Mediator's disciplinary sanction challenge remanded after lower court annulled council ruling on procedural and reasoning errors.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Suceava- Secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.04.2014, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de mediere - prin preşedinte, anularea Hotărârii nr. 58/25.01.2014 prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare „observaţie scrisă” , acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit şi cheltuieli de judecată.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Suceava, prin sentinţa nr. 4565/11.09.2014 a Tribunalului Suceava.

2.Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 33/10.11.2014, Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile invocate, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de mediere - prin preşedinte, a anulat Hotărârea nr. 58/25.01.2014 a Consiliului de mediere Bucureşti şi a respins ca nefondată cererea vizând daunele morale.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, cu referire la excepţia vizând lipsa procedurii prealabile, că art. 74 din Hotărârea nr.5/13.05.2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere şi art. 41 din Legea nr.192/2006 nu prevăd necesitatea adresării unei cereri prealabile conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, ci formularea acţiunii direct la instanţă.

Cu privire la excepţia tardivităţii instanţa de fond a reţinut că Hotărârea nr.58/25.01.2014 a Consiliului de mediere Bucureşti a fost comunicată reclamantului la data de 6.03.2014, iar plângerea a fost expediată de reclamant la data de 21.03.2014 conform ştampilei de pe plicul de trimitere, deci cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 41 din Legea nr.192/2006.

Pe fondul cauzei, în esenţă, s-a arătat că în afara unei înşiruiri de texte legale, hotărârea nu cuprinde menţiunile legale obligatorii ale actului administrativ:abaterea săvârşită de reclamant şi care ar fi antrenat răspunderea disciplinară a acestuia şi motivele în fapt şi în drept ale actului administrativ-jurisdicţional emis, iar în lipsa motivării hotărârii atacate suspiciunile menţionate afectează actul în sine, ducând la anularea acestuia.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs pârâtul Consiliul de mediere, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct.5 şi 8 din Codul de procedură civilă, republicat.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele:

- prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004, invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond;

- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere că prin întâmpinare a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei probe;

- în procesul-verbal al comisiei de disciplină încheiat la data de 09.12.2013 era dezvoltată pe larg abaterea disciplinară săvârşită;

-aspectele reţinute de instanţa de fond sunt condiţiile prevăzute de Codul Muncii pentru cazurile în care sunt emise decizii de sancţionare disciplinară a salariaţilor neputând fi reţinute astfel de motive în instanţa de contencios administrativ.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, arătând că:

- au fost corect respinse de către instanţa de fond excepţiile invocate, respectiv neîndeplinirea procedurii prealabile şi tardivitatea cererii de chemare în judecată;

- regulile procedurale prevăzute de art.41 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi de art. 67 din Regulamantul de organizare şi funcţionare a Consilului de mediere, au fost încălcate de pârâtă.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin.(2)-(3) Cod procedură civilă, a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 30.09.2015, conform alineatului (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 24.02.2016, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţiile de contradictorialitate, conform art. 493 alin.(7) Cod procedură civilă.

Recurentul a depus la dosar un set de acte în temiul art. 492 din Codul de procedură civilă (filele 29-62).

6.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoare: Intimatul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 41 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu o acţiune îndreptată împotriva Hotărârii nr. 58/25.01.2014 a Consiliului de mediere Bucureşti prin care i-a fost aplicată sancţiunea cu observaţie scrisă, conform art. 39 lit.a din Legea nr. 192/2006.

Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct.5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurentul a susţinut că prima instanţă, în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin.1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 39 alin.1 poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.

Art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ reglementează regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile administrative, condiţiile şi termenele în care se exercită procedura prealabilă, precum şi cazurile în care procedura prealabilă, prin excepţie de la regulă, nu este obligatorie. Aceste dispoziţii normative devin aplicabile ori de câte ori legea specială prevede dreptul părţii de a se adresa instanţei de contencios administrativ, potrivit legii, sau de a ataca un act administrativ în condiţiile Legii contenciosului administrativ. Art.7 nu este însă aplicabil în cazul actelor administrative reglementate prin acte normative speciale, care prevăd sesizarea directă a instanţei într-un anumit termen ce exclude, în mod logic, parcurgerea unei proceduri prealabile administrative.

Cum, în cauza de faţă, dispoziţia specială prevede posibilitatea atacării hotărârii Consiliului de mediere la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, indiferent de menţiunile inserate în hotărâre, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, prima instanţă respingând în mod corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 C.pr. civ. se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare.

Astfel, instanţa de fond a anulat Hotărârea nr. 58/25.01.2014 a Consiliului de mediere Bucureşti pentru lipsa motivării acestui act administrativ.

Este adevărat că obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.

În acest sens, art. 31 alin.2 din Constituţia României prevede expres că autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerentele legate de competenţa emitentului, ci trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În jurisprudenţa comunitară s-a reţinut în mod constant că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis şi de circumstanţele fiecărui caz.

Or, în cauza de faţă, se constată că la pronunţarea Hotărârii nr. 58/25.01.2014 Consiliul de mediere a avut în vedere dosarul abaterii disciplinare şi propunerea Comisiei de disciplină, însuşindu-şi integral motivarea, astfel cum a fost formulată de Comisia de disciplină în procesul-verbal din data de 19.12.2013.

Se constată, aşadar, că înainte de pronunţarea hotărârii de aplicare a sancţiunii, cercetarea abaterii s-a efectuat de către comisia de disciplină după o procedură reglemetată legal, conform art. 40 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. În cadrul acestei proceduri mediatorul cercetat este îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să îşi formuleze apărarea.

Aşa fiind, nu se mai poate susţine că intimatul reclamant nu a cunoscut considerentele avute în vedere de recurentul Consiliul de mediere pentru aplicarea sancţiunii disciplinare.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei”.

Din analiza actelor dosarului rezultă că recurentul-pârât a solicitat pe cale de întâmpinare încuviinţarea probei cu înscrisuri, cerere asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat. Mai mult decât atât, chiar dacă dispoziţia art. 13 alin.1 nu este imperativă, instanţa „putând” să solicite înaintarea documentaţiei ce a stat la baza emiterii actului administrativ, Înalta Curte apreciază că nu se putea face o analiză exhaustivă a actului administrativ atacat în lipsa acestei documentaţii.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art.497 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul de mediere, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie, prima instanţă urmând a analiza actul administrativ atacat prin prisma documentaţiei ce a stat la baza emiterii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul de mediere împotriva sentinţei nr.33 din 10.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava –Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2016.