Inadmissibility of third-party guarantee in administrative litigation without monetary compensation claims

Cerere de chemare în garanţie. Condiţii de admisibilitate.

Codul de procedură civilă, art. 72-74

Cererea de chemare în garanție se fundamentează pe existența unui raport juridic preexistent sesizării instanței de judecată, încheiat între una din părțile procesului ce are ca obiect cererea principală și terțul care ar putea fi atras în litigiu prin acest mijloc procedural, în vederea obligării acestuia din urmă la plata despăgubirilor pe care le-ar avea de suportat cel obligat în litigiul principal.

Prin urmare, într-un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ fără să fie solicitate şi despăgubiri materiale, cererea de chemare în garanție este inadmisibilă.

Decizia nr. 3578 din 14 decembrie 2016

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 mai 2016 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamantul Judeţul X, prin Consiliul Judeţean X, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând anularea Deciziei nr.73/30.10.2015 emisă de pârât, prin care s-a decis că, începând cu data deciziei, se reziliază Contractul de finanţare nr.1374/04.04.2011 încheiat pentru proiectul intitulat „Ecouri în turism: Echilibru şi conservare pentru ocrotirea unicităţii în rezervaţii şi integrare în turism”, având codul SMIS 25246, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 (AM POR), şi Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul X, în calitate de beneficiar.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat, în temeiul art.72 şi următoarele din Codul de procedură civilă, introducerea în cauză în calitate de chemat în garanţie a Organismului Intermediar pentru Turism din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism.

2. Încheierea prin care a fost soluţionată cererea de chemare în garanţie

Prin Încheierea din 14 octombrie 2016 pronunţată în dosarul nr.188/43/2016, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice faţă de Organismul Intermediar pentru Turism din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Încheierii din 14 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.188/43/2016, a declarat apel pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, calificat de Înalta Curte, la termenul din data de 14.12.2016, ca fiind o cerere de recurs, în raport cu dispoziţiile art.7-12 din Legea nr.76/2012, având în vedere că apelul este incompatibil cu specificul contenciosului administrativ.

A susţinut recurentul pârât MDRAP că este nelegală şi netemeinică soluţia primei instanţe, de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie a Organismului Intermediar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism, arătând că actul adiţional nr. 4 la contractul de finanţare nr. 1374/04.04.2011 a fost semnat de către AMPOR la data de 30.12.2014, dar reprezentantul legal al OI Turism nu a semnat acest act, motivat de faptul că respectivul act a fost înregistrat la OI Turism după expirarea perioadei de implementare a proiectului (perioada de implementare s-a finalizat la data de 04.01.2015).

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, susţine recurentul pârât că nesemnarea actului adiţional nr. 4 şi, în consecinţă, refuzul de prelungire a perioadei de implementare a contractului de finanţare se datorează culpei persoanei pe care a înţeles să o cheme în garanţie, respectiv OI Turism din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism, împotriva căreia ar urma să se îndrepte în situaţia în care cererea formulată de UAT Judeţul X ar fi admisă.

A învederat recurentul pârât prevederile art. 9 pct. B, alin. 37 din Contractul de finanţare, potrivit cărora „ OI este răspunzător faţă de beneficiar pentru prejudiciile dovedite a fi cauzate acestuia ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor sale.”

A mai subliniat recurentul pârât că, în eventualitatea respingerii cererii de chemare în garanţie, s-ar afla în imposibilitatea de a recupera pe cale principală prejudiciul creat, existând riscul ca cererea de chemare în garanţie promovată pe calea unui litigiu distinct să fie respinsă, drept consecinţă a invocării de către garant a excepţiei procesului rău condus (exceptio mali processus), ca apărare de fond de natură să conducă la respingerea cererii ca neîntemeiată, considerându-se stinsă obligaţia de garanţei sau de despăgubire.

În drept, au fost invocate prevederile art. 74 alin.(4) C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata Autoritatea Naţională pentru Turism a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în opinia sa, este legală şi temeinică încheierea primei instanţe, întrucât actul adiţional nr. 4 la contractul de finanţare nr. 1374/04.04.2011, semnat de către MDRAP la data de 30.12.2014, i-a fost înaintat acestei instituţii după expirarea perioadei de implementare a proiectului (respectiv data de 04.01.2015).

Prin adresa nr. 388/16.01.1015 s-a comunicat beneficiarului nesemnarea actului adiţional, prin adresa nr. 387/16.01.2015 au fost returnate către MDRAP cele 3 exemplare originale ale actului adiţional nr. 4, iar prin adresa nr. 2333/18.03.2015 s-a solicitat rezilierea contractului de finanţare nr. 1374/04.04.2011, motivat de faptul că beneficiarul nu a îndeplinit obiectivul general şi nici obiectivele specifice din cadrul proiectului.

În privinţa culpei Organismului Intermediar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism, arată intimata că, fiind primite cu întârziere exemplarele actului adiţional nr. 4, după expirarea perioadei de implementare a proiectului, nu i se poate reţine culpa sa, nesemnarea acestui act fiind datorată netransmiterii în timp util a respectivului act adiţional, de către Autoritatea de Management pentru POR.

În ceea ce priveşte clauza inserată la art. 9, pct. B, alin. (37) din contractul de finanţare, la care a făcut trimitere recurenta în calea de atac declarată, menţionează intimata că OI Turism şi-a dovedit buna credinţă atât prin solicitările de clarificări transmise, cât şi prin acordul pentru încheierea actului adiţional nr. 4 la contractul de finanţare nr. 1374/04.04.2011, prin propunerea spre aprobare a actului adiţional în cauză şi transmiterea acestuia către Autoritatea de Management pentru POR a tuturor documentelor aferente acestuia, prin adresa nr. 10640/15.12.2014.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C. proc. civ.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

II.1 Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul cererii principale formulate de reclamantul UAT prin Consiliul Judeţean X împotriva pârâtului MDRAP îl reprezintă:

- anularea deciziei nr. 73/30.10.2015 a MDRAP, prin care a fost reziliat contractul de finanţare nr. 1374/04.04.2011, încheiat pentru proiectul intitulat „Ecouri în turism: Echilibru şi Conservare pentru Ocrotirea Unicităţii în Rezervaţii şi Integrare în Turism”, având codul SMIS 25246, între Ministerul Dezvoltării regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru programul Operaţional Regional 2007-2013 (AM POR) şi UAT Judeţul X în calitate de beneficiar, în cadrul Axei prioritare 5, Domeniul major de intervenţie 5.3;

- operarea cererilor de rambursare nr. 1 şi 2, în valoare de 70055,40 lei şi respectiv 23 425 lei.

Cererea de chemare în garanție a Organismului Intermediar pentru Turism din cadrul Autorității Naționale pentru Turism de către pârâtul MDRAP s-a fundamentat pe argumentul că Autoritatea de Management pentru POR a fost de acord cu prelungirea perioadei de implementare a contractului de finanțare, cel chemat în garanție refuzând semnarea actului adițional nr. 4, situație care a condus la rezilierea contractului.

Cererea de chemare în garanție, reglementată de art. 72 C. proc.civ.(Legea nr. 134/2010) prevede, la alin.(1), că ”(1) partea interesata poate sa cheme in garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea sa se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.”

Contractul de finanțare nr. 1374/04.04.2011 a fost încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitate de Organism Intermediar pentru Turism (în continuare OI), în numele și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (în continuare AM), pe de o parte, și Unitatea Administrativ Teritorială Județul X, în calitate de beneficiar, pe de altă parte, astfel încât referirile contractuale la răspunderea OI față de clauzele nerespectate ale acestui acord de voință au în vedere persoana juridică menționată în preambulul contractului de finanțare a cărui reziliere a generat prezentul demers judiciar.

Cererea de chemare în garanție se fundamentează pe existența unui raport juridic preexistent sesizării instanței de judecată, încheiat între una din părțile procesului ce are ca obiect cererea principală și terțul care ar putea fi atras în litigiu prin acest mijloc procedural, în vederea obligării acestuia din urmă la plata despăgubirilor pe care le-ar avea de suportat cel obligat în litigiul principal.

Faptul că, ulterior încheierii contractului de finanțare nr. 1374/04.04.2011, au fost modificate atribuțiile organismelor care au acționat în numele și pentru Autoritatea de Management POR, nu justifică admisibilitatea unei cereri de chemare în garanție pentru eventualitatea unei răspunderi contractuale, cât timp clauzele acestui contract nu fac nicio referire la terțul OI din cadrul Autorității Naționale pentru Turism.

Astfel cum rezultă din prevederile contractuale agreate de părțile semnatare la data de 04.04.2011, cererile de rambursare se transmit către OI ( astfel cum s-a indicat în preambulul contractului – acesta fiind MDRT, antecesorul recurentului pârât MDRAP), iar rambursarea se efectuează de către AM POR, după înaintarea cererilor de către OI la AM POR (art. 7 din contract).

La același organism care a reprezentat AM POR la semnarea contractului se referă și clauza invocată de recurentul pârât MDRAP în justificarea culpei celui chemat în garanție, inserată la art. 9 alin. (37), cu următorul conținut: ”OI este răspunzător față de beneficiar pentru prejudiciile dovedit a fi cauzate acestuia ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale.”

În consecință, cel chemat în garanție de către pârâtul MDRAP nu este parte în contractul ce a dat naștere la raporturile juridice supuse examinării în litigiul principal, iar solicitarea pârâtului de a fi despăgubit de către acest terț în eventualitatea în care ar cădea în pretenții în urma soluționării acțiunii formulate de UAT Județul X excede limitelor controlului judecătoresc ce se exercită în cauza de față, raportat la obiectul acţiunii principale.

În litigiul principal nu se solicită obligarea pârâtului MDRAP la plata vreunei pretenţii băneşti, ci doar la operarea cererilor de rambursare formulate de reclamanta UAT Judeţul X, ca o consecinţă a admiterii cererii de anulare a actului administrativ prin care a fost reziliat contractul de finanţare nr. 1374/04.04.2011, astfel că, şi din aceasta perspectivă, cererea de chemare în garanţie formulată de recurentul pârât este inadmisibilă.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

În raport de prevederile art. 496 alin. (1) C.proc.civ., raportat la dispoziţiile art. 74 alin. (4) C. proc.civ, Înalta Curte a menţinut ca legală şi temeinică încheierea de şedinţă din 14 octombrie 2016, prin respingerea recursului declarat de pârâtul MDRAP împotriva acestei hotărâri, ca nefondat.