Cassation appeals against criminal convictions dismissed as unfounded for exceeding statutory limits on penalty individualization review

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Cauză de reducere a pedepsei

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017

Prin sentinţa nr. 145 din 5 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, s-au hotărât următoarele:

1. A fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:

- 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în forma complicităţii, prevăzută în art. 48 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen.

A constatat că infracţiunile pentru care s-a dispus prezenta condamnare sunt comise în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 111/1997 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, definitivă prin decizia penală nr. 1681/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în executarea căreia se află în prezent inculpatul.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în forma complicităţii, prevăzută în art. 48 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a aplicat sporul de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani.

A adăugat pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 2321 zile (6 ani, 5 luni şi 11 zile), rezultând pedeapsa de 9 ani, 11 luni şi 11 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 2 ani, pe care o va executa în final inculpatul.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii B. şi C. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii B. şi C. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. anterior.

Prin decizia nr. 114/A din 24 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, între altele, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B. şi C., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, făcând aplicarea art. 5 C. pen.:

A fost condamnat inculpatul B. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata de 3 ani.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. anterior, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 863 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A fost condamnat inculpatul C. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de 2 ani şi 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata de 2 ani.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. anterior, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. S-a făcut aplicarea art. 863 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat, între alţii, de apelantul intimat inculpat A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii.

Prin încheierea nr. 499/RC din 17 noiembrie 2016, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţi pentru motivele circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Astfel, prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Motivându-şi decizia, instanţa de control judiciar a apreciat, în esenţă, că dispoziţiile Codului penal anterior sunt mai favorabile în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni în raport cu noua codificare.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpaţii B. şi C. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedepsită cu închisoarea de la 5 la 20 de ani şi favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 C. pen. anterior, pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani.

Ca atare, pedepsele aplicate inculpatului B. pentru infracţiunile prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (3 ani închisoare), respectiv art. 264 C. pen. anterior (2 luni închisoare) şi inculpatului C. pentru infracţiunile prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (2 ani închisoare), respectiv art. 264 C. pen. anterior (2 luni închisoare) sunt legale, inculpaţilor fiindu-le aplicate pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior şi art. 76 C. pen. anterior.

Referitor la critica privind modalitatea în care instanţa de apel a analizat şi aplicat legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aceasta nu se încadrează în cazul de casare invocat prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care vizează doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanţele inferioare. Astfel, deşi, în cauză, s-a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă trebuia determinată în raport cu fiecare dintre infracţiunile concurente pentru care s-a dispus condamnarea, apreciindu-se că pentru fapta de sprijinire a unui grup infracţional organizat, aceasta este reglementarea actuală, respectiv art. 367 alin. (1) C. pen., critica recurenţilor, vizând reanalizarea aplicării art. 5 C. pen., excede cazului de casare invocat, prin intermediul căruia se permite doar o verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate de instanţe cu pedepsele stabilite de textele legale, iar nu şi o verificare a modului în care a fost individualizată pedeapsa respectivă, sub acest aspect, alegerea legii mai favorabile intrând în puterea lucrului judecat.

Cu privire la criticile formulate de inculpatul A., vizând faptul că instanţa de apel, în mod greşit, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen, întrucât reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei este o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.

Ceea ce se urmăreşte prin recursul în casaţie formulat este, în realitate, remedierea unei greşite individualizări a pedepsei, iar nu îndreptarea unei erori de drept.

Mai mult decât atât, dacă, în cauză, instanţa de apel ar fi reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 114/A din 24 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.