Insurance dispute: Exclusion clause for missing permits cannot exonerate insurer when absence was disclosed at contract inception

Contract de asigurare. Menţionarea lipsei avizului PSI, la momentul încheierii contractului. Producerea riscului de incendiu. Efecte în privinţa obligaţiei asiguratorului de plată a despăgubirilor

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : acţiune în pretenţii

contract de asigurare

C. civ. din 1864, art. 977, art. 978, art. 982

Legea nr. 136/1995, art. 13

În cazul în care la data încheierii contractului de asigurare, asigurătorul a fost informat de asigurat în legătură cu lipsa autorizaţiei PSI, de care a ţinut seama la evaluarea riscului asigurat şi la stabilirea primelor de asigurare, inserarea în condiţiile generale a lipsei autorizaţiilor legale de funcţionare şi prevalarea asigurătorului de această clauză pentru exonerarea sa de la plata indemnizaţiei de asigurare reprezintă nu doar o încălcare a practicii oneste şi a bunei-credinţe de care societatea de asigurări trebuie să dea dovadă în raporturile cu asiguraţii, ci chiar o încălcare a caracterului sinalagmatic a contractului de asigurare.

Aceasta pentru că, în fapt, riscul de incendiu nu era acoperit de poliţa de asigurare prin existenţa acestei clauze, în condiţiile în care, concomitent cu inserarea acesteia, tot în contract s-a menţionat că autorizaţia nu există, astfel încât, pentru acest risc, încă de la momentul încheierii contractului, asigurătorul nu şi-a asumat nicio obligaţie, cunoscând împrejurarea că, în caz de incendiu, se va prevala de lipsa autorizaţiei PSI.

Prin urmare, pornindu-se de la premisa că orice clauză contractuală este înscrisă pentru a produce un efect, conform art. 978 C. civ., concluzia care se desprinde este aceea că enumerarea cauzelor de exonerare a asigurătorului de la plata indemnizaţiei de asigurare nu include lipsa avizului/autorizaţiei PSI, despre a cărui inexistenţă asiguratorul a fost informat odată cu încheierea contractului.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1781 din 31 octombrie 2016

Notă : Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a fost abrogată de O.U.G. nr. 54/2016 la data de 19 decembrie 2016.

Prin acţiunea înregistrată la data de 13 august 2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta SC B. SA, solicitând obligarea acestei la plata sumei de 590.565,95 lei, despăgubiri derivând din contractul de asigurare încheiat la data de 5 august 2011, arătând în motivare, în esenţă, că la data de 6 februarie 2012 s-a produs riscul asigurat şi că pârâta refuză acordarea despăgubirilor pe motiv că pagubele s-au produs ca urmare a nerespectării condiţiilor pe baza cărora au fost acordate autorizaţiile legale de funcţionare, respectiv a normelor PSI.

Prin sentinţa civilă nr. 1260 din 13 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu privire la despăgubirile solicitate în baza poliţei IBC nr. 0146361 şi, în consecinţă, s-a respins cererea de despăgubiri constând în contravaloarea părţilor componente ale sistemului X, respectiv contravaloarea mijloacelor fixe, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru despăgubirile solicitate în baza poliţei IBC 0141982 şi s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC A. SA, pârâta SC B. SA fiind obligată la plata sumei de 127.054,98 lei cheltuieli reconstrucţie hală, 14.816,80 lei contravaloare sistem stingere incendii, 173.446,37 lei contravaloare stoc răşină, 1.034,61 lei pichet de incendiu şi 375.186,33 lei contravaloare pierdere profit brut nerealizat. Au fost compensate cheltuielile de judecată, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 33.749 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Cu privire la poliţa de asigurare IBC nr. 0146361, în mod expres reclamanta a indicat ca beneficiar al acesteia o terţă persoană - Banca C. Buzău, fiind incidentă instituţia stipulaţiei pentru altul, astfel că drepturile decurgând din poliţa invocată, în cazul producerii riscului asigurat, aparţin terţului, iar nu recurentei în calitate de asigurat.

Reclamanta justifică, însă, calitatea procesuală pentru cea de a doua poliţă.

Pe fond, în acord cu probele administrate s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile contractuale pentru plata despăgubirilor solicitate de reclamantă, conform art. 969 C. civ.

Instanţa a reţinut în motivarea soluţiei concluziile primului raport de expertiză în domeniul electrotehnicii şi proceselor pirogene cu privire la cauza producerii incendiului şi a înlăturat apărările pârâtei care a invocat cauzele de excludere prevăzute la art. 3.15 şi 3.21 din Condiţiile generale de asigurare, în justificarea refuzului său de plată.

Prin decizia civilă nr. 185/A din 1 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă s-a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinţei tribunalului, care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii cererii precizate cu privire la despăgubirile solicitate în baza poliţei IBC 0141982 şi obligării recurentei la plata sumei de 45.888 lei cheltuieli de judecată. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, iar intimata-reclamantă a fost obligată să-i plătească apelantei-pârâte suma de 5.508,2 lei cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că refuzul pârâtei la plată respectă prevederile contractului încheiat între părţi.

Astfel, potrivit art. 3.15 din Condiţiile generale ale contractului de asigurare IBC nr. 0141982 însuşite de reclamantă sunt indicate ca excluderi „daune produse bunurilor asigurate în cazul în care se constată că nu există autorizaţiile legale de construcţie şi funcţionare emise de organele în drept sau daune produse/agravate (pentru partea din daună care s-a mărit) prin nerespectarea de către asigurat a condiţiilor pe baza cărora au fost acordate acestea (normativele în vigoare privind siguranţa în construcţii), inclusiv a normelor PSI şi ISCIR”.

S-a reţinut, în sensul acestei clauze contractuale că, lipsa autorizaţiei legale reprezintă ea însăşi un motiv de excludere, independent şi diferit de motivul constând în nerespectarea normelor pentru care autorizaţia a fost acordată. Or, la data producerii incendiului, reclamanta nu deţinea autorizaţia PSI, aceasta fiind emisă abia în anul 2013, pe temeiul avizului pentru construcţia refăcută şi vizând această din urmă construcţie, nu pe cea iniţială.

Totodată, existenţa documentelor prealabile autorizaţiei de securitate la incendiu invocate de reclamantă nu echivalează cu existenţa acesteia şi nu atestă, prin ele însele, respectarea normelor PSI. Faţă de aceste argumente, s-a apreciat de către instanţa de apel că nu mai este necesară analiza argumentelor legate de constatările experţilor cu privire la cauzele incendiului.

În ceea ce priveşte încheierea de către pârâtă a contractului de asigurare în lipsa autorizaţiei, precum şi încasarea primelor, instanţa a reţinut că acestea sunt discuţii legate de validitatea contractului aleatoriu, prin raportare la existenţa unui risc pentru ambele părţi, precum şi faţă de intenţia asigurătorului de a se obliga, însă aceste aspecte nu au fost puse în discuţie în cauză şi, oricum, nu ar crea un temei pentru plata despăgubirii, ci ar putea pune într-o eventuală discuţie primele de asigurare plătite.

Totodată, neîndeplinirea de către asigurător a propriei obligaţii contractuale de a efectua inspecţia de risc nu constituie un temei pentru înlăturarea efectului unei clauze contractuale exprese, deoarece sancţiunea neîndeplinirii unei obligaţii contractuale nu poate fi obligarea la executare în alte situaţii decât cele determinate de clauzele contractuale clare şi neechivoce.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat şi menţinerii sentinţei tribunalului, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se aduc următoarele critici:

1.Hotărârea atacată este consecinţa interpretării greşite, respectiv a schimbării naturii/înţelesului contractului de asigurare.

Sub acest motiv de recurs, recurenta invocă prevederile contractului de asigurare conform cărora acesta s-a încheiat, printre altele, pe baza cererii - chestionar completată şi semnată de asigurat, precum şi a raportului de risc efectuat de asigurător şi care fac parte integrantă din contractul de asigurare, astfel că înţelesul art. 3.15, invocat de asigurător drept clauză de exonerare de la plata despăgubirilor pentru intervenirea riscului asigurat, a fost greşit interpretat de instanţa de apel.

Contractul sinalagmatic de asigurare produce efecte faţă de ambele părţi şi nu poate fi interpretat în sensul în care ar produce efecte doar faţă de unul dintre semnatari.

Astfel, aprecierile instanţei de apel potrivit cărora „în discuţie ar fi chestiuni legate de validitatea contractului aleatoriu, prin raportare la existenţa unui risc pentru ambele părţi, precum şi faţă de intenţia asiguratorului de a se obliga”, respectiv „din neîndeplinirea, de către asigurător, a propriei obligaţii contractuale de a efectua inspecţia de risc nu se poate deduce un temei pentru înlăturarea efectului unei clauze contractuale exprese”, relevă ignorarea cuprinsului şi înţelesului clauzelor contractuale, conducând la o interpretare potrivit căreia asigurătorul nu ar avea nicio obligaţie.

Recurenta arată că, într-o astfel de interpretare a prevederilor contractului, încheierea acestuia nu ar fi fost posibilă.

Se mai susţine că argumentul instanţei potrivit căruia „din neîndeplinirea de către asigurător a propriei obligaţii contractuale de a efectua inspecţia de risc nu se poate deduce un temei pentru înlăturarea efectului unei cauze contractuale exprese” contravine atât prevederilor contractuale conform cărora raportul privind inspecţia de risc face parte integrantă a contractului, cât şi situaţiei de fapt, deoarece în cauză nu s-a susţinut că pârâta nu ar fi realizat inspecţia de risc.

Recurenta susţine, în altă ordine de idei, că decizia a fost pronunţată ca urmare a greşitei interpretări a documentaţiei tehnice întocmită în vederea obţinerii autorizaţiei, concluzionându-se eronat în sensul că reclamanta nu ar fi îndeplinit cerinţele pentru emiterea autorizaţiei PSI.

2.O altă critică, subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 969 C. civ. care consacră principiul pacta sunt servanda, a forţei obligatorii a convenţiilor legal făcute şi a art. 1073 C. civ. privind dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei.

Astfel, se arată că în materia asigurărilor obligaţia principală este prevăzută de Legea nr. 136/1995, care la art. 9 prevede că, în schimbul primei de asigurare, asigurătorul se obligă să plătească despăgubirea sau suma asigurată, la producerea riscului asigurat, în limitele şi la termenele convenite.

În speţă, recurenta arată că, deşi ea şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi a răspuns exact şi corect la întrebările din cererea - chestionar, iar asigurătorul a încheiat în acele condiţii poliţa de asigurare, potrivit raţionamentului instanţei de apel nu poate beneficia de despăgubiri.

În fine, recurenta invocă şi greşita interpretare a prevederilor legale incidente în materia apărării împotriva incendiilor, prin aceea că instanţa de apel a apreciat că documentele prezentate de reclamantă demonstrează doar existenţa unor măsuri stabilite scriptic, deşi, în fapt, aceste documente tehnice au stat la baza emiterii ulterioare a autorizaţiei de securitate la incendiu, ceea ce reflectă împrejurarea că reclamanta a îndeplinit măsurile necesare pentru implementarea şi respectarea normei PSI şi a respectat categoria de pericol de incendiu C (BE2) stabilită de către experţii tehnici atestaţi MLPAT.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24 iunie 2016 intimata-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În apărare susţine că instanţa de apel a realizat o interpretare corectă a clauzei de exonerare de la plata despăgubirilor care este clară şi precisă, în acord cu dispoziţiile art. 969 şi art. 977 şi urm. C. civ.

Se arată, totodată, că modul de informare a lipsei avizului PSI din cererea-chestionar s-a realizat de către recurentă, astfel încât asigurătorul, în mod rezonabil, nu putea înţelege altceva decât faptul că asiguratul urmează să obţină acest aviz în termen foarte scurt.

În continuare, intimata formulează apărări în legătură cu cea de a doua situaţie de exonerare la plata despăgubirilor prevăzută de art. 3.15, prin referiri la probele administrate şi care, în opinia sa, conduc la concluzia unor neglijenţe grave manifestate de recurentă şi care au avut drept efect producerea cazului asigurat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:

Asigurarea are rolul de a acoperi consecinţele financiare ale unor evenimente nedorite. În schimbul primelor alocate fondurilor pentru compensarea financiară a asiguratului, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ de mari, astfel că asigurarea reprezintă o metodă de transfer al riscului, reducând temerile asiguratului, oferindu-i securitate. Aceasta oferă încredere şi eliberează pe deţinătorul poliţei de o potenţială dificultate financiară.

Contractul de asigurare este contractul în temeiul căruia asiguratul se obligă să plătească o sumă de bani, denumită primă de asigurare, unui asigurător, cu obligaţia acestuia ca, la producerea riscului asigurat, să acorde asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit, despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizaţie de asigurare, în limitele şi la termenele convenite.

Valabilitatea sa nu presupune exprimarea consimţământului într-o anumită formă, fiind, deci, consensual, iar existenţa şi întinderea obligaţiei asigurătorului nu este cunoscută la momentul contractării, ci depinde de un element viitor şi incert, aşadar contractul are caracter aleatoriu. În acelaşi timp el este oneros - pentru că ambele părţi urmăresc o contraprestaţie -, sinalagmatic şi cu executare succesivă.

Caracterul succesiv al contractului de asigurare este dat, în principal, de obligaţia permanentă de garantare a protecţiei din partea asigurătorului pentru plata despăgubirii în caz de producere a evenimentului asigurat, dar este generat, mai ales în cazul asigurărilor de bunuri, şi de obligaţia asiguratului de a întreţine bunul asigurat în condiţii corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.

Fiind un contract sinalagmatic, contractul de asigurare creează obligaţii în sarcina ambelor părţi.

Astfel, obligaţiile asiguratului vizează comunicarea împrejurărilor esenţiale şi a informaţiilor referitoare la bunurile sau valorile ce se asigură, plata primelor de asigurare şi încunoştiinţarea asigurătorului în legătură cu producerea cazului asigurat, iar principala obligaţie pe care reglementările din domeniul asigurărilor o legiferează în sarcina asigurătorului este aceea de a plăti indemnizaţia de asigurare la producerea cazului asigurat.

Referitor la obligaţia de informare, asiguratul este obligat să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum şi să declare, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea, sunt esenţiale pentru evaluarea riscului, (art. 13 din Legea nr. 136/1995) inclusiv împrejurări care, dacă ar fi cunoscute de asigurător l-ar putea determina pe acesta să nu-şi dea consimţământul la încheierea contractului.

Riscul asigurat este un eveniment viitor, posibil, dar incert la care sunt expuse bunurile, patrimoniul, viaţa ori sănătatea unei persoane, iar asigurarea se face tocmai împotriva urmărilor acestor pericole.

Spre deosebire de risc care este un eveniment ce se poate ivi, cazul asigurat este un eveniment care s-a produs.

Survenirea acestui moment declanşează obligaţia asigurătorului de plată a indemnizaţiei de asigurare.

În speţă, a rămas în discuţie contractul de asigurare încheiat la 5 august 2011 între reclamanta SC A. SA în calitate de persoană asigurată şi pârâta SC B. SA în calitate de asigurător.

Contractul de asigurare s-a încheiat în baza poliţei de asigurare nr. IBC 0141982 din 4 august 2011, a înscrisului intitulat „cerere-chestionar” şi a condiţiilor generale care, la art. 8 pct. 8.11 prevăd că toate acestea, alături de inspecţia de risc, fac parte integrantă din contractul de asigurare.

Asigurătorul, fiind gestionarul acceptării mutuale a riscurilor, are dreptul de a refuza anumite riscuri şi aceasta fără a explica motivele refuzului său.

Odată acceptat şi inclus în poliţa de asigurare, riscul asigurabil devine risc asigurat.

Contractul în litigiu menţionează bunurile asigurate, iar riscul asigurat este determinat, în sensul acoperirii tuturor evenimentelor posibile.

De asemenea, persoana asigurată şi-a îndeplinit obligaţia de a răspunde în scris tuturor întrebărilor formulate de asigurător prin „cererea-chestionar” în scopul evaluării riscului pe care acesta şi-l asumă, declarând informaţiile şi împrejurările legate de inexistenţa avizului PSI şi a demersurilor în curs pentru obţinerea acestuia.

Prin urmare, la data încheierii contractului de asigurare, asigurătorul era informat în legătură cu lipsa autorizaţiei PSI, de care a ţinut seama la evaluarea riscului asigurat şi la stabilirea primelor de asigurare.

Declaraţia de asigurare are un conţinut special, în sensul că ea cuprinde răspunsurile candidatului asigurării la întrebările clare, precise, neechivoce ale asigurătorului cu privire la elementele care îl ajută să aprecieze statistic riscul.

La data de 6 februarie 2012 s-a produs unul dintre cazurile asigurate, în sensul că bunurile asigurate au fost incendiate, însă asigurătorul a refuzat plata indemnizaţiei de asigurare prevalându-se de unul din cazurile de excludere de la plata despăgubirii reglementate în condiţiile generale de asigurare.

Prin adresa nr. 2059 din 6 aprilie 2012, asigurătorul a înştiinţat persoana asigurată în legătură cu neplata despăgubirilor pe motiv că pagubele s-au produs ca urmare a nerespectării de către asigurat a condiţiilor pe baza cărora au fost acordate autorizaţiile legale de funcţionare, respectiv a normelor PSI prevăzute în art. 81 din Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, fiind invocate prevederile art. 3.15 din condiţiile de asigurare.

Potrivit art. 3.15 din condiţiile generale de asigurare, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru „daune produse bunurilor asigurate în cazul în care se constată că nu există autorizaţiile legale de construcţie şi funcţionare emise de organele în drept sau daune produse/agravate (pentru partea din daună care s-a mărit) prin nerespectarea de către asigurat a condiţiilor pe baza cărora au fost acordate acestea (normativele în vigoare privind siguranţa în construcţii), inclusiv a normelor P.S.I. şi I.S.C.I.R.”.

Această dispoziţie contractuală prevede două situaţii distincte, două cazuri de excludere de la plata despăgubirilor de către asigurător, şi anume: situaţia în care nu există autorizaţiile legale de construcţie şi funcţionare emise de organele în drept şi situaţia în care aceste autorizaţii există, însă dauna s-a produs ca urmare a nerespectării de către asigurat a condiţiilor pe baza cărora au fost acordate.

Se observă că, iniţial, prin adresa nr. 2059 din 6 aprilie 2012 pârâta a invocat cea de a doua situaţie de excludere.

De asemenea, prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, apărările pârâtei s-au circumscris aceleiaşi teze, susţinându-se că din actele dosarului reiese că evenimentul cercetat a avut drept cauză suprasolicitarea motorului electric aferent instalaţiei de recirculare a răşinii, încălcându-se astfel normele de siguranţă în domeniu, prevăzute de art. 81 din Ordinul nr. 163/2007, activându-se astfel clauzele contractuale cu privire la situaţiile de excludere de la plata indemnizaţiei, prin „nerespectarea de către asigurat a condiţiilor pe baza cărora au fost acordate acestea (normative în vigoare pentru siguranţa în construcţii) inclusiv a normelor P.S.I. şi I.S.C.I.R”.

Totodată, asigurătorul a susţinut că este aplicabilă şi excluderea prevăzută în art. 3.21 din aceleaşi condiţii generale care se referă la daunele produse/agravate din neglijenţa gravă a asiguratului sau a unui membru din conducerea acestuia.

Ulterior, apărările pârâtei în calitate de asigurător s-au raportat la ambele situaţii de excludere prevăzute la art. 3.15 din condiţiile generale de asigurare, din care instanţa de apel a reţinut-o pe prima, în temeiul căreia şi-a fundamentat soluţia pronunţată, excluzând de la analiză cea de a doua situaţie.

Chiar şi aşa, faţă de specificitatea contractului de asigurare şi prin raportare la contractul dedus judecăţii, pentru a stabili care sunt riscurile excluse de la acoperire se impune realizarea unei interpretări a contractului, prin care să se determine înţelesul exact al clauzelor sale, prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor, în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă.

Această interpretare a contractului este necesară pentru determinarea corectă a forţei sale obligatorii întrucât, în speţă, se relevă existenţa unei contradicţii între manifestarea expresă de voinţă şi voinţa internă a părţilor.

Pentru a ajunge la această concluzie s-a avut în vedere că, în practica asigurărilor, riscurile subscrise de asigurători sunt circumstanţiate la acoperire, în sensul că se indemnizează, doar dacă se produc în condiţiile stabilite prin contractul de asigurare.

Prin urmare, riscul se despăgubeşte, în speţă incendiul, numai dacă producerea lui nu a avut loc în circumstanţele care îl fac neasigurabil potrivit clauzelor contractului de asigurare.

Întrucât asiguratul SC A. SA a menţionat exact, prin cererea-chestionar care face parte integrantă din contractul de asigurare, că nu deţine avizul PSI, inserarea în condiţiile generale a lipsei autorizaţiilor legale de funcţionare şi prevalarea asigurătorului de această clauză pentru exonerarea sa de la plata indemnizaţiei de asigurare reprezintă nu doar o încălcare a practicii oneste şi a bunei-credinţe de care societatea de asigurări trebuie să dea dovadă în raporturile cu asiguraţii, ci chiar o încălcare a caracterului sinalagmatic a contractului de asigurare.

Şi aceasta pentru că, încă de la încheierea sa, în fapt, riscul de incendiu nu era acoperit de poliţa de asigurare, prin existenţa clauzei prevăzute la art. 3.15 teza I din contract, în condiţiile în care, concomitent cu inserarea acesteia, tot în contract s-a menţionat că autorizaţia nu există.

În consecinţă, pentru acest risc, încă de la momentul încheierii contractului, asigurătorul nu şi-a asumat nicio obligaţie, cunoscând împrejurarea că, în caz de incendiu se va prevala de lipsa autorizaţiei PSI, conform art. 3.15 din contract.

Această clauză este necesar a fi interpretată, aşa cum am menţionat, în mod coordonat prin raportare la întregul contract.

Clauzele contractului, ca întreg, nu pot fi desprinse de contextul în care se încadrează, în acord cu prevederile art. 982 C. civ. care dispun că „toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg”.

Totodată, potrivit regulii generale de interpretare prevăzute de art. 977 C. civ., se va da prioritate voinţei reale a părţilor, în acord cu voinţa juridică.

Or, părţile au înţeles să asigure bunurile reclamantei pentru „toate riscurile”, calcularea şi încasarea primelor de asigurare de către asigurător realizându-se în mod corespunzător.

În plus, pornindu-se de la premisa că orice clauză contractuală este înscrisă pentru a produce un efect, conform art. 978 C. civ., concluzia care se desprinde din toate aceste considerente mai sus expuse este că, în speţă, enumerarea cauzelor de exonerare a asigurătorului de la plata indemnizaţiei de asigurare, cuprinsă în teza I a art. 3.15 nu include lipsa avizului/autorizaţiei PSI, despre a cărui inexistenţă pârâta a fost informată odată cu încheierea contractului.

În raport de aceste dezlegări date în interpretarea contractului de asigurare încheiat între părţi şi faţă de soluţia adoptată de instanţa de apel, care a reţinut, aşa cum s-a menţionat anterior, faptul că lipsa autorizaţiei legale reprezintă ea însăşi un motiv de excludere, independent şi lipsit de motivul constând în nerespectarea normelor pentru care autorizaţia a fost acordată, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. se impune admiterea recursului şi casarea deciziei pronunţate în apel, pentru analizarea celorlalte situaţii de exonerare de la plata despăgubirilor invocate de asigurător, prin administrarea tuturor probelor necesare şi utile, în vederea stabilirii temeiniciei şi legalităţii pretenţiilor reclamantei.