Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1194/2004 AI generated

Admissibility of civil action without prior direct conciliation when contractual right is already born

Case Number Decizia nr. 1194/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the lower court’s decision dismissing the lawsuit as premature, and remanded the case to the same appellate court for a decision on the merits, thereby ruling in favor of the plaintiff. The dispute involved a civil commercial action where the defendant raised a plea of prematurity, arguing that the plaintiff had failed to follow the mandatory prior negotiation procedure required by the Code of Civil Procedure before filing suit. The court held that the plea of prematurity is strictly limited to cases where the right is not yet born or is subject to a suspensive condition, which was not the case here as the right arose from the defendant's breach of contractual payment obligations. Furthermore, the court determined that the lack of a specifically identified legal relationship through direct conciliation does not render a complaint inadmissible, and that a formal payment summons may constitute an equivalent procedure to the statutory conciliation attempt, making the lower court’s dismissal of the action a procedural error.

Legislator headnote

AI generated

art. 7201 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 7201 alin. (5) C. proc. civ, art. 312 alin. (5) C. proc. civ; Admissibility of civil action without prior direct conciliation when contractual right is already born: The dispute involved a civil commercial action where the defendant raised a plea of prematurity, arguing that the plaintiff had failed to follow the mandatory prior negotiation procedure required by the Code of Civil Procedure before filing suit. The court held that the plea of prematurity is strictly limited to cases where the right is not yet born or is subject to a suspensive condition, which was not the case here as the right arose from the defendant's breach of contractual payment obligations. Furthermore, the court determined that the lack of a specifically identified legal relationship through direct conciliation does not render a complaint inadmissible, and that a formal payment summons may constitute an equivalent procedure to the statutory conciliation attempt, making the lower court’s dismissal of the action a procedural error.

Keywords

AI generated
civil dispute contractual rights and obligations conciliation procedure action for payment procedural rights summons

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural provision cited as the basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and remanding the case for re-judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 140 din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, și a respins acțiunea reclamantei SC S.M.R.SA Balș, ca prematur introdusă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta, anterior sesizării instanței, nu a urmat procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

Totodată, instanța de fond a apreciat că nu pot fi primite apărările reclamantei, privitoare la lipsa caracterului concilierii directe ca fine de neprimire a acțiunii, a efectuării acesteia în conținut echipolent, prin învestirea anterioară a instanței de judecată, în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 5/2001, iar refuzul primirii cererii ar constitui o încălcare a principiului liberului acces la justiție.

Împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a reiterat apărările formulate la soluționarea de către instanța de fond a excepției de prematuritate invocată de pârâtă.

În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului aceleiași instanțe, în vederea soluționării în fond a cauzei.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Între altele, o condiție esențială de exercitare a acțiunii civile și de dobândire a calității de parte este reprezentată de existența dreptului recunoscut și ocrotit de lege, actual. De asemeni, cu referire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pretenția dedusă judecății, dreptul trebuie să fie exercitat cu bună-credință, potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

În raport cu cele arătate, excepția de prematuritate privește exclusiv actualitatea dreptului, în condițiile unei acțiuni în realizare, privitoare la deducerea spre soluționare a unui drept născut sau a unuia sub condiție suspensivă, anterior împlinirii acesteia.

Or, în cauză, dreptul invocat de reclamantă s-a născut la data neîndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor de plată contractual asumate, așa încât, în mod greșit, excepția a fost admisă, împrejurare în raport cu care recursul se constată a fi întemeiat sub aspectul acestor critici.

Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile art. 7201 alin. (5) C. proc. civ., nedeterminarea în concret a raportului juridic litigios, prin conciliere directă, nu poate constitui un fine de neprimire.

Ca atare, neefectuarea concilierii directe poate genera alte consecințe procesuale, exclusă fiind, însă, respingerea acțiunii reclamantului ca prematur introdusă, așa încât recursul se constată a fi fondat și sub aspectul acestor critici.

În fine, sintagma - „reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă, cu cealaltă parte” - poate semnifica și conotațiile vizate de reclamant, cu referire la echipolența procedurii somației de plată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite dosarul aceleiași instanțe în vederea judecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanta, SC S.M.R. SA Balș, județul Olt, împotriva sentinței nr. 140 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza, spre judecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie 2004.