Claw-back tax notification invalidated for failure to communicate statutory reference sales and unlawful inclusion of VAT in tax base
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Health Insurance House (CNAS), thereby upholding the appellate court's decision to annul the administrative notification issued for Q3 2012 regarding the quarterly tax on pharmaceuticals ("claw-back" tax). The dispute concerned the legality of a CNAS notification that imposed a quarterly contribution on a pharmaceutical company, challenging the communication of reference sales data, the accuracy of sales figures, the adherence to tax predictability, and the inclusion of VAT in the tax base. The Supreme Court ruled that CNAS failed to fulfill its statutory obligation under Article 31(4) of Emergency Ordinance No. 77/2011 to explicitly communicate the calculated value of individual quarterly reference sales (Vitr) to the taxpayer, violating procedural requirements. Furthermore, the Court held that the inclusion of VAT in the calculation formula was unlawful because Constitutional Court Decision No. 39/2013 had declared the statutory provision allowing VAT inclusion unconstitutional; applying this decision to pending cases was deemed lawful and not retroactive, as the legal relationships had not yet become definitive, thus necessitating the reissuance of the notification with the correct, VAT-excluded tax base.
Legislator headnote
AI generatedart. 31 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011; Claw-back tax notification invalidated for failure to communicate statutory reference sales and unlawful inclusion of VAT in tax base: The dispute concerned the legality of a CNAS notification that imposed a quarterly contribution on a pharmaceutical company, challenging the communication of reference sales data, the accuracy of sales figures, the adherence to tax predictability, and the inclusion of VAT in the tax base. The Supreme Court ruled that CNAS failed to fulfill its statutory obligation under Article 31(4) of Emergency Ordinance No. 77/2011 to explicitly communicate the calculated value of individual quarterly reference sales (Vitr) to the taxpayer, violating procedural requirements. Furthermore, the Court held that the inclusion of VAT in the calculation formula was unlawful because Constitutional Court Decision No. 39/2013 had declared the statutory provision allowing VAT inclusion unconstitutional; applying this decision to pending cases was deemed lawful and not retroactive, as the legal relationships had not yet become definitive, thus necessitating the reissuance of the notification with the correct, VAT-excluded tax base.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al unor deţinători de autorizaţie de punere pe piaţă de medicamente, în contradictoriu cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea actului administrativ emis de C.N.A.S., respectiv notificarea din 31 octombrie 2012 transmisă prin e-mail la 22 noiembrie 2012, prin care au fost comunicate valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din F.N.UA.S.S. şi bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul III al anului 2012, înregistrată conform declaraţiilor furnizorilor de servicii medicale şi de medicamente ca fiind 1.837.855.928,71 RON, valoarea vânzărilor individuale (Vit) pretins înregistrate în trimestrul III al anului 2012 suportate din F.N.U.A.S.S. şi bugetul Ministerului Sănătăţii pretins centralizate conform declaraţiilor fiecărui plătitor al contribuţiei, precum şi a adresei din anul 2012 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva notificării în cadrul procedurii prealabile.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 564 din 18 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei, anulate notificarea din 31 octombrie 2012 emisă de C.N.A.S. şi adresa din 13 decembrie 2012.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că sunt fondate toate motivele de nelegalitate invocate, adică nerespectarea prevederilor art. 31 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit căruia datele menţionate în notificarea privind medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. şi/sau din bugetul Ministerului Sănătăţii au fost stabilite din C.N.A.S. cu încălcarea principiului predictibilității fiscale şi cel legat de nelegalitatea notificării din perspectiva includerii TVA în formula de calcul a contribuţiei.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii în anulare ca neîntemeiată.
În motivele de recurs s-a arătat, mai întâi, că notificarea a cărei anulare se solicită este aferentă trimestrului III 2012 şi nu trimestrelor I sau II 2012, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.
În privinţa motivelor de nelegalitate reţinute de instanţa de fond, recurenta a invocat următoarele:
- Motivul de nelegalitate ce a vizat necomunicarea valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă (Vitr) nefiind suficientă comunicarea elementelor ce stau la baza indicelui menţionat
Pentru calcularea valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie (Vitr), C.N.A.S. a comunicat deținătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă/ reprezentanţilor legali ai acesteia toate elementele care stau la baza calculării Vitr, respectiv valoarea vânzărilor de medicamente care se suportă potrivit legii din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anul 2011, în sumă de 6.748.766.077,16 RON, precum şi valoarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie pentru anul 2011, pentru medicamentele depuse de C.N.A.S. în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Au fost invocate prevederile art. 5 alin. (3), (4), (6) şi (7) din O.U.G. nr. 77/2011, iar fiecare dintre subiecţii de drept individualizați în acest act normativ are atribuţii expres prevăzute, prevederile acestuia completându-se şi cu dispoziţiile legislaţiei speciale în domeniul sănătăţii, astfel că prin delimitarea acestor atribuţii se creează drepturi şi obligaţii specifice fiecăruia dintre aceştia, iar în sarcina C.N.A.S. nu este stabilită obligaţia de stabilire, calculare şi declarare a contribuţiei trimestriale ci în sarcina persoanelor care au obligaţia plăţii ei.
- Cu privire la motivul că datele menţionate în notificarea privind medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. şi/sau din bugetul Ministerului Sănătăţii sunt eronate.
În baza prevederilor art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011 este reglementată obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a raporta lunar către C.N.A.S. consumul centralizat şi de a valida consumul de medicamente suportat de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă.
Datele sunt raportate la C.N.A.S. lunar atât în format electronic, cât şi pe suport de hârtie, până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia.
Datele raportate de furnizorii de medicamente (farmacii) reprezintă medicamentele înregistrate ca fiind eliberate asiguraţilor care se decontează din F.N.U.A.S.S. în sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar datele raportate de unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă sunt înregistrate în evidenţele acestora, urmare a procedurilor de achiziţii derulate pentru procurarea medicamentelor necesare acordării serviciilor medicale către asiguraţi.
În raport de datele furnizate s-a constatat că evidenţele pârâtei nu coincid cu evidenţele caselor judeţene cu privire la care pârâta a invocat că acestea conţin medicamentele ale căror coduri nu sunt identificate, care nu au fost vândute în România în ultimii trei ani şi care au fost retrase din CANAMED sau care nu au mai fost vândute în România de cel puţin doi ani s-a precizat că:
- medicamentul cu codul W 00410001 se regăseşte în Catalogul Naţional al preţurilor valabil cu data de 01 octombrie 2011, iar codul W52386001 se regăseşte în nomenclatorul ANMDM din 25 iunie 2012;
- codul W 07856002 despre care reclamanta susţine că nu a fost vândut în România în ultimii 3 ani a fost raportat de un singur furnizor de servicii medicale la C.A.S. Suceava ca fiind eliberat pacienţilor în trimestrul III 2012;
Aceste situaţii pot să apară pentru că între data achiziţiei şi data eliberării poate să existe un decalaj de timp, iar C.N.A.S. a determinat consumul de medicamente pe baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate privind consumul centralizat al raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă.
- Referitor la faptul că datele menţionate în notificare au fost stabilite de C.N.A.S. cu încălcarea principiului predictibilității fiscale
Faţă de motivarea instanţei de fond s-a făcut precizarea că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată.
Mecanismul claw-back, astfel cum este reglementat în legislaţia aplicată, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal şi a fost adoptat în România ca o sursă suplimentară de venit la bugetul Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi la bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente.
- Referitor la susţinerile instanţei de fond cu privire la includerea TVA în valorile transmise de C.N.A.S. către reclamantă pentru trimestrul III 2012.
S-a apreciat de către recurentă că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că pentru calculul contribuţiei trimestriale valoarea consumului nu trebuie să includă TVA, având în vedere prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 05 februarie 2013.
Recurenta a subliniat că deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt generale şi obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României, adică produc efecte numai pentru viitor ca o expresie a unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Drept urmare s-a apreciat că nu poate interveni sancţiunea nulităţii, atâta timp cât, la momentul emiterii actelor administrative a căror anulare se solicită, acestea au respectat cadrul juridic incident, iar dacă deciziile Curţii Constituţionale s-ar aplica retroactiv, atunci ar fi posibil să producă efecte şi asupra actelor administrative emise anterior publicării acestora în Monitorul Oficial al României.
Pentru notificarea aferentă trimestrului III 2012 erau aplicabile prevederile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 care prevedeau că prin valoarea vânzărilor se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoare adăugată.
Ulterior, prin O.G. nr. 17/2012 s-a prevăzut expres că începând cu trimestru IV 2012 calculul contribuţiei trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi Bat nu includ TVA.
Recurenta reţine că reclamanta nu a fost prejudiciată prin punerea în aplicare de către C.N.A.S. a prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 deoarece, potrivit C. fisc., acesta putea proceda la deducerea TVA, fiind invocate şi normele comunitare şi jurisprudenţa CJUE cu privire la dreptul de deducere al TVA.
În cadrul motivelor de recurs, în afară de criticile aduse hotărârii instanţei de fond, recurenta a făcut referiri la legislaţia în domeniu şi s-a precizat că pentru trimestrul III 2012 din bugetul F.N.U.A.S.S. au fost decontate integral farmaciilor de către casele de asigurări de sănătate contravaloarea medicamentelor elaborate de către acestea, iar reclamanta a încasat contravaloarea acestor medicamente şi nu a contestat nici sumele încasate şi nici consumul de medicamente aferent.
Veniturile realizate ca urmare a aplicării contribuţiei trimestriale potrivit O.U.G. nr. 77/2011 constituie venituri la bugetul F.N.U.A.S.S. şi sunt folosite pentru medicamentele incluse în programul naţional de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată formulată de recurentă.
Au fost depuse înscrisuri de către recurentă.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
După întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu şi comunicarea acestuia către părţi prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta C.N.A.S. şi s-a fixat termen de judecată cu citarea părţilor.
Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul dar pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a notificării C.N.A.S. din 31 octombrie 2012 şi a adresei din anul 2012 de soluţionare a contestaţiei referitoare la taxa claw-back aferentă trimestrului III 2012.
Faţă de soluţia instanţei de fond de admitere a acţiunii reclamantei s-a formulat recurs de către pârâta C.N.A.S.
I. Prima critică a vizat necomunicarea valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă (Vitr)
Instanţa de fond a considerat că este fondat acest motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate deoarece nu au fost respectate dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 110/2011.
Pentru că notificarea vizează trimestrul III 2012 sunt aplicabile prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.
Potrivit art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, modificată contribuţia trimestrială se calculează în raport de:
Vit = valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;
Vitr = valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;
VTt = valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;
VTtr = valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referinţă suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.
Conform art. 31 alin. (3) din acelaşi act normativ „Valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (Vitr), se stabileşte de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuţie. Această valoare se calculează prin raportarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie pe anul 2011 la totalul vânzărilor de medicamente, ce se suportă, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente aceluiaşi an, şi înmulţirea rezultatului cu valoarea vânzărilor totale trimestriale de referinţă de 1.425 milioane RON”, iar potrivit art. 31 alin. (4) „Valoarea prevăzută la alin. (3) se comunică de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fiecărui plătitor de contribuţie până la data de 15 martie 2012. Pentru plătitorii de contribuţie care nu au avut vânzări de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii până la 31 decembrie 2011, valoarea vânzărilor individuale trimestriale de referinţă este egală cu zero”.
Recurenta susţine că a comunicat valoarea vânzărilor de medicamente care se suportă potrivit legii din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anul 2011 şi valoarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie pentru anul 2011, dar conform prevederilor legale [art. 31 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011] Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are obligaţia de a stabili, pe lângă valorile comunicate reclamantei şi valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor.
Cum această obligaţie nu a fost respectată de către recurentă, în mod corect, au fost anulate actele contestate deoarece pentru a putea respecta prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, care instituie obligaţia de stabilire, calculare şi declarare a contribuţiei pentru persoanele obligate la plata acesteia, C.N.A.S. are obligaţia de a furniza informaţiile necesare către persoanele plătitoare de contribuţii trimestriale, informaţii care sunt colectate potrivit art. 5 alin. (4)-(6).
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora şi-ar fi îndeplinit obligaţia legală prin trimiterea elementelor care ajută la determinarea volumului vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor (Vitr) deoarece legea obligă nu la comunicarea elementelor pe baza cărora se determină Vitr, ci chiar comunicarea valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă pentru fiecare plătitor, obligaţie care nu a fost respectată de recurentă, astfel că această critică din motivele de recurs este nefondată.
II. Critica referitoare la motivul de nelegalitate că datele menţionate în notificarea privind medicamentele suportate din F.N.U.A.S.S. şi/sau din bugetul Ministerului Sănătăţii sunt eronate
Instanţa de fond a anulat actele administrative pentru acest motiv de nelegalitate deoarece a apreciat că există o necorelare între evidenţele pârâtei şi evidenţele caselor judeţene şi acestea influenţează calculul contribuţiei.
Criticile recurentei în privinţa acestui motiv de nelegalitate sunt fondate, dar nu pot schimba soluţia instanţei de fond.
Astfel cum rezultă din art. 5 alin. (4), (5) şi (6) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 110/2011, farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă raportează către casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente.
Conform art. 1 din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 927/2011 pentru calculul contribuţiei trimestriale aprobate prin O.U.G. nr. 77/2011, casele de asigurări de sănătate au obligaţia validării consumului de medicamente suportat potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui CNAS nr. 1518/890/2011, iar potrivit art. 3 din acelaşi act normativ, datele validate de casele de asigurări de sănătate lunar sunt raportate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Reclamanta, în faţa instanţei de fond, a invocat faptul că a fost calculată contribuţia şi în raport de unele medicamente pe care nu le-ar fi comercializat în ultimii 3 ani sau care nu au mai fost vândute de cel puţin 2 ani.
Însă, aceste neconcordanţe nu sunt motiv de nelegalitate a notificării, ci sunt aspecte de cuantum al taxei ce poate fi reglat prin prezentarea datelor existente în evidenţele părţilor.
De altfel, în cadrul motivelor de recurs recurenta a prezentat situaţia unora dintre medicamentele pentru care reclamanta susţine că nu datorează contribuţia, iar în întâmpinare nu a răspuns la aceste susţineri.
În condiţiile în care tot consumul de medicamente aferent trimestrului III 2012 pentru farmacii a fost decontat integral din bugetul F.N.U.A.S.S., iar reclamanta a încasat contravaloarea medicamentelor, fără să conteste nicio sumă, se va putea, în contextul emiterii unei noi notificări aferente trimestrului III 2012, să se verifice situaţia tuturor medicamentelor pentru care există neînţelegeri şi să se stabilească exact situaţia acestora.
III. Critica referitoare la încălcarea principiului predictibilității fiscale
Instanţa de fond a anulat notificarea şi actul prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă considerând că a fost încălcat principiul predictibilităţii fiscale, dar criticile recurentei în această privinţă sunt fondate, dar ele nu pot conduce la casarea sentinţei atacate.
Principiul predictibilităţii fiscale, consacrat în art. 3 alin. (1) lit. b) C. fisc., este principiul care se referă la certitudinea impunerii şi presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite.
Nu se poate reţine că O.U.G. nr. 77/2011 este un act normativ care să fi fost emis cu nerespectarea principiului predictibilităţii fiscale deoarece prin acest act normativ au fost stabilite obligaţiile de plată, termenele în care se poate face plata acestora, modul de calcul al taxei claw-back, cei care au obligaţia de plată a acesteia.
De altfel, chiar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 484/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 a considerat că „Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă”.
S-a arătat, în aceeaşi decizie „că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, parag. 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49)” şi că „pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin O.U.G. nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP”.
Curtea Constituţională a precizat şi că „deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de O.U.G. nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 372/28.04.2006, cu modificările şi completările ulterioare, „Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)". În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie1. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus”.
IV. Critica referitoare la greşita anulare a actelor contestate pentru că a fost inclusă TVA în valorile transmise de C.N.A.S.
Instanţa de fond a anulat actele contestate şi pentru că în formula de calcul a contribuţiei a fost inclusă TVA ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013.
Criticile recurentei în această privinţă sunt nefondate.
Într-adevăr, prin Decizia nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituţionale cât priveşte sintagma „care include şi taxa pe valoare adăugată” şi s-a considerat că această contribuţie trimestrială reprezintă un procent aplicat nu numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ci şi asupra TVA aplicată preţului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna că deşi textul legal în baza căruia a fost emisă notificarea a fost declarat parţial ca fiind neconstituţional, notificarea să nu poată fi anulată numai pentru că la momentul emiterii sale legea prevedea şi includerea TVA.
S-ar nesocoti în acelaşi timp dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie care prevăd că deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României şi că de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, dar şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Pornind de la aceste dispoziţii, în mod corect, instanţa de fond a dispus anularea notificărilor pentru trimestrul I 2012 pentru că acestea conţin şi TVA.
În raport de caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, deciziile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, dar şi pentru instanţa de judecată, în cauzele aflate pe rolul acestora la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale, iar acestea sunt obligate să le aplice în cazul în care dispoziţiile declarate ca neconstituţionale sunt incidente.
Aceasta nu echivalează cu o aplicare retroactivă, deoarece raporturile juridice în discuţie nu s-au definitivat, fiind contestate de cei interesaţi, astfel că nu pot fi încadrate în categoria situaţiilor juridice trecute la care nu se aplică legea nouă.
Această interpretare a fost consacrată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit că deciziile sale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanţele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, în acest sens fiind Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 a Curţii Constituţionale.
Recurenta susţine că prin menţiunea TVA în valoarea medicamentelor în raport de care se va calcula contribuţia nu ar fi prejudiciat reclamanta, dar aceste susţineri sunt greşite.
Prezentul litigiu vizează legalitatea emiterii unei notificări prin care s-a stabilit o contribuţie trimestrială în sarcina reclamantei, în raport şi de declararea ca parţial neconstituţional a unui text ce se referă la modul de stabilire a acesteia şi nu prezintă nicio relevanţă dreptul de deducere al TVA, drept ce este consacrat de legislaţia naţională ca o reflectare a legislaţiei comunitare.
În raport de toate aceste considerente, recurenta va putea emite, în condiţiile legii, o nouă notificare, având în vedere că sumele nu trebuie să includă TVA, aşa cum a stabilit instanţa de contencios constituţional.
Referitor la celelalte aspecte invocate de către recurentă în motivele de recurs, se constată că acestea nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârilor atacate, în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nici nu pot fi analizate de instanţa de recurs.
De aceea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respins recursul declarat de pârâta C.N.S.A.S. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 564 din 18 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 iunie 2016.