Appeal to enforce mayoral orders under Law No. 554/2004 deemed inadmissible; ruling upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1.Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, B și C, obligarea pârâtelor la respectarea conduitei impusă de instanţă prin dispoziţiile primarului şi aplicarea unei amenzi conducătorului instituţiei cu o sumă cuprinsă între limitele legale prevăzute de art.24 din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru întârziere de 100 lei/zi de la expirarea termenului de 30 de zile de când trebuia pusă în executare şi până la data executării efective a acesteia.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr.3080 din 19 noiembrie 2015, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, B şi C ca neîntemeiate.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi B şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A, susţinând, contrar celor reţinute de prima instanţă, că în cauză există hotărâri pronunţate de instanţele de contencios administrativ, fiind vorba despre cele două hotărâri ale Tribunalului Argeş.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și obligarea autorității administrative de a da curs Dispozițiilor nr.954/2013 și nr.2211/2011 ale Primarului Municipiului X.

4. Apărările intimaților

Prin întâmpinări, intimaţii – pârâţi au invocat excepţiile privind inadmisibilitatea recursului (intimatul George Băeşu şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor), inadmisibilitatea şi lipsa calităţii procesuale pasive (Sorin Lazăr şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor), iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art.493 alin.(2) şi (3) din Codul de procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art.493 alin.(4) Cod procedură civilă.

Totodată, completul de filtru a apreciat că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, fiind incidente prevederile art.493 alin.(6) din Codul de procedură civilă.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În prealabil, se constată că nu poate fi primită excepția privind inadmisibilitatea căii de atac, invocată de intimații B şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în raport cu prevederile art.24 din Legea nr.554/2004, și nici excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților C şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, având în vedere obiectul cauzei și cadrul procesual fixat.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimați şi în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea intimatelor-pârâte la respectarea conduitei impuse de instanţă prin dispoziţiile primarului şi aplicarea unei amenzi conducătorului instituţiei cu o sumă cuprinsă între limitele legale prevăzute de art.24 din Legea nr.554/2004; obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru întârziere de 100 lei/zi de la expirarea termenului de 30

de zile de când trebuia pusă în executare şi până la data executării efective a acesteia.

Potrivit art.24 alin.(1) din Legea nr. 554/2004: “dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.”

La alin.(2) al textului de lege menţionat se prevede: „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Art.25 alin. (1) din Legea nr.554/2004, prevede: “sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului.”, iar la aliniatul 4 menţionează: “prevederile alin. (1) - (3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.”

Înalta Curte constată că, în speță, se solicită obligarea intimaților-pârâți de a pune în executare două dispoziţii emise de Primarul Municipiului X, judeţul Argeş (Dispozițiile nr.954/2013 și nr.2211/2011) iar nu o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată de o instanţă de contencios administrativ.

De asemenea, existenţa celor două hotărâri judecătoreşti invocate de către recurent, respectiv Sentinţa civilă nr.61/17.02.2012 pronunţată de Tribunalul Argeş, irevocabilă prin Decizia civilă nr.2102/10.10.2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în executarea cărora a fost emisă Dispoziţia nr.954/10.06.2013 de către Primarul Municipiului X nu deschide pentru parte calea acţiunii potrivit art.24 din Legea nr. 554/2004, acestea fiind pronunțate de instanțe civile.

De altfel, hotărârile judecătoreşti invocate de recurentul-reclamant au fost executate prin emiterea Dispoziţiei nr.954/10.06.2013 de către Primarul Municipiului X, din cuprinsul căreia reiese că temeiul juridic al acţiunii finalizate cu pronunţarea acestor hotărâri a fost reprezentat de Legea nr.10/2001, nu de Legea nr. 247/2005, în vigoare la momentul pronunţării acestora.

Or, potrivit Legii nr.554/2004, poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ actul administrativ emis în regim de putere publică, care vatămă drepturile şi interesele legitime ale unei persoane, sau refuzul considerat nejustificat al unei autorităţi de a rezolva o cerere legitimă.

Din dispozițiile cuprinse în la art.22 şi art.25 alin.(1) –(4) din Legea nr. 554/2004 rezultă, în mod expres, că sancțiunea cu amendă ce poate fi aplicată conducătorului unei autorităţi administrative, în temeiul art. 24 din Legea nr.554/2004, pentru neexecutarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, se referă la hotărârile pronunţate în temeiul Legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar considerentele acesteia reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de A împotriva Sentinţei nr. 3080 din 19 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2016.