Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 302/2017 AI generated

Admissibility of appeal against interlocutory decision rejecting clarification of irrevocable judgment

Case Number Decizia nr. 302/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal filed by the appellants against the Court of Appeal's decision to reject their request for clarification, thereby leaving the 2003 appellate decision and the 2016 lower court ruling on the clarification request in force. The dispute concerned whether the operative part of a prior 2003 decision, which partially nullified a property title for a 7.30-hectare plot and ordered the issuance of a new title to the heirs of the original claimant, required interpretation to determine if the nullity applied to the entire title or only the specific plot location. The Court of Appeal had initially rejected the clarification request, finding the prior judgment's dispositive provisions clear. Relying on Articles 2813(1) and 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that a decision issued in an appeal regarding an irrevocable judgment is itself irrevocable and not subject to a separate or distinct appeal route; consequently, the appeal was deemed inadmissible as no legal provision allows for a distinct appeal against the decision rejecting a clarification request for an irrevocable judgment, upholding the principle of procedural legality.

Legislator headnote

AI generated

art. 2813 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 2813 alin. (1) C. proc. civ, art. 126 alin. (2) din Constituția; Admissibility of appeal against interlocutory decision rejecting clarification of irrevocable judgment: The dispute concerned whether the operative part of a prior 2003 decision, which partially nullified a property title for a 7.30-hectare plot and ordered the issuance of a new title to the heirs of the original claimant, required interpretation to determine if the nullity applied to the entire title or only the specific plot location. The Court of Appeal had initially rejected the clarification request, finding the prior judgment's dispositive provisions clear. Relying on Articles 2813(1) and 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that a decision issued in an appeal regarding an irrevocable judgment is itself irrevocable and not subject to a separate or distinct appeal route; consequently, the appeal was deemed inadmissible as no legal provision allows for a distinct appeal against the decision rejecting a clarification request for an irrevocable judgment, upholding the principle of procedural legality.

Keywords

AI generated
interlocutory decision interpretation of a judgment procedural nullity Civil Procedure Code principle of legality appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 2813 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal inadmissible because the decision on the clarification request follows the same legal regime as the underlying irrevocable judgment.

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Established that the underlying appellate decision is irrevocable, thereby excluding the possibility of a distinct appeal route for the subsequent decision on clarification.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 302/2017

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin Decizia nr. 154 din 5 februarie 2003, în litigiul având ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate și constatarea nulității titlului de proprietate nr. 28824/1098/1995 emis în favoarea reclamantului A., a admis în parte recursul reclamantului împotriva Sentinței civile nr. 8038 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca în sensul că a admis în parte acțiunea reconvențională exercitată de pârâții B., C., D. - moștenitori ai defunctului E., împotriva reclamantului A., Prefectura județului Cluj, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca precum și acțiunea ce face obiectul Dosarului conexat nr. x/1998 și a constatat nulitatea parțială a Titlului de proprietate nr. 28824/1098/1995 emis de Comisia județeană Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafața de 7,30 ha arabil extravilan, identificată în tarlaua 30, parcelele 22/1, 22/2,22/3; a obligat Comisia județeană Cluj să elibereze titlul de proprietate în favoarea pârâților, ca moștenitori după E., pentru terenul de 7,30 ha; a menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat pârâții la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în recurs.

Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2016, reclamantele B. și F. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, C. și D. lămurirea înțelesului întinderii și aplicării dispozitivului Deciziei civile nr. 154 din 5 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă în Dosarul nr. x/2002.

Învestită cu soluționarea cererii, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin încheierea din camera de consiliu din 29 noiembrie 2016 a respins-o, ca nefondată, reținând că dispozițiile Deciziei nr. 154 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj sunt clare și explicite cu privire la limitele în care operează sancțiunea nulității absolute a titlului de proprietate în litigiu precum și cu privire la terenul vizat prin această nulitate absolută parțială.

Curtea a statuat că dispozițiile instanței de recurs sunt explicate în cuprinsul considerentelor, instanța motivând nelegalitatea titlului de proprietate în litigiu, pentru terenul precis identificat, precum și îndreptățirea pe care defunctul E. o are în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa. Prin urmare, a apreciat că prin considerentele Deciziei nr. 154/2003 sunt lămurite cu suficientă claritate dispozițiile, ce sunt în măsură să asigure o corectă punere în executare a hotărârii judecătorești.

Această încheiere a fost atacată cu recurs de către reclamantele F. și B., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză.

În motivare au susținut că nu rezultă cu claritate din Decizia nr. 154/2003 a Curții de Apel Cluj dacă s-a anulat întreg titlul de proprietate cu privire la cele de 7,3 ha teren sau sancțiunea vizează doar amplasamentul terenului.

La termenul de judecată din 16 februarie 2017, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, pe care o găsește incidentă speței având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 2813 C. proc. civ. încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 2811 precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea.

În speță, s-a solicitat lămurirea înțelesului întinderii și aplicării dispozitivului Deciziei civile nr. 154 din 5 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, hotărâre irevocabilă prin care s-a soluționat un recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul sunt hotărâri irevocabile.

Având în vedere că hotărârea cu privire la care s-a solicitat lămurirea dispozițiilor este irevocabilă, nefiind susceptibilă de nicio cale de atac, în raport de dispozițiile art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. și încheierea recurată în prezenta cauză respectă același regim juridic, neputând fi atacată prin recurs.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității și a celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Așa fiind, cum nu a fost prevăzută împotriva încheierii, prin care s-a respins cererea de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii o cale de atac distinctă de cea prevăzută împotriva hotărârii în legătura cu care a fost formulată cererea de lămurire, potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, recursul formulat în cauză se privește ca fiind inadmisibil.

Pentru considerentele arătate, calea de atac declarată de reclamante nu poate fi primită, soluție care face inutilă analizarea criticilor de casare formulate de acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele F. și B. împotriva încheierii de ședință din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2016.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.

Procesat de GGC - GV