procesuale pentru a lămuri suplimentar instanța, enumerate anterior). S-a mai reținut că în cauză, în condițiile în care inculpatul a dat o declarație detaliată în fața Curții, a invoca în apel faptul că prima instanță nu l-a mai reaudiat deși cererea în acest sens îi fusese admisă, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, nu denotă decât intenția inculpatului de tergiversare a soluționării cauzei.

A mai constat Curtea de Apel că, chiar dacă inculpatul nu ar fi fost audiat în primă instanță, această omisiune poate fi remediată prin audierea inculpatului în apel, și nu prin desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, față de dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., neexistând vreunul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute expres și limitativ de lege.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, în sensul reținerii legii noi ca lege penală mai favorabilă, Curtea de Apel București a observat că, într-adevăr, nu este vorba de o schimbare a încadrării juridice, ci de o schimbare a calificării faptelor printr-o lege nouă, după cum a susținut și Parchetul în motivele de apel. S-a reținut că legea nu prevede un instrument procesual distinct pentru schimbarea calificării faptei, în practica judiciară făcându-se aplicarea tot a dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. - "Schimbarea încadrării juridice" - în situația schimbării calificării faptei prin legea penală nouă, mai favorabilă, după cum se va proceda și prin prezenta decizie. Dispozițiile art. 49 C. proc. pen. reglementează competența în caz de schimbare atât a încadrării juridice, cât și a calificării faptei, neputând constitui temeiul schimbării calificării faptei.

În ceea ce privește criticile apărării, în sensul că s-a dispus schimbarea calificării faptelor, reținându-se legea penală mai favorabilă, fără a fi pusă în discuție noua calificare și a li se da posibilitatea inculpaților să își pregătească apărarea sub acest aspect, s-a reținut că pe lângă faptul că, potrivit celor arătate anterior, nu era vorba de o schimbare a încadrării juridice, argumentele Parchetului și ale inculpaților privind legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, expuse cu ocazia dezbaterilor la prima instanță, au făcut, de asemenea, obiectul analizei instanței de apel, aceasta constituind un remediu suficient pentru lipsirea inculpaților de posibilitatea pregătirii apărării prin acordarea unui termen în acest sens (în condițiile în care prima instanță a amânat, oricum, succesiv, pronunțarea, cu o lună).

Sub aspectul laturii penale, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Fapta inculpatului C. care, în calitate de director la F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a încheiat și derulat Contractul de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007 cu SC A. SRL (în baza căruia s-au efectuat plăți nejustificate, în perioada 31 iulie 2008 - 8 octombrie 2008, în cuantum de 129.489,52 RON), precum și Contractul de intermediere din 1 martie 2007 cu SC G. SRL (în baza căruia s-au efectuat plăți în perioada 5 aprilie 2007 - 14 octombrie 2008, în cuantum de 129.174,88 RON), ca urmare a unei înțelegeri frauduloase cu inculpatul B. (administrator și asociat unic al SC A. SRL și administrator de fapt al SC G. SRL), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care i-a înlesnit inculpatului B. activitatea de falsificare a facturilor fiscale emise de SC G. SRL în baza contractului de intermediere (prin comunicarea sumelor pe care să le ceară de la partea civilă F. SA) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Perioada încheierii și executării celor două contracte, în contextul unei relații de "afaceri" mai vechi existente între cei doi inculpați, faptul că sumele de bani plătite SC G. SRL în baza contractului de intermediere aveau ca destinație, în principal, plata ratelor scadente ale aceleiași societăți la F. denotă unitatea de rezoluție infracțională.

S-a mai reținut că efectuarea lucrărilor de către SC A. SRL în baza Contractului din 27 noiembrie 2007 nu prezintă nicio relevanță pentru reținerea răspunderii penale a inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în condițiile în care contractul a fost încheiat cu depășirea limitelor de competență ale sucursalei băncii, pe care inculpatul C. o conducea. În condițiile în care nu cunoștea valoarea totală a lucrărilor și care, prin urmare, putea să o depășească pe cea de 500.000 RON, inculpatul nu trebuia să opteze pentru încredințarea directă a contractului de achiziție de lucrări în cauză. În plus, faptul că s-a ajuns, în concret, la plata sumelor ce depășeau 500.000 RON de către Centrala F. a fost independent de voința inculpatului, ca urmare a preluării contabilității de către Centrală, la data de 1 august 2008, aspect pe care inculpatul nu avea cum să îl cunoască la data încheierii contractului.

S-a mai reținut că Norma metodologică din 26 august 2005 prevede la pct. 9 procedurile de achiziție, la pct. 11 menționându-se că acestea - procedurile definite la pct. 9 - au un caracter orientativ, numai că palierele valorice de respectat sunt prevăzute la pct. 10, acestora norma nemaiconferindu-le același caracter orientativ; or, pentru achizițiile peste 500.000 RON (inclusiv TVA) la pct. 10 din Norma menționată se prevede "licitația deschisă sau restrânsă", ca și procedură de achiziție, arătându-se că vor fi considerate principiile care stau la baza deciziei de achiziție, enumerate la Cap. I, pct. 3 din aceeași Normă: "a) eficiența utilizării fondurilor - folosirea sistemului concurențial și a criteriilor tehnico-economice pentru stabilirea furnizorului optim; b) operativitate sporită în activitatea de achiziție; c) transparența procesului de selecție și decizie; d) libera concurență și tratamentul egal - pentru ofertanți și furnizori; e) responsabilitatea asupra deciziilor de achiziție".

Curtea de Apel București a reținut ca și cuantum al prejudiciului suma de 129.489,52 RON, respectiv plățile nejustificate făcute de partea civilă în baza Contractului din 27 noiembrie 2007 (rezultate ca urmare a diferenței dintre prețurile unitare aprobate de Comitetul de direcție F. și cele practicate de SC A. SRL): 38.399,41 RON pentru Agenția Băbeni; 10.282,12 RON pentru Agenția Pietrari; 3.364,80 RON pentru Agenția Copăceni; 16.403,32 RON pentru Agenția Govora; 61.039,87 RON pentru Agenția Olănești.

S-a mai reținut că în măsura în care SC A. SRL se consideră prejudiciată având în vedere lucrările efectuate în baza Contractului din 27 noiembrie 2007, poate formula o acțiune civilă separată în acest sens, nefiind imputabil părții civile F. că inculpatul B., de conivență cu inculpatul C., cu încălcarea normelor bancare, a încheiat contactul de achiziții de lucrări și a efectuat lucrări la prețuri mai mari decât cele unitare aprobate de Comitetul de direcție F.

Totodată, a constatat Curtea de Apel București că argumentul potrivit căruia societățile inculpatului erau clienți importanți ai F. nu poate fi hotărâtor, în condițiile în care creditele obținute de la partea civilă erau, practic, achitate cu bani obținuți tot de la partea civilă, în baza contractelor de achiziții lucrări sau a contractului de intermediere (relevantă fiind, sub acest aspect, destinația sumelor de bani obținute în baza contractului de intermediere de SC G. SRL).

S-a mai reținut că din situația de fapt descrisă în cauză, precum și din aspectele ce rezultă din analiza convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, astfel cum au fost redate în procesele-verbale de la dosar, rezultă că SC A. SRL și SC G. SRL erau "abonate" nu numai la creditele, dar și la contractele de prestări servicii încheiate de sucursala F. unde inculpatul C. era director, bancă al cărei capital majoritar era deținut de stat. Chiar și întocmirea documentației necesare s-a dovedit a fi o "formalitate", când s-a constatat lipsa Contractului de achiziție lucrări din 27 noiembrie 2007 dispunându-se refacerea și antedatarea acestuia (relevante în acest sens fiind convorbirile din 22 - 23 iunie 2009, dintre inculpații J. și B.), precum și declarația martorei LL.

De asemenea, s-a reținut că atât din convorbirile telefonice interceptate în cauză, redate în esență și în rechizitoriu și sentința atacată, precum și din declarația martorei HHH., rezultă caracterul fictiv al contractului de prestări servicii încheiat cu SC G. SRL și, pe cale de consecință, al facturilor emise în baza acestuia, abia ca urmare a declanșării controlului cu privire la activitatea inculpatului C. încercându-se identificarea contractelor de credit încheiate cu F. SA în vederea achiziționării imobilelor rezultate în urma activității de "mansardare" făcute de SC A. SRL, pentru a dovedi realitatea prestării serviciilor de intermediere de către SC G. SRL.

Curtea de Apel București a mai avut în vedere, la stabilirea cuantumului prejudiciului, inclusiv plățile efectuate, după 1 august 2008, de către Centrala F., dat fiind că, odată angajată de către inculpatul C. prin contractele încheiate, nu putea refuza plata facturilor emise de SC A. SRL și, respectiv, SC G. SRL, expunându-se riscului de a suporta penalități contractuale.

A mai constat Curtea de Apel București că participația inculpatului C. la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este una secundară, sub forma complicității, autorul fiind B. - administrator de fapt al SC G. SRL -, cel dintâi inculpat furnizând doar datele necesare emiterii facturilor, Curtea reținând acest motiv de apel.

Curtea de Apel București nu a reținut motivele de apel în sensul că fapta constând în atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii unui înscris sub semnătură privată nu era prevăzută de legea penală veche, astfel că se impunea pronunțarea unei soluții de achitare. "Plăsmuirea" unui înscris sub semnătură privată (cum este, în speță, situația facturilor emise de SC G. SRL) se circumscria dispozițiilor art. 290 C. pen. 1968, hotărârea invocată - Decizia nr. 564 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind o soluție izolată, și nu expresia practicii judiciare majoritare în aplicarea reglementării anterioare (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, deciziile nr. 3.557 din 2 noiembrie 2012, nr. 2.696 din 12 iulie 2011, nr. 1.233 din 29 martie 2011, nr. 3.999 din 10 noiembrie 2010, nr. 4.012 din 2 decembrie 2009, nr. 2.412 din 4 mai 2004, nr. 2.822 din 12 iunie 2003, nr. 1.219 din 6 martie 2002, nr. 660 din 6 februarie 2002). Una dintre modalitățile de falsificare a unui înscris sub semnătură privată este și plăsmuirea, adică întocmirea totală sau parțială a unui înscris fals, după cum s-a statuat prin Decizia Tribunalului Suprem nr. 1/1970, care se referă la înscrisurile oficiale și care își găsește aplicabilitatea și în cazul celor sub semnătură privată, deoarece art. 290 C. pen. 1968 presupune "Falsificarea (...) prin vreunul din modurile arătate în art. 288", urmată de folosirea înscrisului de către autorul falsului sau de încredințarea lui unei alte persoane spre folosire. Nici Expunerea de motive a Noului C. pen. (pct. 2.78, parag. al doilea), ale cărui dispoziții - art. 322 alin. (1) - sunt exprese în sensul incriminării falsificării unui înscris sub semnătură privată inclusiv "prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului", nu poate constitui un argument pentru cele susținute în motivele de apel, prevăzându-se că "pe baza textelor existente în legea în vigoare, era dificilă încadrarea juridică a unor fapte, devenite din ce în ce mai frecvente, comise în sfera raporturilor comerciale (spre exemplu, facturi care consemnează date neconforme realității)", iar nu că asemenea fapte nu erau prevăzute de legea penală veche.

S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat care, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, a încheiat Contractul de credit din 16 noiembrie 2007 cu F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, folosind o adeverință de salariu falsificată, aparent emisă de SC N. SRL Râmnicu Vâlcea pe numele soției sale, O., și inducând astfel în eroare banca, obținând un credit de 1.200.000 RON, și l-a instigat pe inculpatul J. să încheie Contractul de credit din 13 decembrie 2007 cu F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, folosind o adeverință de salariu falsificată, aparent emisă de SC P. SRL Râmnicu Vâlcea și înregistrată sub la data de 12 decembrie 2007, și inducând astfel în eroare banca, obținând un credit de 700.000 RON (folosit tot de inculpatul C., care a și garantat creditul cu un imobil aparținând surorii sale, QQ.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

A mai reținut Curtea de Apel București că încadrarea juridică a faptei descrise anterior ca fiind infracțiunea de înșelăciune, și nu de abuz în serviciu, trebuie avute în vedere și considerentele Deciziei nr. 3.955 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (Dosar nr. x/90/2010), care a menținut soluția Curții de Apel București, de condamnare a inculpatei AA., trimisă în judecată, prin același rechizitoriu cu inculpații, pentru complicitate la infracțiunile de abuz în serviciu și uz de fals reținute în sarcina acestora, decizie pronunțată în recurs în cauza din care s-a disjuns prezenta (inculpata AA. urmând procedura reprevăzută la art. 3201 C. proc. pen. 1968):

"Din interpretarea celor două norme de incriminare, raportat și la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatei AA., (...) apreciază că infracțiunea de abuz în serviciu presupune neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către subiectul activ, or, prin acțiunile sale inculpata nu a ajutat făptuitorul să nu își îndeplinească aceste atribuții, ci prin obținerea unor adeverințe false emise de XX., la solicitarea inculpatei, prin care se atesta în mod nereal, calitatea de salariat a numitei O. la SC N. SRL Râmnicu Vâlcea și a numitului J. la SC P. SRL, a veniturilor obținute de aceștia, a ajutat la inducerea în eroare a Comitetului de direcție al F. SA, care a acceptat dosarele și acordat credite de nevoi personale inculpaților C., director al F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea și J. (Contractul de credit din data de 16 noiembrie 2007 pentru suma de 1.200.000 RON cu o perioadă de rambursare de 25 de ani pentru C. și Contractul de credit din data de 13 decembrie 2007 în valoare de 700.000 RON pentru J.). (...)

Sub aspectul laturii subiective (...) făptuitorii au urmărit inducerea în eroare a băncii în scopul obținerii acelor credite iar inculpata AA. i-a sprijinit în această activitate.

Se mai constată că prin prezentarea acestor adeverințe false și care au fost determinate pentru acordarea creditelor s-a realizat elementul material al infracțiunii de înșelăciune în varianta prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., urmarea imediată constând în crearea unei situații ce a produs băncii un prejudiciu realizându-se chiar de la momentul încheierii contractelor de credit, având în vedere că documentele prezentate în susținerea cererii de acordare a creditelor nu atestau o situație reală, prin urmare, dacă aceste împrejurări ar fi fost cunoscute contractele nu s-ar fi încheiat."

S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat care a folosit adeverința de salariu falsificată, aparent emisă de SC N. SRL Râmnicu Vâlcea pe numele soției sale, O., pentru a obține un credit și l-a instigat pe inculpatul J. să folosească o adeverința de salariu falsificată pentru a obține un alt credit pe care tot el l-a utilizat, în condițiile menționate anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

A mai reținut Curtea de Apel că perioada încheierii și executării celor două contracte de credit, modul de operare identic, faptul că cele două credite obținute de la F. i-au folosit inculpatului C. denotă unitatea de rezoluție infracțională a acestuia, chiar dacă la unul din actele materiale reținute forma de participație a fost aceea a instigării.

Infracțiunea s-a consumat odată cu depunerea la dosarul de credit a celor două adeverințe falsificate și nu are relevanță, pentru reținerea răspunderii penale, că inculpatul ar fi întrunit condițiile de creditare (din punctul de vedere al veniturilor sale și ale soției) și în absența adeverinței de venit depuse la propriul dosar și că la reînnoirea contractului de credit cu partea civilă a depus alte adeverințe, valabile.

S-a mai constatat că împrejurările falsificării celor două adeverințe de salariu folosite la obținerea creditelor sunt pe deplin dovedite cu declarațiile inculpaților J. și AA. și ale martorului XX. (neavând relevanță, sub acest aspect, că acesta și-a nuanțat declarațiile după ce a beneficiat de clemența organelor de urmărire penală, care i-au aplicat doar o sancțiune administrativă).

Achitarea unor rate de credit echivalează cu acoperirea parțială a prejudiciului cauzat băncii ca urmare a acțiunii de inducere în eroare și nu poate duce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului.

A mai reținut Curtea de Apel că fapta aceluiași inculpat care, în calitate de director al F. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, în mod repetat, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, în perioada noiembrie 2006 - 2010 a primit, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu (în esență, acordarea sau facilitarea acordării unor credite SC A. SRL și SC G. SRL), de la inculpatul B.:

- 4 autoturisme de lux, achiziționate în sistem leasing de către SC A. SRL Râmnicu Vâlcea și înmatriculate (Q., sumă totală plătită - 37.818,60 euro; R., suma totală plătită - 71.147,02 euro; S., suma totală plătită - 55.456,74 euro și T., suma totală plătită - 38.570,28 euro);

- bunuri de uz casnic: home cinema, aparat de uscat și îndreptat părul, LCD - 2 buc, home cinema, set saci - 2 buc., LCD, home cinema, aspirator, cuptor microunde, combină frigorifica, mașina de spălat cu bule, placă de îndreptat părul - 2 buc., mașină de spălat, combină frigorifică, plasmă TV, suport LCD, uscător de păr - 2 buc., LCD - 2 buc., LCD TV - 2 buc., suport LCD - 4 buc., fier de călcat, filtru de cafea, în valoare totală de 27.220,02 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

S-a mai reținut că nu prezintă relevanță, sub aspectul reținerii infracțiunii de luare de mită în sarcina inculpatului C., că unul dintre autoturismele primite au fost pentru numita III., în condițiile în care norma de incriminare prevede că primirea foloaselor poate fi și "pentru altul", nu numai "pentru sine", autoturismul T., fiind vândut către numita III., contrar celor susținute de inculpat, în apărare, nu în considerarea calității sale de juristă a SC A. SRL, ci pentru că era amanta inculpatului C. (relație dovedită inclusiv de convorbirile telefonice interceptate și înregistrate între aceștia, redate în procesele-verbale aflate la dosar, printre altele martora reproșându-i inculpatului că îi solicita restituirea autoturismului în cauză ca urmare a controlului activității sale din cadrul F.).

S-a mai reținut că nu are vreo importanță, pentru reținerea răspunderii penale, nici caracterul licit sau nu al creditelor acordate celor două societăți aparținând inculpatului B. (ce fac obiectul unei cauze disjunse), în condițiile în care infracțiunea de luare de mită nu presupune neapărat primirea de foloase pentru îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale funcționarului, fiind suficient și ca primirea de foloase în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. În plus, însă, Curtea de Apel a reținut și caracterul fraudulos al Contractului de achiziție lucrări din 27 noiembrie 2007 cu SC A. SRL, precum și cel fictiv al contractului de intermediere cu SC G. SRL.

Curtea de Apel nu a putu reține apărarea inculpatului, în sensul că bunurile menționate au fost primite de la SC A. SRL în compensarea unor sume de bani pe care aceasta i le datora pentru chiria a două spații comerciale pe care le primise de la inculpat (și le subînchiriase), ca mandatar al surorii sale, QQ. Crearea acestui mecanism financiar complex (subînchirierea, de către SC A., a spațiilor comerciale închiriate de la inculpatul C. cu încredințarea acestuia, în loc de chirie, a unor autoturisme, precum și a mai multor bunuri de uz casnic), în condițiile în care firesc ar fi fost ca inculpatul C. să-și achiziționeze bunurile cu banii obținuți pe chirie tocmai pentru a nu trezi suspiciuni, dat fiind că societățile inculpatului B. erau clienți ai băncii al cărei director era, nu poate avea altă explicație decât scopul urmărit de inculpați, de a ascunde primirea de către inculpatul C. a unor foloase, cu titlu de mită, de la inculpatul B.

Operațiunile aferente mecanismului creat, contrar celor susținute de apărare, nu se regăsesc integral în contabilitatea societății, expertiza contabilă efectuată în faza de cercetare judecătorească chiar notând încasarea de către sora inculpatului C. - QQ. - a unor sume de bani (137.071,55 RON), cu titlu de chirie, de la societatea TT., în condițiile în care au fost verificate numai conturile pe care aceasta le avea la F., iar în compensarea acestei chirii inculpatul C. a arătat că a primit bunuri.

S-a mai reținut că relevante sub acest aspect sunt și convorbirile telefonice interceptate și înregistrate în cauză, din 1 septembrie 2010, redate în procesele-verbale aflate în dosar, dintre inculpatul C. și un anume "...", precum și o altă persoană de sex masculin, neidentificată, în care cel dintâi le solicita celorlalți doi să declare că i-au făcut cadou bunurile electrotehnice din casă, respectiv aparatul de aer condiționat, pentru ca ulterior, în fața organelor judiciare, să se apere că bunurile în cauză i se cuveneau ca și compensație pentru chiria încasată pe cele două spații comerciale a căror folosință o cedase SC A. SRL.

A mai reținut Curtea de Apel București că fapta inculpatului B. (administrator și asociat unic al SC A. SRL și administrator de fapt al SC G. SRL), ca urmare a unei înțelegeri frauduloase cu inculpatul C., director la F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, care a acționat în temeiul aceleiași rezoluții infracționale și cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, a încheiat și derulat Contractul de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007 - dintre SC A. SRL și partea civilă F. SA (în baza căruia s-au efectuat plăți nejustificate, în perioada 31 iulie 2008 - 8 octombrie 2008, în cuantum de 129.489,52 RON), precum și Contractul de intermediere din 1 martie 2007 - dintre SC G. SRL și partea civilă F. SA (în baza căruia s-au efectuat plăți în perioada 5 aprilie 2007 - 14 octombrie 2008, în cuantum de 129.174,88 RON) -, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Totodată, a reținut Curtea de Apel București că fapta aceluiași inculpat care, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a remis inculpaților C. și J. mai multe bunuri:

- inculpatului C., patru autoturisme de lux, achiziționate în sistem leasing, în valoare totală de 164.422,36 euro și 195.907,02 RON, precum și alte bunuri de uz casnic în valoare totală de 27.554 RON, pentru ca acesta, în calitate de director al F. - Sucursala Vâlcea și președinte al Comitetului de credite, să îndeplinească acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face acte contrare acestor îndatoriri, în legătură cu acordarea unor credite, atribuirea unor contracte de achiziții de lucrări și de prestări servicii către SC A. SRL Râmnicu Vâlcea și SC G. SRL Râmnicu Vâlcea,

- inculpatului J., bunuri de uz casnic în valoare totală de 27.554,72 RON, pentru ca acesta, în calitate de inginer în cadrul compartimentului Logistică al F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, referent de specialitate în cadrul Compartimentului Logistic și diriginte de șantier al aceleași unități bancare, să îndeplinească acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face acte contrare acestor îndatoriri, în legătură cu atribuțiile sale de de membru al comisiilor de achiziție, să atribuie contracte de lucrări SC A. în perioada 2006 - 2009 și totodată, în calitate de diriginte de șantier, să confirme, prin semnarea avizelor - situații de lucrări, decontarea unor lucrări ce nu au fost executate ori care depășeau valoarea reală a investiției, semnând în acest sens procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Faptul că inculpatul B. a mituit două persoane, ambele cu funcții în aceeași bancă, de la care societățile sale primeau credite și pentru care prestau servicii, s-a reținut că nu poate atrage scindarea rezoluției infracționale, în cauză justificându-se reținerea unei singure infracțiuni de dare de mită, în formă continuată.

S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat de a dispune și a participa la întocmirea a 19 facturi fiscale în baza contractului de intermediere din 1 martie 2007 - dintre SC G. SRL și partea civilă F. SA, pentru care s-au efectuat plăți nejustificate, în perioada 5 aprilie 2007 - 14 octombrie 2008, în cuantum de 129.174,88 RON, toate atestând în mod nereal prestarea serviciilor de intermediere de către SC G. SRL Râmnicu Vâlcea pentru F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Cu privire la motivele de apel vizând situația de fapt reținută și elementele constitutive ale infracțiunilor, s-a reținut că au făcut deja obiectul analizei Curții de Apel București în cazul celor reținute pentru inculpatul C., astfel că nu au mai fost reluate. Referitor la forma de participație reținută pentru infracțiunea de fals în înscrisuri, aceea de autorat, Curtea de Apel a reținut că facturile apar emise de SC G. SRL, al cărei administrator de fapt era inculpatul B., administrator de drept și unic asociat fiind martora MM. (concubina inculpatului la acea dată), care a declarat că nu cunoștea nimic despre activitatea societății menționate.

În ceea ce privește relația inculpatului B. cu inculpatul J., s-a reținut că relevante sunt tot convorbirile înregistrate și redate în cauză, una dintre acestea privind chiar Contractul de execuție lucrări din 26 noiembrie 2007, precum și declarațiile inculpatului J. Curtea de Apel București nu a putut reține însă susținerile acestuia din urmă, potrivit cărora îi achita bunurile în cauză direct inculpatului B., în condițiile în care acestea se regăsesc în evidența ținută în agendă de contabila societății - HHH., fiind puțin probabil ca inculpatul J. să accepte să cumpere bunuri de o valoare așa de mare fără să figureze ca și cumpărător, beneficiind și de garanțiile prevăzute de lege în această calitate. Cu atât mai mult cu cât, date fiind relațiile contractuale dintre societățile inculpatului B. și F., unde inculpatul J. își desfășura activitatea, trebuia să evite relațiile patrimoniale "ambigue" cu acesta (ca și inculpatul C., de altfel). Curtea mai observă că valoarea bunurilor electrocasnice date ca mită inculpatului J., prin A. SRL, este apropiată de cea a bunurilor de aceeași natură date ca mită inculpatului C., acesta din urmă beneficiind, în plus, și de patru autoturisme, dată fiind funcția sa de conducere din cadrul băncii.

S-a reținut că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul J. se circumscriu infracțiunilor de:

- înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.: obținerea, la data de 13 decembrie 2007, a unui credit în cuantum de 700.000 RON, de la partea civilă F. SA, folosind adeverința de venit falsificată emisă de SC P. SRL;

- uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.: fapta de a folosi Adeverința de venit din 12 decembrie 2007, emisă de SC P. SRL Râmnicu Vâlcea, cunoscând că aceasta falsă, pentru obținerea în mod necuvenit a creditului în valoare de 700.000 RON de la F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea;

- luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.: fapta de a primi, în mod repetat, diverse bunuri de uz casnic în valoare totală de 27.554,72 RON, pentru ca, în calitate de inginer în cadrul Compartimentului Logistică al F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, referent de specialitate în cadrul Compartimentului Logistic și diriginte de șantier al aceleași unități bancare, să îndeplinească acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face acte contrare acestor îndatoriri, în legătură cu atribuțiile sale de membru al comisiilor de achiziție, mai precis să atribuie contracte de lucrări SC A. în perioada 2006 - 2009 și totodată, în calitate de diriginte de șantier, să confirme, prin semnarea devizelor de situații de lucrări, decontarea unor lucrări ce nu au fost executate ori care depășeau valoarea reală a investiției, semnând în acest sens procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor;

- complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002: fapta de a-l ajuta pe inculpatul C. să achiziționeze în interes propriu diverse bunuri, utilizând sume din sumele de bani provenite din accesarea în condiții nelegale a creditului de nevoi personale în sumă totală de 700.000 RON, obținut de către J., acesta cunoscând că banii provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune;

- complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.: fapta de a-l ajuta pe inculpatul B. să însușească, folosească și să traficheze importante sume de bani din gestiunea SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, pe care acesta din urmă le-a utilizat pentru achiziționarea de bunuri (obiecte de uz casnic) pe care i le-a remis cu titlu de mită.

Având în vedere decesul inculpatului J., în acord cu Tribunalul, Curtea de Apel București a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dispunând încetarea procesului penal, cu menținerea dispoziției din sentința apelată, de lăsare nesoluționată a acțiunii civile față de inculpat, văzând dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

În ceea ce privește criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, Curtea de Apel București a reținut că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 (M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014), dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Legea penală mai favorabilă este, în cazul fiecăruia dintre inculpații de mai sus, legea nouă, dată fiind reducerea considerabilă, în Noul C. pen., a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile de abuz în serviciu și de înșelăciune (pentru aceasta din urmă legea veche - art. 215 alin. (5) C. pen. 1968 - prevăzând un minim de 10 ani închisoare), care prevalează asupra reținerii sporului de pedeapsă obligatoriu pentru concursul de infracțiuni și a calității de funcționar public (potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.) - pentru inculpatul C. - în contextul în care, date fiind forma continuată a infracțiunii (ce denotă perseverența infracțională), cuantumul prejudiciului cauzat și neacoperit, precum și atitudinea procesuală a inculpaților, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, Curtea de Apel București nu a putut reține în cauză circumstanțe atenuante și nici să stabilească pedepse la minimul prevăzut de lege.

S-a reținut că inculpatul C., ca director al F. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, nu avea, într-adevăr, potrivit legii penale vechi, calitatea de funcționar public, așa cum era aceasta definită la art. 147 alin. (1) C. pen. 1968: "orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145", potrivit acestui din urmă text, prin termenul "public" înțelegându-se "tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public".

Contrar celor arătate în Decizia nr. 1.083/R din 25 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală (Dosar nr. x/299/2003), pe care a apreciat-o ca fiind o soluție izolată (pe deplin justificată însă de situația de fapt reținută în acea cauză), Curtea de Apel București a apreciat că un funcționar bancar (al unei bănci comerciale), cum era și inculpatul C. la data comiterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, nu poate avea calitatea de funcționar public, în sensul legii penale, practica judiciară fiind constantă în acest sens.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 42/2005, privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea privatizării, C.E.C. - S.A., persoană juridică română de drept privat, este organizată și funcționează ca bancă în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată - abrogată și înlocuită prin O.U.G. nr. 99/2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului -, fiindu-i aplicabilă legislația în domeniul bancar, cu excepțiile prevăzute de ordonanța de urgență. De asemenea, art. 2 din Statutul F. - S.A., aprobat prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 425/2008, prevede că "F. - S.A. este persoană juridică română, organizată în forma juridică a unei societăți pe acțiuni, și își desfășoară activitatea ca bancă, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile, ale prezentului statut, ale regulamentului propriu de organizare și funcționare adoptat de Bancă (Regulamentul de organizare și funcționare) și ale reglementărilor interne emise în condițiile legii (Reglementările interne)", prevederea regăsindu-se și în art. 2 din Statutul aprobat prin Ordinul nr. 979 din 8 iulie 2005, privind aprobarea Statutului BB. - SA. Or, băncile nu fac parte dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen. 1968, nefiind persoane juridice de interes public, iar situația nu poate diferi în cazul F. pentru simplul motiv că statul este acționar majoritar.

S-a reținut că în particular, o altă interpretare ar contraveni și celor reținute chiar de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Decizia penală nr. 107/A din 4 aprilie 2013 (definitivă prin Decizia nr. 3.955 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), pronunțată în dosarul din care s-a disjuns prezenta cauză (nr. x/90/2010), precum și de Curtea de Apel Pitești, secția penală, în Sentința penală nr. 101/F din 28 mai 2014, definitivă prin Decizia nr. 179/A din 19 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, (Dosar nr. x/46/2012), cu privire tot la inculpatul C., pentru fapte similare, hotărâri intrate în puterea de lucru judecat și care, contrar celor susținute de acuzare, leagă Curtea prin prisma respectării dreptului inculpatului la un proces echitabil (care presupune inclusiv o jurisprudență unitară, previzibilă).

A mai reținut Curtea de Apel București că în cauză, dat fiind că a fost reținută legea nouă ca lege penală mai favorabilă pentru inculpații C., B. și J., lipsa calității de funcționar public a inculpatului C., potrivit legii vechi, prezintă relevanță numai pentru încadrarea juridică a faptelor de complicitate la abuz în serviciu pentru care au fost trimise în judecată inculpatele L. și E., acestea circumscriindu-se normei de incriminare de la art. 26 raportat la art. 246 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 258 C. pen. 1968.

S-a mai reținut că date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată (prevăzută de art. 2481 C. pen. 1968), chiar dacă s-ar ține seama de reducerea prevăzută la art. 258 C. pen. 1968, formă atrasă de cuantumul prejudiciului cauzat prin încheierea contractului de execuție lucrări cu SC A. SRL și a celui de intermediere cu SC G. SRL (acte materiale ale aceleiași infracțiuni continuate), nu ar fi incidente nici dispozițiile privind prescripția specială a răspunderii penale, în ipoteza reținerii legii vechi.

Nu s-ar fi putut da eficiență dispozițiilor art. 4 C. pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, nici în cazul infracțiunilor de fals în înscrisuri reținute: art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, abrogat prin Legea nr. 187/2012, incrimina, de fapt, forme agravate ale infracțiunilor de fals și uz de fals prevăzute de C. pen., săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile de corupție sau asimilate acestora prevăzute de Legea nr. 78/2000 sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune, care se sancționau, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracțiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani. Or, aplicarea dispozițiilor art. 4 C. pen. nu ar fi putut avea ca efect înlăturarea doar a unui element circumstanțial agravant prevăzut numai de legea veche, dacă aceasta din urmă ar fi fost aplicabilă, ca și lege penală mai favorabilă.

Cu privire la infracțiunea de spălare de bani pentru care au fost trimiși în judecată inculpații C. și B., Curtea de Apel a apreciat că nu sunt întrunite cerințele normei de incriminare - de la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, acțiunile inculpaților necircumscriindu-se elementului material al laturii obiective - ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora.

Astfel, au fost încadrate în textul de lege menționat:

- fapta inculpatului C. de a achiziționa în interes propriu diverse bunuri, utilizând sume din sumele de bani provenite din accesarea în condiții nelegale a celor două credite de nevoi personale în sumă totală de 1.900.000 RON, cunoscând că banii provin din săvârșirea de infracțiuni;

- fapta inculpatului B., de a ascunde și disimula adevărata proveniență a sumei obținute în baza contractului de intermediere cu SC G. SRL, deși cunoștea că aceasta provine din săvârșirea de către inculpatul C. a infracțiunii de abuz în serviciu, infracțiune la care a participat în calitate de complice, prin decontarea în condiții nelegale a unor facturi fiscale falsificate emise de SC G. SRL. Vâlcea către F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea.

Curtea de Apel a reținut că subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale pentru angajarea răspunderii penale, iar legiuitorul nu cere îndeplinirea niciunei calități speciale. Acest lucru înseamnă că spălătorul poate răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor provenind dintr-o infracțiune pe care el însuși a comis-o. Ipoteza că autorul infracțiunii de spălare de bani poate fi și autorul infracțiunii premisă este împărtășită și de practica instanței supreme: a se vedea în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, deciziile penale nr. 1.562 din 28 aprilie 2009, nr. 2.984 din 25 septembrie 2008, nr. 4.072 din 9 decembrie 2008, nr. 1.386 din 11 martie 2004, nr. 117 din 15 ianuarie 2014, nr. 2.422 din 24 iunie 2009.

Pentru existența infracțiunii de spălare de bani prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 se cer îndeplinite două condiții:

i) să existe o activitate de ascundere ori disimulare a adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora și

ii) proveniența banilor să fie rezultatul săvârșirii unei infracțiuni.

În cauză, s-a reținut că în cazul niciunuia dintre cei doi inculpați nu este îndeplinită prima condiție, neaflându-ne în prezența unei activități de ascundere ori disimulare a adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora:

- fapta inculpatului C. de a achiziționa în interes propriu diverse bunuri, utilizând sume din sumele de bani provenite din accesarea în condiții nelegale - prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune - a celor două credite de nevoi personale nu poate constitui infracțiunea de spălare a banilor în condițiile în care nu rezultă din probe (modalitatea de achiziționare) că s-a urmărit ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor folosiți;

- fapta inculpatului B. de a deconta facturile fiscale falsificate emise de SC G. SRL. Vâlcea către F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, în baza contractului de intermediere, se subsumează infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care a fost condamnat, care ar putea constitui infracțiunile premisă (predicat) pentru o eventuală infracțiune de spălare de bani, aceeași faptă neputând fi încadrată, în condițiile date, și la infracțiunea de spălare de bani.

Curtea de Apel a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale infracțiunilor de delapidare și, respectiv, complicitate la delapidare, pentru care au fost trimiși în judecată inculpații B. și C.

Infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 308 alin. (1) raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., constă în însușirea, folosirea sau traficarea, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

În fapt, corespunzător acestei infracțiuni, s-a arătat că inculpatul B. și-a însușit, a folosit și a traficat în mod repetat importante sume de bani din gestiunea SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, pe care le-a utilizat pentru achiziționarea de bunuri (autoturisme de lux și obiecte de uz casnic), această activitate fiind înlesnită de inculpații C. și J., care au beneficiat de bunurile în cauză, primindu-le ca mită.

În cauză, s-a reținut că bunurile achiziționate de SC A. SRL au fost date cu titlu de mită inculpaților C. și J. și în interesul societății SC A. SRL, care a beneficiat de contracte încheiate cu titlu preferențial cu partea civilă F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea.

Astfel fiind, nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de delapidare, care presupune, prin definiție, ca însușirea, folosirea sau traficarea să se facă în interesul altei persoane decât aceea căreia îi aparțin banii, valorile sau celelalte bunuri gestionate sau administrate de autorul infracțiunii.

S-a reținut în cazul inculpatelor D. și E., dat fiind că nu poate fi reținută calitatea de funcționar public a autorului - inculpatul C., potrivit legii vechi, precum și că acestea au fost trimise în judecată numai pentru câte două infracțiuni, cu limite reduse de pedeapsă (închisoare de la 6 luni la 2 ani și, respectiv, de la 3 luni la 2 ani sau amenda), forma de participație reținută fiind una secundară, legea veche este legea penală mai favorabilă.

Reținând că inculpatul C. nu are calitatea de funcționar public, în sensul legii penale, precum și că partea civilă F. SA nu face parte dintre unitățile la care se referă art. 145 C. pen. 1968, pentru motivele expuse anterior în prezenta decizie, având în vedere și cuantumul prejudiciului reținut (mai mic de 200.000 RON), încadrarea corectă a faptelor reținute în sarcina fiecăreia dintre inculpate este cea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 258 C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

Curtea de Apel a apreciat însă că fapta inculpatei D., de a încheia, în calitate de reprezentant al I. Râmnicu Vâlcea, Contractul de intermediere din 22 septembrie 2006, în baza căruia au fost emise mai multe facturi fiscale, în valoare totală de 40.736,29 RON, care au fost plătite de partea civilă F. SA, nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care va dispune achitarea, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 258 C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

În cazul inculpatei E., care a fost trimisă în judecată pentru fapta constând în aceea că l-a ajutat pe inculpatul C. să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, în legătură cu împrejurările în care acesta a încheiat în calitate de director al F. - Sucursala Râmnicu Vâlcea cu SC H. SRL Râmnicu Vâlcea, firmă administrată de inculpată, Contractul de intermediere din 26 septembrie 2006, fără ca ulterior să fie respectate obligațiile contractuale, context în care inculpata a emis un număr de 11 facturi fiscale în care a menționat în fals efectuarea unor servicii de intermediere, în valoare totală de 24.924,47 RON, pagubă materială în dauna F. SA, Curtea de Apel a apreciat că nu există probe că aceasta a săvârșit infracțiunile menționate.

Prin urmare, va dispune achitarea, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 258 C. pen. 1968 și art. 5 C. pen., și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

Niciunul dintre contracte nu a fost semnat, din partea F., de către inculpatul C., ci cu YY., în calitate de director vânzări, și cu EE., în calitate de director operațiuni, contractul fiind avizat de oficiul juridic al băncii prin consilier juridic ZZ.

Inculpata D. și, parțial, inculpata E. au făcut dovada îndeplinirii principalei obligații pe care o aveau potrivit contractelor de intermediere - încheierea contractelor de credit de către clienți cu F. și sprijinul dat acestora cu privire la documentația necesară obținerii creditului. Câtă vreme chiar în conținutul contractelor se prevedea că plata se face potrivit facturii fiscale emise de societatea care a asigurat intermedierea, Curtea nu poate reține vinovăția penală a persoanelor care s-au conformat întocmai acestor dispoziții contractuale, pentru simplul motiv că în urma controlului activității băncii s-a apreciat că trebuiau cerute documente "justificative" suplimentare. Pe de altă parte, este evident că exceda atribuțiilor agențiilor imobiliare analiza dosarului de credit și stabilirea îndeplinirii condițiilor de exigibilitate de către clienți, acestea fiind atributul exclusiv al băncii.

Clauza din contractele de intermediere care se referea la decontarea comisioanelor este cea cuprinsă în art. 5.3 din contractele de intermediere: «Banca va efectua plăți numai pe baza facturii emise de Intermediar». În cuprinsul art. 6.2 din contract, banca se obligă «să comunice lunar Intermediarului tragerile din credite efectuate în luna anterioară», întrucât numai în raport de sumele trase de beneficiari se plăteau comisioanele.

În conformitate cu pct. 6.1. din contractul de intermediere agenția imobiliară avea obligația înmânării, colectării, verificării, acceptării și, ulterior, a depunerii la Bancă a numai 5 documente, și anume: cererea de credit, adeverința de salariu sau adeverința de stare materială, formularul numit "declarație", acordul de consultare a CRB, și fișa client.

Obligațiile contractuale reglementate la pct. 6.1 din contract nu aveau un caracter principal, ci reprezentau obligații accesorii celei principale: intermediarul (în calitate de prestator) avea obligația să întocmească documentația aferentă accesării creditelor bancare, în mod corect și complet, și să le transmită ulterior unităților bancare, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data formulării cererii de credit, banca având obligația să comunice intermediarului, în maxim două zile lucrătoare de la primirea documentație în cauză, dacă cererile de finanțare au fost sau nu soluționate favorabil.

Această documentație nu consta decât în 5 anexe dintre cele 18 ale dosarului de creditare solicitate de normele bancare, întrucât celelalte nu puteau fi completate decât de către funcționarul bancar. Chiar și întocmirea acestei documentații însă a fost realizată de societatea SC I. SRL.

Ulterior anului 2008, centrala F. a efectuat plata facturilor în aceeași modalitate, confirmând realitatea procedurii de lucru dintre părți, verificarea relației «clienți aduși băncii de societatea intermediară - contracte de credit întocmite cu aceștia - calcul comision datorat în raport de clienți intermediați de agenție - valoarea facturii».

În acest context, în ceea ce o privește pe inculpata E., absența înscrisurilor care să dovedească intermedierea tuturor contractelor de credit pentru care au fost emise facturi, relația sa cu inculpatul C. (fiind sora numitei III., amanta acestuia) constituie doar indicii că inculpatei i-au fost decontate facturi care să nu fi avut la bază contracte de credit intermediate de societatea acesteia, dar, în condițiile inexistenței unor probe certe cu privire la caracterul fictiv al contractului și al implicării inculpatului C. în încheierea și executarea acestuia (ca în cazul SC G. SRL), Curtea de Apel nu a putut constata, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată, pentru a pronunța o soluție de condamnare, în condițiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la individualizarea pedepselor Curtea de Apel București a reținut următoarele:

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților C. și B., Curtea de Apel București a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite - inculpații, prin manopere dolosive, prin încheierea unui contract de achiziții cu depășirea limitelor de competență ale sucursalei băncii conduse de inculpatul C. și a unui contract fictiv, precum și prin emiterea de facturi fiscale false, au cauzat părții civile F. un prejudiciu mai mare de 200.000 RON, inculpatul C. primind ca mită și o serie de bunuri, printre care 4 autoturisme de lux; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și care privește relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu, onestitatea funcționarilor, realitatea circuitelor financiare și încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii - pe care Curtea îl apreciază ca fiind unul ridicat; motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit - obținerea de foloase patrimoniale ilegale; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului - inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală (inculpatul B. mai fiind condamnat - prin Sentința penală nr. 62 din 27 mai 2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 254/A din 16 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală (Dosar nr. x/90/2011) - tot pentru infracțiuni de corupție, aflate în concurs real cu cele deduse judecății în cauză); conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal - inculpații, deși s-au prezentat la toate termenele de judecată, nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, nu au cooperat cu organele de urmărire penală, încercând să speculeze presupusa inconsistență a materialului probator aflat la dosar și faptul că unii dintre martorii audiați la urmărire penală și-au nuanțat declarațiile în faza de judecată, și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpaților, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, ambii inculpați, deși aveau studii superioare și dețineau funcții importante în societăți comerciale - premise pentru câștigarea de venituri în mod licit -, neezitând să se implice în activități infracționale.

În plus, s-a mai reținut că inculpatul C. se face vinovat și de comiterea unei infracțiuni contra patrimoniului, de înșelăciune, în formă continuată, obținând - direct și prin intermediul inculpatului J. - două credite în valoare totală de 1.900.000 RON prin folosirea unor înscrisuri falsificate chiar de la partea civilă F., în condițiile în care, ca director al uneia dintre sucursale (Râmnicu Vâlcea), trebuia să îi reprezinte interesele.

Raportat la aceste criterii, Curtea a apreciat necesitatea aplicării pentru infracțiunile săvârșite a unor pedepse principale orientate spre mediu.

S-a mai reținut că în cauză nu se justifică nici reținerea de circumstanțe atenuante, nefiind incidente dispozițiile art. 75 C. pen.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, s-a reținut că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Curtea a reținut că natura faptelor săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), precum și a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.: dreptul de a ocupa o funcție într-o bancă sau într-o altă instituție de credit (publică sau privată) - în cazul inculpatului C. -, respectiv dreptul de a fi administrator sau asociat/acționar într-o societate comercială - în cazul inculpatului B.

Referitor la măsurile de siguranță Curtea de Apel București a reținut următoarele:

A înlăturat dispoziția de anulare a facturilor fiscale emise în baza contractelor de intermediere de către SC H. SRL și SC I. SRL, față de soluția dată laturii penale sub acest aspect. Dispoziția de anulare a facturilor fiscale emise în baza contractului de intermediere de către SC G. SRL se impune însă a fi menținută, chiar în condițiile în care această din urmă societate a figurat ca parte doar în apel, dat fiind că instanța a constatat caracterul fals al acestora și participația inculpaților C. și B. la falsificarea acestora, inculpați condamnați în cauză inclusiv pentru fals în înscrisuri.

A menținut dispoziția de confiscare a bunurilor de la inculpații C. și J., astfel cum au fost enumerate în hotărârea atacată, cu mențiunea că, în cazul inculpatului C., acestea au făcut obiectul infracțiunilor de luare și dare de mită.

S-a mai reținut că această din urmă mențiune, ce se regăsește și în dispozitivul sentinței apelate, nu induce sub nicio formă ideea că în sarcina inculpatului C. s-ar fi reținut ambele infracțiuni - de dare și luare de mită -, ceea ce ar fi absurd. Aplicarea dispozițiilor art. 289 alin. (3) și art. 290 alin. (5) C. pen., în sensul că sunt supuse confiscării banii, valorile sau orice alte bunuri "primite" și, respectiv, "oferite sau date", echivalează, în cauză, cu dispoziția de confiscare a bunurilor care au făcut obiectul "luării" de mită pentru care a fost condamnat inculpatul C., respectiv al "dării" de mită pentru care a fost condamnat inculpatul B.

S-a mai reținut că încetarea procesului penal față de inculpatul J., ca urmare a decesului acestuia, nu poate avea drept consecință înlăturarea dispoziției de confiscare a bunurilor care au făcut obiectul luării de mită și, respectiv, al dării de mită pentru care inculpatul B. a fost condamnat. În condițiile în care probele administrate în cauză au dus la condamnarea inculpatului B. pentru infracțiunea de dare de mită, reținându-se în fapt că bunurile în cauză au intrat în patrimoniul inculpatului J., independent de reținerea săvârșirii de către acesta din urmă, corelativ, a infracțiunii de luare de mită și fără a aduce atingere prezumției sale de nevinovăție (față de acest inculpat dispunându-se încetarea procesului penal), măsura confiscării nu îl putea privi decât pe acesta, și nu pe inculpatul B., urmărind de fapt bunurile.

Sub aspectul laturii civile: Curtea de Apel București a reținut îndeplinirea, în cauză, a condițiilor răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate dintre primele două și vinovăția, care îmbracă forma intenției), inclusiv ale răspunderii comitetului (SC A. SRL) pentru fapta prepusului (inculpatul B.), acesta din urmă fiind asociat unic și administrator la societatea menționată și săvârșind faptele prejudiciabile în exercitarea funcțiilor încredințate și chiar în interesul acesteia.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., a obligat pe inculpatul C. către partea civilă F. la plata sumei de 1.199.194,21 RON credit restant, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data acordării creditului la data restituirii efective.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., având în vedere prejudiciul reținut, dar și principiul disponibilității, a obligat pe inculpații C. și B., în solidar, acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC A. SRL la plata către partea civilă F. a sumei de 129.486,42 RON, reprezentând plăți nejustificate efectuate în baza Contractului de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007, la care se adaugă dobânda legală calculată de la efectuării plăților la data restituirii efective (dar nu mai mult de 29.589,87 RON).

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., a obligat pe inculpații C. și B., în solidar, la plata către partea civilă F. a sumei de 129.174,88 RON, reprezentând contravaloare comisioane de intermediere acordate în mod nejustificat, la care se adaugă dobânda legală calculată de la acordării comisioanelor la data restituirii efective (dar nu mai mult de 29.518,68 RON).

Partea civilă F. a solicitat mai puțin decât prejudiciul reținut de Curte în cazul plăților nejustificate efectuate în baza contractului de achiziție de lucrări din 27 noiembrie 2007 și, de asemenea, și-a evaluat beneficiul nerealizat (lucrum cessans) la o sumă fixă.

S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) C. proc. pen., de imediată aplicare, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal nemaiavând posibilitatea de a alege între răspunderea civilă contractuală și cea delictuală. Astfel fiind, Curtea de Apel a acordat dobânda legală ca modalitate de acoperire a beneficiului nerealizat, neputând da eficiență dispozițiilor contractuale în acest sens.

Având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., precitate, precum și principiul disponibilității aplicabil acțiunii civile, instanța de apel nu a obligat pe inculpatul C. la plata și a creditului obținut de inculpatul J., în cuantum de 700.000 RON, de care a beneficiat, în condițiile în care persoana vătămată F. s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la acest credit împotriva inculpatului J., potrivit regulilor de la răspunderea civilă contractuală.

A înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului C., în solidar cu inculpata E., iar aceasta în solidar cu K., și, respectiv, în solidar cu inculpata L., iar aceasta în solidar cu I., la plata către partea civilă F. a sumelor de 24.924,47 RON și, respectiv, 40.736,29 RON, reprezentând contravaloarea comisioanelor de intermediere acordate, dat fiind modul de soluționare a laturii penale.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă față de inculpata D., cu privire la care s-a reținut incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul de apel vizând neintroducerea în cauză și lipsa de citare a părților responsabile civilmente SC G. SRL, I. și K., Curtea de Apel București a constatat că, într-adevăr, societățile menționate au fost obligate, în solidar, cu inculpații la acoperirea prejudiciului în condițiile în care nu s-a cerut introducerea acestora în cauză, nici instanța nu a dispus-o din oficiu și nici acestea nu au intervenit, în condițiile art. 16 alin. (1) și (2) C. proc. pen. 1968 (art. 21 și art. 20 alin. (1) C. proc. pen.). Modalitatea de soluționare a laturii civile echivalează cu introducerea - din oficiu - a părților responsabile civilmente în procesul penal, direct prin sentința pronunțată de Tribunal, cu încălcarea dispozițiilor art. 21 și art. 20 alin. (1) C. proc. pen. S-a mai reținut că desființarea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru acest motiv, ar însemna însă o "repunere" a părții civile în termenul de a solicita introducerea în cauză a părților responsabile civilmente, cu încălcarea acelorași dispoziții procesual penale menționate. Prin urmare, Curtea consideră că singurul remediu permis de lege într-o asemenea situație este înlăturarea dispoziției de obligare, în solidar, la plata despăgubirilor, și a părților responsabile civilmente care nu au fost legal introduse în cauză.

Măsuri asigurătorii:

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 249 C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin Ordonanța nr. x/P/2008 din 20 septembrie 2010 a a Înaltei Curți de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Pitești, în cursul urmăririi penale, în vederea executării măsurii confiscării și a executării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei produse prin infracțiune, cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților C., B. și J., după cum urmează:

- față de inculpatul C. - până la concurența sumei rezultând din cumularea celor de: 202.992,64 euro și 27.220,02 RON (contravaloarea autoturismelor și a celorlalte bunuri supuse confiscării), 2.320.000 RON (valoarea probabilă a despăgubirilor acordate părții civile F.) și 15.000 RON (cheltuieli judiciare în primă instanță);

- față de inculpatul B. - până la concurența sumei de 320.000 RON (valoarea probabilă a despăgubirilor acordate părții civile F.) și 15.000 RON (cheltuieli judiciare în primă instanță);

- față de inculpatul J. - conform Ordonanței nr. x/P/2008 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Pitești.

În baza art. 397 alin. (1) și (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 249 C. proc. pen., s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând părții responsabile civilmente SC A. SRL, în vederea executării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei produse prin infracțiune, până la concurența sumei rezultând din cumularea celor de: 160.000 RON (valoarea probabilă a despăgubirilor acordate părții civile F.) și 16.000 RON (cheltuieli judiciare în primă instanță și apel).

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul J., măsurile asigurătorii au încetat de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la data prezentei decizii.

A mai reținut Curtea de Apel București că este nelegală soluția primei instanțe de a menține măsurile asigurătorii până la soluționarea definitivă a cauzei, întrucât, pentru a-și atinge scopul prevăzut de lege (art. 249 alin. (1) C. proc. pen.) - asigurarea executării confiscării speciale sau al confiscării extinse ori garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune - acestea trebuie menținute și după soluționarea definitivă a cauzei, abia atunci putându-se pune în executare dispozițiile instanței privind confiscarea specială, repararea pagubei produse prin infracțiune și cheltuielile judiciare."

II. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în casație inculpații B. și C. și partea responsabilă civilmente SC A. SRL.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. x/116/2012, la data de 22 martie 2016 luându-se în discuție admisibilitatea în principiu a recursurilor în casație declarate.

II.1. Prin Încheierea nr. 136/RC din 20 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de inculpatul B. și partea responsabilă civilmente SC A. SRL de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. cu apel în 48 de ore de la pronunțare.

S-au admis cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și C. și de partea responsabilă civilmente SC A. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1.382/A din 19 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

S-a trimis cauza la Completul 3 și s-a fixat termen de judecată la data de 1 iunie 2016, cu citarea tuturor părților.

S-au menținut delegațiile apărătorilor desemnați din oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte, în procedura de admisibilitate în principiu a recursurilor în casație, a reținut că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B., îndeplinește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și motivarea acestora, respectiv, a fost invocat cazul de casare prev.de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Inculpatul a invocat faptul că în mod greșit a fost condamnat de către instanța de apel pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condițiile în care pentru inculpatele D. și E. instanța de apel a apreciat că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, a invocat neconstituționalitatea cazului de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8, ce nu permite inculpatului - condamnat să critice în calea extraordinară de atac hotărârea pronunțată în apel din punct de vedere al greșitei "nedispuneri" a încetării procesului penal, cu motivarea că interesul invocării excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, în final, nereținerea ca întemeiată a solicitării inculpatului de constatare a încetării procesului penal, pentru infracțiunea de dare de mită și abuz în serviciu, prin îndeplinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale.

A mai susținut faptul că instanța de apel, prin identificarea legii penale mai favorabile a legii noi, a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condițiile în care recurentul a invocat aplicarea prescripției specială a răspunderii penale C. pen. de la 1968.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C., s-a reținut că aceasta îndeplinește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și motivarea acestora, respective au fost invocate cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 8 și pct. 12 C. proc. pen.

Inculpatul a formulat critici similare cu cele ale inculpatului B., invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., susținând că a fost menținută în mod greșit de către instanța de apel dispoziția de condamnare pentru infracțiunile de abuz în serviciu și complicitate la fals în înscrisuri private, în condițiile în care pentru inculpatele D. și E., instanța a apreciat că nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, în cadrul criticilor aduse prin motivele de recurs în casație, întemeiate pe pct. 7, recurentul C. a invocat greșita identificare a sferei de aplicare a dispozițiilor art. 5 C. pen. de către instanța de apel în situații tranzitorii, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, comisia în calitate de autor și pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privat.

S-a mai susținut că din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut la pct. 8, în mod greșit, instanța de apel a identificat ca lege penală mai favorabilă noile dispoziții de drept substanțial, având ca și consecință imediată incidența instituției prescripției speciale a răspunderii penale, ca și cauză de încetare a procesului penal, prin raportare la dispozițiile art. 154 - 155 Noul C. pen.

Referitor la cererea de recurs în casație formulată de partea responsabilă civilmente SC A. SRL, s-a reținut că aceasta îndeplinește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și motivarea acestora, respectiv: cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 și 12 C. proc. pen.

Partea responsabilă civilmente a formulat aceleași critici ca și recurentul-condamnat B., susținând în esență că, dacă instanța de apel ar fi soluționat latura penală a cauzei, în sensul solicitat de această parte, acțiunea civilă trebuia lăsată nesoluționată.

Înalta Curte analizând declarațiile de recurs în casație, în procedura de filtru, a reținut că prioritar examinării admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate, se impune a se analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

S-a reținut că prin cererea formulată, recurenții inculpați și recurenta parte responsabilă civilmente, au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, Înalta Curte a constatat că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, instanța a constatat că excepția a fost invocată de recurenți într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale care vizează cazurile în care se poate face recurs în casație, respectiv dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8, C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru, astfel cum este cazul admisibilității recursului în casație sau de soluționarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speța dedusă judecății, s-a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este admisibilă.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Înalta Curte, a mai reținut că, în speță, se tinde însă la modificarea textului de lege criticat, în sensul de a fi introduse și alte persoane care să aibă calitate procesuală de a solicita extinderea subiectului procesual activ. Or, Curtea Constituțională nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României și raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, s-a constatat că în dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul nu a interzis inculpatului invocarea, ca și motiv de casație, a încetării procesului penal, însă din actele și lucrările dosarului rezultă că, inculpații doresc, pe calea acestei cereri de sesizare a Curții Constituționale, să solicite o interpretare și aplicare a textului de lege în sensul dorit de aceștia, respectiv ca și instanța, chiar dacă nu s-a pronunțat asupra încetării procesului penal, să fie sesizată cu o astfel de cerere, pe calea unui recurs de casație, pentru a se pronunța.

Or, legiuitorul dispune în dispozițiile art. 126 alin. (2) teza a II-a din Constituția României, potrivit cărora, procedura de judecată este prevăzută în mod expres de lege, iar alin. (3) al aceluiași articol statuează în mod expres faptul că, Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii potrivit competenței sale

Așadar, față de aceste considerente, Înalta Curte, a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de inadmisibilitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., ca fiind inadmisibile.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate, în raport de considerentele Deciziei nr. 591 din 1 octombrie 2015 a Curții Constituționale, s-au constatat următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs în casație se încadrează în dispozițiile art. 434 C. proc. pen.

Cererile de recurs îndeplinesc cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. De asemenea, îndeplinesc condiția prevăzută de 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind indicat unul din cazurile de recurs în casație prevăzut de art. 438 C. proc. pen. și motivarea acestuia.

Din examinarea cererilor de recurs în casație s-a constatat că acestea sunt admisibile întrucât respectă în mod cumulativ dispozițiile imperative prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că, prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 publicată în M. Of. nr. 861 din 19 noiembrie 2015, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "vădit nefondată" din cuprinsul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen. este neconstituțională în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție întrucât aceasta obligă instanța supremă la examinarea fondului cauzei. Or, această soluție nu poate fi pronunțată în cadrul procedurii admiterii în principiu a recursului în casație, ci doar în faza judecării căii extraordinare de atac, reglementate de dispozițiile art. 445 - 451 C. proc. pen.

În considerentele deciziei mai sus evocate, Curtea a arătat că procedura examinării admisibilității cererii de recurs în casație trebuie să vizeze doar aspecte pur formale și, tocmai de aceea, se poate desfășura în lipsa Ministerului Public și a părților.

Înalta Curte a constatat că analiza cererilor de recurs în casație formulate de inculpații B. și C. și de partea responsabilă civilmente SC A. SRL se poate face în considerarea cazurilor de casare invocate de aceștia.

Ca atare, având în vedere că cererile de recurs în casație au îndeplinit condițiile prevăzute la art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Încheierea nr. 136/RC din 20 aprilie 2016 în Dosar nr. x/116/2012, a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și C. și de partea responsabilă civilmente SC A. SRL.

II.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2016 în prezenta cauză, în soluționarea, pe fond, a recursurilor în casație declarate de inculpații B. și C. și de partea responsabilă civilmente SC A. SRL, după admiterea în principiu prin Încheierea nr. 136/RC din 20 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Partea responsabilă civilmente SC A. SRL a invocat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen. (înregistrate la data de 13 ianuarie 2016, Dosar nr. x/116/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În criticile formulate cu privire la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenta parte responsabilă civilmente a susținut că în mod greșit instanța de apel l-a condamnat pe inculpatul B. pentru fapta de complicitate la abuz în serviciu, iar în cazul inculpatelor D. și E. instanța a apreciat că aceeași faptă nu este prevăzută de legea penală. A mai susținut recurenta parte civilă că procedând în această manieră, instanța de apel, deși a acceptat că fapta nu era prevăzută de legea penală în momentul comiterii acesteia (deoarece lipsea un element constitutiv-calitatea de funcționar public a autorului C.), sens în care a dispus achitarea inculpatelor D. și E., totuși când a examinat situația inculpatului B., aceeași instanță l-a condamnat pe acesta considerând că, întrucât legea mai favorabilă este legea nouă, iar noua reglementare incriminează o astfel de faptă, fapta în discuție este prevăzută de legea penală.

A mai susținut recurenta că fapta de abuz în serviciu nu este incriminată de legea anterioară (legea din momentul comiterii faptei), ceea ce înseamnă că în privința acesteia este exclusă de plano răspunderea penală, indiferent dacă o astfel de faptă este sau nu prevăzută de legea penală nouă și, prin urmare, nu există o problemă de aplicare a legii penale mai favorabile stricto sensu (art. 5 C. pen.).

În concluzie, a susținut că instanța de apel, a fost în eroare cu privire la sfera de aplicare a art. 5 C. pen. care vizează o situație tranzitorie ce presupune continuitatea reglementării, sub toate ipotezele de aplicare a normelor penale succesive, fapta supusă analizei trebuind să fie incriminată in concreto, atât de legea veche, cât și de legea nouă.

Cu privire la motivul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., recurenta parte responsabilă civilmente a arătat că în fața primei instanțe inculpatul administrator al SC A. SRL (B.) a arătat că atât în ceea ce privește infracțiunea de dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, cât și în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu este incidentă instituția prescripției răspunderii penale, în conformitate cu disp. art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior.

A mai susținut că prin raportare la data încheierii contractului din data de 27 noiembrie 2007 (noiembrie 2007), când teoretic a putut avea loc cel mai târziu înțelegerea dintre inculpatul B., pe de o parte și inculpatul C. pe de o altă parte se observă că la data soluționării cauzei (19 octombrie 2015) termenul de prescripție specială, de 7 ani și 6 luni s-a împlinit, astfel că instanța de apel trebuia să aplice prevederile art. 124 C. pen. anterior, impunându-se soluția încetării procesului penal (art. 17 alin. (1) lit. f) - ipoteza a doua C. proc. pen.).

În concluzie, a arătat că termenul de prescripție a răspunderii penale era împlinit în cauză, iar instanța de apel în mod nelegal nu a constatat existența acestei cauze de încetare a procesului penal, cu consecințe directe asupra soluționării laturii civile.

În concluziile orale în cadrul dezbaterii recursurilor pe fond, la data de 1 iunie 2016 recurenta parte responsabilă civilmente SC A. SRL a susținut, pe scurt, aceleași critici ca cele formulate în scris arătând că are două motive de recurs identice cu cele ale inculpatului B.

Condamnații B. și C. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 8 și pct. 12 C. proc. pen.

1. În invocarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ambii condamnați au susținut că sub forma autoratului sau complicității la abuz în serviciu, aceste infracțiuni au fost considerate că sunt prevăzute de legea penală în ceea ce-i privește pe condamnații B. și C., iar în ceea ce le privește pe inculpatele D. și E., instanța de apel a apreciat că infracțiunea privind complicitatea la abuz în serviciu nu este prevăzută de legea penală.

Au arătat condamnații că procedând în această manieră, instanța de apel, deși a acceptat că fapta nu era prevăzută de legea penală în momentul comiterii acesteia (deoarece lipsea un element constitutiv-calitatea de funcționar public a autorului), sens în care a dispus achitarea inculpatelor D. și E., totuși când a examinat situația inculpatului C., aceeași instanță l-a condamnat pe acesta, considerând că, întrucât legea mai favorabilă este legea nouă, iar noua reglementare incriminează o astfel de faptă, fapta în discuție este prevăzută de legea penală.

Au mai susținut condamnați că instanța de apel, a fost în eroare cu privire la sfera de aplicare a disp. art. 5 C. pen. care vizează o situație tranzitorie ce presupune continuitatea reglementării sub toate ipotezele de aplicare a nomelor penale succesive, adică fapta supusă analizei trebuie să fie incriminată atât de legea veche cât și de legea nouă. Or, în speță, fapta în discuție nu era încriminată de legea anterioară (legea din momentul comiterii faptei) ceea ce înseamnă că în privința acesteia este exclusă răspunderea penală, indiferent dacă o astfel de faptă este sau nu prevăzută de legea penală nouă și prin urmare nu există o problemă de aplicare a legii penale mai favorabile.

Prin urmare, au susținut că fiind o faptă comisă sub imperiul C. pen. anterior, instanța de apel i-a condamnat pe inculpați (infracțiunea de abuz în serviciu în ceea ce-l privește pe inculpatul C. și complicitate la abuz în serviciu în ceea ce-l privește pe inculpatul B.) pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală.

Cu privire la fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată (emiterea unor facturi fictive), condamnatul B. a arătat că hotărârea atacată este contrară legii deoarece instanța de apel a apreciat că această faptă era prevăzută de legea penală anterioară. A susținut condamnatul că așa cum s-a reținut în cazul complicității la abuz în serviciu, și în cazul infracțiunii de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată, instanța de apel a extins sfera de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen. care vizează numai situațiile tranzitorii în care există continuitatea în reglementare. A mai susținut condamnatul B. că, în speță, fiind imputată o faptă de atestare a unor împrejurări neconforme adevărului, comisă sub imperiul C. pen. anterior, instanța de apel l-a condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută ilo tempore de legea penală.

2.a) Cu privire la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. condamnatul C. a susținut că, în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals este incidentă instituția prescripției răspunderii penale conf. art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, iar în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. lipsește plângerea prealabilă.

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248, 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnatul C. a arătat că a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 246 alin. (1) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la lipsa calității de funcționar public a subiectului activ al infracțiunii, respectiv lipsa calității cerute de lege pentru subiectul pasiv al infracțiunii, aceea de instituție publică sau de interes public, aspect care a fost avut în vedere de instanță când a stabilit situația coinculpatelor D. și E., astfel încât se impunea, în baza art. 396 alin. (6) Noul C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) Noul C. proc. pen., rap. la art. 258 alin. (2) C. pen., încetarea procesului penal, deoarece nu există condiția esențială a punerii în mișcare a urmăriri penale, respectiv lipsa plângerii prealabile.

A mai susținut condamnatul C. că infracțiunea de uz de fals în formă continuată s-a prescris începând cu data de 1 iulie 2015 (cele 2 adeverințe de venit declarate ca false în dosarele de credit de nevoi personale "C." și "J." au fost folosite în noiembrie respectiv decembrie 2007. Astfel, a arătat inculpatul că nu poate fi condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune și pentru infracțiunea de uz de fals în condițiile în care ambele infracțiuni vizează același aspect, respectiv folosirea unei adeverințe de venit declarată ca fiind falsă.

2.b) Cu privire la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. condamnatul B. a susținut că atât în ceea privește infracțiunea de dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, cât și în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu este incidentă instituția prescripției răspunderii penale, în conformitate cu dispozițiile art. 124 rap, la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior. A susținut că prin raportare la datele (martie 2007 și noiembrie 2007) încheierii celor două contracte, când teoretic a putut avea loc cel mai târziu înțelegerea dintre B., pe de o parte, și C. sau J., pe de altă parte, se observă că, la data soluționării cauzei (19 octombrie 2015) termenul de prescripție specială, de 7 ani și 6 luni, s-a împlinit, astfel că instanța de apel trebuia să aplice prevederile art. 124 C. pen. anterior, impunându-se soluția încetării procesului penal (art. 17 alin. (1) lit. f) ipoteza a doua C. proc. pen.).

3.a) Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., condamnatul C. a susținut că legea veche era favorabilă inculpatului, atât sub aspectul modalității de calcul al pedepsei pentru concursul de infracțiuni, cadrul legal al împrejurărilor ce pot constitui circumstanțe judiciare, modalitatea de executare a pedepsei respectiv prevederile art. 81 C. pen. anterior, iar instanța de apel în considerarea că legea nouă este favorabilă a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A mai solicitat condamnatul C. trimiterea cauzei spre rejudecare susținând că s-a aflat în situația disp. art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în sensul că la termenul de judecată din data de 31 martie 2014 instanța a respins cererea de amânare a apărătorului ales, discutând obiecțiunile la expertiza contabilă și pronunțându-se prin dispozitiv asupra admiterii unor obiecțiuni (în această situație aflându-se și inculpata E.). De asemenea, a susținut că și la termenul din data de 1 iulie 2014 și 2 iunie 2014 atât apărătorul ales cât și apărătorul din oficiu au lipsit, însă instanța a procedat la discutarea probatoriilor, respectiv la continuarea cercetării judecătorești. Cu privire la această critică condamnatul a arătat că instanța de apel a răspuns prin considerentele hotărârii, însă acest răspuns nu complinește lipsa de apărare a inculpatului de la termenele de judecată amintite anterior.

3.b) Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., condamnatul B., a susținut că instanța de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece a considerat în mod nelegal că reglementarea nouă este mai favorabilă și a aplicat un spor obligatoriu de 1/3 din pedepsele stabilite în cazul infracțiunilor de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată și nu a reținut circumstanța atenuantă constând în buna conduită a inculpatului anterioară comiterii faptelor pentru care a fost condamnat.

A mai susținut condamnatul B. că, într-adevăr, compararea reglementărilor succesive trebuia să privească cel mult două fapte și anume darea de mită (pedepsită conform legii vechi cu închisoare de la 6 luni la 5 ani) și, eventual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată (pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă).

De asemenea, în opinia condamnatului, în mod greșit instanța de apel a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi asociat și pedeapsa accesorie omonimă, fără ca aceste pedepse să fie prevăzute de lege, susținând că niciuna dintre infracțiunile pentru care inculpatul B. a fost condamnat nu a fost comisă în exercitarea calității de asociat, ci eventual a calității de administrator. În cadrul dezbaterilor în fața instanței de recurs, în esență, condamnatul a susținut motivele de casare formulate în scris.

La data de 24 iunie 2016 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a depus concluzii. La data de 23 iunie 2016 condamnatul B. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise. La data de 21 iunie 2016 F. a depus concluzii scrise. La data de 24 iunie 2016 partea responsabilă civilmente SC A. SRL a depus concluzii scrise.

III. Examinând criticile formulate de către condamnați și de către partea responsabilă civilmente, Înalta Curte constată că recursurile în casație nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.

1. Motivele de casare invocate de către condamnații B. și C. și de către partea responsabilă civilmente SC A. SRL se suprapun (chiar dacă partea responsabilă civilmente a avut în vedere în analizarea cazurilor de casare doar pe inculpatul B.).

2. Înalta Curte constată că toate criticile formulate au fost încadrate de părți în cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 pct. 7, pct. 8 și pct. 12 C. proc. pen., însă, în general, nu s-a făcut referire la analizarea legalității hotărârii atacate, ci s-au adus critici cu privire la netemeinicia soluției pronunțate din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, respectiv a legii noi.

3. Potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curți modificarea situației de fapt.

4. Chestiunea de drept ce poate face obiectul cenzurii în mod real în calea extraordinară de atac se referă la calitatea de funcționar public a autorului, respectiv a condamnatului C. în contextul infracțiunii de abuz în serviciu, calitate a subiectului activ ce are consecințe directe asupra existenței infracțiunii.

5. Înalta Curte reține că funcționarul ce își exercită atribuțiile într-o societate bancară, indiferent de proporția numărului de acțiuni deținute de către Statul Român, este funcționar public, în sensul art. 147 alin. (1) teza I C. pen. anterior.

6. Potrivit prevederilor art. 145 C. pen. anterior, prin termenul de public se înțelege tot ce face trimitere la persoanele juridice de interes public.

7. În speță funcționarul este angajatul - director în cadrul unei persoane juridice de drept privat - F. SA, care are ca și obiect de activitate creditarea, deci funcționarul este angajatul unei instituție de credit, care este de interes public.

8. În acest sens sunt dispozițiile exprese ale Legii nr. 82/1991 - Legea contabilității, republicată (M.Of. nr. 454 din 18 iunie 2008, care dispune asupra organizării și conducerii contabilității proprii, a celei financiare și a celei privind contabilitatea de gestiune în cadrul societăților comerciale, societăților/companiilor naționale, regiilor autonome, institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, a societăților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice - art. 1 din lege.

9. Potrivit art. 34 (în forma din anul republicării - 2008) situațiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de către auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate.

10. Alin. al 2-lea al art. 34 definește noțiunea de persoane juridice de interes public, astfel: "În înțelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se înțelege: instituțiile de credit; instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare; entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor și organismelor de plasament colectiv, autorizate/avizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare; societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată; companiile și societățile naționale; persoanele juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare de către o societate-mamă care aplică Standardele internaționale de raportare financiară".

11. Această definiție, ce anterior republicării figura reglementată la art. 33 din lege, era în vigoare atât în perioada de timp de comitere a faptelor imputate funcționarului - condamnatul C., respectiv în perioada de comitere de către autor a faptelor de abuz în serviciu (31 iulie 2007 - 8 octombrie 2008).

12. Instituțiile de credit sunt și în prezent persoane juridice de interes public.

13. Cu toate acestea, instanța de apel, în cadrul aceleiași hotărâri, în mod dihotomic, față de complicii D. și E. arată eronat că autorul nu ar avea calitatea de funcționar public din perspectiva legii penale anterioare și ca urmare complicii nu pot răspunde pentru infracțiunea de abuz în serviciu, reținută însă în sarcina autorului.

14. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că autorul C. și complicele B. răspund penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu, evaluate riguros în raport cu datele dosarului, în timp ce pentru complicii D. și E. s-au pronunțat soluții de achitare în considerarea aceleiași problematici de drept, dar rezolvată diferit, respectiv dacă în evaluarea pentru participanții C. și B. autorul are calitatea cerută de lege pentru subiectul activ, aceea de funcționar public, în evaluarea pentru ceilalți complici, același autor pierde această calitate.

15. Cele constatate de către instanța de apel în motivarea soluției de achitare a complicilor față de fapta autorului C. - director al F. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, în sensul că acesta din urmă nu ar avea calitatea de funcționar public, așa cum era definită prin art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, sunt eronate.

16. Instanța de apel a invocat corect prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a BB. SA în vederea privatizării, BB. SA, persoană juridică română de drept privat, este organizată și funcționează ca bancă în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată.

17. Contrar opiniei exprimate de către instanța de apel, Înalta Curte reține că aceste prevederi nu pot constitui argumente pentru a susține că în speță nu este vorba despre o societate bancară de interes public, deoarece sunt ignorate prevederile art. 3 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora Statul Român își exercită drepturile și își asumă obligațiile prin intermediul Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, F., este o societate bancară ce are capitalul social ce aparține în proporție de 100% Statului Român, iar Statul Român își exercită drepturile și își asumă toate obligațiile prin intermediul unei autorități publice, dintre cele expres și limitativ prevăzute în Titlul III din Constituția României, respectiv Ministerului Finanțelor Publice - cap. V, secțiunea I, art. 116.

18. Câtă vreme o persoană juridică este condusă, prin exercitarea drepturilor și asumarea obligațiilor, de către o autoritate publică prevăzută în Constituția României, atunci evident persoana juridică respectivă este de interes public, iar orice altă interpretare este contrară legii.

19. Pe de altă parte, și argumentele instanței de apel potrivit cărora "... o altă interpretare ar contraveni și celor reținute chiar de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Decizia penală nr. 107/A din 4 aprilie 2013 (definitivă prin Decizia nr. 3.955 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), precum și de Curtea de Apel Pitești, secția penală, în Sentința penală nr. 101/F din 28 mai 2014, definitivă prin Decizia nr. 179/A din 19 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu privire tot la inculpatul C., pentru fapte similare, hotărâri intrate în puterea de lucru judecat și care, contrar celor susținute de acuzare, leagă Curtea prin prisma respectării dreptului inculpatului la un proces echitabil (care presupune inclusiv o jurisprudență unitară, previzibilă)" reprezintă o eroare de drept.

20. Practica judiciară invocată, respectiv Decizia nr. 3.955 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și Decizia nr. 179/A din 19 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nu este aplicabilă în cauză, întrucât nu au dezbătut calitatea subiectului activ de a fi funcționar public. Prima decizie, se referă la calificarea în drept a conduitei infracționale, în sensul în care în raport de activitatea concretă aceasta îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune sau de abuz în serviciu, obiectul judecății constituindu-l infracțiunea de înșelăciune. A doua decizie se referă la faptul că aceeași conduită ilicită nu poate constitui atât elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cât și cele ale infracțiunii de conflict de interese, deoarece se exclude reciproc.

21. Ca urmare practica judiciară invocată de către instanța de apel nu are utilitate în prezenta cauză ce dezbate o altă o altă chestiune de drept.

22. Înalta Curte amintește că legiuitorul a fost constant în această abordare, iar în prezent a statuat explicit calitatea de funcționar public a persoanelor ce exercită atribuții în cadrul persoanelor juridice cu capital integral sau majoritar de stat - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

23. În C. pen., chestiunea de drept este evident rezolvată în același sens de art. 175 alin. (1) lit. c), ca urmare nici problematica legii penale mai favorabile nu este incidentă, strict în această chestiune de drept.

24. Înalta Curte reține că nu sunt incidente în speță prevederile art. 4 C. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, întrucât faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților B. și C. sunt în continuare prevăzute și pedepsite ca infracțiune de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen., faptele acestora fiind incriminate atât de dispozițiile C. pen. anterior și de dispozițiile C. pen. actual, potrivit cărora condamnatul C. avea calitatea de funcționar public.

25. Noțiunile de funcționar public, funcție publică, funcție publică de orice natură, au fost analizate recent atât de Curtea Constituțională (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014), cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 19/2015 din data de 4 iunie 2015 publicată în M. Of. nr. 590 din 5 august 2015, Decizia nr. 26/2014 publicată în M. Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2015, Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 publicată în M. Of. nr. 755 din 22 octombrie 2014).

26. Înalta Curte reține că vinovăția condamnaților pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu (în calitate de autor în ceea ce-l privește pe C. și în calitatea de complice în ceea ce-l privește pe B.) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (în calitate de autor în ceea ce-l privește pe B. și în calitatea de complice în ceea ce-l privește pe C.) s-a stabilit corect de către instanța de apel prin reținerea calității de funcționar public a inculpatului C.

27. De aceea, observă că în mod eronat s-a dispus achitarea numitele D. și E. pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

28. Împrejurarea că hotărârea de achitare dispusă față de D. și E. este greșită, nu poate conduce la admiterea recursului în casație pentru autori și schimbarea soluției instanței de apel față de B. și C.

29. În cauză, Ministerul Public nu a exercitat calea extraordinară de atac a recursului în casație, în defavoare față de coinculpații complici D. și E. achitați pentru infracțiunea de abuz în serviciu, iar în cadrul recursului în casației analizat nu se poate pronunța o soluție unitară pentru autori și complici.

30. Așadar, raportat la soluția de condamnare a inculpaților B. și C. din perspectiva reținerii calității de funcționar public a inculpatului C. și a soluției de achitare a inculpatelor D. și E. din perspectiva lipsei calității de funcționar public a aceluiași inculpat C., Înalta Curte reține că legea procesual penală consacră efectul neagravării situației părții care nu a declarat recurs (art. 443 C. proc. pen.).

31. Întrucât împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de apel au declarat recurs în casație numai condamnații C., B. și partea responsabilă civilmente SC A. SRL, iar nu și procurorul, nu se poate dispune o reformare a hotărârii pronunțate de instanța de apel, cu privire la soluția eronată de achitare.

32. În cauză, procurorul nu a declarat recurs în casație, și chiar dacă dispozițiile art. 443 C. proc. pen. dau posibilitatea instanței de recurs în casație să examineze cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recursul în casație, dispozițiile impun judecătorului interdicția de a nu crea părților o situație mai grea. Ca urmare se constată existența un impediment legal de a reforma decizia în sensul pronunțării soluției de condamnare în considerare întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, indiferent de forma participației penale.

33. Cauza este devoluată numai în parte, în limita recursurilor în casație formulate ce vizează situația juridică a inculpații B. și C. Dezideratul legalității hotărârii (față de toți participanți) intră în contradicție cu principiul egalității în fața legii, întrucât nu se poate reforma în extenso hotărârea cu privire la toate faptele și făptuitorii pentru a pronunța o soluție unitară cu privire la aceeași chestiune de drept. Soluția legală (de condamnare) nu se poate reforma prin pronunțarea soluției eronate, iar soluția contrară (de achitare) va continua să producă efecte juridice.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de partea responsabilă civilmente SC A. SRL și de inculpații B. și C. formulate împotriva Deciziei penale nr. 1.382/A din 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de partea responsabilă civilmente SC A. SRL și de inculpații B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 1.382/A din 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta parte responsabilă civilmente, precum și pe recurenții inculpați B. și C. la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B. și C., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 RON rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați L. și E. în sumă de câte 360 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2016.

Procesat de GGC - N