Decizia nr. 472/A/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedÎn luna iunie a anului 2011, inculpatul A. a pretins și a primit de la martorul C., suma de 6.500 euro, lăsându-l să creadă că are influență asupra judecătorilor D. și E. din cadrul secției penale a Curții de Apel Constanța și că poate să intervină pe lângă aceștia, pentru a-i determina să pronunțe o soluție favorabilă pentru fiul său, F., judecat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor calificat în Dosarul nr. x/118/2010, aflat pe rolul instanței respective, în faza apelului.
Legislator headnote
AI generatedart. 328 alin. (1) C. proc. pen, art. 222 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 327 lit. a) C. proc. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 291 alin. (1) C. pen, art. 5 alin. (1) C. pen; Decizia nr. 472/A/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: , Curtea constată că, potrivit art. 2241 alin. (1)-(3), art. 2242 alin. (1) și alin. (2)243 alin. (1) C. proc. pen. anterior (în vigoare la datele întocmirii proceselor-verbale), investigatorul sub acoperire este lucrător operativ al poliției judiciare, care, în baza autorizației emise de procuror, culege date și informații referitoare la existența infracțiunii și identificarea persoanei față de care există presupunerea că a săvârșit-o, pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului, acele date și informații putând fi folosite în cauza penală și cu privire la persoana la care se referă autorizația.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedFull text
Decizia nr. 472/A/2016
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 04 iulie 2014, emis în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța (verificat, conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen. și art. 222 din O.U.G. nr. 43/2002, sub aspectul legalității și temeiniciei, de către procurorul șef al serviciului anterior menționat), s-a dispus, în temeiul art. 327 lit. a) C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului A. (avocat în cadrul Baroului Constanța) și, respectiv,a inculpatei B. (avocat în cadrul Baroului București), sub acuzația săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- inculpatul A. - trei infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012;
- inculpata B. - o infracțiune de trafic de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și o infracțiune de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012.
Potrivit rechizitoriului, în sarcina celor doi inculpați, a fost reținută săvârșirea următoarelor fapte:
1. În luna iunie a anului 2011, inculpatul A. a pretins și a primit de la martorul C., suma de 6.500 euro, lăsându-l să creadă că are influență asupra judecătorilor D. și E. din cadrul secției penale a Curții de Apel Constanța și că poate să intervină pe lângă aceștia, pentru a-i determina să pronunțe o soluție favorabilă pentru fiul său, F., judecat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor calificat în Dosarul nr. x/118/2010, aflat pe rolul instanței respective, în faza apelului.
2. În luna mai a anului 2013, inculpatul A. a pretins sume de bani și a primit suma de 3.000 lei, de la martorul C., lăsându-l să creadă că are influență asupra judecătorului G. din cadrul secției penale a Curții de Apel Constanța și că îl poate determina pe acesta să pronunțe o soluție favorabilă inculpaților judecați în Dosarul nr. x/36/2012, aflat pe rolul instanței respective, în faza apelului.
3. La data de 06 noiembrie 2013, inculpatul A. a pretins suma de 15.000 euro, de la martorul J., pentru ca, folosindu-și influența pe care a afirmat că o avea asupra judecătorilor G. și E. din cadrul secției penale a Curții de Apel Constanța, să îi determine pe aceștia să respingă recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva hotărârii de achitare pronunțate de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/212/2011, în care martorul era judecat pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
4. În luna septembrie a anului 2012, inculpata B. a pretins și a primit, de la martorul C., suma de 20.000 euro, lăsându-l să creadă că are influență asupra judecătorilor H. și G., iar ulterior și asupra judecătorului B.B., toți din cadrul secției penale a Curții de Apel Constanța și că poate să intervină pe lângă aceștia, pentru a-i determina să pronunțe o soluție de trimitere spre rejudecare, la Tribunalul Constanța, a Dosarului nr. x/36/2012, aflat în faza apelului.
5. În luna aprilie a anului 2014, inculpata B. a exercitat amenințări la adresa martorului C., cu săvârșirea de acte violență, dar și cu privarea lui de libertate, urmărind, pe această cale, să îl determine să renunțe la demersul constând în sesizarea Direcției Naționale Anticorupție cu privire la posibile infracțiuni de corupție săvârșite de ea.
Prin încheierea din data de 08 iulie 2014, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondată, excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București, invocată de inculpatul A., a înlocuit măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar (menținută ulterior, în mod succesiv, inclusiv în cursul judecății, ultima oară prin încheierea din data de 04 noiembrie 2015, până în prezent), în cazul ambilor inculpați, cărora le-a impus să respecte obligațiile prevăzute de art. 215 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) lit. a), d), e) C. pen. și a respins, ca nefondată, contestația inculpatei B. împotriva măsurii sechestrului asigurător, instituită în faza de urmărire penală, prin ordonanța procurorului din data de 01 iulie 2014.
Prin încheierea din data de 12 septembrie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a efectuării actelor și a administrării probelor în faza de urmărire penală, respingând, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpații A. și B. sub aceste aspecte și a dispus începerea judecății.
Motivele care au stat la baza pronunțării încheierii respective, inclusiv în sensul constatării legalității obținerii probelor administrate în faza de urmărire penală, sunt expuse în detaliu în considerentele acesteia.
Contestațiile formulate de cei doi inculpați împotriva încheierii anterior menționate au fost respinse, ca nefondate, prin încheierea din data de 12 decembrie 2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014/a2.
Instanța de apel a făcut aceste precizări prealabile privind funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată și probelor pe care se bazează acesta, întrucât o critică distinctă adusă hotărârii instanței de fond, respectiv sentinței penale nr. 229/F din data de 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, se referă la nepronunțarea asupra aspectelor de nelegalitate aduse de inculpata B. actului de sesizare a instanței încă din faza procedurii de cameră preliminară.
S-a învederat că prin încheierea din 12 septembrie 2014 s-au respins o parte din cererile și excepțiile formulate de inculpată și s-a dispus că celelalte motive invocate vor fi analizate în cursul judecății prin administrarea nemijlocită, în condiții de contradictorialitate, a probelor respective. S-a apreciat astfel că și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Or, potrivit prevederilor art. 54 din N.C.P.P., judecătorul de cameră preliminară, nou organ judiciar creat în aplicarea principiului separării funcțiilor judiciare în procesul penal, prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. c) din N.C.P.P. are, potrivit art. 54 din același cod, competența funcțională:
- de a verifica legalitatea trimiterii în judecată dispusă de procuror;
- de a verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;
- de a soluționa alte situații expres prevăzute de lege.
Pentru exercitarea acestei noi funcții judiciare, N.C.P.P. a reglementat în titlul II al aceluiași cod, obiectul și procedura camerei preliminare, măsurile și soluțiile pe care le poate dispune judecătorul de cameră preliminară precum și calea de atac care se poate exercita împotriva soluțiilor judecătorului de cameră preliminară, a contestației la judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau, după caz, la completul competent potrivit legii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Întreaga reglementare a fost concepută în rațiunea aplicării noului principiu al separării funcțiilor judiciare prevăzut de art. 3 din N.C.P.P., potrivit căruia, instanța nu mai are, în exercitarea funcției de judecată, competența funcțională de a verifica și de a se pronunța asupra competenței și legalității sesizării instanței, asupra legalității administrării probelor și asupra legalității efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală.
Evident că scopul benefic urmărit a fost acela de a se crea noi garanții cu privire la legalitatea, rigoarea și calitatea probelor și actelor efectuate în cursul urmăririi penale, ca fază nepublică a procesului penal precum și cu privire la actul de sesizare al instanței și, totodată, de a se crea condiții de maximă imparțialitate și calitate în activitatea de judecată pentru judecătorul care exercită doar funcția de judecată.
În acest sens, potrivit prevederilor art. 345 din N.C.P.P., în exercitarea acestei noi funcții judiciare, judecătorul de cameră preliminară, verifică și se pronunță, în cameră de consiliu, prin încheiere motivată asupra cererilor și excepțiilor formulate de procuror și de către părți, ori ridicate de el din oficiu, având următoarele competențe:
- să constate neregularități ale actului de sesizare;
- să sancționeze potrivit art. 280 - 282 din N.C.P.P. actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii
- să excludă una sau mai multe probe administrate cu încălcarea legii.
Așadar, probele care nu au fost excluse sau actele de urmărire penală menținute cu ocazia verificării din camera preliminară nu mai pot fi excluse în etapa judecății. Acest aspect reiese din rațiunea legiuitorului care, în expunerea de motive a proiectului Codului, arăta că judecătorul de cameră preliminară evaluează într-un termen scurt și cu caracter definitiv actele de urmărire penală.
În acord cu argumentele Curții Constituționale la pronunțarea Deciziei nr. 641/2014, în etapa judecății nu se mai poate relua problema nelegalității administrării altor probe (cu excepția celor obținute prin tortură sau derivate), însă este de acceptat că, în măsura în care se consideră că etapa camerei preliminare nu permite administrarea probatoriului necesar pentru dovedirea anumitor nelegalități, instanței de judecată, ulterior, trebuie să-i fie asigurată deplinătate de jurisdicție în așa fel încât acuzația în materie penală să fie supusă controlului deplin al unui magistrat independent și imparțial, într-o abordare ce nu implică încălcarea art. 6 din Convenție.
Referitor strict la legalitatea sesizării instanței invocată, trebuie reținut faptul că art. 342 din C. proc. pen. arată că obiectul camerei preliminare îl constituie și verificarea, după trimiterea în judecată, a legalității sesizării instanței, iar la art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. se prevede că în cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități de ale actului de sesizare, încheierea se comunică de îndată parchetului. Oricum, după finalizarea procedurii de cameră preliminară nu se mai poate invoca nelegala sesizare a instanței de judecată de către niciun subiect procesual.
În cursul cercetării judecătorești întreprinsă la nivel de primă instanță s-a procedat, în mod nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate, la ascultarea inculpaților A. și B., care, după ce le-a fost adus la cunoștință dreptul prevăzut de art. 83 lit. a) C. proc. pen., au consimțit să dea declarații (filele 10-13 și 14-15, vol. III), la audierea martorilor menționați în dispozitivul, dar și în considerentele rechizitoriului, I. - investigator sub acoperire cu identitate atribuită (filele 63-65, vol. III), J. (filele 66-68, vol. III), K. (fila 137, vol. III), L. (filele 138-139, vol. III), M. (fila 140, vol. III), N. (filele 141-142, vol. III), O. (fila 143, vol. III), P. (fila 144, vol. III), C. (filele 321-326, vol. III), R. (filele 327-329, vol. III), F. (filele 330-331, vol. III), S.(filele 18-19, vol. IV), T. (filele 20-21, vol. IV), U. (filele 22-24, vol. IV), V. (filele 70-71, vol. IV), X. (fila 72, vol. IV), Z. (filele 150-151, vol. IV) și Y. (filele 152-153, vol. IV), excepție făcând martorii judecători din cadrul Curții de Apel Constanța, G. (decedată), A.A., E., D., H. și B.B. (ale căror declarații din faza de urmărire penală nu au fost contestate de inculpați, fiind valorificate astfel prin prisma dispozițiilor art. 374 alin. (7) C. proc. pen.) și martorul C.C. (neaudiat în faza de urmărire penală, care, cu ocazia punerii în executare a mandatelor de aducere emise pe numele său, nu a fost găsit la domiciliu, neputând fi identificată o altă locație unde să poată fi găsit), la audierea martorilor propuși în apărare de cei doi inculpați, D.D. - pentru inculpata B. (fila 147, vol. IV), E.E., care a prezentat două înscrisuri în susținerea afirmațiilor sale și F.F. - pentru inculpatul A. (filele 148-149, 154 și 176-177, vol. IV) și, respectiv, G.G. - pentru ambii inculpați (filele 203-205, vol. IV), precum și la audierea martorilor despre care, din probatoriul anterior administrat, au rezultat date că ar deține sau ar fi putut deține informații cu privire la faptele ce fac obiectul judecății, H.H. - soția martorului J. (fila 333, vol. III) și I.I. - soția martorului C. și, respectiv, mama martorilor R., F. și G.G. (filele 203-204, vol. V).
Fiecare dintre cei doi inculpați a administrat, în apărare, proba cu înscrisuri, cele care au legătură cu faptele ce fac obiectul judecății urmând a fi menționate și analizate pe parcursul expunerii.
La cererea Parchetului, formulată în legătură cu măsura confiscării extinse și încuviințată de instanță, a fost întocmit, de către expertul desemnat J.J., un raport de expertiză tehnică judiciară în materia construcții, cu privire la clădirea edificată pe terenul din municipiul Constanța, aflată în coproprietatea inculpatului A. și a fostei sale soții (filele 243-282, vol. IV), același expert răspunzând, în cuprinsul unui supliment la raportul de expertiză, obiecțiunilor formulate de Parchet (la susținerea cărora reprezentantul Ministerului Public a renunțat ulterior, conform precizărilor consemnate în încheierea din data de 04 noiembrie 2015) și, respectiv, de inculpatul anterior nominalizat (filele 159-162, vol. V).
La cererile instanței, Curtea de Apel Constanța a comunicat copii certificate de pe toate încheierile și împuternicirile/delegațiile avocațiale din Dosarele nr. x/118/2010, nr. x/212/2011 și nr. x/36/2012, precum și de pe cererea de apel formulată pentru inculpatul F. în primul dosar, iar Tribunalul Constanța a înaintat, în original, Dosarul nr. x/118/2010, care i-a fost ulterior restituit, fiind păstrate copii certificate de pe toate încheierile și împuternicirile/delegațiile avocațiale din dosarul respectiv (înscrisuri depuse în dosarele atașate prezentului dosar).
De asemenea, Curtea de Apel Constanța a comunicat informații cu privire la stabilirea compunerii completului de judecată învestit, în apel, cu soluționarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/36/2012 (filele 185-188, vol. IV).
Tot la cererile instanței, Penitenciarul Spital Poarta-Albă a comunicat informații cu privire la perioada încarcerării deținutului J. și tratamentul medical administrat acestuia în perioada respectivă (filele 131 și 133-134, vol. III), Penitenciarul Poarta-Albă a comunicat informații cu privire la prezența procurorului K.K., din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, în incinta acelui loc de deținere, pentru efectuarea unor activități procesuale (fila 276, vol. III) și, de asemenea, ambele penitenciare anterior menționate, precum și Penitenciarele Tulcea, Slobozia și Rahova au comunicat informații cu privire la vizitele primite de deținutul anterior nominalizat, din partea inculpatului A. și, respectiv, a martorilor L., M. și N. (filele 225-228, 267-269, 271, 273-274, 276, 285-305, vol. III).
La termenele din datele de 14 iulie 2015, 09 septembrie 2015 și 07 octombrie 2015, Curtea de Apel a procedat la audierea/vizionarea, în ședințe publice, a înregistrărilor invocate de Parchet în susținerea acuzațiilor aduse inculpaților, despre aceste activități fiind întocmite procese-verbale (filele 206-207, vol. IV, 17, 139, vol. V).
La cererea instanței, martorul C. a comunicat, în scris, că nu mai deține alte înregistrări decât cele puse la dispoziția Parchetului și că nu cunoaște unde se află aparatura cu care au fost realizate înregistrările respective (fila 293, vol. IV).
Prin încheierea din data de 12 octombrie 2015, Curtea de Apel a respins, în temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., pentru motivele arătate în cuprinsul acelei încheieri, cererile inculpaților A. și B., privind administrarea probei cu expertiza tehnică a înregistrărilor prezentate de Parchet. Inculpata B. a prezentat, în apărare, referitor la înregistrările care o privesc, două rapoarte de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmite de experții L.L. și M.M. (filele 165-198, vol. V).
Pe parcursul judecății, inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza a II-a și alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., cu care instanța, constatând-o admisibilă, a sesizat Curtea Constituțională, prin încheierea din data de 04 martie 2015.
Prin Decizia nr. 778 din data de 17 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, această excepție.
Inculpata B. a formulat o cerere de recuzare a judecătorului din compunerea Curții, respinsă de un alt complet de fond, ca neîntemeiată, prin încheierea din data de 28 aprilie 2015 și, respectiv, două cereri de strămutare a judecării cauzei, ambele respinse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cea dintâi, la data de 08 iunie 2015, în Dosarul nr. x/1/2015, ca neîntemeiată, iar cea din urmă, la data de 02 decembrie 2015, în Dosarul nr. x/1/2015, ca inadmisibilă.
La termenul din data de 04 noiembrie 2015, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în cazul inculpatei B., numai cu privire la infracțiunea de șantaj, schimbarea încadrării juridice, în sensul aplicării, pe lângă art. 207 alin. (1) C. pen., a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, iar Curtea, conformându-se dispozițiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus amânarea judecății, pentru a da posibilitatea inculpatei respective să-și pregătească apărarea în raport cu această cerere.
Analizând și coroborând întregul probatoriu administrat în cauză, prin prisma obiectului judecății, astfel cum este definit în art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel a stabilit următoarea situație de fapt, ce va fi prezentată în continuare în rezumat:
I. Fapta săvârșită de inculpatul A. în legătură cu Dosarul nr. x/118/2010 al Curții de Apel Constanța (pct. 1 din rechizitoriu).
După pronunțarea, la data de 24 iunie 2011, a sentinței penale prin care Tribunalul Constanța l-a condamnat pe martorul F. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, inculpatul A., care a avut calitatea de avocat ales al acestuia la judecata în primă instanță, a pretins și, în parcarea Hotelului x din municipiul Constanța, a primit, în lipsa încheierii unui contract de asistență juridică pentru calea de atac și fără eliberarea de chitanță, suma de 6.500 euro, de la tatăl celui condamnat, martorul C., pe care l-a lăsat să creadă că avea influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța ce urmau să judece apelurile declarate împotriva sentinței respective și căruia i-a promis că va interveni pe lângă acei judecători, folosindu-se inclusiv de invocarea unei relații personale cu președintele Secției Penale a acelei instanțe (judecătorul G.), în sensul obținerii unei hotărâri favorabile fiului său (de achitare sau de aplicare a unei pedepse mai mici, cu suspendarea executării), suma anterior menționată fiind restituită, de către inculpat, martorului C., după pronunțarea, la data de 01 martie 2012, a deciziei nefavorabile a instanței de apel, care a majorat pedeapsa la 7 ani și 6 luni închisoare, cu motivarea că, din diverse motive, nu a reușit să-i determine pe judecătorii din complet (E. și D.) să pronunțe soluția promisă.
Pentru a reține această situație de fapt, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele mijloace de probă:
- înscrisurile din Dosarele nr. x/118/2010 ale Tribunalului Constanța și Curții de Apel Constanța (atașate, în copii certificate, în dosarele anexate prezentului dosar), înscrisurile administrate la cererea inculpatului A. (filele 38 și 40-49, vol. III, d.f.) și informațiile obținute din sistemul Ecris.
- declarațiile martorului C. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești (filele 68-73, 78-81, vol. II, d.u.p. și filele 321-326, vol. III, d.f.)
În declarațiile din faza de urmărire penală, datând din 16 mai 2014 și 22 mai 2014, martorul a relatat următoarele aspecte faptice reținute de Curte drept relevante: când dosarul se afla la Curtea de Apel Constanța, unde judecători au fost E. și D., inculpatul A., care fusese avocatul fiului său, F., în primă instanță, i-a cerut suma de 6.500 euro, pentru a-i da membrilor completului de apel, cu scopul de a pronunța o soluție favorabilă acestuia; în vara anului 2011, în prezența aceluiași fiu, în fața Hotelului x, el i-a dat inculpatului, ce se afla într-un autoturism de culoare neagră împreună cu soția sa, suma anterior menționată, pe care acesta i-a restituit-o după ce instanța de apel l-a condamnat pe F. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, spunându-i că „nu a putut face nimic deoarece pretențiile judecătorilor se triplaseră, în urma unei intervenții a procurorului N.N.”
În declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul, audiat la termenul din data de 27 martie 2015, după ce a precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, a detaliat împrejurările săvârșirii acestei fapte, făcând următoarele precizări relevante în raport cu fapta ce constituie obiectul judecății: când a văzut soluția pronunțată de Tribunalul Constanța cu privire la fiul său, i-a solicitat explicații inculpatului A., iar acesta i-a spus să stea liniștit întrucât „va rezolva la Curtea de Apel Constanța, întrucât mătușa lui, doamna judecător G., era președinte acolo”; inculpatul i-a spus că era nepotul acelui judecător, acest fapt fiind cunoscut însă de „toată lumea” din municipiul Constanța; ulterior, inculpatul i-a spus că judecătorii din completul de apel erau E. și D., afirmând că „acolo este un cui” și că, dacă vroia să obțină o soluție favorabilă pentru fiul său, trebuia să-i dea suma de 6.500 euro, pentru a o da acelor judecători; inculpatul i-a promis că, dacă va plăti această sumă, va obține pentru fiul său fie o soluție de achitare, fie, în cel mai grav caz, o soluție de condamnare cu suspendarea executării pedepsei închisorii;
întrucât era de notorietate în municipiul Constanța că inculpatul este un avocat care „se ocupă de blaturi”, aranjând procese în instanțele locale, a acceptat cererea acestuia; în consecință, la o dată pe care nu și-a amintit-o, reținând doar că era cald afară, s-a întâlnit cu inculpatul, în parcarea Hotelului x din municipiul Constanța, unde i-am înmânat acestuia suma de 6.500 euro; această întâlnire a fost stabilită în prealabil, inculpatul cerându-i să-i aducă rapid acei bani, întrucât atunci trebuiau dați la judecători, conform afirmației sale; la momentul remiterii banilor, era însoțit de fiul său, F., care a rămas în autoturismul cu care se deplasaseră, iar inculpatul a sosit la locul de întâlnire, la volanul autoturismului său, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare de Constanța, având în combinație litera S, în care se afla și soția acestuia, o doamnă blondă; el a coborât din autoturismul personal și s-a apropiat de autoturismul inculpatului, care nu a coborât, astfel că i-a dat banii prin geamul deschis de la portiera din dreptul șoferului; cu acea ocazie, l-a întrebat pe inculpat „ce va obține” în schimbul acelor bani, iar acesta i-a spus „nea F., stai liniștit, că, în cel mai grav caz, o să obțin o soluție de condamnare cu suspendarea executării pedepsei”; inculpatul nu a obținut soluția pe care i-a promis-o, ci, dimpotrivă, instanța de apel l-a condamnat pe fiul său la o pedeapsă mai mare decât cea aplicată în primă instanță; inculpatul a motivat că nu a putut să obțină soluția promisă, întrucât „nu a vrut E.”, unul dintre judecătorii din complet, dar a invocat și faptul că nu a mai putut face „aranjamentul cu judecătorii”, întrucât aceștia și-au triplat pretențiile, primind de la partea adversă, respectiv persoana vătămată, o sumă de trei ori mai mare decât cea pe care a dat-o el; atunci, i-a spus inculpatului că putea să ofere și el triplul acelei sume dacă era nevoie, dar acesta a ridicat din umeri;
în aceste condiții, i-a cerut inculpatului să îi dea banii înapoi, dar acesta a afirmat că trebuia mai întâi să îi ia înapoi de la judecătorul D., cel de-al doilea membru din complet; după trei zile de la această discuție, inculpatul i-a restituit suma de 6.500 euro, în alte bancnote, de o valoare mai mică decât cele pe care i le înmânase; practica inculpatului era aceea de „a băga în față un alt avocat”, care vorbea în proces, iar el se ocupa cu „aranjamentele din spate”, aceeași fiind situația și în cauza respectivă, în care asistența juridică a fiului său a fost asigurată de avocatul E.E., ce avea cabinetul profesional în aceeași clădire unde se afla și cabinetul profesional al inculpatului; inculpatul i-a cerut să-l angajeze formal pe acel avocat, conform practicii anterior menționate, dar și pentru că persoana vătămată striga după el că „este un corupt”;
întrucât a fost nemulțumit din cauza faptului că inculpatul „una i-a promis și alta a făcut”, nu a mai vrut ca acesta să fie avocatul fiului său în recursul, în final respins, care s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
- declarațiile martorului F. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești (filele 138-141, vol. II, d.u.p. și filele 330-331, vol. III, d.f.).
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 21 mai 2014, martorul a relatat următoarele aspecte faptice reținute de Curte drept relevante: inculpatul A., pe care l-a avut drept avocat, i-a spus lui și tatălui său că îi cunoștea pe judecătorii E. și D., care judecau apelul împotriva sentinței de condamnare pronunțate în primă instanță și că putea interveni pe lângă aceștia, pentru a obține o soluție favorabilă în ceea ce îl privește, cerându-le în schimb suma de 6.500 euro; întrucât, după ce s-au consultat, au hotărât să dea suma cerută, având încredere că inculpatul putea interveni pe lângă membrii completului de apel, el și tatăl lui s-au deplasat în parcarea Hotelului x din Mamaia, unde a venit și inculpatul, care, aflat într-un autoturism, împreună cu soția sa, o doamnă blondă, a primit de la cel din urmă suma respectivă; cu toate acestea, completul de apel nu i-a fost favorabil, condamnându-l la o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de prima instanță; din acest motiv, tatăl său i-a cerut explicații inculpatului, care a restituit suma de bani primită, spunând că prețul cerut de judecători se dublase, după ce aceștia discutaseră cu procurorul N.N.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul, audiat la același termen cu tatăl său, dar ulterior ascultării acestuia, fără a putea lua între timp legătura cu el, după ce a precizat că își menține declarația din faza de urmărire penală, a detaliat, la rândul lui, împrejurările săvârșirii acestei fapte, făcând următoarele precizări relevante în raport cu fapta ce constituie obiectul judecății, care concordă cu cele afirmate de martorul C.: după condamnarea sa în primă instanță la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, inculpatul A. i-a spus „să stea liniștit” și, în cabinetul său de avocatură, situat pe strada x, a cerut suma de 6.500 euro, despre care a afirmat că urma să o dea „șpagă” celor doi judecători din completul de apel, E. și D., în timp ce, pentru a-l apăra, „l-a trimis în față”, drept „paravan” în spatele căruia urma ca el să intervină la acei judecători, pe avocatul E.E., cu care a încheiat un contract de asistență juridică pentru care i-a plătit un onorariu de 2.000 de lei, întrucât toată lumea din Constanța știa de „blaturile” inculpatului, care afirma el însuși că avea mai multe mătuși la Curtea de Apel din localitate, între care a nominalizat-o pe G.; după câteva zile, cel mult o săptămână de la această discuție, tatăl său i-a dat inculpatului suma cerută în parcarea Hotelului x din municipiul Constanța, unde acesta a venit într-un autoturism, de culoare negru, în care se afla și o femeie blondă, despre care a presupus că era soția lui; în concret, tatăl său i-a dat inculpatului suma de 6.500 euro, întinzându-i banii prin geamul deschis de la portiera șoferului; inculpatul nu a eliberat chitanță pentru suma primită, întrucât aceasta era „șpaga” lui, în condițiile în care onorariul celui mai bun avocat din Constanța nu depășește, pentru o cauză, 500 euro; ulterior, inculpatul a restituit suma de 6.500 euro.
- raportul de constatare criminalistică, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța din data de 26 mai 2014 (filele 246-251, vol. II, d.u.p.), prin care s-a concluzionat că răspunsurile afirmative ale martorului F. la întrebările relevante ale cauzei („Ți-a promis avocatul A. că intervine pentru o soluție favorabilă a dosarului tău personal, în schimbul sumei de 6.500 euro?”; „Ai văzut când tatăl tău i-a dat lui A. suma de 6.500 euro pentru a interveni la o judecătoare?”; „Știi dacă A. i-a returnat tatălui tău suma de 6.500 euro după soluția din apel?”; „Cunoști faptul că A. este nepotul judecătoarei G.?”) nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
- fișa de identificare a autovehiculului, din baza de date a D.E.P.A.B.D. (fila 169, vol. I, d.u.p.), din care rezultă că autovehiculul respectiv, de culoare negru (menționat în declarațiile martorilor C. și F.), se află în proprietatea inculpatului A., fiind înmatriculat pe numele acestuia la data de 25 noiembrie 2009.
- declarațiile martorului R. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești (filele 128-130, vol. II, d.u.p. și filele 327-329, vol. III, d.f.).
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 22 mai 2014, martorul a arătat că, în luna mai sau iunie a anului 2013, a mers, împreună cu tatăl său, C. și cu unul dintre frați, O.O., la cabinetul profesional al inculpatului A., iar, în discuția purtată cu acea ocazie, pe care au înregistrat-o cu o cameră ascunsă, acesta a confirmat că a primit suma de 6.500 euro, de la tatăl și celălalt frate, F. (între timp condamnat în mod definitiv), pentru a-i da judecătorilor din completul de apel, E. și D. și, de asemenea, că a restituit acea sumă de bani, atunci când pedeapsa fratelui respectiv a fost majorată în calea de atac.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul, audiat la același termen cu tatăl și fratele său, fără a putea lua legătura cu aceștia, după ce a precizat că își menține declarația din faza de urmărire penală, a relatat următoarele aspecte faptice reținute de Curte drept relevante: alături de întreaga familie, a aflat de la tatăl său, C., că acesta a dat suma de 6.500 euro inculpatului A., care a pretins că a remis acea sumă de bani judecătorilor din completul de apel; ulterior, inculpatul a afirmat, în prezența sa, că nu a putut obține, pentru fratele lui, F., o hotărâre favorabilă, întrucât „a vrut D., dar nu a vrut E.” sau invers, motiv pentru care i-a restituit tatălui său, tot în prezența lui, suma de bani anterior menționată.
- declarațiile martorului K. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, datând din 01 iulie 2014 și, respectiv, 04 martie 2015 (filele 139-142, vol. III, d.u.p. și fila 137, vol. III, d.f.), din care Curtea reține, cu relevanță pentru fapta analizată, următoarele afirmații: acesta, de profesie avocat în Baroul Constanța, este fiul judecătorului G., care, la momentul faptei, era președintele secției penale a Curții de Apel Constanța (funcție la care inculpatul A. a făcut referire față de martorul C., pentru a-și dovedi pretinsa influență pe lângă judecătorii instanței respective); inculpatul A. îi este „coleg și amic”, iar, în acele calități, l-a avut invitat la nunta sa, iar el a participat, la rândul lui, tot ca invitat, la nunta acestuia (aspecte care oferă credibilitate susținerilor martorilor C. și F., în sensul că inculpatul, pentru a-i face să se încreadă în influența afirmată, i-a lăsat să înțeleagă, cu toate că probatoriul cauzei nu confirmă că era adevărat, că avea o relație specială, chiar de familie, cu judecătorul care conducea instanța de apel și că, prin acesta, putea interveni, pentru obținerea soluției promise, pe lângă judecătorii din complet).
- declarația (necontestată) a martorei judecător G. din faza de urmărire penală, datând din 03 iulie 2014 (filele 249-252, vol. III, d.u.p.), în care aceasta a confirmat calitatea de președinte al secției penale a Curții de Apel Constanța, aceeași împrejurare rezultând și dintr-un înscris comunicat de instanța respectivă în cursul cercetării judecătorești (fila 188, vol. IV, d.f.).
- declarația martorului E.E., audiat numai în cursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 17 iunie 2015 (filele 148-149, vol. IV, d.f.), din care Curtea reține, drept relevante, în raport cu fapta ce constituie obiectul judecății, următoarele afirmații: el și inculpatul A. au cabinetele individuale de avocatură în aceeași clădire din municipiul Constanța (fiind confirmată astfel susținerea martorului F.); a fost contactat, în vederea acordării asistenței juridice, de către martorul F., pe care îl mai apărase anterior într-o altă cauză, unde a avut însă calitatea de persoană vătămată, acesta venind la cabinetul său împreună cu tatăl lui, martorul C.; cei doi i-au spus că, la judecata în primă instanță, F. fusese asistat juridic de inculpatul A., iar, la întrebarea sa de ce au renunțat la serviciile acelui avocat, i-au răspuns că acesta era ocupat cu organizarea nunții sale (susținere pe care a făcut-o și inculpatul respectiv, însă în mod neverosimil, astfel cum se va arăta ulterior); întrucât a fost contactat cu numai o zi înainte de primul termen de judecată în apel, l-a sfătuit pe F. să solicite amânarea cauzei, în vederea angajării unui apărător ales, iar, la cel de-al doilea termen, el însuși a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării; a încheiat cu martorul F., astfel cum a declarat și acesta, un contract de asistență juridică, în care a fost menționat onorariul convenit, de 2.000 lei, din care i-a fost plătită numai suma (derizorie) de 200 lei, pentru care a eliberat chitanță, afirmații pe care le-a dovedit cu înscrisurile la care a făcut referire (filele 176-177, vol. IV, d.f.); încercând să stabilească strategia apărării, a avut mai multe discuții contradictorii cu martorii F. și C., având puncte de vedere diferite cu privire la probele pe care intenționa să le solicite în apel, iar, în acel context, l-a întrebat pe inculpatul A. cum s-a descurcat cu ei, acesta confirmându-i impresia că erau niște clienți dificili; și-a creat părerea că martorii F. și C. nu aveau nevoie în realitate de un avocat, ci de cineva prin intermediul căruia să prezinte instanței ceea ce doreau ei, fără a-i spune sau a-i lăsa impresia că nu îi interesa ce se întâmpla, întrucât ar fi crezut că soluția era deja „aranjată” cu completul de judecată.
- declarația martorei F.F. (soția inculpatului A. la momentul audierii de la termenul din data de 17 iunie 2015), ascultată numai în cursul cercetării judecătorești (fila 154, vol. IV, d.u.p.), care, după ce i s-a adus la cunoștință dreptul prevăzut de art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., de a refuza să dea declarație, a consimțit la audiere, făcând următoarele afirmații, care se coroborează cu susținerile martorilor C. și F., referitoare la împrejurările întâlnirii când cel dintâi i-a remis inculpatului o sumă de bani: la o dată neprecizată, însă anterioară vacanței judecătorești, se afla împreună cu soțul său, cu care era deja căsătorită civil - eveniment petrecut la data de 13 mai 2011 (fila 78, vol. I, d.f.), în autoturismul acestuia, iar, în drum spre Mamaia, acesta i-a spus că trebuia să se întâlnească cu un client, scop în care a oprit în dreptul Hotelului x; acolo, inculpatul a vorbit cu un bărbat - brunet, mic de statură, plinuț, cu părul dat cu gel (semnalmente ce corespund cu cele ale martorului C.), despre care ulterior i-a spus că era acel client și lucra la Partida RomiloR. - prin geamul deschis de la portiera din dreptul șoferului, fără a coborî din autoturism; după ce inculpatul a luat din autoturism o hârtie format A4, despre care nu știe ce reprezenta și nici dacă avea atașat un alt document și a dat-o bărbatului respectiv, spunându-i că urmau să discute după vacanța judecătorească ce se apropria, acesta i-a înmânat un fișic de bani, în bancnote de 50 lei, legate cu elastic; ea nu a numărat acei bani, dar i s-a părut verosimilă susținerea inculpatului că aceștia, despre care i-a spus că reprezentau onorariu de avocat, erau în valoare de 5.000 lei, având în vedere consistența fișicului; după ce inculpatul a luat acei bani, pentru care nu știe dacă a eliberat chitanță bărbatului anterior menționat, i-a înmânat ei, spunându-i să-i pună în torpedoul autoturismului și, întrucât, în scurt timp, urma să fie oficiată ceremonia religioasă de căsătorie - eveniment petrecut la data de 22 octombrie 2011 (fila 33, vol. III, d.f.), să-i folosească pentru a se ocupa de pregătirile de nuntă.
- înscrisurile referitoare la perioada și costul voiajului de nuntă al inculpatului A. și martorei F.F. (filele 35-37, vol. III, d.f.), din care rezultă că aceștia au solicitat, la data de 26 septembrie 2011, o ofertă, pe care au acceptat-o în aceeași zi, când furnizorul de servicii turistice a emis factură, pentru o călătorie în Singapore și Insula Bali, în valoare de 3.950 euro, în perioada 24 octombrie - 04 noiembrie 2011, plata realizându-se, în numerar, de către martoră, căreia i-au fost eliberate chitanțe, la datele de 26 septembrie 2011 (2.000 euro) și, respectiv, 11 noiembrie 2011 (1.950 euro).
- procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, în data de 10 iunie 2014, la sediul profesional al inculpatului A., situat la adresa din municipiul Constanța, (filele 313-315, vol. II, d.u.p.), ocazie cu care, cerându-i-se să prezinte contractele de asistență juridică încheiate cu membrii familiei F. și chitanțele de plată a serviciilor prestate pentru aceștia, inculpatul a precizat că acele înscrisuri nu se află în locația respectivă, dar nici nu cunoaște cu exactitate locul unde ar putea fi găsite, oferind drept argument, neverosimil, faptul că, în urmă cu două săptămâni, întrucât a trebuit să întocmească o situație financiară, le-a transportat în mai multe locuri, neprecizate însă, fiind astfel rezonabil a crede că înscrisurile respective nu există, astfel cum, cu referire la fapta analizată, inculpatul a și recunoscut în declarația din cursul cercetării judecătorești (asupra căreia se va reveni ulterior).
- înregistrarea ambientală, audio-video, a discuției purtate între inculpatul A. și martorul C., prezentată de către cel din urmă organului de urmărire penală (fila 280, vol. III, d.u.p.), al cărei conținut a fost transcris într-un proces-verbal (filele 265-287, vol. II, d.u.p.)
Această înregistrare a fost vizionată/audiată de Curte în ședința publică de la termenul din data de 14 iulie 2015, întocmindu-se despre această activitate un proces-verbal (filele 206-207, vol. IV, d.f.), ocazie cu care inculpatul A. a confirmat că a participat la discuția înregistrată și că vocea de pe înregistrarea respectivă îi aparține, contestând, în mod explicit, o singură replică ce îi este atribuită în procesul-verbal de transcriere, care îi aparține, în realitate, martorului C., fapt constatat real de către Curte.
Pe baza replicilor interlocutorilor, care se referă, în mare parte, la fapte în legătură cu Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța (care vor fi analizate la pct. II), Curtea constată că înregistrarea respectivă a fost realizată, în mod cert, la data de 27 mai 2013, în preziua termenului din data de 28 mai 2013, stabilit în dosarul anterior menționat, sens în care sunt avute în vedere afirmațiile cu privire la cererea de amânare formulată de avocații B. și P.P. (filele 272, 277 și 284, vol. II, d.u.p.), coroborate cu mențiunile din încheierea de la acel termen (atașată, în copie certificată, în dosarul înaintat de Curtea de Apel Constanța).
- declarațiile (necontestate) ale judecătorilor E. și D., audiați ca martori doar în faza de urmărire penală, la datele de 02 iulie 2014 și, respectiv, 03 iulie 2014 (filele 243-246 și 253-256, vol. III, d.u.p.), care au arătat că nu au avut nicio legătură cu inculpatul, relaționând cu el numai în cadrul procesual și că nu au fost abordați nici de acesta, nici de altă persoană, pentru a li se solicita, contra cost, pronunțarea unei anume soluții în cauza pe care au judecat-o.
- declarațiile inculpatului A.;
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 10 iunie 2014 (filele 326-330, vol. II, d.u.p.), inculpatul, negând că ar fi pretins și primit vreo sumă de bani pentru a-și trafica influența asupra judecătorilor Curții de Apel Constanța, a făcut următoarele afirmații reținute de Curte drept relevante: membrii familiei F. au fost clienții săi timp de aproximativ 10 ani, el acordându-le asistență juridică în mai multe dosare, fără a i se aduce reproșuri în legătură cu prestația lui profesională și fără ca el să le reproșeze întârzierile în plata onorariilor; în ultimele 4 cauze în care i-a apărat (între care se subînțelege că a inclus-o și pe cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/118/2010), aceștia nu i-au achitat nicio sumă de bani în contul onorariilor convenite.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, formulată la termenul din data de 14 ianuarie 2015 (filele 10-13, vol. III, d.f.), inculpatul, cunoscând la acel moment întregul probatoriu prezentat de Parchet în susținerea acuzației formulate împotriva sa, a făcut următoarele afirmații, care, departe de a combate acuzația respectivă, astfel cum el a intenționat, o confirmă, după cum urmează: pentru judecata în primă instanță, a încheiat cu clientul F., la o dată când tatăl acestuia, C., era arestat în altă cauză, un contract de asistență juridică, în contul căruia a perceput un onorariu de 2.000 lei, care urma să acopere prestația sa numai în acea fază procesuală; după pronunțarea hotărârii de condamnare a lui F. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, a fost contactat telefonic de către tatăl său, C., care între timp fusese eliberat, acesta din urmă cerându-i să se întâlnească pentru a discuta despre promovarea căii de atac a apelului;
întâlnirea respectivă a avut loc, în biroul său, la data de 28 iunie 2011, iar, cu acea ocazie, C. i-a cerut să redacteze cererea de apel în numele fiului său, ceea ce el a și făcut; tot atunci, au discutat și despre onorariul de avocat care trebuia să acopere prestația lui profesională pentru faza apelului, convenind ca acesta să fie de 1.500 euro; în contul acelui onorariu, C. i-a înmânat, chiar în acea zi, suma de 1.500 lei, convenind cu acesta ca diferența să i-o dea după depunerea cererii de apel; el a depus cererea respectivă la Tribunalul Constanța în data de 30 iunie 2011 și, în aceeași zi, a fost sunat de C., care i-a spus că îi putea plăti diferența de onorariu; drept urmare, au convenit să se întâlnească în fața Hotelului x din municipiul Constanța, unde el s-a deplasat, având-o alături pe soția sa, cu autoturismul; acolo, C. i-a înmânat, în contul onorariului, suma de 5.000 lei, pe care i-a dat-o prin geamul deschis de la portiera șoferului autoturismului respectiv; au mai fost situații în care și alți clienți i-au remis sume de bani, ca onorarii, în împrejurări asemănătoare; cu aceeași ocazie, el i-a înmânat lui C., care, potrivit susținerii sale era singur, o copie de pe cererea de apel; pentru faza apelului, nu a fost încheiat un contract de asistență juridică, C. spunându-i că avea încredere în el, motiv pentru care i-a dat banii chiar în lipsa unui astfel de contract, pe care urmau să-l semneze la momentul când începea judecata în acea cale de atac; nu a eliberat chitanțe pentru niciuna din sumele de 1.500 lei și, respectiv, de 5.000 lei; la începutul lunii octombrie 2011, s-a reîntâlnit cu C., care i-a spus că primul termen în dosarul de apel a fost stabilit la data de 20 octombrie 2011; auzind aceasta, el i-a spus că nu putea să mai asigure asistența juridică pentru fiul său, întrucât era implicat în pregătirea evenimentelor legate de căsătoria lui religioasă, oficiată la data de 22 octombrie 2011, iar apoi urma să plece, împreună cu soția, timp de două săptămâni, în voiajul de nuntă; deși C. a insistat să rămână avocatul fiului său, el a refuzat și, în aceeași zi, în biroul profesional, i-a restituit acestuia suma de 6.500 lei, primită anterior, fără a întocmi vreun înscris doveditor; la momentul când a primit suma anterior menționată de la C., nu avea cum să cunoască identitatea judecătorilor din completul de apel, întrucât dosarul cauzei nici nu ajunsese la Curtea de Apel Constanța, astfel că nu putea afirma că îi avea influența pe lângă acei judecători.
- declarația martorului G.G. din cursul cercetării judecătorești (filele 203-205, vol. IV, d.f.) nu a fost reținută de Curte, întrucât acesta a susținut o variantă în mod evident inventată, lipsită de suport probator și în contradicție vădită chiar cu teza inculpatului, afirmând că el, iar nu tatăl său, C., i-ar fi dat acestuia, drept onorariu, pentru fratele lui, F., suma totală de 1.000-1.500 euro (mai întâi o tranșă de 500 euro, iar apoi mai multe tranșe), pentru care i-au fost eliberate chitanțe (înscrisuri ce nu au fost prezentate).
II. Faptele săvârșite de inculpații A. și B. în legătură cu Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța (pct. 2, pct. 4 și pct. 5 din rechizitoriu).
În timpul judecării, în faza apelului, la Curtea de Apel Constanța, a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/36/2012, privind pe inculpații C., F., R., R.R., O.O., G.G., T., S., S.S., T.T. și U.U., înregistrată pe rolul instanței respective la data de 16 iulie 2012 și finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive la data de 17 iunie 2014, inculpatul A., angajat, la data de 22 octombrie 2012, ca avocat ales al inculpaților F., O.O. și G.G., în perioada ce a urmat acelei date, dar anterior termenului din data de 28 mai 2013, a solicitat o sumă de bani, mai mare de 5.000 lei, din care a primit, de la tatăl acestora, și el inculpat în aceeași cauză, C., prin intermediul altui fiu, R., suma de 3.000 lei, lăsând să se creadă că avea influență asupra judecătorului G., unul dintre membrii completului de judecată și că va interveni pe lângă acesta, pentru a-l determina să pronunțe o hotărâre favorabilă membrilor familiei F. (cel puțin de reducere a pedepselor mari aplicate de prima instanță).
De asemenea, inculpata B., angajată, la data de 22 octombrie 2012, ca avocat ales al tuturor celor 11 inculpați anterior nominalizați (inclusiv cei apărați și de inculpatul A.), în perioada ce a urmat acelei date, dar tot anterior termenului din data de 28 mai 2013, a pretins și a primit, de la C., suma de 20.000 euro, promițându-i că, prin interpuși, între care l-a nominalizat și pe inculpatul A., cu pretinsă influență asupra aceluiași judecător din completul de apel, G., îl va determina pe acesta să pronunțe o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța sau de restituire a acesteia la Parchetul de pe lângă acea instanță, care emisese rechizitoriul întocmit de procurorul N.N., reînnoind această promisiune și după înlocuirea în completul de apel, la data de 12 septembrie 2013, a judecătorului anterior nominalizat cu judecătorul B.B., asupra căruia a lăsat să se creadă că avea influență, de această dată în mod direct, pentru a-l determina să pronunțe una dintre soluțiile anterior menționate sau, ca alternativă, soluții de achitare sau, măcar, de reducere a pedepselor mari.
Totodată, inculpata B., ulterior datei de 06 martie 2014, când C. a formulat împotriva sa, la Direcția Națională Anticorupție, un denunț cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, despre care a aflat pe căi ce nu au fost lămurite de către organul de urmărire penală, dar anterior termenului de judecată din data de 03 aprilie 2014, i-a transmis autorului denunțului respectiv, prin intermediul fiului său, R. și al concubinei acestuia din urmă, U., amenințări cu acte de violență fizică și cu moartea, dar și cu influențarea judecătorului B.B. (care, începând cu termenul din data de 12 septembrie 2013, îl înlocuise în completul de apel pe judecătorul G.), în sensul de a-i aplica o pedeapsă foarte severă, cu executare în regim de detenție, pentru a-l determina astfel, prin constrângere, să renunțe la susținerea acelui denunț.
Pentru a reține această situație de fapt, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele mijloace de probă:
- înscrisurile din Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța (atașate, în copii certificate, în dosarul anexat prezentului dosar) și înscrisurile comunicate de instanța respectivă (filele 185-188, vol. IV, d.f.).
- denunțul și declarațiile martorului C. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești (filele 9-10, 68-73, 78-81, vol. II, d.u.p. și filele 321-326, vol. III, d.f.), coroborate cu informațiile obținute din sistemul Ecris, referitoare la Dosarele nr. x/118/2010 și nr. x/1/2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
În denunțul înregistrat la sediul central din București al Direcției Naționale Anticorupție în data de 06 martie 2014, transmis la data de 21 martie 2014 Serviciului Teritorial Constanța, martorul a arătat că avocatul B. i-a pretins suma de 31.500 euro, afirmând că avea „cunoștințe” și spunându-i că „va rezolva” cauzele ce făceau obiectul Dosarelor nr. x/36/2010 al Curții de Apel Constanța și nr. x/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În declarațiile din faza de urmărire penală, datând din 16 mai 2014 și 22 mai 2014 (ambele anterioare pronunțării deciziei definitive în cauza având legătură cu faptele deduse judecății, astfel încât nu se poate reține, în mod obiectiv, că la baza acestora s-ar afla o intenție vindicativă, determinată de nemulțumirea față de acea decizie), martorul a relatat, mai întâi, că a angajat-o pe inculpata B., din cadrul Baroului București, drept avocat, în vara sau toamna anului 2012, în Dosarul nr. x/118/2010, pentru a acorda asistență juridică fiului său, F. (condamnat de Curtea de Apel Constanța la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, astfel cum s-a evidențiat la pct. I), în recursul care se judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție și, respectiv, în Dosarul nr. x/36/2010, aflat, în faza apelului, pe rolul Curții de Apel Constanța, o perioada judecata în cele două cauze realizându-se în paralel.
În continuare, cu relevanță pentru faptele ce constituie obiectul judecății, având legătură cu Dosarul nr. x/36/2010 al Curții de Apel Constanța, martorul a făcut următoarele afirmații, reținute de Curte drept relevante: a angajat-o pe inculpata B., drept avocat, întrucât, pe de o parte, căuta „un apărător tehnic”, care să speculeze greșelile de procedură făcute anterior în cauză de parchet și prima instanță, iar, pe de altă parte, pentru că nu mai avea încredere în avocații locali; după ce a angajat-o, inculpata i-a cerut, iar el i-a dat suma de 20.000 euro, în condițiile în care aceasta a susținut că putea interveni pe lângă judecătorii din complet, pentru „a înmormânta” dosarul la Constanța; inculpata i-a spus că, în schimbul acelei sume de bani, urma să obțină o soluție de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța, întrucât se afla în relații de prietenie cu judecătorul G., pe al cărei fiu „îl promovase la București” și pe lângă care putea interveni și prin avocatul X., indicându-l, totodată, pe inculpatul A. ca reprezentând o altă cale prin care ar fi putut să-i influențeze pe judecătorii din completul de apel; despre inculpatul respectiv, inculpata B. a afirmat că era nepot al judecătorului G., fapt pe care și acesta i l-a spus și, de asemenea, fusese coleg de facultate cu judecătorul B.B.; inculpatul A. i-a confirmat intervenția sa pe lângă judecătorii din complet, spunându-i că „G. vrea, dar H. nu” și cerându-i să mai aibă răbdare, întrucât urma să-l convingă și pe ultimul judecător menționat;
în primăvara anului 2013, inculpata B. și T. i-au propus ca fiul său, F., „să ia fapta asupra lui”, întrucât fusese deja definitiv condamnat în cauza precedentă, iar pedepsele urmau să fie contopite, dar el s-a opus; fiind nemulțumit de inculpata B., căreia „îi dăduse deja foarte mulți bani”, în luna mai sau iunie 2013, a mers, împreună cu soția sa și cu doi dintre fii, R. și O.O., la cabinetul acesteia din municipiul București, înregistrând cu o cameră ascunsă discuția purtată cu ea, care a recunoscut primirea banilor și faptul că urma să obțină o soluție de casare cu trimitere la Tribunal, menționând numele judecătorului G., dar și pe cele ale avocaților A.
și X.; tot în luna mai 2013, spre sfârșit sau în luna iunie 2013, la început, după discuția pe care a avut-o cu inculpata B., s-a deplasat, împreună cu fiii săi, R. și O.O., și la cabinetul inculpatului A., discuția cu acesta fiind, de asemenea, înregistrată; ulterior, fiul său, R., a avut o altă întâlnire cu inculpata B., discuția dintre ei fiind de asemenea înregistrată cu o cameră ascunsă, iar cel dintâi i-a relatat că, la momentul respectiv, inculpata s-a lăudat că îl putea influența pe judecătorul B.B. să dea o soluție favorabilă, afirmând chiar că a și discutat cu acesta; despre judecătorul anterior nominalizat, inculpata B.
îi spusese lui însuși că acesta îl înlocuise în complet pe judecătorul G., întrucât cel din urmă își rupsese piciorul, ceea ce i-a întărit convingerea că inculpata avea influență asupra judecătorilor Curții de Apel Constanța, de vreme ce obținea „informații din interior”; tot fiul său, R., i-a transmis amenințările proferate la adresa lui de către inculpata B. și solicitarea acesteia de a renunța la plângerea penală pe care deja i-o făcuse; acele amenințări l-au speriat, întrucât știa că inculpata avea „relații mari” în București și Constanța, astfel că a luat în serios afirmația ei că „o să-l bage în pușcărie”, întrucât a vorbit cu judecătorul B.B., pentru a pronunța în privința sa o pedeapsă cu executare, în loc de suspendare, speriat fiind și de amenințările cu moartea rostite de inculpată, în contextul în care aceasta afirma că avea legături cu lumea interlopă, dând exemplul unui condamnat pentru omor, căruia îi obținuse o pedeapsă blândă și pe care vroia să-l pună să-l omoare, dacă nu își retrăgea plângerea (în fapt, denunțul, care, astfel cum deja s-a evidențiat, fusese înregistrat la sediul din București al Direcției Naționale Anticorupție în data de 06 martie 2014).
În declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul, audiat la termenul din data de 27 martie 2015, după ce a precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, a făcut, cu referire la faptele ce constituie obiectul judecății, mai multe afirmații, unele concordante cu susținerile sale anterioare și confirmate de alte mijloace de probă (ce vor fi evidențiate ulterior), iar altele în completă disonanță, astfel că nu vor fi reținute ca exprimând realitatea, cu atât mai mult cu cât nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
- declarațiile martorului R. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești (filele 62-67 și 128-130, vol. II, d.u.p. și filele 327-329, vol. III, d.f.).
În declarațiile din faza de urmărire penală, datând din 16 mai 2014 și 22 mai 2014 (anterioare pronunțării deciziei definitive în cauza având legătură cu faptele deduse judecății), martorul a relatat următoarele aspecte faptice reținute de Curte drept relevante, care se coroborează cu cele precizate de martorul anterior: în faza de apel, tatăl său, C., a angajat-o, ca avocat, pe inculpată, care a cerut și a primit de la cel din urmă suma de 20.000 euro, afirmând că „poate să înmormânteze dosarul la Constanța”, întrucât avea influență asupra judecătorilor instanței de apel, fiind prietenă cu judecătorul G.
și în relații bune cu fiul acestuia și putea să-l influențeze pe același judecător prin intermediul inculpatului A., care îi era nepot, dar și prin intermediul unui alt avocat, X.; în primăvara anului 2013, inculpata a propus ca fratele său, F., „să ia fapta asupra lui”, motivând că, astfel, ceilalți inculpați din cauza respectivă „vor scăpa”; în luna mai sau iunie 2013, împreună cu tatăl și mama sa, dar și cu unul dintre frați, O.O., s-au deplasat la cabinetul profesional al inculpatei, înregistrând cu o cameră ascunsă discuția cu aceasta, care a recunoscut că urma să obțină o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare, care însemna „îngroparea dosarului”, menționând, în contextul discuției respective, numele judecătorului G., precum și numele inculpatului A.
și pe cel al avocatului X.; ulterior, după ce judecătorul G. a fost înlocuit în complet de judecătorul B.B., inculpata le-a spus că cel dintâi și-a rupt piciorul, iar, apoi, că a fost operat, deoarece suferea de o boală gravă, aceste afirmații întărindu-i convingerea că inculpata era „prietenă cu judecătorii”; inculpata a precizat, însă, că înlocuirea în complet a judecătorului respectiv nu constituia o problemă, pentru că acesta „lăsase vorbă”, iar ea putea obține și de la noul judecător o soluție favorabilă, respectiv casare cu trimitere la Tribunal, urmând ca acolo „să oprească definitiv” dosarul;
în luna aprilie 2014, s-a prezentat din nou la cabinetul profesional al inculpatei, împreună cu concubina sa, U., dar și cu alți doi inculpați din aceeași cauză, T. și S., ocazie cu care a constatat că aceasta era foarte nervoasă, întrucât aflase că tatăl lui, C., îi făcuse plângere la Direcția Națională Anticorupție, structura din București, motiv pentru care, în scopul de a-l determina să renunțe la acea plângere, a proferat amenințări la adresa lui, spunând că „o să facă pușcărie”, întrucât, din cauza plângerii respective, judecătorul B.B.
îi va aplica o pedeapsă foarte mare și, de asemenea, că o să-l omoare, punând să comită această faptă un deținut, condamnat pentru omor, despre care a susținut că ea îi „obținuse” o pedeapsă mai mică; inculpata i-a spus că tatăl lui trebuia să-și retragă plângerea formulată împotriva sa, respectiv „să-și bage mințile în cap”, întrucât ea avea „relații foarte mari atât la București, cât și în Constanța”, astfel că „nimeni nu poate să îi facă nimic”; acele amenințări i-au provocat frică și îngrijorare, din cauza relațiilor și legăturilor cu lumea interlopă pe care inculpata a afirmat că le avea, iar, la întoarcerea acasă, i-a transmis tatălui său cererea acesteia, de a-și retrage plângerea;
în cursul aceleiași discuții, inculpata a afirmat că s-a întâlnit cu judecătorul B.B. și că au discutat pe tema dosarului, ceea ce i-a întărit convingerea că avea influență asupra acestuia, inculpata precizând, însă, că, din cauza plângerii tatălui său, nu o să-i mai ajute nimeni la Curtea de Apel Constanța; cu toate acestea, atunci când, în contextul afirmației referitoare la pedeapsa foarte mare pe care urma să o primească tatăl său pentru că formulase acea plângere, el s-a arătat îngrijorat de soarta lor, inculpata i-a spus „să stea liniștit”, întrucât a vorbit cu același judecător și i-a cerut să judece corect, pe baza probelor din dosar, afirmând că urma să mai vorbească cu acesta, pentru a-i spune că ei erau „băieți buni” și a-i cere să îi ajute.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul, audiat la același termen cu tatăl său, dar ulterior ascultării acestuia, fără a putea lua între timp legătura cu el, după ce a precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, a făcut mai multe afirmații, din care Curtea reține drept relevante pe cele care se referă la faptele ce constituie obiectul judecății și care se coroborează, sub aspectele esențiale ale cauzei, cu susținerile martorului anterior menționat, dar și cu alte mijloace de probă (ce vor fi evidențiate ulterior): tatăl lui, C., s-a ocupat de „blaturile” puse la cale cu inculpații A.
și B., care au cerut bani pentru a-i influența pe judecătorii din completul de apel, în condițiile în care cel dintâi a afirmat că unul dintre judecătorii respectivi, G., era mătușa lui, iar cea din urmă a susținut că putea interveni pe lângă acel judecător printr-un intermediar, numitul X., despre care a spus că era avocat și avea rude printre judecători; a discutat personal cu inculpatul A., care i-a spus că se putea „aranja” dosarul cu judecătorul G., nu însă și cu judecătorul H.; în prezența lui, T. i-a dat inculpatului A. suma de 3.000 lei, drept onorariu pentru acesta; inculpata B. a cerut, în prezența lui, suma de 20.000 euro, afirmând că putea „să înmormânteze la Constanța” dosarul, iar, de la tatăl lui, a aflat că acesta i-a dat acea sumă, în mai multe tranșe, el nefiind însă de față la remiterea banilor; după înlocuirea judecătorului anterior nominalizat cu judecătorul B.B., inculpata B. a afirmat că putea să intervină și pe lângă acesta din urmă (martorul a susținut că și inculpatul A. a promis influențarea ultimului judecător, dar afirmația sa nu este reținută de Curte ca exprimând adevărul, întrucât nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, fiind și îndoielnică, câtă vreme ea nu a fost făcută și în declarația din faza de urmărire penală); tot inculpata B. a afirmat, la un moment dat, că ar fi fost bine ca fapta să fie recunoscută de F., care avea deja o condamnare definitivă, pentru „a scăpa” ceilalți, dar tatăl lui nu a fost de acord; după intrarea în complet a judecătorului B.B., a întrebat-o pe inculpata B. ce o să se întâmple, iar acesta i-a răspuns „să stea liniștiți”, repetând acest răspuns și atunci când el a întrebat-o dacă a dat bani acelui judecător; după ce tatăl său a depus plângere la Direcția Națională Anticorupție, fără ca el să știe, în luna martie sau aprilie 2014, s-a întâlnit cu inculpata B., la cabinetul acesteia, unde au mers și U. (concubina lui), S., T.
și V. (concubina celui din urmă); cu acea ocazie, inculpata B. a afirmat că a vorbit cu judecătorul B.B. și că, din cauza plângerii tatălui său, acesta o să-i condamne pe toți inculpații din dosar la pedepse mai mari decât cele aplicate de prima instanță; cu aceeași ocazie, inculpata B. a afirmat că, dacă tatăl lui nu-și retrage plângerea respectivă, „îl va omorî cu mâna ei”, susținere pe care nu a crezut-o, dar și că va pune pe cineva să-l omoare, făcând referire explicită la un deținut, despre care a susținut că l-a ajutat, obținându-i reducerea pedepsei de la 20 de ani închisoare la 4 ani închisoare.
- declarațiile martorului F. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești (filele 138-141, vol. II, d.u.p. și filele 330-331, vol. III, d.f.)
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 21 mai 2014 (anterioară pronunțării deciziei definitive în cauza având legătură cu faptele deduse judecății), martorul a făcut următoarele afirmații, concordante, sub aspectele esențiale ale cauzei, cu cele ale martorilor anterior menționați: inculpatul A., care a susținut că judecătorul G. era mătușa lui, a promis că va obține de la completul de apel o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare la Tribunal, afirmând ulterior, în prezența sa, cu referire la acea soluție, că „G. vrea, dar H. nu”; inculpata B. a promis aceeași soluție, cerând suma de 20.000 euro, pentru „a rezolva această problemă” cu membrii completului de apel; cu toate acesta, la un moment dat, aceeași inculpată a făcut propunerea ca el, care era deja condamnat definitiv, „să ia asupra lui” fapta de tentativă la omor, pentru a-i „scăpa” pe ceilalți inculpați din cauza respectivă.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul, audiat la același termen cu tatăl și fratele său, fără a putea lua legătura cu aceștia după audierea lor, realizată anterior, a precizat că își menține declarația din faza de urmărire penală și a făcut următoarele afirmații, concordante cu cele din declarația respectivă, dar și cu cele ale martorilor anterior menționați: tatăl său i-a dat inculpatei B., în mai multe tranșe, suma de 20.000 euro, întrucât aceasta a afirmat că o să „înmormânteze” dosarul, în sensul obținerii de la instanța de apel a unei soluții de restituire a cauzei la parchet, în condițiile în care a susținut că avea influență pe lângă judecători, nominalizându-l, mai întâi, pe judecătorul G., iar, după înlocuirea acestuia, pe judecătorul B.B.; tatăl său i-a dat o sumă de bani și inculpatului A., care a pretins că putea să intervină pe lângă judecătorul G., dând asigurări că „va ieși” astfel cum a spus inculpata B., însă ulterior a afirmat că nu a „rezolvat” nimic, întrucât nu a vrut cel de-al doilea judecător din complet, H., iar ulterior primul judecător s-a îmbolnăvit în mod grav, fiind înlocuit în complet (martorul a susținut că suma de bani dată inculpatului A. a fost de 10.500 euro, dar Curtea nu reține această afirmație ca exprimând adevărul, întrucât nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, fiind și îndoielnică, câtă vreme ea nu a fost făcută și în declarația din faza de urmărire penală); a aflat de la părinți, când el era încarcerat, că inculpata B. l-a amenințat pe tatăl său, C., pentru că a denunțat-o.
- declarația martorei I.I. (soția martorului C. și, respectiv, mama martorilor R. și F.), audiată numai în cursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 04 noiembrie 2015 (filele 203-204, vol. V), când aceasta a confirmat că, împreună cu soțul său, a mers, de mai multe ori, în cabinetul profesional din municipiul București al inculpatei B., căreia acesta i-a dat, în 4-5 tranșe, fără a primi vreodată chitanță, suma totală de 51.500 euro, pentru „intervenții” la judecători, în cauza în care acesta și fiii lor erau judecați de către o instanță din Constanța.
Întrucât valoarea sumei remise inculpatei, conform declarației martorei (51.500 euro), nu se coroborează, în cazul faptei deduse judecății, cu cea care rezultă din restul probatoriului (20.000 euro), Curtea nu o va reține, constatând relevantă declarația acesteia numai în ceea ce privește confirmarea predării de bani către inculpată, pentru influențarea deciziei instanței de apel. De altfel, martora a precizat că, în prezența ei, soțul său, C., i-a dat inculpatei suma totală de aproximativ 11.400 euro, compusă din suma de 8.000 euro (remisă în două tranșe, de 5.000 euro și 3.000 euro) și, respectiv, din suma de 15.000 lei (echivalentul a circa 3.400 euro). La rândul său, astfel cum deja s-a evidențiat, martorul C. a arătat că, doar în majoritatea cazurilor, nu în toate cazurile, soția sa l-a însoțit atunci când a remis inculpatei suma totală de 20.000 euro, drept preț al intervenției promise de aceasta pe lângă judecătorii din instanța de apel.
- declarațiile martorei U. (concubina martorului R.) din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești (filele 74-77, vol. II, d.u.p. și filele 22-24, vol. IV, d.f.)
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 19 mai 2014, martora a prezentat următoarele fapte la care a asistat personal, care confirmă, sub aspectele de ea relatate, susținerile martorilor anterior menționați: în luna aprilie 2014, împreună cu concubinul său, R., dar și cu S., T. și V. (concubina celui din urmă), au mers la cabinetul profesional al inculpatei B. din municipiul București, unde au discutat cu aceasta; cu acea ocazie, inculpata le-a spus că C. îi făcuse plângere penală, la Direcția Națională Anticorupție, atât ei, cât și judecătorului B.B., cu care a pretins că se întâlnise, când fuseseră chemați amândoi, la acea instituție, pentru audieri, după care a început să profereze amenințări la adresa acestuia, spunând că ea avea „relații mari” și că putea „aranja” ca pedeapsa aplicată de prima instanță să fie schimbată, din suspendare în executare; de asemenea, a proferat, tot la adresa lui C., și amenințări cu moartea, spunând că fie îl va omorî ea, fie va pune pe „cineva din pușcărie” să-l ucidă, făcând referire la un deținut pentru care ea obținuse o pedeapsă mică; prin aceste amenințări, inculpata vroia să-l determine pe C. să-și retragă plângerea, știind că ei, când se întorceau acasă, îi vor transmite acele amenințări, fapt pe care l-au și făcut, întrucât s-au speriat, același sentiment fiind trăit și de destinatarul amenințărilor, atunci când le-a aflat; în contextul relatării despre pretinsa discuție cu judecătorul B.B., inculpata le-a spus că i-a cerut acestuia să judece corect, încercând astfel să-i liniștească pe interlocutorii săi, față de care a afirmat că, deoarece ea a vorbit cu acel judecător, „probleme” vor fi numai pentru autorul plângerii, C., iar nu și pentru aceștia.
Fiind audiată și în cursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 28 aprilie 2015, inculpata și-a menținut declarația anterior menționată, făcând afirmații asemănătoare, astfel: în luna martie sau aprilie 2014, cu puțin timp înainte de Paști (n.r. celebrat pe 20 aprilie), când a mers la cabinetul inculpatei B., a constat că aceasta era foarte agitată, iar, atunci când R. a întrebat-o ce urma să se întâmple la noua înfățișare din proces, a spus: „cum să te mai apăr R., când tatăl tău a făcut plângere la Direcția Națională Anticorupție București, mie și judecătorului B.B.”; tot atunci, inculpata a afirmat că C. nu avea ce să-i facă întrucât ea avea „oameni cu influență” și că nu îi era frică de plângerea lui, folosind și o expresie vulgară („am coaie”); inculpata a afirmat, cu același prilej, că s-a întâlnit pe hol, la Direcția Națională Anticorupție, cu judecătorul B.B., despre care a susținut că i-ar fi spus că „o să-i ardă” pe toți inculpații din dosar, dându-le pedepse mari; de asemenea, inculpata a afirmat, adresându-se lui R., „să nu se pună taică-tu cu mine, că-l omor cu mâna mea, întrucât eu am oameni și în pușcărie”, fără a pomeni pe cineva anume; după ce au revenit acasă, în aceeași zi sau în ziua următoare, R. i-a comunicat tatălui său, C., ce afirmase inculpata și i-a prezentat înregistrarea pe care o făcuse cu aceasta; nu a văzut expresia celui din urmă când a văzut acea înregistrare, întrucât nu a fost de față, dar, ulterior, în discuțiile din familie, l-a auzit afirmând că nu avea de ce să îi fie frică, însă s-a albit la față, i s-a făcut rău și le-a spus să aibă grijă când ieșeau pe stradă, ca să nu pățească ceva, afirmând că se aștepta la orice de la inculpată.
În plus, martora a făcut și alte afirmații, Curtea constatând fondată susținerea sa că nu a relatat aspectele la care se referă acele afirmații și în declarația din faza de urmărire penală întrucât nu a fost întrebată. Astfel, martora a făcut următoarele precizări relevante, ce confirmă susținerile martorilor C., R., F. și I.I.: i-a auzit vorbind pe bărbații din familie (socrul și cumnații săi) că inculpații B. și A. au cerut bani, spunând că trebuiau „să-i dea cuiva mai sus”, ca să-i „scape” pe inculpații din familia F., atât în dosarul în discuție, cât și în alte două dosare în care unii dintre ei erau de asemenea judecați, în total fiind vorba de 40.000 sau 50.000 euro, care urmau să acopere atât onorariile cuvenite celor doi avocați, cât și banii pe care aceștia trebuiau „să îi dea mai departe”, adică unor judecători nenominalizați, afirmând că aveau „oameni cu influență”; tot din auzite, a aflat că suma anterior menționată a fost plătită în mai multe tranșe, în lei și în valută, pe tot parcursul proceselor respective, atât de C., cât și de T.; a fost de față când inculpata B. a propus ca F. „să ia fapta asupra lui”, pentru ca ceilalți să „scape”, însă tatăl acestuia, C., nu a fost de acord.
- declarația (necontestată) a martorei judecător G. din faza de urmărire penală, datând din 03 iulie 2014 (filele 249-252, vol. III, d.u.p.), care, confirmând susținerile martorilor C., R. și F. cu privire la motivele medicale care au determinat înlocuirea sa în completul de apel, astfel cum le-au fost aduse la cunoștință de către inculpații B. și A., pentru a le întări convingerea că aveau influența pretinsă asupra judecătorului respectiv, a precizat că, mai întâi, în luna martie 2013, a suferit o intervenție ortopedică la genunchiul stâng, fiindu-i montată o proteză, iar, apoi, a fost diagnosticată cu o afecțiune gravă, de natură să-i pună viața în pericol, același aspect rezultând și din conținutul Hotărârii nr. 10 din data de 22 august 2013 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța, în care starea de sănătate a martorei a fost menționată drept motiv al modificării compunerii acelui complet, prin înlocuirea sa cu judecătorul B.B. (filele 186-188, vol. IV, d.f.).
De asemenea, martora a precizat că avocatul X., pe care, conform declarațiilor martorilor C. și R., inculpata B. l-a indicat ca fiind una dintre persoanele prin intermediul căreia urma să-și exercite pretinsa influență pe lângă aceasta, i-a fost coleg de facultate, cunoscându-l astfel încă din anul 1977, dar și coleg de serviciu, în perioada cât el a fost procuror, funcție menționată de asemenea de către inculpata respectivă, potrivit declarației martorului C. din cursul cercetării judecătorești.
Martora a mai precizat că, în perioada cât a făcut parte din completul de apel, nu a fost abordată de inculpații A. și B. pentru a o influența în pronunțarea unei decizii favorabile clienților acestora, că nu a avut relații de prietenie cu niciunul dintre ei și că cel dintâi nu îi este rudă.
- declarațiile martorului K. (avocat, fiul judecătorului G.) din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, datând din 01 iulie 2014 și, respectiv, 04 martie 2015 (filele 139-142, vol. III, d.u.p. și fila 137, vol. III, d.f.), în care acesta, pe de o parte, a recunoscut o relație de colegialitate și amiciție cu inculpatul A., în baza căreia fiecare a participat, ca invitat, la nunta celuilalt (aspect deja evidențiat la pct. I), negând însă orice încercare a inculpatului respectiv de influențare a mamei sale, prin intermediul lui, iar, pe de altă parte, a precizat că nu o cunoaște pe inculpata B., pe care nu a întâlnit-o și cu care nu a interacționat vreodată, nici personal, nici profesional.
- declarațiile martorului X. (avocat, membru al Consiliului Baroului Constanța și prodecan al aceluiași barou) din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, datând din 04 iulie 2014 și, respectiv, 20 mai 2015 (filele 273-277, vol. III, d.u.p. și fila 72, vol. IV, d.f.), în care acesta, indicat de martorii C. și R. ca fiind menționat de inculpata B. drept unul dintre intermediarii prin care ea urma să-și exercite influența asupra judecătorului G., deși a negat o astfel de acțiune, a făcut următoarele afirmații, ce confirmă susținerile martorilor anterior menționați: a cunoscut-o pe inculpata B., într-un context profesional, în urmă cu câțiva ani, amândoi fiind avocați într-o cauză judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție; a fost coleg de facultate cu judecătorul G., iar, într-un timp, el a lucrat ca procuror; atât mama, cât și tatăl său au fost judecători, cel din urmă îndeplinind, înainte de pensionare, funcția de vicepreședinte al Tribunalului Constanța (context în care Curtea reamintește afirmațiile celor doi martori, conform cărora inculpata le-a spus despre pretinsul intermediar prin care urma să-și exercite influența că a fost procuror și avea rude printre judecători).
- declarația (necontestată) a judecătorului H., audiat ca martor doar în faza de urmărire penală, la data de 02 iulie 2014 (filele 239-242, vol. III, d.u.p.), care a arătat că a relaționat cu inculpații A. și B. numai în cadrul procesual, fără a fi abordat de aceștia sau de alte persoane, incluzând în ultima categorie și pe colegii de complet, pentru a pronunța, contra cost, o anume soluție.
- declarația (necontestată) a judecătorului B.B., audiat ca martor doar în faza de urmărire penală, la data de 03 iulie 2014 (filele 267-270, vol. III, d.u.p.), care a făcut afirmații similare celor ale colegului său, precizând în mod suplimentar, în raport cu acțiuni ce i-au fost atribuite de inculpata B., potrivit declarațiilor martorilor C., R. și U., că nu a avut niciun contact cu această inculpată în afara activităților judiciare, că nu a fost niciodată subiect al vreunei anchete a Direcției Naționale Anticorupție, că nu a fost audiat sau confruntat cu alte persoane în cadrul unei astfel de anchete și că pretinsul dialog relatat de inculpata respectivă nu a avut loc, fiind nereal.
- informațiile furnizate de Direcția Națională Anticorupție, prin Secția de combatere a corupției și Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție (filele 58-59, vol. II, d.u.p.), potrivit cărora nu au fost identificate dosare sau lucrări penale care să îl privească pe judecătorul B.B.
- declarațiile inculpatei B. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare realizate la cabinetul său profesional și înscrisurile prezentate de aceasta în cursul cercetării judecătorești, care, în pofida apărărilor formulate, confirmă situația de fapt reținută de Curte, întrucât evidențiază aspecte concordante cu fapte și împrejurări ce rezultă din probatoriul anterior prezentat, validând temeinicia acuzațiilor formulate împotriva sa.
Susținerile inculpatei au fost infirmate de declarația martorului D.D. (fila 147, vol. IV, d.f.), audiat, în cursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 17 iunie 2015, ca urmare a indicării lui drept deținutul la care aceasta a făcut referire, ocazie cu care martorul respectiv a făcut următoarele precizări: inculpata a fost apărătorul său ales într-o cauză în care s-a pronunțat condamnarea lui definitivă, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, la pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare, aplicată de Tribunalul Călărași și menținută, în apel și recurs, de Curtea de Apel București și, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție; a fost încarcerat în Penitenciarele Slobozia, Poarta-Albă, Giurgiu, Gherla și Rahova, prin urmare nu și în Penitenciarul Tulcea (astfel cum afirmase inculpata în declarația din faza de urmărire penală); în niciunul dintre penitenciarele respective, nu l-a întâlnit pe martorul C., pe care nu îl cunoaște, nici măcar după porecla „x”; nu i-a relatat inculpatei despre anumite afirmații făcute cu privire la ea de către acea persoană; nu a discutat niciodată cu inculpata despre faptul că el ar fi intenționat să bată pe cineva, în legătură cu afirmații făcute în ceea ce o privește; în luna septembrie sau octombrie 2014 (după sesizarea acestei instanțe), inculpata i-a transmis telefonic că îl va propune ca martor și l-a trimis pe apărătorul său din proces la penitenciarul unde era deținut, pentru a discuta cu el; după conversația telefonică cu inculpata, l-a sunat pe fiul lui și i-a spus să-i transmită acesteia să nu îl propună ca martor, întrucât nu intenționa să mintă în fața instanței, în condițiile în care nu știa nimic despre ceea ce susținea ea.
Referirea, dovedită mincinoasă, a inculpatei la un deținut, fost client al său, care s-ar fi oferit să-l agreseze fizic pe martorul C., pentru pretinse afirmații denigratoare la adresa ei, confirmă declarațiile martorilor R. și U., ambii susținând că, în prezența lor, inculpata a amenințat, în contextul discuției despre denunțul formulat împotriva sa la Direcția Națională Anticorupție, că va pune o astfel de persoană să-l omoare pe cel dintâi, cu scopul evident de a-l determina să nu mai susțină acel denunț.
Atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, au fost audiați, ca martori, membrii acestei familii, T., S., ei înșiși inculpați în Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța și, respectiv, V., concubina celui dintâi, care au făcut afirmații contradictorii și, astfel, lipsite de credibilitate, contrazicând, totodată, aspectele invocate și înscrisul prezentat de inculpată ca pretinsă dovadă, constatată deja neviabilă, a încasării sumei de 10.000 euro, drept onorariu, de la cel dintâi.
- înregistrările ambientale, audio-video, ale discuțiilor purtate de inculpata B. cu membrii familiei F., prezentate organului de urmărire penală (fila 280, vol. III, d.u.p.), al căror conținut a fost transcris în două procese-verbale (filele 18-40 și 145-166, vol. II, d.u.p.)
Aceste înregistrări au fost vizionate/audiate de Curte în ședința publică de la termenul din data de 14 iulie 2015, întocmindu-se despre această activitate un proces-verbal (filele 206-207, vol. IV, d.f.), ocazie cu care inculpata B. a confirmat că a participat la discuțiile înregistrate, i-a indicat pe interlocutori, a precizat că își recunoaște vocea, însă numai pe unele pasaje (neprecizate), neindicând, cu toate acestea, nici cu acea ocazie, nici ulterior, care sunt pasajele pe care vocea ce îi este atribuită nu îi aparține și a susținut că înregistrările respective nu sunt complete, fără a indica, astfel cum i s-a pus în vedere, conținutul pasajelor despre care a pretins că lipsesc din acele înregistrări și, implicit, din conținutul proceselor-verbale de redare.
Cu privire la înregistrările respective, inculpata a prezentat, în cursul cercetării judecătorești, două rapoarte de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmite de experții L.L. și M.M. (filele 165-198, vol. V, d.f.). Din examinarea acelor rapoarte, Curtea reține că niciunul dintre experți nu a evidențiat intervenții în înregistrări în forma inserării de pasaje audio și/sau video.
În consecință, Curtea reține că replicile care îi sunt atribuite inculpatei, cu conținut neechivoc și necontestate de ea în concret, aparțin într-adevăr acesteia, neexistând nicio probă în sensul că ele ar fi fost inserate în înregistrările analizate ulterior realizării lor. În plus, astfel cum se va evidenția în cele ce urmează, replicile reținute de Curte a avea relevanță în speță au legătură cu fapte și împrejurări ce rezultă, cu certitudine, din alte mijloace de probă, inclusiv înscrisuri oficiale, fiindu-le confirmată astfel autenticitatea.
- declarațiile inculpatului A. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, procesul-verbal de percheziție domiciliară (realizată la cabinetul său profesional) și înscrisurile prezentate de aceasta în cursul cercetării judecătorești, care, și în cazul său, contrar apărărilor formulate, confirmă situația de fapt reținută de Curte.
- înregistrarea ambientală, audio-video, a discuției purtate îndeosebi între inculpatul A. și martorul C., prezentată de către cel din urmă organului de urmărire penală (fila 280, vol. III, d.u.p.), al cărei conținut a fost transcris într-un proces-verbal (filele 265-287, vol. II, d.u.p.).
Această înregistrare a fost vizionată/audiată de Curte în ședința publică de la termenul din data de 14 iulie 2015, întocmindu-se despre această activitate un proces-verbal (filele 206-207, vol. IV, d.f.), ocazie cu care inculpatul A. a confirmat că a participat la discuția înregistrată și că vocea de pe înregistrarea respectivă îi aparține, necontestând, în concret, cu referire la fapta analizată, nicio replică dintre cele care îi sunt atribuite în procesul-verbal de transcriere.
Astfel cum s-a evidențiat și la pct. I, pe baza replicilor interlocutorilor, Curtea constată că înregistrarea respectivă a fost realizată, în mod cert, la data de 27 mai 2013, în preziua termenului de judecată din data de 28 mai 2013 (ultimul la care, din compunerea completului de apel, a făcut parte judecătorul G.), sens în care sunt avute în vedere afirmațiile cu privire la cererea de amânare formulată de către avocații B. și P.P. (filele 272, 277 și 284, vol. II, d.u.p.), coroborate cu mențiunile din încheierea de la acel termen.
Totodată, Curtea constată că acea înregistrare este ulterioară discuției înregistrate de membrii familiei F. cu inculpata B. (deja analizată), la care se face referire în cuprinsul său.
- declarația martorului G.G. din cursul cercetării judecătorești (filele 203-205, vol. IV, d.f.) nu a fost reținută de Curte, în condițiile în care acesta a prezentat un scenariu fantasmagoric, lipsit nu doar de suport probatoriu, dar și de credibilitate, pe care nici inculpații nu l-au susținut.
Astfel, martorul, audiat la termenul din data de 14 iulie 2015, a făcut referire la un agent S.R.I. „x”, care, pentru a-l proteja pe procurorul N.N., ce întocmise rechizitoriul în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța, a complotat cu procurorul K.K., care a întocmit rechizitoriul în prezenta cauză, împotriva inculpaților A. și B., pe motiv că aceștia descoperiseră „ilegalitățile” comise de primul procuror („ilegalități” pe care instanța ce a pronunțat decizia definitivă în dosarul anterior menționat nu le-a identificat).
De asemenea, martorul a susținut că același agent S.R.I. urmărea „să-l lege” pe inculpatul A., care „era pe mână” cu procurorul N.N. (deși îi descoperise „ilegalitățile”, neconstatate de instanță, iar acel agent era teoretic „prietenul” procurorului), astfel cum doreau și unii dintre colegii săi de breaslă, care vroiau să-l vadă „băgat la pușcărie”, iar inculpata B. a căzut și ea în „această plasă”. Conform martorului, pentru realizarea acestui scop, agentul Serviciului Român de Informații l-a trimis pe tatăl său, C., la procurorul K.K., despre care i-a spus că era „omul lui”, pentru a-l învăța ce să facă și, de asemenea, l-a sfătuit ce întrebări să pună și cum să realizeze și să prelucreze înregistrarea cu inculpatul A., la efectuarea căreia a fost prezent, fără a ști însă de ea, și martorul, trimițând apoi un alt individ, nenominalizat, care a făcut intervenții în acea înregistrare.
În acest context, Curtea reamintește că înregistrarea respectivă a fost vizionată/audiată în ședință publică, la același termen când s-a realizat și audierea martorului, însă ulterior acesteia, iar inculpatul A. a confirmat, cu acea ocazie, că a participat la discuția înregistrată și că vocea îi aparține, necontestând, în concret, cu referire la fapta analizată, nicio replică dintre cele care îi sunt atribuite în procesul-verbal de transcriere.
Totodată, martorul a afirmat că tatăl său a denunțat-o pe inculpata B. (care, potrivit afirmației sale anterioare, era doar o „victimă” colaterală), întrucât așa l-au învățat agentul Serviciului Român de Informații „x”, dar și foști colegi deținuți, precum V.V. și pentru că „a prins ură pe ea”, deoarece îi reproșase o afirmație în sensul că i-ar fi dat mai mulți bani decât îi dăduse în realitate.
Martorul a afirmat și faptul că același agent Serviciul Român de Informații „x” i-ar fi trimis pe el și fratele său, R., plătindu-le transportul, la un procuror X.X. din Structura Centrală a Direcției Naționale Anticorupție, care le-ar fi cerut să prezinte înregistrările cu inculpații și să facă denunțuri împotriva acestora, dar ei nu s-au conformat acelei cereri. Lucrările dosarului nu confirmă efectuarea vreunor acte procedurale în prezenta cauză de către un procuror cu un astfel de nume, deși cauza a fost preluată, pentru o perioadă scurtă, de către acea structură.
Susținerea martorului, referitoare la motivația denunțului formulat de tatăl său, C., și anume obținerea beneficiului art. 19 din Legea nr. 682/2002, este contrazisă, pe de o parte, de faptul că, potrivit deciziei definitive de condamnare pronunțate de Curtea de Apel Constanța, acestuia nu i-a fost acordat acel beneficiu, aplicat doar pentru doi dintre cei cinci fii ai săi judecați în cauza respectivă, F. și Ion, aceasta fiind, de altfel, o posibilă cauză a nemulțumirii martorului, iar, pe de altă parte, de faptul că, deși, conform martorului, ar fi afirmat că, dacă știa ce pedeapsă o să primească, nu făcea niciun denunț, C. și-a menținut afirmațiile din denunțul formulat și din declarațiile ce i-au urmat în faza de urmărire penală și cu ocazia audierii lui nemijlocite în cursul cercetării judecătorești din prezenta cauză, realizată ulterior pronunțării deciziei respective.
Martorul, care în Dosarul nr. x/36/2012, a fost asistat juridic de ambii inculpați, a mai arătat că frații lui, F. și O.O., au renunțat la serviciile acestora, mai întâi întrucât așa au fost învățați de agentul S.R.I. „x”, pentru ca inculpatul A. „să poată fi legat și băgat la pușcărie”, iar apoi pe motiv că doreau „să facă bășcălie” de amândoi, știind că, având înregistrări cu aceștia, vor scăpa de pușcărie, indiferent ce ar fi spus avocații în instanță și deoarece așa au fost învățați de tatăl lor, C.
În acest context, Curtea reamintește că însuși martorul a renunțat, fără o oferi o justificare, la serviciile inculpatei B., la termenul din data de 20 februarie 2014 și că aceasta din urmă, în cea de-a doua înregistrare care o privește, îi reproșa unui alt membru al familiei F., R., că fratele său G.G. „a luat-o pe urmele tatălui său”, care o denunțase la Direcția Națională Anticorupție.
Afirmațiile martorului cu privire la sumele de bani cerute și date celor doi inculpați și titlul cu care au fost remise lor nu sunt credibile, în condițiile în care niciunul dintre aceștia nu l-a indicat ca participant la pretinderea, convenirea și plata către ei a acelor sume.
În plus, martorul, deși a negat că inculpații ar fi pretins și primit de la familia sa bani pentru „intervenții la judecători”, a precizat că, dacă ar fi avut posibilitatea să facă „aranjamentele necesare” pentru a scăpa, „dădea și casa și cămașa de pe el”, adăugând și accentuând că, dacă se făcea într-adevăr un astfel de „aranjament”, „nu ne aflam aici”, respectiv într-un loc de detenție, în condițiile în care toți membrii familiei F. au fost condamnați, în final, la pedepse privative de libertate, ceea ce dovedește că, în opinia sa, „un aranjament” de genul celui la care s-a referit este numai acela care a și produs „rezultatul” scontat, iar nu și acela eșuat, precum în speță.
III. Fapta săvârșită de inculpatul A. în legătură cu Dosarul nr. x/212/2011 al Curții de Apel Constanța (pct. 3 din rechizitoriu)
La începutul lunii noiembrie 2013, în timpul judecării, în faza de recurs, la Curtea de Apel Constanța, a cauzei ce a făcut obiectul dosarului anterior menționat, cu prim termen la data de 19 septembrie 2013 și finalizată, prin pronunțarea unei decizii definitive, la data de 15 noiembrie 2013, inculpatul A. a pretins suma de 10.000 euro, de la martorul J., pe care îl asista juridic în calitate de avocat ales, lăsându-l să creadă că avea influență asupra unuia dintre judecătorii din completul ce reținuse cauza în pronunțare, G., pe care îl putea determina să hotărască respingerea căii de atac promovate de Parchet împotriva hotărârii prin care acesta fusese achitat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Pentru a reține această situație de fapt, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele mijloace de probă:
- înscrisurile din Dosarul nr. x/212/2011 al Curții de Apel Constanța (atașate, în copii certificate, în dosarul anexat prezentului dosar) și informația furnizată de Penitenciarul Poarta-Albă (fila 133, vol. III, d.f.), din care rezultă următoarele aspecte faptice relevante:
- prin rechizitoriul emis în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța i-a trimis în judecată pe inculpații J. și Z.Z., sub acuzația săvârșirii infracțiunii de viol, cel dintâi în stare de recidivă postcondamnatorie, asupra persoanei vătămate Y.Y.;
- prin sentința penală nr. 194 din data de 14 februarie 2013, prima instanță, respectiv Judecătoria Constanța, într-un complet compus din judecătorul U.U.U., a dispus achitarea ambilor inculpați, reținând incidența cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P.;
- sentința anterior menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, care a solicitat condamnarea inculpaților;
- în recurs, cauza a parcurs două termene de judecată, la datele de 19 septembrie 2013 și 31 octombrie 2013, când au avut loc dezbaterile, pronunțarea fiind amânată, în mod succesiv, la datele de 01 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013 și 15 noiembrie 2013;
- completul de recurs a fost compus, la toate termenele, din judecătorii G. (președintele secției penale a Curții de Apel Constanța, astfel cum deja s-a evidențiat la pct. I și II), E. și A.A.;
- în fața instanței de recurs, inculpatul J. a fost asistat juridic de doi avocați aleși, respectiv A. și A.A.A., care îl apăraseră și la judecata în primă instanță;
- prin Decizia penală nr. 994/P din data de 15 noiembrie 2013, instanța de recurs a admis calea de atac exercitată de Parchet, a casat sentința penală pronunțată de prima instanță și, în rejudecarea cauzei, i-a condamnat pe ambii inculpați la pedeapsa de 5 ani închisoare, iar, în cazul inculpatului J., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse anterioare, de 1 an închisoare, dispunând ca acesta să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare;
- condamnatul J. a fost încarcerat, pentru executarea pedepsei respective, în Penitenciarul Poarta-Albă, la data de 25 noiembrie 2013.
- procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu identitate atribuită I. în faza de urmărire penală, declarațiile aceluiași investigator din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, declarațiile martorilor J. și K. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, declarațiile martorilor L. și M. din cursul cercetării judecătorești, declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, informațiile furnizate de Penitenciarele Poarta-Albă, Spital Poarta-Albă, Tulcea și Slobozia și înregistrările ambientale autorizate, întreg acest probatoriu urmând a fi prezentat și analizat prin coroborare, întrucât numai astfel este posibilă deslușirea situației de fapt.
În prealabil, Curtea consideră necesar a face următoarele precizări cu privire la investigatorul sub acoperire cu identitate atribuită I., a cărui folosire a fost autorizată de procuror, conform art. 2241 și urm. C. proc. pen. anterior și art. 261 din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02 decembrie 2013, acea autorizare fiind prelungită ulterior, pentru încă 30 de zile, începând cu data de 01 ianuarie 2014 (filele 45-47 și 68-69, vol. I, d.u.p.):
Cele două procese-verbale întocmite de investigator la datele de 24 decembrie 2013 și, respectiv, 09 ianuarie 2014 - menționarea anului 2013 în cel de-al doilea proces verbal este o evidentă eroare materială (filele 51-53 și 78, vol. I, d.u.p.) și declarația sa din faza de urmărire penală, datând din 23 mai 2014 (filele 145-149, vol. I, d.u.p.) nu au fost contestate de inculpat, în procedura de cameră preliminară, sub aspectul legalității administrării lor, nefiind indicat niciun motiv care să justifice, din perspectiva sa, excluderea acestora din probatoriul cauzei.
În cursul cercetării judecătorești, abia după audierea investigatorului de către Curte, la termenul din data de 11 februarie 2015, în condițiile art. 148 alin. (8) rap. la art. 127 lit. d) C. proc. pen., fără prezența sa în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audio-video de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate (filele 63-65, vol. III, d.f.), inculpatul a susținut, în cuprinsul unui memoriu depus la dosar în data de 27 februarie 2015 (filele 118-123, vol. III, d.f.), că are „toate motivele” (în concret neprecizate) să creadă că acesta se numește B.B.B. și este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Constanța, încercând să pună sub semnul îndoielii credibilitatea afirmațiilor sale, prin invocarea unei stări de dușmănie cu polițistul de el nominalizat, determinată de o altercație produsă în urmă cu peste un deceniu, respectiv la data de 17 iunie 2004, în exercitarea de către ambii a atribuțiilor specifice calității lor, sens în care a prezentat și două înscrisuri (filele 124-125, vol. III, d.f.).
Cu privire la acest aspect, Curtea menționează că, potrivit art. 149 alin. (1) C. proc. pen., identitatea reală a investigatorului sub acoperire nu poate fi dezvăluită, iar, conform art. 148 alin. (8) rap. la art. 129 alin. (3) teza a II-a din același cod, organul judiciar are obligația de a respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea sa, aceste măsuri de protecție împiedicând instanța să facă orice comentariu cu privire la susținerea inculpatului.
Curtea nu poate să nu remarce, însă, că aceeași tactică de apărare a fost uzitată de inculpat, în favoarea clientului său, chiar în cauza în legătură cu care a fost săvârșită fapta analizată, sens în care reține, pe baza considerentelor Deciziei penale nr. 994/P din data de 15 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/212/2011 (pagina 9), că acel client, J., asistat juridic de inculpat, a susținut, la judecata în primă instanță, pentru a decredibiliza declarațiile persoanei vătămate Y.Y., că aceasta era „învățată de cineva” să-l acuze, aducând drept argument faptul că, la primul termen, ar fi văzut-o însoțită de polițistul Filip (același menționat de inculpat în prezenta cauză) și de procurorul C.C.C., care au instrumentat cauza respectivă în faza de urmărire penală, iar avocatul A. i-a susținut afirmația, nedovedită, privind legătura de fostă prietenie cu acel procuror (la care, astfel cum deja s-a evidențiat, inculpatul însuși și-a făcut stagiatura, atunci când acesta era avocat).
În drept, Curtea constată că, potrivit art. 2241 alin. (1)-(3), art. 2242 alin. (1) și alin. (2)243 alin. (1) C. proc. pen. anterior (în vigoare la datele întocmirii proceselor-verbale), investigatorul sub acoperire este lucrător operativ al poliției judiciare, care, în baza autorizației emise de procuror, culege date și informații referitoare la existența infracțiunii și identificarea persoanei față de care există presupunerea că a săvârșit-o, pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului, acele date și informații putând fi folosite în cauza penală și cu privire la persoana la care se referă autorizația.
De asemenea, conform art. 261 alin. (1) și 7 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea în vigoare la aceleași date), scopul autorizării de către procuror a folosirii unui investigator sub acoperire este descoperirea faptelor, identificarea făptuitorilor și obținerea mijloacelor de probă, iar procesele-verbale încheiate de un astfel de investigator cu privire la activitatea autorizată desfășurată pot constitui ele însele mijloace de probă.
Totodată, potrivit art. 148 alin. (8) rap. la art. 97 alin. (2) lit. d) din actualul Cod de procedură penală, sub imperiul căruia investigatorul sub acoperire a dat ambele declarații, atât cea din faza de urmărire penală, cât și cea din cursul judecății, declarațiile respective sunt asimilate celor ale unui martor, constituind, prin urmare, mijloace de probă.
Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 103 alin. (2) și (3) C. proc. pen. (care sunt de imediată aplicare), în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, o astfel de hotărâre neputându-se întemeia, însă, într-o măsură determinantă, pe declarațiile investigatorului sub acoperire.
Raportat la toate aceste dispoziții legale, Curtea va reține, din procesele-verbale și declarațiile investigatorului sub acoperire (filele 51-53, 78, 145-149, vol. I, d.u.p. și filele 63-65, vol. III, d.f.), numai datele și informațiile care fie au condus la obținerea unor mijloace de probă, fie sunt confirmate, în afara oricărui dubiu, de acele mijloace de probă sau de altele, ce vor fi prezentate pe parcursul expunerii.
Astfel, conform investigatorului sub acoperire, la începutul lunii noiembrie 2013 (după desfășurarea dezbaterilor în fața instanței de recurs, în perioada de amânare a pronunțării), inculpatul A. i-a pretins clientului său, J., suma de 10.000 euro, pentru a interveni pe lângă judecătorul G., unul dintre membrii completului de judecată, în vederea menținerii soluției de achitare pronunțate de prima instanță, susținând că avea influență asupra acelui judecător, întrucât se cunoșteau personal, pe de o parte prin prisma originii etnice comune (macedoneană), iar, pe de altă parte, în considerarea relației de prietenie pe care o avea cu fiul judecătorului respectiv, K., de profesie avocat.
Investigatorul sub acoperire a furnizat și informația că, ulterior, inculpatul ar fi crescut suma solicitată la 15.000 euro, pretinzând că putea interveni și pe lângă un alt membru al completului, judecătorul E., însă acest fapt nu este probat, după cum nu are suport în probatoriul cauzei nici susținerea investigatorului respectiv în sensul că inculpatul i-ar fi furnizat clientului său, drept explicație pentru nepronunțarea în final a soluției promise, împrejurarea că al treilea membru al completului, judecătorul A.A., s-ar fi opus acelei soluții, amenințând cu intervenția Direcției Naționale Anticorupție. În acest context, Curtea reține, din declarațiile (necontestate) ale judecătorilor A.A., E. și G., audiați ca martori (filele 112-114, vol. I, 243-246 și 249-252, vol. III, d.u.p.), că o situație de genul celei susținute de inculpat, conform afirmației investigatorului sub acoperire, nu a existat în realitate.
De asemenea, potrivit investigatorului sub acoperire, J. urma să se împrumute cu bani, între alții, de la nașul său, L., pentru a-i remite inculpatului suma pretinsă de acesta, însă, înainte de pronunțarea deciziei din recurs, a părăsit teritoriul României, deplasându-se în Germania, după aflarea hotărârii de condamnare, a discutat telefonic cu inculpatul, căruia i-a reproșat că l-a mințit, nerespectându-și promisiunea de a-i obține soluția favorabilă și l-a amenințat că, din această cauză, „nu o să-i fie bine”, a revenit în țară, la sfârșitul lunii noiembrie 2013, fiind încarcerat în Penitenciarul Poarta-Albă (n.r. la data de 25 noiembrie 2013, astfel cum deja s-a evidențiat), a vorbit în mediul infracțional despre chemarea lui la Direcția Națională Anticorupție, care, între timp, se sesizase din oficiu (n.r. la data de 07 noiembrie 2013 - filele 24-25, vol. I, d.u.p.), pentru a da declarație (n.r. fapt real, petrecut la data de 05 decembrie 2013 - filele 49-50, vol. I, d.u.p.), afirmând că inculpatul „a ajuns la mâna lui” și l-a convocat pe acesta la locul de deținere, cu scopul de a-i solicita, în schimbul tăcerii, bani pentru întreținerea familiei sale (1.000 - 2.000 euro, lunar), iar inculpatul, fiindu-i teamă de o corecție fizică din partea fostului client, dar și de faptul că acesta ar fi putut da declarații împotriva lui, s-a deplasat pentru a-l vizita, de două ori, la penitenciarul anterior menționat, în preajma sărbătorilor de iarnă, una dintre acele vizite având loc la data de 24 decembrie 2013.
Astfel cum deja s-a motivat la pct. I și pct. II, Curtea a reținut ca probat faptul că inculpatul și-a afirmat o pretinsă influență (în speță, nedovedită a fi reală) asupra judecătorului G., care îndeplinea și funcția de președinte al secției penale a Curții de Apel Constanța, în raport cu alți clienți pentru care asigura asistența juridică în fața unor complete de judecată ale instanței respective, iar martorul K., fiul acelui judecător, de profesie avocat, a confirmat, în declarațiile sale (filele 139-142, vol. III, d.u.p. și fila 137, vol. III, d.f.), că avea o relație de amiciție cu inculpatul, Curtea reținând, în mod suplimentar, cu referire strictă la fapta în prezent analizată, că același martor a confirmat, în declarația formulată în cursul cercetării judecătorești, și împrejurarea că prietenii și persoanele apropiate i se adresează cu apelativul „x”, fiind probate astfel, sub ultimele două aspecte, afirmațiile investigatorului sub acoperire.
Cu privire la declarațiile martorului J., din faza de urmărire penală, datând din 05 decembrie 2013 și 23 ianuarie 2014 și, respectiv, din cursul cercetării judecătorești, datând din 11 februarie 2015 (filele 49-50 și 92, vol. I, d.u.p. și filele 66-68, vol. III, d.f.), Curtea constată următoarele:
Martorul a negat în permanență că inculpatul i-ar fi pretins vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă judecătorii din completul de recurs în vederea pronunțării unei soluții favorabile, cu mențiunea, făcută în de-a doua declarație din faza de urmărire penală, că nu dorește să facă precizări deoarece s-ar expune unor sancțiuni penale. Susținerea martorului, din declarația formulată în cursul cercetării judecătorești, că semnăturile, față-verso, de pe declarația anterior menționată (fila 92, vol. I, d.u.p.) nu i-ar aparține, este lipsită de temei, Curtea neidentificând niciun aspect care să-i permită a constata că acele semnături ar fi fost falsificate. De altfel, martorul a făcut afirmații neverosimile și cu privire la semnăturile de pe prima declarație din faza de urmărire penală (filele 49-50, vol. I, d.u.p.), susținând că cea de pe fila 50 (sfârșitul declarației) îi aparține, însă nu și cea de pe fila 49 (începutul declarației).
Poziția procesuală exprimată de martorul este firească și în concordanță cu un drept recunoscut de lege, acela de a nu se autoincrimina, în raport cu infracțiunea de cumpărare de influență, în condițiile în care, la data primei audieri (05 decembrie 2013), organul de urmărire penală era deja sesizat cu privire la faptă, acea sesizare realizându-se din oficiu la data de 07 noiembrie 2013, astfel că martorul nu mai putea beneficia de cauza de impunitate prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Cu toate acestea, în declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul J. a relatat mai multe fapte și împrejurări, care confirmă susținerile investigatorului sub acoperire.
În concret, martorul J. a arătat că, în perioada procesului, a primit bani cu împrumut de la nașul său, L., astfel cum se întâmpla în mod frecvent, atât în lei, cât și în euro, fără a putea preciza cuantumul și susținând că a folosit acei bani numai pentru cheltuieli în familie, deși, în aceste condiții, nu se poate explica în mod rațional de ce a asociat acele împrumuturi tocmai cu procesul în care era implicat.
La rândul său, martorul L. a confirmat, în declarația din cursul cercetării judecătorești (filele 138-139, vol. III, d.f.), că, la nevoie, îl ajuta pe finul său cu bani, precizând însă că doar pentru cheltuieli minore, legate de traiul zilnic.
Martorul J. a mai arătat că, în perioada de amânare a pronunțării deciziei din recurs, a plecat din țară, în Germania, conform susținerii sale pentru a face o plimbare și cumpărături, fiind convins că nu este nicio problemă, în sensul că urma să fie menținută soluția de achitare din primă instanță. Fiind întrebat de Curte despre temeiul acestei convingeri, martorul a precizat că ea se baza pe probele dosarului, care, astfel cum deja s-a evidențiat, au fundamentat o decizie în sens contrar a instanței de recurs, care a pronunțat condamnarea sa.
De asemenea, martorul J. a arătat că, înainte de a pleca în Germania, l-a întrebat pe inculpat dacă plecarea sa constituia o problemă, iar cel din urmă i-a răspuns negativ, întrebându-l, însă, la rândul său, dacă va reveni în țară „în cazul când se întâmplă ceva”.
Martorul J. a mai arătat că, în mod cert, a aflat despre soluția de condamnare, chiar în ziua când a fost pronunțată, de la inculpat, pe care l-a contactat telefonic în acest scop, iar, atunci când a primit vestea, „s-a arătat surprins”, fără a-i reproșa însă ceva interlocutorului său. Martorul a susținut că, în timp ce se afla în Germania, l-a sunat și pe cel de-al doilea avocat ales, D.D.D., pentru a-l întreba despre soluția din recurs, dar acesta i-a spus că „nu știe ce s-a întâmplat cu pronunțarea” și i-a recomandat să-l sune pe inculpat, ceea ce el a și făcut.
În acest context, Curtea remarcă încercarea inculpatului, inexplicabilă din perspectiva unei relații oneste dintre un avocat și clientul său, de a se disocia de faptul anunțării martorului J. despre hotărârea definitivă de condamnare, acesta susținând, în declarația din cursul cercetării judecătorești (filele 11-13, vol. III, d.f.), în dezacord cu martorul respectiv, că a fost sunat de acesta, din Germania, abia după câteva zile de la pronunțarea deciziei din recurs și că martorul ar fi aflat despre acea decizie nu de la el, ci de la celălalt avocat ales, D.D.D.
Martorul J. a precizat că, după revenirea sa voluntară în țară, a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta-Albă la data de 25 noiembrie 2013 (fapt confirmat în mod oficial de către acea instituție, astfel cum deja s-a evidențiat) și că, după câteva zile, l-a contactat telefonic pe inculpat, iar nu și pe celălalt avocat ales, pentru a discuta despre promovarea unei cereri de revizuire, context în care inculpatul l-a vizitat la acel loc de deținere, înainte ca el să dea prima declarație la Direcția Națională Anticorupție (la data de 05 decembrie 2013).
Confirmând această afirmație a martorului, informațiile furnizate de Penitenciarul Poarta-Albă, prin adresa din data de 25 martie 2015, la cererea din oficiu a Curții, relevă că prima vizită făcută de inculpat martorului J. a avut loc la data de 27 noiembrie 2013 (fila 285, vol. III, d.f.).
Este probat astfel indubitabil caracterul mincinos al afirmației inculpatului, din declarația formulată la termenul din data de 14 ianuarie 2015 (filele 11-13, vol. III, d.f.), care a premers obținerii acelor informații, în sensul că el ar fi aflat despre revenirea în țară și încarcerarea martorului J. abia la jumătatea lunii decembrie 2013, de la niște polițiști, în timp ce acorda asistență juridică într-o altă cauză și că l-a vizitat pe acesta, pentru prima oară, la data de 19 decembrie 2013.
Curtea constată și faptul că, la data primei vizite a inculpatului (27 noiembrie 2013), decizia instanței de recurs nu fusese încă motivată, acest fapt realizându-se, conform mențiunii din acel înscris oficial, abia la data de 11 decembrie 2013, astfel că motivația unei întâlniri cu clientul în vederea promovării unei cereri de revizuire este falsă, o astfel de cerere nefiind, de altfel, niciodată promovată, astfel cum au recunoscut atât martorul J., cât și inculpatul însuși.
Pe de altă parte, deși martorul J. a susținut că ar fi încheiat cu inculpatul un contract de asistență juridică, pentru cererea de revizuire și chiar că el i-ar fi plătit acestuia un onorariu, acel contract nu a fost prezentat Curții, de către niciunul dintre ei, concluzia firească fiind că actul respectiv nu există în realitate, astfel cum inculpatul a și recunoscut în declarația din cursul cercetării judecătorești (filele 11-13, vol. III, d.f.).
Afirmația mincinoasă a martorului, referitoare la acel contract, precum și la semnarea de către el a unui împuterniciri avocațiale pentru inculpat, în baza contractului respectiv (în fapt, inexistent), nu poate fi interpretată decât ca o influențare a declarației sale de către cel din urmă, în condițiile în care inculpatul a prezentat, pentru a i se permite vizitarea martorului, în Penitenciarul Spital Poarta-Albă, la data de 24 decembrie 2013, împuternicirea avocațială din 2013, care nu poartă, însă, tocmai semnătura clientului (filele 142-143, vol. I, d.f.).
Revenind la declarația martorului J. din cursul cercetării judecătorești, Curtea reține și afirmația acestuia, că nu i-a cerut niciodată și celui de-al doilea avocat ales din cursul procesului, D.D.D., să-l viziteze la penitenciar, în legătură cu intenția (doar afirmată, niciodată materializată) de promovare a unei cereri de revizuire, întrucât nu avea o relație atât de apropiată cu acesta precum cea avută cu inculpatul, cu care, conform susținerii sale, „vorbea în largul lui”, precum și afirmația că el i-a cerut inculpatului să-l viziteze la penitenciar, de 4-5 ori, pentru a se lămuri de ce a fost condamnat, în urma discuțiilor care durau de fiecare dată 10-20 de minute, răspunsul acestuia fiind invariabil că „a fost condamnat degeaba”.
Informațiile furnizate, la cererea din oficiu a Curții, de Penitenciarele Poarta-Albă, Spital Poarta-Albă, Tulcea și Slobozia (filele 225-226, 267-269, 271 și 285-305, vol. III, d.f.) dovedesc că, în realitate, inculpatul l-a vizitat pe martorul J., în perioada 27 noiembrie 2013 - 24 martie 2014, de nu mai puțin de 10 ori, astfel:
- la Penitenciarul Poarta-Albă și Penitenciarul Spital Poarta-Albă, de 9 ori, în datele de 27 noiembrie 2013, 19 decembrie 2013, 24 decembrie 2013, 30 decembrie 2013, 07 ianuarie 2014, 17 ianuarie 2014, 25 ianuarie 2014, 14 februarie 2014 și 17 februarie 2014;
- la Penitenciarul Tulcea, o dată, în data de 24 martie 2014.
Întrucât singura explicație dată de inculpat acestor numeroase vizite, unele care s-au succedat la interval de mai puțin de o săptămână, și anume aceea a discuțiilor legate de introducerea unei cereri de revizuire a hotărârii definitive de condamnare, este lipsită de credibilitate, câtă vreme o astfel de cerere nu reclama o urgență care să justifice deplasarea lui la penitenciar inclusiv în ajun de Crăciun și An Nou (la datele de 24 și 30 decembrie 2013) și, mai ales, nu a fost niciodată formulată, iar acesta nu a susținut vreodată că ar fi fost șantajat de martorul J. cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromițătoare pentru el, Curtea reține că prezența sa repetată la locurile de deținere a fostului client (cu care nu mai stabilise raporturi de asistență juridică) nu putea avea, în mod rațional, un alt scop decât acela al determinării celui din urmă la nu a da declarații împotriva sa, în legătură cu fapta pentru care se declanșase deja o anchetă penală, în condițiile în care martorul fusese chemat, pentru audiere, la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, în data de 05 decembrie 2013, aspect de care inculpatul a luat cunoștință cel mai târziu la data de 24 decembrie 2013, astfel cum el însuși a recunoscut.
Acest scop urmărit de inculpat, pretinderea de către martorul J., în schimbul tăcerii sau al unei declarații favorabile, a unor „compensații” materiale din partea celui dintâi, acceptarea plății acelor „compensații” de către inculpat, sfaturile date de acesta martorului cu privire la conținutul declarației pe care urma să o dea la Direcția Națională Anticorupție în privința sa și reafirmarea de către inculpat a unei relații de încredere cu judecătorul G., cu care ar fi discutat personal despre dosarul cauzei după pronunțarea deciziei din recurs, rezultă, în afara oricărui dubiu, din înregistrarea autorizată a discuției ambientale purtate între cei doi, la data de 24 decembrie 2013 (în absența încheierii unui contract de asistență juridică), în incinta Penitenciarului Spital Poarta-Albă.
Această înregistrare (fila 159, vol. I, d.u.p.), în faza de urmărire penală, a făcut obiectul unor procedee de îmbunătățire a calității, în vederea creșterii audibilității sale, conform raportului de constatare tehnico-științifică întocmit la data de 23 ianuarie 2014 de către Institutul pentru Tehnologii Avansate, înregistrat din data de 27 ianuarie 2014 (fila 142, vol. I, d.u.p.) și, respectiv, raportului de constatare tehnico-științifică nr. 63289 din data de 31 ianuarie 2014, întocmit de Serviciul de Expertize Criminalistice din cadrul Institutului Național de Criminalistică, în cuprinsul căruia s-a realizat și o transcriere a conținutului unui pasaj relevant din discuția înregistrată (filele 153-158, vol. I, d.u.p.).
În cursul cercetării judecătorești, în ședința publică de la termenul din data de 09 septembrie 2015, constatând că audierea înregistrării nu s-a putut realiza în condiții optime în sala de judecată, Curtea a solicitat inculpatului să facă precizări în legătură cu înregistrarea respectivă, după ce acesta a confirmat că i-a fost pusă la dispoziție o copie în faza de urmărire penală, ocazie cu care, în prezența apărătorului ales, inculpatul a confirmat că transcrierea realizată în procesul-verbal întocmit la data de 27 mai 2014 de către procurorul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța (filele 177-183, vol. I, d.u.p.) corespunde conținutului audio al înregistrării, excepție făcând un singur pasaj (ce va fi ulterior menționat), în privința căruia a solicitat să fie reținut în modalitatea transcrisă în raportul de constatare tehnico-științifică nr. 63289 din data de 31 ianuarie 2014, toate aceste aspecte fiind consemnate într-un proces-verbal (fila 17, vol. V, d.f.).
Din înregistrarea respectivă, realizată în mod autorizat la data de 24 decembrie 2013, Curtea reține drept relevante următoarele pasaje, pe parcursul expunerii cărora va prezenta și aspecte având legătură cu conversația, ce rezultă din alte mijloace de probă, precum și susținerile făcute, în declarațiile din cursul cercetării judecătorești, de către cei doi interlocutori, inculpatul A. (notat CS) și martorul J. (notat GA):
J. - M-a chemat la Direcția Națională Anticorupție să dau declarații (…). Știi ce, mă crezi că iau Xanax ca să mă liniștească (…). Stau și eu la căldură (…) Păi și ce vrei, să-mi vină aia (…). Hai bă, A., nu știu ce o să fie (…). Și până la urmă m-a chemat la Direcția Națională Anticorupție să dau declarație.
Inculpatul a dat o primă declarație, la sediul Serviciului Teritorial Constanța al Direcției Naționale Anticorupție la data de 05 decembrie 2013 (filele 49-50, vol. I, d.u.p.).
Potrivit informațiilor furnizate de Penitenciarul Spital Poarta-Albă, la cererea din oficiu a Curții, în perioada 19 decembrie 2013 - 07 februarie 2014, deci și la data înregistrării analizate, martorul J. a fost internat în acea unitate cu diagnosticul „tulburare anxioasă reactivă, insomnie”, urmând un tratament psihotrop cu zopiclonum, trazodonum și alprazolam (fila 116, vol. III, d.u.p.).
Această împrejurare nu poate conduce însă la concluzia că, la momentul înregistrării respective, martorul nu avea capacitatea psihică de a discerne asupra faptelor și afirmațiilor sale, întrucât, dacă aceasta ar fi fost realitatea, ea ar fi trebuit sesizată de chiar interlocutorul său (o persoană educată, cu pregătire juridică și experiență de viață), care, în mod firesc, ar fi trebuit să pună capăt conversației. În schimb, inculpatul a continuat să discute cu martorul, conform propriilor afirmații din declarația formulată în cursul cercetării judecătorești (filele 11-13, vol. III, d.f.), timp de 45 de minute - o oră, după prânz, fără a se grăbi deși era ajun de Crăciun și deși s-a gândit că i se pregătea o înscenare, argumentele sale pentru acest comportament nefiresc fiind curiozitatea și, respectiv, o stare psihică alterată, care nu i-a permis să raționeze în mod corespunzător.
Referitor la conversația cu martorul J., inculpatul a mai arătat, în aceeași declarație, că acesta i-ar fi spus că procurorul K.K. i-a cerut să declare că, împreună cu soția sa, au venit la el și i-au dat, pentru „aranjarea” dosarului, suma de 10.000 euro, însă, din niciun act sau probă ale dosarului, nu rezultă că, la momentul respectiv (data de 24 decembrie 2013), procurorul i-ar fi furnizat martorului (dacă el nu o știa dintr-o experiență personală) o astfel de informație despre fapta anchetată și nici că cel din urmă ar fi comunicat-o inculpatului.
În aceste condiții, Curtea reține că inculpatul nu putea ști de suma de 10.000 euro decât dacă aceasta era chiar suma pe care el i-o ceruse martorului, fiind confirmată astfel, prin propria declarație, susținerea investigatorului sub acoperire.
A. - (…) nicio altă variantă (…) cretin. N-are pe cine să cheme, pe cine?
J. - Dacă eu le zic că nu dau nicio declarație și că (am venit) de la K.K., care a efectuat urmărirea penală în prezenta cauză), la spital aicea (…);
A. - Da, da.
J. - Tu mi-ai tot bătut apropouri. Dacă ei vor numai alte (…) o mierlim (…) În două zile ajung la (…) E simplă treaba, nu am știut (…) Asta e ideea, deci mă distrug. Sâmbătă dimineața de când au venit, m-au dus pe cameră. Am o problemă, frate, ai înțeles?
A. - (…) tu cu nevastă-ta dacă dai declarații. Și în afară de aia ți-o bagă și pe nevastă-ta (…);
J. - O distruge, nu mai are ce să-i facă, ai înțeles? Aici pe a patra sunt toate neamurile mele.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, inculpatul a susținut că a fost revoltat de informația pe care i-a furnizat-o martorul J. cu privire la ceea ce i se cerea să declare de către procuror (aspect anterior lămurit), adăugând că el nici măcar nu știa că acesta era căsătorit, susținere care este contrazisă, în mod vădit, de propria replică (necontestată), în care se referă expressis verbis la „nevasta” martorului.
În cursul cercetării judecătorești, a fost audiată, ca martor, chiar soția martorului J., H.H., care a afirmat că nu l-a întâlnit niciodată pe inculpatul A., despre care știe, din auzite, doar că a fost avocatul soțului său, negând că ar fi primit, de la oricine, vreo sumă de bani după încarcerarea acestuia, iar, la restul întrebărilor care i-au fost adresate cu privire la fapte și împrejurări cu relevanță în speță, răspunsul ei invariabil a fost „nu știu”/„nu cunosc” (fila 333, vol. III, d.f.), conduita martorei, motivată în mod evident de dorința de a nu face afirmații care l-ar fi putut incrimina și pe soțul său, fiind firească.
J. - (…) căldură frumos. De unde atâta ură, să se folosească de mine mă, ce dracu? Cine are grijă și de familie?
A. - Eu!
Răspunsul spontan, neechivoc și categoric al inculpatului, la o întrebare clară a interlocutorului său, confirmă susținerea investigatorului sub acoperire, în sensul că martorul J. i-a cerut, în schimbul tăcerii, bani pentru întreținerea familiei sale.
J. - Tre’ să stau numai la căldură. Dacă mă mută pe carantină, pe a patra (…) ieri mi-au adus tu știi câtă mâncare? Nici nu m-am apropiat de mâncare.
A. - (…) Ca să te rupă, K.K. ăsta o să sară pe tine acum „hai că o să avem grijă” (…);
J. - Băi A.
A. - Ei vor să te facă să (…);
A. - O să vină și la mine să îmi ceară socoteală (…) nevastă-ta (…) martor (…) la mine în birou bani.
Deși replica inculpatului sugerează că acesta nu doar a cerut, dar a și primit bani (cei 10.000 euro) de la martorul J., în prezența soției acestuia, Curtea constată că probatoriul cauzei nu confirmă, în afara oricărui dubiu, actul material al primirii banilor, astfel că nu va fi reținută și această variantă de comitere a infracțiunii de trafic de influență, pe care, de altfel, nici Parchetul nu a susținut-o prin actul de trimitere în judecată.
J. - Da spune-mi și mie, mie îmi zic acum că (…);
A. - Care e problema, te-au forțat să spui (…).K.K., ăsta e un om foarte periculos. X., băiatul ăla X., i-a zis, ai lui.
A. - (…) ai înțeles? O să te cheme pe tine (…) ai înțeles? „Te lăsăm să te gândești. Gândește-te bine.” (…)
A. - Eu cum pot să te ajut pe tine (…) cât ești aici, pot să te ajut când mă chemi, când ai nevoie de ceva (…) dacă vrei să te ajut, să-ți fac, să pun acolo.
Replica inculpatului confirmă susținerea investigatorului sub acoperire cu privire la disponibilitatea lui de a se prezenta la orice „convocare” a martorului J., astfel cum rezultă și din numeroasele vizite pe care i le-a făcut (fără vreo provocare din partea organului de urmărire penală, care de multe dintre acele vizite nici nu a știut, existența lor fiind stabilită abia în cursul cercetării judecătorești), la locul de deținere, comportament ce nu a fost justificat prin nicio prestație de natură profesională, context în care Curtea remarcă și afirmația martorului respectiv din declarația formulată în cursul cercetării judecătorești (filele 66-68, vol. III, d.f.), că el nu mai avea încredere în inculpat, după ce, cu acesta avocat, fusese condamnat la 5 ani (în realitate 6 ani) închisoare, fără a putea explica de ce, în condițiile neîncrederii afirmate, l-a mai chemat totuși la penitenciar, pentru a discuta cu privire la pretinsa cerere de revizuire.
J. - Băi băiatule, înțelege că dacă eu nu dau declarații, ajung pe a patra, într-o săptămână ajung (…). Eu nu am voie să stau nici un pic în frig. Tu știi câte intervenții am făcut să ajung la spital, la căldură? Nu-ți imaginezi câte șpăgi: 200, 200, 200.
J. - Știi ce înseamnă? Eu știu, eu știu (…) interlop. Eu sunt interlop?! Îți sparg moaca. Fără rețetă, fără pachet, fără telefoane. O ia razna nevastă-mea (…). Ai înțeles ce zic? Nu știu ce să fac, cum să fac.
Replica martorului J. confirmă afirmația investigatorului sub acoperire, că inculpatului, pe lângă teama de ancheta declanșată de Direcția Națională Anticorupție, îi era frică și de primirea unei corecții fizice din partea martorului respectiv, determinată de nemulțumirea celui din urmă față de neonorarea promisiunii de a obține, prin influențarea completului de judecată din recurs, menținerea soluției de achitare.
J. - K.K., dacă nu dau declarații. Acum s-o crezi tu (…) Gândește-te cum e mai bine, gândește-te mai bine și fă-o cum îți vine ție mai bine (…) A.L, ți-o zic bărbătește, tu dacă ai ajuns aici, fără (…), fără (…), fără (…);
A. - Da, știu. (…);
J. - Zi-mi o modalitate, vreau să mă duc să dau declarație.
A. - Ce să-ți zic, n-am ce să-ți zic (…);
J. - A., te rog, jur pe Dumnezeu, n-are cine să aibă grijă de familie.
A. - Ce să-ți zic, ce să-ți zic? Cum să te ajut?
J. - Ce să mă ajuți, mă A., ce să mă (…) dacă nu te cunoșteam A. (…) Cum să mă ajuți (…). Îți mai spun, dau declarația și mă duc la el, o să vezi. (…);
J. - Nu. O să declar că am dat (…);
J. - Bun. Fii atent cum facem: (…) te întâlnești cu M., îi dai 100 de milioane, ai 100 de milioane?
A. - (…) nu că băieții tăi, că (…);
J. - Fii atent cum facem: îl suni pe M., după ce îi suni pe ei (…) îți spun aici în fața lor, uite așa. (…);
J. - A., atâta vreau (…) Am vorbit cu E.E.E.. Lasă-mă. (…) Lasă-mă. Eu o sun. Vorbesc cu ea.
A. - „Bună ziua”. „Bună ziua. Dai declarație?”. „Da”.
J. - Nu mai vreau (…) banul tău, decât cât trebuia să-i dau. Altceva nimic.
A. - Ok. (…);
J. - Eu zilele astea mă duc și-i zic „nu vreau să dau declarații”. Până acum nu am dat declarația asta. Deci nu cred. Deci asta o fac A. pentru tine (…) mă crezi că plâng seară de seară că nu-mi văd copilul? (…);
J. - Să-ți dea Dumnezeu sănătate! N-am mai văzut așa ceva (…). Azi vreau să-i dai banii, să (…) A., ai înțeles? Am fost, am ieșit la cumpărături, s-au dus banii! (…). Una la mână (…). A doua la mână (…) Doar atât. Altceva nu vreau decât două lucruri.
A. - Fă-mi legătura cu cineva din familie (…) deci, când îți zic verde, verde, da?
J. - Nu poate să-i dea 1.500?
A. - (…) la ce declarație.
Acest schimb de replici (necontestate) dovedește acceptarea de către inculpat a pretențiilor martorului J., de a-i remite sume mari de bani, pentru a nu da declarație împotriva sa, comportament care nu poate fi explicat în mod rațional, pentru o persoană cu pregătirea și experiența inculpatului, decât prin temerea de caracterul acuzator al declarației martorului, pe care, astfel cum s-a mai evidențiat, nu l-a denunțat vreodată că l-ar fi șantajat cu darea în vileag a unor fapte nereale.
Numitul M., la care făcea referire martorul J., a fost identificat în persoana vărului și, totodată, finului acestuia, M., care a fost audiat ca martor în cursul cercetării judecătorești (fila 140, vol. III), negând că ar fi primit bani de la inculpat, pentru primul martor sau familia sa. Susținerea martorului (care nu modifică situația de fapt cu relevanță în speță) este privită de Curte cu reticență, întrucât, pe de o parte, o recunoaștere a faptului negat ar fi echivalat cu o autoincriminare, pe care legea (art. 118 C. proc. pen.) îi dădea dreptul să o evite, iar, pe de altă parte, este verosimil că declarația sa a fost influențată de martorul J.. Sub cel din urmă aspect, Curtea reține că martorul M. a precizat, în aceeași declarație, că a fost sunat de vărul și, totodată, nașul său cu o săptămână sau două săptămâni înaintea termenului când a fost audiat. În condițiile în care audierea martorului J. s-a realizat la data de 11 februarie 2015, iar audierea martorului M. la data de 04 martie 2015, afirmația celui din urmă relevă că acesta a fost contactat de către cel dintâi imediat după propria audiere, conduită care nu poate primi o altă explicație rațională decât aceea a punerii de acord a declarațiilor, în vederea evitării dezvăluirii unor informații cu caracter incriminatoriu pentru amândoi.
De astfel, este rezonabil a crede că această conduită a fost manifestată de martorul J. și în raport cu martorul L. (nașul său, la a cărui declarație s-a făcut deja referire), care s-a prezentat, la termenul din data de 04 martie 2015, fără a fi citat, întrucât nu a fost identificat în baza de date (fila 86, verso, d.u.p.), susținând că a ajuns în sala de ședință întâmplător, ca însoțitor al martorului M., căruia i-a asigurat transportul. Verificările efectuate de Curte din oficiu au evidențiat, însă, că martorul L. l-a vizitat pe martorul J., în Penitenciarul Rahova, la scurt timp după audierea acestuia, respectiv la data de 20 februarie 2015, vizitându-l apoi și după propria audiere, în Penitenciarul Tulcea, la data de 17 martie 2015, în condițiile în care, anterior, nu mai păstraseră o astfel de legătură timp îndelungat, ultima vizită înaintea celor două menționate precedându-le cu mai mult de 8 luni, aceasta datând din 13 iunie 2014 (filele 225-226 și 273-274, vol. III, d.f.). Semnificativ este și faptul că majoritatea vizitelor făcute de martorul L. martorului J. s-au petrecut în aceeași perioadă când cel din urmă era vizitat și de inculpatul A. și au încetat, până la chemarea pentru audieri în fața Curții, imediat după reținerea celui din urmă (la data de 10 iunie 2014). Astfel, vizitele martorului L., altele decât cele anterior menționate, s-au produs, la datele de 28 noiembrie 2013, 30 noiembrie 2013, 07 decembrie 2013, 09 decembrie 2013, 23 decembrie 2013, 02 ianuarie 2014, 16 ianuarie 2014 și 05 februarie 2014, în Penitenciarul Poarta-Albă și Penitenciarul Spital Poarta-Albă, la data de 26 februarie 2014, în Penitenciarul Slobozia și, respectiv, la datele de 22 martie 2014 și 29 mai 2014, în Penitenciarul Tulcea (filele 225-226, 267-269, 271 și 285-305, vol. III, d.f.).
Referitor la sumele de bani vehiculate în același schimb de replici (100.000.000 și 1.500), inculpatul a făcut precizări în declarația din cursul cercetării judecătorești, chiar existența acestora din partea sa confirmând autenticitatea înregistrării. Astfel, inculpatul a susținut că martorul J., temându-se că ar fi putut avea probleme la locul de deținere din cauza chemării la Direcția Națională Anticorupție și a presiunilor pe care procurorul K.K. le făcea asupra sa, i-a cerut să-i găsească un avocat, pe care să-l plătească din banii săi (ai inculpatului), context în care i-a spus și onorariile pe care le percepeau diverși avocați, dintre care a făcut referire la E.E., cu care i-a lăsat impresia că deja vorbise și F.F.F., acele onorarii variind de la 1.500euro până la 100.000.000 lei vechi. Explicația inculpatului este total neverosimilă, neputând fi identificat un motiv rațional pentru care martorul J. ar fi avut o astfel de pretenție în privința sa, dacă el nu i-ar fi „datorat” cu adevărat ceva. În plus, fiind întrebat asupra acestui aspect cu ocazia audierii din cursul cercetării judecătorești, care a urmat celei a inculpatului, martorul J. a susținut că nu i-a cerut acestuia să angajeze pentru el, în calitate de avocat, nici pe E.E., nici pe F.F.F., care nu au fost vreodată avocații săi, precizând, de asemenea, că, atât timp cât a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta-Albă, nu a fost vizitat de niciun alt avocat în afara inculpatului A. Ca și în alte cazuri, la care s-a făcut deja referire, inculpatul a prezentat o construcție faptică în mod evident inventată, pentru a oferi justificări puerile unor replici cu conținut neechivoc, care îl incriminează, în această notă fiind și referirea sa la avocatul E.E., întemeiată pe rostirea de către interlocutorul său, în dialogul purtat, a prenumelui E.E.E.
J. - Uite cum facem, dacă el a insistat să mă duc acolo să dau declarație, o să bată la ochi. Mai bine dau declarație.
A. - Da, da (…) Nu mi-a luat, nu mi-a cerut. Onorariul i-am dat și (…);
J. - (…) bine A.. (…).
Sfatul inculpatului către martorul J. cu privire la conținutul declarației pe care urma să o dea în fața procurorului este evident, accentuând necesitatea ca acesta să afirme că el nu i-a cerut altceva decât onorariul de avocat, imbold pe care, în mod firesc, nu ar fi trebuit să i-l dea interlocutorului său, dacă adevărul era într-adevăr cel de el solicitat a fi relatat.
A. - Eu vreau totuși asta. Deci dosarul acuma când am scos hotărârea, alaltăieri când am fost la tine (…) Mi-a zis G. că se întoarce înapoi în arhiva Judecătoriei Constanța. (…) nu mai lucrează la asta. (…).
Cu privire la partea finală a acestei replici a inculpatului (singura care a făcut obiectul unei contestări din partea sa), Curtea menționează că ea apare transcrisă, în procesul-verbal de redare certificat de procuror (filele 177-183, vol. I, d.u.p.), în varianta: „Mi-a zis G. că se întoarce înapoi în arhiva Judecătoriei Constanța. G. a zis că nu mai lucrează la ea”, iar, în raportul de constatare tehnico-științifică din data de 31 ianuarie 2014 (filele 153-158, vol. I, d.u.p.), în varianta: „Mi-a zis (N.I. - neinteligibil) înapoi la arhiva Judecătoriei Constanța. (N.I.). nu mai lucrează la asta”.
Audierea nemijlocită a înregistrării (fila 159, vol. I, d.u.p.) relevă, cu certitudine, rostirea de către inculpat, în prima frază, a numelui G., în modalitatea pe care Curtea a reținut-o: „Mi-a zis G. că se întoarce înapoi în arhiva Judecătoriei Constanța”.
Referirea la judecătorul G. (unul dintre membrii completului de recurs) în contextul dialogului anterior reprodus nu poate avea, în mod rațional, altă semnificație decât aceea a reafirmării de către inculpat, față de interlocutorul său, a influenței pe care a lăsat să se creadă că o avea asupra acelui judecător, dar care nu a produs efectul promis (menținerea soluției de achitare) din motive independente de voința sa.
În dovedirea situației de fapt pe care Curtea a reținut-o, relevantă este și înregistrarea ambientală autorizată a discuției dintre procuror și martorul J., realizată la data de 23 ianuarie 2014 în incinta Penitenciarului Poarta-Albă, al cărei conținut a fost transcris într-un proces-verbal întocmit de procuror (filele 93-101, vol. I, d.u.p.).
În acest context, Curtea menționează că prezența procurorului, pentru efectuarea unor activități procesuale, în incinta locului de deținere a martorului, la data realizării înregistrării, a fost confirmată prin adresa din data de 25 martie 2013 a Penitenciarului Poarta-Albă (fila 285, vol. III, d.u.p.).
De asemenea, Curtea menționează că, deși și la data acestei înregistrări, ca și la data celei anterior analizate, martorul J. se afla sub tratament psihotrop, nu există motive pentru a considera că acesta nu avea capacitatea psihică de a discerne asupra afirmațiilor sale, martorul însuși afirmând, pe parcursul discuției înregistrate, că „acuma, uite, sunt mai bine”.
Motivele care au determinat constatarea legalității administrării acestei probe au fost expuse în încheierea din data de 12 septembrie 2014 (filele 91-100, vol. II, d.f.), prin care, în procedura de cameră preliminară, s-a dispus începerea judecății, astfel că nu vor mai fi reluate.
Această înregistrare, comunicată în cursul cercetării judecătorești, într-un duplicat al suportului optic original, de către Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, a fost audiată în ședința publică de la termenul din data de 07 octombrie 2015, observațiile inculpatului, de care Curtea va ține seama, fiind consemnate în procesul-verbal întocmit cu acea ocazie (filele 60-61, vol. V, d.f.).
Din conținutul înregistrării respective (realizată la data de 23 ianuarie 2014, prin urmare ulterior înregistrării ambientale a discuției dintre martorul J. și inculpatul A., efectuată la data de 24 decembrie 2013), ce redă dialogul dintre procurorul K.K. și martorul J., Curtea reține, drept relevante în raport cu obiectul probațiunii care interesează cauză, următoarele pasaje, ce relevă fapte și împrejurări care se coroborează cu cele ce rezultă din probatoriul anterior analizat:
K.K. - Bun! Deci, nu mă interesează Parchetul, pe mine mă interesează doar instanța (…) A. ți-a zis ceva de U.U.U., prima judecătoare? Că are vreo mână cu ea, că are vreo intrare (…)?
J. - Nu.
K.K. - Deci, de ea n-a zis nimic? Inițial, eu așa știu, că discuția a fost că are o intrare la madam G. și te rezolvă cu zece mii. Dar după-aia am înțeles că a sărit la 15!
J. - Nu zic așa ceva (…).
Se remarcă răspunsurile martorului J. la două întrebări neechivoce, unul categoric negativ, cu referire la pretinsa influență a inculpatului asupra judecătorului de la prima instanță și, respectiv, unul de refuz al unei afirmații, cu referire la pretinsa influență a inculpatului asupra unui judecător din completul de recurs, fapt care conduce la concluzia rațională că cel de-al doilea răspuns nu putea fi, în realitate, decât afirmativ, de vreme ce nimic nu-l împiedica pe autorul lui să dea același răspuns ca la prima întrebare, dacă acel răspuns ar fi reflectat cu adevărat starea de fapt cunoscută de el.
K.K. - Nu (…) Am înțeles! (…);
J. - Tre’ să mă înțelegeți, da? N-am vrut eu (…);
K.K. - Am înțeles. Acuma, băieții lui G. asta, e unul K. și unul U. (…);
J. - K. (…)?
K.K. - De K. era vorba, da?
J. - Da. (…);
K.K. - Mda (…) Bun! Până la urmă, tu (…) banii ăștia pentru G.? I-ai dat sau nu i-ai dat?
J. - (…) O parte i-am dat (…) o parte s-a dat (…) de la casă (…) și o parte. (…);
K.K. - Bun! Una peste alta (…). Crezi că a vorbit de fapt cu ea? Sau nu? (…) Până acum a dat țeapă! Adică (…) a și vorbit și nu s-a făcut?
J. - Am sunat în Germania dimineață (…) Și zic, cum e? Cică n-am primit că n-are nimic (…) Rezoluția deja mi se dăduse și nu știu (…) (…);
J. - (…) Deci, toată lumea știe (…) Știe, eu cred că (…). Îl vede cu K. zi de zi, îl vedea (…) Dar (…);
K.K. - Aaa! Și el se plimbă cu K. ca să lase impresia că (…);
J. - Nu, nu se plimbă cu (…) prin K. rezolvă.
K.K. - Aaa! Prin K. rezolvă?
J. - Da, da, da (…) (…);
K.K. - Sau te hotărăști să-i faci vreo cheie lu’ A. (…);
J. - Nu, nu, nu, nu vreau să fac! Nu! Că imediat pot să-i fac! Imediat pot să vorbesc (…). Asta nu-i problemă (…) Ce făcea cu G. făcea și cu (…) (…).
Afirmațiile spontane ale martorului J. confirmă că, în faza recursului, inculpatul, prevalându-se de o relație de prietenie afișată cu martorul K., l-a lăsat să creadă, pretinzându-i în schimb suma de 10.000 euro, că avea influență asupra mamei acestuia, judecătorul G. și că, astfel, îl va determina pe acel judecător, membru în completul de recurs, să-i „rezolve” problema în justiție.
- declarațiile martorilor N., O. și P. (filele 141-144, vol. III, d.f.) nu au relevat aspecte cu relevanță pentru fapta ce constituie obiectul judecății, motiv pentru care nu se va face referire la acestea, demnă de semnalat fiind numai împrejurarea că cel dintâi a recunoscut că a discutat telefonic cu J. (aflat în stare de detenție), cu care este prieten, chiar în preziua termenului când a fost audiat, o astfel de convorbire având cu acesta (audiat la un termen precedent) și atunci când a primit înștiințarea de prezentare la proces, ceea ce face rezonabilă aprecierea că declarația lui a fost influențată de interlocutorul său, fiind astfel lipsită de credibilitate.
În funcție de toate cele mai sus redate, Curtea de Apel, ca primă instanță, reține:
I. Cu privire la inculpatul A.;
1. Fapta inculpatului, care, după pronunțarea, la data de 24 iunie 2011, a sentinței penale prin care, în Dosarul nr. x/118/2010, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe martorul F., căruia la judecata în primă instanță i-a asigurat asistența juridică în calitate de avocat ales, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, a pretins și, în parcarea Hotelului x din municipiul Constanța, a primit, în lipsa încheierii unui contract de asistență juridică pentru calea de atac și fără eliberarea de chitanță, suma de 6.500 euro, de la tatăl celui condamnat, martorul C., pe care l-a lăsat să creadă că avea influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța ce urmau să judece apelurile declarate împotriva sentinței respective și căruia i-a promis că va interveni pe lângă acei judecători, folosindu-se inclusiv de invocarea unei relații personale cu președintele Secției Penale a acelei instanțe (judecătorul G.), în sensul obținerii unei hotărâri favorabile fiului său (de achitare sau de aplicare a unei pedepse mai mici, cu suspendarea executării), suma anterior menționată fiind restituită martorului C., după pronunțarea, la data de 01 martie 2012, a deciziei nefavorabile a instanței de apel, care a majorat pedeapsa la 7 ani și 6 luni închisoare, cu motivarea că, din diverse motive, nu a reușit să-i determine pe judecătorii din complet (E. și D.) să pronunțe soluția promisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, incriminată atât de legea în vigoare la data săvârșirii faptei (art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cât și de legea actuală (art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012).
2. Fapta inculpatului, care, în timpul judecării, în faza apelului, la Curtea de Apel Constanța, a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/36/2012, privind pe inculpații C., F., R., R.R., O.O., G.G., T., S., S.S., T.T. și U.U., înregistrată pe rolul instanței respective la data de 16 iulie 2012 și finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive la data de 17 iunie 2014, fiind angajat, la data de 22 octombrie 2012, ca avocat ales al inculpaților F., O.O. și G.G., în perioada ce a urmat acelei date, dar anterior termenului din data de 28 mai 2013, a solicitat o sumă de bani, mai mare de 5.000 lei, din care a primit, de la tatăl acestora, și el inculpat în aceeași cauză, C., prin intermediul altui fiu, R., suma de 3.000 lei, lăsând să se creadă că avea influență asupra judecătorului G., unul dintre membrii completului de judecată și că va interveni pe lângă acesta, pentru a-l determina să pronunțe o hotărâre favorabilă membrilor familiei F. (cel puțin de reducere a pedepselor mari aplicate de prima instanță), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, incriminată atât de legea în vigoare la data săvârșirii faptei (art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cât și de legea actuală (art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012).
3. Fapta inculpatului, care, la începutul lunii noiembrie 2013, în timpul judecării, în faza de recurs, la Curtea de Apel Constanța, a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/212/2011, cu prim termen la data de 19 septembrie 2013 și finalizată, prin pronunțarea unei decizii definitive, la data de 15 noiembrie 2013, a pretins suma de 10.000 euro, de la martorul J., pe care îl asista juridic în calitate de avocat ales, lăsându-l să creadă că avea influență asupra unuia dintre judecătorii din completul ce reținuse cauza în pronunțare, G., pe care îl putea determina să hotărască respingerea căii de atac promovate de Parchet împotriva hotărârii prin care acesta fusese achitat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de viol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, incriminată atât de legea în vigoare la data săvârșirii faptei (art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cât și de legea actuală (art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012).
Potrivit normei de incriminare în vigoare la datele când au fost săvârșite toate faptele reținute în sarcina inculpatului, infracțiunea de trafic de influență este pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 10 ani.
Conform normei de incriminare actuale, intrată în vigoare la data de 01 februarie 2014, aceeași infracțiune este pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 7 ani.
Deși legea actuală prevede o limită maximă mai mică decât cea prevăzută de legea în vigoare la datele săvârșirii faptelor, întrucât, în speță, nu va fi aplicată inculpatului, pentru niciuna dintre cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa, o pedeapsă care să depășească maximul din legea actuală (7 ani închisoare), Curtea constată că legea penală mai favorabilă acestuia, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. (în interpretarea constatată a fi constituțională prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale), este legea anterioară, în considerarea tratamentului sancționator mai blând al concursului real de infracțiunR. - spor facultativ și variabil, lăsat la apreciat instanței, în raport cu cel, mai sever, prevăzut de legea nouă pentru aceeași formă a pluralității de infracțiunR. - spor obligatoriu și fix.
Drept urmare, exclusiv în considerarea acestui aspect, Curtea, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului din trei infracțiuni prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în trei infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1969.
De asemenea, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, au fost săvârșite de acesta și constituie infracțiuni, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a pronunțat câte o soluție de condamnare, în privința sa, pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni anterior menționate.
II. Cu privire la inculpata B.;
1. Fapta inculpatei, care, în timpul judecării, în faza apelului, la Curtea de Apel Constanța, a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/36/2012, privind pe inculpații C., F., R., R.R., O.O., G.G., T., S., S.S., T.T. și U.U., înregistrată pe rolul instanței respective la data de 16 iulie 2012 și finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive la data de 17 iunie 2014, fiind angajată, la data de 22 octombrie 2012, ca avocat ales al inculpaților anterior nominalizați, în perioada ce a urmat acelei date, dar anterior termenului din data de 28 mai 2013, a pretins și a primit, de la C., suma de 20.000 euro, promițându-i că, prin interpuși, cu pretinsă influență asupra judecătorului G., membru al completului de judecată, îl va determina pe acesta să pronunțe o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța sau de restituire a acesteia la Parchetul de pe lângă acea instanță, reînnoind această promisiune și după înlocuirea în completul de apel, la data de 12 septembrie 2013, a judecătorului anterior nominalizat cu judecătorul B.B., asupra căruia a lăsat să se creadă că avea influență, de această dată în mod direct, pentru a-l determina să pronunțe una dintre soluțiile anterior menționate sau, ca alternativă, soluții de achitare sau, măcar, de reducere a pedepselor mari, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012.
2. Fapta inculpatei, care, în legătură cu același dosar al Curții de Apel Constanța, ulterior datei de 06 martie 2014, când C. a formulat împotriva sa, la Direcția Națională Anticorupție, un denunț cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, dar anterior termenului de judecată din data de 03 aprilie 2014, i-a transmis autorului denunțului respectiv, prin intermediul fiului său, R. și al concubinei acestuia din urmă, U., amenințări cu acte de violență fizică și cu moartea, dar și cu influențarea judecătorului B.B., în sensul de a-i aplica o pedeapsă foarte severă, cu executare în regim de detenție, pentru a-l determina astfel, prin constrângere, să renunțe la susținerea acelui denunț, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) C. pen.
Cererea reprezentantului Ministerului Public, de schimbare a încadrării juridice, în sensul aplicării, pe lângă art. 207 alin. (1) C. pen., a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, este nefondată, astfel că, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca atare.
Întrucât infracțiunea de șantaj a fost săvârșită, cu certitudine, după data de 01 februarie 2014, respectiv în intervalul 06 martie - 03 aprilie 2014, când s-a născut și pluralitatea de infracțiuni, în forma concursului real între aceasta și infracțiunea anterioară de trafic de influență, al cărei tratament sancționator este, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, cel prevăzut de legea nouă, Curtea constată că încadrarea juridică dată faptelor inculpatei prin actul de sesizare este corectă, urmând să o rețină ca atare.
De asemenea, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată există, au fost săvârșite de aceasta și constituie infracțiuni, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a pronunțat câte o soluție de condamnare, în privința sa, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni anterior menționate.
Cu privire la inculpatul A.;
La individualizarea pedepselor, Curtea de Apel a avut în vedere, potrivit art. 72 alin. (1) C. pen. 1969, gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, persoana inculpatului, lipsa, în speță, a unei cauze de atenuare a răspunderii lui penale și, respectiv, incidența unei cauze de agravare a acelei răspunderi (concursul de infracțiuni).
Raportat la criteriile anterior enunțate, Curtea constată că toate cele trei infracțiuni comise de inculpat sunt grave, întrucât acesta, folosindu-se de calitatea de avocat, care îi oferea o doză mare de credibilitate în ochii clienților, a pretins și primit (în două cazuri) și, respectiv, doar a pretins (într-un caz), sume de bani, în schimbul cărora a promis, fără scrupule, manipularea actului de justiție, numai în cauze de natură penală, în favoarea unor persoane acuzate de infracțiuni grave de violență (tentativă la omor și viol), prin inducerea convingerii că deținea influență (în fapt, nedovedită) asupra judecătorilor unei instanțe de grad înalt (Curtea de Apel Constanța), pentru a-i determina la pronunțarea unor soluții care le-ar fi absolvit pe acele persoane de răspundere penală, pentru infracțiunile pe care, în final, s-a dovedit, cu autoritate de lucru judecat, că le-au săvârșit sau le-ar fi asigurat un tratament sancționator nejustificat de blând în raport cu gravitatea infracțiunilor respective.
De asemenea, Curtea reține modul vicios în care inculpatul le-a prezentat, persoanelor în favoarea cărora și-a traficat pretinsa influență, înfăptuirea actului de justiție, prin „blaturi” (expresie ce îi aparține) cu judecători aflați oricând la dispoziția sa (fiind numiți de acesta „ai mei”), inducând astfel impresia, vătămătoare pentru ordinea socială și încrederea publică într-o instituție esențială a unui stat de drept, că o hotărâre judecătorească poate constituit obiect de negociere, iar pronunțarea acesteia este posibil de manipulat, în schimbul banilor pe care destinatarii legii (în speță, cea penală) erau dispuși să-i ofere pentru a evita consecințele încălcării ei.
Totodată, Curtea constată conduita procesuală nesinceră a inculpatului, care, dincolo de nerecunoașterea faptelor (atitudine care nu îi poate fi imputată), s-a prezentat în permanență drept „victima” unor înscenări (pretins realizate inclusiv cu participarea unor organe judiciare), ceea ce dovedește că acesta nu a conștientizat gravitatea faptelor sale și, ca atare, nici nu este dispus să se îndrepte.
Pe de altă parte, Curtea reține vârsta inculpatului (40 de ani), pregătirea profesională superioară a acestuia, integrarea lui socială, lipsa antecedentelor penale (care nu constituie, totuși, un merit personal, ce ar trebui recompensat, ci o stare de normalitate), existența paternității (fiind tatăl unui copil minor) și înfățișarea la fiecare chemare a organelor judiciare (cu mențiunea că aceasta îi era impusă de măsurile preventive sub puterea cărora a fost plasat).
Ținând seama de toate aspectele anterior menționate, dar și de valoarea sumelor de bani ce au făcut obiectul traficului de influență, care nu sunt foarte mari, în comparație cu cele pe care le evidențiază cazuistica actuală, Curtea apreciază că o pedeapsă situată la jumătatea între minimul și mediul limitelor speciale, respectiv 4 ani închisoare, pentru fiecare infracțiune, este adecvată pentru justa sancționare a inculpatului.
În raport cu fiecare infracțiune, i-au fost interzise inculpatului, atât ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 C. pen. 1969, cât și ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (1), (2) din același cod, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) codul respectiv (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat).
La impunerea acestei interdicții, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat, care îl fac nedemn să exercite funcțiile de interes public anterior menționate, dar și împrejurarea că el s-a folosit, la comiterea acelor infracțiunii, de profesia sa, pe care, în mod evident, a dezonorat-o.
Constatând că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se află în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen. 1969, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. b) din același cod, a contopi cele trei pedepse principale stabilite pentru acele infracțiuni în cea mai grea dintre acestea, de 4 ani închisoare, pe care o va spori cu 1 an închisoare, aplicând astfel inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, a cărei durată face imposibilă o altă formă de executare decât detenția.
Aplicarea sporului, deși facultativă conform legii penale identificate a fi mai favorabilă, este apreciată necesară de către Curte, întrucât inculpatul a săvârșit trei infracțiuni de aceeași natură, dovedind astfel perseverență și chiar specializare în acțiuni contra înfăptuirii justiției, ce se impun a fi just sancționate, iar lipsa sporului ar echivala, în fapt, cu acordarea impunității pentru două dintre acele infracțiuni, fapt care nu este de acceptat.
Cu privire la inculpata B.;
În cazul pedepselor principale, Curtea constată că, atât pentru infracțiunea de trafic de influență, cât și pentru infracțiunea de șantaj, închisoarea este pedeapsa unică prevăzută în normele de incriminare, iar limitele speciale ale acesteia sunt cuprinse între 2 ani (minimul) și 7 ani (maximul), mediul acestor limite fiind, prin urmare, 4 ani și 6 luni închisoare, în cazul primei infracțiuni și, respectiv, între 1 an (minimul) și 5 ani (maximul), mediul acestor limite fiind, prin urmare, 3 ani închisoare, în cazul celei de-a doua infracțiuni.
La individualizarea pedepselor înăuntrul acestor limite, Curtea a avut în vedere, potrivit art. 74 alin. (1) C. pen., gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea inculpatei, evaluate prin prisma criteriilor enunțate în același text de lege, reținând, ca și în cazul precedentului inculpat, lipsa unei cauze de atenuare a răspunderii penale și, respectiv, incidența unei cauze de agravare a acelei răspunderi (concursul de infracțiuni).
Curtea constată că ambele infracțiuni comise de inculpată sunt grave, întrucât, pe de o parte, aceasta, folosindu-se de calitatea de avocat, care îi oferea o doză mare de credibilitate, a pretins și a primit o sumă mare de bani, în schimbul căreia a promis, fără scrupule, manipularea actului de justiție, într-o cauză de natură penală, în favoarea mai multor persoane acuzate de infracțiuni grave (între care și aceea de tentativă la omor), prin inducerea convingerii că deținea influență (în fapt, nedovedită) asupra judecătorilor unei instanțe de grad înalt (Curtea de Apel Constanța), pentru a-i determina la pronunțarea unor soluții care ar fi întârziat tragerea la răspundere penală a acelor persoane, pentru infracțiunile pe care, în final, s-a dovedit, cu autoritate de lucru judecat, că le-au săvârșit sau le-ar fi asigurat fie absolvirea de răspundere, fie un tratament sancționator nejustificat de blând în raport cu gravitatea infracțiunilor respective, iar, pe de altă parte, uzând de aceeași calitate și de pretinsele „relații” pe care aceasta i le-ar fi asigurat atât în mediul judiciar, cât și în mediul infracțional, nu a ezitat să-l amenințe pe fostul client care a denunțat-o, pentru a-l constrânge să renunțe la susținerea denunțului formulat împotriva sa.
Totodată, Curtea reține modul vicios în care inculpata le-a prezentat, persoanelor în favoarea cărora și-a traficat pe bani pretinsa influență, înfăptuirea actului de justiție, prin influențarea judecătorilor, pe care, în fapt, îi desconsidera, numindu-i niște „nenorociți” (expresie ce îi aparține), ca fel ca și pe un confrate avocat (pe care l-a caracterizat drept „bou”) și prin negocierea soluțiilor în afara cadrului procesual (relevante fiind dialogurile inventate cu judecătorul B.B.), inducând astfel și ea, asemenea inculpatului precedent, impresia, vătămătoare pentru ordinea socială și încrederea publică într-o instituție esențială a unui stat de drept, că o hotărâre judecătorească poate constituit obiect de negociere, iar pronunțarea acesteia este posibil de manipulat, în schimbul banilor pe care destinatarii legii (în speță, cea penală) erau dispuși să-i ofere pentru a evita consecințele încălcării ei.
În egală măsură, Curtea reține îndrăzneala inculpatei de a obține, prin șantaj, propria absolvire de răspunderea penală, scop în care, folosind un limbaj trivial, i-a transmis amenințări, inclusiv cu moartea, fostului client despre care aflase că o denunțase, pentru a-l determina să renunțe la demersul său justificat, inventând chiar o discuție cu un deținut pe care îl apărase anterior, pentru a dovedi că îl putea manipula pe acesta în vederea punerii în executare a celei mai grave dintre amenințările proferate.
De asemenea, Curtea constată conduita procesuală nesinceră a inculpatei, care, dincolo de nerecunoașterea faptelor (atitudine care nu îi poate fi imputată), s-a prezentat în permanență drept „victima” unor înscenări, deși probatoriul cauzei arată că ea este autoarea a numeroase „scenarii”, ceea ce dovedește că aceasta nu a conștientizat gravitatea faptelor sale și, ca atare, nici nu este dispusă să se îndrepte.
Pe de altă parte, Curtea reține vârsta inculpatei (40 de ani), pregătirea profesională superioară a acesteia, integrarea ei socială, lipsa antecedentelor penale (care nu constituie, totuși, un merit personal, ce ar trebui recompensat, ci o stare de normalitate), existența unei căsnicii din care s-a născut un copil aflat la o vârstă fragedă și înfățișarea la fiecare chemare a organelor judiciare (cu mențiunea că aceasta îi era impusă de măsurile preventive sub puterea cărora a fost plasată).
Ținând seama de toate aspectele anterior menționate, dar și de valoarea sumei de bani ce a făcut obiectul traficului de influență (mai mare decât cea a sumelor de bani reținute a constitui obiectul infracțiunilor de aceeași natură comise de precedentul inculpat) și, respectiv, de modalitățile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea de șantaj și scopul urmărit prin aceasta, Curtea apreciază că o pedeapsă situată ușor sub mediul limitelor speciale, respectiv 4 ani închisoare, în cazul primei infracțiuni și o pedeapsă egală cu mediul limitelor speciale, și anume 3 ani închisoare, în cazul celei de-a doua infracțiuni, sunt adecvate pentru justa sancționare a inculpatei.
În raport cu fiecare infracțiune, i-a fost interzisă inculpatei, atât ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 67 alin. (1) rap. la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cât și ca pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1), (3) din același cod, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) din codul respectiv (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat).
La impunerea acestei interdicții, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpată, care o fac nedemnă să exercite funcțiile de interes public anterior menționate, dar și împrejurarea că ea s-a folosit, la comiterea acelor infracțiunii, de profesia sa, pe care, în mod evident, a dezonorat-o.
Constatând că infracțiunile reținute în sarcina inculpatei se află în concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din același cod, a contopit cele două pedepse principale stabilite pentru acele infracțiuni în cea mai grea dintre acestea, de 4 ani închisoare, pe care o va spori cu 1 an închisoare, aplicând astfel inculpatei pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, a cărei durată face imposibilă o altă formă de executare decât detenția.
I. Cu privire la inculpatul A.;
1. Conform situației de fapt anterior expuse, inculpatul a săvârșit două dintre infracțiunile de trafic de influență reținute în sarcina sa, în variantele pretinderii și primirii de bani, sumele astfel obținute de către acesta fiind de 6.500 de euro și, respectiv, 3.000 de lei.
Potrivit aceleiași situații de fapt, suma de 6.500 de euro, primită de la martorul C., a fost restituită acestuia, înainte de sesizarea organului de urmărire penală, neconstituind prin urmare un folos pentru inculpat, motiv pentru care nu s-a dispus confiscarea sumei respective, astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public.
În schimb, suma de 3.000 de lei, primită de inculpat de la același martor, prin intermediul fiului celui din urmă, martorul R., a rămas în posesia sa, astfel că, în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. 1969, se menționează în cuprinsul sentinței de condamnare că se va dispune confiscarea specială a acesteia.
Pentru punerea în executare a acestei măsuri, Curtea a dispus, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., menținerea măsurii sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța (filele 184-191, vol. I, d.u.p.), asupra autoturismului și cotei de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară (bunuri proprii ale inculpatului) și, respectiv, asupra cotei devălmașe aparținând acestuia din autoturism, celeilalte cote de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară și clădirii edificate pe acest teren (bunuri comune, deținute de inculpat în coproprietate cu T. - prin căsătorie F.F.), până la concurența sumei de 3.000 de lei.
Motivele care au stat la baza constatării caracterului bunurilor anterior menționate de bunuri proprii ale inculpatului și, respectiv, de bunuri comune, deținute de acesta în coproprietate cu soția, sunt expuse în încheierea din data de 24 iulie 2014, prin care au fost respinse contestațiile acestora împotriva măsurii sechestrului asigurător (filele 109-112, vol. I, d.f.).
2. Curtea constată că, în cazul inculpatului, se impune a fi luată și măsura confiscării extinse, sens în care constată următoarele:
Potrivit art. 1182 alin. (1) lit. p) C. pen. 1969 (astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 63/2012), sunt supuse confiscării extinse și alte bunuri decât cele care fac obiectul confiscării speciale, dacă persoana este condamnată, între altele, pentru infracțiuni de corupție, fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare.
De asemenea, conform art. 1182 alin. (2) C. pen. 1969, confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit;
b) instanța are convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. (1).
Totodată, potrivit art. 1182 alin. (4) și (5) C. pen. 1969, prin bunuri se înțeleg și sumele de bani, iar, la stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite, se au în vedere valoarea bunurilor de la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana condamnată și persoanele prevăzute la alin. (3), între care, sunt menționați membrii de familie, noțiune care, potrivit art. 1491 din același cod, include și soțul/soția.
În sfârșit, conform art. 1182 alin. (8) C. pen. 1969, confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelul veniturilor licite ale persoanei condamnate.
Prin Decizia nr. 78 din data de 11 februarie 2014 (publicată în M. Of. nr. 273 din data de 14 aprilie 2014), Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 1182 alin. (2) lit. a) C. pen. 1969 sunt constituționale, în măsura în care permit aplicarea legii penale mai favorabile, ceea ce înseamnă că dispozițiile respective sunt aplicabile numai cu privire la fapte săvârșite după intrarea în vigoare, la data de 22 aprilie 2012, a Legii nr. 63/2012 (prin care măsura de siguranță a confiscării extinse a fost introdusă în legislația penală internă).
În speță, două dintre cele trei infracțiuni de trafic de influență ce atrag condamnarea inculpatului au fost săvârșite ulterior datei de 22 aprilie 2012, constituie infracțiuni de corupție (fiind inserate în secțiunea cu această denumire din cap. 3 al Legii nr. 78/2000), sunt pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și sunt susceptibile să procure autorului lor un folos material, rezultat pe care una dintre ele l-a și produs, fiind îndeplinite astfel cerințele art. 1182 alin. (1) C. pen. 1969.
Prin Decizia nr. 356 din data de 25 iunie 2014 (publicată în M. Of. nr. 691 din data de 22 septembrie 2014), Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 1182 alin. (2) lit. a) C. pen. 1969 sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 (care s-a produs la data de 22 aprilie 2012).
În speță, actele dosarului relevă că inculpatul, care s-a căsătorit cu Ceară Costina-Marilena la data de 13 mai 2011 (fila 78, vol. I, d.f.), a dobândit, împreună cu aceasta, ulterior datei de 22 aprilie 2012, următoarele bunuri comune:
- autoturismul, cumpărat de F.F., cu prețul declarat de 40.000 euro, la data de 25 aprilie 2012 (fila 170, vol. I, d.u.p. filele 79-80, vol. I, d.f.).
- o cotă de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, pe care cei doi soți au dobândit-o, prin cumpărare, cu prețul declarat de 5.000 lei, de la părinții inculpatului, la data de 10 iulie 2012, potrivit Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2012 de B.N.P.A., G.G.G. și H.H.H. (filele 13-20, vol. IV, d.u.p.), cealaltă cotă de 1/2 fiind bun propriu al inculpatului, dobândit anterior datei de 22 aprilie 2012, respectiv la data de 06 aprilie 2011, prin atribuire în proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, conform Ordinului nr. 194/2011 al Prefectului județului Constanța (fila 62 din Dosarul nr. x/36/2014 al Curții de Apel Constanța).
- clădirea aflată pe terenul anterior menționat, edificată în baza Autorizației de construire din 2012, emisă de Primăria municipiului Constanța la data de 24 septembrie 2012 (filele 5-6, vol. IV, d.u.p.).
În cursul cercetării judecătorești, la cererea Parchetului (fila 61, vol. IV, d.f.), s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în materia construcții, cu privire la clădirea respectivă, pentru a se stabili valoarea cheltuielilor efectuate pentru edificarea sa.
Prin raportul de expertiză întocmit de expertul J.J. (desemnat de instanță) s-a stabilit că valoarea cheltuielilor pentru realizarea lucrărilor de construcții la acel imobil este de 597.962 lei, din care 458.158 lei, materialele, 8.638 lei, utilajele și 131.166 lei, manopera (filele 243-282, vol. IV, d.f.).
Cu privire la acest raport de expertiză, au formulat obiecțiuni atât Parchetul (filele 135-137, vol. V, d.f.), cât și inculpatul (filele 141-142, vol. V, d.f.), la care expertul anterior nominalizat a răspuns în cuprinsul unui supliment la raportul de expertiză (filele 159-162, vol. V, d.f.).
Întrucât Parchetul a susținut, în prima obiecțiune, că nu ar trebui luate în calcul cheltuielile cu taxele aferente manoperei lucrărilor, reprezentând cotele sociale, în sumă de 23.425,99 lei, punct de vedere constatat fondat de Curte, întrucât, potrivit constatărilor expertului, execuția lucrărilor s-a făcut în regie proprie, expertul a recalculat valoarea cheltuielilor pentru realizarea lucrărilor de construcții, prin diminuarea valorii manoperei cu suma anterior menționată, rezultând astfel o valoare totală de 574.536 lei (pe care Curtea o reține), din care 458.158 lei, materialele, 8.638 lei, utilajele și 107.740 lei, manopera.
Referitor la cea de-a doua obiecțiune a Parchetului, susținută și de inculpat, privind scăderea, din cheltuielile cu materialele, a costului obiectelor sanitare nemontate, de 3.491,71 lei, expertul a precizat că devizul prezentat nu cuprinde costul acelor obiecte și/sau montajul acestora, Curtea constatând astfel că obiecțiunea respectivă nu are fundament.
Cu privire la celelalte obiecțiuni ale inculpatului, expertul a precizat că, raportat la obiectivul stabilit al expertizei, analizele prezentate au avut în vedere estimarea cheltuielilor cu realizarea investiției care s-ar face în mod obișnuit, la prețuri de piață, că, la întocmirea devizelor de lucrări, nu s-au avut în vedere cheltuielile pe care inculpatul susține că le-a efectuat sau nu, întrucât acest lucru nu este posibil și că devizele de lucrări prezentate au la bază cheltuielile cu materialele, utilajele necesare pentru efectuarea lucrărilor și manopera aferentă, pe categorii de lucrări, indicate în normele naționale, precizări în considerarea cărora Curtea constată că acele obiecțiuni sunt nefondate.
Pe baza probatoriului cauzei, Curtea constată că, pe lângă cheltuielile efectuate pentru dobândirea bunurilor anterior menționate (40.000 euro, 5.000 lei și 574.536 lei), inculpatul și soția sa au făcut și următoarele cheltuieli:
- 3.950 euro, costul unui voiaj, în scop turistic, în Singapore și Insula Bali, în perioada 24 octombrie - 04 noiembrie 2011 (filele 35-37, vol. III, d.f.);
- 11.000 euro, costurile unor călătorii, în scop turistic, în Croația (o călătorie în anul 2012), în Mexic-Cancun (o călătorie în luna ianuarie 2013), în Italia (o călătorie în luna iunie 2013), în Olanda (o călătorie în luna septembrie 2013), în Franța (o călătorie în luna noiembrie 2013), în Germania (două călătorii în lunile august 2013 și ianuarie/februarie 2014) și în Ungaria (o călătorie în luna mai 2014), conform postăriloR. - necontestate - realizate de F.F. pe rețeaua de socializare Facebook (filele 224-230, 239-245, vol. IV, d.u.p.).
Costurile acestor călătorii au fost stabilite prin estimare, Curtea considerând rezonabil a reține, pentru două persoane, un cost de câte 1.000 euro pentru fiecare dintre cele șapte călătorii realizate în țări europene (în total, 7.000 euro) și, respectiv, un cost de 4.000 euro, pentru călătoria efectuată în Mexic, luând drept element de comparație și costul voiajului din Singapore și Insula Bali.
- 25.000 lei, costurile achiziționării de parfumuri, bijuterii și obiecte de vestimentație, conform postăriloR. - necontestate - realizate de F.F. pe rețeaua de socializare Facebook (filele 223, 232-238, 247, vol. IV, d.u.p.).
Și aceste costuri au fost stabilite prin estimare, Curtea considerând rezonabil a reține suma anterior menționată, în condițiile în care postările respective se referă, între altele, la un parfum cu numărul 146 dintr-o serie limitată de 1.000 de bucăți pe plan mondial și la un set de bijuterii cu perle și diamante.
Concluzionând, Curtea reține că inculpatul și soția sa au efectuat cheltuieli în valoare totală de 604.536 lei și 54.950 euro.
Pe de altă parte, Curtea constată, pe baza probatoriului cauzei, că inculpatul și soția sa au realizat următoarele venituri:
- în perioada 2010-2014 - inculpatul A. - venituri nete din activități independente (avocatură), transfer de proprietăți imobiliare din patrimoniul personal, dobânzi și transfer de titluri de valoare, de 29.597 lei, 28.017 lei, 267.488 lei, 1.602 lei, 28.131 lei, 541 lei, 31 lei, 10.456 lei, 26.794 lei și 47.703 lei, prin urmare un total de 440.360 lei, la care se adaugă două depozite de 21.500 euro și 60.000 lei (filele 184-186, vol. I, d.u.p. și filele 214-220, vol. V, d.f.).
- în perioada 2010-2013 - F.F. - venituri nete din salarii și dobânzi, de 5.404 lei, 147 lei, 10.896 lei, 1 leu, 7.382 lei și 567 lei, prin urmare un total de 24.397 lei, la care se adaugă sumele cu care, după căsătorie, începând cu data de 09 noiembrie 2011, a fost alimentat un cont bancar, de 10.750 lei și 21.800 lei, prin urmare un total de 32.550 lei (filele 184-186, vol. I, d.u.p. și filele 87-107, vol. I, d.f.). Curtea nu a ținut seama de sumele cu care același cont a fost alimentat în perioada anterioară căsătoriei, întrucât, din rulajul contului respectiv, rezultă că acele sume au fost retrase, la scurt timp după fiecare alimentare, astfel că, la data de 31 martie 2011, sold creditor era de numai 63,45 lei.
De asemenea, Curtea nu a ținut seama, la stabilirea veniturilor, de declarația (autentificată la data de 23 iulie 2014), prin care o verișoară a numitei F.F. a susținut că ar fi împrumutat de la aceasta suma de 15.000 euro, pe care i-ar fi restituit-o la începutul lunii martie 2012 (fila 82, vol. I, d.f.) și, respectiv, de declarațiile (una olografă, datând din 03 iulie 2014 și alta autentificată la data de 02 noiembrie 2015), prin care mama inculpatului, I.I.I., a susținut că, împreună cu soțul, l-ar fi ajutat pe fiul lor cu sumele de 36.000 euro și 100.000 lei (fila 63 din Dosarul nr. x/36/2014 al Curții de Apel Constanța și fila 207, vol. V, d.f.), întrucât, după cum lesne se poate observa, toate aceste înscrisuri au fost întocmite după formularea de acuzații împotriva inculpatului, iar cele autentificate chiar după trimiterea lui în judecată, având un evident caracter pro causa, astfel că faptele pe care le consemnează sunt lipsite de credibilitate.
Totodată, Curtea nu a ținut seama nici de pierderile declarate de societatea având-o ca asociat și administrator pe numita F.F., SC J.J.J. SRL (filele 81 și 83-86, vol. I, d.f.), întrucât, pe de o parte, patrimoniul societății nu se confundă cu patrimoniul asociatului său, iar, pe de altă, nu există nicio dovadă că sus-numita ar fi suportat acele pierderi, context în care Curtea reamintește că inculpatul a susținut, în mod constant, pe parcursul cercetării judecătorești, până la declanșarea procedurii de divorț, ca argument pentru ridicarea interdicției de a profesa ca avocat (impusă pe durata măsurii preventive a controlului judiciar), că soția sa realiza un venit brut lunar de numai 1.200 lei, prezentând, în dovedirea susținerii sale, contractul individual de muncă al acesteia, încheiat chiar cu societatea respectivă la data de 01 iunie 2010 (fila 205, vol. II, d.f.).
Concluzionând, Curtea reține că inculpatul și soția sa au realizat venituri nete în valoare totală de 557.307 lei și 21.500 euro.
Scăzând aceste sume din cheltuielile anterior menționate, de 604.536 lei și 54.950 euro, rezultă o diferență nejustificată de 47.229 lei și 33.450 euro.
Cu privire la această diferență, Curtea, potrivit art. 1182 alin. (2) lit. b) C. pen. 1969, are convingerea că provine din activități infracționale de natura celor pentru care inculpatul va fi condamnat (trafic de influență), sens în care, pe lângă aspectele deja evidențiate cu ocazia expunerii situației de fapt, reține și declarațiile martorelor Z. și Y., care, în mod constant, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, au arătat că inculpatul le-a cerut și a primit de la ele suma de 20.000 euro, pe care nu a restituit-o, promițând „intervenții” la o instanță din municipiul Constanța, pentru obținerea eliberării din arest preventiv a fiului și, respectiv, soțului lor, K.K.K., acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, sens în care acesta le-a spus că „face el într-un fel și-l scoate”și că „poate să-l dea afară” (filele 133-138, 263-266, vol. III, d.u.p. și filele 150-151, 152-153, vol. IV, d.f.).
În consecință, Curtea, în temeiul art. 1182 alin. (1) lit. p) și alin. (2) C. pen. 1969, a dispus confiscarea extinsă de la inculpat a sumei de 47.229 lei și a sumei de 33.450 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării acestei măsuri).
II. Cu privire la inculpata B.;
1. Întrucât, conform situației de fapt anterior expuse, inculpata a săvârșit infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina sa, în variantele pretinderii primirii de bani, cu privire la suma astfel obținută, 20.000 euro, s-a dispus confiscarea specială, potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., în echivalentul său în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării acestei măsuri.
Pentru punerea în executare a măsurii respective, Curtea a dispus, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., menținerea măsurii sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța (filele 192-194, vol. IV, d.u.p.), asupra cotei devălmașe aparținând inculpatei din imobilul situat în municipiul București, sectorul 3, intabulat în Cartea Funciară (bun comun, deținut în coproprietate cu L.L.L.), până la concurența sumei de 20.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării măsurii confiscării speciale).
2. Deoarece, în privința inculpatei, este pronunțată o hotărâre de condamnare, aceasta a fost obligată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru efectuarea procedurilor judiciare în faza de urmărire penală, cameră preliminară și judecată în primă instanță, în cuantum total de 5.000 lei.
În funcție de toate cele anterior menționate, pe calea sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015 Curtea de Apel București a dispus:
I. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., din trei infracțiuni prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în trei infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1969.
1. În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (prima faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. 1969, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale.
2. În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (a doua faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. 1969, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale.
3. În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (a treia faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. 1969, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, contopește cele trei pedepse principale și aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 an închisoare, acesta urmând în execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. 1969, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. 1969, deduce din pedeapsa principală rezultantă durata reținerii și arestului la domiciliu, începând cu data de 10 iunie 2014 până la data de 10 iulie 2014.
În temeiul art. 399 alin. (1) rap. la art. 208 alin. (5) C. proc. pen., menține măsura preventivă a controlului judiciar, cu toate obligațiile stabilite în sarcina inculpatului prin încheierea din data de 08 iulie 2014 (rămasă definitivă la data de 10 iulie 2014).
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. 1969, dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 3.000 lei.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., menține măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța asupra autoturismului și cotei de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară (bunuri proprii) și, respectiv, asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului din autoturism, celeilalte cote de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară și clădirii edificate pe acest teren (bunuri comune, deținute în coproprietate cu Ceară - prin căsătorie F.F.), până la concurența sumei de 3.000 lei.
În temeiul art. 1182 alin. (1) lit. p) și alin. (2) C. pen. 1969, dispune confiscarea extinsă de la inculpat a sumei de 47.229 lei și a sumei de 33.450 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării acestei măsuri).
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., menține măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului din autoturismul, unei cote de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară și clădirii edificate pe acest teren (bunuri comune, deținute în coproprietate - prin căsătorie cu F.F., dobândite după intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012), până la concurența sumei de 47.229 lei și a sumei de 33.450 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării măsurii confiscării extinse).
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 7.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (incluzând și suma de 2.700 lei, onorariul expertului desemnat în cursul judecății).
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., dispune luarea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului și cotei de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară (bunuri proprii) și, respectiv, asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului din autoturism, celeilalte cote de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară și clădirii edificate pe acest teren (bunuri comune, deținute în coproprietate cu Ceară - prin căsătorie F.F.), până la concurența valorii cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului.
II. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., respinge, ca nefondată, cererea reprezentantului Ministerului Public, de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 207 alin. (1) C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B., în sensul aplicării art. 131 din Legea nr. 78/2000.
1. În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpată la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (a patra faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., aplică inculpatei, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
2. În temeiul art. 207 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpată la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (a cincea faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului).
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., aplică inculpatei, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește cele două pedepse principale și aplică inculpatei pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, aceasta urmând în execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., aplică inculpatei, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., deduce din pedeapsa principală rezultantă durata arestului la domiciliu, începând cu data de 11 iunie 2014 până la data de 10 iulie 2014.
În temeiul art. 399 alin. (1) rap. la art. 208 alin. (5) C. proc. pen., menține măsura preventivă a controlului judiciar, cu toate obligațiile stabilite în sarcina inculpatei prin încheierea din data de 08 iulie 2014 (rămasă definitivă la data de 10 iulie 2014).
În temeiul art. 291 alin. (2) C. pen., dispune confiscarea specială de la inculpată a sumei de 20.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării acestei măsuri).
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., menține măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța asupra cotei devălmașe aparținând inculpatei din imobilul situat în municipiul București, sectorul 3, intabulat în Cartea Funciară (bun comun, deținut în coproprietate cu L.L.L.), până la concurența sumei de 20.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării măsurii confiscării speciale).
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpată la plata către stat a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., dispune luarea măsurii sechestrului asigurător asupra cotei devălmașe aparținând inculpatei din imobilul situat în municipiul București, sectorul 3, intabulat în Cartea Funciară (bun comun, deținut în coproprietate cu L.L.L.), până la concurența valorii cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatei.
În termen legal s-au exercitat apeluri declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 229/F din 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.
Ministerului Public a arătat că apelul formulat de parchet vizează numai pe inculpatul A. și s-a apreciat că hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la suma de 6500 euro, (obiect al infracțiunii de trafic de influență) și greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului A.
S-a arătat că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență comise în perioada 2011-2013 în calitate de avocat în cadrul Baroului Constanța.
Cu privire la primul motiv de apel, s-a apreciat că instanța a omis să se pronunțe cu privire la suma de 6.500 euro, care a făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență în legătură cu Dosarul nr. x/118/2010 al Curții de Apel Constanța (pct. 1 rechizitoriu) și, potrivit disp. art. 404 alin. (4) lit. f) și i) C. proc. pen., trebuia să constate că suma de 6.500 euro a fost restituită de inculpat către martorul denunțător C. potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.
Referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului A. a apreciat că, în raport cu circumstanțele săvârșirii faptelor și calitatea inculpatului, instanța de fond nu a realizat o evaluare corectă a criteriilor de individualizare a pedepselor conform disp. art. 74 C. pen.
Astfel, a arătat că instanța a făcut abstracție tocmai de calitatea inculpatului de avocat și nu a ținut seama de natura infracțiunilor comise de acesta prin pretinderea și primirea unor sume de bani de la persoane implicate în dosare penale și condamnate în primă instanță pentru infracțiuni grave(tentativă la omor).
De asemenea, a apreciat că în raport cu numărul mare de infracțiuni și modalitatea de săvârșire a faptelor a fost afectat prestigiul autorităților judiciare, în speță instanța de judecată prin crearea unei stări de neîncredere în legătură cu corectitudinea actului de justiție.
Față de cele menționate s-a solicitat aplicarea câte unei pedepse în cazul fiecărei infracțiuni peste mediul limitelor speciale.
Astfel, s-a apreciat că, pentru inculpatul A. majorarea pedepselor de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru fiecare infracțiune este în acord cu criteriile generale de individualizare și cu particularitățile infracționale derulate de acesta.
Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului formulat și în temeiul disp. art. 395 al.5 raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului pentru cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.
În continuare vom reda în rezumat apărările de esență din partea inculpatului apelant, acestea fiind de completat cu toate înscrisurile și concluziile scrise vaste și motivele de apel depuse în cauză:
A arătat că pentru niciuna din infracțiuni situația reținută de instanța de fond nu este aceeași cu cea reținută în rechizitoriu.
Referitor la infracțiunea constând în pretinderea și încasarea sumei de 6.500 euro de către inculpat, la Hotelul y, de la martorul denunțător C., a considerat că au existat niște probleme și s-a încercat rezolvarea acestora prin nuanțarea declarațiilor martorilor denunțători.
Astfel, a arătat că în actul de sesizare s-a reținut că inculpatul a pretins și primit 6.500 euro în luna iunie 2011, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra judecătorilor D. și E., aceste aspecte fiind cuprinse în rechizitoriu, în declarațiile martorilor denunțători însă a apreciat că acestea nu au contat deloc pentru instanța care a pronunțat soluția de condamnare, aceasta constatând că în realitate pretinderea acestei sume de bani a avut loc doar pentru rezolvarea situației juridice a celor trei inculpați F. și nu a avut relevanță faptul că martorii denunțători chiar au precizat numele judecătorilor.
În acest sens a apreciat că s-a ajuns la această situație întrucât s-a administrat o probă irefutabilă și anume adresa emisă de Curtea de Apel Constanța care a confirmat exact situația prezentată de inculpat în declarațiile sale și anume că acest complet format din judecătorii D. și E. a fost cel căruia i s-a repartizat aleatoriu dosarul abia în luna septembrie 2011.
De asemenea, a apreciat că instanța de fond a reținut o situație de fapt ireală, în afara probelor, în realitate fiind vorba de o sumă de 6.500 lei, de achitarea unui avans de 1.500 lei de către martorii denunțători atunci când s-au prezentat la cabinetul inculpatului și un rest de 5.000 lei pe care aceștia l-au achitat în momentul în care inculpatul le-a înmânat dovada depunerii apelului declarativ.
Totodată, a apreciat că instanța de fond a realizat o interpretare de neînțeles și care nu rezultă din niciun mijloc probator, relativ la declarația lui C. care se regăsește în propria înregistrare depusă la Direcția Națională Anticorupție, în concret acesta afirmând că” m-am câcâit eu de bani d-nu avocat. 50 de milioane, atunci la Oxford.”, astfel fiind evident că suma vizată a fost de 50 milioane lei, adică restul de 5.000 lei, diferența de onorariu pe care inculpatul trebuia să o primească.
A mai arătat că, de altfel, inculpatul A. a restituit cei 6.500 lei deoarece nu-l mai putea reprezenta pe F. în faza apelului întrucât termenul fixat la curtea de apel coincidea cu evenimentul nunții sale, astfel că, în opinia apărării, instanța de fond a încercat să forțeze o soluție de condamnare pentru această faptă reținând în mod nelegal că cele 50 milioane au fost plătite în fața Hotelului x cu altă ocazie.
Tot cu privire la prima acuzație a arătat că declarațiile martorilor denunțători sunt diferite între ele, raportat la fiecare dintre cele trei faze procesuale în care aceștia au fost audiați. Astfel, abia în faza cercetării judecătorești a fondului, aceștia revin asupra susținerilor inițiale și precizează că avocat în dosarul Curții de Apel Constanța le-a fost domnul E.E., inventând cu această ocazie, că acesta ar fi fost pus în față de inculpatul A.
Față de aspectele învederate, a considerat că soluția instanței de fond trebuia să conveargă către achitarea inculpatului pentru această infracțiune, în condițiile în care sub aspect probatoriu nu este susținută decât de declarațiile martorilor denunțători, interesați să dea declarații într-un anumit sens pentru a-și obține un beneficiu juridic.
Referitor la cea de a doua faptă pentru care a fost dispusă condamnarea, inculpatul a arătat că deși martorii denunțători nu au formulat denunț, procurorul a înțeles să se sesizeze din oficiu cu privire la pretinderea și primirea de către inculpatul A. a sumei de 3.000 de lei reprezentând o sumă de bani ce ar fi trebuit remisă pentru influențarea judecătorului G. și H. în pronunțarea unei soluții care să rezolve situația juridică a familiei F.
A mai arătat că, în cursul cercetării judecătorești, niciunul dintre martorii denunțători nu a făcut referire la suma de 3.000 lei, sau 5.000 lei, astfel cum se reține în rechizitoriu sau cum, în mod nelegal, a reținut instanța de fond, în acest sens fiind declarația martorului denunțător R., confirmată și de declarația martorului T., care afirmă că cei 3000 lei reprezentau jumătate din onorariul stabilit, onorariul fiind de câte 500 euro de persoană, precum și copia contractului de asistență juridică și chitanța pentru cei 3.000 lei, astfel că, a considerat că, în mod nelegal, instanța de fond a apreciat că această chitanță a fost întocmită pro causa, atâta timp cât suma încasată a fost corespunzător înregistrară în evidențele contabile și a generat impozit achitat.
Astfel, a considerat că în mod logic, reținerea săvârșirii faptei sub forma primirii mitei, fără existența unei fapte de cumpărare de influență sub forma „dării” este o chestiune ce pune sub semnul întrebării existența însăși a faptei de trafic de influență, cu atât mai mult cu cât sesizarea pentru această faptă s-a realizat din oficiu.
A apreciat că o astfel de faptă nu poate fi reținută întrucât este circumscrisă unor aspecte ce frizează logica juridică și care nu pot fi primite, astfel încât temeiul achitării este cel prev. de art. 16 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce privește cea de a treia faptă pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., a arătat că se reține în rechizitoriu că inculpatul a pretins suma de 15.000 euro de la J. pentru ca, folosindu-și influența, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța să pronunțe o hotărâre de respingere a recursului formulat de parchet împotriva unei hotărâri de achitare a lui J.
Astfel, a arătat martorul J., fiind audiat, neagă existența unei astfel de înțelegeri și pretinderea sumei de bani respective.
Totodată, a mai precizat că există o discuție între procuror și inculpatul J. (fiind încarcerat) în care se pot observa presiunile pe care procurorul le face asupra acestuia cu privire la situația sa carcerală, aspect ce reiese din redarea convorbirilor telefonice.
În concret, a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare dând eficiență unor mijloace de probă, respectiv: discuția dintre procurorul K.K. și J. (când acesta din urmă răspunde negativ „nu pot să zic așa ceva” însă instanța interpretează ca fiind un răspuns pozitiv); interceptarea ambientală a întâlnirii inculpatului A. cu J. la penitenciar și folosindu-se în exclusivitate pe declarațiile investigatorului sub acoperire B.B.B. care face niște afirmații ce nu au fost probate, cercetate și în care acesta se contrazice, astfel că, fiind audiat în fața instanței de fond, investigatorului sub acoperire face referire la aspecte neconsemnate în procesele verbale.
Față de acest aspect a solicitat să se constate, pe de o parte, natura superficială, neprobată și nereală a informațiilor investigatorului sub acoperire și, de pe altă parte, faptul că declarația inculpatului A. se coroborează și este susținută de declarațiile martorilor audiați, respectiv L., M., H.H., N., P., O.
Raportat la toate aceste argumente prezentate, a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare și pentru așa zisă a treia faptă.
În ceea ce privește măsurile de siguranță și modalitatea în s-a dispus confiscarea extinsă, a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a depășit limite investirii sale întrucât deși prin rechizitoriu nu a fost investită cu o cerere prin care să se solicite luarea măsurii confiscării extinse, instanța a dispus totuși o astfel de măsură în mod nelegal.
A mai solicitat să fie avut în vedere raportul de constatare întocmit de experții Institutul Național de Expertize Criminalistice în care se constată că au fost omise la transcriere (s-a scris că sunt neinteligibile) anumite expresii care, în opinia apărării, puteau să dea adevărata lumină a faptelor, ideilor și intențiilor celor care conversau, permițându-se supoziții, raționamente care să conducă la vinovăția inculpatului A.
A arătat că, în situația în care instanța va aprecia că declarațiile martorului J. reflectă în toate cazurile realitatea și că, măcar una dintre faptele imputate inculpatului A. se confirmă, observând contextul în care acestea au avut loc, a solicitat aplicarea unor pedepse a căror contopire să ducă la un rezultat pentru care legea veche permite aplicarea unei rezultante care să nu se execute în regim privativ de libertate ci sub regimul suspendării sub supraveghere și a apreciat că legea veche este mai favorabilă din toate punctele de vedere.
Inculpata B. a arătat că în prezenta cauză există trei probleme importante care se referă la: reacția socială la activitatea Direcția Națională Anticorupție în genere și la răspunsul unor procurori la această reacție; la o mentalitate dusă la limita infracțiunii din partea procurorului de caz care a dorit cu orice chip să ajungă la un anumit rezultat; la mentalitatea judecătorului de la instanța de fond.
Cu privire la cauza dedusă judecății a apreciat că nu există nicio probă că inculpata B. a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, impunându-se achitarea în conformitate cu disp. art. 16 lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență a considerat că fundamentul acestei acuzații îl reprezintă denunțurile și declarațiile martorilor denunțători C., R. și F.
Astfel, a arătat că toate documentele depuse la dosar dovedesc că inculpata a întocmit două contracte de asistență juridică și a încasat conform facturilor anumite sume de bani reprezentând onorariul. De altfel, atitudinea inculpatei în exercitarea profesiei în cadrul acelui dosar a fost diametral opusă unei persoane care ar fi avut influență asupra completului de judecată, în condițiile în care aceasta a formulat cerere de recuzare împotriva celor doi judecători membri de complet, aspect probat atât cu actele dosarului, cât și prin declarația martorului C.
Totodată, a învederat că un alt mijloc de probă pe care se fundamentează soluția de condamnare a inculpatei îl constituie înregistrarea în mediu ambiental efectuată cu mijloace proprii de martorul denunțător R., probă contestată de inculpată sub aspectul legalității obținerii acesteia, sub aspect tehnic dar și din punct de vedere factual.
Astfel, a arătat că, din vizionarea înregistrărilor audio-video se poate observa că acestea nu sunt efectuate de martorii denunțători ci de rudele acestora, persoane care nu au avut nicio implicare în discuțiile purtate, astfel încât nu este respectată cerința legală care arată că aceste interceptări trebuie să privească propriile convorbiri sau comunicări purtate cu terții și, totodată nu respectă cerința ce trebuie îndeplinită cumulativ „să nu fie interzise de lege”, considerând că înregistrările în mediu ambiental încalcă dispozițiile privind confidențialitatea raporturilor dintre avocat și client, sens în care a apreciat că secretul profesional este opozabil cu atât mai mult unor terți, cu cât este opozabil procurorului ca organ al statului titular al acțiunii penale.
De asemenea, a mai arătat că intervențiile asupra acestor înregistrări au putut fi constatate în mod nemijlocit de către Înalta Curte cu ocazia vizionării în ședința de judecată, fiind identificate nu mai puțin de 17 discontinuități.
A învederat că înscrisurile depuse la dosar atestă existența unor promisiuni făcute de organele de urmărire penală martorilor denunțători referitoare la obținerea unor beneficii judiciare la limita legalității în schimbul unei conduite mincinoase, favorabilă acuzării și a apreciat că acesta probează „recompensarea” martorilor denunțători de către parchet și pot contura credibilitatea acestora în prezenta cauză.
Față de toate aspectele învederate a solicitat achitarea în conformitate cu disp. art. 16 lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce privește infracțiunea de șantaj a arătat că se reține faptul că i-ar fi transmis denunțătorului C. amenințări cu acte de violență fizică și cu moartea, dar și cu influențarea judecătorului B.B. în sensul de a-i aplica acestuia o pedeapsă severă, cu executare în regim de detenție.
Astfel, a învederat că lipsa de substanță a acestei așa-zise amenințări este confirmată de martorii R. și F. cu ocazia audierii când au afirmat că nu au luat în seamă asemenea amenințări.
Referitor la folosirea de către inculpată a expresiei „îl omor cu mâna mea”, a apreciat că o astfel de expresie este destul de uzitată în limbajul curent și este greu de crezut că inculpata i-ar fi putut provoca vreo temere unei persoane de sex masculin, condamnat la acel moment pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, sens în care apărarea a prezentat o serie de fotografii în care sunt prezentate obiectele cu care erau înarmați cei fam. F. (bâte, furci, topoare și cuțite) în plină zi, în centrul orașului Constanța.
Tot în legătură cu acuzația de șantaj a arătat că se reține în sarcina inculpatei faptul că l-ar fi amenințat pe martorul C. cu acte de violență ce ar fi putut fi comise de un fost client al inculpatei încarcerat în același penitenciar, s-a arătat că, din contră, rezultă că aceasta l-a protejat pe martor, solicitându-i unui alt deținut să îl lase în pace.
Astfel, în legătură cu această acuzație, față de aspectele învederate, a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică.
Toate aceste apărări se completează cu motivele de apel și concluziile scrise însoțite de înscrisuri, depuse în cauză.
În cursul cercetării judecătorești întreprinsă la nivelul instanței de apel s-a procedat, în mod nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate, la ascultarea inculpaților A. și B., care, după ce le-a fost adus la cunoștință dreptul prevăzut de art. 83 lit. a) C. proc. pen., au consimțit să dea declarații (filele 164-170, vol. I apel), la audierea martorilor, I. - investigator sub acoperire cu identitate atribuită, C. (filele 230-234, vol. I), R. (filele 235-237, vol. I), F. (filele 238-239, vol. I), M.M.M. (fila 80 vol. II).
Fiecare dintre cei doi inculpați a administrat, în apărare, proba cu înscrisuri, cele care au legătură cu faptele ce fac obiectul judecății.
La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2016, Înalta Curte a procedat la audierea/vizionarea, în ședință publică, a înregistrărilor invocate de inculpați, despre aceste activități fiind întocmită documentație corespunzătoare.
Relevantă sub aspectul soluționării cererilor probatorii este Încheierea de ședință, dezvoltată, din data de 6 mai 2016. În esență, toate cererile în probațiune importante din partea apelanților inculpați au fost apreciate ca având relevanță, au fost admise și administrate probele.
Ca aspect de natură prealabilă, examinabil prin prisma criticii că „pentru niciuna din infracțiuni situația reținută de instanța de fond nu este aceeași cu cea reținută în rechizitoriu”, sunt de consemnat următoarele:
Potrivit dispozițiilor cuprinse de art. 327–331 C. proc. pen., actul procedural prin care procurorul sesizează instanța de judecată, cu privire la faptele și persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, este rechizitoriul.
Rechizitoriul, ca unic act de sesizare a instanței în procesul penal tipic, conform art. 329 C. proc. pen., trebuie să cuprindă în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: datele vizând organul judiciar emitent, data întocmirii și numele procurorului, datele referitoare la fapta care a făcut obiectul urmăririi penale, reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, motivele de fapt și de drept care au determinat soluția de trimitere în judecată, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, propunerea de luare, menținere, revocare sau înlocuire a unei măsuri preventive, date referitoare la măsurile asigurătorii, propunerea de luare a unei măsuri de siguranță cu caracter medical, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei, cum ar fi numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces, și locul unde urmează a fi citate.
Rechizitoriul este singurul tip de act în care se poate materializa dispoziția de trimitere în judecată, chiar dacă acesta este un act complex care poate îngloba mai multe mențiuni. Rechizitoriul este un act cu conținut prestabilit de art. 328 C. proc. pen., iar dispoziția principală și obligatorie este trimiterea în judecată.
Comparând partea rezumativă a stării de fapt a rechizitoriului și cele consemnate, sub aceleași aspecte, de către instanța de judecată, într-o formă ilustrativă expusă chiar de prima instanță, pot fi constatate anumite adăugiri, completări, nuanțe. Acestea însă nu impietează asupra legalității notificării inculpaților asupra acuzației penale ce le-a fost adusă, în contextul în care conținutul larg al rechizitoriului conține toate acele mențiuni preluate de instanța de judecată.
Conform legii, în partea expozitivă a rechizitoriului se vor menționa infracțiunile pentru care se va dispune trimiterea în judecată, cu descrierea concretă și suficient de detaliată a faptelor astfel încât să poată fi relevate elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care se solicită trimiterea în judecată, iar în cazul infracțiunilor continuate să se indice actele materiale ce fac parte din conținutul infracțiunii.
Modul de redactare și întocmire a rechizitoriului în cauză este clar atât sub aspectul structurării expunerilor, cât și al rigorii argumentelor. Specularea și pretinsa neînțelegere a acuzației penale de către inculpați (într-o notă comparativă cu cele consemnate de prima instanță în materie de stare de fapt reținută), cu atât mai mult cu cât vorbim de persoane cu cunoștințe juridice, nu poate conduce la o constatare a vreunei nelegalități.
În plus, nu trebuie omis că rechizitoriul este actul de trimitere în judecată, în care se indică fapta și persoana trimise în judecată și care fixează, astfel, obiectul judecății (în acord altfel cu cele consemnate în fapt de prima instanță, fie și nuanțat), iar încheierea definitivă, deja emisă a judecătorului de cameră preliminară, constituie actul de învestire, prin care se determină materialul judiciar, neschimbat sau diminuat față de cel propus, în baza căruia se va desfășura judecata.
În ceea ce privește faptele concret comise de către fiecare dintre inculpați, instanța de apel reține următoarele:
I. Fapta săvârșită de inculpatul A. în legătură cu Dosarul nr. x/118/2010 al Curții de Apel Constanța.
Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere pentru conturarea stării de fapt următoarele mijloace de probă:
- înscrisurile din Dosarele nr. x/118/2010 ale Tribunalului Constanța și Curții de Apel Constanța (atașate, în copii certificate, în dosarele anexate prezentului dosar) și informațiile obținute din sistemul Ecris, din care rezultă următoarele aspecte faptice relevante:
- prin rechizitoriul din data de 25 iunie 2010, emis în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța l-a trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpatul F., sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, în sarcina acestuia reținându-se în fapt că, la data de 14 iunie 2009, în cadrul unui conflict stradal în care au fost implicați membrii familiilor O.O.O. și F., l-a înjunghiat, cu un cuțit, în zona hemitoracelui stâng, pe O.O.O., cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol și au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale și, totodată, a proferat injurii și amenințări prin care a tulburat ordinea și liniștea publică;
- la judecata în primă instanță, inculpatul F. a fost asistat juridic, în ordine, de un avocat desemnat din oficiu, de apărătorul ales N.N.N., care a comunicat, pentru termenul din data de 05 noiembrie 2010, rezilierea contractului de asistență juridică, invocând „poziția contradictorie în ce privește efectuarea apărării” și neîndeplinirea de către client a obligației de plată a onorariului, de un alt avocat desemnat din oficiu și, începând cu data de 25 noiembrie 2010, de inculpatul A., în calitate de apărător ales, care a formulat concluzii pe fondul cauzei, în dezbaterile desfășurate la termenul din data de 17 iunie 2011;
- prin sentința penală nr. 267 din data de 24 iunie 2011, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe inculpatul F., căruia i-a acordat circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și l-a achitat pe acesta, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în vigoare la momentul respectiv, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice;
- sentința penală anterior menționată a fost atacată atât de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cât și de inculpatul F., cererea de apel a acestuia (nemotivată), înregistrată la data de 30 iunie 2011, fiind formulată în numele său de către inculpatul A., în calitate de apărător ales;
- cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța în data de 26 septembrie 2011, dosarul, care a primit primul termen la data de 20 octombrie 2011, a fost repartizat aleatoriu, în mod automat, Completului 1 Apel, a cărui compunere (din judecătorii E. și D.) și planificare în ședințele de judecată, în perioada septembrie - decembrie 2011, au fost aprobate prin Hotărârea nr. 5 din data de 26 mai 2011 a Colegiului de conducere al instanței respective;
- la toate termenele pe care le-a parcurs judecarea apelurilor, completul de la Curtea de Apel Constanța a fost compus din judecătorii anterior nominalizați;
- la judecata în apel, inculpatul A. nu a avut calitatea de apărător ales al inculpatului F., a cărui asistență juridică a fost asigurată, în ordine, la primul termen din data de 20 octombrie 2011, de un avocat desemnat din oficiu și, începând cu termenul următor, din data de 17 noiembrie 2011, de apărătorul ales E.E., care a formulat concluzii în dezbaterile desfășurate la termenul din data de 16 februarie 2012;
- prin Decizia penală nr. 23/P din data de 01 martie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul F., dar a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a desființat, în parte, sentința penală atacată, a înlăturat circumstanța atenuantă judiciară acordată de prima instanță, a majorat pedeapsa pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat la 7 ani și 6 luni închisoare, a condamnat pe inculpatul din cauza respectivă, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedeapsa de 1 an închisoare, a contopit cele două pedepse și a aplicat acestuia, în vederea executării, pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare;
- recursul declarat de inculpatul F. împotriva deciziei din apel a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 4105 din data de 12 decembrie 2012.
- declarațiile martorului C.
În declarațiile din faza de urmărire penală, datând din 16 mai 2014 și 22 mai 2014, martorul a relatat următoarele aspecte faptice: când dosarul se afla la Curtea de Apel Constanța, unde judecători au fost E. și D., inculpatul A., care fusese avocatul fiului său, F., în primă instanță, i-a cerut suma de 6.500 euro, pentru a-i da membrilor completului de apel, cu scopul de a pronunța o soluție favorabilă acestuia; în vara anului 2011, în prezența aceluiași fiu, în fața Hotelului x, el i-a dat inculpatului, ce se afla într-un autoturism marca Audi de culoare neagră împreună cu soția sa, suma anterior menționată, pe care acesta i-a restituit-o după ce instanța de apel l-a condamnat pe F. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, spunându-i că „nu a putut face nimic deoarece pretențiile judecătorilor se triplaseră, în urma unei intervenții a procurorului N.N.”
În declarația din cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, martorul, audiat la termenul din data de 27 martie 2015, după ce a precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, a detaliat împrejurările săvârșirii acestei fapte, făcând următoarele precizări relevante în raport cu fapta ce constituie obiectul judecății: când a văzut soluția pronunțată de Tribunalul Constanța cu privire la fiul său, i-a solicitat explicații inculpatului A., iar acesta i-a spus să stea liniștit întrucât „va rezolva la Curtea de Apel Constanța, întrucât mătușa lui, doamna judecător G., era președinte acolo”; inculpatul i-a spus că era nepotul acelui judecător, acest fapt fiind cunoscut însă de „toată lumea” din municipiul Constanța; ulterior, inculpatul i-a spus că judecătorii din completul de apel erau E. și D., afirmând că „acolo este un cui” și că, dacă vroia să obțină o soluție favorabilă pentru fiul său, trebuia să-i dea suma de 6.500 euro, pentru a o da acelor judecători; inculpatul i-a promis că, dacă va plăti această sumă, va obține pentru fiul său fie o soluție de achitare, fie, în cel mai grav caz, o soluție de condamnare cu suspendarea executării pedepsei închisorii;
întrucât era de notorietate în municipiul Constanța că inculpatul este un avocat care „se ocupă de blaturi”, aranjând procese în instanțele locale, a acceptat cererea acestuia; în consecință, la o dată pe care nu și-a amintit-o, reținând doar că era cald afară, s-a întâlnit cu inculpatul, în parcarea Hotelului x din municipiul Constanța, unde i-am înmânat acestuia suma de 6.500 euro; această întâlnire a fost stabilită în prealabil, inculpatul cerându-i să-i aducă rapid acei bani, întrucât atunci trebuiau dați la judecători, conform afirmației sale; la momentul remiterii banilor era însoțit de fiul său, F., care a rămas în autoturismul cu care se deplasaseră, iar inculpatul a sosit la locul de întâlnire, la volanul autoturismului său, de culoare negru, cu număr de înmatriculare de Constanța, având în combinație litera S, în care se afla și soția acestuia, o doamnă blondă; el a coborât din autoturismul personal și s-a apropiat de autoturismul inculpatului, care nu a coborât, astfel că i-a dat banii prin geamul deschis de la portiera din dreptul șoferului; cu acea ocazie, l-a întrebat pe inculpat „ce va obține” în schimbul acelor bani, iar acesta i-a spus „nea F., stai liniștit, că, în cel mai grav caz, o să obțin o soluție de condamnare cu suspendarea executării pedepsei”; inculpatul nu a obținut soluția pe care i-a promis-o, ci, dimpotrivă, instanța de apel l-a condamnat pe fiul său la o pedeapsă mai mare decât cea aplicată în primă instanță; inculpatul a motivat că nu a putut să obțină soluția promisă, întrucât „nu a vrut E.”, unul dintre judecătorii din complet, dar a invocat și faptul că nu a mai putut face „aranjamentul cu judecătorii”, întrucât aceștia și-au triplat pretențiile, primind de la partea adversă, respectiv persoana vătămată, o sumă de trei ori mai mare decât cea pe care a dat-o el; atunci, i-a spus inculpatului că putea să ofere și el triplul acelei sume dacă era nevoie, dar acesta a ridicat din umeri;
în aceste condiții, i-a cerut inculpatului să îi dea banii înapoi, dar acesta a afirmat că trebuia mai întâi să îi ia înapoi de la judecătorul D., cel de-al doilea membru din complet; după trei zile de la această discuție, inculpatul i-a restituit suma de 6.500 euro, în alte bancnote, de o valoare mai mică decât cele pe care i le înmânase; practica inculpatului era aceea de „a băga în față un alt avocat”, care vorbea în proces, iar el se ocupa cu „aranjamentele din spate”, aceeași fiind situația și în cauza respectivă, în care asistența juridică a fiului său a fost asigurată de avocatul E.E., ce avea cabinetul profesional în aceeași clădire unde se afla și cabinetul profesional al inculpatului; inculpatul i-a cerut să-l angajeze formal pe acel avocat, conform practicii anterior menționate, dar și pentru că persoana vătămată striga după el că „este un corupt”;
întrucât a fost nemulțumit din cauza faptului că inculpatul „una i-a promis și alta a făcut”, nu a mai vrut ca acesta să fie avocatul fiului său în recursul, în final respins, care s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În declarația dată în fața instanței de apel, martorul, audiat la termenul din data de 3 iunie 2016, după ce a precizat că își menține declarațiile anterioare, a detaliat împrejurările săvârșirii acestei fapte, făcând următoarele precizări relevante în raport cu fapta ce constituie obiectul judecății: „Din câte țin minte pentru judecata în primă instanță, în primă fază i-am dat avocatului A. onorariu 3.000 euro și 10.000 euro șpagă. Promisiunea lui A. a fost aceea că îmi va obține o soluție favorabilă, respectiv că va trimite dosarul înapoi. Prima instanță a aplicat fiului meu o condamnare de 5 ani închisoare, în mod evident nu am fost mulțumit cu o astfel de soluție. La judecata din apel i-am achitat doar suma de 6.500 de euro. A. mi-a spus că va contacta judecătorii D. și E.. A. mi-a spus că această sumă de 6.500 ar reprezenta o diferență ce trebuie plătită raportat la ceea ce s-a plătit inițial, respectiv cei 10.000 de euro. Întreaga sumă de 6.500 am înțeles că va ajunge în mâinile judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța. L-am angajat în apel pe același avocat A. întrucât mi-a spus că judecătorul G. este mătușa sa, majoritatea Constanței știa că aceste persoane sunt rude. Am mers tot pe mâna lui în apel întrucât mi-a spus că las că nu știi tu că eu sunt cu blaturile și astfel am fost convins. M-am supărat foarte rău pe A. raportat la soluția primită, astfel că i-am cerut restituirea sumei de 6.500 de euro, urmând ca onorariul de cred 5.000 de euro de la judecata în primă instanță să fie transferat în onorariu la Dosarul nr. x/2012. Fac precizarea că în mai multe rânduri i-am dat avocatului A. diverse sume de bani modice fără însă să reproduc întocmai momentul, cuantumul și obiectul acestora. După 3 sau 4 zile mi-au fost restituiți toți banii în fâșii de câte 50 de euro. Banii au fost restituiți în biroul acestuia”.
- declarațiile martorului F.
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 21 mai 2014, martorul a relatat următoarele aspecte faptice reținute drept relevante: inculpatul A., pe care l-a avut drept avocat, i-a spus lui și tatălui său că îi cunoștea pe judecătorii E. și D., care judecau apelul împotriva sentinței de condamnare pronunțate în primă instanță și că putea interveni pe lângă aceștia, pentru a obține o soluție favorabilă în ceea ce îl privește, cerându-le în schimb suma de 6.500 euro; întrucât, după ce s-au consultat, au hotărât să dea suma cerută, având încredere că inculpatul putea interveni pe lângă membrii completului de apel, el și tatăl lui s-au deplasat în parcarea Hotelului x din Mamaia, unde a venit și inculpatul, care, aflat într-un autoturism, împreună cu soția sa, o doamnă blondă, a primit de la cel din urmă suma respectivă; cu toate acestea, completul de apel nu i-a fost favorabil, condamnându-l la o pedeapsă mai mare decât cea aplicată de prima instanță; din acest motiv, tatăl său i-a cerut explicații inculpatului, care a restituit suma de bani primită, spunând că prețul cerut de judecători se dublase, după ce aceștia discutaseră cu procurorul N.N.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, martorul, audiat la același termen cu tatăl său, dar ulterior ascultării acestuia, fără a putea lua între timp legătura cu el, după ce a precizat că își menține declarația din faza de urmărire penală, a detaliat, la rândul lui, împrejurările săvârșirii acestei fapte, făcând următoarele precizări relevante în raport cu fapta ce constituie obiectul judecății, care concordă cu cele afirmate de martorul C.: după condamnarea sa în primă instanță la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, inculpatul A. i-a spus „să stea liniștit” și, în cabinetul său de avocatură, situat pe Strada x, a cerut suma de 6.500 euro, despre care a afirmat că urma să o dea „șpagă” celor doi judecători din completul de apel, E. și D., în timp ce, pentru a-l apăra, „l-a trimis în față”, drept „paravan” în spatele căruia urma ca el să intervină la acei judecători, pe avocatul E.E., cu care a încheiat un contract de asistență juridică pentru care i-a plătit un onorariu de 2.000 de lei, întrucât toată lumea din Constanța știa de „blaturile” inculpatului, care afirma el însuși că avea mai multe mătuși la Curtea de Apel din localitate, între care a nominalizat-o pe G.; după câteva zile, cel mult o săptămână de la această discuție, tatăl său i-a dat inculpatului suma cerută în parcarea Hotelului x din municipiul Constanța, unde acesta a venit într-un autoturism, de culoare negru, în care se afla și o femeie blondă, despre care a presupus că era soția lui; în concret, tatăl său i-a dat inculpatului suma de 6.500 euro, întinzându-i banii prin geamul deschis de la portiera șoferului; inculpatul nu a eliberat chitanță pentru suma primită, întrucât aceasta era „șpaga” lui, în condițiile în care onorariul celui mai bun avocat din Constanța nu depășește, pentru o cauză, 500 euro; ulterior, inculpatul a restituit suma de 6.500 euro.
În declarația dată în fața instanței de apel, martorul, audiat la același termen cu tatăl său, dar ulterior ascultării acestuia, fără a putea lua între timp legătura cu el, după ce a precizat că își menține vechile declarații a detaliat, în același sens, la rândul lui, împrejurările săvârșirii acestei fapte, făcând următoarele precizări relevante în raport cu fapta ce constituie obiectul judecății, care concordă cu cele afirmate de martorul C.: inculpatul A. a cerut suma de 6.500 euro, avocatul a promis lui și tatălui său că va obține achitare sau condamnare cu suspendare, avocatul ne-a spus să stăm liniștiți întrucât în apel D. „o ia”, pentru a-l apăra, a introdus drept „paravan” în spatele căruia urma ca el să intervină la judecători, pe avocatul E.E., cu care a încheiat un contract de asistență juridică, toată lumea din Constanța știa de „blaturile” inculpatului, din discuțiile cu inculpatul A. a înțeles că judecătoarea G. este mătușa sa; în noiembrie-decembrie, nu era nici vară nici iarnă, tatăl său i-a dat inculpatului suma cerută în parcarea Hotelului x din municipiul Constanța, unde acesta a venit într-un autoturism, în care se afla și o femeie blondă.
- raportul de constatare criminalistică, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța din data de 26 mai 2014 (filele 246-251, vol. II, d.u.p.), prin care s-a concluzionat că răspunsurile afirmative ale martorului F. la întrebările relevante ale cauzei („Ți-a promis avocatul A. că intervine pentru o soluție favorabilă a dosarului tău personal, în schimbul sumei de 6.500 euro?”; „Ai văzut când tatăl tău i-a dat lui A. suma de 6.500 euro pentru a interveni la o judecătoare?”; „Știi dacă A. i-a returnat tatălui tău suma de 6.500 euro după soluția din apel?”; „Cunoști faptul că A. este nepotul judecătoarei G.?”) nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
- fișa de identificare a autovehiculului, din baza de date a D.E.P.A.B.D. (fila 169, vol. I, d.u.p.), din care rezultă că autovehiculul, de culoare negru (menționat în declarațiile martorilor C. și F.), se află în proprietatea inculpatului A., fiind înmatriculat pe numele acestuia la data de 25 noiembrie 2009.
- declarațiile martorului R.
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 22 mai 2014, martorul a arătat că, în luna mai sau iunie a anului 2013, a mers, împreună cu tatăl său, C. și cu unul dintre frați, O.O., la cabinetul profesional al inculpatului A., iar, în discuția purtată cu acea ocazie, pe care au înregistrat-o cu o cameră ascunsă, acesta a confirmat că a primit suma de 6.500 euro, de la tatăl și celălalt frate, F. (între timp condamnat în mod definitiv), pentru a-i da judecătorilor din completul de apel, E. și D. și, de asemenea, că a restituit acea sumă de bani, atunci când pedeapsa fratelui respectiv a fost majorată în calea de atac.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, martorul, audiat la același termen cu tatăl și fratele său, fără a putea lua legătura cu aceștia, după ce a precizat că își menține declarația din faza de urmărire penală, a relatat următoarele aspecte faptice reținute drept relevante: alături de întreaga familie, a aflat de la tatăl său, C., că acesta a dat suma de 6.500 euro inculpatului A., care a pretins că a remis acea sumă de bani judecătorilor din completul de apel; ulterior, inculpatul a afirmat, în prezența sa, că nu a putut obține, pentru fratele lui, F., o hotărâre favorabilă, întrucât „a vrut D., dar nu a vrut E.” sau invers, motiv pentru care i-a restituit tatălui său, tot în prezența lui, suma de bani anterior menționată.
În declarația dată în fața instanței de apel, martorul, audiat la același termen cu tatăl și fratele său, după ce a precizat că își menține declarațiile, a relatat următoarele aspecte faptice reținute drept relevante: a aflat de la tatăl său, C., că acesta a dat inculpatului A. circa 27.000 de euro, suma respectivă viza dosarul de tentativă de omor al fratelui său cât și dosarul penal în care era implicată întreaga familie, nu mai reține suma de 6.500 de euro ce dosar penal viza; nu cunoaște detalii privind discuțiile privind șpăgi, judecătorii vizați erau doamna G. precum și judecătorul H.; îl cunoaște pe A. încă din 2001 sau 2002 și știe că este un avocat bun, inclusiv pe blaturi; nu a fost de față când tatăl său i-a remis lui A. suma de 6.500 de euro dar i-a povestit această întâmplare; suma de 27.000 de euro a fost achitată în tranșe, știe că tatăl său a achitat aceste tranșe în euro, crede că în decembrie s-a pus problema achitării acelei sume de 6.500 euro.
Este reală împrejurarea că ulterior acestei declarații, la data de 15 noiembrie 2016, același martor R. a dat în fața unui procuror ce desfășura o anchetă penală distinctă (Dosar nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică) privind modul de desfășurare a urmăririi penale în prezenta cauză, o nouă declarație, în care subliniază că „împreună cu fratele meu G.G. am luat legătura cu numitul M.M.M. de la Serviciul Român de Informații în scopul de a ne ajuta să obținem beneficiile disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002. Tatăl meu îl cunoștea pe numitul M.M.M.. I s-a solicitat să înregistreze pe avocatul A. întrucât procurorul K.K. vroia să-i facă un dosar penal. Conform înțelegerii cu M.M.M. s-a deplasat împreună cu fratele său G.G. la sediul Direcția Națională Anticorupție, în biroul procurorului P.P.P. Am înțeles că acesta aștepta să-i aduc niște înregistrări. Numitul M.M.M. mi-a înmânat suma de 200 de lei pentru a achiziționa un reportofon, cu acest dispozitiv am realizat înregistrări în cabinetul avocatei B. iar fratele meu l-a înregistrat pe avocatul A.. Înregistrările făcute au fost descărcate pe CD-uri, iar tatăl meu după ce s-a eliberat l-a căutat pe numitul M.M.M. de la Serviciul Român de Informații, i-a prezentat înregistrările și împreună le-au dus la procurorul K.K. Știu cu certitudine că tatăl meu se întâlnea frecvent cu procurorul K.K., la declarațiile făcute în fața acestuia am fost împreună cu tatăl meu iar pe parcursul consemnării declarației acesta m-a atenționat să fac declarații în concordanță cu înregistrările. Declar că înregistrările au fost prelucrate întrucât declarațiile prezentate de către procuror erau modificate în comparație cu înregistrările descărcate. Eu am văzut cum comisarul R.R.R. de la Direcția Națională Anticorupție a prelucrat înregistrările, prin ștergere, oprind numai ceea ce le convenea”.
Asupra acestor din urmă circumstanțe învederate instanța de apel se va apleca cu ocazia analizei juridice și de conținut a respectivelor înregistrări efectuate, subliniind însă, încă de acum, aspectul importat că respectivul mijloc de probă - înregistrările convorbiriloR. - a fost obținut pe un fundal preexistent infracțional, evidențiat anterior, privind o anumită înclinație și chiar îndeletnicire a inculpatului A. de a se ocupa cu „blaturi” judiciare.
Dincolo de aspectele relevante juridic că, până la urmă, martorul R. nu prezintă o situație de fapt incriminatoare la adresa inculpatului A. în contextul în care învederează că nu are cunoștințe directe cu privire la pretinsa remitere a sumei de 6.500 de euro drept „șpagă” acestuia și se rezumă la a reda doar ceea ce i s-a comunicat de către tatăl său; că declarația martorului R. dată în fața unui procuror ce desfășura o anchetă distinctă in rem privind modul de desfășurare a urmăririi penale în prezenta cauză nu poate să producă în acest stadiu un impact direct, procesual sau material, asupra modului de soluționare al cauzei de față; este real că totuși această din urmă declarație șifonează credibilitatea persoanelor audiate ca martori, membri ai familiei F., și a declarațiilor acestora, împrejurare ce reclamă o atenție sporită asupra celor afirmate de aceștia, urmând ca instanța de apel să preia ca veridice doar acele susțineri ce sunt confirmate prin mai multe surse, pot fi coroborate cu mijloace de probă obiective, în special cu declarațiile inculpaților date în cauză.
Pe de altă parte, nu trebuie omisă împrejurarea că martorul R. nu se detașează de cele reținute în concret în sarcina inculpaților și confirmate prin depozițiile celorlalți membrii ai familiei F. El se rezumă doar a înfățișa un anumit context disperat, pe de o parte al său și al fratelui său, de a fi ajutați să obțină beneficiile disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, și pe de altă parte al anchetatorilor, de a „prinde” pe calea unor mijloace de probă certe inculpați despre care se știa că activează în câmpul infracțional.
- declarațiile martorului K. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, datând din 01 iulie 2014 și, respectiv, 04 martie 2015 (filele 139-142, vol. III, d.u.p. și fila 137, vol. III, d.f.), din care sunt de reținut, cu relevanță pentru fapta analizată, următoarele afirmații: acesta, de profesie avocat în Baroul Constanța, este fiul judecătorului G., care, la momentul faptei, era președintele secției penale a Curții de Apel Constanța (funcție la care inculpatul A. a făcut referire față de martorul C., pentru a-și dovedi pretinsa influență pe lângă judecătorii instanței respective); inculpatul A. îi este „coleg și amic”, iar, în acele calități, l-a avut invitat la nunta sa, iar el a participat, la rândul lui, tot ca invitat, la nunta acestuia (aspecte care oferă credibilitate susținerilor martorilor C. și F., în sensul că inculpatul, pentru a-i face să se încreadă în influența afirmată, i-a lăsat să înțeleagă că avea o relație specială, chiar de familie, cu judecătorul care conducea instanța de apel și că, prin acesta, putea interveni, pentru obținerea soluției promise, pe lângă judecătorii din complet).
- declarația (necontestată) a martorei judecător G. din faza de urmărire penală, datând din 03 iulie 2014 (filele 249-252, vol. III, d.u.p.), în care aceasta a confirmat calitatea de președinte al Secției Penale a Curții de Apel Constanța, aceeași împrejurare rezultând și dintr-un înscris comunicat de instanța respectivă în cursul cercetării judecătorești (fila 188, vol. IV, d.f.).
- declarația martorului E.E., audiat numai în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, la termenul din data de 17 iunie 2015 (filele 148-149, vol. IV, d.f.), din care sunt de reținut, drept relevante, în raport cu fapta ce constituie obiectul judecății, următoarele afirmații: el și inculpatul A. au cabinetele individuale de avocatură în aceeași clădire din municipiul Constanța (fiind confirmată astfel susținerea martorului F.); a fost contactat, în vederea acordării asistenței juridice, de către martorul F., pe care îl mai apărase anterior într-o altă cauză, unde a avut însă calitatea de persoană vătămată, acesta venind la cabinetul său împreună cu tatăl lui, martorul C.; cei doi i-au spus că, la judecata în primă instanță, F. fusese asistat juridic de inculpatul A., iar, la întrebarea sa de ce au renunțat la serviciile acelui avocat, i-au răspuns că acesta era ocupat cu organizarea nunții sale; întrucât a fost contactat cu numai o zi înainte de primul termen de judecată în apel, l-a sfătuit pe F. să solicite amânarea cauzei, în vederea angajării unui apărător ales, iar, la cel de-al doilea termen, el însuși a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării; a încheiat cu martorul F., astfel cum a declarat și acesta, un contract de asistență juridică, în care a fost menționat onorariul convenit, de 2.000 lei, din care i-a fost plătită numai suma (derizorie) de 200 lei, pentru care a eliberat chitanță, afirmații pe care le-a dovedit cu înscrisurile la care a făcut referire (filele 176-177, vol. IV, d.f.); încercând să stabilească strategia apărării, a avut mai multe discuții contradictorii cu martorii F. și C., având puncte de vedere diferite cu privire la probele pe care intenționa să le solicite în apel, iar, în acel context, l-a întrebat pe inculpatul A. cum s-a descurcat cu ei, acesta confirmându-i impresia că erau niște clienți dificili; și-a creat părerea că martorii F. și C. nu aveau nevoie în realitate de un avocat, ci de cineva prin intermediul căruia să prezinte instanței ceea ce doreau ei, fără a-i spune sau a-i lăsa impresia că nu îi interesa ce se întâmpla, întrucât ar fi crezut că soluția era deja „aranjată” cu completul de judecată.
- declarația martorei F.F. (soția inculpatului A. la momentul audierii de la termenul din data de 17 iunie 2015), ascultată numai în cursul cercetării judecătorești în primă instanță (fila 154, vol. IV, d.u.p.), care, după ce i s-a adus la cunoștință dreptul prevăzut de art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., de a refuza să dea declarație, a consimțit la audiere, făcând următoarele afirmații, care se coroborează cu susținerile martorilor C. și F., referitoare la împrejurările întâlnirii când cel dintâi i-a remis inculpatului o sumă de bani: la o dată neprecizată, însă anterioară vacanței judecătorești, se afla împreună cu soțul său, cu care era deja căsătorită civil - eveniment petrecut la data de 13 mai 2011 (fila 78, vol. I, d.f.), în autoturismul acestuia, de culoare negru, în drum spre Mamaia, acesta i-a spus că trebuia să se întâlnească cu un client, scop în care a oprit în dreptul Hotelului x; acolo, inculpatul a vorbit cu un bărbat - brunet, mic de statură, plinuț, cu părul dat cu gel (semnalmente ce corespund cu cele ale martorului C.), despre care ulterior i-a spus că era acel client și lucra la Partida RomiloR. - prin geamul deschis de la portiera din dreptul șoferului, fără a coborî din autoturism; după ce inculpatul a luat din autoturism o hârtie format A4, despre care nu știe ce reprezenta și nici dacă avea atașat un alt document și a dat-o bărbatului respectiv, spunându-i că urmau să discute după vacanța judecătorească ce se apropria, acesta i-a înmânat un fișic de bani, în bancnote de 50 lei, legate cu elastic; ea nu a numărat acei bani, dar i s-a părut verosimilă susținerea inculpatului că aceștia, despre care i-a spus că reprezentau onorariu de avocat, erau în valoare de 50.000.000 lei (5.000 lei), având în vedere consistența fișicului; după ce inculpatul a luat acei bani, pentru care nu știe dacă a eliberat chitanță bărbatului anterior menționat, i-a înmânat ei, spunându-i să-i pună în torpedoul autoturismului și, întrucât, în scurt timp, urma să fie oficiată ceremonia religioasă de căsătorie - eveniment petrecut la data de 22 octombrie 2011 (fila 33, vol. III, d.f.), să-i folosească pentru a se ocupa de pregătirile de nuntă.
- înscrisurile referitoare la perioada și costul voiajului de nuntă al inculpatului A. și martorei F.F. (filele 35-37, vol. III, d.f.).
- procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, în data de 10 iunie 2014, la sediul profesional al inculpatului A., situat la adresa din municipiul Constanța, (filele 313-315, vol. II, d.u.p.), ocazie cu care, cerându-i-se să prezinte contractele de asistență juridică încheiate cu membrii familiei F. și chitanțele de plată a serviciilor prestate pentru aceștia, inculpatul a precizat că acele înscrisuri nu se află în locația respectivă, dar nici nu cunoaște cu exactitate locul unde ar putea fi găsite, oferind drept argument, neverosimil, faptul că, în urmă cu două săptămâni, întrucât a trebuit să întocmească o situație financiară, le-a transportat în mai multe locuri, neprecizate însă, fiind astfel rezonabil a crede că înscrisurile respective nu există, astfel cum, cu referire la fapta analizată, inculpatul a și recunoscut în declarațiile sale de la prima instanță și din fața instanței de apel.
- înregistrarea ambientală, audio-video, a discuției purtate între inculpatul A. și martorul C., prezentată de către cel din urmă organului de urmărire penală (fila 280, vol. III, d.u.p.), al cărei conținut a fost transcris într-un proces-verbal (filele 265-287, vol. II, d.u.p.).
Această înregistrare a fost vizionată/audiată de Curtea de Apel în ședința publică de la termenul din data de 14 iulie 2015, întocmindu-se despre această activitate un proces-verbal (filele 206-207, vol. IV, d.f.), ocazie cu care inculpatul A. a confirmat că a participat la discuția înregistrată și că vocea de pe înregistrarea respectivă îi aparține, contestând, în mod explicit, o singură replică ce îi este atribuită în procesul-verbal de transcriere, care îi aparține, în realitate, martorului C., fapt constatat real de către Curte.
Înregistrările, sub aspectul conținutului tehnic contestat, au fost vizionate/audiate și de către Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința publică de la termenul din data de 21 octombrie 2016, întocmindu-se despre această activitate documentație corespunzătoare, ocazie cu care inculpatul A. a confirmat că a participat la discuția înregistrată și că vocea de pe înregistrarea respectivă îi aparține.
În cursul discuției înregistrate, inculpatul A. a recunoscut primirea de la martorul C., a unei sume având valoarea de 6.500, ulterior restituită de el acestuia.
Astfel, replicile (necontestate de inculpat) reținute drept relevante, acestea având un conținut neechivoc, sunt următoarele:
C. - (…) Dar tu știi foarte bine, da? Nu erai la F.? La F., ții minte, da? Da, tu ai fost corect cu mine.
A. - Da, sigur. Normal că am fost, ce (…).
C. - Și (…) dacă nu erai corect, terminam (…) balamucul. (…).
C. - Acum, ai văzut cum am vorbit noi. Permanent. Și (…) și-ai văzut, am fost corect. Când eram la Onac, la F., da? Mi-ai zis: „Nea F., trebuie 6.500”. Da! Și pe urmă, când (…) ai văzut cum mi-ai spus: „Nu vrea (…) E. (…) da, vrea E., da’ nu vrea D.” Da? Și mi-ai zis: „Nea C., s-a dublat suma!”. „Din altă parte”. Mi-ai dat banii înapoi?
A. - Da. (…).
C. - (…) domnul avocat, mă știi pe mine că țin (…) la bani? 50 de milioane, mâine vreau să-i am, da? Eram în față la Oxford, acolo, ia și (…) de aicea banii. M-am (neinteligibil) eu de bani? (…).
C. - A. (…) te-a jignit careva, ți-a zis ție (…) condamnarea de la F.? Păi nu (…) s-a dus la pușcărie. Înțelegi? Și mai și ne-a îmbârligat! A zis c-a fost în dosar, de ce nu era în dosar (…) (neinteligibil) Și? Am (…) zis, cineva, ceva?
A. - Nu, nu (…).
C. - Ai încercat. Nu s-a putut, ce-ai zis? S-a triplat! Da? Ia-ți banii.
Cu ocazia vizionării/audierii de către Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința publică de la termenul din data de 21 octombrie 2016, întocmindu-se despre această activitate documentație corespunzătoare, cu acea ocazie s-a perfecționat înregistrarea prin completarea unui paragraf în sensul celor precizate și de inculpatul A. - C. - (…) domnul avocat, mă știi pe mine că țin (…) la bani? 50 de milioane, mâine vreau să-i am, da? Eram în față la Oxford, acolo, ia și (…) de aicea banii. M-am câcâit eu de bani? (…).
Și pentru că tot a fost abordată problema înregistrării ambientale, audio-video, a discuției purtate între inculpatul A. și martorul C., prezentată de către cel din urmă organului de urmărire penală (fila 280, vol. III, d.u.p.), al cărei conținut a fost transcris într-un proces-verbal (filele 265-287, vol. II, d.u.p.), mijloc de probă contestat sub aspectul legalității de către acest inculpat, făcându-se vorbire de lipsă de autorizare și certificare (deși substanțial și într-o lumină detaliată juridic inculpata B. este cea care a fundamentat criticile complete de nelegalitate) apreciem că instanța de apel trebuie să se pronunțe și asupra aspectului invocat că - înscrisurile depuse la dosar atestă existența unor promisiuni făcute de organele de urmărire penală martorilor denunțători referitoare la obținerea unor beneficii judiciare la limita legalității în schimbul unei conduite favorabile acuzării (cu raportare la obținerea de înregistrări), acestea probează „recompensarea” martorilor denunțători de către parchet și pot contura și credibilitatea acestora:
Conform art. 101 C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii de probe.
Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere provocarea din partea organelor de urmărire penală, a agenților statului, dar și din partea oricărei persoane private - de exemplu denunțător - în scopul obținerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.
Sintagma „a determina” presupune o instigare la comiterea infracțiunii (îndemn, încurajare), în sensul reglementării formei de participație a instigării, dar se poate aprecia că intră sub incidența textului de lege de mai sus și provocarea sub forma vicleniei, înșelăciunii, în urma căreia persoanei i se sugerează într-un mod neechivoc săvârșirea unei infracțiuni.
Totodată, provocarea este reglementată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect care reiese din dispozițiile art. 101 C. proc. pen. „Principiul loialității administrării probelor care arată că: (1) Este oprit a se întrebuința violențe, amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obține probe; (2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei, interdicția se aplică chiar dacă persoana ascultată își dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare; (3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe”.
Dar, pe baza art. 101 C. proc. pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului se reține existența acesteia numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile:
a. Situația presupus infracțională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracțiunea sau când există o invitație directă la comiterea unei infracțiuni din partea unui denunțător sau a unui martor anonim.
b. Lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârșită fără această intervenție.
În mod cert nu există provocare în cauză atâta vreme cât „agenții implicați” nu au exercitat asupra persoanei inculpate în cauză vreo influență de natură a o incita la comiterea unei infracțiuni; iar întâlnirile în care s-a apelat la acele înregistrări au făcut parte din șirul cursiv de întrevederi clienți-avocați.
Altfel, faptele infracționale ale inculpaților la momentul efectuării înregistrărilor erau deja săvârșite. (Ramanauskas, Eurofinacom c. Franței).
Dincolo de aceste constatări, Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că discuțiile cu inculpații, înregistrate ambiental de membrii familiei F., nu sunt esențiale pentru stabilirea situației de fapt, pe care probatoriul anterior analizat, ce se impune a fi coroborat în mod substanțial cu declarațiile nemijlocite de inculpat, o dovedește în afara oricărui dubiu.
În aceste condiții, împrejurările atestate prin înregistrări relevă doar aspecte care se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din probatoriu.
- În declarația din faza de urmărire penală, datând din 10 iunie 2014 (filele 326-330, vol. II, d.u.p.), inculpatul A., negând că ar fi pretins și primit vreo sumă de bani pentru a-și trafica influența asupra judecătorilor Curții de Apel Constanța, a făcut următoarele afirmații reținute drept relevante: membrii familiei F. au fost clienții săi timp de aproximativ 10 ani, el acordându-le asistență juridică în mai multe dosare, fără a i se aduce reproșuri în legătură cu prestația lui profesională și fără ca el să le reproșeze întârzierile în plata onorariilor; în ultimele 4 cauze în care i-a apărat (între care se subînțelege că a inclus-o și pe cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/118/2010), aceștia nu i-au achitat nicio sumă de bani în contul onorariilor convenite.
Afirmația inculpatului referitoare la vechimea și încrederea reciprocă ce caracterizau relația sa profesională cu membrii familiei F. este susținută și de conținutul înregistrării ambientale anterior menționate, departe așadar de posibilitatea de exercitare intempestivă asupra persoanei sale în cauză, de către aceștia, a vreunei influențe de natură a o incita la comiterea unei infracțiuni.
Reținem următoarele replici ale interlocutorilor (necontestate de inculpat):
A. - Băi, nea C., deci, voi aveți cu mine altă relație, că noi de știm de atâția ani, de când erați la Niță (n.r. C.C.C., fost avocat, al cărui stagiar a fost inculpatul, în prezent procuror).
C. - Corect! De 12 ani!
A. - Așa (…) de-aia (…) așa, doi ani de stagiatură (…) de când sunt definitiv vorbesc. Deci, noi avem altă relație, eu nu ți-am zis, acuma, „nea C., să-mi aduci mâine banii că (neinteligibil), nea C. că nu știu ce!” Nu, că ne știm (…) de 1.000 de ani! Și o să mi-i lași tu când o să mi-i lași, nu-i nicio problemă!
C. - Corect! (…).
A. - Și de-aia eu ți-am zis din experiență că nu (…). Nu aicea! Că orice om are un blat, undeva.
De asemenea, conform declarației inculpatului din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, colaborarea sa profesională cu membrii familiei F. data, la momentul faptei analizate, de 8-9 ani, timp în care el le-a acordat acestora asistență juridică numai în materie penală.
În declarația formulată la termenul din data de 14 ianuarie 2015 (filele 10-13, vol. III, d.f.), reluată și în apel, inculpatul, departe de a combate acuzația, menționează: pentru judecata în primă instanță a încheiat cu clientul F., la o dată când tatăl acestuia, C., era arestat în altă cauză, un contract de asistență juridică, în contul căruia a perceput un onorariu de 2.000 lei, care urma să acopere prestația sa numai în acea fază procesuală; după pronunțarea hotărârii de condamnare a lui F. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare a fost contactat telefonic de către tatăl său, C., care între timp fusese eliberat, acesta din urmă cerându-i să se întâlnească pentru a discuta despre promovarea căii de atac a apelului;
întâlnirea respectivă a avut loc, în biroul său, la data de 28 iunie 2011, iar, cu acea ocazie, C. i-a cerut să redacteze cererea de apel în numele fiului său, ceea ce el a și făcut; tot atunci, au discutat și despre onorariul de avocat care trebuia să acopere prestația lui profesională pentru faza apelului, convenind ca acesta să fie de 1.500 euro; în aceleași împrejurări membrii familiei F. au fost mai mult decât insistenți având disponibilitatea de a sta ore în șir în scopul de a conveni asupra onorariului; în contul acelui onorariu, C. i-a înmânat, chiar în acea zi, suma de 1.500 lei, convenind cu acesta ca diferența să i-o dea după depunerea cererii de apel; el a depus cererea respectivă la Tribunalul Constanța în data de 30 iunie 2011 și, în aceeași zi, a fost sunat de C., care i-a spus că îi putea plăti diferența de onorariu; drept urmare, au convenit să se întâlnească în fața Hotelului x din municipiul Constanța, unde el s-a deplasat, având-o alături pe soția sa, cu autoturismul; acolo, C. i-a înmânat, în contul onorariului, suma de 5.000 lei, pe care i-a dat-o prin geamul deschis de la portiera șoferului autoturismului respectiv; au mai fost situații în care și alți clienți i-au remis sume de bani, ca onorarii, în împrejurări asemănătoare; cu aceeași ocazie, el i-a înmânat lui C. o copie de pe cererea de apel; pentru faza apelului nu a fost încheiat un contract de asistență juridică, C. spunându-i că avea încredere în el, motiv pentru care i-a dat banii chiar în lipsa unui astfel de contract, pe care urmau să-l semneze la momentul când începea judecata în acea cale de atac; nu a eliberat chitanțe pentru niciuna din sumele de 1.500 lei și, respectiv, de 5.000 lei; la începutul lunii octombrie 2011, s-a reîntâlnit cu C., care i-a spus că primul termen în dosarul de apel a fost stabilit la data de 20 octombrie 2011; auzind aceasta, el i-a spus că nu putea să mai asigure asistența juridică pentru fiul său, întrucât era implicat în pregătirea evenimentelor legate de căsătoria lui religioasă, oficiată la data de 22 octombrie 2011, iar apoi urma să plece, împreună cu soția, timp de două săptămâni, în voiajul de nuntă; deși C. a insistat să rămână avocatul fiului său, el a refuzat și, în aceeași zi, în biroul profesional, i-a restituit acestuia suma de 6.500 lei, primită anterior, fără a întocmi vreun înscris doveditor.
Apărarea de esență din partea acestui inculpat a fost aceea că la momentul când a primit suma anterior menționată de la C., nu avea cum să cunoască identitatea judecătorilor din completul de apel, întrucât dosarul cauzei nici nu ajunsese la Curtea de Apel Constanța, astfel că nu putea afirma că îi va influența pe acei judecător - D. și E.
Or, într-o notă intenționat confuză privitoare la acuzația penală ce i-a fost adusă inculpatul a făcut aceste precizări, în contextul în care învinuirea și corelativ, starea de fapt rezumată ce i se imputa acestuia, rezidă în aceea că, după pronunțarea, la data de 24 iunie 2011, a sentinței penale prin care Tribunalul Constanța l-a condamnat pe martorul F. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, inculpatul A., care a avut calitatea de avocat ales al acestuia la judecata în primă instanță, a pretins și, în parcarea Hotelului x din municipiul Constanța, a primit, în lipsa încheierii unui contract de asistență juridică pentru calea de atac și fără eliberarea de chitanță, suma de 6.500 euro, de la tatăl celui condamnat, martorul C., pe care l-a lăsat să creadă că avea influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța ce urmau să judece apelurile declarate împotriva sentinței respective și căruia i-a promis că va interveni pe lângă acei judecători, folosindu-se de invocarea unei relații personale cu președintele Secției Penale a acelei instanțe, judecătorul G., în sensul obținerii unei hotărâri favorabile fiului său (de achitare sau de aplicare a unei pedepse mai mici, cu suspendarea executării), suma anterior menționată fiind restituită, de către inculpat, martorului C., după pronunțarea, la data de 01 martie 2012, a deciziei nefavorabile a instanței de apel, care a majorat pedeapsa la 7 ani și 6 luni închisoare.
Așadar promisiunea că va interveni pe lângă judecători a vizat inițial invocarea unei relații personale cu președintele Secției Penale a acelei instanțe, judecătorul G., proferată la un moment anterior repartizării dosarului cauzei la Curtea de Apel Constanța.
Chiar actul de sesizare al instanței (deși în momentul de față suntem în faza avansată a controlului judiciar exercitat împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță care clarifică conținutul infracțiunii) face mențiuni exprese în acest sens: “martorii C., R. și F. au declarat că aveau cunoștință despre faptul că avocatul A. este nepotul magistratului G., judecător în cadrul secției penale a Curții de Apel Constanța, această împrejurare fiind motivul pentru care au avut încredere în posibilitatea inculpatului de a influența deciziile acestui magistrat (cu trimitere la vol.2, filele 30, 64,141 - fila 4 rechizitoriu)”; sau, împrejurarea că martorul F. a fost testat cu tehnica poligraf, fiindu-i adresate întrebările relevante: „ți-a promis avocatul A. că intervine pentru o soluție favorabilă a dosarului tău penal, în schimbul sumei de 6.500 euro”, „ai văzut când tatăl tău i-a dat lui A. suma de 6.500 euro pentru a interveni la o judecătoare”, „știi dacă A. i-a returnat tatălui tău suma de 6.500 euro după soluția din apel” și „cunoști faptul că A. este nepotul judecătoarei G.”
În funcție de cele precizate, certificarea promisiunii sale că va interveni în formula anterior descrisă derivă din susținerile certe și constante ale singurelor persoane implicate direct în discuții, martorii C. și F. Pe de altă parte, atitudinea inculpatului de a nu recunoaște expres această promisiune apare ca fiind justificată-subiectiv.
Nu trebuie omisă împrejurarea că nici ceilalți membrii ai familiei F., fie chiar și în contextul circumstanțelor finale înaintate în cauză care afectează credibilitatea-generală a acestora, nu se detașează de cele reținute în concret în sarcina inculpatului și confirmate prin depozițiile celorlalți doi martori menționați, membri ai aceleiași familii.
Pe baza probatoriului prezentat, se poate consemna că promisiunea de a interveni pentru obținerea unei hotărâri favorabile în apel a fost făcută de către inculpat imediat după pronunțarea soluției în primă instanță, când acesta i-a spus clientului F. și tatălui său, C., care i-au reproșat acea soluție, „să stea liniștiți”, întrucât, contra cost, „va rezolva” problema la Curtea de Apel Constanța, invocând o relație apropiată cu președintele Secției Penale, judecătorul G., afirmație suficientă pentru a-i determina pe cei doi interlocutori să se încreadă în promisiunea lui și să-i remită suma de bani de el pretinsă, indiferent cine ar fi fost judecătorii din completul căruia cauza urma a-i fi repartizată.
Mai mult, inculpatul a recunoscut primirea unei sume de bani de la martorul C., în împrejurările clandestine relatate atât de acesta, cât și de fiul său, martorul F. (în parcarea unui hotel, prin geamul deschis al portierei autoturismului pe care îl conducea).
Inculpatul nu a putut prezenta nicio dovadă a încasării sume de bani cu titlu de onorariu de avocat, în condițiile în care nu a încheiat cu clientul un contract de asistență juridică și nu a eliberat chitanță cu privire la acea sumă, astfel cum el însuși a recunoscut. De altfel, atitudinea sa apare ca fiind normală în contextul în care suma respectivă nu reprezenta onorariu, era vorba de o oparațiune realizată „la negru” vizând o reală „șpagă”.
Susținerea inculpatului că, anterior încasase, tot în contul onorariului de avocat convenit și tot fără eliberarea de chitanță, o altă sumă de bani (potrivit susținerii sale, 1.500 lei), pentru formularea și depunerea cererii de apel, nu este confirmată de nicio probă și nu prezintă credibilitate, fiind neverosimil că acesta, conform propriei afirmații, a perceput, drept onorariu, pentru judecata în primă instanță, suma de 2.000 lei (identică cu cea convenită, în raport cu același client, drept onorariu în apel, de către avocatul E.E.) și, respectiv, o sumă apropiată valoric numai pentru simpla întocmire și înregistrare a cererii de promovare a căii de atac, pe care a scris-o de mână și nu a motivat-o nici măcar minimal, având următorul conținut, reprodus integral: „Domnule președinte, subsemnatul av. A., apărător ales al inc. F. în dos. rubricat, prin prezenta, în numele și pentru clientul meu, formulez apel împotriva sentința penală nr. 267 din 24 iunie 2011 ce s-a pronunțat în cauză. Motivele de apel le vom preciza după ce luăm cunoștință de considerentele hotărârii apelate”.
Nu în ultimul rând, motivația dată de inculpat neprezentării sale în fața instanței de apel și restituirii către martorul C., tot fără chitanță, a sumei de bani primite de la acesta pe motivul imposibilității de a-l mai apăra pe fiul său în fața acelei instanțe din cauza pregătirilor și voiajului de nuntă este și ea lipsită de credibilitate.
Astfel, fiind un avocat cu experiență, inculpatul cunoștea cu certitudine practica instanțelor cu privire la plaja de termene alocată repartizării dosarelor, putând astfel să anticipeze, cu ușurință, stabilirea unui prim termen de judecată în apel, după vacanța judecătorească, în preajma celebrării căsătoriei sale religioase (ce a avut loc la data de 22 octombrie 2011) și călătoriei de nuntă (care s-a derulat în perioada 24 octombrie - 04 noiembrie 2011), ceea ce, în mod rațional, ar fi trebuit să-l determine fie să refuze din start un angajament despre care știa că nu îl putea onora și, implicit, primirea unei sume de bani substanțiale în contul acestuia, fie să depună o simplă cerere de amânare, justificată, și acordarea unui nou termen de judecată după data de 4 noiembrie.
De altfel, la singurul termen din apel când inculpatul A. s-ar fi aflat în imposibilitate de prezentare din cauza împrejurărilor anterior menționate (20 octombrie 2011), judecata a fost oricum amânată, deoarece inculpatul din cauza respectivă, F., a formulat această cerere, pentru a-și angaja apărător ales, amânarea judecății fiind dispusă iar la termenul următor, din data de 17 noiembrie 2011, acel apărător, E.E., a formulat o cerere în vederea pregătirii apărării, astfel că primul termen când s-au discutat aspecte pe fondul cauzei a fost acela din data de 13 decembrie 2011, după încetarea pretinsei imposibilități de asigurare a asistenței juridice de către inculpat.
În sine, operațiunea de restituire de către un avocat a unor sume de bani constând în onorarii (mai ales în contextul în care se prestase o anumită activitate, fie și neconsistentă) apare ca fiind bizară și îndepărtată de la obligația profesională de simplă diligență, cu atât mai mult cu cât s-a produs tocmai într-un dosar în care se reclamau probleme cu iz penal, astfel că motivația reală a neprezentării inculpatului, în calitate de avocat, în fața instanței de apel, deși încasase o sumă de bani, conform propriei recunoașteri și, respectiv, a restituirii de către acesta a banilor primiți în lipsa încheierii unui contract de asistență juridică pentru acea fază procesuală, a fost aceea afirmată de martorii C., F. și R.
Încheiem prin a prezenta starea de fapt specifică acestei învinuiri prin a sublinia că, dacă promisiunea că va interveni pe lângă judecători, precum și aspectul primirii unei sume de bani de la martorul C., în împrejurările relatate, au fost certificate, mai rămâne a se discuta pe marginea monedei utilizate, inculpatul făcând trimitere la cuantumul de 6500 de lei și nu euro. O astfel de susținere din partea inculpatului ar fi certificată și prin conținutul transcrierii înregistrărilor ambientale realizate unde, de asemenea, se face vorbire de o sumă de 6500, fără indicarea monedei, sau prin depoziția în același sens de martor a fostei sale soții.
Or, veniturile martorei F.F. nu permiteau acoperirea plăților în euro efectuate de aceasta la un anumit timp redus de după încasarea banilor respectivi. Ne referim la înscrisurile vizând perioada și costul voiajului de nuntă al inculpatului A. și martorei F.F. (filele 35-37, vol. III, d.f.), din care rezultă că aceștia au solicitat, la data de 26 septembrie 2011, o ofertă, pe care au acceptat-o în aceeași zi, când furnizorul de servicii turistice a emis factură, pentru o călătorie în Singapore și Insula Bali, în valoare de 3.950 euro, în perioada 24 octombrie - 04 noiembrie 2011, plata realizându-se, în numerar, de către martoră, căreia i-au fost eliberate chitanțe, la datele de 26 septembrie 2011 (2.000 euro) și, respectiv, 11 noiembrie 2011 (1.950 euro).
Inculpatul însuși a susținut, în mod constant, ca argument pentru ridicarea interdicției de a profesa ca avocat (impusă pe durata măsurii preventive a controlului judiciar), că soția sa realiza un venit brut lunar de numai 1.200 lei, prezentând, în dovedirea susținerii sale, contractul individual de muncă al acesteia, încheiat la data de 01 iunie 2010 (fila 205, vol. II, d.f.).
Coroborând afirmațiile de mai sus cu declarațiile remitentului C. care face trimitere expresă la 6500 de euro, ca și depozițiile celorlalți membrii ai familiei F. care nu vorbesc de altceva, ba chiar subliniază că, în general, tranșele ce fost achitate inculpatului erau în euro, și nu în ultimul rând, aspectul certificat că, în fapt, era vorba de o sumă constând într-o „șpagă”, cu evidență vorbim de o astfel de monedă euro și nu de lei.
II. Faptele săvârșite de inculpații A. și B. în legătură cu Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța (pct. 2, pct. 4 și pct. 5 din rechizitoriu).
Pentru a consemna situația de fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere următoarele mijloace de probă:
- înscrisurile din Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța (atașate, în copii certificate, în dosarul anexat prezentului dosar) și înscrisurile comunicate de instanța respectivă (filele 185-188, vol. IV, d.f.), din care rezultă următoarele aspecte faptice relevante:
- prin sentința penală nr. 196 din data de 27 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2010, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul F., pentru infracțiunile de tentativă la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 10 ani închisoare și, respectiv, 2 ani închisoare, pe care le-a contopit cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 937/2011 a Judecătoriei Constanța (a cărei suspendare condiționată a fost anulată), dispunând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, a condamnat pe inculpatul R., pentru infracțiunile de tentativă la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 7 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, 2 ani închisoare, pe care le-a contopit, dispunând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, a condamnat pe inculpatul T., pentru infracțiunile de tentativă la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 8 ani închisoare și, respectiv, 2 ani închisoare, pe care le-a contopit dispunând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, a condamnat pe inculpatul C., pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere și l-a achitat pe acesta, pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor calificat, a condamnat pe inculpatul R.R., pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere și l-a achitat pe acesta, pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor calificat, a condamnat pe inculpatul O.O., pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pe care a contopit-o cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 937/2011 a Judecătoriei Constanța, stabilind, pentru executare în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și l-a achitat pe acesta, pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor calificat, a condamnat pe inculpatul G.G., pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere și l-a achitat pe acesta, pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor calificat, a condamnat pe inculpatul T.T., pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție și l-a achitat pe acesta, pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor calificat, a achitat pe inculpatul U.U., pentru infracțiunile de complicitate la tentativă la omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, a condamnat pe inculpatul S., pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării și l-a achitat pe acesta, pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor calificat, a condamnat pe inculpatul S.S., pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării și l-a achitat pe acesta, pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor calificat;
- sentința penală anterior menționată a fost atacată, cu apel, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de inculpații F., C., R., G.G., O.O., R.R., T., S., T.T. și S.S.;
- cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța în data de 16 iulie 2012, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 25 septembrie 2012;
- în faza apelului, inculpatul A. a prezentat împuternicire de avocat ales, emisă la data de 22 octombrie 2012, pentru inculpații F., O.O. și G.G., la fel ca la judecata în primă instanță, iar inculpata B. a prezentat împuternicire de avocat ales, emisă la aceeași dată, pentru toți cei 11 inculpați la care se referă sentința penală atacată, inclusiv pentru cei trei inculpați anterior nominalizați;
- completul de apel a fost compus, până la termenul din data de 28 mai 2013, inclusiv, din judecătorii G. (președintele secției penale) și H.;
- prin Hotărârea nr. 10 din data de 22 august 2013 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța, compunerea completului a fost modificată, ca urmare a deteriorării stării de sănătate a judecătorului G., în sensul înlocuirii acestuia cu judecătorul B.B., astfel că, începând cu termenul din data de 12 septembrie 2013 și până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței de apel, completul respectiv a fost compus din judecătorul anterior nominalizat și judecătorul H.;
- la termenul din data de 12 septembrie 2013, inculpata B., făcând referire la un memoriu adresat instanței de apel de către inculpatul F., în care acesta a menționat o anumită poziție procesuală cu privire la declarația pe care intenționa să o dea în fața instanței respective, a precizat că, identificând interese contrare cu ceilalți inculpați, nu îl mai putea asista juridic pe acel inculpat;
- la același termen, inculpatul F. a susținut că nu este el făptașul, că a vrut să declare adevărul, dar avocații aleși (inculpații A. și B.) nu l-au lăsat, motiv pentru care a renunțat la serviciile lor, precizând că reziliază contractele de asistență juridică încheiate cu aceștia; la rândul său, inculpatul C. a precizat că reziliază contractul de asistență juridică cu avocatul B., la fel procedând și inculpatul O.O., numai cu privire la acest avocat, iar nu și cu privire la inculpatul A., la serviciile căruia a renunțat însă la termenul din data de 10 octombrie 2013;
- la termenul din data de 18 noiembrie 2013, au avut loc dezbateri asupra apelurilor, cauza fiind repusă însă pe rol la data de 22 noiembrie 2013, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice cu privire la inculpatul F.;
- la termenul din data de 27 mai 2014, au avut loc noi dezbateri, însă cauza a fost din nou repusă pe rol, la data de 30 mai 2014, pentru reluarea acestora în complet de divergență, care a fost constituit prin includerea judecătorului S.S.S.;
- la dezbaterile în complet de divergență, desfășurate la termenul din data de 05 iunie 2014, avocatul A. a fost prezent, în timp ce avocatul B. a lipsit;
- prin Decizia penală nr. 418/P din data de 17 iunie 2014 (definitivă), completul de apel, în majoritatea compusă din judecătorii B.B. și S.S.S., admițând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de inculpații F., C., R., G.G. și O.O. și, respectiv, respingând apelurile formulate de inculpații R.R., T., S., T.T. și S.S., în aplicarea legii penale noi, ca lege penală mai favorabilă, a hotărât astfel: a condamnat pe inculpatul F., prin acordarea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru infracțiunile de tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 7 ani și 3 luni închisoare și, respectiv, 1 an închisoare, pe care le-a contopit cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 937/2011 a Judecătoriei Constanța, dispunând ca acesta să execute, în regim de detenție, cu un spor de 8 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de 7 ani și 11 luni închisoare; a condamnat pe inculpatul R., prin acordarea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru infracțiunile de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 5 ani închisoare și, respectiv, 1 an închisoare, pe care le-a contopit, dispunând ca acesta să execute, în regim de detenție, cu un spor de 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare; a condamnat pe inculpatul T., pentru infracțiunile de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 10 ani închisoare și, respectiv, 2 ani închisoare, pe care le-a contopit, dispunând ca acesta să execute, în regim de detenție, cu un spor de 8 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare; a condamnat pe inculpații C., R.R.
și G.G., pentru infracțiunile de complicitate la tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 9 ani închisoare și, respectiv, 1 an și 9 luni închisoare, pe care le-a contopit, dispunând ca fiecare dintre aceștia să execute, în regim de detenție, cu un spor de 7 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de 9 ani și 7 luni închisoare; a condamnat pe inculpatul O.O., pentru infracțiunile de complicitate la tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 9 ani închisoare și, respectiv, 1 an și 9 luni închisoare, pe care le-a contopit cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 937/2011 a Judecătoriei Constanța, dispunând ca acesta să execute, în regim de detenție, cu un spor de 11 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de 9 ani și 11 luni închisoare; a condamnat pe inculpații T.T., și S.S., pentru infracțiunile de complicitate la tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, la pedepsele de 9 ani închisoare și, respectiv, 1 an și 6 luni închisoare, pe care le-a contopit, dispunând ca fiecare dintre aceștia să execute, în regim de detenție, cu un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate;
- opinia separată a judecătorului H. a fost în sensul menținerii dispozițiilor de achitare a inculpaților C., R.R., O.O., G.G., T.T., și S.S., pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor calificat și, respectiv, al neaplicării unui spor de 1 an închisoare, în considerarea circumstanței agravante, cu privire la inculpatul F., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat.
- denunțul și declarațiile martorului C.
În denunțul înregistrat la sediul central din București al Direcției Naționale Anticorupție în data de 06 martie 2014, transmis la data de 21 martie 2014 Serviciului Teritorial Constanța, martorul a arătat că avocatul B. i-a pretins suma de 31.500 euro, afirmând că avea „cunoștințe” și spunându-i că „va rezolva” cauzele ce făceau obiectul Dosarelor nr. x/36/2010 al Curții de Apel Constanța și nr. x/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În declarațiile din faza de urmărire penală, datând din 16 mai 2014 și 22 mai 2014 (ambele anterioare pronunțării deciziei definitive în cauza având legătură cu faptele deduse judecății), martorul a relatat, mai întâi, că a angajat-o pe inculpata B., din cadrul Baroului București, drept avocat, în vara sau toamna anului 2012, în Dosarul nr. x/118/2010, pentru a acorda asistență juridică fiului său, F. (condamnat de Curtea de Apel Constanța la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare), în recursul care se judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție și, respectiv, în Dosarul nr. x/36/2010, aflat, în faza apelului, pe rolul Curții de Apel Constanța, o perioadă judecata în cele două cauze realizându-se în paralel.
Informațiile din sistemul Ecris confirmă că Dosarul nr. x/118/2010 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 31 mai 2012, iar, după două termene de judecată, din datele de 10 octombrie 2012 și 21 noiembrie 2012 (când au avut loc dezbaterile), recursul inculpatului din acea cauză, F., a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 4105 din data de 12 decembrie 2012. De asemenea, relevă că Dosarul nr. x/1/2012 al aceleiași instanțe (menționat în denunțul martorului), înregistrat la data de 20 decembrie 2012, a avut ca obiect contestația în anulare formulată de același inculpat împotriva hotărârii din recurs, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 1346 din data de 17 aprilie 2013.
În continuare, cu relevanță pentru faptele ce constituie obiectul judecății, având legătură cu Dosarul nr. x/36/2010 al Curții de Apel Constanța, martorul a făcut următoarele afirmații, reținute drept relevante: a angajat-o pe inculpata B., drept avocat, întrucât, pe de o parte, căuta „un apărător tehnic”, care să speculeze greșelile de procedură făcute anterior în cauză de parchet și prima instanță, iar, pe de altă parte, pentru că nu mai avea încredere în avocații locali; după ce a angajat-o, inculpata i-a cerut, iar el i-a dat suma de 20.000 euro, în condițiile în care aceasta a susținut că putea interveni pe lângă judecătorii din complet, pentru „a înmormânta” dosarul la Constanța; inculpata i-a spus că, în schimbul acelei sume de bani, urma să obțină o soluție de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța, întrucât se afla în relații de prietenie cu judecătorul G., pe al cărei fiu „îl promovase la București” și pe lângă care putea interveni și prin avocatul X., indicându-l, totodată, pe inculpatul A. ca reprezentând o altă cale prin care ar fi putut să-i influențeze pe judecătorii din completul de apel; despre inculpatul respectiv, inculpata B. a afirmat că era nepot al judecătorului G., fapt pe care și acesta i l-a spus și, de asemenea, fusese coleg de facultate cu judecătorul B.B.; inculpatul A. i-a confirmat intervenția sa pe lângă judecătorii din complet, spunându-i că „G. vrea, dar H. nu” și cerându-i să mai aibă răbdare, întrucât urma să-l convingă și pe ultimul judecător menționat;
în primăvara anului 2013, inculpata B. și T. i-au propus ca fiul său, F., „să ia fapta asupra lui”, întrucât fusese deja definitiv condamnat în cauza precedentă, iar pedepsele urmau să fie contopite, dar el s-a opus; fiind nemulțumit de inculpata B., căreia „îi dăduse deja foarte mulți bani”, în luna mai sau iunie 2013, a mers, împreună cu soția sa și cu doi dintre fii, R. și O.O., la cabinetul acesteia din municipiul București, înregistrând cu o cameră ascunsă discuția purtată cu ea, care a recunoscut primirea banilor și faptul că urma să obțină o soluție de casare cu trimitere la Tribunal, menționând numele judecătorului G., dar și pe cele ale avocaților A.
și X.; tot în luna mai 2013, spre sfârșit sau în luna iunie 2013, la început, după discuția pe care a avut-o cu inculpata B., s-a deplasat, împreună cu fiii săi, R. și O.O., și la cabinetul inculpatului A., discuția cu acesta fiind, de asemenea, înregistrată; ulterior, fiul său, R., a avut o altă întâlnire cu inculpata B., discuția dintre ei fiind de asemenea înregistrată cu o cameră ascunsă, iar cel dintâi i-a relatat că, la momentul respectiv, inculpata s-a lăudat că îl putea influența pe judecătorul B.B. să dea o soluție favorabilă, afirmând chiar că a și discutat cu acesta; despre judecătorul anterior nominalizat, inculpata B.
îi spusese lui însuși că acesta îl înlocuise în complet pe judecătorul G., întrucât cel din urmă își rupsese piciorul, ceea ce i-a întărit convingerea că inculpata avea influență asupra judecătorilor Curții de Apel Constanța, de vreme ce obținea „informații din interior”; tot fiul său, R., i-a transmis amenințările proferate la adresa lui de către inculpata B. și solicitarea acesteia de a renunța la plângerea penală pe care deja i-o făcuse; acele amenințări l-au speriat, întrucât știa că inculpata avea „relații mari” în București și Constanța, astfel că a luat în serios afirmația ei că „o să-l bage în pușcărie”, întrucât a vorbit cu judecătorul B.B., pentru a pronunța în privința sa o pedeapsă cu executare, în loc de suspendare, speriat fiind și de amenințările cu moartea rostite de inculpată, în contextul în care aceasta afirma că avea legături cu lumea interlopă, dând exemplul unui condamnat pentru omor, căruia îi obținuse o pedeapsă blândă și pe care vroia să-l pună să-l omoare, dacă nu își retrăgea plângerea (în fapt, denunțul, care, astfel cum deja s-a evidențiat, fusese înregistrat la sediul din București al Direcției Naționale Anticorupție în data de 06 martie 2014).
În declarația din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, martorul, audiat la termenul din data de 27 martie 2015, după ce a precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, a făcut, cu referire la faptele ce constituie obiectul judecății, mai multe afirmații.
În fața instanței de apel, martorul, audiat la termenul din data de 3 iunie 2016, a precizat că își menține declarațiile anterioare în totalitate.
Înalta Curte reține drept relevante pentru stabilirea situației de fapt, cu referire la inculpata B., următoarele: i-a dat inculpatei, fără eliberarea de chitanță, în mai multe tranșe, în cabinetul acesteia din municipiul București, prezentă fiind, în majoritatea cazurilor și soția lui, I.I., suma totală de 20.000 euro, cerută de inculpata respectivă, primind din partea sa promisiunea că, în schimbul acelei sume de bani, va obține „înmormântarea dosarului”; în concret, inculpata a afirmat că va face un „aranjament” cu judecătorii din completul de apel, G. și H., pentru ca aceștia să pronunțe o soluție de restituire a cauzei la parchet; inițial, inculpata i-a spus că, în schimbul banilor, urma să intervină pe lângă judecătorul G., pe al cărui fiu, de profesie avocat, îl cunoștea și urma să-l ajute „să promoveze” la București, prin intermediul inculpatului A. și al unui alt avocat, fost procuror, X., însă, după ce judecătorul respectiv s-a îmbolnăvit, fiind înlocuit în complet cu judecătorul B.B., a lăsat să se înțeleagă că putea interveni și pe lângă acesta, pentru obținerea soluției promise; într-o discuție purtată cu fiul său, R., pe care acesta i-a relatat-o, inculpata a afirmat că s-a întâlnit cu judecătorul B.B., la sediul din București al Direcției Naționale Anticorupție, unde a pretins că fuseseră amândoi citați ca urmare a plângerii sale, susținând că, din cauza plângerii respective, nu mai putea să facă „aranjamentul” cu acel judecător; în cadrul aceleiași discuții, inculpata a proferat amenințări la adresa lui, ce i-au fost aduse la cunoștință tot de fiul său, R., și i-au creat o stare de temere, pe motivul formulării acelei plângeri, pentru a-l determina să o retragă, afirmând că „îl va omorî cu mâna ei”, întrucât a îndrăznit „să se pună cu trei avocați și un judecător”; în concret, inculpata a afirmat că va pune să fie omorât în pușcărie după ce va fi condamnat, de asemenea, cu ocazia discuției respective, inculpata a afirmat că el și fiii săi vor fi condamnați în apel la pedepse foarte mari, întrucât „l-au supărat” pe judecătorul B.B.
Cu referire la inculpatul A. reținem următoarele: „A. nu a avut niciun fel de contribuție la dosarul de la Înalta Curte dar în ceea ce privește dosarul de la Curtea de Apel Constanța înțelegerea a fost aceeași”, că acest inculpat i-a cerut și el bani și i-a promis o hotărâre favorabilă din partea instanței de apel (menținerea soluțiilor de achitare sau de condamnare cu suspendarea executării pedepselor pronunțate de prima instanță și, respectiv, reducerea pedepselor mari), spunându-i că va interveni pe lângă judecătorul G.; la un moment dat, inculpatul A. i-a spus, cu referire la inculpata B. că „nu se aranjase nimic”, întrucât banii nu ajunseseră la judecător; ulterior inculpatul A. i-a spus că judecătorul respectiv a fost înlocuit în completul de judecată, întrucât a suferit o operație la picior.
- declarațiile martorului R.
În declarațiile din faza de urmărire penală, datând din 16 mai 2014 și 22 mai 2014 (anterioare pronunțării deciziei definitive în cauza având legătură cu faptele deduse judecății), martorul a relatat următoarele aspecte faptice reținute drept relevante, care se coroborează cu cele precizate de martorul anterior: în faza de apel, tatăl său, C., a angajat-o, ca avocat, pe inculpată, care a cerut și a primit de la cel din urmă suma de 20.000 euro, afirmând că „poate să înmormânteze dosarul la Constanța”, întrucât avea influență asupra judecătorilor instanței de apel, fiind prietenă cu judecătorul G.
și în relații bune cu fiul acestuia și putea să-l influențeze pe același judecător prin intermediul inculpatului A., care îi era nepot, dar și prin intermediul unui alt avocat, X.; în primăvara anului 2013, inculpata a propus ca fratele său, F., „să ia fapta asupra lui”, motivând că, astfel, ceilalți inculpați din cauza respectivă „vor scăpa”; în luna mai sau iunie 2013, împreună cu tatăl și mama sa, dar și cu unul dintre frați, O.O., s-au deplasat la cabinetul profesional al inculpatei, înregistrând cu o cameră ascunsă discuția cu aceasta, care a recunoscut că urma să obțină o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare, care însemna „îngroparea dosarului”, menționând, în contextul discuției respective, numele judecătorului G., precum și numele inculpatului A.
și pe cel al avocatului X.; ulterior, după ce judecătorul G. a fost înlocuit în complet de judecătorul B.B., inculpata le-a spus că cel dintâi și-a rupt piciorul, iar, apoi, că a fost operat, deoarece suferea de o boală gravă, aceste afirmații întărindu-i convingerea că inculpata era „prietenă cu judecătorii”; inculpata a precizat, însă, că înlocuirea în complet a judecătorului respectiv nu constituia o problemă, pentru că acesta „lăsase vorbă”, iar ea putea obține și de la noul judecător o soluție favorabilă, respectiv casare cu trimitere la Tribunal, urmând ca acolo „să oprească definitiv” dosarul;
în luna aprilie 2014, s-a prezentat din nou la cabinetul profesional al inculpatei, împreună cu concubina sa, U., dar și cu alți doi inculpați din aceeași cauză, T. și S., ocazie cu care a constatat că aceasta era foarte nervoasă, întrucât aflase că tatăl lui, C., îi făcuse plângere la Direcția Națională Anticorupție, structura din București, motiv pentru care, în scopul de a-l determina să renunțe la acea plângere, a proferat amenințări la adresa lui, spunând că „o să facă pușcărie”, întrucât, din cauza plângerii respective, judecătorul B.B.
îi va aplica o pedeapsă foarte mare și, de asemenea, că o să-l omoare, punând să comită această faptă un deținut, condamnat pentru omor, despre care a susținut că ea îi „obținuse” o pedeapsă mai mică; inculpata i-a spus că tatăl lui trebuia să-și retragă plângerea formulată împotriva sa, respectiv „să-și bage mințile în cap”, întrucât ea avea „relații foarte mari atât la București, cât și în Constanța”, astfel că „nimeni nu poate să îi facă nimic”; acele amenințări i-au provocat frică și îngrijorare, din cauza relațiilor și legăturilor cu lumea interlopă pe care inculpata a afirmat că le avea, iar, la întoarcerea acasă, i-a transmis tatălui său cererea acesteia, de a-și retrage plângerea;
în cursul aceleiași discuții, inculpata a afirmat că s-a întâlnit cu judecătorul B.B. și că au discutat pe tema dosarului, ceea ce i-a întărit convingerea că avea influență asupra acestuia, inculpata precizând, însă, că, din cauza plângerii tatălui său, nu o să-i mai ajute nimeni la Curtea de Apel Constanța; cu toate acestea, atunci când, în contextul afirmației referitoare la pedeapsa foarte mare pe care urma să o primească tatăl său pentru că formulase acea plângere, el s-a arătat îngrijorat de soarta lor, inculpata i-a spus „să stea liniștit”, întrucât a vorbit cu același judecător și i-a cerut să judece corect, pe baza probelor din dosar, afirmând că urma să mai vorbească cu acesta, pentru a-i spune că ei erau „băieți buni” și a-i cere să îi ajute.
În declarația din cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, martorul, audiat la același termen cu tatăl său, dar ulterior ascultării acestuia, fără a putea lua între timp legătura cu el, după ce a precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, a făcut mai multe afirmații.
În fața instanței de apel, martorul, audiat la același termen cu tatăl său, dar ulterior ascultării acestuia, fără a putea lua între timp legătura cu el, a precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală cât și cea de la Curtea de Apel București.
Înalta Curte va reține drept relevante pe cele la care se referă faptele ce constituie obiectul judecății și care se coroborează cu susținerile martorului anterior menționat, dar și cu alte mijloace de probă: tatăl lui, C., s-a ocupat de „blaturile” puse la cale cu inculpații A. și B., care au cerut bani pentru a-i influența pe judecătorii din completul de apel, că „inițiativa de a apela la formule nelegale în scopul rezolvării afacerilor judiciare a aparținut avocaților A. și B.”, în condițiile în care cel dintâi a afirmat că unul dintre judecătorii respectivi, G., era mătușa lui, tot orașul știa acest lucru, iar cea din urmă a susținut că putea interveni pe lângă acel judecător printr-un intermediar, numitul X., despre care a spus că era avocat și avea rude printre judecători; inculpata B. a cerut, în prezența lui, suma de 10000 sau 20.000 euro, afirmând că putea „să înmormânteze la Constanța” dosarul, iar, de la tatăl lui, a aflat că acesta i-a dat acea sumă, în mai multe tranșe, el nefiind însă de față la remiterea banilor, „eu am înțeles că este atât onorariu cât și pentru blat”; tot inculpata B. a afirmat, la un moment dat, că ar fi fost bine ca fapta să fie recunoscută de F., care avea deja o condamnare definitivă, pentru „a scăpa” ceilalți; după ce tatăl său a depus plângere la Direcția Națională Anticorupție, fără ca el să știe, în luna martie sau aprilie 2014, s-a întâlnit cu inculpata B., la cabinetul acesteia, unde au mers și U. (concubina lui), S., T. și V. (concubina celui din urmă); inculpata B. a afirmat că a vorbit cu judecătorul B.B. și că, din cauza plângerii tatălui său, acesta o să-i condamne pe toți inculpații din dosar la pedepse mai mari decât cele aplicate de prima instanță, „în continuare avocata mi-a spus că cine se mai bagă în blaturi atâta vreme cât l-a găsit și pe judecătorul B.B. la Direcția Națională Anticorupție pentru declarații în acest dosar”; cu aceeași ocazie, inculpata B. a afirmat raportat la tatăl lui că „îl va omorî cu mâna ei”, că nu poate să-și dea seama dacă amenințarea era reală sau nu.
- declarațiile martorului F.
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 21 mai 2014 (anterioară pronunțării deciziei definitive în cauza având legătură cu faptele deduse judecății), martorul a făcut următoarele afirmații, concordante, sub aspectele esențiale ale cauzei, cu cele ale martorilor anterior menționați: inculpatul A., care a susținut că judecătorul G. era mătușa lui, a promis că va obține de la completul de apel o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare la Tribunal, afirmând ulterior, în prezența sa, cu referire la acea soluție, că „G. vrea, dar H. nu”; inculpata B. a promis aceeași soluție, cerând suma de 20.000 euro, pentru „a rezolva această problemă” cu membrii completului de apel; cu toate acesta, la un moment dat, aceeași inculpată a făcut propunerea ca el, care era deja condamnat definitiv, „să ia asupra lui” fapta de tentativă la omor, pentru a-i „scăpa” pe ceilalți inculpați din cauza respectivă.
În declarația din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, martorul, audiat la același termen cu tatăl și fratele său, fără a putea lua legătura cu aceștia după audierea lor, realizată anterior, a precizat că își menține declarația din faza de urmărire penală și a făcut afirmații concordante cu cele din declarația respectivă, dar și cu cele ale martorilor anterior menționați.
În declarația din apel, martorul, audiat la același termen cu tatăl și fratele său, fără a putea lua legătura cu aceștia după audierea lor, realizată anterior, a precizat că își menține anterioarele declarații și a făcut afirmații concordante cu cele din declarația respectivă, dar și cu cele ale martorilor anterior menționați: tatăl său i-a dat inculpatei B., în mai multe tranșe, suma de 20.000 euro, întrucât aceasta a afirmat că o să „înmormânteze” dosarul, în sensul obținerii de la instanța de apel a unei soluții de restituire a cauzei la parchet, în condițiile în care a susținut că avea influență pe lângă judecători; a aflat de la părinți, când el era încarcerat, că inculpata B. l-a amenințat pe tatăl său, C., pentru că a denunțat-o.
- declarația martorei I.I. (soția martorului C. și, respectiv, mama martorilor R. și F.), audiată numai în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, la termenul din data de 04 noiembrie 2015 (filele 203-204, vol. V), când aceasta a confirmat că, împreună cu soțul său, a mers, de mai multe ori, în cabinetul profesional din municipiul București al inculpatei B., căreia acesta i-a dat, în 4-5 tranșe, fără a primi vreodată chitanță, suma totală de 51.500 euro, pentru „intervenții” la judecători, în cauza în care acesta și fiii lor erau judecați de către o instanță din Constanța.
Martora a precizat că, în prezența ei, soțul său, C., i-a dat inculpatei suma totală de aproximativ 11.400 euro, compusă din suma de 8.000 euro (remisă în două tranșe, de 5.000 euro și 3.000 euro) și, respectiv, din suma de 15.000 lei (echivalentul a circa 3.400 euro). La rândul său, astfel cum deja s-a evidențiat, martorul C. a arătat că, doar în majoritatea cazurilor, nu în toate cazurile, soția sa l-a însoțit atunci când a remis inculpatei suma totală de 20.000 euro, drept preț al intervenției promise de aceasta pe lângă judecătorii din instanța de apel.
De asemenea, martora a relatat afirmațiile fiului său, R., care, după câteva zile de la vizita pe care i-a făcut-o inculpatei B. la cabinetul ei din București, i-a spus că aceasta, pe motiv că C. îi făcuse plângere penală, a amenințat că „o să-i trimită pe toți la pușcărie”, susținând că, din cauza acelei amenințări, soțului său i s-a făcut rău.
- declarațiile martorei U. (concubina martorului R.) din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță (filele 74-77, vol. II, d.u.p. și filele 22-24, vol. IV, d.f.).
În declarația din faza de urmărire penală, datând din 19 mai 2014, martora a prezentat următoarele fapte la care a asistat personal, care confirmă, sub aspectele de ea relatate, susținerile martorilor anterior menționați: în luna aprilie 2014, împreună cu concubinul său, R., dar și cu S., T. și V. (concubina celui din urmă), au mers la cabinetul profesional al inculpatei B. din municipiul București, unde au discutat cu aceasta; cu acea ocazie, inculpata le-a spus că C. îi făcuse plângere penală, la Direcția Națională Anticorupție, atât ei, cât și judecătorului B.B., cu care a pretins că se întâlnise, când fuseseră chemați amândoi, la acea instituție, pentru audieri, după care a început să profereze amenințări la adresa acestuia, spunând că ea avea „relații mari” și că putea „aranja” ca pedeapsa aplicată de prima instanță să fie schimbată, din suspendare în executare; de asemenea, a proferat, tot la adresa lui C., și amenințări cu moartea, spunând că fie îl va omorî ea, fie va pune pe „cineva din pușcărie” să-l ucidă, făcând referire la un deținut pentru care ea obținuse o pedeapsă mică; prin aceste amenințări, inculpata vroia să-l determine pe C. să-și retragă plângerea, știind că ei, când se întorceau acasă, îi vor transmite acele amenințări, fapt pe care l-au și făcut, întrucât s-au speriat, același sentiment fiind trăit și de destinatarul amenințărilor, atunci când le-a aflat; în contextul relatării despre pretinsa discuție cu judecătorul B.B., inculpata le-a spus că i-a cerut acestuia să judece corect, încercând astfel să-i liniștească pe interlocutorii săi, față de care a afirmat că, deoarece ea a vorbit cu acel judecător, „probleme” vor fi numai pentru autorul plângerii, C., iar nu și pentru aceștia.
Fiind audiată și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, la termenul din data de 28 aprilie 2015, inculpata și-a menținut declarația anterior menționată, făcând afirmații asemănătoare, astfel: în luna martie sau aprilie 2014, cu puțin timp înainte de Paști, când a mers la cabinetul inculpatei B., a constat că aceasta era foarte agitată, iar, atunci când R. a întrebat-o ce urma să se întâmple la noua înfățișare din proces, a spus: „cum să te mai apăr R., când tatăl tău a făcut plângere la Direcția Națională Anticorupție București, mie și judecătorului B.B.”; tot atunci, inculpata a afirmat că C. nu avea ce să-i facă întrucât ea avea „oameni cu influență” și că nu îi era frică de plângerea lui, folosind și o expresie vulgară („am coaie”); inculpata a afirmat, cu același prilej, că s-a întâlnit pe hol, la Direcția Națională Anticorupție, cu judecătorul B.B., despre care a susținut că i-ar fi spus că „o să-i ardă” pe toți inculpații din dosar, dându-le pedepse mari; de asemenea, inculpata a afirmat, adresându-se lui R., „să nu se pună taică-tu cu mine, că-l omor cu mâna mea, întrucât eu am oameni și în pușcărie”, fără a pomeni pe cineva anume; după ce au revenit acasă, în aceeași zi sau în ziua următoare, R. i-a comunicat tatălui său, C., ce afirmase inculpata și i-a prezentat înregistrarea pe care o făcuse cu aceasta; nu a văzut expresia celui din urmă când a văzut acea înregistrare, întrucât nu a fost de față, dar, ulterior, în discuțiile din familie, l-a auzit afirmând că nu avea de ce să îi fie frică, însă s-a albit la față, i s-a făcut rău și le-a spus să aibă grijă când ieșeau pe stradă, ca să nu pățească ceva, afirmând că se aștepta la orice de la inculpată.
Martora a făcut și următoarele precizări relevante, ce confirmă susținerile martorilor C., R., F. și I.I.: i-a auzit vorbind pe bărbații din familie (socrul și cumnații săi) că inculpații B. și A. au cerut bani, spunând că trebuiau „să-i dea cuiva mai sus”, ca să-i „scape” pe inculpații din familia F., atât în dosarul în discuție, cât și în alte două dosare în care unii dintre ei erau de asemenea judecați, în total fiind vorba de 40.000 sau 50.000 euro, care urmau să acopere atât onorariile cuvenite celor doi avocați, cât și banii pe care aceștia trebuiau „să îi dea mai departe”, adică unor judecători nenominalizați, afirmând că aveau „oameni cu influență”; tot din auzite, a aflat că suma anterior menționată a fost plătită în mai multe tranșe, în lei și în valută, pe tot parcursul proceselor respective, atât de C., cât și de T.; a fost de față când inculpata B. a propus ca F. „să ia fapta asupra lui”, pentru ca ceilalți să „scape”, însă tatăl acestuia, C., nu a fost de acord.
- declarația (necontestată) a martorei judecător G. din faza de urmărire penală, datând din 03 iulie 2014 (filele 249-252, vol. III, d.u.p.), care, confirmând susținerile martorilor C., R. și F. cu privire la motivele medicale care au determinat înlocuirea sa în completul de apel, astfel cum le-au fost aduse la cunoștință de către inculpații B. și A., pentru a le întări convingerea că aveau influența pretinsă asupra judecătorului respectiv, a precizat că, mai întâi, în luna martie 2013, a suferit o intervenție ortopedică la genunchiul stâng, fiindu-i montată o proteză, iar, apoi, a fost diagnosticată cu o afecțiune gravă, de natură să-i pună viața în pericol, același aspect rezultând și din conținutul Hotărârii nr. 10 din data de 22 august 2013 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța, în care starea de sănătate a martorei a fost menționată drept motiv al modificării compunerii acelui complet, prin înlocuirea sa cu judecătorul B.B. (filele 186-188, vol. IV, d.f.).
De asemenea, martora a precizat că avocatul X., pe care, conform declarațiilor martorilor C. și R., inculpata B. l-a indicat ca fiind una dintre persoanele prin intermediul căreia urma să-și exercite pretinsa influență pe lângă aceasta, i-a fost coleg de facultate, cunoscându-l astfel încă din anul 1977, dar și coleg de serviciu, în perioada cât el a fost procuror, funcție menționată de asemenea de către inculpata respectivă, potrivit declarației martorului C. din cursul cercetării judecătorești.
Martora a mai precizat că, în perioada cât a făcut parte din completul de apel, nu a fost abordată de inculpații A. și B. pentru a o influența în pronunțarea unei decizii favorabile clienților acestora, că nu a avut relații de prietenie cu niciunul dintre ei și că cel dintâi nu îi este rudă.
- declarațiile martorului K. (avocat, fiul judecătorului G.) din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, datând din 01 iulie 2014 și, respectiv, 04 martie 2015 (filele 139-142, vol. III, d.u.p. și fila 137, vol. III, d.f.), în care acesta, pe de o parte, a recunoscut o relație de colegialitate și amiciție cu inculpatul A., în baza căreia fiecare a participat, ca invitat, la nunta celuilalt (aspect deja evidențiat la pct. I), negând însă orice încercare a inculpatului respectiv de influențare a mamei sale, prin intermediul lui, iar, pe de altă parte, a precizat că nu o cunoaște pe inculpata B., pe care nu a întâlnit-o și cu care nu a interacționat vreodată, nici personal, nici profesional.
- declarațiile martorului X. (avocat, membru al Consiliului Baroului Constanța și prodecan al aceluiași barou) din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță, datând din 04 iulie 2014 și, respectiv, 20 mai 2015 (filele 273-277, vol. III, d.u.p. și fila 72, vol. IV, d.f.), în care acesta, indicat de martorii C. și R. ca fiind menționat de inculpata B. drept unul dintre intermediarii prin care ea urma să-și exercite influența asupra judecătorului G., deși a negat o astfel de acțiune, a făcut următoarele afirmații, ce confirmă susținerile martorilor anterior menționați: a cunoscut-o pe inculpata B., într-un context profesional, în urmă cu câțiva ani, amândoi fiind avocați într-o cauză judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție; a fost coleg de facultate cu judecătorul G., iar, într-un timp, el a lucrat ca procuror; atât mama, cât și tatăl său au fost judecători, cel din urmă îndeplinind, înainte de pensionare, funcția de vicepreședinte al Tribunalului Constanța.
- declarația (necontestată) a judecătorului H., audiat ca martor doar în faza de urmărire penală, la data de 02 iulie 2014 (filele 239-242, vol. III, d.u.p.), care a arătat că a relaționat cu inculpații A. și B. numai în cadrul procesual, fără a fi abordat de aceștia sau de alte persoane, incluzând în ultima categorie și pe colegii de complet, pentru a pronunța, contra cost, o anume soluție.
- declarația (necontestată) a judecătorului B.B., audiat ca martor doar în faza de urmărire penală, la data de 03 iulie 2014 (filele 267-270, vol. III, d.u.p.), care a făcut afirmații similare celor ale colegului său, precizând în mod suplimentar, în raport cu acțiuni ce i-au fost atribuite de inculpata B., potrivit declarațiilor martorilor C., R. și U., că nu a avut niciun contact cu această inculpată în afara activităților judiciare, că nu a fost niciodată subiect al vreunei anchete a Direcției Naționale Anticorupție, că nu a fost audiat sau confruntat cu alte persoane în cadrul unei astfel de anchete și că pretinsul dialog relatat de inculpata respectivă nu a avut loc, fiind nereal.
- informațiile furnizate de Direcția Națională Anticorupție, prin Secția de combatere a corupției și Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție (filele 58-59, vol. II, d.u.p.), potrivit cărora nu au fost identificate dosare sau lucrări penale care să îl privească pe judecătorul B.B.. avut loc, fiind nereal.
- Semnificativ este faptul că declarațiile inculpatei B., înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare realizate la cabinetul său profesional și înscrisurile prezentate de aceasta în cursul cercetării judecătorești, care, în pofida apărărilor formulate, confirmă situația de fapt imputată, întrucât evidențiază aspecte concordante cu fapte și împrejurări ce rezultă din probatoriul anterior prezentat, validând temeinicia acuzațiilor formulate împotriva sa.
Astfel, din declarația formulată de inculpată în faza de urmărire penală, în prezența apărătorului ales (filele 351-356, vol. II, d.u.p.), sunt de reținut, cu relevanță pentru faptele ce constituie obiectul judecății, următoarele afirmații ale acesteia:
- la momentul când a fost angajată de C., pentru a acorda asistență juridică inculpaților din Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța, acesta i-a spus, în prezența soției sale (I.I.), că avea nevoie de „un avocat tehnic”, pentru a observa și valorifica greșelile făcute la urmărirea penală și la judecata în primă instanță, întrucât, pe de o parte, „era nemulțumit de prestația celorlalți avocați din trecut”, iar, pe de altă parte, conform susținerilor sale, „la Constanța, avea treaba aranjată”; cu privire la cel din urmă aspect, C. i-a spus că „aranjase lucrurile în dosar”, între alții, prin intermediul inculpatului A.
Inculpata a reiterat aceste susțineri și în declarațiile din primă instanță și din apel, când a precizat că, pe parcursul colaborării lor, martorul C. i-a spus că inculpatul A. era păstrat ca avocat în dosar întrucât putea să facă „aranjamente”.
Reacția inculpatei la învederarea acestor ilegalități a fost doar aceea că i-a spus că „astfel de lucruri nu mă privesc pe mine”.
Este de observat astfel că inculpata a recunoscut lipsa oricărei ezitări în a colabora cu un client care a informat-o, în mod explicit, chiar la momentul când a contactat-o, despre „aranjamentele” pe care urmărea să le realizeze în dosar. Acceptarea colaborării cu un astfel de client nu poate avea o explicație rațională. Eventual chiar poate fi luată în calcul varianta propusă de Curtea de Apel București în cauză în sensul că - această informare i-a oferit prilejul de a obține de la acesta o sumă foarte mare de bani, lăsându-l să creadă că și ea avea posibilitatea de a realiza „aranjamentele” dorite.
- pentru Dosarul nr. x/36/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, ea și C. „s-au înțeles” asupra unui onorariu în cuantum de 20.000 euro, însă, la data formulării declarației analizate (10 iunie 2014), membrii familiei F. nu îi achitaseră nicio sumă de bani în contul acelui onorariu, din care a primit însă, de la T. (liderul celeilalte familii de inculpați din aceeași cauză), suma de 10.000 euro; în schimb, C. i-a plătit, în legătură cu dosarul fiului său (F.), aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, suma totală de 6.500 euro (5.000 euro, drept onorariu și 1.500 euro, pentru obținerea opiniei extrajudiciare a unui specialist în medică legală).
Astfel, pe baza afirmațiilor inculpatei înseși, concordant cu susținerile martorilor din familia F., persoana cu care și-a negociat prețul serviciilor sale a fost doar C., iar valoarea sumei cerute acestuia a fost, într-adevăr, de 20.000 euro (sumă precizată și de martorii respectivi).
- pe avocatul X. îl cunoștea de mai mult timp și știa despre el că era apărătorul ales al notarului Gheorghe Doina, împotriva căruia a formulat plângere penală în numele clientului C.
- cu privire la expresia „înmormântarea la Constanța” a dosarului (pe care ulterior a atribuit-o ca fiind a lui C., aspect altfel certificat prin înregistrările efectuate), opinia sa, după studierea acelui dosar, a fost că singura soluție legală ce putea fi pronunțată de către instanța de apel era aceea de desființare a hotărârii Tribunalului și de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță.
- a făcut afirmațiile referitoare la discuțiile cu judecătorul B.B. deoarece aflase, de la T., că C. făcuse plângere împotriva ei la Direcția Națională Anticorupție.
Remarcăm recunoașterea explicită de către inculpată a unor afirmații vădit mincinoase pe care le-a făcut cu privire la judecătorul anterior nominalizat, în același context relatat de martorii C., R. și U., împrejurare ce oferă deplină credibilitate afirmațiilor acestora din urmă.
- afirmația că a oprit o persoană de la a-l agresa pe martorul C. (recunoscută implicit) a făcut-o în condițiile în care acesta, în timp ce era încarcerat în Penitenciarul Tulcea, a susținut că era nemulțumit de prestația ei, în special de faptul că nu îl lăsase să-i facă un flagrant inculpatului A., iar spusele lui au fost auzite de un alt client al său, încarcerat în același penitenciar, care a informat-o telefonic și i-a spus că „îi va rupe picioarele”, însă ea l-a oprit, cerându-i să nu facă așa ceva.
Susținerile inculpatei au fost infirmate de declarația martorului D.D. (fila 147, vol. IV, d.f.), audiat, în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, la termenul din data de 17 iunie 2015, ca urmare a indicării lui drept deținutul la care aceasta a făcut referire, ocazie cu care martorul respectiv a făcut următoarele precizări: inculpata a fost apărătorul său ales într-o cauză în care s-a pronunțat condamnarea lui definitivă, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, la pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare, aplicată de Tribunalul Călărași și menținută, în apel și recurs, de Curtea de Apel București și, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție; a fost încarcerat în Penitenciarele Slobozia, Poarta-Albă, Giurgiu, Gherla și Rahova, prin urmare nu și în Penitenciarul Tulcea (astfel cum afirmase inculpata în declarația din faza de urmărire penală); în niciunul dintre penitenciarele respective nu l-a întâlnit pe martorul C., pe care nu îl cunoaște, nici măcar după porecla „x”; nu i-a relatat inculpatei despre anumite afirmații făcute cu privire la ea de către acea persoană; nu a discutat niciodată cu inculpata despre faptul că el ar fi intenționat să bată pe cineva, în legătură cu afirmații făcute în ceea ce o privește; în luna septembrie sau octombrie 2014 (după sesizarea acestei instanțe), inculpata i-a transmis telefonic că îl va propune ca martor și l-a trimis pe apărătorul său din proces la penitenciarul unde era deținut, pentru a discuta cu el; după conversația telefonică cu inculpata, l-a sunat pe fiul lui și i-a spus să-i transmită acesteia să nu îl propună ca martor, întrucât nu intenționa să mintă în fața instanței, în condițiile în care nu știa nimic despre ceea ce susținea ea.
Declarațiile inculpatei din cursul judecății, în primă instanță și apel, la rândul lor vor fi examinate, prin raportare la probatoriul cauzei, astfel:
- onorariul convenit cu martorul C. a fost în sumă de 20.000 euro, pentru toți inculpații din dosar; a fost întocmit un singur contract de asistență juridică, în care au fost menționați toți acei inculpați, însă acesta nu a fost semnat de către niciunul din clienți.
Inițial am negociat onorariul per persoană pentru ca în final să ajungem la obligația din partea acestora de a-mi achita 10.000 euro familia S., pentru toți membrii, și tot 10.000 euro familia F. Dosarul în cauză viza situația juridică a 11 inculpați. Nu știu să spun exact dar contractul de asistență juridică vizând toți acești clienți era încheiat probabil în luna septembrie 2012. S-au încheiat trei contracte de asistență juridică dar a fost semnat un singur contract (declarație apel).
Referitor la aceste susțineri, este de constatat că, la momentul percheziției efectuate la cabinetul profesional al inculpatei, situat la adresa din municipiul București, sectorul 3, conform procesului-verbal întocmit la data de 10 iunie 2014 și înscrisurilor anexate (filele 298-308, vol. II, d.u.p.), au fost identificate, cu relevanță în speță, contractul de asistență juridică, purtând data de 22 octombrie 2012 și, respectiv, împuternicirea avocațială, eliberată la aceeași dată, în ambele înscrisuri fiind menționați, la rubrica clienți, inculpații din Dosarul nr. x/96/2012 al Curții de Apel Constanța (filele 306-307, vol. II, d.u.p.).
Examinarea contractului de asistență juridică anterior menționat relevă că acesta nu poartă nicio semnătură la rubrica „client/reprezentant”.
Fiind întrebată despre această împrejurare, inculpata a răspuns că martorul C. nu a oferit un motiv anume pentru faptul că nu a semnat acel contract, invocând doar pretexte (se grăbea, „nu stăteau în acea semnătură”, va semna altă dată), iar ei nu i s-a părut suspectă această atitudine.
De remarcat că răspunsul inculpatei s-a referit doar la martorul C., iar nu și la ceilalți 10 clienți menționați în contractul respectiv, de obținerea semnăturilor cărora nu a fost vreodată preocupată.
Examinarea aceluiași contract relevă și faptul că el nu conține nicio mențiune cu privire la cuantumul onorariului, rubrica aferentă acestei clauze fiind lipsită de orice conținut.
Inculpata a prezentat un document despre care a susținut că reprezintă extras din registrul jurnal al contractelor de asistență juridică (filele 175-177, vol. III, d.f.), în care, la poziția 138, este menționat contractul nr. 293415 din data de 22 octombrie 2012, la rubrica „alte observații”, aferentă acelei poziții, fiind menționată suma de 20.000 euro.
În cursul cercetării judecătorești în primă instanță, inculpata a depus la dosar (fila 174, vol. III, d.f.), tot în copie xerox necertificată pentru conformitate cu originalul, o factură eliberată pe numele clientului T., pentru suma de 44.300 lei, despre care a susținut că reprezenta echivalentul sumei de 10.000 euro, încasată de la acesta, ca parte ce ar fi fost suportată de membrii familiei sale din onorariul total de 20.000 euro.
Referitor la înscrisul respectiv, Curtea de Apel a constatat, pe lângă lipsa oricărei dovezi de autenticitate, că acesta nu poartă semnătura de primire a beneficiarului prestației la care se referă (T.) și că are menționată, drept dată de emitere, 01 aprilie 2014 (după înregistrarea, în data de 06 martie 2014, la Direcția Națională Anticorupție, a denunțului formulat de C., despre care inculpata însăși a precizat că a aflat tocmai de la acel beneficiar). De asemenea, Curtea arată că factura nu face dovada efectuării unei plăți, ci doar a existenței unui drept de creanță al emitentului furnizor față de clientul beneficiar, dacă cel din urmă o acceptă, prin semnătură de primire, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât, astfel cum deja s-a evidențiat, factura prezentată de inculpată nu poartă semnătura beneficiarului T. Mai mult, acesta din urmă a precizat în declarațiile sale că el i-a plătit inculpatei, în nume personal, doar suma de 3.000 euro, din care, cu titlu de onorariu, numai suma de 2.000 euro.
Nu în ultimul rând, Curtea remarcă faptul că data facturii este ulterioară cu peste 1 an și 5 luni datei menționate în contractul de asistență juridică (22 octombrie 2012), fiind neverosimil că, în toată această perioadă, inculpata a prestat, cu titlu gratuit, servicii de asistență juridică pentru membrii familiei S..
Atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, au fost audiați, ca martori, membrii acestei familii, T., S., ei înșiși inculpați în Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța și, respectiv, V., concubina celui dintâi, care au făcut afirmații contradictorii, contrazicând, totodată, aspectele invocate și înscrisul prezentat de inculpată ca pretinsă dovadă.
Astfel, în declarațiile datând din 30 iunie 2014 și, respectiv, 28 aprilie 2015 (filele 128-130, vol. III, d.u.p. și filele 20-21, vol. IV, d.f.), martorul T. a făcut următoarele afirmații: când dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța, C. i-a recomandat să o angajeze pe inculpata B., despre care a afirmat că era „un avocat mai bun” decât cei din Constanța, în care își pierduse încrederea, iar el, deși nu a fost nemulțumit de prestația avocatului din primă instanță, a renunțat la serviciile acestuia, întrucât, după ce fusese condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, s-a gândit că era mai bine să urmeze sfatul primit; membrii familiei sale trebuiau să-i plătească inculpatei partea lor, respectiv 10.000 euro, din pretinsul onorariu; el i-a dat inculpatei, în mai multe rate, numai suma de 3.000 euro, din care 2.000 euro partea sa din onorariu și, de asemenea, i-a împrumutat pe S., T.T., S.S. și U.U. cu sume mici, de 400-500 euro, pentru ca și aceștia să poată plăti partea lor din onorariu, de câte 2.000 euro; pentru sumele plătite inculpatei, aceasta i-a eliberat chitanțe, care nu au fost însă prezentate instanței.
În declarațiile datând din 30 iunie 2014 și, respectiv, 28 aprilie 2015 (filele 126-127, vol. III, d.u.p. și filele 18-19, vol. IV, d.f.), martorul S. a făcut următoarele afirmații: inculpata B. i-a fost recomandată reprezentantului familiei sale, T., de către martorul C., care a afirmat despre aceasta că era „un avocat mai bun”, fără a detalia acea caracterizare; inculpata a pretins, pentru serviciile sale, un onorariu de 10.000 euro cu privire la care a fost încheiat un contract de asistență juridică, semnat de toți cei cinci membri ai familiei (fapt cu certitudine nereal, astfel cum deja s-a evidențiat); întregul onorariu de 10.000 euro a fost plătit inculpatei, în biroul acesteia, în prezența sa, de către T. (susținere care contrazice, în mod fragrant, afirmațiile celui din urmă, deja prezentate, acesta susținând că fiecare membru al familiei sale și-a plătit partea din onorariul datorat inculpatei, de câte 2.000 euro, el acordându-le mici împrumuturi celor care nu aveau resurse financiare suficiente și, de asemenea, că el a plătit partea sa în rate, iar nu deodată); inculpata a eliberat chitanță, pentru onorariul încasat, de 10.000 euro, document despre care nu a putut preciza, însă, unde poate fi găsit.
În declarațiile datând din 30 iunie 2014 și, respectiv, 20 mai 2015 (filele 122-125, vol. III, d.u.p. și filele70-71, vol. IV, d.f.), martora V. a făcut următoarele afirmații: în urma unei discuții cu C., ce a urmat pronunțării hotărârii de primă instanță, membrii familiei concubinului său, T., au fost convinși de către cel dintâi să apeleze la serviciile inculpatei B., care le-a cerut un onorariu de 10.000 euro, câte 2.000 euro pentru fiecare; suma respectivă a fost plătită în tranșe, fără ca inculpata să elibereze chitanțe de fiecare dată; ea însăși i-a înmânat inculpatei, în contul pretinsului onorariu, suma de 3.000 euro, fără a primi de la aceasta chitanță; până în luna martie 2014, când s-a deplasat la cabinetul inculpatei, împreună cu T., S., R. și „soția” acestuia din urmă (U.), întregul onorariu de 10.000 euro fusese achitat, în mai multe rate; când plata onorariului a fost încheiată, inculpata a eliberat, pentru întreaga sumă de 10.000 euro, chitanță (care nu a fost, însă, prezentată de martoră).
Demn de reținut este și faptul distinct că, în niciunul din cazuri, inculpata nu a invocat pentru rezilierea contractului de asistență juridică, ce au operat în cauza penală respectivă, motivația neachitării de către clienți a onorariului.
Astfel fiind, concluzionând, chiar pe baza afirmațiilor și înscrisurilor emanând de la inculpată, aceasta nu doar a cerut dar a și primit, de la singura persoană cu care ea însăși a precizat că și-a negociat prestația, și anume C., suma pe care tot ea a afirmat-o, adică 20.000 euro, neexistând dovezi că, în contul acelei sume s-ar fi făcut vreo plată de către membrii familiei S.
- martorul C. a insistat să-l apere, în continuare, în Dosarul nr. x/36/2012, și după rezilierea contractului de asistență juridică.
Așadar acesta și-a păstrat timp de încă aproximativ jumătate de an, până în data de 06 martie 2014, când a fost înregistrat denunțul său, încrederea în capacitatea inculpatei de a obține soluțiile de ea promise, de „înmormântare a dosarului” (trimitere spre rejudecare sau restituire la procuror), prin pretinsa influențare, în schimbul sumei de 20.000 euro, a membrilor completului de apel.
În faza apelului declarația inculpatei pe acest palier este chiar mai tranșantă - „este real că la un termen de judecată în Dosarul nr. x C. a insistat să-l asist în continuare deși reziliasem contractul afirmând în ședință publică că îmi va face altfel plângere la Direcția Națională Anticorupție.”
- înregistrările ambientale, audio-video, ale discuțiilor purtate de inculpata B. cu membrii familiei F., prezentate organului de urmărire penală (fila 280, vol. III, d.u.p.), al căror conținut a fost transcris în două procese-verbale (filele 18-40 și 145-166, vol. II, d.u.p.)
Aceste înregistrări au fost vizionate/audiate de Curtea de Apel în ședința publică de la termenul din data de 14 iulie 2015, întocmindu-se despre această activitate un proces-verbal (filele 206-207, vol. IV, d.f.), ocazie cu care inculpata B. a confirmat că a participat la discuțiile înregistrate, i-a indicat pe interlocutori, a precizat că își recunoaște vocea, însă numai pe unele pasaje (neprecizate), neindicând, cu toate acestea, nici cu acea ocazie, nici ulterior, care sunt pasajele pe care vocea ce îi este atribuită nu îi aparține și a susținut că înregistrările respective nu sunt complete, fără a indica, astfel cum i s-a pus în vedere, conținutul pasajelor despre care a pretins că lipsesc din acele înregistrări și, implicit, din conținutul proceselor-verbale de redare.
După cum s-a menționat, la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat și ea la audierea/vizionarea, în ședință publică, a înregistrărilor invocate de inculpați, despre aceste activități fiind întocmită documentație corespunzătoare.
Inculpata apelantă B. a învederat că un mijloc de probă esențial pe care se fundamentează soluția de condamnare a inculpatei îl constituie înregistrarea în mediu ambiental efectuată cu mijloace proprii de martorul denunțător R., probă fiind contestată de inculpată sub aspectul legalității obținerii acesteia, sub aspect tehnic dar și din punct de vedere factual.
Astfel, a arătat că, din vizionarea înregistrărilor audio-video se poate observa că acestea nu sunt efectuate de martorii denunțători ci de rudele acestora, persoane care nu au avut nicio implicare în discuțiile purtate, astfel încât nu este respectată cerința legală care arată că aceste interceptări trebuie să privească propriile convorbiri sau comunicări purtate cu terții și, totodată nu respectă cerința ce trebuie îndeplinită cumulativ „să nu fie interzise de lege”, considerând că înregistrările în mediu ambiental încalcă dispozițiile privind confidențialitatea raporturilor dintre avocat și client, sens în care a apreciat că secretul profesional este opozabil cu atât mai mult unor terți, cu cât este opozabil procurorului ca organ al statului titular al acțiunii penale.
De asemenea, a mai arătat că intervențiile asupra acestor înregistrări au putut fi constatate în mod nemijlocit de către Înalta Curte cu ocazia vizionării în ședința de judecată, fiind identificate nu mai puțin de 17 discontinuități.
Raportat la același subiect a învederat și că înscrisurile depuse la dosar atestă existența unor promisiuni făcute de organele de urmărire penală martorilor denunțători referitoare la obținerea unor beneficii judiciare la limita legalității în schimbul unei conduite favorabile acuzării, prezenta instanță de apel detaliind tema și justificând de ce nu există provocare în cauză.
Față de toate aspectele învederate apelanta a solicitat achitarea în conformitate cu disp. art. 16 lit. c) C. proc. pen.
Cu privire la înregistrările respective, inculpata a prezentat, în cursul cercetării judecătorești în primă instanță și două rapoarte de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmite de experții L.L. și M.M. (filele 165-198, vol. V, d.f.).
Chiar și din examinarea acelor rapoarte, se reține că niciunul dintre experți nu a evidențiat intervenții în înregistrări în forma inserării de pasaje audio și/sau video.
În consecință, replicile care îi sunt atribuite inculpatei, cu conținut neechivoc și necontestate de ea în concret, aparțin într-adevăr acesteia, neexistând nicio probă în sensul că ele ar fi fost inserate în înregistrările analizate ulterior realizării lor.
În plus, astfel cum s-a mai evidențiat, replicile reținute a avea relevanță în speță au legătură cu fapte și împrejurări ce rezultă, cu certitudine, din alte mijloace de probă, inclusiv înscrisuri oficiale, fiindu-le confirmată astfel autenticitatea. Așadar, discuțiile cu inculpata înregistrate ambiental nu sunt esențiale pentru stabilirea situației de fapt, pe care probatoriul anterior analizat (incluzând în principal declarațiile sale) o dovedește în afara oricărui dubiu, ci doar relevă aspecte care se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din acel probatoriu, astfel cum au fost deja prezentate.
Sub aspectul cerințelor de legalitate vizând aceste interceptări, reluăm teza doctrinară că, probele care nu au fost excluse sau actele de urmărire penală menținute cu ocazia verificării din camera preliminară nu mai pot fi excluse în etapa judecății. Acest aspect reiese din rațiunea legiuitorului care arăta că judecătorul de cameră preliminară evaluează într-un termen scurt și cu caracter definitiv actele de urmărire penală.
Dincolo de această evidență, menționăm că înregistrările ambientale a discuțiilor cu inculpata au fost efectuate de chiar membrii familiei F., clienții săi, în calitate de interlocutori, persoane care au renunțat astfel, în mod voluntar, la beneficiul secretului profesional împărtășit cu avocatul lor.
În aceste condiții nu se pot evidenția nelegalități, încălcări ale normelor art. 139 C. proc. pen., este real că raportul dintre avocat și persoana pe care o asistă este unul special, dar protecțiile juridice aferente dispar în măsura în care există date că avocatul săvârșește ori pregătește săvârșirea unei infracțiuni, precum în cauză. .
Din discuția înregistrată ambiental, purtată îndeosebi între inculpata B. și martorul C., la care au participat și martorul R. (notat I), precum și o persoană de sex feminin (membră a familiei F.), reținem drept relevante următoarele replici:
C. - (…) Eu vreau să știu, că (…) tu știi ce-am discutat noi, în ăștia 20.000 de euro, care i-ai luat tu de la mine.
B. - E onorariul meu. Și atât.
C. - Onorariul dumneavoastră.
B. - Da.
C. - Mi-ai zis 20.000 de euro, da?
B. - Da.
C. - Așa, și-ai zis că îl înmormântezi acolo.
B. - Da.
C. - Bun.
C. - Acuma a mai venit S. (…) da? Și ți-a dat, cât ? 4.000 de (…) (…) 4.000 de euro sau (…).
B. - Da.
C. - Așa.
B. - Așa este. Da.
C. - Și că (…) ai dat la A., să rezolvăm problema.
B. - Da, dar asta e (…) nu mai discut eu (…) asta nu mai discut eu. Într-adevăr mi i-a dat, întreabă-mă ce, îți spun ce bani s-au dat, dar eu nu am (…) treaba mea.
C. - Eu am vorbit cu A. (…).
B. - Da.
M - Eu am discutat cu A.. Și A. mi-a zis așa: că a discutat acolo, da? Iar, în principiu, doamna G. mi-a zis așa (…) ce mi-a zis, mi-a zis el, da? Ea este cum este, dar nu prea mai vrea (…) (…).
C. - Bine. Acuma, te rog frumos, vreau să mă sfătui, prietenește, omenește, ai văzut? Îți mulțumesc frumos. Ai văzut și cu banii, n-am fost niște oameni (…) să zici agresiv, că am fost niște oameni care au înțeles, da?
B. - Da.
C. - Și cu F., n-ai văzut cu F. cum a fost? Da. Mi-ai zis? Nea C.! Că te-au mințit ei, eu nu știu acuma (…) mi-ai zis, 6.500 se duce la voi, da? Pe urmă mi-ai zis, nea C., am vorbit, am discutat, trebuie 20.000, să dăm la achitare. Nu?
B. - Da. Casare cu trimitere, nu achitare.
C. - Casare cu trimitere, achitare sau suspendare, cam așa am înțeles.
B. - La fond, la Tribunal.
C. - Da. Ei (…) n-ai văzut cum mi-ai zis? Vrea șeful acuma (…) judecătorul sau (…) ce-i zic? Am făcut pe dracu, 5 ani pușcărie, vine de acolo, când o veni de acolo, că vine de la S. și dumneavoastră (…).
B. - (neinteligibil) (…) de ce trebuie să (…).
C. - Aia (…) aia nu pot eu să zic, că n-am fost, procesul (…) s-a terminat aia? S-a dus la pușcărie? S-a dus. Asta este.
B. - Nu s-a dus pe munca mea. E o mare diferență, s-a dus pe ce-a fost până acuma.
C. - Ce să-ntâmplă de acum încolo, vrem să știm (…) bă, mai rămân cu noi, mai mi-aduceți alea. Gândiți-vă că (…) (…)
B. - Stați puțin, să (…) ți-o spun clar, cu toate discuțiile în care am fost eu băgată. Îmi este rușine de judecătorul acela, am mai multe dosare pe Constanța, sunt pe secția penală și eu nu vreau să (…) deci (…) în primul rând, fiind de un an de zile, dacă îți fac cerere că am reziliat contractul întrucât nu sunt plătită, nu-i bine nici pentru tine, nici pentru mine, ca avocat. O să spună, uite, asta-și făcea datoria numai dacă era plătită. Da? Așa, frumos, ți l-am pus pe imposibilitate, că sunt plecată, că nu știu ce să-ți (…) găsit avocat și-i Ok, nu mai mă interesează, că sunt eu apreciată de notar, că sunt apreciată de nu știu cine, nu e treaba mea și nu mă interesează, eu știu un singur lucru, că sunt învățată să-mi fac datoria. Nu se vede? La revedere și drum bun. (…).
B. - Ți-am spus așa: deci, ascultă aici, când ai venit la mine (…).
C. - Da.
B. - (…) ai spus „Eu vreau un avocat tehnic, care să știe carte, da! Și să-mi facă treburile pe carte, restul, o să mă descurc eu!”. Eu ți-am cerut, am zis așa „îți iau 2.000 sau 2.500 de euro de fiecare”, în momentul în care ați fost mai mulți, am zis „este onorariul meu 20.000 de euro” (…).
C. - Da (…).
B. - În care, ce intră în banii ăștia? Drumul meu, să te reprezint, da? Când m-am uitat în dosar, ți-am spus așa: „din punctul meu de vedere și ce este în dosarul ăsta, e de clasare cu trimitere spre rejudecare sau restituire la parchet”. Că nu s-a făcut aia, că nu s-a făcut aia. Dacă se-ntâmplă lucrul ăsta, dosarul ăsta nu mai are cum să se întoarcă înapoi, ți-am spus așa?
C. - Nu.
B. - Nu ți-am spus așa?
C. - Ascultă-mă un pic.
B. - Ți-am luat eu (…) mi-am luat eu vreun angajament că-n ăștia 20.000 de euro îți rezolv eu dosarul? Atât te întreb. Am luat eu vreun angajament?
C. - Nu. Mi-ai zis (…) că în ăștia 20.000, când te-am întrebat „ce fac, doamna avocat, ăștia 20.000 de euro” da? Bun. Te-ai uitat în el 2 săptămâni de zile, mi-ai zis da. Te-ai uitat și mi-ai zis „Nea C., eu, în banii ăștia, eu îți înmormântez dosarul ăsta, nu mai vine înapoi!”.
B. - Da, eu ți-am spus că-n banii ăștia (…).
C. - Buuuun!
B. - (…) deci munca mea, ce fac eu de banii ăștia, asta fac (…).
C. - Foarte bine!
B. - Și dacă judecătoarea (…).
C. - Da a fost discuția să mai dăm 15.000 de euro! Șpagă!
B. - Dar eu nu ți-am cerut 5.000 de euro șpagă, omule! Eu nu știu de ce vorbești cu mine în felul ăsta. N-am discutat (…) (neinteligibil).
C. - Doamnă, stai puțin, vorbim între noi, doar nu suntem oameni din ăștia.
B. - Nea C., eu nu discut lucrurile astea, eu nu mai discut lucrurile astea, pentru că pe mine nu mă interesează, ce mai e, cum mai e, restul peste 15.000, 10.000, 2.000, 3.000, cine cui dă și ce vorbești cu G., nu-i treaba mea! N-o cunosc, n-am nicio treabă! (…).
B. - E . știi care-i problema și ca să fie Ok și liniște, pentru toată lumea, eu nu-l mai primesc (…). Deci eu sunt sătulă de bârfele astea și de minciuni. Eu am venit în casă și de față cu toată lumea, am spus așa: dacă este cineva să-și ia fapta este doar F., singur să și-o ia, că are 7 ani și să rămână cu ăia 7 ani. (…).
B. - În acest dosar, singurul care ar putea să și-o ia e S., care a recunoscut și F., pentru că se vorbește mult (…) are 7 ani în primul dosar, definitiv. Asta a fost tot, nu că-l scot pe nu știu cine și că rămâne F. Deci, lucrurile astea, dacă nu sunteți atenți, eu le-am spus de față cu toată lumea și v-am spus că am discutat și cu A., sub acest aspect. (…).
B. - Asta spun. Și eu am spus așa. Pe 28, dacă nu vine dosarul, eu nu mai fac un drum să (…) (…).
B. - Măi, nea F., hai să-ți spun ceva, un singur lucru (…) nu (…) de ce să vin pe 26 (…). Nu mai ești omul să am încredere în dumneata. Ți-am încheiat tot subiectul și de la mine din gură n-o să mai auzi niciodată nimic, absolut nimic. Știi ce m-aștept de la mata? Mâine să-mi faci plângere penală.
R. - Ce-aveți, doamna avocat!
B. - (neinteligibil) R., știi ceva, acesta-i motivul pentru care vreau să mă retrag. Nu mai am încredere, am făcut ce am făcut (…) acum discutăm foarte clar (…) am făcut niște lucruri și m-am retras. Pentru că mata ai venit și ai vorbit prost în birou la mine, de 2 ori. Deci, am venit la voi în casă, dacă vă aduceți aminte, da?
C. - Da.
B. - A fost așa. A., care discuta și eu ți-am zis cu cine vorbesc, cu X.. Ai venit aicea și ai spus așa: „Nu mai vorbiți cu X., pentru că a venit R., c-a rezolvat-o A. și că costă 15.000”. Ai zis așa?
C. - Da.
B. - Da?
C. - Da.
B. - Am venit la Constanța și mi-ai spus că nu e adevărat, că „Nu s-a vorbit cu nimeni, cu nimic. Reluați discuțiile”. Păi, în cine vreți să am încredere?
C. - Păi, bun, și-acuma?
B. - Ascultă-mă puțin!
C. - Mata cui ai dat banii, ăștia, la X. sau la A.?
B. - În condițiile în care se duc (…) 15.000 de vorbe! Da? Cine mai stă de vorbă? Eu te-ntreb un singur lucru, cine mai are încredere? Nici în mine și nici în dumneata. Ei, nici așa (…). Ei, nici așa, nea C.! Deci, toată lumea știe discuția.
C. - Păi și-acuma, acuma la cine ai dat banii, la X. sau la (…) A.?
B. - Nu-s banii mata, ca să-ți răspund, se va duce S. și-i va lua de acolo unde sunt dați. Nu te supăra pe mine.
C. - Așa este doamnă! Păi nu te interesează (…) e problema lui!
B. - Aicea (…) aicea interpretezi greșit, știi pentru ce-a dat S. banii și-a vorbit? Să-i trimită dosarul înapoi, nu pentru el, pentru toată lumea, dar asta, să știi, nici nu trebuia să v-o spun! La niciunul!
C. - Nu (neinteligibil) doamnă (…).
B. - Da? Asta a fost discuția. Dar pentru că mata ești suspicios, o să ai de pierdut pe suspiciunile și pe gura proastă a mata! (…).
C. - Înseamnă că (…) Stai puțin așa (…). Vezi, vezi cum te superi? Și (…) da, mi-o zici în față, da? Înseamnă (…) ți-aduci aminte când ai zis că ți-a făcut o ofertă (…) ăăă (…) T.T.T.? Să stai de vorbă cu el? Înseamnă că și cu el ai stat de vorbă. (…).
B. - (…) Dar! Da? Deci, am făcut înțelegerea cu T.T.T., asta ca să fie pentru mata! Deci, lucrul acesta, n-am să-l mai zic. Eu nu mă înțeleg la 2 capete cu nimeni. Ai înțeles greșit, am spus că m-am dus la T.T.T., habar n-avea avocatul cui sunt. Dacă-i dădeam șpagă, mâine rezolva cererea lu’ F.. Asta n-o asculți niciodată, înțelegi ce vrei. (…) Eu ți-am spus de înțelegerea pe care poți s-o faci, cu T.T.T., dacă nu ești atent. (…). Ascultă-mă puțin! Înțelegerea pe care poți s-o faci cu T.T.T. este în felul următor, da? Te duci la T.T.T. și-i spui „Bă, băiatule, eu îți fac plângere penală, da? Uite, frumos (…) îmi admiți, rezoluția (…) îmi dai rezoluție pentru F., de redeschiderea dosarului și nu-ți fac plângere penală”. (…).
C. - Lasă, mă, asta, vorbă multă, sărăcia omului, vorbim de ne-apucă (…) primăvara aici. Trei vorbe și (…) mulțumesc frumos, sărut mâna. Da?
B. - Te ascult (…)
C. - Eu vreau să știu atât. Da? Se-ntoarce dosarul acesta înapoi la (…) la asta (…) ăăă (…) că nici A. nu era, poți să (…) îți confirmă A. (…). Eu vreau să știu, în felul următor. (…). Da, nea C., nu e vorba de bani. Pentru că nici lu’ mata nu-ți convine (…) îți convine să nu fii plătită?
B. - Da’ cine a zis că (…).
C. - Vezi? Nici mie nu-mi convine să dau banii și să mă duc și la pușcărie.
B. - Foarte bine. (…).
B. - Te duci (…) din cauza mea te duci la pușcărie, toată familia?
C. - (neinteligibil) (…) deci era vorba 20.000 de euro (…). E corect?
B. - Da.
C. - Bun. Păi (…) și acum de ce-am mai venit (neinteligibil) mai plătim 15.000? (…).
B. - Nea C. (…) (neinteligibil) care este problema mata? Că dă S. șpaga lui A. sau cui i-o dă, care este problema lu’ mata, că (…) (…).
C. - Da (…) doamna avocat, eu mi-aduc aminte destul de bine (…) da (…) când am început noi și-am făcut calculul, „cât este la F.?”, „6.500 și cu 5.000, 11.000 și cu 20.000, 31.000, da?”
B. - Da. (…).
B. - Ce ți-am spus eu ție pe hol, la tribunal? „Cum vii mai repede cu diferența cu atât (…)”. „Doamna (…) avocat, cred că n-ajungeți dumneavoastră la București și ne vedem diseară (…)”. Ai spus, R., așa pe hol? Ăăă (…) am încheiat subiectul, nea C.?
R. - Ai zis că trebuia să duci banii (…).
B. - Nu m-acuza pe mine de (…) nu m-acuza pe mine de lucrurile pe care nu le știi. Și cred c-am încheiat subiectul acesta, nu e nici mama și nici tata și am niște condiții.
C. - Păi și acuma, stai puțin (…) Acum, dacă dau 10.000 de euro și nu iese nici acolo, treceam la dosarul ăstălalt. Nu, doamnă, știți care este problema, doamnă avocat? Eu îți zic una și bună, ți-am zis-o de la început. Sincer, să zic (…) de ce să (…). Cum n-ai mata încredere, că nu dau banii, nici eu nu am încredere că se trimite dosarul înapoi. Sau, cum mi-ai spus dumneata (…) mie (…)
B. - Dumneata consideri că nu trebuie să-ți plătești avocatul decât după rezultat.
C. - Doamnă (…)
B. - Eu nu sunt angajată la rezultat, am încheiat.
C. - Eu zic că ai primit niște bani, doamnă (…)
Astfel cum rezultă și din restul probatoriului anterior analizat, în schimbul sumei de 20.000 euro, disimulată în onorariu, cerută și primită de la martorul C., inculpata l-a lăsat pe acesta să creadă că avea posibilitatea ca, prin intermediari, în mod expres nominalizați - coinculpatul A. și avocatul X. -, să obțină, în faza de apel a Dosarului nr. x/36/2012, o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță sau de restituire la parchet, prin influențarea, în acel scop, a judecătorului G., chiar dacă nu îl cunoștea personal, pretinsa intervenție (în fapt nedovedită) pe lângă acesta fiind realizată, contra cost, prin cei doi intermediari, iar, față de suspiciunile martorului respectiv, care și-a exprimat neîncrederea în obținerea rezultatului promis, în pofida remiterii banilor, a contracarat virulent, susținând că acel rezultat nu depindea de ea și, astfel, neobținerea lui nu îi putea fi imputată și, totodată, și-a declarat temerea (nejustificată în condițiile unei prestații profesionale oneste) că persoana care i-a dat banii îi va face plângere penală.
Din discuția înregistrată ambiental, purtată între inculpata B. și martorii R., U. (notată F, de la femeie) și T. (notat X), reținem drept relevante, următoarele replici:
B. - R., hai să lămurim un lucru (…). Ai semnat plângerea făcută de taică-tău împotriva mea?
R. - Eu? (…);
B. - Deci este o plângere făcută de taică-tău în numele a toți copiii, împotriva mea, împotriva judecătorului B.B., împotriva lui X., avocatului din Constanța, că, împreună cu ei, v-am (…) împreună cu X., ne-am întâlnit și v-am solicitat o sumă de bani să le dăm șpagă la judecători. Deci, este-n numele la toți.
C. - Da’ noi nu vorbim cu ei (…).
B. - Înc-o dată (…) lăsați că nu vorbiți! Am văzut. Deci îți spun foarte clar că se va lăsa urât rău de tot! Dau de-o săptămână cu subsemnatul la Direcția Națională Anticorupție București, a fost dosarul trimes de la Constanța la București, și eu și B.B.! Vezi că ne-am întâlnit amândoi, aveți mare grijă! Deci, ce face taică-tău, să-și vadă de treaba lui.
R. - E problema lui.
B. - Deci, ca să știi că este-n numele la toți. Da? Deci, pentru c-am fost corectă cu voi și v-am spus anumite lucruri, nu cred că vi se pare normal. Că, același lucru, că are înregistrări, că îl țin eu în brațe cu A., c-a vrut să-i facă flagrant și că nu l-am lăsat eu să-i facă flagrant lui A., că sunt mână-n mână (…) Să vă spun ce scrie-n plângere, că sunt mână-n mână cu (…) procurorul la care te-am trimes pentru plângere, îți arăt că are număr de înregistrare, depusă cu mine, cu (…) T.T.T., că m-am înțeles cu T.T.T. să vă bag în pușcărie și-n condițiile astea, te-ntreb, cine stă de vorbă cu mine la Curtea de Apel? Da? Deci, ori își bagă taică-tău mințile-n cap ori discutăm altfel. Deci, în pușcărie, când a vorbit cu mine (…) de mine, la Tulcea, tot felul de prostii, nu l-am lăsat pe ăla să-i rupă picioarele. Acuma continuă. Da? Este-n numele la toți, ca și cererea de strămutare. În condițiile astea, ce vrei să fac eu pentru voi? Pentru familia F., n-am nicio treabă cu el. Ce vrei să fac?
R. - Păi o să fie termenul pe 26.
B. - Da și s-a preschimbat (…).
R. - Deci (…) deci cum ar veni, nu mai sunteți avocat la mine sau (…).
B. - Da eu sunt! Băi, eu n-am nicio treabă! Pe mine (…) mă piș pe tot ce face tac-tu! Cu (…) nu știe cu cine stă de vorbă! O să-i arate B. ce coaie are! Și pe Constanța, și pe București. Și va face pușcărie! Asta ți-o spun clar! Să-nvețe ce-nseamnă denunțare (…) băi, împotriva la 3 avocați și un judecător! Da?
R. - Păi și (…) B.B. ce-a zis? Înseamnă că ne face B.B. acuma la draci!
B. - Păi îți place? Îți place? Du-te tu la B.B. acuma și vorbește acum cu el! Ce băiat cuminte ești, îți place? Îți place, R.?
R. - Da’ ați stat de vorbă cu el, doamna avocat?
B. - Cu cine?
R. - Cu B.B.
B. - Da. Păi da, ne-am întâlnit la Direcția Națională Anticorupție, la confruntare, față-n față, eu dac-am vorbit cu B.B., dacă m-am dus în birou la el, dacă i-am propus ceva (…). Păi, bă, îl omor cu mâna mea, pe chestia asta, mă! (…);
R. - Înseamnă că acuma (…) știi ce ne face domnul judecător B.B.?
B. - Nu. Nu-ți face nimic, R., pentru că i-am explicat așa: „dom’le, uite care-i problema: eu mi-am reziliat contractul pentru c-a-nceput să dea unu’ în altu’”, n-are nicio treabă, sunt minciuni, sunt o prostie, asta e (…) e o chestie, că uite, o și (…) e băgată și procuroarea de ședință! Și i-am zis, drept dovadă, c-a fost și doamna procuror de ședință, drept dovadă că femeia asta, c-am stat de vorbă pe hol, „bună-ziua”, de dosar, a zis că am eu o înțelegere cu ea! Că este în felul următor înțelegerea: că eu dau mită, ca să-i scot pe ei și să-l bag pe el la pușcărie. Deci, zi-mi tu mie, cine le-a făcut pe-astea, le-am făcut eu? Ți-am arătat cererea de la dosar? Ți-am arătat-o? Te-am mințit cu ceva până acuma, R.? (…).
B. - (…) domnule judecător, am să vă depun dovezi, să vedeți cum îmi fac apărarea, cum fac aia (…) și eu ce fac acum, cine stă de vorbă cu mine, R., acum? (…).
B. - Păi vina (…) adică cum? Taică-tău face plângere, taică-tău se apucă și vorbește, amenință pe toată lumea, vina cui e mă? E a mea?
R. - Doamnă, păi ne face acuma domnul judecător B.B. (…).
B. - E-a mea? A spus (…) de ce s-a interesat, mă, c-a fost A. coleg de facultate cu B.B., de ce (…) ce vrei, să-ți spun ce scrie acolo? Băi, pe toată lumea a băgat, mă!
T. - Și acuma, doamnă (…);
B. - Băi, a-ncercat și A. să vorbească cu B.B., să-i spună că ăsta e nebun și că face plângere la toată lumea și că el înțelege că, printr-un șantaj nenorocit, că vrea să-și facă un 19, un 16 pă noi și să scape. Mă-nțelegi? Și n-are nimic cu voi, personal. Nu știu cu tac-tu! Pentru că până la urmă-i cu tac-tu! Deci, nu mă-ntreba pe mine!
T. - Și poate să-i dea acuma cu (…) executare.
B. - Problema lui! E cu tac-tu, el le face! Dar pentru ca el să scape (…).
C. - Doamna B., pă-nțelesu’ meu așa, că io-s mai proastă de fel și nu-nțeleg, de ce nu s-a amânat în iulie, cum ați spus dumneavoastră și a rămas să ne judecăm pe 3 (…).
R. - Ce (…) cum o să zică domnul judecător (…) B.B.? Că el a mai făcut (…) și știi (…) cum l-ați simțit, ne pocnește de nu mai știm de noi (…) ce-a zis domnul B.B.?
B. - N-am vorbit pe tema asta, n-am mai discutat pe chestia asta (neinteligibil) n-am mai discutat pe (…) Dacă ne-am întâlnit (…).
R. - Da’ la Direcția Națională Anticorupție cine era, dumneavoastră?
B. - B.B. și procurorul. Ne-a chemat la confruntare. Dacă ne cunoaștem, dacă am mai avut dosare la el, ce soluții am luat la el (…) „Nu l-am văzut, domnule”. Am avut achitare la (…) taică-tu în dosar, deci m-am întrebat (…) (neinteligibil) (…). „Domnule, eu nu l-am văzut în viața mea pe judecătorul ăsta! Nu-l știu! Nu-l știu!”. Și-am zis: „Uite, drept dovadă, i-a dat achitare, suspendare lu’ ăla, lu’ ăla i-a dat 10 ani, care n-avea de ce să-i dea!” I-am zis, i-am zis la procurorul general, de față cu B.B., și aicea B.B. a fost foarte atent, i-a zis „Domnu’ procuror, din punctul meu de vedere, și mâine dacă F. vine în fața mea, Ștefan și mă-ntreabă care-i soluția acolo, nu vă spun achitare, vă spun că trebuie să trimită dosarul înapoi. Pentru că un (…) magistrat și-a permis și-a furat un dosar”. Și ăla atuncea m-a-ntrebat „Doamnă, și ce s-a făcut, mai departe, cu dosarul ăla sustras?”. Și i-am zis „Domnule, știu că F., deci cel care era îndreptățit, a făcut plângerea penală, dar, atâta timp cât ei nu vorbesc cu mine, eu n-am de unde să aflu mai mult!”. Și l-a întrebat pe B.B.: „V-a făcut dovada în sensul ăsta, că aveți plângere penală?”. Și ăsta a zis „Domnule, s-a făcut discuție, s-a (…)”. (…).
B. - Bă, vrei să-ți spun ceva? Eu, după plângerea care m-am dus luni și-am dat cu subsemnatul, sinceră să-ți spun, vroiam să vin luni, frumos, pe 3, să-i arăt contractul de reziliere cu toată lumea, să arăt plângerea și asta-i viața! Mă duc, îmi iau dovada de la Direcția Națională Anticorupție că-s chemată de C. pentru asemenea aspecte și la revedere și drum bun. Pentru că, dacă eu vreau să v-ajut și trebuie să mă duc la pușcărie că vrea C., nu cred că aș mai continua în condițiile astea. Da? (…). Băi, eu îți spun un singur lucru! Băi, F. a ținut minte numele domnului avocat, ăla! Da și s-a dus și l-a spus! Ăla-i un nume, frate! A fost președintele Curții, ta-su a fost șmecher (…) nu știe cu cine se pune! Fă dovada c-a fost ăla în dosar, fă tu dovada de ceva!. Păi ori e tă (…) eu nu-l înțeleg pe omul ăsta! Ori îi vrea pe ăștia la pușcărie, ori el nu înțelege ce face! Pentru că, atâta timp cât pe mine mă înrăiește împotriva tuturor, da? (…).
B. - Eu mai m-am gândit la altceva, că el le-a făcut, că pă el îl mai învață nu știu cine, ce avocați, i-o fi făcut plângerea lui B.B. să poată să-i recuze. Da’ a greșit, că trebuia să-i facă lui H., m-am gândit și la varianta asta. (…).
B. - Eu am avut o discuție după ce a făcut F., ca s-o luăm așa, memoriul ăla, eu m-am dus la el și i-am zis: „Băi, omule, cu tine n-am nimica, da’ o să reziliez cu F., că nu pot, că sunt interese contrare, că dau unul într-altul și te faci dracu’ de căcat și eu lupt pentru voi”. Drept dovadă că m-am dus și la înșelăciune pentru el mai departe și n-am ținut ranchiună.(…).
B. - Deci. Dacă mă-ntrebi pe mine, eu îți spun sincer, da’ așa (…) să treacă peste căcaturile astea grave de procedură, să nu trimeată dosarul înapoi, deși sunt foarte grave, n-are cum să (…) poate să treacă, să facă așa: să admită să rejudece el și să le dea pedepse de 5 ani. Cei cu pedepse mari. Și (…) nu vreau să mănânc un căcat, nu știu dacă nu, la suspendare, să le-o transforme cu executare, adică să spună (…) vă dau la toată lumea să vă (…) ai un an cu suspendare, vă dau un an cu executare.
C. - Da. Exact la asta ne-am (…) exact cum am gândit așa o să fie.
B. - Deci (…) deci (…) să le reducă la 5 ani. (…).
R. - N-ați mai avut discuții cu domnul B.B. (…).
B. - Mă, când am ieșit din Direcția Națională Anticorupție, am avut o singură discuție și mi-a zis exact așa, vrei să-ți spun? „Păcat de tine, că ești avocat bun și aperi niște țigani care nu merită și nu te apreciază”. Asta a fost discuția și eu i-am zis un singur lucru: „Te rog frumos (…). Vă rog frumos să faceți abstracție de țigănia din sală și să judecați pe ce e în dosar”. Dacă-ți aduci aminte, când am pus concluziile în decembrie același lucru am spus: „Nu vreau să v-aplecați la ce a fost aici, să vă uitați pe ce e în dosar”. Omul ăla, eu ți-o spun sincer și dacă se duce X. mâine, da? Mai stă de vorbă, cu mine? Mai are încredere-n mine? Eu (…) R., vorbim sincer! Mai are cineva încredere în (…) în noi? (…).
T. - La ce s-a-ntâmplat în Constanța, cred că nu se mai (…) nu mai are nimeni, nici dracu’ (…) încredere în noi (…) putem să mergem cu un car (…) și să spun „Ia-l de-aicea că-i plin și fă ceva!”, că nu-ți mai face nimeni nimic. (…).
B. - (…) Ai dat (…) iar pe asta să meargă pe circumstanțe, ți-am zis, eu am luat 4 ani, acuma, cu suspendare, la omor deosebit de grav, am scos soluția și e după 3. Și la Înalta Curte, toate de la 12 ani, pe noul cod, la omor deosebit de grav, s-a redus la 4 și 5 ani. Și le duc și pe alea care le-am luat, pe toate. Și m-am gândit și la varianta asta. Dar este (…) scrie acolo „judecătorul poate”, adică dacă vrea! (…).
C. - În mare parte, ce-am înțeles eu acum de la dumneavoastră, s-ar putea pe 3 să se termine. Să ne judecăm și așteptăm pronunțarea și gata.
B. - Dacă mie-mi aduce plângerea și cum dovada (…) deși la taică-tu nu se poate nimic luni, pentru că el e prea deștept (…) așa (…) băi, știi ceva, eu știu ce nu vreau să mă judec în dosarul acesta? Să mă judec în dosarul cu înșelăciunea, că știu că se duce acolo taică-tău la pușcărie, clar! Și să nu mă judec acolo! Să nu mă judec în aceeași zi.
C. - Și dacă aduce R. hârtia aia, cam cât mai amânați?
B. - Până-n iunie.
C. - Două luni.
B. - Păi și din iunie mă duc în toamnă. (…). Da! Se mai duce dracu’ ura, să mai duce (…) se mai liniștesc apele, se mai (…) la, la, la, la, la! Dar (…) (…) Da, dar știi de ce mi-e frică? Că, dacă se duce la pușcărie în dosarul de înșelăciune, iar o să fie belea și probleme și iar o să facă în (…) (…).
B. - Băi, știi cum e cu facerea de bine, futere de mamă? Și știi ce-nseamnă (…) să fac mai mult decât trebuie într-un dosar? Trebuia să mă duc în dosarul ăla, „la revedere”, ca avocat, restul nu, că nu-i fac, să nu-i stau eu lui F., lui F., să-i arăt eu (…) uite, vezi certificatul acesta ți-e greșit, uite, vezi, asta nu-i OK, uite la asta nu s-a uitat! Ce-i trebuie, ce-l interesa pe el? I-am deschis mintea și (…) ce face? Nu? (…).
B. - Nu. Hai să-ți spun, o chestie, pe ce am sta bine noi. Pentru că noi i-am zis o chestie, când ne-a chemat la confruntare (…) la confruntare! Ne-a chemat pe amândoi odată acolo, procurorul n-a crezut nimic din plângerea aia, ca să (…) poți să-i transmiți asta lu’ taică-tău, ăăă (…) (…). Ăăă (…) mi-a zis ăsta (…) B.B., acolo (…) zice „ce, doamna avocat, ăsta nu mai știa cum să facă să vă ia avocat înapoi? Crede că prin șantajul ăsta face avocat? Vă ia avocatul lui?” Și zic (…) „de ce spuneți asta, domnul (…)”, „Băi”, zice (…) exact așa mi-a zis (…). „Băi, din toate cererile alea și memoriile alea făcute către instanță, și o parte nu sunt în dosar, mi-a zis omul, noi n-am trimes absolut nimic, Parchetul a trimes, procuroarea de ședință a trimes unele aspecte”, da’ zice „Noi am văzut că nu știe ce să facă și dă vina pe altul” și, ca să înțelegi așa care este părerea judecătorului (…) Ei pe ei îi cred autori. Dacă-s proști! Ce să le fac? (…) De vorbă, uite, acolo, cu procurorul, nu cu mine. Crede și varianta că l-a pus pe T. s-o ia asupra lui că n-are cazier, pentru c-a spus așa, că din tot ce (…), problema e-n felul următor, în sat (…), în oraș, acolo, cât e Constanța de mare sau ce vreți, bârfa se vorbește, frate! Da’ când a venit în sală și-a zis că niciun avocat nu vrea să intre pentru el la înșelăciune, oare cum a fost? Lumea a înțeles că nu vrea să intre că e x? Sau din cauza prostiilor care le face? Pă A. îl amenință (…) de nu se poate, iarăși nu știu cu cine stă de vorbă! Pă mine, la fel!, Pă (…) X. (…) acuma i-a făcut plângere la (…). Frate, da’ (…) are o limită? R., te-ntreb, are o limită? Nu? Frate-tu ălălaltu’, X, a luat-o după el! (…).
B. - Și nu te-ntreb (…) R., hai să-ți spun ceva! Pletoșii făceau numai așa, R., pletoșii (…). Ai vreo plângere a pletoșilor, în care să spună că avocatul lor a făcut, că avocatul lor a dres, că s-a dus să vorbească să le aranjeze dosarul, ai vreo plângere? Are o singură plângere în care spune: „F. se laudă că are blat, F. spune că face (…)” (…).
B. - Deci, eu vă zic un singur lucru, puteți să vă supărați pe mine, mânca-v-aș gura, am reprezentat clanuri mari de țigani, n-am văzut ce văd la voi de când mama m-a făcut! Deci, puteți să vă supărați, de astea, să dea unu-ntr-altul, să se certe, frați, copii, nepoți, mă, n-am văzut, mă! (…)
B. - Băi, n-a-nțeles un singur lucru, în continuare țipă și nu știu ce! Și mâine, dacă F. o ia asupra lui, iau achitare (…) Dar, dacă-i spun lu’ taică-tău lucrul ăsta, zice că l-am trimis pe F. la pușcărie. Bă, n-a-nțeles și n-o să înțeleagă niciodată. Vrei să-ți spun ceva, care-i încadrarea lu’ F. acuma? Pân’ la 18 ani! E, a citit, bă? A citit lucrul ăsta? N-a citit, i-am dus eu soluția (…) (…) Omule! Păi (…) Da? Îți explic unde (…) imediat. Are, fii atent. Are o tentativă la omor, în care a fost condamnat și asta-i tentativă și i-a pus agravantă ca la omorul deosebit de grav! Adică ori că-l omorai pe unul cu 100 de cuțite, da? Ori două tentative, sunt egale! (…) Când eu, în decembrie, l-am luat pe avocatul din oficiu al lui F., tu-ți amintești? Și i-am zis „Bă, boule, tu-l nenorocești pe băiatul ăsta!” D-aia i-am zis, trebuia făcută expertiza psihiatrică, dinainte (…).
B. - (…) Decizia care i-o aduc eu, cu 4 ani, este identică cu (…) e mai gravă, adică ăla a avut un omor și-a mai avut o tentativă și i-am luat 4 ani și o aduc special să (…) vă arăt că n-am nimic cu F., e pentru toată lumea adică, da’ îl ajută și pe băiatul ăsta! Păi ăla o să înnebunească, mă! Deci, ăștia, nenorociții ăștia de judecători pot să-i dea la băiatul ăla 15 ani!
Afirmațiile inculpatei confirmă situația de fapt ce rezultă și din restul probatoriului deja analizat, fiind relevantă și cu privire la amenințarea transmisă de ea martorului C., prin fiul acestuia și concubina celui din urmă (R. și U.), atât cu acte grave de violență pe care urma să le exercite personal („îl omor cu mâna mea”) sau, mai ales, la care urma să-l instige pe un deținut condamnat pentru omor, fost client al său, făcând credibil un astfel de demers prin afirmarea mincinoasă a obținerii unei pedepse mici pentru acel deținut, cât și cu represalii din partea judecătorului B.B., asupra căruia a lăsat să se creadă că avea influență („va face pușcărie”), credibile pentru acel martor, având în vedere concepția lui despre modul de înfăptuire a actului de justiție, raportat la denunțul pe care îl formulase împotriva ei la Direcția Națională Anticorupție.
De altfel, în ceea ce privește aceste înregistrări, inculpata apelantă s-a rezumat în a invoca o serie de nereguli tehnice, altfel certificate, iar în ceea ce privește conținutul lor, poziția a fost că „din actele dosarului rezultă cel puțin un dubiu major privind originalitatea, autenticitatea și integritatea acestor convorbiri, dubiu care ar trebui să profite inculpatei conform principiului bine-cunoscut in dubio pro reo”.
- declarațiile inculpatului A. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, primă instanță și apel, procesul-verbal de percheziție domiciliară (realizată la cabinetul său profesional) și înscrisurile prezentate de aceasta, care, și în cazul său, contrar apărărilor formulate, confirmă situația de fapt imputată.
În declarația din faza de urmărire penală, formulată în prezența apărătorului ales (filele 326-331, vol. II, d.u.p.), inculpatul a făcut, cu relevanță pentru fapta de care este acuzat, următoarele afirmații reținute drept relevante:
- în ultimele patru cauze în care a asigurat apărarea pentru membrii familiei F., subînțelegându-se că referirea sa avea în vedere și Dosarul nr. x/36/2012, aceștia „nu i-au achitat niciun leu din onorariile convenite”, oferind, drept motiv, faptul că „au plătit foarte mulți bani unor avocați din București” și cerându-i să-i păsuiască; din această cauză, la un moment dat, le-a pus în vedere că, dacă nu îi achită onorariul, el „o să iasă din dosar”.
Astfel cum deja s-a evidențiat, inițiativa rezilierii contractului de asistență juridică cu doi din cei trei clienți ai săi, F. și O.O., nu i-a aparținut inculpatului, care nu a invocat vreodată neplata onorariului de către aceștia, ci celor din urmă, fiind adusă la cunoștința instanței de apel la termenele din datele de 12 septembrie 2013 și 10 octombrie 2013 (după înlocuirea în complet a judecătorului G., asupra căruia inculpatul a pretins că avea influență, cu judecătorul B.B.). De altfel, inculpatul însuși a precizat, în declarația analizată, că F. și O.O. sunt cei care au renunțat la serviciile sale.
- în cursul discuțiilor cu membrii familiei F., aceștia i-au spus că li s-a promis de „cineva de la București” că vor primi soluții bune și că „acea persoană de la București” putea să le garanteze soluții, ce urmau a fi obținute prin intermediul său și al unui alt avocat din Constanța.
Corelând afirmația inculpatului cu probatoriul anterior prezentat, rezultă, cu certitudine, că „persoana de la București” era inculpata B. și că avocatul din Constanța menționat drept unul dintre pretinșii intermediari era martorul X.
De remarcat (ca și în cazul inculpatei apelante pe baza aceleiași afirmații), lipsa oricărei reacții din partea inculpatului la nominalizarea sa drept un alt intermediar, prin care, conform susținerii interlocutorilor săi, „persoana de la București” (inculpata B.) le garanta acestora obținerea unor soluții favorabile.
În declarațiile date în fața instanțelor de judecată, fond și apel, inculpatul și-a completat afirmațiile cu următoarele precizări, reținute drept relevante:
- când dosarul a ajuns, în faza de apel, la Curtea de Apel Constanța, a fost angajat de C. să acorde asistență juridică pentru trei dintre fiii săi, F., O.O. și G.G., pe care îi apărase și la judecata în primă instanță.
Am fost angajat și am avut o legătură directă cu inculpatul F. în sensul de a-i asigura apărarea în Dosarul nr. x/118/2010.A fost singura dată când am vorbit cu fiii familiei F. Motivul pentru care s-a purtat direct dialogul cu F. privitor la dosarul acestuia a vizat aspectul că C. în intervalul de timp respectiv era arestat. În rest în celelalte dosare toate contractele mi-au fost semnate de către tatăl acestora, respectiv C. Pe C. îl cunoșteam de mult timp (declarație apel).
Afirmațiile inculpatului A. confirmă, ca și în cazul inculpatei B., faptul că martorul C. era singurul care se ocupa de angajarea avocaților pentru membrii familiei sale și stabilirea condițiilor de colaborare cu aceștia.
- contractul de asistență juridică pentru faza apelului a fost semnat la data de 22 octombrie 2012, convenind cu martorul C. un onorariu de 500 euro pentru fiecare inculpat, în total 1.500 euro, din care, în luna martie 2013, a primit numai suma de 3.000 lei, pentru care a eliberat chitanță.
Contractul de asistență juridică invocat de inculpat nu a fost identificat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate, în data de 10 iunie 2014, la sediul cabinetului său profesional (filele 313-315, vol. II, d.u.p.), iar acesta nu l-a prezentat nici în faza de urmărire penală, nici ulterior, ceea ce dovedește că un astfel de contract, în sensul de înscris, nu a fost vreodată semnat, deși el a fost invocat în împuternicirea avocațială pe care inculpatul a depus-o în Dosarul nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța, neputându-se stabili astfel realitatea onorariului afirmat de acesta (1.500 euro), pe care martorul C. nu l-a confirmat.
Curtea de Apel a constatat că acesta a prezentat în cursul cercetării judecătorești, în două copii xerox, una certificată pentru conformitate cu originalul de către apărătorul său ales (filele 51 și 145, vol. III, d.f.), o chitanță eliberată sub nr. 13 din data de 25 martie 2013, în care este consemnată încasarea, de la C. (tatăl clienților săi), a sumei de 3.000 lei, cu titlu de onorariu de avocat, conform contractului din data de 22 octombrie 2012.
Cu privire la chitanța respectivă, Curtea remarcă faptul că nu poartă serie și număr de înregistrare fiscală, fapt adus la cunoștința inculpatului, fără ca el să ofere vreo explicație și că nici acest înscris nu a fost găsit la sediul cabinetului său profesional, cu ocazia percheziției domiciliare.
În aceste condiții, Curtea de Apel consemnează că este îndreptățită să rețină că respectiva chitanță a fost întocmită pro causa, ulterior datei de 10 iunie 2014 (când împotriva inculpatului fusese deja formulată o acuzație), pentru a oferi o justificare sumei de 3.000 lei, încasată de la martorul C., prin intermediul martorului R. și că suma respectivă nu a reprezentat onorariu de avocat, ci „prețul” primit de inculpat pentru exercitarea influenței pe care a lăsat să se creadă că o avea asupra unuia dintre judecătorii din completul de apel, G., astfel cum rezultă din probatoriul anterior analizat.
- la un termen din luna februarie 2013, inculpata B., pe care atunci a cunoscut-o pentru prima dată, i-a spus, la sfârșitul ședinței de judecată, că membrii familiei F. au afirmat în fața sa că el a făcut „un aranjament” în legătură cu dosarul respectiv, iar acest fapt l-a revoltat, astfel că, imediat, i-a cerut socoteală lui C., reproșându-i că îl acuză de „aranjamente”, deși nu îi plătise nici măcar onorariul și cerându-i ca, până la următorul termen de judecată, din data de 26 martie 2013, să îi plătească cel puțin jumătate din onorariu, întrucât, în caz contrar, va renunța să mai acorde asistență juridică, context în care, la data de 25 martie 2013, a primi suma de 3.000 lei, pentru care a eliberat chitanța anterior menționată.
Revolta inculpatului față de afirmațiile pe care a pretins că le-ar fi auzit a fi fost făcute despre el, referitoare la „aranjarea dosarului”, nu s-a concretizat, astfel cum ar fi fost firesc, în lămurirea cu pretinsul autor al acelor afirmații a naturii colaborării lor sau, eventual, în renunțarea la acea colaborare, dacă ea nu presupunea din partea sa asumarea obligației de realizare a „aranjamentelor”contra cost promise clientului.
- când i-a reproșat lui C. ceea ce auzise că ar fi afirmat despre el, acesta a negat susținerea inculpatei B., afirmând că, dimpotrivă, „noi cu doamna avocat vrem să rezolvăm problema asta”; în discuțiile avute cu membrii familiei F., aceștia au susținut că inculpata respectivă le-a cerut, iar ei i-au dat sume de ordinul zecilor de mii de euro, pentru a face „aranjamente” la Curtea de Apel Constanța; într-o astfel de discuție, C. i-a spus, referindu-se la inculpata B., că „la câți bani am dat, mă așteptam să aibă și ea vreo legătură”, în sensul „aranjării” dosarului la Curtea de Apel Constanța.
Așadar, fiecare dintre cei doi inculpați a recunoscut că fusese informat, în mod explicit, de către membrii familiei F., în special de C., despre „aranjamentele” cu judecătorii promise de celălalt, fără a reacționa prin ruperea colaborării, astfel cum ar fi fost firesc să procedeze un avocat onest. Faptul că ambii inculpați și-au continuat nestingheriți colaborarea cu membrii familiei F., deși au susținut că aceștia nu le plătiseră onorariile, iar dacă am lua drept veridice afirmațiile apelantei B. ar rezulta că o bună perioadă de timp aceasta chiar i-ar fi consiliat juridic cu titlu gratuit, oferă credibilitate declarațiilor celor din urmă, care au afirmat că amândoi le-au promis, contra cost, realizarea de „aranjamente” cu judecătorii din completul de apel, pentru a le obține soluții favorabile.
Este real că, cu ocazia vizionării înregistrării ce confirmă declarația inculpatului A. (a intervalului 07:45-8:05), odată cu afirmația martorului C. în sensul că „am zis că poate dă și ea.” răspunsul inculpatului este unul expres și repetat, dar netranscris de organele de anchetă, în sensul că „nu cred că dă nicăieri”.
Această din urmă replică, deși importantă, nu disculpă inculpații ci confirmă reprezentarea pe care o avea C. cu privire la promisiunile inculpatei B. decurgând din dialogul anterior cu aceasta, precum și îndoiala, chiar certitudinea inculpatului A., că în fapt promisiunea avocatei nu va fi pusă în practică (aspect în final adeverit în speță), chestiune ce însă nu impietează asupra consemnării comiterii infracțiunii reclamate.
- înregistrarea ambientală, audio-video, a discuției purtate îndeosebi între inculpatul A. și martorul C., prezentată de către cel din urmă organului de urmărire penală (fila 280, vol. III, d.u.p.), al cărei conținut a fost transcris într-un proces-verbal (filele 265-287, vol. II, d.u.p.).
Această înregistrare a fost vizionată/audiată de Curtea de Apel și de Înalta Curte în ședința publică, întocmindu-se despre această activitate documentație aferentă, ocazie cu care inculpatul A. a confirmat că a participat la discuția înregistrată și că vocea de pe înregistrarea respectivă îi aparține.
Reiterăm mențiunea că discuția cu acesta, înregistrată ambiental de membrii familiei F., nu este esențială pentru stabilirea situației de fapt, pe care probatoriul anterior analizat (incluzând și declarațiile inculpatului respectiv) o dovedește în afara oricărui dubiu, ci doar confirmă fapte și împrejurări ce rezultă din acel probatoriu.
Astfel, din discuția ce face în prezent obiectul examinării, la care a participat și martorul R. (notat cu I), reținem, cu relevanță pentru fapta săvârșită de inculpatul A., următoarele replici aparținând, în principal, acestuia și, respectiv, martorului C.:
A. - (…) Acum, într-adevăr, nici nu știam ce legături are aia!. Dar eu știu ce legături am aici! Dacă nu merge când îi vine rândul normal, dacă nu merge atunci, ca să vii cu cereri extraordinare să-ntoarcă?
C. - E problema dracu!
A. - E problema dracu! Nu se poate! Nu se face! E greu, e (…).
C. - Ei, acuma (…).
A. - Și de-aia eu ți-am zis din experiență că nu (…) Nu aicea! Că orice om are un blat, undeva (…).
C. - Acuma (…).
A. - Am și eu blat! Și eu mă gândesc! Ca să vină, să întorc aicea un dosar, s-au băgat ăștia ai mei vreodată? Păi, de când muncesc eu, nu s-a băgat nimeni, niciodată. Nici nu mi-a zis, nici, măcar „Domnule, dă-mi 100.000 și-l întorc!”. Nici măcar așa nu mi-a zis. Nu s-a băgat! Mi-a zis, nu-l repune la căi extraordinare. Când s-o termina și recursul, pa! Dacă până atunci ai o problemă și putem să te-ajutăm, te ajutăm! Știi? Uite-așa. Da’ cu-ntoarceri, din astea, p (…) mea, niciodată nu mi-a zis unul „Dă-mi 100.000 și ți-l întorc!”. Mi-a zis „Nu. S-a terminat!” (…).
C. - Eu le-am zis „bă, tată, ți-aduci aminte c-am stat de vorbă?”. Și mi-a zis așa, c-ar fi avut o discuție cu G., dar (neinteligibil) e pornită pe noi. N-a zis așa, tată? Și i-am zis lu’ ăsta: „bă (…)”.
A. - (neinteligibil) și ne înțelegem și să nu mai tot vorbim (…) înțelegi? Deci (…) Că sunteți toți frații aici (…).
R. - Da, da, da, păi de aia ne-a adus pe toți, ca să nu mai comentăm la (…).
A. - H. e pornit (…) (neinteligibil), când o să pot să scap (…) că-i nebunul lângă mine (…) „domnule, dă-mi-o măcar în jos, dacă nu poți așa (…) dați-mi în jos, că poți” (…) și mi-a spus „când o să scap de nebun (…)” cu H. (…) (neinteligibil).
Rezultă că judecătorul cu care inculpatul susținea că avea „blatul” în dosar era G., afirmând în mod explicit că a și discutat cu acesta, care i s-ar fi destăinuit că nu putea să acționeze în sensul dorit din cauza colegului de complet („nebunul de H.”), inculpatul stăruind ca măcar pedepsele să fie reduse („date în jos).
Din aceeași discuție:
A. - Eu nu știu ce-ați vorbit voi, de aia zic, nici nu mă interesează (…).
C. - Știi ce-am zis?
A. - (…) nici nu mă interesează, ce bani au cerut și nici nu vreau să știu!
C. - Nu, bine!
A. - (…) (neinteligibil) să fiu amestecat cu ei! Mie-mi zici așa; când ai, treci și-mi zici „Băi, A., mai am 20 de milioane, acum, ia-i ca să (…) ai 30 deja luați, uite încă 0”. Și s-au făcut 50 de milioane, da?
C. - Da.
A. - Bine, nea C., lasă-i aici. (…).
A. - Dacă tu veneai la mine, da?
R. (…) Dacă tu veneai la mine, da? Și mă-ntrebai „Nea A., vreau și eu să mă aperi în procesul ăsta care-l avem acuma?”. Și eu ziceam „Ioane, știi cât e onorariul meu? 3.000”.
R. - Nu-i problemă de onorariu, da’ de ce-a mințit?
A. - Nu. Ce faci (…) pentru 3.000, ce faci de 3.000? Intru în sală, scriu cereri, fac aia, fac aia. N-aveam curaj să-ți zic că trebuie 3.000 pentru așa.
C. - Da.
A. - Da’ ziceam, de 3.000, intru în sală, corect, eu! Și-ți fac cereri, scris, alea, alea, alea, alea și vedem, ce iese, iese! (…).
C. - Eu de-asta am venit, știi, să vorbesc, ești avocat la ei, dacă trebuie (…) deci ea mi-a zis (…). nu se pune problema, da? Și începând de azi, dacă tu ai zis că nu ai luat bani pentru S. (…).
A. - Nu mă, eu am luat 30 de milioane care (…).
C. - Oprește-te!
Rezultă recunoașterea explicită de către inculpat a primirii, anterior discuției respective, a sumei de 3.000 lei, despre care nu avea „curaj” să afirme că era altceva decât „onorariul” său (ceea ce dovedește că acea sumă nu avea, în realitate, acel titlu legal).
- În ceea ce privește declarația martorului G.G. din cursul cercetării judecătorești în primă instanță (filele 203-205, vol. IV, d.f.) este real că nu a fost reținută de Curtea de Apel, „în condițiile în care acesta a prezentat un scenariu fantasmagoric, lipsit nu doar de suport probatoriu, dar și de credibilitate, pe care nici inculpații nu l-au susținut”.
Astfel, martorul, audiat la termenul din data de 14 iulie 2015, a făcut referire la un agent S.R.I. „x”, care, pentru a-l proteja pe procurorul N.N., ce întocmise rechizitoriul în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța, a complotat cu procurorul K.K., care a întocmit rechizitoriul în prezenta cauză, împotriva inculpaților A. și B., pe motiv că aceștia descoperiseră „ilegalitățile” comise de primul procuror. De asemenea, martorul a susținut că același agent Serviciul Român de Informații urmărea „să-l lege” pe inculpatul A., care „era pe mână” cu procurorul N.N., astfel cum doreau și unii dintre colegii săi de breaslă, care vroiau să-l vadă „băgat la pușcărie”, iar inculpata B. a căzut și ea în „această plasă”.
Fără a mai aprecia, în apel, drept fantasmagorice aceste declarații în contextul în care se coroborează, fie și parțial, cu cele afirmate și de numitul R., esențial este că afirmațiile martorului cu privire la sumele de bani cerute și date celor doi inculpați și titlul cu care au fost remise lor nu sunt credibile, în condițiile în care niciunul dintre aceștia nu l-a indicat ca participant la pretinderea, convenirea și plata către ei a acelor sume.
Sintetizând, în timpul judecării, în faza apelului, la Curtea de Apel Constanța, a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/36/2012, privind pe inculpații C., F., R., R.R., O.O., G.G., T., S., S.S., T.T. și U.U., înregistrată pe rolul instanței respective la data de 16 iulie 2012 și finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive la data de 17 iunie 2014, inculpatul A., angajat, la data de 22 octombrie 2012, ca avocat ales al inculpaților F., O.O. și G.G., în perioada ce a urmat acelei date a solicitat o sumă de bani primind, de la tatăl acestora, și el inculpat în aceeași cauză, C., prin intermediul altui fiu, R., suma de 3.000 lei, lăsând să se creadă că avea influență asupra judecătorului G., unul dintre membrii completului de judecată și că va interveni pe lângă acesta, pentru a-l determina să pronunțe o hotărâre favorabilă membrilor familiei F. (cel puțin de reducere a pedepselor mari aplicate de prima instanță).
Judecătorul cu care inculpatul susținea că avea „blatul” în dosar era așadar G., A. afirmând în mod explicit acest lucru în cuprinsul înregistrărilor efectuate, aspect ce se coroborează pe deplin cu depozițiile de martori ale celor mai mulți din membri familiei F., în principal C., R. și F.. Mai mult, coinculpata B. a recunoscut colaborarea cu un client care a informat-o, în mod explicit, chiar la momentul când a contactat-o, despre „aranjamentele” pe care urmărea să le realizeze în dosar prin A.
Sub celălalt aspect juridic necesar pentru întrunirea infracțiunii, avem recunoașterea explicită de către inculpatul A. a primirii sumei de 3.000 lei, despre care probator s-a dovedit - că nu avea „curaj” să afirme că era altceva decât „onorariul” său.
Faptul real al prestării de către inculpatul A., pentru clienții săi, a unor servicii de asistență juridică, în considerarea cărora era îndreptățit la primirea unui onorariu, nu exclude existența traficului de influență, câtă vreme acesta s-a obligat, contra cost, primind suma anterior menționată, față de cel care a negociat cu el în numele acelor clienți, nu doar la o prestație profesională onestă, ci și la obținerea unei soluții favorabile, prin exercitarea unei pretinse influențe asupra unuia dintre judecătorii care avea competența funcțională de a pronunța o astfel de soluție, indiferent dacă acea influență era sau nu reală și dacă vreo sumă de bani a ajuns sau nu la acel judecător.
Nu în ultimul rând, dat fiind inclusiv contextul procesual, instanța de judecată de apel nu constată vicii, nelegalități în materia formulei și modului de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la această faptă comisă de inculpatului A., astfel încât și criticile sub aceste aspecte sunt de îndepărtat.
De asemenea, inculpata B., angajată, la data de 22 octombrie 2012, ca avocat ales al tuturor celor 11 inculpați anterior nominalizați (inclusiv cei apărați și de inculpatul A.), în perioada ce a urmat acelei date a pretins și a primit, de la C., suma de 20.000 euro, promițându-i că, prin interpuși cu pretinsă influență asupra aceluiași judecător din completul de apel, G., îl va determina pe acesta să pronunțe o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța sau de restituire a acesteia la Parchetul de pe lângă acea instanță, reînnoind promisiunea și după înlocuirea în completul de apel, la data de 12 septembrie 2013, a judecătorului anterior nominalizat cu judecătorul B.B.
Chiar pe baza afirmațiilor și înscrisurilor emanând de la inculpată, aceasta nu doar a cerut dar a și primit, de la singura persoană cu care ea însăși a precizat că și-a negociat prestația, și anume C., suma pe care tot ea a afirmat-o, adică 20.000 euro.
Astfel cum rezultă și din restul probatoriului analizat, în schimbul sumei de 20.000 euro, disimulată în onorariu, cerută și primită de la martorul C., inculpata l-a lăsat pe acesta să creadă că avea posibilitatea ca, prin intermediari, în mod expres nominalizat - coinculpatul A. și avocatul X. - „A fost așa. A. care discuta și eu ți-am zis cu cine vorbesc, cu X.. Ai venit aicea și ai spus așa: „nu mai vorbiți cu X., pentru că a venit R., c-a rezolvat-o A. și că costă 15.000”. Ai zis așa ?” (vol.2, fila 29, cu trimitere la f. 9 rechizitoriu) -, să obțină, în faza de apel a Dosarului nr. x/36/2012, o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță sau de restituire la parchet, prin influențarea, în acel scop, a judecătorului G., chiar dacă nu îl cunoștea personal.
Împrejurarea că inculpata a prestat, în mod real, pentru clienții săi, servicii de asistență juridică, în considerarea cărora era îndreptățită la primirea unui onorariu, nu exclude existența traficului de influență, câtă vreme, în schimbul sumei de bani cerute și încasate, inculpata s-a obligat, față de cel cu care a negociat-o, nu doar la o prestație profesională onestă, ci și la obținerea uneia dintre soluțiile promise (casare cu trimitere spre rejudecare la prima instanță sau restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale), prin exercitarea influenței, indiferent dacă acea influență era sau nu reală și dacă vreo sumă de bani a ajuns sau nu la judecători.
Totodată, inculpata B., ulterior datei de 06 martie 2014, când C. a formulat împotriva sa, la Direcția Națională Anticorupție, un denunț cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de corupție, despre care a aflat pe căi ce nu au fost lămurite de către organul de urmărire penală, i-a transmis autorului denunțului respectiv, prin intermediul fiului său, R. și al concubinei acestuia din urmă, U., amenințări cu acte de violență fizică și cu moartea, dar și cu influențarea judecătorului B.B. (care, începând cu termenul din data de 12 septembrie 2013, îl înlocuise în completul de apel pe judecătorul G.), în sensul de a-i aplica o pedeapsă foarte severă, cu executare în regim de detenție, pentru a-l determina astfel să renunțe la susținerea acelui denunț.
Raportat la această stare de fapt ar fi fost de adus în discuție infracțiunea de influențare a declarațiilor (art. 272 N.C.P.).
- ”Art. 272 alin. (1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Obiectul juridic este reprezentat de buna funcționare a justiției și, în ansamblu, de societate și de ordinea juridică pe care o reclamă funcționarea propice a acesteia, a statului de drept.
Privind prin prisma elementului material al infracțiunii ce îl constituie acțiunea de a încerca să determine sau de a determina o persoană:
- să nu sesizeze organele de urmărire penală;
- să nu dea declarații;
- să își retragă declarațiile;
- să dea declarații mincinoase;
- să nu prezinte probe.
aparența în fapt,comparativ cu speța de față, este una evidentă.
Pe lângă elementul material al infracțiunii, incriminarea de la art. 272 prevede și două cerințe speciale pentru a putea fi constatată săvârșirea acestei infracțiuni, și anume:
- ca acțiunea de încercare de a determina sau de determinare să aibă loc prin:
a) Corupere;
b) Constrângere;
c) Altă faptă cu efect vădit intimidant.
Infracțiunea prevăzută de art. 272 N.C.P. nu are forme agravate sau atenuate stipulate de legiuitor, acesta făcând doar mențiunea că, în cazul în care una dintre modalitățile de comitere - corupere sau actul de intimidare -, ar constitui prin ea însăși o infracțiune, se vor aplica regulile de la concursul de infracțiuni. Deși nu este menționată expres, considerăm că același raționament se poate aplica și în cazul în care constrângerea ar constitui prin ea însăși o infracțiune, de exemplu, cu este în cazul de față șantajul, și s-ar aplica tot concursul de infracțiuni, dat fiind că infracțiunile ce s-ar putea comite prin constrângere fizică sau morală au alt obiect juridic protejat, fiind și incluse în capitole distincte de cel privitor la infracțiunile contra înfăptuirii justiției, din care face parte art. 272 C. pen.
Dar pentru că suntem în ciclul judiciar al apelului, că Parchetul a atacat hotărârea numai privitor la cele specificate, o înrăutățire a situației în propria cale de atac sau aducerea în discuție a unui cadru penal mai complex pentru inculpați nu poate fi abordat.
Încheiem prin a puncta și critica apelantei inculpate B. vizând învinuirea comiterii unei infracțiuni de corupție prin prisma faptului că „atitudinea în exercitarea profesiei în cadrul acelui dosar a fost diametral opusă unei persoane care ar fi avut influență asupra completului de judecată, în condițiile în care a formulat cerere de recuzare împotriva celor doi judecători membri de complet, aspect probat prin declarația martorului C.” prin raportare tocmai la declarația acestuia din urmă din apel, care a înțeles să dea răspuns concret acestor critici - „este real că în dos. 936 s-a formulat o cerere de strămutare, motivul a fost o stare de tensiune între clanuri de romi, eu nu mai credeam, la momentul formulării cererii nici în avocați și nici în înțelegerea cu judecătorii de la Curtea de Apel Constanța” și.”Știu că avocata a fost amendată în dosarul Curții de Apel Constanța însă amenda respectivă i-a fost aplicată de judecătorul H. care știu că era o persoană foarte corectă”.
Nu în ultimul rând, raportat la infracțiunea de șantaj, s-a invocat că pretinsa amenințare nu avea cum să-i provoace lui C. o stare de temere. Instanța de apel reține că, adresarea unei amenințări simple de “omor” din partea inculpatei la adresa persoanei martorului ar fi într-adevăr discutabilă sub aspectul producerii unei temeri reale acestuia, însă în contextul în care afirmația a fost acompaniată cu indicarea unor intermediari cu potență dar și cu influențarea judecătorului B.B. în sensul pronunțării unor soluții judiciare negative la adresa sa, coroborat cu confirmarea de către C., inclusiv în apel, a unei temeri reale, susținută și de ceilalți membrii de familie, totul este plauzibil.
III. Fapta săvârșită de inculpatul A. în legătură cu Dosarul nr. x/212/2011 al Curții de Apel Constanța (pct. 3 din rechizitoriu)
Se impută că, la începutul lunii noiembrie 2013, în timpul judecării, în faza de recurs, la Curtea de Apel Constanța, a cauzei ce a făcut obiectul unui dosar, cu prim termen la data de 19 septembrie 2013 și finalizată, prin pronunțarea unei decizii definitive, la data de 15 noiembrie 2013, inculpatul A. a pretins suma de 10.000 euro, de la martorul J., pe care îl asista juridic în calitate de avocat ales, lăsându-l să creadă că avea influență asupra unuia dintre judecătorii din completul ce reținuse cauza în pronunțare, G., pe care îl putea determina să hotărască respingerea căii de atac promovate de Parchet împotriva hotărârii prin care acesta fusese achitat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Pentru a reține această situație de fapt, Curtea de Apel a avut în vedere mijloacele de probă enunțate, ce au fost reproduse integral anterior, respectiv:
- înscrisurile din Dosarul nr. x/212/2011 al Curții de Apel Constanța (atașate, în copii certificate, în dosarul anexat prezentului dosar) și informația furnizată de Penitenciarul Poarta-Albă (fila 133, vol. III, d.f.), din care rezultă următoarele aspecte faptice relevante:
- prin rechizitoriul emis în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța i-a trimis în judecată pe inculpații J. și Z.Z., sub acuzația săvârșirii infracțiunii de viol, cel dintâi în stare de recidivă postcondamnatorie, asupra persoanei vătămate Y.Y.;
- prin sentința penală nr. 194 din data de 14 februarie 2013, prima instanță, respectiv Judecătoria Constanța, într-un complet compus din judecătorul U.U.U., a dispus achitarea ambilor inculpați, reținând incidența cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P.;
- sentința anterior menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, care a solicitat condamnarea inculpaților;
- în recurs, cauza a parcurs două termene de judecată, la datele de 19 septembrie 2013 și 31 octombrie 2013, când au avut loc dezbaterile, pronunțarea fiind amânată, în mod succesiv, la datele de 01 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013 și 15 noiembrie 2013;
- completul de recurs a fost compus, la toate termenele, din judecătorii G. (președintele secției penale a Curții de Apel Constanța, astfel cum deja s-a evidențiat la pct. I și II), E. și A.A.;
- în fața instanței de recurs, inculpatul J. a fost asistat juridic de doi avocați aleși, respectiv A. și A.A.A., care îl apăraseră și la judecata în primă instanță;
- prin Decizia penală nr. 994/P din data de 15 noiembrie 2013, instanța de recurs a admis calea de atac exercitată de Parchet, a casat sentința penală pronunțată de prima instanță și, în rejudecarea cauzei, i-a condamnat pe ambii inculpați la pedeapsa de 5 ani închisoare, iar, în cazul inculpatului J., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse anterioare, de 1 an închisoare, dispunând ca acesta să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare;
- condamnatul J. a fost încarcerat, pentru executarea pedepsei respective, în Penitenciarul Poarta-Albă, la data de 25 noiembrie 2013.
- procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu identitate atribuită I. în faza de urmărire penală, declarațiile aceluiași investigator din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, declarațiile martorilor J. și K. din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, declarațiile martorilor L. și M. din cursul cercetării judecătorești, declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești, informațiile furnizate de Penitenciarele Poarta-Albă, Spital Poarta-Albă, Tulcea și Slobozia și înregistrările ambientale autorizate, întreg acest probatoriu urmând a fi prezentat și analizat prin coroborare, întrucât numai astfel este posibilă deslușirea situației de fapt.
Investigatorul sub acoperire cu identitate atribuită I., a cărui folosire a fost autorizată de procuror, conform art. 2241 și urm. C. proc. pen. anterior și art. 261 din Legea nr. 78/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02 decembrie 2013, acea autorizare fiind prelungită ulterior, pentru încă 30 de zile, începând cu data de 01 ianuarie 2014 (filele 45-47 și 68-69, vol. I, d.u.p.) a fost audiat, în condițiile art. 148 alin. (8) rap. la art. 127 lit. d) C. proc. pen., fără prezența sa în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audio-video de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate,și de către instanța de apel.
Potrivit art. 2241 alin. (1)-(3), art. 2242 alin. (1) și alin. (2) și 2243 alin. (1) C. proc. pen. anterior (în vigoare la datele întocmirii proceselor-verbale), investigatorul sub acoperire este lucrător operativ al poliției judiciare, care, în baza autorizației emise de procuror, culege date și informații referitoare la existența infracțiunii și identificarea persoanei față de care există presupunerea că a săvârșit-o, pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului, acele date și informații putând fi folosite în cauza penală și cu privire la persoana la care se referă autorizația. De asemenea, conform art. 261 alin. (1) și 7 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea în vigoare la aceleași date), scopul autorizării de către procuror a folosirii unui investigator sub acoperire este descoperirea faptelor, identificarea făptuitorilor și obținerea mijloacelor de probă, iar procesele-verbale încheiate de un astfel de investigator cu privire la activitatea autorizată desfășurată pot constitui ele însele mijloace de probă.
Or, reține instanța de apel, obiectivul propus prin introducerea acestui investigator sub acoperire în cauză nu și-a atins scopul atâta vreme cât investigatorul nu și-a adus aportul în descoperirea faptelor, identificarea făptuitorilor și obținerea mijloacelor de probă, având mai degrabă o atitudine „detașată” ce nici măcar nu reclama recurgerea la ascunderea identității acestuia. Posibil ca acest lucru să fie determinat și de aspectul că a fost autorizat de procuror, conform art. 2241 și urm. C. proc. pen. anterior și art. 261 din Legea nr. 78/2000 începând abia cu data de 02 decembrie 2013, așadar după pronunțarea Deciziei penale nr. 994/P din data de 15 noiembrie 2013.
Astfel, conform investigatorului sub acoperire, „cunoaște faptul că” inculpatul A. i-a pretins clientului său, J., suma de 10.000 euro, pentru a interveni pe lângă judecătorul G., unul dintre membrii completului de judecată, în vederea menținerii soluției de achitare pronunțate de prima instanță, susținând că avea influență asupra acelui judecător întrucât se cunoșteau personal, pe de o parte prin prisma originii etnice comune (macedoneană), iar, pe de altă parte, în considerarea relației de prietenie pe care o avea cu fiul judecătorului respectiv, K., de profesie avocat.
Investigatorul sub acoperire a furnizat și informația că, „ulterior s-a vorbit”, inculpatul ar fi crescut suma solicitată la 15.000 euro.
Înainte de pronunțarea deciziei din recurs, J. a părăsit teritoriul României, deplasându-se în Germania, după aflarea hotărârii de condamnare, a discutat telefonic cu inculpatul, căruia i-a reproșat că l-a mințit, nerespectându-și promisiunea de a-i obține soluția favorabilă și l-a amenințat că, din această cauză, „nu o să-i fie bine”, a revenit în țară, la sfârșitul lunii noiembrie 2013, fiind încarcerat în Penitenciarul Poarta-Albă, afirmând că „nu îmi aduc aminte exact, dar în sensul că inculpatul a ajuns la mâna lui” și l-a convocat pe acesta la locul de deținere, cu scopul de a-i solicita, în schimbul tăcerii, bani pentru întreținerea familiei sale (1.000 - 2.000 euro, lunar), iar inculpatul, fiindu-i teamă de o corecție fizică din partea fostului client, dar și de faptul că acesta ar fi putut da declarații împotriva lui, s-a deplasat pentru a-l vizita, de două ori, la penitenciarul anterior menționat, în preajma sărbătorilor de iarnă, una dintre acele vizite având loc la data de 24 decembrie 2013.
Cu privire la declarațiile martorului J., din faza de urmărire penală, datând din 05 decembrie 2013 și 23 ianuarie 2014 și, respectiv, din cursul cercetării judecătorești, datând din 11 februarie 2015 (filele 49-50 și 92, vol. I, d.u.p. și filele 66-68, vol. III, d.f.), Curtea de Apel a constatat următoarele:
Martorul a negat în permanență că inculpatul i-ar fi pretins vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă judecătorii din completul de recurs în vederea pronunțării unei soluții favorabile, cu mențiunea, făcută în de-a doua declarație din faza de urmărire penală, că nu dorește să facă precizări deoarece s-ar expune unor sancțiuni penale. Susținerea martorului, din declarația formulată în cursul cercetării judecătorești, că semnăturile, față-verso, de pe declarația anterior menționată (fila 92, vol. I, d.u.p.) nu i-ar aparține, este lipsită de temei, Curtea neidentificând niciun aspect care să-i permită a constata că acele semnături ar fi fost falsificate. De altfel, martorul a făcut afirmații neverosimile și cu privire la semnăturile de pe prima declarație din faza de urmărire penală (filele 49-50, vol. I, d.u.p.), susținând că cea de pe fila 50 (sfârșitul declarației) îi aparține, însă nu și cea de pe fila 49 (începutul declarației).
Poziția procesuală exprimată de martor este firească și în concordanță cu un drept recunoscut de lege, acela de a nu se autoincrimina, în raport cu infracțiunea de cumpărare de influență, în condițiile în care, la data primei audieri (05 decembrie 2013), organul de urmărire penală era deja sesizat cu privire la faptă, acea sesizare realizându-se din oficiu la data de 07 noiembrie 2013, astfel că martorul nu mai putea beneficia de cauza de impunitate prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Cu toate acestea, în declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul J. a relatat mai multe fapte și împrejurări, care confirmă susținerile investigatorului sub acoperire.
În concret, martorul J. a arătat că, în perioada procesului, a primit bani cu împrumut de la nașul său, L., astfel cum se întâmpla în mod frecvent, atât în lei, cât și în euro, fără a putea preciza cuantumul și susținând că a folosit acei bani numai pentru cheltuieli în familie, deși, în aceste condiții, nu se poate explica în mod rațional de ce a asociat acele împrumuturi tocmai cu procesul în care era implicat.
La rândul său, martorul L. a confirmat, în declarația din cursul cercetării judecătorești (filele 138-139, vol. III, d.f.), că, la nevoie, îl ajuta pe finul său cu bani, precizând însă că doar pentru cheltuieli minore, legate de traiul zilnic.
Martorul J. a mai arătat că, în perioada de amânare a pronunțării deciziei din recurs, a plecat din țară, în Germania, conform susținerii sale pentru a face o plimbare și cumpărături, fiind convins că nu este nicio problemă, în sensul că urma să fie menținută soluția de achitare din primă instanță. Fiind întrebat de Curte despre temeiul acestei convingeri, martorul a precizat că ea se baza pe probele dosarului, care, astfel cum deja s-a evidențiat, au fundamentat o decizie în sens contrar a instanței de recurs, care a pronunțat condamnarea sa.
De asemenea, martorul J. a arătat că, înainte de a pleca în Germania, l-a întrebat pe inculpat dacă plecarea sa constituia o problemă, iar cel din urmă i-a răspuns negativ, întrebându-l, însă, la rândul său, dacă va reveni în țară „în cazul când se întâmplă ceva”.
Martorul J. a mai arătat că, în mod cert, a aflat despre soluția de condamnare, chiar în ziua când a fost pronunțată, de la inculpat, pe care l-a contactat telefonic în acest scop, iar, atunci când a primit vestea, „s-a arătat surprins”, fără a-i reproșa însă ceva interlocutorului său. Martorul a susținut că, în timp ce se afla în Germania, l-a sunat și pe cel de-al doilea avocat ales, D.D.D., pentru a-l întreba despre soluția din recurs, dar acesta i-a spus că „nu știe ce s-a întâmplat cu pronunțarea” și i-a recomandat să-l sune pe inculpat, ceea ce el a și făcut.
În acest context, Curtea de Apel remarcă încercarea inculpatului, inexplicabilă din perspectiva unei relații oneste dintre un avocat și clientul său, de a se disocia de faptul anunțării martorului J. despre hotărârea definitivă de condamnare, acesta susținând, în declarația din cursul cercetării judecătorești (filele 11-13, vol. III, d.f.), în dezacord cu martorul respectiv, că a fost sunat de acesta, din Germania, abia după câteva zile de la pronunțarea deciziei din recurs și că martorul ar fi aflat despre acea decizie nu de la el, ci de la celălalt avocat ales, D.D.D.
Martorul J. a precizat că, după revenirea sa voluntară în țară, a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta-Albă la data de 25 noiembrie 2013 (fapt confirmat în mod oficial de către acea instituție, astfel cum deja s-a evidențiat) și că, după câteva zile, l-a contactat telefonic pe inculpat, iar nu și pe celălalt avocat ales, pentru a discuta despre promovarea unei cereri de revizuire, context în care inculpatul l-a vizitat la acel loc de deținere, înainte ca el să dea prima declarație la Direcția Națională Anticorupție (la data de 05 decembrie 2013).
Confirmând această afirmație a martorului, informațiile furnizate de Penitenciarul Poarta-Albă, prin adresa din data de 25 martie 2015, la cererea din oficiu a Curții, relevă că prima vizită făcută de inculpat martorului J. a avut loc la data de 27 noiembrie 2013 (fila 285, vol. III, d.f.).
Este probat astfel indubitabil caracterul mincinos al afirmației inculpatului, din declarația formulată la termenul din data de 14 ianuarie 2015 (filele 11-13, vol. III, d.f.), care a premers obținerii acelor informații, în sensul că el ar fi aflat despre revenirea în țară și încarcerarea martorului J. abia la jumătatea lunii decembrie 2013, de la niște polițiști, în timp ce acorda asistență juridică într-o altă cauză și că l-a vizitat pe acesta, pentru prima oară, la data de 19 decembrie 2013.
Curtea constată și faptul că, la data primei vizite a inculpatului (27 noiembrie 2013), decizia instanței de recurs nu fusese încă motivată, acest fapt realizându-se, conform mențiunii din acel înscris oficial, abia la data de 11 decembrie 2013, astfel că motivația unei întâlniri cu clientul în vederea promovării unei cereri de revizuire este falsă, o astfel de cerere nefiind, de altfel, niciodată promovată, astfel cum au recunoscut atât martorul J., cât și inculpatul însuși.
Pe de altă parte, deși martorul J. a susținut că ar fi încheiat cu inculpatul un contract de asistență juridică, pentru cererea de revizuire și chiar că el i-ar fi plătit acestuia un onorariu, acel contract nu a fost prezentat Curții, de către niciunul dintre ei, concluzia firească fiind că actul respectiv nu există în realitate, astfel cum inculpatul a și recunoscut în declarația din cursul cercetării judecătorești (filele 11-13, vol. III, d.f.).
Afirmația mincinoasă a martorului referitoare la acel contract, precum și la semnarea de către el a unui împuterniciri avocațiale pentru inculpat, în baza contractului respectiv (în fapt, inexistent), nu poate fi interpretată decât ca o influențare a declarației sale de către cel din urmă, în condițiile în care inculpatul a prezentat, pentru a i se permite vizitarea martorului, în Penitenciarul Spital Poarta-Albă, la data de 24 decembrie 2013, împuternicirea avocațială din 2013, care nu poartă, însă, tocmai semnătura clientului (filele 142-143, vol. I, d.f.).
Revenind la declarația martorului J. din cursul cercetării judecătorești, Curtea de Apel reține și afirmația acestuia, că nu i-a cerut niciodată și celui de-al doilea avocat ales din cursul procesului, D.D.D., să-l viziteze la penitenciar, în legătură cu intenția (doar afirmată, niciodată materializată) de promovare a unei cereri de revizuire, întrucât nu avea o relație atât de apropiată cu acesta precum cea avută cu inculpatul, cu care, conform susținerii sale, „vorbea în largul lui”, precum și afirmația că el i-a cerut inculpatului să-l viziteze la penitenciar, de 4-5 ori, pentru a se lămuri de ce a fost condamnat, în urma discuțiilor care durau de fiecare dată 10-20 de minute, răspunsul acestuia fiind invariabil că „a fost condamnat degeaba”.
Informațiile furnizate, la cererea din oficiu a Curții, de Penitenciarele Poarta-Albă, Spital Poarta-Albă, Tulcea și Slobozia (filele 225-226, 267-269, 271 și 285-305, vol. III, d.f.) dovedesc că, în realitate, inculpatul l-a vizitat pe martorul J., în perioada 27 noiembrie 2013 - 24 martie 2014, de nu mai puțin de 10 ori.
Întrucât singura explicație dată de inculpat acestor numeroase vizite, unele care s-au succedat la interval de mai puțin de o săptămână, și anume aceea a discuțiilor legate de introducerea unei cereri de revizuire a hotărârii definitive de condamnare, este lipsită de credibilitate, câtă vreme o astfel de cerere nu reclama o urgență care să justifice deplasarea lui la penitenciar inclusiv în ajun de Crăciun și An Nou (la datele de 24 și 30 decembrie 2013) și, mai ales, nu a fost niciodată formulată, iar acesta nu a susținut vreodată că ar fi fost șantajat de martorul J. cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromițătoare pentru el, Curtea reține că prezența sa repetată la locurile de deținere a fostului client (cu care nu mai stabilise raporturi de asistență juridică) nu putea avea, în mod rațional, un alt scop decât acela al determinării celui din urmă la nu a da declarații împotriva sa, în legătură cu fapta pentru care se declanșase deja o anchetă penală, în condițiile în care martorul fusese chemat, pentru audiere, la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, în data de 05 decembrie 2013, aspect de care inculpatul a luat cunoștință cel mai târziu la data de 24 decembrie 2013, astfel cum el însuși a recunoscut.
Acest scop urmărit de inculpat, pretinderea de către martorul J., în schimbul tăcerii sau al unei declarații favorabile, a unor „compensații” materiale din partea celui dintâi, acceptarea plății acelor „compensații” de către inculpat, sfaturile date de acesta martorului cu privire la conținutul declarației pe care urma să o dea la Direcția Națională Anticorupție în privința sa și reafirmarea de către inculpat a unei relații de încredere cu judecătorul G., cu care ar fi discutat personal despre dosarul cauzei după pronunțarea deciziei din recurs, rezultă, în afara oricărui dubiu, din înregistrarea autorizată a discuției ambientale purtate între cei doi, la data de 24 decembrie 2013 (în absența încheierii unui contract de asistență juridică), în incinta Penitenciarului Spital Poarta-Albă.
Din înregistrarea respectivă, realizată în mod autorizat la data de 24 decembrie 2013, Curtea reține drept relevante următoarele pasaje, pe parcursul expunerii cărora va prezenta și aspecte având legătură cu conversația, ce rezultă din alte mijloace de probă, precum și susținerile făcute, în declarațiile din cursul cercetării judecătorești, de către cei doi interlocutori, inculpatul A. și martorul J.:
J. - M-a chemat la Direcția Națională Anticorupție să dau declarații (…). Știi ce, mă crezi că iau Xanax ca să mă liniștească (…). Stau și eu la căldură (…). Păi și ce vrei, să-mi vină aia (…) Hai bă, A., nu știu ce o să fie (…) Și până la urmă m-a chemat la Direcția Națională Anticorupție să dau declarație.
A. - (…) nicio altă variantă (…) cretin. N-are pe cine să cheme, pe cine? Pe.
J. - Dacă eu le zic că nu dau nicio declarație și că (am venit) de la K.K. (n.r. procurorul K.K., care a efectuat urmărirea penală în prezenta cauză), la spital aicea (…).
A. - Da, da.
J. - Tu mi-ai tot bătut apropouri. Dacă ei vor numai alte (…) o mierlim (…). În două zile ajung la (…) E simplă treaba, nu am știut (…). Asta e ideea, deci mă distrug. Sâmbătă dimineața de când au venit, m-au dus pe cameră. Am o problemă, frate, ai înțeles?
A. - (…) tu cu nevastă-ta dacă dai declarații. Și în afară de aia ți-o bagă și pe nevastă-ta (…).
J. - O distruge, nu mai are ce să-i facă, ai înțeles? Aici pe a patra sunt toate neamurile mele.
În cursul cercetării judecătorești în primă instanță, a fost audiată, ca martor, soția martorului J., H.H., care a afirmat că nu l-a întâlnit niciodată pe inculpatul A., despre care știe, din auzite, doar că a fost avocatul soțului său, negând că ar fi primit, de la oricine, vreo sumă de bani după încarcerarea acestuia, iar, la restul întrebărilor care i-au fost adresate cu privire la fapte și împrejurări cu relevanță în speță, răspunsul ei invariabil a fost „nu știu”/„nu cunosc” (fila 333, vol. III, d.f.), conduita martorei, motivată în mod evident de dorința de a nu face afirmații care l-ar fi putut incrimina și pe soțul său, fiind firească.
J. - (…) căldură frumos. De unde atâta ură, să se folosească de mine mă, ce dracu? Cine are grijă și de familie?
A. - Eu!
Curtea de Apel reține că răspunsul spontan, neechivoc și categoric al inculpatului, la o întrebare clară a interlocutorului său, confirmă susținerea investigatorului sub acoperire, în sensul că martorul J. i-a cerut, în schimbul tăcerii, bani pentru întreținerea familiei sale.
J. - Tre’ să stau numai la căldură. Dacă mă mută pe carantină, pe a patra (…) ieri mi-au adus tu știi câtă mâncare? Nici nu m-am apropiat de mâncare.
A. - (…) Ca să te rupă, K.K. ăsta o să sară pe tine acum „hai că o să avem grijă” (…).
J. - Băi A..
A. - Ei vor să te facă să (…).
A. - O să vină și la mine să îmi ceară socoteală (…) nevastă-ta (…) martor (…) la mine în birou bani.
J. - Da spune-mi și mie, mie îmi zic acum că (…).
A. - Care e problema, te-au forțat să spui (…) Andrei (n.r. procurorul K.K.) ăsta e un om foarte periculos. X., băiatul ăla X., i-a zis, ai lui.
A. - (…) ai înțeles? O să te cheme pe tine (…) ai înțeles? „Te lăsăm să te gândești. Gândește-te bine.” (…).
A. - Eu cum pot să te ajut pe tine (…) cât ești aici, pot să te ajut când mă chemi, când ai nevoie de ceva (…) dacă vrei să te ajut, să-ți fac, să pun acolo.
J. - Băi băiatule, înțelege că dacă eu nu dau declarații, ajung pe a patra, într-o săptămână ajung (…) Eu nu am voie să stau nici un pic în frig. Tu știi câte intervenții am făcut să ajung la spital, la căldură? Nu-ți imaginezi câte șpăgi: 200, 200, 200.
J. - Știi ce înseamnă? Eu știu, eu știu (…) interlop. Eu sunt interlop?! Îți sparg moaca. Fără rețetă, fără pachet, fără telefoane. O ia razna nevastă-mea (…) Ai înțeles ce zic? Nu știu ce să fac, cum să fac.
J. - K.K., dacă nu dau declarații. Acum s-o crezi tu (…) Gândește-te cum e mai bine, gândește-te mai bine și fă-o cum îți vine ție mai bine (…) A.L, ți-o zic bărbătește, tu dacă ai ajuns aici, fără (…), fără (…), fără (…).
A. - Da, știu. (…).
J. - Zi-mi o modalitate, vreau să mă duc să dau declarație.
A. - Ce să-ți zic, n-am ce să-ți zic (…).
J. - A., te rog, jur pe Dumnezeu, n-are cine să aibă grijă de familie.
A. - Ce să-ți zic, ce să-ți zic? Cum să te ajut?
J. - Ce să mă ajuți, mă A., ce să mă (…) dacă nu te cunoșteam A. (…). Cum să mă ajuți (…). Îți mai spun, dau declarația și mă duc la el, o să vezi. (…).
J. - Nu. O să declar că am dat (…).
J. - Bun. Fii atent cum facem: (…) te întâlnești cu M., îi dai 100 de milioane, ai 100 de milioane?
A. - (…) nu că băieții tăi, că (…).
J. - Fii atent cum facem: îl suni pe M., după ce îi suni pe ei (…) îți spun aici în fața lor, uite așa. (…).
J. - A., atâta vreau (…). Am vorbit cu E.E.E. Lasă-mă. (…). Lasă-mă. Eu o sun. Vorbesc cu ea.
A. - „Bună ziua”. „Bună ziua. Dai declarație?”. „Da”.
J. - Nu mai vreau (…) banul tău, decât cât trebuia să-i dau. Altceva nimic.
A. - OK. (…).
J. - Eu zilele astea mă duc și-i zic „nu vreau să dau declarații”. Până acum nu am dat declarația asta. Deci nu cred. Deci asta o fac A. pentru tine (…) mă crezi că plâng seară de seară că nu-mi văd copilul? (…).
J. - Să-ți dea Dumnezeu sănătate! N-am mai văzut așa ceva (…). Azi vreau să-i dai banii, să (…) A., ai înțeles? Am fost, am ieșit la cumpărături, s-au dus banii! (…). Una la mână (…). A doua la mână (…). Doar atât. Altceva nu vreau decât două lucruri.
A. - Fă-mi legătura cu cineva din familie (…) deci, când îți zic verde, verde, da?
J. - Nu poate să-i dea 1.500?
A. - (…) la ce declarație.
Acest schimb de replici (necontestate) ar dovedi acceptarea de către inculpat a pretențiilor martorului J., de a-i remite sume mari de bani, pentru a nu da declarație împotriva sa, comportament care nu poate fi explicat în mod rațional, pentru o persoană cu pregătirea și experiența inculpatului, decât prin temerea de caracterul acuzator al declarației martorului, pe care, astfel cum s-a mai evidențiat, nu l-a denunțat vreodată că l-ar fi șantajat cu darea în vileag a unor fapte nereale.
Numitul M., la care făcea referire martorul J., a fost identificat în persoana vărului și, totodată, finului acestuia, M., care a fost audiat ca martor în cursul cercetării judecătorești (fila 140, vol. III), negând că ar fi primit bani de la inculpat, pentru primul martor sau familia sa.
J. - Uite cum facem, dacă el a insistat să mă duc acolo să dau declarație, o să bată la ochi. Mai bine dau declarație.
A. - Da, da (…). Nu mi-a luat, nu mi-a cerut. Onorariul i-am dat și (…).
J. - (…) bine A.. (…).
A. - Eu vreau totuși asta. Deci dosarul acuma când am scos hotărârea, alaltăieri când am fost la tine (…) Mi-a zis G. că se întoarce înapoi în arhiva Judecătoriei Constanța. (…) nu mai lucrează la asta. (…).
Cu privire la partea finală a acestei replici a inculpatului (singura care a făcut obiectul unei contestări din partea sa), Curtea de Apel menționează că ea apare transcrisă, în procesul-verbal de redare certificat de procuror (filele 177-183, vol. I, d.u.p.), în varianta: „Mi-a zis G. că se întoarce înapoi în arhiva Judecătoriei Constanța. G. a zis că nu mai lucrează la ea”, iar, în raportul de constatare tehnico-științifică din data de 31 ianuarie 2014 (filele 153-158, vol. I, d.u.p.), în varianta: „Mi-a zis (N.I. - neinteligibil) înapoi la arhiva Judecătoriei Constanța. (N.I.). (N.I.) nu mai lucrează la asta”. Audierea nemijlocită a înregistrării (fila 159, vol. I, d.u.p.) relevă, cu certitudine, rostirea de către inculpat, în prima frază, a numelui G., în modalitatea pe care Curtea a reținut-o: „Mi-a zis G. că se întoarce înapoi în arhiva Judecătoriei Constanța”.
Referirea la judecătorul G. (unul dintre membrii completului de recurs) în contextul dialogului anterior reprodus nu poate avea, în mod rațional, altă semnificație decât aceea a reafirmării de către inculpat, față de interlocutorul său, a influenței pe care a lăsat să se creadă că o avea asupra acelui judecător, dar care nu a produs efectul promis (menținerea soluției de achitare) din motive independente de voința sa.
În dovedirea situației de fapt pe care Curtea a reținut-o, relevantă este și înregistrarea ambientală autorizată a discuției dintre procuror și martorul J., realizată la data de 23 ianuarie 2014 în incinta Penitenciarului Poarta-Albă, al cărei conținut a fost transcris într-un proces-verbal întocmit de procuror (filele 93-101, vol. I, d.u.p.).
În acest context, Curtea menționează că prezența procurorului, pentru efectuarea unor activități procesuale, în incinta locului de deținere a martorului, la data realizării înregistrării, a fost confirmată prin adresa din data de 25 martie 2013 a Penitenciarului Poarta-Albă (fila 285, vol. III, d.u.p.).
De asemenea, Curtea menționează că, deși și la data acestei înregistrări, ca și la data celei anterior analizate, martorul J. se afla sub tratament psihotrop, nu există motive pentru a considera că acesta nu avea capacitatea psihică de a discerne asupra afirmațiilor sale, martorul însuși afirmând, pe parcursul discuției înregistrate, că „acuma, uite, sunt mai bine”.
Această înregistrare, comunicată în cursul cercetării judecătorești, într-un duplicat al suportului optic original, de către Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, a fost audiată în ședința publică de la termenul din data de 07 octombrie 2015, observațiile inculpatului, de care Curtea va ține seama, fiind consemnate în procesul-verbal întocmit cu acea ocazie (filele 60-61, vol. V, d.f.).
Din conținutul înregistrării respective (realizată la data de 23 ianuarie 2014, prin urmare ulterior înregistrării ambientale a discuției dintre martorul J. și inculpatul A., efectuată la data de 24 decembrie 2013), ce redă dialogul dintre procurorul K.K. și martorul J., Curtea reține, drept relevante în raport cu obiectul probațiunii care interesează cauză, următoarele pasaje, ce relevă fapte și împrejurări care se coroborează cu cele ce rezultă din probatoriul anterior analizat:
K.K. - Bun! Deci, nu mă interesează Parchetul, pe mine mă interesează doar instanța (…). A. ți-a zis ceva de U.U.U., prima judecătoare? Că are vreo mână cu ea, că are vreo intrare (…)?
J. - Nu.
K.K. - Deci, de ea n-a zis nimic? Inițial, eu așa știu, că discuția a fost că are o intrare la madam G. și te rezolvă cu zece mii. Dar după-aia am înțeles că a sărit la 15!
J. - Nu zic așa ceva (…).
Se remarcă răspunsurile martorului J. la două întrebări neechivoce, unul categoric negativ, cu referire la pretinsa influență a inculpatului asupra judecătorului de la prima instanță și, respectiv, unul de refuz al unei afirmații, cu referire la pretinsa influență a inculpatului asupra unui judecător din completul de recurs, fapt care conduce la concluzia rațională că cel de-al doilea răspuns nu putea fi, în realitate, decât afirmativ, de vreme ce nimic nu-l împiedica pe autorul lui să dea același răspuns ca la prima întrebare, dacă acel răspuns ar fi reflectat cu adevărat starea de fapt cunoscută de el.
K.K. - Nu (…) Am înțeles! (…).
J. - Tre’ să mă înțelegeți, da? N-am vrut eu (…).
K.K. - Am înțeles. Acuma, băieții lui Zoe asta, e unul K. și unul Mitică (…).
J. - K. (…)?
K.K. - De K. era vorba, da?
J. - Da. (…).
K.K. - Mda (…) Bun! Până la urmă, tu (…) banii ăștia pentru G.? I-ai dat sau nu i-ai dat?
J. - (…) O parte i-am dat (…) o parte s-a dat (…) de la casă (…) și o parte. (…).
K.K. - Bun! Una peste alta (…). Crezi că a vorbit de fapt cu ea? Sau nu? (…). Până acum a dat țeapă! Adică (…) a și vorbit și nu s-a făcut?
J. - Am sunat în Germania dimineață (…). Și zic, cum e? Cică n-am primit că n-are nimic (…). Rezoluția deja mi se dăduse și nu știu (…) (…).
J. - (…). Deci, toată lumea știe (…). Știe, eu cred că (…). Îl vede cu K. zi de zi, îl vedea (…). Dar (…).
K.K. - Aaa! Și el se plimbă cu K. ca să lase impresia că (…).
J. - Nu, nu se plimbă cu (…) prin K. rezolvă.
K.K. - Aaa! Prin K. rezolvă?
J. - Da, da, da (…) (…).
K.K. - Sau te hotărăști să-i faci vreo cheie lu’ A. (…).
J. - Nu, nu, nu, nu vreau să fac! Nu! Că imediat pot să-i fac! Imediat pot să vorbesc (…). Asta nu-i problemă (…). Ce făcea cu Zoie făcea și cu (…) (…).
Afirmațiile spontane ale martorului J. confirmă că, în faza recursului, inculpatul, prevalându-se de o relație de prietenie afișată cu martorul K., l-a lăsat să creadă, pretinzându-i în schimb suma de 10.000 euro, că avea influență asupra mamei acestuia, judecătorul G. și că, astfel, îl va determina pe acel judecător, membru în completul de recurs, să-i „rezolve” problema în justiție.
În contrast, instanța de apel consemnează că este cert că martorul J., fiind audiat, neagă existența unei astfel de înțelegeri și pretinderea sumei de bani respective.
Există, într-adevăr, o discuție între procuror și inculpatul J. (persoană încarcerată), altfel total neprofesionistă din partea anchetatorilor, în care se poate observa doar eventual efortul deosebit pe care procurorul îl face pentru culegerea de material probator în cauză.
În concret, instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare dând eficiență unor mijloace de probă lipsite de concludență; discuția dintre procurorul K.K. și J., când acesta din urmă răspunde negativ însă instanța interpretează ca fiind un răspuns pozitiv; interceptarea ambientală a întâlnirii inculpatului A. cu J. la penitenciar; și folosirea în exclusivitate pe declarațiile investigatorului sub acoperire, care face însă niște afirmații generale - gen „știu că J. este un infractor versat” sau „avocatul A. este cunoscut în mediul infracțional constănțean ca o persoană care, în schimbul unor sume de bani, poate obține soluții favorabile promițând intervenții asupra mai multor magistrați”,declarații ce ajută doar în susținerea tezelor martorilor, familia F., în descrierea celorlalte fapte imputate din cauză, sau, eventual, își aduc aportul în dovedirea imposibilității comiterii unei reale „provocări” (a manifesta alții inițiativă) în comiterea de infracțiuni de corupție de către avocatul A.
Mai mult, declarația inculpatului A. cu privire la această faptă se coroborează și este susținută de declarațiile martorilor audiați, respectiv L., M., H.H., N., P., O.
Raportat la toate aceste argumente prezentate, pronunțarea unei soluții de achitare pentru așa zisă a treia faptă se impune - în baza art. 16 alin. (1) lit. c)C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. achită pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.,trafic de influență (a treia faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului), înlăturând astfel pedepsele complementare și accesorii aplicate raportat la această infracțiune.
În funcție de toate cele anterior redate, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că restul faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată există, au fost săvârșite de acesta și constituie infracțiuni, Înalta Curte va menține soluțiile de condamnare, în privința sa, pentru două dintre cele trei infracțiuni anterior menționate, precum și toate celelalte condamnări față de inculpata B.
Constatarea că legea penală mai favorabilă, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., este legea anterioară, în considerarea tratamentului sancționator mai blând al concursului real de infracțiuni - spor facultativ și variabil, lăsat la apreciat instanței, în raport cu cel, mai sever, prevăzut de legea nouă pentru aceeași formă a pluralității de infracțiuni - spor obligatoriu și fix, instanța de apel Înalta Curte va face trimitere la cele corect reținute în acest sens de către Curtea de Apel, inclusiv cu privire la individualizarea sancțiunilor aplicate inculpaților.
La individualizarea pedepselor înăuntrul limitelor legale, Curtea de Apel a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, persoana inculpaților, lipsa, în speță, a unei cauze de atenuare a răspunderii penale și, respectiv, incidența unei cauze de agravare a acelei răspunderi (concursul de infracțiuni).
Raportat la criteriile anterior enunțate, s-a constatat cu obiectivitate că cele două infracțiuni comise de fiecare dintre inculpați sunt grave întrucât s-au folosit de calitatea de avocat, care oferea o doză mare de credibilitate în ochii clienților, au pretins și primit sume de bani, în schimbul cărora au promis, fără scrupule, manipularea actului de justiție, numai în cauze de natură penală, în favoarea unor persoane acuzate de infracțiuni grave de violență, prin inducerea convingerii că dețineau influență (în fapt, nedovedită) asupra judecătorilor unei instanțe de grad înalt (Curtea de Apel Constanța), pentru a-i determina la pronunțarea unor soluții favorabile persoanelor respective.
Totodată, este de constatat conduita procesuală a ambilor inculpați, care, dincolo de nerecunoașterea vinovăției, deși raportat la descrierea faptelor comise au prezentat detalii ce chiar au ajutat organele judiciare în conturarea și probarea acuzațiilor, s-au prezentat în permanență drept „victimă” unor înscenări (cu participarea organelor judiciare de anchetă), cu nemulțumirea concretă că, din multitudinea de persoane ce comit infracțiuni au fost extrași tocmai ei, iar motivația anchetatorilor de a acționa astfel derivă din relații pur subiectiv-sociale.
Curtea de Apel a reținut și vârsta inculpaților, pregătirea profesională superioară, integrarea socială, lipsa antecedentelor penale și înfățișarea la fiecare chemare a organelor judiciare.
Ținând seama de toate aspectele anterior menționate, dar și de valoarea sumelor de bani ce au făcut obiectul traficului de influență, care nu sunt foarte mari, în comparație cu cele pe care le evidențiază cazuistica actuală, Curtea de Apel a apreciat cu corectitudine că pedepsele trebuie situate la jumătatea între minimul și mediul limitelor speciale.
În raport cu fiecare infracțiune, i-au fost interzise inculpatului A., atât ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 C. pen. 1969, cât și ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (1), (2) din același cod, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) codul respectiv (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat).
La impunerea acestei interdicții, Curtea a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat, care îl fac nedemn să exercite funcțiile de interes public anterior menționate, dar și împrejurarea că el s-a folosit, la comiterea acelor infracțiunii, de profesia sa, pe care, în mod evident, a dezonorat-o.
Constatând că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului A. se află în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen. 1969, Curtea de Apel, în aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. b) din același cod, a contopit pedepsele principale stabilite pentru infracțiuni în cea mai grea dintre acestea, în momentul de față câte 4 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, așadar o rezultantă de 4 ani închisoare.
Aplicarea sporului este facultativă conform legii penale identificate a fi mai favorabilă, iar întrucât în apel se constată că inculpatul a săvârșit doar două din cele trei infracțiuni imputate, se impune descontopirea pedepsei rezultante propuse de instanța fondului de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele sale componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv cele trei pedepse și înlătură sporul de 1 an închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, va recontopi cele două pedepse principale rămase de executat și va aplica inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, acesta urmând în execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.
Aspectul înlăturării sporului este incident și față de apelanta inculpată B. atâta vreme cât, ținând seama de toate aspectele anterior menționate, dar și de valoarea sumei de bani ce a făcut obiectul traficului de influență și, respectiv, de modalitățile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea de șantaj și scopul urmărit prin aceasta, Curtea de Apel a apreciat că o pedeapsă situată ușor sub mediul limitelor speciale, respectiv 4 ani închisoare, în cazul primei infracțiuni și o pedeapsă egală cu mediul limitelor speciale, și anume 3 ani închisoare, în cazul celei de-a doua infracțiuni, sunt adecvate pentru justa sancționare a inculpatei.
În raport cu fiecare infracțiune, i-a fost interzisă cu deplin drept inculpatei, atât ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 67 alin. (1) rap. la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., cât și ca pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1), (3) din același cod, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) din codul respectiv (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat).
În contextul în care apelul procurorului a vizat tocmai acest proces de individualizare a sancțiunilor iar instanța de apel s-a orientat, în funcție de cele anterior precizate, chiar spre pedepse rezultante mai blânde în favoarea fiecărui inculpat, se impune respingerea, ca nefondat, a apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională împotriva aceleiași sentințe, potrivit art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În continuare, Curtea de Apel redă că, conform situației de fapt anterior expuse, inculpatul A. a săvârșit două dintre infracțiunile de trafic de influență reținute în sarcina sa, în variantele pretinderii și primirii de bani, sumele astfel obținute de către acesta fiind de 6.500 de euro și, respectiv, 3.000 de lei.
Este superfluu în a mai discuta pe marginea faptei că, la data de 15 noiembrie 2013 a pretins suma de 10.000 euro de la martorul J., pe care îl asista juridic în calitate de avocat ales, lăsându-l să creadă că avea influență asupra unuia dintre judecătorii din completul ce reținuse cauza în pronunțare, G., atâta vreme cât pentru infracțiunea de trafic de influență respectivă se va pronunța a soluție de achitare.
Potrivit aceleiași situații de fapt, suma de 6.500 de euro, primită de la martorul C., a fost restituită acestuia, înainte de sesizarea organului de urmărire penală, neconstituind prin urmare un folos pentru inculpat, motiv pentru care, reține Curtea de Apel, nu s-a dispus confiscarea sumei respective, astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public.
Apelul Parchetului raportat la aceste aspecte a vizat strict un aspect de formalism, elucidat în considerentele sentinței atacate, că suma de 6.500 de euro, primită de la martorul C., ar fi trebuit a fi trecută ca fiind restituită, înainte de sesizarea organului de urmărire penală. Constatarea intervenirii acestei restituiri nu se impunea însă a fi menționată în dispozitiv, cu atât mai mult cu cât prevederile legale vizând „conținutul dispozitivului” din art. 404 C. proc. pen. fac trimitere la obligații doar în materia inserării măsurilor de siguranță ordonate.
În schimb, suma de 3.000 de lei, primită de inculpat de la același martor, prin intermediul fiului celui din urmă, martorul R., a rămas în posesia sa, astfel că, în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. 1969, se menționează în cuprinsul sentinței de condamnare, se va dispune confiscarea specială a acesteia.
Pentru punerea în executare a acestei măsuri, Curtea a dispus, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., menținerea măsurii sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța (filele 184-191, vol. I, d.u.p.), asupra autoturismului și cotei de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară (bunuri proprii ale inculpatului) și, respectiv, asupra cotei devălmașe aparținând acestuia din autoturismul, celeilalte cote de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, județul Constanța, intabulat în Cartea Funciară și clădirii edificate pe acest teren (bunuri comune, deținute de inculpat în coproprietate cu Ceară - prin căsătorie F.F.), până la concurența sumei de 3.000 de lei.
Curtea de Apel a constatat că, în cazul inculpatului, se impune a fi luată și măsura confiscării extinse, sens în care constată următoarele:
Prealabil, evidențiem că inculpatul A. nu a fost niciodată străin de derularea acestei proceduri împotriva sa atâta vreme cât pe parcursul urmăririi penale s-au demarat acțiuni de contabilizare a veniturilor și cheltuielilor familiei sale, de statornicire finală a unei legături dintre acestea și activitatea neonestă de avocat prestată, iar prin ordonanța din data de 01 iulie 2014 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea garantării confiscării sumei de 6.500 euro precum și a confiscării extinse, asupra cotelor devălmașe aparținând inculpatului A.
În primă instanță a fost aprofundată tema, la cererea Parchetului, formulată în legătură cu măsura confiscării extinse și încuviințată de instanță, a fost întocmit de către expertul desemnat J.J., un raport de expertiză tehnică judiciară în materia construcții, cu privire la clădirea edificată pe terenul din municipiul Constanța, Strada Nicolae Iorga nr. 57, aflată în coproprietatea inculpatului A. și a fostei sale soții (filele 243-282, vol. IV), același expert răspunzând, în cuprinsul unui supliment la raportul de expertiză, obiecțiunilor formulate de Parchet și, respectiv, de inculpatul anterior nominalizat (filele 159-162, vol. V).
În aceste condiții, neconstatându-se vicii de sesizare, reținem că, potrivit art. 1182 alin. (1) lit. p) C. pen. 1969 (astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 63/2012), sunt supuse confiscării extinse și alte bunuri decât cele care fac obiectul confiscării speciale, dacă persoana este condamnată, între altele, pentru infracțiuni de corupție, fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare.
De asemenea, conform art. 1182 alin. (2) C. pen. 1969, confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit;
b) instanța are convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. (1).
Totodată, potrivit art. 1182 alin. (4) și (5) C. pen. 1969, prin bunuri se înțeleg și sumele de bani, iar, la stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite, se au în vedere valoarea bunurilor de la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana condamnată și persoanele prevăzute la alin. (3), între care, sunt menționați membrii de familie, noțiune care, potrivit art. 1491 din același cod, include și soțul/soția.
În sfârșit, conform art. 1182 alin. (8) C. pen. 1969, confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelul veniturilor licite ale persoanei condamnate.
Prin Decizia nr. 78 din data de 11 februarie 2014 (publicată în M. Of. nr. 273 din data de 14 aprilie 2014), Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 1182 alin. (2) lit. a) C. pen. 1969 sunt constituționale, în măsura în care permit aplicarea legii penale mai favorabile, ceea ce înseamnă că dispozițiile respective sunt aplicabile numai cu privire la fapte săvârșite după intrarea în vigoare, la data de 22 aprilie 2012, a Legii nr. 63/2012 (prin care măsura de siguranță a confiscării extinse a fost introdusă în legislația penală internă).
Prin Decizia nr. 356 din data de 25 iunie 2014 (publicată în M. Of. nr. 691 din data de 22 septembrie 2014), Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 1182 alin. (2) lit. a) C. pen. 1969 sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 (care s-a produs la data de 22 aprilie 2012).
În speță, actele dosarului relevă că inculpatul, care s-a căsătorit cu Ceară Costina-Marilena la data de 13 mai 2011 (fila 78, vol. I, d.f.), a dobândit, împreună cu aceasta, ulterior datei de 22 aprilie 2012, următoarele bunuri comune:
- autoturismul, cumpărat de F.F., cu prețul declarat de 40.000 euro, la data de 25 aprilie 2012 (fila 170, vol. I, d.u.p. și filele 79-80, vol. I, d.f.).
- o cotă de 1/2 din terenul situat în municipiul Constanța, Strada Nicolae Iorga nr. 57, pe care cei doi soți au dobândit-o, prin cumpărare, cu prețul declarat de 5.000 lei, de la părinții inculpatului, la data de 10 iulie 2012, potrivit Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2012 de B.N.P.A., G.G.G. și H.H.H. (filele 13-20, vol. IV, d.u.p.), cealaltă cotă de 1/2 fiind bun propriu al inculpatului, dobândit anterior datei de 22 aprilie 2012, respectiv la data de 06 aprilie 2011, prin atribuire în proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, conform Ordinului nr. 194/2011 al Prefectului județului Constanța (fila 62 din Dosarul nr. x/36/2014 al Curții de Apel Constanța).
- clădirea aflată pe terenul anterior menționat, edificată în baza Autorizației de construire nr. 1570/2012, emisă de Primăria municipiului Constanța la data de 24 septembrie 2012 (filele 5-6, vol. IV, d.u.p.).
În cursul cercetării judecătorești, la cererea Parchetului (fila 61, vol. IV, d.f.), s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în materia construcții, cu privire la clădirea respectivă, pentru a se stabili valoarea cheltuielilor efectuate pentru edificarea sa.
Prin raportul de expertiză întocmit de expertul J.J. (desemnat de instanță) s-a stabilit că valoarea cheltuielilor pentru realizarea lucrărilor de construcții la acel imobil este de 597.962 lei, din care 458.158 lei, materialele, 8.638 lei, utilajele și 131.166 lei, manopera (filele 243-282, vol. IV, d.f.).
Cu privire la acest raport de expertiză, au formulat obiecțiuni atât Parchetul (filele 135-137, vol. V, d.f.), cât și inculpatul (filele 141-142, vol. V, d.f.), la care expertul anterior nominalizat a răspuns în cuprinsul unui supliment la raportul de expertiză (filele 159-162, vol. V, d.f.).
Întrucât Parchetul a susținut, în prima obiecțiune, că nu ar trebui luate în calcul cheltuielile cu taxele aferente manoperei lucrărilor, reprezentând cotele sociale, în sumă de 23.425,99 lei, punct de vedere constatat fondat de Curte, întrucât, potrivit constatărilor expertului, execuția lucrărilor s-a făcut în regie proprie, expertul a recalculat valoarea cheltuielilor pentru realizarea lucrărilor de construcții, prin diminuarea valorii manoperei cu suma anterior menționată, rezultând astfel o valoare totală de 574.536 lei, din care 458.158 lei, materialele, 8.638 lei, utilajele și 107.740 lei, manopera.
Referitor la cea de-a doua obiecțiune a Parchetului, susținută și de inculpat, privind scăderea, din cheltuielile cu materialele, a costului obiectelor sanitare nemontate, de 3.491,71 lei, expertul a precizat că devizul prezentat nu cuprinde costul acelor obiecte și/sau montajul acestora, Curtea constatând astfel că obiecțiunea respectivă nu are fundament.
Cu privire la celelalte obiecțiuni ale inculpatului, expertul a precizat că, raportat la obiectivul stabilit al expertizei, analizele prezentate au avut în vedere estimarea cheltuielilor cu realizarea investiției care s-ar face în mod obișnuit, la prețuri de piață, că, la întocmirea devizelor de lucrări, nu s-au avut în vedere cheltuielile pe care inculpatul susține că le-a efectuat sau nu, întrucât acest lucru nu este posibil și că devizele de lucrări prezentate au la bază cheltuielile cu materialele, utilajele necesare pentru efectuarea lucrărilor și manopera aferentă, pe categorii de lucrări, indicate în normele naționale, precizări în considerarea cărora Curtea constată că acele obiecțiuni sunt nefondate.
Pe baza probatoriului cauzei, Curtea de Apel constată că, pe lângă cheltuielile efectuate pentru dobândirea bunurilor anterior menționate (40.000 euro, 5.000 lei și 574.536 lei), inculpatul și soția sa au făcut și următoarele cheltuieli:
- 3.950 euro, costul unui voiaj, în scop turistic, în Singapore și Insula Bali, în perioada 24 octombrie - 04 noiembrie 2011 (filele 35-37, vol. III, d.f.);
- 11.000 euro, costurile unor călătorii, în scop turistic, în Croația (o călătorie în anul 2012), în Mexic-Cancun (o călătorie în luna ianuarie 2013), în Italia (o călătorie în luna iunie 2013), în Olanda (o călătorie în luna septembrie 2013), în Franța (o călătorie în luna noiembrie 2013), în Germania (două călătorii în lunile august 2013 și ianuarie/februarie 2014) și în Ungaria (o călătorie în luna mai 2014), conform postărilor - necontestate - realizate de F.F. pe rețeaua de socializare Facebook (filele 224-230, 239-245, vol. IV, d.u.p.).
Costurile acestor călătorii au fost stabilite prin estimare, Curtea considerând rezonabil a reține, pentru două persoane, un cost de câte 1.000 euro pentru fiecare dintre cele șapte călătorii realizate în țări europene (în total, 7.000 euro) și, respectiv, un cost de 4.000 euro, pentru călătoria efectuată în Mexic, luând drept element de comparație și costul voiajului din Singapore și Insula Bali.
- 25.000 lei, costurile achiziționării de parfumuri, bijuterii și obiecte de vestimentație, conform postărilor - necontestate - realizate de F.F. pe rețeaua de socializare Facebook (filele 223, 232-238, 247, vol. IV, d.u.p.).
Și aceste costuri au fost stabilite prin estimare, Curtea considerând rezonabil a reține suma anterior menționată, în condițiile în care postările respective se referă, între altele, la un parfum cu numărul 146 dintr-o serie limitată de 1.000 de bucăți pe plan mondial și la un set de bijuterii cu perle și diamante.
Concluzionând, Curtea de Apel reține că inculpatul și soția sa au efectuat cheltuieli în valoare totală de 604.536 lei și 54.950 euro.
Pe de altă parte, Curtea constată, pe baza probatoriului cauzei, că inculpatul și soția sa au realizat următoarele venituri:
- în perioada 2010-2014 - inculpatul A. - venituri nete din activități independente (avocatură), transfer de proprietăți imobiliare din patrimoniul personal, dobânzi și transfer de titluri de valoare, de 29.597 lei, 28.017 lei, 267.488 lei, 1.602 lei, 28.131 lei, 541 lei, 31 lei, 10.456 lei, 26.794 lei și 47.703 lei, prin urmare un total de 440.360 lei, la care se adaugă două depozite de 21.500 euro și 60.000 lei (filele 184-186, vol. I, d.u.p. și filele 214-220, vol. V, d.f.)
- în perioada 2010-2013 - F.F. - venituri nete din salarii și dobânzi, de 5.404 lei, 147 lei, 10.896 lei, 1 leu, 7.382 lei și 567 lei, prin urmare un total de 24.397 lei, la care se adaugă sumele cu care, după căsătorie, începând cu data de 09 noiembrie 2011, a fost alimentat un cont bancar, de 10.750 lei și 21.800 lei, prin urmare un total de 32.550 lei (filele 184-186, vol. I, d.u.p. și filele 87-107, vol. I, d.f.). Curtea nu a ținut seama de sumele cu care același cont a fost alimentat în perioada anterioară căsătoriei, întrucât, din rulajul contului respectiv, rezultă că acele sume au fost retrase, la scurt timp după fiecare alimentare, astfel că, la data de 31 martie 2011, sold creditor era de numai 63,45 lei.
De asemenea, Curtea nu a ținut seama, la stabilirea veniturilor, de declarația (autentificată la data de 23 iulie 2014), prin care o verișoară a numitei F.F. a susținut că ar fi împrumutat de la aceasta suma de 15.000 euro, pe care i-ar fi restituit-o la începutul lunii martie 2012 (fila 82, vol. I, d.f.) și, respectiv, de declarațiile (una olografă, datând din 03 iulie 2014 și alta autentificată la data de 02 noiembrie 2015), prin care mama inculpatului, I.I.I., a susținut că, împreună cu soțul, l-ar fi ajutat pe fiul lor cu sumele de 36.000 euro și 100.000 lei (fila 63 din Dosarul nr. x/36/2014 al Curții de Apel Constanța și fila 207, vol. V, d.f.), întrucât, după cum lesne se poate observa, toate aceste înscrisuri au fost întocmite după formularea de acuzații împotriva inculpatului, iar cele autentificate chiar după trimiterea lui în judecată, având un evident caracter pro causa, astfel că faptele pe care le consemnează sunt lipsite de credibilitate.
Totodată, Curtea nu a ținut seama nici de pierderile declarate de societatea având-o ca asociat și administrator pe numita F.F., SC J.J.J. SRL (filele 81 și 83-86, vol. I, d.f.), întrucât, pe de o parte, patrimoniul societății nu se confundă cu patrimoniul asociatului său, iar, pe de altă, nu există nicio dovadă că sus-numita ar fi suportat acele pierderi, context în care Curtea reamintește că inculpatul a susținut, în mod constant, pe parcursul cercetării judecătorești, până la declanșarea procedurii de divorț, ca argument pentru ridicarea interdicției de a profesa ca avocat (impusă pe durata măsurii preventive a controlului judiciar), că soția sa realiza un venit brut lunar de numai 1.200 lei, prezentând, în dovedirea susținerii sale, contractul individual de muncă al acesteia, încheiat chiar cu societatea respectivă la data de 01 iunie 2010 (fila 205, vol. II, d.f.).
Concluzionând, Curtea de Apel reține că inculpatul și soția sa au realizat venituri nete în valoare totală de 557.307 lei și 21.500 euro.
Scăzând aceste sume din cheltuielile anterior menționate, de 604.536 lei și 54.950 euro, rezultă o diferență nejustificată de 47.229 lei și 33.450 euro.
Cu privire la această diferență, Curtea de Apel, potrivit art. 1182 alin. (2) lit. b) C. pen. 1969, are convingerea că provine din activități infracționale de natura celor pentru care inculpatul va fi condamnat (trafic de influență), sens în care, pe lângă aspectele deja evidențiate cu ocazia expunerii situației de fapt, reține și declarațiile martorelor Z. și Y., care, în mod constant, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, au arătat că inculpatul le-a cerut și a primit de la ele suma de 20.000 euro, pe care nu a restituit-o, promițând „intervenții” la o instanță din municipiul Constanța, pentru obținerea eliberării din arest preventiv a fiului și, respectiv, soțului lor, K.K.K., acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, sens în care acesta le-a spus că „face el într-un fel și-l scoate”și că „poate să-l dea afară” (filele 133-138, 263-266, vol. III, d.u.p. și filele 150-151, 152-153, vol. IV, d.f.).
În consecință, Curtea, în temeiul art. 1182 alin. (1) lit. p) și alin. (2) C. pen. 1969, a dispus confiscarea extinsă de la inculpat a sumei de 47.229 lei și a sumei de 33.450 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării acestei măsuri).
Înalta Curte de Casație și Justiție nu are nicio obiecțiune cu privire la cele minuțios și aprofundat probator au fost prezentate de către prima instanță, inclusiv convingerea că sumele supuse confiscării extinse provin din activități infracționale de natura celor pentru care inculpatul va fi condamnat, respectiv trafic de influență, sens în care, pe lângă aspectele deja evidențiate, aduce în discuție depozițiile mai multor membrii ai familiei F. sau afirmațiile generale, prezentate ca fiind chestiuni de notorietate, ale investigatorului sub acoperire.
Singura chestiune de corectat derivă din afirmația că inculpatul a făcut și următoarele cheltuieli - 3.950 euro, costul unui voiaj, în scop turistic, în Singapore și Insula Bali, în perioada 24 octombrie - 04 noiembrie 2011 (filele 35-37, vol. III, d.f.). În contextul în care chiar instanța de fond explicitează că, prin Decizia nr. 356 din data de 25 iunie 2014 (publicată în M. Of. nr. 691 din data de 22 septembrie 2014), Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 1182 alin. (2) lit. a) C. pen. 1969 sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 (care s-a produs la data de 22 aprilie 2012), nu vedem rațiunea legală a confiscării respectivei sume.
Pe de altă parte, conform situației de fapt anterior expuse, inculpata B. a săvârșit infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina sa, în variantele pretinderii primirii de bani, cu privire la suma astfel obținută, 20.000 euro, s-a dispus confiscarea specială, potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., în echivalentul său în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării acestei măsuri.
Pentru punerea în executare a măsurii respective, Curtea a dispus, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., menținerea măsurii sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanța nr. 193/P/2013 din data de 01 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța (filele 192-194, vol. IV, d.u.p.), asupra cotei devălmașe aparținând inculpatei din imobilul situat în municipiul București, sectorul 3, intabulat în Cartea Funciară (bun comun, deținut în coproprietate cu L.L.L.), până la concurența sumei de 20.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării măsurii confiscării speciale).
Reiterăm împrejurarea că inculpata a prestat, în mod real, pentru clienții săi, servicii de asistență juridică, în considerarea cărora era îndreptățită la primirea unui onorariu, însă acest fapt nu exclude existența traficului de influență, câtă vreme, în schimbul sumei de bani cerute și încasate, inculpata s-a obligat, față de cel cu care a negociat-o, nu doar la o prestație profesională onestă, ci și la obținerea uneia dintre soluțiile promise, prin exercitarea influenței pe care l-a lăsat să creadă că o avea pe lângă judecătorii din completul de apel. Ilustrativă sub acest aspect este percepția concretă pe care a avut-o martorul R. (declarație nemijlocită în apel) și pe care o preia și instanța de judecată atâta vreme cât sumele achitate nu au fost defalcate -„eu am înțeles că este atât onorariu cât și pentru blat”.
De asemenea, corespunde realității afirmația vehementă din partea apelantei inculpate în sensul că niciodată nu a intervenit la judecători pentru a se pronunța o anumită soluție, însă infracțiunea subzistă indiferent dacă acea influență era sau nu reală, dacă vreo sumă de bani a ajuns sau nu la judecător, dacă influența pe care a lăsat să creadă că există a fost sau nu a fost directă.
Date fiind soluțiile procesuale de admitere a apelurilor declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 229/F din data de 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, cu desființarea, în parte, a sentinței penale atacată numai în ceea ce privește:
- Rezolvarea acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., trafic de influență (a treia faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului), față de inculpatului A.;
- Pedeapsa principală rezultantă de executat de către cei doi inculpați;
- Cuantumul sumelor supuse confiscării extinse de la inculpatul A. și respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională împotriva aceleiași sentințe, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de parchet și inculpați, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 229/F din data de 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.
Desființează, în parte, sentința penală atacată numai în ceea ce privește:
- Rezolvarea acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., trafic de influență (a treia faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului), față de inculpatului A.;
- Pedeapsa principală rezultantă de executat de către cei doi inculpați;
- Cuantumul sumelor supuse confiscării extinse de la inculpatul A.
Reține cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, și în fond:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele sale componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv cele trei pedepse, și înlătură sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. achită pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., trafic de influență (a treia faptă menționată la rubrica „În drept” a rechizitoriului), înlăturând astfel pedepsele complementare și accesorii aplicate raportat la această infracțiune.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, contopește cele două pedepse principale rămase și aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, acesta urmând în execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.
Descontopește pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatei B. în pedepsele sale componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv cele două pedepse principale, înlătură sporul de 1 an închisoare și astfel, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 recontopește pedepsele aplicate în pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, aceasta urmând în execute, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 1182 alin. (1) lit. p) și alin. (2) C. pen. 1969, dispune confiscarea extinsă de la inculpatul A. a sumei de 47.229 lei și a sumei de 29.500 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României de la data executării acestei măsuri).
Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională împotriva aceleiași sentințe.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de parchet și inculpați, rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 noiembrie 2016.
Cu opinia separată a domnului judecător V.V.V., în sensul:
Admiterii apelurilor declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 229/F din data de 23 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, desființării în totalitate a sentinței și achitării inculpaților în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată în prezenta cauză.
Opinie separată
Spre deosebire de opinia majoritară considerăm că se impunea admiterea apelurilor declarate de inculpați, desființarea sentinței atacate și achitarea acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. c) C. proc. pen. pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
În prealabil analizei pe care o vom face considerăm că se impun câteva precizări:
Astfel, în cazul ambilor inculpați nu a existat flagrant la momentul la care se susține că au primit sumele de bani respective, pentru a face trafic de influență și nu au existat nici înregistrări (ambientale și sau/telefonice) concomitente acelui moment.
Singurele înregistrări efectuate în cauză s-au realizat la circa 2 ani de la presupusa comitere a faptelor, de către „denunțători”, persoane interesate în obținerea unor reduceri de pedepse în propriile cauze.
Totodată nu există alte probe obiective, separate de declarațiile denunțătorului C. și ale membrilor familiei sale, declarații care nici măcar nu sunt constante, aspect ce impunea ca organul de urmărire penală și instanța de fond să privească cu mai multă exigență susținerile acestora.
În aceste condiții, susținerea denunțului doar de propriile declarații ale denunțătorului, date de această dată în calitate de martor, nu este suficientă pentru a înfrânge prezumția de nevinovăție de care trebuie să se bucure un inculpat.
I. Acuzațiile aduse inculpatului A.;
1. Cu privire la prima faptă de care este acuzat inculpatul A.
Declarațiile martorului denunțător C.(de la urmărirea penală, prima instanță și instanța de apel) conțin multiple contradicții și inexactități.
Astfel, inițial, în declarațiile date la urmărirea penală la datele de 16 mai 2014 și 22 mai 2014, martorul a susținut că a dat suma de 6.500 euro inculpatului A., în fața Hotelului x din Constanța, în vara anului 2011, pentru a-i da membrilor completului de apel, cu scopul de a pronunța o soluție favorabilă pentru fiul său, numitul F. ce fusese condamnat cu executare.
Se reține faptul că rechizitoriul individualizează această remitere a banilor ca făcându-se în luna iunie 2011.
La acea dată însă Dosarul nr. x/118/2010 al Tribunalului Constanța se afla încă la instanța respectivă (întrucât fusese soluționat prin sentința penală nr. 267 din data de 24 iunie 2011 iar apelului lui F., depus în numele său de inculpatul - avocat A. a fost înregistrat abia la data de 30 iunie 2011.
Prin urmare, în luna iunie 2011 inculpatul nu avea de unde să cunoască numele membrilor completului de judecată de la Curtea de Apel Constanța deoarece dosarul nu ajunsese la instanța respectivă, astfel că nu putea promite o intervenție la aceștia.
În declarația dată în fața primei instanțe la data de 27 martie 2015, martorul C., deși își menține declarațiile de la urmărirea penală susține că, de fapt, inculpatul A. i-ar fi promis „va rezolva la Curtea de Apel Constanța, întrucât mătușa lui, doamna judecător G., era președinte acolo”. Ulterior, inculpatul i-a spus că judecătorii din completul de apel erau E. și D., afirmând că „acolo este un cui” și că, dacă vroia să obțină o soluție favorabilă pentru fiul său, trebuia să-i dea suma de 6.500 euro, pentru a o da acelor judecători; inculpatul i-a promis că, dacă va plăti această sumă, va obține pentru fiul său fie o soluție de achitare, fie, în cel mai grav caz, o soluție de condamnare cu suspendarea executării pedepsei închisorii
Se remarcă faptul că martorul nu este constant în afirmațiile sale - întrucât de această dată susține că i s-ar fi promis rezolvarea situației dosarului fiului său și prin intervenție la președintele Curții de Apel Constanța - iar pe de altă parte, susține tot același lucru și anume că suma de 6.500 euro trebuia să fie dată judecătorilor E. și D.
Ori, așa cum s-a menționat mai sus, în luna iunie 2011 inculpatul nu putea să cunoască cine sunt membrii completului de la Curții de Apel Constanța care vor judeca dosarul lui F.
Tot legat de acest aspect, în acord cu cele susținute de inculpatul A., considerăm că instanța de fond a modificat nepermis obiectul acuzației în sensul că, de la acuzația că ar fi cerut și primit bani pentru a interveni pe lângă judecătorii E. și D., în favoarea lui F., s-a reținut că, de fapt, inculpatul ar fi promis că va rezolva dosarul la Curtea de Apel unde ar fi avut pe judecătoarea G., pe care o cataloga ca fiindu-i „mătușă”.
Exigențele unui proces echitabil impun verificarea veridicității acuzației inculpatului, în raport de o anumită stare de fapt. Dacă starea de fapt se schimbă, în urma administrării probelor, inculpatului nu i se poate aduce, direct în instanță, o nouă acuzație în raport de care nu s-a efectuat urmărire penală.
În fine, în declarația dată în fața Înaltei Curți la data de 3 iunie 2016, martorul C. susține că de fapt i-ar fi dat inculpatului A. suma de 3.000 euro onorariu și 10.000 euro șpagă la prima instanță iar suma de 6.500 euro a fost plătită ca șpagă pentru instanța de apel și „(…) reprezenta o diferență ce trebuie plătită raportat la ceea ce s-a plătit inițial, respectiv cei 10000 de euro (…).”
În cuprinsul aceleiași declarații martorul afirmă însă că „.M-am supărat foarte rău pe A. raportat la soluția primită, astfel că i-am cerut restituirea sumei de 6.500 de euro, urmând ca onorariul de cred 5.000 de euro (?!?) de la judecata în primă instanță să fie transferat în onorariu la Dosarul nr. x/2012.”
Așa cum s-a subliniat mai sus, se constată grave neconcordanțe între declarațiile martorului de la o declarație la alta, neconcordanțe care nu pot fi explicate rațional dacă situația de fapt prezentată de acesta ar fi fost una reală și la care ar fi participat.
În ceea ce-l privește pe martorul F., acesta a confirmat susținerile tatălui său, afirmând că l-a însoțit în parcarea Hotelului x din Constanța unde C. i-a înmânat inculpatului A. - care venise la întâlnire într-un autoturism, în care se afla și o femeie blondă.
Declarația acestui martor trebuie însă privită cu circumspecție întrucât este persoană interesată în cauză atât F. Stefan cât și F. au solicitat reducerea pedepselor pe care le execută pe temeiul aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
În plus, inculpatul nu a contestat întâlnirea cu C., din parcarea Hotelului x, dar a susținut că a primit de la acesta suma de 50 milioane lei vechi reprezentând ultima parte din onorariul de avocat în sumă de 65 milioane lei vechi (6.500 lei), primit pentru procesul care tocmai se încheiase.
Chiar dacă inculpatul A. nu a tăiat chitanță pentru cei 50 milioane lei vechi, susținerile sale sunt confirmate de „femeia blondă”, nimeni alta decât fosta soție a inculpatului.
Prin urmare la un martor ocular al denunțătorului - care susține varianta denunțătorului - inculpatul îi opune un martor ocular care susține varianta sa.
Ambele declarații de martor - a lui F. și a lui F.F. - pot fi considerate subiective date fiind legăturile de rudenie/afinitate cu una sau alta din părți și au valoare egală, ceea ce înseamnă că nici una nici alta nu este de natură a înclina balanța în sensul spuselor denunțătorului sau ale inculpatului.
Un alt martor, R., fiul lui C. și fratele lui F., în declarația dată la urmărirea penală și la prima instanță a afirmat că a aflat de la tatăl său, C., că acesta a dat suma de 6.500 euro inculpatului A., care a pretins că a remis acea sumă de bani judecătorilor din completul de apel;
Surprinzător însă, martorul R. a susținut că ulterior, inculpatul a afirmat, în prezența sa (a martorului), că nu a putut obține, pentru fratele lui, F., o hotărâre favorabilă, întrucât „a vrut D., dar nu a vrut E.” sau invers, motiv pentru care i-a restituit tatălui său, tot în prezența lui, suma de bani anterior menționată.
Martorul R. nu detaliază însă unde și când s-au făcut acele afirmații și nici unde și când s-ar fi restituit banii.
Mai mult, martorul R., în declarația dată în fața Înaltei Curți susține că a aflat de la tatăl său, C., că acesta a dat inculpatului A. circa 27.000 de euro (?!?), ca suma respectivă viza dosarul de tentativă de omor al fratelui său cât și dosarul penal în care era implicată întreaga familie, ca nu mai reține suma de 6.500 de euro ce dosar penal viza; nu cunoaște detalii privind discuțiile privind șpăgi, judecătorii vizați erau doamna G. precum și judecătorul H.
La fel ca și în cazul lui C. se constată mari neconcordanțe între declarațiile acestui martor situație ce pune sub semnul întrebării sinceritatea lor.
Celelalte aspecte relatate de martorii C., F. și R. - că inculpatul A. ar fi fost cunoscut ca un avocat care se ocupa de „blaturi” sau că ar fi „băgat la înaintare” la instanța de apel un alt avocat - sunt pur contextuale sau au fost contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, martorul E.E., avocatul lui F. la Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/118/2010, a confirmat doar faptul că a fost angajat de familia F. fără a releva o eventuală înțelegere între el și A., pentru ca martorul să fie doar un avocat „de fațadă”. Faptul că martorul a avut impresia că pe C. și F. nu-i interesează crearea unei strategii de apărare și că i-a făcut impresia că aceștia cred că au soluția „deja aranjată” nu se poate constitui într-o probă a vinovăției inculpatului A. Este vorba doar de o presupunere a martorului și nu de un fapt obiectiv.
În fine, trebuie subliniat și faptul că numai o parte din membrii familiei F. au susținut, în prezenta cauză, că au dat 6.500 euro inculpatului A. pentru a-și trafica influența față de judecători ai Curții de Apel Constanța.
Martora I.I. (soția lui C. și mama lui F.) a declarat că nu a auzit niciodată vorbind, pe ceilalți membrii ai familiei sale, de faptul că ar fi dat bani inculpatului A. pentru a face vreun aranjament în dosare iar martorul G.G., afirmă că tatăl respectiv frații lui îl acuză în mod mincinos pe avocatul A.
În aceste condiții singura probă cu caracter obiectiv rămâne înregistrarea convorbirii ambientale purtate de inculpatul A. cu martorul denunțător, înregistrare efectuată cu mijloacele proprii ale denunțătorului, la circa 2 ani de la presupusele fapte.
Trecând dincolo de împrejurările în care a intervenit acea înregistrare - relatate pe larg de martorul R. într-o declarație dată în fața unui procuror ce desfășura o anchetă penală distinctă (Dosar nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, dosar care avea ca obiect chiar modul de desfășurare a urmăririi penale în prezenta cauză) înregistrarea respectivă nu confirmă primirea de către A. a sumei de 6.500 de euro în parcarea Hotelului x din Constanța așa cum s-a susținut în actul de acuzare și cum a reținut prima instanță.
Astfel, replicile relevante pentru cauză, necontestate nici de inculpat, transcrise de organul de organul de urmărire penală sunt următoarele:
C. - (…) Dar tu știi foarte bine, da? Nu erai la F.? La F., ții minte, da? Da, tu ai fost corect cu mine.
A. - Da, sigur. Normal că am fost, ce (…).
C. - Și (…) dacă nu erai corect, terminam (…) balamucul. (…)
C. - Acum, ai văzut cum am vorbit noi. Permanent. Și (…) și-ai văzut, am fost corect. Când eram la Onac, la F., da? Mi-ai zis: „Nea F., trebuie 6.500”. Da! Și pe urmă, când (…) ai văzut cum mi-ai spus: „Nu vrea (…) E. (…) da, vrea E., da’ nu vrea D.”. Da? Și mi-ai zis: „Nea C., s-a dublat suma!”. „Din altă parte”. Mi-ai dat banii înapoi?
A. - Da. (…).
C. - (…) domnul avocat, mă știi pe mine că țin (…) la bani? 50 de milioane, mâine vreau să-i am, da? Eram în față la Oxford, acolo, ia și (…) de aicea banii. M-am (neinteligibil) eu de bani? (…).
C. - A. (…) te-a jignit careva, ți-a zis ție (…) condamnarea de la F.? Păi nu (…) s-a dus la pușcărie. Înțelegi? Și mai și ne-a îmbârligat! A zis c-a fost în dosar, de ce nu era în dosar (…) (neinteligibil) Și? Am (…) zis, cineva, ceva?
A. - Nu, nu (…).
C. - Ai încercat. Nu s-a putut, ce-ai zis? S-a triplat! Da? Ia-ți banii.
Înregistrarea respectivă a fost audiată efectiv de completul de apel al Înaltei Curți și s-a constatat că cele transcrise corespund, cu excepția frazei transcrise M-am (neinteligibil) eu de bani? (…) unde pe înregistrare se aude M-am câcâit eu de bani? (…) aspect fără valoare probatorie și care nu schimbă cu nimic sensul celor discutate.
Din înregistrarea respectivă, contrar organului de urmărire penală și primei instanțe, consider că rezultă foarte clar că în parcarea Hotelului x inculpatul A. a primit de la C. suma de 50 milioane lei și nu 6.500 euro.
Din faptul că denunțătorul se referă la suma 6.500, fără a pronunța însă cuvântul euro, iar inculpatul răspunde monosilabic și nu neagă vehement afirmațiile denunțătorului, apreciez că, nu se poate reține primirea a 6.500 de euro.
Reținerea vinovăției unei persoane și condamnarea sa nu se poate face doar pe baza interpretării unor înregistrări ambientale, fără nicio altă probă materială.
În acea locație inculpatul A. a primit suma de 50 milioane lei vechi și nu ne interesează de ce nu a tăiat chitanță, și nici cu ce titlu i-a primit, din moment ce nu fac obiectul acuzației penale.
Ori, instanța este sesizată în raport cu o faptă concretă, comisă (se zice) la o dată concretă, iar în raport cu aceasta probele administrate nu au fost de natură să înlăture prezumția de nevinovăție.
De aceea apreciez ca fiind profund eronată concluzia instanței de fond în sensul că, în locația respectivă, cele 50 de milioane, au fost plătite de către C. în fața Hotelului x cu altă ocazie, probabil pentru un alt dosar.
Există indicată o singură întâlnire în parcarea Hotelului x iar din înregistrarea ambientală rezultă că s-a făcut referire la singură întâlnire astfel că era imposibil ca la în aceiași zi și în același loc inculpatului să-i fie dată atât suma de 50 milioane lei vechi cât și suma de 6.500 de euro, cum lasă să se înțeleagă prima instanță.
Nici cealaltă convorbire ambientală înregistrată de denunțător nu face dovada predării către inculpat a sumei de 6.500 de euro pentru ca acesta din urmă să intervină la judecătorii care soluționau apelul în dosarul lui F.
Conform procesului verbal de transcriere, convorbirea a fost următoarea:
A. - Băi, nea C., deci, voi aveți cu mine altă relație, că noi de știm de atâția ani, de când erați la Niță (C.C.C., fost avocat, al cărui stagiar a fost inculpatul, în prezent procuror).
C. - Corect! De 12 ani!
A. - Așa (…) de-aia (…) așa, doi ani de stagiatură (…) de când sunt definitiv vorbesc. Deci, noi avem altă relație, eu nu ți-am zis, acuma, „nea C., să-mi aduci mâine banii că (neinteligibil), nea C. că nu știu ce!” Nu, că ne știm (…) de 1.000 de ani! Și o să mi-i lași tu când o să mi-i lași, nu-i nicio problemă!
C. - Corect! (…).
A. - Și de-aia eu ți-am zis din experiență că nu (…). Nu aicea! Că orice om are un blat, undeva.
Se vorbește într-adevăr de bani dar este de remarcat faptul că nu se face referire la un cuantum și nici ce reprezintă acesta - lucru inexplicabil din moment ce martorul - denunțător a provocat acea discuție știind că îl va înregistra pe inculpat - iar singura afirmație dubioasă a inculpatului este cea din ultima frază când afirmă „Că orice om are un blat undeva”.
Această afirmație, prin ea însăși, nu dovedește însă nimic și, cu atât mai puțin, în sensul acuzațiilor aduse inculpatului.
În plus, nu se cunoaște data la care s-a făcut înregistrarea, fapt ce a făcut ca posibil ca organul de urmărire penală să o folosească ca probă pentru dovedirea a două fapte diferite, de care este acuzat inculpatul, adică atât de primirea celor 6.500 de euro cât și a sumei de 3.000 lei (a doua acuzație penală a inculpatului A.).
Toate celelalte argumente ale organului de urmărire penală și instanței de fond - vizând faptul că inculpatul A. ar fi cunoscut pentru promisiunile de „blat” pe care le face în legătură cu dosarele pe care le are ca avocat sau faptul că fosta sa soție, F.F. ar fi plătit din acei bani voiajul de nuntă din toamne anului 2011, în insula Bali, nu au nicio valoare probatorie.
Astfel, condamnarea unui inculpat nu se poate dispune decât pe probe certe de vinovăție iar „zvonurile” nu se încadrează nici măcar la noțiunea de probe.
Instanța trebuie să judece faptele inculpatului și nu reputația acestuia.
Pe de altă parte, referitor la acel voiaj de nuntă, reținem faptul că inculpatul A. și martora F.F., au solicitat, la data de 26 septembrie 2011, o ofertă, pe care au acceptat-o în aceeași zi, când furnizorul de servicii turistice a emis factură, pentru o călătorie în Singapore și Insula Bali, în valoare de 3.950 euro, în perioada 24 octombrie - 04 noiembrie 2011, plata realizându-se, în numerar, de către martoră, căreia i-au fost eliberate chitanțe, la datele de 26 septembrie 2011 (2.000 euro) și, respectiv, 11 noiembrie 2011 (1.950 euro).
Prin urmare, solicitarea serviciilor turistice s-a făcut la circa 3 luni de la presupusa fapta și nu rezultă de nici-unde că plata s-ar fi făcut cu bani luați de la C.
Referirea la un posibil venit al martorei F.F., de 1.200 lei, sumă insuficientă să acopere costurile acelui voiaj de nuntă, este fără valoare probatorie și scoasă din context în condițiile în care organul de urmărire penală nu a făcut nicio verificare cu privire la sumele de bani de care dispuneau efectiv soții A. în perioada respectivă.
2. Cea de-a doua infracțiune de trafic de influență de care este acuzat inculpatul A.
A doua acuzație vizează Dosarul nr. nr. x/36/2012 al Curții de Apel Constanța, în sarcina inculpatului A. reținându-se că „inculpatul A., angajat, la data de 22 octombrie 2012, ca avocat ales al inculpaților F., O.O. și G.G., în perioada ce a urmat acelei date, dar anterior termenului din data de 28 mai 2013, a solicitat o sumă de bani, mai mare de 5.000 lei, din care a primit, de la tatăl acestora, și el inculpat în aceeași cauză, C., prin intermediul altui fiu, R., suma de 3.000 lei, lăsând să se creadă că avea influență asupra judecătorului G., unul dintre membrii completului de judecată și că va interveni pe lângă acesta, pentru a-l determina să pronunțe o hotărâre favorabilă membrilor familiei F. (cel puțin de reducere a pedepselor mari aplicate de prima instanță).”
În primul rând, ceea ce constat referitor la această acuzație, este faptul că nici C. și nici vreun alt membru al familiei sale nu a formulat denunț împotriva inculpatului A.
C. a formulat denunț împotriva inculpatei B. iar organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu în urma aprecierii unor afirmații rezultate din înregistrarea depusă de cei trei membrii ai familiei F.
Ca atare, nici de această dată nu există probe certe, obiective, care să ateste că această sumă de bani - recunoscută de altfel de către inculpatul A. - a reprezentat prețul unui trafic de influență.
În al doilea rând este de remarcat - și de neexplicat - valoarea aproape infimă a așa-zisului folos (de circa 550 de euro) dacă este să avem în vedere faptul că, pentru celălalt dosar organul de urmărire penală și prima instanță susțin că inculpatul A. ar fi cerut 6.500 de euro, tot pentru același gen de intervenții și, chiar și în această cauză, inculpatei B. i s-ar fi dat 20.000 de euro.
Prin urmare, acuzația de solicitare a unei sume de 30 milioane lei pentru un trafic de influență la judecători ai curții de apel, apare cel puțin neserioasă în raport cu celelalte sume vehiculate în cauză.
Principala probă privind această sumă de 30 milioane lei o constituie înregistrarea ambientală realizată de membrii familiei F.
Ca și în cazul celeilalte sume, înregistrarea este făcută la o dată ulterioară celei la care s-au dat banii, nespecificată.
Relevante pentru cauză sunt următoarele replici:
A. - Eu nu știu ce-ați vorbit voi, de aia zic, nici nu mă interesează (…).
C. - Știi ce-am zis?
A. - (…) nici nu mă interesează, ce bani au cerut și nici nu vreau să știu! (din contextul replicilor anterioare, rezultă că se referea la inculpata B. și colaboratorii săi).
C. - Nu, bine!
A. - (…) (neinteligibil) să fiu amestecat cu ei! Mie-mi zici așa; când ai, treci și-mi zici „Băi, A., mai am 20 de milioane, acum, ia-i ca să (…) ai 30 deja luați, uite încă 20”. Și s-au făcut 50 de milioane, da?
C. - Da.
A. - Bine, nea C., lasă-i aici. (…).
A. - Dacă tu veneai la mine, da? R. (…) Dacă tu veneai la mine, da? Și mă-ntrebai „Nea A., vreau și eu să mă aperi în procesul ăsta care-l avem acuma?”. Și eu ziceam „Ioane, știi cât e onorariul meu? 3.000”.
R. - Nu-i problemă de onorariu, da’ de ce-a mințit?
A. - Nu. Ce faci (…) pentru 3.000, ce faci de 3.000? Intru în sală, scriu cereri, fac aia, fac aia. N-aveam curaj să-ți zic că trebuie 3.000 pentru așa.
C. - Da.
A. - Da’ ziceam, de 3.000, intru în sală, corect, eu! Și-ți fac cereri, scris, alea, alea, alea, alea și vedem, ce iese, iese! (…).
C. - Eu de-asta am venit, știi, să vorbesc, ești avocat la ei, dacă trebuie (…) deci ea mi-a zis (…) nu se pune problema, da? Și începând de azi, dacă tu ai zis că nu ai luat bani pentru S. (…).
A. - Nu mă, eu am luat 30 de milioane care (…).
C. - Oprește-te!
Din cuprinsul acestei discuții rezultă în mod clar și evident că inculpatul A., după ce afirmă că nu vrea să știe ce bani a cerut B. și pentru ce - acest lucru însă în contextul în care, față de A., martorul C. afirma că a dat o sumă mare de bani inculpatei B. pentru ca aceasta să intervină la magistrați - se referă la onorariul său în sumă de 50 milioane lei, din care primise 30 de milioane și mai trebuia să primească 20 de milioane.
Din cuprinsul discuției rezultă că inculpatul A. își asigură interlocutorii că pot să-i dea acei bani atunci când îi au și că nu este nici o problemă.
Este adevărat că inculpatul A. afirmă la un moment dat „(…). Nu. Ce faci (…) pentru 3.000, ce faci de 3.000? Intru în sală, scriu cereri, fac aia, fac aia. N-aveam curaj să-ți zic că trebuie 3.000 pentru așa.” frază care, în opinia noastră, trebuie interpretată, în contextul respectiv, că inculpatul nici nu ar fi avut curajul să pretindă că 3.000 de lei sunt bani pentru intervenție la judecători.
Așa cum remarcam anterior, suma este mult prea mică chiar și față de așteptările cumpărătorilor de influență și ar fi demonstrat neseriozitatea „ofertei”. De aceea inculpatul A. afirmă că suma respectivă reprezintă onorariul și atât.
Surprinzător însă, din punctul nostru de vedere, organul de urmărire penală și prima instanță interpretează replica respectivă în sens contrar, susținând - printr-o construcție juridică alambicată și ilogică că, de fapt, „(…) (…) acea sumă nu avea, în realitate, acel titlu legal, a cărui asumare nu poate fi considerată în niciun caz o chestiune curajoasă, ci un titlu fraudulos, ce îl expunea pe inculpat unui risc pe care acesta dorea să-l evite), sugerând interlocutorilor că mai trebuia să primească bani de la ei, pentru acele „aranjamente” (?!??), întrucât acțiunile lui nu se limitau la a se prezenta în sala de judecată și a scrie diverse cereri pentru clienți.”
Raportat la conținutul convorbii anterioare, această concluzie a primei instanțe este absolut nejustificată.
Cea de de-a doua înregistrare ambientală considerată relevantă în raport cu această a doua acuzație este următoarea:
C. - E problema dracu!
A. - E problema dracu! Nu se poate! Nu se face! E greu, e (…).
C. - Ei, acuma (…)
A. - Și de-aia eu ți-am zis din experiență că nu (…). Nu aicea! Că orice om are un blat, undeva (…).
C. - Acuma (…).
A. - Am și eu blat! Și eu mă gândesc! Ca să vină, să întorc aicea un dosar, s-au băgat ăștia ai mei vreodată? Păi, de când muncesc eu, nu s-a băgat nimeni, niciodată. Nici nu mi-a zis, nici, măcar „Dom’le, dă-mi 100.000 și-l întorc!”. Nici măcar așa nu mi-a zis. Nu s-a băgat! Mi-a zis, nu-l repune la căi extraordinare. Când s-o termina și recursul, pa! Dacă până atunci ai o problemă și putem să te-ajutăm, te ajutăm! Știi? Uite-așa. Da’ cu-ntoarceri, din astea, p (…) mea, niciodată nu mi-a zis unul „Dă-mi 100.000 și ți-l întorc!”. Mi-a zis „Nu. S-a terminat!” (…).
C. - Eu le-am zis „bă, tată, ți-aduci aminte c-am stat de vorbă?”. Și mi-a zis așa, c-ar fi avut o discuție cu G., dar (neinteligibil) e pornită pe noi. N-a zis așa, tată? Și i-am zis lu’ ăsta: „bă (…)”.
A. - (neinteligibil) și ne înțelegem și să nu mai tot vorbim (…) înțelegi? Deci (…) Că sunteți toți frații aici (…).
R. - Da, da, da, păi de aia ne-a adus pe toți, ca să nu mai comentăm la (…).
A. - H. e pornit (…) (neinteligibil), când o să pot să scap (…) că-i nebunul lângă mine (…) „domnule, dă-mi-o măcar în jos, dacă nu poți așa (…) dați-mi în jos, că poți” (…) și mi-a spus „când o să scap de nebun (…)” cu H. (…) (neinteligibil).
Referitor la această înregistrare ambientală, pe lângă faptul că este nedatată și nu se poate stabili dacă este anterioară, concomitentă sau ulterioară celeilalte înregistrări ambientale prezentate mai sus, remarcăm faptul că are o frază identică cu înregistrarea considerată ca fiind relevantă față de prima acuzație de trafic de influență, vizând celălalt dosar.
Această frază este:
(…).
A. - Și de-aia eu ți-am zis din experiență că nu (…). Nu aicea! Că orice om are un blat, undeva.
(…).
Transcrierea înregistrării anterioare se termină cu această frază în timp ce, în transcrierea înregistrării actuale fraza se regăsește spre început.
Deși nu este absolut imposibil, considerăm că este totuși improbabil ca, inculpatul A., să fi folosit aceiași frază, cu exact aceleași cuvinte, în două discuții vizând dosare diferite.
De aceea apreciem că există dubii serioase privind autenticitatea înregistrărilor, în condițiile în care membrii familiei F. au realizat înregistrările cu mijloace proprii și susțin că nu mai dețin aparatura respectivă și nici originalul înregistrărilor iar organul de urmărire penală și prima instanță trebuiau să analizeze mai exigent acest aspect.
Pe de altă parte, chiar dacă în această a doua înregistrare, se fac anumite afirmații generale care lasă să se înțeleagă că se vorbește de un „blat” pentru un dosar, nu rezultă clar la care anume dosar se referă, nu rezultă că s-ar fi dat o sumă de bani, nu rezultă nimic încriminator, în mod direct, pentru inculpat. Cel mult, inculpatul poate fi acuzat că lasă să se înțeleagă că ar fi putut avea o influență asupra judecătorilor Curții de Apel Constanța dar „a lăsa să se înțeleagă că are o influență” nu este suficient pentru formularea unei acuzații determinate de trafic de influență; mai este necesar și ca inculpatul să promită că va interveni și că a pretins, primit ori acceptat promisiuni de bani sau alte foloase, lucru care nu rezultă din convorbire și nici din probele administrate.
Referitor la probele administrate, declarațiile lui C., F. și R. față de această acuzație se dovedesc a fi total elucubrante.
Astfel, martorul C., în fața primei instanțe (fila 323-324 din vol. III dosar fond) a susținut că pentru cauza cu nr. x/36/2012 inculpatul A. nu ar fi solicitat nici o sumă de bani ca preț al presupusului trafic, dar în urma „compensării" cu două onorarii în cuantum de 5.000 de euro fiecare, ce ar fi fost achitate în anul 2010 și respectiv în 2011, urma să „îi rezolve" și situația din acest dosar.
Dincolo de faptul că martorul nu este în măsură să indice despre ce onorarii e vorba și în ce dosare au fost date, în fața Înaltei Curți, același martor își menține declarațiile anterioare dar susține, în totală contradicție cu acestea dar și cu ceilalți denunțători si totodată în contradicție cu Rechizitoriul si cu considerentele sentinței instanței de fond, că pentru Dosarul nr. x/36/2012 ar fi dat inculpatului A. suma de 15.000 Euro pentru domnul judecător B.B.
Martorul F., în fața primei instanțe (fila 331, din vol. III, dosar fond), a susținut că tatăl său C. și R. i-ar fi dat inculpatului A. suma de 10.500 de euro iar acesta că le-ar fi promis ajutorul în Dosarul nr. x/36/2012.
Însăși prima instanță a considerat că această afirmație este neserioasă nefiind susținută de nicio probă.
În fața Înaltei Curți martorul F. nu mai face nicio referire vreo implicare nelegală a inculpatului A. în Dosarul nr. x/36/2012.
Martorul R., în declarația dată la instanța de fond (fila 327 verso si 329 din vol. III dosar fond), afirmă că auzise de la tatăl lui, C., că ar fi trebuit să remită inculpatului A. - separat de ceea ce se promisese inculpatei B. - suma de 15.000 de euro dar nu știe dacă acești bani au fost sau nu remiși vreodată.
Audiat de Înalta Curte martorul R. susține că, din discuțiile purtate cu tatăl său, știe că acesta i-ar fi achitat inculpatului A. suma de 27.000 euro pentru dosarele in care i-a reprezentat (suma nesusținuta niciodată de nici unul dintre martori).
De asemenea, acesta precizează că: nu cunosc detalii despre șpăgi, deoarece discuțiile se purtau direct între tatăl meu și A.
Întrebat fiind de ce a declarat la fond că avea cunoștință despre o posibilă sumă de 15.000 euro ce ar fi urmat să fie remisă către subsemnatul, iar acum indică suma de 27.000 euro, R. precizează contradictoriu cu propria declarație anterioară dar și cu ceilalți denunțători: că suma de 15.000 euro de care vorbise la Curtea de Apel București este o sumă distinctă de cea de 27.000 euro din prezenta declarație.
Prin urmare, declarații total elucubrante, martori care se contrazic nu doar între ei ci își contrazic și propriile declarații, astfel încât nu se mai poate stabili când și dacă au spus adevărul, probe ce creează un dubiu atât de puternic încât nu poate fi interpretat decât în favoarea inculpatului A.
3. Referitor la cea de-a treia infracțiune de trafic de influență de care este acuzat inculpatul A..
Față de această acuzație sunt în deplină concordanță cu soluția, argumentația și motivarea opiniei majoritare și nu mai am avem nimic de adăugat.
II. Acuzațiile aduse inculpatei B.
1. Referitor la acuzația de trafic de influență.
În linii mari, acuzația de trafic de influență adusă inculpatei B. se bazează tot pe declarațiile martorilor C., R. și pe înregistrarea ambientală a convorbirii pe care acesta a avut-o cu inculpata.
Referitor la declarațiile lui C. se remarcă aceleași contradicții, cu propriile susțineri, care au existat și în raport de faptele imputate inculpatului A.
Astfel, în denunțul formulat către organul de urmărire penală martorul C. a arătat că avocatul B. i-a pretins suma de 31.500 euro, afirmând că avea „cunoștințe” și spunându-i că „va rezolva” cauzele ce făceau obiectul Dosarelor nr. x/36/2010 al Curții de Apel Constanța și nr. x/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În declarațiile din faza de urmărire penală, datând din 16 mai 2014 și 22 mai 2014 același martor a afirmat că, după ce a angajat-o, inculpata B. i-a cerut, iar el i-a dat suma de 20.000 euro, în condițiile în care aceasta a susținut că putea interveni pe lângă judecătorii din complet, pentru „a înmormânta” dosarul la Constanța; inculpata i-a spus că, în schimbul acelei sume de bani, urma să obțină o soluție de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța, întrucât se afla în relații de prietenie cu judecătorul G., pe al cărei fiu „îl promovase la București” și pe lângă care putea interveni și prin avocatul X., indicându-l, totodată, pe inculpatul A. ca reprezentând o altă cale prin care ar fi putut să-i influențeze pe judecătorii din completul de apel și că, legat de acest aspect, inculpatul A. i-a confirmat intervenția sa pe lângă judecătorii din complet, spunându-i că „G. vrea, dar H. nu” și cerându-i să mai aibă răbdare.
Se remarcă, pe de o parte, faptul că, pentru aceiași „intervenție”, organul de urmărire penală a reținut că inculpata B. ar fi cerut și primit suma de 20.000 euro în timp ce inculpatul A. s-ar fi mulțumit cu 3.000 de lei.
Pe de altă parte, aceiași pretinsă discuție a martorului C. cu inculpatul A. care ar fi afirmat „G. vrea dar H. nu” probează în opinia organului de urmărire penală, atât „intervenția” lui A. cât și cea a lui B., ceea ce este absurd.
Dincolo însă de aceste aspecte, se constată că, în declarația dată în fața primei instanțe la termenul din data de 27 martie 2015, martorul C., după ce a precizat că își menține declarațiile din faza de urmărire penală, a făcut, cu referire la faptele ce constituie obiectul judecății, mai multe afirmații, unele concordante cu susținerile sale anterioare iar altele în completă disonanță.
Astfel, martorul C. a afirmat că i-a dat inculpatei B. suma pretinsă de 20.000 de euro „(…) în aceiași perioadă în care i-a remis acesteia și suma de 21.000 de euro pentru aranjarea dosarului de la Înalta Curte de Casație și Justiție (…).”
Se constată că, de această dată, martorul susține că a dat o sumă mai mare decât cea precizată inițial (de 31.500 euro), pentru cele două dosare (20.000 euro + 21.000 euro = 41.000 euro).
În declarația dată în fața Înaltei Curți la data de 3 iunie 2016 martorul C., la întrebarea expresă adresată de unul din membrii completului de judecată (a se vedea vol. I din dosarul instanței de apel, fila 233 verso), a susținut că a dat inculpatei B. suma de 20.000 de euro cu următorul titlu: „(…) 5.000 de euro să reprezinte onorariul pentru a întoarce dosarul înapoi, 1.500 de euro să fie remiși către un medic legist și diferența de 15.000 de euro șpagă la Înalta Curte”.
Deși aceste divergențe între propriile declarații pot părea minore - în condițiile în care martorul afirmă constant că a dat inculpatei B. bani pentru „șpagă” - în realitatea ele sunt foarte importante deoarece denotă sinceritatea martorului cu privire la titlul cu care s-au dat inculpatei B. acei bani.
Aceleași contradicții în declarațiile date pe parcursul procesului penal, atât între ei cât și între propriile declarații, se constată și la martorii F., R., U. și alții din familia F., audiați în cauză, aceștia vehiculând diferite sume (chiar și 51.000 de euro ) sume pe care nici instanța de fond nu le-a considerat reale.
Analiza extensivă a acestor contradicții considerăm că nu se mai impune în condițiile în care acuzația și constatările primei instanțe au fost în sensul că banii au fost dați de C.. Ori, acesta din urmă știe sau ar trebui să știe mult mai bine decât celelalte persoane din familia sa, care nu au fost de față, ce sume de bani a dat, când și cu ce titlu.
În aceste condiții, ca și în cazul inculpatului A., singura probă obiectivă a cauzei o constituie înregistrarea ambientală a discuției pe care inculpata B. a purtat-o cu membrii familiei F. la o dată ulterioară celei în care se pretinde că s-au dat banii.
Din cuprinsul discuției respective rezultă, cu certitudine, faptul că inculpata B. a primit de la membrii familiei F. suma de 20.000 de euro așa cum susțin aceștia.
De altfel, inculpata nici nu a negat primirea respectivei sume ci a arătat doar faptul că aceasta reprezenta onorariul său pentru reprezentarea, în cauza respectivă, atât a membrilor familiei F. (respectiv C., F., R. și X.X.X.) dar și a membrilor familiei S., coinculpați în același dosar.
Revenind la înregistrarea discuției ambientale (expuse pe larg în cadrul sentinței și al deciziei majoritare) considerăm că s-a dat o interpretare eronată afirmațiilor făcute de părți.
Semnificative în acest sens apreciem că sunt următoarele replici:
C. - (…). Eu vreau să știu, că (…) tu știi ce-am discutat noi, în ăștia 20.000 de euro, care i-ai luat tu de la mine.
B. - E onorariul meu. Și atât.
C. - Onorariul dumneavoastră.
B. - Da.
C. - Mi-ai zis 20.000 de euro, da?
B. - Da.
C. - Așa, și-ai zis că îl înmormântezi acolo.
B. - Da.
C. - Bun.
C. - Acuma a mai venit S. (…) da? Și ți-a dat, cât ? 4.000 de (…) (…) 4.000 de euro sau (…).
B. - Da.
C. - Așa.
B. - Așa este. Da.
C. - Și că (…) ai dat la A., să rezolvăm problema.
B. - Da, dar asta e (…) nu mai discut eu (…) asta nu mai discut eu. Într-adevăr mi i-a dat, întreabă-mă ce, îți spun ce bani s-au dat, dar eu nu am (…) treaba mea.
C. - Eu am vorbit cu A. (…).
B. - Da.
B. - Eu am discutat cu A.. Și A. mi-a zis așa: că a discutat acolo, da? Iar, în principiu, doamna G. mi-a zis așa (…) ce mi-a zis, mi-a zis el, da? Ea este cum este, dar nu prea mai vrea (…) (…).
C. - Bine. Acuma, te rog frumos, vreau să mă sfătui, prietenește, omenește, ai văzut? Îți mulțumesc frumos. Ai văzut și cu banii, n-am fost niște oameni (…) să zici agresiv, că am fost niște oameni care au înțeles, da?
B. - Da.
C. - Și cu F., n-ai văzut cu F. cum a fost? Da. Mi-ai zis? Nea C.! Că te-au mințit ei, eu nu știu acuma (…) mi-ai zis, 6.500 se duce la voi, da? Pe urmă mi-ai zis, nea C., am vorbit, am discutat, trebuie 20.000, să dăm la achitare. Nu?
A.- Da. Casare cu trimitere, nu achitare.
C. - Casare cu trimitere, achitare sau suspendare, cam așa am înțeles.
(…).
De remarcat faptul că acest schimb de replici a avut loc în condițiile în care inculpata B. nu cunoștea faptul ca este înregistrată și, prin urmare, reflectă din punctul nostru de vedere, susținerea ei sinceră cu privire la motivul pentru care a solicitat și primit acei 20.000 euro.
Totodată, din conținutul înregistrării rezultă, în opinia noastră, confuzia totală a martorului C. în legătură cu ceea ce inculpata B. i-a spus că se poate obține în dosarul de la Curtea de Apel Constanța.
Prin expresia „îl înmormântez acolo” - probabil nefericit folosită de inculpată, aceasta din urmă a avut în vedere casarea cu trimitere, soluție pe care o considera că se impune, în timp ce martorul C. nu a înțeles decât faptul că dosarul va fi „rezolvat” acolo, din punctul lui de vedere neexistând nicio diferență între casarea cu trimitere, condamnarea cu suspendare sau achitarea.
Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu este suficient ca banii ori alte foloase, să fi fost dați cu această intenție, a cumpărării de influență, fiind necesar și obligatoriu ca aceștia să fi fost pretinși ori primiți cu același titlu, de către inculpat.
În cazul în care”cumpărătorul de influență” dă banii cu acest titlu însă presupusul „traficant de influență” nu i-a pretins și nu a înțeles să-i primească cu acest titlu, nu putem vorbi de existența infracțiunii de trafic de influență.
Ori, din cuprinsul înregistrării de mai sus rezultă în mod clar că inculpata B. a pretins și primit banii respectivi ca onorariu de avocat.
Acest lucru rezultă, în opinia noastră și din replicile în continuare ale înregistrării respective:
„B. - (…) ai spus „Eu vreau un avocat tehnic, care să știe carte, da! Și să-mi facă treburile pe carte, restul, o să mă descurc eu!”. Eu ți-am cerut, am zis așa „îți iau 2.000 sau 2.500 de euro de fiecare”, în momentul în care ați fost mai mulți, am zis „este onorariul meu 20.000 de euro” (…).
C. - Da (…).
B. - În care, ce intră în banii ăștia? Drumul meu, să te reprezint, da? Când m-am uitat în dosar, ți-am spus așa: „din punctul meu de vedere și ce este în dosarul ăsta, e de clasare cu trimitere spre rejudecare sau restituire la parchet”. Că nu s-a făcut aia, că nu s-a făcut aia. Dacă se-ntâmplă lucrul ăsta, dosarul ăsta nu mai are cum să se întoarcă înapoi, ți-am spus așa?
C. - Nu.
B. - Nu ți-am spus așa?
C. - Ascultă-mă un pic.
B. - Ți-am luat eu (…) mi-am luat eu vreun angajament că-n ăștia 20.000 de euro îți rezolv eu dosarul? Atât te întreb. Am luat eu vreun angajament?
C. - Nu. Mi-ai zis (…) că în ăștia 20.000, când te-am întrebat „ce fac, doamna avocat, ăștia 20.000 de euro” da? Bun. Te-ai uitat în el 2 săptămâni de zile, mi-ai zis da. Te-ai uitat și mi-ai zis „Nea C., eu, în banii ăștia, eu îți înmormântez dosarul ăsta, nu mai vine înapoi!”.
B. - Da, eu ți-am spus că-n banii ăștia (…).
C. - Buuuun!
B. - (…) deci munca mea, ce fac eu de banii ăștia, asta fac (…).
C. - Foarte bine!
B. - Și dacă judecătoarea (…).
C. - Da a fost discuția să mai dăm 15.000 de euro! Șpagă!
B. - Dar eu nu ți-am cerut 5.000 de euro șpagă, omule! Eu nu știu de ce vorbești cu mine în felul ăsta. N-am discutat (…) (neinteligibil).
C. - Doamnă, stai puțin, vorbim între noi, doar nu suntem oameni din ăștia.
B. - Nea C., eu nu discut lucrurile astea, eu nu mai discut lucrurile astea, pentru că pe mine nu mă interesează, ce mai e, cum mai e, restul peste 15.000, 10.000, 2.000, 3.000, cine cui dă și ce vorbești cu G., nu-i treaba mea! N-o cunosc, n-am nicio treabă! (…).
Referirile inculpatei la judecătoarea G. Joița aveau în vedere nu promisiuni de fapte proprii, ale inculpatei, ci afirmații anterioare ale martorului C. în sensul că „vorbise” pentru același lucru - al „rezolvării” dosarului - cu inculpatul A.
Ca atare, reținem că față de inculpata B. martorul F. afirma că „aranjase” lucrurile cu inculpatul A. iar în discuțiile cu A. afirma că „aranjase” lucrurile cu inculpata B., aspect ce rezultă din compararea înregistrărilor respectiv.
Se reține așadar că susținerile martorului C. în sensul că banii au fost dați pentru a se interveni la completul de judecată, nu sunt confirmate decât de membrii ai familiei acestuia (trecând dincolo de contradicțiile privind cuantumul sumei) persoane interesate în cauză și nu sunt confirmate de nicio probă obiectivă - înregistrări făcute de organele de urmărire penală ori flagrant - și nici de recunoașterea inculpatei.
Mai mult, susținerile inculpatei B. în sensul că banii respectivi au fost dați cu titlul de onorariu de avocat și că nu sunt dați în totalitate de familia F., este confirmată pe de o parte, de susținerile martorului T. care a arătat că familia F. a plătit avocatei suma de 10.000 euro în timp ce ceilalți 10.000 de euro au fost plătiți de familia S., coinculpați în aceiași cauză.
Acest lucru este confirmat și de o probă cu caracter obiectiv - registrul jurnal contracte de asistență juridică al inculpatei B. unde, în anul 2012 apar înregistrate contractele de asistență juridică încheiate cu membrii familiei F. și cu membrii familiei S., înregistrări care corespund celor declarate de T.
Ori, atât organul de urmărire penală cât și prima instanță nu au analizat realitatea acestor înscrisuri iar inculpata nu a fost trimisă în judecată pentru fals, fapt ce obligă, din punctul nostru de vedere, de a considera că acele înscrisuri reprezintă realitatea.
Față de toate aceste considerente apreciem că există un puternic dubiu cu privire la motivul pentru care s-au dat acei bani, dubiu care nu poate profita decât inculpatei.
În final, față de infracțiunile de trafic de influență pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați ambii inculpați, considerăm că se impune a se ține cont, așa cum s-a arătat mai sus, de faptul că atât C. cât și membrii familiei sale sunt persoane interesate în cauză în a obține condamnarea inculpaților, pentru a putea beneficia de reducerea propriilor pedepse.
În acest sens este de reținut scrisoarea pe care în data de 28 martie 2015 - deci în perioada în care prezenta cauză se afla pe rolul primei instanțe - martorul C. a trimis-o procurorului de caz, dl. K.K., scrisoare în care martorul arată că: „Eu cu copii mei Vasilică și R. m-am (ortografia originală - n.n.) ținut de cuvânt și am declarat așa cum ai zis mata (…) că ai vorbit mata cu doamna judecătoare să ne întrebe nu mai cum ne-ai învățat mata (…) în afară de întrebările care ți le-au data mata nea mai pus și altele da neam descurcat am spus ca nu ne aducem aminte (…). Așa cum eu m-am ținut de cuvânt eu și copii mei x și y să te ți și mata acum sa ne duci înapoi la Slobozia si sa ne dea revizuirea cu procurorul T.T.T. ca să ne reducă pedepsele la jumătate”.
Ulterior, prin sentința penală nr. 279 pronunțată la data de 24 iunie 2016 de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2016 se admite contestația la executare formulată de condamnatul C., se reține aplicarea disp. art. din Legea nr. 682/2002 și se reduce pedeapsa ce fusese aplicată acestuia prin Decizia penală nr. 418 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, de la 9 ani și 7 luni închisoare la 5 ani și 4 luni închisoare.
Instanța respectivă a reținut disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 în raport de declarațiile pe care C. le-a dat în prezenta cauză - nr. x/2/2014.
Chiar dacă nu reținem - și nu putem verifica - realitatea celor susținute în scrisoarea respectivă de martorul C., faptul că avea un interes acut și pregnant în condamnarea inculpaților din prezenta cauză, fapt ce rezultă implicit, din hotărârea judecătorească care-i admite solicitarea de reducere a pedepsei pe care o execută tocmai datorită denunțului depus împotriva celor doi inculpați din prezenta cauză.
Referitor la infracțiunea de șantaj, reținem faptul că,m indiscutabil, inculpata B. a avut acea discuție cu martorul R. (discuție înregistrată de acesta) în care afirmă în mod nereal faptul că, fiind chemată la Direcția Națională Anticorupție s-ar fi întâlnit acolo cu judecătorul B.B. „(…). B. - Înc-o dată (…) lăsați că nu vorbiți! Am văzut. Deci îți spun foarte clar că se va lăsa urât rău de tot! Dau de-o săptămână cu subsemnatul la Direcția Națională Anticorupție București, a fost dosarul trimes de la Constanța la București, și eu și B.B.! Vezi că ne-am întâlnit amândoi, aveți mare grijă! Deci, ce face taică-tău, să-și vadă de treaba lui (…).”
De asemenea mai face și alte afirmații considerate de organul de urmărire penală și de prima instanță ca reprezentând amenințări la adresa lui C. și a familiei sale:
(…).
„(…) Deci, ori își bagă taică-tău mințile-n cap ori discutăm altfel. Deci, în pușcărie, când a vorbit cu mine (…) de mine, la Tulcea, tot felul de prostii, nu l-am lăsat pe ăla să-i rupă picioarele. Acuma continuă. Da? Este-n numele la toți, ca și cererea de strămutare. În condițiile astea, ce vrei să fac eu pentru voi? Pentru familia F., n-am nicio treabă cu el. Ce vrei să fac?
(…).
I (R.) - Deci (…) deci cum ar veni, nu mai sunteți avocat la mine sau (…).
B. - Da eu sunt! Băi, eu n-am nicio treabă! Pe mine (…) mă piș pe tot ce face tac-tu! Cu (…) nu știe cu cine stă de vorbă! O să-i arate B. ce coaie are! Și pe Constanța, și pe București. Și va face pușcărie! Asta ți-o spun clar! Să-nvețe ce-nseamnă denunțare (…) băi, împotriva la 3 avocați și un judecător! Da?
(…).
Toate aceste afirmații nu realizează însă conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată de prima instanță deoarece afirmațiile respective nu conțin o amenințare directă la adresa numitului C.
Astfel, inculpata B. lasă să înțeleagă doar faptul că, eventual, datorită acelui denunț pe care l-a depus împotriva ei la Direcția Națională Anticorupție, nu l-ar mai proteja pe martor în penitenciar dacă vreun alt deținut ar vrea „să-i rupă picioarele”, așa cum se mai întâmplase anterior iar amenințarea cu detenția este legată de denunțul de la Direcția Națională Anticorupție pe care inculpata îl consideră ca fiind unul calomnios și pentru care va formula plângere - în acest sens inculpata afirmă „Și va face pușcărie! Asta ți-o spun clar! Să-nvețe ce-nseamnă denunțare (…) băi, împotriva la 3 avocați și un judecător.”
Ca atare, apreciem că nu a existat o constrângere asupra martorului C. să dea, să facă sau să nu facă ceva care să aducă un folos nepatrimonial inculpatei B., așa cum cere textul art. 207 alin. (1) C. pen.
Față de toate aceste considerente, apreciind că, pentru fiecare în parte din faptele imputate celor trei inculpați, nu există probe din care să rezulte săvârșirea de infracțiuni, fie datorită dubiului care trebuie să profite inculpatului fie datorită lipsei unor condiții ale laturii materiale, consider că se impunea admiterea ambelor apeluri, casarea în totalitate a sentinței și, în temeiul 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. achitarea inculpaților.