Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 76/2017 AI generated

Inadmissible annulment challenge to decision rejecting late appeal under Art. 493 alin. 5 CPC

Case Number Decizia nr. 76/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) as inadmissible, thereby upholding the prior court's decision to reject the defendant's appeal as filed out of time. The dispute concerned a civil case where the defendant attempted to challenge a appellate court's decision via a late-filed appeal; the defendant subsequently tried to annul the final decision that rejected their appeal due to procedural delay. The decisive legal basis was Article 493, paragraph (5) of the Civil Procedure Code, which provides that when a panel unanimously determines an appeal is late, formally defective, or evidently unfounded, it issues a reasoned decision without a hearing that is not subject to any means of appeal, rendering the extraordinary appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 485 C. proc. civ; Inadmissible annulment challenge to decision rejecting late appeal under Art. 493 alin. 5 CPC: The dispute concerned a civil case where the defendant attempted to challenge a appellate court's decision via a late-filed appeal; the defendant subsequently tried to annul the final decision that rejected their appeal due to procedural delay. The decisive legal basis was Article 493, paragraph (5) of the Civil Procedure Code, which provides that when a panel unanimously determines an appeal is late, formally defective, or evidently unfounded, it issues a reasoned decision without a hearing that is not subject to any means of appeal, rendering the extraordinary appeal inadmissible.

Keywords

AI generated
civil annulment procedural delays article of civil procedure late submission preclusion objection of unconstitutionality appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Established that the challenged decision was rendered without a hearing and is not subject to any further means of appeal, making the contestation in annulment inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 76/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2129 din data de 9 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 263/A din 13 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că cererea de recurs depusă de pârâta SC A. SRL prin email și fax, în 13 iunie 2015, după ora 16, este tardiv formulată. De asemenea, și depunerea recursului prin poștă la data de 14 iunie 2016 a fost făcută cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 485 C. proc. civ., ultima zi de depunere fiind 13 iunie 2016, într-o zi de luni.

Împotriva acestei decizii, SC A. SRL a formulat contestație în anulare, ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05 decembrie 2016, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. și solicitând anularea hotărârii atacate.

La data de 16 ianuarie 2017 contestatoarea a trimis, prin poștă, motivele contestației în anulare, arătând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și că instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de casare invocate de recurentă în termen, menționând și că a invocat în cadrai procedurii de recurs argumente privitoare la netemeinicia tardivității care nu au fost cercetate.

Înalta Curte urmează a constata inadmisibilitatea cererii, pentru următoarele motive:

Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac a fost pronunțată în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., respingându-se, ca tardiv, recursul promovat de către pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., „în căzui în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusa niciunei căi de atac."

Din aceste prevederi reiese că deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. nu sunt supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot ti atacate nici pe calea contestației în anulare.

În ceea ce privește distincția făcută de către reprezentantul contestatoarei, în sensul că norma vizează numai căile ordinare de atac, Înalta Curte urmează a constata că legea nu face o astfel de distincție, iar în aceste condiții nici instanța nu o poate face - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Pentru argumentele mai sus arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva Deciziei ni. 2129 din data de 9 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr x/3/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ea inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 2129 din data de 9 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publica, astăzi 17 ianuarie 2017.