Appeal for failure to state grounds upheld; challenge to stamp duty inadmissible.

Decizia nr. 20/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 20 aprilie 2016 sub nr. x/3/2016/aI, petentul A. a solicitat reexaminarea taxei de timbru stabilită în sarcina sa în Dosarul nr. x/3/2016.

Prin încheierea de ședință din 24 mai 2016 a fost respinsă cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, tribunalul reținând că, prin rezoluție, contestatorului i s-a pus în vedere să achite o taxă de timbru în cuantum de 100 lei, în temeiul dispozițiilor art. 26 din O.U.G. nr. 80/2013. Tribunalul a considerat că taxa de timbru a fost stabilită în mod corect, având în vedere că scutirea invocată de petent vizează exclusiv cererile formulate de asociațiile de proprietari având ca obiect obligarea proprietarilor la plata cotelor de întreținere restante.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., arătând că, potrivit dispozițiilor art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, pentru cererile introduse până la intrarea în vigoare a acestui act normativ timbrul judiciar se stabilește și se plătește în cuantumul prevăzut de legile în vigoare la data introducerii lor.

Or, potrivii art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru datorată pentru contestațiile în anulare este de 10 lei și 0,3 lei timbru judiciar, prezenta contestație în anulare soluționându-se în temeiul C. proc. civ. din 1865.

De asemenea, recurentul a mai arătat că încheierea atacată a fost pronunțată de o instanță de judecată alcătuită cu încălcarea prevederilor art. 6 din Protocolul 1, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 24 și 27 C. proc. civ. și art. 99 lit. f) și i) din Legea nr. 303/2004.

La termenul din 20 septembrie 2016, din oficiu, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului.

La termen de judecată din 18 octombrie 2016, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, recurentul a arătat că dispozițiile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 sunt neconstituționale prin aceea că textul este neclar și ambiguu, putând fi interpretat diferit de instanțele judecătorești; că textul criticat încalcă dispozițiile art. 139 din Constituție, întrucât se doresc fonduri suplimentare la consiliile locale; că dispozițiile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 restricționează, îngrădesc și chiar împiedică accesul la justiție, iar promulgarea O.U.G. nr. 80/2013 s-a făcut cu încălcarea intenționată a dispozițiilor art. 15, 16, 20, 21, 34, 35, 40, 44, 46, 47, 50, 51, 52, 53 și 54 și 139 din Constituție.

Prin Decizia nr. 822/R din 18 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale; a respins, ca inadmisibil, recursul reclamantului împotriva încheierii de ședință din data de 24 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2016/al.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, a cărui neconstituționalitate se invocă, „Pentru cererile și acțiunile introduse pernă la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor", recurentul considerând că acestea încalcă dispozițiile art. 15, 16, 20. 21, 34, 35, 40, 44, 46, 47, 50, 51, 52, 53 și 54 și 139 din Constituție.

Or, în prezent Curtea se află învestită cu recursul declarat de autorul excepției de neconstituționalitate împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, cu privire la care, din oficiu, a fost ridicată excepția inadmisibilității.

Ca atare, în această fază, excepția de neconstituționalitate, pentru a avea legătură cu cauza, trebuie să privească admisibilitatea/inadmisibilitatea căii de atac a recursului, care constituie cauza judecății.

Dispozițiile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, însă, nu au legătură cu admisibilitatea recursului, ci privesc fondul pretenției recurentului petent ce a format obiectul cererii de reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru, care poate face obiect al analizei doar în cadrul unei căi de atac admisibile, recunoscute de legiuitor.

Or, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 „ împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanța, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutita de la plata taxei judiciare de timbru. Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fam citarea părților, prin încheiere definitiva."

Așadar, prin dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 este reglementată o singură cale de atac împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, iar în cauză, recurentul a uzat de aceasta cale, cererea sa de reexaminare fiind respinsă în mod definitiv prin încheierea din 24 iunie 2016.

Prin urmare, cum recurentul contestator a uzat de procedurile speciale puse la îndemână de legiuitor pentru asigurarea accesului liber la justiție, iar cu ocazia soluționării cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru pentru recurs au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de stabilire și calculare a taxei judiciare de timbru, stabilindu-se în mod definitiv obligația recurentului contestator de a achita taxă de timbru și timbru judiciar pentru contestația în anulare, în cuantumul indicat în rezoluția de primire a acestei cereri, instanța de recurs a constatat că în prezent nu mai pol fi repuse în discuție aspecte privind soluția dată cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, care se bucură de prezumția de validitate. Dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să nu se recunoască și să se încalce autoritatea de lucru judecat a acelei încheieri definitive.

De altfel, și în dispozitivul deciziei pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, ca instanță de apel s-a menționat că hotărârea este definitivă și, prin urmare, nesusceptibilă de recurs.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 41-43 din N.C.P.C., art. 6 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 99 lit. b) și i), art. 991 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 reclamantul A., arătând că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută fiind pronunțată în condiții de parțialitate și lipsă de obiectivitate, completul de judecată nu a fost legal constituit, doi dintre magistrați fiind incompatibili, iar Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat asupra aspectele invocate în cererea de sesizare.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă ia motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pot. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin Decizia nr. 822/R din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013; a fost respins, ca inadmisibil, recursul reclamantului împotriva încheierii de ședință din 24.05,2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Reclamantul a formulat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013.

Referitor la această soluție, prin decizia recurată se reține că sesizarea nu este admisibilă pentru ca dispoziția cu privire la care s-a invocat excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv dispozițiile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 privesc cuantumul și modul de stabilire a timbrului judiciar aferent cererilor introduse până la data intrării în vigoare a acestui act, în timp ce obiectul cauzei îl constituie aspectul procedural al admisibilității recursului declarat împotriva încheierii de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Prin motivele supuse analizei în recurs însă, reclamantul nu se raportează la considerentele anterior arătate și nu arată în ce ar consta legătura dispoziției pretins neconstituționale cu soluționarea și admisibilitatea recursului. De asemenea, se susține că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută fiind pronunțată în condiții de parțialitate și lipsă de obiectivitate, completul de judecata a fost alcătuit cu încălcarea legii, doi dintre magistrați fiind incompatibili întrucât erau în litigiu cu partea, iar Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat asupra aspectele invocate în cererea de sesizare.

Or, lipsa corelării criticilor formulate în cadrul căii extraordinare de atac cu considerentele hotărârii obiect al acesteia, echivalează cu o lipsă a motivării sancționabilă ca atare.

Referitor la pretinsa incompatibilitate a judecătorilor, aceasta a fost doar o afirmație nedemonstrată raportat la condițiile prevăzute de art. 24 C. proc. civ., apte să justifice înlăturarea judecătorului de la soluționarea unei cauze.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 822/R din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2017.