Competence for civil execution disputes arising from administrative judgments: limited judicial role under Law 554/2004.

Camera de Consiliu

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, contestatoarea Universitatea X a solicitat în contradictoriu cu intimatul A anularea tuturor actelor şi formelor de executare silită începute în dosarul de executare nr .119/2015, aflat pe rolul BEJ B, încetarea executării silite începute în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3255/2014, pronunţată de Tribunalul Timiş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 1361/30/2014, la data de 09.09.2014 şi decizia nr. 4503/10.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la data de 10.06.2015, întoarcerea executării şi anularea încheierii din data de 21.07.2015 prin care au fost stabilite cheltuielile de executare.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 711-717, art. 719 şi art. 722 Cod de procedură civilă, Legea nr. 138/2014, legea nr. 554/2004 actualizată prin legea nr. 138/2014.

Prin sentinţa civilă nr.1525 din 10.02.2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către instanţă din oficiu şi a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea UNIVERSITATEA "X", în contradictoriu cu intimatul A, în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că în dosarul de executare nr.119/2015 al BEJ B s-a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.3225/2014 a Tribunalului Timiş, din parcurgerea acesteia rezultând că ne aflăm în prezenţa unei acţiuni în contencios administrativ.

În această materie, Legea nr.138/2014 a introdus o modificare legislativă, imperativul adoptării actului normativ fiind determinat de faptul că executările silite au rămas pe toate palierele într-un vid legislativ cauzat de declararea neconstituţională a articolului 650 alineatul (1) din Codul de procedură civilă din 2010 în forma anterioară datei de 16.07.2015, potrivit căreia instanţa de executare era judecătoria din circumscripţia biroului executorului judecătoresc.

În noua reglementare, articolul 650 alineatul (1) stabileşte că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în materia contenciosului administrativ, Legea nr.138/2014 a stabilit modificarea articolelor 24 şi 25 din Legea 554/2004 în sensul următor:

”Art. 24 - (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.

Art. 25 - (1) Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc.

(2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) şi (4) se judecă în camera de consiliu, de urgenţă şi sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

(3) Hotărârea pronunţată în condiţiile art. 24 alin. (4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunţată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în acelaşi termen.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.”

Prin urmare, se constată că în materia contenciosului administrativ, legiuitorul a înţeles să introducă o modificare cu privire la competenţa în materia executării silite, instanţa de executare fiind cea care a soluţionat fondul litigiului, observându-se că în textele anterior citate referirile poartă numai asupra acestui concept, fără a mai fi evocată judecătoria, definiţia data de articolul 2 alineatul (1) litera ţ) vizând conceptul general de instanţă de executare, fără a lega explicarea termenului de o anumită procedură din ansamblul dispoziţiilor privitoare la executarea silită.

Pe cale de consecinţă, raportat la natura litigiului de fond şi la titlul executoriu, instanţa a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

2. A doua instanţă investită, după declinare.

La data de 27.05.2016, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr.1529/PI/NCA/2016 din 13 iulie 2016, Tribunalul Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect „contestaţie la executare” formulată de contestatoarea UNIVERSITATEA „X”, în contradictoriu cu intimatul A, în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti – Secţia Civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3255/09.09.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr.1361/30/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4503/10.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, creditorul A a formulat cerere de executare silită, în vederea recuperării sumei de 800 lei – reprezentând cheltuieli de judecată şi a eliberării diplomei de licenţă de către debitoarea Universitatea X, formându-se dosarul execuţional nr. 119/2015 al B.E.J. B.

În dosarul execuţional nr. 119/2015 al B.E.J. B, s-a emis încheierea de încuviinţare a executării silite din 15.07.2015, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 21.07.2015, înştiinţarea adresată debitoarei, şi s-a înfiinţat poprirea pentru suma totală de 2.049 lei (reprezentând debit - 800 lei, şi cheltuieli de executare silită -1249 lei), debitoarea formulând contestaţie la executare împotriva executării silite însăşi.

Potrivit art. 650 alineatul (1) NCPC (în forma sa în vigoare la data formulării cererii de executare silită – 11.08.2015) instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Conform art. 2 lit. ţ din Legea 554/2004, prin instanţă de executare se înţelege instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte competenţa instanţei de executare în materia contenciosului administrativ, Tribunalul arată, că aceasta este una limitată, datorită specificului cauzelor pe care le soluţionează instanţa de contencios administrativ, şi se circumscrie doar cauzelor arătate prin dispoziţiile legii speciale, derogatorie de la dreptul comun, respectiv în art. 24 din Legea 554/2004, astfel: „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.”.

Din lecturarea textului legal de mai sus, Tribunalul a reținut că, dispozițiile art. 24 din Legea nr.554/2004 au o aplicabilitate specială, respectiv doar în materia contenciosului administrativ, obligația executării din oficiu și termenele scurte stabilite prin Legea nr.554/2004 exprimând cerința respectării principiului legalității și a exigențelor termenului rezonabil în procedura administrativă și în procedura de executare a obligațiilor impuse autorităților publice prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ.

Aplicarea acestor măsuri derogatorii de la procedura executării silite reglementate de dreptul comun, presupune preexistenţa unei culpe din partea autorității obligate prin titlul executoriu, respectiv a conducătorului acesteia, constând în nerespectarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, termen în care autoritatea publică era obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ.

Din interpretarea art. 24 din Legea nr.554/2004, rezultă fără echivoc, că aceste măsuri speciale de executare silită (derogatorii de la executarea silită de drept comun) sunt rezervate exclusiv situaţiilor expres şi limitativ arătate prin textul de lege, respectiv atunci când autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.

De altfel, şi soluţiile instanţei de executare în materia contenciosului administrativ sunt limitate la măsurile expres prevăzute de legea specială (aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorităţii, stabilirea penalităţilor de întârziere).

Mai mult, aceste cereri (de aplicare a amenzii şi stabilirea penalităţilor) în vederea executării dispoziţiilor vizând actul administrativ cuprinse în titlul executoriu, pot fi formulate exclusiv de creditor, nicidecum de alte persoane (executorul judecătoresc, etc.).

Per a contrario, în ipoteza în care creditorul urmăreşte punerea în executare a unor dispoziţii de drept comun – cum este şi cea în speţă (recuperarea cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei), apelând la un executor judecătoresc, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun privind executarea silită, cuprinse în codul de procedură civilă (art. 622-913).

În aceste condiţii, văzând dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea nr.554/2004, instanța de contencios administrativ este instanța de executare numai în privinţa cererilor formulate de creditor în vederea aplicării măsurilor prevăzute la art. 24 alin. 3-4 (aplicare amendă pentru conducătorul instituției, penalităţi de întârziere), tribunalul neavând posibilitatea legală să dispună alte măsuri (ex. să soluţioneze cereri de investire/încuviinţare executare silită, să încuviinţeze eşalonarea sau amânarea plăţii debitului, să încuviinţeze executarea lucrărilor pe cheltuiala debitorului, etc.), dispozițiile cu caracter special fiind de strictă interpretare.

În acest sens, sunt edificatoare dispoziţiile art. 25 din Legea 554/2004, care arată că „Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc.”.

Având în vedere că legea specială reglementează în mod expres atribuţiile instanţei de executare în materia contenciosului administrativ (limitată la aplicarea respectiv acordarea sancţiunilor şi penalităţile prevăzute la art.24 alin.3), rezultă că executarea silită pornită de un executor judecătoresc, urmează dispoziţiile dreptului comun (art. 622-913 NCPC), iar contestaţia de executare este de competenţa judecătoriei – potrivit art. 650 NCPC.

Astfel fiind, în temeiul art. 130-132, 248 NCPC, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art.135 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art.135 alin.1 Cod procedură civilă, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, în cauză, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.3255/09.09.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.1361/30/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4503/10.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, creditorul A a formulat cerere de executare silită, în vederea recuperării sumei de 800 lei – reprezentând cheltuieli de judecată şi a eliberării diplomei de licenţă de către debitoarea Universitatea X, formându-se dosarul execuţional nr. 119/2015 al B.E.J. B.

În dosarul execuţional nr. 119/2015 al B.E.J. B, s-a emis încheierea de încuviinţare a executării silite din 15.07.2015, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 21.07.2015, înştiinţarea adresată debitoarei, şi s-a înfiinţat poprirea pentru suma totală de 2.049 lei (reprezentând debit - 800 lei, şi cheltuieli de executare silită -1249 lei), debitoarea formulând contestaţie la executare împotriva executării silite însăşi.

Potrivit art.24 şi art.25 din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

„Art.24. – Obligaţia executării

(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin.(4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.

Art.25. – Instanţa de executare

(1) Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin.(1) lit.ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art.24 alin.(3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc.

(2) Cererile prevăzute la art.24 alin.(3) şi (4) se judecă în camera de consiliu, de urgenţă şi sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

(3) Hotărârea pronunţată în condiţiile art.24 alin.(4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunţată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în acelaşi termen.

(4) Prevederile alin.(1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.”

În conformitate cu dispoziţiile citate, Înalta Curte reţine că, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, instanţa de executare (potrivit art. 2 alin.(1) lit.ţ) din Legea nr.554/2004 – instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ) are doar competenţa de a aplica, respectiv de a acorda sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art.24 alin.(3) din Legea nr.554/2004.

Or, în cauză, litigiul are ca obiect contestaţia la executare formulată cu privire la procedura de executare a Sentinţei civile nr.3255/09.09.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.1361/30/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4503/10.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în vederea recuperării sumei reprezentând cheltuieli de judecată, iar nicidecum aplicarea, respectiv acordarea sancţiunii sau a penalităţilor prevăzute la art.24 alin.(3) din Legea nr.554/2004, pentru a atrage competenţa instanţei de executare în materia contenciosului administrativ.

Pe cale de consecinţă, în virtutea normei de trimitere de la art.28 din Legea nr.554/2004, sunt incidente dispoziţiile de drept comun ale art.651 din Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea nr.134/2010 (forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.247 din 10 aprilie 2015, în vigoare la data de 15 mai 2015 când a fost introdusă prezenta contestaţie la executare), conform cărora:

„Art.651. – Instanţa de executare

(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

(3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

(4) În toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.”

În speţă, potrivit celor menţionate în cuprinsul contestaţiei la executare, sediul debitorului Universitatea „X” se află în circumscripţia Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei în temeiul art.651 alin.(1) şi (3) din Codul de procedură civilă.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art.135 alin.(4) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe contestatoarea Universitatea X şi intimatul A, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 04 noiembrie 2016.