CNCD jurisdiction and timeliness of discrimination complaint challenging refusal to register foreign-language asset declarations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 iunie 2014, astfel cum a fost precizată la data de 23 iunie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii B. – secretarul Judeţului Harghita, C. – director general în cadrul Consiliului Judeţean Harghita, D. – preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, E. – judecător în cadrul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, solicitând următoarele:

(1) Constatarea faptului că B. – secretarul Judeţului Harghita, C. – director general în cadrul Consiliului Judeţean Harghita şi D. – preşedintele Consiliului Judeţean Harghita au comis o discriminare, când au refuzat să înregistreze declaraţia de avere şi cea de interese, întocmite conform prevederilor legale şi trimise prin poştă, în termen legal.

(2) Sancţionarea persoanelor de la pct. 1 pentru această discriminare.

(3) Obligarea persoanelor de la pct. 1 să înregistreze declaraţia de avere şi cea de interese, trimise prin poştă în data de 17 iulie 2012.

(4) Obligarea persoanelor de la pct. 1 să publice în mass-media un rezumat al sentinţei care urmează a fi pronunţată, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.

(5) Constatarea că E. – judecător în cadrul Judecătoriei sectorului 1 din Bucureşti, a discriminat când văzând documentele din care rezultă că reclamantul şi-a depus în termen declaraţia de avere şi cea de interese, nu a anulat procesul-verbal de contravenţie, prin care a fost sancţionat pe nedrept pentru faptul, că nu a depus cele două declaraţii. Conform sentinţei date de judecătorul E., faptul că a depus declaraţiile numai în limba maghiară echivalează cu faptul de a nu le fi depus.

(6) Sancţionarea pârâtului E. pentru această discriminare.

(7) Anularea hotărârii nr. 278/2014 adoptată de C.N.C.D. la data de 14 mai 2014.

(8) Anularea procesul-verbal, care nu are bază reală, fiind întocmit în baza unei adrese care conţine o afirmaţie falsă.

(9) Sancţionarea C.N.C.D., pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 137/2000, adică: a refuzat înregistrarea şi soluţionarea unei petiţii depuse în limba maternă a reclamantului; a depăşit termenul în care ar fi trebuit să soluţioneze petiţia din 11 noiembrie 2013; a răstălmăcit cele solicitate de reclamant în petiţia amintită; a ridicat din oficiu excepţii lipsite de sens; a ignorat răspunsurile reclamantului date cu privire la acele excepţii; a fost extrem de superficial în studierea cazului; a adoptat o hotărâre care nu este în concordanţă cu starea de fapt şi cu prevederile O.G. nr. 137/2000.

2. Hotărârea de disjungere a capetele de cerere din cuprinsul acţiunii introductive pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014

Prin sentinţa civilă nr. 3128 din 17 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- admite excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi declină competenţa de soluţionare a capetelor 1 – 4 de cerere, astfel cum a fost precizată, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă (complet competent să judece cauze de contencios administrativ);

- disjunge celelalte capete de cerere şi dispune formarea a trei dosare distincte, cu următorul obiect: un dosar având ca obiect capetele 5 şi 6 de cerere, respectiv constatarea discriminării şi cererea de sancţionare în consecinţă a pârâtului; un dosar având ca obiect capetele 7 şi 9 de cerere, respectiv cererea de anulare a hotărârii C.N.C.D. din 14 mai 2014 şi de sancţionare în consecinţă a pârâtului; un dosar având ca obiect capătul 8 de cerere, respectiv cererea de anulare a procesului-verbal;

- se vor cita părţile cu menţiunea de a formula concluzii, în cadrul fiecărui dosar în parte, asupra excepţiei necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti (în cadrul dosarului având ca obiect capetele 5 şi 6 de cerere) şi asupra excepţiei necompetenţei materiale (în cadrul dosarului având ca obiect capătul 8 de cerere).

3. Hotărârea primei instanţe

În Dosarul nr. x/2/2014, având ca obiect capetele 7 şi 9 de cerere, respectiv cererea de anulare a hotărârii C.N.C.D. din 14 mai 2014 şi de sancţionare în consecinţă a pârâtului C.N.C.D., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 3428 din 15 decembrie 2014, prin care a hotărât următoarele:

- admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi respinge capătul de cerere având ca obiect sancţionarea C.N.C.D. pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 137/2000, ca inadmisibil;

- respinge în rest acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată;

- respinge cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.3 a declarat recurs reclamantul A.

Recurentul critică soluţia de disjungere dispusă în Dosarul nr. x/2/2014, susţinând că toate capetele de cerere din dosarul respectiv îşi aveau originea în faptul că, în anul 2012, a depus declaraţia de avere şi declaraţia de interese în limba sa maternă, fiind discriminat, astfel că a depus o petiţie la C.N.C.D., care nu a fost soluţionată în mod legal. Acesta este motivul pentru care s-a adresat instanţei competente, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, care ar fi trebuit să soluţioneze toate capetele de cerere. Recurentul arată că, întrucât au fost disjunse capetele de cerere în funcţie de persoanele pârâte, este lipsit de sens ca în toate dosarele să fie păstrate, în calitate de pârât, toate persoanele care aveau această calitate în Dosarul nr. x/2/2014. Astfel în dosarul de faţă, pârât ar trebuie să fie doar judecătorul E. Sub acest aspect, recurentul precizează că nu a solicitat ca, în acest dosar, să fie pârâţi D., B., C. şi C.N.C.D., întrucât nu are nicio pretenţie faţă de aceşti pârâţi, motiv pentru care solicită ca judecata cauzei să nu fie făcută în raport cu aceşti pârâţi.

Printr-o a doua critică din recurs, recurentul susţine că, în cuprinsul sentinţei atacate, sunt menţionate greşit cele nouă capete de cerere din acţiunea introductivă, prezentul dosar având ca obiect capetele de cerere 7 şi 9 din cererea iniţială, iar nu capetele de cerere 7 şi 9 din enumerarea redată în sentinţa atacată.

Cu privire la capătul de cerere vizând anularea hotărârii C.N.C.D. nr. 278/2014, recurentul susţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu ignorarea stării de fapt şi a apărărilor pe care le-a formulat. Faţă de aspectele menţionate în petiţia adresată C.N.C.D. şi în raport cu procedura de citare, recurentul susţine că, dintre pârâţi, judecătorul E. nu a fost citat, fiind astfel încălcate prevederile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.

Totodată, recurentul arată că, în secţiunea referitoare la susţinerile petentului, se regăsesc o serie de afirmaţii pe care nu le-a formulat, ci pe care le-a combătut, respectiv cele referitoare la depăşirea termenului de depunere a declaraţiilor, la faptul că instanţa de judecată a menţinut un proces-verbal de contravenţie încheiat către o autoritate a statului şi la faptul că C.N.C.D., în urma şedinţei de audiere părţilor, a ridicat excepţia de tardivitate în ceea ce priveşte introducerea petiţiei.

Recurentul reiterează faptul că, în cuprinsul hotărârii C.N.C.D., judecătorul E. nu este menţionat printre persoanele reclamate.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării petiţiei adresate C.N.C.D., recurentul arată următoarele: a invocat discriminarea despre care a aflat odată cu primirea procesului-verbal la data de 15 octombrie 2012; despre discriminarea comisă de judecătorul E. a aflat cu ocazia primirii sentinţei civile nr. 7974/2013, adică la sfârşitul lunii mai 2013; petiţia a fost trimisă către C.N.C.D. la data de 28 mai 2013; timpul scurs de la data la care a aflat de prima discriminare şi până la trimiterea petiţie este de 6 luni şi jumătate, iar, de la a doua discriminare, de câteva zile.

C.N.C.D. a admis ambele excepţii, deşi anterior făcuse referire numai la excepţia tardivităţii.

În consecinţă, recurentul susţine că, în raport cu problemele, omisiunile şi neadevărurile menţionate, hotărârea C.N.C.D. este nelegală, pentru necitarea uneia dintre părţi, astfel că se impune anularea acesteia.

Cu privire la sancţionarea C.N.C.D., recurentul susţine că i-a fost refuzată înregistrarea şi soluţionarea petiţiei depuse în limba sa maternă şi invocă prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1), art. 10 şi art. 16 din O.G. nr. 137/2000, arătând că C.N.C.D. este un organ jurisdicţional special, în faţa căruia fiecare cetăţean este egal, fiindu-i interzisă orice deosebire pe bază de limbă. Rezultă că, dacă un cetăţean român cu limba maternă alta decât cea română se adresează în acea limbă, C.N.C.D. este obligat să înregistreze şi să soluţioneze petiţia. Or, recurentul susţine că i-a fost refuzat acest drept, aşa cum rezultă din adresa ataşată cererii de recurs, astfel că a fost comisă o discriminare în sensul prevederilor menţionate anterior.

Totodată, recurentul susţine că a fost depăşit termenul de soluţionare a petiţiei din 11 noiembrie 2013. Petiţia iniţială a fost depusă la data de 28 mai 2013, dar, chiar prin raportare la varianta tradusă în limba română, înregistrată la C.N.C.D. la data de 14 noiembrie 2013, hotărârea nr. 278 a fost adoptată la data de 14 mai 2014, adică după 6 luni de la înregistrare.

Susţine recurentul că C.N.C.D. a denaturat solicitările cuprinse în petiţie, a invocat excepţii lipsite de sens şi a ignorat apărările sale formulate cu privire la excepţiile invocate.

Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, se arată că a fost soluţionată prin interpretarea eronată a solicitărilor din petiţie. Sub acest aspect, se afirmă că a fost invocată o discriminare, iar C.N.C.D. a reţinut menţinerea unui proces-verbal. Sub acest aspect, recurentul menţionează că nu a solicitat modificarea unei hotărâri judecătoreşti sau vreo altă imixtiune în actul de judecată, ci a semnalat atitudinea discriminatorie a judecătorului şi a solicitat C.N.C.D. sancţionarea acestuia.

În concluzie, recurentul susţine că hotărârea contestată a fost adoptată în dezacord cu starea de fapt şi cu prevederile O.G. nr. 137/2000 şi ale Legii nr. 215/2001, fiind supus unui tratament discriminatoriu şi suferind o pierdere materială.

În drept, recurentul a invocat art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi (4), art. 10 lit. a), art. 16 şi art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000.

5. Apărările intimaţilor-pârâţi

Intimaţii-pârâţi D. – preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, B. – secretarul Judeţului Harghita şi C. – director general în cadrul Consiliului Judeţean Harghita au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei pronunţate de Curtea de apel. În cuprinsul întâmpinării, intimaţii-pârâţi invocă excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, arătând că actele administrative se emit în numele autorităţii publice, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001, autoritate care nu a fost chemată în judecată, iar prezenta cauză nu are ca obiect acte administrative emise de unitatea administrativ-teritorială ori refuzul nejustificat al acesteia de a soluţiona o cerere.

6. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi, recurentul-reclamant arată că cele două capete de cerere ce formează obiectul prezentului dosar sunt formulate în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., iar cei trei intimaţi-pârâţi şi judecătorul E. nu au calitatea de pârât în raport cu petitele respective, fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinare.

Susţine recurentul că este neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate din oficiu de instanţa de fond, acţiunea fiind admisibilă conform art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000.

II. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din camera de consiliu de la 16 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 22 iunie 2016.

2. Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare, în acord cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ.

2.1. Precizări prealabile

Prin petiţia datată 11 noiembrie 2013, înregistrată la C.N.C.D. din 14 noiembrie 2013, petentul A. a sesizat C.N.C.D., expunând următoarele aspecte:

- după expirarea mandatului de consilier judeţean, a transmis prin poştă la Consiliul Judeţean Harghita declaraţia de avere şi declaraţia de interese, acestea fiind primite de consiliul judeţean, aşa cum rezultă din adresa din 31 iulie 2012, prin care a fost somat să depună declaraţiile în limba română. Petentul susţine că această solicitare nu are bază legală, întrucât Legea nr. 176/2010 nu precizează în ce limbă trebuie să fie depuse declaraţiile, iar art. 76 din Legea nr. 215/2001 prevede că are dreptul să se adreseze Consiliului Judeţean Harghita, atât oral cât şi în scris în limba sa maternă;

- ulterior a aflat că nu au fost acceptate argumentele sale, că nu au fost înregistrate cele două declaraţii şi nu au fost afişate pe site-ul instituţiei şi, în loc să fie transmise în copie la Agenţia Naţională de Integritate, secretarul judeţului a trimis acestei instituţii o adresă în care a semnalat în mod nereal că nu au fost depuse cele două declaraţii în termenul legal. În urma acestei adrese, A.N.I. a întocmit proces-verbal de contravenţie, prin care a fost amendat cu 2.000 RON pentru nedepunerea la termen a celor două declaraţii. Petentul a contestat în instanţă procesul-verbal de contravenţie şi susţine că sentinţa primei instanţe este nelegală şi inacceptabilă, deoarece, în cuprinsul său, deşi se recunoaşte faptul că a transmis prin poştă, în termenul legal, cele două declaraţii, se reţine că acestea nu pot fi luate în considerare, întrucât au fost depuse în limba maghiară şi, în consecinţă, se apreciază că nu au fost depuse, fiind menţinut procesul-verbal de contravenţie. Conducătorii Judeţului Harghita discriminează atunci când acceptă şi înregistrează declaraţii de avere în limba română, iar pe cele depuse în limba maghiară le resping. Judecătorul care a judecat cazul a discriminat, când, văzând adresa care probează faptul că a depus în timp cele două declaraţii, nu a anulat procesul-verbal de contravenţie. Cu alte cuvinte, conform sentinţei pronunţate, declaraţiile depuse în limba română trebuie să fie acceptate şi înregistrate, spre deosebire de cele depuse în limba maghiară, iar cel care face uz de dreptul recunoscut de lege şi se adresează în scris consiliului judeţean în limba sa maternă este pasibil de pedeapsă;

- pe baza aspectelor descrise, petentul solicită să se stabilească faptul că B. – secretarul Judeţului Harghita, C. – director general la Consiliul Judeţean Harghita, D. – preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi E. – judecător în cadrul Judecătoriei sectorului 1 din Bucureşti au discriminat pe bază etnică, motiv pentru care solicită să fie luate măsurile legale şi să fie sancţionate persoanele menţionate.

Prin hotărârea din 14 mai 2014, Colegiul director al C.N.C.D. a admis excepţia necompetenţei sale materiale în ceea ce priveşte menţinerea unui proces-verbal contravenţional de către o instanţă de judecată (excepţie invocată cu ocazia efectuării procedurii de audiere) şi excepţia de tardivitate a introducerii plângerii potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Împotriva hotărârii C.N.C.D. petentul A. a formulat acţiune în contencios administrativ, care a fost respinsă prin sentinţa menţionată la pct. I.3 din prezenta decizie.

2.2. În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la soluţia de disjungere a capetelor de cerere din acţiunea introductivă, Înalta Curte reţine că acestea sunt lipsite de temei.

Este adevărat că toate capetele de cerere din acţiunea introductivă au legătură cu faptul juridic iniţial constând în depunerea de către reclamant a declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese completate în limba sa maternă, însă această realitate juridică nu impune, de plano, ca toate raporturile juridice ulterioare generate de sau în legătură cu faptul juridic iniţial să fie soluţionate în cadrul unui litigiu unic şi de către aceeaşi instanţă.

Temeinicia raţionamentului avut în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei de disjungere (menţionată la pct. I.2 din prezenta decizie) este justificată de faptul că cele trei dosare vizează raporturi juridice distincte, respectiv: (i) pretinsa discriminare decurgând dintr-o hotărâre judecătorească (petitele 5 şi 6); (ii) anularea unui act administrativ-jurisdicţional (petitele 7 şi 9); (iii) anularea unui proces-verbal de contravenţie (petitul 8). În acelaşi sens, este de observat şi faptul că, potrivit menţiunilor din dispozitivul sentinţei de disjungere, în cazul petitelor 5 şi 6, este pusă în dezbaterea părţilor excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, iar în cazul petitului 8, este pusă în dezbaterea părţilor excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

Soluţia de disjungere este temeinică şi legală în raport cu dispoziţiile art. 99 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., conform cărora „Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte”. În aplicarea acestor dispoziţii, în mod corect instanţa a disjuns capetele de cerere în raport cu natura şi obiectul pretenţiilor deduse judecăţii.

2.3. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D., preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, B. – secretarul Judeţului Harghita, C. – director general în cadrul Consiliului Judeţean Harghita, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât, în cauză, actul administrativ-jurisdicţional supus controlului de legalitate şi temeinicie pe calea contenciosului administrativ în condiţiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi ale Legii nr. 554/2004, a fost adoptat de C.N.C.D. în cadrul procedurii administrativ–jurisdicţionale în care persoanele respective au avut calitatea de părţi reclamate, astfel încât au calitate procesuală pasivă în litigiul de faţă.

2.4. Cu privire la soluţia primei instanţe privind inadmisibilitatea capătului de cerere vizând sancţionarea C.N.C.D., Înalta Curte constată că, prin sentinţa pronunţată, Curtea de apel a reţinut cu just temei faptul că nici O.G. nr. 137/2000, nici Legea nr. 554/2004 şi niciun alt act normativ nu conţin dispoziţii în baza cărora instanţa, admiţând acţiunea în contencios administrativ având ca obiect o hotărâre adoptată de C.N.C.D., să dispună sancţionarea C.N.C.D.

În completarea raţionamentului expus de judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ, învestită cu realizarea controlului de legalitate şi temeinicie al hotărârii adoptate de C.N.C.D., poate pronunţa una dintre soluţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, conform căruia:

„Art. 18. – Soluţiile pe care le poate da instanţa

(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;

d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.

(5) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.

(6) În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)”.

Este de observat că solicitarea reclamantului de sancţionare a C.N.C.D. nu se regăseşte în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile citate, care reglementează soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în virtutea normei de trimitere de la art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, conform căruia „Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii”.

În consecinţă, prima instanţă realizând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect sancţionarea C.N.C.D. pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 137/2000.

2.5. Cu referire la fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că este temeinică şi legală hotărârea C.N.C.D. prin care au fost admise excepţia de necompetenţă materială a C.N.C.D. în ceea ce priveşte susţinerile reclamantului referitoare la hotărârea instanţei judecătoreşti prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit de A.N.I. şi excepţia tardivităţii introducerii plângerii în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În acest sens, Înalta Curte reţine la rândul său, în deplin acord cu judecătorul fondului, că atâta timp cât reclamantul invocă existenţa unei discriminări în susţinerea căreia formulează critici referitoare la o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenţie, nemulţumirea petentului faţă de soluţia instanţei judecătoreşti nu poate fi circumscrisă noţiunii de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care prevede că „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”. Criticile cu privire la respectiva hotărâre judecătorească pot fi eventual valorificate de către reclamant în cadrul căilor de atac reglementate de dispoziţiile procedurale.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării petiţiei în raport cu prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prima instanţă cu just temei a apreciat că este întemeiată. Înalta Curte observă, la rândul său, faptul că, în cuprinsul petiţiei din 11 noiembrie 2013 adresată C.N.C.D., petentul menţionează expres faptul că, prin adresa din 31 iulie 2012, a fost somat să depună declaraţiile de avere şi de interese în limba română, împrejurare faţă de care a invocat existenţa discriminării în sensul prevederilor O.G. nr. 137/2000.

Se constată că în mod corect prima instanţă a avut în vedere corespondenţa purtată în perioada mai-septembrie 2012 între Consiliul Judeţean Harghita şi reclamant cu privire la depunerea declaraţiilor de avere şi de interese în limba română, precum şi faptul că procesul-verbal de contravenţie a fost emis de A.N.I. în luna octombrie 2012, reţinând cu just temei faptul că reclamantul a cunoscut pretinsa discriminare cel mai târziu în luna octombrie 2012.

Or, conform art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, „persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”.

În cauză, termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 a început să curgă cel târziu în cursul lunii octombrie 2012, iar, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se împlinea la data de 31 octombrie 2013.

În ceea ce priveşte sesizarea C.N.C.D., Înalta Curte constată că în mod întemeiat atât C.N.C.D., în cuprinsul hotărârii contestate, cât şi prima instanţă au reţinut că reclamantul a sesizat C.N.C.D. prin petiţia înregistrată din 14 noiembrie 2013, aspect confirmat inclusiv de faptul că petentul a menţionat în finalul sesizării data de 11 noiembrie 2013.

În considerarea acestor aspecte, nu pot fi primite susţinerile petentului în sensul că a luat cunoştinţă despre existenţa situaţiei de discriminare la data când a primit procesul-verbal de contravenţie (15 octombrie 2012) ori la data când i-a fost comunicată sentinţa civilă nr. 7974/2013 (luna mai 2013), atâta timp cât petentul invocă, atât în petiţia adresată C.N.C.D., cât şi prin cererea de chemare în judecată, presupusa faptă de discriminare săvârşită de B. – secretarul Judeţului Harghita, C. – director general în cadrul Consiliului Judeţean Harghita şi D. – preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, constând în refuzul de înregistrare a declaraţiilor întocmite conform prevederilor legale şi transmise prin poştă, aspecte cunoscute în intervalul de timp 31 iulie – octombrie 2012.

Totodată, Înalta Curte observă faptul că probatoriul administrat nu demonstrează realitatea susţinerilor recurentului în sensul sesizării C.N.C.D. la data de 28 mai 2013.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a C.N.C.D. de a constata existenţa discriminării decurgând din respingerea plângerii formulate de reclamant împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prima instanţă a apreciat cu just temei faptul că soluţia C.N.C.D. este legală şi temeinică, întrucât Consiliul nu are competenţa de a cenzura legalitatea ori temeinicia unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unei plângeri contravenţionale, iar exercitarea controlului de legalitate şi temeinicie al hotărârilor judecătoreşti poate fi realizată numai în cadrul căilor de atac reglementate de lege.

Susţinerile recurentului referitoare la inadvertenţele din cuprinsul sentinţei atacate privind greşita indicare a numerotării capetelor de cerere din acţiunea introductivă şi din cuprinsul hotărârii C.N.C.D. în secţiunea „Susţinerile petentului” nu sunt de natură a impune desfiinţarea vreunuia dintre cele două acte, atâta timp cât, în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a făcut dovada faptului că, prin aceste neconformităţi, i-ar fi fost produsă o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea actelor respective.

De asemenea, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite nici susţinerile recurentului întemeiate pe faptul că, în cuprinsul hotărârii C.N.C.D., judecătorul E. nu este menţionat printre persoanele reclamate, întrucât o asemenea neconformitate procedurală poate fi invocată de partea potenţial prejudiciată, respectiv de către judecătorul E., iar nicidecum de către partea adversă, respectiv petentul A., care, în circumstanţele expuse, nu este în măsură a invoca o vătămare în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.

Criticile recurentului-reclamant privind pretinsa discriminare săvârşită de C.N.C.D. prin faptul că a refuzat înregistrarea şi soluţionarea petiţiei sale depuse în limba maternă sunt lipsite de temei legal, atât timp cât dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1), art. 10 şi art. 16 din O.G. nr. 137/2000, pe care le invocă în susţinere, nu prevăd că procedura administrativ-jurisdicţională în faţa C.N.C.D. se desfăşoară în limba maternă a petentului. Sub acest aspect, se cuvine a fi menţionat faptul că art. 128 alin. (1) din Constituţie, cât şi art. 14 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd expres faptul că procedura judiciară se desfăşoară în limba română, iar cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română, aceste dispoziţii aplicându-se, pentru identitate de raţiune, şi în cazul procedurii administrativ-jurisdicţionale desfăşurate în faţa C.N.C.D.

Într-adevăr, nu poate fi contestat faptul că sesizarea reclamantului a fost înregistrată la C.N.C.D. la data de 14 noiembrie 2013, iar hotărârea C.N.C.D. a fost adoptată la data de 14 mai 2014, în condiţiile în care art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 prevede că „Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării”. Însă, termenul prevăzut de dispoziţiile respective este un termen de recomandare, întrucât respectarea acestui termen nu este prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii actului. Totodată, în cauză, se constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada faptului că, în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., prin nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile citate i-ar fi fost produsă o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii C.N.C.D.

2.6.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3428 din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.