Greek-Catholic parish’s ownership claim over place of worship quashed and remanded for retrial on procedural grounds.

Asupra cauze de față, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 149 din 11 martie 2016, Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată, precizată, a reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta B., a respins totodată și cererea reconvenţională. În esență, s-a reţinut că demersul reclamantei tinde la redobândirea dreptului de proprietate asupra unui locaş de cult care i-a aparţinut; din analiza C.F. 34 Coruşu rezultă că asupra imobilului cu nr. top. 80/3, proprietar tabular este pârâta; imobilul a fost transcris în C.F. nr. 51122 Baciu; este fără dubiu că, anterior regimului comunist, acest locaş de cult a aparţinut reclamantei, însă ulterior anului 1948, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei.

În drept, Decretul-Lege nr. 126/1990 a urmărit finalizarea diferendului creat între cele două biserici în timpul regimului comunist. Din înscrisurile administrate în cauză, a rezultat că la recensământul din anul 2011, din populaţia totală de 557 persoane din localitatea Coruşu, de religie ortodoxă sunt 487 persoane şi 2 persoane de religie greco-catolică. S-a atestat astfel faptul că majoritari sunt locuitorii de religie ortodoxă. În aceste condiţii, voinţa majorităţii celor care aparţin în prezent cultului ortodox, nu poate fi ignorată, iar numărul de enoriaşi avut în vedere de legiuitor trebuie să primeze. Reconstituirea dreptului nu se poate face în abstract, sau în considerarea unei situaţii anterioare, ci numai în concret, ţinând seama de voinţa credincioşilor majoritari. De altfel, Curtea Europeană a Dreptului Omului a pronunţat Hotărârea din 19 mai 2015, în cauza Parohia Greco-catolică Lupeni contra României.

Având în vedere soluţia asupra acestui petit, instanţa nu a mai analizat petitele privitoare la rectificarea cărţilor funciare, petite cu caracter accesoriu. Ca urmare a soluţiei pronunţate cu privire la cererea principală, tribunalul a respins şi cererea reconvenţională.

Împotriva acestei sentinţe au formulat cereri, de apel, reclamanta, şi cerere de aderare la apel, pârâta B..

Primul motiv de apel al reclamantei s-a întemeiat pe împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra precizării de acţiune din 12 octombrie 2012. Instanţa de fond a respins doar prima precizare a acţiunii, nu și pe cea de-a doua precizare la acţiune, aceasta fiind importantă sub două aspecte: reclamanta a explicitat faptul că prin petitul I de rectificare a C.F. nr. 51362 Baciu a solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B + 1, 2,6, iar prin petitul 2 a solicitat rectificarea, pe de o parte, a înscrierii de sub B+1, 3, 4, 5, 6 din C.F. nr. 51122 Baciu, iar, pe de altă parte, înscrierea de sub B+1,2 din C.F. 51307 Baciu; solicitând rectificarea acestor înscrieri, reclamanta a contestat şi actele care au stat la baza acestora; reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a două acte administrative iar instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu excepţia de nelegalitate; cele două acte administrative, dovada de radiere din 21 aprilie 2010 şi certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010, au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj şi Decizia civilă nr. 1806/2015 a Curţii de Apel Cluj; prin omisiunea de a se pronunţa asupra celei de a doua precizări, instanța a menţinut ca valabile înscrierile din cartea funciară; important este faptul că, cu privire la valabilitatea acestor înscrieri, nu se pune problema numărului enoriaşilor, valabilitatea judecându-se în baza dispoziţiilor art. 34 pct. 1 şi 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 şi Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 şi 3 din C. civ. şi nu în baza art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990; judecarea petitelor I şi II (rectificarea înscrierilor din C.F.), este premisa judecării petitului III (revendicare) şi nu invers; instanţa de fond a refuzat executarea sentinţei civile nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj şi a Deciziei civile nr. 1806/2015 a Curţii de Apel Cluj, în condiţiile în care instanţele de contencios administrativ au constatat nulitatea absolută a actelor administrative, instanţa de fond permițând tacit ca efectele acestor acte nule absolut să se menţină şi să fie obligatorii erga omnes, prin menţinerea înscrierilor în cartea funciară.

Al doilea și al treilea motiv de apel, au vizat împrejurarea că instanţa de fond a folosit ca temei de drept o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, desfiinţată, respectiv faptul că nu s-a avut în vedere jurisprudenţa instanței europene în domeniul restituirii bunurilor A. - această jurisprudenţa din domeniul retrocedării bunurilor cultului greco-catolic este reprezentată de Hotărârile C. Bihor şi D. din str. x, definitive şi obligatorii în baza art. 46 din Convenţie. În această din urmă cauză, în urma deciziei de admisibilitate a cererii, Curtea de Apel Bucureşti, printr-o practică constantă, pe o perioadă îndelungată, a statuat că: "problema reconstituirii dreptului de proprietate şi apartenenţei proprietăţii nu se fac în funcţie de numărul acestora", soluţie confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 5903/2006. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acelaşi sens prin Decizia civilă nr. 1502/2010 din Dosar nr. x/1/2009, prin Decizia civilă nr. 5847 din 01 octombrie 2012 din Dosar nr. x/83/2010, prin Decizia civilă nr. 7143 din 21 noiembrie 2012 din Dosar nr. x/100/2008, prin Decizia civilă nr. 398 din 06 februarie 2014 din Dosar nr. x/111/2010 şi prin Decizia civilă nr. 168 din 21 ianuarie 2015 din Dosar nr. x/83/2009.

Prin Decizia civilă nr. 1485A din data de 8 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, a respins cererea de aderare la apel.

În ce priveşte primul motiv de apel, prin care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, întrucât aceasta nu s-a pronunţat asupra precizării de acţiune din 12 octombrie 2012, s-a apreciat că această cerere - prin care sunt menţionate mai multe înscrieri din C.F. nr. 51122 Baciu, respectiv C.F. 51307 Baciu, a căror rectificare se solicită - nu modifică în esenţă precizările anterioare, ci doar le detaliază din punct de vedere tehnic. Împrejurarea că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra celei de a doua precizări, este lipsită de relevanţă, în contextul în care aceasta a analizat admisibilitatea acţiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în cadrul acţiunii pendinte, având ca obiect constatarea nulităţii sau nevalabilităţii titlului de proprietate al pârâtei. Această chestiune a admisibilităţii are preeminenţă în faţa analizei şi relevanţei numărului credincioşilor.

S-a avut în vedere Decizia civilă nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat, într-o cauză similară, că situaţia premisă de soluţionare a acţiunii în rectificare prevăzută de art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1934, este asigurată prin prezenţa în structura acţiunii a petitului de revendicare; este greșit raţionamentul care condiţionează soluţionarea acţiunii în revendicare prin compararea de titluri, de existenţa unei cereri prin care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei.

Analizând apelul reclamantei prin prisma excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Curtea a constatat că apelul este nefondat, nu pentru considerentul reţinut de prima instanţă, ci pe considerentul că, în absenţa constatării nulităţii titlului de proprietate al pârâtei - fie printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fie printr-o cerere distinctă, formulată în dosarul pendinte - demersul întreprins de reclamantă este inadmisibil.

Admisibilitatea acţiunii în rectificarea cărții funciare, potrivit doctrinei în materie şi jurisprudenţei majoritare, este condiţionată de existenţa fie a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, fie a unui capăt de cerere prin care să se solicite constatarea nevalabilităţii titlului ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate care se solicită a fi rectificat. În absenţa unei astfel de analize, acel titlu al pârâtei, ce stă la baza înscrierii în cartea funciară, este valabil. Pârâta poate intenta oricând, în baza acestuia, o acţiune în revendicare sau chiar o acţiune în rectificare a înscrierii în cartea funciară a reclamantei, dacă, ipotetic, prin prezenta acţiune s-ar admite rectificarea cărţii funciare în favoarea reclamantei, fără anularea sau constatarea nulităţii titlului pârâtei. S-ar ajunge astfel în situaţia în care ambele părţi să deţină titluri valabile.

Acţiunea în rectificare, în dreptul intern, a fost reglementată în mod succesiv, prin art. 34 pct. 1, 2, 3 şi 4 din Decretul-Lege nr. 115/1938, din Legea nr. 7/1996 şi art. 908 alin. (1) pct. 1, 2, 3 şi 4 C. civ. Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe toate cele trei prevederi, deşi incidente sunt numai dispoziţiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, act normativ sub incidenţa căruia pârâta şi-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierea din 17 iulie 1950. Potrivit acestor dispoziţii, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii poate fi cerută de orice persoană interesată în situaţia în care înscrierea sau titlul/actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

Toate cele trei acte normative condiţionează admisibilitatea rectificării, de constatarea acestor situaţii printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Condiţiei preexistenţei unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de constatare a nevalabilităţii înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, respectiv încetarea condiţiilor de existenţă ale dreptului înscris sau ale efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, jurisprudenţa în materie a adăugat posibilitatea solicitării de constatare a existenţei acestor situaţii chiar în cadrul acţiunii în rectificare, printr-un capăt de cerere distinct şi prealabil celui prin care se solicită rectificarea.

Aşa cum rezultă din conţinutul cărţilor funciare a căror rectificare o solicită reclamanta, titlul în baza căruia pârâta şi-a intabulat dreptul de proprietate îl constituie art. 1 din Decretul nr. 358/1948, text legal care a desfiinţat cultul greco-catolic, făcând trimitere la dispoziţia art. 13 din Decretul nr. 177/1948, care condiţiona organizarea şi funcţionarea cultelor religioase de recunoaşterea acestora prin decret emis de Ministerul Apărării Naționale În condiţiile în care Decretul nr. 358/1948 făcea trimitere la Decretul nr. 177/1948, trecerea valabilă a bunurilor din patrimoniul fostelor biserici greco-catolice la biserica ortodoxă era condiţionată de respectarea procedurii reglementate de acest din urmă act normativ.

Prin urmare, solicitarea de constatare a nevalabilităţii titlului de proprietate a pârâtei nu semnifică, constatarea nevalabilităţii sau nelegalităţii Decretului nr. 358/1948, ci constatarea că trecerea bunului din patrimoniul parohiei greco-catolice la biserica ortodoxă nu s-a făcut în mod valabil, întrucât nu a fost respectată însăşi procedura de preluare, astfel cum era reglementată prin art. 37 din Decretul nr. 177/1948, şi, în consecinţă, titlul pârâtei este nevalabil. O astfel de solicitare este admisibilă, astfel de verificări fiind făcute de instanţele române şi cu privire la nerespectarea condiţiilor de preluare prevăzute de alte acte normative.

Aşadar, în condiţiile în care toate actele normative care au reglementat, în mod succesiv, acţiunea în rectificare de carte funciară - Decretul-Lege nr. nr. 115/1938 - art. 34, Legea nr. 7/1996 - art. 34 şi C. civ. - art. 908 - au condiţionat admisibilitatea acesteia de existenţa unei hotărâri judecătoreşti care să constate existenţa cazului de rectificare pe care reclamantul îşi întemeiază acţiunea, iar jurisprudenţa a adăugat posibilitatea solicitării acestei constatări chiar în cadrul acţiunii în rectificare, în ipoteza în care o astfel de hotărâre irevocabilă sau o astfel de solicitare nu există, acţiunea în rectificare este inadmisibilă.

În viziunea legiuitorului, în mod constant, acţiunea în rectificare are un caracter accesoriu, soarta sa depinzând de cea a acţiunii principale - constatarea prealabilă a nulităţii titlului ce stă la baza intabulării ce se solicită a fi rectificată. Cazul de rectificare reglementat de pct. 3 din normele legale de mai sus, este diferit de cazul reglementat de pct. 1 din aceleaşi norme, şi are în vedere ipoteza în care nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Acest din urmă caz nu este incident în cauză, pentru că în prezenta cauză ar fi necesar să se invoce nulitatea titlului, bazată pe preluarea abuzivă a imobilului prin intermediul actelor normative emise de statul român sub regimul comunist. Cele două ipoteze de rectificare, cea prevăzută de pct. 1 şi de pct. 3 sunt diferite, iar pct. 3 nu este incident în cauză. Rectificarea reglementată de pct. 1 are în vedere cazul când înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desfiinţat, în condiţiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui.

Rectificarea înscrierilor de carte funciară intervine în acest caz pentru cauze anterioare săvârşirii acestora şi care le lipsesc de suport juridic, potrivit doctrinei în materie de carte funciară.

Rectificarea reglementată de pct. 3 se diferenţiază de celelalte ipoteze ale acţiunii în rectificare, cea prevăzută de pct. 1, 2 şi 4, în ce priveşte admisibilitatea acţiunii în rectificare, întrucât acţiunea în rectificare întemeiată pe pct. 1 şi 2 se va putea îndrepta şi împotriva terţilor subdobânditori de bună-credinţă şi cu titlul oneros, dacă a fost introdusă în termen, pe când acţiunea în rectificarea întemeiată pe pct. 3 şi 4 nu va avea efecte faţă de aceştia, dacă prin lege specială nu se prevede în alt fel, se arată de asemenea în aceeași doctrină. Chiar analiza cazurilor reglementate de pct. 3 indică faptul că acestea nu sunt incidente şi nu pot fi incidente în cauză, de maniera arătată în Decizia civilă nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât presupune că titlul şi înscrierea sunt valabile, dar că după efectuarea înscrierii a dispărut una dintre condiţiile esenţiale de existenţă a dreptului tabular, care face ca înscrierea să devină sau să rămână fără efecte din cauza unor acte sau evenimente ulterioare, sau că actul juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea îşi pierde efectele şi prin urmare situaţia celui înscris în cartea funciară devine lipsită de suport, cu toate că elementele sau condiţiile de existenţă ale dreptului au rămas în fiinţă. Cazurile reglementate de pct. 3 au în vedere înscrierea unor drepturi afectate de un termen extinctiv sau al unor drepturi afectate de condiţie rezolutorie, pentru prima ipoteză, ori rezoluţiunea, revocarea donaţiilor sau legatelor pentru neexecutarea sarcinii, caducitatea legatelor, reducţiunea liberalităţilor excesive, raportul donaţiilor, inopozabilitatea efectelor actului juridic faţă de terţi, împlinirea termenului extinctiv sau neîndeplinirea condiţiilor, potrivit doctrinei de carte funciară.

Pentru cazul reglementat de pct. 1, cauza rectificării este anterioară înscrierii, acesta fiind specificul nulităţii, pe când la cazul reglementat de pct. 3, cauza rectificării este ulterioară înscrierii, dar este diferită de nulitate, fiind fără sens a reglementa două cazuri de rectificări pentru aceeași situaţie.

Nu se poate susţine că după obţinerea unei hotărâri de rectificare se poate obţine o hotărâre de revendicare sau de nulitate a titlului, bazată pe pct. 3, când de fapt aceasta se poate întemeia doar pe pct. 1. Dacă nulitatea se cere prin aceeași acţiune sau prin acţiunea de rectificare, nu schimbă cazul de rectificare incident.

Constatând că reclamanta nu deţine o hotărâre irevocabilă, prin care să se constate nulitatea titlului de intabulare a pârâtei şi nici nu a solicitat în cadrul prezentei acţiuni o atare constatare, curtea a respins apelul reclamantei. Constatând astfel că acţiunea nu este admisibilă raportat la dispoziţiile de drept intern care impun existenţa constatării prealabile a nulităţii titlului, Curtea a constatat că analizarea pretenţiilor reclamantei prin prisma prevederilor art. 9 şi 14 din Convenție şi art. 1 din Primul protocol al Convenției, nu se mai impune fi făcută. Pentru acelaşi considerent, nu prezintă relevanţă nici faptul că dovada de radiere din 21 aprilie 2010 şi certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 în baza cărora s-au operat intabulările din C.F. au fost anulate, reclamanta fiind întâi ţinută să redobândească dreptul de proprietate asupra acestor imobile, ceea ce, în prezentul cadru procesual nu este posibil, pentru motivele arătate.

În cauzele invocate cu titlu de jurisprudenţă de către reclamantă, acţiunile în revendicare promovate de către Parohiile greco-catolice unite cu Roma au fost admise, însă aşa cum rezultă din starea de fapt redată în cuprinsul considerentelor acestor hotărâri, fie reclamantele erau proprietare tabulare, iar pârâtele Parohii ortodoxe exercitau o posesie fără titlu, fie reclamantei i se reconstituise dreptul de proprietate în baza Decretului-Lege nr. 126/1990. Soluţionarea acţiunii în revendicare nu era condiţionată, aşadar, de rectificarea prealabilă a cărţii funciare, operaţiune condiţionată, la rândul său, fie de existenţa unei hotărâri irevocabile în baza căreia să se constate nevalabilitatea titlului pârâtei, fie de solicitarea unei atare constatări chiar în cadrul litigiului pendinte.

Aderarea la apelul reclamantei formulată de pârâtă. Întrucât hotărârea primei instanţe de respingere a acţiunii este menţinută prin prezenta decizie, dar pentru alte considerente, ca urmare a soluţiei pronunţate asupra apelului, şi cererea reconvenţională a fost respinsă.

Împotriva Deciziei civile nr. 1485/A din data de 8 iunie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a formulat cerere de recurs reclamanta A., prin care a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:

Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - concret, s-a susținut că instanţa de apel şi-a motivat soluţia pe excepţia inadmisibilităţii, dar a respins apelul pe fond, fără a-l analiza în considerentele deciziei. Instanţa motivează admiterea excepţii inadmisibilităţii, însă în dispozitivul deciziei nu face nicio referire la admiterea excepţiei inadmisibilităţii, ci doar la respingerea apelului, ca nefondat (apelul nu a fost analizat, întrucât motivele de apel nu ar avea nicio relevanţă, preeminenţă având excepţia inadmisibilităţii).

Al doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea admiterii excepţiei inadmisibilităţii acțiunii - concret, s-a susținut că instanţa de apel a admis excepţia, pe considerentul că acţiunea în revendicare este inadmisibilă, fără acţiunea în rectificarea cărţii funciare, la rândul ei inadmisibilă, fără acţiunea de anularea titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară și că însuși apărătorul pârâtei s-a opus admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. S-a invocat Decizia civilă nr. 660/2015, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat greşita aplicare a legii de către completul care a pronunțat decizia, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii. În acelaşi sens, este și Decizia civilă nr. 3051/2013, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând următoarele: „întrucât o astfel de verificare este obligatorie, ea constituie o chestiune prealabilă soluţionării petitului privind rectificarea cărţii funciare, care se va analiza inclusiv pe cale incidentală, atunci când reclamanta nu a învestit instanţa cu un capăt de cerere distinct având ca obiect nevalabilitatea titlului statului.. ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pe. 9 C. proc. civ."

Al treilea motiv de recurs a fost întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - concret, s-a susținut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel, pe care înțelege să le invoce şi ca motive de recurs; instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra celei de a doua precizări de acţiune din 12 octombrie 2012, aceasta fiind acţiunea cu care instanţa a fost finalmente investită în mod legal; în primul rând, prin a doua precizare la acţiune, a explicitat faptul că prin petitul I de rectificare a C.F. nr. 51362 a solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B+ 1, 2, 6, iar prin petitul II de rectificare a solicitat rectificarea, pe de o parte, 1.

înscrierii de sub B+1, 3, 4, 5, 6 C.F. nr. 51122 şi, pe de altă parte, 2. înscrierea de sub B +1, 2 C.F. nr. 51307 Baciu; în al doilea rând, întrucât a solicitat rectificarea acestor înscrieri, a fost obligată să atace şi actele care au stat la baza acestor înscrieri; cum aceste acte sunt acte administrative, a şi formulat (în temeiul art. 4 Legea nr. 554/2004) excepţia de nelegalitate a dovezii de radiere din 21 aprilie 2010 şi a Certificatului de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 care au stat la baza înscrierilor menţionate în cea de-a doua precizare la acţiune; instanţa de fond a trimis excepţia de nelegalitate, instanţei de contencios administrativ, cu motivarea că soluţionarea cauzei (acţiunea precizată la 12 octombrie 2012, doar aceasta se referea la înscrierilor din C.F. 51362 B+ 6 şi, respectiv C.F. 51123 B+3 şi 4) depinde de soluţia excepţiei de nelegalitate a dovezii de radiere din 21 aprilie 2010 şi a certificatului de atestare a edificării din 21 aprilie 2010; instanţa de contencios administrativ anulează (prin sentinţa nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj şi Decizia nr. 1806/2015 a Curţii de Apel Cluj) dovada de radiere din 21 aprilie 2010 şi Certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 (răspunde instanţei civile că actele care au stat la baza înscrierilor din C.F. nu sunt valabile); instanţa de fond menţine (prin refuzul de a se pronunţa asupra celei de a doua precizări) înscrierile din C.F. 51362 B+ 6 şi C.F. 51123 B+3 şi 4 ca valabile.

Cu privire la valabilitatea înscrierilor din cartea funciară nu se pune problema numărului enoriaşilor, întrucât valabilitatea înscrierilor a fost solicitată în baza art. 34 pct. 1 şi 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 şi Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. civ. şi nu în baza art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, indiferent de interpretarea acestuia.

Judecarea petitelor I şi II (rectificarea înscrierilor din C.F. 51362 B+ 6 şi, respectiv, C.F. 51123 B+3 şi 4) este premisa judecării petitului III (revendicare) şi nu invers. Astfel, dacă Dovada de radiere din 21 aprilie 2010 şi Certificatul de atestarea a edificării din 21 aprilie 2010 ar fi fost valabile şi, deci, înscrierile din CF ar fi fost valabile, atunci revendicarea de la petitul III ar fi trebuit respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 3 din Decretul-Lege 126/1990. Reciproca nu este însă valabilă, întrucât dacă revendicarea ar fi trebuit respinsă pe fond, aceasta nu face valabile înscrierile din C.F., întrucât dovada de radiere din 21 aprilie 2010 şi certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 au fost deja declarate nule absolut prin sentinţa civilă nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj şi Decizia civilă nr. 1806/2015 a Curţii de Apel Cluj. Instanţa de fond a refuzat executarea hotărârilor judecătorești susmenționate. Instanţele de contencios administrativ au constatat nulitatea absolută de ordine publică a actelor administrative, însă instanţa de fond a permis tacit ca efectele acestor acte să se menţină şi să fie obligatorii erga omnes prin menţinerea înscrierilor în C.F.

Decizia din 19 mai 2015 pronunţată de Camera a Treia în cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni-România a fost deja desfiinţată prin Decizia din 19 octombrie 2015 a Colegiului de 5 judecători al Marii Camere, cauza fiind în stare de rejudecare.

Invocându-se hotărâri din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul comun în materia restituirii bunurilor protejate de art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei, concluzia unei părţi a instanţelor naţionale a fost aceea de respingere a acţiunilor unităţilor de cult greco-catolice, întrucât nu ar avea un bun protejat de art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei sau pentru că dreptul lor depinde de numărul enoriaşilor; exact aceeaşi concluzie a fost adoptată şi de Camera a Treia a Curții Europene a Drepturilor Omului prin Decizia din 19 mai 2015 în cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni-România (nr. 76943/11). Conform deciziei din 19 octombrie 2015 a Colegiului de cinci judecători ai Marii Camere (entitatea ierarhic superioară, cu competenţă de control), această concluzie (că unităţile de cult greco-catolice nu au un bun protejat de art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei sau că dreptul lor depinde de numărul enoriaşilor) este greşită deoarece "ridică o problemă grava referitoare la interpretarea sau la aplicarea convenţiei sau a protocoalelor sale" şi, în consecinţă, a desfiinţat decizia din 19 mai 2015 a Camerei a Treia şi s-a dispus rejudecarea cauzei.

Recursul reclamantei A. va fi admis și va fi casată Decizia civilă nr. 1485/A din data de 8 iunie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru următoarele considerente:

În primul rând, este întemeiat motivul de recurs întemeiat formal în cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care însă Înalta Curte l-a analizat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., neregularitatea procedurală esențială constând în aceea că, în mod nelegal prima instanță nu a luat în considerare și nu s-a pronunţat asupra celei de a doua precizări de acţiune din 12 octombrie 2012, aceasta fiind acţiunea cu care instanţa a fost finalmente învestită în mod legal.

Prin această a doua precizare de acţiune, reclamanta a clarificat faptul că prin petitul 1 de rectificare a cărţii funciară a solicitat rectificarea tuturor înscrierilor de la B+ 1, 2, 6, iar prin petitul 2 de rectificare a solicitat rectificarea, pe de o parte, a înscrierii de sub B+1, 3, 4, 5, 6 C.F. nr. 51122 şi, pe de altă parte, înscrierea de sub B +1,2 C.F. nr. 51307 Baciu.

Reclamantul nu s-a rezumat numai la clarificarea capetelor de cerere cu care a înțeles să învestească instanța de judecată, ci chiar a acționat conform unei anumite conduite procedurale, consecvente; a solicitat rectificarea acestor înscrieri, a atacat actele care au stat la baza acestor înscrieri; a şi formulat, în temeiul art. 4 Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a dovezii de radiere din 21 aprilie 2010 şi a Certificatului de atestare a edificării din 21 aprilie 2010 care au stat la baza înscrierilor menţionate în cea de-a doua precizare la acţiune; însăși prima instanţa de fond a trimis excepţia de nelegalitate, instanţei de contencios administrativ, cu motivarea că soluţionarea cauzei (acţiunea precizată la 12 octombrie 2012, doar aceasta se referea la înscrierilor din C.F. 51362 B+ 6 şi, respectiv C.F. 51123 B+3 şi 4) depinde de soluţia excepţiei de nelegalitate a dovezii de radiere din 21 aprilie 2010 şi a certificatului de atestare a edificării din 21 aprilie 2010; instanţa de contencios administrativ a anulat (prin sentinţa nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj şi Decizia nr. 1806/2015 a Curţii de Apel Cluj) dovada de radiere din 21 aprilie 2010 şi certificatul de atestare a edificării din 21 aprilie 2010; toate acestea în contextul în care valabilitatea înscrierilor din cartea funciară s-a solicitat a fi cercetată în baza art. 34 pct. 1 şi 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 şi Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. civ., şi nu în baza art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990.

Reclamanta a susținut chiar că judecarea petitelor I şi II (rectificarea înscrierilor din C.F. 51362 B+ 6 şi, respectiv, C.F. 51123 B+3 şi 4) este premisa judecării petitului III (revendicare) şi nu invers.

Cu toate acestea, prima instanță s-a considerat învestită cu un capăt de cerere principal, reprezentat de demersul reclamantei de a redobândi dreptul de proprietate asupra unui locaş de cult, și cu petitele privitoare la rectificarea cărţilor funciare, pe care le-a privit ca având caracter accesoriu.

Instanța de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra celei de a doua precizări, întrucât a considerat-o lipsită de relevanţă, în contextul în care aceasta a analizat admisibilitatea acţiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în cadrul acţiunii pendinte, având ca obiect constatarea nulităţii sau nevalabilităţii titlului de proprietate al pârâtei.

Această instanță nici nu a considerat relevant să se raporteze la contextul concret al învestirii, la calificarea acțiunii, la stabilirea naturii juridice a capetelor de cerere și la relaționarea acestora, o sarcină absolut obligatorie pentru orice instanță de judecată, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă instanță a înțeles să pună în discuție o excepție de inadmisibilitate. Instanța de apel a abordat direct și strict formal chestiunea admisibilității acţiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în cadrul acţiunii pendinte, nefiind preocupată de demersul concret al reclamantei de redobândire a dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, care presupunea, date fiind datele dosarului, ignorate total de ambele instanțe, o abordare ce se impunea a fi clarificată.

Doar sub aspect pur teoretic s-a consemnat că, în mod constant, acţiunea în rectificare are un caracter accesoriu, soarta sa depinzând de cea a acţiunii principale - constatarea prealabilă a nulităţii titlului ce stă la baza intabulării ce se solicită a fi rectificată, ignorând total, similar primei instanțe, circumstanțele cauzei pendinte.

Relevant este și faptul că instanța anterioară a avut în vedere Decizia civilă nr. 660 din 11 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care chiar a tranșat, într-o cauză aproape similară, chestiuni ce ar fi putut fi valorificate din perspectivă procedurală și nu numai, astfel; s-a statuat că în mod nelegal instanţa de apel a impus reclamantei să solicite şi anularea titlului ce a stat la baza intabulării dreptului pârâtei, respectiv a încheierilor de carte funciară; situaţia premisă de soluţionare a acţiunii în rectificare prevăzută de art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1934 este asigurată prin prezenţa în structura acţiunii, a petitului de revendicare; este greșit raţionamentul care condiţionează soluţionarea acţiunii în revendicare prin compararea de titluri, de existenţa unei cereri prin care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei etc.

În acelaşi sens, este și Decizia civilă nr. 3051/2013, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând următoarele: „întrucât o astfel de verificare este obligatorie, ea constituie o chestiune prealabilă soluţionării petitului privind rectificarea cărţii funciare, care se va analiza inclusiv pe cale incidentală, atunci când reclamanta nu a învestit instanţa cu un capăt de cerere distinct având ca obiect nevalabilitatea titlului statului.. ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pe. 9 C. proc. civ."

Sunt întemeiate în egală măsură criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât deși instanţa de apel şi-a motivat soluţia pe excepţia inadmisibilităţii, a respins apelul ca nefondat, fără a-l analiza în considerentele deciziei (s-a concretizat astfel ipoteza hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină).

Este de reținut și faptul că deși instanţa de apel motivează admiterea excepţii inadmisibilităţii, în dispozitivul deciziei nu se face nicio referire la admiterea excepţiei inadmisibilităţii, ci doar la respingerea apelului, ca nefondat (s-a concretizat astfel și ipoteza hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii).

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație şi Justiție, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 7 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei A., va casa hotărârile judecătorești anterioare și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1485/A din data de 8 iunie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 149 din 11 martie 2016 a Tribunalului Cluj şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2016.