Revision deadline for documents declared false starts from cassation decision when falsity challenged in appeal; appeal allowed and case quashed and remanded

Înscris declarat ca fiind fals printr-o hotărâre judecătorească civilă. Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865. Momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuire.

Index alfabetic : tardivitate

înscris declarat fals

hotărâre definitivă

hotărâre irevocabilă

vătămare procesuală

C.proc.civ. din 1865, art. 304 pct. 5, art. 322 pct. 4, art. 324 pct. 3

Câtă vreme art. 322 C.proc.civ. îngăduie ca obiect al revizuirii să fie oricare dintre hotărârile menţionate în text - respectiv, o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, ori o hotărâre pronunţată în recurs - sub cerinţa evocării fondului, înseamnă că pentru interpretarea sintagmei „hotărârea care a declarat fals înscrisul” din cuprinsul art. 324 pct. 3 C.proc.civ., este necesar să se determine, în raport cu desfăşurarea în concret a procesului în care se discută falsul, care este hotărârea care stabileşte acest element, fără posibilitatea modificării, în privinţa falsului, prin intermediul căilor de atac la care se referă art. 322 C.proc.civ.

Astfel, dacă sentinţa nu este apelată, termenul de revizuire va începe să curgă de la data expirării termenului de apel, pentru că la această dată sentinţa este nu doar definitivă, în condiţiile art. 377 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., ci chiar irevocabilă, în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ. Desigur, pentru un raţionament similar, termenul de revizuire va începe să curgă de la expirarea termenului de recurs, atunci când hotărârea dată în primă instanţă, fără drept de apel, nu este recurată, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 1 C.proc.civ.

În cazul în care este vorba de o hotărâre pronunțată în apel, trebuie să se verifice dacă, pe de o parte, decizia din apel este recurată, iar pe de altă parte, dacă motivele de recurs conţin critici în legătură cu falsul. Ca atare, termenul de revizuire va începe să curgă de la data expirării termenului de recurs, iar nu de la data comunicării deciziei din apel, pentru că atât timp cât hotărârea este susceptibilă de recurs, partea ce ar avea interes să exercite revizuirea nu este beneficiara unei soluţii care nu ar putea fi modificată în această cale de atac, în aşa fel încât să i se impună să acţioneze prin intermediul revizuirii. Totodată, trebuie să se verifice dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici cu privire la fals pentru că, în caz contrar, faţă de limitele în care se exercită controlul de legalitate, ceea ce nu s-a atacat nu poate fi supus analizei în recurs. Într-o asemenea ipoteză, termenul prevăzut la art. 324 pct. 3 C.proc.civ. va începe să curgă de la data comunicării către partea interesată în exercitarea revizuirii a motivelor de recurs, pentru că, din acest moment partea ştie că soluţia în privinţa falsului nu mai poate fi modificată în recurs. Iar dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici şi cu privire la fals, termenul de revizuire va începe să curgă de la data pronunţării deciziei din recurs prin care este respins recursul. Dacă recursul este admis şi hotărârea este modificată în urma casării cu reţinere, termenul de revizuire va începe să curgă de la data când partea a obţinut hotărârea motivată din recurs.

Secția I civilă, decizia nr. 391 din 23 februarie 2017

Prin decizia civilă nr. 858/A din 10.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 442 din 29.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata B.

A obligat-o pe revizuentă la plata sumei de 8553,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a decide astfel, instanţa a arătat că tardivitatea cererii de revizuire presupune verificarea respectării termenului prevăzut de lege pentru formularea căii extraordinare de atac, ceea ce înseamnă că, în principiu, nu este necesar să se aprecieze asupra aspectelor care ţin de admisibilitatea revizuirii. În măsura în care există aspecte comune atât pentru verificarea formulării în termen a căii extraordinare de atac, cât şi pentru verificarea unora dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii, acestea vor fi analizate de către Curte, doar în limitele necesare soluţionării excepţiei tardivităţii.

Potrivit art. 322 pct. 4 teza a II-a C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel, se poate cere dacă „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul sau în urma judecăţii”.

Hotărârea atacată cu revizuire este decizia civilă nr. 442 din 06.07.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosar nr. x/3/2008.

Revizuenta susţine că soluţia din decizia menţionată anterior a avut la bază unele înscrisuri care au fost declarate false printr-o hotărâre judecătorească civilă. Astfel, revizuenta invocă sentinţa civilă nr. 2728 din 08.10.2014, care a rămas definitivă la data de 28.09.2015, când s-a pronunţat decizia civilă nr. 428/A din 28.09.2015 de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, şi irevocabilă la data de 23.06.2016, când s-a pronunţat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia civilă nr. 1191 din 23.06.2016, în dosarul nr. x/93/2012.

Trebuie precizat că, la judecarea apelului din dosarul nr. x/93/2012, s-a pronunţat decizia intermediară nr. 285/A din 02.06.2015, prin care s-a admis apelul, s-a anulat sentinţa şi s-a reţinut cauza pentru evocarea fondului de către instanţa de apel. Decizia definitivă nr. 428/A/2015 este tocmai hotărârea prin care instanţa de apel a soluţionat fondul.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 3, teza I partea finală C.pr.civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data la care partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul.

Revizuenta susţine că termenul menţionat anterior curge de la data la care a luat cunoştinţă de hotărârea irevocabilă care a declarat fals înscrisul iar intimata susţine că acel termen curge de la data la care partea interesată a luat cunoştinţă de hotărârea definitivă care a declarat fals înscrisul.

În speţă, hotărârea despre care revizuenta susţine că ar fi declarat fals înscrisul, a rămas irevocabilă la data de 23.06.2016, prin decizia civilă nr. 1191, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/93/2012. De soluţia din decizia civilă nr. 1191, revizuenta a luat cunoştinţă la data de 23.06.2016, când aceasta a fost publicată pe portalul instanţelor.

Intimata susţine că termenul de o lună a început să curgă de la data la care a fost comunicată revizuentei decizia civilă nr. 428/A din 28.09.2015, şi anume, 03.11.2015.

În speţă, cererea de revizuire a fost depusă de către revizuentă la Oficiul Poştal la data de 15.07.2016.

Prin urmare, dacă termenul de declarare a revizuirii începe să curgă de la momentul la care a fost comunicată hotărârea definitivă prin care se susţine că a fost declarat fals înscrisul, în sensul art. 322 pct. 4, atunci acesta s-a împlinit la data de 03.12.2015, iar calea extraordinară de atac declarată din prezenta cauză ar fi tardivă.

Dacă termenul de declarare a revizuirii începe să curgă de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii prin care se susţine că ar fi declarat fals înscrisul, atunci, calea extraordinară de atac a fost declarată în termen. Este de precizat că revizuirea ar fi în termen şi dacă acesta ar începe să curgă de la momentul la care s-ar fi luat cunoştinţă de motivarea hotărârii irevocabile deoarece, prin ipoteză, acest moment este ulterior publicării soluţiei pe site-ul instanţei.

În opinia revizuentei este relevant momentul luării la cunoştinţă de hotărârea irevocabilă de declarare a falsului deoarece, până la acel moment, nu există certitudine cu privire la tranşarea litigiului. În acest sens se arată că, eventuala judecată a cererii de revizuire bazată pe o hotărâre definitivă, ar trebui suspendată în condiţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ.

În opinia intimatei este relevant momentul luării la cunoştinţă de hotărârea definitivă motivată, deoarece această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat şi, în măsura în care este susceptibilă de executare silită, se poate apela la forţa coercitivă a statului. În plus, intimata consideră că, din chiar susţinerea revizuentei cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1, rezultă că cererea de revizuire trebuia formulată de la momentul pronunţării hotărârii definitive. Altfel sancţiunea care ar trebui aplicată ar fi fost cea de respingere ca prematură a cererii de revizuire şi nu cea de suspendare a judecăţii.

În sprijinul susţinerilor revizuentei s-ar mai putea arăta că, sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, exista la nivelul practicii judiciare un adevărat reflex juridic (un automatism), în sensul de se a considera că procesele nu erau finalizate decât la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii.

Aceasta deoarece hotărârea definitivă era întotdeauna susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului foloseşte un astfel de argument în cauza Canciovici şi alţii c. României, publicată în Monitorul Oficial nr. 210 din 8 martie 2006. „În ceea ce priveşte afirmaţia reclamanţilor conform căreia decizia pronunţată în apel era „definitivă” şi astfel dreptul lor de proprietate a fost restabilit definitiv”, Curtea de la Strasbourg observa că, „în conformitate cu art. 299 din Codul român de procedură civilă, în vigoare în momentul faptelor, deciziile pronunţate în apel sunt susceptibile de o analiză în recurs şi că, în conformitate cu art. 311 C.pr.civ., deciziile anulate în recurs nu au nici un efect juridic, iar toate actele de executare făcute în temeiul unei atare decizii sunt anulate conform legii, dacă instanţa de recurs nu decide altfel. Curtea notează că reclamanţii nu aveau o decizie „definitivă şi irevocabilă” şi că dreptul obţinut în baza deciziilor pronunţate pe fond şi în apel era revocabil”.

Reglementarea efectului suspensiv al cererii de recurs în cazurile prevăzute de art. 300 alin. (1) C.pr.civ. de la 1865, apropia recursul de o cale ordinară de atac. Această reglementare avea, însă, caracter de excepţie şi era justificată de existenţa unor situaţii de fapt în cazul cărora întoarcerea executării nu ar mai fi fost posibilă dacă s-ar fi modificat ori casat hotărârea definitivă în recurs. Edictarea art. 300 alin. (1) nu a avut drept scop lipsirea hotărârilor definitive, mai exact a hotărârilor pronunţate în calea ordinară de atac a apelului, de efectele recunoscute de lege şi anume, executorialitatea, respectiv obligativitatea. Oricum, decizia civilă nr. 428/A/2015 nu a fost pronunţată în vreuna dintre materiile în cazul cărora, recursul era suspensiv de executare.

Existenţa unui drept revocabil în cazul hotărârii definitive, cum în mod corect a sesizat Curtea de la Strasbourg, nu înseamnă că aceasta nu produce efecte juridice până rămânerea irevocabilă sau că, momentul luării la cunoştinţă de conţinutul hotărârii definitive, nu ar putea constitui punctul de plecare la calculul cererii de revizuire.

În Codul de procedură civilă de la 1865 recursul este, alături de contestaţia în anulare şi de revizuire, o cale extraordinară de atac, reglementată în Titlul V al Codului, tocmai sub denumirea „căi extraordinare de atac”.

Este necesară o interpretare sistematică a normelor pentru a stabili dacă partea interesată trebuie să formuleze revizuire în termen de o lună (1) de la data la care i-a fost comunicată hotărârea definitivă de declarare ca fals a unui înscris care a fost avut în vedere la soluţionarea cauzei în care s-a pronunţat hotărârea atacată sau (2) de la data la care a luat cunoştinţă de hotărârea irevocabilă de declarare ca fals a unui înscris care a fost avut în vedere la soluţionarea cauzei în care s-a pronunţat hotărârea atacată.

Curtea a precizat că, în speţă, este incidentă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 4 raportat la art. 324 alin. (1) pct. 3, conform căreia termenul de o lună se socoteşte din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea civilă care a declarat fals înscrisul. Nici rezoluţia din data de 01.03.2011, emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul C., nici rezoluţia din 26.04.2011, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluţiei menţionate anterior, indiferent de conţinutul şi de data la care acestea au fost comunicate, nu constituie momentul de la care se calculează termenul de revizuire, deoarece există hotărâre civilă de declarare a falsului, în sensul textelor legale menţionate. Nu se poate pune semnul egalităţii între rezoluţia procurorului şi hotărârea unei instanţe judecătoreşti.

Revenind la interpretarea normelor relevante pentru soluţionarea excepţiei tardivităţii, Curtea a observat că art. 324 se referă la ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul, fără ca din textul legal să rezulte felul hotărârii avute în vedere, aceasta putând fi definitivă sau irevocabilă. De asemenea, Curtea a observat că, nici din alin. (4) al art. 322 nu rezultă dacă hotărârea pronunţată în judecata prin care s-a declarat fals înscrisul trebuie să fie irevocabilă ori este necesar şi suficient ca aceasta să fie definitivă.

Din utilizarea în textele de lege menţionate anterior a unor sintagme care trimit la luarea la cunoştinţă de conţinutul hotărârii şi din specificul căi de atac a revizuirii de a putea fi formulată doar pentru motive care ţin de fondul litigiului, se deduce că legiuitorul a avut în vedere hotărârea motivată, şi nu doar soluţia din dispozitivul hotărârii. Această interpretare este justificată, inclusiv, de existenţa în dreptul procesual român a unei reguli atipice, constând în aceea că motivarea hotărârilor se face ulterior pronunţării acestora. Întrucât falsul este declarat pe cale incidentală de către instanţa civilă şi întrucât reţinerea caracterului fals al înscrisului nu se poate face exclusiv prin raportare la menţiunea de anulare a respectivului înscris, regăsită în dispozitiv, este necesar ca partea interesată în declararea revizuirii să lectureze considerentele hotărârii pentru a vedea cauza care a determinat anularea sau constatarea nulităţii.

Curtea a considerat că nu ar fi corect din punct de vedere juridic să se soluţioneze excepţia tardivităţii fără a se ţine seama de efectele pe care le are hotărârea judecătorească definitivă, sub imperiul codului de procedură civilă de la 1865. În acest sens, Curtea a constatat că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 378 C.pr.civ., hotărârile definitive au putere de lucru judecat. În textul de lege menţionat se arată că „pe când o hotărâre definitivă se află în curs de a se rejudeca în contestaţie sau în urma cererii de revizuire, ea are încă puterea lucrului judecat până ce se va înlocui printr-o altă hotărâre”. Acelaşi lucru rezultă din dispoziţiile art. 376 alin. (1) C.pr.civ. care prevedeau că „hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile” puteau fi învestite cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), respectiv, din art. 374 potrivit cărora hotărârile învestite cu formulă executorie pot fi executate silit dacă a fost încuviinţată executarea silită.

Aşadar, ceea ce a reţinut Curtea este aspectul că decizia civilă nr. 428/A din 28.09.2015 avea putere de lucru judecat şi era executorie de la momentul pronunţării, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 377 alin. (1) pct. 3 C.pr.civ. de la 1865.

Aceasta înseamnă că revizuenta putea să declare calea extraordinară de atac începând cu momentul la care i-a fost comunicată decizia nr. 428/A/2015, fără a se putea susţine că revizuirea ar fi fost prematură până la momentul la care s-ar fi respins recursul. Curtea apreciază că din perspectiva soluţionării excepţiei tardivităţii, dată fiind situaţiei de fapt deduse judecăţii, nu este necesar să se stabilească dacă judecata unei cereri de revizuire, care are la bază o hotărâre definitivă de declarare ca fals a unui înscris, ar trebui suspendată, în condiţiile art. 244 alin. (1) pct. 1, până la momentul rămânerii irevocabile a respectivei hotărâri.

Interpretarea care consideră că termenul pentru declararea revizuirii se calculează de la

momentul luării la cunoştinţă de conţinutul hotărârii definitive (comunicarea acesteia către partea interesată) este în concordanţă cu natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare a hotărârilor rămase definitive şi nu a hotărârilor rămase irevocabile, cu excepţia situaţiei în care este vorba de hotărârea dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. Mai mult, atunci când reglementează ipoteza revizuirii pe motiv de existenţă a unor hotărâri judecătoreşti potrivnice, legiuitorul are în vedere hotărâri definitive şi nu hotărâri irevocabile, aceasta rezultând clar din art. 322 pct. 7, respectiv, art. 324 alin. (1) pct. 1. Prin urmare, regula ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet (unde se aplică acelaşi raţionament trebuie să se aplice aceeaşi soluţie) impune o interpretare similară a normei legale şi pentru cazul de revizuire analizat.

Spre deosebire de revizuire, care se referă exclusiv la hotărâri definitive, în cazul contestaţiei în anulare, codul de procedură civilă distinge între hotărârea definitivă şi hotărârea irevocabilă, atunci când acest lucru este necesar pentru calcularea termenului de declarare a respectivei căi extraordinare de atac. Daca ar fi considerat necesar legiuitorul ar fi făcut o distincţie similară şi în cazul revizuirii. Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

Revizuenta a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

1. Hotărârea nu cuprinde motivele pentru care instanţa a înlăturat apărările revizuentei [motiv prevăzut de art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 261 alin.(1) şi 105 alin. (2) C.pr.civ.]

Recurenta a susţinut că a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat falsul în momentul finalizării irevocabile a procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/93/2012 și de aceea instanța trebuia să analizeze conţinutul hotărârilor.

Nu este relevant care hotărâre a rămas definitivă sau irevocabilă, ci trebuie identificată hotărârea care arată, fără dubiu, că falsul a fost constatat.

Deşi recurenta a insistat ca instanţa să facă analiza tuturor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/93/2012, pentru a o identifica pe aceea care constată falsul, instanţa a admis excepţia tardivităţii revizuirii fără să menţioneze măcar că s-ar fi susţinut acest aspect;

2. Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.)

Instanţa s-a limitat să facă o interpretare a textelor din Codul de procedură civilă, fără vreo analiză efectivă a conţinutului hotărârilor şi fără să arate de ce, în opinia sa, decizia nr. 428/A din 28.09.2015 este cea de la comunicarea căreia trebuie calculat termenul de revizuire.

Motivarea hotărârii este greşită şi străină de natura pricinii deoarece instanţa trebuia să lectureze motivările deciziilor şi să identifice, în funcţie de acestea, când se putea, în concret, lua cunoştinţă despre

hotărârea care putea susţine o cerere de revizuire.

Instanţa care a soluţionat revizuirea nu a făcut analiza motivărilor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/93/2012 pentru că, altfel, nu ar fi aplicat soluţia teoretică, de principiu, conform căreia decizia definitivă este cea la care trebuie să ne raportăm în orice situaţie;

3. Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.)

Instanţa a făcut aplicarea greşită a legii, apreciind că hotărârea la care se referă art. 324 pct. 3 C.proc.civ. este o hotărâre definitivă, iar momentul luării la cunoștință este comunicarea acestei hotărâri definitive de constatare a falsului.

Faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce are ca obiect hotărâri rămase definitive, este o caracteristică ce ţine de specificul revizuirii şi care nu poate fi extinsă la hotărârea care constată falsul. Acestei din urmă hotărâri nu i se pot aplica regulile hotărârilor supuse revizuirii.

O interpretare corectă prin coroborarea unor noţiuni legale se poate face în cadrul aceluiaşi text de lege, mai precis din enumerarea situaţiilor prevăzute pentru motivul de revizuire de la art. 322 pct. 4 C.proc.civ., iar nu pentru cel de la art. 322 pct. 7, respectiv art. 324 pct. 1 C.proc.civ.

Hotărârea care constată falsul are rolul similar unui înscris nou, al unei probe nou apărute şi care, prin forţa sa probantă şi prin faptele pe care le constată, să poată duce la schimbarea unei hotărâri judecătoreşti rămase deja irevocabile.

Hotărârea prevăzută de art. 324 pct. 3 C.proc.civ. trebuie să aibă vocaţia să schimbe o hotărâre judecătorească irevocabilă, să aibă o forţă probantă suficientă, cel puţin egală cu a hotărârii irevocabile la schimbarea căreia este utilizată.

Analizând recursul, Înalta Curte a reţinut următoarele aspecte:

1. Cât priveşte primul motiv de recurs, se observă, în prealabil, că prezentarea în sinteză a acestuia, respectiv faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care instanţa a înlăturat apărările revizuentei, nu corespunde temeiului de drept invocat - art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 261 alin. (1) şi 105 alin. (2) C.pr.civ., ci celui înscris în art. 304 pct. 7 C.proc.civ. conform căruia, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Critica constând în faptul că recurenta a cerut ca instanţa să facă analiza tuturor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/93/2012, pentru a identifica hotărârea care a stabilit falsul, nu este întemeiată, câtă vreme revizuenta a solicitat acest aspect doar prin notele scrise, depuse după închiderea dezbaterilor.

Din încheierea de dezbateri rezultă că aceasta a pus concluzii de respingere a excepţiei tardivităţii revizuirii motivat numai pe faptul că atât timp cât hotărârea prin care s-a constatat falsul nu era irevocabilă, termenul de revizuire nu putea să înceapă să curgă. Aşadar, s-a limitat la analiza felului hotărârii în raport cu care se punea problema tardivităţii exercitării revizuirii, iar nu şi a conţinutului acesteia.

În atari condiţii, nu se poate reproşa instanţei de revizuire că nu şi-a întemeiat soluţia pe o apărare pe care partea a făcut-o nesocotind un principiu fundamental al procesului civil – contradictorialitatea.

Cum considerentele deciziei civile nr. 858/A din 10.11.2016 conţin răspunsul doar la apărarea făcută de revizuentă în condiţii procedurale, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 7 C.proc.civ.;

2. Cel de-al doilea motiv de recurs este anunţat ca vizând faptul că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C.proc.civ., fiind reluate şi dezvoltate aspectele invocate prin motivul de recurs anterior, privitor la faptul că instanţa de revizuire nu a făcut analiza motivărilor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/93/2012.

Întrucât s-a arătat de ce legalitatea hotărârii recurate nu este susceptibilă de critică din punct de vedere al analizei în considerente a apărărilor formulate de părţi, se impune a analiza, prin raportare la obiecţiile prezentate prin motivele de recurs, în ce măsură decizia civilă nr. 858/A din 10.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă cuprinde sau nu motive străine de natura pricinii.

Considerentele unei hotărâri pot fi apreciate ca fiind străine de natura pricinii atunci când

motivele de fapt şi de drept pe care judecătorul şi-a întemeiat soluţia nu au legătură cu procesul respectiv.

În cauza de faţă însă recurenta nu a arătat în ce ar consta motivele „străine” de revizuirea întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 C.proc.civ. şi art. 324 pct. 3 C.proc.civ., reținute de instanța de revizuire, de natură să justifice temeinicia criticii în recurs.

Împrejurarea că recurenta este nemulţumită de interpretarea dată de instanţă textelor sus-menţionate, nu este suficientă pentru a admite că motivarea făcută de instanţa de revizuire este în sensul arătat în teza finală a art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Faţă de cele ce preced, motivul de recurs nu este întemeiat;

3. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat în drept de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., s-a dedus spre analiză interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 324 pct. 3 C.proc.civ. în sensul că hotărârea la care se referă textul este o hotărâre definitivă.

Cum art. 304 pct. 9 C.proc.civ. vizează numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, iar nu şi a legii procesuale, Înalta Curte a încadrat critica formulată în prevederile art. 304 pct. 5 C.proc.civ., în raport cu care a procedat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, reţinând următoarele aspecte:

Conform art. 322 C.proc.civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Aşadar, pentru admisibilitatea revizuirii, Codul de procedură civilă sub imperiul căruia s-a desfăşurat procesul a impus, în primul rând, ca hotărârea atacată să fie una care evocă fondul. Şi, cum revizuirea este o cale extraordinară de atac, Codul mai cere ca o astfel de hotărâre să fie una care a rămas definitivă în urma soluţionării apelului, respectiv prin neexercitarea apelului ori să fie una pronunţată în recurs.

Câtă vreme art. 322 C.proc.civ. îngăduie ca obiect al revizuirii să fie oricare dintre hotărârile

menţionate, sub cerinţa evocării fondului, înseamnă că pentru interpretarea sintagmei „hotărârea care a declarat fals înscrisul” din art. 324 pct. 3 C.proc.civ. nu interesează efectele hotărârii judecătoreşti - autoritatea de lucru judecat provizorie ori definitivă şi nici puterea sa executorie, ce, oricum, priveşte faza a doua a procesului civil. Ceea ce interesează este să se determine, în raport cu desfăşurarea în concret a procesului în care se discută falsul, care este hotărârea care stabileşte acest element, fără posibilitatea modificării, în privinţa falsului, prin intermediul căilor de atac la care se referă art. 322 C.proc.civ.

În aceste condiţii, pentru determinarea momentului la care se poate considera că partea interesată în exercitarea revizuirii a luat cunoştinţă de hotărârea care constată falsul, trebuie să se analizeze atitudinea procesuală a părţilor după rămânerea definitivă a hotărârii.

Astfel, dacă sentinţa nu este apelată, termenul de revizuire va începe să curgă de la data expirării termenului de apel, pentru că la această dată sentinţa este nu doar definitivă, în condiţiile art. 377 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., ci chiar irevocabilă, în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ. Desigur, pentru un raţionament similar, termenul de revizuire va începe să curgă de la expirarea termenului de recurs, atunci când hotărârea dată în primă instanţă, fără drept de apel, nu este recurată, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 1 C.proc.civ.

Dacă sentinţa a fost apelată, trebuie să se verifice dacă, pe de o parte, decizia din apel este recurată, iar pe de altă parte, dacă motivele de recurs conţin critici în legătură cu falsul.

În primul caz, termenul de revizuire va începe să curgă de la data expirării termenului de recurs, iar nu de la data comunicării deciziei din apel, pentru că atât timp cât hotărârea este susceptibilă de recurs, partea ce ar avea interes să exercite revizuirea nu este beneficiara unei soluţii care nu ar putea fi modificată în această cale de atac, în aşa fel încât să i se impună să acţioneze prin intermediul revizuirii.

Faptul că revizuirea şi recursul pot fi exercitate concomitent, nu înseamnă şi că vor fi judecate în paralel dacă deduc analizei aceleaşi aspecte. Într-o astfel de situaţie recursul se va judeca cu prioritate, ceea ce permite concluzia că cel interesat în revizuire poate, iar nu este obligat să acţioneze în acest mod.

În al doilea caz, trebuie să se verifice dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici cu privire la fals pentru că, în caz contrar, faţă de limitele în care se exercită controlul de legalitate, ceea ce nu s-a atacat nu poate fi supus analizei în recurs. Într-o asemenea ipoteză, termenul prevăzut la art. 324 pct. 3 C.proc.civ. va începe să curgă de la data comunicării către partea interesată în exercitarea revizuirii a motivelor de recurs, pentru că, din acest moment partea ştie că soluţia în privinţa falsului nu mai poate fi modificată în recurs.

Împrejurarea că instanţa de recurs ar putea, eventual, să invoce din oficiu o nulitate absolută care să intereseze chiar falsul, ar fi de natură să aducă în discuţie o eventualitate, care excede însă determinării precise a momentului de la care începe să curgă termenul de exercitare a unei căi de atac. Or, punctul de plecare al cursului termenului de exercitare a unei căi de atac nu poate sta sub semnul probabilităţii, al raportării la activitatea din viitor a instanţei de judecată. Drept urmare, partea interesată în exercitarea revizuirii nu ar putea susţine, în ipoteza menţionată, că trebuie să se considere că a luat cunoştinţă de „hotărârea care declară falsul” doar în momentul pronunţării unei hotărâri irevocabile, câtă vreme instanţa de recurs nu este învestită cu analiza falsului.

În fine, dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici şi cu privire la fals, termenul de revizuire va începe să curgă de la data pronunţării deciziei din recurs prin care este respins recursul. Dacă recursul este admis şi hotărârea este modificată în urma casării cu reţinere, termenul de revizuire va începe să curgă de la data când partea a obţinut hotărârea motivată din recurs.

Observând în speţa dedusă judecăţii aceste aspecte, Înalta Curte a apreciat că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată a fost greşită.

Astfel, prin recursul împotriva deciziei nr. 428/A din 28.09.2015, reţinută de instanţa de revizuire ca punct de reper în determinarea momentului de început al curgerii termenului de o lună prevăzut la art. 324 pct. 3 C.proc.civ., pârâtele D. şi B. au formulat critici privitoare la soluţia dată asupra falsului înscrisurilor deduse judecăţii, în decizia nr. 1191 din 23.06.2016 a Înaltei Curţi de Casație și Justiție, Secţia a II-a civilă arătându-se că „Susținerea recurentelor legată de necesitatea constatării falsului în instanța civilă nu vor fi reținute, în raport de statuările instanțelor de fond, care pe baza probelor administrate au constatat nevalabilitatea procurilor inițiale pretins a fi date de autorii comuni ai părților. În speță, instanța de apel a constatat că mandanții nu au semnat procurile în litigiu, această situație de fapt reieșind din cuprinsul interogatoriilor administrate în cauză și din înscrisurile de la dosar. De asemenea, instanța de fond a stabilit față de consemnările notarului public, inexistența consimțământului vânzătorilor având în vedere probele administrate, reținând că procurile reprezintă falsuri, pentru lipsa condițiilor de validitate”.

Aşadar, cum problema falsului invocat drept motiv de revizuire a fost analizat şi în etapa recursului, termenul în care trebuia să fie exercitată revizuirea nu putea să înceapă să curgă decât de la data pronunţării deciziei din recurs, şi anume 23.06.2016.

Apreciind că termenul de revizuire a avut ca punct de plecare comunicarea hotărârii pronunţate în apel, instanţa de revizuire a pronunţat o soluţie cu neobservarea cerinţelor impuse de legiuitor în art. 322 pct. 4 C.proc.civ. prin sintagma „data la care partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul”.

Întrucât revizuirea a fost depusă la poştă, în condiţiile art. 104 C.proc.civ., la data de 15.07.2016, se constată că a fost exercitată în termen. Ca atare, vătămarea procesuală a revizuentei, căreia i s-a respins cererea ca fiind tardiv formulată, este evidentă.

Faţă de cele ce preced, critica formulată întruneşte cerinţele art. 304 pct. 5 C.proc.civ., motiv pentru care recursul a fost admis şi, în condiţiile art. 312 alin. (3) C.proc.civ., decizia a fost casată şi cauza trimisă la aceeaşi instanţă spre continuarea judecăţii revizuirii.