Land vindication suspension bid inadmissible as ancillary to rejected low-value appeal; bond refunded

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic : hotărâre definitivă

-suspendarea executării

-inadmisibilitate

NCPC, art. 484, art. 719

Legea nr. 2/2013, art. XVIII

Din coroborarea dispoziţiilor art. 484 alin. (2) și ale art. 719 din Codul de procedură civilă, rezultă că instanţa de recurs poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate dacă s-a plătit cauţiunea şi, evident, dacă se constată că recursul poate fi analizat de instanţă, adică dacă îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

Așadar, în condițiile în care recursul este inadmisibil, valoarea obiectului cauzei fiind situată sub pragul de 1.000.000 lei prevăzut de dispoziţiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată în temeiul art. 484 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, este, pe cale de consecință inadmisibilă.

Secția I civilă, încheierea nr.308 din 16 februarie 2017

La data de 9.01.2017 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, recursul declarat de pârâţii A. şi B., împotriva deciziei nr. 4458 din 3.11.2016 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă.

Separat de cererea de recurs, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la data de 5.01.2017, recurenţii au solicitat suspendarea executării deciziei atacate până la soluţionarea căii de atac, în temeiul dispoziţiilor art. 484 alin. (2) C.proc.civ.

În motivarea cererii de suspendare, petenţii au arătat că prin decizia civilă nr. 4458 din 03.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova in dosarul nr. x/101/2015 și sentinţa civilă nr. 8 din 22.02.2016 a Tribunalului Mehedinţi (schimbată in parte prin decizia Curţii de Apel), s-a dispus: admiterea acţiunii în revendicare, obligarea recurenţilor A. ș B. să lase in deplină proprietate si liniştită posesie terenul în suprafaţă de 350 mp (terenul aferent construcţiilor), s-a admis cererea privind demolarea construcţiilor şi, în consecinţă, obligarea recurenţilor la demolarea construcţiilor C2 în suprafaţă de 41 mp, C3 în suprafaţă de 82 mp, C4 în suprafaţă de 18 mp si a gardului de pe latura de est (toate construcţiile edificate anterior anului 1989); s-a admis cererea privind acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul de sub construcţii; au fost obligaţi recurenţii A. și B. la plata către reclamant a sumei de 20286 euro reprezentând lipsa de folosinţă a terenului in suprafaţa de 350 mp (terenul aferent construcţiilor situat sub construcţii si necesar bunei utilizări a acestora), 1.4025 euro reprezentând lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 257 mp pentru terenul situat sub casă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În dosarul nr. x/225/2016, la data de 20.12.2016, Judecătoria Drobeta Turnu-Severin a admis cererea de încuviinţare a executării silite în toate formele de executare, formulată de intimatul C., respingând cererea de intervenţie a intervenientului A. prin care s-a învederat instanţei de judecată că a fost formulat recurs care, potrivit dispoziţiilor art. 484 alin. (1) C.proc.civ., suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la desfiinţarea de construcţii.

În vederea soluţionării cererii de suspendare a executării deciziei recurate, prin rezoluţia din 12.01.2017, s-a dispus citarea petenţilor cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării cauţiunii în cuantum de 8.592 lei, calculată conform dispoziţiilor art.484 alin.2 C.proc.civ., raportate la cele ale art.719 alin. (2) lit. c) din acelaşi cod, la suma de 409.224 lei, din care 154.224 lei reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă, iar 255.000 lei reprezintă contravaloarea terenului revendicat, fixând termen pentru soluţionarea cererii de suspendare a deciziei recurate la data de 19.01.2017.

La termenul din 19.01.2017, petenţii au depus la dosar dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 8.600 lei, instanţa a dispus amânarea soluţionării cererii la 30.03.2017, faţă de împrejurarea că intimatul C. a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii recursului şi întrucât, cererea de suspendare a executării constituie un incident procedural ivit în cadrul cererii de recurs, acestea fiind indisolubil legate, instanţa a apreciat că se impune analizarea cererii de suspendare odată cu soluţionarea recursului, după derularea procedurii prevăzută de art.493 C.proc.civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 8.02.2017, instanţa a dispus preschimbarea din oficiu a termenului pentru soluţionarea cererii de suspendare, la 16.02.2017, termen acordat şi pentru soluţionarea recursului, în baza dispoziţiilor art.493 alin. (5) C.proc.civ., după finalizarea procedurii de filtru.

Analizând cererea de suspendare a executării, Înalta Curte constată următoarele:

În ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a ICCJ în soluţionarea cererii de suspendare, invocată de intimat prin întâmpinare:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C.proc.civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: „recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege …”, iar conform prevederilor art. 484 alin.(2) C.proc.civ.: „… instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs …”

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor curţii de apel, ceea ce e cazul în speţă, iar ca instanţă de recurs, poate dispune suspendarea executării deciziei recurate.

Aşa fiind, excepţia necompetenţei materiale a ICCJ invocată de intimat apare ca neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.

Cu privire la cererea de suspendare a executării:

Dispoziţiile art. 484 alin. (2) C.proc.civ. prevăd că, la cererea recurentului, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs, sub condiţia depunerii cauţiunii prevăzute la art.719 C.proc.civ.

Din coroborarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că instanţa poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate în condiţiile în care se constată că s-a plătit cauţiunea şi în condiţiile în care, evident,

recursul poate fi analizat de instanţă, adică dacă îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

Cererea de suspendare reglementată de dispoziţiile art. 484 alin. (2) C.proc.civ. constituie un incident procedural ivit cu ocazia soluţionării recursului, acestea fiind indisolubil legate.

Aşa fiind, instanţa învestită cu soluţionarea unei astfel de cereri de suspendare trebuie să verifice, în

primul rând, dacă recursul este admisibil pentru a putea fi soluţionat pe fond.

În speţă, prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâţii B. şi A. împotriva deciziei nr.4458 din 03.11.2016 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă s-au constatat următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.”

În cauză, prezenta acţiune, având ca obiect revendicare şi contravaloare lipsă de folosinţă, constituie o cerere evaluabilă în bani.

Potrivit art. 104 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, valoarea obiectului litigiului are valenţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aceste cauze.

În secţiunea a doua a Titlului III din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost reglementată competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în funcţie de valoarea obiectului cererii introductive de instanţă,

Astfel, ca regulă generală, potrivit dispoziţiilor art. 98 C.proc.civ.: „(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii. (3) În caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi”.

Totodată, dispoziţiile art. 104 din aceiaşi secţiune prevăd că „În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale. În cazul în care valoarea impozabilă nu este

stabilită sunt aplicabile dispoziţiile art. 98”.

Potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C.proc.civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile se aplică corespunzător dispoziţiile art. 104.

În speţă, se constată că petitul principal al cererii de chemare în judecată este cel de revendicare a terenului în suprafaţă de 346 mp, situat în Drobeta Turnu Severin.

Valoarea acestui teren a fost stabilită de instanţa de fond.

Astfel, în sentinţa nr.8 din 22.02.2016 a Tribunalului Mehedinţi, s-a reţinut că, „întrucât

valoarea terenului a fost contestată de părţi, instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. x/225/2011, dosar în care s-a efectuat o expertiză de evaluare a terenului din care rezultă că a fost evaluat la 230 euro/mp, respectiv 975,614 lei/mp, rezultând o valoare totală a terenului de 337.562 lei.

Întrucât reclamantul a contestat această valoare, instanţa a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, prin care terenul în suprafaţă de 346 mp a fost evaluat de expert la suma de 255.002 lei.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâţilor (recurenţi în prezentul dosar) la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului a cărui revendicare se solicită, stabilită la suma totală de 34.311 euro, reprezentând 154.224 lei, la cursul de schimb leu/euro al BNR de 4,49 lei.

În concluzie, având în vedere dispoziţiile art. 98 alin. (2) C.proc.civ., potrivit cărora, pentru stabilirea valorii obiectului litigiului, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, astfel cum în mod greşit susţin petenţii, se constată că valoarea obiectului prezentei cauze este sub pragul de 1.000.000 lei prevăzut de dispoziţiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013, actualizate prin O.U.G. nr.95/2016, astfel că hotărârea curţii de apel nu este supusă recursului.

De altfel, pentru considerentele arătate, la aceeaşi dată, 16.02.2017, Completul de filtru a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâţii B. şi A. împotriva deciziei nr.4458 din 03.11.2016 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă.

În concluzie, constatând că recursul declarat în cauză este inadmisibil, că suspendarea executării prevăzută de art. 484 alin. (2) C.proc.civ. constituie un incident procedural, indisolubil legată de admisibilitatea cererii de recurs, având în vedere argumentele și temeiurile de drept expuse, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare formulată de petenţii A. şi B.

Față de soluția dispusă în cauză, în temeiul art. 1064 alin. (4) C.proc.civ., s-a dispus, din oficiu, în favoarea petenţilor, restituirea cauțiunii achitate în cuantum de 8.600 lei, consemnată cu recipisa din 17.01.2017, aflată la registrul de valori al instanţei.