Employment discrimination fine upheld where age and residence criteria in competition scoring lacked objective justification under anti-discrimination law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1.Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea „A” S.A., prin Sucursala „AA”, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a Societăţii „B” S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr.35/22.01.2014 emisă de Colegiul Director al Consiliului şi exonerarea reclamantei de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 3.000 de lei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr.147 din 6 iunie 2014. a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea „A” S.A., prin Sucursala „AA”, invocând prevederile art.488 alin.(1) pct.8 din Codul de procedură civilă.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, întrucât nu au fost îndeplinite condițiile O.G. nr.137/2000, în care se prevede în mod expres care sunt faptele și actele de discriminare.

Astfel, în cauză nu a existat o încălcare a principiului egalităţii de tratament întrucât punctajul stabilit prin

regulamentul de concurs nu a fost de natură să împiedice accesul persoanelor la angajare, de altfel nici în anunţul publicat nici în regulament nu se interzice participarea persoanelor care locuiesc în alte oraşe, respectiv care au o anumită vârstă.

De asemenea, nu a fost încălcat niciun drept fundamental prevăzut în Constituţie, iar intenţia în stabilirea punctajului nu a fost de discriminare, respectiv de a crea o situaţie defavorizantă pentru persoanele care locuiesc în afara municipiului X, ci este justificată de poziţionarea Exploatării X, cei care nu locuiesc în localitate ar fi întâmpinat greutăţi în a ajunge la timp la serviciu, societatea nefiind în măsură să asigure transportul.

În ceea ce privește punctajul diferenţiat pe categorii de vârstă, recurenta a susținut că a fost o măsură adecvată şi necesară datorită naturii sau condiţiilor particulare de prestare a muncii în subteran, aceasta nereprezentând o discriminare, întrucât soluţia a fost impusă de o situaţie specială, justificată în mod obiectiv prin scopul legitim urmărit, invocând Directiva 2000/78/CE.

În opinia recurentei, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare prevăzută la art. 2 alin.(1), alin. (6) şi art.5 şi din O.G. nr.137/2000 şi, în consecinţă, nu poate fi antrenată răspunderea contravenţională.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art.493 alin.(2) şi (3) din Codul de procedură civilă a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art.493 alin.(4) Cod procedură civilă.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art.493 alin.(7) din Codul de procedură civilă, pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate

de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1.Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin.(9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,

Hotărârea nr.35/22.01.2014 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi exonerarea reclamantei de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 3.000 de lei.

Prin Hotărârea nr.35/22.01.2014, Colegiul Director al Consiliului a decis că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, în ceea ce priveşte criteriile de vârstă şi domiciliu, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. 1 şi 6, coroborat cu art. 5 din O.G. nr. 137/2000R, reclamanta fiind sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000 de lei, potrivit art.26 din OG nr.137/2000.

Prin aceeaşi hotărâre, în ceea ce priveşte criteriul „ţinută sport”, Colegiul a apreciat că acesta este justificat obiectiv, având în vedere necesitatea susţinerii unei probe practice de către candidaţi.

Curtea de apel a examinat toate motivele de nelegalitate a actului administrativ jurisdicţional invocate de reclamantă, ajungând la concluzia că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a adoptat o hotărâre legală.

Prin recursul său, recurenta a reiterat o parte din motivele supuse analizei fondului; în limitele fixate de recurentă, Înalta Curte constată că dezlegarea dată de judecătorul fondului este la adăpost de orice critică şi se impune a fi menţinută.

Teza autoarei demersului judiciar este că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare prevăzută la art.2 alin.(1), alin. (6) şi art.5 şi din O.G. nr.137/2000 şi, în consecinţă, nu poate fi antrenată răspunderea contravenţională.

Potrivit art.2 alin.(1) din O.G. nr.137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Prin alineatul 6 al aceluiași text de lege, se prevede că orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii contravenționale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidența legii.

Conform art.5 din O.G. nr.137/2000, diferența de tratament bazată pe o caracteristică legată de criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege nu constituie discriminare atunci cănd, în temeiul naturii activităților ocupaționale sau al contextului în care acestea se desfasoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională.

Din interpretarea dispoziţiilor respective, rezultă că, pentru existenţa situaţiei de discriminare, trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) să existe o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă;

b) diferenţa de la lit.a) să fie cauzată de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu;

c) diferenţa de la lit.a) având la bază una dintre cauzele de la lit.b) să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Criticile recurentei referitoare la criteriul domiciliului, fundamentat pe poziţionarea Exploatării X, caz în care se impunea asigurarea transportului la locul de muncă, ceea ce ar fi presupus un efort financiar, nu pot fi primite.

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile privind criteriul vârstei, a cărei legitimitate este susținută de condiţiile grele şi periculoase de muncă în cadrul minelor din regiune.

În cauză, un aspect definitoriu al discriminării îl constituie faptul că diferenţa de tratament este bazată pe o caracteristică, respectiv pe un criteriu interzis de lege.

Criteriile interzise sunt enumerate de lege, însă nu într-o manieră limitativă, exhaustivă, permiţând luarea în considerare şi a altor criterii, în funcţie de circumstanţele concrete ale diferitelor situaţii care pot fi întâlnite.

Contrar susținerilor recurentei, în speță sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.2 alin.(1) din O.G. nr.137/2000.

Discriminarea constă în condiționarea îndeplinirii criteriilor de domiciliu în municipiul X sau în localităţile limitrofe, respectiv de vârsta cuprinsă în special între 24 şi 26 de ani, pentru obţinerea unei note finale corespunzătoare promovării concursului de ocupare şi exercitare a meseriei de „muncitor necalificat subteran”.

Astfel, ne aflăm în prezenţa unui tratament diferenţiat, ce a avut în vedere criteriile „vârstă” şi „domiciliu”, manifestat printr-o excludere, generând efectul restrângerii, înlăturării recunoaşterii sau exercitării în condiţii de egalitate a dreptului la muncă al potenţialilor candidaţi la concurs, în funcţie de vârsta şi domiciliul acestora.

Potrivit Regulamentului privind analiza şi selecţia personalului, punctele alocate pentru prima etapă a concursului de angajare îi favorizau expres și efectiv pe cei care îndeplineau condiţiile de domiciliu în municipiul X, respectiv de vârstă între 24 - 26 ani, în special, și până în 30 de ani, în general, fiind implicit dezavantajaţi cei care nu corespundeau acestor criterii.

Prin urmare, cele două condiţii impuse (domiciliu și vârstă) erau detrminante pentru promovarea concursului privind ocuparea posturilor de „muncitor necalificat subteran” în cadrul Societăţii „B” S.A.

Or, o astfel de condiționare constituie discriminare care atrage răspunderea juridică contravenţională, fiind vorba de condiţionarea ocupării, alegerii sau exercitării unui post prin anunţ sau concurs de “orice criteriu”, “orice situaţie” (art. 14 din Convenție) sau “orice împrejurare” (art.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ), așadar inclusiv cu privire la “domiciliu şi vârstă”.

Dreptul de a alege în mod liber, în condiţii de egalitate şi nediscriminare, locul de muncă este garantat, potrivit legislației naționale, cât și celei comunitare.

Condiţionarea ocupării posturilor în cauză de criteriile domiciliului şi vârstei fundamentată de recurentă pe motive financiare și condiţii grele şi periculoase de muncă în cadrul minelor din regiune nu poate fi apreciată drept o justificare obiectivă şi rezonabilă, ci o acțiune manifestată în mod discreţionar și arbitrar.

Potrivit Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, transpusă în dreptul intern prin OG nr.137/2000, un tratament diferenţiat pe motive de vârstă nu constituie discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, în cadrul dreptului naţional, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare şi necesare.

În cauză, însă, în acord cu judecătorul fondului, recurenta nu a făcut dovada existenţei vreunei justificări obiective şi rezonabile pentru condiţionarea ocupării unui post prin stabilirea unor criterii de genul domiciliului şi vârstei.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea „A” S.A. prin Sucursala „AA” împotriva Sentinţei nr.147 din 6 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2016.