Civil dispute over property rights and registry overlap; absolute nullity of appellate judgment due to party’s death before closing of debates

Decesul uneia dintre părți intervenit anterior momentului închiderii dezbaterilor. Pronunțarea hotărârii în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală. Nulitate.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Părțile.

Index alfabetic : nulitate

-capacitate procesuală de folosință

C.proc.civ. din 1865, art. 41, art. 304 pct. 5

NCC, art. 35

În cazul în care una dintre părţi era decedată la momentul închiderii dezbaterilor, fără să poată fi aplicabile dispoziţiile art.243 alin. final din Codul de procedură civilă, conform cărora, decesul părţii nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă a intervenit ulterior închiderii dezbaterilor în dosarul respectiv, hotărârea instanţei, precum şi toate actele de procedură săvârşite ulterior decesului părţii şi în legătură cu aceasta, sunt lovite de nulitate absolută. Aceasta deoarece capacitatea procesuală este o condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune, deci o condiţie extrinsecă actului de procedură, astfel încât lipsa capacităţii procesuale de folosinţă atrage nulitatea actului de procedură, nulitate necondiţionată de existenţa vreunei vătămări.

Secția I civilă, decizia nr.248 din 3 februarie 2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.02.2013 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta SC A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Braşov, compus din teren în suprafaţă de 7.322 mp şi construcţie P+E , înscris în CF x3 nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2 şi să se dispună radierea din registrul de carte funciară a notării suprapunerii acestui imobil cu cel cu nr. cadastral 118096, întabulat în CF x6 şi cu imobilul cu nr. cadastral 7007, provenit din dezmembrarea imobilului nr. top 7022/2 din CF x9.

În motivare, reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin actul de adjudecare, emis în dosarul execuţional nr. x/2005 de executorul judecătoresc C., drept care a fost înscris în cartea funciară nr. x3.

În anul 2012 a formulat cerere de actualizare a informaţiilor tehnice, care a fost respinsă prin încheierea din 03.12.20012, pe motiv că documentaţia cadastrală nu a fost recepţionată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, întrucât s-a constatat o suprapunere reală a imobilelor nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2 din CF x3, al căror proprietar este reclamanta, cu nr. cadastral 118096 din CF x6, în suprafaţă de 6087 mp al cărei proprietar este pârâtul B. şi cu nr. cadastral 7007, provenit din dezmembrarea imobilului nr. top 7022/2 din CF x9, în suprafaţă de 1287 mp, aflată în proprietatea Statului Român.

La termenul de judecată de la 10.06.2013, reclamanta a depus cerere de modificare a acţiunii în constatare, precizând că aceasta este, de fapt, acţiune în revendicare imobiliară, prin care solicită obligarea pârâtului B. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în municipiul Braşov, compus din teren în suprafaţă de 7322 mp şi construcţie P+E din cărămidă, înscris în CF x3 sub nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2.

Ulterior efectuării expertizei tehnice de identificare imobiliară, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului B. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Braşov, compus din teren în suprafaţă de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, nr. cadastral 118096, înscris în CF x6. A solicitat, de asemenea, să se constate, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, dreptul său de proprietate asupra imobilului înscris sub nr. cadastral 7007, compus din teren în suprafaţă de 1287 mp şi construcţie, precum şi radierea suprapunerii amplasamentului imobilului înscris în CF x3 cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, în suprafaţă de 7322 mp peste imobilele cu nr. cadastral 118096, în suprafaţă de 6087 mp (nr. top 7021/1/1) şi nr. cadastral 7007, în suprafaţă de 1287 mp.

În drept, cererea fost întemeiată pe prevederile art.555 C.civ. şi art.111 C.proc.civ.

Prin sentinţa nr.91/S din 19.05.2015, Tribunalul Braşov, Secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată prin întâmpinare; a respins excepţia puterii de lucru judecat, ridicată de pârâtul B. şi excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei cererii de chemare în garanţie, invocate de chemata în garanţie S.N. D. S.A. şi inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, ridicată de Municipiul Braşov, prin Primar; a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C.

A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B., dispunând obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Braşov, compus din teren în suprafaţă de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, nr. cadastral 118096, înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic E., lucrare vizată de O.C.P.I. Braşov prin procesul-verbal de recepţie nr.378/2015; a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris sub nr. cadastral 7007, compus din teren în suprafaţă de 1.287 mp şi construcţie, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de radiere a suprapunerii amplasamentului imobilului înscris în CF x3 cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, în suprafaţă de 7322 mp peste imobilele cu nr. cadastral 118096, în suprafaţă de 6087 mp (nr. top 7021/1/1) şi nr. cadastral 7007, în suprafaţă de 1287 mp; a admis, în parte, cererea de intervenţie accesorie, formulată în interesul reclamantei de intervenienta F., în limitele admiterii cererii reclamantei; a admis cererea formulată de pârâtul B. privind chemarea în garanţie a Municipiului Braşov, prin Primar, care a fost obligat să modifice art.1 al dispoziţiei nr.4636 din 14.05.2010, în sensul de a face o propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral 118096 (nr. top 7021/1/1), teren în suprafaţă de 6087 mp înscris în CF X6, identificat prin raportul de expertiză tehnică; a respins cererea de chemare în garanţie a S.N. D.

S.A., formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, şi a respins cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român este întemeiată, întrucât din conţinutul cărţii funciare nu a rezultat că acesta era proprietarul actual al terenului de 1.287 mp şi al construcţiei edificate pe acesta, pentru a fi justificată chemarea sa în judecată, în scopul constatării dreptului de proprietate al reclamantei. Potrivit menţiunilor din registrul de carte funciară x7, acest imobil a fost dobândit de S.N. D. S.A., în baza Legii nr.15/1990 şi H.G. nr.834/1991, şi a făcut parte din suprafaţa de 7322 mp, înscrisă sub B+158.

Urmare naţionalizării, proprietatea terenului a fost transmisă intimatei-chemate în garanţie S.N. D. S.A. şi, ulterior, reclamantei, aspect care rezultă din cuprinsul cărţii funciare, constatat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

În raport de soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului Statul Român, instanţa de fond a apreciat că nu se impune analiza excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al acestuia, prin Ministerului Finanţelor Publice.

Excepţia puterii de lucru judecat, susţinută de pârât prin raportare la sentinţa civilă nr. 249 din 19.11.2009, pronunţată de Tribunalul Braşov, nu a fost primită de instanţa de fond, deoarece a considerat că această excepţie, manifestată ca o prezumţie, reprezintă un mijloc de probă a raporturilor juridice dintre părţi. Potrivit prevederilor art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.2 C.civ., această prezumţie are caracter absolut în relaţia dintre părţi, motiv pentru care tribunalul a apreciat că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Instanţa de fond a mai constatat că litigiul în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr.249/2009 de către Tribunalul Braşov a fost purtat de pârât cu chematul în garanţie Municipiul Braşov, în temeiul Legii nr.10/2001, şi a avut ca obiect contestarea dispoziţiei emise de primarul Municipiului Braşov în baza acestui act normativ. Prin urmare, a reţinut că reclamanta este terţ faţă de hotărârea menţionată, pe care nu o poate ignora, întrucât aceasta se opune cu valoarea unui fapt juridic şi mijloc de probă, respectiv ca o prezumţie relativă între pârât şi chematul în garanţie.

Prin raportare la faptul că atât reclamanta, cât şi pârâtul au exhibat titluri de proprietate - acesta din urmă fiind beneficiarul prevederilor Legii nr.10/2001, iar reclamanta beneficiara unei proceduri speciale de adjudecare a imobilului de la autoarea sa – tribunalul a constatat că ambele părţi justifică un interes legitim în formularea cererilor de chemare în garanţie. Astfel, a apreciat că este îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art.60 C.proc.civ.

De asemenea, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu a fost primită de instanţa de fond, care a apreciat că prevederile art.520 C.proc.civ. fac trimitere la cele care vizează evicţiunea totală sau parţială privind imobilul adjudecat, în sensul că această acţiune este stinsă dacă imobilul adjudecat era înscris în cartea funciară şi dacă, de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul anterior al dreptului înscris în folosul terţului adjudecatar, au trecut cel puţin 3 ani.

Instanţa de fond a considerat că, în speţă, sunt incidente prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, referitor la momentul începerii curgerii prescripţiei, respectiv de la data când se naşte dreptul la acţiune. Or, dreptul la acţiunea în răspundere pentru evicţiune se naşte la data producerii evicţiunii, deoarece, până în acest moment, obligaţia vânzătorului este condiţională, iar cumpărătorul

nu poate să acţioneze, întrucât prescripţia nu curge împotriva celui care este împiedicat să acţioneze.

Ca atare, a considerat că acest moment este reprezentat de refuzul recepţionării documentaţiei cadastrale de către Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, prin încheierea nr.90090 din 03.12.20012, întrucât s-a constatat o suprapunere reală a imobilelor nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2 din CF x3, având-o ca proprietară pe reclamantă, cu nr. cadastral 118096 din CF x6, în suprafaţă de 6.087 mp, aflat în proprietatea pârâtului B.) şi cu nr. cadastral 7007, provenit din dezmembrarea imobilului nr. top 7022/2 din CF x9, în suprafaţă de 1287 mp, al cărui proprietar este pârâtul Statul Român.

Prin raportare la acest moment, a apreciat că cererea de chemare în garanţie a fost formulată de reclamantă în termenul legal de trei ani, respectiv la data de 03.03.2014.

Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că reclamanta figurează ca fiind înregistrată în evidenţele fiscale cu imobilul în litigiu, potrivit certificatului de atestare fiscală din 19.10.2012. Anterior adjudecării, imobilul s-a aflat în proprietatea intimatei-chemate în garanţie S.N. D. S.A, care l-a dobândit în temeiul Legii nr.15/1990, a întocmit documentaţia avizată de Consiliul Judeţean Braşov şi recepţionată de Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov. Imobilul a făcut obiectul Legii nr.10/2001, întrucât pârâtul a formulat notificarea din 23.07.2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF x7 nr. top.7021, înregistrată sub nr.20710/2001 la Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei Braşov.

A apreciat că situaţia de carte funciară a fost reţinută cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/62/2008 al Tribunalului Braşov, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr.249/2009, definitivă şi irevocabilă, în baza căreia Municipiul Braşov a emis dispoziţia nr.4636 din 14.05.2010, prin care a dispus restituirea către pârât a imobilului în suprafaţă de 6087,40 mp şi a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 590 mp.

Din cuprinsul CF x7, a rezultat că imobilul cu nr. top. 7021,7022 de sub nr. de ordine A+18 – casă de piatră, curte, fabrica de spirt şi clădiri secundare de la Dârste, s-a aflat în proprietatea Firmei x. SA, naţionalizat alături de alte imobile ale aceluiaşi proprietar, în baza Decretului Lege nr.119/1948, dispunându-se întabularea dreptului de proprietate al Statului Român prin administrarea Fabricii Y.

Ulterior, imobilul proprietatea Statului Roman a fost dezmembrat în două imobile, respectiv cel de sub A+159 cu nr.top.7021 - teren în suprafaţă de 6957,40 mp şi de sub A+160 cu nr. top.7022 - curte, fabrica şi clădiri secundare în suprafaţă de 10395,40 mp. Apoi, imobilul de la A+159, proprietatea Statului Român, s-a dezmembrat în alte două noi loturi, respectiv cel de sub A+161 - nr. top.7021/1- teren în suprafaţă de 6677,40 mp şi cel de sub A+162-nr.top.7021/2-teren în suprafaţă de 280 mp.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară şi răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi, întocmite de expertul tehnic E., avizate de O.C.P.I. Braşov prin procesul-verbal de recepţie din 25.02.2015, s-a stabilit că terenul cu nr. top 7021/1/1/1 are legătură cu cel al reclamantei S.C. A. S.R.L. cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, în sensul suprapunerii totale reale, deoarece atât în actul nr. x/1990, cât şi în anul 2001, când s-a întocmit documentaţia pentru H.G. nr.834/1991, terenul folosit de S.N. D. S.A. s-a identificat greşit cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2. De fapt terenul, conform schiţelor de carte funciară, era determinat cu parte din nr. top 7021, 7022, cel dintâi având o altă identificare, aproximată de acelaşi expert ca fiind situată în zona blocurilor din str. L.

În ceea ce priveşte titlurile exhibate de părţi, instanţa de fond a apreciat că titlul reclamantei este mai caracterizat faţă de cel al pârâtului, întrucât acesta a fost confirmat de expert, având şi avizul O.C.P.I. Braşov. A constatat că titlul reclamantei are o dată anterioară celui de care se prevalează pârâtul, fiind emis în procedura executării silite, finalizată prin licitaţie publică, cu consecinţa adjudecării bunului imobil pentru care aceasta a efectuat operaţiunile de carte funciară, fiind plătitoare de taxe şi impozite.

Instanţa de fond a arătat că acordarea eficienţei titlului reclamantei a fost justificată şi de împrejurarea că autoarea acesteia a dobândit dreptul de proprietate în condiţiile legii speciale, anterior apariţiei Legii nr.10/2001, certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea S.N. D. S.A. nefiind contestat cu succes în instanţă de pârât, care a formulat notificarea în luna iulie 2001. A reţinut că nici actul de adjudecare nu a fost desfiinţat pe cale judecătorească, bunul aflându-se, în tot acest interval de timp, în patrimoniul reclamantei, contestarea dreptului acesteia fiind posibilă urmare unei nereale identificări a dreptului acesteia şi al pârâtului, constatată de O.C.P.I., cu ocazia solicitării actualizării datelor tehnice ale imobilului de către reclamantă.

Referitor la cererile de chemare în garanţie, instanţa de fond a considerat că, deşi acţiunea dedusă judecăţii s-a subsumat prevederilor Legii nr.10/2001, au operat dispoziţiile art.60 C.proc.civ., interesul pârâtului fiind unul legitim. Prin urmare, a admis cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, prin Primar, cu consecinţa obligării acestuia să modifice art.1 din dispoziţia nr. 4636 din14.05.2010, în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral 118096 (nr. top 7021/1/1), teren în suprafaţă de 6087 mp, înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr.693715/2013, nefăcându-se dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul chematului în garanţie Municipiul Braşov care să poată fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent.

Această soluţie a rezultat din prevederile art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, lipsirea pârâtului de dreptul său asupra imobilului menţionat echivalând cu situaţia în care restituirea în natură devine imposibilă. Astfel, instanţa de fond a apreciat că entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale sau să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare, alte bunuri sau servicii.

Tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art.1 alin.1 şi 2 din Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013. A reţinut, de asemenea, şi aspectele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 269/2014, care a apreciat ca fiind constituţionale prevederile Legii nr.165/2013, respectiv art.16 referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, art.21 alin.6 privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale, valabile la data intrării în vigoare a legii, statuând că procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv este în acord cu prevederile art.44 alin.1 teza a II-a din Constituţia României, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Considerând că reclamanta nu a căzut în pretenţii, în sensul prevederilor art.60 C.proc.civ., instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie a S.N. D. S.A., formulată de reclamantă.

Prin decizia nr.1690 din 14.12.2015, Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr.91/S/2015, pronunţată de Tribunalul Braşov; a admis, în parte, apelul declarat de pârâtul B. şi, în parte, apelul incident declarat de chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin Primar, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a modificat-o în parte, respectiv: a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocată de Municipiul Braşov, prin Primar; a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul B.; a înlăturat din dispozitivul sentinţei obligaţia pârâtului B. de a lăsa reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Braşov, compus din teren în suprafaţă de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, nr. cadastral 118096, înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic E., lucrare vizată de O.C.P.I. Braşov; a respins cererea de intervenţie accesorie, formulată în interesul reclamantei S.C. A. S.R.L. de intervenienta F.; a respins cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, prin Primar, formulată de pârâtul B.; a înlăturat din dispozitivul sentinţei obligaţia chematului în garanţie Municipiul Braşov, prin Primar, de a modifica art.1 al dispoziţiei nr.4636 din 14.05.2010, în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral 118096, nr. top 7021/1/1, teren în suprafaţă de 6087 mp înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară; a păstrat neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a respins, ca nedovedită, cererea de acordare a cheltuielilor la fond, formulată de chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin Primar; a obligat-o pe intimata-reclamantă să plătească apelantului pârât B. suma de 10.455 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a constatat că excepţia tardivităţii precizării de acţiune din 10.06.2013 şi a modificării cererii reclamatei din 27.04.2015 nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art.132 alin.2 pct.1 şi 4 C.proc.civ., în sensul că, la data de 10.06.2013 a fost înlocuită cererea în constatare printr-o cerere în realizare, iar, ulterior, la 27.04.2015, a fost îndreptată eroarea materială din cuprinsul cererii, în sensul că a fost precizat numărul top rezultat în urma efectuării lucrării de expertiză, neexistând o modificare a acţiunii în realizare.

Totodată, a reţinut că, în cauză, reclamanta a susţinut că este deţinătoarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Braşov, compus din teren în suprafaţă de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, nr. cadastral 118096, înscris în CF x6, în condiţiile în care titlul său, constând în actul de

adjudecare priveşte imobilul înscris în CF x3 nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2.

Practic, în temeiul unei ficţiuni juridice, afirmând existenţa unei suprapuneri totale de terenuri, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic E., reclamanta a dobândit legitimare procesuală activă.

A apreciat că instanţa de fond a pornit de la premisa corectă că, la data adjudecării de către reclamantă, existau, conform evidenţelor de CF, distinct două imobile: cel înscris în CF x3, nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, proprietatea fostei SN D. SA, şi cel înscris în CF x1 nr. top 7021/1 teren de 6677,40 mp şi nr. top 7021/2, în suprafaţă de 280 mp, proprietatea Statului Român. Cu toate acestea, prima instanţă a conchis eronat că titlul reclamantei este preferabil, faţă de concluziile expertului, conform cărora terenul cu nr. top 7021/1/1/1 are legătură cu terenul reclamantei S.C. A. S.R.L. cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, în sensul suprapunerii totale reale, deoarece atât în actul nr. x/1990, cât şi în anul 2001, când s-a întocmit documentaţia pentru H.G. nr.834/1991 şi terenul folosit de S.N. D. S.A. s-a identificat greşit cu nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, deşi a reţinut că, de fapt, terenul, potrivit schiţelor de carte funciară, era identificat cu parte din nr. top 7021, 7022, cel dintâi având o altă identificare, aproximată ca fiind în zona blocurilor din str. Lacurilor.

Astfel, a constatat că se pune problema unei duble întabulări în CF, situaţie faţă de care nu este aplicabilă regula priorităţii înscrierilor, conform art.5 din Legea nr.7/1996, întrucât acest text se aplică înscrierilor succesive în aceeaşi carte funciară, şi nu în cărţi funciare diferite - cum este cazul în speţă - şi a unei identificări greşite a terenului folosit de antecesoarea apelantei-reclamante, la momentul obţinerii certificatului de atestare în baza HG nr.834/1991, terenul nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2 având o altă identificare în zona blocurilor din str. L. şi nu pe str. M.

Din această perspectivă, a reţinut că nu este justificat raţionamentul instanţei de fond, care a considerat că este mai bine caracterizat titlul reclamatei. Or, acesta rezidă în actul de adjudecare emis în dosarul execuţional nr. x/2005 înscris în CF nr. x3 nr. top 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/c/2/1/1/1/2, teren identificat greşit încă din anul 2001, iar titlul pârâtului constă în dispoziţia nr.4346/2010, emisă în baza Legii nr.10/2001, conform sentinţei civile nr.249/2009, definitivă şi irevocabilă şi întabulată în mod corect în CF x6 sub nr. top 7021/1/1, identic cu nr. cadastral 118096.

Instanţa de apel a mai constatat că tribunalul a respins, în mod judicios, excepţia puterii de lucru judecat, însă a ignorat caracterul de prezumţie - mijloc de probă de natură să demonstreze raporturile juridice dintre părţi, conform art.1200 pct.4 şi art.1202 alin.2 C.civ. A apreciat că dreptul de proprietate al pârâtului B. asupra imobilului înscris în CF x6 sub nr. top 7021/1/1, identic cu nr. cadastral 118096, stabilit de instanţă pe baza unui raport de expertiză tehnică vizat de O.C.P.I. Braşov, în dosarul nr. x/62/2009 al Tribunalului Braşov, nu poate fi infirmat de concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic E., lucrare vizată, de asemenea, de O.C.P.I. Braşov.

Actul de adjudecare, emis în baza procedurii de executare silită, exhibat de reclamantă, poate face obiectul unui proces de comparare de titluri, fără a se bucura însă de o forţă juridică superioară altui act juridic civil şi nu îi conferă preferabilitate faţă de un alt titlu, mai caracterizat, în condiţiile în care procedura de licitaţie nu a vizat elemente ce ţin de fondul dreptului de proprietate. Titlul pârâtului a fost obţinut în condiţiile unei judecăţi în baza Legii nr.10/2001, care a avut în vedere fondul dreptului de proprietate, terenul în discuţie identificat cu nr. top 7021 şi 7022 fiind proprietatea antecesorilor pârâtului B., naţionalizat prin Decretul Lege nr. 119/1948 şi înscris ulterior ca fiind drept de proprietate al Statului Român.

Instanţa de apel a apreciat că aserţiunile instanţei de fond referitoare la faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 1991, respectiv actul de adjudecare din 2005, nu au fost atacate de către pârât nu se susţin, acesta neavând interesul să atace titlul reclamantei, întrucât atât atestarea dreptului de proprietate al S.N. D. S.A. din 1991, cât şi întabularea dreptului de proprietate al SC A. SRL din 2006 au vizat CF x3, reclamanta fiind dobânditoarea de bună credinţă cu titlu oneros a acestui imobil şi nu a celui înscris în CF x6 nr. top 7021/1/1, proprietatea pârâtului. A considerat că de esenţa acţiunii în revendicare este compararea titlurilor şi nu invalidarea unuia dintre ele, cerere cu care, de altfel, instanţa de fond nu a fost învestită.

Critica apelantei-reclamante SC A. SRL, referitoare la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind fondată, întrucât suprafaţa de 1287 mp, cu nr. cadastral 7007, provenită din dezmembrarea nr. top 7022/2, în suprafaţă de 2985 mp, este înscrisă în CF x9, ca fiind proprietatea Statului Român, dobândit prin naţionalizare, prin Decretul Lege nr.119/1948. A reţinut că lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român este întemeiată, însă pe un alt raţionament, pe temeiul dispoziţiilor art.563 C.civ., întrucât calitate procesuală pasivă poate avea nu doar posesorul, ci şi oricare altă persoană care deţine bunul fără drept. Or, Statul Român deţine imobilul în virtutea unui cu titlu dobândit prin lege, iar pentru a fi admisibilă acţiunea în revendicare este necesar ca bunul să fie deţinut fără drept.

Instanţa de apel a apreciat că, în speţă, nu este aplicabilă teoria aparenţei în drept, ca mijloc de excepţie de dobândire a dreptului de proprietate, în situaţia în care apelanta-reclamantă a dobândit imobilul de la un neproprietar. În acţiunea în revendicare se dă prevalenţă titlului proprietarului iniţial, adică Statului Român. A aplica teoria bunei credinţe a subdobânditorului, ar echivala cu o expropriere de fapt a proprietarului iniţial, ceea ce este contrar legii.

În ceea ce priveşte apelul incident, formulat în condiţiile art.293 C.proc.civ., referitor la greşita admitere de către tribunal a cererii de chemare în garanţie, instanţa de apel s-a considerat ţinută să analizeze, cu prioritate, excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii, a căror greşită soluţionare de către instanţa de fond este criticată prin motivele de apel de către chematul în garanţie Municipiul Braşov, prin Primar. A reţinut că cererea de chemare în garanţie a fost depusă la termenul de judecată din 10.06.2013, la momentul procesual la care a fost înlocuită cererea în constatare cu o cerere în realizare, aceasta nefiind considerată modificată. Astfel, a apreciat că formularea cererii de chemare în garanţie este concomitentă cu înlocuirea cererii în constatare cu acţiune în realizare, respectiv 10.06.2013, prima zi de înfăţişare nefiind 18.03.2013, ci 09.09.2013.

A mai reţinut că excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie este întemeiată, întrucât pârâtul B. a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, prin Primar, solicitând obligarea acestuia să-i restituie în natură un alt teren, de aceeaşi valoare cu cel în litigiu, iar, în cazul în care nu are la dispoziţie un astfel de imobil, să fie obligat la plata contravalorii acestuia la preţul pieţei. Or, instanţa de fond a admis cererea de chemare în garanţie a Municipiului Braşov, prin Primar, şi a dispus obligarea acestuia să modifice art.1 al dispoziţiei nr.4636/2010, în sensul propunerii măsurilor reparatorii prin echivalent, în modalitatea compensării prin puncte, potrivit prevederilor Legii nr.165/2013, pentru imobilul cu nr. cadastral 118096 (nr. top 7021/1/1), teren în suprafaţă de 6087 mp înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză, nefăcându-se însă dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul persoanei chemate în garanţie, care să poată fi acordate în compensare ca măsură reparatorie în echivalent.

Or, instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire, în cauză neexistând un raport juridic obligaţional între pârâtul B. şi Municipiul Braşov, care să nască obligaţia de garanţie. Dispoziţia nr.4636/2010, emisă în baza Legii nr.10/2001, conform sentinţei civile nr.249/2009, definitivă şi irevocabilă, este în vigoare, pârâtul neînţelegând să învestească prin cererea de chemare în garanţie instanţa cu o acţiune în anularea acesteia.

Prin cererea formulată la data de 01.02.2016, apelanta-reclamantă SC A. SRL a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr.1690/2015 a Curţii de Apel Braşov, Secţia civilă.

În motivare, a arătat că instanţa de fond, deşi a analizat fondul cauzei deduse judecăţii, dispunând respingerea cererii de chemare în judecată, nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie a S.N. D. S.A., formulată în temeiul obligaţiei de garanţie pentru evicţiune.

Prin decizia nr.318/Ap din 1.03.2016, Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă a respins cererea de completare a deciziei nr.1690/2015 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că instanţa de fond a admis în parte acţiunea în revendicare, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B., şi a respins şi cererea de chemare în garanţie a S.N. D. S.A.

În cauză, a declarat apel pârâtul B., prin care a criticat soluţia de admitere în parte a acţiunii în revendicare a terenului în suprafaţă de 6087 mp, nr. top 7021/1/1, înscris în CF x6. De asemenea, a declarat apel şi reclamanta SC A. SRL, care a vizat soluţia de respingere a acţiunii în revendicare a suprafeţei de 1287 mp, având nr. cadastral 7007, provenit din dezmembrarea nr. top 7022/2, în suprafaţă de 2.985 mp, înscrisă în CF x9, proprietatea pârâtului Statul Român.

Curtea de apel a apreciat, în raport de circumstanţele speţei, că reclamanta trebuia să formuleze cerere de aderare la apel, în condiţiile art.293 alin.1 C.proc.civ., deoarece obţinuse în primă instanţă restituirea în natură a terenului. Prin urmare, aceasta nu mai avea interes să declare apel principal. Cum partea potrivnică a exercitat această cale de atac, opunându-se restituirii în natură, instanţa de apel a reţinut că reclamanta trebuia să adere la apel şi să solicite ca, în cazul admiterii apelului principal, să fie admisă şi cererea de chemare în garanţie pentru evicţiune a S.N. D. S.A.

Curtea de apel a apreciat că declararea apelului principal de către apelantul-pârât B. şi perspectiva unei eventuale admiteri a acestuia urma să declanşeze procedura prevăzută de art.293 alin.1 C.proc.civ.

Pe cale de consecinţă, a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art.2822 C.proc.civ., în raport de care să se dispună completarea dispozitivului deciziei civile nr.1690/2015 cu privire la cererea de chemare în garanţie a S.N. D. S.A., care nu a făcut obiectul învestirii instanţei de apel.

Împotriva deciziei nr.1690 din 14.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă au declarat recurs reclamanta SC A. SRL şi intervenienta F., înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă la data de 11.04.2016.

Prin motivele de recurs formulate în termen, la data de 26.01.2016, recurenta-reclamantă SC A. SRL a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată de instanţa de apel cu aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ. De asemenea, a arătat că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în ceea ce priveşte soluţia prin care instanţa de apel a menţinut dispoziţiile din sentinţa pronunţată de instanţa de fond, referitoare la cererea de chemare în garanţie a S.N. D. S.A.

Referitor la motivul de recurs prevăzut art.304 pct.7 C.proc.civ., recurenta-reclamantă a învederat că, în ceea ce priveşte capătul principal de cerere având ca obiect revendicarea imobilului în suprafaţă de 6087 mp, situat în Braşov, nr. top 7021/1/1, înscris în CF x6, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, instanţa de apel, procedând la compararea titlurilor exhibate de părţi, a dat preferinţă titlului intimatului-pârât B., pe considerentul că acesta a fost obţinut în condiţiile unei judecăţi derulate în baza Legii nr.10/2001, în care s-au pus în discuţie elemente ce vizează fondul dreptului de proprietate şi în care s-a analizat situaţia juridică a terenului ce face obiectul prezentului litigiu.

Deşi instanţa de apel a reţinut că intimatul-pârât B. nu a avut interesul să atace certificatul de atestare a dreptului de proprietate, respectiv actul de adjudecare emis în 2005 - deoarece atât atestarea, cât şi întabularea pe numele recurentei-reclamante din anul 2006 au vizat imobilul înscris în CF x3 şi nu în CF x6 - în realitate situaţia de fapt este diferită. Astfel, atât certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele autoarei recurentei-reclamante, S.N. D. S.A., în temeiul Legii nr.15/1990, precum şi actul de adjudecare, care reprezintă titlul său de proprietate, au ataşate schiţe, care fac parte integrantă din aceste documente.

Din cuprinsul acestora, reiese că terenul care aparţine recurentei-reclamante este acelaşi cu terenul pretins de intimatul-pârât, atât în ceea ce priveşte amplasarea, cât şi dimensiunile şi vecinătăţile acestuia. Acest aspect a fost cunoscut de intimatul-pârât B. încă de la data la care a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC G. SA, cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x/62/2008, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, în care pârâta a arătat că terenul a trecut din proprietatea sa în proprietatea S.N. D. S.A., care l-a înstrăinat, la rândul său. Prin urmare, terenul nu mai era la dispoziţia unităţii administrativ teritoriale şi nu mai putea fi restituit în natură.

Cu toate acestea, cu rea credinţă, intimatul-pârât B. a efectuat o documentaţie cadastrală extrajudiciară, prin care s-a constatat că terenul solicitat este liber şi poate fi restituit în natură, astfel încât, instanţa, pe baza acestei probe extrajudiciare, fără să ţină cont de înscrisurile care atestau situaţia juridică reală a terenului, a dispus obligarea Municipiul Braşov să-i restituie acestuia, în natură, terenul suprafaţă de 6.087 mp.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie a S.N. D. S.A., cerere care era strâns legată de soluţia dată capătului principal de cerere. A arătat astfel că, deşi instanţa de apel a menţionat că păstrează neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în realitate această menţiune se referă şi la soluţia adoptată de prima instanţă cu privire la cerea de chemare în garanţie. Din această perspectivă, a apreciat că instanţa de apel era obligată să motiveze soluţia referitoare la cererea de chemare în garanţie a S.N. D. S.A., cu atât mai mult cu cât a schimbat soluţia pronunţată asupra cererii principale.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva deciziei civile nr.318/Ap/2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.9 C.proc.civ., a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr.1690 din 14.12.2015 a aceleiaşi instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie a S.N. D. S.A.

În motivare, a arătat că, din considerentele deciziei pronunţate în apel rezultă că instanţa, deşi a analizat fondul cauzei deduse judecăţii, aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie a S.N. D. S.A. Prin urmare, a apreciat că hotărârea curţii de apel este nelegală, din perspectiva încălcării efectului devolutiv al apelului, potrivit căruia instanţa, în această cale de atac, trebuie să examineze toate împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei.

Prin motivele de recurs formulate ulterior, de asemenea, în termen, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea deciziei nr.1690/2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

Astfel, a susţinut, contrar aspectelor reţinute de instanţa de apel, că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.520 C.proc.civ., care stipulează că orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este stinsă, dacă imobilul adjudecat era înscris în cartea funciară şi dacă, de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul anterior al dreptului înscris în folosul terţului adjudecatar, au trecut cel puţin 3 ani.

Prevalându-se de aceste norme legale, recurenta-reclamantă a arătat că terenul în suprafaţă de 7322 mp a fost deţinut în proprietate de S.N. D. S.A. încă din anul din 1990, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară în anul 2001. La data de 14.10.2005, prin actul de adjudecare emis de BEJ C., SC A. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 7322 mp, având nr. topografice 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/l/c/2/l/l/l/2, care a fost înscris în registrul de carte funciară la data de 20.02.2006. Având în vedere că a dobândit imobilul prin adjudecare în cadrul unei proceduri de executare silită, iar dreptul de proprietate al S.N. D. S.A. fusese înscris în cartea funciară cu mai mult de 3 ani înainte de adjudecare, recurenta-reclamantă a susţinut că, în cauză, sunt întrunite cerinţele din art.520 C.proc.civ.

Recurenta-reclamantă a invocat şi încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art.25 din Legea nr.7/1996, în sensul că aceasta a reţinut, eronat, că, în speţă, se pune problema unei duble întabulări în cartea funciară, motiv pentru care nu se poate aplica regula priorităţii înscrierilor în cartea funciară, prevăzută de normele legale menţionate.

Astfel, a arătat că instanţa de apel trebuia să analizeze efectele înscrierii în cartea funciară, în raport de situaţia de fapt existentă la momentul dobândirii dreptului de proprietate de către fiecare dintre părţi. Or, la data de 14.10.2005, când a fost emis actul de adjudecare prin care recurenta-reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, cât şi la 19.11.2009, când a fost pronunţată sentinţa nr.294 de către Tribunalul Braşov, de care se prevalează intimatul-pârât B., imobilul supus litigiului era înscris în cartea funciară nr. x7.

Referitor la identificarea terenului, recurenta-reclamantă a invocat existenţa unei erori în ceea ce priveşte numerele topografice menţionate în actele de proprietate ale S.N. D. S.A., însă a arătat că amplasamentul terenului deţinut în proprietate de aceasta şi apoi de recurenta-reclamantă a fost întotdeauna corect identificat pe hărţile şi planurile deţinute de autorităţile publice.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art.1200 pct.4 şi art.1202 alin.2 C.civ., întrucât a apreciat că, în virtutea unei prezumţii legale, dreptul de proprietate al intimatului-pârât B., stabilit pe baza unui raport de expertiză tehnică extrajudiciară, vizat de O.C.P.I. Braşov, depus de acesta în dosarul nr. x/62/2008 al Tribunalului Braşov, nu poate fi infirmat pe baza raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză de expertul E., lucrare vizată, de asemenea, de O.C.P.I. Braşov.

În motivarea acestei critici, a arătat că sentinţa nr.294/2009, pronunţată de Tribunalul Braşov, nu a fost dată în contradictoriu cu SC A. S.R.L. Or, din moment ce aceasta nu a fost parte în dosarul menţionat, nu îi pot fi opuse constatările instanţei învestite cu soluţionarea acelui litigiu, întrucât prevederile art.1200 pct.4 C.civ. instituie o prezumţie legală cu privire la aspectele care au autoritate de lucru judecat, iar, potrivit prevederile art.1201 C.civ., autoritatea de lucru judecat poate fi invocată numai dacă aspectele judecate sunt puse în discuţie între aceleaşi părţi.

Referitor la compararea titlurilor exhibate de părţi, recurenta-reclamantă a susţinut că în mod corect instanţa de fond a dat preferinţă dreptului său de proprietate.

În acest context, a arătat că a stăpânit în mod continuu terenul, a achitat taxele aferente acestuia, a solicitat eliberarea certificatelor de urbanism de la Primăria Braşov pentru realizarea unui proiect imobiliar, a obţinut autorizaţie de desfiinţare a construcţiei edificate pe teren.

De asemenea, a susţinut că titlul de proprietate de care se prevalează intimatul-pârât B. pentru suprafaţa de 6087 mp este reprezentat de dispoziţia Primarului Municipiului Braşov nr. 4636/2010, emisă în baza sentinţei nr.294/2009 a Tribunalului Braşov. Această hotărâre a fost pronunţată cu ignorarea înscrisului depus de pârâta SC G. SA, care atesta că terenul solicitat de reclamantul B. a trecut în proprietatea S.N. D. S.A. în baza HG nr.834/1991, care ulterior l-a înstrăinat. Prin urmare, terenul revendicat de intimatul-pârât B. nu era liber, astfel încât nu erau îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr.10/2001 pentru ca acesta să poată fi restituit în natură.

Recurenta-reclamantă a învederat că, în speţă, se pune problema unei suprapuneri reale a terenurilor, întrucât există mai multe acte juridice pentru acelaşi amplasament, situaţie determinată de erori în avizarea documentaţiilor sau în stabilirea coordonatelor. Această suprapunere a fost constatată de O.C.P.I. Braşov la momentul întocmirii unei noi documentaţii tehnice de către recurenta-reclamantă şi putea fi sistată numai prin stabilirea titularului dreptului de proprietate, prin soluţionarea acţiunii în revendicare.

Un alt motiv de recurs, formulat de recurenta-reclamantă, a vizat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art.563 C.civ. În acest sens, a arătat că, deşi curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiată critica referitoare la admiterea eronată a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Statul Român de către tribunal, reţinând că din conţinutul cărţii funciare nu rezultă că acesta este proprietar actual asupra terenului de 1287 mp şi a construcţiei aflate pe acesta, pentru a justifica chemarea sa în judecată a menţinut soluţia admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, arătând că în acţiunea în revendicare are calitate procesuală pasivă persoana care deţine bunul fără drept. Or, a reţinut că statul deţine imobilul cu titlul dobândit prin lege.

Cu privire la aceste statuări, recurenta-reclamantă a afirmat că a formulat, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, acţiune în constatare, iar nu acţiune în revendicare, întrucât este posesoarea terenului.

Potrivit informaţiilor furnizate de O.C.P.I. Braşov, terenurile deţinute în proprietate de intimaţii-pârâţi B., în suprafaţă de 6087 mp, şi de Statul Roman, în suprafaţă de 1287 mp, se suprapun cu terenul aflat în proprietatea recurentei-reclamante, pe întreaga suprafaţă a acestuia. Aceste informaţii nu au fost contestate de niciuna dintre părţi. Prin urmare, având în vedere că recurenta-reclamantă exercită posesia asupra acestui teren, nu poate învesti instanţa cu o acţiune în revendicare, ci doar cu o acţiune în constatare a dreptului de proprietate, a cărei finalitate constă în consolidarea dreptului său faţă de cei care ar putea pretinde un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun.

Or, intimatul-pârât Statul Român nu a susţinut, prin întâmpinare, că are posesia terenului, iar, în ceea ce priveşte fondul litigiului, acesta nu a contestat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante, ci a achiesat la concluziile instanţei de fond. În aceste condiţii, a apreciat că este lipsită de temei soluţia instanţei de apel prin care a dat preferinţă, în acţiunea în revendicare, titlului intimatul-pârât Statul Român.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-intervenientă F. a arătat, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art.520 C.proc.civ.

Astfel, a susţinut că, în speţă, este întrunită ipoteza prevăzută de normele mai sus invocate, întrucât, prin actul de adjudecare emis de BEJ C. la 14.10.2005, în dosarul de executare nr. x/2005, recurenta-reclamantă SC A. SRL a dobândit de la intimata-chemată în garanţie S.N. D. S.A. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Braşov, compus din teren în suprafaţă de 7322 mp şi construcţie P + E din cărămidă, înscris în CF nr. x3 (provenită din conversia CF x7), cu nr. topografice 7255/2, 7260/2/1/1/1/2, 7261/1/C/2/1/1/1/2. De asemenea, a arătat că dreptul de proprietate al recurentei-reclamante a fost înscris în CF nr. x3 prin încheierea nr.5678 din 20.02.2006

Intimata-chemată în garanţie S.N. D. S.A. a dobândit imobilul în temeiul Legii nr.15/1990, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriei şi Comerţului la 24.08.2000. Documentaţia întocmită conform H.G. nr.834/1991 a fost recepţionată de Oficiul Judeţean de Cadastru Geodezie şi Cartografie Braşov prin procesul-verbal din 23.03.2000 şi a fost avizată de Consiliul Judeţean Braşov prin procesul-verbal de avizare din 27.07.2000.

Prin urmare, termenul de 3 ani, prevăzut de art.520 C.proc.civ., era împlinit la momentul

adjudecării imobilului de către recurenta-reclamantă.

Recurenta-intervenientă a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată de instanţa de apel cu aplicarea greşită a prevederilor art.1200 pct.4 şi art.1202 alin.2 C.civ. În acest context, a menţionat că, în procedura de comparare a titlurilor exhibate de părţi, în mod corect instanţa de fond a dat preferinţă dreptului de proprietate al recurentei-reclamante şi că orice cerere de evicţiune formulată împotriva acesteia este stinsă.

A arătat că titlul de proprietate exhibat de intimatul-pârât B. pentru suprafaţa de 6087 mp este reprezentat de dispoziţia Primarului Municipiului Braşov nr.4636/2010, emisă în baza sentinţei nr.294/2009 a Tribunalului Braşov.

Recurenta-intervenientă a criticat hotărârea instanţiei de apel şi din perspectiva dispoziţiilor art.563 C.civ., pretins încălcate de instanţa de apel.

A menţionat, în acest sens, că recurenta-reclamantă a formulat, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, acţiune în constatare, iar nu acţiune în revendicare, întrucât este posesoarea terenului. Din constatările O.C.P.I. Braşov a rezultat că terenurile deţinute în proprietate de intimaţii-pârâţi B., în suprafaţă de 6087 mp, şi Statul Roman, de 1.287 mp, se suprapun cu terenul aflat în proprietatea recurentei-reclamante pe întreaga suprafaţă a acestuia. Or, aceste constatări nu au fost contestate de niciuna dintre părţi.

Susţinând că recurenta-reclamantă exercită posesia asupra acestui teren, a apreciat că aceasta nu putea învesti instanţa cu o acţiune în revendicare, ci doar cu o acţiune în constatarea dreptului său de proprietate, prin care să urmărească consolidarea dreptului său faţă de cei care ar putea pretinde un asemenea drept asupra aceluiaşi bun. Or, intimatul-pârât Statul Român nu a arătat, prin întâmpinare, că are posesia terenului, iar în ceea ce priveşte fondul litigiului acesta nu a contestat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante, ci a achiesat la concluziile instanţei de fond.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În cauză, au formulat întâmpinări H., moştenitoarea intimatului-pârât B., decedat la data de 16.11.2015, precum şi intimaţii-pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională Braşov, şi intimatul-chemat în garanţie Municipiul Braşov, prin Primar, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Prin încheierea nr.1853 din 8.11.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia, spre competentă soluţionare Secţiei I civile a acestei instanţe.

Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă la data de 14.11.2016.

În şedinţa publică, avocat K. a învederat instanţei că intimatul-pârât B. a decedat la data de 16.11.2015. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri doveditoare, respectiv certificatul de calitate de moştenitor, autentificat sub nr. x din 08.09.2016 de Societatea Profesională Notarială W., din care reiese că unica moştenitoare a acestuia este numita H.; extrasul referitor la înscrierea decesului nr.000001/2016, emis de Autoritatea Oficiului Stării Civile din Gattendorf, Republica Austria şi copie de pe actul de identitate al moştenitoarei defunctului. A precizat că, la momentul dezbaterilor şi al pronunţării deciziei recurate, nu avea cunoştinţă de decesul intimatului-pârât, astfel încât nu a putut înştiinţa instanţa de judecată.

Faţă de înscrisurile depuse la dosar, reprezentantul convenţional al recurentei-reclamante SC A. SRL a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatul-pârât B.

A susţinut că, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.5 C.proc.civ. Cum din conţinutul înscrisurilor înfăţişate reiese că intimatul-pârât era decedat la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, rezultă că aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor art.105 alin.2 C.proc.civ., motiv pentru care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Braşov.

De asemenea, reprezentanta convenţională a recurentei-interveniente F. a arătat că decizia pronunţată

în apel este lovită de nulitate, potrivit dispoziţiilor art.105 alin.2 C.proc.civ.

Examinând recursul declarat în cauză, cu prioritate din perspectiva motivului de ordine publică prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art.304 pct.5 C.proc.civ., „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în

următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: … 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2”.

Nulitatea actului de procedură este sancţiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l total sau parţial de efectele fireşti.

Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă atrage nulitatea actului de procedură, nulitate necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, deoarece capacitatea procesuală este o condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune, deci o condiţie extrinsecă actului de procedură. Această nulitate este recunoscută în doctrina juridică ca fiind un alt caz de nulitate în afara celor prevăzute de art.105 C.proc.civ. (art.105 alin.1 C.proc.civ. se referă numai la necompetenţa instanţei, condiţie exterioară pentru valabilitatea actului de procedură, iar art.105 alin.2 C.proc.civ. se aplică pentru condiţiile proprii ale actului de procedură), subsumat dispoziţiilor art.304 pct.5 C.proc.civ.

În speţa de faţă, nulitatea hotărârii instanţei de apel a fost invocată de recurenta-reclamantă SC A. SRL în faza procesuală a recursului, în acord cu dispoziţiile art.108 alin.1 C.proc.civ., ca motiv de ordine publică, prin raportare la capacitatea procesuală de folosinţă a părţilor în litigiu, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă fiind o excepţie de fond, absolută şi peremptorie.

În cauză, decesul intimatului-pârât B. a survenit la data de 16.11.2015, astfel cum reiese din extrasul privind înscrierea decesului nr.000001/2016, emis de Autoritatea Oficiului Stării Civile din Gattendorf, Republica Austria şi din certificatul de calitate de moştenitor, autentificat sub nr. x la 08.09.2016 de Societatea Profesională Notarială W.

Conform dispoziţiilor art.41 alin.1 C.proc.civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Capacitatea procesuală de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, reprezintă aplicarea în plan procesual a capacităţii civile şi presupune ca partea să fie în viaţă pe tot parcursul procesului.

Potrivit dispoziţiilor art.35 din Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009, în vigoare la data formulării acţiunii civile în cauză, respectiv 07.02.2013, în cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează la moartea acestora.

Astfel, prin deces, intimatul-pârât B. a pierdut capacitatea de folosinţă, nemaiavând, din acest motiv, calitatea de parte în proces.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că decesul intimatului-pârât B. a survenit anterior datei de 08.12.2015, când au fost închise dezbaterile în apel, pronunţarea hotărârii fiind amânată de mai multe ori, respectiv la 11.12.2015 şi la 14.12.2015.

Or, în cazul în care una dintre părţi era decedată la momentul închiderii dezbaterilor la instanța de apel, fără să poată fi aplicabile dispoziţiile art.243 alin. final C.proc.civ., conform cărora, decesul părţii nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă a intervenit ulterior închiderii dezbaterilor în dosarul respectiv, hotărârea instanţei de apel, precum şi toate actele de procedură săvârşite ulterior decesului părţii şi în legătură cu aceasta, sunt lovite de nulitate absolută.

În acest context, este de reţinut, de asemenea, că declararea nulităţii unui act de procedură are ca efect lipsirea acestuia de efectele conferite de lege, potrivit principiului quod nullum est nulum producit efectum. Efectul de invalidare a actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea prescripţiilor legale se produce din chiar momentul ivirii nulităţii, iar nu din momentul constatării acesteia, întrucât nulitatea lipseşte actul de efectele sale în ceea ce priveşte funcţia sa procedurală.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, decesul intimatului-pârât B. a intervenit pe parcursul soluţionării pricinii în apel, respectiv înainte de a fi închise dezbaterile în apel, apelul fiind analizat în contradictoriu cu o persoană decedată, iar nulitatea în astfel de situaţii nu este condiţionată de existenţa unei vătămări, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art.304 pct.5 şi art.312 alin.5 C.proc.civ., a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva deciziei nr.1690/2015 şi deciziei nr.318/Ap/2016, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă şi de recurenta-intervenientă F. împotriva deciziei nr.1690/2015, pronunţată de aceeaşi instanţă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, judecata urmând a fi reluată de la data de 16.11.2015, cu respectarea cadrului procesual astfel determinat după decesul intimatului-pârât B.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că toate aceste aspecte fac inutilă examinarea celorlalte motive de recurs formulate în cauză, în raport de incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.5 C.proc.civ.