Challenging Final Conviction Based on Decriminalization via Constitutional Court Decision: Applicable Extraordinary Remedy

Intervenirea unei legi penale noi. Decizie a Curţii Constituţionale

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- intervenirea unei legi penale noi

- decizie a Curţii Constituţionale

C. proc. pen., art. 595

Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 C. proc. pen. constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare. În consecinţă, incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 - în sensul verificării existenţei ori a inexistenţei încălcării unei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă - poate fi examinată în procedura reglementată în dispoziţiile art. 595 C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017

Prin sentinţa nr. 74 din 27 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, făcându-se aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior combinat cu art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare; în baza art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. anterior, iar în baza art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

Prin decizia nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, de inculpaţii A., B., C., D. şi E. şi de experta F. împotriva sentinţei nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa menţionată şi, rejudecând, printre altele:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută în art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută în art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de:

- 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pentru infracţiunea prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pentru infracţiunea prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior combinat cu art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

Împotriva deciziei nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a formulat contestaţie la executare A.

În motivarea căii de atac, în esenţă, contestatorul A. a susţinut că, aşa cum reiese din motivarea deciziei nr. 235/A a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat contrar prevederilor deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, pentru o faptă parţial dezincriminată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 595, art. 597 şi art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 7 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a pus în vedere contestatorului să precizeze care este obiectul cauzei, respectiv textul de lege pe care îşi întemeiază contestaţia formulată, având în vedere că de indicarea temeiului legal depinde atât stabilirea competenţei materiale a instanţei, cât şi modalitatea de desemnare a completului de judecată, putând fi vorba, după caz, despre o cauză care se soluţionează de curtea de apel sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv o cauză ce se repartizează aleatoriu sau revine spre soluţionare, în mod direct, completului care a pronunţat anterior decizia contestată, potrivit dispoziţiilor Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, s-a pus în vedere contestatorului A. să indice, în mod expres, dacă cererea formulată are în vedere dispoziţiile art. 598 C. proc. pen. sau art. 595 C. proc. pen.

Prin notele de şedinţă înregistrate la data de 24 martie 2017, contestatorul a precizat că temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Ulterior, prin concluziile scrise înregistrate la data de 30 martie 2017, contestatorul a solicitat să se aibă în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, care constată că dispoziţiile legale cu privire la reglementarea abuzului în serviciu din Codul penal anterior sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii.” Aşadar, în evaluarea aplicării sau menţinerii unei sentinţe penale deja pronunţate, instanţa trebuie să analizeze existenţa faptei de abuz în serviciu, raportându-se exclusiv la considerentele enunţate în decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016. Altfel spus, constatarea că o faptă intră în sfera abuzului în serviciu trebuie să se realizeze numai în situaţiile în care fapta este comisă prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a unei ordonanţe de urgenţă.

A menţionat contestatorul că, în motivarea deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se reţine încălcarea niciunei legi, întrucât nu se poate considera că prin semnarea unor bilete la ordin, chiar şi în situaţia lipsei de disponibil bănesc, ar fi săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, din moment ce legislaţia în vigoare, care reglementează circuitul instrumentelor bancare de tip bilet la ordin, prevede această situaţie, pe care nu o asimilează legii penale.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prima problemă de drept este aceea a identificării naturii solicitării formulate de petent, în raport de conţinutul cererii, în care se invocă lipsa prevederii faptei în legea penală, în urma declarării ca neconstituţional a unui text de lege. Această problemă este dezlegată de hotărârea prealabilă nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a arătat că efectele unei decizii a Curţii Constituţionale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării. Totodată, decizia menţionată arată că, atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei (în acelaşi sens este şi decizia nr. 18/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, precizează decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.”

În consecinţă, cererea formulată de petent urmează a fi examinată în raport cu dubla sa semnificaţie, pe de o parte, invocarea dezincriminării, iar pe de altă parte, sursa acestei dezincriminări, astfel cum este invocată de petent, respectiv o decizie a Curţii Constituţionale, care nu a fost urmată de o intervenţie a legiuitorului în sensul celor dispuse de Curtea Constituţională.

Considerentele ce preced, având în vedere natura hotărârilor din care provin, respectiv două decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date în unificarea practicii judiciare, nu mai impun examinarea deciziei de speţă depusă ca jurisprudenţă de reprezentantul Ministerului Public.

În cele ce urmează, însă, instanţa va examina mijloacele procesuale prin care o parte poate invoca situaţia dezincriminării ca urmare a declarării neconstituţionalităţii unui text de lege. Examenul are în vedere strict aptitudinea procesuală a căii de atac de a permite examinarea unei asemenea cereri.

A doua problemă de drept pusă în discuţie de cererea formulată în prezenta cauză are în vedere procedura aplicabilă atunci când se invocă dezincriminarea unei fapte ca efect al declarării neconstituţionale a unui text de incriminare. Procedura aplicabilă influenţează decisiv competenţa de soluţionare în primă instanţă a respectivei cereri.

Codul de procedură penală prevede mai multe situaţii juridice care decurg din lipsa prevederii unei fapte ca infracţiune.

Astfel, o primă procedură incidentă în cauză este aceea prevăzută în cadrul recursului în casaţie, când poate fi invocat motivul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

O a doua procedură, prevăzută de Codul procedură penală, este aceea descrisă în art. 595 alin. (1), intervenirea unei legi penale noi, care are următorul cuprins: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.”

Au existat şi ipoteze în care au fost invocate prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., „când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.”

Cu privire la aspectul particular al declarării ca neconstituţional a unui text de lege, procedura penală reglementează şi o cale de atac distinctă, aceea a revizuirii, prevăzută în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. („hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate”).

Fiecare dintre ipotezele descrise anterior presupune însă condiţii distincte în care cererile pot fi formulate, astfel încât, pe de o parte, căile extraordinare de atac să nu se suprapună între ele sau cu mijloacele de contestare a punerii în executare a unei decizii definitive, iar pe de altă parte, pentru a se asigura aplicarea efectelor legii de dezincriminare, indiferent de momentul la care aceasta intervine în raport cu data rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare şi indiferent de persoana care o solicită.

Astfel, în ceea ce priveşte recursul în casaţie, pe de o parte, există condiţionarea termenului în care acesta se formulează, iar pe de altă parte, prin comparaţie cu prevederile art. 595 C. proc. pen., apare că momentul la care intervine legea de dezincriminare este situat fie înainte de pronunţarea hotărârii definitive, fie cel târziu până la expirarea termenului de declarare a acestei căi de atac.

În consecinţă, în această primă ipoteză, pot fi valorificate doar acele legi de dezincriminare (mutatis mutandis şi cazul unei decizii a Curţii Constituţionale prin care norma de incriminare este declarată neconstituţională) care intră în vigoare cel târziu până la expirarea termenului de declarare a recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte revizuirea prevăzută în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., motivul prevăzut de lege este legat de admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate în respectiva cauză, atunci când consecinţele încălcării dispoziţiilor constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Contestaţia prevăzută în art. 595 C. proc. pen. extinde posibilitatea de a beneficia de efectele unei legi de dezincriminare dincolo de termenul în care aceasta ar fi putut fi invocată în cadrul unui recurs în casaţie şi de persoanele care ar fi putut formula un recurs în casaţie sau persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate, sursă a dezincriminării, având în vedere că, în cadrul acestei proceduri, invocarea legii de dezincriminare se poate face din oficiu.

Examinând normele ce preced, instanţa constată că persoana condamnată în prezenta cauză a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar că, în realitate, nelămurirea invocată de aceasta reprezintă o problemă de drept, reglementată în mod special în Codul de procedură penală, în art. 595, text care derogă de la dispoziţiile generale. O contestaţie la executare ce vizează nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută nu poate fi formulată în situaţia în care Codul procedură penală prevede o reglementare distinctă a respectivei probleme de drept, astfel cum este cazul în speţă.

Mai mult, prin contestaţia la executare prevăzută în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat ce ţine de incriminare. Pe această cale, se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive. Referitor la cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Drept urmare, având în vedere critica invocată (în sensul că a fost condamnat contrar prevederilor deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, pentru o faptă parţial dezincriminată), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să califice cererea formulată de contestatorul A. ca fiind o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 595 C. proc. pen. şi să trimită cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi, aceasta fiind instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, conform dispoziţiilor art. 595 alin. (2) C. proc. pen.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a calificat cererea formulată de contestatorul A. ca fiind o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 595 C. proc. pen. şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Iaşi.