Military officer's challenge to reserve order quashed and remanded: implicit revocation request satisfies pre-litigation requirement and deadline runs from annulment of criminal conviction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 iulie 2014, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Ordinului nr. S/II/2909/24.05.2008 prin care autoritatea pârâtă a dispus trecerea sa în rezervă, ca urmare a condamnării la plata unei amenzi penale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 139 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău spre rejudecarea fondului.

Susţine recurentul-reclamant că solicitările sale din memoriul adresat intimatului-pârât presupun o revenire asupra ordinului contestat, respectiv anularea acestuia. Instanţa de fond, deşi nu a soluţionat excepţia tardivităţii invocată de pârât, a făcut vorbire, excedentar, despre data la care începe să curgă termenul pentru reclamant.

Apreciază recurentul că, la data de 8.05.2014, s-a născut cauza de anulare a ordinului, dată la care a fost achitat definitiv, în calea extraordinară de atac a revizuirii. Nu ar fi putut să prevadă rezultatul demersurilor sale, a căror soluţionare a durat între anii 2008-2014, pentru a solicita anularea ordinului în termen de 30 de zile de la emiterea lui şi apoi suspendarea judecăţii.

Sentinţa civilă nr. 139/21.10.2014 este nelegală prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Nelegal prima instanţă a primit excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât şi a reţinut că în speţă nu este realizată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Memoriul adresat de reclamant pârâtului constituie procedură prealabilă, după cum şi pârâtul recunoaşte, prin întâmpinare.

Chiar dacă instanţa reţine că reclamantul avea la îndemână două opţiuni alternative, fiecare din ele presupune înlăturarea efectelor produse de ordinul de trecere în rezervă şi implicit anularea acestuia.

Faptul că reclamantul nu a solicitat expres, prin memoriul adresat pârâtului, anularea ordinului de trecere în rezervă, nu poate conduce la concluzia trasă de instanţă, aceea că nu s-a realizat procedura prealabilă.

Solicitările reclamantului din memoriu - de a fi reprimit în activitate şi de a fi repus în drepturi - presupun o revenire asupra ordinului, respectiv anularea lui, deoarece a fost emis în baza unui act dovedit nelegal, respectiv a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare care, ulterior, a fost desfiinţată, anulată.

Orice magistrat are obligaţia sa interpreteze solicitările formulate printr-o cerere. Chiar dacă reclamantul nu a solicitat expres prin memoriul său anularea ordinului de trecere în rezervă, el a solicitat însă toate efectele produse de anularea ordinului chiar dacă nu a menţionat expres ordinul respectiv.

Procedând la o interpretare greşită a solicitărilor reclamantului din cererea administrativă, nelegal instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a reţinut că au fost încălcate disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Cauza de anulare a ordinului în procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 s-a născut la data de 08.05.2014 - data achitării definitive a reclamantului, în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, este un termen de prescripţie şi nu de decădere şi poate opera fie suspendarea cursului prescripţiei, fie repunerea în termen, dacă nu va fi primit punctul de vedere al reclamantului referitor la momentul în care începe să curgă acest termen.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Instanţa de fond a reţinut corect în cuprinsul sentinţei atacate că în cuprinsul memoriului formulat/cererii administrative, recurentul-reclamant nu menţionează ordinul de trecere în rezervă, astfel că actul nu poate fi considerat, din punct de vedere formal, ca având valoare de procedură prealabilă, în sensul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Procedura prealabilă reglementată de Legea contenciosului administrativ reprezintă o modalitate alternativă de reglementare a situaţiilor litigioase intervenite între administraţie şi particulari, în cadrul căreia se solicită autorităţii emitente revocarea sau modificarea unui act administrativ.

S-a reţinut corect în cuprinsul sentinţei atacate că recurentul reclamant avea la dispoziţie două opţiuni : să solicite reîncadrarea, ca urmare a achitării în dosarul penal sau să solicite anularea ordinului, pentru motivul intervenit ulterior.

Or, este evident că reclamantul a înţeles să urmeze prima cale şi să solicite reintegrarea sa, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 72 şi 89 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aşa cum se menţionează în memoriul adresat M.A.I.

Astfel, nu se poate reţine că recurentul-reclamant ar fi efectuat procedura prealabilă, prin care să solicite M.A.I. să revoce Ordinul nr. S/11/24.05.2008, replierea poziţiei sale pe acest aspect fiind determinată de excepţia invocată de instituţia noastră prin întâmpinare.

Este corect raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia chiar şi dacă s-ar trece peste acest aspect şi s-ar considera că memoriul nr. 35410/2014 reprezintă plângere prealabilă, trebuie analizat termenul în care recurentul-reclamant a solicitat revocarea actului.

În acest sens, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia".

În condiţiile în care reclamantul a luat la cunoştinţă de actul a cărui anulare o solicită la data de 24.05.2008, iar plângerea prealabilă împotriva acestuia a fost înregistrată la data de 06.06.2014, se poate observa că reclamantul nu a respectat termenul legal prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 octombrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat.

Prin încheierea din data de 3 februarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din Codul de procedură civilă, republicat şi a fixat termen de judecată pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul, iniţial condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 250 alin.3 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal (prin sentinţa penală nr. 42/14.12.2006 a Tribunalului Militar Iaşi, decizia penală nr. 26/10.09.2007 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi decizia penală nr.7/12.03.2008 a Curţii Militare de Apel) a fost achitat în baza art. 11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.a) Cod procedură penală, în calea de atac extraordinară a revizuirii, prin sentinţa nr. 19/13 decembrie 2013 a Tribunalului Militar Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr.19/8 mai 2014 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, prin care au fost anulate hotărârile de condamnare, anterior menţionate.

Ordinul de trecere în rezervă S/II/2909/24.05.2008 a fost emis în temeiul hotărârii de condamnare penală şi a prevederilor Legii nr. 80/1995, care, prin art.87 alin. 1, stipulează că ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate condamnaţi prin hotărâre judecătorească la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum şi cei condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării ori cu amendă se trec în rezervă sau direct în retragere.

Având în vedere anularea hotărârii de condamnare, reclamantul a adresat autorităţii pârâte la data de 6.06.2014 cererea de repunere a sa în drepturile avute la data punerii la dispoziţie şi a trecerii în rezervă.

Autoritatea pârâtă îi comunică, prin răspunsul nr. I/98449/26.06.2014, că numai militarii suspendaţi din funcţie pot fi repuşi în drepturile anterioare, conform art. 89 alin.7 din Legea nr. 80/1995, nu şi cei trecuţi în rezervă şi că, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a ordinului de trecere în rezervă (care nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil), solicitarea de repunere în drepturi nu poate fi soluţionată favorabil.

În aceste circumstanţe, prima instanţă a reţinut greşit că reclamatul avea două opţiuni în urma anulării, pe calea revizuirii, a hotărârii de condamnare penală, şi anume: fie să solicite reîncadrarea ca urmare a achitării în dosarul penal (intervenită după ce ordinul de trecere în rezervă, emis potrivit legii, a produs efecte juridice), fie să solicite anularea ordinului pentru motivul intervenit ulterior.

Reclamantul nu a avut la dispoziţie două căi, ci una singură: să formuleze cererea administrativă de repunere în drepturi, repunere în drepturi care presupune, în speţă, revocarea/anularea ordinului de trecere în rezervă.

În acest context, printr-o interpretare rigidă, prima instanţă a considerat că cererea administrativă nu vizează şi situaţia juridică a ordinului de trecere în rezervă.

Aşa cum a specificat autoritatea pârâtă în răspunsul său, legea nu a reglementat şi situaţia particulară, atipică în care achitarea se obţine printr-o cale extraordinară de atac, respectiv în care ordinul de trecere în rezervă a fost deja emis, ci a avut în vedere, prin cuprinsul art. 89 din Legea nr. 80/1995 numai situaţia juridică normală, în care achitarea se pronunţă în fond sau în căile de atac de reformare.

Acţiunea în anulare formulată de reclamant, subsecventă şi consecventă răspunsului autorităţii pârâte, vizează eliminarea din ordinea juridică a actului administrativ pentru o vătămare produsă la data emiterii lui, dar care a putut fi invocată numai după anularea hotărârii de condamnare (act jurisdicţional, care, până la anulare, a produs efectul specific al puterii de lucru judecat.

Acţiunea introductivă se întemeiază pe argumentul că anularea hotărârii de condamnare trebuie să fie urmată de anularea ordinului de trecere în rezervă, în aplicarea principiului de drept care guvernează efectele nulităţii quod nullum est, nullum producit effectum.

Într-o astfel de ipoteză, anularea ordinului nu trebuie văzută ca un element distinct, ci ca parte a demersului juridic vizând reîncadrarea în funcţia deţinută, ca urmare a achitării în procesul penal (trebuie avute în vedere aici şi celelalte două litigii cu aceleaşi părţi referitor la reîncadrare aflate pe rolul Tribunalului Bacău, dos 8xx/32/2014 şi dos 39xx/110/2014*).

Deci, cererea administrativă de repunere în drepturi constituie şi procedură prealabilă pentru anularea ordinului de trecere în rezervă, iar calcularea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 începând cu data luării la cunoştinţă asupra măsurii de trecere în rezervă înfrânge dreptul de acces la o instanţă, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme cauza de nulitate invocată nu exista la data emiterii/aducerii la cunoştinţă a ordinului, ci ea a luat naştere prin anularea hotărârii de condamnare penală.

Calcularea termenului de la luarea la cunoştinţă asupra ordinului ar face ca dreptul persoanei vătămate de a cere anularea acestuia să nu mai aibă caracter efectiv, ci să fie numai teoretic şi iluzoriu.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă, cu aplicarea greşită a legii, a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii întemeindu-se pe argumentele că, în principal, reclamantul nu a formulat plângere prealabilă prin care să ceară revocarea ordinului, iar în subsidiar, chiar dacă cererea administrativă formulată ar fi socotită plângere prealabilă, ea a fost formulată tardiv (situaţie care echivalează cu neformularea plângerii prealabile şi atrage inadmisibilitatea cererii în contencios administrativ).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art.496 raportat la art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca judecata să fie reluată de la soluţionarea excepţiei de inadmisibilitate, soluţie reformată conform prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinţei civile nr.139 din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauze, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2016.