Abusiveness of standard-form bank loan clauses: unilateral interest rate revision, undefined risk fees, and discretionary early maturity provisions under consumer protection law

Decizia nr. 1976/2016

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2011, reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., Q., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., DD., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., RRRRRR., SSSSSS., TTTTTT., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., IIIIIII., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., EEEEEEEEE., FFFFFFFFF., GGGGGGGGG., HHHHHHHHH., IIIIIIIII., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO., PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., XXXXXXXXX., YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., LLLLLLLLLL., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., OOOOOOOOOO., PPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVV., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZ., X1., X2., X3., X4., X5., X6., X7., X8., X9., X10., X11., X12., X13., X14., X15., X16., X17., X18., X19., X20., X21., X22., X23., X24., X25., X26., X27., X28., X29., X30., X31., X32., X33., X34., X35., X36., X37., X38., X39., X40., X41., X42., X43., X44., X45., X46., X47., X48., X49., X50., X51., X52., X53., X54., X55., X56., X57., X58., X59., X60., X61., X62., X63., X64., X65., X66., X67., X68., X69., X70., X71., X72., X73., X74., X75., X76., X77., X78., X79., X80., X81., X82., X83., X84., X85., X86., X87., X88., X89., X90., X91., X92., X93., X94., X95., X96., X97., X98., X99., X100., X101., X102., X103., X104., X105., X106., X107. au chemat în judecată pârâta SC X108.

SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: să se constate caracterul abuziv al clauzelor indicate mai jos la punctele I.1 - I.4 din prezenta cerere (clauze care se regăsesc în cuprinsul convențiilor de credit ce fac obiectul acțiunii conform Anexei 1), respectiv:

I.1. Clauzele referitoare la dobândă:

I.1.a) Clauzele care permit modificarea ratei dobânzii în mod unilateral de către bancă, fără a preciza condițiile precise în care poate interveni o asemenea modificare, respectiv:

- dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară (clauza se regăsește în convențiile de credit la pct. 3) lit. d) din Condițiile speciale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

- obligația împrumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii de către bancă și modificarea automată a graficului de rambursare ca urmare a ajustării ratei dobânzii (clauzele se regăsesc în Convențiile de credit la punctul 6) „Suma Principală și Dobânda” alin. (2) și (3) din Condițiile speciale ale Convenției, așa cum sunt acestea identificate în Anexa 1)

- mențiunea că rata dobânzii este fixă sau variabilă (clauza se regăsește în Convențiile de credit la art. 3.1.2. lit. c) din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.1.b) Clauzele din actele adiționale la convențiile de credit, din notificări sau din comunicările care au modificat rata dobânzii în temeiul articolului mai sus precizat, precum și actele adiționale care au modificat tipul dobânzii din fixă în variabilă.

I.1.c) Calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 de zile și utilizarea următoarei formule de calcul a dobânzii lunare: Soldul creditului x Rata doi curente x numărul efectiv de zile între scadențe)/360 (clauza se regăsește în Convențiile de credit la pct. 3 lit. c) din Condițiile Speciale și art. 3.2.1. lit. a) și Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1).

I.2. Clauzele care instituie obligația împrumutatului de a plăti comisionul de risc, inclusiv după redenumirea acestuia în comision de administrare:

- clauza conform căreia comisionul de risc este aplicat la soldul creditului și este plătit lunar, pe toată perioada de derulare a creditului (clauza se regăsește în Convențiile de credit fie la pct. 5) lit. a) din Condițiile speciale ale Convenției, fie la pct. 5.1. lit. a) așa cum este identificată în Anexa 1)

- obligația împrumutatului să plătească băncii pentru punerea la dispoziție a creditului comisionul de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului (clauza se regăsește în Convențiile de credit la art. 3.5. din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.3. Clauze referitoare la alte comisioane:

- Comision administrare garanții (clauza se regăsește în Convențiile de credit fie la pct. 5) lit. (c), fie la pct. 5) lit. d) Condițiile speciale, precum și la art. 3.10 din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

- Comision de rezervă minimă obligatorie (clauza se regăsește în Convențiile de credit fie la pct. 5) lit. e), fie la pct. 5) lit. (f), fie la pct. 5 lit. g) Condițiile speciale ale Convenției, precum și în Condițiile Generale la art. 3.11 sau la art. 3.12, așa cum este identificată în Anexa 1)

- Comision monitorizare polițe de asigurare (clauza se regăsește în Convențiile de credit fie la pct. 5) lit. f), fie la pct. 5) lit. g) din Condițiile speciale, iar în Condițiile Generale ale Convenției la art. 3.9, așa cum este identificată în Anexa 1)

- Comisionul de aranjament (clauza se regăsește în Convențiile de credit la art. 3.4 din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

- Comision de neutilizare (clauza se regăsește în Convențiile de credit la art. 3.8 din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.4. Mențiuni referitoare la:

I.4. a) Asigurări:

- obligația împrumutatului de a încheia contractul de asigurare cu o societate de asigurări parteneră sau agreată de bancă (clauza se regăsește în Convențiile de credit fie la pct. 7 lit. b), fie la pct. 7 lit. a) alin. (3), fie la pct. 8 lit. c) din Condițiile Speciale și la art. 7.1 lit. d) din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1);

- dreptul băncii de a alege noua societate de asigurări care reînnoiește polița (clauza se regăsește în Convențiile de credit la art. 7.1 lit. e) din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.4.b) Clauza prin care Banca își rezervă dreptul de a converti moneda creditului și, odată cu aceasta, de a modifica dobânda aplicabilă creditului și de a pretinde de la împrumutat costurile aferente acestor operațiuni (clauza se regăsește la art. 4.2. în Condițiile Generale ale Convențiilor de credit, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.4.c) Mențiuni referitoare la debitarea automată a conturilor reclamanților:

- dreptul bănci de a debita orice cont, chiar de depozit neajuns la scadență (clauzele se regăsesc în Convențiile de credit fie la art. 4.3, fie la art. 4.5 din Condițiile Generale ale Convențiilor de credit și la art. 7.1 lit. e) din Condițiile Generale ale Convențiilor de credit așa cum sunt identificate în Anexa 1)

I.4.d) Obligația împrumutatului ca, la solicitarea băncii, să mai aducă încă un codebitor (clauza se regăsește în Convențiile de credit fie la art. 7.1 lit. g), fie la art. 7.1. lit. h) din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.4.e) Dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei, a dobânzilor sau oricăror alte costuri datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenții încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare de credit, (clauza se regăsește în Convențiile de credit la Art. 8.1 lit. a) din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.4.f) Dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește orice obligație din contract, (clauza se regăsește în Convențiile de credit la art. 8.1 lit. b) din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.4.g) Dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca Împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției, inclusiv referitor la garantarea creditului, (clauzele se regăsesc în Convențiile de credit la art. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum sunt identificate în Anexa 1)

I.4.h) Clauza conform căreia banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care declararea scadenței anticipate a creditului, precum și cea subsecventă de executare silită le au asupra împrumutatului/Codebitorului, (clauza se regăsește în Convențiile de credit la art. 8.3 din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

I.4.i) Dreptul băncii de a modifica costurile creditului în cazul oricăror modificări legislative, inclusiv de interpretare. (clauza se regăsește în Convențiile de credit la Secțiunea 10 din Condițiile Generale ale Convenției, așa cum este identificată în Anexa 1)

II. Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la I.1 - I.4., să constate nulitatea absolută a acestora;

III. Să oblige pârâta la rambursarea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor atacate;

IV. Să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin Sentința civilă nr. 20161 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A., B., C., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., Q., W., X., Y., Z., CC., DD., EE., DD., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., OOOO., PPPP., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY.,ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., IIIIII., JJJJJJ., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., RRRRRR., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., XXXXXXX., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., BBBBBBBB., AAAAAAAA., CCCCCCCC., DDDDDDDD., GGGGGGGG., HHHHHHHH.;

IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., EEEEEEEEE., FFFFFFFFF., GGGGGGGGG., HHHHHHHHH., IIIIIIIII., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO., PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., XXXXXXXXX., YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., LLLLLLLLLL., MMMMMMMMMM., QQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVV., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZ., X1., X2., X3., X4., X5., X6., X7., X8., X9., X10., X11., X12., X13., X14., X15., X16., X19., X20., X21., X22., X23., X24., X25., X26., X28., X29., X30., X31., X32., X33., X34., X35., X36., X37., X38., X41., X42., X43., X44., X45., X46., X47., X48., X49., X50., X51., X52., X53., X54., X55., X56., X57., X58., X59., X60., X61.

X60., X62., X63., X64., X65., X66., X67., X68., X69., X70., X71., X72., X73., X75., X76., X77., X78., X79., X80., X81., X82., X83., X84., X85., X86., X87., X88., X89., X90., X91., X92., X93., X94., X95., X96., X97., X98., X99., X100., X103., X104., X105., X106., X107., în contradictoriu cu pârâta SC X108. SA.

Instanța a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 3 lit. d,) art. 6 lit. b) teza a II-a și a III-a, art. 5 lit. a) (art. 5.1 lit. a)) din condițiile speciale, art. 3.5, art. 8.1 lit. b), c), d), art. 8.3 și secțiunea 10 din condițiile generale ale convențiilor de credit încheiate de reclamanți cu pârâta.

S-a dispus restituirea sumelor încasate de pârâtă de la reclamanți în temeiul clauzelor constatate nule.

S-au respins celelalte cereri ale reclamanților ca neîntemeiate.

S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților IIIIIII., X109. și X110.

S-a luat act de tranzacțiile încheiate de pârâtă cu următorii reclamanți: X110., PPPPPPPPPP., X112., X113., X74., TTTTTT. și SSSSSS., KKKKKK., LLLLLL., X114., X115., X116., X117., X118., X119., X101. și X120., X121., X122., X123. și X124., - Act Adițional Nr. 1 din 9 martie 2011 La Convenția de Credit nr. 0151756 din 27 mai 2008, NNNNNNNNNN., AA., BB., X17.

Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți.

În motivarea acestei soluții, tribunalul a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Astfel, s-a constatat că, pentru a fi reținută existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice mai multe condiții, respectiv clauza contractuală să nu fi fost negociată, prin ea însăși să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar dezechilibrul creat să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

În ceea ce privește buna-credință, tribunalul a avut în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE.

De asemenea, s-a mai reținut incidența în cauză și a dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, potrivit cărora în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

S-a mai reținut că, în speță, contractele de credit încheiate de părțile din prezenta cauză cuprindeau condițiile generale de creditare, care erau aceleași pentru un anumit produs bancar și condițiile speciale.

În speță, tribunalul a constatat că părțile nu au convenit prin contracte perioada la care dobânda să fie ajustată în funcție de vreun indice variabil, nefiind stabilit niciun astfel de indice de referință.

În plus, pârâta nu a făcut dovada că ar fi negociat cu reclamanții clauza prevăzută de art. 3 lit. d) din Condițiile speciale ale contractelor. Această clauză a fost apreciată de prima instanță ca fiind una standard preformulată, în condițiile dispozițiilor art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000. Tribunalul a mai reținut că prezentarea diferitelor tipuri de contracte de către bancă și obligația de informare nu este echivalentă cu negocierea directă cu consumatorul.

Tribunalul a subliniat că prevederile art. 1 pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul și nici clauzelor prin care comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care comerciantul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.

S-a mai reținut că, în speță, clauza prevăzută de art. 3. lit. d) din Condițiile speciale ale contractelor creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, tribunalul apreciind că părțile trebuiau să definească în contract, prin criterii obiective, noțiunea de „schimbări semnificative”. În aceste condiții modificarea ratei dobânzii, clauză esențială în contractul de credit, este lăsată la aprecierea societății bancare.

În ceea ce privește condiția relei-credințe, tribunalul a apreciat că aceasta a fost îndeplinită. Pârâta și-a rezervat posibilitatea de a modifica unilateral rata dobânzii, în condițiile în care s-a stipulat inițial o dobândă fără limită în timp, transformând astfel dobânda, fără acordul consumatorului.

S-a apreciat că, în cauză, contractele nu cuprind formula după care se calculează variația dobânzii, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii.

De asemenea, instanța nu a analizat prețul creditului astfel cum a fost convenit de părți și nu s-a substituit acestora, ci doar a analizat și apreciat dacă o anumită clauză, respectiv art. 3 lit. d Condițiile speciale, îi permitea uneia din părți să modifice în totalitate obiectul unei obligații.

În ceea ce privește condiția exprimării clare și inteligibile, tribunalul a apreciat că nu se poate reține o exprimare clară. Sub acest aspect, s-a reținut că respectiva clauză contestată era susceptibilă de interpretări multiple și permitea pârâtei să modifice în mod arbitrariu cuantumul dobânzii convenite de părți.

Tribunalul a apreciat astfel că art. 3 lit. d) din convențiile de credit - condiții speciale, are caracter abuziv, urmând a dispune constatarea nulității acesteia.

Cu privire la clauza prevăzută la art. 6 lit. b) teza a II-a și a III-a din condițiile speciale ale contractelor, tribunalul a apreciat că aceasta are legătură directă cu clauza prevăzută de art. 3 lit. d), ce a fost apreciată ca fiind abuzivă de instanță, motiv pentru care și această clauză a fost constatată ca fiind abuzivă, reținându-se în consecință nulitatea ei.

Clauza prevăzută la art. 3.1.2 lit. c) din Condițiile generale ale convențiilor referitoare la rata dobânzii - fixă sau variabilă - a fost apreciată de tribunal ca neavând caracter abuziv, deoarece nu au fost întrunite toate condițiile prevăzute de lege, respectiv condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, precum și condiția încălcării bunei-credințe.

În ceea ce privește clauzele din actele adiționale la convențiile de credit, tribunalul a reținut că reclamanții nu au precizat concret care sunt clauzele a căror nulitate se solicită. Sub acest aspect, s-a arătat că notificările sau comunicările nu sunt acte juridice prin care să se nască sau să se modifice raporturi juridice, ci sunt doar înscrisuri prin care se comunică anumite informații.

Cu privire la clauzele prevăzute în Convențiile de credit la punctul 3 lit. c din Condițiile Speciale și art. 3.2.1. lit. a) și b) din Condițiile Generale ale Convențiilor, cu privire la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 de zile, respectiv la formula de calcul a dobânzii lunare, tribunalul a reținut că aceste clauze contractuale, deși nu au fost negociate, nu creau un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

S-a mai reținut că nu exista la data încheierii contractului vreo dispoziție legală care să interzică formula de calcul a ratei dobânzii utilizată de pârâtă.

Clauzele referitoare la comisionul de risc, inserate la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale au fost constatate de tribunal ca având caracter abuziv, raportat la faptul că acestea sunt clauze standard, stipulate în mod obișnuit de societatea pârâtă în contractele de credit încheiate, numerotarea clauzelor fiind identică în diferitele convenții de credit, în condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Din această perspectivă, s-a apreciată că, în speță, clauzele nu au fost negociate cu reclamanții, aceștia neavând posibilitatea de a influența natura acestor clauze.

S-a mai reținut că, în cuprinsul contractelor nu este definit „riscul” pentru care se percepe comisionul și că riscul nu este determinat sau determinabil.

În consecință, scopul perceperii acestui comision s-a constatat a fi neclar, iar caracterul echivoc al clauzelor ce îl reglementează contravine dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000, care prevăd că orice contract încheiat între comercianți și consumatori va cuprinde clauze clare, fără echivoc, precum și dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 286/2004.

Tot sub acest aspect, s-a mai reținut că prin inserarea comisionului de risc, pârâta nu a acționat corect și echitabil față de reclamanți, ale căror interese legitime nu au fost luate în considerare, pârâta urmărind astfel să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul reclamanților, dezechilibrul contractual fiind astfel rupt, întrucât nu a fost îndeplinită cerința bunei-credințe.

Tribunalul a avut în vedere și faptul că aceste clauze referitoare la comisionul de risc au fost lipsite de cauză juridică, neexistând nicio contraprestație a societății bancare care să justifice perceperea acestui comision.

În ceea ce privește comisionul de administrare introdus prin actul adițional din septembrie 2010 invocat de reclamanți, tribunalul a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada unui acord de voință al părților cu privire la acesta. În cazul reclamanților care au încheiat acte adiționale cu pârâta referitor la acest comision, acestea își produc efectele în temeiul art. 969 C. civ.

În continuare, s-a apreciat că nu au caracter abuziv clauzele prin care banca își rezervă dreptul de a converti moneda creditului și, odată cu aceasta, de a modifica dobânda aplicabilă creditului și de a pretinde de la împrumutat costurile aferente acestor operațiuni și clauzele privind debitarea automată a conturilor reclamanților, respectiv dreptul băncii de a debita orice cont, chiar de depozit neajuns la scadență. De asemenea, și clauza privind obligația împrumutatului ca, la solicitarea băncii, să mai aducă încă un codebitor a fost apreciată ca neavând caracter abuziv, precum și clauza prevăzută de art. 8 lit. a) din Condițiile speciale.

În ceea ce privește clauzele prevăzute de art. 8.1 lit. b) - e) din Condițiile generale, instanța a reținut că acestea au caracter abuziv. Sub acest aspect s-a apreciat că, în cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile enumerate în contract, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și/sau garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii.

Din această perspectivă, tribunalul a reținut că nu au fost prevăzute în contracte criterii obiective pe baza cărora banca să declare scadența anticipată a creditului, fiind prevăzut un drept exclusiv și discreționar în favoarea pârâtei, ce contravine echilibrului contractual ce trebuie să existe între drepturile și obligațiile ambelor părți, acestea fiind de natură să producă prejudicii consumatorului.

Clauza prevăzută de art. 8.3 din Condițiile generale, conform căreia în cazul declarării scadenței anticipate a creditului, banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură le presupune, în scopul recuperării sumelor datorate în baza convenției, a fost, de asemenea, considerată abuzivă, constatându-se nulitatea acesteia, în raport cu Anexa 1 lit. h) din Legea nr. 193/2000 și art. 1 alin. (2) din aceeași lege.

Cu privire la secțiunea 10 din Condițiile generale, referitoare la costurile suplimentare ce pot apărea la data semnării contractului sau ulterior, tribunalul a apreciat că aceste clauze implică un drept exclusiv de interpretare consacrat în favoarea pârâtei, constatându-se în consecință că sunt incidente dispozițiile pct. 1 lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, conform cărora „sunt abuzive clauzele care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale”.

Prin urmare, aceste clauze au fost constate ca fiind nule, dispunându-se totodată și repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate de pârâtă în temeiul clauzelor constatate nule.

Având în vedere declarațiile de renunțare la judecată ale reclamanților IIIIIII., X109. și X110., precum și dispozițiile art. 246 C. proc. civ., conform cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, tribunalul a luat act de renunțarea la judecată a acestor reclamanți.

Reclamanții X17., AA., BB., X110., PPPPPPPPPP., X112., X113., X74., X114., X117., , SSSSSS.,TTTTTT., KKKKKK., LLLLLL., X118., E., X119., X121., X122., NNNNNNNNNN., X39., X40., X101., X120. au încheiat cu pârâta tranzacții pentru stingerea litigiului, astfel încât, în baza art. 7207 C. proc. civ., tribunalul a luat act de tranzacțiile încheiate.

În baza art. 274 și art. 276 C. proc. civ., având în vedere cheltuielile de judecată efectuate de părți și culpa procesuală a fiecărei părți, tribunalul a apreciat că se impune compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 20161 din data de 27 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București secția a VI-a civilă, au declarat apel atât o parte din reclamanți: A., B., N., NN., OO., AAA., GGGG., HHHH., LLLL., AAAAA., BBBBB., UUUUUUU., VVVVVVV., GGGGGGGGG., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., X1., X2., X7., X8., X9., X19., X38., X80., C., F., G., H., I., J., K., O., P., R., S., Q., W., X., Y., Z., X125., X126., DD., EE., FF., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO, RR., SS., TT., UU., WW., XX., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., IIII., JJJJ., KKKK., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ.

RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., IIIIII., JJJJJJ., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., RRRRRR., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., PPPPPPP., OOOOOOO., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., XXXXXXX., AAAAAAAA., BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., EEEEEEEEE., FFFFFFFFF., IIIIIIIII., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO., PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., XXXXXXXXX, YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., LLLLLLLLLL., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVV., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZ., X3., X4., X5., X10., X11., X12., X14., X15., X16., X20., X23., X24., X25., X28., X29., X30., X31., X32., X33., X34., X35., X36., X41., X42., X43., X44., X45., X46., X47., X48., X49., X62., X50., X51., X52., X53., X54., X55., X56., X57., X58., X59., X60., X61., X63., X65., X66., X67., X68., X69., X70., X71., X72., X73., X75., X76., X77., X78., X79., X81., X82., X83., X84., X85., X86., X87., X88., X89., X90., X91., X92., X93., X94., X95., X96., X97., X98., X99., X100., X103., X104., X105., X106., X107., cât și pârâta SC X108.

SA.

Prin Decizia civilă nr. 256/2014 din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanții reclamanți: A., B., AAA., FFFF., GGGG., HHHH., LLLL., AAAAA., VVVVVVV., GGGGGGGGG., X8., X38., X80. în contradictoriu cu intimata pârâtă SC X108. SA și, în consecință, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de rezervă minimă obligatorie (prevăzut de pct. 5 lit. e), f), g) din Condiții speciale sau de art. 3.11 sau 3.12 din Condiții generale).

Totodată, a dispus restituirea sumelor încasate de către pârâtă de la reclamanți în temeiul clauzei privind comisionul de rezervă minimă obligatorie.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A fost respinsă cererea formulată de apelanții reclamanți: C., L., M., X125., Z., FF., HH., LL., WW., XX., AAA., DDD., EEE., NNN., OOO., RRR., XXX., YYY., ZZZ., CCCC., DDDD., FFFF., YYYY., ZZZZ., CCCCC., DDDDD., GGGGG., IIIII., JJJJJ., QQQQQ., RRRRR., UUUUU., CCCCCC., EEEEEE., GGGGGG., PPPPPP., RRRRRR., VVVVVV., WWWWWW., BBBBBBB., CCCCCCC., FFFFFFF., JJJJJJJ., KKKKKKK., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., GGGGGGGG., PPPPPPPP., SSSSSSSS., VVVVVVVV., XXXXXXXX., YYYYYYYY., EEEEEEEEE., HHHHHHHHH., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO, PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., UUUUUUUUU., AAAAAAAAAA., VVVVVVVVVV., X3., X4., X8., X11., X12., X13., X14., X19., X23., X26., X28., X31., X32., X38., X49., X62., X52., X59., X73., X75., X79., X85., X87., X93., X94., X95., X96., X97., X105., X106., X107. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC X108. SA în contradictoriu cu intimații reclamanți enumerați în dispozitiv.

S-a luat act de cererea de renunțare la judecata apelului formulată de apelantul X69..

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, cu privire la critica apelanților reclamanți referitoare la dispoziția primei instanțe de compensare a cheltuielilor de judecată, că aceasta nu este întemeiată, deoarece, în condițiile în care capetele de cereri ale acestora din cadrul cererii de chemare în judecată au fost doar parțial considerate ca fiind întemeiate și admise, s-a apreciat că au fost în mod legal aplicate dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

Instanța de apel a mai reținut că, potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 și a art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, este abuzivă clauza inserată în contract privind comisionul de rezervă minimă obligatorie, deoarece, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În ceea ce privește apelul declarat de către apelanta pârâtă SC X108. SA, Curtea a constatat că acesta nu este fondat.

Astfel, s-a reținut că nu este întemeiată critica privind nemotivarea sentinței atacate, având în vedere că în considerentele expuse de către prima instanță se analizează fiecare capăt de cerere prin prisma susținerilor, apărărilor părților și a probatoriului administrat, se desprind argumentele de fapt și de drept avute în vedere de către instanță pentru aprecierea fiecărei clauze în parte ca având sau nu un caracter abuziv în sensul legislației consumatorilor (Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13 CEE, Legea nr. 296/2004, O.G. nr. 21/1992).

De asemenea, s-a constatat că nu este întemeiată nici critica apelantei pârâte cu privire la netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul aprecierii de către prima instanță a caracterului abuziv și a nulității clauzelor prevăzute de art. 3 lit. d), art. 6 lit. b) teza a II-a și a III-a, art. 5 lit. a) (art. 5.1 lit. a)) din condițiile speciale, art. 3.5, art. 8.1 lit. b), c), d), art. 8.3 și secțiunea 10 din condițiile generale ale convențiilor de credit încheiate de reclamanți cu pârâta.

Instanța de apel a reținut cu privire la clauza prevăzută de dispozițiile art. 3 lit. d) din contractele de credit (Condiții speciale), prin care „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii”, că aceasta este abuzivă, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și la cele din Anexa la lege - pct. 1 lit. a).

Sub acest aspect, s-a apreciat, în esență, că dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților reiese din posibilitatea unilaterală a băncii de a interpreta noțiunea de „schimbări semnificative” definită general și imprecis, de a constata apariția unei astfel de schimbări și de a aplica unilateral clauza referitoare la modificarea dobânzii contractuale.

În plus, s-a constatat că nu este cuprinsă în contracte formula de calcul aplicabilă în situația apariției „schimbărilor semnificative” menționate pentru eventuala modificare a dobânzii contractuale, algoritm ce ar permite determinarea obiectivă a unor asemenea modificări și care ar împiedica transformarea contractului de credit dintr-un contract comutativ într-unul aleatoriu.

De asemenea, s-a subliniat că această clauză, fiind cuprinsă într-un contract standard, preformulat, nu s-a probat de către bancă negocierea ei cu consumatorul, pentru fiecare contract în parte. Posibilitatea reclamanților de a alege între mai multe contracte standard de credit nu este de natură să dovedească caracterul negociat al acestei clauze.

În raport cu aceste considerente, s-a apreciat că nu poate fi reținută nici critica pârâtei potrivit căreia nu ar avea caracter abuziv nici clauza prevăzută de art. 6 lit. b) teza a II-a și a III-a din contracte.

În continuare, s-a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la reținerea greșită de către prima instanță a caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc prevăzută de art. 5 lit. a) (art. 5.1. lit. a)) din Condițiile speciale și de art. 3.5 din Condițiile generale. Acest comision de risc este compus dintr-o cotă procentuală aplicată la soldul creditului și este plătibil lunar, pe toată perioada creditului, menționându-se că este instituit „pentru punerea la dispoziție a creditului”.

S-a reținut că, în speță, clauza referitoare la perceperea comisionului de risc nu a fost negociată, iar faptul că reclamanții-consumatori ar fi avut anterior încheierii contractelor de credit un timp de gândire pentru a hotărî dacă încheie contractele cu clauza standard pusă la dispoziție de bancă, nu poate reprezenta o dovadă a negocierii directe dintre bancă și consumator.

În consecință, s-a apreciat că dispozițiile contractuale referitoare la perceperea comisionului de risc au caracter vag, echivoc și că, în cuprinsul contractului nu sunt redate în mod clar și explicit care sunt riscurile pe care le-ar putea acoperi acest comision.

Totodată, s-a reținut că nu este aplicabil art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, în raport cu care s-a apreciată că nu se pot reține nici susținerile apelantei potrivit cărora comisionul de risc face parte din prețul total al creditului, potrivit definiției date de art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992, fiind inclus în DAE, și că ar fi exclus de la aprecierea caracterului abuziv.

Din această perspectivă, s-a constatat că încasarea de către bancă a unui comision de risc nu reprezintă contravaloarea unei contraprestații pe care banca să o pună la dispoziția împrumutaților, astfel că în cauză este întrunită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca urmare a perceperii acestui comision, conform art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Instanța de apel a mai reținut că nu sunt întemeiate nici criticile cu privire la eronata reținere de către tribunal a caracterului abuziv al clauzelor menționate la art. 8.1 lit. b), c), d) din Condițiile generale - care permit băncii să declare scadent anticipat creditul în anumite situații.

Astfel, s-a apreciat că, în speță, clauza inserată la art. 8.1 din contractele de credit referitoare la declararea de către bancă a scadenței anticipate a creditului are valoarea juridică a rezoluțiunii pentru neexecutarea obligațiilor de către împrumutatul consumator. Însă, se are în vedere modul de formulare neclar, ambiguu al clauzei cu privire la situațiile de natură să atragă această sancțiune a declarării scadenței anticipate a creditului, precum și faptul că aprecierea cu privire la intervenirea acestor situații este lăsată exclusiv la îndemâna băncii, ceea ce este de natură să atragă dezechilibrul dintre drepturile consumatorilor minimizate și cele ale băncii exclusive și discreționare.

În plus, s-a constatat că pârâta nu a probat, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, caracterul negociat al clauzelor care ar da dreptul băncii de a aplica sancțiunea rezoluțiunii contractelor de credit și a declarării scadenței anticipate a creditelor și în alte situații decât cea de neexecutare a unor obligații contractuale esențiale, clauza fiind inclusă într-un contract standard, preformulat. În consecință, s-a apreciat că este îndeplinită condiția relei-credințe a băncii care și-a rezervat un drept discreționar de a aprecia cu privire la situațiile de aplicare a sancțiunii declarării scadenței anticipate a creditului.

Totodată, s-a mai subliniat că, în ceea ce privește criticile referitoare la dispozițiile Anexei 1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 193/2000, clauza de nerăspundere prevăzută la art. 8.3 din contracte are un caracter abuziv în măsura în care declararea anticipată a creditului de către bancă ar reprezenta consecința aplicării de către aceasta a prevederilor art. 8.1 lit. b), c) și d) constatate ca având caracter abuziv, situație în care, exercitarea abuzivă a drepturilor băncii și crearea de prejudicii consumatorilor nu ar putea rămâne nesancționată.

Criticile pârâtei cu privire la greșita considerare de către prima instanță a caracterului abuziv al clauzei referitoare la dreptul băncii de a modifica costurile creditului în cazul modificărilor legislative, inclusiv a celor de interpretare a prevederilor legale (cuprinsă în Secțiunea 10 din contractele de credit) au fost apreciate de instanța de apel ca fiind neîntemeiate.

Din această perspectivă, s-a reținut că, în speță, clauzele de la art. 10.1 și 10.2 din contractele de credit reprezintă clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea reclamanților, care au calitate de consumatori. S-a constatat că, prin acestea se stipulează suportarea de către consumatori a tuturor riscurilor contractuale legate de modificări legislative sau de interpretări ale legislației de natură să conducă la majorarea costurilor creditelor, astfel încât banca să nu suporte vreun risc al creșterii prețului creditelor cauzat de modificări sau interpretări legislative.

În ceea ce privește cerința existenței relei-credințe a băncii, Curtea a reținut concluziile CJUE în Cauza C-415/11 (Mohamed Aziz împotriva Caixa d Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa).

În plus, s-a reținut că asumarea de către consumator a tuturor riscurilor decurgând din modificări sau interpretări legislative nu poate fi considerată că ar fi putut să fie acceptată de plano de către consumatori, în condițiile în care s-ar fi realizat o negociere individuală a clauzei respective.

Sub acest aspect, instanța de apel a concluzionat că, în speță, nu este îndeplinită condiția prevăzută de alin. (2) pct. 1 lit. a) din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000 referitoare la existența unei prevederi contractuale privind libertatea consumatorilor de a rezilia imediat contractul de credit în situația în care aceștia nu sunt de acord cu majorările costurilor creditului.

Mai mult decât atât, din conținutul clauzei contractuale reiese că interpretarea dispozițiilor legale care majorează costurile creditelor reprezintă un atribut exclusiv al băncii care notifică pe împrumutat despre sumele suplimentare pe care acesta trebuie să le plătească.

Pârâta X108. SA a formulat cerere de completare a Deciziei civile nr. 256/2014 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul de a se lua act de contractele de tranzacție depuse la termenul din 22 ianuarie 2014.

Prin Decizia nr. 886 A din 27 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare a deciziei pronunțate în apel, cu motivarea că nu a existat nicio cerere scrisă sau verbală a pârâtei .... de a se lua act de tranzacțiile depuse la dosar și asupra căreia instanța de apel să nu se fi pronunțat. În plus, s-a reținut că la termenul din 22 ianuarie 2014, pârâta nu a solicitat verbal instanței să ia act de aceste tranzacții, doar reclamanții prin avocat formulând concluzii de a se lua act de tranzacții,aspect care însă nu are relevanță în cauză.

Împotriva Deciziei civile nr. 256/2014 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., C., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., Q., W., Y., X., X125., Z., X126., DD., EE., FF., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., RR., SS., TT., UU., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., IIII., JJJJ., QQQQ., RRRR., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH.

Ileana, IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., IIIIII., JJJJJJ., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., RRRRRR., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTT., UUUUUU., VVVVVVV., XXXXXXX., EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY. (decedată), ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., EEEEEEEEE., FFFFFFFFF., GGGGGGGGG., HHHHHHHHH., JJJJJJJJJ., IIIIIIIII., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO., PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., XXXXXXXXX., YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., LLLLLLLLLL., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQ., SSSSSSSSSS., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVV., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZ., X1, X2., X3., X4., X5., X6, X7, X8., X9, X10., X11., X13., X14., X15., X16., X20., X21., X22., X23., X24., X25., X26., X28., X29., X30., X31., X32., X33., X34., X35., X36., X37., X38., X41., X42., X43., X44., X45., X46., X47., X48, X49., X62., X51., X52., X53., X54., X55., X56., X57., X58., X59., X60., X63., X68., X70., X73., X75., X76., X77., X79., X80., X81., X82., X83., X84., X87., X88., X89., X90., X92., X93, X95., X96., X97., X98., X99., X100., X103., X104., X105., precum și pârâta SC X108.

SA.

Recursul recurenților-reclamanți a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., aceștia solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și obligării intimatei SC X108. SA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, inclusiv cele ocazionate de judecata în primă instanță, compensate în mod eronat cu cele ale intimatei.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 276 și 274 C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), precum și faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină (motiv de recurs susținut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Recurenții-reclamanți au arătat că în mod eronat prima instanță a compensat în integralitate cheltuielile de judecată efectuate de părți, din moment ce doar intimata a căzut în pretenții și, de asemenea, cele mai importante și mai oneroase capete ale cererii reclamanților au fost admise, instanța de apel menținând în mod greșit și nemotivat această soluție.

În acest sens, au învederat reclamanții că în situația admiterii în parte a unei cereri de chemare în judecată, cheltuielile de judecată se compensează parțial, respectând principiul proporționalității față de capetele de cerere admise, iar nu față de cuantumul cheltuielilor efectuate de părțile cu interese contrare.

S-a mai arătat că soluția instanței de apel de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata, în condițiile în care acestea au fost dovedite, motivat doar prin neprecizarea în extrasele de cont a destinației sumelor plătite de către reclamanți este greșită.

Totodată, recurenții-reclamanți au susținut că sunt îndeplinite toate condițiile pentru acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul precizat și că, în speță, culpa procesuală a pârâtei X108. SA constă în respingerea în totalitate a apelului ca nefondat.

În plus, s-a arătat că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecata reprezintă onorariu avocațial, acestea fiind în mod efectiv plătite înainte de închiderea dezbaterilor.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă la superficialitatea motivării soluției cu privire la cheltuielile de judecată, susținându-se sub acest aspect faptul că în considerentele hotărârii nu se regăsesc motivele pentru care instanța a apreciat ca a intervenit compensarea cheltuielilor de judecată.

Recursul recurentei-pârâte SC X108. SA (în prezent X109. SA) a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, în sensul modificării în parte a deciziei recurate, cu consecința respingeți apelul declarat de reclamanți. Totodată, a solicitat pârâta menținerea sentinței tribunalului în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de declarare a caracterului abuziv și a nulității clauzei de la art. 5 lit. e), f), g) din Condițiile Speciale și de la art. 3.11 și 3.12 din Condițiile generale ale contractelor de credit, privind comisionul de rezervă minimă obligatorie, precum și soluția de respingere a cererii de restituire a acestui comision.

Recurenta-pârâtă a mai solicitat admiterea apelului său, în sensul schimbării în parte a deciziei atacate și, pe cale de consecință, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată cu privire la constatarea caracterului abuziv și a nulității clauzelor prevăzute de convențiile de credit încheiate între bancă și reclamanți, prevăzute la art. 3 lit. d), art. 6 lit. b) teza a II-a și a III-a (modificarea ratei dobânzii și a graficului de rambursare), art. 5 lit. a) din condițiile speciale, art. 3.5 (comisionul de risc), art. 8.1 lit. b, c, d (declararea scadenței anticipate a creditului), art. 8.3 (exonerare de răspundere în cazul declarării scadenței anticipate a creditului), și secțiunea 10 din condițiile generale (modificarea costurilor creditului), precum și respingerea cererii de restituire a sumelor achitate de reclamanți în temeiul acestor clauze.

De asemenea, s-a solicitat instanței să se ia act de tranzacțiile atașate prezentului recurs, încheiate cu reclamanții NNNNNN. și OOOOOO. - Contract de tranzacție din data de 22 august 2012; AAAAAAAA. și BBBBBBBB. - Contract de tranzacție din data de 30 aprilie 2014; X117. - Contract de tranzacție din data de 18 noiembrie 2011.

În susținerea recursului său, recurenta-pârâtă a arătat că decizia recurată este nelegală cu privire la clauzele referitoare la comisionul de risc, în speță fiind aplicat greșit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Sub acest aspect s-a învederat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, decurgând din înțelegerea denaturată a semnificației etapei negocierii în cazul contractelor preformulate. Astfel, s-a susținut că simpla acceptare de către consumator a contractului în forma propusă de bancă nu este suficientă în sine pentru considerarea acestuia ca fiind abuziv și nelegal.

S-a mai arătat că instanța de apel a denaturat în mod nepermis legea, deoarece banca a făcut dovada posibilității de negociere, care era la latitudinea consumatorilor, a căror voință fermă și expresă a fost că nu au de formulat modificări față de oferta băncii, ceea ce nu echivalează cu lipsa de negociere, având în vedere specificul și rațiunea reglementării contractelor preformulate. De asemenea, s-a susținut că instanța de apel a reținut existența unei obligații a băncii la negociere directă, care ar decurge din lege, însă în opinia băncii, o astfel de obligație legală de negociere directă și efectivă nu există, atâta timp cât consumatorul nu își dorește modificarea condițiilor propuse de bancă. În plus, această clauză a fost prevăzută în mod concret în contract, consumatorii acceptând-o ca atare.

Cu privire la condiția dezechilibrului semnificativ, s-a arătat că decizia recurată este nelegală, întrucât interpretarea și aplicarea noțiunii de "dezechilibru semnificativ" s-a făcut exclusiv prin condiționarea comisionului de o contraprestație distinctă de punerea la dispoziție a sumei împrumutate, ignorându-se atât legislația în vigoare la data încheierii contractului, care nu prevedea o anumită structură de cost, cât și practica bancară.

În plus, s-a arătat că eliminarea comisionului de risc ar crea un dezechilibru în defavoarea băncii, fiind practic lipsită de chiar o parte din prețul contractului, susținându-se totodată că riscul de credit nu se analizează în raport cu fiecare contract de credit privit individual, ci în raport cu întregul portofoliu de credite.

Pe cale de consecință, s-a învederat că nu este îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, decizia instanței de apel fiind nelegală și prin raportare la faptul că, în speță, comisionul de risc este perceput și pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată.

Cu privire la condiția relei credințe a băncii, s-a susținut că instanța de apel a constatat caracterul abuziv al clauzelor privind comisionului de risc, fără a analiza însă condiția relei-credințe a băncii în inserarea acestei clauze în contract.

Sub acest aspect, s-a mai arătat că, în speță, condiția relei-credințe nu este îndeplinită, din moment ce nu este îndeplinită nici condiția dezechilibrului semnificativ.

În plus, s-a susținut că, în cauză, nu a existat niciodată intenția băncii de a crea vreun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, mai mult decât atât, banca a creat un produs bancar cu o structură de cost care, raportată la prețul total al împrumutului, a constituit un cost rezonabil și chiar avantajos pe piața bancară.

A doua critică a recurentei-pârâte vizează nelegalitatea deciziei din apel, cu privire la clauzele referitoare la variația ratei dobânzii ca urmare a apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară.

Sub acest aspect, s-a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, precum și a dispozițiilor alin. (2) lit. a) din Anexa la legea evocată.

Astfel, s-a susținut că instanța de apel a omis să examineze particularitățile negocierii în cazul acestor contracte, în condițiile în care consumatorii aveau posibilitatea de a schimba conținutul clauzelor anterior încheierii contractelor propriu-zise.

S-a mai susținut că în mod greșit s-a reținut că ar exista un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor, în condițiile în care aplicarea acestei clauze a dus la diminuarea dobânzii inițiale.

Referitor la condiția relei-credințe, s-a susținut că instanța de apel trebuia să pornească de la prezumția bunei-credințe, aceasta putând fi răsturnată de partea interesată.

În consecință, recurenta-pârâtă a susținut că, din moment ce legea nu distinge și lasă la aprecierea băncii existența și incidența motivațiilor întemeiate care ar putea, în mod legal și legitim, să determine modificarea ratei dobânzii, ar fi excesiv să se pretindă băncii să includă o astfel de prevedere care să conțină o enumerare limitativă.

Prin urmare, s-a apreciat că hotărârea pronunțată este nelegală, instanța de apel aplicând, în mod greșit, un alt text de lege decât cel invocat de către bancă.

În raport cu aceste considerente, pârâta a invocat și nelegalitatea deciziei din apel în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la clauza de la art. 6 lit. b) teza a II-a și a III-a, referitoare la obligația împrumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustării ratei dobânzii de către bancă și modificarea automată a graficului de rambursare ca urmare a ajustării ratei dobânzii, apreciind că aceasta nu este abuzivă, prin raportare și la caracterul de accesorialitate față de clauza evocată anterior.

În continuare, pârâta a susținut nelegalitatea deciziei din apel în ceea ce privește clauzele referitoare la dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în cazul în care împrumutatul nu-și îndeplinește orice obligații din contract sau în cazul apariției unei situații neprevăzute care ar face să devină improbabil ca împrumutatul să își poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției, inclusiv referitor la garantarea creditului.

Din această perspectivă, s-a arătat că instanța de apel a interpretat greșit noțiunea de negociere din materia contractelor preformulate, susținându-se totodată că, aceste clauze reprezintă un pact comisoriu inserat în contract, prin voința părților, care conferă caracter esențial oricăreia dintre obligațiile asumate de consumator, dar neexecutate.

Prin urmare, opinia băncii în acest sens este că nu există niciun dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, această clauză instituind o sancțiune aplicată debitorului pentru neexecutarea obligațiilor apreciate de părți ca fiind esențiale.

În plus, s-a susținut că banca și-a asigurat posibilitatea recuperării, cel puțin a capitalului împrumutat, în cazul constatării unei atitudini culpabile din partea împrumutatului, care îl pun pe acesta în situația de a nu-și mai putea executa obligațiile decurgând din contract.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă se referă la nelegalitatea deciziei din apel cu privire la clauza exoneratoare de răspundere a băncii față de consecințele declarării scadenței anticipate a creditului, precum și față de consecințele pe care executarea silită le are asupra împrumutatului.

Sub acest aspect, s-a susținut că, în speță, clauza care prevede exonerarea de răspundere a băncii este permisă de lege. În plus, declararea scadenței anticipate a creditului reprezintă o formă a rezoluțiunii contractului, aspect care exclude de plano neexecutarea obligațiilor de către bancă, din moment ce una dintre condițiile rezoluțiunii presupune ca partea ce o invocă, adică banca, să-și fi îndeplinit propriile obligații contractuale, în caz contrar partea adversă putând invoca excepția de neexecutare.

În concluzie, s-a susținut că atacarea acestei clauze nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. h) din Anexa Legii nr. 193/2000, din moment ce clauza exoneratoare de nerăspundere intervine în condițiile executării obligațiilor contractuale ale băncii și neexecutării obligațiilor împrumutaților.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă vizează nelegalitatea deciziei din apel cu privire la clauza referitoare la dreptul băncii de a modifica costurile creditului în cazul oricăror modificări legislative, inclusiv de interpretare.

Astfel, a susținut pârâta că, în speță, costul creditului fiind în sarcina debitorului împrumutat, este firesc ca acesta să suporte și eventualele modificări ale acestui cost, cauzate de incidența asupra creditului a unor acte normative noi sau de modificările de interpretare a actelor normative anterioare.

Tot sub acest aspect, s-a invocat greșita aplicare a excepției de la dispozițiile pct. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, întrucât nu se menționează că posibilitatea rezilierii trebuie prevăzută expres în contract. Mai mult, s-a învederat că sensul textului de lege este acela că obligația de a aduce la cunoștința împrumutatului posibilitatea rezilierii se naște în momentul aplicării efective a clauzei, ea fiind făcută cunoscută împrumutatului în momentul transmiterii notificării privind modificarea costurilor ca urmare a modificărilor legislative.

S-a mai susținut că decizia instanței de apel este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor alin. (1) lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Din această perspectivă, s-a învederat că dispoziția de la lit. g) are în vedere o clauză contractuală care în sine să ofere exclusiv profesionistului dreptul de a interpreta alte clauze contractuale, iar nu dispoziții legale. Or, art. 10 din contractele de credit are în vedere majorări de costuri intervenite în temeiul legii, iar nu al contractelor de credit, ca o consecință a interpretării vreunei clauze contractuale.

În fine, ultima critică invocată de pârâtă vizează nelegalitatea deciziei din apel referitoare la clauzele privind comisionul de rezervă minimă obligatorie, apreciindu-se că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în raport cu motivele expuse în secțiunea referitoare la comisionul de risc.

La data de 20 mai 2016, recurenta-pârâtă a depus la dosar o cerere prin care arată că, începând cu data de 7 aprilie 2015, X109. a dobândit calitatea de acționar al X110., ca urmare a fuziunii între cele două bănci. În consecință, s-a arătat că, urmare acestei operațiuni, X109. SA a preluat calitatea procesuală a X108. SA în toate litigiile în care aceasta din urmă avea calitatea de bancă, inclusiv în cadrul prezentului dosar.

Prin aceeași cerere, s-a solicitat ca pentru cei 93 de reclamanți, indicați în Anexa 3, ce au dat declarații de renunțare la judecata, să se ia act de aceste declarații de renunțare, în temeiul art. 406 și urm. C. proc. civ., de asemenea să se ia act de acordul băncii și în baza acestor declarații, să se pronunțe o hotărâre prin care să se constate renunțarea la judecată a reclamanților indicați.

Totodată, pentru situațiile în care, s-a semnat contract de novație, fără a se fi semnat și declarație de renunțare (reclamanții indicați în Anexa nr. 3 - marcați cu verde) recurenta-pârâtă a solicitat să se ia act că, potrivit art. X - XII din Secțiunea C a contractelor de novație, aceștia au declarat că renunță la orice pretenții decurgând din contractele de credit încheiate cu X110., astfel încât acțiunea formulată este lipsită de obiect și de interes.

Pentru ceilalți reclamanți, anume cei care nu au dat declarații exprese de renunțare la judecată și nici nu au încheiat contracte de novație cu banca, s-a solicitat, în principal, să se aprecieze ca fiind lipsite de obiect, la data prezentei, capetele de cerere privind:

(i) constatarea nulității clauzei referitoare la comision de risc/administrare/comision de rezerva minima obligatorie, cu privire la toți reclamanții, având în vedere că Banca nu mai percepe comision de risc/administrare credit începând cu data de 8 aprilie 2015;

(ii) restituirea sumelor achitate cu acest titlu: cu privire la reclamanții cărora Banca le-a restituit deja, prin diminuarea soldului creditului contravaloarea integrală a comisioanelor în cauză, achitate de reclamanți, de la data acordării creditului și până la data stopării perceperii efective a acestora, indicați în Anexa nr. 4, iar cu privire la ceilalți reclamanți (indicați în Anexa 5), ca o consecință a eliminării de către Bancă a caracterului actual și aplicabil clauzelor criticate.

În subsidiar, s-a solicitat să se constate ca fiind lipsit de interes, la data prezentei, ca urmare a faptului că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de lege privind menținerea în prezent a caracterului actual al interesului ce ar putea fi justificat de către reclamanți prin capetele de cerere precizate la punctul de mai sus și să se dispună în consecință.

S-a mai arătat că, în situația în care, în pofida argumentelor precizate și a apărărilor formulate și prezentate instanței, banca ar urma să cadă în pretenții, în baza principiului echității și în vederea prevenirii realizării unui nejustificat dublu beneficiu pentru reclamanți, având ca obiect contravaloarea sumele deja restituite de către banca, să se diminueze proporțional cu cuantumul sumelor restituite de către bancă cuantumul pretențiilor deduse judecații de către reclamanți.

La data de 20 septembrie 2016, reclamanții X111. și X112. au depus la dosar cerere de renunțare la judecată, conform art. 246 C. proc. civ., condiționată de recuperarea cheltuielilor de judecată angajate în cadrul dosarului, precum și la orice demers de a pretinde orice sumă cu titlu de comision de administrare, în contractele de credit, pe toată perioada de derulare a acestora.

La data de 7 noiembrie 2016 recurenții-reclamanți X111. și X112. au depus note scrise prin care au solicitat retractarea cererii depuse la termenul din 20 septembrie 2016, prin noua cerere solicitând să se ia act în parte de renunțarea la judecată conform declarației anexate și să se continue judecata cu privire la aspectele vizând comisionul de risc.

La aceeași dată, recurenta-pârâtă X109. SA a depus la dosar o cerere prin care a solicitat, printre altele, să se ia act de declarațiile de renunțare la judecata litigiului ce formează obiectul acestui dosar, date în formă autentică de reclamanții indicați în Anexa nr. 2, printre aceștia aflându-se și reclamanții X111. și X112..

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține cu privire la recursul recurenților-reclamanți următoarele:

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În raport cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta poate fi invocat atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății și înlăturarea acestei contradicții se impune în raport de fapte, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite de judecătorii fondului.

În speță, se contestă greșita aplicare a prevederilor art. 276 C. proc. civ., referitoare la modalitatea de compensare a cheltuielilor de judecată prin raportare la capetele de cerere admise, precum și greșita aplicare a art. 274 C. proc. civ., în sensul că dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial a fost făcută până la închiderea dezbaterilor.

Analizând această critică, Înalta Curte apreciază că, este de netăgăduit că, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, principiu ce rezultă din dispozițiile legale menționate având la bază culpa procesuală, ceea ce impune ca în cuantumul cheltuielilor de judecată să fie incluse toate cheltuielile făcute cu procesul, în toate fazele acestuia.

La baza acordării cheltuielilor de judecată se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care reparațiunea trebuie să fie integrală, însă în contextul abordării referitoare la aplicarea art. 276 C. proc. civ., instanța are posibilitatea de a compensa cheltuielile de judecată, în măsura în care pretențiile părților au fost încuviințate numai în parte.

Deci, instanța are posibilitatea ca, în cazuri temeinic justificate, să dispună reducerea sau compensarea cheltuielilor de judecată în raport cu valoarea pricinii ori cu soluția pronunțată în cauză, acest aspect fiind conform prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un proces echitabil implică și o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.

Totodată este de reținut că chestiunea legată de stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezintă un aspect de temeinicie și de apreciere, lăsat la aprecierea instanțelor devolutive.

Critica recurenților-reclamanți întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează motivarea superficială a instanței de recurs sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că, în realitate, instanța de apel s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți, respingând solicitarea acestora. Astfel, în mod corect s-a reținut că nu poate fi făcută o legătură între dovezile depuse la dosar, în sensul că acestea reprezintă onorariul achitat avocatului care i-a reprezentat în cauză, apreciind în consecință că nu se impune acordarea lor, fiind vorba de o chestiune de evaluare a probei. Prin urmare, instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, motivând măsura luată, astfel încât se apreciază că motivele de recurs din această perspectivă sunt nefondate.

În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține cu privire la recursul recurentei-pârâte X109. SA (fostă SC X108. SA) următoarele:

Cu privire la solicitarea recurentei-pârâte de a se lua act de declarațiile de renunțare la judecată formulate de reclamanții indicați de pârâtă în Anexa nr. 3, în raport cu care banca a solicitat să se ia act de acordul său, Înalta Curte va proceda în acest sens.

Astfel, potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă.

Disponibilitatea procesuală se realizează și prin posibilitatea părților ca în cursul procesului să efectueze diferite acte de dispoziție.

În cauza dedusă judecății, manifestarea de voință a reclamanților de a renunța la judecată reprezintă un act de dispoziție al acestora care este în concordanță atât cu art. 246 C. proc. civ. cât și cu principiul disponibilității.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte constată întemeiat acest motiv de recurs al recurentei-pârâte, urmând a-l admite și, în consecință, va lua act de cererea de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții I., J., R., S., Y., X., X125., Z., TT., UU., JJJ., KKK., YYY., ZZZ., AAAA., QQQQ., YYYY., ZZZZ., EEEEE., FFFFF., IIIII., JJJJJ., , NNNNN., SSSSS., TTTTT., YYYYY., AAAAAA., BBBBBB., IIIIII., JJJJJJ., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., RRRRRR., VVVVVV., GGGGGGG., HHHHHHH., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., EEEEEEEE., FFFFFFFF., KKKKKKKK., LLLLLLLL., SSSSSSSS., TTTTTTTT., WWWWWWWW., XXXXXXXX., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., HHHHHHHHH., JJJJJJJJJ., IIIIIIIII., PPPPPPPPP., RRRRRRRRR., YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., X5., X25., X26., X43., X53., X54., X57., X76., X77., X81., X82., X83., X84., X103.

Lista cuprinzând renunțările la judecată vizează 93 de reclamanți, însă cu privire la YYYYYYYY., care figurează în listă ca renunțător, Înalta Curte constată că aceasta a decedat, potrivit certificatului de deces depus la dosar. Declarația de renunțare la judecată, aflată la dosarul de recurs, vol. IV este formulată de XXXXXXXX., astfel încât instanța va luat act de acest act de dispoziție doar cu privire la acest reclamant, prin raportare la aspectele expuse.

Tot sub acest aspect, se impune a fi făcută precizarea că, în ceea ce-i privește pe reclamanții, aceștia au formulat la data de 20 septembrie 2016 cerere de renunțare la judecată, conform art. 246 C. proc. civ., condiționată de recuperarea cheltuielilor de judecată angajate în cadrul dosarului, precum și la orice demers de a pretinde orice sumă cu titlu de comision de administrare, în contractele de credit, pe toată perioada de derulare a acestora.

La data de 7 noiembrie 2016 recurenții-reclamanți X111. și X112. au depus note scrise prin care au solicitat retractarea cererii depuse la termenul din 20 septembrie 2016, prin noua cerere solicitând să se ia act în parte de renunțarea la judecată conform declarației anexate și să se continue judecata cu privire la celelalte aspecte vizând comisionul de risc.

X109. a depus la dosar o notă scrisă prin care a precizat că a luat cunoștință de solicitarea reclamanților X111. și X112. de a renunța la judecată, în condițiile arătate în cerere.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că cererea reclamanților X111. și X112. de revocare a cererii de renunțare la judecată astfel cum a fost formulată inițial este inadmisibilă, având în vedere că odată exprimată această poziție procesuală, nu se mai poate reveni asupra ei și nici nu poate fi ulterior condiționată de concesii ale părții adverse, întrucât pentru o astfel de ipoteză părțile ar fi trebuit să pună capăt litigiului printr-o tranzacție.

În plus, cererea părții de a renunța la judecată are valoarea unui act juridic unilateral, astfel că, lipsind acele dispoziții legale care să impună alte consecințe, ea trebuie socotită irevocabilă, de la data consemnării sale la dosar. Mai mult decât atât, potrivit doctrinei, dacă reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, la termen nu poate reveni asupra declarației sale și să ceară continuarea judecății. Aceasta deoarece, împrejurarea că dacă s-a intrat în dezbateri este necesar acordul pârâtului pentru a se lua act de renunțare, nu schimbă natura juridică a actului de renunțare, care rămâne un act unilateral pentru că reprezintă manifestarea de voință a unei singure părți. Particularitatea textului constă în aceea că acordul pârâtului nu este necesar pentru formarea valabilă a actului juridic, ci este cerut într-un moment ulterior formării sale, doar pentru ca actul unilateral să producă efecte. Or, specific unui act unilateral este caracterul său irevocabil.

În speță se constată că pârâta X109. a luat act și a acceptat în mod irevocabil și necondiționat renunțarea la judecată formulată de reclamanții X111. și X112., cu condițiile specificate în cuprinsul declarației. Mai mult decât atât, prin depunerea la dosar a declarației de renunțare, aceasta a ajuns la destinatar, aspect care implică pentru parte asumarea efectelor irevocabile ale renunțării, aceasta nemaiputând fi retractată ulterior.

Recurenta-pârâtă a mai solicitat ca pentru situațiile în care s-a semnat contract de novație, fără a se fi semnat și declarație de renunțare, să se ia act că, potrivit art. X - XII din Secțiunea C a contractelor de novație, aceștia au declarat că renunță la orice pretenții decurgând din contractele încheiate cu X110., astfel încât se apreciază că acțiunea formulată este lipsită de obiect și interes.

De asemenea, pentru ceilalți reclamanți, anume cei care nu au dat declarații exprese de renunțare la judecata și nici nu au încheiat contracte de novație cu banca, s-a solicitat în principal, sa se aprecieze ca fiind lipsite de obiect capetele de cerere privind: (i) constatarea nulității clauzei referitoare la comision de risc/administrare/comision de rezerva minima obligatorie, cu privire la toți reclamanții, având în vedere că Banca nu mai percepe comision de risc/administrare credit începând cu data de 08 aprilie 2015; (ii) restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

Analizând aceste aspecte, Înalta Curte constată că aceste contracte de novație de care face vorbire recurenta-pârâtă nu se regăsesc la dosar și nici nu există o critică în recurs din care să rezulte că ele au fost depuse în fața instanței de fond și nu au fost analizate pentru a se da acestora vreun efect cu privire la actele specifice de dispoziție asupra procesului. În plus, dacă au fost invocate ca acte de novație, acestea trebuiau depuse în cadrul dosarului de recurs, lucru care însă nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, tot sub acest aspect, instanța reține că nu poate fi susținut un act cu valoare decizională pe baza unor acte invocate de parte, însă nedepuse la dosar.

Totodată, este neîntemeiată și pretenția pârâtei cu privire la respingerea ca rămasă fără obiect a acțiunii reclamanților referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei vizând perceperea comisioanelor de risc/administrare, cu motivarea că nu este suficientă invocarea unor aspecte cu valoare decizională fără a fi depuse la dosar acte în dovedirea pretențiilor solicitate, în virtutea cărora instanța să se poată pronunța.

Prin nota de înaintare depuse la termenul din 22 ianuarie 2014, cu ocazia soluționării apelului, recurenta-pârâtă a depus la dosar și o listă cu unele părți cu care a încheiat contracte de tranzacție, respectiv R., S., Q., W., DD., EE., X110., HHHHHHH., X76. și X77.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă nu s-a pronunțat prin decizia nr. 256/2014 din 16 aprilie 2014 asupra acestor tranzacții, sens în care recurenta-pârâtă a înțeles să formuleze cerere de completare a deciziei pe acest aspect.

Prin Decizia civilă nr. 886 A din 27 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins această cerere de completare a deciziei din apel, cu motivarea că în cadrul notei de înaintare, pârâta nu a solicitat în mod expres instanței să ia act de tranzacțiile depuse la dosar. În plus, la termenul din 22 ianuarie 2014, pârâta nu a solicitat instanței verbal să ia act de aceste tranzacții, doar reclamanții formulând concluzii în acest sens.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a atacat decizia nr. 256 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care instanța a soluționat apelurile reclamanților și pârâtei.

În cuprinsul recursului, pârâta a solicitat să se ia act de tranzacțiile încheiate cu NNNNNN., OOOOOO., AAAAAAAA., BBBBBBBB., HHHHHH. și X117.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că, în ceea ce-i privește pe NNNNNN. și OOOOOO., aceștia au formulat și declarație de renunțare la litigiul ce formează obiectul acestui dosar, aflată la fila 1049 din dosarul de recurs, vol. VI, sens în care instanța va lua act cu prioritate de acest act de dispoziție, conform art. 246 C. proc. civ.

Cu privire la X117., Înalta Curte constată că aceștia nu au calitatea de părți în cauză, astfel încât solicitarea referitoare la tranzacția încheiată nu va fi analizată. Mai mult decât atât, contractul de tranzacție anexat vizează un alt dosar, respectiv cel cu nr. x/3/20144 al Tribunalului București.

Potrivit art. 271 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a lua act de tranzacția încheiată de recurenta-pârâtă cu reclamanții AAAAAAAA. și BBBBBBBB., astfel cum aceasta a fost încheiată și depusă la dosar, aflându-se la dosarul de recurs, vol. I, cuprinsul acesteia urmând a se regăsi întocmai în dispozitivul deciziei.

Recurenta-pârâtă a enumerat în anexa atașată recursului 17 părți cu privire la care a precizat că au fost încheiate contracte de tranzacție, respectiv R., S., Q., W., DD., EE., GG., NNNNNN., OOOOOO., HHHHHHH., AAAAAAAA., BBBBBBBB., X76. și X77.

Însă, potrivit solicitării din cuprinsul recursului, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a solicitat să se ia act de tranzacții doar cu privire la NNNNNN., OOOOOO., AAAAAAAA., BBBBBBBB., HHHHHH. și X117., în privința cărora instanța s-a pronunțat anterior. În ceea ce privește celelalte părți enumerate în tabel, instanța reține că pârâta nu a formulat critici cu privire la acestea. În plus, parte din ele au fost enumerate și în cadrul apelului, formulându-se chiar cerere de completare a deciziei, care însă a fost respinsă. Or, având în vedere că decizia de completare a hotărârii din apel nu a fost atacată cu recurs, acest aspect nu poate fi supus analizei Înaltei Curți având în vedere limitele recursului cu care a fost învestită.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport cu care Înalta Curte reține acesta poate fi invocat atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății și înlăturarea acestei contradicții se impune în raport de fapte, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite de judecătorii fondului.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prin raportare la o serie de clauze considerate de către instanțele anterioare abuzive.

În ceea ce privește critica de nelegalitate a recurentei-pârâte referitoare la constatarea caracterului abuziv a clauzei referitoare la comisionul de risc, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Susținerile recurentei prin care se încearcă lămurirea considerentelor perceperii comisionului de risc, în sensul că prin instituirea acestui comision s-a avut în vedere riscul bancar pe care este obligată să-l suporte nu pot fi primite câtă vreme aceste elemente se vor a fi clarificate, în cadrul procesului, fără să fi fost evidențiate în convenția de credit.

Atâta timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, se constată că orice consumator ar fi fost într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a făcut dovada unei negocieri a clauzei analizate, obligație ce-i revenea în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 3 teza II din Legea nr. 193/2000, nereușind să răstoarne prezumția relativă instituită în favoarea consumatorului prin acest text de lege.

Totodată, se reține că potrivit Rezoluției Parlamentului European din 18 noiembrie 2008, profesionistul are obligația de a-l informa pe consumator în mod corect și echidistant, iar faptul că nu s-au solicitat lămuriri suplimentare de consumator cu privire la acest comision nu este de natură a complini această obligație a băncii și nici de a imprima clauzei un caracter clar și inteligibil.

În cauză se constată că este îndeplinită și condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel că se cuvine subliniat că legea nu instituie două condiții cumulative cea a bunei-credințe și a dezechilibrului semnificativ.

Interpretarea legală a textului actului normativ este aceea că trebuie să existe dezechilibru semnificativ, în situația dovedirii acestuia, lipsa bunei-credințe fiind prezumată și că în spiritul legii, un dezechilibru semnificativ este interpretat ca fiind contrar bunei-credințe, tocmai pentru a evita folosirea acestui criteriu ca o „cale de scăpare” pentru profesioniști, reducându-se astfel nivelul de protecție al consumatorilor.

Dezechilibrul semnificativ există prin chiar prevederea clauzei contractuale, care dă dreptul unilateral al pârâtei de a proceda la modificări ale ratei dobânzii. Prin aceasta se dovedește condiția dezechilibrului semnificativ, în sensul că dreptul pârâtei de a proceda la modificarea unilaterală a ratei dobânzii nu are corespondent într-un alt drept al reclamanților, vizând în esență posibilitatea de refuz, sau de negociere a nivelului de ajustare al dobânzii.

Contrar susținerilor din cererea de recurs, instanța de apel a înțeles explicațiile prin care recurenta-pârâtă a încercat să argumenteze rațiunea perceperii comisionului de risc, iar faptul că nu a îmbrățișat raționamentul acesteia, în sensul că perceperea comisionului ar fi de natură a asigura echilibrul contractual pentru a-și acoperi riscurile de a nu mai primi sumele acordate, costurile sau profitul preconizat de această prestație, înseamnă că argumentele nu au fost convingătoare.

Or, câtă vreme riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale ce poate fi suplimentată în anumite condiții reglementate prin contract, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei-credințe, în contractele de credit încheiate cu consumatorii.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc pe motiv că aceasta ar fi fost prevăzută în mod concret în contract. Astfel cum în mod corect s-a constatat de către instanța de apel, această clauză, insuficient definită prin justificarea a ceea ce reprezintă acest comision și care este rațiunea perceperii lui, nu a fost negociată efectiv și creează un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, contrar bunei-credințe.

În contract nu este definit comisionul de risc, iar motivația perceperii lui nu este indicată nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale ale convenției, prin urmare, analiza caracterului abuziv al acestuia nu este exclusă de lege.

În plus, în materia protecției consumatorilor, s-a avut în vedere că, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se reține că acestea sunt abuzive și că o asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. (1) C. civ., libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.

În ceea ce privește critica vizând variația ratei dobânzii ca urmare a apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, Înalta Curte reține că și aceasta este nefondată pentru considerentele ce succed:

Clauza în discuție, prevăzută la art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale, are următorul conținut: „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii”.

Este știut că, în principiu, furnizorul de servicii bancare are posibilitatea oferită de lege de a modifica rata dobânzii în mod unilateral fără ca prin aceasta să se atragă caracterul abuziv al unei astfel de clauze, dar art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 condiționează această operațiune de existența unui motiv întemeiat prevăzut în contract și de informarea imediată a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Or, din modul în care a fost formulată această clauză ce dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral rata dobânzii curente, se poate constata că nu se dă ca reper vreun indicator concret la care părțile, sau instanța, în eventualitatea unui litigiu, să se poată raporta, ceea ce denotă că o astfel de reglementare poate fi interpretată doar în favoarea băncii, fără ca cealaltă parte să aibă posibilitatea de a aprecia asupra acesteia astfel încât să considere că schimbările intervenite pe piața financiară sunt semnificative și îndreptățesc activarea clauzei.

Recurenta trebuia să se conformeze dispozițiilor legii și să prevadă în contractul de credit situația clară care să-i fi permis modificarea unilaterală a ratei dobânzii astfel încât, la momentul perfectării acestuia, clauza să fie previzibilă, adică consumatorul să fie în posesia tuturor informațiilor și să știe că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi modificată. Această situație face ca toate riscurile modificării pieței financiare să se transfere în sarcina clienților fără ca recurenta să suporte parte din acestea.

Astfel, se constată că în mod corect s-a reținut că, prin neindividualizarea în vreun mod a elementelor care să permită băncii modificarea unilaterală a ratei dobânzii curente stabilită prin contract, în lipsa unui criteriu obiectiv clar și previzibil, modificarea dobânzii fiind lăsată la libera apreciere a băncii, în mod discreționar, creând un dezechilibru semnificativ între prestațiile reciproce ale părților, contrar bunei-credințe, de natură a-i prejudicia pe intimați, această omisiune atrage caracterul abuziv al clauzei.

Dezechilibrul semnificativ există prin chiar prevederea clauzei contractuale, care dă dreptul unilateral al pârâtei de a proceda la modificări ale ratei dobânzii. Prin aceasta se dovedește condiția dezechilibrului semnificativ, în sensul că dreptului pârâtei de a proceda la modificarea unilaterală a ratei dobânzii nu are corespondent într-un drept al reclamanților, vizând în esență posibilitatea de refuz, sau de negociere a nivelului de ajustare al dobânzii.

Prin urmare, clauza este evident abuzivă întrucât exclude posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Raportat la caracterul accesoriu al clauzei prevăzute la art. 6 lit. b) tezele a II-a și a III-a, referitoare la obligația împrumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustării ratei dobânzii de către bancă, cu consecința modificării graficului de rambursare, Înalta Curte apreciază că și această critică este nefondată pentru considerentele expuse anterior cu privire la clauza vizând variația ratei dobânzii, care nu vor fi reluate.

Cea de-a patra critică privește dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat, pe care, de asemenea, Înalta Curte o apreciază nefondată.

În acest sens, se observă că instanța de apel a reținut corect caracterul abuziv al acestei clauze având în vedere că și de această dată nu sunt circumstanțiate situațiile concrete în care pot avea incidență aceste clauze. Rezultă că, prin aceste clauze banca și-a rezervat o putere discreționară de a înlătura beneficiul termenului în situații nedeterminate, care țin de liberul arbitru al acesteia, fără nicio limitare, dezechilibrul astfel creat fiind semnificativ și contrar cerințelor bunei-credințe.

Afirmația recurentei că instanța a aplicat greșit legea, deoarece, anulând clauza privind declararea anticipată a scadenței creditului, a fost înlăturat în totalitate dreptul băncii de a declara exigibilitatea anticipată a creditului în situațiile ce implică o culpă contractuală a împrumutaților, este nefondată, având în vedere consecințele prevăzute de lege în situația declarării caracterului abuziv al unei clauze. Astfel, conform art. 7 din Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Prin prisma acestor dispoziții, instanța învestită cu verificarea caracterului abuziv al clauzelor nu poate să le modifice, ci doar să le mențină sau să le elimine, după caz.

Mai mult decât atât, instanța de recurs reține că această clauză nu a fost negociată direct cu împrumutații, fiind cuprinsă în Condițiile generale de creditare, care reprezintă un exemplu tipic de contract preformulat.

În plus, sunt apreciate ca întrunite și condițiile privitoare la existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și la inserarea clauzei în contract cu încălcarea cerințelor bunei-credințe, câtă vreme o atare prevedere este menită să transfere în mod împovărător riscurile devalorizării bunurilor aduse în garanție în sarcina exclusivă a împrumutaților.

În aceeași ordine de idei, prezintă relevanță sub aspectul creării unui dezechilibru semnificativ și faptul că împrumutații se confruntă cu efortul considerabil al constituirii unor garanții noi, efort cuantificat pe de o parte în indisponibilizarea altor bunuri și pe de altă parte în costurile aferente noilor contracte de garanție, precum și faptul că acești parteneri contractuali se află într-o stare de incertitudine a derulării raporturilor contractuale, marcată de eventualitatea declarării anticipate a scadenței.

În acest caz, prezumția de bună-credință este răsturnată, întrucât partenerul puternic din contract, banca, urmărește să se pună la adăpost de orice risc potențial, transferă riscul în sarcina exclusivă a partenerului slab și încalcă nu numai principiul solidarismului contractual, ci și obligația ce îi incumbă potrivit art. 970 C. civ. de la 1864, aceea de a executa contractul cu bună-credință.

În strânsă legătură cu această clauză și declararea abuzivă a acesteia, se află și critica referitoare la exonerarea de răspundere a băncii față de consecințele declarării scadenței anticipate a creditului. Sub acest aspect, în mod corect a reținut instanța de apel că această clauză de nerăspundere prevăzută la art. 8.3 din contracte are un caracter abuziv în măsura în care declararea anticipată a creditului de către bancă ar reprezenta consecința aplicării de către aceasta a prevederilor art. 8.1 lit. b), c) și d) constatate ca având caracter abuziv, situație în care, exercitarea abuzivă a drepturilor băncii și crearea de prejudicii consumatorilor nu ar putea rămâne nesancționată.

În continuare, analizând critica referitoare la dreptul băncii de a modifica costurile creditului în cazul oricăror modificări legislative, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de apel că această clauză este abuzivă deoarece aceasta prevede, practic, majorarea costurilor convenției de creditare indiferent dacă această majorare are sau nu legătură cu împrumutul care formează obiectul contractelor analizate, iar acest lucru determină obligarea împrumutatului la sume care nu au fost precizate în momentul încheierii convenției. Reaua-credință rezultă din faptul că această clauză asigură băncii repararea oricărui prejudiciu suferit, obligându-l astfel pe consumator să plătească sume suplimentare.

Posibilitatea influențării costului convenției de credit este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2010 în art. 35 alin. (1) lit. b) teza finală, însă acest text de lege infirmă argumentul recurentei privind legalitatea introducerii clauzei privind costurile suplimentare în convenția de credit, prin modificarea costurilor creditului întrucât spațiu în plus stipulează că este interzisă introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau speze bancare cu excepția costurilor serviciilor suplimentare solicitate de împrumutat care vor fi percepute numai în baza unor acte adiționale acceptate de consumator.

Astfel, în mod corect s-a reținut că de către instanța de apel sub acest aspect că, în speță, clauzele de la art. 10.1 și 10.2 din contractele de credit reprezintă clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea reclamanților, care au calitatea de consumatori. Prin acestea se stipulează suportarea de către consumatori a tuturor riscurilor contractuale legate de modificări legislative sau de interpretări ale legislației de natură să conducă la majorarea costurilor creditelor, astfel încât banca să nu suporte vreun risc al creșterii prețului creditelor cauzat de modificări sau interpretări legislative.

Înalta Curte va respinge și critica recurentei-pârâte cu privire la clauza vizând comisionul de rezervă minimă obligatorie, prin raportare la considerentele expuse în cadrul secțiunii referitoare la comisionul de risc, având în vedere că motivele de recurs sub acest aspect sunt evocate cu trimitere la această clauză.

În plus, Înalta Curte apreciază că nu își găsește rațiunea legală constituirea acestor rezerve minime obligatorii din comisioane aplicate la creditele acordate de către bănci, această clauză fiind inserată într-un contract preformulat, nefiind dovedită negocierea ei directă cu consumatorii.

Din această perspectivă, clauza privind comisionul de rezervă minimă obligatorie creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, întrucât nu reprezintă contravaloarea unei prestații a băncii și, mai mult decât atât această obligație de a constitui rezerva minimă obligatorie aparține băncii de emisiune, neputând fi transferată în sarcina consumatorului.

De asemenea, tot sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților subzistă și prin posibilitatea acordată băncii de a modifica unilateral contractul de credit în sensul perceperii unui comision care nu are legătură cu acordarea unui împrumut bancar.

În consecință, față de aspectele arătate, Înalta Curte apreciază că în speță nu s-a făcut dovada caracterului negociat al clauzelor ce formează obiectul litigiului. Este dincolo de orice îndoială că, în materia contractelor încheiate între profesioniști și consumatori, dispozițiile art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000 inversează sarcina probei, obligându-l pe profesionist să facă dovada faptului că o clauză standard dintr-un contract preformulat a fost negociată direct cu consumatorul, în cazul în care are o susținere de acest gen. Este, de asemenea, necontestat faptul că în speță este vorba de contracte de adeziune, preformulate, care nu sunt interzise de lege, dar care cad sub incidența regimului legal de protecție instituit de Legea nr. 193/2000 și de Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului.

În această logică, trebuie evidențiat faptul că sunt lipsite de relevanță faptul că reclamanții au semnat contractele de împrumut, precum și împrejurarea că aceștia au optat pentru un anumit tip de contract preformulat dintr-o serie de alte contracte similare de același gen, câtă vreme legiuitorul nu consideră suficient faptul aderării la contract sau al opțiunii între mai multe tipuri de contracte de adeziune, ci impune ferm dovada negocierii directe a contractului în întregul lui sau a unora dintre clauzele acestuia, respectiv dovada acelor discuții prealabile încheierii contractului și din care a reieșit obținerea acordului împrumutatului cu privire la conținutul clauzei denunțate. Ca urmare, apărările formulate în acest sens de către recurenta-pârâtă, întemeiate pe furnizarea contractului de împrumut, însoțit de Condițiile generale, neurmată de obiecțiunile împrumutatului, ci dimpotrivă, de semnarea contractului, sunt apreciate ca neîntemeiate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și va admite recursul declarat de pârâtă și, în consecință va lua act de cererile de renunțare la judecată formulate de reclamanții indicați în dispozitiv. Cu privire la celelalte critici ale pârâtei, instanța va menține decizia recurată. Totodată, va lua act de tranzacția încheiată de pârâtă cu reclamanții AAAAAAAA. și BBBBBBBB.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A., B., C., F., G., H., K., L., M., N., O., P., Q., W., X126., DD., EE., FF., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., WWW., XXX., CCCC., DDDD., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., CCCCC., DDDDD., GGGGG., HHHHH., LLLLL., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., CCCCCC., EEEEEE., FFFFFF., MMMMMM., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., VVVVVVV., XXXXXXX., GGGGGGGG., IIIIIIII., JJJJJJJJ., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., UUUUUUUU., YYYYYYYY., BBBBBBBBB., EEEEEEEEE., FFFFFFFFF., GGGGGGGGG., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO., QQQQQQQQQ., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., LLLLLLLLLL., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., VVVVVVVVVV., YYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZ., X1., X2., X3., X4., X8., X9., X10., X11., X12., X13., X14., X15., X16., X20., X21., X22., X23., X28., X29., X30., X31., X32., X33., X34., X35., X36., X37., X38., X41., X42., X44., X45., X46., X47., X48., X49., X62., X51., X52., X55., X58., X59., X60., X63., X68., X70., X71., X73., X75., X79., X80., X87., X88., X89., X90., X91., X92., X93., X95., X96., X97., X98., X99., X100., X104., X105. și X106. împotriva Deciziei civile nr. 256/2014 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Admite recursul declarat de pârâta X109. SA împotriva Deciziei civile nr. 256/2014 din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul pârâtei X109. SA și schimbă în parte Sentința civilă nr. 20161 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și, în consecință:

Ia act că reclamanții I., J., R., S., Y., X., X125., Z., TT., UU., JJJ., KKK., YYY., ZZZ., AAAA., QQQQ., YYYY., ZZZZ., EEEEE., FFFFF., IIIII., JJJJJ., NNNNN., SSSSS., TTTTT., YYYYY., AAAAAA., BBBBBB., IIIIII., JJJJJJ., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., RRRRRR., VVVVVV., GGGGGGG., HHHHHHH., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., EEEEEEEE., FFFFFFFF., KKKKKKKK., LLLLLLLL., SSSSSSSS., TTTTTTTT., WWWWWWWW., XXXXXXXX., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., HHHHHHHHH., JJJJJJJJJ., IIIIIIIII., PPPPPPPPP., RRRRRRRRR., YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., X5., X25., X26., X43., X53., X54., X57., X76., X77., X81., X82., X83., X84., X103. renunță la judecarea cererii de chemare în judecată.

Ia act de tranzacția încheiată între AAAAAAAA. și BBBBBBBB. și SC X108. SA (în prezent X109. SA), care constituie dispozitivul deciziei, după cum urmează: „CONTRACT DE TRANZACȚIE, încheiat astăzi 30 aprilie 2014. Părțile subscrise: SC X108. S.A. ("BANCA") cu sediul social în București, Sector 2, societate administrată în sistem dualist, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ....., Registrul Bancar nr. z din 10 aprilie 2000, cod unic de înregistrare ....., prin Agenția Ștefan cel Mare, reprezentată Dna X113. în calitate de Director - Agenția Ștefan cel Mare și de Dna X114.

în calitate de Consilier Operațiuni Clientelă - Agenția Ștefan cel Mare și Dl. AAAAAAAA. căsătorit, născut în Municipiul Calafat, Județul Dolj, Dna. BBBBBBBB., în calitate de Clienți, denumiți în cele ce urmează, separat, „Parte" și/sau „Partea" și împreună „Părți" și sau „Părțile". Având în vedere următoarele: Părțile au semnat: Convenția de credit din 29 septembrie 2008 și actele adiționale ulterioare, prin care Banca le-a pus la dispoziția Împrumutaților AAAAAAAA. și BBBBBBBB. un credit în sumă de 300.000 (treisutedemii) CHF. (B) Între Banca, pe de o parte, și Clienți, pe de altă parte, există/au existat la data semnării prezentului Contract („Data Semnării") situații (pre)litigioase în diverse stadii sau potențial litigioase („Litigiul"), respectiv, cauzele ce au făcut obiectul Dosarului nr. y/3/2011 soluționat pe fond de Tribunalul București și în apel de Curtea de Apel București, având ca obiect constatarea ca abuzive a clauzelor din Condițiile speciale: 3 lit. d) „ Data ajustării dobânzii", 5 a), c) d) e) și f) ”Comisioane în legătură cu acordarea creditului", 6 „Rambursarea" lit. b) „Suma principală și dobânda” alin. (2), (3), (7) „Garanții" lit. b) și a clauzelor din Condițiile Generale:

Secțiunea 3 „Costuri” pct. 3.1.2 lit a), lit. b), lit. c), pct. 3.4, pct. 3.5, pct. 3.8, pct 3.9, pct. 3.10, pct. 3 decembrie Secțiunea 4 „Plăți" pct. 4.2 și pct. 4.5, Punct 7.1 lit. d), c) și h), pct. 8.1 lit. b), lit. c) și lit. d). Secțiunea 10 „Costuri suplimentare" precum și restituirea sumelor de bani încasate cu titlul de comision de risc/administrare. Cauzele s-au soluționat de către Tribunalul București prin Sentința civilă nr. 20161 din 27 decembrie 2012 și de Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 256 din 16 aprilie 2014. (C) Litigiul izvorăște, fără însă a se limita la acestea, din pretenții ale Clienților referitoare la modul de reglementare a clauzelor referitoare la costurile aplicabile creditului sus-menționat, din perspectiva legislației aplicabile în materia protecției consumatorilor (de exemplu, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori s.a). (D) Părțile prezentului Contract doresc să stingă în mod complet, definitiv și irevocabil toate situațiile litigioase și potențial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretențiile prevăzute la pct. (B) și (C), care își au originea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.

În considerarea celor de mai sus, în baza art. 2267 - 2278 C. civ., în urma negocierilor purtate Părțile au convenit în mod liber și neviciat să încheie prezentul Contract, după cum urmează: Art. 1 - Stingerea Litigiilor (1) În vederea realizării celor prevăzute la pct. (D) de mai sus, Părțile convin:

a) să stingă pe cale amiabilă toate situațiile (pre)litigioase sau potențial litigioase, indiferent de stadiul lor procesual, existente între ele la Data Semnării, precum, însă fără a se limita la, cereri de chemare în judecată (în anulare/constatare/pretenții etc). reclamații, plângeri prin care se contestă valabilitatea clauzelor contractuale menționate la lit. (B) și (C), tinzându-se la anularea acestora, precum și b) să preîntâmpine orice potențiale situații litigioase similare având cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării. (2) În vederea aducerii la îndeplinire a prezentului Contract Părțile convin în mod expres următoarele:

a) să încheie un nou contract de credit prin care să se refinanțeze creditul nerambursat, acordat Clienților în baza Convenției de credit din 29 septembrie 2008 și să se reeșaloneze la plată penalitățile aferente acestui credit, potrivit termenilor și condițiilor ce au fost negociați cu bună-credință de către Părți.

b) Banca renunță în mod expres la declararea recursului împotriva Deciziei nr. 256 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel București considerând acest litigiu în mod definitiv și irevocabil stins.

c) Banca renunță în mod expres la executarea silită imobiliară declanșată în dosar executare nr. x/2013 pe rolul BEJA .... și .....

d) Clientul renunță în mod expres la punerea în executare a Deciziei nr. 256 din 16 aprilie 2014 a Curții de Apel București și la dreptul de a solicita Băncii restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de risc/administrare. (3) Având în vedere ca Părțile au convenit cele menționate la alin. (2) lit. a), b), c) și d) de mai sus, Clienții nu mai au nicio pretenție prezentă sau viitoare, așa cum sunt detaliate la lit. (B) și (C) de mai sus. (4) Banca și Clienții se obligă reciproc să nu solicite unul celuilalt cheltuielile de judecată efectuate în cursul procedurilor judiciare derulate până în prezent având ca obiect pretențiile menționate la lit. (B).

Art. 2 - Îndeplinirea formalităților în vederea închiderii Litigiilor. (1) Părțile se obligă să colaboreze și să realizeze toate formalitățile și/sau demersurile necesare pentru a se lua act și a se da eficiența avută în vedere de Părți prezentului Contract, în oricare și în fiecare dintre Litigiile care fac obiectul prezentului Contract. Art. 3 - Confidențialitate. (1) Toate informațiile, datele și documentele pe care una dintre Părți le obține de la cealaltă Parte sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării și îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informații confidențiale iar Partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informații se obligă să păstreze confidențialitatea pe o durată nelimitată. (2) Fiecare dintre Părți va folosi informațiile, datele și documentele confidențiale numai în vederea realizării obiectului Contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop.

Prezentul contract împreună cu anexele sale reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. Prezentul contract a fost încheiat la data de 30 aprilie 2014, într-un număr de 4 exemplare, din care două (2) exemplare pentru Bancă și două (2) exemplare pentru Clienți. SC X108. SA prin X118., director agenția - s.s. indescifrabil, consilier operațiuni clientelă s.s. indescifrabil și AAAAAAAA. s.s. indescifrabil și BBBBBBBB. s.s. indescifrabil.

Menține în rest decizia recurată.

Irevocabilă.

Procesat de GGC - LM