Validity of corporate transformation to limited liability company and relevance of bearer share possession without shareholder option.

Schimbarea formei societății pe acțiuni în societate cu răspundere limitată. Acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor la purtător. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic : acţiune în constatarea dreptului de proprietate

- acțiuni la purtător

Legea nr. 31/1990, art. 113 lit. a), art. 115 alin. (2) teza a a doua

Posesia unor acțiuni la purtător nu îi poate conferi reclamantului, per se, calitatea de asociat în societatea cu răspundere limitată, în cazul în care nu a existat o opțiune a acestuia de prelungire a statutului de asociat în condițiile transformării formei de organizare a societății, calitatea de proprietar asupra acțiunilor rămânând astfel goală de conținut și lipsită de relevanță în contextul schimbării formei societății pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, al cărei capital este divizat în părți sociale, nu în acțiuni.

Prin urmare, este corectă soluţia instanţei de respingere a capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor în patrimoniul reclamantului, deoarece nu s-ar fi putut recunoaşte calitatea de acționar/asociat la o societate care a fost transformată în mod legal într-o societate cu răspundere limitată, la care există numai părţi sociale, în lipsa opțiunii de a deveni asociat la societatea transformată.

Potrivit art.113 lit.a din Legea nr. 31/1990, adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru schimbarea formei juridice a societăţii, decizia în acest sens luându-se cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi, conform art. 115 alin. 2 teza a II-a din lege. Cum în cauză a fost respectată majoritatea calificată prevăzută de lege şi cum legea nu prevede drept condiţie de validitate a hotărârii A.G.E.A. existenţa unui act emis de cenzorii societăţii în legatură cu publicitatea convocării şi cu schimbarea formei de organizare a societăţii, în mod legal au fost înlăturate criticile din recurs având acest obiect, schimbarea formei societăţii fiind legal realizată.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 991 din 31 mai 2016

Prin cererea înregistrată sub nr. x/3/2010 la 17 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții SC B. SRL, C., D., E., F., G., în calitate de asociați, și H. și I., în calitate de administratori, solicitând, în contradictoriu cu aceștia, constatarea dreptului său de proprietate asupra unui nr. de 101 acțiuni la purtător, numerotate de la 87555 - 87655 la SC B. SRL și constatarea calității sale de acționar al acestei societăți comerciale, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 60 - 63 C. proc. civ., reclamantul a chemat în garanție Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (în continuare O.R.C.T.B.) și SC J. SRL, în calitate de cenzor al societății comerciale pârâte, pentru cazul în care va cădea în pretenții, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată.

S-a arătat în motivarea cererii că reclamantul a dobândit proprietatea acțiunilor la purtător menționate la 29 noiembrie 1999, când era cetățean străin și purta un alt nume, între timp acesta dobândind cetățenia română şi schimbându-și numele.

Dobândirea calității de acționar s-a concretizat în actul adițional la actul constitutiv al SC B. SA nr. 3832/21.11.2000 și actul constitutiv actualizat nr. 3833/21.11.2000, formalitățile de publicitate la registrul comerțului fiind îndeplinite conform mențiunii nr. 142520 din 07 decembrie 2000.

Conform mențiunii nr. 74351 din 07 martie 2006, reclamantul a ieșit din societate, acțiunile la purtător aparținând reclamantului figurând ca aparținând pârâtului C., fără ca reclamantul să fi încheiat un contract translativ de proprietate asupra acțiunilor.

Ulterior excluderii reclamantului din societate în modalitatea menționată, societatea și-a schimbat forma de organizare, transformându-se în societate cu răspundere limitată.

Referitor la acționarea în judecată a SC J. SRL, s-a susținut că aceasta se datorează neîndeplinirii obligațiilor pe care le impuneau cenzorului dispozițiile art. 163 și ale art. 166 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 99, art. 73, art. 163 și art. 166 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 60 - 63 și art. 111 C. proc. civ., art. 44 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României.

Prin cererea completatoare formulată la 24 noiembrie 2011, reclamantul a solicitat să se constate că imobilul construcție situat în București, sector 1, în suprafață de 13.569,29 mp, reprezintă aport în natură la capitalul social al SC B. SA.

Prin cererea precizatoare formulată la 13 ianuarie 2012, reclamantul a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra unui număr de 101 acțiuni la purtător; anularea mențiunii referitoare la ieșirea sa din societate înregistrată sub nr. 74351 din 07 martie 2006 în registrul comerțului; anularea tuturor actelor subsecvente și repunerea în situația anterioară.

La solicitarea instanței, prin cererea de la 30 mai 2012, reclamantul a precizat și sistematizat petitul acțiunii sale, învederând ca a învestit instanța cu o cerere în constatarea calității de proprietar al unui număr de 101 acțiuni, numerotate de la 87555 - 87655, la SC B. SA, acțiuni la purtător deținute efectiv conform declarației notariale; repunerea părților în situația anterioară transformării societății, ca efect al nulității absolute a operațiunii de transformare a societății, fără știrea și consimțământul reclamantului sau a celorlalți acționari, cu acordul exclusiv al acționarilor C. si D., cu încălcarea art. 19 din actul constitutiv al societății; constatarea nulității absolute a tuturor actelor încheiate de societate cu începere de la 01 ianuarie 2004 până la data cererii, acte menționate în cerere.

La termenul de judecată din 21 martie 2012, reclamantul a depus o cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în garanție a O.R.C.T.B. și a SC J. SRL.

La 06 iunie 2012 reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții K. și L., cu o motivare similară şi pentru același temei de drept.

La 21 februarie 2013, reclamantul a mai depus o cerere precizatoare a capătului III de cerere, învederând că solicită și anularea hotărârii A.G.E.A. din 30 iunie 2007, a actului adițional nr. 72/30.06.2007 și a actului constitutiv actualizat nr. 73/30.06.2007.

Prin întâmpinarea formulată la 04 mai 2011, pârâta SC B. SRL a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea de la 26 iunie 2013, tribunalul a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect nulitatea absolută a mențiunilor operate în registrul comerțului, reținând că dispozițiile art. 6 alin. (2) Legea nr. 26/1990 și art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009 reglementează o cale specială de atac, anume recursul împotriva încheierii judecătorului delegat, respectiv plângerea împotriva rezoluției persoanei desemnate, căi pe care reclamantul nu le-a exercitat.

Prin sentința civilă nr. 523 din 04 februarie 2015, Tribunalul București, Secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibile cererile privind constatarea nulității absolute a cererilor de depunere și menționare acte în registrul comerțului și a mențiunilor înscrise în registrul comerțului în temeiul acestor acte.

A respins ca nefondate restul pretențiilor.

A luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în garanție a O.R.C.T.B. și a SC J. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în integralitate concluziile raportului de expertiză grafică, în sensul că semnăturile aplicate de reclamant pe înscrisurile depuse pentru verificare conform art. 179 alin. (1) și (2) C. proc. civ., precum și semnăturile aplicate de reclamant în fața instanței de judecată corespund semnăturilor aplicate pe înscrisurile defăimate, rezultând astfel deplinul acord al reclamantului cu privire la operațiunile constatate prin acele acte.

A reținut prima instanță cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra unui număr de 101 acțiuni la purtător deținute la SC B. SA, raportat la dispozițiile art. 99 din Legea nr. 31/1990, faptul că cesiunea convenită nu a fost urmată de predarea efectivă a titlurilor, astfel că reclamantul a păstrat proprietatea acestora, în lipsa tradițiunii înstrăinarea acțiunilor nefiind posibilă.

Calitatea de acționar cu o pondere de 0,11197% la capitalul social, a reținut prima instanță, nu a fost valorificată în ședința adunării generale extraordinare a acționarilor din 11 aprilie 2007, când, prezent fiind în calitate de președinte al consiliului de administrație, reclamantul nu a și-a manifestat dezacordul cu privire la schimbarea formei de organizare a societăţii, decizia fiind luată cu votul reprezentând 94,88803% din participarea la capitalul social, cu respectarea art. 115 din Legea nr. 31/1990.

Totodată, prima instanță a reţinut că înscrisul intitulat „extras din procesul verbal de ședință A.G.E.A. din 11.04.2007” poartă semnătura reclamantului, afirmațiile sale referitoare la falsificarea semnăturii nefiind susținute probator.

Față de acestea, prima instanța a constatat că hotărârea A.G.E.A. din 11 aprilie 2007 prin care s-a dispus schimbarea formei juridice a societății pe acţiuni în societate cu răspundere limitată, precum și actele adiționale întocmite în temeiul acesteia, purtând nr. 58/24.04.2007 și nr. 59/24.04.2007, întrunesc cerințele de valabilitate impuse de lege.

Pentru aceleași considerente a fost respins și capătul de cerere având ca obiect repunerea părţilor în situația anterioară, operațiunea transformării societății în societate cu răspundere limitată fiind legală.

Cu privire la nulitatea hotărârii A.G.E.A., a procesului-verbal de ședință din 24 februarie 2006, a actului adițional nr. 25/28.02.2006 pentru a fi fost adoptate și întocmite fără știrea și acordul reclamantului, s-a reținut, de asemenea, raportat la probatoriul administrat, faptul că reclamantul a participat la adunare în calitate de președinte al consiliului de administrație, prezentând și supunând la vot ordinea de zi, semnând înscrisurile, aspecte rezultând din depozițiile martorilor și concluziile raportului de expertiză administrat în cauză.

De asemenea, prima instanţă a reținut ca nefiind probate motivele de nulitate cu privire la raportul administratorului din 03 martie 2006 referitor la structura acționariatului ulterior ultimei cesiuni.

Cu privire la nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. din 15 mai 2006 prin care s-a dispus reducerea capitalului social cu suma de 4.510.000 lei, prima instanță a apreciat ca fiind neprobate susținerile referitoare la lipsa semnăturii și a acordului liber exprimat, din probatoriu rezultând că reclamantul a participat la adunare și a semnat înscrisurile în legătură cu hotărârea.

A apreciat prima instanță că și în acest caz au fost respectate dispozițiile legale ce reglementează condițiile de cvorum și a procentului de voturi exprimate.

Referitor la nulitatea hotărârii A.G.E.A. nr. 72 din 30 iunie 2007, prin care s-a decis suspendarea din funcția de administrator și încetarea mandatului începând cu 01 iulie 2007 a reclamantului A., precum și numirea în calitate de administrator a numiților H., I. și M., retragerea dreptului de semnătură al administratorului și al directorului general din băncile la care societatea avea deschise conturi, modificarea condițiilor de cvorum și vot, vânzarea imobilelor aflate în patrimoniul societății către terți, prima instanță a înlăturat susținerile reclamantului referitoare la nelegala convocare.

A reținut prima instanță faptul că reclamantul, în calitate de administrator, a realizat convocarea adunării generale, adresele de convocare purtând semnătura sa.

Referitor la legalitatea adoptării hotărârii care nu poartă semnătura asociaților, s-a constatat că hotărârea a fost adoptată cu 94,88803% din capitalul social la a doua convocare, conform art. 12.1 din actul constitutiv, hotărârea cuprinzând și procesul-verbal întocmit cu acest prilej.

Totodată, prima instanţă a reținut, raportat la art. 196 coroborat cu art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, faptul că reclamantul nu este îndreptățit să atace hotărârea cu privire la retragerea mandatului său.

În considerarea acelorași argumente, prima instanţă a respins și cererea de constatare a nulității actului adițional atestat sub nr. 72/30.06.2007 și a actului constitutiv actualizat nr. 73/30.06.2007.

Cererea de constatarea a nulității hotărârii A.G.E.A. din 24 iunie 2009 și, implicit, a actului adițional nr. 57/24.06.2009, prin care s-a dispus schimbarea art. 16.3 din actul constitutiv, întemeiată tot pe lipsa semnăturii și a acordului legal exprimat al reclamantului, a fost respinsă pentru argumente similare celor deja expuse în precedent.

Prima instanţă a respins și cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. din 27 aprilie 2011, prin care s-a convenit preluarea, în calitate de succesoare a asociatului N., a calității de asociat în societate la data de 27 aprilie 2011, în condițiile în care transmisiunea drepturilor autorului s-a produs la data decesului.

A reținut prima instanță că aspectele consemnate de către asociați în cuprinsul hotărârii nu prezintă relevanță raportat la dispozițiile imperative, care își produc efectul independent de voința asociaților.

Prima instanţă a respins și capătul de cerere având ca obiect constatarea naturii juridice a imobilului construcție, situat în București, de aport în natură la capitalul social, cu consecința aplicării unui regim juridic special, înstrăinarea acestuia neputând fi dispusă decât în condițiile expres prevăzute de lege.

Raportat la dispozițiile art. 7 lit. d din actul constitutiv al societății, art. 8, art. 65 și art. 69 din Legea nr. 31/1990, prima instanţă a reținut că, și în situația în care bunul ar constitui aport în natură la capitalul social, acesta figurează ca aparținând patrimoniului societății, asupra sa exercitându-se inclusiv dreptul de dispoziție.

Împotriva sentinței anterior menţionate reclamantul A. a formulat apel, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin întâmpinarea formulată la 01 octombrie 2015, intimata SC B. SRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecinţa menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Prin decizia civilă nr. 1396 din 05 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel s-a întemeiat pe următoarele argumente:

Instanţa de apel a reţinut că raportul de expertiza grafoscopică, prin care s-a stabilit că semnăturile de pe actele contestate de către reclamant aparţin acestuia din urmă, a fost administrat în faţa primei instanţe cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 368/1998, conform cărora laboratoarele interjudeţene de expertize criminalistice au ca atribuţie principală efectuarea primei expertize, în timp ce Institutul Naţional de Criminalistică efectuează, în toate situaţiile, noua expertiză criminalistică în cazurile de o complexitate mai mare.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că nu se impune readministrarea acestei probe, întrucât expertiza efectuată în faţa primei instanţe de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a răspuns tuturor obiectivelor solicitate de către părţi, fiind administrată cu respectarea dispoziţiilor art. 201 şi urm. C. proc. civ.

Faţă de legalitatea şi concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, instanţa de apel a înlăturat criticile apelantului-reclamant referitoare la contrafacerea semnăturii sale de pe înscrisurile defăimate.

Referitor la calitatea de acţionar a apelantului-reclamant, instanţa de apel a reţinut că acesta a păstrat posesia celor 101 acţiuni identificate cu poziţiile 87555 - 87655.

Astfel, s-a apreciat că acţiunile la purtător, acţiuni care nu se identifică în cuprinsul lor cu titularul dreptului de proprietate, fac ca cel ce se află în posesia lor să fie îndreptăţit a exercita toate drepturile aferente calităţii de acţionar prin simpla depunere la societate a acţiunilor.

În continuarea raţionamentului, instanţa de apel a arătat că, în timp ce dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative poate fi transmis prin cesiune, dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se realizează prin simpla lor remitere materială.

Prin urmare, s-a reţinut în apel că, în lipsa remiterii materiale a acţiunilor de către apelantul-reclamant, nu s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestora.

De asemenea, s-a apreciat că, chiar dacă a rămas în posesia acţiunilor, din probatoriul administrat a rezultat că numărul acestora reprezenta o pondere de 0,1% din capitalul social, fapt de natură a permite un control simbolic asupra deciziilor A.G.A., control pe care, însă, apelantul-reclamant nu l-a exercitat ulterior datei de 07 septembrie 2004, dată la care se afirmă cesionarea acţiunilor.

Astfel, instanţa de apel reţine că la 03 martie 2006 raportul administratorului cu privire la structura acţionariatului, după ultima cesiune de acţiune şi majorare de capital, act întocmit şi semnat de către apelantul-reclamant, probează faptul că acesta nu a mai uzat de acţiunile în posesia cărora se afla, nu şi-a exercitat calitatea de titular al unui număr de acţiuni reprezentând 0,11197% din capitalul social, nefiind menţinut printre acţionarii societăţii, neinvocând obiecţiuni cu privire la încălcarea dreptului său.

Mai mult, s-a reţinut în apel că acesta nu a înţeles să îşi afirme calitatea de acţionar nici cu prilejul adunării generale extraordinare a acţionarilor din 11 aprilie 2007, când s-a dispus schimbarea formei de organizare a societăţii în societate cu răspundere limitată.

În continuare, instanţa de apel a constatat că apelantul-reclamant nu şi-a afirmat calitatea de acţionar şi nu şi-a exercitat dreptul de vot în temeiul dreptului de proprietate asupra acţiunilor reprezentând 0,11197% din capitalul social, însă a acceptat mandatul de administrator unic cu drept de semnătură în bancă, mandat pe care nu l-a contestat şi asupra exercitării căruia nu a ridicat obiecţiuni.

Totodată, s-a reţinut că, ulterior cesiunii acţiunilor, apelantul-reclamant a refuzat tradiţiunea acestora, fiind notificat în acest sens prin notificarea nr. 511 din 17 octombrie 2007, fără ca în temeiul posesiei acestora să se manifeste în calitate de titular al dreptului de proprietate.

Astfel, instanţa de apel a constatat că, la data la care s-a hotărât transformarea societății, apelantul-reclamant, prezent la adunare, nu și-a manifestat opțiunea dobândirii calității de asociat conform legii, fapt din care rezultă că nu îi poate fi recunoscută o astfel de calitate.

De asemenea, în apel s-a reţinut că, ulterior pierderii calității de acționar, la data transformării societății - 11 aprilie 2007, în condițiile în care apelantul-reclamant nu a devenit asociat în noua societate, ci îndeplinea doar funcția de administrator unic, adoptarea hotărârilor A.G.A. nu necesita consimțământul său, acestea fiind adoptate în conformitate cu cerințele de cvorum și de vot prevăzute de art. 115 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Referitor la capătul de cerere privind constatarea naturii juridice a imobilului construcție situat în București, de aport în natură la capitalul social, cu consecința încheierii actelor de transfer al dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile speciale ale legii, instanţa de apel a reținut că operațiunea de aport în natură a unui bun la capital social al unei societăți comerciale implică parcurgerea unei proceduri speciale strict reglementate prin lege.

Totodată, în apel s-a constatat că apelantul-reclamant nu a probat parcurgerea etapelor impuse de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind aportul în natură la capitalul social la data constituirii societății sau pe parcursul existenței acesteia și de art. 204 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind majorarea capitalului social cu aport în natură constând într-un imobil.

În continuare, s-a apreciat că dobândirea de către societate a unui imobil în patrimoniu nu implică în mod necesar includerea acestuia în capitalul social, intenția acționarilor/asociaților trebuind concretizată în modificarea actului constitutiv, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Astfel, instanţa de apel a constatat că din probatoriul administrat nu a rezultat că bunul a constituit aport în natură la data constituirii societății, ci faptul că acesta a intrat în patrimoniul societății prin construire, în timpul funcționării acesteia, fără ca ulterior să se fi probat parcurgerea majorării capitalului social cu aport în natură.

Împotriva deciziei civile nr. 1396 din 05 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul schimbării în tot a sentinţei primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia instanţei de apel nu este motivată în fapt şi în drept şi că aceasta cuprinde motive contradictorii.

În susţinerea acestui motiv, recurentul-reclamant susţine că hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde niciun motiv de natură sa sprijine soluţia din dispozitiv, reproducerea unor fraze din hotărârea primei instanţe neconstituind argumente pertinente pentru respingerea apelului.

Totodată, recurentul-reclamant a arătat că decizia pronunţată în apel cuprinde motive contradictorii, enunţând în cuprinsul cererii de recurs considerentele referitoare la păstrarea în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi pierderea calităţii sale de acţionar odată cu transformarea societăţii pe acţiuni în societate cu răspundere limitată.

Astfel, în sprijinul acestui motiv de recurs se susţine că, deşi instanţa de apel a constatat că transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor nu a operat, a respins apelul cu privire la capătul de cerere prin care a recurentul-reclamant a solicitat să se constate că este proprietarul acestor acţiuni.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că hotărârea atacată cu recurs este lipsită de temei legal cu privire la soluţia de respingere a capătului de cerere care vizează constatarea dreptului său de proprietate asupra acţiunilor, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că ar fi trebuit să-şi manifeste opţiunea dobândirii calităţii de asociat sau să-şi afirme calitatea de acţionar.

De asemenea, prin cererea de recurs se susţine că încălcarea sau aplicarea greşită a legii rezultă şi din considerentele identificate la filele 13 şi 14 ale deciziei din apel, care evocă dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi art. 204 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind majorarea capitalului social cu aport în natură, în condiţiile în care respectivele dispoziţii legale reglementează alte instituţii juridice, care nu au legătură cu capătul de cerere formulat de recurentul-reclamant.

Mai mult decât atât, recurentul-reclamant susţine că nici nu a formulat în apel o critică cu privire la soluţia dată de primă instanţă cu privire la această chestiune.

Totodată, se susţine că modificarea societăţii pe acţiuni în societate cu răspundere limitată s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât nu există niciun act emis de cenzorii societăţii din care să rezulte că forma de publicitate a convocării adunării generale şi schimbarea formei de organizare a societăţii au fost aprobate şi certificate de aceştia, potrivit legii.

Intimata SC B. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta vizează situaţiile în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prin cererea de recurs au fost invocate primele două ipoteze ale motivului de recurs anterior menţionat, care vor fi analizate în ordinea invocării lor.

Referitor la ipoteza nemotivării hotărârii atacate trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Analizând decizia atacată prin prisma acestor dispoziţii legale, Înalta Curte apreciază că aceasta îndeplineşte exigenţele prevăzute de lege pentru motivarea hotărârilor judecătoreşti, întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel în adoptarea soluţiei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate pretenţiile recurentului-reclamant.

Astfel, nu poate fi primită critica din cererea de recurs în sensul că motivarea instanţei de apel s-a rezumat la reproducerea unor fraze din hotărârea primei instanţe, întrucât din analiza comparativă a celor două hotărâri rezultă că nu există identitate între considerentele acestora.

În sprijinul constatării existenţei unei motivări proprii a instanţei de apel pot fi indicate considerentele prin care s-a răspuns criticilor din apel referitoare la valoarea probatorie a expertizei grafoscopice administrate în primă instanţă, care nu se regăsesc şi în cuprinsul considerentelor sentinţei.

Totodată, tot cu titlu de exemplu, se constată că considerentele instanţei de apel diferă de cele ale primei instanţe în analiza cererii reclamantului referitoare la constatarea naturii juridice a imobilului construcţie de aport în natură la capitalul social.

Referitor la motivul de recurs constând în existenţa unor considerente contradictorii, dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează cazul existenţei unei contrarietăţi între considerentele hotărârii judecătoreşti, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele rezultă temeinicia acesteia, precum și ipoteza în care considerentele conduc la o soluție, iar dispozitivul consacră soluția opusă.

Din analiza considerentelor pretins contradictorii rezultă că nu există contrarietate între considerentele deciziei din apel, întrucât recurentul-reclamant a prezentat în cuprinsul cererii de recurs doar anumite considerente ale deciziei atacate, făcând abstracţie de cele care explică şi justifică raţionamentul instanţei de apel, pentru a crea o aparenţă de contrarietate.

Astfel, recurentul-reclamant a omis să menţioneze în cererea de recurs şi considerentul instanţei de apel prin care s-a reţinut că numărul acţiuni reprezenta o pondere de 0,11197% din capitalul social, fapt care este de natură a permite un control simbolic asupra deciziilor A.G.A., control pe care oricum recurentul-reclamant nu l-a exercitat ulterior datei cesiunii.

Or, din analiza completă a considerentelor reţinute de instanţa de apel, în succesiunea în care se regăsesc în cuprinsul deciziei atacate cu recurs, rezultă că nu există contrarietate între acestea, instanța supremă urmând a răspunde suplimentar acestei critici întemeiate pe contradicția considerentelor și în cadrul analizei celui de-al doilea motiv de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că nu este incident motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta se referă la situaţiile în care hotărârea atacată cu recurs este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept substanţial.

În analiza motivelor de nelegalitate ce pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va fi analizată cu prioritate critica referitoare la nelegalitatea transformării societăţii pe acţiuni în societate cu răspundere limitată, întrucât modul de soluţionare a acesteia influenţează şi soluţionarea criticii referitoare la respingerea capătului de cerere referitor la constatarea dreptului său de proprietate asupra acţiunilor.

Cu privire la susţinerea recurentului-reclamant în sensul că modificarea societăţii pe acţiuni în societate cu răspundere limitată s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât nu există niciun act emis de cenzorii societăţii din care să rezulte că forma de publicitate a convocării adunării generale şi schimbarea formei de organizare a societăţii au fost aprobate şi certificate de aceştia, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 lit. a) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru schimbarea formei juridice a societăţii, iar potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, decizia de schimbare a formei juridice a societăţii se ia cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, pentru ca o societate să-şi modifice în mod valabil forma juridică, este necesară o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.

Astfel, se poate constata că hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor din 11 aprilie 2007, adoptată cu votul acţionarilor reprezentând 94,88803% din participarea la capitalul social, a respectat dispoziţiile art. 113 lit. a) şi art. 115 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, nu poate fi reţinut argumentul recurentului-reclamant în sensul că valabilitatea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor din 11 aprilie 2007 este condiţionată de un act emis de cenzorii societăţii, din care să rezulte că forma de publicitate a convocării adunării generale şi schimbarea formei de organizare a societăţii au fost aprobate şi certificate de aceştia, întrucât nu exista un text de lege care să impună o astfel de condiţie de valabilitate.

Va fi înlăturată susţinerea recurentului-reclamant în sensul că acţiunile la purtător nu au fost depuse în original de către toţi acţionarii la sediul societăţii, pentru a putea fi prezentate judecătorului delegat în vederea închiderii capitalului social al societăţii pe acţiuni şi pentru a permite trecerea la o altă formă juridică, întrucât aceasta reprezintă, în realitate, o critică de netemeinicie, care tinde la reanalizarea probelor administrate în cauză și la reaprecierea situației de fapt, aspect nepermis în actuala reglementare a recursului, în care se analizează strict motivele de nelegalitate a hotărârii atacate.

Cu privire la critica recurentului-reclamant în sensul că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal cu privire la soluţia de respingere a motivului de apel care vizează constatarea dreptului său de proprietate asupra acţiunilor, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că ar fi trebuit să-şi manifeste opţiunea dobândirii calităţii de asociat sau să-şi afirme calitatea de acţionar, Înalta Curte reţine că aceasta este nefondată.

În soluţionarea acestei critici și aducând argumente care vizează și primul motiv de recurs fundamentat pe contradicția dintre considerente, instanța supremă constată că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a formulată şi modificată în faţa primei instanţe, recurentul-reclamant a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra unui număr de 101 acţiuni la purtător, numerotate de la 87555 - 87655, precum şi a calităţii de acţionar la SC B. SA, fără să solicite, în subsidiar, şi constatarea unui drept de proprietate asupra părţilor sociale ce i s-ar fi cuvenit la aceeaşi societate după transformarea acesteia în societate cu răspundere limitată.

Mai mult decât atât, recurentul-reclamant a solicitat constatarea nulităţii absolute a operaţiunii de transformare a formei juridice a societăţii, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.

În considerarea limitelor învestirii în prezentul proces, astfel cum au fost stabilite de către recurentul-reclamant, precum şi a considerentelor anterior menţionate referitoare la adoptarea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor din 11 aprilie 2007 cu respectarea dispoziţiilor legale, în mod corect a fost respinsă critica din apel referitoare la constatarea dreptului său de proprietate asupra acţiunilor.

Soluţia de respingere a capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor în patrimoniul recurentului-reclamant a fost impusă de faptul că, în ciuda deținerii acțiunilor la purtător (aspect recunoscut de instanțele de fond), nu s-ar fi putut recunoaşte calitatea de acționar/asociat la o societate care a fost transformată în mod legal într-o societate cu răspundere limitată, la care există numai părţi sociale, în lipsa opțiunii de a deveni asociat la societatea transformată.

În alte cuvinte, posesia acțiunilor la purtător nu îi poate conferi recurentului-reclamant, per se, calitate de asociat în societatea cu răspundere limitată, întrucât nu a existat o opțiune de prelungire a statutului de asociat în condițiile transformării formei de organizare a societății, calitatea de proprietar asupra acțiunilor rămânând astfel goală de conținut și lipsită de relevanță în contextul schimbării formei societății pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, al cărei capital este divizat în părți sociale, nu în acțiuni.

De altfel, în evocatul context al schimbării formei juridice a societății, constatarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor era lipsită de interes prin prisma consecințelor pe care le putea produce o atare constatare judiciară, ea fiind lipsită de folos practic în condițiile în care recurentul-reclamant nu a urmărit recunoașterea calității sale de asociat în societatea nou înființată, neavând, așa cum s-a mai subliniat, un petit în acest sens, deși și-a modificat succesiv și în mod consistent cererea de chemare în judecată.

În acest context, apare ca lipsită de substanță critica din cererea de recurs în sensul că instanţa de apel nu s-a întemeiat pe o dispoziţie legală atunci când a reţinut că recurentul-reclamant ar fi trebuit să-şi manifeste opţiunea dobândirii calităţii de asociat sau să-şi afirme calitatea de acţionar. Aceasta întrucât, urmând principiul ubi eadem ratio, eadem solutio esse debet, și în cazul în care nu ar exista o dispoziție legală expresă care să îl oblige pe asociat să opteze pentru continuarea asocierii într-o altă formă societară, această opțiune este implicită, evidentă și necesară, ea trebuind să existe atât la constituirea inițială a asocierii, cât și ori de câte ori există o modificare a acestei asocieri, manifestarea de voință a asociatului fiind de esența principiului asocierii și impunându-se pe toată durata asocierii.

Ultimele două critici din recurs vizează acelaşi aspect, respectiv soluţia de respingere a cererii de constatare a naturii juridice a imobilului construcţie de aport în natură la capitalul social, Înalta Curte reţinând caracterul nefondat al acestora.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului-reclamant în sensul că nu a formulat în apel o critică care să vizeze soluţia dată de prima instanţă cu privire la această chestiune, întrucât chiar prin cererea de apel a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii.

În aceste condiţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel s-a pronunţat şi cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea naturii juridice a imobilului construcţie, de aport în natură la capitalul social.

Faptul că instanţa de apel a reţinut aplicabilitatea altor dispoziţii legale decât cele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată sau cele pe care s-a întemeiat prima instanţă nu constituie de plano și de principiu o depăşire a limitelor învestirii în apel, câtă vreme există o examinare a acestora și o argumentație a reținerii altor temeiuri de drept, aceasta constituind prerogativa exercitării controlului de legalitate recunoscută de lege instanţei de apel.

Referitor la susţinerea din cererea de recurs în sensul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi art. 204 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind majorarea capitalului social cu aport în natură, în condiţiile în care respectivele dispoziţii legale reglementează alte instituţii juridice care nu au legătură cu capătul de cerere formulat de recurentul-reclamant, aceasta este apreciată ca lipsită de temei și va fi înlăturată.

Aplicarea acestor dispoziţii legale a fost precedată de constatarea de fapt în sensul că din probatoriul administrat a rezultat că bunul nu a constituit aport în natură la data constituirii societăţii, acesta intrând în patrimoniul societăţii prin constituire în timpul funcţionării acesteia, fără ca ulterior să se fi probat parcurgerea procedurii majorării capitalului social cu aport în natură.

Plecând de la această constatare de fapt făcută de instanţa de apel, care nu poate fi cenzurată în recurs, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi art. 204 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 au fost corect aplicate prin decizia de apel, întrucât primele dispoziţii legale reglementează modalitatea de subscriere a aportului în natură cu un imobil la capitalul social la data constituirii societăţii, iar cele din urmă dispoziţii reglementează majorarea capitalului social cu un imobil ca aport în natură.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.