Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1166/2016 AI generated

Inadmissibility of appeal against final appellate order: prohibition of "appeal on an appeal"

Case Number Decizia nr. 1166/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by an association against the Court of Appeal of Bucharest's decision to annul, for lack of proper stamping, the association's previous appeal against a first-instance tribunal's order. The dispute concerned the procedural admissibility of a cassation appeal lodged against an interlocutory order issued by the tribunal that had already exercised jurisdiction in a previous appeal, rendering the order final and unchallengeable under general rules. Relying on Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, which establishes that decisions rendered on appeal are final even if they resolve the merits, the court held that the challenged order was irrevoable; consequently, filing a new appeal against it constituted an impermissible "appeal on an appeal," violating the principles of procedural legality and equality before the law, thereby failing a specific condition of admissibility.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final appellate order: prohibition of "appeal on an appeal": Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Keywords

AI generated
interlocutory decision procedural orders article of civil procedure appealability of remand decision commercial dispute lack of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1166/2016

Asupra recursului constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 71/R din 26 ianuarie 2016 a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva încheierii din 6 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/4/2012.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor prin A.

În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Or, în speță, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva încheierii din 6 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București.

Prin urmare, hotărârea atacată, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.

Astfel, partea nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor prin A. împotriva deciziei nr. 71/R din 26 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2016.