Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 394/2017 AI generated

Admissibility of appeal against appellate perishment decision: irrevocability of Court of Appeal rulings under Art. 377(4) and exclusion from Art. 299 CCP

Case Number Decizia nr. 394/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, leaving in force the Appellate Court's decision to declare the original appeal perished due to the appellant's failure to comply with a procedural order for over one year. The dispute concerned the admissibility of an appeal against a perishment decision in a civil case initially filed by the appellant against multiple corporate defendants, a local authority, and national restitution bodies; the appellant argued that health issues and the death of their lawyer constituted force majeure that should have suspended the perishment deadline, while the respondents argued for dismissal. Relying on Articles 299 and 377(4) of the Code of Civil Procedure, the court held that a decision issued in the appeal instance by a Court of Appeal is irreceivable and cannot be challenged via a further appeal, as the legal framework precludes a "recourse against a recourse"; consequently, the specific reference to appealability in Article 253(2) regarding perishment decisions does not apply when the perishment decision itself is issued in the final appellate instance, rendering the attempted appeal procedurally barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 1551 C. proc. civ, art. 252 C. proc. civ, art. 250 alin. (3) C. proc. civ, art. 253 alin. (2) C. proc. civ, art. 377 pct. 4 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ; Admissibility of appeal against appellate perishment decision: irrevocability of Court of Appeal rulings under Art. 377(4) and exclusion from Art. 299 CCP: În ședința publică din 24 februarie 2017 Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea căii de atac a recursului exercitat, în raport de dispozițiile an. 299 și art. 377 pct. 4 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
article of civil procedure procedural orders appealability of remand decision framework decision disqualification proceedings administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 394/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 382 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de reclamantul-recurent A. împotriva Sentinței civile nr. 2485 din 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunului Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/105/2009* prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții SC B. SA, SC C. SA, SC D. SA, Primarul municipiului Câmpina și chemații în garanție Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor București și Autoritatea Națională pentru Restabilirea Proprietăților. De asemenea a fost respinsă cererea de chemare în garanție, ca rămasa fără obiect, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâta SC B. SA.

Astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că la 28 septembrie 2015 judecata recursului a fost suspendată în baza art. 1551 C. proc. civ., întrucât recurentul-reclamant A. nu s-a conformat obligației impusă de instanța de judecată de a preciza dacă este atacată cu recurs Sentința nr. 2485 din 15 octombrie 2013 sau încheierea din 25 februarie 2015 de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

Cum de la data suspendării dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurentului-reclamant, în temeiul art. 248 alin. (1) și art. 252 C. proc. civ., s-a constatat perimată cererea de recurs,

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., susținând că art. 250 alin. (3) C. proc. civ. dispune că este întrerupt cursul perimării pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecară din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Din perspectiva acestor dispoziții legale reclamantul-recurent susține că atât starea sa de sănătate cât și a avocatului său, care a decedat sunt împrejurări mai presus de voința sa, situație în care în cauza a operat suspendarea cursului perimării.

De asemenea, reclamantul-recurent mai arată că potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, motiv pentru care solicită admiterea recursului și a se constata că termenul de perimare ii îmi suspendat perimarea nu a operat.

Prin întâmpinările formulate de către intimata-pârâtă SC B. SA și de către intimata chemată în garanție Autoritatea Națională pentru Restabilirea Proprietăților, s-a solicitat respingerea recursului.

Examinând recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 382 din 14 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în raport de dispozițiile art. 299 și 377 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Împotriva Sentinței civile nr. 2485 din 15 octombrie 2013. pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/105/2009*, reclamantul- recurent A. a declarat recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, sub Dosar nr. x/105/2009*/a1.

Cum judecata recursului a fost suspendată în temeiul ari. 1551 C. proc. civ. la data de 28 septembrie 2015, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 382 din 14 decembrie 2016 a constatat perimată cererea de recurs formulată de reclamantul-recurent A.

Această hotărâre pronunțată în calea de atac a recursului a fost atacată de către reclamantul-recurent cu recurs.

În ședința publică din 24 februarie 2017 Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea căii de atac a recursului exercitat, în raport de dispozițiile an. 299 și art. 377 pct. 4 C. proc. civ.

Potrivii art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Astfel, verificarea admisibilității recursului din perspectiva obiectului său se realizează prin raportare la dispozițiile art. 299 C. proc. civ., care este una de referință în materie.

Conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă "ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale."

Prin urmare hotărârile pronunțate de curțile de apel cu ocazia soluționării recursurilor nu mai pot fi atacate cu recurs, în raport de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, potrivit art. 377 pct. 4 din același cod aceste hotărâri sunt irevocabile.

Din această perspectivă este de reținut că decizia prin care instanța de recurs constată perimarea cererii de recurs are caracter irevocabil, motiv pentru care împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului, întrucât s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Este real că dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare" însă această dispoziție nu trebuie interpretată în sensul că hotărârea de perimare a recursului este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În speță, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri irevocabile pronunțată în recurs de Curtea de Apel Ploiești prin care s-a constatat perimat recursul împotriva Sentinței civile nr. 2485 din 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/105/2009*.

Cum decizia dată în recurs este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și nu se încadrează în dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevede ce hotărâri se pot ataca cu recurs, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul reclamant A. împotriva împotriva Deciziei nr. 382 din 14 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 382 din 14 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2017.

Procesat de GGC - GV