Company's suit against administrators admissible despite no shareholders' resolution; appeal rejected, case remanded for merits.

Excepţia inadmisibilităţii. Condiţii de admisibilitate din perspectiva dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : excepţia inadmisibilităţii

asociat unic

NCPC, art. 488 pct. 6, pct. 8

Legea nr. 31/1990 art. 194 alin. (1) lit. c)

Inadmisibilitatea este o excepţie de procedură, legată strict de legala sesizare a instanţei, iar această excepţie poate fi primită numai în condiţiile în care partea utilizează o cale procesuală neprevăzută de lege sau pe care legea o exclude în mod expres ori implicit sau în cazurile în care legea prevede parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţe pe care partea, în mod culpabil, nu o urmează.

Dispoziţiile legale cuprinse în art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu consacră o condiţie de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată a societăţii împotriva administratorilor sau cenzorilor pentru a putea fi invocată cu succes excepţia de inadmisibilitate, lipsa unui înscris care să constate hotărârea asociaţilor de a angaja în proces societatea împotriva administratorilor săi neconstituind un fine de neprimire a acţiunii în justiţie.

Inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată este o excepţie de procedură care intervine pentru cauze extrinseci cererii de chemare în judecată, astfel încât, în cazul în care elementele care au fundamentat admiterea excepţiei inadmisibilităţii au vizat aspecte care intră în registrul de nulităţi ce privesc actele pe care este întemeiată acţiunea, aşadar cauze intrinseci, este gresita solutia instantei de admitere a acestei exceptii.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2125 din 14 decembrie 2016

Prin sentinţa civilă nr. 223 din 1 aprilie 2014 pronunţată în dosar nr. x/30/2013, Tribunalul Timiş a respins excepţia necompetenţei funcţionale ca neîntemeiată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă, a respins acţiunea precizată, formulată de reclamanta pârâtă SC B. SRL în contradictoriu cu pârâtele reclamante A. şi C., ca inadmisibilă. Totodată, prima instanţă a disjuns cererile reconvenţionale şi a dispus înregistrarea lor într-un nou dosar pentru continuarea judecăţii lor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC B. SRL, solicitând, în principal, anularea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 852 din 29 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta B. SRL în contradictoriu cu intimaţii A. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 223/1 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/30/2013, având ca obiect pretenţii. A fost anulată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe - Tribunalul Timiş.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C.proc.civ.

Recurenta susține că instanţa de apel a apreciat sentinţa pronunţată de instanţa de fond ca fiind rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste, soldată cu admiterea eronată a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Instanţa de apel a menționat art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată, însă a motivat aplicarea acestor dispoziţii atunci când societatea comercială are cel puţin doi asociaţi, nu și atunci când societatea comercială are un singur asociat.

De asemenea, manifestarea de voinţă a reclamantei-intimate nu ar fi fost de natură să îi constituie, modifice ori să îi stingă un drept recurentei şi nici să o includă în vreun raport juridic cu societatea reclamantă. De aceea, nu ar fi existat obligaţia de comunicare a hotărârii adoptate către recurentă. S-a mai reținut că hotărârea respectivă nu i-a atribuit recurentei nicio calitate specială faţă de societatea reclamantă.

Instanţa de apel nu a reţinut apărările privind ratificarea cererii de chemare în judecată, apreciindu-le ca fiind inutile, însă a reţinut, în schimb, că voinţa juridică a societăţii comerciale de a promova acest litigiu, este mai presus de orice dubiu.

Raportat la aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată nu consacră o condiţie de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată a societăţii împotriva administratorilor săi, dacă societatea are un singur asociat.

Referitor la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii deoarece, pe de-o parte, instanţa de apel motivează inaplicabilitatea art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată, raportat la forma juridică a societăţii reclamante (SRL cu asociat unic), iar, pe de altă parte, motivează legalitatea hotărârii nr. 377.1/1.10.2012. De asemenea, instanţa de apel a confundat reprezentarea societăţii reclamante în cererea de chemare în judecată, afirmând şi motivând redactarea şi susţinerea acesteia de către asociatul unic. Or, în realitate, cererea de chemare în judecată este formulată de administratorul social al reclamantei-intimate.

Recurenta a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată nu deosebește după cum societatea comercială are asociat unic sau, respectiv, mai mulţi asociaţi, textul enumerând limitativ obligaţiile principale ale Adunării Generale a Asociaţilor. Aceste atribuţii sunt într-adevăr preluate de asociatul unic, atunci când societatea comercială este organizată în această formă, însă, nu se poate susține că textul nu este aplicabil atunci când SRL-ul are un singur asociat.

Instanţa de apel realizează o interpretare greşită a normelor de drept material reţinând că cererea de chemare în judecată a fost formulată prin asociatul unic. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de societatea SC B. SRL, prin administratorul social - persoană fizică, care nu este asociat unic al acesteia, confuzia realizată de instanţa de apel fiind evidentă şi făcând ca raţionamentul să fie unul eronat.

Este evident că hotărârea nr. 377.1/1.10.2012, indiferent de forma şi de momentul la care a fost adoptată a generat un raport juridic dedus judecăţii în prezentul dosar. Instanţa de apel a ignorat aceste aspecte evidente, motivând exact contrariul.

Instanţa de apel, deşi a reţinut legalitatea hotărârii întrucât emană de la asociatul unic, nu a verificat deloc susţinerile privitoare la caracterul semnăturilor indescifrabile ori la data înscrisului, susţineri care ar fi trebuit să determine cel puţin un dubiu referitor la validitatea înscrisului.

Motivarea deciziei din apel este oarecum bizară, susţine recurenta raportat la poziţia procesuală a reclamantei-intimate şi la apărările dezvoltate de aceasta în apel, din care a rezultat în mod evident că această hotărâre, care exprimă voinţa socială, nu a existat la momentul promovării cererii de chemare în judecată.

Art. 1961 din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată nu exclude necesitatea, obligativitatea hotărârii prin care se aprobă promovarea acţiunii în răspundere împotriva administratorilor şi se desemnează persoana care o va susţine, ci arată că atribuţiile Adunării Generale a Asociaţilor le preia asociatul unic, ceea ce în speţă s-a și întâmplat, însă tardiv, după formularea şi înregistrarea cererii de chemare în judecată.

Din redactarea art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată, rezultă că această hotărâre trebuie adoptată anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, nu după formularea acesteia.

Analiza raportului asupra admisibilității în principiu a fost făcută la 25 mai 2016. Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2016 recursul a fost admis în principiu și a fost fixat termen în ședință publică la 14 decembrie 2016, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin decizia atacată a fost anulată sentința instanței de fond și trimisă cauza spre rejudecare acestei din urma instanţe în vederea soluționării cauzei pe fond, instanța de apel reținând că dispoziţiile legale cuprinse în art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu consacră o condiţie de admisibilitate a unei cereri de chemare în judecată a societăţii împotriva administratorilor sau a cenzorilor, ci sunt menite a asigura formarea voinţei sociale, atunci când la aceasta concură mai multe voinţe ale asociaţilor.

Curtea a mai reținut că lipsa unui înscris care să constate hotărârea asociaţilor de a angaja în proces societatea împotriva administratorilor sau a cenzorilor nu constituie un fine de neprimire a acţiunii în justiţie pentru a putea fi invocată cu succes excepţia de inadmisibilitate, ci poate afecta valabilitatea cererii de chemare în judecată, câtă vreme existenţa unei voinţe valabile a societăţii în promovarea demersului judiciar este contestată. În cauza de faţă însă, lipsa voinţei juridice a societăţii de a iniţia prezentul demers judiciar este exclusă, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată emană de la subiectul de drept care exprimă, de unul singur, voinţa societăţii.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanţă a admis în mod greşit excepţia de inadmisibilitate.

Înalta Curte reţine că soluţia dată de instanţa de apel este legală, argumentele acesteia faţă de greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de către instanţa de fond fiind la adăpost de orice critică.

Astfel cum în mod corect a reţinut Curtea, inadmisibilitatea este o excepţie de procedură, legată strict de legala sesizare a instanţei, iar această excepţie poate fi primită numai în condiţiile în care partea utilizează o cale procesuală neprevăzută de lege sau pe care legea o exclude în mod expres ori implicit sau în cazurile în care legea prevede parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţe pe care partea, în mod culpabil, nu o urmează.

Inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată este o excepţie de procedură care intervine pentru cauze extrinseci cererii de chemare în judecată, or în speţă, elementele care au fundamentat admiterea excepţiei inadmisibilităţii au vizat aspecte care intră în registrul de nulităţi ce privesc actele pe care este întemeiată acţiunea, aşadar cauze intrinseci.

Se reţine astfel că acţiunea formulată nu întruneşte cerinţele pentru care o cerere de chemare în judecată să fie respinsă ca inadmisibilă, verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de exercitare a acţiunii urmând să fie făcută odată cu soluţionarea fondului cauzei, ca urmare a anulării sentinţei instanţei de fond.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.