Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1549/2004 AI generated

Appeal against dismissal of challenge to international commercial arbitration award on lease termination fees rejected

Case Number Decizia nr. 1549/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's rejection of the action to annul the international commercial arbitration award. The dispute concerned a challenge to an arbitral decision that ordered a defendant to pay lease rates, termination fees, and arbitration costs to the claimant, with the appellant arguing violations of procedural regulations regarding the communication and signing of the award, as well as the lack of reasoning for rejecting its counterclaim. The court held that the appeal was unfounded because the challenged award was sufficiently motivated on all aspects submitted to judgment, and the appellant’s arguments regarding evidence administration and contract interpretation exceeded the limited scope of judicial review permitted under Article 364 of the Code of Civil Procedure, which restricts annulment grounds to specific statutory exceptions.

Legislator headnote

AI generated

art. 364 pct. 9 C. proc. civ, art. 358 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 129 C. proc. civ, art. 364 C. proc. civ; Appeal against dismissal of challenge to international commercial arbitration award on lease termination fees rejected: Se susține, sub trimiterea la art. 304 C. proc. civ., că decizia curții de apel este nelegală și netemeinică, deoarece instanța nu a administrat toate probele necesare justei soluționări a cauzei, încălcându-i-se și dreptul la apărare (art. 129 C. proc. civ.).

Keywords

AI generated
commercial arbitration annulment of arbitral award termination of lease international contract article of civil procedure grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 203 din 12 iulie 2001, pronunțată în dosarul nr. 220/2001, de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, A.I. INC, restrânsă, împotriva pârâtei, SC T.C. SRL Craiova, și, în consecință, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamatei 93057 mărci germane, rată leasing și 133.932 mărci germane taxă de reziliere, precum și 8546 mărci germane taxă de arbitraj.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de SC T.A. SRL, împotriva reclamantei.

Împotriva sentinței arbitrale a formulat acțiune în anulare pârâta, SC T.A. SRL Craiova, arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 65 din regulamentul arbitral, privind comunicarea în termen de cel mult o lună a hotărârii, precum și art. 69, în sensul că aceasta nu a fost semnată de toți membrii Tribunalului Arbitral, nu cuprinde motivele pe care se sprijină admiterea capătului de cerere privind taxa de reziliere, ca și pentru reținerea avansului de 20.898 mărci germane de către reclamantă.

La cererea Tribunalului Arbitral, petenta a precizat acțiunea în anulare sub aspectul temeiului de drept, invocând art. 364 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu cuprinde motivarea respingerii cererii sale reconvenționale, și art. 358 C. proc. civ., constând în nerespectarea dreptului la apărare.

Prin decizia nr. 188 din 5 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2140/2001, i-a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în anulare.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs SC T.A. SRL Craiova.

Se susține, sub trimiterea la art. 304 C. proc. civ., că decizia curții de apel este nelegală și netemeinică, deoarece instanța nu a administrat toate probele necesare justei soluționări a cauzei, încălcându-i-se și dreptul la apărare (art. 129 C. proc. civ.).

Se mai susține și că, în cadrul soluționării acțiunii, în anularea hotărârii arbitrale, Curtea de Apel București, nu s-a pronunțat pe fondul cauzei.

În fine, că s-a dat o greșită interpretare contractului dintre părți cu privire la plata ratelor, rezolvarea litigiilor dintre părți și rezilierea contractului.

Criticile sunt neîntemeiate, iar recursul se va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârile arbitrale pot fi desființate numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele prevăzute sub literele a)-i).

Din conținutul acțiunii în anulare, așa cum ea a fost precizată la cererea instanței, rezultă că s-a invocat numai cazul prevăzut de art. 364 pct. g, în sensul că hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu a fost semnată de membrii tribunalului, ori, în mod corect, curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, această critică, hotărârea arbitrală fiind amplu motivată pe toate aspectele supuse judecății.

În ce privește pretențiile, s-a reținut că părțile, în ședința publică, au declarat că nu mai au probe de administrat, iar critica privind nesoluționarea de către curtea de apel a fondului cauzei, excede dispozițiilor art. 364 C. proc. civ., care limitează examinarea hotărârii arbitrale la cazurile acolo prevăzute.

Așa fiind, soluția curții de apel este legală și temeinică.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC T.A. SRL Craiova, împotriva deciziei civile nr. 188 din 5 februarie 2002, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2004.