Post-nationalization land restitution: eligibility for in-kind recovery versus legal servitudes and prohibited destination changes during litigation

Decizia nr. 299/2017

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la data de 11 ianuarie 2006, sub nr. x/2006, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Constanța, solicitând:

- anularea dispoziției nr. 3987 din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Constanța, prin care le-a fost respinsă notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a imobilului teren în suprafață de 20.118 mp, situat în municipiul Constanța, imobil preluat abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, din patrimoniul autorului lor C.;

- obligarea pârâtului la restituirea în natură a suprafețelor de teren fără construcții, de aprox. 3.000 mp din totalul de 20.118 mp, iar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri bănești la valoarea de circulație a imobilului.

În motivare, reclamantele au arătat că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 le-a fost respinsă, în mod greșit, cu motivarea că nu sunt persoane îndreptățite.

Prin Sentința civilă nr. 1081 din 19 septembrie 2006, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că înscrisurile depuse nu atestă identitatea între persoana care are calitatea de cumpărător din contractul de vânzare-cumpărare invocat drept titlu de proprietate și autorul reclamantelor, care a purtat numele de D..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele.

Prin Decizia civilă nr. 32/C din 29 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul și a schimbat sentința apelată, în sensul că: a admis contestația; a anulat dispoziția atacată; a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptățite, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001; a dispus restituirea în natură a suprafeței de 12.090 mp constituită din mai multe loturi individualizate și pentru diferența de 6.128 mp teren a dispus înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că terenul dobândit de autorul reclamantelor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2010/1939 a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și înscris în anexa la decret ca fiind situat în strada E. nr. 44, la aceeași poziție fiind înscris și imobilul din Constanța, str. F. nr. 9.

Astfel cum rezultă din Decizia nr. 2644/2002 a Curții Supreme de Justiție, C. a fost cunoscut și sub numele de D., fiind autorul reclamantelor, care și-au probat și calitatea de moștenitoare legale ale acestuia, fiind îndreptățite în înțelesul art. 3 și art. 4 (2) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii.

Expertiza efectuată în cauză a stabilit ca fiind liberă de construcții suprafața de 12.090 mp, sub forma mai multor loturi, indicate în schița anexă, susceptibile de a fi restituite în natură.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.

Prin Decizia nr. 7227 din 31 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală a admis recursul pârâtului, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, sens în care a reținut următoarele:

Din perspectiva dispozițiilor art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 87 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cât și față de cuprinsul dispozitivului hotărârii recurate, este evident că Primarul municipiului Constanța nu a fost citat în proces și obligat la măsurile indicate în dispozitiv în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal al unității administrativ-teritoriale, deținătoare a terenului în litigiu. În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent este neîntemeiată.

Opunând efectul pozitiv al lucrului judecat, care interzice soluționarea diferită a unor chestiuni litigioase identice, tranșate prin hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată anterior, instanța de recurs a reținut că, prin Decizia nr. 2644 din 28 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiție a stabilit că A. și B. au calitatea de succesoare în drepturi, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, ale autorului lor C., cunoscut și sub numele de G., ale cărui imobile au fost naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950, astfel că legitimarea reclamantelor de persoane îndreptățite nu mai poate fi repusă în discuție.

Recursul este fondat în limita motivului care vizează nelegalitatea soluției de restituire în natură a loturilor de teren însumând suprafața de 12.090 mp.

Dispunând restituirea în natură a acestor loturi, instanța de apel a făcut trimitere la expertiza efectuată la fond, care însă nu s-a limitat la obiectivul stabilit, expertul făcând aprecieri proprii, prezentate într-o manieră confuză și lapidară în privința suprafețelor de teren liber, ce ar putea fi restituite, aprecieri însușite de instanța de apel, cu ignorarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată. Din schița anexă a raportului de expertiză rezultă că zona în care a fost identificat terenul preluat din patrimoniul autorului reclamantelor este sistematizată, pe teren fiind edificate blocuri de locuințe și alte construcții. Instanța de apel a dispus restituirea loturilor de teren libere de construcții supraterane, fără a ordona efectuarea unei lucrări de specialitate care să stabilească suprafețele de teren afectate servituților legale și amenajărilor de utilitate publică (conducte subterane de canalizare, termoficare, apă, rețele electrice ș.a.) aferente ansamblurilor de locuințe existente pe teren.

În vederea lămuririi acestei situații de fapt, care presupune suplimentarea probatoriului administrat în fazele procesuale anterioare, s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a pronunțat Decizia civilă nr. 302/C din 15 decembrie 2008, prin care a admis apelul reclamantelor și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis contestația și în consecință:

- a anulat dispoziția nr. 3987 din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Constanța;

- a obligat pârâtul să restituie reclamantelor, în natură, suprafața de 4.110 mp, situată în Constanța, identificată în suplimentul la raportul de expertiză tehnică topografică efectuată de expert H., sub forma mai multor loturi;

- a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru terenul în suprafață de 16.008 mp, care nu se poate restitui în natură.

Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere expertiza tehnică efectuată în rejudecare, prin care s-a stabilit că suprafața de teren liberă, fără conducte subterane și fără construcții, este de 4110 mp.

Raportat la concluziile acestei expertize, Curtea a apreciat că se poate dispune restituirea în natură a suprafeței de 4110 mp, compusă din loturile identificate de expert, iar pentru diferența de teren nerestituită în natură a apreciat că reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri în condițiile legii speciale.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs ambele părți.

Prin Decizia nr. 6499 din 10 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală a admis recursurile reclamantelor și pârâtului și a casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că instanța de apel a făcut o motivare sumară, preluând fără rezerve, necritic, concluziile suplimentului de expertiză topo, fără a se putea desprinde elementele avute în vedere la pronunțarea soluției.

De asemenea, s-a reținut că instanța de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor date de instanța de recurs în legătură cu obiectivele expertizei topo, înfrângând astfel dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Suplimentul de expertiză, ale cărui concluzii au fost preluate necritic de instanța de apel, a conceput noțiunea de teren liber limitat la terenul neocupat de construcții, ignorând conținutul acestei noțiuni astfel cum el este explicitat de pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Alcătuind loturile de teren liber, propuse a fi restituite în natură, din spațiile aflate între blocuri sau instituții de învățământ, expertul nu s-a preocupat să evidențieze destinația și regimul lor juridic, deși în obiecțiunile la raportul suplimentar de expertiză, atașate recursului, primarul arată că terenurile încorporate în loturile atribuite de instanță reclamantelor reprezintă căi de acces, spații verzi, terenuri afectate utilizării normale a blocurilor de locuit sau instituțiilor de învățământ.

Față de omisiunile expertizei și ale instanței, care au ignorat obiectivele stabilite de instanța de recurs prin decizia de casare, în vederea lămuririi situației de fapt s-a apreciat că se impune admiterea recursurilor și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru refacerea expertizei topo.

În rejudecare, Curtea de Apel Constanța a dispus efectuarea expertizei topo cu obiectivele precizate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Inițial, raportul de expertiză a fost efectuat de expert I. și contestat de reclamante pentru neconvocarea acestora la data efectuării expertizei.

Excepția de nulitate a raportului de expertiză a fost respinsă prin încheierea din 12 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/36/2008 al Curții de Apel Constanța.

Față de obiecțiunile reclamantelor la raportul de expertiză, instanța a admis efectuarea unui raport de contraexpertiză de către trei experți, în conformitate cu dispozițiile art. 202 C. proc. civ.

Ulterior, s-a formulat de către reclamante o cerere de strămutare, admisă prin încheierea nr. 77 din 18 ianuarie 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Galați.

Prin încheierea nr. 32/C din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța a dispus scoaterea de pe rol a Dosarului nr. x/36/2008 privind apelul declarat de reclamante împotriva Sentinței civile nr. 1081 din 19 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța și înaintarea acestuia Curții de Apel Galați pentru competentă soluționare.

Învestită prin strămutare, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 126/A din 30 octombrie 2014, prin care a admis apelul reclamantelor și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis contestația și în consecință:

- a anulat dispoziția nr. 3987 din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Constanța;

- a obligat pârâtul să restituie în natură suprafața de 8667 mp, situată în intravilanul Municipiului Constanța, teren identificat de expertiza efectuată de expert J., loturile 1 - 20;

- a dispus ca pentru diferența până la 20.118 mp, respectiv pentru suprafața de 11.451 mp, să se emită o nouă dispoziție de propunere de acordare de despăgubiri bănești conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele:

Expertiza efectuată cu indicarea obiectivelor precizate de Înalta Curte în decizia de casare a fost depusă de experții K., L. și M.

Vechiul amplasament al imobilului a fost identificat în baza Planului General al orașului Constanța Ediția a II-a după ultimele date oficiale iunie 1921 și Planului cadastral al orașului Constanța ediția 1936-1938.

Amplasamentul este recunoscut și în planul de situație elaborat de Primăria Constanța anexat expertizei în Planul cadastral al Municipiului Constanța ediția 1994 - 1997.

În zona vechiului amplasament al autorului se constată că este integral restructurată și sistematizată, fiind edificate căi principale și secundare de comunicații, blocuri de locuințe, alte construcții cu funcții sociale, rețele edilitare magistrale.

Expertiza a prezentat numai 12 amplasamente, toate în vechiul perimetru, în suprafață totală de 4615 mp.

Primăria Constanța - Direcția de Patrimoniu și Cadastru, prin încheierea nr. 76020 din 12 iunie 2013 și-a exprimat punctul de vedere referitor la raportul de expertiză topo efectuat în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Galați, în sensul că terenul situat în Constanța, str. (...) nr. 34 nu poate fi restituit pe vechiul amplasament, întrucât este integral acoperit de sistematizarea urbanistică actuală cu rețele edificate care asigură funcționalitatea zonei.

În adresa nr. 124164 din 14 octombrie 2013, Primăria Municipiului Constanța - Direcția Patrimoniu evidențiază că, în prezent, imobilul (teren) în cauză este identificat ca fiind parte afectat de construcția blocurilor de locuințe (aspect reținut și de expertiză), parte constituie domeniu public al Municipiului Constanța conform Hotărârii Consiliului Local nr. 211/2011, parte este afectat de Grupul Școlar Industrial, parte este afectat de grădinița cu orar prelungit nr. 12, parte este afectat de Secția Dermato-venerice a Spitalului Clinic de Urgență Constanța, iar parte se suprapune pe ampriza Bulevardului 1 Mai.

Reclamantele au solicitat să se ia în considerare raportul de expertiză efectuat de consilier expert J., admis prin încheierea din 04 iulie 2011 în Dosarul nr. x/36/2008 al Curții de Apel Constanța.

Acest raport de expertiză efectuat de consilierul expert cu aceleași obiective a fost avizat și de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța.

Potrivit concluziilor acestui raport de expertiză, terenul identificat are o suprafață de 20.118 mp, fiind situat în intravilanul municipiului Constanța - plan de încadrare în zonă de la pagina 17.

În acest raport de expertiză este indicată suprafața de teren ce poate fi considerată liberă, de 8667 mp, descrisă ca loturi de la 1 - 20.

Având în vedere și avizul OCPI Constanța privind acest raport de expertiză, acesta a fost însușit de instanță în baza indicațiilor cuprinse în decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cum celelalte terenuri învecinate sunt imposibil de restituit în natură, fiind edificate construcții și rețele care asigură funcționalitatea zonei, pentru acestea urmează a se dispune măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri bănești conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva Deciziei civile nr. 126/A din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Galați a declarat recurs pârâtul, criticând-o numai sub aspectul soluției de restituire în natură a suprafeței de 8.667 mp.

Prin Decizia civilă nr. 683 din 12 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul pârâtului, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând ca incident motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat din oficiu și supus dezbaterii părților în ședința publică din 12 martie 2015, pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât a criticat soluția restituirii în natură a suprafeței de teren de 8.667 mp, susținând caracterul nelegal al acesteia, față de faptul că respectiva suprafață, identificată într-o zonă sistematizată, ocupată de construcții și rețele edificate care asigură funcționalitatea zonei, este afectată de servituți de trecere, amenajări de utilitate publică și eventuale suprapuneri cu alte proprietăți revendicate.

Instanța de apel, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafață de 8.667 mp, a reținut, cu trimitere la expertiza efectuată în cauză de expertul J., că acesta este liber.

În considerentele deciziei recurate nu se face, însă, nicio referire în justificarea caracterului de teren liber a celui restituit în natură, ceea ce ar fi presupus examinarea afectațiunii concrete a suprafețelor din loturile ce compun terenul restituit în natură, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și cele ale art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care le explicitează.

Instanța de apel, preluând necritic concluziile expertizei efectuate de expertul J., s-a limitat la a constata că terenul în suprafață de 8.667 mp, identificat ca alcătuind loturile 1 - 20, este teren liber, fără să argumenteze în fapt și în drept această concluzie, prin examinarea afectațiunii concrete a fiecărui lot supus restituirii, raportat la dispozițiile legale incidente.

Neprocedând în acest mod și rezumându-se la aserțiunea generică în sensul că suprafața de teren de 8.667 mp este liberă, cu consecința restituirii ei în natură, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În consecință, apreciind că prin nemotivarea soluției pronunțate, curtea de apel nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (5) raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe temeiul cărora a admis recursul pârâtului, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu îndrumarea ca instanța de trimitere să stabilească, pe baza probelor administrate și, în măsura în care va aprecia necesar, pe bază de probe suplimentare, afectațiunea concretă a loturilor de teren ce compun suprafața de 8.667 mp, urmând a verifica și susținerile din recurs pe acest aspect, pentru ca apoi să hotărască dacă respectiva suprafață de teren este liberă în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu referire la art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii, și să dispună în consecință, în ceea ce privește forma de reparație cuvenită reclamantelor.

În rejudecare, prin Decizia nr. 183A din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamante împotriva Sentinței civile nr. 1081 din 19 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că:

- a admis contestația;

- a anulat dispoziția nr. 3987 din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Constanța;

- a obligat pe pârât să restituie în natură reclamantelor, din suprafața de 20.118 mp teren în litigiu, situată în municipiul Constanța, suprafața de 1.320 mp teren, compusă din: 420 mp teren identificat între punctele 301-302-303-304-305-306-307-308-309-310-311-312-313-314-315-316-317-318 pe schița aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară (completarea 3) efectuat în apel de ing. J., respectiv la fila 9 din raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; 900 mp teren, respectiv lotul nr. 19 pe schița aferentă aceluiași raport de expertiză, aflată la fila 8 din raportul ce face parte integrantă din prezenta hotărâre;

- a constatat că pentru diferența până la 20.118 mp teren, respectiv pentru suprafața de 18.798 mp teren, reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri bănești, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005;

- a obligat pe pârât să plătească reclamantelor suma de 10.135 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele:

Raportat la cele statuate prin ultima decizie de casare, limitele rejudecării au fost clar stabilite de instanța de control judiciar, în sensul că singura problemă ce urmează a fi dezlegată de instanța de trimitere este aceea a afectațiunii concrete a loturilor de teren ce compun suprafața de 8.667 mp, respectiv dacă acestea sunt sau nu afectate de detalii de sistematizare sau alte amenajări de utilitate publică, pentru ca apoi, în funcție de aceasta, să se stabilească dacă loturile de teren pot face obiectul restituirii în natură către reclamante.

Prin urmare, solicitarea reclamantelor formulată prin concluziile scrise, în sensul de a li se restitui în natură o suprafață de 11.685 mp, nu poate fi primită și nu poate face obiect de analiză pentru instanța de apel, întrucât depășește cu mult limitele rejudecării mai sus precizate. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantele nu au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 126/A din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Galați, decizie prin care li s-a restituit doar suprafața de 8667 mp, ceea ce înseamnă că au achiesat la dispozițiile acesteia, nemaiputând formula, cu ocazia rejudecării cauzei, rejudecare ce a fost provocată doar de recursul pârâtului, pretenții suplimentare.

Așadar, în rejudecare, instanța de apel are a stabili, cu privire la suprafața de 8.667 mp teren, dacă aceasta este liberă și dacă poate face obiectul unei restituiri efective în natură, în condițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, expertul desemnat în cauză a verificat, la solicitarea instanței, fiecare dintre loturile ce compun suprafața de 8.667 mp propusă spre a fi restituită în natură reclamantelor, stabilind afectațiunea acestora.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior și din suplimentului la acesta, efectuat cu ocazia rejudecării apelului, rezultă că suprafața de 8.667 mp se compune din 20 de loturi, care nu alcătuiesc un corp comun, fiind disparate, intercalate printre blocurile de locuințe construite în zonă, marea majoritate a acestora fiind afectate de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică, ceea ce face imposibilă restituirea în natură.

Astfel, lotul nr. 1, în suprafață de 638 mp, reprezintă spațiu verde din jurul blocurilor de locuințe și, în plus, este traversat, pe toată lungimea, prin limita vestică, de rețeaua de canalizare, fiind mărginit pe partea estică de rețeaua de alimentare cu apă. Fiind, așadar, un teren afectat de o amenajare de utilitate publică, respectiv spațiu verde din jurul blocului, în sensul art. 10.3 din Nomele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, acesta nu poate face obiectul restituirii în natură.

Lotul nr. 2, în suprafață de 216 mp, reprezintă, așa cum se reține în suplimentul la raportul de expertiză, spațiu verde în jurul blocului, fiind mărginit de alei de acces către blocurile din jur, așa cum rezultă din schița întocmită de expert și planșa foto care îl evidențiază. Deși expertul a precizat că lotul respectiv este afectat de rețeaua de alimentare cu apă și canalizare aferente blocului SM4A, Curtea a constatat că pe schița întocmită de acesta nu sunt configurate rețelele la care se face referire, astfel că susținerea expertului în sensul celor mai sus arătate nu poate fi reținută. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că nici acest lot nu poate fi restituit în natură reclamantelor dată fiind, pe de o parte, destinația sa de spațiu verde în jurul blocului, iar, pe de altă parte, suprafața redusă a acestuia, care îl face ca, privit în individualitatea lui, să fie lipsit de utilitate.

La rândul său, lotul nr. 3 are o suprafață de numai 112 mp și, potrivit concluziilor expertului, are aceeași destinație, de spațiu verde în jurul blocului. Din schița întocmită de expert și din planșa foto aferentă, rezultă că și acest lot este mărginit de alei de acces către blocurile din jur. Nici în privința acestui lot nu poate fi reținută precizarea expertului în sensul că este afectat de rețeaua de alimentare cu apă și canalizare pentru blocul SM4B, întrucât acestea nu au fost reprezentate grafic pe schițele întocmite de expert, cum a făcut-o în cazul altor loturi. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că nici lotul nr. 3 nu poate fi restituit în natură, pentru aceleași argumente avute în vedere în privința lotului nr. 2, respectiv destinația sa de spațiu verde în jurul blocului și suprafața foarte mică, de numai 112 mp, care îl face să fie inutilizabil.

Este adevărat că aceste trei loturi de teren sunt situate unul lângă celălalt, așa cum rezultă din schița întocmită de expert, dar, cu toate acestea, ele nu pot fi privite ca un tot unitar pentru că, într-o astfel de situație, căile de acces care separă cele trei loturi ar ajunge să fie incluse în lotul mare creat prin reunirea lor, făcându-le impracticabile pentru locuitorii blocurilor din jur, lucru ce nu poate fi acceptat.

Lotul nr. 4 identificat de expert are o suprafață foarte mică, de 42 mp, acesta fiind afectat, pe o porțiune de 10 mp, de o alee de acces, restul de 42 mp fiind spațiu verde. Deși se precizează de către expert că lotul este afectat de utilități, Curtea nu a reținut această concluzie, întrucât, pe de o parte, nu se detaliază în ce constau utilitățile respective, iar, pe de altă parte, pe schița întocmită de expert pentru acest lot, utilitățile nu sunt configurate. Cu toate acestea, dată fiind suprafața foarte mică a lotului și împrejurarea că este traversat de o alee de acces, acesta nu poate face obiectul restituirii în natură.

Lotul nr. 5 are o suprafață de 761 mp, ceea ce rezultă din coroborarea aspectelor reținute în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză efectuat în rejudecarea apelului cu aspectele reținute în expertiza inițială efectuată în ciclul procesual anterior. Potrivit precizărilor expertului și așa cum se observă și din schița întocmită de expert cu privire la acesta, precum și din planșa foto nr. 4, terenul care compune acest lot este liber în parte. Terenul are mai multe destinații, respectiv 150 mp fac parte din curtea unei clinici de dermato-venerice, 228 mp au destinația de spațiu verde, 141 mp sunt afectați de o alee de acces, iar restul de 241 mp sunt ocupați de garaje metalice.

Ținând cont de afectațiunea diferitelor suprafețe de teren care compun acest lot, expertul a reușit, totuși, identificarea unei suprafețe care este liberă și care poate fi atribuită reclamantelor în natură, fără a afecta funcționalitatea terenului din jur.

Este vorba de o suprafață de 420 mp teren, identificată între punctele 301-302-303-304-305-306-307-308-309-310-311-312-313-314-315-316-317-318 pe schița aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară (completarea 3) efectuat în apel de ing. J., respectiv la fila 9 din raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Având în vedere că terenul este liber, garajele situate pe el fiind construcții provizorii care pot fi ridicate cu ușurință, Curtea a apreciat că acesta poate fi restituit în natură reclamantelor, neîncadrându-se în dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001.

Lotul nr. 5 bis are o suprafață de 328 mp, așa cum a precizat expertul în raportul inițial de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior. Deși în suplimentul la raportul de expertiză expertul susține că acesta ar fi "teren liber", Curtea a constatat că în continuare, același expert precizează că pe el se află o casă cu destinația de locuință și anexe gospodărești. Situația este confirmată de planșa foto efectuată de expert (foto 5), aceeași mențiune fiind făcută și pe schița întocmită cu privire la acest lot. Este evident, în aceste circumstanțe, că lotul nu poate fi restituit în natură reclamantelor. Deși nu au fost făcute precizări suplimentare cu privire la proprietarul locuinței, la modalitatea dobândirii de către acesta a dreptului de proprietate sau de folosință asupra terenului pe care este amplasată locuința, Curtea a apreciat că, totuși, nu poate dispune restituirea în natură a terenului respectiv către reclamante, întrucât o asemenea soluție ar fi de natură să dea naștere la litigii ulterioare între reclamante și proprietarul locuinței, lucru ce nu poate fi acceptat, întrucât rolul unei hotărâri judecătorești este acela de a dezlega situațiile litigioase și nu de a crea cu bună știință altele noi.

Lotul nr. 6 împreună cu loturile din jur, respectiv 6A, 6B și 6C, nu pot face obiectul restituirii în natură întrucât pe ele este amplasată o grădiniță cu program prelungit, care reprezintă o amenajare de interes public în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Concret, lotul 6A este ocupat de clădirea în sine cu destinația de grădiniță, iar loturile din jur, 6B, 6C și 6 reprezintă terenul aferent construcției, astfel că nici măcar acestea din urmă, privite separat de lotul ocupat de construcție, nu pot face obiectul unei restituiri în natură întrucât deservesc grădinița, fiind de neconceput lăsarea construcției fără terenul aferent.

Lotul nr. 7 are o suprafață de 730 mp și, așa cum rezultă cu evidență din schița întocmită de expert, precum și din precizările acestuia în suplimentul la raportul de expertiză, are destinația de spațiu verde în jurul blocului UM7, precum și pentru blocurile din jur P4, P5, I1 și I2. Practic, este o suprafață liberă de teren între blocuri de locuințe, având destinația de spațiu verde aferent acestora, astfel că nu poate fi restituit în natură potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate.

În plus, terenul este străbătut de alei de acces către blocurile din jur, precum și de rețeaua de alimentare cu apă și canalizare, așa cum foarte clar au fost evidențiate aceste amenajări subterane de către expert pe schița întocmită cu privire la lot, un motiv în plus pentru ca terenul în sine să nu poată fi atribuit reclamantelor în natură.

Aceeași este și situația loturilor nr. 8, 9 și 10, având suprafețele de 406 mp, 608 mp și respectiv 436 mp. Loturile 8 și 10 sunt suprafețe de teren intercalate între blocuri și reprezintă spațiu verde aferent acestora, fiind străbătute de rețeaua de energie termică, rețeaua de alimentare cu apă și canalizare, astfel că se încadrează în dispozițiile art. 10.2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 și nu pot fi restituite în natură. Lotul nr. 9 are destinația de parcare auto, fiind situat în imediata apropiere a centralei termice și, în plus, este străbătut de magistrala de alimentare cu energie termică, neputând fi restituit, deci, reclamantelor.

Lotul nr. 11 are o suprafață de 261 mp, iar lotul nr. 12 situat, practic, în continuarea celui anterior menționat, are o suprafață de 908 mp. Ambele loturi sunt afectate de amenajări de utilitate publică, primul fiind spațiu de colectare gunoi, iar al doilea spațiu de joacă.

Având în vedere destinația acestor suprafețe de teren, precum și împrejurarea că, așa cum se observă pe schițele care le reprezintă, sunt străbătute de rețeaua de alimentare cu apă, Curtea a constatat că nici acestea nu pot fi considerate terenuri libere în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu pot face obiectul restituirii în natură.

Loturile 13, 14, 15, 16 și 17 au, fiecare în parte, suprafețe mici, de 208 mp, 129 mp, 11 mp, 122 mp și respectiv 107 mp, astfel că, privite individual, sunt lipsite de utilitate concretă. Nici dacă ar fi privite ca un tot unitar, ele situându-se unul în continuarea celuilalt, nu ar putea fi utilizate în cazul unei atribuiri în natură, întrucât sunt intercalate între blocuri, forma lotului constituit prin reunirea lor fiind neregulată, improprie oricărei utilizări. În plus și, de fapt, cel mai important, cele 5 loturi de teren reprezintă spații verzi în jurul blocurilor P3 și UM6, sunt străbătute de alei de acces către aceste blocuri, precum și de rețeaua de alimentare cu apă și canalizare, astfel că se încadrează în dispozițiile art. 10.2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, neputând face obiectul restituirii în natură.

În ceea ce privește loturile nr. 18, 19 și 20, așa cum rezultă din schița întocmită de expert, coroborată și cu schița aferentă raportului inițial de expertiză efectuat în ciclul procesual anterior, sunt poziționate în partea laterală a blocurilor SM5A și SM6A, fiind separate între ele de alei de acces către aceste blocuri.

Lotul nr. 18 are 222 mp, lotul nr. 19 are 800 mp, iar lotul nr. 20 are 223 mp. Toate au, potrivit precizărilor făcute de expert, destinația de spații verzi.

Lotul nr. 18 și lotul nr. 20 sunt străbătute de rețeaua de alimentare cu apă. Față de destinația pe care o au, dat fiind și faptul că au suprafețe mici, că sunt situate la distanță unul față de celălalt și în imediata apropiere a blocurilor mai sus menționate, ele nu pot fi restituite reclamantelor.

Între aceste două loturi se intercalează, așa cum se observă pe schița efectuată de expert, o porțiune de teren ale cărei dimensiuni nu au fost precizate de expert, dar care, raportat la suprafețele limitrofe, pare a avea cam aceeași suprafață, respectiv de aproximativ 220 mp. Potrivit mențiunii făcute pe schiță, terenul respectiv este liber, dar, fiind situat între loturile 18 și 20, în imediata apropiere a blocurilor SM5A și SM5B, și fiind străbătut de aceeași rețea de alimentare cu apă care traversează și loturile mărginașe, respectiv 18 și 20, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate face obiectul restituirii în natură către reclamante.

În ceea ce privește, însă, lotul nr. 19, care are o suprafață de 800 mp, Curtea a constatat că, deși potrivit precizărilor expertului, ar avea tot destinația de spațiu verde aferent blocurilor mai sus menționate, poate fi, totuși atribuit reclamantelor pentru următoarele considerente:

Lotul în sine este separat de celelalte loturi de alei, ceea ce îl face să aibă o individualitate aparte. El nu este situat lângă blocuri, între acest lot și blocurile de locuințe interpunându-se lotul nr. 18, lotul 20 și acel lot de teren liber neexpertizat, dar care a fost descris mai sus. Așadar, în opinia Curții, în jurul blocurilor de locuințe rămâne suficient spațiu verde, restituirea în natură către reclamante a celor 800 mp, care alcătuiesc lotul nr. 19, neafectând, din acest punct de vedere, blocurile respective. În plus, Curtea a constatat că în ciuda mențiunilor expertului, lotul nr. 19 nu este traversat de nici un fel de rețele subterane, rețeaua de alimentare cu apă și canalizarea trecând doar prin loturile învecinate și cel mult pe conturul care delimitează lotul nr. 19. De asemenea, restituirea în natură a acestui lot nu afectează nici accesul locatarilor în blocurile din jur, aleile de acces trecând prin exteriorul lotului și nu prin interiorul acestuia. În aceste condiții, Curtea a apreciat că reclamantele pot beneficia de acest teren care are o suprafață rezonabilă, astfel că poate fi utilizat în diferite modalități, în funcție de opțiunea reclamantelor și de autorizațiile pe care le vor obține de la autorități.

Față de considerentele arătate, Curtea a apreciat că se impune admiterea apelului reclamantelor și schimbarea în tot a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii contestației, cu consecința anulării Dispoziției nr. 3987 din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Constanța. Reținând că reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, precum și dovada trecerii abuzive a acestuia în proprietatea statului, aspecte care au intrat sub autoritate de lucru judecat încă din primul ciclu procesual, Curtea, având în vedere limitele rejudecării statornicite prin ultima decizie de casare, precum și aspectele rezultate din probele administrate în toate ciclurile procesuale, a stabilit că se impune restituirea în natură către reclamante, din suprafața de 20.118 mp teren în litigiu, a suprafeței de 1.320 mp teren, compusă din 420 mp teren identificat între punctele 301-302-303-304-305-306-307-308-309-310-311-312-313-314-315-316-317-318 pe schița aferentă raportului de expertiză tehnică judiciară (completarea 3) efectuat în apel de ing. J. și 900 mp teren, respectiv lotul nr. 19 pe schița aferentă aceluiași raport de expertiză, urmând ca pentru diferența până la 20.118 mp teren, respectiv pentru suprafața de 18.798 mp teren, pârâtul să fie obligat să emită o nouă dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri bănești, conform titlului VII din Legea nr. 247/2009.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele, cât și pârâtul.

I. Recurentele-reclamante invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în dezvoltarea căruia au formulat următoarele critici:

Instanța de apel fusese învestită prin decizia de casare nr. 683 din 12 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție "să stabilească pe baza probelor administrate și, în măsura în care va aprecia necesar, pe bază de probe suplimentare, afectațiunea concretă a loturilor de teren ce compun suprafața de 8.667 mp, urmând a verifica și susținerile din recurs pe acest aspect, pentru ca apoi să hotărască dacă respectiva suprafață de teren este liberă în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu referire la art. 10.3 din Normele de aplicare a legii, și să dispună în consecință, în ceea ce privește forma de reparație cuvenită reclamantelor."

Așadar, instanța de control judiciar a lăsat aprecierii instanței de rejudecare împrejurarea administrării de probe suplimentare, aceasta având posibilitatea să se pronunțe chiar pe baza probelor existente, câtă vreme casarea intervenise pentru lipsa de motivare a hotărârii pronunțate.

Totodată, se cerea instanței de rejudecare ca valorificarea probatoriului să se facă și în raport de susținerile din recursul pârâtului Municipiul Constanța, care în mod punctual nu impunea o altă verificare, câtă vreme prin acesta se critica în termeni generali soluția de restituire în natură a suprafeței de teren de 8.667 mp.

De observat că, atât prin Decizia nr. 7227 din 31 octombrie 2007, cât și prin Decizia nr. 6499 din 10 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție admisese recursul formulat împotriva hotărârii instanței de apel pentru același motiv, respectiv neidentificarea precisă a suprafețelor de teren neafectate de utilități publice sau servituți legale, care se datorau nelămuririi situației de fapt și a regimului juridic al terenului notificat, iar decizia care face obiectul prezentului recurs repetă aceeași greșeală, care se reflectă în adoptarea soluției.

Dacă, în mod corect, instanța de apel a solicitat expertului J. să efectueze un supliment al lucrării depuse deja la dosar, indicând aspectele ce urmau a fi clarificate potrivit deciziei de casare cu trimitere, aceeași instanță greșește când acceptă concluziile expertului ce se regăsesc în completarea 3 la raportul de expertiză inițial, care prezintă în mod vădit contradicții față de constatările sale anterioare, contradicții care au fost sesizate prin obiecțiunile la această lucrare depuse pentru termenul din 01 iunie 2016, obiecțiuni care însă au fost respinse de instanță.

Contradicția cea mai importantă sesizată a fost aceea că, dacă prin expertiza inițială se propunea restituirea în natură a unei suprafețe de 8.667 mp, prin completarea la această lucrare se concluzionează că suprafața de teren neafectată de utilități este reprezentată de terenul perimetral între punctele 301-317, în suprafață de 420 mp, pe care se găsesc amplasate trei garaje din tablă, iar instanța s-a considerat și în această situație edificată, refuzând să solicite expertului clarificări și argumentări pentru primirea acestei ultime concluzii.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. proc. civ., "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecații", iar art. 8 din același cod prevede că "În procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări", reglementari care reprezintă reflectarea în dreptul intern a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la apărare și respectarea dreptului la un proces echitabil.

În modalitatea în care s-a desfășurat prezentul litigiu, cu începere din anul 2006, aceste garanții procesuale legale nu au fost respectate în privința reclamantelor.

Pârâtul Primarul municipiului Constanța, deși a adoptat de la început o atitudine procesuală contrară conduitei prevăzută de art. 12 C. proc. civ., care reglementează exercitarea cu bună-credință a drepturilor procesuale, a beneficiat mereu de rezolvări favorabile, pe baza valorificării unor dovezi care nu sunt pe deplin concludente.

Astfel, pârâtul a refuzat să transmită instanței informațiile necesare stabilirii regimului juridic real al terenului notificat, caz în care poziția sa urma a fi interpretată ca o recunoaștere a faptului că, fie nu deține aceste înscrisuri, fie nu are o evidență instituționalizată a acestora. Pârâtul a avut o participare pasivă, neformulând obiecțiuni la nicio expertiză instrumentată în cauză și a formulat recursuri în termeni generali, care au fost admise însă pe alte considerente, imputabile instanței (nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii atacate).

De asemenea, deși reclamantele au invocat, prin concluziile depuse la termenul din 29 octombrie 2014, încălcarea de către pârât a art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care stabilește, sub sancțiunea nulității absolute, că până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare generate de aplicarea acestei legi sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate, în considerentele hotărârii recurate nu se regăsește nicio analiză cu privire la acest aspect.

În acest sens, s-a susținut că o suprafață totalizând 6167 mp din expertiză privește spații verzi nesistematizate, care nu au fost înființate cu respectarea prevederilor art. 71 și art. 96 din O.U.G. nr. 195/2005, așa cum au fost modificate prin art. I și II din O.U.G. nr. 114/2007.

Pe de altă parte, pârâtul a modificat de facto destinația și întinderea unor suprafețe din terenul notificat chiar pe durata litigiului, iar instanța nu a făcut nicio apreciere asupra acestei apărări exprese a reclamantelor.

În acest sens, se face trimitere la Hotărârea nr. 109 din 28 februarie 2005 a Consiliului Local al municipiului Constanța, prin care a fost aprobată centralizarea "Inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța" aprobat prin HCLM nr. 296/2001 și completat prin HCLM nr. 84/2002, nr. 171/2002, nr. 282/2002, nr. 363/2002, nr. 503/2002, nr. 510/2002, nr. 20/2003, nr. 21/2003, nr. 134/2003, nr. 135/2003, nr. 250/2003, nr. 241/2003, nr. 242/2003, nr. 319/2003, nr. 320/2003, nr. 388/2003, nr. 389/2003, nr. 389/2003, nr. 449/2003, nr. 450/2003, nr. 497/2003, nr. 43/2004, nr. 31/2004, nr. 32/2004, nr. 131/2004, nr. 238/2004, nr. 309/2004, nr. 397/2004, nr. 566/2004, prin centralizarea acestor hotărâri menționate conform anexelor ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre (art. I), și HCLM nr. 211 privind însușirea și aprobarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Constanța, acte administrative care, deși fac trimitere la existența unor spații verzi evidențiate și în terenul identificat de expertiză ca fiind cel care a aparținut lui Ionescu Ion, autorul reclamantelor, sunt adoptate ulterior notificării formulate de acestea la data de 28 iunie 2001 și, deci, trebuie tratate ca inopozabile de către instanță ca urmare a recunoașterii sancțiunii expres prevăzute de lege.

De asemenea, s-a avut în vedere amenajarea unui loc de joacă pentru copii (lot 12) și a unei platforme pentru ghena gunoi (lot 11), aceste două amenajări nefiind existente în anul 2006 când a fost efectuată expertiza în Dosar nr. x/2006 de ing. H., același expert sesizând amplasarea de jocuri pentru copii cu ocazia efectuării lucrării depusă în Dosar nr. x/36/2008 al Curții de Apel Constanța la termenul din 22 septembrie 2008.

În legătură cu terenul identificat în lotul 5 bis, din adresa SPIT R-A 7689 din 20 aprilie 2010, rezultă că imobilul amplasat pe acesta a aparținut lui N. potrivit mențiunilor din Registrul matricol manual din perioada 1942 - 1950, iar din adresa nr. 4093/4 iunie 2010 a RAEDPP Constanța că în arhivele acestei unități nu se regăsește actul normativ de preluare în proprietatea statului și că o parte din imobil (construcție) a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 numitei M., în baza contractului de vânzare nr. 27983 din 21 noiembrie 1996, situație în care terenul aferent acestuia poate forma obiectul restituirii în natură către reclamante.

De asemenea, prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, s-a ajuns la concluzia că 1.065 mp teren aferent grădiniței nu au fost acordați, prin delimitare, de la început cu afectațiunea de curte a acestui imobil, situație în care și această suprafață de teren poate forma obiectul restituirii, astfel cum rezultă din completarea 2 la raportul de expertiză (lot 6B), aceeași situație existând și în legătura cu 507 mp teren aferent Clinicii dermato-venerice.

În fine, se critică și modalitatea în care instanța de apel a ignorat susținerea reclamantelor de a dispune acordarea de măsuri reparatorii pe calea compensării în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu privire la terenuri învecinate cu cel notificat, posibilitate legală de despăgubire refuzată nejustificat de pârât, dar care este posibilă în mod real a fi realizată după cum rezultă din constatările în teren ale expertizei (varianta 2).

Aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba de terenuri care au fost identificate de expertiza care a fost avizată de OCPI și care se află în imediata vecinătate a terenului care formează obiectul litigiului, ele fiind marcate cu culoarea galbenă pe anexa nr. 1 a lucrării, împrejurarea că pârâtul ar fi negat că aceste terenuri sunt disponibile reprezentând singurul argument pe baza căruia se pare că instanța a luat în considerare această poziție.

În concluzie, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării pârâtului să le restituie în natură suprafața de 8.667 mp teren, identificată de expertiza ing. J. prin loturile 1 - 20 (completare 2) și obligarea pârâtului să emită decizie de restituire în compensare pentru diferența de 11.451 mp teren din suprafața limitrofă identificată prin aceeași expertiză.

II. Recurentul-pârât Primarul Municipiului Constanța critică soluția de restituire în natură a suprafeței de 1320 mp, arătând următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecații, reclamanții au solicitat anularea Dispoziției Primarului nr. 3987/2005, prin care le-a fost respinsă notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a imobilului teren în suprafață de 20.118 mp.

Așa cum rezultă din adresa nr. 57601 din 16 mai 2016 a Primăriei Municipiului Constanța - Direcția Patrimoniu Serviciul Cadastru, loturile identificate de expert și propuse pentru a fi restituite în natură sunt ocupate integral de lucrări de sistematizare urbanistică, respectiv: construcții existente, rețele edificate ce asigură funcționarea zonei, teren aferent blocuri, parcări și spații verzi.

Din analiza materialului probator administrat în cauză și a concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, a rezultat faptul că terenul preluat din patrimoniul autorului reclamantelor a fost identificat într-o zonă ocupată de sistematizarea urbanistică actuală, fiind ocupat de construcții actuale și rețele edificate care asigură funcționalitățile zonei.

Prin obligarea pârâtului la restituirea în natură a suprafeței de teren de 1320 mp nu s-a ținut cont de afectarea terenului de servituțile de trecere, amenajările de utilitate publică și eventualele suprapuneri cu alte proprietăți revendicate.

Prin hotărârea pronunțată s-a ignorat regimul public al proprietății publice, dispunându-se restituirea unor terenuri care fac parte din domeniul public sau aparținând unor persoane juridice, în loturile atribuire reclamantelor existând și loturi revendicate sau notificate de alte persoane.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de restituire în natură a suprafeței de 1320 mp, urmând a se dispune obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordare de despăgubiri bănești, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru întreaga suprafață de teren de 20.118 mp.

Recurentele-reclamante au depus întâmpinare la recursul pârâtului, solicitând constatarea nulității acestui recurs sau respingerea lui ca nefondat.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele:

I. Cu privire la recursul reclamantelor:

Contrar susținerilor recurentelor-reclamante, în mod corect instanța de apel a verificat, în rejudecare, afectațiunea concretă a loturilor de teren ce compun suprafața de 8.667 mp, dispunând în acest scop efectuarea unui supliment de expertiză.

Procedând în acest mod, instanța de apel s-a conformat ultimei decizii de casare pronunțate în cauză, respectiv Decizia nr. 683 din 12 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care impunea, cu caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., să stabilească, pe baza probelor administrate și, în măsura în care va aprecia necesar, pe bază de probe suplimentare, afectațiunea concretă a loturilor de teren ce compun suprafața de 8.667 mp, în scopul determinării formei de reparație cuvenită reclamantelor.

Independent de modul în care s-a criticat în recursul ce a atras casarea afectațiunea suprafeței de 8.667 mp și de motivul pentru care acest recurs a fost admis - nemotivarea hotărârii atacate, nu se poate susține că, în rejudecare, nu se impuneau alte verificări și nici administrarea de probe suplimentare, cum neîntemeiat pretind recurentele-reclamante, care ignoră termenii neechivoci ai deciziei de casare, atât în ceea ce privește verificările impuse instanței de trimitere - stabilirea afectațiunii concrete a loturilor ce compun suprafața de 8.667 mp, cât și probatoriul pe baza căruia urmau a se face aceste verificări - probele administrate și probe suplimentare, dacă se va aprecia necesar.

Cu privire la probatoriu, administrarea de probe suplimentare fiind lăsată la aprecierea instanței de trimitere, nu i se poate imputa acestei instanțe nesocotirea deciziei de casare pentru că a dispus efectuarea unui supliment de expertiză având ca obiectiv stabilirea situației loturilor ce compun suprafața de 8.667 mp, respectiv dacă sunt sau nu afectate de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică.

Pe de altă parte, nu i se poate imputa instanței de trimitere că ar fi repetat greșeala din ciclurile procesuale anterioare, în sensul neidentificării precise a suprafețelor de teren neafectate de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică, critica în acest sens fiind neîntemeiată.

Astfel, în urma aprecierii materialului probator administrat în cauză, inclusiv a suplimentului de expertiză efectuat în rejudecare, instanța de apel a stabilit motivat care sunt loturile din suprafața de 8.667 mp neafectate de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică și care au o asemenea afectațiune.

În ceea ce privește susținerile referitoare la greșita însușire de către instanță a concluziilor completării la raportul de expertiză efectuată în rejudecare, pe motiv că ar prezenta contradicții față de lucrarea inițială, respectiv greșita respingere a obiecțiunilor formulate în acest sens, acestea nu pot face obiect de analiză în recurs, față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

Astfel, însușirea de către instanță a unui raport de expertiză, respectiv respingerea unor obiecțiuni la raportul de expertiză țin de aprecierea probelor, punând în discuție temeinicia hotărârii atacate.

Modul în care instanța de apel interpretează probele administrate și stabilește pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în urma abrogării, prin O.U.G. nr. 138/2000, a pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmăresc în realitate recurentele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Recurentele-reclamante au invocat și încălcarea prevederilor art. 6, art. 8 și art. 12 din noul C. proc. civ., aspecte care, însă, nu pot forma obiect de critică în recurs, deoarece dispozițiile legale pretins încălcate nu sunt incidente în cauză, față de data începerii prezentului proces - 11 ianuarie 2006 și față de prevederile art. 24, art. 25 alin. (1) și art. 27 din noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, respectiv procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, iar hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Cât privește susținerile recurentelor-reclamante în sensul că pârâtul ar fi refuzat să transmită instanței informațiile necesare stabilirii regimului juridic al terenului notificat, acestea sunt lipsite de relevanță în condițiile administrării în cauză a probei cu expertiză.

De asemenea, sunt lipsite de relevanță și susținerile potrivit cărora pârâtul ar fi avut o participare pasivă în proces, neformulând obiecțiuni la expertizele administrate în cauză și a formulat recursuri în termeni generali, admise pe considerente imputabile instanței (nemotivarea hotărârii), împrejurările invocate neputând influența soluția pronunțată.

În fine, criticile privind greșita neacordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării, pentru suprafața ce nu poate fi restituită în natură, nu pot fi primite. Recurentele-reclamante nu mai pot formula critici în prezentul recurs sub aspectul acordării de teren în compensare, în condițiile în care nu au exercitat recurs împotriva hotărârii din ciclul procesual anterior prin care aceste pretenții nu le-au fost admise. Astfel, prin Decizia civilă nr. 126A din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Galați, pronunțată în soluționarea apelului reclamantelor în ciclul procesual anterior, s-a stabilit ca formă de reparație în echivalent, pentru suprafața ce nu se poate restitui în natură, despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și cum reclamantele nu au formulat recurs împotriva acestei decizii, iar în recursul formulat de pârât nu s-a contestat această soluție (ci exclusiv soluția de restituire în natură), dezlegarea din această decizie referitoare la forma măsurilor reparatorii prin echivalent a intrat în puterea lucrului judecat, așa încât, în rejudecare, problema formei de reparație în echivalent nu mai putea fi reanalizată.

Sunt, însă, fondate și atrag incidența cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (iar nu a celui prevăzut de art. 304 pct. 9, indicat greșit, sub acest aspect, prin cererea de recurs) criticile vizând nemotivarea hotărârii atacate cu privire la apărările reclamantelor referitoare la modificarea, de către pârât, pe durata prezentului litigiu, a destinației unor suprafețe din terenul notificat, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești decurge atât din normele de drept național - art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât și din normele convenționale - art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, impunând ca o garanție procesuală distinctă motivarea hotărârilor judecătorești (a se vedea în acest sens cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).

Dreptul la un proces echitabil include dreptul părților de a fi real ascultate și de a-și prezenta observațiile pe care le consideră pertinente, obligația instanțelor de judecată fiind aceea de a examina în mod real problemele esențiale ce au fost ridicate într-o cauză particulară și de a furniza o explicație substanțială acestor probleme, obligație care în etapa procesuală a apelului nu a fost respectată, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

Astfel, în fața instanței de apel învestită cu rejudecarea cauzei după casarea dispusă prin Decizia nr. 683 din 12 martie 2015 a Înaltei Curți, apelantele -reclamante au reluat apărările formulate în ciclul procesual anterior (respectiv apărările formulate prin notele scrise din 27 octombrie 2014, ce se regăsesc la Dosar nr. x/36/2008 Curtea de Apel Galați, vol. II), mai întâi ca obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară - completare 3, efectuat în această fază procesuală și, apoi, la cuvântul pe fond asupra apelului (ceea ce rezultă din încheierea de dezbateri din 28 septembrie 2016, Dosar nr. x/36/2008* al Curții de Apel Galați) și prin concluziile scrise depuse la data de 29 septembrie 2016, urmare a amânării pronunțării.

Prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică judiciară - completare 3 (obiecțiuni aflate la Dosar nr. x/36/2008* al Curții de Apel Galați), reluând apărările din ciclul procesual anterior, reclamantele au invocat că un element deosebit de important în analizarea și preluarea constatărilor și concluziilor expertizei trebuie să îl constituie aplicarea corectă a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc, sub sancțiunea nulității absolute, că până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare generate de aplicarea acestei legi sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate.

În acest sens, au susținut că o suprafață totalizând 6167 mp din expertiză privește spații verzi nesistematizate, încercarea pârâtului de a le da o aparență de legalitate în sensul art. 71 și art. 96 din O.U.G. nr. 195/2005, prin acte administrative adoptate ulterior notificării (hotărâri de consiliu local pe care partea le menționează expres), urmând a fi sancționată cu neluarea în considerare a acestor acte administrative, întrucât tind la modificarea situației juridice a unui bun notificat, ceea ce art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice.

De asemenea, au susținut că în același mod trebuie tratate și modificările, schimbările de facto pe care le-a efectuat pârâtul pe unele suprafețe ale terenului notificat, în timpul soluționării prezentului litigiu, respectiv: amenajarea unui loc de joacă pentru copii (lot 12) și a unei platforme pentru ghena de gunoi (lot 11), amenajări care nu existau în anul 2006, când a fost efectuată expertiza de ing. H., același expert sesizând amplasarea de jocuri pentru copii cu ocazia efectuării expertizei depuse la termenul din 22 septembrie 2008;

în legătură cu terenul identificat în lotul 5 bis, din adresa SPIT R-A 7689 din 20 aprilie 2010 rezultă că imobilul amplasat pe acesta a aparținut lui N., iar din adresa nr. 4093 din 04 iunie 2010 a RAEDPP Constanța că o parte din imobil (construcție) a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 numitei M., în baza contractului de vânzare nr. 27983 din 21 noiembrie 1996, situație în care terenul aferent acestuia poate forma obiectul restituirii în natură; 1065 mp teren aferent grădiniței (lot 6B) nu au fost acordați, prin delimitare, de la început cu afectațiunea de curte a acestui imobil, aceeași situație existând și în legătură cu 507 mp teren aferent clinicii dermato-venerice.

Conform încheierii de ședință din 13 iunie 2016 (Dosar nr. x/36/2008* al Curții de Apel Galați), instanța de apel a respins aceste obiecțiuni, apreciind că vizează chestiuni ce țin de fondul litigiului, de modul de interpretare și aplicare a legii, nefiind chestiuni care să necesite explicații din partea expertului.

Or, deși le-a dat o astfel de calificare, iar reclamantele le-au reluat ca apărări la cuvântul pe fond asupra apelului și prin notele scrise depuse în vederea pronunțării, instanța de apel nu a mai analizat, în considerentele hotărârii pronunțate, susținerile reclamantelor referitoare la modificarea destinației unor suprafețe din terenul notificat pe parcursul prezentului litigiu, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

O asemenea analiză trebuia făcută de instanța de apel, în condițiile în care apărările reclamantelor vizau aspecte de fond, după cum a apreciat chiar instanța de apel, iar aceste apărări nu puteau fi altfel invocate decât pe parcursul procesului, câtă vreme vizau împrejurări pretins survenite în cursul judecății.

Neprocedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce atrage incidența cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Deoarece nemotivarea hotărârii echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (5) raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe temeiul cărora va admite recursul reclamantelor, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se verifica și apărările reclamantelor întemeiate pe dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, privind modificarea, de către pârât, pe parcursul procesului, a destinației suprafețelor indicate din terenul notificat, în limita suprafeței de 8.667 mp cu privire la care s-a dispus rejudecarea prin decizia de casare nr. 683 din 12 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește apărarea reclamantelor privind posibilitatea restituirii în natură a terenului din lotul 5 bis, care ar reprezenta teren aferent construcției înstrăinate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 27983/1996, aceasta va fi analizată de instanța de trimitere cu observarea și a dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

II. Cu privire la recursul pârâtului:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, nu numai că recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând în cererea sa vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs al pârâtului, prin care se contestă soluția de restituire în natură, nu se regăsesc critici concrete privind cele două loturi care alcătuiesc suprafața de 1.320 mp, restituită în natură prin decizia recurată, partea nearătând punctual, cu referire la situația fiecărui lot supus restituirii și la argumentele pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, de ce aceasta este nelegală.

Fără a se raporta la argumentele de fapt și de drept pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția de restituire în natură a celor două loturi ce compun suprafața de 1.320 mp, recurentul-pârât se rezumă să afirme că la restituirea în natură nu s-a ținut cont de afectarea terenului de servituți de trecere, amenajări de utilitate publică și eventuale suprapuneri cu alte proprietăți revendicate, ignorându-se regimul public al proprietății publice.

Or, aceste afirmații generice, nestructurate din punct de vedere juridic, sunt irelevante în reținerea vreunui caz de modificare sau casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentul-pârât nu se circumscriu acestor motive, urmează a se constata nulitatea recursului acestei părți, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele B. și A. împotriva Deciziei nr. 183A din 13 octombrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanța împotriva aceleiași decizii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.

Procesat de GGC - GV