Transfer denial upheld as judge fails to prove discrimination or excess of power

Deliberând asupra prezentei contestaţii, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 ianuarei 2016 contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatul Consiliul Superior al Magistraturii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 1384 din 17 decembrie 2005 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva hotărârii nr. 773 din 20 octombrie 2015 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;

- obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Piteşti la una din Judecătoriile sectoarelor 4, 5, 2, 3 sau 1 din Bucureşti.

În motivarea cererii contestatoarea arată că este judecător definitiv în cadrul Judecătoriei Piteşti şi a solicitat intimatului Consiliul Superior al Magistraturii transferul la una din judecătoriile amintite din municipiul Bucureşti, cererea fiindu-i respinsă prin hotărârile a căror anulare o solicită.

Consideră că hotărârile sunt nelegale pentru următoarele considerente:

- se întemeiază pe principii generale şi arbitrare fără a lua în considerare situaţia sa specifică, în special cea de natură familială;

- sunt discriminatorii în raport cu cele dispuse în situaţia altor judecători (sunt menţionate cazurile a mai multor judecători transferaţi de la diferite instanţe din ţară la instanţe din Bucureşti) deoarece au fost luate în calcul doar aspectele dezavantajoase, nu şi cele favorabile contestatoarei;

- contrazic practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (sunt menţionate deciziile nr. 721/2013 şi nr. 6219/2013) care stabileşte că luarea în considerare exclusiv a criteriilor legate de volumul de activitate al instanţelor, de numărul posturilor vacante şi vechimea în funcţie reprezintă o motivare deficitară a respingerii unei cereri de transfer;

- acordă o pondere excesivă lipsei avizelor tuturor instanţelor implicate în procedura de transfer.

Consideră că luarea în considerare a situaţiei personale este de natură să justifice transferul în condiţiile în care este căsătorită şi are domiciliul în Bucureşti, părinţii şi fratele său locuiesc la Brăila iar nepotul de frate (minor în vârstă de 2 ai şi jumătate) a fost diagnosticat cu afecţiune psihologică gravă ce necesită implicarea tuturor membrilor apropiaţi ai familiei (ceea ce conduce la naveta săptămânală pe ruta Piteşti - Brăila).

În drept, invocă prevederile art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri.

2. Apărarea pârâtei

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acţiunii arătând în mod detaliat că toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 au fost judicios aplicate, hotărârile a căror anulare se cere fiind motivate în mod corespunzător.

3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând legalitatea hotărârilor contestate în raport de criticile şi apărările formulate de ambele părţi, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge contestaţia ca nefondată pentru următoarele considerente:

3.1 În fapt, se constată că prin cererea înregistrată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sub nr. x/DRUO/23482/ST/2015, contestatoarea A. a solicitat transferul de la Judecătoria Piteşti la una din Judecătoriile sectoarelor 4, 5, 2, 3 sau 1 Bucureşti sau la Judecătoria Buftea.

Cererea a fost respinsă prin hotărârea nr. 773 din 20 octombrie 2015 emisă de secţia pentru Judecători a CSM (Secţia).

Pentru a hotărî astfel, s-a luat în considerare situaţia posturilor vacante la instanţele implicate în transfer, numărul de dosare per judecător la aceste instanţe comparativ cu media naţională, avizele favorabile şi nefavorabile date de instanţe (Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş şi Judecătoria Piteşti au emis avize nefavorabile) şi vechimea contestatoarei la Judecătoria Piteşti (9 luni) şi a apreciat că nu este oportun transferul.

Contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1384 din 17 decembrie 2005 emisă de Plenul CSM.

Pentru a hotărî astfel, Plenul CSM a efectuat un control de legalitate şi de oportunitate a hotărârii emise de secţie şi a confirmat refuzul de transfer în temeiul aceloraşi criterii, în plus luând însă în considerare şi situaţia personală a contestatoarei precum şi a altor petenţi candidaţi la transfer.

3.2 În drept, potrivit unei practici unitare şi constante, legalitatea actelor administrative, aşa cum sunt şi hotărârile contestate în prezenta cauză, se examinează de instanţă prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În ce priveşte temeinicia hotărârilor şi oportunitatea refuzului de transfer, Înalta Curte recunoaşte dreptul de apreciere al CSM în calitate de autoritate competentă să aprobe transferul judecătorilor şi procurorilor, potrivit art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004.

Revine însă Înaltei Curţi, în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, competenţa să verifice eventualul exces de putere al administraţiei, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor [conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004).

3.3 Înalta Curte observă că argumentele contestatoarei privesc legalitatea hotărârilor sub ambele aspecte, respectiv:

- nerespectarea unui act normativ cu forţă juridică superioară aşa cum este Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006; în acest sens contestatoarea pretinde că intimatul a aplicat greşit art. 3 din Regulament deoarece nu a luat în considerare unul din criteriile relevante pentru transfer, respectiv situaţia sa personală;

- excesul de putere al emitenţilor (Secţie, Plen) constând în exercitarea discriminatorie a dreptului de apreciere, contrar practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu omisiunea luării în considerare a unor criterii (situaţia sa personală, posturile care se vor ocupa într-un viitor previzibil la Judecătoria Piteşti) şi absolutizarea altora (lipsa unor avize, încărcătura per judecător la Judecătoria Piteşti, situaţia actuală a posturilor vacante), fapt care a condus la încălcarea dreptului său la transfer.

3.4 Referitor la prima critică de nelegalitate, Înalta Curte constată că este chemată să hotărască dacă cele doua acte administrative sunt conforme cu art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006, în temeiul cărora, printre altele, au fost emise.

Astfel, potrivit acestor dispoziţii regulamentare, „La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soţului sau soţiei;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială”.

Aşa cum s-a arătat (pct. 3.1), intimatul a luat în considerare cvasitotalitatea criteriilor de transfer (au fost omise doar specializarea judecătorului şi disponibilitatea de a activa într-o altă specializare, nerelevante în cauză), chiar dacă nu a detaliat acele criterii referitoare la situaţia personală a contestatoarei (ultimele patru, în enumerarea de mai sus).

În consecinţă, critica formulată de contestatoare privind omisiunea luării în considerare a situaţiei sale personale este neîntemeiată.

3.5 În ce priveşte presupusul exces de putere, Înalta Curte constată că dreptul de apreciere a fost exercitat în limitele competenţei prevăzute de art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 şi art. 3 din Regulamentul amintit, refuzul de admitere a cererii de transfer fiind consecinţa legală a situaţiei personale a contestatoarei şi a instanţelor implicate în procedură astfel încât justul echilibru între interesul personal şi interesul public a fost respectat.

Astfel, critica referitoare la presupusa discriminare în soluţionarea cererilor de transfer va fi respinsă deoarece nu s-a făcut dovada unor situaţii similare. Împrejurarea că, într-un caz dat, un anumit criteriu a avut o pondere diferită (spre ex., transferul unui judecător cu o vechime pe post mai mică decât cea a contestatoarei) nu reprezintă discriminare dacă ponderea altor criterii este mai relevantă (spre ex., locuri libere, încărcătura per judecător, etc.).

De asemenea, este neîntemeiat argumentul bazat pe încălcarea practicii judiciare a instanţei supreme, deoarece aşa cum s-a arătat, în prezenta cauză, spre diferenţă de cauzele invocate de contestatoare, situaţia personală a reprezentat un criteriu luat în considerare de CSM.

În ce priveşte situaţia familială a contestatoarei, Înalta Curte constată că aprecierile autorităţii intimate se înscriu în limitele marjei conferite de lege.

3.6 În consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte, cu majoritate, va respinge contestaţia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate;

Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1384 din 17 decembrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2016.